miercuri, 15 octombrie 2014

Cum am ratat ocazia sa fac bani din blogging

Va intrebati ce-i apuca pe bloggeri sa ne povesteasca brusc experienta lor de utilizare a unui produs? Aflati ca unele „degustari” sunt pe bani.
Marturisesc ca am ratat ocazia sa fac bani din blogging. Asta dupa ce la capatul a mai bine de 4 ani de postari primisem o binemeritata recunoastere a muncii depuse, sub forma unui mail.
„Salut. Numele meu este Danel (sic!) si lucrez la o agentie de marketing online, unde oferim clientilor nostri campanii de articole pe bloguri. Am vazut ca site-ul cristiandogaru.blogspot.com (pe care am gasit adresa dvs. de e-mail) are PageRank 3, motiv pentru care va contactez cu aceasta propunere de colaborare. Va propun sa demaram un parteneriat, in cadrul caruia eu sa va pot trimite teme de articole, iar dvs. sa le scrieti si sa le publicati pe blogul cristiandogaru.blogspot.com. Nu este vorba de concursuri, ci de plata directa, pentru fiecare articol in parte. In acest moment, eu am de la alte bloguri similare cu al dvs. (adica tot cu PR 3) un pret de 20 ron/ articol.Pentru ca imi place blogul dvs., pot sa va ofer un pret de 25 ron/ articol scris si publicat pe cristiandogaru.blogspot.com. Estimez un necesar de minim 10 articole pe luna. Pentru detalii, va rog sa ma contactati pe dan@ormusmail.com
Va dati seama daca numitului Daniel nu-i prea placea blogul meu? Poate ma penaliza si scadea indemnizatia per articol la 10-15 lei....Dincolo de faptul ca am refuzat politicos explicandu-i lui Daniel ca n-ar pica bine niste articole „intamplatoare” despre biscuiti cu zaibar sau aparate de ras cu laser printre modestele mele sfaturi in materie de finante personale, nu m-am putut abtine sa remarc ca se plateste modest pentru aceasta forma de prostitutie on-line (nu mi s-au cerut sa inserez bannere ci articole). Avem iata explicatia unor porniri subite ale unor bloggeri care se scoala dimineata chititi sa ne explice ce senzatie au trait testand ultimele odorizante de WC cu aroma de scortisoara, neaparat cu link si cum s-au simtit cand au mancat niste bomboane gumate moi bune si de lipit postere pe frigider (tot cu link). Ma rog, poate o parte dintre acestia au page rank-ul mai mare, si se aleg cu 50-100 de lei pentru aceste review-uri „spontane”. Aviz blogerilor amatori care viseaza sa castige un ban din postari: daca va multumiti doar cu o gustare pe zi, poate aveti o sansa...
Vorbind insa la modul serios, ma tem ca blogosfera, privita la un moment dat ca alternativa la jurnalismul ce uitase sa-si exercite spiritul critic in folosul publicului facand-o insa in interesul patronatului, risca sa devina sinonima cu publicitatea insidioasa, nemarcata si fara macar decibelii in plus pe care ii afiseaza reclamele la TV oferindu-ti pretextul sa muti canalul.
Draga Daniel (si mai cum? de la ce agentie? etc), uite ca am scris in felul asta primul si singurul meu articol de promovare pentru tine. Cumpara-ti de 25 de lei savarine, fac eu cinste cu onorariul.

marți, 14 octombrie 2014

Cat de oneste sunt mega-reducerile?

Cine nu visează să cumpere la jumătate de preț, sau măcar cu 30-40% mai ieftin? De multe ori însă disconturile umflate nu fac decât să ducă la valoarea reală obiectele oferite.

Iată un caz din experiența personală. În urmă cu câteva luni cel mai mare retailer on-line a derulat o campanie de mega-reduceri. Mi-a sărit în ochi trecând în revistă oferta un televizor LED de marcă (Toshiba) oferit cu o reducere de 30%. Suna bina, dovadă că stocul a fost destul de repede epuizat. Am avut curiozitatea să privesc însă mai în detaliu specificațiile și să caut la câteva luni distanță opiniile cumpărătorilor. Și am avut câteva surprize. În primul rând, specificațiile. Un televizor cu diagonală de 81 cm dar fără tuner TV (DVB-T/C) și port USB nu sună prea bine, nu? Iar review-urile utilizatorilor arătau din plin nemulțumirea multora-imaginea nesatisfăcătoare, lipsa unor dotări, etc. Într-un cuvânt, discountul de 30% aducea probabil produsul în zona prețului sau corect pentru ce oferea, prețul neredus fiind mai degrabă un tribut plătit brandului sau doar o „ancoră” pentru amatorii de reduceri. 
Un exemplu amuzant în acest sens îl oferă site-ul gearbest.com, un magazin on-line chinezesc de gadgeturi unde toate produsele sunt listate cu discounturi de minim 30% (frecvent 40-60%). Prețurile după reduceri sunt mici, asta le și face atractive eclipsând lipsa service-ului și garanția inexistentă (cine își retrimite telefonul în China pentru a fi reparat?). Disconuturile mari sunt gândite să tragă de mâneca vizitotorii semnalându-le „oportunitatea” deși dacă clientul potențial s-ar gândi cum ar arăta prețurile nereduse cuplate cu lipsa garanțiilor, riscul de transport pe distanță lungă, etc și-ar da seama repede că este vorba doar de o strategie de marketing a comerciantului on-line.
Am enumerat exemplele de mai sus pentru că în curând asupra noastră se va lansa un nou bombardament de reduceri reale sau doar aparente pe durata festivalului de vânzări en gros Black Friday. Amintiți-vă deci că momentul în cauză reprezintă o oportunitate în special pentru comercianți și nu tot ce este redus va este neapărat necesar.

Smart-fleacuri

După telefoanele inteligente, iată că avem ochelari, ceasuri și brățări inteligente. Cât sunt însă de inteligenți cei care dau o căruță de bani pe ele?
Am aflat cu multă "emoție", evident de pe un site de gadgeturi, că un operator telecom de top a introdus în România prin rețeaua proprie, "binecunoscuta" brățară inteligentă Jawbone Up24. Prețul? Un chilipir, numai 129 euro!
Ce face o astfel de brățară? Citez de pe site-ul de gandgeturi „Jawbone Up24 este un dispozitiv care, alături de aplicația cu același nume și de serviciul de informații disponibil, îi ajută pe utilizatori să își monitorizeze greutatea, somnul sau activitățile sportive. Brățara se conectează la smartphone prin Bluetooth Smart, astfel încât clienții să primească notificările prin intermediul aplicației”.
Cu alte cuvinte, pentru mai bine de 550 de lei primești un gadget care îți numără pașii (un pedometru), te cântărește și încearcă să își dea seama dacă ai dormit profund sau agitat noaptea trecută. 
La ce îți folosește să ai evidența exactă a numărului de pași? Doar ca să te fălești că ai mersi cu 30 de pași mai mult că ieri? Un om normal îmi imaginez că își propune să meargă în ritm alert un anumit număr de minute pe zi, nu are baremuri în număr de pași, metri, etc. La fel în cazul monitorizării somnului. Cu ce ajută să afli că ai dormit mai agitat dacă respectivul gadget nu îți explică de ce și nu oferă remedii? De cântărirea cu ajutorul bratarei inteligențe nu mai spun, avem cu toții câte un cântar prin baie care face același lucru, și chiar mai precis aș îndrăzni să pariez.
Nu vreau să spun că nu merită să te amuzi cu o astfel de brățară „smart”. Nu accepta însă orice preț doar pentru că e vorba de un gadget la modă. Mi se pare imens 550 lei pentru beneficiile enumerate-ce ați zice însă de 90 de lei? Se pot cumpăra astfel de brățări chinezești care fac cam același lucru cu „Jawbone” între 15-30 de dolari cu tot cu transport (vezi gearbest.com). 
Cam la fel în cazul ceasurilor deștepte. Pe același site chinezesc care oferă transport gratuit în mai toate colțurile lumii, găsești ceasuri cu 20-50 de dolari care fac cam același lucru ca suratele lor de sute de euro de la Samsung, Sony, Motorola, etc. Beneficiul în acest caz este că nu te superi prea tare când îți dai seama postfactum că nu ai neapărată nevoie de un gadget care să dubleze rolul unei căști cu bluetooth, care să te avertizeze când mobilul s-a depărtat de tine (un hoț cu mai mult de 2 metri avans este greu de ajuns), unde să vezi cine îți da sms-uri sau te caută pe facebook așa cum poți vedea de altfel pe smartphone. 
Una peste alta, înțeleg ideea de amuzament, pe cea de conectivitate și de gadget la modă. Nu înțeleg însă lipsa oricărui calcul economic și diponibilitatea de a plati brandul de câteva ori mai mult decât valoarea în sine a funcțiilor gadgetului transpuse în bani. Să dai pe o brățară „inteligentă”, nou intrată în piața gadgeturilor, cât pe un smartphone decent în 2014? Face un smartwatch high-end cât un laptop low-end? Poate ne gândim de câteva ori la paralela preț/valoare când scoatem repede banii din buzunar pentru ultimele smart-fleacuri.

luni, 6 octombrie 2014

Cum am fost impiedicat sa joc la pariuri Teodor Melescanu solist. Bonus: Ce legatura exista intre candidatul Melescanu si lichiditatea bursei

O agentie de pariuri a lansat pe 1 octombrie pariul pe candidatii la prezidentiale. Cine castiga, cine intra in turul doi, etc. Surpriza, dupa numai 2 zile candidatul Melescanu, initial cu o cota de 900:1, a fost retras din lista deoarece pe el se paria prea...mult. Pare greu de crezut, dar disparitia sa poate explica si de ce nu sunt rulajele mai mari la Bursa de Valori Bucuresti.
Peste mai putin de o luna avem alegeri pentru Cotroceni cu un favorit cert, un challenger si 12 „iepuri” (dar despre asta mai tarziu). Agentia de pariuri Winner s-a gandit sa puna ceva adrenalina in campanie si a propus un pariu avand drept miza castigarea alegerilor. Se putea paria pe castigator, pe sansele candidatilor de a intra in turul doi, pe procentele pe care le-ar obtine Ponta/Johannis dupa primul tur, etc (vezi aici). Cotele erau interesante in momentul lansarii pariului (seara zilei de 1 octombrie). Astfel Victor Ponta avea 1,7:1, Klaus Johannis 2,2:1, Elena Udrea 50:1, Calin Tariceanu 75:1, Monica Macovei 100:1, Dan Diaconescu 500:1, Vadim Tudor 700:1, Melescanu, Funar, Amaritei, Branza 900:1 iar Kelemen Hunor 999:1.
Le-am enumerat pentru ca intre timp acestea s-au modificat, dupa cum se vede in link. Daca in cazul Ponta si Iohannis modificarile nu surprind prea mult (lumea a simtit ca sunt ceva sanse de castig pariind pe favorit, din acest motiv cota lui Ponta a scazut la 1,4:1 ca in prezent; similar, Iohhanis a crescut de la 2,2: 1 la 4:1), marea surpriza a fost insa eliminarea lui Teodor Melescanu din lista cu candidatii pe care se putea paria. Explicatia? Lumea a pariat prea mult pe Melescanu iar cota sa, inainte de a fi scoasa, scazuse de la 900: 1 la 5 la 1 (la pariuri, cu cat o cota este mai mica cu atat sansele de castig sunt mai mari). Motiv pentru care i-a facut pe unii sa creada ca e o conspiratie la mijloc. Serviciile ar fi pariat pe Melescanu pentru ca publicul sa fie convins ca are sanse reale...
De fapt, explicatia e mult mai simpla si are legatura cu teoria jocurilor de noroc si, veti vedea, cu lichiditatea bursei.
Cum sunt asezate lucrurile acum in campanie, favoritii sunt clari. Dar ce s-ar intampla daca ANI l-ar trage pe...dreapta pe Johannis iar DNA pe Ponta pentru implicare in scandalul Mocrosoft. Daca doar unul iese din cursa castigatorul e evident dar daca ies amandoi cine ar fi favoritii din competitorii ramasi? Eu zic ca in primul rand Tariceanu/ Melescanu si apoi Udrea/Macovei. Ok.
Care sunt sansele ca ambi favoriti sa paraseasca alegerile? Destul de mici spunem cu totii dar cat de mici? Una dintr-o suta? Una din trei sute? Sa o luam altfel. Melescanu avea la lansare cota de 900:1, Tariceanu de 75: 1, Macovei 100:1 iar Udrea 50:1. Era mai mare de una din noua sute sansa ca ambii favoriti sa fie eliminati sau mai mica? Daca era mai mica atunci eu as fi pariat pe Melescanu (nu uitati avea cota 900:1). Riscam 10 lei dar puteam castiga 9.000 lei (ma rog, brut, oprea si statul impozit in final).

Cine miza deci ca ambii candidati urmau sa fie eliminati isi multiplica cel mai bine banii mizand pe Melescanu. Cota lui Tariceanu era  „numai” 75:1, adica la 10 lei pariati puteai castiga brut doar 750 lei. Apropo, intre timp si aceasta a fost redusa de la 75: 1 la 30:1(adica la 10 lei castigi numai 300 minus impozite, absolut neinteresant avand in vedere riscul). Udrea si Macovei sunt inca pe loc, cu 50: 1 si 100: 1, dar eu n-as risca 10 lei pentru un astfel de pariu, sansele ca ambii candidati sa fie eliminati nu mi se par atat de mari.
Ei bine, lasand la o parte teoria conspiratiei, cei care au mizat pe Melescanu nu cred ca urmareau nicio agenda ascunsa, ci cunosteau bine teoria probabilitatilor si ceva psihologie. Apropo de psihologie, se pare ca ne temem mai mult de pierderi decat speram in castiguri (cam de doua ori mai mult). Mai multe experimente simple pe grupuri de voluntari (participantii erau rugati sa participe la un joc de dat cu banul, cand castigi primesti un dolar iar cand pierzi platesti un dolar) au arat ca oamenii ar participa la un astfel de joc cu sanse 50%-50% pe termen lung cum o arata statistica doar daca potentialul de castig este de doua ori mai mare decat cel de pierdere (daca castiga 2 euro cand nimeresc fata corecta ă monedei si pierd doar unul cand gresesc).

Adeptii lui Melescanu au considerat ca sansele de castig merita pierderea asumata daca se materializeaza (sa ne amintim, la 10 lei pariati potentialul de castig era de 9.000 lei) si au determinat eliminarea candidatului din listele casei de pariuri. Este de altfel singura atitudine recomandata in relatia cu pariurile-nu participi decat cand sansele de castig merita sa-ti asumi anumite pierderi (mai explicit: vanezi doar castiguri potentiale foarte mari asumandu-ti doar pierderi probabile foarte mici).
Ma mira doar ca s-au gasit atatia romani priceputi la probabilitati-nu uitati, suntem in tara Caritasului/FNI iar bulele din imobiliar/bursa au avut multi entuziasti mai recent-incat sa determine o casa de pariuri sa modifice radical cotele initiale. Probabil ca Melescanu a fost eliminat din lista deoarece daca aparea cu o cota de 5:1, mult peste ce avea in sondajele de opinie (pornind insa de la 900:1), evolutia ar fi parut multor suspecta si ar fi dat nastere la speculatii (cum s-a si intamplat). Bine ca avem deci „specialisti”, poate ca nu sunt chiar cei 15.000 de specialisti pe stil nou cum sugereaza aici Doru Buscu.  

Si acum revin la paralela Melescanu/BVB. Ce fac de regula cei care au un portofoliu de actiuni? Cumpara si asteapta. Actiunile cresc-se cred inspirati, actiunile scad-considera ca au avut ghinion sau cineva a manipulat bursa. Pentru majoritatea, singura modalitate de protectie este diversificarea depozite-actiuni sau includerea mai multor titluri in portofoliu. Cati se gandesc insa la ...optiuni? Este vorba de optiuni de vanzare, un instrument care da dreptul celor care au un titlu in portofoliu sa se protejeze de evolutia lui descendenta posibila cu un contract cu optiuni (pentru o mica suma, prima, ai dreptul sa vinzi in viitor la cotatii apropiate de cele din prezent). Daca actiunile scad, pierderea se recupereaza din contractul de optiuni, daca actiunile cresc, castigul va fi mai mare decat prima sacrificata prin contractul cu optiuni si iesi oricum in avantaj.

Ei bine, as vrea si eu sa ma joc cu optiuni pe actiunile listate la BVB, dar nu exista instrumente lichide de acest fel...Asa ca tot ce pot face este sa iau actiuni si sa ma rog bunului Dumnezeu sa creasca sau sa nu iau deloc si ma rog sfintilor pietei de capital sa scada pentru a intra in mai mare siguranta intr-o pozitie „lunga”(adica de detinere de actiuni, in financereza). Daca v-ati intrebat insa de ce nu avem o piata de actiuni mai lichida, pe langa raspunsul ca nici economie prea solida nu avem, care sa dea oxigen bursei, luati in calcul si lipsa optiunilor.

Iar candidatul Melescanu, ca sa ne intoarcem la oile noastre din politica, ar putea fi la randul sau o „optiune”. O asigurare ca cineva nu va parasi competitia prea devreme fara sa existe un inlocuitor care sa-i duca mai departe „linia”.Monica Macovei poate fi de asemenea o optiune de acelasi tip, la fel Calin Popescu Tariceanu (desi in acest caz e vorba si de furtul de voturi din tabara adversa, asa cum restul candidaturilor de dreapta din competitie are rolul sa potenteze voturile in favoarea dreptei in turul doi). Cele trei candidaturi pot fi privite si ca pariuri in marja cum aratam mai sus, asta ca sa ne mentinem aproape de jargonul bursier. Ramane de vazut daca optiunile vor fi exercitate in mod cert insa existenta lor a crescut lichiditatea pietei politice (avem totusi 14 candidati).

vineri, 3 octombrie 2014

Ai simtit cele 4 cutremure de saptamana trecuta? Nu? Nu-i nimic, asigura-ti locuinta!

Campania „Octombrie - luna asigurarilor de locuinte” sustinuta de ASF in parteneriat cu UNSAR are aerul ca vrea sa bage in sperieti potentialii asigurati mai mult decat sa le explice avantajele achizitionarii unei polite. Pe cand o alta campanie mai onesta, gen „topul probabilitatilor in producerea unor catastrofe naturale”?

Comunicatul UNSAR incepe apocaliptic: „In primele 8 luni din acest an, datele Institutului National pentru Fizica Pamantului arata ca pe teritoriul Romaniei au avut loc 162 de cutremure, ceea ce inseamna cel putin cate unul la fiecare doua zile. De asemenea, de la inceputul anului si pana in prezent, peste jumatate din judetele României (22) au fost afectate de inundatii provocate de precipitatii abundente”.

Dupa care audienta este invitata sa-si revina din sperietura lecturand brosurile „cu privire la pericolele la care sunt expuse locuintele romanilor precum si informarea acestora despre formele de protectie financiara pe care le ofera incheierea unei asigurari obligatorii sau facultative”


Mentionarea celor 162 de cutremure fara a trece in revista gradul lor de periculozitate echivaleaza, in opinia mea, cu o statistica care ar vorbi de numarul de falimente din industria de asigurari la nivel global din ultimii 10 ani, pe motiv ca firmele in cauza n-au putut onora despagubirile, fara a pomeni nimic de context, existenta sau nu a reasigurarilor, etc.

Cat de mare este probabilitatea de a se strecura un cutremur devastator printe cele 162 de cutremure care s-au dovedit inofensive in primele luni ale anului? Daca ne raportam la valoarea primei de asigurare vs. cea a imobilului, am zice cam de 0,2%. Pentru asiguratori parca nu suna chiar atat de inspaimantator cele 162 de cutremure privite din acest unghi. Din pacate, nu intra sub umbrela asigurarilor locuintele din clasa I de risc seismic pana la consolidare si cele care au fost modificate fara autorizatie - deci exact cele pentru care nevoia de asigurare este mai mare

Sigur, lucrurile se schimba cand vine vorba de inundatii. Pentru zona urbana, riscul este neglijabil, dar pentru locuitorii de la tara, unde paraul din comuna are prostul obicei sa le mai ia porcul din batatura din cand in cand, asigurarile obligatorii sunt absolut necesare (evident, mai mult pentru riscul de inundatie decat pentru cel de cutremur deoarce paianta se descurca bine in acest caz).

Conso, 3 oct

luni, 29 septembrie 2014

De ce e confortabil să te înșeli în turmă

Experimente interesante arată că o treime din oameni se vor conforma mereu părerii majorității, chiar dacă aceasta este în mod intenționat greșită.Există „jocuri de grup” cooordonate de psihologi care arată de ce poate fi dureros să ai dreptate de unul singur dar reconfortant să te înșeli în interiorul unui grup mai mare. Un astfel de experiment, explicat pe larg de James Montier în Minighidul sau de comportament investițional, este următorul. Subiectul experimentului se află într-un grup de minim 8 persoane. Ceilalți șapte sunt însă înțeleși cu organizatorii să răspundă într-un anumit mod, subiectul nostru fiind ultimul căruia îi vine rândul să răspundă la întrebări. Ei bine, s-a observat că oamenii au tendința să se conformeze opiniei incorecte ă grupului într-o proporție destul de mare, doar pentru a nu risca excluziunea socială. Astfel, trei sferturi dintre subiecți s-au conformat cel puțin o data într-una din rundele experimentului iar o treime s-a conformat părerii majorității în mai mult de jumătate din rundele de întrebări. În plus, s-a remarcat că mărirea numărului de participanți nu influențează foarte mult dependența de opinia grupului, imediat ce apar cel puțin 3 indivizi cu o opinie închegată, o treime din subiecți era gata s-o îmbrățișeze. 

Dus pe terenul neurostiințelor, experimentul a demonstrat o altă latură interesantă. Când subiectul experimentului se conformează se manifestă o scădere a activității în acea zonă din creier responsabilă cu gândirea logică. Când însă era împotriva opiniei majorității, se activa o porțiune specifică din creier-amigdalina-centrul de procesare al afectivității și fricii. Cu alte cuvinte, cine adoptă poziția grupului e scutit de gândire logică și, poate, va dormi mai liniștit. Cine este împotriva grupului, experimentează senzația de frică.
Va imaginați, insistă Montier, ce este în pielea contrarienilor (investitorii care cumpără acțiuni la bursă când restul lumii vinde și se grăbesc să iasă din piață când euforia tinde spre infinit)? Rezultatele unei asemenea strategii echivalează cu ruperea periodică a brațului! conchide acesta. Iată deci o dimensiune interesantă a comportamentului de grup în piețele de capital și o altă explicație privind greutatea cu care se sparg bulele speculative. E dificil să innoți împotriva curentului-de la confortul interior dat de adoptarea părerii majoritare, la anxietatea mersului împotriva grupului reprezentativ, saltul pare imens. Din acest motiv atât de puțini se încumetă să-l facă la timp (chiar dacă postfactum lucrurile par evidente și mulți viteji se arată).

joi, 25 septembrie 2014

Nutritionistii Herbalife: aceeași Mărie cu altă pălărie de marketing

Va întrebați unde au dispărut consultanții de nutriție cu cocarde „Slabeste acum! Întreabă cum”? Oferă ședințe wellness gratuite cu aparate-minune de 100 lei.
Vânzarea aceluiași produs prin strategii diferite de marketing este de multe ori o idee bună...pentru comerciant. Iată un exemplu la care am fost cobai personal. 
Remarcasem de mai multă vreme niște agenți de vânzări deghizați în consultanți de nutriție. Ușor de recunoscut prin oraș după cocardele cu „Slabeste acum! Întreabă cum”, aceștia comercializează niște produse de slăbit sub formă de prafuri dizolvate în apă (shake-uri). Bradul e cunoscut, mult marketing la nivel global, celebrul fotbalist Messi apare pe câteva bannere și în România făcându-le reclamă (deși nu îmi e prea clar de ce ar vrea să slăbească în timpul activității sportive). Mă rog. 
De ceva vreme însă, deși reclamele cu produsele de slăbit sunt la fel de agresive, cam dispăruseră consultanții de nutriție cu cocardele în piept de prin oraș. Am fost însă tras de mâneca într-o zi lângă stația de metrou Tineretului de un tânăr simpatic care mi-a oferit un voucher pentru o ședința gratuită „wellness”. Ce să fie, ce să fie, chiar am decis să mă duc, mai mult de curiozitate, tânărul fusese cam misterios și nu a oferit prea multe detalii.
Ei bine, era aceeași firmă cu produse de nutriție și consultanții ei de vânzări care știau cum să slăbești, de data aceasta înarmați cu un ..cântar. Nu, nu l-au numit cântar, i-au spus aparat performant, apt să identifice procentul de țesut adipos din corp, indicele de masă musculară, procentul masei osoase, etc. 
Evident, după o urcare pe cântar, pardon, pe aparatul sofisticat, tinerelul cu voucherul (tot el interpreta și rezultatele) a dedus că îmi lipsește masa musculară, că sunt prea gras, că ...Nici n-am reținut bine toate problemele pe care le aveam de speriat ce eram. 
Mi-am revenit din fericire când am dat iar cu ochii de produsele pentru slăbit, recomandate ca remediu universal pentru toate aceste neajunsuri. Că aș fi putut slăbi, mai înțelegeam eu dar că urma să îmi cresc și masa musculară consumând prafuri concentrate în loc să trag de fiare n-am putut pricepe în ruptul capului. Așa că eu și tinerelul în cauză (slab ca un țâr dar mare fan al produselor de..slăbit, din care lua zilnic, după confidențele sale) ne-an despărțit doar prieteni (nu și parteneri de afaceri).
Ei bine, răsfoind peste ceva vreme ofertele unui retaileri online în timpul unei campanii de reduceri-bombă dau peste un cantar de diagnostic Beurer, cu preț redus de la 129 la 85 lei, ce făcea cam același lucru ca aparatul sofisticat al tinerelului cu produsele de slăbit și care și semăna cu acesta izbitor (cu aparatul, nu cu tinerelul). Recunosc, chiar m-a tentat să-mi procur și eu recuzita de „consultant wellness”, nu ca să invit la consultații la metrou, ci doar pentru satisfacția de a avea în casă un aparat „sofisticat” care să coste de câteva ori mai puțin decât prafurile concentrate recomandate de tinerel pentru o lună. 

duminică, 21 septembrie 2014

Norocul dă cu zarul

E suficient sa scădem doar câteva zile norocoase din an și tot profitul obținut din investiția la bursă se topește...La fel este și în viață.
Cine vede câștigurile la bursă acumulandu-se liniar în urma unei investiții, se înșală. De fapt, acestea vin mai degrabă neregulat, în salturi. Drept dovadă, există o statistică realizată anii trecuți de administratorul de fonduri Fidelity, care a monitorizat evoluția pieței de capital din Germania și a celor globale. În cazul bursei germane, profitul mediu anual oscila în jurual a 7% pe an în perioada monitorizată; dacă se scădea impactul celor mai bune 10 zile bursiere acesta se reducea la 1,7% iar dacă se dădeau la o parte încă 40 de ședințe cu cele mai mari creșteri, randamentul devenea negativ (-8%).
Similar în cazul unei investiții pe marile burse ale lumii: cine a investit timp de 15 ani ajungea la un profit de aproximativ 6% pe an, peste dobânzile bancare. Cine ar fi pierdut însă cele mai bune 10 ședințe în acest timp rămânea cu numai 2% iar cine ar fi ratat cele mai mari 40 de creșteri zilnice ar fi rămas cu o pierdere de 4%. 
Evident, e vorba de mișcări ample, care survin de obicei după decizii importante privind economia, politica monetară, etc. Sau de oscilații nervoase după ce investitorii trec repede de la agonie la entuziasm din diverse motive (companii aparent falimentare salvate pe ultima sută de metri de stat, etc) care fac ca volatilitatea să fie spectaculoasă.
Cine este victima acestor oscilații și ratează mare parte din creșterile anuale? Cel care cumpără după o creștere zdravănă și cel care vinde după o corecție la fel de spectaculoasă fiind tocat între dinții de fierăstrău atât de specifici burselor. Adică începătorii care se entuziasmează și se panichează repede.
Până la urmă la fel e și în viață, dacă dăm la o parte câteva conjuncturi fericite, clipele când șansa ne-a surâs cu toți dinții, poate că traiectoria noastră ar fi arătat cu totul diferit și nu am mai avea lucrurile de care suntem atât de mândri azi.
Iar dacă totul pare deja un joc cu norocul, mai am un exemplu. Au existat câteva experimente interesante de dat cu zarul. Într-unul, voluntarilor li s-a cerut să participe la un astfel de joc pe bani, astfel încât dacă nimereau partea „bună” a monedei să primească 10 euro, iar când greșeau să piardă 10 euro.
Majoritatea a refuzat deși după un număr mare de aruncări statistica i-ar fi îndemnat să fie liniștiți, cele două posibilități (cap/pajură) se egalizează numeric. Când ar fi fost cei mai mulți dintre participanți dispuși să parieze bani? Atunci când câștigul potențial depășea de două ori pierderea posibilă. Adică 20 de euro recompensa pentru față corect nimerită („cap), 10 euro pierdere pentru greșeli de aruncare („pajura”). 
Este o dovadă că teama de pierderi e net mai mare decat entuziasmul în fața câștigurilor posibile (cam de două ori mai mare). Și cum se explică atunci bulele bursiere și imobiliare? Atunci lumea nu percepe riscul, e doar lăcomie („vreau să câștig repede”) și invidie („vezi cum câștiga toți, eu de ce nu o pot face?”).
Jocul cu de-a datul cu banul are însă și un post scriptum: a existat și un grup de manageri de fonduri, deci de investitori profesioniști, care au fost invitați să participe la experiment. Surpriză ,aceștia erau dispuși să accepte riscuri mai mari decat caștigurile potențiale (peste 10 euro pierdere la „cap”, doar 10 euro recompensa la „pajură”), încrederea în capacitățile lor fiind foarte mare în ciuda bunului simț statistic ce ar fi arătat altceva (șanse egale pe termen lung).
Morala? Aveți grijă pe mâinile cui va dați banii!

joi, 18 septembrie 2014

Binomul preț-valoare, două exemple

Sunt cazuri în care prețul corect apare pe raft în România abia după supra-licitarea promoțiilor iar prețurile exorbitante din service-uri nu se prea întâlnesc cu discounturile.
Un binecunoscut retailer on-line de carte (dar și de bijuterii, haine, ceasuri, încălțăminte) a derulat recent o campanie promoțională „wish list”. Vizitatorii site-ului erau invitați să trecă pe o listă produsele pe care le găseau interesante iar a două zi primeau pe mail o ofertă cu un anumit discount. Campanie inedită având în vedere că multe prețuri erau deja reduse, mai ales la produsele diferite de cărți, oarecum reducere la reducere.
Ei bine, am experimentat cum funcționează campania punând pe lista un ceas Casio. Acesta avea deja o reducere de aproape 40% iar în momentul în care a mai primit și discontul pentru includerea în „wish-list” a ajuns mai ieftin cu aproximativ 55%. Un adevărat chilipir, nu? Am fost însă curios să văd cu cât s-ar vinde marca respectivă pe amazon.com și l-am găsit la un preț doar cu 10% peste cel oferit în România, după disconturi cumulate de 55%. Sigur, e o diferență între taxele din SUA și cele din România, dar în nici un caz una de 20%. Una peste alta, cum ar privi prețul din România fără discont în comparație cu varianta sa de pe amazon.com cineva care are ghionul să ia același produs la prețul întreg, de două ori mai mare ca cel din SUA? Dar pe comerciant?
Dacă mai devreme arătam că disconturile multiple abia dacă reușesc să aducă prețurile românești aproape de cele din străinătate la articole identice, să vedem cum stau lucrurile în service-urile pentru gadgeturi. Nu e un secret că e scump, uneori prea scump să repari telefoane și tablete ieșite din garanție, așa că mai bine iei unele noi. Am pățit ceva similar cu un telefon mobil care avea capacul din spate ușor crăpat. Nu era ceva remediabil la service-ul agreat de companie în interiorul garanției, așa că am dat un mail la sediul importatorului (companie românească ce aduce produse din China rebranduite) pentru a solicita ajutor.
L-am primit sub forma: „ capacul costă 15 lei, manopera de înlocuire ă sa 36 lei, taxele de curier pentru expedierea și returnarea telefonului 40 de lei”. În total 91 de lei pentru schimbarea capacului unui telefon care după un an, după multiple reduceri și promoții ale retailerilor, a ajuns să coste nou 330 lei, cu 20% mai ieftin decât la cumpărare. Aproape o treime din prețul telefonului pentru schimbarea unui capac? Cu 36 de lei manoperă (fără exagerare, și un copil schimbă un capac!)?. Nimeni de la departamentul relații cu clienții al importatorului nu s-a gândit să îmi ofere însă și o variantă mai ieftină-de exemplu, capac expediat prin curier la numai 35 de lei (15 lei capacul+20 lei transportul)....

miercuri, 17 septembrie 2014

Va scade dobanda la depozit? Poate investiti in actiuni Alibaba....

Apropiata listare a gigantului chinez de e-commerce la bursa din New York a generat ceva animatie pe pietele de capital. Chiar si in Romania au inceput sa apara ofertele de intermediere. Din pacate, clientilor potentiali nu li se precizeaza ca nu vor cumpara actiuni in IPO ci dupa listare, cand multi vor dori marcarea profiturilor dupa modelul Facebook. Asta daca nu intrati direct pe mana unui broker Forex...
Un amic a fost sunat in urma cu o saptamana de un broker care s-a dovedit dupa o discutie de 10 minute un intermediar Forex. “Ati aflat, vine Alibaba pe bursa, nu vreti sa castigati un 10%?” Amicului i-a sunat bine ideea dar a mers mai departe si a cerut ceva date: multipli de evaluare ai companiei (PER, P/BV), da sau nu dividende, “maruntisuri” de acest gen. La care interlocutorul s-a fastacit, era probabil doar un simplu agent de vanzari-ce mai contau indicatorii de vreme ce se putea paria pe variatia cotatiilor depunand doar o garantie? Asa a aflat amicul ca nu de actiuni era vorba, nici vorba de participarea la IPO, ci de un pariu pe diferenta de curs dupa listare, asa numitul CFD.
Am devenit ceva mai interesat de oferta Ebay-ului chinezesc si am dat o cautare cu amicul Google. Primul link sponsorizat in limba romana venea de la Tradeville si ne povestea despre marea oportunitate generata de listarea Alibaba (cititorii erau rugati sa lasa o adresa de mail si un numar de telefon pentru a primi un raport mai detaliat, ceea ce denota previzibila intrare in forta a agentilor de vanzari si in acest caz). De aceasta data era vorba de un broker de actiuni si nu de un lat pentru victimele Forex, dar nici in acest caz nu se ofera participarea la IPO, ci doar achizitia de actiuni dupa listare. Firesc, de vreme ce intermediarii IPO-ului sunt giganti precum Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, JPMorgan, Morgan Stanley si Citigroup iar Tradeville nu ar fi avut cum sa patrunda printre ei.
Riscul de a cumpara dupa listare este insa evident, de vreme ce discontul oferit primilor investitori, cei care asigura succesul IPO, este marcat de o buna parte dintre acestia in momentul tranzactionarii efective. Cu alte cuvinte, clientii Tradeville pot contribui la acest exit cum s-a intamplat in cazul Facebook (cotatiile au scazut semnificativ la putin timp dupa listare, de la 38 la 18 dolari si doar dupa ceva vreme, pe fondul unor rezultate mai bune ale companiei si umflarii bulei Nasdaq pe fondul dobanzilor zero practicate de Fed, si-au revenit si au oferit profituri primilor cumparatori prin intermediul bursei; acum sunt 74 dolari/actiune).
Nici Tradeville nu este prea darnica in ceea ce priveste multipli de evaluare pentru actiunile Alibaba (explicabil daca ne gandim la comparatia cu actiunile noastre din energie precum Transgaz si Transelectrica care au PER-uri de 6-7)-cel putin in articolul publicitar cumparat pe Hotnews nu o face,  asa ca am apelat la Bloomberg.
Ce am aflat: compania incearca sa se listeze dupa multipli de evaluare a companiilor din sectorul tehnologic, Nasdaq atingand maximul ultimilor patru ani si jumatate recent (2 septembrie). Alibaba tinteste o capitalizare de piata de aproximativ 167 miliarde dolari (21,8 ar putea fi valoarea IPO-ului, preturile de subscriere pentru cele 320 milioane actiuni fiind majorate recent de la 60-66 dolari/actiune la 66-68 dolari). Pretul pe actiune ar reprezenta de 29 de ori profitul estimat pentru acest an fiscal, analistii asteptand o majorare a profitului cu 50% fata de precedentele 12 luni.
Este insa un PER sub cel al multor companii chinezesti din domeniul internetului. Baidu Inc, cel mai mare motor de cautare din China se tranzactioneaza la un raport pret actiune/profituri de 34 tinand cont de profitul estimat pentru acest an fiscal iar Tencent Holdings Ltd, cea mai mare companie chinezeasca de internet listata, la un PER de 37. Asta in timp ce Amazon.com se tranzactioneaza in SUA la un PER de 133 (cu profiturile estimate pe 2014). Tot Bloomberg ne spune ca PER-urile companiilor de e-commerce listate in Hong Kong si in SUA au un PER median de 43 cu profiturile estimate pentru acest an fiscal.
Parerea mea: or fi “hot” actiunile Alibaba in viziunea analistilor, la un PER de 29, dar..decat sa dati banii pe chinezarii, mai bine luati Transelectrica si Transgaz la copii (raport pret/profit de 5 ori mai redus, dividende mult mai “palpabile”).
Alibaba planuieste sa inchida IPO-ul pe 18 septembrie iar tranzactionarea actiunilor va incepe o zi mai tarziu, pe 19 septembrie.

Conso, 16 sept

luni, 15 septembrie 2014

Erori retrospective și erori de confirmare

Suntem consecvenți propriilor convingeri până într-acolo încât combatem cu hotărâre teoriile care le infirmă ca și cum acestea ne-ar dilua cumva substanța interioară. 
Va aduceți aminte de creditele de 100.000 euro pentru apartamentele vechi de 70 mp din Militari pe vârful bulei imobiliare? Dar de terenurile din câmp vândute tot pe atunci cu sute de euro/mp pentru viitoarele dezvoltări imobiliare? Nu e așa că era la mintea cocoșului că prețurile nu puteau rezista acolo? Cine avea atâția bani să susțină cererea? Și unde s-ar fi ajuns în acest ritm, nu?
Dacă vi se par logice raționamentele de mai sus, tocmai ați comis o „eroare retrospectivă”, genul de greșeală pe care îl facem privind înapoi și găsind foarte logice și firești evoluțiile ce au urmat. Numai că în acel moment oamenii nu gândeau așa, și nu pentru că erau neapărat proști, ci pentru că existau și alte argumente pe piață. „Salariile se vor apropia treptat de cele din Vest și ne putem permite creditele astea, cererea e mare în România pe piața imobiliară, mulți vor să-și schimbe standardul de viață, vom compensa pierderea puterii de cumpărare dacă acceptăm ratele astea piperate cu ajutorul cursului de schimb care se tot apreciază după aderarea la UE, etc”.
Poate nu este cel mai bun exemplu, ideea este că privind în urmă evoluțiile ni se epar logice și firești, deși contemplăm doar o variantă-ce-i drept, cea care s-a materializat-din evantaiul de variante posibile care s-au pierdut pe drum. Iar acest fapt ne face foarte încrezători în calitățile noastre de guru...postfactum, de experți în devenire. ”Dacă evoluțiile din trecut mi se păr atât de logice, înseamnă că cele din viitor nu mă vor surprinde foarte tare”, nu?. Ei bine, nu mizați prea tare pe asta.
Sfatul lui Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gandesc” pentru a-i dezumfla pe cei ce se cred specialiștii la spartul târgului, pe cei care „erau siguri că urma să se întâmple ceva” este să-i întrebați abrupt „cat ai pariat din banii tăi dacă erai convins că lucrurile urmau să se întâmple așa?..Cum ai fructificat informația/intuiția ta?...Cuuum, nimic??!”
Un alt exemplu de eroare frecventă deseori este cea de confirmare. Îmbrățișăm anumite teorii, idei, plasamente și apoi căutăm doar acele argumente care le confirmă, experții care le valideaza, etc. Dacă găsim și păreri contrare le refuzăm mai degrabă, nu ne place ca cineva să ne spună că ne înșelăm. Suntem chiar dispuși să brodăm pe marginea unor alegeri personale conferindu-le valențe pozitive nemeritate.
Ziarele pe care le citim sunt cele în care ne regăsim mai degrabă părerile nu cele care ne provoacă să ne verificăm soliditatea convingerilor. Publicitatea speculează bine acest fapt, oferindu-ne nu mostre de credibilitate sau calitate ci produse și servicii „simpatice”, care arată bine și ne inspiră încrederea. Iar odată ce ne inspiră încrederea noi facem restul pentru a le îmbrățișa-căutăm păreri care să ne confirme alegerea, dovezi în acest sens și punem în paranteză criticile.

joi, 11 septembrie 2014

Reversul sentimentului de proprietate

Atașamentul față de active/joburi/relații păguboase în care am investit destul timp și energie și teama de pierderea marcată ne fac să persistam nepermis de mult în erorile inițiale.
Un experiment efectuat în Canada pe 3 grupuri de studenți a scos în evidență un fenomen interesant. Primului grup de studenți i s-a cerut să facă o anumită activitate pentru universitate primind drept recompensă căni cu însemnele instituției. La finalul experimentului, li s-acerut să schimbe cănile pe o ciocolată, marea majoritate refuzând. Al doilea grup a primit o sarcină identică recompensele fiind diferite: câte o ciocolată. La final, majoritatea studenților a refuzat să schimbe ciocolata pentru o cană cu însemnele universității. În sfârșit, al treilea grup a fost lăsat să aleagă recompensa: fie o cană, fie o ciocolată pentru fiecare student. În mod amuzant, au ales în proporții apropiate căni și ciocolate. 
Ce vrea să arate asta? Studenții care munciseră pentru recompensa lor ajunseseră să o perceapă că pe o proprietate iar de o proprietate te atașezi și te despărți mai greu. De altfel, acest gen de experimente demonstrează de ce prețul cerut de proprietari este de regulă mai mare decât cel oferit de un client potențial. 
Faptul că sentimentul de proprietate ne face să ne atașăm de obiecte a dus la formarea unor strategii de vânzări prin care cumpărătorul este momit să ia produsul acasă, să-l testeze (vezi „drept de retur 30 de zile”, drive-test, etc), vânzătorii încercând să-i trezească incipientul instinct de proprietate, fapt observat de Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gândesc. Despre cum se ne păstrăm mintea limpede în problemele financiare (v-o recomand cu căldură, este o radiografie amuzantă a greșelilor legate de finanțele personale).
Este de asemenea motivul care ne face să ne atașăm de afaceri sau relații perdante și să mergem de multe ori până în pânzele albe cu investiția materială sau emoțională în loc să spunem stop pentru a limită pagubele. 
Este de fapt un efect cumulat: înstinctul de proprietate se suprapune cu teama de pierdere. Și cum teama de pierdere este net superioară dorinței de câștig pentru cei mai mulți dintre noi, fapt demonstrat de asemenea în multe experimente, vom prefera să nu facem nicio alegere decât să riscăm să luăm o decizie în urma căreia să pierdem material sau emoțional. 
În mod curios însă, la finalul vieții, când sunt întrebați ce regretă cel mai mult, oamenii tind să treacă pe listă lucrurile pe care nu le-au făcut (inacțiunea deci) decât faptele greșite comise (acțiunea). Probabil că în momentul în care nu mai avem nimic de pierdut nu putem decât să regretăm că nu ne-am întregit experiența de viață, bună sau rea, cu toate riscurile.

miercuri, 10 septembrie 2014

Mare atenție ce puncte de reper alegem

Suntem mai bogați, mai sănătoși, mai informați și mai bine distrați decât generațiile trecute. Suntem mai mulțumiți?
Avem case mai mari, mijloace rapide de transport (mulți oameni nu ieșeau decât rareori din perimetrul satului/orașului unde se nășteau în urmă cu 3 generații), un sistem medical care ne prelungește viața bine peste 80 de ani în lumea occidentală, modalități nelimitate de divertisment, practicăm pe scară largă shoppingul și cu toate astea, gradul de fericire n-a săltat spectaculos pe planeta Pământ în ultima sută de ani după cum arată majoritatea cercetărilor sociologice.
Cum de se întâmplă așa ceva? Dacă veți privi încă o dată „calculatorul de fericire” de pe site-ul nostru, veți vedea că formula după care acesta operează (fericire=scop+relatii sociale+sanatate+bunastare materială) nu aduce acumulări calitative prea mari în ultimele decenii. 
Scopul nu este o invenție a lumii actuale, obiective, dorințe, idealuri au existat în toate epocile. Sigur, suntem mai sănătoși acum decât la începutul secolului trecut dar în același timp pierdem la capitolul relații sociale (în epoca internetului individul este tot mai izolat, relațiile de familie s-au mai răcit iar spiritul comunitar suferă). Iar bunăstarea materială este relativa din perspectivă istorică, depinde cu cine te compari în prezent. Oamenii de azi sunt mai bogați în medie decât cei din trecut dar starea lor de mulțumire se raportează la cei din jurul lor nu la generația bunicilor. 
Și nu doar că ne refuzăm o privire în urmă, spre modul în care se trăia înainte, când ne evaluăm starea de mulțumire din prezent, dar facem de cele mai multe ori comparații neinspirate cu cei mai bine situați pe moment. De pildă, se întâmplă mult mai frecvent să te declari nemulțumit de situația ta materială privind peste gardul celor mai avuți decât să te feliciți pentru ce ai în comparație cu persoanele defavorizate din societate, chiar dacă cei din urmă sunt evident mai mulți.
Așa încep cursele de acumulare ce sfârșesc apoi în lacrimi, la sfârșit de ciclu economic, după spargerea unor bule speculative din imobiliare sau piețele de capital. Este adevarat că și autoevaluările pe care le facem din timp în timp sunt lipsite de realism. Mai multe experimente independente au arătat că peste două treimi dintre participanții la un sondaj care ar cere subiecților să-și aprecieze inteligența, spiritul creativ, etc prin raportare la medie ar afirma cu sigurantă că se situează „peste medie”.

miercuri, 3 septembrie 2014

Cât costă socializarea la restaurant?

 Ieșitul cu prietenii la terasă (pub/restaurant/fastfood) a ajuns sport de masă. Consumați ca pretext pentru socializare sau doar pentru satisfacerea papilelor gustative?
Să iei masa în oraș costă de câteva ori mai mult decât să îți pregătești un meniu identic acasă, nu e un secret pentru nimeni. Dacă programul de la job/priceperea culinara nu îți permit să îți etalezi talentele de bucătar, ok, te resemnezi și scoți mai mulți bani din buzunar. Ce ne facem însă în situația în care ieșitul la restaurant, cafenea, pub, fastfood nu corespunde unui impuls elementar precum foamea sau setea ci dorinței de socializare? 
Consumăm ca și când am fi singuri și lihniți sau ne rezumăm la o consumație de politețe alocând toate energiile comunicării cu partenerii de dialog? Să te îndopi cu dezinvoltură în timpul unor astfel de ieșiri cu prietenii ratează și tentativa de socializare (cam greu să asculți și să empatizezi când înfuleci sau torni halbă după halbă), compromit și digestia (ori mănânci, ori discuți animat) și afectează și bugetul familiei.
De ce nu ne limităm la o bere/suc/un desert ușor când alegem să socializam într-un local, o dovadă de respect până la urmă și pentru partener și pentru ideea de dialog, și nu mâncăm pe saturate doar când ieșim în oraș cu acest scop în cap? Amestecându-le primim mai puțin din ambele direcții-mâncarea nu mai are aceeași savoare iar comunicarea își pierde din consistență-dar plătim în schimb mai mulți bani (raportat la o consumație frugală).
Dacă am stabili din start când ne vedem în oraș să ne potolim foamea/setea și când ne întâlnim să schimbăm idei/empatizam/bârfim am face ceva economii și am pleca și mai satisfăcuți de discuțiile cu amicii. Cât de mari ar fi economiile?
Presupunând că ne vedem de 2-3 ori pe săptămâna cu amicii și ne limităm la o cafea sau un pahar de suc/apa plată când stăm de vorba în loc să comandăm cu sârg din meniuri, cel puțin 200 de lei ar putea fi salvați pe lună în acest fel. Nu pare mult, dar prin însumare la finalul anului avem cât pentru un concediu relativ decent în extra-sezon, pentru o persoană. 

marți, 2 septembrie 2014

Se poate educa spiritul critic?

Principalul reproș la adresa sistemului de invatamant este că favorizează acumulările bazate pe reproducere mecanică în dauna dezvoltării simțului critic. Iar lipsa simțului critic face din timp în timp victime în urma unor teorii servite de-a gata de persoane și entități aparent dezinteresate. Se poate deprinde exersarea spiritului critic pe cont propriu? Iată câteva precauții minimale de luat în calcul înainte de a înghiți teorii/analize/sfaturi „dezinteresate” pe nemestecate:
*Cine este emițătorul mesajului și ce interese ar putea avea prin propagarea sa? 
 Va amintiți de teoria „piata imobiliară va crește ani buni de acum înainte pentru că cererea e consistentă? lansată în preajmă spargerii bulei imobiliare din 2008? Sau de observația „la câți bani s-au tipărit pentru salvarea băncilor americane, e musai că prețul aurului să sară pentru a ține pasul cu evoluția masei monetare” de prin 2009-2010?. Dacă cei care s-au repezit să cumpere casă supraevaluate în Militari sau aur ieftin ca braga la aproape 1.900 dolari/uncia ar fi remarcat că aceste „analize” vin dinspre brokerii imobiliari care aveau interes ca prețurile să urce mereu (când piața scade tranzacțiile se răresc, la fel comisioanele) sau dinspre agenții de vânzări ai „aurarilor”, poate că un clopoțel de alarmă s-ar fi pregătit să sune.
*Care ar putea fi contrargumentele care să șubrezească analizele vândute gratis?
 Să nu înghiți pe nemestecate cârlige de marketing cu pretenția de analize de piață este cea mai cuminte strategie. „Dar dacă nu e chiar așa? Unde pot găsi mai multe informații? Există și analiști care susțin contrariul? Pe baza căror argumente?”ar fi primele întrebări de pus în această situație. Revenind la cele două exemple din start, chiar dacă cererea de imobile era mare, cererea solvabilă în România era firavă chiar și în 2008, an de boom economic (vezi numărul mic de angajați raportat la totalul populației și salariile medii, în contrapondere cu prețurile astronomice la care ajunseseră apartamentele). Similar, dacă prețul aurului urmă să crească pentru a ține pasul cu umflarea masei monetare, de ce nu și cel al cuprului, cărnii, cărămizilor, computerelor precum și nivelul salariilor? Cum puterea de cumpărare nu crescuse după majorarea masei monetare în economiile dezvoltate, o bulă a prețurilor nu prea avea sens.
*Se pot indentifica anumite contraexemple în istorie care să contrazică analizele, teoriile, etc băgate pe gâtul publicului? 

 Istoria se mai și repetă, chiar dacă uneori cu variațiuni importante ale temei principale. Dacă ne raportăm din nou la cele două exemple de la începutul textului observăm că bula imobiliară din Japonia la începutul anilor 90 putea da indicii privind traiectoria prețurilor și în România. Similar, spargerea bulei metalelor prețioase la începutul anilor 80 ar fi putut trage semnale de alarmă privind viitoarele cotații ale aurului și argintului în 2009-2010.

sâmbătă, 30 august 2014

De ce-și iau „săracii” gadgeturi scumpe iar "bogații" le preferă pe cele ieftine

E vorba în special de tineri fără prea multe economii în bancă (sau deloc) care se înfig în smartphone-uri și tablete de peste 1.000-1.500 lei, laptopuri de peste 3.000 lei, electrocasnice de firmă, televizoare cu mulți de „K”, etc. De ce-și cumpără ei lucruri pe care în mod evident nu și le pot permite?
Din start trebuie să spun că nu iau în calcul mostra de înțelepciune „nu suntem atât de bogați încât să ne permitem lucruri ieftine”. Era valabil când nu se inventase garanția extinsă de 2-5 ani. După acest interval și lucrurile scumpe sub branduri recunoscute pot avea probleme iar o reparație arde la buzunar.
În plus, cam ce oferă un telefon inteligent de 300 de lei face și unul de 3.000 (adică poze mai proaste ca orice cameră compactă și internet la purtător, în scurtul interval când ne deplasăm de acasă unde avem internetul fix la job unde ne așteaptă altul)
De ce ar vrea atunci cineva care câștigă 1.000-1.500 lei pe lună să plătească tot atâta pe un telefon inteligent sau pe o tabletă cu un măr pe ea? Din punctul meu de vedere, vina o poartă mentalitatea rezumată prin „și cu 1.000 de lei și fără 1.000 de lei tot nu sunt bogat. De ce să nu mă simt atunci bine pentru 5 minute?”
Cine nu prea are bani puși de-o parte, cine nu a consumat timp și energie pe temen lung pentru asta și nu a făcut prea mari sacrificii pentru banii economisiți, se desparte relativ ușor de sume de câteva mii de lei-fie că e vorba de singurele sale economii, fei de bani împrumutați de la prieteni sau scoși de pe cardul de credit-din exact acest considerent. „Nu sunt suficienți pentru independența mea financiară pe termen lung...atunci de ce să nu-i cheltui?”. 
Se uită ușor că independența financiară se construiește pas cu pas, că pentru asta e nevoie de disciplină și voință. Sigur, la această ușurință de a cheltui contribuie și grupul cu valorile și gadgeturile sale, nevoia de imitație, marketingul agresiv care ne construiește nevoi false. Dar pentru că toate astea să prindă e nevoie cu siguranță de un consumator ușor influențabil. 
Cine are în schimb bani puși de-o parte pentru zile negre în urma unor ani de economisit disciplinat, cine a traspirat intens pentru acumulările sale, e mult mai reticent când vine vorba să bage adânc mâna în pungă, deși și-ar permite o astfel de cheltuială.
Nu pentru că 1.000-1.500 lei dați prea ușor l-ar condamna la sărăcie lucie, ci pentru că un astfel de gest e perceput ca renunțarea la un anumit tip de comportament cumpătat care a dat roade până atunci, o cedare periculoasă prin riscul sau de permanentizare (consumul compulsiv).
Iată de ce mulți oameni cu ceva stare înghit în sec când vine vorba de telefoane de marca ce oferă o „intensă experiență de utilizare” și trec mai departe.  

marți, 26 august 2014

Cele mai frecvente greșeli în concediu

Să alegi vârful de sezon și de preț, vacanțele rutinate, sejururile exorbitante pe datorie sunt modalități sigure de transformare a unei perioade mult-visate într-o experiență ratată.
În majoritatea cazurilor, vei petrece mai bine în concediu dacă alegi intervalul mai-iunie ori septembrie-octombrie, decât în clasicele luni de sfârșit de vară (iulie-august). Va fi în mod cert mai ieftin, mai relaxant și intim, nu riști să te calci pe bătături cu alte mii de turiști veniți în vârf de sezon. De ce atunci asistăm an de an la blocaje în trafic, nervi și stres în drumul spre/dinspre mare ori pe Valea Prahovei prin august? Același lucru în tradiționale mini-concedii legale (1 mai, Paște, etc)-de ce n-aș alege tihna unor zile în familie în astfel de perioade când prea multă lume circulă pentru a avea apoi o mini-vacanță pe cinste la 1-2 weekend-uri distanță?
Concediul reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o extraordinară investiție în amintiri. O vacanță este cu atât mai reușită cu cât trăiești experiențe inedite, cu cât ieșirea din rutina zilnică este mai spectaculoasă. Ar fi o mare eroare să transformi concediul în rutină, mergând an de an cu familia în același loc sau, când mergi într-o excursie organizată, respectând cu stictete programul impus de ghidul agenției de turism în loc să încerci o explorare pe cont propriu pentru a simți mai bine pulsul lumii noi vizitate. Este trist când cele 2-3 săptămâni de vacanță sunt programate doar pentru odihnă, mase regulate și lâncezit la umbră. Poți face la fel de bine asta la fiecare sfârșit de săptămâna, acasă, și pentru mai puțini bani.
Un concediu reușit se planifică în majoritatea cazurilor din timp-vei alege traseele, vei citi despre specificul locului, vei pune ban pe ban de-o parte din vreme. Creditele de vacanță se fac de multe ori în grabă, sub impulsul grupului din care faci parte iar alegerea unei destinații exotice cu mult peste puterile financiare ale turistului poate avea un efect de bumerang mai târziu. Ce te faci dacă pentru două săptămâni de distracție cu bani de împrumut trebuie să renunți apoi la 150 de weekend-uri de ieșit în oraș cu amicii sau la 50 de drumeții în locuri pe care nu le-ai mai văzut din țară? Am în vedere un credit pe cel puțin 3 ani....Merită? Ineditul, neprevăzutul care fac dintr-o ieșire în afara spațiului în care ne mișcăm zilnic o reușită nu se obține neapărat la mii de kilometri distanță....

sâmbătă, 23 august 2014

„Resigilatele”: chilipiruri aparente cu vicii ascunse

Pe site-urile retailerilor apar uneori oferte pentru produse „resigilate”. Nu este vorba de o reambalare ci de produse obosite, cu defecte și, posibil, vicii ascunse.
De pildă, cel mai mare retailer on-line, eMag, înțelege prin produse resigilate, produse „funcționale, testate sau doar expuse pe raft”. Nu știu cum am putea verifica dacă un produs expus pe raft nu a fost testat de nenumărate ori de vizitatorii showroomului, dar ne putem lămuri care este starea acestor gadgeturi din câteva descrieri. De pildă, pe 23 august era oferit un produs „resigilat”sub brandul HTC.
Era vorba de un telefon mobil HTC One X care era descris în felul următor „ambalaj original deschis, prezintă urme de uzură. Produsul beneficiază de garanție 6 luni”. În mod normal, o garanție este de 2 ani. Faptul că aceasta fusese scurtată la 25% din durata sa standard spune multe despre câte a văzut și simțit pe propria piele respectivul telefon.
Prețul era însă aparent tentant, reducere de 44%, de la 2.499 lei la 1.399 lei. Merită o economie de 1.000 lei disconfortul unei garanții reduse cu 18 luni și aspectul uzat? 
Înainte de a răspunde, să mai verificăm ceva. Cât de onest este prețul de unde pleacă reducerea, de 2.499 lei?
Produsul nu mai face parte din oferta eMAG acum, așa că bănuiesc că cei 2.499 lei erau ceruți în momentul în care clienții îl mai găseau pe rafturi sau la comandă pe site. Cât o costa un astfel de telefon la alte magazine în acest moment?
Cu ajutorul comparatorului Shopmania.ro găsesc 19 oferte pentru HTC One X la prețuri cuprinse între 1.291 lei și 1.899 lei. Ups, reducerea de la eMAG nu mai e așa de mare. Ba nu mai e reducere deloc dacă voi cumpăra același telefon, de această dată nou și cu garanție intactă, de la Basicom.ro (1.291 lei), 123GSM.ro (1.292 lei), Telefonultau.eu (1.376 lei), etc, magazine care vând chiar mai ieftin decât „resigilatul” eMAG!

miercuri, 20 august 2014

Ți-e jenă să returnezi produse?

Excesele la shopping pot fi atenuate în interiorul perioadei de retur practicate de comercianți: 1-2 zile la majoritatea hipermarketurilor, 10 zile pentru comerțul on-line, 30 de zile în unele cazuri.
Te câte ori nu te-a luat valul și ai bruscat cardul de credit/debit cu cheltuieli neprevăzute, de câte ori n-ai cumpărat lucruri de care nu aveai neapărată nevoie, ori prea scumpe? Ei bine, există un remediu.
Dacă îți dai seama a doua zi de la achiziție că nu era cazul să deschizi baierele pungii, poți returna produsele la majoritatea hipermarketurilor, fără explicații. Există și cazuri în care perioadă de retur poate fi extinsă până la 30 de zile, cum se întâmplă de pildă la retailerul de bricolaj Hornbach.
La cumpărăturile on-line, unde nu ai ocazia să testezi bine produsele întorcându-le pe toate fețele, ai în mod legal 10 zile lucrătoare în care te poți rasgândi și cere banii înapoi (mai puțin costul transportului). Iar în cazul eMag, Altex (doar pentru anumite categorii de produse achiziționate de pe site în acest caz), Flanco poți returna produsul în 30 de zile fără penalități sau justificări.
Perioada de retur poate funcționa ca o frână în calea cumpărăturilor compulsive, pe care te sfătuiesc să o folosești la maximum, cu condiția să nu cazi în cealaltă extremă: să returnezi doar pentru a face o nouă achiziție care să fie la rândul ei returnată. Dacă vei cădea în „patima” retururilor nu rezolvi nimic, nu îți însănătoșești finanțele personale, doar te alegi cu o doză suplimentară de stres și alergătură.
Dacă returnezi însă când îți dai seama că achiziția făcută nu se justifica, fie prin costuri, fie prin specificații și facilitățile oferite la respectivul preț, gestul va fi de bun augur pentru bugetul familiei iar experiența câștigată te va feri de viitoare alegeri pripite.