miercuri, 23 iulie 2014

Luneta media: supralicitarea „terorismului rus”, ignorarea genocidului din Gaza

Sa toci metodic o fasie de teren suprapopulat, sa bifezi deja peste 600 de morti si mii de raniti din tabara palestiniana in virtutea dreptului Israelului la aparare impotriva unor obuze anihilate profesionist inainte de invazie, iar media libera din Romania sa taca chitic, ce performanta! Interventia Istraelului in Gaza seamana tot mai mult a genocid, se face atat de eficace loc pentru noi colonii implantate in teritoriul palestinian iar presa noastra combate inca terorismul rusofonilor din Ucraina! Un terorism rus cam lipsit de elementul de intentie, dupa cum par sa recunoasca si americanii.
Singurul loc unde am vazut ceva reportaje despre ororile din Gaza este Kanal D, explicabil daca ne gandim la actionarul turc. In rest, tacere lucie si propaganda ieftina anti-Rusia. Pe unde or fi vajnicii reporteri de razboi care transmiteau despre eroismul trupelor aliate din Afganistan? Cum se explica tacerea mormantala a mediei autohtone?
Posturile publice sunt prea ocupate sa faca sluj in fata autoritatilor si sa nu supere mai-marii zilei (corespondentul din Ierusalim Dragos Ciocarlan de la Radio Romania e o mostra de jurnalism de propaganda). Antena 3 are un parteneriat cu CNN-ul de conservat. Romania TV? Mogulul Ghita vorbea destul de recent intr-un interviu de o cariera internationala si, oricum, serviciile sunt fidele parteneriatului strategic. Prima tv/Adevarul-vezi actionariatul si e suficient. Realitatea-se pregateste de o alianta cu cele doua, B1 este postul basist prin execelenta, asa ca ce mai ramane? Romania libera-consecvent orientarii „de dreapta”, Evenimentul Zilei dependent de banii Elenei Udrea; singurele puncte de vedere mai echilibrate vis-a-vis de Gaza apar prin editorialele Leiliei Munteanu de prin Gandul.
Este Hamas o organizatie terorista? Da, este, dar o contributie majora in radicalizarea Hamas o are si Israelul (mi-au ramas pe retina imagini mai vechi cu copii ce aruncau cu pietre in timpul Intifadei, impuscati prompt de soldatii israelieni). Am mai admirat, recent, o mostra de cinism: Netanyahu vorbea la CNN de „mortii telegenici” ai Hamas, prin care teroristii vor sa castige razboiul media! (sigur, nu e cazul presei romanesti, unde acestia nu apar). Ce va ramane in urma invaziei din prezent? Un morman de moloz, cadavre si ura care sa alimenteze viitorul Hamas. Sub Netanyahu, Israelul incearca abil sa dinamiteze orice efort de pace cu arabii de teama unor concesii viitoare in relatia cu acestia. Din pacate, invazia din Gaza ne arata ca natiunile pot trece relativ repede de la statutul de victima la cel de opresor, e nevoie de mai putin de doua generatii...

marți, 22 iulie 2014

Care terorism?

De regula, teroristii au ceva revendicari concrete (eliberarea unor camarazi, o suma mare de bani si un avion la dispozitie, etc), fie vor sa razbune o actiune anterioara a autoritatilor sau sa bage in sperieti populatia pentru a forta mana oficialilor. Ce vor teroristii din estul Ucrainei? Sa isi bata singuri cuie in talpi fortand comunitatea internationala sa sanctioneze drastic Rusia fortand-o sa le taie cordonul ombilical? Acuzatiile de terorism sunt pure tampenii, motivate doar de impactul lor emotional. Teroristii rusofoni din Ucraina sunt tot atat de teroristi ca militarii americani care au doborat un avion iranian (cu foarte multi copii la bord) in 1988. Ironia sortii, si Rusia a doborat la randul sau un avion sud-coreean si la fel a patit si Ucraina anterior fara ca nimeni sa le acuze de terorism (militarii americani au fost chiar decorati).
Sunt multe intrebari lasate in suspensie in legatura cu doborarea avionului malaezian, avantajele partilor implicate din aceasta catastrofa (vezi sumele pe care le va incasa din asigurari falimentara companie de aviatie) dar presa noastra se inghesuie sa condamne, sa arate cu degetul, sa se comporte ca un veritabil organ de propaganda. Cel mai probabil a fost un accident nefericit, o imprudenta condamnabila a rusofonilor din estul Ucrainei, insuficient antrenati sa manuiasca arme sofisticate. Responsabilitati, alaturi de Rusia care i-a inarmat, au insa si Ucraina (de ce nu a inchis complet spatiul aerian deasupra conflictului?) si compania aviatica (de ce nu si-a deviat ruta?).
Propaganda „de dreapta” trage insa cu toate tunurile de ceva vreme, fara sa se mai preocupe de regulile jurnalismului (informatie verificata din mai multe surse, nu dai doar declaratiile unei singure parti, etc). Ce vedem este reproducerea acuzatiilor lansate de autoritatile din Ucraina, demonizarea rusofonilor cu care este in conflict si a lui Putin, iar cand alte puncte de vedere razbat din cealalta parte, sunt in majoritate caricaturizari (vezi avionul plin cu morti pe care ar fi relatat-o ca explicatie presa din Rusie-nu se spune insa ce publicatie lanseaza teoria asta, o fi tabloida?). Mai pe larg despre deontologie pe subiectul asta aici
Daca e sa ma refer la terorism, ma uit insa si spre Cotroceni. Sa acuzi Rusia de complicitate la terorism, sa te dai mai cocos decat marile puteri din Europa este un act de terorism politic pe care Romania l-ar putea deconta la un moment dat, cand viteazul de la Cotroceni va fi de mult plecat. Stiu, Rusia a anexat Crimeea, „Rusia vrea sa refaca imperiul sovietic”! Pana acolo e cale lunga, fostii sateliti sunt membri NATO si uite ce probleme sunt sa reincorporeze macar teritoriile populate de rusi, chiar daca populatia respectiva vrea in marea majoritate o anexare. Este adevarat, Rusia a ajuns sa incomodeze cu strategiile sale de construire a unei alternative la FMI impreuna cu BRICS, cu dorinta sa de tranzactiona petrol cu China ocolind dolarul, cu protectia acordata lui Snowden, etc. In definitiv Irakul, Libia au incomodat chiar mai putin si uite cum au au pierdut „razboiul impotriva terorii”.

PS:Vad ca si Victor Viorel a avut azi o pozitie apropiata de Basescu (dovada ca mana care le invarte cheitele e una si aceeasi), batand saua pe combaterea terorismului, desi se pozitionase initial intr-o zona moderata.

„La trei carti cumparate, una cadou!”

Strategiile de marketing pentru vânzarea de carte au început să se apropie de cele folosite pentru pasta de dinți. Efectul? Câștigă retailerii de carte, pierde lectura.
În această vară, cei mai mari retaileri de carte-e vorba de Libris și Elefant-aveau promoții ce includeau, pe lângă discounturile obișnuite, oferirea unor cărți gratis la anumite valori ale achizițiilor. O strategie de marketing ce se apropia cumva de vânzarea de detergent și pastă de dinți. „La trei cumpărate, una gratis”. Cartea era transformată într-o marfă ca oricare alta din hipermarket, fără a se mai ține cont de paleta vastă de preferințe ale publicului și relația mult mai personală cititor-autor-carte.
O strategie ce amintește de împachetarea unor colecții gen „Biblioteca pentru toti” între paginile ziarelor în perioada 2007-2009 (vezi Cotidianul, Jurnalul Național), resortul ce urma să declanșeze apetitul pentru lectură fiiind..prețul accesibil, de 5-10 lei/exemplar. Ca și atunci, cititorul este invitat să cumpere...prețul cărților, nu autorul, nu firul logic al narațiunii, nu ideile conținute în acestea. 
Riscurile? Îndepărtarea cititorului de lectură și forțarea unei cheltuieli inutile. Dacă în cazul pastei de dinți, strategia 3 la preț de 1 poate fi câștigatoare pentru ambele părți-producătorul vinde mai mult, clientul face o economie cumpărând un produs nu foarte perisabil, în cazul cărților oferite că bonus la cumpărături mai consistente, riscul este ca suma astfel economisită să rămână totuși la capitolul pierderi. Dacă cărțile gratis nu sunt pe gustul celor ce le primesc aceștia vor regreta destul de repede sumele scoase din buzunar pe baza acestui stimulent iar dezamăgirea lor se poate răsfrânge la un moment dat asupra lecturii în sine în loc să sancționeze doar retailerii on-line (în favoarea unor librării clasice).
Sfatul meu? Cum cărțile au ajuns destul de scumpe, cumpărați doar în momentul în care sunteți convinși că respectiva achiziție merită banii. Răsfoiți-le pe îndelete într-o librărie (multe din cărțile cumpărate on-line nu trec acest test) astfel încât să reduceți riscul de a da doar peste paginile mai interesante, apoi căutați alternativele mai ieftine în oferta Elefant și Libris dacă prețul de librărie descurajează, dar nu comandați decât ce ați răsfoit cu propriile mâini.
Cele mai frecvențe greșeli: cărți cumpărate pe baza unor prezentări elogioase de pe copertă, cărți cumpărate pentru că sunt la reducere, cărți cumpărate la sfatul prietenilor dar fără a fi răsfoite personal înainte, titluri achiziționate doar pentru că arată frumos în bibliotecă (cartonate, scrise de clasici, ecranizate, etc)

sâmbătă, 19 iulie 2014

Cat de mult te temi sa pierzi?

Lăcomia și teama guvernează ciclurile economice. Suntem expansivi când economia și bursele cresc și depresivi când recesiunile revin. Dincolo de aceste stări firești, există o categorie de persoane care se tem să își plaseze bani într-o afacere sau pe piața de capital indiferent de evoluțiile din economie. Sunt cei care de teamă că ar putea să piardă ceva din principal renunță de tot la investiții sau plasamente chiar dacă câștigul posibil depășește cu mult pierderea potențială. 

Nu e nimic rău să ai aversiune la risc, e chiar înțelept „să îți plasezi ouăle în mai multe coșuri”. Dar de aici până la a refuza orice activitate care nu îți garantează siguranță de 100% este un drum destul de lung. Cei ce se recunosc în descrierea de mai sus ar trebui să știe că:

-Între risc și câștig există o relație de proporționalitate. Marile casiguri vin acompaniate invariabil mai mereu de un risc pe măsură. Ba, de cele mai multe ori, marile câștiguri nici nu se profilează drept oportunități în prima fază (altfel ar da năvală măsele) ci drept pariuri riscante. 
- Nu e nimic rău să îți asumi riscuri dacă te asiguri-printr-o analiză temeinică pe teren, analiză facilitată de experiență în domeniu-că riscul asumat este net inferior câștigului posibil. Nu risca de dragul riscului deci, riscă doar când promisiunile de câștig depășesc net pierderea potențială.
-Cine se teme obsesiv de pierdere (psihologic, pierderea e percepută ca o diminuare a personalității jucătorului/investitorului) ignoră faptul că, pe alte planuri, oricum pierde constant. Te temi să pierzi bani? Observă cum, treptat, pierzi din vitalitate, din forța tinereții, din entuziasm. Am înțelege obsesia pentru a nu pierde venită din partea unor matusalemi. Dar, cât timp avem o existență destul de limitată, pierderea banilor n-ar trebui să sperie mult mai mult decât pierderea/scurgerea timpului, un capital la fel de prețios în final. 
-Dorința obsesivă de conservare a capitalului contrazice un principiu solid: „singura constantă din Univers este schimbarea”. Cine nu vrea decât să conserve încalcă această lege a evoluției și poate fi prins din urmă în mod imprevizibil de schimbări surprinzătoare (și băncile pot falimenta, pământul, aurul își cresc și pierd valoarea periodic, etc).  

marți, 15 iulie 2014

Fiscalitate "de stanga" sau "de dreapta"? Mai e loc de nuante?

Am auzit de atatea ori teoria „daca vei creste taxele vei pune pe fuga antreprenorii si vei baga economia in recesiune” incat imi vine deja sa vars. Teoria se declanseaza invariabil fie ca e vorba de crestere progresiva a taxelor, fie de una liniara care sa afecteze in mod egal (procentual) pe toata lumea. Sa disecam mai atent fenomenul.
Mai intai, ce urmaresc bogatii? Sa fie si mai bogati sau sa arate ca sunt destepti (plini de idei, buni antreprenori si oameni de afaceri, etc)? Eu zic ca de la cateva milioane in sus motivatia financiara cam dispare si este inlocuita de nevoia de recunoastere. Bogatii au de regula ceva de demonstrat celorlalti bogati, le place competitia din nevoia de competitie, de gambling, mai degraba decat ca scurtatura spre inmultirea propriei averi care e deja suficienta pentru cateva generatii. Cum vor reactiona bogatii, cei care detin niste afaceri de anvergura, daca le cresc taxele? Cat timp raman profitabili (pierderile sunt considerate o diminuare a abilitatilor, o nota proasta care sa le impresioneze neplacut anturajul) si nu percep fiscalitatea ca un handicap in competitia cu altii asemenea lor, eu zic ca destul de bine. Ba o sa fie chiar fericiti daca cresterea fiscalitatii vine la pachet cu un avantaj competitiv intern sau extern.
Nu la fel de incantati vor fi cei cu pozitii minoritare sau actiuni intr-o companie listata (mai ales daca le-au luat pe varf de bula) cand aceasta isi reduce marjele de profit. Ei sunt lupii tineri si flamanzi care vor mai mult. Sa aiba mai mult este inca o scurtatura spre obiectivele lor mari din viata-masini, femei, insemnele exterioare ale succesului, asa ca vor accepta mai greu o crestere a fiscalitatii si un impozit progresiv pe proprietatea imobiliara multipla sau banii din banca (vezi postarea de mai jos). Din acest motiv, bursele contribuie la cresterea somajului mai mult decat la dezvoltarea economiei (presiunea de a reduce costurile de orice fel, mai ales cele cu personalul, are efecte mai ample decat beneficiile unei finantari mai ieftine ca la banca prin emisiune de actiuni sau obligatiuni-vezi postarea Efectul nociv al burselor pentru economie).
Pana la urma intrebarile fundamentale care trebuie puse in fata unei schimbari de filosofie fiscala sunt: in ce tip de societate se produce aceasta? Si in ce tip de economie?
Intr-o societate polarizata, cu diferente mari intre bogati si saraci, de tipul 20% din populatie detine 80% din averi, impozitarea progresiva a proprietatilor este masura ideala pentru a echilibra raportul de forte. Intr-o societate mai egalitara, cum era Romania dupa 1989, este in regula sa reduci fiscalitatea pentru a incuraja acumularile de capital.Probabil ca in acest moment, intr-o Romanie destul de polarizata, optima este o politica mixta: stimulente fiscale pentru cei care sunt la inceput de drum in profesie sau business, fiscalitatea majorata pentru cei din varful piramidei.O reducere generala a fiscalitatii, la fel ca o crestere generala si uniforma, nu ar face decat sa adanceasca dezechilibrele si decalajele bogati-saraci intr-o lume polarizata.

O filosofie similara se poate aplica in legatura cu rolul statului in economie, privatizam totul sau pastram un sector public puternic? Pai ce tip de societate avem? Una in care predomina spiritul antreprenorial sau mentalitatea asistentiala? La o populatie dubla fata de Ungaria avem de doua ori mai putine IMM-uri. Si atunci cum poti vinde filosofia privatizarilor pana in panzele albe si a sectorului public supradimensionat? Cine va prelua forta de munca disponibilizata de privatii pusi pe eficientizari? In America ne putem juca de-a privatizarile, economia e puternica si genereaza locuri de munca (sau inca genereaza desi, dupa explozia externalizarilor in Asia, sunt tot mai putine joburi noi si acolo)...in Romania, cu 5 milioane angajati la o populatie de 21 milioane, fenomenul trebuie tratat cu maxima prudenta. Ce ziceti de o eficienta mai mare in modul in care statul cheltuie banii (DNA pune umarul mai nou la asta) in locul privatizarilor cu orice pret?
Din pacate, acest gen de nuante nu se traseaza niciodata in disputele stanga vs. dreapta. Ideea ca abordarile de stanga sau de drepta nu sunt bune sau rele in sine, ci doar prin raportare la economia si societatea unde ar urma sa se aplice le pute multora. Explicatia e simpla, tine de tribuna de unde se emit astfel de idei: prin vehicolele media ale unor oligarhi imbogatiti repede, mai ales din afaceri cu statul, care se cred de dreapta doar pentru ca se tem ca ar putea da inapoi ce au furat, ori pe banii unor fundatii/asociatii care sunt sponsorizate de grupuri de interese cu orientari clare iar dubiile nu-si au locul.

Un alt mod de a trece ideile primite de-a gata prin filtrul tipului de societate vizat este si modelul democratric. Unde urmeaza sa aplicam democratia? Intr-o societate cu o populatie cu grad ridicat de cultura si simt civic sau intr-una tribala, unde legea islamica este la mare moda? Ne mira ca tanara democratie irakiana se apropie de califat?

PS: Vad ca au inceput sa apara trolii in comentarii. Daca recidiveaza, cu scuzele de rigoare,  voi fi nevoit sa activez moderarea comentariilor

duminică, 13 iulie 2014

Cateva lucruri in care cred

1.Cred in Schimbare. Se spune ca schimbarea e singura constanta din Univers. Orice teorie, orice lege care incearca sa „inghete” realitatea intr-o formula (si in acest mod sa nege universalitatea schimbarii) isi erodeaza, treptat, valabilitatea dupa momentul T zero in care a fost adoptata/acceptata.

2. Cred in Redistributie. Nu sunt fanul egalitarismului dar aprob politicile de redistributie. Acumularea impinsa dincolo de anumite limite genereaza o polarizare nesanatoasa a societatii. In consecinta, este necesar un impozi progresiv pe proprietate si sumele economisite. Proprietatea multipla trebuie descurajata prin impozite progresive, sumele din conturi ce trec de 100.000 euro (plafonul de garantare) ar trebui impozitate progresiv. Nu merg pe ideea impozitului progresiv pe venit pentru a nu descuraja consumul si investitiile personale dar in momentul in care banii sunt parcati in banci, bursa, fonduri de investitii, etc, statul ar trebui sa-i taxeze peste o anumita valoare. Acumularea peste anumite limite si fara un scop precis (pentru pensionare de pilda) contrazice de altfel legea schimbarii (resursele circula in sens unic, intra si nu mai ies).

3. Cred in Intuitie. Intuitia bazata pe ceva experienta poate surclasa majoritatea analizelor sofisticate ale „specialistilor”. Asta pentru ca e greu de radiografiat satisfacator o realitate tot mai complexa (evident, in ipoteza in care analizele in cauza sunt oneste si nu carlige de marketing).

4. Cred in Gandirea Critica. Din pacate, exact asta nu ofera sistemul de invatamant, preocupat sa toarne in memoria elevilor tone de informatie fara relevanta in cea mai mare parte. Nu poti deprinde de pe Google gandirea critica dar poti gasi cu relativa usurinta 99% din informatia predata de dascali la scoala.

Cum sa castigi (garantat) la pariuri si loterie

De regulă, loteriile, cazinourile, casele de pariuri câștigă pe termen lung împotriva clienților indiferent de ingeniozitatea schemelor „norocoase” ale acestora. Pentru a le rupe din profit nu trebuie decât să...oferi servicii conexe jucătorilor. „Cu numerele mele norocoase (variație-în zilele mele norocoase) voi avea până la urmă succes la loto/ruleta”. Asta e doar una din formulele câștigatoare pentru....organizatorii jocurilor de noroc. Cine participă are împotriva sa teoria probabilităților iar șansele de a câștiga pe termen lung sunt practic apropiate de zero.
Cel mai frecvent mit legat de loterie este că dacă vei juca mereu același set de numere, până la urmă vei câștiga. Corect, așa este, cu condiția să joci constant până în...mileniul patru. Cu o șansă de câștig la 14 milioane în cazul unei variante simple la 6/49, cam de câte ori ar trebui să repeți acceași combinație de numere pentru a avea o ocazie rezonabilă de câștig? În plus, ar trebui să te demoralizeze suplimentar constatarea că mai puțin de jumătate din sumele strânse de la jucătorii de loterie/bingo revin fondului de premii (cam 40%). Cea mai sigură modalitate de a câștiga mereu la loterie/bingo/cazino este să...organizezi așa ceva. Și, după cum ați remarcat în ultima vreme, chiar și statul pierde la Bingo (firmele organizatoare se declară din timp în timp insolvente pentru a nu-și plăti taxele cuvenite bugetului de stat deși funcționează după o rețetă evident câștigătoare)
La pariurile sportive rețeta este un pic diferită: jucătorii au impresia (falsă în marea majoritate a cazurilor) că pot controla mai bine hazardul, urmărind ultimele știri despre echipe și jucători. Și schema de câștig e un pic diferită: pentru a obține premii comparabile ca valoare cu marele pot de la Loterie, pariorii ar trebui să riște sume considerabile; asta deoarece cu sume mici, poți obține doar câștiguri nespectaculoase (nu există cote astronomice), bune doar să-ți întrețină însă iluzia că poți bate organizatorii pe termen lung. Și totuși, cum se poate câștiga garantat la loterie/cazino/pariuri, în cazul în care nu ești organizatorul jocului? Oferind servicii pentru împătimiții acestor jocuri sau pentru organizatori. 
Exemple? Un ziar în care sunt centraliate rezultatele meciurilor, popularizați câstigatorii, etc. O carte ab-so-lut unică cu combinații „secrete” de numere câștigatoare la Loto. Panouri electronice pe care să defileze cotele meciurilor că la bursă. Sau, se pot oferi contra-cost, combinațiile potențial câștigatoare la Loterie, contra unui abonament periodic. Găsiți așa ceva pe site-ul loto-castig.ro. Pe ce se bazează afacerea? Deși probabilistic toate variantele au potențial egal de a ieși câștigătoare totuși nimeni n-a văzut până acum 6 numere consecutive extrase. De asemenea, nici o combinație câștigatoare nu s-a repetat în nici un sistem de loterie din Europa, deși ar avea la fel de multe șanse precum o combinație de numere care n-a ieșit niciodată.
Așa că organizatorii afacerii au conceput un sistem de generare a combinațiilor posibile, care elimină aceste anomalii-numere jucate prea des, combinații de numere consecutive, etc iar amatorii de câștiguri „sigure” primesc săptămânal, contra unui abonament, seturi de numere cu șanse mai mari de a nimeri combinația câștigatoare la Loterie. E suficient pentru a câștiga? Bineînțeles că nu (pentru participanți) sau evident că da (pentru organizatori). Cu ce va încânta dacă cele câteva milioane de variante posibile pentru marile premii (6 sau 5 numere corect nimerite din 49) se ...înjumătățesc? Eu unul nu sar în sus de bucurie nici dacă în loc de 1 la 14 milioane mă trezesc cu șanse de, să zicem, 1 la 7 milioane. Nici măcar cu 1 la 100.000 nu dau din colț în colț de fericire. Organizatorii merg însă la sigur vânzând săptămână de săptămână combinațiile mai mult sau mai puțin câștigatoare.  

marți, 8 iulie 2014

Gratuitatile, pretext pentru taxe noi. Studiu de caz: disperatii de la UPC

UPC este o companie cunoscuta, printre greii operatorilor de cablu. Pentru a-si pune sub presiune concurenta, UPC s-a gandit sa-i smulga in urmatorii 5 ani o felie din publicul captiv dezvoltand un parteneriat cu posturile care au achizitionat drepturile de transmisie pentru Liga I din fotbalul autohton. Dupa parerea multora, un pariu cam riscant avand in vedere costurile retransmisiei si interesul tot mai firav pe care il starneste campionatul local.

Ei bine, partea interesanta acum urmeaza. Abonatii care vor sa vada toate meciurile de fotbal vor trebui sa achite un abonament lunar suplimentar de 10 lei (anterior, RCS-RDS le oferea in interiorul pachetului de baza, fara adaosuri de pret). Cum interesul abonatilor este, se pare, pe masura calculelor si a cheltuielilor cu retransmisia bugetate de UPC, compania apeleaza la mici strategii pentru cresterea incasarilor.

O astfel de strategie am experimentat pe pielea mea. Este vorba de oferirea cu titlul gratuit a unui serviciu suplimentar pentru o luna (internet de mare viteza-150 Mbps-in cazul meu) simultan cu notificarea clientilor in acest sens (daca nu te trage nimeni de maneca nu prea afli ca internetul iti alearga mari repede) dupa care, in luna urmatoare, UPC a inceput sa factureze senina serviciul in cauza. Cine nu a anuntat din timp ca nu are nevoie de asa ceva sau nu a intrebat ce urmeaza dupa luna de serviciu gratuit, s-a trezit pe factura cu 5 lei in plus la plata. Probabil ca multi ii vor plati mai departe din inertie fara sa se mai intrebe cum de le-a crescut subit valoarea facturii iar o parte din abonati vor suna ulterior sa renunte la serviciul in cauza. Una peste alta, ceva profit pentru UPC.

Morala? Orice produs/serviciu oferit poate fi un carlig de marketing pentru a percepe ulterior plati in contul sau. Problema in cazul UPC este ca nu si-a asteptat clientii sa solicite mai intai acest serviciu oferit initial gratuit ci s-a grabit sa il bage pe gat propriilor abonati imediat ce a expirat „perioada de proba”.

ps: UPC va folosi aceeasi schema pentru a impune postul ce transmite meciurile de fotbal din campionatul intern (taxa suplimentara de 10 lei, cu o luna de gratuitate initial si apoi tarifare suplimnetara fara acordul clientilor-acestia sunt invitati sa sune sa se dezaboneze daca nu le convine). Poate va faceti careva timp pentru o reclamatie la ANPC, ca lucrurile nu sunt deloc cuser. 

sâmbătă, 5 iulie 2014

De câte ori ți-ai schimbat frigiderul în 2014?

Credeți că ultimul Zanusi o să va ofere o „experiență de utilizare” mai bună decât vechiul Arctic din dotare? Ați schimba televizorul cumpărat acum 3 luni pentru a trece la modelul superior, unul cu super-extra-ultra-HD? Pariez că nu, e vorba de achiziții cu bătaie lungă în ambele cazuri, electrocasnicele nu sunt produse „aspiraționale” precum...telefoanele și tabletele. Și aici intru de fapt în subiect. „La ce interval de timp vă schimbați telefonul mobil?”erau întrebați vizitatorii unui site despre gadgeturi. Majoritatea le țineau puțin, destui schimbau smartpone-urile de mai multe ori pe an. Sigur, un frigider second-hand îl vinzi mai greu, dar graba de a ne descotorosi de gadgeturile tehnologice care nu mai au patina noului ține și de marketingul agresiv al producătorilor, recenziile entuziaste pe bani (deși  nu se declară mereu asta) de pe net și standardele grupului din care fac parte adolescenții.

Sunt mult mai multe reclame la telefoane mobile decât la frigidere, mult mai multe review-uri la tablete decât la televizoare iar ironia grupului de prieteni („ia uite ce telefon antic are X”) realmente doare pentru un adolescent dependent de părerea anturajului. Ce se poate face? Cel mai la îndemână este să faceți niște comparații. Ce aș primi de aceeași bani? Cum un smartpone performant a ajuns să coste cât un frigider și un televizor led medii luate împreună, întrebarea următoare este dacă chiar merită costurile? Ce poți face cu un smartphone performant și nu poți face cu unul low cost? Cu ambele poți consulta mailurile primite și frunzări internetul, poți face fotografii de calitate relativ slabă, poți ascultă ceva muzică și naviga cu gps-ul. Se justifică să plătești 2.000 lei în loc de 300 de lei pentru un procesor mai rapid, memorie ceva mai mare, fotografii un pic mai reușite? Și să faci asta de câteva ori pe an?  

Iar daca tot vorbim de mobile, am remarcat doua "detalii" cvasi-ignorate: indicatorul SAR si utilizarea parazita. SAR-ul masoara radiatia, trebuie sa fie sub valoarea de 2 W/kg in Europa, si nici un review facut pe site-urile pentru gadgetari nu il baga in seama pornind de la ideea ca toate sunt oricum sub limita maxima. Or, nu e acelasi lucru sa ai SAR de 1,5 sau 0,2, nu? Mai ales daca vorbesti destul de mult si nu iti este indiferent daca o sa-ti faci creierul pulbere peste 10 ani..Ati incercat sa observati cu ce se mai ocupa calatorii din metrou? Foarte putini mai citesc ziare, cei mai multi freaca mobilele. Jocuri in principal, frunzarit internetul (facebook mai ales), etc. Un timp care poate fi folosit pentru introspectie, pus ordine in idei, trasat niste prioritati, observat natura umana din jur a fost parazitat de folosirea mobilului. Si ce primesti in schimb? Iniformatie fara relevanta de cele mai multe ori, gargara cu amicii, jocuri fara utilitate practica....Unul dintre putinele momente pentru reflexivitate-mersul de acasa la job-a fost anexat de joaca pe mobil. 

miercuri, 2 iulie 2014

Efectul nociv al burselor pentru economie (I)

Ne-am obisnuit, am fost indopati, cu argumente gen „bursele contribuie la dezvoltarea economiei finantand afacerile”, „fara burse costul finantarilor ar fi mai mare”, etc.Nimeni nu prea vorbeste de faptul ca presiunea continua a actionarilor pentru cresterea dividendelor duce la cresterea somajului (companiile sunt obligate sa devina tot mai eficiente si sa-si restranga cat pot costurile cu forta de munca-putini angajati platiti relativ bine dar storsi ca lamaile in timpul saptamanii). Sa le luam pe rand.

„Dezvoltarea economiei”. Mecanismul de finantare oferit de bursa este indiscutabil. Prin obligatiuni sau emisiuni de actiuni multe afaceri fac rost de fondurile necesare. Problema este ca multi fac rost de bani, in special pe varful unor bule bursiere, in ocnditiile in care bancile nu i-ar fi creditat. Falimentul Contor Group, un IPO incheiat cu succes in 2007 spune cate ceva. Imi amintesc si de un obscur dezvoltator imobiliar-Pomponio-care a esuat la mustata sa ia bani tot intr-un IPO la BVB in 2007. Da, prin bursa faci rost de bani mai ieftin ca la banca, fara mari riscuri (minoritarii nu o sa te execute silit daca nu le dai dividende), dar asta pe spezele fraierilor. Deosebirea esentiala: bancherul care da bani verifica mult mai temeinic soliditatea afacerii pentru ca poate fi tras la raspundere, la bursa nimeni nu verifica si nimeni nu raspunde daca afacerea esueaza. Chiar daca pe termen scurt poate fi benefic pentru economie, pe termen lung economia sufera prin asumarea unor riscuri in mecanismele de finantare si evaluare a riscurilor. 

„Costul finantarilor”. Da, randamentul obigatiunilor influenteaza costul creditului. Daca actionarii si investitorii cer putin, bancherii isi ajusteaza pretentiile. Dar exista si reversul. In perioadele de recesiune, prin bursa se fac mai greu finantari (IPO-uri, emisiuni obligatiuni) iar acest fapt ii tempereaza si pe bancheri in a acorda credite sau ii incurajeaza sa ceara dobanzi mai mari. 

„Somaj”. Este relevant ce s-a intamplat dupa 2008. Companiile din SUA au obtinut rezultate surprinzator de bune pe fondul taierii agresive a cheltuielilor de personal. Investitorii au vrut repede dividende tot mai mari pentru a compensa scaderea cotatiilor iar managerii au presat pentru reducerea salariilor, bonusurilor si numarului de angajati. Recent, se vorbeste de restructurarea Electrica dupa listare. Asta inseamna somaj. Petrom a concediat mai bine de jumatate din forta de munca dupa privatizare. Ganditi-va cum procedeaza fondurile de investitii care intra in actionariatul unei companii (si FP este un exemplu). Pretind dividende mari repede, preseaza pentru valorificarea unor active, sunt intr-o disputa permanenta cu sindicatele (si asta ca minoritari, pentru ca ajungand intr-o pozitie majoritara nu mai au nevoie de permisiunea cuiva pentru a da cu barda). Sigur, decizii pentru reducerea costurilor cu forta de munca se pot lua si cand compania nu e listata. Dar prin listare exista perceptia palpabila ca asta va creste proportional valoarea companiei (se imbunatateste PER-ul) iar tentatia de a actiona in aceasta directie e mai mare.

Una peste alta: bursele iti ofera ocazia sa participi intr-o afacere la care nu ai avea acces in mod normal dar destul de repede te fac sa regreti acest lucru daca nu esti nabab cu resurse consistente. O economie cu majoritatea companiilor listate este una trista pentru angajati care vor munci mai mult si vor fi retribuiti mai putin (in ciuda PR-ului poleit, polarizarea tot mai accentuata din SUA ilustreaza bine asta). 


Bursa amplifica dezechilibrele din economie
Norocul Romaniei intre 2005-2008 a fost ca bursa nu era dezvoltata. In caz contrar, multe proiecte rezidentiale plasate strategic...in camp ar fi fost cumparate cu entuziasm ca IPO-uri de investitorii care deja masurau mp de teren intravilan de sub companiile listate. Va imaginati cum ar fi evoluat ulterior preturile daca SIF-urile s-au corectat intre 2008-2009 cu 90% si implicit gaura din buzunarele investitorilor? Si e valabil pentru imobiliare dar si pentru IT (bula dotcom), preturile la energie, etc. Contrargumentul ar fi ca bursele pot contribui si la dezumflarea unor bule din economie, daca investitorii intuiesc ca preturile sunt deja nesimtite si incep sa vanda in lipsa (operatiuni short). Pentru asta ar trebui ca piata de capital sa fie cu adevarat dezvoltata iar investitorii avizati (nu oricine se joaca cu shorturile). Operatiuni de vanzare in lipsa nu sunt insa usor de lansat (poti pierde cu usurinta toti banii) iar din acest motiv dureaza atat de mult pana se sparg bulele.

Bursele au devenit cazinouri
Avem deja roboti de tranzactionare care fac grosul operatiunilor la bursele din SUA iar Forexul culege mii de fraieri si din Romania (taxa pe prostie pe care o percepe loteria nu este la fel de trendy ca jocul la bursa). O patura tot mai groasa de intermediari (mai ales in City-ul londonez) si una in umflare continua de speculatori profesionisti care si-au facut, dupa caz, o meserie, o vocatie sau un viciu din urmaritul caruselului cotatiilor.

Va urma. 

marți, 1 iulie 2014

Bank run Bulgaria: pedepsirea elevului neascultator?

Bulgarii se confrunta cu o criza bancara de proportii, mii de deponenti repezindu-se sa-si retraga agoniseala pe fondul unui ajutor de urgenta UE de 2,3 miliarde euro. De ce se intampla asta acum? Dan de la Trenduri vine cu niste explicatii interesante. Experiment sau pedepsirea elevului neascultator?

Pentru varianta experimentului pledeaza ideea ca europenii trebuie obisnuiti cu posibilitatea de a-si pierde banii economisiti chiar daca n-au in banca mai mult de 100.000 euro. Ce s-ar intampla in acest caz? Bursele ar exploda si fara monetizari, piata imobiliara ar urca la cer-doar banii trebuie bagati repede in altceva, nu? Bancile Centrale ar putea urca dobanzile fara sa se teama de fuga investitorilor, etc...suna plauzibil?

Pentru varianta pedepsei: bulgarii au fost convinsi pe ultima suta de metri sa amane South Stream, au relatii bune cu rusii, multe fonduri rusesti or fi prin bancile bulgaresti. In plus, Bulgaria nu s-a inghesuit sa se imprumute cum a facut Romania in ultimii ani, deci merita „incurajata”...suna credibil?

Ma rog, poate fi si o combinatie a celor doua....sa vedem cum evolueaza ostilitatile. Pentru mine bursele arata oricum interesant, parca am senzatia de deja-vu la BVB. Ma refer la situatia din 2007 cand exista teama sa ai SIF-uri in portofoliu mai mult de cateva saptamani, cotatiile fiind supraevaluate. Acum, aceeasi retinere, din motive ce tin de iminenta schimbarii politicii monetare la nivel global (vezi niste avertizari ale Bancii Bancilor Centrale aici). Pareri? 

duminică, 29 iunie 2014

Flavian, bunul salbatic

Cu Flavian (autorul blogului Dileme Existentiale) am avut in perioada 2009-2010 destule pareri comune. Detestam bancherii, asteptam hiperinflatia, ne uitam in orizontul lui 2012 sperand sa asistam la o schimbare de paradigma. Apoi, eu am tradat cauza. Mi-am reformulat parerile legate de inflatie, am abandonat metalele pretioase, am realizat ca literatura despre marea schimbare aduce a Harry Potter pentru adulti. In acel moment am cam stricat prietenia cu Flavian, m-a atacat de cateva ori prin niste comentarii, mi-a cenzurat remarcile pe blogul sau desi nu pacatuiau decat prin ironie, lumile noastre s-au separat. Flavian a ramas insa consecvent: asteapta caderea burselor, experimenteaza tot soiul de diete si detoxifieri, se uita dupa extraterestri (ET) care sa ne arate calea cea dreapta, se pregateste sa se izoleze intr-o comunitate pe varful muntelui. Nu e singurul care face asta, din acest motiv exsita si acest post. Sa le luam pe rand.

Comunitatea. Flavian nu sta intr-o garsoniera din Berceni cu soacra si cei doi copii, sta la casa in Brasov si are o casuta la bunici in Tarlungeni, deci ar avea destul spatiu pentru ceva gradinarit si nici nu e condamnat la claustrofobie. Nu are insa prietenii de idei de pe Facebook si blog aproape asa ca s-a gandit sa puna bazele unei comunitati „autosustenabile” pe varful muntelui, unde apa e limpede, pasarelele canta iar copii se joaca in natura si nu casca ochii la Bumerang TV. Ce-i drept, pe varful muntelui nu prea e infrastructura, spitalul e cam departe, utilitatile lipsesc, iar scolile sunt suficient de departe pentru ca parintii sa se gandeasca daca n-ar fi mai comod sa-si educe singuri copii (evident in spiritul „noii spiritualitati”). Si-au concesionat un teren pentru 50 de ani din ce inteleg din pagina comunitatii pe Facebook si asteapta acum sa-si construiasca ashramul. De ce fac ei asta? Nu poti manca sanatos in Brasov ( o zona destul de curata de altfel), nu poti cultiva legume in gradina bunicilor de la tara? Da, dar n-ai comunitatea frate, nu te poti multumi sa discuti pe net si sa faci un gratar (cu legume) cu ei duminica, trebuie sa locuiti impreuna, sa construiesti paradisul bio cu fratii tai spirituali. Prevad ca o sa le iasa lipsa de confort pe nas, ca se vor plictisi de atata spiritualitate fara apa calda si baie la indemana (ca nu dau pe afara cu banii), moment in care vor realiza ca era mai bine in orasul ala poluat-cum au descoperit destui exilati din cartierele-dormitor ale Bucurestiului in zona rezidentiala Pipera.

Spiritualitatea. Partea proasta a tuturor acestor teorii privind familia noastra galactica, viata de dupa moarte, alimentatia bio-rationala, etc, etc este ca nu ti se prea furnizeaza ponturi pentru a-ti imbunatati calitatea emotionala a vietii terestre. Poti sa mananci sanatos, poti sa-i astepti pe extraterestri, poti sa accepti ca totul e energie si te vei recompune dupa moarte, dar parca mai lipsesc ceva ingrediente pentru a-ti creste confortul interior in timpul vietii. Exact acele ingrediente care nu te-ar mai face sa cauti implinirea in comunitati izolate, ci sa ai un oarecare confort interior in pielea ta in ciuda orasului poluat in care stai. Parerea mea.

Prabusirea sistemului financiar. Asta e speranta spiritualistilor, sa pedepsim bancherii si sa le inlocuim moneda extensibila prin credit cu una virtuala, eventual bitcoin. Cum au descoperit si fanii comunismului, inlocuirea unei clase cu alta si a unor privilegiati material cu niste sus-pusi ideologic nu schimba radical lucrurile. In loc sa te sfideze obsedatii de acumulari materiale te umilesc cei disperati sa acapareze puterea de decizie in numele celor multi. Lacomia e problema centrala in capitalism, nu moneda. Bule au fost si cand exista standardul aur, vezi criza din 1929-1933. Bursele nu sunt rele in sine (poti investi in niste afaceri la care altfel nu ai acces), problema vine din tranzactiile in marja si rapoartele analistilor si formatorilor de opinie fara scupule care au rolul doar sa culeaga fazanii pe maxime istorice.Etc, etc. 

miercuri, 25 iunie 2014

De ce pierzi când împrumuți bani prietenilor

Cine dă bani cu împrumut așteaptă recunoștiință, cine ia bani cu împrumut așteaptă concesii. Poți percepe dobândă unui prieten? 
 
Se spune că cine dă bani cu împrumut va pierde și banii și prietenul respectiv. De ce se întâmplă asta?
 
Cine dă banii așteaptă pe lângă o rambursare disciplinată, ca între prieteni, recunoștiința debitorului (dacă se poate, veșnică). Cine ia bani cu împrumut se așteaptă la noi păsuiri în caz de întârziere, eventual la o ștergere parțială a datoriei, doar e prieten cu creditorul, nu? Iar dobânda iese din discuție între prieteni sau rude, ceea ce face ca cel care dă banii cu împrumut să piardă din puterea lor de cumpărare dacă îi scoate din bancă (plus ceva comisioane). 
 
În final, de multe ori amândoi se simt nemulțumiți. Creditorul pentru că dă bani cu împrumut fără dobândă și nu vede nimic întors la schimb (priviri umede și recunoscătoare de fiecare dată când dă ochii cu amicul), debitorul pentru că trebuie să returneze banii în loc să-i... împartă prietenește cu finanțatorul său.
 
Ceea ce am spus mai sus e valabil în cazul unui împrumut unic care are ca efect doar o răcire a relațiilor între cele două părți ale tranzacției. Există însă situații când un împrumut de mică valoare este rambursat corect iar următorul, de valoare mai mare, are probleme mari la restituire, caz în care cel care dă banii se simte înșelat, victimă a unei strategii, iar prietenia cu debitorul se strică iremediabil.
 
Mai există și cazul împrumuturilor mici și dese, cheia marilor succese pentru debitor dacă are creditori mulți și amnezici care nu-i mai cer să restituie banii . Până la urmă amicii în cauza tot simt însă că e vorba de un perpetum mobile și încep să-l ocolească pe cel mereu în nevoie.
 
Ideal pentru relațiile de prietenie ar fi deci să se împrumute doar...sfaturi.  

sâmbătă, 21 iunie 2014

Despre fericire. Kitul complet

Am propus la un moment dat un calculator al gradului de fericire (vezi aici). Se baza pe o formulă simplă. Fericirea=Scop + Relații Sociale + Bunăstare materială + Sănătate. Ești fericit cât timp ești înconjurat de persoane cu care te simți bine, când ai un obiectiv/ideal clar care te energizează, când nu ești bolnav grav și ai ceva bani prin buzunare care să împiedice ziua de mâine să-ți dea coșmaruri. Dacă le ai pe toate astea nici nu mai citi mai departe.
 
Ce se întâmplă când anumiți factori lipsesc? Și mă refer aici mai ales la primii trei (scop, relații, bani), cei care pot fi cumva controlați prin efort propriu. Păi, apare toată literatura motivațională, gândirea pozitivă, care te învață cum să atingi fericirea. „Nu există imposibilul”, „vizualizează lucrurile care vrei să ți se întample”, „repetă de x ori ce vrei să primești din partea Universului și apoi comportă-te ca și cum ai fi primit deja”. Mă rog, formulele diferă în funcție de profesor și auditoriu. Până la urmă, gândirea pozitivă se bazează pe o observație simplă: subconștientul are puteri magice dacă ști cum să-l pui la treabă. Știți experimentul acela cu moneda așezată pe încheietura mâinii unui subiect sub hipnoză căruia i se sugerează că are un fier încins plasat acolo? Omul chiar se trezește ulterior cu o arsură pe mână și cam asta încearcă să facă și gândirea pozitivă: pune la treabă subconștientul ca să furnizeze toate ingredientele ce lipsesc din formula fericirii pentru ca rezultatul să fie mulțumitor pentru toată lumea.
 
Din nefericire nu toți reușesc și apar, firesc, frustrări după atâtea tentative de gândire pozitivă fără finalizare (subconștientul este impermeabil la sugestii sau respinge hotărât anumite idei care contrastează cu convingerile subiectului). Și atunci avem gândirea...negativă. Va recomand „Antidotul” de Oliver Burkeman (deși a apărut la Publica, o editură cu prețuri exorbitante, ca pentru corporatiști, cartea merită sacrificul celor 50 de lei) care tratează exact eșecul gândirii pozitive. Iar soluția lui Burkeman este cea brevetata de stoici înainte de Hristos. Resemnarea în față sorții, convingerea că totul e loterie, hazardul guvernează lumea și nu are rost să faci flotări forțate de optimism. Cu alte cuvinte, nu te învinovăți pentru eșecul gândirii pozitive, nu are rost să aștepți nimic dacă totul e posibil și nimic controlabil. Și asta îi va detensiona pe mulți practicanți ai gândirii pozitive fără rezultate palpabile. 
 
Și uite că în acest fel se închide cercul. Nu ai un scop bine conturat, anturaj mulțumitor, bani de ajuns sau o sănătate precară? Gândește pozitiv, experimenteaza autohipnoza, și cere Universului să-ți dea ce-ți lipsește! Nu te ascultă? Asta e, oricum n-ai ce să faci, nimic nu depinde de tine. Totul e hazard și nu poți influența mersul lucrurilor! 

Acum aveți toate ingredientele. Combinați-le cum vreți și...fiți fericiți! 

miercuri, 18 iunie 2014

Facturi prin email pentru saracuti cu duhul

Dacă accepți să primești pe mail facturile la gaze, energie electrică sau telefonie e ca și cum ai plăti de două ori pentru același serviciu contribuind și la creșterea șomajului în economie.
 
De regulă, cele mai dese apeluri la primirea facturii prin e-mail le lansează furnizorii de gaze, energie electrică, internet și telefonie, de multe ori aceștia punând la bătaie și niște premii prin tragere la sorți pentru a trezi interesul clienților. Din păcate, cei care acceptă să primească factura pe mail își asumă în acest mod costuri suplimentare pentru un serviciu deja inclus în factură.
 
Spunem acest lucru deoarce furnizorii de utilități integrează în facturi toate costurile aferente-producția, logistica, mentenanța, etc-plus, evident, marja lor de profit. 
 Cu alte cuvinte ai plătit deja pentru emiterea și distribuirea facturii.
 
Dacă vei primi factura pe mail lași în conturile furnizorului costurile de emitere și distribuție (cineva bagă facturile în cutia ta poștală lună de lună) dar cheltui suplimentar pentru tipărirea acesteia pe cont propriu (coli, tonner, etc). Ca să nu mai pomenim că vei contribui în acest fel și la creșterea șomajului (vor exista mai puțini angajați pentru distribuirea facturilor fizice), un fenomen care te poate lovi indirect-șomaj mai mare înseamnă cerere redusă în economie, deci mai puține comenzi și pentru firma unde lucrezi în prezent
 
Ceva similar se petrece când citești singur indexul contoarelor de gaze, apă, energie electrică, etc. Nu beneficiezi de reduceri din partea furnizorilor pentru respectivul efort, ci doar cotizezi la majorarea marjei lor de profit (mai puțini angajați care să facă asta).
 
Iar în unele cazuri se pierde un credit fără dobândă acordat de furnizor. Ne referim la plata facturilor cu consumul real odată la 3 luni, în momentul „regularizării”, în acest interval clienții plătind facturi cu un consum estimat. Cine își citește indexul disciplinat și are vârfuri de consum ce depășesc mediile multianuale, renunță la creditul fără dobândă acordat involuntar de furnizorul de utilități (consumul mărit se vede abia la citirea contoarelor de către un angajat al companiei).

joi, 12 iunie 2014

Strange bani Electrica pentru...Fondul Proprietatea?

Marele IPO ce urmeaza sa fie lansat pe 16 iunie se anunta un mare fas pentru investitorii de retail. In cazul fericit acestia vor putea sa se aleaga cel mult cu discountul, daca vand repede actiunile in interiorul perioadei de stabilizare a cotatiilor.

Pe hartie, raportul pret/profit pe actiune ar fi in jur de 11 (se vinde la minim 11 lei/actiunea iar profitul pe actiune in 2013 a fost in jur de 1,1 lei). PER-ul este deja mult sub cel al Traslectrica si Transgaz (aproximativ 7 in cazul celor doua societati); de altfel capitalizarea dupa listare la Electrica ar urma sa fie cat cea a TGN si TEL insumate. Chiar daca o parte a investitiilor de 400 milioane euro se va intoarce la companie ca profit (8,5% este rata reglementata a profitului de catre ANRE  raportat la active), acesta va fi oricum diluat pe termen scurt prin desprinderea participatiilor la Enel si E.On din Electrica. Probabil vorbim de un PER cu profitul ce ramane si dupa alocarea dividendelor cuvenite FP in jur de 15-20 (povestim mai aplicat dupa ce apare prospectul) pentru 2014, deci cam de doua ori peste cel al altor companii de utilitati listate la BVB.

Ce altceva va face Electrica cu cei 400 milioane euro stransi in cadrul IPO-ului? Oricat de in urma ar fi cu investitiile in retea, oricat s-ar pradui din bani in cazul unor investitii ale statului, suma ramane imensa. Autoritatile sunt destul de eliptice in acest sens asa ca eu ma gandesc la o afacerea made in Romania, tara bananiera: ce ar fi ca Electrica sa elibereze Fondul Proprietatea din distributiile de energie electrica din componenta sa unde este captiv fara speranta? FP-ul este in doar curs de lichidare (doar lipsa ofertelor pentru pachetele mari mai tine actionarii in loc) iar o pleasca de vreo suta de milioane de euro pentru detinerile minoritatare de la Electrica nu e chiar de colo cand ai nevoie de bani pentru rascumparari de actiuni si pretexte pentru noi reduceri de capital social. 

ps: Trompetele de marketing si vanzari se pun in functiune in preajma unui IPO. "Construita azi de la zero Electrica ar costa 4,5 mld euro. Statul vinde jumatate cu 500 milioane" scrie azi ZF. Draga Fini', cat ar costa azi construita de la zero, fabrica Europharm pe care GSK tocmai a anuntat ca o inchide?

luni, 9 iunie 2014

Adio Romania Libera! Adio Herr Adamescu!

Maine, 10 iunie, imi voi prezenta demisia de la Romania Libera. Nu pot rata ocazia unui mic bilant pe blog dupa aproape 2 ani de jurnalism „implicat”, cum se practica in redactia Rl de ceva vreme. Iata cateva repere:

1. Despre cenzura soft. Se practica politica lui „acum nu e momentul”, „subiectul nu e prea interesant”, „hai sa amanam tema asta, nu ti se pare mai actual subiectul X in loc de Y?”. Am experimentat si varianta cosmetizarii directe a articolelor mele, cu pixul redactorului-sef, in interesul unui mare platitor de reclama in tara lui Andrei (vezi mai jos pe blog postarea „Cer drept la replica Romaniei Libere, ziarul unde lucrez” ), am testat deontologia impinsa pana in panzele albe cand subiectul e prea sensibil (vezi articolul de pe blog „Ambasada SUA face lobby pentru Fondul Proprietatea”, unde lipsa unui punct de vedere din partea ambasadei, desi fusese solicitat si se facusera reveniri, a dus la amanarea repetata a articolului pana cand „n-a mai fost de actualitate”), si m-am bucurat si de respingerea unei opinii (pagina de opinii este un loc al subiectivitatii asumate) pe motiv de..superficialitate, in fapt pentru ca nu era conforma cu linia ziarului si amintea despre talibanizarea presei intr-un loc unde fenomenul e vizibil fara eforturi prea mari (am pus si acel text pe blog imediat dupa episodul cu pricina, cu explicatiile de rigoare, vezi „Exista alternative la tabloidizare*?”).

Efectul? Pana la urma, confruntat cu perpectiva unei dispute interminabile pe timpul tau (pagina trebuie umpluta pana la sfarsitul zilei) renunti de cele mai multe ori la subiectele "incorecte politic" si faci ceva neutru-superficial dar pe linia ziarului. Azi de pilda, subiectul propus despre redeventele la petrol si gaze, pregatite dupa 2014 in interesul OMV, dupa toate aparentele, a fost considerat neinteresant de conducerea editoriala.

2. Despre linia ziarului. „Suntem ziar de dreapta, punctele de vedere trebuie asumate in acest sens” (citat din memorie) mi s-a spus de cateva ori, cand incercam sa fluier in biserica de ..dreapta. Pana la urma nimeni nu are nimic cu asumarea unei atitudini, tot ce ma deranjeaza sunt ochelarii de cal, incercarea de a potrivi totul in sablonul pe care ti l-ai ales. Din idealul unei prese independente, o voce critica in interesul publicului, in Romania a supravietuit doar partea critica, iar restul e partizanat pe fata, demolarea adversarilor patronului si prietenilor sai politici. Sa nu ne raportam insa doar la Rl, sa nu credeti ca la Jurnalul sau EvZ e altfel, n-o sa vedeti acolo prea multe puncte de vedere diferite de cele imprimate de conducerea editoriala. O singura exceptie intre ziarele „quality”-Adevarul, acolo se pastreaza inca pluralismul opiniilor jurnalistilor.

3. Despre modul de lucru. Din pacate se practica un dublu standard. Unii scriu de acasa bine mersi, altii trebuie sa vina in redactie (toti suntem platiti insa pe drepturi de autor). Unora li se permite sa scrie ce si cum vor (articole „pe surse”, articole-manifest, etc-ma refer la jurnalistii aflati „pe linia publicatiei”), altora trebuie sa li se aprobe subiectele si li se cantareste atent argumentatia sa nu derapeze de la linia oficiala. 

In alta ordine de idei, salariile le intarzie tuturor, unii sunt mai resemnati decat altii („unde sa pleci?”, „cu o atitudine de fronda nu se rezolva nimic”, etc. Ma rog, or fi si alte interese). O incercare de greva anuntata pe site anul trecut s-a terminat brusc dupa ce anuntul a fost pur si simplu sters de conducerea administrativa (surpriza, nu jurnalistii aveau ultimul cuvant privind continutul sensibil). Gestul asta umilitor n-a primit o reactie pe masura din pacate.

Cam astea sunt motivele divortului meu de Rl. Si nu, nu am o oferta calduta care sa ma faca sa-i injur detasat la plecare. Sa mai adaug lipsa de perspective pe termen lung a publicatiei si domeniului presei tiparite in general. Viitorul presei scrise, nu doar al Romaniei libere (in contextul cercetarii patronului Adamescu si a "nepotrivirilor" din BRAT) nu suna deloc bine. Si nu din cauza lipsei sale tot mai pregnante de credibilitate odata cu adoptarea stilului militant si partizan, ci pentru ca nu poti sa te bati cu continutul on-line furnizat pe smartphone. Apoi,  cum temele de actualitate sunt tocate in talk-show-urile de seara iar subiectele tari iti sunt furate si repovestite de site-uri si agregatoare, la ce bun sa te mai chinui sa oferi pe hartie informatie veche dimineata urmatoare? Dezastrul e conturat de lipsa tot mai acuta de ziaristi specializati (in consecinta subiectele pierd din consistenta), redactiile sunt subdimensionate iar incasarile din publicitate tot mai subtiri, la fel ca tirajele. Presa tiparita pare sa devina exclusiv un apanaj al zonelor de nisa, printul nu pare sa aiba alt viitor, ca si idea de presa in general. Ma rog, un viitor decent , nu iau in calcul postacii de pe net ori fauritorii de recenzii pe bani. 

Cam asta ar fi. Adio Romania Libera! Adio Herr Adamescu! Mie mi-a ajuns.

Ne revedem pe blog, n-am pus taxa la intrare (n-o sa apelez nicin la mila publica, precum Blogary).

sâmbătă, 7 iunie 2014

Bonusuri otrăvite

De multe ori, primești ceva gratis doar pentru a fi taxat suplimentar pentru servicii adiționale.
 
Principiul „nu există mese gratuite” ar trebui să rămână întipărit în mintea fiecărui vânător de chilipiruri. De multe ori, sub umbrela promoțiilor, se ascund produse cu viciii de conformitate, greu vandabile ori cu cârlige de marketing bine ascunse.
 
Un bonus poate presupune fie încercarea de a fura clienții de la concurență, reducerile oferite fiind deci pe termen limitat, fie dorința de a furniza subtil un alt pachet de servicii, nesolicitat, la un cost piperat.
 
Un exemplu este campania „vorbești, net primești” de la Vodafone, destinată posesorilor de cartele (la o încărcare de 5 euro primești 2.000 minute în rețea, 100 minute naționale și 50 MB de internet). Aparent, o oportunitate.
 
Câți știu însă că 1MB de internet este o cantitate infimă, pentru un film de pildă fiind vorba de 700 MB? Dacă sacrifici jumătate din minutele în rețea pentru a acumula internet (1G în cazul ăsta), oferta e avantajoasă și are rolul de a opri „hemoragia” spre concurență-Digi Mobil are de exemplu abonamente de 2 euro în care, pe lângă 200 minute naționale și minute nelimitate în rețea, utilizatorul primește și 3G de internet.
 
Dacă însă începi să dai telefoane în afara rețelei pentru bonusul Vodafone îți poți cosuma minutele incluse repede pentru numai 100 MB de internet iar pentru minutele ce nu sunt incluse plătești 18 de euro/100 de minute. Cu alte cuvinte, pentru un film văzut pe mobil ai putea plăti până la 100 de euro dacă acumulezi MB de internet în acest fel.
 
În acest exemplu, pentru companie bonusurile sunt avantajoase în dublu sens: contracarează parțial ofertele mai generoase ale concurenței și pot aduce încasări suplimentare. Pentru clienți, dezavantaj dublu: amâna migrarea spre o ofertă mai bună și pot scoate bani neplanificați din buzunar.

Niste nesimtiti: Enel

Ati aflat deja ca baietii veseli de la Enel au facturat dublu partea de energie verde, motiv pentru care un sef de la ANRE a fost saltat de procurori. Omul acceptase, contra ceva foloase colaterale, ca bietii oameni sa nu isi ajusteze in jos valoarea facturilor cu 6%, cum ar fi fost normal pentru a da clientilor banii luati cu japca, ci doar cu unu si ceva la suta. 

Havrilet, bosul suprem de la ANRE, se scuza inocent-daca erau taxati cu 6% unii distribuitori amenintau cu insolventa. Adica saracutii de la Enel, care au luat banii din buzunarele vaduvelor si orfanilor, care au printre altele o rata reglementata de profit (aproape 10% din active)-deci isi conserva castigul indiferent ce face cererea, ar fi avut mari probleme daca restituiau frauda, dar victimele lor, nu. Prostii pot sa mai astepte doar.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu neaparat aici. Daca mai rasfoiti ziare, veti vedea mai multe articole nemarcate publicitar, care vorbesc despre binefacatorii de la Enel, cum pun ei becuri ecologice de 100.000 lei in Colibasi sau alte comune de buzunar. Sa dai 100.000 euro per total (programul e la a patra editie) cu surle si trambite, insistand ca ziarele care publica mizeriile astea de PR sa aibe semnaturi ca la orice articol normal, in timp ce tu furi cu facturi manarite cateva milioane, cum dracu’ se numeste asta, ca eu am ramas fara epitete...?.

Si asta nu e tot, cica istetii de la Enel pregateau niste contoare aduse second-hand din Italia dar tocmai bune de bagat pe gatul clientilor ca noi, probabil la supra-pret...Nene’ Cosarca, cosmetizeaz-o si p’asta!

marți, 27 mai 2014

Există alternative la tabloidizare*?

Presa generalista se mișcă între tabloidizare și talibanizare. Două soluții comode care ne scutesc de căutarea unor răspunsuri la întrebările cititorilor și a soluțiilor la problemele lor.

Tentația tabloidului ține de resorturile comparației cu situația altuia. Mica bârfă are rol de socializare în comunitate dar oferă și un set de rezolvări la problemele zilnice prin raportare la soluțiile găsite de alții, personaje cu notorietate în general. Iar asta livrează și ziarele cu multe poze și text puțin. Evenimentele din viața vedetelor tratate generos de tabloide sunt devorate de mulți pentru că le oferă ocazia de a trage concluzii aplicabile la situația lor. „E Bănică jr misogin? Le tratează prost pe femei?. Foarte bine, deci nu sunt singurul în situația asta, nu numai eu simt că femeile îmi adulmecă doar banii, că sunt isterice și incapabile să poarte o discuție serioasă”. Până la urmă, câți mai observă că Bănică jr (Bahmuțeanca, Adi Minune, Zăvoranca, etc) nu sunt totuși reprezentativi pentru situația lor, că nu pot ține loc de repere fiind vorba de personaje și situații de viață complet diferite?

Alternativa la tabloid a ajuns, odată cu criza, talibanizarea. Talibanii de presă au convingeri ferme, susțin o cauza bine conturată (stânga sau dreapta, basismul sau antibasismul), nu bagă în seamă nuanțele și nu-și pun, aparent, prea multe întrebări. Campaniile negative vând încă bine, cu diferențe de ton și limbaj demonizarea adversarilor (ridicarea în slăvi a patronilor sau protejaților politici e contraproductivă), descărcarea vidanjelor în capul acestora, exagerările, acuzele „pe surse” fără o minimă documentare care să includă și părerea celui „demolat” fac parte din peisaj. Din pacate, talibanismul nu vinde bine (tirajele scad) si nici audienta nu da in clocot.

S-ar putea face și altfel de presă? Care să pună în plan secund stilul militant și subiectele ușoare? O presă cu o dimensiune educativă și formativă, care să încerce să ofere răspunsuri la întrebările cititorilor, soluții la problemele lor, care să repovesteasca lumea pe înțelesul celor mulți? Mă refer aici la echipe redacționale relativ numeroase, plătite la timp, care să nu fie suprasolicitate cum se întâmplă în prezent. Oameni care să poată documenta temeinic o anchetă, o analiză, care să pregătească bine un interviu, nu să le livreze cu sufletul la gură într-o singură zi. Jurnaliști cu un anumit background pe domeniul respectiv, cu o anumită viziune asupra sa, cu surse și repere, capabili să exprime un punct de vedere asupra tendințelor și nu doar reproducători de păreri nefiltrate ale altora. 

Pentru o astfel de presă e nevoie că cineva să își asume însă să piardă bani. Și asta fără speranța că îi va recupera altfel-promovându-și afacerea, descurajându-și adversarii ori justiția sau find recompensat pentru trompetele media puse la dispoziția partidului. Nu poți plăti cu 1.000 de lei pentru știri pe bandă rulantă la on-line și cu 2.500 lei pentru print oameni care pot radiografia profesionist un domeniu. Nu le poți cere să vina la 9 dimineață și să plece la 9 seara pentru a face economii de personal. Și nici nu te poți aștepta să închidă ochii când le ceri să nu dea în afacerile patronului, în prietenii săi politici, să apere alte interese decât cele ale cititorilor, să fie altceva decât o voce critică în slujba interesului public. Vorbesc de pierderi pentru că e greu de crezut că subiectele mari nu vor fi furate de tot soiul de site-uri pentru a fi repovestite sau de televizuni pentru a fi comentate astfel încât o parte din cumpărători să aștepte cuminți informația gratuită, la mâna a doua.

Fără un astfel de mecenat în presă, cât timp nu apar oameni care să fie dispuși să piardă bani pentru a oferi societății puncte oneste de vedere într-un ocean de marketing, manipulare politică și apărare a intereselor corporatiste, slabe speranțe să existe alternative reale la tabloidizare. Și asta pentru că realitățile ultimilor 4-5 ani ne demonstrează că informarea corectă și educarea publicului nu pot fi lăsate pe seama platformelor Blogger, Wordpress, Facebook sau Twiter. Marea majoritate a bloggerilor economici pe care îi urmăream în urmă cu 4-5 ani au cam dispărut sau scriu extrem de rar (businessday.ro, himeryon.ro, romaniadeieri.ro, riscograma.ro, etc). S-au sufocat, s-au blazat, consideră că au spus ce aveau de spus și că nu mai merită efortul. Iar facebook-ul sau twiterul sunt mai mult spații pentru a debita un soi de maxime și cugetări, bune pentru a-ți vinde imaginea și nu pentru analize sistematice oferite gratuit

*Acest text mi-a fost scos de pe site-ul Romaniei Libere pe motiv ca este prea...superficial. In subsidiar, ca nu are atitudinea potrivita. Urma sa intre in ziarul de maine (print) in categoria Opinii-o rubrica ce presupune de regula expunerea unui punct de vedere pe scurt si nu analize stufoase pe un domeniu. 

duminică, 25 mai 2014

Cărțile te fac "neprost". Oare?

În ciuda percepției comune, cărțile reprezintă doar un mod agreabil de petrecere a timpului liber, nu o scurtătură spre inteligență.
 
Va mai amintiți campania „cărțile te fac neprost”? Spotul TV era plin de umor iar argumentul „citește ca să te deștepți”-lovea exact acolo unde trebuie, în amorul propriu al multor cititori. 
 
Adevărul este că cel mai eficace slogan folosit pentru a vinde cărți în ultima vreme conține, în esența, un neadevăr. Dacă lectura ar produce oameni deștepți pe bandă rulantă n-am mai avea bule imobiliare, cicluri ale economiei, alegeri catastrofale în politică, etc, etc. Asta deoarece prin școală se mai citește câte ceva (oricât am fi tentați să credem contrariul!), la fel prin universități, fie ele și particulare.
 
Din păcate, memoria se dovedește deosebit de perisabilă, e greu să fixezi noțiuni, evenimente, întâmplări fără o amprenta emoțională iar marea majoritate a cărților sfârșesc în a fi uitate de cititorii lor. Informația înghesuita în timpul școlii dispare repede și nu numai din cauza modului greșit în care se practică studiul (reproducere mecanică), se descurajează creativitatea și se ignoră aplicabilitatea practică a noțiunilor ingurgitate de elevi.
 
Pentru ca noțiunile, ideile de prin cărți să se fixeze și să devină o parte a experienței cotidiene a cititorului ar trebui că acestea să explice clar ce gândește cititorul în mod abstract, neconturat. Dacă o carte nu te face să exclami „Evrika, asta e! ăsta e răspunsul pe care îl căutăm!”-probabil că va sfârși în uitare, plină de praf în bibliotecă fără să-ți fi transmis pe termen lung nimic. Și câte cărți nu au soarta asta?
 
Asta nu înseamnă că o carte nu este un companion plăcut, că lectura ca petrecere a timpului liber nu este de recomandat. Nu cumpărați însă cărți pentru că ar garanta automat urcarea câtorva trepte în ierarhia socială. E nevoie și de alte ingrediente pentru asta.

Prețuri-reper și prețuri-capcană

Ce se vinde mai bine-un calendar la prețul de 1 leu sau două calendare la preț de unul, oferite promoțional pentru numai ...2 lei?

Marketingul reprezintă știința care învață comercianții toate scurtăturile posibile spre punga clientului potențial. „Cum să vinzi un homar” (Bill Bishop) este o carte ce concentrează câteva strategii simple dar eficace de vânzări, relativ ușor de recunoscut de mai toată lumea.

„Cele trei cutii” este poate cea mai simpatică dintre ele și presupune generarea unor prețuri-reper. Dacă vinzi un singur produs, la preț unic, clienții vor avea tendința să ezite să cumpere sau să negocieze prețul. Lucrurile se schimbă dacă ai o ofertă care include trei prețuri.

Unul mic, pentru o cantitate redusă, unul mediu, croit pentru majoritatea clienților potențiali și unul foarte mare, pentru zonă exclusivista. Acum puțini vor dori să mai negocieze deoarece au deja variante la alegere. Majoritatea se vor orienta spre oferta medie, realizând că nu și-o pot permite pe cea scumpă și bănuind că este ceva în neregulă cu cea mai ieftină.

În acest mod, comerciantul își poate permite să urce chiar prețurile ofertei mijlocii, din moment ce oricum vor părea reduse în raport cu oferta cea mai scumpă. Efectele? Va vinde mai mult și la un preț mai mare când generează opțiuni pentru clienți, ideal în număr de 3 (pentru 4 prețuri va fi mai greu de ales varianta de...mijloc).

Un truc similar se petrece în cazul vânzărilor „doi la preț de unul”, mai ales când clientul nu are un reper de preț pentru produsul oferit. Faptul că se prezintă drept promoție, ocazie unică, etc, împachetarea a două produse poate vinde mai bine decât oferirea lor la bucată la jumătate din preț. Alte mici trucuri sugerate de Bishop:
 
  • alegerea mai multor prețuri de catalog și gruparea lor sub titulatura de ofertă specială, excluivista, etc
  • câștigarea de clienți prin oferirea de mici produse, servicii la prețuri modice. Odată ce clientul este deprins să plătească regulat un furnizor i se pot solicta și prețuri mai mari pentru servicii mai complexe (pachetele mari se vând cel mai bine când clientul este câștigat mai întâi prin mici oferte care îl fidelizează treptat)
  • ofertele gratuite vizând publicul-țintă al comerciantului (disconturile și reducerile se adresează celor care cumpără ceva, oferirea unor produse gratuite clienților potențiali îi poate determină să cumpere mai târziu și pe cei ce afișau scepticism inițial)

miercuri, 21 mai 2014

Ești imun la strategiile agenților de vânzări?

Poți fi transformat în client fără să realizezi că decizia ți-a fost influențată subtil de agentul de vânzări care mânuiește perfect câteva noțiuni de psihologie practică.

„Întrebările sunt de fapt răspunsuri” (Allan Pease) este o cărțulie foarte utilă celor care vor să învețe câteva noțiuni elementare despre succesul în vânzări. În numai 100 de pagini autorul încearcă să-i învețe pe cei intrați în rețelele piramidale de vânzări cum să-și crească eficiența și să-și mărească numărul de clienți. Sfaturile sale pot fi utile și celor care sunt principală țintă a agenților de vânzări, clienții potențiali putând să sesizeze când se încearcă subtil să li se influențeze deciziile. Care sunt secretele lui Pease?

În primul rând, descoperirea proporției. Este vorba de numărul mediu de prezentări pe care trebuie să le facă un agent ca să câștige un client. Odată descoperită această proporție, nu rămâne decât să persevereze. „Nu trebuie să te descurajeze refuzurile” spune Pease. „Când știi că la 4 prezentări câștigi 100 dolari, e ca și cum ai avea asigurați 25 dolari la fiecare discuție cu un potențial client” (agentul este sfătuit deci să își păstreze entuziasmul de vreme ce lucrează pe bani și când este refuzat). Clientul potențial trebuie să rețină deci că entuziasmul agentului face parte dintr-o strategie.

În al doilea rând, toate sugestiile care se fac clientului trebuie să pornească...de la acesta. În acest scop, Pease recomandă agenților de vânzări să facă o lista cu potențiale obiective personale (venit suplimentar, independența financiară, a avea propria afacere, mai mult timp liber, dezvoltare personală, a-i ajută pe alții, a întâlni oameni noi, pensionare, lăsarea unei moșteniri). Agentul de vânzări trebuie să-i prezinte apoi clientului această lista, sub diferite pretexte (de pildă-„iată de ce am intrat eu în această afacere”) și apoi să-i pună implacabil 5 întrebări: Care este prioritatea ta numărul unu? De ce ai ales-o pe asta? De ce este importantă pentru ține? Care sunt consecințele în cazul în care nu ai avea această oportunitate? De ce te-ar îngrijora asta? 

Clientul e forțat în acest mod să își fixeze un obiectiv, să-i sublinieze importanța, să repede obsesiv de ce trebuie să-l atingă (atenție! clientul vorbește despre obiectivele sale nu agentul de vânzări îi prezintă un plan pentru a le atinge). Ideea: sugestiile venite de la agentul de vânzări pot fi respinse mult mai ușor decât obiectivele personale ale clientului, subliniate și întărite prin propriile afirmații chiar dacă acestea sunt insuflate abil de alții. 

În al treilea rând, agenții de vânzări trebuie să descifreze la timp limbajul trupului clienților pentru a contracara atitudinile defensive sau neîncrezătoare (într-o prezentare față în față limbajul trupului dă 60-80% din impactul total, 10-30% este oferită de vocea interlocutorului și numai de 7-10% din impactul total îl reprezintă cuvintele din care e compus mesajul-subliniază Pease). Autorul exemplifica cu câteva gesturi care denotă rezervele sau neîncrederea clienților: brațe încrucișate (atitudine închisă), frecatul urechii sau ochiului, scărpinatul pe o parte a gâtului (neîncredere sau nesiguranța față de ce se spune), atingerea feței cu mâna (se spun neadevăruri), îndepărtarea de scame imaginare de pe haine.

Agentul de vânzări va trebui să le elimine subtil (se aduc scaune cu brațe, solicita să ridice mâna în sus cei care au de pus întrebări, se dă cuvântul celor care arată neîncredere, etc). Există și atitudini pozitive care semnalează interes din partea clientului: capul înclinat într-o parte, aplecarea înainte a corpului, palme ținute sub formă de acoperiș, suptul ramei ochelarilor, etc.

Cartea merită citită în întregime de toți cei care se consideră clienți...vulnerabili 

marți, 6 mai 2014

Doar niste boi (Traian, Victor Viorel?) pot grabi adoptarea euro


Romania a notificat Comisia Europeana ca din 2019 ar urma sa adopte euro. Ce inseamna asta? Cresteri pe linie ale preturilor „mici” prin conversia leu-euro cum s-a intamplat mai peste tot la adoptarea monedei unice, cu efect catastrofal pentru cei cu bugete mici si pondere mare in cosul zilnic a produselor alimentare. In plus, imposibilitatea unor ajustari in caz de criza, altfel decat prin taieri de salarii si pensii si majorari de taxe (capitol la care oricum Romania exceleaza). Sa le luam pe rand.

„Rotunjirile”de preturi s-au petrecum mai peste tot in Europa cand s-a adoptat euro. Este o tentatie greu de refuzat pentru comercianti iar impactul va fi maxim pe preturile mici. Efectul reducerii de TVA la paine poate fi topit de exprimarea preturilor in euro, de pilda. Iar painea are o pondere mare in consumul populatiei sarace. De altfel, produsele alimentare-cele care vor suporta cele mai multe ajustari prin conversia leu-euro-au printre cele mai mari ponderi din Europa in cheltuielile lunare ale romanilor. Trecerea la euro echivaleaza deci cu o reducere a puterii de cumparare.

In cei peste 6 ani de criza cursul euro/leu s-a ajustat de la 3,1 in lei in 2007 la 4,5 lei. In lipsa acestei corectii pe curs operate cu binecuvantarea BNR, economia se putea regla doar prin scaderi de salarii si pensii in sectorul bugetar si majorari de taxe, plus taieri de posturi din cel privat, peste cele deja efectuate. Daca ne amintim cat de prost a primit populatia masurile de austeritate din 2010, intelegem care ar fi riscurile daca o noua criza erupe dupa ce Romania a adoptat euro. Ar fi interesant si ca exercitiu-cu cat ar fi trebuit majorat TVA si reduse salariile bugetarilor daca nu aveam o corectie a cursului in 2010-2011? Cu 10-15% TVA-ul si cu 50% salariile bugetarilor? E o posibilitate.

Cum s-ar putea indulci acest scenariu? Ma gandesc la o apreciere incurajata de BNR a leului fata de euro in anul (anii?) premergatori trecerii la euro, pentru ca scumpirile de dupa sa para mai suportabile. In aceasta ipoteza, ramaneti pe lei pana prin vara lui 2018 si schimbati apoi repede in euro cand se apropie "momentul istoric". Partea proasta este ca o manevra a BNR de genul astaa s-ar putea intampla intr-un context global pozitiv, fara noi corectii de amploare pe burse si fara o reintrare in recesiune a marilor economii. Daca tinta 2019 ramane batuta in cuie iar peste ea se suprapune o noua criza financiara, Dumnezeu cu mila!