miercuri, 4 martie 2015

Debitorii in franci s-au mai pricopsit cu un comision: taxa de participare la“grupul de negociere”

Aparent, o economie majora: in loc sa dai 400 de euro taxa de reprezentare in instanta ca client al dlui Piperea, scapi cu numai 80 lei (50+30) reprezentat de AURSF si poti avea si conditii mai bune la plata datoriei. Practic, un cost cam piperat, greu de justificat.
Cum se intampla in justitie? Cand banca pierde un proces in instanta, nu e obligata sa implementeze solutia respectiva pentru restul debitorilor. Precedentul nu capata litera de lege in sistemul nostru de drept. Banca a avut argumentele ei, instanta poate le-a ignorat, banca va respecta decizia dar nu se va grabi sa avanseze acte aditionale celorlalti debitori cu contracte-tip subintelegandu-se ca instanta s-a cam inselat. Cum e la negocierea colectiva? Banca si clientii cauta un numitor comun, poate pe la mijlocul distantei dintre pretentiile fiecaruia, poate mai aproape de pozitiile bancii, aceasta avand oricum o abordare de forta in cazul de fata (contractele de credit sunt executorii si nu exista inca o lege a falimentului personal). Spre deosebire de solutia fixata de justitie, solutia gasita impreuna cu grupul de negociere este una acceptata de banca din proprie initiativa, in raport cu un grup eterogen de debitori, cu situatii financiare diverse. Nu poti cere bancii sa iti acorde conditii similare celor obtinute in cazul unor decizii definitive in justitie daca n-ai fost parte in proces (sau o poti face dar cu sanse mici) dar vei avea mult mai mult succes daca o faci din postura de client care n-a participat la grupul de negociere, fiind vorba de o solutie acceptata de banca fara constrangere. Dincolo de asta, e greu de crezut ca un grup de negociere format din cateva sute/mii de persoane reprezentate insa la discutiile cu banca de membri AURSF si minim 1 (!) debitor, va gasi solutii care sa-i multumeasca pe toti.
Participarea la un grup de negociere pare tentata insa prin prisma economiei facute de nemultumitii cu datorii in franci. In loc sa dea 400 de euro taxa de reprezentare unui avocat (peste 1500 lei) scot din buzunar doar 80 lei (pentru inscrierea in AURSF si cheltuieli de…negociere, vezi aici). Dincolo de asta, cum spuneam, daca in cazul unui proces in instanta reclamantii pot obtine satisfacerea integrala a cererilor, cu posibilitatea insa de a pierde, inclusiv si taxele de reprezentare, in cazul unui grup de negociere, sansele sunt sa se ajunga doar la o indulcire a conditiilor de derulare a imprumutului in franci, cu aceleasi sanse de pierdere a cotizatiei in cazul in care concesiile bancii vor fi inacceptabile pentru persoana in cauza.
In opinia mea, taxa de 80 de lei este cam exagerata, parca ar fi un comision al fostei Volksbank; mult mai corect pentru debitori ar fi sa plateasca eventual o suma ceva mai modesta (poate cotizatia la inscrierea in AURSF, 30 lei) iar “donatia” (diferenta dintre 80 lei si cotizatia la inscrierea in AURSF) sa vina doar in cazul unei acceptari individuale a solutiei rezultate din negociere. Oricum, mi-e greu sa inteleg la ce se refera “cheltuielile de negociere”. Altfel, se va ingrasa o asociatie (inteleg din Bursa ca sunt deja mii de incrieri in grupul de negociere), poate si terte persoane, mai degraba decat sa se usureze semnificativ situatia debitorilor. Recunosc ca postarea de azi are si o abordare personala. Cum nu sunt de acord cu marimea “comisionului de negociere” incepand de astazi demisionez din asociatia AURSF al carui membru fondator sunt; de altfel marturisesc pe aceasta cale ca am aflat de initiativa AURSF din...presa, comunicarile dintre membri asociatiei acolindu-ma de ceva vreme. Ca sa nu fie si alte discutii, mai mentionez ca nu am credite (nici macar in franci)...

duminică, 1 martie 2015

Un asasinat si multe semne de intrebare. Putin=Hitler?

Boris Nemtov, fosta mana dreapta a lui Eltsin, si unul dintre liderii opozitiei din Rusia a fost impuscat recent. Explicatii? Nemtov era depozitarul unor informatii-bomba care demonstrau implicarea Rusiei in razboiul din Ucraina (Poroshenko), Putin este autorul, cel putin moral al asasinatului, deoarece FSB-ul monitoriza atent miscarile opozantului iar un asasinat nu s-ar fi facut decat cu acordul/lipsa sa intentionata de reactie (fostul corespndent Reuters pentru Rusia). La o privire mai atenta ambele explicatii din main stream media pica. Are noima un asasinat cand esti unicul depozitar al unor informatii sensibile (esti o cartita in sistemul adversarului, un investigator independent, etc) si esti gata sa le popularizezi, ceea ce e greu de crezut despre Nemtov. Or, daca acesta nu era singurul detinator al informatiei era de presupus ca aceasta si-ar fi gasit oricum drumul spre media, prin alt vector (alt membru al Opozitiei, unul din posturile ei de radio/tv, etc) si la ce bun sa-l mai asasinezi pe Nemtov? La fel, in cazul omniprezentului FSB. Pot accepta ca FSB il monitoriza pe Nemtov, pe cei din anturajul sau, dar nu cred ca FSB putea controla orice potential agresor al acestuia, aparut din senin (complicatii sentimentale, un extremist fan-Putin, un “lup singuratic”, etc). Cui foloseste moartea lui Nemtov?
 Lui Putin in niciun caz. Asasinatul vine pe un varf de popularitate al liderului de la Kremlin, cand Opozitia e slaba. Transformat in victima lui Putin, Nemtov devine un viitor factor coagulant pentru miscarile de opozitie si slabeste convingerea unor aliati mai fragili pentru Putin. Plus imensa reclama negativa de prin Occident-vezi cat de repede a preluat si presa romaneasca teoria Poroshenko. Intr-un interviu pentru Newsweek dat inaintea mortii, Nemtov il compara pe Putin cu Hitler, gasind asemanari in forta propagandei pro-Putin si in aparitia unor suporteri infocati, gata de actiuni in forta impotriva opozantilor.
 Cu putin efort, gasim si alte asemanari: Putin se sprijina pe resentimentele majoritatii rusilor fata de cum au evoluat lucrurile dupa dezintegrarea URSS (si Hiler avea la baza frustrarea nemtilor fata de modul in care se incheiase primul razboi mondial) iar infrangerea sa, previzibila, ar reprezenta inca un pas inainte in directia unei lumi unipolare (stiti care, cea cu “libertate, egalitate, fraternitate”).Dupa eliminarea orgoliilor rusesti n-ar mai fi decat obstacolul China +BRICS-asta daca componente ale acestui ultim bastion nu pierd ocazia sa se alieze cu Putin pierzand impreuna cu acesta.
 Cum poate fi convins Putin sa devina inamicul public numarul 1? Demonizarea prin mass-media occidentala dureaza si e nevoie de argumente mai palpabile, de un impact emotional mai puternic. Putin trebuie sa fie deci agresor si nu doar agresor in cazul unor teritorii unde exista minoritati ruse. Iar pentru a deveni agresor trebuie provocat eficient. Nato era sa ajunga sub fereastra sa din Crimeea si avem criza din Donbas. Lumea occidentala a raspuns apoi cu scaderea pretului petrolului si sanctiuni care ii subrezesc pozitia interna liderului de la Kremlin iar urmatorul pas ar fi sa il lase complet fara bani, taindu-i accesul la sistemul SWIFT (sigur, ar avea si ceva banci europene probleme, bancile sunt legate intre ele prin tot felul de produse toxice, dar tiparul de la BCE/Fed ar putea rezolva asta, linii urgente de finantare pot fi deschise fara probleme, vezi criza financiara din 2008). Daca Putin musca nada si ataca, avem un razboi “legitim”, de aparare a democratiei, libertatilor individuale (ma rog, poate nu a libertatilor individuale pentru ca e greu sa mai pretinzi asta dupa ce a urmat dupa 11 septembrie 2001 si preconizatele legi Big Brother), civilizatiei. De remarcat forta cu care lumea anglo-saxona a intervenit cu declaratii belicoase si programe de antrenare a armatei ucrainiene dupa initiativa franco-germana care s-a finalizat cu Minsk 2. Mi-e greu de crezut ca nu vom asista la o reincalzire a conflictului destul de curand. Singurul lucru pe care il mai pot face oamenii de bun simt, care nu inghit pe nemestecate propaganda media, este sa se pozitioneze din start impotriva oricarui conflict global, sa refuze costumele justitiare cu care mass-media vrea sa-i imbrace in vederea marii confruntari. 

sâmbătă, 28 februarie 2015

Concurs de morti frumosi pe reportervirtual.ro si russiatoday.ro


Va impresioneaza imaginea civililor ucisi in Donbas de armata ucrainiana? Aveti imagini sugestive pe russiatoday.ro. Vi se intoarce stomacul pe dos contempland cadavrele mutilate ale soldatilor ucrainieni? Va ofera reportervirtual detalii vizuale. Si sunt convins ca cele doua site-uri (in cazul russiatoday.ro avem un singur jurnalist, care posteaza la cateva zile, reportervirtual e mult mai harnic, are si o pagina dedicata-paginaderusia.ro) reflecta palid fluxul de informatii sensibile cu care sunt bombardati telespectatorii in Ucraina si Rusia. Cui foloseste ca oamenii din fata calculatorului uita de grijile lor zilnice, de copii, joburi prost platite si certurile cu nevasta si se hotarasc treptat ca ce se intampla la TV e intolerabil, ca cineva trebuie sa ia atitudine..contondenta, cineva trebuie sa razbune abuzurile astea? Propagandistii asta si speculeaza, nevoia ancestrala a omului de a elimina sursa raului si de a manifesta binele. Iar binele si raul pot fi foarte usor personificate prin eforturi propagandistice. Daca atrageti in nebunia colectiva din Ucraina noi recruti din vecini, pentru a incuraja exinderea imperiului binelui corporatist sau apararea noului imperiu eurasiatic, lumea va fi mai buna?
Domnule Corneteanu, domnule Musatoiu, ma doare exact in cur de ce se intampla in estul Ucrainei cand pun in balanta posibilele repercursiuni asupra familiei mele daca se extinde conflictul prin bunavointa marilor puteri si eforturile voastre. Daca aceeasi durere o aveau cu ceva luni in urma extremistii care au asediat puterea legitima de la Kiev fortand o schimbare de regim si retezarea unor drepturi pentru minoritati nu ajungeam aici; daca pe omuletii verzi care s-au parasurat din Rusia ii durea in basca lor nationalista de fratii din Ucraina nu ajungeam iar aici. Dupa modesta mea parere, toti propagandistii astia sensibilizati de suferinta din Ucraina, chemand publicul autohton sa ia atitudine impotriva unora sau altora si, eventual, sa nu refuze arma pentru a razbuna abuzurile, merita un scuipat in frunte.

Deontologilor, televizati toata arhiva SRI!


Dupa un interviu exploziv cu Sebastian Ghita luat de Tolontan, in care Sebi povesteste cum Microsoft ne-a vandut in 10 ani, pentru 400 milioane euro, doar suportul pentru softuri, nu si licentele cu care de altfel calculatoarele din administratie erau deja echipate, iata replica la Nasul TV: Ghita a fost cooptat in servicii inca din 2004, postul afisand documente originale (autobiografia scrisa de mana de Ghita si cererea de adeziune). Aparent, doar o reglare tarzie de conturi si ciocniri ale sferelor de influenta si putere dupa demisia lui Maior. Cum demascarea din Nasul TV (Radu Moraru l-a porcait prompt pe Maior dupa demisie, povestind cum a incercat acesta, impreuna cu Oprea, sa-l racoleze direct cu gradul de general) vine la o zi dupa acuzele grave la adresa Microsoft si Oracle (celalalt gigant american din IT incercase sa repete schema Microsoft !), poate fi suspectata ca reprezinta insa penalizarea lui Ghita pentru dezvaluirile sale. Ce deduc eu de aici:
1. Romania securistica nu se dezminte. Am ajuns la faza documentelor oficiale transpirate de fiecare factiune la acoperitii ei din presa...
2. Scutul de la Deveselu se intinde si asupra intereselor comerciale ale marilor firme americane (apropo, scutul asta de care suntem tare mandri ne va transforma in tinte ideale in caz de conflict Nato-Rusia, ca orice strateg inamic incearca sa anihileze apararea adversarului...bine ca ii protejeaza pe americani)
3. Pirateria in materie de soft capata o nota haiduceasca sui-generis. Pai, la 400 milioane euro, rezulta ca fiecare roman a platit mai mult de 20 de euro pentru...suport. De ce sa mai cumparam cu bani grei si licentele originale?

vineri, 27 februarie 2015

Propaganda anti-Rusia tropaie

Un adevar simplu: ideile strecurate mai mult sau mai putin abil de propaganda nu sunt crezute de publicul tinta care le percepe corect, cel putin initial, drept tentative de manipulare. La un anumit timp insa, perceptia comuna este ca trebuie sa fie ceva in neregula cu tintele propagandei. Publicul uita argumentele din mesajele de propaganda dar nu si informatia de baza. Iar in cazul nostru e vorba de ceva in genul “Rusia e agresor, Putin e nebun/bolnav/maniac, Occidentul e in pericol”. O vor repeta de cate ori e cazul pana cand multa lume chiar va incepe sa simta pericol, nesiguranta, antipatie pentru rusi. Mai urmeaza un eveniment-soc, gen Pearl Harbour, pentru convingerea definitiva a viitorilor combatanti. Ieri, la CNN, in momentul cand a aparut stirea ca identitatea teroristului ISIS responsabil cu executiile in fata camerelor a fost aflata, a fost afisata “din greseala” imaginea lui Putin. O “informatie” care, pe fondul unei emotii evidente a publicului, are toate sansele sa supravietuiasca clarificarilor ulterioare. Revenind in Romania, uitati-va la reportervirtual.ro si pagina sa dedicata (paginaderusia.ro). Parca ar fi varianta celor doua minute de ura din 1984…Cine ar da bani pentru reclama pe o astfel de pagina, cam ce fel de companii? Sau poate ca nu reclama comerciala este obiectivul sau…Tot ieri, o stire preluata de multe site-uri pe nemestecate: Ornela Mutti a fost condamnata dupa o cina cu Putin. De fapt, actrita a fost condamnata la 8 luni de inchisoare sau amenda pentru o escrocherie: a prezentat un certificat medical fals si nu a mai participat la un spectacol pentru care incasase onorariul. Media a insistat insa pe faptul ca actrita luase cina cu Putin in perioada in care opera certificatul medical, de unde concluzia…Incet-incet, fara sa ne dam bine seama cum, vom descoperi ca ne sunt cam antipatici rusii si ca ar merita un conflict cu ei ca sa ne rezolvam frustrarile….Dati-le doar putin timp propagandistilor….
Precizare: NU spun ca societatea din Rusia lui Putin e mai breaza ca cea occidentala, nu spun ca rusii au dreptate in Ucraina sau ca sunt de partea binelui in general; spun doar ca n-am chef sa fiu carne de tun doar pentru ca imperiul capitalist globalist sa mai castige o reduta....

Hazardul moral, agentul lobby-ului bancar. Programul fabricilor de bani

De ce n-ar putea imprumuta Banca Centrala statul fara dobanda, in loc sa dea bani bancilor pentru achizitia titlurilor de stat? De ce n-ar putea scuti bancile debitorii cu probleme de 50% din datorii in loc sa vanda creditele recuperatorilor cu 10-20%? Vom cauta raspunsurile la aceste intrebari privind de aproape modul in care functioneaza fabricile de bani.
Hazard moral! a fost pana acum raspunsul standard la intrebarile de mai sus. Cum sa se imprumute statul singur si fara dobanda, doar dobanda e garantia…responsabilitatii (cine isi asuma o dobanda ar fi mai disciplinat cum ar sugera niste voci din BNR)? Iar faptul ca bancile apar ca intermediari intre tiparul BNR si deficitul bugetar reprezinta garantia…cumpatarii (bancile au niste limite la achizitia certificatelor de trezorerie). Cum sa acorde bancile reduceri ale soldului imprumuturilor railor platnici doar asta i-ar incuraja si pe altii sa nu plateasca in speranta ca scenariul o sa se repete (faptul ca reducerea debitului/ratei ar putea fi proportionala cu reducerea veniturilor datornicilor fiind reversibila daca economia se simte mai bine, nici nu e luat in discutie)? Pana la urma unde este adevarul? Sa vedem mai intai care este rolul unei Banci Centrale.
Cheltuielile statului (salarii, pensii, sistemul de asigurari sociale, investitii, etc) sunt acoperite in principal din venituri (taxe si impozite, redevente, etc) iar pentru diferenta (deficitul) sunt emise titluri de stat ce sunt cumparate de banci (în principal) si alti investitori (fonduri de pensii, fonduri mutuale, companii care au surplus de cash, etc). Cei din urma folosesc bani economisiti, deci fondurile proprii. Bancile ce cumpara titluri de stat utilizeaza în principal banii oferiti de banca centrala (BNR) din care grosul împrumuturilor sunt acordate apoi statului. Principala curea de transmisie pentru fondurile generate de BNR o reprezinta licitatiile organizate de banca centrala pentru banci. In cadrul acestora, bancile comerciale primesc bani proaspăt “tipariti”, creati “din nimic”, cu dobanda de politica monetara. Cu acesti bani bancile crediteaza economia reala (destul de putin in vremuri nesigure precum cele traversate în prezent de lumea financiara) si imprumuta statul (se achizitioneaza titluri de stat cu grosul sumelor oferite de BNR in momentele de “incetinire a creditarii”). Pentru a primi bani de la BNR băncile trebuie sa depuna in garantie titluri de stat si asta e motorul unui perpetum mobile veritabil (titurile de stat achizitionate sunt puse in garantie pentru cumpararea altora si tot asa). Dobanzile la titlurile de stat sunt de regula superioare dobanzii de politica monetară cu care bancile iau banii de la BNR, deci putem afirma ca băncile iau un soi de comision pentru plimbatul banilor intre BNR și Guvern. De ce nu isi fabrica Guvernul proprii sai bani in loc sa plateasca bancile pentru banii oferiti acestora de BNR, institutie de stat? In principal, pentru credibilitatea monedei. Teoretic, daca Guvernul si-ar tipari banii sai populatia ar deveni neincrezătoare in puterea monedei nationale (“daca tiparesc cu duiumul, mai ales in an electoral si leul se depreciaza?”), s-ar repezi sa schimbe leii in euro/dolari sau sa-i cheltuiasca cand vine salariul/ pensia si uite asa apare inflatia (exceptand ipoteza in care toate marile banci centrale fac simultan QE-uri). Guvernul castiga la randul sau din tiparul BNR, avand in vedere ca emiterea de bani (cu costuri zero) pentru care se percepe dobanda de politica monetara aduce profit BNR, profit care se traduce in dividende pentru stat, actionarul BNR (80% din veniturile nete merg la bugetul de stat, prin legea care reglementeaza functionarea bancii centrale).
Sa remarcam insa faptul ca existenta bancilor pe traseul imprumuturilor acordate de banca centrala Guvernului nu schimba in esenta valoarea datoriei publice. Acest fapt nu pare sa prezinte o mare importanta din moment ce nimeni nu se asteapta ca statul sa isi plateasca efectiv datoriile in loc sa le rostogoleasca indefinit. Observati ca in momentul in care ponderea datoriilor raportat la PIB ajunge prea mare, dobanzile ingheata la niveluri foarte joase, pentru perioada foarte lungi (vezi Japonia in ultimele decenii, SUA mai recent, probabil UE dupa terminarea actualului QE, etc). Explicatia e simpla, serviciul datoriei nu mai este sustenabil (cheltuielile cu dobanzile) iar Banca Centrala este obligata sa mentina dobanzile reduse pentru ca statul sa nu intre in colaps financiar. In mod evident, un stat foarte dator care isi pierde parghia politicii monetare (prin adoptarea altei monede) capata o pozitie deosebit de fragila in fata creditorilor (vezi Grecia si interminabilele politici de austeritate).
Sa mentionam ca la infiintarea sa din 1880, BNR era o institutie majoritar privata (statul detinea doar o treime din actiuni) ceea ce insemna ca grosul veniturilor din “fabricarea de bani din nimic” mergea la institutii bancare private, statul cotizand la bunastarea acestora prin achitarea dobanzilor aferente titlurilor de stat cumparate de banci cu banii imprumutati de BNR (principalul nu se returneaza de regula ci se “rostogoleste” prin alte imprumuturi). Ulterior, dupa nationalizarea de catre comunisti, statul a devenit unicul actionar al BNR Cel mai celebru exemplu din prezent de banca centrala cu actionari privati este Fed, banca SUA. In acest moment, actionarii BCE, banca centrala europeana sunt bancile centrale nationale ale statelor din uniunea monetara.
In concluzie, o banca centrala este un mecanism creat in principal pentru ca statul sa se poata imprumuta pe sine (in secundar de credite beneficiaza si economia reala, companiile si populatia) fara sa prabuseasca increderea in moneda nationala; in cazul fericit (banca centrala cu actionar statul) o parte din profiturile realizate din tipărirea de bani se intorc in bugetul public (prin dividende) iar in cazul nefericit, acestea revin actionarilor privati ai bancii centrale. Cand datoria publica creste prea repede, dobanzile sunt scazute de banca centrala si mentinute la acest nivel o perioada lunga, pentru a permite un serviciu decent al datoriei (practic, asta echivaleaza cu o apropiere de idealul imprumutului cu dobanda zero de la banca centrala). Sa mai remarcam ca prin privatizarea bancilor cu capital de stat autoritatile au renuntat la cea mai mare parte a tortului intermedierii refinantarilor statului (bonusul pe care bancile il primesc cand cumpara titluri de stat cu banii oferiti de banca centrala).

De ce e nevoie de recuperatorii de creante?
Sa vedem mai intai cum functioneaza fabricile private de bani. In general, perceptia publicului este ca bancile folosesc banii actionarilor sau banii atrasi de la deponenti pentru a da credite la dobanzi superioare celor la care ii atrag. O perceptie in general falsa-bancile se pot folosi si de banii din depozite, din imprumuturile acordate de acționari sau din imprumuturile primite de la bancile centrale pentru noi credite acordate clientilor dar de ce ar abuza de aceste surse daca au la dispozitie o sursa gratis de generare a cash-ului? Asta deoarece ca si bancile centrale, bancile comerciale au propriul mecanism prin care pot crea “bani din nimic”. Principiul este ca fiecare banca trebuie sa depuna la banca centrală un procent din sumele atrase pentru constituirea rezervelor minime obligatorii. In momentul in care o banca da un credit, aceasta genereaza automat un depozit in valoare egala cu cea a creditului. Cu alte cuvinte, in principal depozitele se fac din.. credite si nu creditele provin din depozite. Din acel depozit creat odata cu acordarea creditului banca respectiva va muta 14% (daca e vorba credit in valuta) sau 10% pentru lei la BNR ceea ce inseamna ca o banca trebuie sa dispuna in esența doar de aceasta fractiune din imprumuturile oferite. Daca debitorul isi plateste disciplinat ratele, la scadenta imprumutului principalul dispare iar banca se alege cu dobanzile care reprezinta profitul sau. Daca apar sincope pe parcurs, banca trebuie sa faca provizioane sau chiar sa “stearga” (write off) acel imprumut din contabilitate ce devine pierderea sa.  Dintr-o creditare iresponsabila capitalul băncii poate fi afectat si falimentul (preluarea de catre o alta entitate sau de catre stat) bate la usă. Dar daca lucrurile merg bine si numarul restantierilor ramane rezonabil, bancile fac profit din activitatea lor de fabrici de bani. Cum Romania se pregateste sa intre in zona euro, unde rezervele minime obligatorii sunt de aproximativ 2%, bancile isi vor primi in curand si restul valutei blocate la BNR si aici avem explicatia lipsei lor de retinere in a credita in Romania la un moment dat desi RMO-urile erau mari pana in 2008 (40% la valuta). 
Revenind la creditele cu probleme si la recuperatori, existenta acestora este justificata oficial pentru ca debitorii sa nu se invete cu sportul incapacitatii de plata, mai mult sau mai putin simulata. Bancile prefera sa vanda cu mare discount creditele cu probleme recuperatorilor, uneori chiar si cu 80% in cazul creditelor de consum (scapa si de provizonare cu aceasta ocazie in unele situatii), in loc sa ofere debitorilor ocazia unei reduceri cu 30-40% a soldului imprumuturilor, pentru a le usura plata ratelor (se prefera insa rescadentari, care lungesc chinul acestora). Daca recuperatorii de creante functioneaza pe post de sperietoare pentru debitorii de buna credinta care se confrunta cu dificultati la plata ratelor, pentru banci nu exista nimic similar, in absenta unei legi a falimentului personal. Si asta este tot o mostra a hazardului moral. In Romania nu exista nici lege a falimentului personal dar nici legea care sa reglementeze activitatea recuperatorilor, lasand debitorii la discretia abuzurilor creditorilor. Din cand in cand, cand leul pierde brusc teren in fata valutelor in care s-au acordat credite (vezi recent evolutia francului), autoritatile descopera ca ar fi cazul sa faca ceva. Sa speram ca initiativele in cauza nu vor fi ingropate daca se calmeaza cursul leu/franc sau apar teme mai importante pe agenda publica (DNA, Elena Udrea, SRI, Ucraina, etc).

miercuri, 25 februarie 2015

Un cap in gura SRI-ului


Trage elegant, cu mijloace jurnalistice si argumente juridice, Doru Buscu in Catavencii in articolul Cum salvam SRI?, text pe care bizonii din Parlament, Guvern, Cotroceni si DNA ar trebui sa-l citeasca cu pixul in mana. Doua pasaje relevante:

“Toate comunicatele DNA care anunță noi capturi au sufixul publicitar “anchetă desfășurată cu sprijinul SRI”. Ca urmare, popularitatea celor două instituții crește în sondaje ca vezica unui băutor de bere, amenințînd piscurile dominate de Biserică, Armată și SMURD. Acest joint venture destinat să dezorganizeze rețelele de corupți și să bage la zdup, de-a valma, pe hoți și pe adversari, e construit însă pe neatenția legii, pe nebăgarea de seamă a instituțiilor însărcinate cu rigoarea, pe lipsa de vigilență și complicitatea clasei politice. Are voie SRI să se amestece în anchetele penale? Să cităm dintr-un răspuns oficial pe care instituția îl trimite, cu semnătură și parafă, cuiva care a pus întrebări: “Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, activitatea Serviciului Român de Informații nu are o natură judiciară, cadrelor instituției fiindu-le interzisă, prin lege, efectuarea unor acte de cercetare/urmărire penală”.Prin urmare, cercetarea în materia infracțiunilor penale îi este interzisă, iar SRI nu prea are voie să trimită către DNA, DIICOT sau Parchetul General informările pe care vedeam seară de seară la televizor că le trimite. Legea, cel puțin, interzice acest lucru, chiar dacă protocoalele semnate între SRI și aceste instituții o permit. Dar o să vedem mai jos și cum e cu aceste protocoale, pe care ar fi mai nimerit să le numim rute ocolitoare ale legii. În afară de sesizări protocolare, SRI mai colaborează cu parchetele și pe înregistrări telefonice. Am lămurit în multe rînduri cum această producție de stenograme este ilegală, cum SRI ascultă oameni inocenți sau presupuși răufăcători fără ca acest lucru să fie prescris de vreo lege, și cum a căpătat această activitate permisiune pe șest, în baza unei hotărîri CSAȚ și a uneia emise de ANCOM, ambele fără putere de lege. Nu insist, căci e o poveste mai cunoscută ca “Ursul păcălit de vulpe”, vreau doar să avansăm cu vindecarea bolnavului împotriva voinței lui”.

“După cum se vede, nu reiese de nicăieri că schimbul de sms-uri dintre Cici Bratu și Ana Maria Topoliceanu, sau convorbirile pe iPhone dintre Ioan Niculae și Cruduța se pot încadra la amenințări la adresa securității naționale. SRI persistă, totuși, în această confuzie și, încet-încet, la capătul a două decenii de reformare a serviciului, a ajuns azi să se substituie parțial organelor de cercetare penală. Faptele de corupție – presupuse sau reale – nu sînt amenințări la adresa securității naționale, fiindcă nu există nici o lege care să spună așa ceva. Cît despre protocoalele care o spun, ele au aspirații de lege, dar nu sînt altceva decît niște contracte între instituții. Faptul că au caracter de secret de stat și nu sînt accesibile decît persoanelor cu certificat ORNISS spune destule despre intenția SRI de a fugi de lumina legii. La celălalt capăt al tunelului stau legea 51/1991 și legea 14/1992 ca să amintească generalilor, procurorilor și politicienilor că serviciile secrete nu au competențe în zona judiciară și nu întreprind acțiuni de cercetare/urmărire penală”.

Ce-ar mai fi de spus? Legile Big Brother incercau, printre altele, sa conserve statutul actual al SRI de putere malefica in preajma schimbari de paradigma la Cotroceni, santajul institutional si parteneriatul de alcov SRI-DNA cimentat de relatia privilegiata Coldea-Kovesi. Ca baietilor nu le ajungeau bugetul de 300 milioane euro anual, firmele sub acoperire, sforariile sub umbrela NATO. Daca va intrebati ce a produs aceasta tara in ultimii 25 de ani, daca putem excela la ceva anume in timpul in care economia pleca la fier vechi si populatia activa din urbanul mic si ruralul mare la cules de capsuni, raspunsul il avem privind modul in care s-au labartat cele 7 (sau mai multe, cine stie ce e si in “privat?) servicii de informatii. Romania clanurilor securiste. Sa le reformam? Mi-e teama ca ne vor reforma ele pe noi, nu uitati de acoperitii, agentii de influenta, lobby-ul parlamentar si oamenii santajabili plasati in pozitii-cheie. Sa le desfiintam? Ar putea sa ma combata analistii BNR cu argumentul imbatabil “s-ar prabusi economia odata cu cererea agregata”. Cel putin sa le demascam.

In final, un link cu un articol din familia largita Catavencu, cel al lui Liviu Mihaiu care afirma ca cea mai plauzibila varianta privindu-l pe Hellvig este nu cea larg vehiculata ("omul lui Iohannis pentru servicii") ci una trecuta sub tacere de presa ("omul serviciilor pentru Iohannis"), asa cum si eu sugeram, cu modestie, in postarea "Talentatul domn Hellvig".  

PS: Oare ce-o fi in capul lui Tapalaga, dupa ce Basescu l-a numit "omul care linge clanta ambasadelor"? S-or fi recunoscut si deontologii de la Romania Libera sub brandul asta?

marți, 24 februarie 2015

Mari oportunitati si pariuri riscante

Investitorii cu experiență știu că marile oportunități încep prin a fi pariuri riscante iar ce se vinde publicului ca mare oportunitate este, de cele mai multe ori, un pariu de mare risc.
De ce se întâmplă asta? Mare oportunitate este un fel de a denumi un preț-chilipir la un moment dat, prin prisma evoluției sale ulterioare. A fost o mare oportunitate să iau ceva la un preț foarte mic. De ce era prețul foarte mic? În principal din două motive: pentru că investiția în cauza nu era cunoscută de marele public și pentru că venea cu ceva riscuri asociate care nu păreau deloc mici în acel moment. Sigur, e comod să privim evoluția ulterioară a cotațiilor și să credem că era evident că se va obține profit ușor. Asta pentru că de regulă ne concentrăm pe prezență (creșterea cotațiilor) și nu pe absență (accidentele de parcurs, perfect posibile, ce ar fi putut atrage corecții). Luați orice activ care s-a scumpit semnificativ și remarcați că erau destule argumente care ar fi pledat pentru evoluții contrare la un moment dat sau cel puțin pentru un echilibru al cotațiilor. Trebuie curaj, intuiție,  ceva noroc și multă disciplină pentru a identifica active cu potențial și a rămâne pe ele până la obținerea unui profit frumos (tentația de marcare a câștigurilor crește odată cu prețurile). 
De ce “oportunitățile” de care află marele public reprezintă de multe ori pariuri riscante? În primul rând, când brokerii și analiștii semnalează gratuit, prin presă pentru marele public, că e cazul să cumperi ceva, clienții acestora au fost avertizați din timp și au luat deja pozițiile în cauză. Când frizerii află că e cazul să își pună banii la bătaie există deja un dezechilibru cert între potențialii cumpărători și vânzătorii mai avizați (dacă până și frizerii intră în piață, cine va mai susține cererea în curând?). În al doilea rând, toate aceste “oportunități” sunt descrise în culori cât mai apropiate de roz iar pericolele sunt aruncate sub preș sau, în cel mai bun caz, minimalizate și lăsate spre finalul analizei.
Sesizați deci diferența: marile oportunități poartă pericolele la vedere și sunt sesizate doar de inițiați (cei care au cunoștiințele și experiența pentru a le identifica), falsele oportunități minimalizează riscurile și sunt oferite tuturor în mod gratuit. 

Ultimul tren pentru fondurile de obligatiuni

Principala atracție a fondurilor-randamentele superioare depozitelor-se va dilua pe măsură ce titlurile de stat mai vechi dar cu dobânzi mari din portofoliul acestora ajung la scadență.“Dobândă de 2%, ce să faci cu așa ceva? Așa se încurajează economisirea?” Cred că mulți dintre voi gândesc așa, mai ales când admiră acum dobânzile aferente depozitelor “scurte” (scadență de 1-3 luni) în lei. Migrarea spre fondurile mutuale cu portofoliu combinat depozite-obligațiuni corporative-obligațiuni de stat s-a accentuat printre clienții băncilor, tot mai dezamăgiți de randamentele economiilor strânse cu greu. Raportat la o dobândă bancară la termen de 2-3% (mai puțin la o luna, mai mult la un an) din prezent, un fond de obligațiuni cu un randament de 5-6%, cum au oferit anul trecut Erste Bond Flexible RON sau Raiffeisen RON Plus, este o destinație tentantă. Vestea proastă este că randamentele fondurilor de obligațiuni se va reduce în perioada următoare.Câștigurile de anul trecut s-au datorat portofoliilor de obligațiuni dominate de scadențele mai lungi, unde dobânzile erau de 5-7%. Pe măsură ce aceste obligațiuni ajung la scadență, administratorii fondurilor le vor înlocui cu unele noi, unde randamentele sunt însă diminuate semnificativ (în jur de 2-3% în prezent). Scăzând și comisioanele de administrare oprite de fonduri, în curând nu va mai exista o diferență semnificativă între depozitele la termen și fondurile de obligațiuni. Sfatul meu? Prindeți ultimul tren al fondurilor de obligațiuni dar nu uitați să comparați permanent creșterea anualizată a unității de fond din rapoartele admnistratorilor cu dobânda bancară la termen iar în momentul în care acestea se apropie prea mult, reveniți la depozite (atenție și la comisioanele de răscumpărare din fonduri, alegeți fonduri cu astfel de costuri mici!).

duminică, 22 februarie 2015

Chiar învățăm ceva?

Legătura mai puțin vizibilă dintre calomnia premeditată, publicitatea prin mass-media și sistemul de învățământ. 
Efectele propagandei se fac simțite într-un mod interesant. Ideile funizate repetat nu sunt crezute automat de publicul-țintă; cu toate astea, la un anumit interval după lansarea mesajelor, cei care au fost țintele propagandei sunt mai indoctrinați decât cei care au fost ocoliți de aceasta. Soldații participanți într-un război știau că jurnalele de actualități ce le erau livrate conțin neadevăruri și exagerări. În ciudă acestui fapt, ulterior mulți dintre aceștia se vor comporta ca și cum ar îmbrățișa adevărurile propagandei. De ce se întâmplă asta? Memoria este perisabila. După ce trece o vreme, mulți uită detaliile recitate de propaganda oficială dar au integrat însă esența mesajului (“X e bun, Y-rău” sau, ca în Ferma Animalelor-“4 picioare bine, 2 picioare rău”). Vezi cazul trist al populației din Coreea de Nord. Ceva asemănător stă în expresia “calomniază, ceva tot rămâne”. La fel în cazul publicității. Toți știm că mesajele publicitare conțin exagerări și neadevăruri. Dar dacă le consumăm în cantitate mare, nu ar trebui să ne surprindă ce alegeri facem la supermarket. Rețineți că raționamentele se uită, supraviețuiesc frecvent doar sentințele scurte și numele proprii a căror sursă nu o mai reținem. Din fericire, la un anumit interval după ce propagandă/reclama încetează, toate aceste sentințe dispar treptat din vizorul memoriei noastre.
Întrebarea firească ce s-ar pune în aceste condiții este dacă mai e posibil să integrăm (în sensul de memorare, învățare) totuși ceva consistent, cu nuanțe și variațiuni, pe termen lung? Ar trebui să ne mire că repetăm cu atâta consecvență greșeli mai vechi? Cum am mai spus pe aici, pentru că învățarea să fie de durată, informația trebuie să fie acompaniată de o amprenta emoțională (din acest motiv școala trebuie să vina destul de mult în întâmpinarea întrebărilor și frământărilor elevilor, întrebări rezultate din problemele și dilemele vârstei lor și nu să se rezume la pomparea unor noțiuni și date care se vor inneca repede în memoria perisabilă a acestora); în lipsa accestui accesoriu degeaba ne mai dăm silința să reținem ceva-realizările vor fi oricum modeste. Cu această observație în minte ne putem revizui interesul pentru filme, cărți, discuții savante. Sunt șanse mici să învățam pe termen lung ceva din ele, exceptând situațiile în care informația este dublată de emoție. Iar emoțional stăm bine ca specie, deși asta nu ne aduce decât un avantaj aparent.
Dacă emoția intensifică memorarea, ce se întâmplă însă cu capacitatea de a raționa? Aici emotivitatea este un handicap, nu numai că emoțiile distorsionează rațiunea dar gândirea limpede și emotivitatea se cam exclud. Umanitatea seamănă cu un imens diapazon emoțional care vibrează mereu iar șansele de a ne comporta rațional ca specie par mai reduse decât am fi înclinați să credem. De altfel, emoțional n-am evoluat prea mult din preistorie și până acum deși cuceririle tehnice sunt evidente. Teama, amorul propriu, dragostea, furia rămân intense și la fel de oscilante. Din acest motiv poate marile religii au căutat soluții pentru reducerea plajei de emoții; creștinismul de pildă se concentrează asupra unui anumit tip de emoții (cele rezultate din faptele bune) încercând să le elimine pe celelalte; budismul a găsit soluția demisiei emoționale prin retragerea în Nirvana… 
În concluzie, memoria e perisabila iar învățarea pe termen mai lung are nevoie de suportul emoțiilor; din păcate, sistemul de învățământ nu știe să le speculeze chiar dacă emoțional stăm mereu bine. Emoțiile ne împiedică însă să raționăm eficient sau să acționăm mânați de rațiune iar asta ne condamnă să tot repetăm greșeli mai vechi pe care nu le-am integrat sub formă de experiență sau a căror amprenta emoțională a pălit.
Voi încheia cu o “poveste”. Să-i spunem scenariu SF, anterior marelui succes de public care a fost Matrix, dar care nu s-a bucurat de o publicitate asemănătoare. Ce-ar fi dacă umanitatea nu s-ar afla la capătul lanțului trofic ci alte entități invizibile, care ar trăi de pe urma anumitor reacții emoționale ale pământenilor ar beneficia de poziția asta? Am găsit așa ceva prin cărțile lui Robert Monroe (vezi Călătorii Îndepărtate), viața de pe Pământ (în special a oamenii) având rolul, în viziunea sa, de furizor de “loosh”, o sinteză carbon-oxigen folosită de alte entităti energetice. Cum cele mai bune eșantioane de “loosh” se obțineau în urma unor reacții care implică emoții intense, grupuri de Colectori au avut rolul istoric de a programa și întreține astfel de explozii emoționale. De altfel, chiar și religia ne spune voalat ceva asemănător, vezi îngerii și demonii care ne pândesc faptele bune/rele, încurajându-le, modelându-le și fără de care rațiunea lor de a exista cam dispare. Am putea renunța la emoții pentru a deveni o specie mai inteligență în povestea noastră? Sună bine dar e greu de crezut. E ca și cum găinile dintr-o fermă, crescute pentru carnea și oualele lor ar realiza brusc că sunt folosite, că sunt destinate pentru supraviețuirea altei specii și nu sunt libere prin ogradă așa cum părea la o privire superficială și ar decide brusc să își ia soarta în mâini zburând spre miriștile din vecinătate pentru a trăi cu adevărat libere. Pentru o poveste sună bine dar în realitate, pentru că asta să se întâmple, ar trebui ca găinile noastre să nu mai fie de fapt găini, o transformare ce nu s-ar putea produce în definitiv fără acordul și ajutorul fermierului care să le schimbe programarea genetică.  

joi, 19 februarie 2015

Talentatul domn Hellvig

Nu-l cunosc, arunc doar un ochi pe CV (cel de pe mdrt.ro) si observ: la 20 de ani, student in Stiinte Politice, este consilier parlamentar; la 21 coordonator de programe la Fundatia Soros; la 22 director de programe Institutul de Analiza Politica Cluj-cercetare sociologica (buna experienta pentru servicii); la 23 de ani este in paralel broker si ziarist (Sfera Politicii); la 25 deja consilier politic al vicepresedintelui liberal Horia Rusu; la 26 consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu si tot atunci consilier al candidatului la presedentie, Mugur Isarescu (!).Cu asemenea antecedente, un an mai tarziu, in 2001 devine deja director general al Institutului de Studii Sociale (studii de piata, sondari, ma rog, alta experienta utila) iar in 2004, la 30 de ani, este parlamentar umanist (o sa-i placa la Gadea!). Dupa inca 3 ani este europarlamentar PNL iar Antonescu il face secretar general in 2011 si ministru al Dezvoltarii Regionale (minister cu multi bani pe mana, succesor al Elenei Udrea) in 2012. Printre picaturi, a mai facut niste cursuri de securitate la institutul George Marshall si, evident, Colegiul National de Aparare.
Impresii? Ce cariera fulminanta, ce ascensiune din frageda pruncie si cum mai sarea junele Hellvig din job in job in fiecare an. N-am dovezi dar pute de la o Posta a omul serviciilor de mic, un fel de MRU (probabil vor face pereche SRI-SIE)-un arivist propulsat in fruntea bucatelor pe baza diferitelor apartenente. Autor al celebrei axe Washington-Berlin-Bucuresti, aparent impacarea verzei de Bruxelles cu tapul yankeu. Doar aparent. Bun de intors cu cheita de aliatii care apreciaza atat de mult SRI-ul, in contextul geopolitic atat de sensibil, etc, etc. Nu va place? Dar ce va asteptati de la Iohannis, alt parasutat in misiune…? O sa treaca de Parlament, n-am nicio emotie...

Cateva intrebari...retorice:
-Cum poti ajunge la 20 de ani consilier parlamentar? Ce experienta/aptitudini te recomanda? Dar director de programe la Fundatia Soros la 21 de ani (probabil anul 2-3 de facultate), fara alte experiente din zona societatii civile?
-Cum poti ajunge consilier al candidatului la Cotroceni Isarescu la doar 26 de ani, fara sa ai experienta politica (sau dadea sfaturi...monetare?)? Ce il recomanda pe viitorul membru al partidului umanist peste cativa ani pentru a fi luat consilier al ministrului de interne Dudu Ionescu cam in aceeasi perioada? Cum de apare de nicaieri si este propulsat atat de rapid in...meritocratia romaneasca?

ps: Vezi ce baiat talentat din politica mai scrie editoriale prin Adevarul si incearca sa-i ghicesti viitoarea ascensiune. Am citit cateva marca Hellvig, m-am plictisit ingrozitor (doar corecte politic, "pe linie"), pana am realizat ca nu mesajul era important ci bonusul de notorietate oferit promitatorului autor. As paria ca primul interviu televizat al noului sef civil al SRI va fi la Digi 24. Postul echilibrat, profesionist, detinut de singura companie de cablu si telefonie mobila care cere CNP-ul viitorului posesor de cartela prepay, anticipand probabil trecerea victorioasa a legilor Big Brother cat de curand posibil...

marți, 17 februarie 2015

Apostolii militarismului pro-Nato si mizele rocadei Ponta-Iohannis

Cum ar trebui sa arate prototipul agentului de propaganda pro-razboi, anti-Rusia, pro-Vest, democratie, drepturile omului, etc? Eu il vad cu o buna expunere media, cu valori si pasiuni cat mai apropiate de cele ale carnii de tun de 25-45 de ani. Adica barbat, in jur de 40, pasionat de finante, sport, gadgeturi. Cam ca Moise Guran si Lucian Mandruta, sau Cristian Ghinea pentru varianta racanului intelectual. Ce sa vezi, de la o vreme Guran, Mandruta, Ghinea au inceput sa scrie despre patriotism, plecarea la razboi, inarmarea Ucrainei. Texte aspirationale, inaltatoare. Dar au primit o droaie de replici pe net, multi au sters cu ei pe jos in urma acestor flotari logico-sentimentale. Vezi aici si aici doua mostre de raspunsuri din partea publicului-tinta.
 In esenta, principalul contra-argument in fata acestui patriotism de parada si la comanda ar fi “pentru cine sa te sacrifici? Pentru coruptii din parlament/guvern/cotroceni?Ce, au furat pentru binele nostru?” Pentru ca principala problema a celor care vor sa mobilizeze opinia publica este ca Romania nu va duce un razboi de aparare a tarii, ci de aparare a tarii altora, a pamantului ucrainian stramosesc din Donbas.
 Si aici ajung la Ponta/Iohannis/Udrea. Pentru ca opinia publica romaneasca sa poata marja la manipulari razboinice, alesii neamului trebuie sa fie epurati, sa fie eliminati coruptii notorii si politrucii incremeniti in scaunele lor de multi ani, etc. Sa fie condusi de oameni noi, mai curati.Ca altfel dezerteaza soldatii pe capete la inamic, ca ucrainienii, ca perpcep ca trebuie sa lupte pentru scaunele unor imbuibati. Ponta-care parea ca si ales presedinte la un moment dat-a fost inlocuit pe ultima suta de metri cu Iohannis pentru ca acesta din urma avea o imagine mai buna (nu pleci la razboi pentru un presedinte plagiator, fost agent secret, fost purtator de servieta pentru Nastase si avocat al familiei Cocos). Nu va asteptati deci ca Iohannis sa intre in clinciuri in perioada urmatoare, sa fie prea vizibil. Dupa modelul Isarescu, cu cat iesi mai rar si vorbesti mai abstract, cu atat stai mai bine in increderea electoratului (prin comparatie cu restul lumii care se tot porcaie la tv). Din acelasi motiv Udrea cade acum spectaculos (“se face dreptate”). Poate il vom vedea chiar si pe Basescu plimbat pe la DNA la un moment dat. Deh, totul pentru front, totul pentru victorie…

sâmbătă, 14 februarie 2015

Cum se spala imaginea serviciilor

S-a asternut tacerea peste dezvaluirile Elenei Udrea. Dupa ce a aparut, cu chiu cu vai, in fata comisiei parlamentare, ocazie cu care si-a expus colectia de ticuri si s-a chinuit sa emita 4-5 fraze ajutandu-se cu o listuta, Coldea e bine mersi. Nu va exista o ancheta a DNA, Iohannis nu s-a pronuntat deloc pe marginea atotputerniciei serviciilor, lucrurile reintra in normal. De fapt, la ce va asteptati? SRI s-a implicat in alegerea lui Iohannis spune Udrea. Vroiati ca Iohannis sa dea de pamant cu Coldea, adica cu binefacatorul sau? De ceva vreme, in toate comunicatele DNA apare SRI-ul la loc de cinste, sursa a ajutorului nepretuit…Vreti ca DNA-ul sa sparga acest tandem patriotic de dragul unei…penale? Mai mult, imaginea serviciilor a inceput sa fie bine spalata prin presa. Cristoiu de pilda lanseaza un scenariu la B1 TV, specialitatea casei: Udrea a vrut cu orice pret sa se victimizeze, stia ca urma sa fie chemata la DNA asa ca si-a pregatit apararea atacandu-l pe cel care nu se putea apara, prin natura jobului, adica tocmai pe Coldea! Ridicol, Coldea nu trebuia sa se apare singur, are destui acoperiti prin presa care sa-i spele imaginea…Mai mult, sunt unii care o vad pe Lenuta agenta rusilor, fiind deci eliminata in contextul conflictului Nato-Rusia. Mai sa fie, atunci Videanu ce-o mai fi?Toate televizunile noatre de stiri au pus de altfel batista pe tambalul serviciilor, atins cam tare de Udrea la un moment dat…
Urmarind siderat acest balet al agentilor acoperiti si a temelor lansate de servicii, ma gandesc la evenimente care au schimbat de-a lungul timpului cursul istoriei: Pearl Harbour, 11 septembrie, avionul malaezian doborat in Ucraina. Evenimente fabricate sau doar bine speculate? Inclin spre varianta 2. Cu o asemenea forta media la indemana, serviciile nu trebuie sa se forteze prea tare sa fabrice evenimente (cu exceptia cazurilor cand “arde” cu adevarat), e suficient sa astepte unele potrivite si apoi sa le speculeze prin acoperitii lor pana cand opinia publica e manata in directia dorita. Daca Ucraina inchidea spatiul sau aerian n-ar mai fi existat un zbor civil doborat si toata isteria anti Rusia ce a urmat, daca servciile din SUA interceptau teroristii cand pregateau evenimentul 11 septembrie n-am mai fi avut invazia din Irak si Afganistan si interventiile din lumea araba, etc. Nu trebuie adica neaparat sa fabrici evenimente majore care sa schimbe optica multimilor, e suficient sa le incurajezi discret….Revenind la noi, urmaresc siderat cum se fabrica o isterie media anti-Vosganian. Probabil solicitarea de ridicare a imunitatii se va relua la un moment dat, votul pro-Vosganian e un precedent periculos pentru lupta anti-coruptie…

PS: "Lupta anti-coruptie e necesara pentru ca Romania sa nu repete experienta Ucrainei" e alta idiotenie care trebuie comentata un pic. Din cauza coruptiei e Ucraina in razboi civil? Sau pentru ca niste fascistoizi ajunsi la putere s-au grabit sa ia decizii impotriva minoritatilor? Pentru ca amenintau sa aduca Nato sub ferestrele Rusiei? De ce nu le-a luat Rusia teritoriile rusofone si Crimeea in timpul primei guvernari portocalii (Timoshenko & Iuscenko)? E adevarat, intre timp Putin deranjase puternicii planetei in Siria, in cazul Snowden, etc...

vineri, 13 februarie 2015

Cand va fi arestat Ponta? Tocmai a primit un cec in alb de la Washington…

Pentru cei care isi freaca mainile de bucurie ca Ponta e urmatorul pe lista dupa Udrea, teapa! Tocmai a fost chemat de licuriciul cel mare pentru instructiuni, pe care s-a angajat sa le implementeze cuminte, asa ca….Altfel, Iohannis s-a grabit si el sa-l consoleze pe Poroshenko dupa acordul de pace, s-a invitat deja la Kiev, ucrainienii pot conta pe noi daca acordul este iarasi incalcat, bla, bla…Oricum, dupa cum SUA s-a repezit sa-si trimita 600 de instructori pentru soldatii ucrainieni, chiar dupa semnarea acordului iar NATO si unchiul Sam isi tot manifesta scepticismul ca Minsk2 va fi mai solid ca Minsk1, la ce sa ne asteptam?
Apropo, esti gata sa mori pentru teritoriile “stramosesti” ucrainiene din Donbas? Simti deja ca nu dormi bine de grija lui Putin, ca ursul rus trebuie pus cu botul pe labe? Felicitari, propaganda a lucrat bine pe tine…Fa-ti un selfie si da fuga pe Facebook sa impartasesti cu prietenii revolta ta…
In sfarsit, furia anticoruptiei dupa parasirea Cotroceniului de Basescu ar putea avea inca o explicatie (care nu neaga neaparat nevoia de “eliberare” a instituriilor de forta si graba de a-si declara vasalitatea fata de noul stapan frecand pe jos cu slugile vechiului), e vorba de anihilarea centrelor secundare de putere, care pot coagula inca voturi in Parlament. Pana in 2016 vom avea deci liniste, voturi disciplinate si timp berechet pentru finalizarea conflictului Nato-Rusia. Bine ca sunt apt necombatant…Asta nu inseamna ca nu voi lua in calcul o retragere strategica intr-un teritoriu mai neutru, daca lucrurile se imput iremediabil. I-as astepta insa pe baietii de la site-urile noastre razboinice (inliniedreapta.ro, reportervirtual.ro) sau doar propagandiste (hotnews, adevarul, romanialibera, etc) sa se ceara voluntari in prima linie, precum legionarii/Walter Roman in Spania pe vremuri, in concordanta cu pozitiile lor vehemente. Slabe sperante insa, stilul victimizant da rezultate mai bune, coaguleaza mai bine ura, asa ca vor lupta in continuare si pentru multa vreme doar cu tastatura.Norocosii!

PS1: Iata o mostra delicioasa a "luptei pentru pace!". Bravo Ghinea! Imi aduce aminte de IR de la Hotnews care face si el o distinctie simpatica intre "morti" (civilii din Donetsk, din cauze inexplicabile...) si "morti ucrainieni" (cei din armata de voluntari a Kievului, ucisi de separatistii inarmati de Moscova-asta se precizeaza invariabil). Niciodata nu va scrie negru pe alb la HN ca si in Donetsk sunt omorati civili de rateurile armatei ucrainiene...
PS2: Ce vrea Rusia? In opinia mea vrea o zona tampon intre ea si Occident/Nato, zona pe care nu o mai asigura intreaga Ucraina....deci o felie-tampon, una rusofona, rupta din Ucraina....promit sa imi schimb radical parerea, cu scuze si cenusa in cap, daca Rusia ar face vreun pas in directia balticilor, Poloniei, Romaniei...abia asta ar insemna insa razboi declarat Nato, iar rusii stau mai prost la capitolul dotari si propaganda lor nu poate rivaliza cu cea a vestului in caz de agresiune...asa ca, de ce ar incerca? ....pana una-alta, daca observam efectele interventiilor militare in lumea post razboiul rece, nu se pot trece cu vederea dezastrul din Irak (peste 1 milion morti), Libia si dezintegrarea Siriei, transformarea Afganistanului in primul furnizor de droguri din lume in ciuda ocupatiei...Ok, rusii au intrat in Georgia, au pacificat Cecenia, foarte urat, dar nu se prea compara cu efectele luptei pentru democratie si impotriva terorismului din lumea araba de care pomeneam mai sus...