sâmbătă, 23 aprilie 2016
Cu ochii lipiţi de telefonul mobil
Ochelarii de “realitate virtuală” sunt următorul gadget care se vrea impus pentru experienţe tari. Doar că vine la pachet cu ceva dezavantaje.
Deja avem oferte pentru toate buzunarele. Samsung are o pereche de ochelari la 100 de euro, pe care o oferă însă gratis celor care cumpără un Galaxy S7 prin anumiţi retaileri (mda, celor ce-şi permit peste 3.000 lei...), eBoda vinde unii pem plan intern cu doar 100 de lei iar, mai nou, Allview a scos o varianta la 150 lei, cu reducere de 50 de lei pentru posesorii unor mărci ale companiei. Ce oferă un astfel de gadget?
Teoretic, posibilitatea de a vedea 3D anumite filme şi aplicaţii, de a te simţi în “mijlocul acţiunii”. Dacă e să te iei însă după recenzii, mulţi se plâng că experienţa nu e cine ştie ce, că nu prea există încă aplicaţii care să o pună în valoare. Având în vedere că produsul e abia la început, preţul mare e primul risc. De exemplu, la lansare, ochelarii eBoda costau peste 300 de lei dar în doar câteva luni-ajutaţi şi de performanţele mai modeste ale produsului-au ajuns la numai 100 de lei.
Cel mai mare risc mi se pare însă cel rezultat din apropierea prea mare a telefonului de cap (gadgetul presupune fixarea telefonului mobil într-un suport care se poartă pe nas, cât mai aproape de ochi). Există avertizări pe toate canalele să avem grijă cu radiaţiile emise de telefoanele mobile, să folosim pe cât posibil dispozitivele hands free sau măcar să ţinem telefonul la distanţă de cap când vorbim. Iar noi ce facem-ne pregătim să lipim telefonul de cap câteva ore cât durează un film pe care suntem nerăbdători să-l vedem 3D?
Dincolo de asta, nu e obligatoriu ca toate noile gadgeturi să lanseze o modă..Brăţările inteligente nu s-au generalizat, ceasurile inteligente n-au invadat piaţă şi nu se mai aude nimic nici de ochelarii inteligenţi de la Google. Aşa că nici cu ochelarii de realitate virtuală n-ar trebui să vă grăbiţi foarte tare. Plus că nu tot ce e nou e şi util iar nu tot ce e nou şi aparent util e sigur pentru sănătate....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu