Dan Popa vine cu un text furibund pe blogul personal (“Lasitatea tehnocratilor de cursa lunga”) dupa promulgarea legii darii in plata-dar care este preluat cuminte de Hotnews astfel incat vizibilitatea sa e asigurata-in care da cu pietre in Presedinte, Premier si Avocatul Poporului pe motiv ca n-au plecat urechea la plansetele bancherilor. Ia sa vedem un citat:
“Din punctul de vedere al acestei legi absolut jenante, am trei intrebari pentru dl. premier: 1. D-le Ciolos, inteleg ca nu veti ataca legea darii in plata, dar puteti sa ne explicati de ce? 2. Dintr-o lege proasta a devenit brusc una buna? sau
3.Aveti in vedere o candidatura pentru la toamna?”
Legea asta "absolut jenanta" a trecut insa aproape cu unanimitate de Parlament, si inainte si dupa retrimiterea sa la reexaminare, in ciuda eforturilor depuse de lobby-ul bancar la care si domnul Popa a pus umarul-va amintiti de dezvaluirea oportuna privind casele prin credit luate de Piperea si fratele lui Zamfir? De altfel, imi amintesc ca ING chiar elabora un raport pentru clienti imediat dupa votarea legii in forma finala in Parlament in care aprecia la numai 40% sansele ca aceasta sa treaca nemodificata dupa atacarea ei la CC de catre Presedinte sau Premier (ghinion!).Surpriza bancherilor si a vuvuzelelor BNR din media a fost deci mare.
Dar stati asa, Danutz Popa are si argumente noi. Legea e jalnica pentru ca pierde toata lumea domnule...Bancile au inceput sa vanda deja cu discounturi apreciabile portofolii de credite ipotecare iar firmele de recuperatori cumpara cu 12% din valoarea acestora. Adica bancile vand in pierdere, oamenii raman fara case iar recuperatorii prospera se lamenteaza “jurnalistul”. Asa sa fie? Bancile nu mai castiga de trei ori valoarea unui imprumut ipotecar pana la scadenta, nasol. Debitorii nu mai risca sa isi piarda avansul, ratele platite deja si casa in care stau ramand apoi datori a la long pana achita restul diferenta dintre soldul creditului si valoarea la care proprietatea e executata silit. E rau asta? Recuperatorii cumpara cu mare discount pentru ca bancile sa nu faca provizioane...Cine le-a oprit pe banci sa usureze situatia debitorilor cu probleme, sa le reduca soldul, sa le taie dobanda, etc, etc..Si cine le-ar opri sa faca asta de acum incolo pentru ca debitorii sa nu isi dea casa in plata? Se tem sa nu fie refuzate si vand cu discount doar ca sa scape? Serios domnu’ Popa?
Candva, Dan Popa era un ziarist onest si cu o atitudine pro consumers. Dar asta se intampla cu mult timp in urma....Pacat.
joi, 28 aprilie 2016
miercuri, 27 aprilie 2016
Tribul de la Hotnews
Într-un articol intitulat "Tribul de la Operă”, redactorul-șef de la Hotnews, Cristian Pantazi, se răfuiește cu naționaliștii de la Operă care au întinat nobilele idealuri ale circulației valorilor și i-au traumatizat pe balerinii străini aduși de fostul director artistic al corpului de balet, plus partenera acestuia.Fraza de forță cu care începe Pantazi articolul merită citată. "Talentul nu e democratic, arta nu poate fi socialistă. Asta e frumusețea vieții, dar un suflet de sindicalist n-o poate înțelege. Situația de la Operă continuă să developeze caractere mici: interdicția de a intra în instituție pentru "străinii" Kobborg și Alina Cojocaru, acuzații voalate de luare mită, huiduieli la adresa balerinei pentru că vorbește româna cu accent”.
Cu alte cuvinte, între a face parte dintr-un sindicat și a fi atins de fiorul artei e o incompatibilitate evidentă, artiștii adevărați nu pot fi preocupați de chestiuni pecuniare mărunte. Mă rog, cu atât mai mult artiștii plătiți cu 7.000 euro. Cu 1.500 de lei pe lună e mai greu...Dar poate că cei care se mulțumesc cu doar atât nici nu sunt artiști adevărați. Apoi avem interdicția de a intra în instituție, de care se crampona ieri și ziarul Adevărul. Nici Adevărul nu explică însă în ce context a fost emisă interdicția în cauza. Poate le-au expirat contractele celor 8 de pe listă și au devenit simpli "civili” care n-ar trebui să între într-o instituție publică când au chef, mai ales într-o situație tensionată, fie ei români sau străini? Zic si eu, nu stiu detaliile din interior...
Despre acuzațiile voalate sau explicite de mită cred că trebuie să se pronunțe alte instituții și mă întreb dacă nu cumva "huiduielile la adresa balerinei pentru că vorbește română cu accent” n-ar fi vizat și ideile exprimate de aceasta, nu doar forma în care erau împachetate? Pantazi pune însă diagnosticul în următoarea propoziție: "Toată această dramă e pusă în scenă de un grup de trei regizori în cadrul unei lupte intestine pentru putere, iar arma folosită e naționalismul de tip tribal”. Cu alte cuvinte, sutele de angajați care și-au manifestat nemulțumirea sunt doar marionete manevrate abil de șefii care nu vor decât scaune (mă rog, se pare că acestea sunt chiar mai prețiose decât salariul lui Kobbolg) iar pentru asta se apelează la instincte animalice, tribale. Te și întrebi la ce conflict o fi asistat domnul Pantazi? Că dacă vorbim de naționalism de tip tribal te și gândești la ghioage, la arderea de simboluri în piața publică, la epurări pe criterii etnice și deportări în masă. Eu îmi amintesc însă de ceva revendicări salariale, de acuze privind discriminările români-străini într-o instituție publică (dacă era privată putea să dea ce salarii dorea), de o demonstrație timidă în curtea instituției la care celebrul de acum "afară cu străinii din țară” s-a auzit atât de izolat încât n-a putut fi identificată sursa.
De altfel, "sindicalistul” Tiberiu Soare s-a delimitat de astfel de manifestări într-un interviu pentru ActiveNews.ro, explicând că angajații Operei care prin natura profesiei circulă mult prin străinătate, cu diferite contracte, n-ar putea fi xenofobi, Soare afirmând însă că ar fi curios să-i afle pe respectivul/respectivii, cu nume și prenume...Neconvingător pentru Pantazi, care îl încondeiază bine- "Dacă vrea să nu rămînă în istoria artei că un protocronist, un Miron Cozma al Operei, el are datoria să se delimiteze de cei care folosesc naționalismul, nu să sugereze că ar fi fost infiltrați de elemente dușmănoase (așa cum a făcut-o într-un interviu pentru obscurul site Activenews)”. Păi, Soare tocmai se delimita în interviul cu pricina, numai că cititorii Hotnews probabil nu-l văzuseră așa că pot lua de bună interpretarea lui Pantazi... Și, da există și probleme ale angajaților, recunoaste Pantazi. "Să nu uităm și de problemele financiare. Sigur că există frustrări ale angajaților legate de salariile mici, probleme administrative. Ca în aproape orice instituție de stat. Sigur că trebuie clarificate achizițiile publice, nivelul salariilor etc. Dar ele nu au voie, e inadmisibil să se tranforme într-o campanie de demonizare a străinilor. În xenofobie de cea mai joasă speță. În autarhie artistică inacceptabilă într-o țară modernă. În lupta împotriva celor care nu știu strămoșeasca limba română (în paranteză fie spus, comunicatele sindicaliștilor sînt scrise într-o jenantă limbă română, ți-e rușine că semnatarii se prezintă drept oameni de cultură)”.
Din nou, interpretări exagerate, mentalitatea de cetate asediată insuflată cititorilor Hotnews, uite cum balerinii disidenți ne scot de pe harta lumii civilizate!...De altfel, nici nu sunt intelectuali ciracii lui Soare, scriu jenant în română, niște sindicaliști.... În final, Cristian Pantazi oferă și soluția ("Tiberiu Soare și cei doi aliați ai săi nu pot fi fundamentul pe care să se sprijine reconstrucția Operei. Kobborg și Alina Cojocaru au dreptul să continue munca începută, iar publicul are dreptul să ceară performanță, pentru că au văzut că se poate. Decizia e simplă, rămîne de văzut dacă Guvernul o poate lua), una de care ar trebui să ținem seama, din păcate, având în vedere că "indicațiile” Hotnews au fost de multe ori implementate prin ciudate concursuri de împrejurări. Sigur, e frumos că autoritățile se sesizează la faptele semnalate în presă, e doar puțin frustrant că doar o anumită parte a presei impune invariabil agenda lor. Fără legătură cu cazul de la Operă. Naționalismul pare una dintre spaimele lui Cristian Pantazi. Îmi amintesc de articolele sale îngrijorate când se discutau măsuri care să mai taie din monopolul hipermarketurilor în comerțul autohton-atunci Pantazi vorbea de pericolele naționalismului economic.
Prin 2012, când încă mai colaboram cu Hotnews, am avut un schimb interesant de mailuri cu acesta. Era vorba de un articol în care vorbeam de reacția emotională redusă pe piața de capital după demararea suspendării lui Traian Băsescu... Pantazi încerca să mă convingă că pleacă investitorii, că ies banii din România și a fost tare dezamăgit când i-am spus că investitorii caută mai degrabă randamente decât diplome de corectitudine politică. În fine, am mai scris un singur articol de atunci pentru Hotnews (prin 2015), unul în care descriam "vocile BNR” și vizam toți analiștii "independenți” care se sincronizează de minune când e să apere punctele de vedere ale Băncii Centrale pe subiecte fierbinți (vezi ce s-a întâmplat ulterior la dezbaterile legate de legea dării în plată). Știu că atunci m-a sunat repede purtătorul de cuvânt al instituției, actualul purtător de cuvânt al Guvernului, cu care fusesem multă vreme coleg în presă, să mă întrebe ce mi-a venit să scriu un asemenea articol "tocmai pe Hotnews.” Se referea, desigur, la calitatea informațiilor și la vizionarii editorialiști ai site-ului. Îmi amintesc de pildă cum într-un editorial al celuilalt titan Hotnews, Dan Tăpălagă, imediat după Colectiv, se sugera că decizia înlocuirii Guvernului Ponta fusese luată cu ceva timp în urmă, necunoscute rămânând doar modalitățile prin care urmă să se implementeze, fiiind în calcul chiar și o retragere a sprijinului politic din partea PSD. O bună privire din interior, nu?
Cu alte cuvinte, între a face parte dintr-un sindicat și a fi atins de fiorul artei e o incompatibilitate evidentă, artiștii adevărați nu pot fi preocupați de chestiuni pecuniare mărunte. Mă rog, cu atât mai mult artiștii plătiți cu 7.000 euro. Cu 1.500 de lei pe lună e mai greu...Dar poate că cei care se mulțumesc cu doar atât nici nu sunt artiști adevărați. Apoi avem interdicția de a intra în instituție, de care se crampona ieri și ziarul Adevărul. Nici Adevărul nu explică însă în ce context a fost emisă interdicția în cauza. Poate le-au expirat contractele celor 8 de pe listă și au devenit simpli "civili” care n-ar trebui să între într-o instituție publică când au chef, mai ales într-o situație tensionată, fie ei români sau străini? Zic si eu, nu stiu detaliile din interior...
Despre acuzațiile voalate sau explicite de mită cred că trebuie să se pronunțe alte instituții și mă întreb dacă nu cumva "huiduielile la adresa balerinei pentru că vorbește română cu accent” n-ar fi vizat și ideile exprimate de aceasta, nu doar forma în care erau împachetate? Pantazi pune însă diagnosticul în următoarea propoziție: "Toată această dramă e pusă în scenă de un grup de trei regizori în cadrul unei lupte intestine pentru putere, iar arma folosită e naționalismul de tip tribal”. Cu alte cuvinte, sutele de angajați care și-au manifestat nemulțumirea sunt doar marionete manevrate abil de șefii care nu vor decât scaune (mă rog, se pare că acestea sunt chiar mai prețiose decât salariul lui Kobbolg) iar pentru asta se apelează la instincte animalice, tribale. Te și întrebi la ce conflict o fi asistat domnul Pantazi? Că dacă vorbim de naționalism de tip tribal te și gândești la ghioage, la arderea de simboluri în piața publică, la epurări pe criterii etnice și deportări în masă. Eu îmi amintesc însă de ceva revendicări salariale, de acuze privind discriminările români-străini într-o instituție publică (dacă era privată putea să dea ce salarii dorea), de o demonstrație timidă în curtea instituției la care celebrul de acum "afară cu străinii din țară” s-a auzit atât de izolat încât n-a putut fi identificată sursa.
De altfel, "sindicalistul” Tiberiu Soare s-a delimitat de astfel de manifestări într-un interviu pentru ActiveNews.ro, explicând că angajații Operei care prin natura profesiei circulă mult prin străinătate, cu diferite contracte, n-ar putea fi xenofobi, Soare afirmând însă că ar fi curios să-i afle pe respectivul/respectivii, cu nume și prenume...Neconvingător pentru Pantazi, care îl încondeiază bine- "Dacă vrea să nu rămînă în istoria artei că un protocronist, un Miron Cozma al Operei, el are datoria să se delimiteze de cei care folosesc naționalismul, nu să sugereze că ar fi fost infiltrați de elemente dușmănoase (așa cum a făcut-o într-un interviu pentru obscurul site Activenews)”. Păi, Soare tocmai se delimita în interviul cu pricina, numai că cititorii Hotnews probabil nu-l văzuseră așa că pot lua de bună interpretarea lui Pantazi... Și, da există și probleme ale angajaților, recunoaste Pantazi. "Să nu uităm și de problemele financiare. Sigur că există frustrări ale angajaților legate de salariile mici, probleme administrative. Ca în aproape orice instituție de stat. Sigur că trebuie clarificate achizițiile publice, nivelul salariilor etc. Dar ele nu au voie, e inadmisibil să se tranforme într-o campanie de demonizare a străinilor. În xenofobie de cea mai joasă speță. În autarhie artistică inacceptabilă într-o țară modernă. În lupta împotriva celor care nu știu strămoșeasca limba română (în paranteză fie spus, comunicatele sindicaliștilor sînt scrise într-o jenantă limbă română, ți-e rușine că semnatarii se prezintă drept oameni de cultură)”.
Din nou, interpretări exagerate, mentalitatea de cetate asediată insuflată cititorilor Hotnews, uite cum balerinii disidenți ne scot de pe harta lumii civilizate!...De altfel, nici nu sunt intelectuali ciracii lui Soare, scriu jenant în română, niște sindicaliști.... În final, Cristian Pantazi oferă și soluția ("Tiberiu Soare și cei doi aliați ai săi nu pot fi fundamentul pe care să se sprijine reconstrucția Operei. Kobborg și Alina Cojocaru au dreptul să continue munca începută, iar publicul are dreptul să ceară performanță, pentru că au văzut că se poate. Decizia e simplă, rămîne de văzut dacă Guvernul o poate lua), una de care ar trebui să ținem seama, din păcate, având în vedere că "indicațiile” Hotnews au fost de multe ori implementate prin ciudate concursuri de împrejurări. Sigur, e frumos că autoritățile se sesizează la faptele semnalate în presă, e doar puțin frustrant că doar o anumită parte a presei impune invariabil agenda lor. Fără legătură cu cazul de la Operă. Naționalismul pare una dintre spaimele lui Cristian Pantazi. Îmi amintesc de articolele sale îngrijorate când se discutau măsuri care să mai taie din monopolul hipermarketurilor în comerțul autohton-atunci Pantazi vorbea de pericolele naționalismului economic.
Prin 2012, când încă mai colaboram cu Hotnews, am avut un schimb interesant de mailuri cu acesta. Era vorba de un articol în care vorbeam de reacția emotională redusă pe piața de capital după demararea suspendării lui Traian Băsescu... Pantazi încerca să mă convingă că pleacă investitorii, că ies banii din România și a fost tare dezamăgit când i-am spus că investitorii caută mai degrabă randamente decât diplome de corectitudine politică. În fine, am mai scris un singur articol de atunci pentru Hotnews (prin 2015), unul în care descriam "vocile BNR” și vizam toți analiștii "independenți” care se sincronizează de minune când e să apere punctele de vedere ale Băncii Centrale pe subiecte fierbinți (vezi ce s-a întâmplat ulterior la dezbaterile legate de legea dării în plată). Știu că atunci m-a sunat repede purtătorul de cuvânt al instituției, actualul purtător de cuvânt al Guvernului, cu care fusesem multă vreme coleg în presă, să mă întrebe ce mi-a venit să scriu un asemenea articol "tocmai pe Hotnews.” Se referea, desigur, la calitatea informațiilor și la vizionarii editorialiști ai site-ului. Îmi amintesc de pildă cum într-un editorial al celuilalt titan Hotnews, Dan Tăpălagă, imediat după Colectiv, se sugera că decizia înlocuirii Guvernului Ponta fusese luată cu ceva timp în urmă, necunoscute rămânând doar modalitățile prin care urmă să se implementeze, fiiind în calcul chiar și o retragere a sprijinului politic din partea PSD. O bună privire din interior, nu?
SRI supravegheaza si datoriile suverane?
Radu Soviani pune pe blog o inregistrare facuta prin 2012 cu Sima, in care acesta declara ca a fost cu Predoiu inclusiv la SRI. Mie altceva mi se pare mai interesant decat anturajul lui Predoiu..Mai exact pasajul asta:“Pentru a spune ce cred eu despre datoriile suverane am fost inclusiv la SRI, cu Daniel Daianu, Catalin Predoiu, adjunctul de la SRI, operativul, Coldea, Coldrea, asa ceva....”. Adica SRI se ocupa si de datoriile suverane. Are atributii pe macroeconomie? Atunci se justifica bugetele-mamut ale institutiei...Lasand gluma la o parte, intuiti dimensiunile Caracatitei...Oamenii astia aveau ingrijorari privind mersul economiei nationale si globale...Unde merg? La Guvern, la Finante, la BNR? Or fi mers si pe acolo dar n-au uitat sa ajunga si in fata lui Coldea...Deci nu Maior, Coldea....Cam cuprinzator talentatul domn Coldea...Altfel, vad ca si Guvernul SIE se consolideaza prin cooptarea domnului Cristian Ghinea, asta daca e sa ma iau dupa diagnosticul Alinei Mungiu in ceea ce-l priveste pe editorialistul Dilemei....
luni, 25 aprilie 2016
Mâncăm pariuri pe pâine
Dacă te uiți la vitrinele ce domină peisajul stradal al Bucureștiului ai să descoperi pe lângă nelipsita farmacie și atotputernica bancă, inevitabilul cazinou de cartier și discreta agenție de pariuri.
Suntem un popor atât de speculativ?
Înmulțirea farmaciilor o înțeleg - îmbătrânim lent, dar sigur și avem medici care sunt în tot felul de parteneriate avantajoase cu firmele de medicamente. Numărul mare de bănci ni se trage de la perioada bulei imobiliare, bursiere și a creditului, când BNR a relaxat atât de mult normele de creditare încât mai tot romanul cu ceva venituri evidentiabile s-a trezit îndatorat sau supraîndatorat la bancă între 2006-2008. Nu înțeleg însă în ruptul capului proliferarea sălilor cu păcănele și a pariurilor mai mult sau mai puțin sportive. Să nu știe majoritatea jucătorilor că o agenție de pariuri sau o sală de jocuri mecanice au aceeași reguli ca Loteria care ne tentează cu celebrul 6/49? Mai exact, fiecare dintre aceste "instituții” face o banală redistribuție: adună taxele de aparticipare, își oprește o felie semnificativă (de multe ori partea leului) și apoi le redistribuie sub formă de câștiguri. La loterie acest lucru e evident urmărind diferența dintre contravaloarea tuturor biletelor jucate și fondul de premiere (se oprește cam jumătate pentru cheltuielile operaționale și profitul organizatorului).
La casele de pariuri și la păcănele e mai greu, dar dacă tragi de limbă vreun băiat care s-a ocupat de sălile cu păcănele afli că există mai multe trepte ale "aleatoriului”, că se pot programa frecvențe mai mari sau mai mici de apariție a câștigurilor (când firma e la început, se câștigă mai des, pentru a forma publicul captiv de mai târziu). Iar la pariuri, cine a jucat de câteva ori a remarcat că sunt cote variabile care se modifică în funcție de sumele pariate (dacă în mod neașteptat apar multe mize pe un eveniment, cota sa se reduce până la dispariție) astfel încât organizatorul să controleze permanent valoarea expunerilor casei pentru a nu risca să intre în pierdere per total. De ce nu apare nicio lege care să "exileze” păcănelele sau pariurile sportive la o anumită distanță de locurile publice precum școli, licee, zonele cu trafic pietonal intens lăsându-le reperabile doar de împătimiți? Faptul că sunt obligate să aibă geamuri fumurii nu prea ajută pentru că mulți au descoperit că pot atrage privirile curioșilor lăsând pur și simplu ușa de la intrare deschisă... Asta deoarece problema care apare în cazul multor jucători este că încep doar ca amuzament și nici nu bagă de seamă când se instalează dependența. Și, ca orice dependență, trece după mult efort și, uneori, tratament specializat. În plus, reclama insidioasă permisă acestor scheme de stors bani de la naivi sau disperați pare cu atât mai iresponsabilă.
De exemplu, pe site-ul Gazeta Sporturilor e rezervată la loc de cinste rubrica celor de la pariori.ro, de fapt o reclamă mascată pentru diferite agenții de pariuri care sunt date că exemplu pentru cotele evenimentelor. Care sunte temele articolelor zilnice? Ce norocos a mai umilit o casă de pariuri utilizând nu știu ce schemă miraculoasă. Ce cote extraordinare sunt azi la nu știu ce eveniment de interes sportiv. Cum poți profita de anumite conjuncturi și tipuri de pariuri. Pe scurt, se dă o aparență științifică unui banal joc cu hazardul și se face în același timp publicitate fără tradiționalul P sau A (de la advertorial). I-am scris redactorului-șef de la GSP, Cătălin Tolontan, sugerându-i să nu mai permită apariția articolelor de pe pariori.ro fără semnalizarea lor ca publicitate pentru a nu induce și mai mult în eroare un public vulnerabil. Mi-a spus că se vor gândi și de atunci se tot gândesc dar nici nu s-a schimbat nimic de atunci...Ba nu, mint, duminică apăruse hastagul "mustread” în dreptul articolului în cauză!
Înmulțirea farmaciilor o înțeleg - îmbătrânim lent, dar sigur și avem medici care sunt în tot felul de parteneriate avantajoase cu firmele de medicamente. Numărul mare de bănci ni se trage de la perioada bulei imobiliare, bursiere și a creditului, când BNR a relaxat atât de mult normele de creditare încât mai tot romanul cu ceva venituri evidentiabile s-a trezit îndatorat sau supraîndatorat la bancă între 2006-2008. Nu înțeleg însă în ruptul capului proliferarea sălilor cu păcănele și a pariurilor mai mult sau mai puțin sportive. Să nu știe majoritatea jucătorilor că o agenție de pariuri sau o sală de jocuri mecanice au aceeași reguli ca Loteria care ne tentează cu celebrul 6/49? Mai exact, fiecare dintre aceste "instituții” face o banală redistribuție: adună taxele de aparticipare, își oprește o felie semnificativă (de multe ori partea leului) și apoi le redistribuie sub formă de câștiguri. La loterie acest lucru e evident urmărind diferența dintre contravaloarea tuturor biletelor jucate și fondul de premiere (se oprește cam jumătate pentru cheltuielile operaționale și profitul organizatorului).
La casele de pariuri și la păcănele e mai greu, dar dacă tragi de limbă vreun băiat care s-a ocupat de sălile cu păcănele afli că există mai multe trepte ale "aleatoriului”, că se pot programa frecvențe mai mari sau mai mici de apariție a câștigurilor (când firma e la început, se câștigă mai des, pentru a forma publicul captiv de mai târziu). Iar la pariuri, cine a jucat de câteva ori a remarcat că sunt cote variabile care se modifică în funcție de sumele pariate (dacă în mod neașteptat apar multe mize pe un eveniment, cota sa se reduce până la dispariție) astfel încât organizatorul să controleze permanent valoarea expunerilor casei pentru a nu risca să intre în pierdere per total. De ce nu apare nicio lege care să "exileze” păcănelele sau pariurile sportive la o anumită distanță de locurile publice precum școli, licee, zonele cu trafic pietonal intens lăsându-le reperabile doar de împătimiți? Faptul că sunt obligate să aibă geamuri fumurii nu prea ajută pentru că mulți au descoperit că pot atrage privirile curioșilor lăsând pur și simplu ușa de la intrare deschisă... Asta deoarece problema care apare în cazul multor jucători este că încep doar ca amuzament și nici nu bagă de seamă când se instalează dependența. Și, ca orice dependență, trece după mult efort și, uneori, tratament specializat. În plus, reclama insidioasă permisă acestor scheme de stors bani de la naivi sau disperați pare cu atât mai iresponsabilă.
De exemplu, pe site-ul Gazeta Sporturilor e rezervată la loc de cinste rubrica celor de la pariori.ro, de fapt o reclamă mascată pentru diferite agenții de pariuri care sunt date că exemplu pentru cotele evenimentelor. Care sunte temele articolelor zilnice? Ce norocos a mai umilit o casă de pariuri utilizând nu știu ce schemă miraculoasă. Ce cote extraordinare sunt azi la nu știu ce eveniment de interes sportiv. Cum poți profita de anumite conjuncturi și tipuri de pariuri. Pe scurt, se dă o aparență științifică unui banal joc cu hazardul și se face în același timp publicitate fără tradiționalul P sau A (de la advertorial). I-am scris redactorului-șef de la GSP, Cătălin Tolontan, sugerându-i să nu mai permită apariția articolelor de pe pariori.ro fără semnalizarea lor ca publicitate pentru a nu induce și mai mult în eroare un public vulnerabil. Mi-a spus că se vor gândi și de atunci se tot gândesc dar nici nu s-a schimbat nimic de atunci...Ba nu, mint, duminică apăruse hastagul "mustread” în dreptul articolului în cauză!
sâmbătă, 23 aprilie 2016
Cu ochii lipiţi de telefonul mobil
Ochelarii de “realitate virtuală” sunt următorul gadget care se vrea impus pentru experienţe tari. Doar că vine la pachet cu ceva dezavantaje.
Deja avem oferte pentru toate buzunarele. Samsung are o pereche de ochelari la 100 de euro, pe care o oferă însă gratis celor care cumpără un Galaxy S7 prin anumiţi retaileri (mda, celor ce-şi permit peste 3.000 lei...), eBoda vinde unii pem plan intern cu doar 100 de lei iar, mai nou, Allview a scos o varianta la 150 lei, cu reducere de 50 de lei pentru posesorii unor mărci ale companiei. Ce oferă un astfel de gadget?
Teoretic, posibilitatea de a vedea 3D anumite filme şi aplicaţii, de a te simţi în “mijlocul acţiunii”. Dacă e să te iei însă după recenzii, mulţi se plâng că experienţa nu e cine ştie ce, că nu prea există încă aplicaţii care să o pună în valoare. Având în vedere că produsul e abia la început, preţul mare e primul risc. De exemplu, la lansare, ochelarii eBoda costau peste 300 de lei dar în doar câteva luni-ajutaţi şi de performanţele mai modeste ale produsului-au ajuns la numai 100 de lei.
Cel mai mare risc mi se pare însă cel rezultat din apropierea prea mare a telefonului de cap (gadgetul presupune fixarea telefonului mobil într-un suport care se poartă pe nas, cât mai aproape de ochi). Există avertizări pe toate canalele să avem grijă cu radiaţiile emise de telefoanele mobile, să folosim pe cât posibil dispozitivele hands free sau măcar să ţinem telefonul la distanţă de cap când vorbim. Iar noi ce facem-ne pregătim să lipim telefonul de cap câteva ore cât durează un film pe care suntem nerăbdători să-l vedem 3D?
Dincolo de asta, nu e obligatoriu ca toate noile gadgeturi să lanseze o modă..Brăţările inteligente nu s-au generalizat, ceasurile inteligente n-au invadat piaţă şi nu se mai aude nimic nici de ochelarii inteligenţi de la Google. Aşa că nici cu ochelarii de realitate virtuală n-ar trebui să vă grăbiţi foarte tare. Plus că nu tot ce e nou e şi util iar nu tot ce e nou şi aparent util e sigur pentru sănătate....
vineri, 22 aprilie 2016
Tu cu mine suntem 1!
Da, e sloganul PNL-istului de la sectorul 1 care a facut comunitatea LGBT atenta la ..campania sa, dar eu recunosc ca m-am gandit la Robert si mentorul sau, Traian...mai ales de cand Basescu a declarat ca Robert, ziarist obiectiv la Unde Tv si actual catindat al partidului, era si membru PMP de la inceputul anului.. Ma rog, Robert era si securist descoperit de ceva vreme dar tot cu dezvaluirile se ocupa, asa ca ce mai conteaza un membru de partid cu televiziune in interesul cetateanului....important de retinut e ca Robert s-a sacrificat pentru ca Traian nu mai putea candida, fiind suspect intr-un dosar....poate il trimitem acoperit la Eurovizion sa ne reprezinte si acolo...
Ma intreb daca inteligentul care a gandit sloganul de la sectorul 1 era acelasi inteligent care a gandit sloganul de la Capitala ("Bucuresti este si va ramane un oras european pentru ca Romania este si va ramane o tara europeana")?
Bai, pentru ca specimene ca astea sa iasa in fata s-a organizat mascarada Colectiv? Atat de mult pentru atat de putin?
miercuri, 20 aprilie 2016
Figuranți în istoria noastră recentă
Marile evenimente sociale din ultimii 26 de ani ne-au găsit în postura de masă de manevră fără să întrezărim pe moment adevărații păpușari.
A fost revoluție în decembrie 1989? Revoluția presupune organizare, un program, disidență anterioară. Greu de găsit o structură pe osatura căreia să se construiască viitoarea Putere în România în 1989, nu există nimic similar Chartei ‘77 din Cehia sau Solidarității poloneze. Au venit, firesc, la împărțirea tortului decizional eșaloanele 2 și 3 din nomenclatură, ceva oponenți ai lui Ceaușescu dar nu ai Sistemului, băieți buni cu stele sub maieu, oameni de imagine, unii cu studii pe afară. De ce a mai fost atunci nevoie de teroriști? Neavând o opoziție care să preia puterea, numărându-ne pe degete disidenții, am fost un poligon de încercare pentru prietenii sovietici, care se resemnau mai greu cu ieșirea în bloc a fostelor state-prietene din cercul lor de influență. S-a vorbit încă de atunci de mulți turiști sovietici în ultimele luni ale lui 1989. Apoi de simulatoare performante. Nici n-ar fi fost prea greu să stârnești derută în armata noastră antrenată la cules de porumb și intoxicată profesionist de pe ecranele televizoarelor. Așa că rușii au avut un Guvern apropiat pentru o perioada scurtă, până s-a prăbușit chiar Uniunea Sovietică. După care, pragmatici, liderii noștri s-au orientat încetișor spre Vest, singurul pol de putere rămas. Rămânem însă pe retină cu rolul de figuranți pe care ni l-au hărăzit cei care au făcut jocurile atunci.
Dacă Iliescu trebuie blamat pentru rolul jucat în piesa de mare succes la public "Revoluția din decembrie 1989”, meritul sau privind evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureș a fost mereu minimalizat. Era foarte ușor că România să fie decupată atunci după configurația etnică și religioasă, cum a fost mai târziu Yugoslavia. Trebuia doar că majoritarii să-i transforme în victime pe minoritari, în esență cu contribuția armatei. Numai că armata nu a intervenit de partea cetățenilor de etnie română iar tot corul mediatic occidental care arăta cum maghiarii sunt vânați fără milă a încetat repede. Am fost încă o dată figuranții în piesa "Secesiunea” dar am avut în final baftă iar scenariul inițial a fost abandonat. În tot cazul, dacă un iresponsabil ar fi apelat la populație pentru a rezolva cazul maghiar sau ar fi ordonat armatei să-i pacifice pe unguri, cam ca Milosevic, probabil ne-am fi rezervat acum vacanțe în pensiunile din Ținutul Secuiesc prin booking.com.
Urmează apoi episodul Piața Universității și debarcarea minerilor în București. În esență, fenomenul Piața Universității a reprezentat un protest legitim față de confiscarea revoluției dar și o mișcare nedemocratică, grupând o minoritate elitistă care reclama nereprezentativitatea opțiunilor majorității, pe motiv că erau cam săraci cu duhul votanții majoritari. De ce a fost nevoie ca după victoria ultra-majoritară a Frontului din mai 1990 să mai vină minerii? Cred că răspunsul trebuie căutat în strategia de succes de la Târgu Mureș. Piața a fost evacuată iar manifestanții au atacat apoi sediul Poliției. Era clar că urma un război de uzură prelungit, dacă nu se întâmpla "ceva”. Puterea învățase lecția că nu trebuie să dezlănțuie forțele represive împotriva civililor așa că a apelat la detașamentele muncitorești pentru a-i corija pe golani. Minerii au fost masă de manevră, cei rămași în Piață au fost masă de manevră (sunt înregistrări care sugerează niște auto-incendieri din partea Poliției-serviciilor, etc), din nou un scenariu cu figuranți. Ironia sorții, venirea minerilor a deschis calea victoriei forțelor de dreapta în 1996 (sprijinite decisiv de aripa ruptă din FSN sub conducerea lui Petre Român). Chiar dacă stânga urma să revină temporar la putere pe fondul scandalurilor cu falimentele bancare, FNI, băncile populare dintre 1998-2000, principiile de forță ale dreptei precum restitutio în integrum sau privatizarea pe 1 euro fuseseră sădite în momentul intervenției minerilor în Piață Universității, fiind un soi de revanșa târzie asupra clasei muncitoare care îndrăznise să facă ordine. Deși teama de moșieri câștigase primele alegeri, minerii au reușit să-i aducă la putere pe urmașii lor la următoarele.
Din nou o figurație de senzație a electoratului avem între mandatele lui Traian Băsescu, mai întâi la Primărie și apoi la Cotroceni. Mereu câștigător la mustață, mereu învingător-surpriză, Băsescu este cel care a creat sistemul de forță care grupează în prezent serviciile și o parte a justiției. Victoriile lui la limita nu mi se par întâmplătoare pentru că e greu să accepți un șir de 4 coincidențe dacă nu ești un adept al lui Nostradamus. Mi-l aminstesc pe Băsescu intrând la mustață în turul doi la Primărie în fața mai credibilului Chiriță în 2000, exi-pollurile încremenite 50%-50% la finalul dezbaterii Băsescu-Năstase din 2004, Geoană întâlnindu-se cu Vântu exact la timp pentru a-l scoate în extremis câștigător pe Băsescu în 2009, celebra erată a Curții Costitutionala care îl menținea președinte pe Băsescu după suspendarea la care publicul votase masiv împotriva sa în 2012. Sigur, unii cred că așa a ieșit la vot în mod transparent sau că așa au conspirat astrele... Eu cred însă că ar trebui să urmărim beneficiarii. Creație a sistemului, Băsescu i-a oferit sistemului privilegiile dorite justificând investia acestuia în fostul marinar. Urmăriți evoluția bugetului SRI, cu creșteri constante chiar și în anii de criză, introducerea corupției între amenințările la adresa siguranței naționale care a activat ochii și timpanele serviciilor asupra politicienilor și apariția "binomului” care face acum instituția Parlamentului una decorativă.
Ultimele figurații ale populației sunt de dată recentă și nu mai insist asupra lor. Am avut un spectacol mediatic excelent organizat cu ocazia votului din diaspora în 2014, un val imens ridicat pe Facebook împotriva lui Ponta și, în final, victoria contracandidatului sau cu 10 procente avans în condițiile în care cele 5 exit-polluri de după vot dădeau egalitate sau avans de 1-2 procente în favoarea unuia sau altuia, cu o marja de eroare de 1-2%. Ce să-i faci, s-au înșelat toate, sincronizat. În sfârșit, cazul Colectiv, cu o revoluție bine alimentată pe Facebook și oportun confiscată apoi pentru a desăvârși modelul tehnocratului obedient față de Bruxelles dar intransingent cu asistatul din Rădăuți.
A fost revoluție în decembrie 1989? Revoluția presupune organizare, un program, disidență anterioară. Greu de găsit o structură pe osatura căreia să se construiască viitoarea Putere în România în 1989, nu există nimic similar Chartei ‘77 din Cehia sau Solidarității poloneze. Au venit, firesc, la împărțirea tortului decizional eșaloanele 2 și 3 din nomenclatură, ceva oponenți ai lui Ceaușescu dar nu ai Sistemului, băieți buni cu stele sub maieu, oameni de imagine, unii cu studii pe afară. De ce a mai fost atunci nevoie de teroriști? Neavând o opoziție care să preia puterea, numărându-ne pe degete disidenții, am fost un poligon de încercare pentru prietenii sovietici, care se resemnau mai greu cu ieșirea în bloc a fostelor state-prietene din cercul lor de influență. S-a vorbit încă de atunci de mulți turiști sovietici în ultimele luni ale lui 1989. Apoi de simulatoare performante. Nici n-ar fi fost prea greu să stârnești derută în armata noastră antrenată la cules de porumb și intoxicată profesionist de pe ecranele televizoarelor. Așa că rușii au avut un Guvern apropiat pentru o perioada scurtă, până s-a prăbușit chiar Uniunea Sovietică. După care, pragmatici, liderii noștri s-au orientat încetișor spre Vest, singurul pol de putere rămas. Rămânem însă pe retină cu rolul de figuranți pe care ni l-au hărăzit cei care au făcut jocurile atunci.
Dacă Iliescu trebuie blamat pentru rolul jucat în piesa de mare succes la public "Revoluția din decembrie 1989”, meritul sau privind evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureș a fost mereu minimalizat. Era foarte ușor că România să fie decupată atunci după configurația etnică și religioasă, cum a fost mai târziu Yugoslavia. Trebuia doar că majoritarii să-i transforme în victime pe minoritari, în esență cu contribuția armatei. Numai că armata nu a intervenit de partea cetățenilor de etnie română iar tot corul mediatic occidental care arăta cum maghiarii sunt vânați fără milă a încetat repede. Am fost încă o dată figuranții în piesa "Secesiunea” dar am avut în final baftă iar scenariul inițial a fost abandonat. În tot cazul, dacă un iresponsabil ar fi apelat la populație pentru a rezolva cazul maghiar sau ar fi ordonat armatei să-i pacifice pe unguri, cam ca Milosevic, probabil ne-am fi rezervat acum vacanțe în pensiunile din Ținutul Secuiesc prin booking.com.
Urmează apoi episodul Piața Universității și debarcarea minerilor în București. În esență, fenomenul Piața Universității a reprezentat un protest legitim față de confiscarea revoluției dar și o mișcare nedemocratică, grupând o minoritate elitistă care reclama nereprezentativitatea opțiunilor majorității, pe motiv că erau cam săraci cu duhul votanții majoritari. De ce a fost nevoie ca după victoria ultra-majoritară a Frontului din mai 1990 să mai vină minerii? Cred că răspunsul trebuie căutat în strategia de succes de la Târgu Mureș. Piața a fost evacuată iar manifestanții au atacat apoi sediul Poliției. Era clar că urma un război de uzură prelungit, dacă nu se întâmpla "ceva”. Puterea învățase lecția că nu trebuie să dezlănțuie forțele represive împotriva civililor așa că a apelat la detașamentele muncitorești pentru a-i corija pe golani. Minerii au fost masă de manevră, cei rămași în Piață au fost masă de manevră (sunt înregistrări care sugerează niște auto-incendieri din partea Poliției-serviciilor, etc), din nou un scenariu cu figuranți. Ironia sorții, venirea minerilor a deschis calea victoriei forțelor de dreapta în 1996 (sprijinite decisiv de aripa ruptă din FSN sub conducerea lui Petre Român). Chiar dacă stânga urma să revină temporar la putere pe fondul scandalurilor cu falimentele bancare, FNI, băncile populare dintre 1998-2000, principiile de forță ale dreptei precum restitutio în integrum sau privatizarea pe 1 euro fuseseră sădite în momentul intervenției minerilor în Piață Universității, fiind un soi de revanșa târzie asupra clasei muncitoare care îndrăznise să facă ordine. Deși teama de moșieri câștigase primele alegeri, minerii au reușit să-i aducă la putere pe urmașii lor la următoarele.
Din nou o figurație de senzație a electoratului avem între mandatele lui Traian Băsescu, mai întâi la Primărie și apoi la Cotroceni. Mereu câștigător la mustață, mereu învingător-surpriză, Băsescu este cel care a creat sistemul de forță care grupează în prezent serviciile și o parte a justiției. Victoriile lui la limita nu mi se par întâmplătoare pentru că e greu să accepți un șir de 4 coincidențe dacă nu ești un adept al lui Nostradamus. Mi-l aminstesc pe Băsescu intrând la mustață în turul doi la Primărie în fața mai credibilului Chiriță în 2000, exi-pollurile încremenite 50%-50% la finalul dezbaterii Băsescu-Năstase din 2004, Geoană întâlnindu-se cu Vântu exact la timp pentru a-l scoate în extremis câștigător pe Băsescu în 2009, celebra erată a Curții Costitutionala care îl menținea președinte pe Băsescu după suspendarea la care publicul votase masiv împotriva sa în 2012. Sigur, unii cred că așa a ieșit la vot în mod transparent sau că așa au conspirat astrele... Eu cred însă că ar trebui să urmărim beneficiarii. Creație a sistemului, Băsescu i-a oferit sistemului privilegiile dorite justificând investia acestuia în fostul marinar. Urmăriți evoluția bugetului SRI, cu creșteri constante chiar și în anii de criză, introducerea corupției între amenințările la adresa siguranței naționale care a activat ochii și timpanele serviciilor asupra politicienilor și apariția "binomului” care face acum instituția Parlamentului una decorativă.
Ultimele figurații ale populației sunt de dată recentă și nu mai insist asupra lor. Am avut un spectacol mediatic excelent organizat cu ocazia votului din diaspora în 2014, un val imens ridicat pe Facebook împotriva lui Ponta și, în final, victoria contracandidatului sau cu 10 procente avans în condițiile în care cele 5 exit-polluri de după vot dădeau egalitate sau avans de 1-2 procente în favoarea unuia sau altuia, cu o marja de eroare de 1-2%. Ce să-i faci, s-au înșelat toate, sincronizat. În sfârșit, cazul Colectiv, cu o revoluție bine alimentată pe Facebook și oportun confiscată apoi pentru a desăvârși modelul tehnocratului obedient față de Bruxelles dar intransingent cu asistatul din Rădăuți.
duminică, 17 aprilie 2016
“Naționalismul de grotă”
Vocile corectitudinii politice urlă din rărunchi în aceste zile speriate că venirea lui Marian Munteanu în cursa pentru București ar aduce în prim plan teme sensibile pentru democrația noastră de fațadă. Când un bufon ca Dan Diaconescu a încercat ceva similar, grefând tema naționalismului pe discursul anticorporatist și ceva îndemnuri la atitudini demne în relațiile externe, partidul său a intrat în forță în Parlament. După care televiziunea a fost repede închisă pentru a nu se repetă figura pentru că există un potențial imens pentru discursuri de acest gen având în vedere frustrările acumulate în ultimii 26 de ani în România.
Oamenii din micile orașe de provincie care au încremenit după închiderea capacităților industriale și care supraviețuiesc mizer de la o lună la alta, zona rurală mereu subdezvoltată în ciuda "generoaselor” fonduri europene prin care ne-am pricopsit cu parcuri la sate în loc de rețele de utilități, mare parte a pensionarilor (mai puțin cei cu pensii speciale) ar vrea să audă clar că epoca dezvoltării împotriva oamenilor a luat sfârșit, că interesele lor vor fi prioritare în fața celor ale marilor companii, că Guvernul ia în calcul o politică națională nu doar una de raliere disciplinată la cea impusă de blocurile politice și economice la care am aderat. Mulți se simt trădați și dezamăgiți de toate partidele politice și nu mai vor să voteze nici măcar cu stânga ce promite tradițional măsuri de protecție socială în campanie pentru a guverna apoi cu principii de dreapta când ajunge la putere. Ei bine, un discurs care să ignore corectiudinea politică și să vehiculeze teme pe gustul celor trădați în tranziție ar prinde automat și în România, mai ales printre dezamăgiții de politică, doar vedem ce se întâmplă în Ungaria și Polonia...
Mai devreme sau mai târziu va intra și România pe harta statelor unde neo-colonialismul pierde teren, oricât de tare s-ar da de ceasul morții vehicolele media îngrășate cu bani europeni și ONG-urile-căpușă. Din acest motiv, apariția unui candidat care ar face posibilă vehicularea acestor teme sperie de moarte vedetele Hotnews, Adevărul, ONG-urile care-și găsesc inspirația în Alina Mungiu, etc. Nici nu mai contează credibilitatea acestuia, dacă chiar e sincer sau doar o creație a sistemului prin care să se controleze mișcarea naționalistă în momentul în care tinde să devină o forță de neignorat (după modelul Tsipras)...Detaliu care a părut să scape inițial celor care au încurajat ascensiunea lui Marian Munteanu din oportunism politic este că odată deschisă supapa discursului anti-corporatist, cu apel la valorile tradiționale, la atitudine demnă în relația cu partenerii euro-atlantici, acesta se va transformă în catalizator pentru discursuri similare și lideri mai greu de controlat iar la un moment dat toate aceste mișcări paralele pot fuziona într-un curent unic care să mature din lingăii care pozează în lideri politici și formatorii de opinie care au uitat că fișa postului de jurnalist este să fi o voce critică în interesul publicului și nu un cârlig pentru dezinformare și deturnare a atenției opiniei publice.
Chiar dacă Marian Munteanu o să fie înlăturat repede din cursa pentru Primăria Capitalei odată cu retragerea sprijinului de către liberali, frica celor care au văzut începutul unui altfel de discurs politic va rămâne în memoria colectivă iar momentul apariției unor partide și lideri care să iasă din poziția de drepți când vine vorba de Înalta Poartă euro-atlantică și să poată concepe politici care să nu vadă exclusiv interesul corporațiilor în dauna intereselor publicului și care să nu promoveze doar valorile globalismului triumfător în dauna oricăror urme de specific național, se apropie. Până atunci ne vor mai speria o vreme cu "naționalismul de grotă” sau "creștinismul de ev mediu” pus în antiteză cu politica transnațională luminată, laicizarea antiseptică, libertatea de alegere fără alternative reale, etc, etc.
Oamenii din micile orașe de provincie care au încremenit după închiderea capacităților industriale și care supraviețuiesc mizer de la o lună la alta, zona rurală mereu subdezvoltată în ciuda "generoaselor” fonduri europene prin care ne-am pricopsit cu parcuri la sate în loc de rețele de utilități, mare parte a pensionarilor (mai puțin cei cu pensii speciale) ar vrea să audă clar că epoca dezvoltării împotriva oamenilor a luat sfârșit, că interesele lor vor fi prioritare în fața celor ale marilor companii, că Guvernul ia în calcul o politică națională nu doar una de raliere disciplinată la cea impusă de blocurile politice și economice la care am aderat. Mulți se simt trădați și dezamăgiți de toate partidele politice și nu mai vor să voteze nici măcar cu stânga ce promite tradițional măsuri de protecție socială în campanie pentru a guverna apoi cu principii de dreapta când ajunge la putere. Ei bine, un discurs care să ignore corectiudinea politică și să vehiculeze teme pe gustul celor trădați în tranziție ar prinde automat și în România, mai ales printre dezamăgiții de politică, doar vedem ce se întâmplă în Ungaria și Polonia...
Mai devreme sau mai târziu va intra și România pe harta statelor unde neo-colonialismul pierde teren, oricât de tare s-ar da de ceasul morții vehicolele media îngrășate cu bani europeni și ONG-urile-căpușă. Din acest motiv, apariția unui candidat care ar face posibilă vehicularea acestor teme sperie de moarte vedetele Hotnews, Adevărul, ONG-urile care-și găsesc inspirația în Alina Mungiu, etc. Nici nu mai contează credibilitatea acestuia, dacă chiar e sincer sau doar o creație a sistemului prin care să se controleze mișcarea naționalistă în momentul în care tinde să devină o forță de neignorat (după modelul Tsipras)...Detaliu care a părut să scape inițial celor care au încurajat ascensiunea lui Marian Munteanu din oportunism politic este că odată deschisă supapa discursului anti-corporatist, cu apel la valorile tradiționale, la atitudine demnă în relația cu partenerii euro-atlantici, acesta se va transformă în catalizator pentru discursuri similare și lideri mai greu de controlat iar la un moment dat toate aceste mișcări paralele pot fuziona într-un curent unic care să mature din lingăii care pozează în lideri politici și formatorii de opinie care au uitat că fișa postului de jurnalist este să fi o voce critică în interesul publicului și nu un cârlig pentru dezinformare și deturnare a atenției opiniei publice.
Chiar dacă Marian Munteanu o să fie înlăturat repede din cursa pentru Primăria Capitalei odată cu retragerea sprijinului de către liberali, frica celor care au văzut începutul unui altfel de discurs politic va rămâne în memoria colectivă iar momentul apariției unor partide și lideri care să iasă din poziția de drepți când vine vorba de Înalta Poartă euro-atlantică și să poată concepe politici care să nu vadă exclusiv interesul corporațiilor în dauna intereselor publicului și care să nu promoveze doar valorile globalismului triumfător în dauna oricăror urme de specific național, se apropie. Până atunci ne vor mai speria o vreme cu "naționalismul de grotă” sau "creștinismul de ev mediu” pus în antiteză cu politica transnațională luminată, laicizarea antiseptică, libertatea de alegere fără alternative reale, etc, etc.
vineri, 15 aprilie 2016
E oficial! Prostie sau ticăloşie.
Goana după titluri senzaţionaliste a intrat bine în peisajul media deşi ceea ce şochează cu adevărat uneori e doar contradicţia logică între titlu şi conţinut.
Iată un titlu de pe Gândul.info din 6 aprilie: “E OFICIAL! Datele pe care Biserica Ortodoxă nu le poate contesta. După 26 de ani iese la iveală ADEVĂRUL”.
Cu accentul pe “oficial” şi “adevăr” te aştepţi să urmeze un enunţ de tipul 2+2=4. Acum explicaţia: “În fiecare zi după Revoluţie, în România a mai apărut o biserica nouă. După decembrie 1989 şi până la finalul anului trecut au fost construite 8.413 lăcaşuri ale celor 18 culte recunoscute oficial, iar 1.578 se află în construcţie. Cele mai multe, potrivit datelor Secretariatului pentru Culte, aparţin Bisericii Ortodoxe Române, 3.191 de biserici fiind construite după 1989, iar 1,078 aflându-se în construcţie, la dată de 31 decembrie 2015” Deci adevărul oficial, de necontestat pentru ziaristul Gândul, e că s-au construit multe biserici după Revoluţie, iar cele mai multe sunt cele ortodoxe. Cât reprezintă “cele mai multe” procentual? Să ne raportăm la numărul total, biserici terminate după Revoluţie şi pe cele aflate în diferite faze de finisare ( 8.413+1.578=9.991). Dintre care sunt ortodoxe 4.269 (3.191+1.078), adică...42%. Cu alte cuvinte, cultul ultra-majoritar (la ultimul recensământ s-au declarat că aparţinând otodoxiei 86% din respondenţi, a construit doar 42% dintre Bisericile noi.
Cam timizi majoritarii ăştia...Sau poate că n-a fost nevoie de prea multe biserici ortodoxe noi, poate că erau prea multe deja terminate? Gândul oferă indirect indicii în acest sens, raportând numărul total de biserici la numărul de credincioşi. La “ultra-majoritari”, Biserica Ortodoxă deţine un lăcaş de cult la aproape 1.000 de credincioşi (sunt 16.403 lăcaşe de cult în funcţiune). Mai exact, la aproximativ 950 de credincioşi dacă ne raportăm la cei 18 milioane de recenzaţi în 2011. Cum e situaţia la celelalte culte? Penticostalii au o biserica la 122 de credincioşi (sunt 356.000 de adepţi şi aproape 3.000 de biserici) iar baptiştii bat orice record cu o biserica la 71 de credincioşi! (112.000 credincioşi împărţiţi între 1.571 de biserici). Chiar şi Biserica Catolică sau cea Reformată din România stau mai bine decât majoritarii-cu o biserica la 534, respectiv 444 credincioşi, potrivit Gândul. Trăgând linie, reprezentanţii unii cult care concentrează 86% dintre credincioşi, are de cel puţin de două ori mai puţine lăcaşe de cult decât principalele culte cu care coexistă, avand cazuri în care raportul este şi de 1:8 (comparaţie cu penticostalii) sau 1:13 (raportare la baptişti). Sigur, cine vrea să fie cârcotaş se leagă de faptul că unii n-au construit deloc după Revoluţie, precum cultul mozaic. Credincioşii săi reprezintă însă acum numai 0,02%, faţă de 4% în 1930.
Revin la ziaristul Gândul, de fapt la politica editorială a site-ului pentru că un material editorial e supervizat de mai mulţi ochi până ajunge la forma finală. Dacă vroiau ceva senzaţional, de ce nu s-au legat de numărul bisericilor noi construite după 1990, indiferent de cult? Sau de râvna cu care au construit celelalte culte, era oricum doar o banală operaţie de matematică la baza unei asemenea idei...
Cu accentul pe “oficial” şi “adevăr” te aştepţi să urmeze un enunţ de tipul 2+2=4. Acum explicaţia: “În fiecare zi după Revoluţie, în România a mai apărut o biserica nouă. După decembrie 1989 şi până la finalul anului trecut au fost construite 8.413 lăcaşuri ale celor 18 culte recunoscute oficial, iar 1.578 se află în construcţie. Cele mai multe, potrivit datelor Secretariatului pentru Culte, aparţin Bisericii Ortodoxe Române, 3.191 de biserici fiind construite după 1989, iar 1,078 aflându-se în construcţie, la dată de 31 decembrie 2015” Deci adevărul oficial, de necontestat pentru ziaristul Gândul, e că s-au construit multe biserici după Revoluţie, iar cele mai multe sunt cele ortodoxe. Cât reprezintă “cele mai multe” procentual? Să ne raportăm la numărul total, biserici terminate după Revoluţie şi pe cele aflate în diferite faze de finisare ( 8.413+1.578=9.991). Dintre care sunt ortodoxe 4.269 (3.191+1.078), adică...42%. Cu alte cuvinte, cultul ultra-majoritar (la ultimul recensământ s-au declarat că aparţinând otodoxiei 86% din respondenţi, a construit doar 42% dintre Bisericile noi.
Cam timizi majoritarii ăştia...Sau poate că n-a fost nevoie de prea multe biserici ortodoxe noi, poate că erau prea multe deja terminate? Gândul oferă indirect indicii în acest sens, raportând numărul total de biserici la numărul de credincioşi. La “ultra-majoritari”, Biserica Ortodoxă deţine un lăcaş de cult la aproape 1.000 de credincioşi (sunt 16.403 lăcaşe de cult în funcţiune). Mai exact, la aproximativ 950 de credincioşi dacă ne raportăm la cei 18 milioane de recenzaţi în 2011. Cum e situaţia la celelalte culte? Penticostalii au o biserica la 122 de credincioşi (sunt 356.000 de adepţi şi aproape 3.000 de biserici) iar baptiştii bat orice record cu o biserica la 71 de credincioşi! (112.000 credincioşi împărţiţi între 1.571 de biserici). Chiar şi Biserica Catolică sau cea Reformată din România stau mai bine decât majoritarii-cu o biserica la 534, respectiv 444 credincioşi, potrivit Gândul. Trăgând linie, reprezentanţii unii cult care concentrează 86% dintre credincioşi, are de cel puţin de două ori mai puţine lăcaşe de cult decât principalele culte cu care coexistă, avand cazuri în care raportul este şi de 1:8 (comparaţie cu penticostalii) sau 1:13 (raportare la baptişti). Sigur, cine vrea să fie cârcotaş se leagă de faptul că unii n-au construit deloc după Revoluţie, precum cultul mozaic. Credincioşii săi reprezintă însă acum numai 0,02%, faţă de 4% în 1930.
Revin la ziaristul Gândul, de fapt la politica editorială a site-ului pentru că un material editorial e supervizat de mai mulţi ochi până ajunge la forma finală. Dacă vroiau ceva senzaţional, de ce nu s-au legat de numărul bisericilor noi construite după 1990, indiferent de cult? Sau de râvna cu care au construit celelalte culte, era oricum doar o banală operaţie de matematică la baza unei asemenea idei...
miercuri, 13 aprilie 2016
Fiecare serviciu are “catindatul” lui
Avem pe de-o parte Nicuşor Dan, plăcut ONG-urilor, promovat de Alina Mungiu Pippidi şi Hotnews, varianta tehnocrată la Primaria Capitalei şi care promite să se răfuiască cu politicienii precum DNA-ul (slogan: “să scăpăm Bucureştiul de politicieni”). Pe de altă parte, avem Marian Munteanu, promovat de Realitatea celeilalte aripi a securităţii, domnii Rareş Bogdan, Guşă şi Helving fiind amici, cu un discurs mai spre naţionalism, apel la tradiţii şi mesaj creştin.
Nicuşor Dan e cinstit şi aproape sărac (are salariu de numai 2.300 lei cum declara într-un interviu pentru Hotnews, plăteşte chirie de 250 de euro şi dispune doar de un teren de 250.000 euro luat când şi-a vândut firma). De Marian Munteanu nu ştim cât de sărac mai e, la un moment dat se specula că are afaceri cu arme, dar ne amintim de construcţia politică un pic cam suspectă (pentru trecutul sau de lider al Pieţei Universităţii) făcută cu Virgil Măgureanu.
marți, 12 aprilie 2016
Se pot sancţiona pe sine "macroprudenţii"?
Ironia sorţii, un comitet în care BNR are poziţii de forţă poate emite recomandări spre însăşi... Banca Centrală. Va imaginaţi cumva atitudini critice, îndemnuri de a corecta politica monetară neadaptată vremurilor sau poate de a ajusta normele de creditare impuse băncilor venite de la "macroprudenţi" spre BNR? S-ar putea deci trage de urechi pe sine BNR-ul prin acest comitet de supraveghere financiară, având în vedere componenţa sa, sau e doar un organism inventat pentru ca BNR să îi tragă de urechi pe alţii, mult mai eficace decât o făcea până acum?
De altfel, în ultimul său raport privind stabilitatea financiară, BNR e supergrijulie cu interesele băncilor atrăgând atenţia că există riscul să apară şi alte legi care să intervină retroactiv în contractele semnate între bănci şi clienţi, precum legea dării în plată sau a conversiei creditelor în valută. Continuarea
vineri, 8 aprilie 2016
Marele Arhitect prefera templele mici, de lemn?
Sunt in asteptarea concertelor furioase, a pieselor de teatru subversive montate de Ducu Darie, cu George Ivascu in rol principal, toate incercand sa arate-in replica la manifestarea organizata de trupa Taxi & friends impotriva construirii Catedralei Mantuirii Neamului-ca monumentalitatea strica obrazul si dauneaza grav si smereniei cu sortulet...Sau astept degeaba? Si daca tot am deschis discutia, sa nu las postarea fara punctul meu de vedere pe subiect. Catedrala nu se construieste pentru a-l gasi acolo pe Dumnezeu, draga Taxi. Pe Dumnezeu il gasesti doar in tine, ca orice fiinta atotputernica, atotprezenta si atotcuprinzatoare Dumnezeu nu are trecut un domiciliu fizic in buletin, il gasesti doar pe aleile unor stari speciale si personale de spirit. El ne include chiar daca unii vor sa-l excluda. Catedrala se construieste pentru a oferi doar un simbol...Un simbol al ortodoxiei, al specificului national, al diferentei intr-un ocean al globalizarii...Daca nu va convine, mutati-va cortul de protest in fata catedralelor din Occident la care cascati gura cand treceti pe acolo dar cand vine vorba de o varianta tarzie ortodoxa, va limitati imediat cu smerenie bugetara la solutii modeste, din lemn...Ah, pe voi va chinuie gandul ca finantele publice sunt secatuite...Ce ziceti atunci de un canticel impotriva achizitiilor de F16 second hand, de fregate prafuite si impotriva cazari de tehnica Nato care ne transforma intr-o tinta pentru Ivan...?
miercuri, 6 aprilie 2016
O statuie pentru Kovesi, urgent!
Nu stiu cine i-a angajat pe israelieni si in ce scop, dar stiu sigur ca baschetbalista nationala Kovesi are acum o imagine mai buna, de victima cusher.
Ps: Aflu de pe Hotnews ca "Weiner Ron si Geclowicz David, cei doi angajati ai firmei israeliene arestati preventiv in dosarul de hartuire a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, au efectuat multiple apeluri telefonice cu caracter amenintator, precum si atacuri de tip phishing in vederea sustragerii de informatii din conturi de e-mail, informeaza DIICOT". Adica ce, capul binomului, zeita dreptatii, preferata ambasadelor urma sa fie intimidata DOAR cu apeluri telefonice (nu cumva de pe cartele preplatite, aviz SRI?)? Si ce se asteptau baietii aia doi, sa comunice Kovesi pe mail numai lucruri sensibile? Ma intreb daca nu i-au trimis si scrisori nigeriene...cam amatori astia din Mosad, nu? Si angajatii lui Gabi Oprea s-ar fi descurcat mai bine...Poate descoperim curand ca au fost altii si mai prosti sa ii angajeze pe acesti doi aparent prosti, pregatind asfel soclul pentru Codruta.
Ps: Aflu de pe Hotnews ca "Weiner Ron si Geclowicz David, cei doi angajati ai firmei israeliene arestati preventiv in dosarul de hartuire a procurorului sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, au efectuat multiple apeluri telefonice cu caracter amenintator, precum si atacuri de tip phishing in vederea sustragerii de informatii din conturi de e-mail, informeaza DIICOT". Adica ce, capul binomului, zeita dreptatii, preferata ambasadelor urma sa fie intimidata DOAR cu apeluri telefonice (nu cumva de pe cartele preplatite, aviz SRI?)? Si ce se asteptau baietii aia doi, sa comunice Kovesi pe mail numai lucruri sensibile? Ma intreb daca nu i-au trimis si scrisori nigeriene...cam amatori astia din Mosad, nu? Si angajatii lui Gabi Oprea s-ar fi descurcat mai bine...Poate descoperim curand ca au fost altii si mai prosti sa ii angajeze pe acesti doi aparent prosti, pregatind asfel soclul pentru Codruta.
marți, 5 aprilie 2016
Un propagandist cu spume, Pantazi de la Hotnews....
Hotnews are o obsesie cu pericolul rusesc, propaganda rusa si, inevitabil, necesitatea ca Romania sa cumpere scump armament second-hand, ca tot am rezolvat detaliile cu sistemul de sanatate si cel de invatamant....Pantazi vitupereaza si el cu ocazia Panamaleaks, uitand ca politicieni de mai peste tot sunt prinsi acum cu offshore-ul in vine, chiar si din banala Islanda, asta ca sa nu mai vorbim de Porosenko sau, surpriza!, Messi si Platini...Da nu', Hotnews o tine una si buna, Batman-Batman..Asa e cand ai finantarea asigurata pe combaterea Rusiei si propagandei sale, tragi tare sa intre banutzu...
PS: Pantazi tata, vezi ca pe langa prietenii din copilarie ai lui Putin, printre evazionisti figureaza si tatal primului ministru britanic sau sotul sorei regelui Spaniei...de astia cand s-o "desvraji" Europa?
PS: Pantazi tata, vezi ca pe langa prietenii din copilarie ai lui Putin, printre evazionisti figureaza si tatal primului ministru britanic sau sotul sorei regelui Spaniei...de astia cand s-o "desvraji" Europa?
vineri, 1 aprilie 2016
“Ponturi” pentru pariori
Nu-i aşa că un articol cu ponturi este mult mai convingător pentru publicul-ţintă al agenţiilor de pariuri decât o macheta publicitară inserată în paginile ziarului de sport?
Nu sunt mare amator de sport dar îmi mai arunc ochii din când în când (rar) pe ziarele de profil. Iar un tip de articol îmi sare în ochi cu regulariatate. De fapt este un soi de editorial preluat de pe un site specializat, pariori.ro. Şi ce aflăm din aceste editoriale zilnice? Ce tipuri de pariuri există (tutoriale), care sunt cele mai avantajoase cote la meciurile zilei şi ce câştigători-surpriză au mai apărut. Evident, orice “informaţie” oferită este un cârlig de marketing. Chiar şi “ponturile” te trimit la anumite case de pariuri unde vei găsi respectivele cote mai atractive (deşi nu se precizează în text în raport cu ce sunt mai atractive, ceea ce demonstrează că pariori.ro nu promovează industria ci doar o anumită reţea de case de pariuri). Iar în ceea ce priveşte poveştile cu marii câştigători-model pentru jucătorii consecvenţi, ultima văzută de mine era chiar savuroasă. Se relata de pildă cazul unui parior care îşi multiplicase de 625 de ori banii astfel încât cu numi 10 lei câştigase aproximativ 6000 de lei net. Omul pariase pe două evenimente cu cote de 1:25 fiecare (cota cea mai mică e 1, la 1 leu pariat primeşti tot 1 leu), deci extrem de improbabile. Pentru potenţialii entuziaşti, vestea proastă e că probabilitatea că ei să repete respectiva perfomanţă e mult mai mică decât riscul producerii unui accident când aşteaptă autobuzul pe refugiu.
Şi încă un mic detaliu legat de casele de pariuri. Auzim de multe ori fraze de genul “cota oferită pentru victoria echipei X a fost drastic diminuată pentru că din Asia s-a pariat mult pe această variantă” sau “casa de pariuri nu mai oferă cotă la victoria lui Y”. Ce sens are să se modifice o anumită cota sau să dispară altele înainte de desfăşurarea evenimentului respectiv? Casa de pariuri nu oferă cote fixe, bătute în cuie indifierent de numărul celor care pariază, ci are un sistem dinamic în care se monitorizează permanent expunerile casei şi cele ale pariorilor. Astfel, când casa riscă să piardă o sumă prea mare în raport cu încasările totale, cotele pentru pariori sunt diminuate până în punctul în care nu se mai oferă deloc cote la un eveniment. Cu alte cuvinte, casele de pariuri au o afacere sigură, oricât de greu de crezut pare, destul de asemănătoare cu cea a loteriilor (de regulă organizatorii nu îşi riscă banii personali ci doar redistrubuie banii participanţilor). A auzit de altfel cineva de o casă de pariuri băgată în faliment de experienţa/şansa pariorilor? Falimentele, atunci când mai apar, sunt doar rodul fraudelor.
Nu sunt mare amator de sport dar îmi mai arunc ochii din când în când (rar) pe ziarele de profil. Iar un tip de articol îmi sare în ochi cu regulariatate. De fapt este un soi de editorial preluat de pe un site specializat, pariori.ro. Şi ce aflăm din aceste editoriale zilnice? Ce tipuri de pariuri există (tutoriale), care sunt cele mai avantajoase cote la meciurile zilei şi ce câştigători-surpriză au mai apărut. Evident, orice “informaţie” oferită este un cârlig de marketing. Chiar şi “ponturile” te trimit la anumite case de pariuri unde vei găsi respectivele cote mai atractive (deşi nu se precizează în text în raport cu ce sunt mai atractive, ceea ce demonstrează că pariori.ro nu promovează industria ci doar o anumită reţea de case de pariuri). Iar în ceea ce priveşte poveştile cu marii câştigători-model pentru jucătorii consecvenţi, ultima văzută de mine era chiar savuroasă. Se relata de pildă cazul unui parior care îşi multiplicase de 625 de ori banii astfel încât cu numi 10 lei câştigase aproximativ 6000 de lei net. Omul pariase pe două evenimente cu cote de 1:25 fiecare (cota cea mai mică e 1, la 1 leu pariat primeşti tot 1 leu), deci extrem de improbabile. Pentru potenţialii entuziaşti, vestea proastă e că probabilitatea că ei să repete respectiva perfomanţă e mult mai mică decât riscul producerii unui accident când aşteaptă autobuzul pe refugiu.
Şi încă un mic detaliu legat de casele de pariuri. Auzim de multe ori fraze de genul “cota oferită pentru victoria echipei X a fost drastic diminuată pentru că din Asia s-a pariat mult pe această variantă” sau “casa de pariuri nu mai oferă cotă la victoria lui Y”. Ce sens are să se modifice o anumită cota sau să dispară altele înainte de desfăşurarea evenimentului respectiv? Casa de pariuri nu oferă cote fixe, bătute în cuie indifierent de numărul celor care pariază, ci are un sistem dinamic în care se monitorizează permanent expunerile casei şi cele ale pariorilor. Astfel, când casa riscă să piardă o sumă prea mare în raport cu încasările totale, cotele pentru pariori sunt diminuate până în punctul în care nu se mai oferă deloc cote la un eveniment. Cu alte cuvinte, casele de pariuri au o afacere sigură, oricât de greu de crezut pare, destul de asemănătoare cu cea a loteriilor (de regulă organizatorii nu îşi riscă banii personali ci doar redistrubuie banii participanţilor). A auzit de altfel cineva de o casă de pariuri băgată în faliment de experienţa/şansa pariorilor? Falimentele, atunci când mai apar, sunt doar rodul fraudelor.
Chintesenta non-combatului PSD
"Atitudinea liderilor PSD arata altceva. Ei stiu ca in Romania, pentru obtinerea puterii partidele nu mai conteaza intrucat votul cetatenilor nu mai conteaza. Puterea reala a fost confiscata de o oculta care o distribuie apoi unor personaje de paie, recompensate cu tot felul de privilegii in schimbul acceptului de a se lasa sforarite si, la nevoie, de a juca rolul cozii de topor. Liderii formali ai unui partid devenit fictiv, intrarea in gratiile acestei oculte o urmaresc iar nu obtinerea respectului si increderii populare.
Asa stand lucrurile, abandonarea Olgutei Vasilescu de catre propiul partid probeaza ca partidul de fapt nu mai este decat o butaforie, ca, de altfel, si democratia romaneasca. De aceea a ne solidariza cu Olguta Vasilescu inseamna a afirma ca societatea romaneasca este inca vie si mai doreste inca o Romanie democrata". De aici
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
