Cum să nu mori de foame trăind din scris

I. Scrisul din impuls
Pe acest subiect găsiți aici si aici articole detaliate. Pe scurt, situația arată în felul următor. Cine vrea să publice o carte în România trebuie să se mulțumească cu aproximativ 10% din prețul la raft ca drepturi de autor. Scăzând TVA/CAS, impozit pe venit se ajunge la numai 7% “bani în mână”. Dacă luăm ca reper un preț de 25 lei/exemplar și un tiraj de 3.000 exemplare, onorabil în ziua de azi, rezultă că autorul va încasa pentru roadele tipărite ale muncii sale doar 1,75 lei/exemplar vândut, adică 5.250 lei dacă tot tirajul se epuizează (asta poate dura mai mult de un an însă). Nu pare rău pentru o…lună, dar nu e prea optimistă situația pentru cineva care dorește să trăiască din scris și nu produce mai mult de o carte la 6 luni (mă rog, la un ritm mai alert ar produce probabil doar maculatură). Ca autor de e-book lucrurile stau chiar mai rău, pentru că editurile oferă doar aproximativ 15% brut pe drepturile de autor iar prețul unui exemplar este semnificativ mai mic decât în varianta tipărită (uneori la mai puțin de jumătate din preț). Asta în România pentru că prin alte părți (Amazon, Kindle) se oferă până la 70% autorului având în vedere că editorul are costuri simbolice cu “tipărirea” electronică.

La fel de pesimistă este perspectiva pentru autorii de traduceri. O pagină tradusă în română din engleză/franceză/etc costă 2-3 euro în timp ce una tradusă din română în altă limbă de circulație de un traducător profesionist s-ar taxa cu 10-20 de euro. Autorii autohtoni nu au forță prea mare de negociere în relația cu editurile și din cauza presiunii cărților autorilor străini, unde drepturile de publicare nu costă nimic dacă autorul a murit în urmă cu cel puțin 50 de ani iar pentru cei contemporani dreptul de traducere costă 1.000-5.000 euro pe ediție. Adăugați la asta costurile simbolice cu traducatorii români și avem explicația sumelor modice încasate de scriitorii autohtoni. În final, doar o mână de oameni ajung să trăiască exclusiv din scris iar pentru a ajunge în această postură trebuie să fie atât autori talentați cât și unii bine promovați/mediatizați (s-ar mai fi înregistrat marile succese de public pentru Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Radu Paraschivescu, etc dacă autorii în cauza n-ar fi fost bine cunoscuți prin aparițiile lor la televizor/editorialele din ziarele de cultură sau cele de sport, generaliste, s.a.?).

Exista insa solutii salvatoare si pentru autori ceva mai obscuri. Ce-ar fi de pilda sa vinzi doar titluri de impact si maculatura intre coperti? Ideea mi-a venit cand mi-au cazut ochii pe un titlu de pe Elefant.ro. “Suge-o, Ramona!”, editie brosata, 486 pagini (nu se precizeaza dimensiunea in..cm), 26 de lei. Aparuta in ianuarie 2015 la Editura Trei. Stoc epuizat! (vorbesc de varianta print, o mai gasiti doar ca ebook la 17 lei). Hm! Banuiesc ca s-au gasit cateva sute bune de mici golani care sa incerce o gluma proasta cu vreuna din colegele/prietenele/cunostiintele lor. Nici nu mai conteaza ce scrie intre coperti daca te cheama Ramona si dai peste titlul asta gros cand deschizi de ziua ta pachetul frumos ambalat. Romanul se vrea o poveste despre iesirea din adolescenta si provocarile sale, deci croita exact pe publicul tinta pentru astfel de bancuri. Pastrand reteta, sunt convins ca niste gospodine de 30-50 de ani ar achizitiona cu entuziasm un titlu gen “Daca mai bei mori, boule!” asa cum subalternii unor sefuleti despotici si bugetari ar cumpara romanul de actiune “Traznite-ar DNA-ul, tati!” . Evident, pentru a le transmite mai departe.

II. Scrisul la comanda

Aici includ in special variatiunile pe tema jurnalismului militant (Antena3, B1, Evz, Romania Libera, Hotnews)-print, online, radio-tv. “Comanda” apare la orice publicatie-in sensul ca jurnalistul are de umplut un anumit spatiu, intr-un anumit timp si pe o anumita tema, asta intra in fisa postului-numai ca in cazul jurnalismului militant nu sunt acceptate decat anumite atitudini/abordari. O spun din experienta personala, la Hotnews (mai putin) sau Romania Libera (mai mult). In varianta soft, cenzura e prezentata ca lipsa de oportunitate a unei anumite teme ("sa mai amanam", "sa mai cerem puncte de vedere", "sa mai asteptam" pana cand...articolul e perimat si tardiv de publicat), in varianta hard editorul nu te publica pentru ca nu gadesti “corect”. Din jurnalismul la comanda se poate trai inca in Romania, desi greu, cu luni de strans cureaua cand salariul intarzie, cu conditia sa nu sari peste cal si sa pui accente critice vorbind despre prietenii politici/de business ai patronatului. A aparut insa o specie noua, analizele la comanda publicate pe platforme independente (vezi Contributors). Un amic mi-a povestit odata cum i s-a propus de catre un redactor-sef a carui sotie avea o firma de PR sa produca analize pentru Contributors pe diverse teme (sugerate de clientul firmei de PR, o companie in domeniul energiei) din care sa reiasa ca pretul la carburanti nu a crescut atat de tare, ca redeventele la petrol si gaze nu sunt atat de mici, etc. De altfel, pe Contributors veti gasi o multime de analize stufoase, cronofage ca realizare dar oferite aparent free pe platforma in cauza.

III. Scrisul pe blog.
Am mai tratat aici problema, nu vreau sa ma repet. E despre incontinenta de marketing, advertoriale nemarcate si doi lei de biscuiti pentru blogger, cu care nu moare de foame dar nici de trait nu prea traieste..