vineri, 15 ianuarie 2016
Cum funcţionează maşinăria Soros-istă
Dacă va imaginaţi onorabile personalităţi ong-iste, înalte feţe ale societăţii civile aşezate în linie şi notând cuminţi instrucţiunile primite într-un carneţel vă înşelaţi. De ce să rişti să dai directive explicite când poţi să sugerezi inteligent cam ce-ai vrea prin proiectele care primesc finanţări şi asta sub poleiala unor principii nobile?
Să zicem că, dau un exemplu la întâmplare, ai ca obiectiv privatizarea unor unităţi/resurse strategice. Nu te apuci să dai diplome şi burse celor care laudă calitatea managementului investitorului strategic, ar fi prea bătător la ochi, acorzi finanţări pentru proiecte ce caută modalităţi de reducere a pierderilor companiilor de stat, eliminarea firmelor-capuşă autohtone, celor care militează pentru transparentizarea costurilor sub formă de liberalizare şi privatizare, etc. Principii frumoase, obiective concrete.
Sau poate nu ai un obiectiv clar dar te limitezi să trasezi linia de urmat, pentru siguranţă. De exemplu, pentru proiectele de educaţie financiară nu te apuci să finanţezi viziuni anti-sistem, în care se explică lumii cum e cu rezervele fracţionare şi cum pot băncile să perceapă dobânzi şi comisioane împrumutând bani pe care nu îi au, ci dai bani celor care propun informaţii inofensive despre monedă, depozite vs credite sau celor care vin cu strategii de raţionaliare a cheltuielilor (că tot face bine la plata ratelor). Cei care au proiecte necâştigătoare iau o pauză de respiraţie, observă pe unde greşeau, se inspiră din argumentaţia şi temele laureaţilor iar data viitoare îşi fac temele mai bine.
Cu timpul, se formează un mic grup de câştigători de finanţări şi burse care încep să gândească pe linia sugerată de finanţatorii societăţii civile prin mecanismul şi criteriile de acordare a granturilor, reflex deprins fie din oportunism, fie din naivitate, fie presaţi de foame. Dintre ei se aleg liderii societăţii civile, vectorii de opinie, trompetele mediatice.
Dacă vreunul iese ulterior din rând şi începe să emită păreri incomode i se taie pentru început finanţările. Asupra lui se lansează apoi un baraj mediatic, publicaţiile “quality” nu-l mai invită pentru că a devenit “extremist” sau “conspiraţionist” ori “naţionalist”. Ori prea de stânga. Mă rog, se găseşte o etichetă. Dacă nici fondurile tăiate şi nici embargoul media nu îl potolesc, ba mai mult omul începe să aibe audienţă, apare ca din senin un schelet în dulapul său (cum a fost creditul fratelui pentru iniţiatorul legii dării în plată sau împrumutul lui Piperea).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu