marți, 17 iulie 2018

Unde a greşit statul când a ţintit împrumuturile populaţiei?

Recent încheiata (6 iulie) emisiune de titluri de stat pentru populaţie nu a rupt gura târgului, mai puţin de 170 milioane euro (876 milioane lei) fiind strânşi în acest mod prin sucursalele Trezoreriei şi Poştei Române, în ciuda unui randament net superior dobânzilor bancare - 5% dobânda pe an, neimpozabilă. Suma pare mică prin prisma nevoilor de finanţare ale Ministerului Finanţelor care a rămas cam în urmă cu strângerea valorii planificate pentru acest an. Continuarea

marți, 10 iulie 2018

Rabinul, saracanul, vaca, orataniile si gazul din Marea Neagra

Cunoasteti simpatica poveste cu Rabinul care rezolva o criza locativa cu o simpla schimbare de perceptie (nu trebuie decat sa te inghesui intr-un spatiu mic cu toate orataniile din curte si, dupa ce le scoti, camaruta ta o sa para palat)? Ei bine, ceva asemanator pare ca s-a petrecut cu perceptia noastra privind viitorul gazelor din Marea Neagra.

Mai intai am avut o lege suspect de proasta trecuta prin Senat. Nu doar ca investitorii scapau cu redeventele minuscule stabilite in momentul privatizarii Petrom dar nici nu mai scoteau vreun ban din buzunar daca preturile urcau la cer, cum se intampla acum in zona onshore cu gazul extras daca pretul urca peste 85 lei/MWh (taxa de pana la 80%). Apoi, aparute de niciunde in timpul dezbaterilor din comisii, am avut niste amendamente care schimbau complet tabloul. Avem deci si redevente (alea mici) dar si taxare progresiva a profitului exceptional, pe nivele ale pretului de vanzare. Ura, traiasca lupta pentru binele poporului! Cand ai perspectiva de a nu incasa nimic in fata, posibilitatea sa te alegi totusi cu ceva suna bine. Dar, cat de bine e in noua formula? Pentru exploatarile onshore, gazul extras din sol adica, explozia preturilor pe masura ce resursa naturala se imputineaza e bine prinsa in lege (taxa de 80%). In legea privind exploatarile offshore (gazul extras din mare), desi exista o taxare si in cazul preturilor mici, neprinsa in formula pentru gazele extrase din sol, impozitarea va fi mult mai blanda in cazul in care preturile cresc serios peste nivelul de 85 lei/MWh (investitorul achita 30% din pretul gazului vandut daca tranzactia se face sub 85 lei/MWh-se descurajează producția la prețuri mici, dar numai 15% pentru tranzacții între 85-100 lei/MWh, 20% pentru prețuri între 100-115 și tot așa până la 50% dacă prețurile depășesc 190 lei/MWh). Evident, taxarea nu putea fi chiar la fel ca in onshore, costurile sunt mai mari in offshore, dar parca concesiile au fost cam disproportionate.

Una peste alta, bine impachetata de Rabinul nostru iscusit, povestea a parut o victorie a contribuabilului, nu un ghiseft frumos pentru investitori (care se cam dau loviti acum, pentru impresie artistica, dar as putea sa pariez ca vor accepta in final cu bucurie conditiile noii legi). Cine sunt personajele? In rolul saracanului din ...Teleorman cam stim cine e. Orataniile bagate in casa reprezinta forma initiala a legii, trecuta de Senat, cea in care jaful parea evident. Iar vaca, cu scuzele de rigoare, e chiar scandalul iscat in jurul demiterii Laurei Kovesi din fruntea DNA. Cu isteria starnita in urma deciziei presedintelui Iohannis putini s-au mai aplecat asupra procentelor din noua lege, mai ales ca s-au primit asigurari ca aceasta arata mult mai bine decat in versiunea initiala. Acum, ramane de discutat daca demiterea a fost doar o piesa din butaforia pusa in scena de Rabinul nostru sau doar o incercare abila de joc la cacealma (presa apropiata conducerii DNA arata ca decizia demiterii fusese luata inca de vineri; poate ca informatia asta a ajuns si la urechile lui Dragnea care s-a hotarat sa capitalizeze in planul imaginii iar bluff-ul sau l-a luat prin surprindere inclusiv pe Tariceanu aflat cu un picior in vacanta). Ei, dar cine ar putea fi Rabinul? Pai, ce institutie are an de an bugete crescute, un numar de angajati trecut la secret si a putut influenta pana de curand chiar deciziile din justitia plasata in campul sau tactic? Secu, secu everywhere. Sigur, daca vrem sa gandim pozitiv ne putem imagina ca eforturile societatii civile au influentat decizia politicului. Nu stiu de ce dar am vaga impresie ca inclusiv aceasta componenta facea parte din planul Rabinului...

luni, 9 iulie 2018

Unde este dezbaterea din jurul legii exploatărilor offshore?

O liniște nefirească domnește în cea mai mare parte a media în jurul legislației care va reglementa exploatările de gaze din Marea Neagră. Cu o excepție notabilă, site-ul România Curată care a publicat numeroase articole pe această temă sub semnătura lui Lucian Davidescu, subiectul e expediat la categoria „și altele” sau nu este tratat deloc de marile televizuni și principalele ziare românești. In curând, Camera Deputaților în sesiune extraodinară va încerca să tranșeze chestiunea dar n-am văzut până acum vreo debatere serioasă pe tema stimulentelor pretinse de investitori și așa-ziselor beneficii pentru economia locală. De ce se întâmplă așa ceva nu aș putea spune cu exactitate dar se pot face câteva presupuneri. În primul rând, factorii de decizie se tem că o dezbatere va dinamita o decizie ce pare deja luată. Iar spre deosebire de problemele din justiție, unde pasiunile sunt maxime și se face risipă de argumente, în ceea ce privește exploatările din Marea Neagră consensul pare cuvântul de ordine, cel puțin atâta vreme cât șeful principalului partid de opoziție deplânge lentoarea cu care legea se deplasează spre adoptare iar al doilea partid de opoziție, cel care își făcuse o tema predilectă din ecologie, e foarte cuminte acum. Cu alte cuvinte, cum majoritatea politicienilor din toate taberele nu sunt în principiu în dezacord pe acest subiect, nu există presiuni dinspre aceștia pentru a ieși în media cu declarații și analize și a se construi dezbateri. Continuarea

miercuri, 4 iulie 2018

Este supraevaluată piaţa imobiliară? Depinde cine răspunde

Suntem în punctul în care BNR avertizează asupra riscurilor asociate programului Prima Casă, în condiţiile în care respectivul program de finanţare a fost, în ultimii ani, motorul creşterii preţurilor imobiliare în marile oraşe din ţară. Aproape firesc, apar şi analizele care să demonstreze contrariul. Cât de credibile sunt însă acestea? Continuarea  

joi, 28 iunie 2018

BNR ajută Guvernul sau îi pune mai mult bețe în roate?

Mă refer la creșterea dobânzilor în condițiile unei datorii publice în urcare constantă, la intențiile privind limitarea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice care ar paraliza cererea limitând creșterea economică și, mai nou, la criticile pe "persoană fizică” venite dinspre BNR față de emisiunile de titluri de stat pentru populație gândite să diverisifice sursele de finanțare ale Guverului.

A făcut vâlvă recent un document privind planurile BNR de limitare a gradului de îndatorare pentru debitorii în lei. Se vorbea acolo de un raport rată/venituri de maxim 50% în cazul unui credit ipotecar în lei cu dobânda fixă, 40% pentru același tip de împrumut cu dobândă variabilă și între 25-30% pentru creditele de consum in lei (30% dacă dobânda e fixă, 25% pentru dobânzi variabile). Chiar dacă sursa pretinsă a documentului nu i-a mai recunoscut ulterior paternitatea, oficialii BNR nu au negat și intențiile din spatele acestuia afirmând că este nevoie de o limitare a apetitului pentru credit dar că nu doresc deloc sugrumarea creditării. Limitarea creditului în condițiile în care economia începe să încetinească ușor după toate estimările echivalează însă cu adâncirea dezechilibrelor prin descurajarea cererii. Cum restricțiile păreau mai severe în cazul împrumuturilor de consum, o paletă destul de vastă de cheltuieli ale persoanelor fizice pentru îmbunătățirea locuinței, achiziții de echipamente electrice și electrocasnice, gadgeturi IT, concedii, studii, cheltuieli medicale și mici investiții din partea companiilor de buzunar ar putea fi diminuate sau chiar amânate dacă se merge în continuare pe o retezare a gradului de îndatorare pentru acest tip de împrumuturi. Ciudat însă, în documentul apărut în presă creditul ipotecar era privit cu mai mare indulgență deși acolo sumele luate cu împrumut sunt mult mai mari, scadențele mai lungi decât la creditul de consum iar sincopele care pot să apară pe parcurs (pierderea jobului, diminuarea veniturilor, etc) sunt mai probabile din cauza lungirii relației debitor-creditor. Ca să nu mai vorbim că acești debitori sunt mut mai vulnerabili în cazul majorării dobânzilor decât cei care au credite de consum (ponderea dobânzilor în rată este mai mare decât în cazul unui credit de consum din cauza faptului că la împrumuturile ipotecare băncile folosesc marje mai mici de profit). Un efect pervers al limitării gradului de îndatorare pentru creditele de consum ar fi și creșterea riscului asociat acestor împrumuturi deoarece mulți finanțatori ar sugera debitorilor să lungeasca scadențele pentru a se încadra într-un raport rată/venituri mai redus iar în acest fel un împrumut care urma să fie luat pentru 2-3 ani ar putea fi lungit până la 4-5 ani cu toate consecințele ce pot decurge de aici (crește riscul unor incidente de plată dacă scadențele se lungesc).

 Până la limitarea apetitului de creditare ne-am confruntat însă cu creșterea explozivă a Robor-să nu uităm că în toamna lui 2016 indicatorul interbancar pentru împrumuturile pe 3 luni ajunsese la 0,7% iar acum a sărit de 3%-o evoluție pe care BNR nu a părut dispusă să o atenueze ba, dimpotrivă, chiar a alimentat-o majorând succesiv dobânda de politică monetară. Argumentul oferit a fost că așteptările inflaționiste s-au majorat la rândul lor și că amânarea acestor ajustări ale dobânzilor ar alimenta presiunea de devalorizare a leului. Tot BNR recunoaștea însă că inflația este în mare parte conjuncturală, dată în bună măsură de ajustări ale prețurilor la energie electrică, gaze, combustibili și că la finalul anului aceasta se va calma simțitor. Cu toate astea dobânda de politică monetară a fost majorată până la 2,5% și au urmat și câteva operațiuni de aspirare a lichidității deși asta nu reprezenta în nici un fel un stimulent pentru calmarea Roborului. Nu e însă un secret pentru nimeni că majorarea dobânzilor e mult mai greu digerată de Guvern pentru că se majorează costurile de refinanțare decât o eventual depreciere a leului (datoriile statului sunt acum majoritar în lei, ca și cele ale persoanelor fizice și companiilor). BNR a părut însă mai preocupată de cursul de schimb și de profitul băncilor-grosul împrumuturilor de după criza financiară s-a dat in ultimii ani cu Robor la minime istorice iar acum băncile culeg roadele încrederii (și lipsei de prevedere) din partea debitorilor.

Nu în ultimul rând, mi-a sărit în ochi poziția a unui expert BNR care se produce des prin presa economică de cele mai multe ori fără să precizeze însă funcția pe care o ocupă în cadrul Băncii Centrale. Ionuț Bălan, expert al direcției de comunicare, are o opinie interesantă în Capital pe marginea programului guvernamental de emisiune a titlurilor de stat pentru populație la dobânzi foarte atractive (5% pe an la o maturitate de 5 ani în condițiile în care majoritatea băncilor dau 1-1,5% pe an pentru depozitele la 12 luni). " Pe această speță, a titlurilor de stat pentru populație, analiștii s-au repezit să spună că băncile vor fi abandonate în favoarea statului, fără a se pomeni însă nicio secundă că titlurile pentru persoanele fizice sunt netransmisibile și netranzacționabile pe piața secundară, iar modul la care gestionează guvernul economia face ca cinci ani până la scadența bonurilor de tezaur să fie un termen lung ca să i se dea cuiva bani pe mână"(...). De ce beneficiază titlurile de stat de un regim fiscal special față de acțiuni și opțiuni? De ce nu-i impozitat și câștigul lor, ci sunt considerate principala garanție pentru refinanțare? Fiindcă ele finanțează deficitul bugetar și, implicit, datoria publică, rezultate din proastă gestiune politică. Iar astfel politicienii forțează încrederea în ei, indiferent de ceea ce fac", spune Bălan. Cu alte cuvinte, experții din BNR nu privesc cu ochi buni faptul că statul s-a decis să își diversifice sursele de finanțare pentru a nu mai conta doar pe bănci. Și brusc a început să li se pară incorect ca cei care împrumută statul beneficiază de lipsa impozitului pe dobândă. Când ani buni însă doar băncile au satisfăcut, cu randamente frumoase, nevoia statului de bani, niciun expert din BNR nu își pusese problema că nu e just că acest tip de plasament să ocolească impozitul pe dobândă. Sigur, reprezentanții instituției pot invoca faptul că opiniile angajaților nu angajează BNR-ul și că nu reprezintă decât părerea lor pe persoană fizică. Totuși, își amintește cineva de vreun punct de vedere pornit din BNR care să se abată de la politica și viziunea generală propuse de Banca Centrală?

luni, 25 iunie 2018

Acţiuni "bune" sau companii "bune". De multe ori diferenţa ne costă

Deosebirea dintre o compania bună listată la bursă şi o acţiune bună tranzacţionată pe piaţa de capital este că, aparent paradoxal, de mai multe ori în spatele unei acţiuni bune stă o companie bună decât viceversa (o companie bună dublată de o acţiune atractivă). Să mă explic. Când investitorii începători merg la un broker şi îl întreabă în ce să-şi plaseze banii, vor primi o listă cu câteva companii "bune". Adică cu un istoric solid al evoluţiei profitului, cu o bună capitalizare şi lichiditate. Dar asta înseamnă că vor cumpăra automat şi acţiuni "bune" dacă investesc acolo? Nu neapărat, pentru ca o acţiune să fie atractivă pe lângă afacerea emitentului ar mai fi nevoie şi de nişte multipli interesanţi. Mă refer aici la binecunoscutul PER (raport între preţ şi profitul pe acţiune), un grad de îndatorare mic (e necesar într-un mediu care devine treptat inflaţionist), un raport bun preţ/valoarea contabilă (adică afacerea să aibe o valoare mare de lichidare), un acţionariat fragmentat (s-ar putea declanşa la un moment dat o cursă între marii investitori pentru preluare businessului, iar asta ar impulsiona cotaţiile) etc. Şi sunt destule perioade în care preţul acţiunilor poate să fie supraevaluat, mai ales la sfârşit de ciclu economic, astfel încât preţul acţiunilor să nu mai aibă potenţial de creştere prea mare, în vreme ce afacerea în sine să nu fie la fel de ameninţată (poate are o poziţie de monopol, poate are suficient cash şi nu este expusă la credite bancare etc). Prin urmare, nu toate acţiunile companiilor "bune" pot fi recomandate oricând la cumpărare. Când însă preţul acţiunilor a ajuns la niveluri stimulative, multipli bursieri sunt tentanţi, iar tendinţele economiei sunt bune (de exemplu vine după o criză şi se pregăteşte de recuperare), poţi cumpăra fără să greşeşti acţiuni "bune" chiar şi la companiile care nu făceau parte din lista scurtă a vedetelor bursei. Continuarea

marți, 12 iunie 2018

A cui este, de fapt, Simona Halep?

Mi-a rămas în minte figura jenată a Simonei în momentul în care tribunele Arenei Naționale au erupt într-un un cor de fluierături. Știu, nu erau pentru Simona, erau pentru politicienii care încearcă să „bage capul” în fotografia marilor campioni. Dar câți dintre noi, invitați alături de un personaj pe care îl admirăm și îl iubim în egală măsură, am începe să ne purtăm necivilizat în momentul în care am observa că prin preajma acestuia se fâțâie și vecinul Costică, inamicul nostru declarat? Pariez că nu foarte mulți, ne-am abține din respect pentru idolul nostru, ceea ce mă face să cred că cei veniți s-o sărbătorească pe Simona luni erau acolo mai mult pentru ei decât pentru ea. Pentru acel sentiment minunat de autovalorizare pe care alăturarea cu un mare campion o dă tribunelor. Îl știți, e acel „i-am invis de data asta” , „suntem cei mai buni”, urmat des la înfrângere de „iar au pierdut neputinciosii aia, s-au făcut de râs, au mentalitate de râme”. Să fi alături de cel iubit atât la victorii dar, mai ales, la înfrângeri, cum se întâmplă în viață reală cu persoanele care se apreciază, nu prea se petrece în sportul autohton, rar se cântă la înfrângeri cum mai vezi prin Anglia. Iar Simona a cam fost lăsată singură la înfrângere până acum, nu e prea greu să ne amintim de asta. „Cedează în momentele importante, nu are psihic de campioană, poate vrea să facă avere la pariuri...albaneza asta”. Chiar n-ați văzut așa ceva pe forumuri? Și s-a întâmplat și la case mai mari nu doar la frustratii care o înjură sub masca anonimatului.

„Eu știu o regulă a sportului numit tenis care deosebește profesioniștii de ștrandișți: dacă ai probleme, poți să nu te prezinți la meci, dar dacă ai intrat pe teren, atunci joci. Nu mai ai dreptul să invoci nimic ca scuză, nici oboseala, nici vreo accidentare, nici lipsa de chef. (...) Se ducea fără convingere către minge sau nu mai alerga deloc, lovea neglijent, așezată rău, trimitea neforțat în burta fileului sau 1m afară. În schimb, a fost mai vioaie când l-a repezit pe Darren Cahill. Aștepta să se termine și corvoada asta sub rangul ei... (...) Sau, cum adânc ne liniștea un comentator, n-o mai interesează mărunțișuri, căci se pregătește să câștige Roland Garros...Cum? Probabil de la sine, aflându-se în treabă pe teren și zâmbind mulțumită la sfârșit”. Sunt pasaje din editorialul marelui iubitor de Simona Halep, Cristian Tudor Popescu, chiar cu un turneu înainte de câștigarea trofeului de la Roland Garros(pierduse atunci finală de la Roma destul de clar). Același CTP avea însă ochii în lacrimi când Simona ridica trofeul la Paris, cum se repezeau să ne dezvăluie responsabilii cu PR-ul din trustrul PRO. Dacă pierdea și la Paris, în a patra finală de mare Slam, n-o mai spăla probabil nici apa Senei nici cea a Dâmboviței de corul de injurii ale celor care s-ar fi grăbit să se delimiteze de alăturarea cu ea. N-ar mai fi contat că Simona Halep reprezintă sportivul care își depășește constant limitele fizice jucând de la egal la egal cu adversare mai puternice, că e una dintre cele care joacă fără să apeleze la stimulente (și nu mă refer doar la Sharapova, să privim puțin unele „gladiatoare” din circuit, etc), că era cea mai performantă jucătoare din istoria acestui sport în România (să joci 4 mari finale și să ajungi numărul 1 în lume e mai mult decât să câștigi una singură). Dar acum, la victorie, e Simona „noastră”.

„Mulțumim, Simona! Ne-ai făcut să ne simțim mândri români, într-o zi în care noua mineriadă a Ciumei Roșii ne-a făcut iarăși de rușine în lume. Toate acele specimene asistate, care vor să ne scoată din Europa pentru a ne duce în noua URSS, nu merită nici măcar să se uite la un meci de-al tău, darămite să se bucure așa cum o facem noi, ceilalți. Ești a noastră, nu a lor. Ești a celor din România normală la cap, a românilor care cred în muncă, nu în șpagă, în succes pe bune, nu în pile, în adevăr, nu în minciună, în lege, nu în fărădelege. Bestiile roșii n-au voie să se folosească de numele tău, pentru că n-au nicio legătura că lumea ta. N-au acest drept!” scria un jurnalist cunoscut, Laurențiu Ciocazanu, după victoria de sâmbătă și, coincidență, mitingul uriaș al PSD-ului. Iar asta mi se pare curat murdar. Să o foloseșți pe Simona Halep pentru a te ridica odată cu ea, pentru confortul tău psihologic la alăturarea de învingător mai treacă-meargă, tonusul pozitiv se câștigă greu și se pierde ușor așa că poate merită să cauți tot soiul de pretexte pentru a-l atinge, dar să te foloseșți de ea pentru a-ti executa adversarii politici e curat murdar. Și să așezi în fața plutonului de execuție mediatică alături de politicienii care nu-ti plac și toate segmentele sociale de unde își extrag aceștia voturile e nazism curat. Ce urmează după intericerea dreptului de a privi la meciurile Simonei? Eugenia? Purificarea...electorală (votul cenzitar)?

 Există și o lecție pe care politicienii ar trebui s-o învețe după huiduielile la adresa primăritei Firea. Nu poți cumpăra elctoratul care te detestă. Bănuiesc că o bună parte dintre cei care fluierau luni după primele cuvinte ale Gabrielei Firea primiseră un voucher pentru bicicletă sau măcar călătoriseră măcar o dată gratis cu trenul...Și la ce i-a folosit PSD-ului? Măcar subvenționarea călătoriilor studenților ajută indirect și CFR-ul care nu putea primi ajutor de stat direct dar o face în felul asta ocolit, dar voucherele pentru bicicliști într-un oraș cam fără piste de biciclete sunt bani aruncați. Cei care sunt mituiți în felul asta de un partid de stânga (să nu-i uităm pe IT-iști) nu vor vota niciodată stânga pentru că ei fac parte dintr-un segment unde cultivarea individualismului și valorilor moderne, occidentale, în antiteză cu tradițiile locale, „demodate”, este la mare loc de cinste. Așa că PSD-ul ar face bine să își direcționeze atenția și programele guvernamentale spre electoratul lor tradițional, care îi aduce voturile majoritare, și nu spre cei care își fac un titlu de onoare din demolarea sa pe rețelele de socializare.

Revenind la întrebarea din titlu, Simona nu poate fi decât a celor ce o iubesc necondiționat așa cum este ea, nu doar pentru a o folosi pentru a se ridica ei sau pentru a-și lovi adversarii, și față de care sentimentele sunt reciproce. Deloc complicat.

joi, 7 iunie 2018

Îşi mai aminteşte cineva de isteria la subscrierea acţiunilor Digi?

Dezamăgirea celor care au cumpărat acţiuni Digi e mare, mai ales de când cotaţiile au intrat sub 30 de lei (28,5 lei a fost închiderea de luni la BVB). În urmă cu mai bine de un an însă, era mare euforia în rândul celor care reuşiseră să prindă discountul maxim, de 7%. IPO-ul se închisese în mai 2017 la un preţ de 40 de lei/acţiune, dar micii investitori avuseseră ocazia să subscrie cu discount la "numai" 37,2 lei. Şi, având în vedere gradul de suprasubscirere pe tranşa de retail, de aproape 20 de ori, aveau de ce să privească cu mândrie cele 5 acţiuni ce urmau să le fie alocate la fiecare 100 subscrise. Pierderea celor care prinseseră discountul maxim (a existat şi o perioadă, pe final, în care acesta scăzuse la 3%) trece acum de 23% raportat la preţul de subscriere, o corecţie pe care dividendul brut de 0,35 lei/acţiune nu o poate atenua prea mult. IPO-ul Digi a fost însă o afacere minunată pentru băncile care au bombardat cu scrisori de garanţie bancară inves-titorii înnebuniti să alerge după dis-countul maxim, astfel încât nivelul subscrierilor pe tranşa de retail s-a apropiat în final de ...1 milliard de euro (923 milioane mai exact). Investitorul mediu plusase cu aproape 700.000 lei în oferta Digi, o cifră care spune totul despre hei-rup+ul organizat pentru închiderea ofertei cu succes. O companie care nu promitea dividende, avea datorii foarte mari şi o parte a conducerii anchetată de DNA bătea astfel recordurile de suprasubscriere la BVB pe tranşa de retail. Continuarea

marți, 5 iunie 2018

Modelul clasic al business-ului de stat face victime pe bursă, la Electrica

Electrica era considerată una dintre perlele companiilor lis-tate, un soi de Transgaz sau Romgaz ca potenţial din perspectiva micului investitor. Visuri de mărire, aşteptări de profituri în creştere pe măsura startului bun al emitentului, având în vedere că banii din listarea celor 51% din acţiuni rămâneau în companie pentru dezvoltare.Continuarea

vineri, 25 mai 2018

Cum ar putea să crească averea asiguraţilor la Pilonul II

Suntem bombardaţi în ultima vreme cu scenarii privind pensiile private obligatorii. Unii acuză că statul vrea să îi jefuiască pe viitorii pensionari, alţii că administratorii pensiilor private ii jumulesc prea tare. Aşa că e momentul să aruncăm o privire asupra afacerii în sine şi costurilor asociate.Continuarea

miercuri, 23 mai 2018

Soluția imorală III: Tăriceanu Prim-Ministru

Mărturisesc că îl citesc cu tot mai mare sfințenie pe Dan Tapalagă, fost Hotnews, actual G4 Media. Reprezintă perfect vocea unei zone umbroase, din vecinătatea serviciilor de informații, venită dinspre cei ce trag cu succes sforile în politica românească manevrând politicienii folosiți că interfață. Iar în ultimul său editorial de marți („A treia încercare”) Tapalagă conturează un scenariu interesant de dislocare a actualei majorități parlamentare odată cu trecerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. „Prin urmare, aritmetică parlamentară elementară ne arată că președintele Klaus Iohannis și partidele din opoziție vor fi obligate la o nouă soluție imorală, la fel cum Băsescu a apelat la Voiculescu în 2005 sau la Oprea în 2009 dacă vor să oprească dezastrul mai repede. Altfel, există desigur varianta să mai aștepte doi ani”. Evident, soluția imorală la care face referire Tapalagă („a treia”) nu poate fi decât ALDE, e singura bucată ce poate fi ruptă din actuală coaliție aflată la guvernare. Și aici ar fi cazul să observăm câteva lucruri:

-de câteva luni bune suntem dopati cu tot felul de sondaje de opinie ce arată cum ALDE crește (ar cocheta chiar cu pragul de 10%!) iar PSD scade. Evident, per total se păstrează ponderile Putere-Opoziție (ar fi și greu să pretinzi că PNL-ul crește la cum se comportă liderii săi) dar indeea indusă este că ALDE crește. Din diferite motive ni se explică: o atitudine mai curajoasă în fața Sistemului, cucerirea unui segment de dreapta dezamăgit de PNL, etc.

-mai nou, în aceleași sondaje provenite din zonele umbroase din care își extrage Dan Tapalagă ideile editorialelor, apare pe la vreo 5% și partidulețul lui Ponta, care cică racolează PSD-iști nemulțumiți că nu se vor mai regăsi pe listele partidului dată fiind...scăderea în sondaje.

-ALDE este prezentat ca vocea pro-europeană a coaliției de la Guvernare în vreme ce PSD-ul lui Dragnea a ajuns mai pro-american.

-Tăriceanu tocmai a fost achitat în prima instanță în procesul privind mărturia mincinoasă în vreme ce procesul lui Dragnea nu s-a tranșat încă la fel de optimist (și să nu uităm de condamnarea sa anterioară cu suspendare care se poat transforma la un moment dat într-una cu executare).

Ei bine, e ușor de presupus că „Sistemul” nu va rata ocazia să încerce să rupă ALDE de PSD momindu-i cu așa-zisele procente mari din sondaje (ceea ce le-ar permite să intre fără emoții în Parlament peste doi ani) iar piesa de rezistență cu care vor să le obțină acceptul nu poate fi decât fotoliul de Prim Ministru pentru Tăriceanu. Un Guvern Cioloș de coaliăie iese din discuție având în vedere performanțele celui anterior iar altă configurație din care să facă parte printre alții și ALDE ar fi riscantă pentru parlamentarii dispuși să voteze debarcarea PSD-ului. Evident, se contează și pe sprijinul câtorva naivi sau bine acoperiți din PSD care să treacă în barcă lui Ponta la momentul potrivit pentru a strânge voturile necesare trecerii moțiunii. Soluția imorală Tăriceanu are avantajul de a fi îmbrățișată de nucleul dur al UE (Tăriceanu trece drept pro-european), o parte a societății ar putea să o digere mai ușor având în vedere antecedentele anti-sistem ale potențialului Prim Ministru iar în acest fel s-ar consolida o nouă guvernare de dreapta, atât de profitabilă pentru investorii străini (să nu uităm cine a privatizat utilitățile, cine a conceput politica restitutio în integrum, cine a gândit ANRP-ul și Fondul Proprietatea, cota unică, etc, etc).

Aș paria că pentru reușita scenariului s-ar bate palma și pentru concesii de neimaginat în urmă cu ceva vreme, inclusiv debarcarea Codrutei Kovesi pentru a întări imaginea de Guvern care continuă să lupte și să obțină victorii împotriva Sistemului pentru viitorul cabinet Tăriceanu. Și atunci la ce a folosit tot circul cu plângerea penală privind înalta trădare executată prompt de Orban? O spune foarte bine același Tapalagă. „Devine tot mai clar că plângerea penală depusă de Orban n-a avut drept țintă imediată suspendarea premierului Dăncilă, ci obținerea unui efect politic pe termen mediu: frăgezirea PSD înainte de moțiunea de cenzură”. Evident, are din nou dreptate, chiar dacă justificare acestui punct de vedere ține și de repararea imaginii șifonate a PNL-ului după o așa enormitate (acuzele de înalta trădare). Cum să nu-l iubești deci pe Tapalagă, cum le știe el pe toate mai rar cineva...

luni, 21 mai 2018

Educaţia financiară şi investiţiile imobiliare sunt deseori în contratimp

Chiar dacă practică intens păsăreas­ca financiar-bancară, reprezentanţii Băncii Centrale pot spune uneori şi lucruri cu miez, pe înţelesul marii majorităţi. Recent mi-a căzut sub ochi un "avertisment din partea Băncii Naţionale pentru tineri", aşa cum era preluat în presă mesajul res­pectiv.Continunarea

joi, 17 mai 2018

"Vinzi în mai şi-ţi vezi de drum", varianta pentru acţiunile de dividend

Începutul unei corecţii la BVB, tocmai când indicele principal al pieţei testa pragul de 9.000 de puncte, iar mulţi visau deja provocarea maximelor de dinaintea crizei, îmi aduce aminte de păţania acţiunilor de dividend vara trecută- şi ele foarte bine văzute imediat după datele AGA. Acţiunile de dividend fiind acele titluri de care lumea ar trebui să ţină cu dinţii acum, date fiind dobânzile dezamăgitoare la termen, mult sub inflaţie, nu-i aşa? Ei bine, să ne uităm puţin pe maximele înregistrate în mai şi minimele de la începutul verii pentru Transgaz, Romgaz, Conpet sau Transelectrica (în 2017 era încă percepută drept acţiune de dividend, abia la finalul anului s-a descoperit că profitul va scădea totuşi spectaculos, în ton cu reducerile de tarife făcute cadou de ANRE). Continuarea

miercuri, 16 mai 2018

Cine a pus gaz pe focul preţurilor?

Dacă urmărim evoluţia preţurilor sectoriale şi ponderea lor în economia inflaţiei, observăm că utilităţile şi combustibilii ne-au stricat socotelile în mai mare măsură decât consumul stimulat de creşterile de venituri. Creşterea preţurilor în ultimele 12 luni (aprilie 2017-aprilie 2018) a fost de peste 5%, mai exact de 5,22%, cum ne-a informat pe 14 mai Institutul de Statistică. Primul impuls al multor români la aflarea acestei veşti este să dea vina pe politica salarială "iresponsabilă" care ar fi dinamitat echilibrul cerere-ofertă în economie. Dar nu asta e explicaţia reală, ci tot utilităţile, combustibilii, "fumurile", au pus umărul în mai mare măsură la ascensiunea inflaţiei decât majorarea sumelor alocate pentru creşterea standardului de viaţă. Continuarea

marți, 15 mai 2018

Cu care „licurici” ne va fi mai bine?

Până acum cel puțin, strategia lui Donald Trump s-a rezumat la a intra „la rupere” în chestiunile mai sensibile și a propune apoi soluții de relativ compromis. Care compromis care ar fi părut inacceptabil anterior. Uneori ține, mai ales când există avantaje competitive certe din partea SUA (vezi cum belicosul Kim își distruge poligoanele de încercare a armamentului nuclear), alteori povestea se termină mai în coadă de pește (vezi dispută cu China și construcția unor insule artificiale, Siria sprijinită de Rusia). Iar la fiecare săritură peste cal urmează un discurs pacifist (și acum, și după ultimul bombardament asupra Siriei a existat unul) așa că se conturează deja o rutină. Poate o astfel de strategie este și în spatele mutării ambasadei SUA la Ierusalim. Palestienienii se văd încolțiți, deja nu mai au sprijin necondiționat din partea întregii lumi arabe, teritoriile le sunt făcute șvaițer de coloniile implantate recent așa că de ce n-ar accepta niște oscioare (câteva cartiere din Ierusalim plus dreptul de a respiră în continuare în Cisiordania și Gaza) confruntati cu perspectiva de a nu mai avea nimic? Mai bine puțin decât nimic par să le sugereze tandemul Trump-Netanyahu. De altfel Israelul a avut o politică inteligentă de extindere în Palestina imediat după cel de al doilea război mondial, când fiecare agresiune din partea arabilor a fost răsplătită cu noi anexari de teritorii, așa că nici nu mai contează acum cine are dreptate din punct de vedereistoric (evreii au locuit teritoriile respective primii dar exodul lor nu a fost determinat totuși de palestinienii de azi, ci de Imperiul Roman, așa că dreptul primului ocupant are hibe), realitatea din teren primează. În tot acest context delicat hop și România, partener de nădejde al SUA în chestiunea mutării ambasadei în răspăr cu marea majoritate a aliaților din UE. Păi nu suntem suverani, păi nu ne alăturăm partenerul strategic? se apară artizanii acestei mișcări. Este adevărat că poliția politică instaurată în România în timpul regimului Băsescu s-a făcut cu binecuvântarea statelor din nucleul dur al UE și unei părti a ellitelor politice din SUA („globalistii”). Așa că Dragnea & Co au căutat cu disperare un spate extern până când nu ajung să aștepte portocale într-un loc liniștit. Justiția selectivă și serviciile omniprezente sunt acum scuza acestei piruete la 180% , a spatelui întors UE în favoarea Americii trumpiste (deși ceva relații de colaborare între fruntașii PSD și consultanții din Israel mai existaseră anterior, ca să nu mai pomenim și de scandalul Black Cube). O fi bine, o fi rău? Cred că cei care speră că vom avea de câștigat pe plan economic, militar, etc din această nouă mostră de servilism se înșală. Donald Trump rămâne un om de afaceri care știe să-și maximizeze profitul dar care n-a dat până acum dovezi prea mari de generozitate. SUA are de câștigat din generarea unei mișcări anti-UE și nu doar în chestiunea Ierusalimului dar mă tem că din partea României va câștigă mai mult echipa Dragnea (ceva soluții personale la împiedicarea mersului unor dosare prin justiția autohtonă) decât economia/societatea în ansamblu. Până acum noi am băgat mâna în buzunar să cumpărăm armament de generația a doua/treia dar pe investitorii americani încă nu i-am prea văzut la față. E drept, persistă încă gustul amar după privatizările utilităților și retailului cu investitori europeni, majoritar germani și francezi. Altfel, această antagonizare a pozițiilor SUA-UE apropie economia germană de mașinăria de război rusească și nu știu cât de mult ar trebui să ne bucure asta în perspectivă având în vedere distanțele dintre noi și americani (prin anexarea Crimeii între România și Rusia sunt doar vreo 300 de km). În concluzie, nu văd nicun motiv de bucurie dacă schimbăm Stăpânul. Unii vor forță de muncă ieftină și rente în zona utilităților /retailului, alții clienți pentru industria de apărare și carne de tun pe unde s-o mai angaja Hegemonul. Și unii și alții vor să ne cumpere ieftin și să ne roage frumos să plătim o parte din bani. Singuri care au de câștigat efectiv câte ceva pe aici sunt cei care ne vând.

luni, 14 mai 2018

Între două crize, alege instrumentul de tortură: cursul sau rata dobânzii

Multi se grăbesc acum, la spartul târgului, să-i certe pe cei ce s-au împrumutat când Roborul la 3 luni ajunsese la 0,7%. Nu vedeau că e minim istoric, nu bănuiau că trendul va fi de-atunci doar în sus? Şi nici preţul caselor care urca iar la cer nu-l remarcaseră, nţ, nţ, nţ. Înainte să dăm însă cu piatra să vedem şi cum stăteau lucrurile în 2007....Continuarea

joi, 10 mai 2018

Dacă Rasdaq poate fi anchetat, Robor ce protecţie are?

"Paradoxul" Robor, dacă e să ne luăm după bancherii noştri, s-ar enunţa în felul următor: în piaţa interbancară este prea multă lichiditate, aşa că dobânzile la depozitele la termen nu au cum să crească, dar în acelaşi timp e şi foarte puţină lichiditate, ceea ce face că dobânzile la care băncile se împrumută între ele să crească rapid. Limba marilor sofisme, financereza asta...Continuarea

joi, 26 aprilie 2018

Robor sare peste ştacheta BNR, imobiliarele duduie?

Am încercat să vorbesc cu câteva persoane care aveau sau doreau să ia credite Prima Casă. Creşterea Robor din ultimele luni era un motiv de îngrijorare dar, spre surpriza mea, cel mai solid contrargument invocat era că se vor descurcă pentru că există... legea dării în plată. Când le-am spus că nu e posibil să dea în plată la acest tip de credite, că garanţia guvernamentală şi condiţiile mai bune le-au scos de pe lista împrumuturilor ipotecare care se pliază pe respectivă legislaţie, figurile li s-au lungit brusc. Unii au găsit repede o soluţie - vor închiria pentru o perioadă, dacă nu mai fac faţă cu plata ratelor şi vor stă la rude. Asta mi-a adus aminte de perioada 2006-2008, când mulţi cochetau cu ideea achiziţionării unui apartament care să îşi plătească ratele din chirie. Şi a venit criza, ratele care erau în valută au crescut în lei, iar chiriile s-au redus, pentru că depindeau de veniturile din economie, în contracţie puternică şi ele....Continuarea

joi, 12 aprilie 2018

Avem "mega comisie" pentru adoptarea euro, dar chiar avem nevoie de euro?

De ani buni, vocile dominante din BNR (cu excepţia economistului-şef) clamau necesitatea adoptării euro "când va fi momentul", în prezent România "nefiind pregătită". Brusc, ne trezim că Guverul scoate o mega comisie din mânecă coordonată de Primul Ministru şi Preşedintele Academiei, în calitate de copreşedinţi, şi Guvernatorul BNR plus un viceprim-ministru, ce va fi desemnat ulterior, în calitate de vicepreşedinţi, prin care va încerca, în curând, să propună un calendar concret pentru adoptarea măsurilor care vor avea ca efect euroizarea României. De ce atâta grabă şi de ce acum? Continuarea

miercuri, 28 martie 2018

Cum i-am păcălit pe englezi cu rezervele noastre de aur

Din timp în timp, reprezentanţi ai Băncii Naţionale se simt datori să ofere explicaţii privind modul în care se administrează rezerva de aur de 103,7 tone a României. Mai ales când apar contestări privind oportunitatea plasării grosului acesteia (60%) în străinătate sau rentabilitatea acestui plasament (cu sau fără dobândă?).Mi-a atras atenţia, recent, argumentaţia arbitrajistului-şef al BNR Dragoş Popescu ("Şapte lucruri ogligatoriu de ştiut despre aurul României", Hotnews, 21 martie). Mai întâi să vedem de ce este necesară menţinerea a mai mult de jumătate din rezerva de aur afară, în speţă la Londra, în opinia experţilor BNR....Continuarea

luni, 26 martie 2018

„Ferpare” adaptate, justițiari și interese electorale în legea plafonării dobânzilor. Ce se pierde din vedere?

Disputele pe seama legii plafonării dobânzilor, intrată în linie dreapta în vederea adoptării de către Parlament, au produs exagerări și controverse cu iz electoral dar au pierdut totodată din vedere câteva detalii semnificative. Să vedem mai întâi cum se face că o lege propusă de un liberal a ajuns să fie îmbrățișată de social-democrați și combătută chiar de liberali. Păi, nimic mai simplu, publicul ei țintă e de vină. Legea se focalizează pe clienții IFN-urilor (ofertele băncilor pe zona de credite de nevoi personale sunt sensibil sub 18%, plafonul maxim al dobânzii vizat de legiuitori) iar aici intră mult mai mulți votanți potențiali ai stângii, cu venituri reduse sau nefiscalizate, decât ai dreptei (așa numită clasă mijlocie, cu venituri medii sau peste medie). Evident, dreapta (PNL) nu dorește că stânga (PSD) să puncteze electoral prin intermediul acestei legi și nu o mai sprijină cum s-a întâmplat cu legea dării în plată. În acel caz electoratul vizat, cel cu credite ipotecare, se plasa în zona votanților tradiționali ai dreptei, fiind mai degrabă din zona clasei de mijloc...de aici diferențele de abordare. În ceea ce privește strategiile de coomunicare ale contestatarilor, să pomenim de echivalentul ferparului publicat prin presă, pe cheltuiala băncilor, ca publicitate negativă înaintea votării legii dării în plată. De această dată e vorba de „scrisoarea celor 50” (profesori de economie, în special din ASE, dar și antreprenori) în care se vorbește că plafonarea dobânzilor „va pedepsi” săracii care nu vor mai găsi finanțatori și ar trebui renunțat complet la aceasta. De acord, poate că cei mai riscanti debitori vor rămâne în afara politicilor de creditare dacă piață IFN-urilor se consolidează în jurul câtorva mari jucători dispuși să ofere împrumuturi la dobânzi mai mici dar de aici încolo grosul debitorilor ar avea de câștigat, ca să nu mai vorbim și de combaterea muncii la negru (de multe ori IFN-urilor acordau credite și celor care nu își putea demonstra veniturile). Pentru mine întrebarea-cheie în jurul căreia ar trebui să se construiască dezbaterea poate fi „care este pragul just în jurul căruia ar trebui fixată plafonarea dobânzilor?”. Pentru că pragul de 18% mi se pare nedrept în cazul IFN-urilor. Să mă explic. Un IFN, spre deosebire de o bancă, nu are la dispoziție pârghia rezervelor fracționare pentru a-și dilata bilanțurile. Mai simplu spus, nu poate beneficia de creația monetară precum o bancă. Dacă banca poate dilata sumele primite de la deponenți sau acționari prin intermediul politicilor de creditare cu un multiplu proportonal cu nivelul RMO-urilor (efect de levier), IFN-ul poate doar apela la împrumuturi de la acționari sau alți creditori pe care să le plaseze în credite, fără să le mai multiplice deci. E drept, unele IFN-uri au bănci în acționariat și, implicit, o sursă de finanțare mai ieftină la îndemână, dar nu trebuie să generalizăm aceste cazuri. În concluzie, un IFN are din start o marjă de profit potențial mai redus decât o bancă și va trebui să solicite dobânzi mai mari din partea debitorilor. Similar, IFN-ul este focalizat pe împrumuturile cu grad mai mare de risc și din această cauză va trebui să perceapă costuri mai mari pentru a-și acoperi eventualele credite neperformante, care au o probabilitate mai mare de materializare decât în cazul băncilor. Ei bine, tocmai pentru că obține mai greu resurse și dă împrumuturi cu grad mai mare de risc un IFN percepe costuri mai mari de la clienți. Să le plafonezi la doar 18% pe an (sub dobânda la un card bancar uzual de credit și doar cu aproximativ 50% mai mari decât la un împrumut bancar de nevoi personale) mi se pare totuși o greșeală, în ciuda intențiilor bune care-i poate anima pe cei care sprijină proiectul de lege. În final, dacă se va merge cu exagerarea efectelor legii de ambele părți (fiecare insistând pe părțile ei bune sau proaste, după caz), fiecare radicalizandu-se treptat, în final majoritatea parlamentară își va impune punctul de vedere iar rezultatul va fi că piața IFN-urilor se va contracta brusc. Dacă părțile găsesc însă ocazia să dialogheze în jurul ideii că plafonarea dobânzilor trebuie să îmbine avantajele reducerii dobânzilor pentru debitori cu cele ale păstrării în piață ale IFN-urilor care funcționează cu marje decente de profit (unele fiind chiar angajatori importanți) efectele legii vor atinge cu adevărat beneficiul social vizat. Asta deoarece cei care nu se vor mai califica pentru un împrumut la IFN-urile supraviețuitoare vor fi împinși oricum de nevoie spre zona gri a finanțărilor de urgență (case de amanet, persoane particulare-faimosii cămătari) iar obiectivul legiuitorilor ar trebui să fie reducerea numărului acestor persoane în paralel cu reducerea costurilor pentru cei care rămân clienții IFN.

marți, 20 martie 2018

Cum a aşteptat Adrian Vasilescu să-şi pună alarmă antiefracţie până i-au spart hoţii casa

În disputele "pe persoană fizică", părţile îşi mai permit să recunoască onest când greşesc. Din greşeli învăţăm, din greşeli se pot naşte viitoarele decizii inspirate când eşti dispus să ţi le asumi. Când disputele implică reprezentanţii instituţiilor e mai greu cu onestitatea, greşelile recunoscute pot atrage cereri de asumare a responsabilităţii, aşa că se practică cu succes ascunderea gunoiului sub preş. Am încercat într-un articol anterior din BURSA să amintesc de decizia neinspirată a BNR care a relaxat normele de creditare în 2007, permiţând băncilor să ducă limita raportului rată/venituri pentru solicitanţii de credite ipotecare peste 60-70%, făcând o paralelă cu preconizatele măsuri de înăsprire a creditării din prezent. Continuarea

miercuri, 14 martie 2018

Alături de creditori până la moarte şi dincolo de ea

Săptămâna trecută, mi-am condus pe ultimul drum un prieten din copilărie. Avea 47 de ani şi a murit în somn. Inima i-a cedat în final chiar dacă, în ultima lună, analizele arătau şi alte zone sensibile. Până atunci sănătatea nu fusese problema lui majoră, se zbătea însă de ani buni în menghina unor datorii fără speranţă la bancă, în executare silită şi cu jumătate din salariu poprit. Voi relata pe scurt povestea lui, fără patetism, pentru a înţelege mai bine un fenomen care afectează mai multe persoane, cu speranţa că cei care fac legile îl vor privi cu mai mare atenţie. Totul începe în perioda de exuberanţă a creditării din 2006-2007, când lumea sărbătorea intrarea în UE, cu anticipări super-optimiste privind veniturile ce urmau să se alinieze negreşit mediei europene. Sau cel puţin aşa eram asiguraţi. Şi, dacă tot urma să câştigăm ca ei, puteam încerca să trăim aproape ca vesticii, nu? Continuarea

miercuri, 7 martie 2018

Când schimbarea ciclului economic bate la uşă, hop şi BNR cu măsuri pro-ciclice

Intenţia supermanilor din Consiliul de Supraveghere Macroprudenţială de a pune botniţă creditării mi-a amintit de decizia BNR din 2007, cea prin care relaxa normele de creditare pe vârful bulei imobiliare şi la sfârşitul ciclului economic. Continuarea

duminică, 4 martie 2018

Dar daca lupta la baioneta din jurul DNA e o imensa butaforie?

Intre invazia din Crimea si inceputul unei campanii de achizitii masive de armament de catre Romania sunt mai bine de 3 ani distanta.S-a schimbat intre timp garda la Casa Alba si preocuparea Romaniei pentru dotarile Armatei coincide destul de bine cu dorinta lui Trump de a cauta comenzi pentru industria militara din afara SUA pentru a nu mai apasa la fel de mult cu achizitiile pe bugetul Statelor Unite. Nicun guvern roman n-a tocat mai repede atatea miliarde de euro pe dotari care sunt, avand in vedere ultimele arme etalate de Rusia dar si diferenta de calibru intre eventualii beligeranti, absolut ineficiente intr-o confruntare cu vecinul cel rau din Est. Dar nu e prost cine cere, e prost cine da, nu? In mod destul de ciudat insa lipseste aproape cu desavarsire o dezbatere privind oportunitatea acestor achizitii pe repede inainte in Romania, orice alta tema de dezbatere fiind ingropata de altfel sub plapuma luptelor din jurul DNA si a scaunului lui Kovesi. O fi doar o intamplare sau avem o butaforie iscusita? Ar mai fi putut decarta Dragnea peste 7 miliarde dolari atat de usor daca nu era "haituit" de DNA? Am dezvoltat tema asta pe Active News...