vineri, 5 octombrie 2018

Cât de fezabil este "Roexit-ul"?

După controversele din jurul criticilor prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene la adresa autorităţilor din România (cu accente neobişnuit de dure), au a părut voci în ţară care aduc în discuţie o variantă românească a Brexitului. Frans Timmermans a reuşit deci să apropie România de grupul ţărilor de la Vişegrad, într-o vreme în care Guvernul părea într-o nesfârşită defensivă în faţa organismelor europene. Sigur, oficialii rămân pe poziţii prudente, atât Drag­nea, cât şi Tăriceanu, şefii coaliţiei de guvernare, n-au mers mai departe de reproşuri şi remarci ultragiate, dar în spatele lor începe să crească constant euro-scepticismul. Revenind la oile noastre, ar fi fezabil economic Roexitul în condiţiile în care partea de securitate este asigurată acum de parteneriatul cu SUA?
Continuarea

luni, 1 octombrie 2018

Statul nu va putea taxa suplimentar exploatările offshore prin Transgaz

Statul nu va putea taxa suplimentar exploatările offshore prin Transgaz În contextul dezbaterilor privind legea exploatărilor offshore, unii se iluzionau poate cu ideea că statul va putea recupera la un moment dat taxarea mult prea blândă a investitorilor. Adică dacă nu se adună suficient de mulţi bani din redevenţe şi taxarea veniturilor excepţionale (din cauza strategiilor de optimizare fiscală practicate de companiile internaţionale) s-ar mai putea salva lucrurile pe parcurs cu ajutorul Transgaz. Adică am putea să majorăm corespunzător tarifele de transport prin conductele construite de Transgaz, iar statul, care mai păstrează aproape 60% din acţiuni, s-ar alege cu grosul dividendelor rezultate din creşterea profitului. Ghinion, ar fi bine să ne luăm gândul de la asta. România tocmai s-a angajat să majoreze de 40 de ori capacitatea de export de gaze (de la mai puţin de 100 de milioane mc pe an până la 4 miliarde mc pe an) şi să nu ceară tarife de transport mai mari pentru livrările externe doar pentru cele interne pentru a evita o anchetă a Comisiei Europene care poate lega Transgaz de monitoriarea Gazprom. Continuarea

miercuri, 26 septembrie 2018

De Centenar, un şut în fundul interesului naţional

Noua lege a exploatărilor offshore în forma în care a trecut de Senat bagă mâna adânc în buzunarul tuturor româ­nilor sub forma unor nesperate avantaje pentru investitori. Să spunem că ai o livadă de meri. Una mai pe deal, aşa, nu chiar foarte uşor de mobilizat lumea la cules. Din acest motiv oferi un procent stimulativ celor dispuşi să se înhame la muncă, mai bun ca la şes. Ei bine, cum ţi s-ar părea ca cel care îţi bate la poartă şi se declară dispus să se apuce de treabă să pretindă ca din jumătatea ta de profit să îi achiţi toate cheltuielile pentru deplasarea forţei de muncă, materiale etc. pe care le-ar avea în procesul des­prinderii fructelor din pom? Nu că ţi-ar veni să îl dai afară şi să aştepţi altă ofertă, chiar dacă asta ar însemna să pierzi una-două recolte (preţul merelor poate creşte şi recuperezi)? Poate rentează dacă parteneriatul e pe termen lung. Ei bine, în cazul exploatărilor offshore, Senatul tocmai a zis că e ok aşa, pe lângă regimul preferenţial de impozitare, justificat de faptul că gazul e mai greu de scos din mare decât din pământ, vom avea şi o deducere a tuturor cheltuiellor investitorilor din venitul lor excepţional. Curat murdar să apară aşa ceva la rediscutarea legii trimisă în Parlament de Preşedinte după toată opereta cu adoptarea unei forme iniţiale a legii de către Camera Deputaţilor în interesul poporului după ce Senatul votase prima oară în interesul investitorilor străini! Sigur, spaţiu de manevră ar mai fi până la votul apropiat din Camera Deputaţilor, camera decizională, după modelul poliţistul bun-poliţistul rău. Poate se mai cosmetizează nişte procente. Un vot care vine însă pe repede înainte poa­te să descurajeze orice iniţiativă de tipul "sună-ţi deputatul şi întreabă-l dacă ştie ce face". Continuarea 

joi, 20 septembrie 2018

Credite cu binecuvântarea Facebook

Ne-am obișnuit ca la creditele acordate de IFN-uri să existe mai multă „flexibilitate”, dar lucrurile au evoluat încât s-a ajuns să primești banii direct pe card, fără să mai treci pe la vreun ghișeu, iar verificarea solicitantului să includă examinarea contului de Facebook. La începutul creditelor acordate de IFN-uri în România debitorul primea acasă o vizită a unui consultant (vezi modelul Provident, printre primele companii care au intrat în piață) care avea rolul să estimeze la fața locului situația financiară și bonitatea clientului. Lucrurile au evoluat într-atât de mult încât acum nici măcar nu mai e nevoie de o interogare a bazei de date a ANAF, ai nevoie doar de un card valid, eventual un extras de cont, și o adresa de mail plus un cont de Facebook cu o anumită vechime. Am depistat așa ceva în oferta Ocean Credit, IFN care se laudă cu „parteneriatele” sale cu Libra Bank, Visa și Mastercard. Mă rog, Libra Bank ar putea face parte din acționariat (direct sau prin intermediul unor acționari comuni), dar în mod cert Visa și Mastercard au legătură doar, cel mult, cu cardurile solicitanților de credite pe termen scurt. Ei bine, partea care ne interesează: cum apare Facebook-ul pe traseul aprobării unui credit?  Continuarea

luni, 17 septembrie 2018

La noi, și bulele ajung greu: Românii sunt momiți cu monede virtuale în cădere liberă

Nu-i așa că abia vă abțineți să nu profitați de cotațiile Bitcoin sau fluctuațiile Ethereum? Nici nu mă mir, de vreme ce „o zecime dintre români dețin așa ceva, iar o treime intenționează să cumpere în viitorul apropiat”. Iar dacă tot sunt așa de populare, de ce să nu le promovăm și în trenurile de metrou?

Am văzut cu ochii mei un banner care suna în felul următor: „Banii tăi își pierd din valoare în fiecare an (deasupra unui grafic care ilustra scăderea puterii de cumpărare). Coinflux susține economia descentralizată și monedele digitale”. Am intrat de curiozitate apoi pe net să văd ce e acest „coinflux”. Cum bănuiam, e o platformă de tranzacționare a monedelor virtuale de genul Bitcoin, Ethereum etc. Adică printr-o reclamă plasată strategic în vagoanele de metrou neștiutorii sunt îndemnați să dea cu banul pe cursul acestor valute virtuale. Cum de afirm însă că o treime dintre români ar vrea să cumpere așa ceva? Nu fac decât să citez dintr-un „studiu Luno” publicat într-un cotidian financiar. Citez mai departe: „Datele analizate arată că 97% din totalul respondenţilor români au spus că sunt fie familiarizaţi (58%), fie au auzit (39%) despre conceptul de criptomonede, în timp ce 9% din total, reprezentând unul din zece români, deţin o monedă digitală. Rugaţi să precizeze monedele digitale pe care le deţîn, 72% dintre respondenţi au menţionat Bitcoin şi / sau Ethereum (29%) şi Ripple (14%)”. Poate vă întrebați cine este acest Luno, cum de nu ați auzit încă de această companie de sondare a opiniei publice. Foarte simplu, nici nu există un institut de sondare cu acest nume, Luno este „o platformă ce oferă monede digitale (Bitcoin şi Ethereum) şi care le permite tuturor utilizatorilor să le tranzacţioneze. Compania operează în peste 40 de ţări şi are birouri în Londra, Singapore şi Cape Town”. Cu alte cuvinte o platformă de tranzacționare a făcut un studiu din care rezultă că este bine să tranzacționezi așa ceva. Curat profesionist, evident că nu sunt date despre eșantion, profilul respondentului și alte detalii. De fapt, un cârlig de marketing, un advertorial. Și iată de ce spun asta. Citez din alt cotidian financiar, dintr-un articol ce poartă titlul „Dezastru pentru investitorii în monede digitale”. „Criptomoneda Ethereum a scăzut cu aproape 12% în cadrul unui declin masiv înregistrat de piaţă în ultimele săptămâni, potrivit platformei Coinmarketcap.(...) Criptomoneda a scăzut cu aproape 30% în ultimele 7 zile, reflectând o scădere masivă la nivel de piaţă în ultimele două săptămâni. Fluxurile de ştiri care acoperă sectorul continuă să raporteze un trend negativ, potrivit Business Insider. Cea mai recentă lovitură pentru piaţă vine în contextul în care un judecător american a decis marţi că legislaţia din SUA cu privire la active se aplică şi în cazul criptomonedelor, ceea ce dă startul unui nou val de potenţiale creşteri de costuri.” În concluzie, pe alte meleaguri tocmai s-a spart bula monedelor virtuale. Bitcoinul, care cocheta la un moment dat cu pragul psihologic de 20.000 dolari, se tranzacționează acum în jur de 5.500. La noi însă se promovează din greu avantajele acestui El Dorado al speculatorilor. Și nu puțini și-ar putea pierde banii „investind“ în aceste active iluzorii. Să mai spunem în final că geneza acestor monede virtuale apare în contextul temerilor privind hiperinflația pe care tipărirea de bani din partea băncilor centrale ar putea-o genera. Prin 2009-2010 ieșirea din criză s-a făcut prin creșterea de masă monetară, iar mulți s-au temut că se reeditează scenariul hiperinflației din Germania interbelică. N-a fost însă nici pe departe așa, nu se poate genera inflație într-o economie preponderent privată, pur și simplu salariile și pensiile nu pot crește la unison în acest caz. Și nici cheltuieli de război de acoperit cu tiparul nu erau la orizont. Una peste alta, monedele virtuale au intrat într-un con de umbră până la finalul anului trecut, când au început să crească fulminant deși nici vorbă de inflație la orizont, abia scăpasem de o ușoară deflație cu care marile economii ale lumii se confruntaseră imediat după criză.
Continuarea

Istoria nu se repetă nici dacă te cheamă Lehman

Am citit în ultima vreme mai multe analize în contextul împlinirii a 10 ani de la falimentul Lehman Brothers şi a debutului crizei financiare, pe tema "suntem oare pregătiţi dacă panica revine în pieţele financiare?". Iar aici concluzia cvasi-unanimă era că nu, nu suntem. Pentru că avem deficit bugetar mare şi deficit de cont curent în creştere, pentru că cheltuim prea mult cu salariile şi pensiile, pentru că băncile sunt pline de credite care pot deveni neperformante dacă dobânzile cresc, pentru că rezerva internaţională acoperă prea puţin din datoria externă, pentru că, pentru că. Dincolo de abuzul de spirit critic, de multe ori motivat ideologic, aceste abordări pesimiste au rolul de a construi un viitor soclu pentru autor - dacă lucrurile se degradează, acesta se poate pretinde erou ignorat (va avea grijă să se citeze singur dacă evenimentele îl confirmă, cu aer de martir), dacă nu se întâmplă nimic oricum, nu îşi va aminti nimeni mâine de analizele de ieri.  Continuarea


miercuri, 22 august 2018

"Religia banului"

Ma amuza eticheta asta. Pai, ce ati fi vrut de vreme ce restul religiilor isi trag tot mai greu rasuflarea? Nu trebuia ca tot acest MECANISM grandios de extragere a energiei emotionale ("lumea in care traim") sa functioneze mai departe? Nu era "banul" era poate altceva, goana dupa nemurire, cautarea si comunicarea cu alte civilizatii, etc...Ceva tot trebuie sa ne tina in priza, daca se poate atat de mult incat sa ne preocupe chiar ideea revenirii pentru a termina lucruri deja incepute sau prost facute in alta viata...Ma rog. Budha a inteles esenta fenomenului dar solutia sa era prea radicala. Nirvana insemna stop joc! Orii nu se putea permite asa ceva. Prin urmare avem crestinismul care incearca sa faca mai suportabila lumea noastra, vrea sa reduca egoismul pentru a-l lasa si pe celalalt, "aproapele", sa se dezvolte. Iar cand a obosit si crestinismul iata noua solutie -religia banului. Cand prea multi se vor fi saturat si de asta incat vor fi pe punctul de a imbratisa iar relligia "stop joc" , o sa apara alt iepure dupa care miliardele de concetateni planetari sa alerge ca la cursele de ogari....

marți, 21 august 2018

Rezervele Romgaz scad mai lent decât se temeau investitorii

Rezervele dovedite ale Romgaz au fost subiectul mai multor dezbateri pe forumurile frecventate de micii inves­titori de la listarea societăţii pe bursă. Asta cu atât mai mult cu cât în strategia energetică lansată de Ministerul Economiei în iarna lui 2016 se arăta că "la producţia medie anuală din ultimii ani - circa 10,8 miliarde metri cubi - şi în condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure de 5% şi o rată de înlocuire a rezervelor de 80%, se poate aprecia că rezervele actuale de gaze naturale ale României se vor epuiza în 15-20 de ani". Sigur, nu e vorba doar despre Romgaz aici, practic pe piaţa internă de gaze există un duopol, Petrom şi Romgaz, dar cifrele avansate nu aveau darul să liniştească prea mult investitorii Romgaz. Am aruncat o privire pe prospectul de emisiune de la listarea Romgaz la BVB (noiembrie 2013), iar la capitolul rezerve dovedite acesta arată că "la data de 30 iunie 2013, potrivit Raportului D&M, Societatea deţinea rezerve dovedite nete de 62,1 miliarde mc, rezervele posibile erau de 11,78 mld. mc, iar rezervele probabile de 13,2 miliarde mc de gaze naturale". Între timp au mai apărut rapoarte de audit ale rezervelor în 2016 şi 2018, publicate în rapoartele semestriale ale societăţii. Iar declinul nu pare deloc îngrijorător, dimpotrivă. Astfel, în raportul din iunie 2016 se indică în dreptul rezervelor dovedite 60,9 miliarde mc, rezervele posibile se situau la 12,8 miliarde mc în timp ce rezervele probabile erau de 10,6 miliarde mc. În raportul din 2018 realizat pe baza evaluării aceleiaşi companii (DeGolyer&MacNaughton) se arată că rezervele dovedite se reduseseră la 56,8 miliarde mc, cele posibile erau de 9,8 miliarde mc, iar cele probabile 8,1 miliarde mc. Trăgând linie, între iunie 2013 şi iunie 2018, rezervele dovedite scăzuseră cu doar 8,5% de la 62,1 miliarde mc la 56, 8 miliarde mc. Un declin de 8,5% în 5 ani pare însă decent, dacă ne raportăm la vocea alarmistă din strategia energetică a ministerului economiei din urmă cu doi ani. Sigur, aici un rol determinant îl are rata de înlocuire a rezervelor, în ce măsură noile descoperiri reuşesc să compenseze extracţia de aproximativ 5 miliarde mc pe an a Romgazului din prezent. Iar valorile au fost cât se poate de fluctuante în timp, de la 49% în 2009 la 323% în 2012, cu o medie de 78% în perioada 2013-2018 (în 2017 s-a înregistrat chiar un minimum de 42%, pus însă de conducerea companiei pe seama "volumului redus de realizare a actualizărilor unor zăcăminte comerciale şi amânării finalizării unor investiţii privind infrastructura necesară pentru punerea în funcţiune a unor capacităţi de producţie"). În plus, odată cu intrarea în exploatare a resurselor din Marea Neagră şi în condiţiile în care acestea vor fi tranzacţionate într-o măsură destul de mare în România (sau cel puţin aşa se doreşte la nivel declarativ), reducerea rezervelor Romgaz se poate aplatiza şi mai mult. E drept, cu efect asupra profitului companiei, fapt reflectat fie de scăderea volumelor extrase din cauza concurenţei cu gazul provenit din Marea Neagră, fie de scăderea preţurilor în condiţiile menţinerii unui volum de extracţie apropiat celui din prezent. Continuarea

luni, 13 august 2018

Violența verbală naște violența fizică. Nu ăsta era planul?

.M-am întrebat de ce obscenitatea n-a erupt până acum în mesajele politice. Avocații mișcării #rezist s-au grăbit să pună pe seama frustrării, exasperării unei părți a electoratului celebrul mesaj cu „M..e PSD”. Dar frustrați și exasperați eram cu supra de măsură și în 1989. Ceaușescu n-au fost porcait. Și nici pentru Iliescu n-au fost rezervate trivialități în anii 90 deși avea o revoluție deturnată și câteva mineriade la activ. De ce acum? Să ne amintim puțin și geneza mesajului. N-a rezultat dintr-o demonstrație de stradă, dintr-o lozinca inteligentă de care se făcea atât de mult tapaj la precedentele mișcări de amplare din Piața Victoriei după adoptarea ordonanței 13. A fost o lozinca de import, adusă cu plăcuțele de înmatriculare de români din dispora și propagată apoi cu obstinație în țară de o parte a media ostilă PSD-ului despre care se speculează că ar avea multe puncte comune cu serviciile. După care a fost chiar împachetată filosofic mulțumită domnilor Liiceanu și Tismăneanu. Iar în momentul în care mesajul obscen a fost dat jos odată cu plăcuța de înmatriculare un cor de voci indignate venind inclusiv de la Cotroceni a izbucnit-este afectată liberatea de expresie! De parcă dreptul la liberă exprimare ar putea întră în coliziune cu dreptul la decență în spațiul public.

Cred că cei care au gândit în laborator această lozincă și s-au ocupat apoi de propagarea ei știau foarte bine că limbajul violent acompaniază eficient acțiunile violente și chiar au vrut să se ajungă la asta. Sub stindardul „M..e PSD” s-a propagat și ideea că mitingul diasporei va fi ceva diferit, un fel de revoluție, vremea protestului pașnic a trecut. Uitați-va puțin în succesiunea postărilor de pe pagină lui Mălin Bot (a avut rolul de agitator pentru grupurile de români indignați din dispora făcând chiar un turneu prin mai multe țări europene pentru a-i mobiliza), cât de des apar idei precum „așa nu se mai poate”, ‚acum ori niciodată”, „știm ce avem de făcut”, „depinde numai de noi”, etc. Aceste mesaje sunt apoi preluate,distribuite, rostogolite prin mii de conturi de pe rețelele de socializare iar ecourile se intorc într-o anumite parte a media de unde bulgărele revine pe rețelele sociale și tot crește. Mesajul „Revoluție” e proiectat cu laserele pe clădirea Guvernului și în acest orizont de așteptare construit abil ar trebui să căutăm și explicațiile lipsei de mobilitate a demonstrantiilor pașnici când apar manifestările violente în Piață. Cum de i-au tolerat în rândurile lor pe cei care se manifestau agresiv și aruncau cu obiecte în jandarmi, de ce n-au părăsit Piața Victoriei oamenii pașnici după atâtea ore de confruntări între huligani și jandarmi, nici când acțiunea de evacuare a pieței începuse? Poate și pentru că cei mai mulți aveau setată așteptarea că ceva se va petrece și Puterea va fi alungată ca la o veritabilă Revoluție. Așa că puțini au mai plecat la căderea întunericului, comportament diferit față de cel întâlnit la precedentele manifestări de stradă ale mișcării #rezist. Momentul a fost ales inspirat-Parlamentul era în vacanță deci nu se putea convoca o reuniune de urgență, pretextul a fost inteligent-nu s-a mai folosit umbrela #rezist, în pierdere de viteză, ci s-a apelat la un actor nou, diaspora, și la o cifra magică avansată ca participare (1 milion de persoane).

Toate acese setări indică o organzare profesionistă iar lanțul de provocări din timpul mitingului denotă același stil profesionist (huliganii n-au mai fost prezenți într-un singur grup compact ci erau răspândiți în toată masă de demonstranți atacând forțele de ordine din rândurile doi și trei după care se retrăgeau la adăpostul scuturilor umane de bună credință). Ce s-a vrut? Foarte posibil un soi de Colectiv 2. Victime, declanșarea unui val de emoție colectivă în țară și unui val de reacții de infierare din străinătate din care să rezulte demisia Guvernului. Nu știu dacă în plan era sau nu ocuparea sediului Guvernului și lupte de gherilă cu jandarmi pentru eliberarea sa din care să rezulte și victime dar este o posibilitate. În final, jandarmeria a reacționat cu mai multă afermitatea ca altădată și a apărut Lebădă Neagră: imaginile deosebit de violente cu jandarmerița zdrobită de manifestanții turbați de furie. Dacă în cazul ciocnirilor de la Târgu Mureș de la începutul anilor 90 imaginea unui om prăbușit pe caldarâm și călcat în picioare de alții a fost folosită inițial pentru condamnarea acțiunii autorităților, poza cu groază care se putea citi pe fața jandarmeriței încolțite de tinerii frumoși și liberi a cam ieșit din schemă. Cel puțin pentru moment planul răsturnării prin violență a Guvernului a fost abandonat după acest episod, dovadă că demonstrațiile de sâmbătă și duminică au fost pașnice. Asta poate și din dorința de a vinde amatorilor teoria că violențele au fost organizate chiar de PSD, pentru a delegitima mișcarea diasporei (cam greu de crezut de vreme mișcările de protest erau în mare pierdere de viteză în ultima vreme și doar niște săraci cu duhul ar fi riscat să le reanimeze). Rămâne de văzut dacă nu vom asista și la alte experimente sociale până la finalul anului.

vineri, 10 august 2018

Ce s-a vrut totuși cu mitingul diasporei?

După toată zarvă consumată cu „milionul” de protestatari din diaspora așteptat pentru 10 mai în București, după defilarea cu plăcuțe obscene și apologia limbajului injurios făcută tocmai din centrul de greutate al intelectualității umaniste, multe din obiectivele acestei mișcări rămân destul de bine camuflate. Se pot identifica însă unele destul de evidente În prima instanță, cred că s-a intenționat băgarea în priză a diasporei în vederea următoarelor alegeri. Europarlamentarele și, mai ales, prezidențialele din 2019 sunt ocazii pentru a mai echilibra balanța opțiunilor politice din țară. Diaspora nu prea se înghesuie să voteze, este adevărat, dar poate fi un factor bun de presiune pentru votul și opțiunile celor din țară care au secția de votare la câteva sute de metri distanță. Era greu de reîncălzit un scenariu gen „diaspora nu este lăsată să voteze” cu care a câștigat Iohannis în 2014 așa că mobilizarea trebuie să se facă mai din vreme. Acest miting este o bună ocazie pentru așa ceva (diaspora e acum în centrul atenției, pe umărul sau plâng deja toți deontologii, i se ridică ode, i se construiește imaginea de martir și erou salvator) și de aici Opoziția actuală și președintele Iohannis (dar și contracandiatul sau Cioloș!) pot culege niște voturi importante dacă întrețin din vreme sentimentul de cetate-mamă asediată. Presupun că exercițiul de mobilizare va fi completat la fel de eficient cu unul de victimizare, fie întreținut de „insultele” la adresa diasporei (lăsați în grijă televiziunilor cu trese să scoată în evidență asta), fie de interacțiunea cu jandarmii de vineri 10 august.

În al doilea rând, s-a dorit compromiterea actualei Puteri. O formă de compromitere este și limbajul injurios propagat cu voluptate (M..e PSD!) dar asta nu face decât să delimiteze foarte clar taberele: talibanii #rezist vor jubila iar fanii PSD se vor strânge și mai bine în jurul partidului. O compromitere mai eficientă ar fi însă demonstrarea impotenței administrative, lipsa de coerentă în reacții, slăbiciunea Puterii iar aici avem atât demobilizarea unei părți din votanții PSD cât și un impuls suplimentar oferit votanților Dreptei în caz de reusită. O reacție necorespunzătoare a jandarmilor, blocarea Palatului Victoria (ca să citez din clasicul Mălin Bot-demonstranții ar urma să intre în Guvern sub pretextul că depun o petiție și să nu mai iasă de acolo) transmisă live de toate televiziunile de știri împreună cu declarațiile înflăcărate ale revoluționarilor ar reprezenta o notă foarte proastă pentru Guvern și șeful său acuzat oricum de incompetență de adversari. Poate și din această cauză a protestat Președintele când Premierul și-a anunțat intrarea în vacanță-un Premier neputincios, ușor ridicol, balbâindu-se în momentul în care sediul Guvernului e ocupat de revoluționarii din diaspora ar fi o imagine din care opoziția ar profita la maximum. Iar dacă jandarmeria acționează în forță, opera de victimizare e gata, avem o putere represivă care bagă pumnul în gură segmentului cel mai valoros al societății, românii superspecializati care au plecat la muncă în străinătate, care susțin din remiteri economia și care au fost alungați de fapt de corupția din țară. Așa că a rămas o linie destul de subțire pe care Jandarmeria să facă balet pe 10 august pentru ca mitingul să nu fie speculat electoral de către cei ce l-au gândit.

În al treilea rând, derivat într-o oarecara măsură din punctul 1, avem dorința de a genera polarizare socială cât mai accentuată, una care să meargă în crescendo până la viitoarele alegeri. Nu e un secret pentru nimeni că în anii în care campania electorală a fost liniștită PSD-ul a scos maximum de beneficii electorale iar în anii când gradul de participare la vot a fost foarte ridicat Dreapta a avut câștig de cauza (vezi 2014). Electoratul PSD e mai disciplnat, nu are nevoie de vânturarea unor teme sensibile pentru a se prezenta la urne pe când elctoratul Dreptei este mult mai indolent, trebuie convins cu o retorică gen alb-negru, buni-răi („jos comunismul”, „la țepe în Piața Victoriei, „să trăiți bine”). Aparent, jignirile, limbajul obscen propagat cu ocazia mitingului diasporei mai mult îndepărtează electoratul decât îl mobilizează dar lucrurile s-ar schimbă dacă se răspunde la fel, poate cu un bonus pentru ultragierea inițială. Aici pare sa se fi dat greș pe partea cu oscenităti, la M..e PSD s-a răspuns doar cu Johannis M...e (minte).

miercuri, 8 august 2018

Ce a fost mai întâi în creşterea Robor - inflaţia sau (pasivitatea) BNR?

Câteva informaţii noi şi de impact de pe frontul dobânzilor. Mai întâi, BNR a lăsat, luni, dobânda de politică monetară la 2,5%, "în ciuda aşteptărilor pieţei". Mai mult, Isărescu afirmă că în iulie inflaţia ar putea fi de fapt...deflaţie. Tot luni, BNR a pompat 10,5 miliarde lei în bănci, prin cea mai mare operaţiune Repo din februarie 2013. Sunt toate veşti proaste pentru cei care pariau că Roborul sare de 3,5% repede (a existat chiar şi o casă de pariuri care inclusese acest produs în ofertă). De fapt, luni a făcut prompt un pas înapoi, de la 3,47% la 3,40% pentru maturitatea la 3 luni, scadenţă care contează cel mai mult în calculul dobânzilor la credite. De ce tocmai luni a luat decizia BNR să se lupte cu Roborul mai hotărât? Poate pentru că inflaţia nu mai dă apă la moară băncilor care urcaseră Roborul în apropiere de ţinta BNR pentru finalul anului? Scuzele oficiale pentru această raliere se concentrau pe lipsa de lichiditate din sistem, în condiţiile în care deficitul de lichiditate se transforma brusc în exces când venea vorba de dobânzile la depozite. Astfel, băncile păreau să nu aibe suficienţi bani când se împrumutau între ele, dar aveau bani din belşug când venea vorba să se împrumute de la populaţie. Noroc că a dat un semnal Guvernul cu emisiunea de titluri de stat pentru populaţie că ar fi cazul ca dobânzile să fie mai mari (rareori puteai obţine mai mult de 1% de la băncile importante la depozitele pe un an). Continuare:

marți, 7 august 2018

Chibiţând despre strategia perdantă a fondurilor de pensii

Investiţia în acţiunile Digi, un plasament care produce pagube la nivelul activului net raportat de fondurile de pensii care au participat la oferta publică a operatorului telecom, a stârnit destule critici. Nici nu era greu de altfel, se vede cu ochiul liber că între preţul de închidere de 40 lei/acţiune şi cotaţiile actuale, de sub 30 de lei la începutul lunii august, este o diferenţa apreciabilă. Una pe care administratorii fondurilor care au subscris în cadrul ofertei ar trebui să o explice atât asiguraţilor, cât şi... chibiţilor. O astfel de încercare a făcut săptămâna trecută Radu Crăciun, director general al BCR Pensii şi vicepreşedinte al Asociaţiei Administratorilor Independenţi. E drept, una în care doar îşi urechează criticii, e vorba de articolul "Chibiţând despre investiţii în RCS&RDS". Să ne focalizăm pe câteva idei din respectivul articol publicat pe blogul autorului. Continuarea


duminică, 29 iulie 2018

Cum se simte scăderea cotaţiilor bursiere din perspectiva consumatorului

Uneori corecţiile resimţite de o acţiune nu au nicio legătură cu preţurile practicate de companie în piaţa pe care activează. Alteori, există o asemenea corelaţie pe care investitorii o descoperă de multe ori după ce consumatorii s-au lovit de ea. Romgaz la 21,5 lei, minimul din 2016, n-a însemnat cotaţii mai reduse pe piaţa gazelor naturale, ba dimpotrivă, liberalizarea totală era în plină implementare (altfel ar arăta acum lucrurile dacă Guvernul ar încerca să plafoneze preţurile pentru clienţi, sub cele de piaţă din acest moment). Atunci, însă, investitorii aşteptau exitul Fondului Proprietatea, mişcare care se suprapusese peste reducerea conjuncturală a cotei de piaţă a Romgaz, odată cu creşterea ponderii gazelor ruseşti importate. Reducerea cotaţiilor Digi după listare n-a avut, de asemenea, un impact asupra preţurilor practicate de companie. Abonamentele de telefonie mobilă au rămas cele mai ieftine din piaţă (deşi parcă s-a redus, totuşi, numărul şi amplitudinea ofertelor promoţionale), iar pe telefonia şi internetul fix nu s-au petrecut evenimente notabile din această perspectivă. Un fenomen interesant se petrece însă prin meniurile Pizza Hut, iar eu l-aş pune în legătură şi cu pierderea de viteză a acţiunilor după listare (IPO-ul s-a închis la 29 de lei, preţurile au sărit la 33,6 lei/acţiune în prima zi de la lis­tarea la bursă, iar, în prezent, cotaţiile sunt în jur de 25 lei). De câteva săptămâni bune, deţinătoarea francizelor Pizza Hut, KFC şi Taco Bel, e vorba de Sphera Group, încearcă să îşi crească marjele de profit, iar asta se vede cu ochiul liber pentru obişnuiţii restaurantelor sale. De pildă, în cazul meu, obligat de odraslă să fac opriri dese pentru câte o pizza, sare în ochi schimbarea de strategie. Astfel, nu mai exis­tă, de pildă, pizza gratuită pentru copii în cazul în care adultul care îi însoţea comanda o pizza sau o porţie de paste. De asemenea, preţul meniului pentru copii care includea o pizza şi o porţie de îngheţată a urcat de la 12 la 14 lei, iar îngheţata a fost înlocuită de un suc (probabil mai ieftin). Rămâne de văzut în ce măsură declinul profitului pus iniţial pe seama creşterii costurilor cu materia primă şi salariile (salariul minim a tot crescut) poate fi stopat majorând preţurile în condiţiile în care piaţa fast-food-urilor este foarte concurenţială şi există multe alte restaurante care pot oferi în plaja a 20 - 25 de lei meniuri de prânz copioase (două feluri, garnitură, salată şi desert - găsiţi destule oferte chiar prin Centrul Vechi).
Continuarea

miercuri, 18 iulie 2018

De ce n-are cârlig la investitori IPO-ul Alro

În ciuda modificării ofertei în sensul reducerii preţului de subscriere pentru micii investitori de la 6,18 lei/acţiune la 4 lei/acţiune şi a prelungirii perioadei de subscriere până pe 19 iulie (iniţial data limita pentru închiderea IPO-ului fusese 16 iulie), micii investitorii nu se înghesuie să cumpere acţiuni cu discount de 7%, astfel că luni, la ora 18, exista cerere fermă doar pentru puţin peste 9% din tranşa de retail (aceasta însumează 15% din numărul total de acţiuni oferite investitorilor). De ce atâta dezinteres? Iată, în opinia mea, motivele principale: Oferta dă impresia unei pregătiri prea "atente". Se ştie că în mod tradiţional emitenţii îşi cosmetizează rezultatele financiare înainte de demararea IPO-urilor astfel încât nu de puţine ori după un an excepţional (întâmplător, cel în care acţiunile sunt scoase la vânzare) urmează altul (sau mai mulţi) cu rezultate mai puţin entuziasmante. Grupul a avut în 2017 un profit net de 317 milioane lei, de 4,7 ori mai mare decât cel din 2016. Ba, chiar şi după trimestrul întâi din 2018 avansul se menţine (profit în creştere cu 45% faţă de cel raportat după primul trimestru din 2017). E bine, poate un pic prea bine. De altfel şi preţul acţiunilor exprimă foarte bine asta: în urmă cu un an se făceau tranzacţii la preţuri de două ori mai mici (2 lei/acţiune faţă de 4 lei, preţul la care se face subscrierea de către micii investitori). În ciuda acestui profit excepţional, actualii acţionari n-au vrut să împartă dividendele cu viitori acţionari rezultaţi în urma IPO-ului, aşa că acesta este demarat post-dividend. Poate că profitul rămâne la fel de promiţător şi în 2018, dar ce se întâmplă dacă se contractă brusc (evident din cauza condiţiilor de piaţă)? Dividendul putea fi inclus în preţul de subscriere şi ar fi reprezentat un stimulent suplimentar pentru investitori, dar faptul că s-a dorit că acesta să fie încasat doar de vechii acţionari nu este un fapt prea încurajator... Este foarte neclar cum va arăta viitorul context de piaţă în condiţiile în care se vorbeşte tot mai mult de protecţionism. Taxele vamale impuse de SUA importurilor din Europa ar putea duce la supraproducţie pe plan local şi la reducerea preţurilor aluminiului, deci şi a profitului Alro... Faptul că oferta a fost modificată denotă slăbiciune pe partea cererii. Perioada de subscriere a fost prelungită, iar preţul de subscriere a fost modificat de la maximum 6,18 lei/acţiune la 4 lei pe acţiune. La profitul din 2017 şi un preţ de închidere al ofertei de 3,5 lei/acţiune investitorii ar avea acces la un raport preţ/profit pe acţiune (PER) de aproximativ 8. La un preţ de închidere a ofertei de 4 lei/acţiune PER-ul ar urca la 9. Sunt valori destul de atractive dacă n-ar există un mare semn de întrebare: ce va face Fondul Proprietatea? Continuarea

marți, 17 iulie 2018

Unde a greşit statul când a ţintit împrumuturile populaţiei?

Recent încheiata (6 iulie) emisiune de titluri de stat pentru populaţie nu a rupt gura târgului, mai puţin de 170 milioane euro (876 milioane lei) fiind strânşi în acest mod prin sucursalele Trezoreriei şi Poştei Române, în ciuda unui randament net superior dobânzilor bancare - 5% dobânda pe an, neimpozabilă. Suma pare mică prin prisma nevoilor de finanţare ale Ministerului Finanţelor care a rămas cam în urmă cu strângerea valorii planificate pentru acest an. Continuarea

marți, 10 iulie 2018

Rabinul, saracanul, vaca, orataniile si gazul din Marea Neagra

Cunoasteti simpatica poveste cu Rabinul care rezolva o criza locativa cu o simpla schimbare de perceptie (nu trebuie decat sa te inghesui intr-un spatiu mic cu toate orataniile din curte si, dupa ce le scoti, camaruta ta o sa para palat)? Ei bine, ceva asemanator pare ca s-a petrecut cu perceptia noastra privind viitorul gazelor din Marea Neagra.

Mai intai am avut o lege suspect de proasta trecuta prin Senat. Nu doar ca investitorii scapau cu redeventele minuscule stabilite in momentul privatizarii Petrom dar nici nu mai scoteau vreun ban din buzunar daca preturile urcau la cer, cum se intampla acum in zona onshore cu gazul extras daca pretul urca peste 85 lei/MWh (taxa de pana la 80%). Apoi, aparute de niciunde in timpul dezbaterilor din comisii, am avut niste amendamente care schimbau complet tabloul. Avem deci si redevente (alea mici) dar si taxare progresiva a profitului exceptional, pe nivele ale pretului de vanzare. Ura, traiasca lupta pentru binele poporului! Cand ai perspectiva de a nu incasa nimic in fata, posibilitatea sa te alegi totusi cu ceva suna bine. Dar, cat de bine e in noua formula? Pentru exploatarile onshore, gazul extras din sol adica, explozia preturilor pe masura ce resursa naturala se imputineaza e bine prinsa in lege (taxa de 80%). In legea privind exploatarile offshore (gazul extras din mare), desi exista o taxare si in cazul preturilor mici, neprinsa in formula pentru gazele extrase din sol, impozitarea va fi mult mai blanda in cazul in care preturile cresc serios peste nivelul de 85 lei/MWh (investitorul achita 30% din pretul gazului vandut daca tranzactia se face sub 85 lei/MWh-se descurajează producția la prețuri mici, dar numai 15% pentru tranzacții între 85-100 lei/MWh, 20% pentru prețuri între 100-115 și tot așa până la 50% dacă prețurile depășesc 190 lei/MWh). Evident, taxarea nu putea fi chiar la fel ca in onshore, costurile sunt mai mari in offshore, dar parca concesiile au fost cam disproportionate.

Una peste alta, bine impachetata de Rabinul nostru iscusit, povestea a parut o victorie a contribuabilului, nu un ghiseft frumos pentru investitori (care se cam dau loviti acum, pentru impresie artistica, dar as putea sa pariez ca vor accepta in final cu bucurie conditiile noii legi). Cine sunt personajele? In rolul saracanului din ...Teleorman cam stim cine e. Orataniile bagate in casa reprezinta forma initiala a legii, trecuta de Senat, cea in care jaful parea evident. Iar vaca, cu scuzele de rigoare, e chiar scandalul iscat in jurul demiterii Laurei Kovesi din fruntea DNA. Cu isteria starnita in urma deciziei presedintelui Iohannis putini s-au mai aplecat asupra procentelor din noua lege, mai ales ca s-au primit asigurari ca aceasta arata mult mai bine decat in versiunea initiala. Acum, ramane de discutat daca demiterea a fost doar o piesa din butaforia pusa in scena de Rabinul nostru sau doar o incercare abila de joc la cacealma (presa apropiata conducerii DNA arata ca decizia demiterii fusese luata inca de vineri; poate ca informatia asta a ajuns si la urechile lui Dragnea care s-a hotarat sa capitalizeze in planul imaginii iar bluff-ul sau l-a luat prin surprindere inclusiv pe Tariceanu aflat cu un picior in vacanta). Ei, dar cine ar putea fi Rabinul? Pai, ce institutie are an de an bugete crescute, un numar de angajati trecut la secret si a putut influenta pana de curand chiar deciziile din justitia plasata in campul sau tactic? Secu, secu everywhere. Sigur, daca vrem sa gandim pozitiv ne putem imagina ca eforturile societatii civile au influentat decizia politicului. Nu stiu de ce dar am vaga impresie ca inclusiv aceasta componenta facea parte din planul Rabinului...

luni, 9 iulie 2018

Unde este dezbaterea din jurul legii exploatărilor offshore?

O liniște nefirească domnește în cea mai mare parte a media în jurul legislației care va reglementa exploatările de gaze din Marea Neagră. Cu o excepție notabilă, site-ul România Curată care a publicat numeroase articole pe această temă sub semnătura lui Lucian Davidescu, subiectul e expediat la categoria „și altele” sau nu este tratat deloc de marile televizuni și principalele ziare românești. In curând, Camera Deputaților în sesiune extraodinară va încerca să tranșeze chestiunea dar n-am văzut până acum vreo debatere serioasă pe tema stimulentelor pretinse de investitori și așa-ziselor beneficii pentru economia locală. De ce se întâmplă așa ceva nu aș putea spune cu exactitate dar se pot face câteva presupuneri. În primul rând, factorii de decizie se tem că o dezbatere va dinamita o decizie ce pare deja luată. Iar spre deosebire de problemele din justiție, unde pasiunile sunt maxime și se face risipă de argumente, în ceea ce privește exploatările din Marea Neagră consensul pare cuvântul de ordine, cel puțin atâta vreme cât șeful principalului partid de opoziție deplânge lentoarea cu care legea se deplasează spre adoptare iar al doilea partid de opoziție, cel care își făcuse o tema predilectă din ecologie, e foarte cuminte acum. Cu alte cuvinte, cum majoritatea politicienilor din toate taberele nu sunt în principiu în dezacord pe acest subiect, nu există presiuni dinspre aceștia pentru a ieși în media cu declarații și analize și a se construi dezbateri. Continuarea

miercuri, 4 iulie 2018

Este supraevaluată piaţa imobiliară? Depinde cine răspunde

Suntem în punctul în care BNR avertizează asupra riscurilor asociate programului Prima Casă, în condiţiile în care respectivul program de finanţare a fost, în ultimii ani, motorul creşterii preţurilor imobiliare în marile oraşe din ţară. Aproape firesc, apar şi analizele care să demonstreze contrariul. Cât de credibile sunt însă acestea? Continuarea  

joi, 28 iunie 2018

BNR ajută Guvernul sau îi pune mai mult bețe în roate?

Mă refer la creșterea dobânzilor în condițiile unei datorii publice în urcare constantă, la intențiile privind limitarea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice care ar paraliza cererea limitând creșterea economică și, mai nou, la criticile pe "persoană fizică” venite dinspre BNR față de emisiunile de titluri de stat pentru populație gândite să diverisifice sursele de finanțare ale Guverului.

A făcut vâlvă recent un document privind planurile BNR de limitare a gradului de îndatorare pentru debitorii în lei. Se vorbea acolo de un raport rată/venituri de maxim 50% în cazul unui credit ipotecar în lei cu dobânda fixă, 40% pentru același tip de împrumut cu dobândă variabilă și între 25-30% pentru creditele de consum in lei (30% dacă dobânda e fixă, 25% pentru dobânzi variabile). Chiar dacă sursa pretinsă a documentului nu i-a mai recunoscut ulterior paternitatea, oficialii BNR nu au negat și intențiile din spatele acestuia afirmând că este nevoie de o limitare a apetitului pentru credit dar că nu doresc deloc sugrumarea creditării. Limitarea creditului în condițiile în care economia începe să încetinească ușor după toate estimările echivalează însă cu adâncirea dezechilibrelor prin descurajarea cererii. Cum restricțiile păreau mai severe în cazul împrumuturilor de consum, o paletă destul de vastă de cheltuieli ale persoanelor fizice pentru îmbunătățirea locuinței, achiziții de echipamente electrice și electrocasnice, gadgeturi IT, concedii, studii, cheltuieli medicale și mici investiții din partea companiilor de buzunar ar putea fi diminuate sau chiar amânate dacă se merge în continuare pe o retezare a gradului de îndatorare pentru acest tip de împrumuturi. Ciudat însă, în documentul apărut în presă creditul ipotecar era privit cu mai mare indulgență deși acolo sumele luate cu împrumut sunt mult mai mari, scadențele mai lungi decât la creditul de consum iar sincopele care pot să apară pe parcurs (pierderea jobului, diminuarea veniturilor, etc) sunt mai probabile din cauza lungirii relației debitor-creditor. Ca să nu mai vorbim că acești debitori sunt mut mai vulnerabili în cazul majorării dobânzilor decât cei care au credite de consum (ponderea dobânzilor în rată este mai mare decât în cazul unui credit de consum din cauza faptului că la împrumuturile ipotecare băncile folosesc marje mai mici de profit). Un efect pervers al limitării gradului de îndatorare pentru creditele de consum ar fi și creșterea riscului asociat acestor împrumuturi deoarece mulți finanțatori ar sugera debitorilor să lungeasca scadențele pentru a se încadra într-un raport rată/venituri mai redus iar în acest fel un împrumut care urma să fie luat pentru 2-3 ani ar putea fi lungit până la 4-5 ani cu toate consecințele ce pot decurge de aici (crește riscul unor incidente de plată dacă scadențele se lungesc).

 Până la limitarea apetitului de creditare ne-am confruntat însă cu creșterea explozivă a Robor-să nu uităm că în toamna lui 2016 indicatorul interbancar pentru împrumuturile pe 3 luni ajunsese la 0,7% iar acum a sărit de 3%-o evoluție pe care BNR nu a părut dispusă să o atenueze ba, dimpotrivă, chiar a alimentat-o majorând succesiv dobânda de politică monetară. Argumentul oferit a fost că așteptările inflaționiste s-au majorat la rândul lor și că amânarea acestor ajustări ale dobânzilor ar alimenta presiunea de devalorizare a leului. Tot BNR recunoaștea însă că inflația este în mare parte conjuncturală, dată în bună măsură de ajustări ale prețurilor la energie electrică, gaze, combustibili și că la finalul anului aceasta se va calma simțitor. Cu toate astea dobânda de politică monetară a fost majorată până la 2,5% și au urmat și câteva operațiuni de aspirare a lichidității deși asta nu reprezenta în nici un fel un stimulent pentru calmarea Roborului. Nu e însă un secret pentru nimeni că majorarea dobânzilor e mult mai greu digerată de Guvern pentru că se majorează costurile de refinanțare decât o eventual depreciere a leului (datoriile statului sunt acum majoritar în lei, ca și cele ale persoanelor fizice și companiilor). BNR a părut însă mai preocupată de cursul de schimb și de profitul băncilor-grosul împrumuturilor de după criza financiară s-a dat in ultimii ani cu Robor la minime istorice iar acum băncile culeg roadele încrederii (și lipsei de prevedere) din partea debitorilor.

Nu în ultimul rând, mi-a sărit în ochi poziția a unui expert BNR care se produce des prin presa economică de cele mai multe ori fără să precizeze însă funcția pe care o ocupă în cadrul Băncii Centrale. Ionuț Bălan, expert al direcției de comunicare, are o opinie interesantă în Capital pe marginea programului guvernamental de emisiune a titlurilor de stat pentru populație la dobânzi foarte atractive (5% pe an la o maturitate de 5 ani în condițiile în care majoritatea băncilor dau 1-1,5% pe an pentru depozitele la 12 luni). " Pe această speță, a titlurilor de stat pentru populație, analiștii s-au repezit să spună că băncile vor fi abandonate în favoarea statului, fără a se pomeni însă nicio secundă că titlurile pentru persoanele fizice sunt netransmisibile și netranzacționabile pe piața secundară, iar modul la care gestionează guvernul economia face ca cinci ani până la scadența bonurilor de tezaur să fie un termen lung ca să i se dea cuiva bani pe mână"(...). De ce beneficiază titlurile de stat de un regim fiscal special față de acțiuni și opțiuni? De ce nu-i impozitat și câștigul lor, ci sunt considerate principala garanție pentru refinanțare? Fiindcă ele finanțează deficitul bugetar și, implicit, datoria publică, rezultate din proastă gestiune politică. Iar astfel politicienii forțează încrederea în ei, indiferent de ceea ce fac", spune Bălan. Cu alte cuvinte, experții din BNR nu privesc cu ochi buni faptul că statul s-a decis să își diversifice sursele de finanțare pentru a nu mai conta doar pe bănci. Și brusc a început să li se pară incorect ca cei care împrumută statul beneficiază de lipsa impozitului pe dobândă. Când ani buni însă doar băncile au satisfăcut, cu randamente frumoase, nevoia statului de bani, niciun expert din BNR nu își pusese problema că nu e just că acest tip de plasament să ocolească impozitul pe dobândă. Sigur, reprezentanții instituției pot invoca faptul că opiniile angajaților nu angajează BNR-ul și că nu reprezintă decât părerea lor pe persoană fizică. Totuși, își amintește cineva de vreun punct de vedere pornit din BNR care să se abată de la politica și viziunea generală propuse de Banca Centrală?

luni, 25 iunie 2018

Acţiuni "bune" sau companii "bune". De multe ori diferenţa ne costă

Deosebirea dintre o compania bună listată la bursă şi o acţiune bună tranzacţionată pe piaţa de capital este că, aparent paradoxal, de mai multe ori în spatele unei acţiuni bune stă o companie bună decât viceversa (o companie bună dublată de o acţiune atractivă). Să mă explic. Când investitorii începători merg la un broker şi îl întreabă în ce să-şi plaseze banii, vor primi o listă cu câteva companii "bune". Adică cu un istoric solid al evoluţiei profitului, cu o bună capitalizare şi lichiditate. Dar asta înseamnă că vor cumpăra automat şi acţiuni "bune" dacă investesc acolo? Nu neapărat, pentru ca o acţiune să fie atractivă pe lângă afacerea emitentului ar mai fi nevoie şi de nişte multipli interesanţi. Mă refer aici la binecunoscutul PER (raport între preţ şi profitul pe acţiune), un grad de îndatorare mic (e necesar într-un mediu care devine treptat inflaţionist), un raport bun preţ/valoarea contabilă (adică afacerea să aibe o valoare mare de lichidare), un acţionariat fragmentat (s-ar putea declanşa la un moment dat o cursă între marii investitori pentru preluare businessului, iar asta ar impulsiona cotaţiile) etc. Şi sunt destule perioade în care preţul acţiunilor poate să fie supraevaluat, mai ales la sfârşit de ciclu economic, astfel încât preţul acţiunilor să nu mai aibă potenţial de creştere prea mare, în vreme ce afacerea în sine să nu fie la fel de ameninţată (poate are o poziţie de monopol, poate are suficient cash şi nu este expusă la credite bancare etc). Prin urmare, nu toate acţiunile companiilor "bune" pot fi recomandate oricând la cumpărare. Când însă preţul acţiunilor a ajuns la niveluri stimulative, multipli bursieri sunt tentanţi, iar tendinţele economiei sunt bune (de exemplu vine după o criză şi se pregăteşte de recuperare), poţi cumpăra fără să greşeşti acţiuni "bune" chiar şi la companiile care nu făceau parte din lista scurtă a vedetelor bursei. Continuarea

marți, 12 iunie 2018

A cui este, de fapt, Simona Halep?

Mi-a rămas în minte figura jenată a Simonei în momentul în care tribunele Arenei Naționale au erupt într-un un cor de fluierături. Știu, nu erau pentru Simona, erau pentru politicienii care încearcă să „bage capul” în fotografia marilor campioni. Dar câți dintre noi, invitați alături de un personaj pe care îl admirăm și îl iubim în egală măsură, am începe să ne purtăm necivilizat în momentul în care am observa că prin preajma acestuia se fâțâie și vecinul Costică, inamicul nostru declarat? Pariez că nu foarte mulți, ne-am abține din respect pentru idolul nostru, ceea ce mă face să cred că cei veniți s-o sărbătorească pe Simona luni erau acolo mai mult pentru ei decât pentru ea. Pentru acel sentiment minunat de autovalorizare pe care alăturarea cu un mare campion o dă tribunelor. Îl știți, e acel „i-am invis de data asta” , „suntem cei mai buni”, urmat des la înfrângere de „iar au pierdut neputinciosii aia, s-au făcut de râs, au mentalitate de râme”. Să fi alături de cel iubit atât la victorii dar, mai ales, la înfrângeri, cum se întâmplă în viață reală cu persoanele care se apreciază, nu prea se petrece în sportul autohton, rar se cântă la înfrângeri cum mai vezi prin Anglia. Iar Simona a cam fost lăsată singură la înfrângere până acum, nu e prea greu să ne amintim de asta. „Cedează în momentele importante, nu are psihic de campioană, poate vrea să facă avere la pariuri...albaneza asta”. Chiar n-ați văzut așa ceva pe forumuri? Și s-a întâmplat și la case mai mari nu doar la frustratii care o înjură sub masca anonimatului.

„Eu știu o regulă a sportului numit tenis care deosebește profesioniștii de ștrandișți: dacă ai probleme, poți să nu te prezinți la meci, dar dacă ai intrat pe teren, atunci joci. Nu mai ai dreptul să invoci nimic ca scuză, nici oboseala, nici vreo accidentare, nici lipsa de chef. (...) Se ducea fără convingere către minge sau nu mai alerga deloc, lovea neglijent, așezată rău, trimitea neforțat în burta fileului sau 1m afară. În schimb, a fost mai vioaie când l-a repezit pe Darren Cahill. Aștepta să se termine și corvoada asta sub rangul ei... (...) Sau, cum adânc ne liniștea un comentator, n-o mai interesează mărunțișuri, căci se pregătește să câștige Roland Garros...Cum? Probabil de la sine, aflându-se în treabă pe teren și zâmbind mulțumită la sfârșit”. Sunt pasaje din editorialul marelui iubitor de Simona Halep, Cristian Tudor Popescu, chiar cu un turneu înainte de câștigarea trofeului de la Roland Garros(pierduse atunci finală de la Roma destul de clar). Același CTP avea însă ochii în lacrimi când Simona ridica trofeul la Paris, cum se repezeau să ne dezvăluie responsabilii cu PR-ul din trustrul PRO. Dacă pierdea și la Paris, în a patra finală de mare Slam, n-o mai spăla probabil nici apa Senei nici cea a Dâmboviței de corul de injurii ale celor care s-ar fi grăbit să se delimiteze de alăturarea cu ea. N-ar mai fi contat că Simona Halep reprezintă sportivul care își depășește constant limitele fizice jucând de la egal la egal cu adversare mai puternice, că e una dintre cele care joacă fără să apeleze la stimulente (și nu mă refer doar la Sharapova, să privim puțin unele „gladiatoare” din circuit, etc), că era cea mai performantă jucătoare din istoria acestui sport în România (să joci 4 mari finale și să ajungi numărul 1 în lume e mai mult decât să câștigi una singură). Dar acum, la victorie, e Simona „noastră”.

„Mulțumim, Simona! Ne-ai făcut să ne simțim mândri români, într-o zi în care noua mineriadă a Ciumei Roșii ne-a făcut iarăși de rușine în lume. Toate acele specimene asistate, care vor să ne scoată din Europa pentru a ne duce în noua URSS, nu merită nici măcar să se uite la un meci de-al tău, darămite să se bucure așa cum o facem noi, ceilalți. Ești a noastră, nu a lor. Ești a celor din România normală la cap, a românilor care cred în muncă, nu în șpagă, în succes pe bune, nu în pile, în adevăr, nu în minciună, în lege, nu în fărădelege. Bestiile roșii n-au voie să se folosească de numele tău, pentru că n-au nicio legătura că lumea ta. N-au acest drept!” scria un jurnalist cunoscut, Laurențiu Ciocazanu, după victoria de sâmbătă și, coincidență, mitingul uriaș al PSD-ului. Iar asta mi se pare curat murdar. Să o foloseșți pe Simona Halep pentru a te ridica odată cu ea, pentru confortul tău psihologic la alăturarea de învingător mai treacă-meargă, tonusul pozitiv se câștigă greu și se pierde ușor așa că poate merită să cauți tot soiul de pretexte pentru a-l atinge, dar să te foloseșți de ea pentru a-ti executa adversarii politici e curat murdar. Și să așezi în fața plutonului de execuție mediatică alături de politicienii care nu-ti plac și toate segmentele sociale de unde își extrag aceștia voturile e nazism curat. Ce urmează după intericerea dreptului de a privi la meciurile Simonei? Eugenia? Purificarea...electorală (votul cenzitar)?

 Există și o lecție pe care politicienii ar trebui s-o învețe după huiduielile la adresa primăritei Firea. Nu poți cumpăra elctoratul care te detestă. Bănuiesc că o bună parte dintre cei care fluierau luni după primele cuvinte ale Gabrielei Firea primiseră un voucher pentru bicicletă sau măcar călătoriseră măcar o dată gratis cu trenul...Și la ce i-a folosit PSD-ului? Măcar subvenționarea călătoriilor studenților ajută indirect și CFR-ul care nu putea primi ajutor de stat direct dar o face în felul asta ocolit, dar voucherele pentru bicicliști într-un oraș cam fără piste de biciclete sunt bani aruncați. Cei care sunt mituiți în felul asta de un partid de stânga (să nu-i uităm pe IT-iști) nu vor vota niciodată stânga pentru că ei fac parte dintr-un segment unde cultivarea individualismului și valorilor moderne, occidentale, în antiteză cu tradițiile locale, „demodate”, este la mare loc de cinste. Așa că PSD-ul ar face bine să își direcționeze atenția și programele guvernamentale spre electoratul lor tradițional, care îi aduce voturile majoritare, și nu spre cei care își fac un titlu de onoare din demolarea sa pe rețelele de socializare.

Revenind la întrebarea din titlu, Simona nu poate fi decât a celor ce o iubesc necondiționat așa cum este ea, nu doar pentru a o folosi pentru a se ridica ei sau pentru a-și lovi adversarii, și față de care sentimentele sunt reciproce. Deloc complicat.

joi, 7 iunie 2018

Îşi mai aminteşte cineva de isteria la subscrierea acţiunilor Digi?

Dezamăgirea celor care au cumpărat acţiuni Digi e mare, mai ales de când cotaţiile au intrat sub 30 de lei (28,5 lei a fost închiderea de luni la BVB). În urmă cu mai bine de un an însă, era mare euforia în rândul celor care reuşiseră să prindă discountul maxim, de 7%. IPO-ul se închisese în mai 2017 la un preţ de 40 de lei/acţiune, dar micii investitori avuseseră ocazia să subscrie cu discount la "numai" 37,2 lei. Şi, având în vedere gradul de suprasubscirere pe tranşa de retail, de aproape 20 de ori, aveau de ce să privească cu mândrie cele 5 acţiuni ce urmau să le fie alocate la fiecare 100 subscrise. Pierderea celor care prinseseră discountul maxim (a existat şi o perioadă, pe final, în care acesta scăzuse la 3%) trece acum de 23% raportat la preţul de subscriere, o corecţie pe care dividendul brut de 0,35 lei/acţiune nu o poate atenua prea mult. IPO-ul Digi a fost însă o afacere minunată pentru băncile care au bombardat cu scrisori de garanţie bancară inves-titorii înnebuniti să alerge după dis-countul maxim, astfel încât nivelul subscrierilor pe tranşa de retail s-a apropiat în final de ...1 milliard de euro (923 milioane mai exact). Investitorul mediu plusase cu aproape 700.000 lei în oferta Digi, o cifră care spune totul despre hei-rup+ul organizat pentru închiderea ofertei cu succes. O companie care nu promitea dividende, avea datorii foarte mari şi o parte a conducerii anchetată de DNA bătea astfel recordurile de suprasubscriere la BVB pe tranşa de retail. Continuarea

marți, 5 iunie 2018

Modelul clasic al business-ului de stat face victime pe bursă, la Electrica

Electrica era considerată una dintre perlele companiilor lis-tate, un soi de Transgaz sau Romgaz ca potenţial din perspectiva micului investitor. Visuri de mărire, aşteptări de profituri în creştere pe măsura startului bun al emitentului, având în vedere că banii din listarea celor 51% din acţiuni rămâneau în companie pentru dezvoltare.Continuarea

vineri, 25 mai 2018

Cum ar putea să crească averea asiguraţilor la Pilonul II

Suntem bombardaţi în ultima vreme cu scenarii privind pensiile private obligatorii. Unii acuză că statul vrea să îi jefuiască pe viitorii pensionari, alţii că administratorii pensiilor private ii jumulesc prea tare. Aşa că e momentul să aruncăm o privire asupra afacerii în sine şi costurilor asociate.Continuarea

miercuri, 23 mai 2018

Soluția imorală III: Tăriceanu Prim-Ministru

Mărturisesc că îl citesc cu tot mai mare sfințenie pe Dan Tapalagă, fost Hotnews, actual G4 Media. Reprezintă perfect vocea unei zone umbroase, din vecinătatea serviciilor de informații, venită dinspre cei ce trag cu succes sforile în politica românească manevrând politicienii folosiți că interfață. Iar în ultimul său editorial de marți („A treia încercare”) Tapalagă conturează un scenariu interesant de dislocare a actualei majorități parlamentare odată cu trecerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. „Prin urmare, aritmetică parlamentară elementară ne arată că președintele Klaus Iohannis și partidele din opoziție vor fi obligate la o nouă soluție imorală, la fel cum Băsescu a apelat la Voiculescu în 2005 sau la Oprea în 2009 dacă vor să oprească dezastrul mai repede. Altfel, există desigur varianta să mai aștepte doi ani”. Evident, soluția imorală la care face referire Tapalagă („a treia”) nu poate fi decât ALDE, e singura bucată ce poate fi ruptă din actuală coaliție aflată la guvernare. Și aici ar fi cazul să observăm câteva lucruri:

-de câteva luni bune suntem dopati cu tot felul de sondaje de opinie ce arată cum ALDE crește (ar cocheta chiar cu pragul de 10%!) iar PSD scade. Evident, per total se păstrează ponderile Putere-Opoziție (ar fi și greu să pretinzi că PNL-ul crește la cum se comportă liderii săi) dar indeea indusă este că ALDE crește. Din diferite motive ni se explică: o atitudine mai curajoasă în fața Sistemului, cucerirea unui segment de dreapta dezamăgit de PNL, etc.

-mai nou, în aceleași sondaje provenite din zonele umbroase din care își extrage Dan Tapalagă ideile editorialelor, apare pe la vreo 5% și partidulețul lui Ponta, care cică racolează PSD-iști nemulțumiți că nu se vor mai regăsi pe listele partidului dată fiind...scăderea în sondaje.

-ALDE este prezentat ca vocea pro-europeană a coaliției de la Guvernare în vreme ce PSD-ul lui Dragnea a ajuns mai pro-american.

-Tăriceanu tocmai a fost achitat în prima instanță în procesul privind mărturia mincinoasă în vreme ce procesul lui Dragnea nu s-a tranșat încă la fel de optimist (și să nu uităm de condamnarea sa anterioară cu suspendare care se poat transforma la un moment dat într-una cu executare).

Ei bine, e ușor de presupus că „Sistemul” nu va rata ocazia să încerce să rupă ALDE de PSD momindu-i cu așa-zisele procente mari din sondaje (ceea ce le-ar permite să intre fără emoții în Parlament peste doi ani) iar piesa de rezistență cu care vor să le obțină acceptul nu poate fi decât fotoliul de Prim Ministru pentru Tăriceanu. Un Guvern Cioloș de coaliăie iese din discuție având în vedere performanțele celui anterior iar altă configurație din care să facă parte printre alții și ALDE ar fi riscantă pentru parlamentarii dispuși să voteze debarcarea PSD-ului. Evident, se contează și pe sprijinul câtorva naivi sau bine acoperiți din PSD care să treacă în barcă lui Ponta la momentul potrivit pentru a strânge voturile necesare trecerii moțiunii. Soluția imorală Tăriceanu are avantajul de a fi îmbrățișată de nucleul dur al UE (Tăriceanu trece drept pro-european), o parte a societății ar putea să o digere mai ușor având în vedere antecedentele anti-sistem ale potențialului Prim Ministru iar în acest fel s-ar consolida o nouă guvernare de dreapta, atât de profitabilă pentru investorii străini (să nu uităm cine a privatizat utilitățile, cine a conceput politica restitutio în integrum, cine a gândit ANRP-ul și Fondul Proprietatea, cota unică, etc, etc).

Aș paria că pentru reușita scenariului s-ar bate palma și pentru concesii de neimaginat în urmă cu ceva vreme, inclusiv debarcarea Codrutei Kovesi pentru a întări imaginea de Guvern care continuă să lupte și să obțină victorii împotriva Sistemului pentru viitorul cabinet Tăriceanu. Și atunci la ce a folosit tot circul cu plângerea penală privind înalta trădare executată prompt de Orban? O spune foarte bine același Tapalagă. „Devine tot mai clar că plângerea penală depusă de Orban n-a avut drept țintă imediată suspendarea premierului Dăncilă, ci obținerea unui efect politic pe termen mediu: frăgezirea PSD înainte de moțiunea de cenzură”. Evident, are din nou dreptate, chiar dacă justificare acestui punct de vedere ține și de repararea imaginii șifonate a PNL-ului după o așa enormitate (acuzele de înalta trădare). Cum să nu-l iubești deci pe Tapalagă, cum le știe el pe toate mai rar cineva...