sâmbătă, 21 martie 2015

Se limpezesc lucrurile: DNA, Parchet, Nato-Rusia si…BVB

Ponta a pierdut surprinzator alegerile din noiembrie 2014. Surprinzator? Intoarcerea rezultatului, dupa un avans considerabil in sondaje de partea lui Ponta, aminteste de modul in care a castigat de 3 ori la mustata Basescu alegerile (Primarie, 2 x Presedentie). Ba chiar de 4 ori, daca ma gandesc si la modul in care s-a invalidat Referendumul din 2012. Mie imi plac coincidentele, numai ca atunci cand acestea se repeta nu mai vorbim de coincidente, ci de orchestrarea unor coincidente. Rezultatul alegerilor din 2014 nu a fost decis “pe teren” si am 2 argumente. In primul rand, exit pollurile. De la o diferenta de 1-3 procente si o marja de eroare de aproximativ 1% in cazul respectiv s-a ajuns in final la 10%. Nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara. In al doilea rand, social media. Pai diaspora si spectacolele prin media orchestrate cu acest scop, pai Facebook, pai bloguri, etc. Social media s-a comportat ca in revolutiile portocalii si primavara araba si nu mi-e greu sa presupun ca au servit scopurilor acelorasi papusari (vezi si contul lui Johannis de pe Facebook, umflat cu like-uri de aceeasi profesionisti, in ciuda lipsei sale de continut de calitate). De ce a fost ejectat Ponta? Era conformist, era de dreapta desi cu discurs de stanga, parea “sigur”. De acord, parea. Dar fusese prezent si la Olimpiada de la Sochi, vorbea cam des de investitorii chinezi (mai pomeneste cineva de ei la Nuclearelectrica?..ca Enel vad ca a renuntat sa mai vanda distributiile de electricitate din Romania pana unde acum cateva luni tot niste chinezi erau in pole position). Cineva, un licurici sa spunem, s-a gandit probabil asa: prin regiune avem Bulgaria, Ungaria, posibil Grecia dupa alegeri, Serbia care inclina spre Putin. Nu putem pierde Romania, avand in vedere pozitia sa strategica, scutul de la Deveselu, etc. Nu mai bine sa piarda Ponta, cam nesigur, cu o coalitie cam mare in spate? Si asa a pierdut Ponta, dupa ce USL-ul se sparsese inainte iar PSD-ul se tot subtiaza in prezent...
Si ajungem in acest moment la actualitate. Ce avem dupa noiembrie 2014? Demisia fortata a lui Maior, priponirea Elenei Udrea si a amicei sale Bica, o ceata de PSD-isti in arest sau in vecinatatea sa (Hrebenciuc, Mitrea, Mazare, Ghita, Valcov, ceva baroni mai putini sonori, etc), Horia Georgescu, eroul ANI, priponit si el si o tresarire de orgoliu a Parchetului (anchetarea lui Basescu). Cum explic eu lucrurile astea?Maior era un apropiat a premierului Ponta, un posibil premier dupa alegerea sa ca presedinte. Delete. Udrea era ceva asemanator (Ponta fusese avocatul famieliei Cocos), desi era prezenta in camarila basista avea destul afinitati cu Ponta-Maior. Delete Udrea, delete amica sa Bica de la DIICOT (DIICOT-ul putea fi acum o contra-pondere la DNA, ceea ce incearca mai nou Parchetul).
Basescu avea un joc dublu: pe de-o parte Deveselu, parteneri strategici, axa Londra-Washington, pe de alta Rusia (Gazprom prin Ioana Basescu, Alro si preturi mai mici la energie, renuntarea la Tezaur, etc). Deocamdata DNA nu-l atinge, pentru componenta sa atlantista, dar il va atinge poate Parchetul. DNA-ul in tandem cu SRI-ul continua deci munca inceputa in noiembrie 2014 si decapiteaza aripa pro-Ponta din anturajul basescian si pune umarul la slabirea PSD-ului scotandu-i din joc lideri marcanti si bagand groaza in plevusca. Horia Gerogescu este cel care l-a tinut multa vreme in sah pe Johannis cu ANI si avea un pedigree cam dubios dupa relatiile sale de la ANRP (vezi Bica). Delete Georgescu. Valcov, artizanul unui nou cod fiscal ultra-liberal, prin care Ponta incerca sa se mentina in joc, este si el saltat de DNA. Sa nu uitam de Curtea Constitutionala si caprele lui Grebla. Ar mai fi de mentionat Nastase si Voiculescu, asasinati politic inainte de acutizarea povestii din Crimea/Donbas. Aici poate fi vorba de o antipatie personala a fostului marinar de la Cotroceni rezolvata servil prin servicii si ramurile lor din justitie dar si o contributie “atlantista” la eliminarea reminiscentelor “national-comuniste” (cam greu cu globalizarea cand liderii au acumulat ceva si au vagi pusee nationaliste).
Sa revenim. De ce toata aceasta isterie dupa 2014, pana acum partidele si camarilele incercand sa alterneze pasnic la putere in Romania (cam ca in SUA)? De ce sa-ti cotonogesti adversarii cand esti constient ca nimeni nu-i vesnic la butoane si talibanismul se poate intoarce candva asupra ta cu bonus? Ei bine, cum spuneam, e vorba de conflictului Nato-Rusia, de pastrarea cu forta a Romaniei in sfera de influenta anti-ruseasca si nu doar de banale contre intre partide ce alterneaza la putere si camarilele lor. Si, din pacate, nu doar de retorica belicoasa e vorba aici. Cred ca la un moment dat chiar am putea asista la violenta armata in preajma noastra multumita apartenentei noastre atlantiste. Incep sa apara deja semnale si nu in piata media ci chiar in lumea banilor. Urmariti ce se intampla cu bursa de la inceputul anului. Cam scade, nu? Cam se decupleaza de la marile burse ale lumii (SUA are burse verzi desi se pregateste de schimbarea politica monetare de pilda). Smart money se pregatesc sa paraseasca zonele tulburi, de viitor conflict. Cine va beneficia de razboiul in care va fi implicata Romania? Mareata noastra industrie de aparare care e sublima dar…? Consumul intern (ca deh, insecuritatea creste savoarea vietii…dar nu in zonele de conflict)? Multi nu vor mai sti pe unde s-o tuleasca din tara…Si, atunci, de ce ar mai zabovi smart money pe aici? Cred ca va fi insa o retragere ordonata, metodica, iar asta nu exclude dintii de fierastrau.

Ce urmeaza?
Masina de razboi a Vestului se urneste greu pentru ca propaganda are nevoie de timp pentru a da roade. Sigur, daca apare o provocare majora, gen Pearl Harbour, lucrurile se schimba. Astfel incat sanctiunile la adresa Rusiei vor continua. Poate se deschid brese in unitatea de monolit din jurul lui Putin, poate i se forteaza mana sa actioneze necugetat (si iata si provocarea...). Nervozitatea va fi insa maxima la o reambalare a crizei financiare iar declansatorul unor conflicte armate mai de amploare poate veni dupa schimbarea politicii monetare in SUA (asta ar lovi inca o data in indatoratele in dolari companii rusesti) si plonjonul pietelor financiare. Despre Romania? Iohannis va fi in continuare discretia intruchipata pentru a nu-si eroda imaginea si gradul de incredere, mai ales ca in 2016 ar trebui sa castige alegerile pentru PNL (e greu de crezut ca UNPR-ul poate fi rupt din coalitia cu PSD pana atunci, singur n-are nicio sansa sa intre in Parlament iar pe listele PNL-ului nu va fi primit). Propaganda va lucra intre timp la turatie maxima-daca din partea B1, Realitatea, presei quality nu am la ce sa ma astept, pozitia Antenei 3 ma cam surprinde. S-au pozitionat mai degraba pro-Johannis, n-au prea insistat pe adevaratele mize din spatele tintelor DNA /SRI si pe papusarii din spatele acestora si i-am surprins si cu o frumusete de documentar pro-Ucraina. Remarc inca ceva: daca Udrea vorbea despre postacii de partid iar alti politicieni tind sa recunoasca existenta lor si la alte case, aparitia unor postaci anti-Rusia ma cam surprinde (ii gasiti pe Hotnews, Reporter Virtual, Adevarul, etc). Exclus sa fie platiti de partidele actuale asa ca ar trebui sa privim spre servicii mai degraba. Sigur, exista si postacii de sens contrar si o specie aparte, postacii care lovesc in simbolurile pasibile sa coaguleze natiunea (aparent inexplicabil, Simona Halep e vanata de ceva vreme de genul asta de postaci). Dovada ca lupta s-a incins deja in mediul on-line.

vineri, 20 martie 2015

Cum să nu mori de foame trăind din scris

I. Scrisul din impuls
Pe acest subiect găsiți aici si aici articole detaliate. Pe scurt, situația arată în felul următor. Cine vrea să publice o carte în România trebuie să se mulțumească cu aproximativ 10% din prețul la raft ca drepturi de autor. Scăzând TVA/CAS, impozit pe venit se ajunge la numai 7% “bani în mână”. Dacă luăm ca reper un preț de 25 lei/exemplar și un tiraj de 3.000 exemplare, onorabil în ziua de azi, rezultă că autorul va încasa pentru roadele tipărite ale muncii sale doar 1,75 lei/exemplar vândut, adică 5.250 lei dacă tot tirajul se epuizează (asta poate dura mai mult de un an însă). Nu pare rău pentru o…lună, dar nu e prea optimistă situația pentru cineva care dorește să trăiască din scris și nu produce mai mult de o carte la 6 luni (mă rog, la un ritm mai alert ar produce probabil doar maculatură). Ca autor de e-book lucrurile stau chiar mai rău, pentru că editurile oferă doar aproximativ 15% brut pe drepturile de autor iar prețul unui exemplar este semnificativ mai mic decât în varianta tipărită (uneori la mai puțin de jumătate din preț). Asta în România pentru că prin alte părți (Amazon, Kindle) se oferă până la 70% autorului având în vedere că editorul are costuri simbolice cu “tipărirea” electronică.
La fel de pesimistă este perspectiva pentru autorii de traduceri. O pagină tradusă în română din engleză/franceză/etc costă 2-3 euro în timp ce una tradusă din română în altă limbă de circulație de un traducător profesionist s-ar taxa cu 10-20 de euro. Autorii autohtoni nu au forță prea mare de negociere în relația cu editurile și din cauza presiunii cărților autorilor străini, unde drepturile de publicare nu costă nimic dacă autorul a murit în urmă cu cel puțin 50 de ani iar pentru cei contemporani dreptul de traducere costă 1.000-5.000 euro pe ediție. Adăugați la asta costurile simbolice cu traducatorii români și avem explicația sumelor modice încasate de scriitorii autohtoni. În final, doar o mână de oameni ajung să trăiască exclusiv din scris iar pentru a ajunge în această postură trebuie să fie atât autori talentați cât și unii bine promovați/mediatizați (s-ar mai fi înregistrat marile succese de public pentru Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Radu Paraschivescu, etc dacă autorii în cauza n-ar fi fost bine cunoscuți prin aparițiile lor la televizor/editorialele din ziarele de cultură sau cele de sport, generaliste, s.a.?).
Exista insa solutii salvatoare si pentru autori ceva mai obscuri. Ce-ar fi de pilda sa vinzi doar titluri de impact si maculatura intre coperti? Ideea mi-a venit cand mi-au cazut ochii pe un titlu de pe Elefant.ro. “Suge-o, Ramona!”, editie brosata, 486 pagini (nu se precizeaza dimensiunea in..cm), 26 de lei. Aparuta in ianuarie 2015 la Editura Trei. Stoc epuizat! (vorbesc de varianta print, o mai gasiti doar ca ebook la 17 lei). Hm! Banuiesc ca s-au gasit cateva sute bune de mici golani care sa incerce o gluma proasta cu vreuna din colegele/prietenele/cunostiintele lor. Nici nu mai conteaza ce scrie intre coperti daca te cheama Ramona si dai peste titlul asta gros cand deschizi de ziua ta pachetul frumos ambalat. Romanul se vrea o poveste despre iesirea din adolescenta si provocarile sale, deci croita exact pe publicul tinta pentru astfel de bancuri. Pastrand reteta, sunt convins ca niste gospodine de 30-50 de ani ar achizitiona cu entuziasm un titlu gen “Daca mai bei mori, boule!” asa cum subalternii unor sefuleti despotici si bugetari ar cumpara romanul de actiune “Traznite-ar DNA-ul, tati!” . Evident, pentru a le transmite mai departe.

II. Scrisul la comanda
Aici includ in special variatiunile pe tema jurnalismului militant (Antena3, B1, Evz, Romania Libera, Hotnews)-print, online, radio-tv. “Comanda” apare la orice publicatie-in sensul ca jurnalistul are de umplut un anumit spatiu, intr-un anumit timp si pe o anumita tema, asta intra in fisa postului-numai ca in cazul jurnalismului militant nu sunt acceptate decat anumite atitudini/abordari. O spun din experienta personala, la Hotnews (mai putin) sau Romania Libera (mai mult). In varianta soft, cenzura e prezentata ca lipsa de oportunitate a unei anumite teme ("sa mai amanam", "sa mai cerem puncte de vedere", "sa mai asteptam" pana cand...articolul e perimat si tardiv de publicat), in varianta hard editorul nu te publica pentru ca nu gadesti “corect”. Din jurnalismul la comanda se poate trai inca in Romania, desi greu, cu luni de strans cureaua cand salariul intarzie, cu conditia sa nu sari peste cal si sa pui accente critice vorbind despre prietenii politici/de business ai patronatului. A aparut insa o specie noua, analizele la comanda publicate pe platforme independente (vezi Contributors). Un amic mi-a povestit odata cum i s-a propus de catre un redactor-sef a carui sotie avea o firma de PR sa produca analize pentru Contributors pe diverse teme (sugerate de clientul firmei de PR, o companie in domeniul energiei) din care sa reiasa ca pretul la carburanti nu a crescut atat de tare, ca redeventele la petrol si gaze nu sunt atat de mici, etc. De altfel, pe Contributors veti gasi o multime de analize stufoase, cronofage ca realizare dar oferite aparent free pe platforma in cauza.

III. Scrisul pe blog.
Am mai tratat aici problema, nu vreau sa ma repet. E despre incontinenta de marketing, advertoriale nemarcate si doi lei de biscuiti pentru blogger, cu care nu moare de foame dar nici de trait nu prea traieste..

marți, 17 martie 2015

Scenarita de primavara

Cu cativa ani in urma ascultam investitori cu experienta, precum Marc Faber si Gerald Celente, vorbind de iesirea din criza globala prin razboi. Tiparul Fed urma sa fie doar precursorul conflictului nu salvatorul umanitatii. Ce nu vedeam atunci erau beligerantii-lumea nu parea prea departe de sfarsitul istoriei imaginat de Fukuyama. Sigur, existau inca Osama si Al-Qaeda dar pentru putin timp; comedia avea sa fie curmata repede dupa uciderea liderului religios care devenise cam necredibil pentru rolul de sperietoare globala, asa haituit prin pesterile din Pakistan cum era. Ce avem acum?
O incercare mai degraba ratata de a construi din lumea musulmana radicala un inamic credibil al Occidentului. Am asistat la primavara araba, fenomen generat inteligent si cu ajutorul retelelor de socializare dar din dezordinea creata nu a aparut o forta unita, ultra-religioasa si antioccidentala. A fost nevoie de inarmarea opozitiei anti-Assad pentru a construi in final ISIS. In ciuda salbaticiei de ev mediu, ISIS ramane totusi o plaga locala asa ca marele inamic se lasa asteptat. Noroc cu Ucraina. Remarcati si ceva asemanari cu perioada interbelica. Raboiul rece a avut un invins si asta s-a soldat cu pierderi de teritorii si despagubiri de raboi (privatizarea din Rusia). Firesc, frustrarea rezultata de aici, abil incurajata de revolutiile portocalii si extinderea Nato a dus la situatia din prezent. Iata in sfarsit un adversar pe masura Vestului, cu arme nucleare, resurse, sistem de aliante. Vom fi la fel de orbi, usor de manipulat de propaganda, de instinctuali incat sa punem mana pe arme iar?
In primul razboi mondial, lipsa de educatie, de surse alternative de informare si nationalismul manifest au facut treaba buna si milioane au plecat la moarte cantand. In a doua conflagratie mondiala resentimentele, frustrarile si efectele marii depresiunii au pus umarul la randul lor. Acum? Avem o criza atenuata cu tiparul marilor banci centrale dar departe de a fi incheiata, avem institutii media transformate in agentii de propaganda dar avem si internetul, un spatiu al pluralitatii si teoriilor alternative (inca). Va mai dura ceva pana o masa critica razboinica se genereaza in Vest. Despre Romania ce sa mai spunem- pozitia e catastrofala (priviti o harta) iar statutul de colonie nu lasa loc de intors.
Am vazut intre timp un documentar la Antena 3 despre “romanii care mor in conflictul din Ucraina”. Despre abuzuri ale separatistilor, manipulare a medilor rusesti, eroism cu mijloace putine a recrutilor romani din armata ucrainiana, etc, etc. Pe final, o mentiune interesanta-romanii cam refuza inrolarea. Lait-motivul: “pentru ce sa mor, pentru politicienii de aici?”. Poate ca zelul DNA din Romania incearca sa contracareze o atitudine similara cu cea din Ucraina, grosul arestarilor din ultimele luni fiiind din jurul apropiatilor fostului presedinte (detestat de majoritatea populatiei si perceput drept corupt) sau din randurile PSD, partidul ce sta in calea formarii unei noi majoritati parlamentare cu care sa lucreze optim Johannis. Vom avea o clasa politica mai curata in curand, innoita cu forta, asa ca puteti muri linistiti pentru, sa zicem, Alina Gorghiu.
Am mai spus-o pe aici, cred ca singura atitudine de bun-simt in zilele astea e sa refuzi discursul revendicativ, plin de ura, impartirea pe tabere (Rusia-Nato) si propaganda pro-razboi. Pentru mine e halucinant cum lumea pare sa se indrepte spre noi conflicte la doar doua generatii dupa un razboi devastator. S-or fi reactivat “Colectorii”, forte despre care vorbeste la un moment dat, in ultima sa carte-"Calatorii indepartate"-Robert Monroe (daca gustati genul asta de literatura, mai spre SF).

duminică, 15 martie 2015

Raspunsuri la intrebari ce nu mi-au fost puse

1.Simt nevoia sa cumpar des gadgeturi la moda. Odata cumparate, dupa ce le butonez si ma bucur de ele cateva zile, trebuie sa iau altceva-mai nou, cu functii mai multe, etc. Sunt bolnav? Sunt dependent de shopping? Cum se trateaza?
Achizițiile repetate tind să umple un gol care nu ține de garderobă, numărul gadgeturilor din dotare, etc ci mai degrabă de ideea de scop în viață; vorbim de o nevoie abstractă mascată sub forma goanei după tentațiile concrete din magazine. Una dintre cele mai bune definiții ale fericirii ia în calcul pe lângă sănătate, relațiile sociale și bunăstarea materială un ingredient mai puțin palpabil-scopul, motivația, obiectivele trasate în viață. Indiferent de câte bunuri bifezi, chiar și înconjurat de prieteni și sănătos fiind, ceva lipsește dacă n-ai sentimentul că mergi decis în direcția unor obiective trasate, ori faci ceea ce trebuie, conform valorilor și principiilor tale. Nevoia de scop, de direcție este cea care duce și la excesele de shopping. Cei care cumpără compulsiv vor să umple de fapt un gol. Ce caută mai exact? Într-o formă sau alta, senzația de sațietate, un sentiment ce ar rezultă din bifarea tuturor termenilor din ecuația fericirii. Cât timp scopul, obiectivele trasate și asumate ori sensul într-o denumire mai largă lipsește din viața noastră pot să apăra strategiile de compensare deși aparent putem avea din belșug sănătate, bani, prieteni buni. Și așa apar în peisaj drogurile, libertinajul, shoppingul. Teoria se verifică destul de bine urmărind atent comportamentul celor care stau bine la capitolul scop/obiective/misiune-nu cred că-i vom surprinde prea des la mall sau schimbând tabletele/smartphone-urile precum șosetele.  Ce poti face deci? Cauta-ti un scop, ceva obiective, un sens. Ai o paleta vasta: religie, salvarea balenelor, lupta impotriva manipularilor media pe forumuri, etc. Alege doar.

2. Mi-am inscris copilul la ora de religie, in principal pentru ca nu vroiam sa-l stiu bantuind pe holurile scolii daca nu o faceam. Am facut bine? E buna religia pentru copii?
Adversarii orelor de religie din scoli acuza indoctrinarea si obtinerea unei clientele cu forta pentru cler. Despre morala pentru recompensa, despre faptele bune care cumpara bunavointa zeului nu prea e de criticat, asta face bine la coeziunea sociala. Cata vreme orelele de Etica nu rezolva problema recompensei, e la mintea cocosului ca autoritatile vor dori sa aibe cetateni dispusi sa faca fapte bune, cel putin din interes. Alternativa- o societate plina de ego, de urmarirea obsesiva a  intereselor individuale, nu prea suna bine. Sigur, ar fi mai inteligent de explicat ca faptele bune facute aproapelui atrag un comportament asemanator, precum faptele rele atrag unul antisocial, deci iti faci bine tie pana la urma daca faci fapte bune. Cred insa ca genul asta de mentalitate va fi predominanta in viitor dar e inaplicabila in prezent. Acum ceva mii de ani oameni cumparau bunavointa zeilor prin ofrande (uneori chiar si umane), acum o fac prin fapte bune, tot e un progres. In viitor, vom invata despre interconexiuni si intarcerea obrazului ca modalitate de promovare a unui anumit tip de societate. De altfel, cam asta era si mesajul lui Cristos inainte de a suferi ceva denaturari. N-a spus pe nicaieri cate fapte bune iti rascumpara o viata pacatoasa, a vorbit parca de credinta, sa nu-ti judeci aproapele (doar cel fara de pata sa arunce piatra) si sa nu-l tratezi la fel daca e marlan pentru ca in felul asta nu faci decat sa raspandesti marlania (intoarce si celalalt obraz). Nu deci vad nimic rau daca un copil face religia, cat timp ai grija sa-l deprogramezi daca profesorul e prea zelos/habotnic. Pana la urma mesajul crestin a suferit destule rescrieri "creative" iar despre unele vorbeste cu talent un ateu declarat, CTP (aici). Nu ma pot face ca nu observ nici ca atacul la Biserica (religia in scoli, trecutul lui Daniel, etc) apare in ultima vreme in contextul conflictului din Ucraina, de parca cineva s-ar teme de pan-ortodoxism incercand sa evite ezitarile intalnite in conflictul Nato-Serbia

3. Am iubit ceva la viata mea-femei, copii mei, parintii-dar parca, intr-un fel, ma iubeam tot pe mine. E posibil? Altfel, observ ca nenorocirile celor apropiati nu ma prea misca, ba gasesc ceva bun in ele cum zicea si moralistul francez. Sunt rau, sunt fara speranta?
Iubim in general femeile in care ne reflectam cel mai bine (poti sa-i spui si compatibilitate). Iar copii sunt sansa noastra ca vom trece testul timpului, ca vom supravietui prin altcineva (deci ii iubim si pe ei iubindu-ne de fapt pe noi). Ne mai iubim parintii, o dragoste amestecata cu recunostiinta pentru pastratorii trecutului nostru de care suntem atat de atasati (in special de perioada copilariei). Desi pare ca e vorba despre EI, de fapt subiectul este EU. Cand subiectul nu mai este EU nu e dragoste, eventual admiratie. Universal valabil. Iar de maxima lui La Rochefoucauld, ce sa zic? Nu e cinism, nu e rautate, e doar reevaluare. Nenorocirile celor apropiati iti dau ocazia sa iti reevaluezi situatia, sa primesti o infuzie de optimism (“uite domle ca altii o duc mai rau, deci eu stau chiar bine!”). Nu inseamna ca te bucuri de raul lor, ci doar de binele tau subevaluat. 

joi, 12 martie 2015

Joburi noi: trol de internet, scrib MLM-ist

Poti scoate un ban postand comentarii laudative/demolatoare. Ori intrand in reteaua scrisorilor de recomandare. Vremuri noi, meserii noi….
Mai intai cum "castigi bani la domiciliu, din redactarea unor scrisori". In ce consta afacerea? Am remarcat tipul asta de anunt asta plasat strategic printre comentariile la diverse articole de pe net. Urma o adresa de mail si invitatia de a scrie pentru a primi detalii. Din primul raspuns primit eu am dedus ca:
-afacerea consta in redactarea unor scrisori de recomandare, pentru tineri sau cei fara experienta la locul de munca, ce se lovesc din acest motiv de rezervele angajatorilor
-pentru a intra in reteaua de scribilor trebuie sa parcurgi un test de atentie si cunostiinte de afaceri intins pe durata a 12 lectii, iti primesti apoi propria scrisoare dupa care vei putea sa redactezi scrisori pentru alti saraci cu duhul ce vor un job + scrisoarea de recomandare si accepta sa intre in retea pe o pozitie inferioara, in speranta ca vor aduce la randul lor noi adepti
-evident, la un moment vei plati pentru scrisoarea ta, venituri se ce distribuie piramidal ca la orice sistem MLM.
Frumos, nu? Cu ceva perseverenta ne umplem toti de scrisori de recomandare, dupa care va trebui sa facem rost de super-scrisori, o simpla epistola nu va mai valora cine stie.O alta schema Ponzi din care cei aflati spre baza piramidei vor investi ceva bani dar nu vor scoate nimic.
Cu trolii de internet povestea e diferita. Sunt angajati de diverse partide, miscari civice, companii private sau alte interese mai obscure. Iata aici o poveste despre Samsung si trolii angajati in Taiwan pentru a promova telefoanele sale si a face reclama negativa HTC. Alta despre trolii rusi aici. Cine citeste Hotnews si comentariile care se impacheteaza la articolele despre Ponta/PSD sau Rusia/Putin simte de altfel ceva similar.Cine sunt trolii? In cazul Samsung erau probabil studenti. In cazul trolilor politici identitatea lor ar putea fi cautata si printre membri de partid iar in cazul trolilor geo-politici pe langa categoriile deja enumerate (studenti, mici politruci) ar trebui sa privim si spre serviciile de informatii.
Concluzia? Articolul si comentariile la acesta nu reprezinta un tot unitar, cel putin de cand au aparut trolii in peisaj. O frecventa mai mare a unei anumite atitudini vizibila printre comentarii nu echivaleaza cu un sondaj de opinie printre cititori, ci doar cu pozitia unor oameni aflati in timpul…serviciului.

miercuri, 11 martie 2015

SOV, Coldea, Catu, BNR. Telegrafice...

SOV are o postare interesanta azi pe blog, apropo de anticoruptie. Stiu, nu ar fi in masura sa vorbeasca tocmai el, totusi asta nu inseamna ca greseste din start, asa cum nu inseamna ca Tapalaga emite doar mari adevaruri. Un pasaj din postarea lui SOV: “Dupa ce se aseaza la Cotroceni, Iohannis il da afara pe Maior. A doua zi ii convoaca pe capii S.R.I.-ului si le explica de ce a facut-o. Printre cei de acolo era si generalul Coldea. Pentru el, inca nu batuse ceasul. Cohortele de agenti F.B.I., mult mai numeroase decat comisarii sovietici de dupa Al Doilea Razboi Mondial, aveau nevoie de un om de legatura local. Sub pretextul ca pun la dispozitia institutiilor statului pretioasa lor experienta in lupta impotriva coruptiei, ei radiografiaza tot, cartografiaza tot, recruteaza tot ce vor. In ciuda slugarniciei de care da dovada fata de stapanii lui, el va fi schimbat. Este deja o figura compromisa, iar asta nu se accepta in genul asta de meserie. Seful unui serviciu de informatii nu poate fi un infractor de drept comun. Asta ar leza inca de la inceput imaginea presedintelui. De ce pun accentul in ultima vreme pe Coldea si pe S.R.I.? Aversiunea pe care i-o port acestui individ nu are nimic de a face cu necesitatea schimbarii lui. La ora actuala, el este cel mai important pion al americanilor in Romania. Prin el, americanii au acces la tot ce tine de securitatea nationala, la tot ce tine de maldarul de dosare aflat in fisetele sigurantei romanesti. Din cauza lui si a lui George Maior, suveranitatea statului roman a ramas doar o poveste de adormit copiii. Actul de vanzare al tarii initiat de Basescu a fost desavarsit de cei doi. Servilismul inept al celor trei a facut din Romania o tinta total nepregatita pentru ceea ce urmeaza a se intampla”.
Seful de personal de la BNR a avut si el un interviu prin ZF, in care vorbeste de cei peste 1800 de angajati ai institutiei. Ceea ce ii da lui Florin Catu ocazia sa faca o paralela interesanta pe Facebook: “ECB 1500 de angajati, FED -Board of Governors aproximativ 1700 de angajati, BNR- 1860 de angajati”. Uite ca stam bine la ceva-si asta  nu e tot. Imi aminetesc de postarea Riscograma despre servicii si de numarul avansat pentru lucratorii acestora (“Numărul absolut: Personalul de 12.000 de agenţi secreţi e depăşit doar de al FBI. În total, cu o 2,5% din populaţia grupului de ţări, România are mai mult de 15% din agenţi. Proporţia faţă de populaţie: Există 60 de angajaţi în serviciile interne la suta de mii de locuitori. Urnătorul clasat, Polonia, are 13 de angajaţi. Media este de 7 iar ultimul clasat este Italia, cu 2,7”). Vi se pare cam mare numarul de sinecuri (n-am zis inca nimic de ASF, Parlament, etc) si de sinecuristi? Va dau o veste buna: o parte dintre acestia se numara in mai multe locuri (vezi BNR-servicii, Parlament-servicii, etc) deci sunt mai putini per total. Mi s-a luat o piatra de pe inima!

luni, 9 martie 2015

Cum ajungi hacker fara sa ai habar

Dincolo de limbajul licentios si ceva tendinte sociopate, pe blogul lui Manowar gasesti si chestii cu miez, cum e postarea asta in care explica din “interior” cum poti ajunge hacker fara voie. Si avand in vedere ca omul pare sa-si fi facut din hacking un hobby la un moment dat, eu zic ca merita crezut pe cuvant. Mai jos un pasaj relevant.
"I-am aflat si parola contului de battle.net, ce dracu’. Am aflat tot ce se putea afla. Si era frumos la vremea respectiva, cand ISP-urile iti dadeau un IP static. Era frumos sa-i iei unuia parola de la mail, sa verifici toate site-urile/forumurile pe care e inregistrat si sa vezi ca de cand lumea, se logheaza de pe acelasi IP. Si, pentru ca windows si pentru ca oob3.c, fara alte discutii, am ajuns si pe calculatorul lui. Si poate credeti ca i-am formatat hardul, cum am facut cu altii. Dar nu. Nuuu. Am pus nu netbus, ci jegul ala, seven something, nu mai stiu cum se numea. Si-apoi m-am apucat de dat comenzi online, cu carduri furate, de pe calculatorul lui. Una dupa alta. Nu mult, da’ sarisem de 15,000 overall. Toate comandate la adresa lui. Si abia dupa i-am formatat calculatorul. Am mai verificat cand si cand, dupa, daca omul ala mai e activ online. Cata vreme am verificat eu – inclusiv dupa LOD – omul ala nu a mai aparut pe nicaieri. Nu la diablo – unde-l aveam in friends list. Nu pe forumuri. Nicaieri.Ce s-o fi intamplat cu el? Nu stiu si nici nu-mi pasa, dar am o banuiala".
Iar daca asta poate s-o faca un pusti cu abilitati IT-stice, cam pe unde va pot duce hackerii cu experienta (eu de asta nu iau internet banking, mai ales cand am si depozite in dotare) sau baietii din servicii daca e ordin sau sunt calcati pe coada? Este ca va ganditi la IP-uri mobile si postatul de prin cafenele cu retea de net proprie? Ma rog, asta apropo de legile supravegherii cibernetice. Recunosc ca am devenit un pic paranoic pe tema asta dupa un mesaj CELL BROADCAST pe telefonul mobil care suna cam explicit in cazul meu (numele statiei de metrou folosita uzual). Mi-a amintit de strategia utilizata de securisti in cazul protestelor din Piata Universitatii (o, tempora!), cand oamenii cu vechime in Piata descopereau lucruri ciudate venind acasa, de pilda ca le lipseau niste lucruri concrete din casa-nimic de valoare, nu era o spargere-chestii folosite des, a caror lipsa o observi si te socheaza neputand s-o explici. Iar neputand s-o explici incepi sa ai mai mare grija cu ce spui si ce faci…

duminică, 8 martie 2015

De ce “gratis”=”lipsă de calitate”

Știm din experiență că lucrurile prea ieftine sunt suspecte. Dar cele gratis? Să vedem mai întâi sub ce formă primim ceva gratis…
Pe 7 martie am urmărit un reportaj la știri despre calitatea cornului și laptelui primite de elevi la școală, gratis. De fapt, nu sunt chiar gratis, Guvernul plătește pentru ele (și, implicit, contribuabilii le oferă propriilor copii din impozitele reținute de stat) dar simplul fapt că nu există un control al consumatorului final asupra deciziei de a le achiziționa sau nu face ca în acest moment foarte puțini copii să le consume la școală. Asta pentru că laptele e cam acru iar cornul e doar o pâine albă insipidă de dimensiuni mici. Reportajul în cauza m-a făcut să mă gândesc și la alte gratuități similare-spectacolele în aer liber de Revelion, sarmalele la diferite ocazii festive, etc. Apoi, ziarele gratuite de la metrou (Ring se numește publicația tabloidă de câteva pagini). O altă formă de a ambala gratuitățile este să le atașezi unui alt produs, mai greu vandabil din cauza calității/prețului. Calitatea proastă a gratuităților decurge din denaturarea raportului cerere-ofertă.
Exceptând situațiile în care gratuitățile sunt foarte limitate (că număr și perioadă a promoției) și oferite în scop de marketing, supra-dilatarea ofertei pentru a satisface o cerere “oportunistă” consistentă se va reflecta automat asupra calitățiii produselor oferite sub un pretext sau altul. Cum un comerciant care oferă produse gratuite de calitate proastă poate genera până la urmă un efect negativ stârnind nemulțumirea “beneficiarilor” ce vor evita să-i devină clienți cu banii jos mai târziu, ofertele comerciale nu prea abundă pe acest segment. Cele mai multe gratuități le oferă însă statul iar cel mai bun criteriu pentru a vedea dacă e vorba de produse de calitate îndoielnică sau nu este să le căutăm și pe rafturile magazinelor, în piața de spectacole, etc. Dacă acestea lipsesc în forma lor originală-vezi cornul și laptele-rezultă că sunt nevandabile fără subvenția Guvernului, slabe calitativ și n-ar trebui să ne bucurăm prea tare când ni se oferă.

sâmbătă, 7 martie 2015

Cardul de fidelitate: tips and tricks

În mod uzual, reducerile pe un asemenea card ocileaza între 5-20%. Citește mai jos despre ce ar trebui să ai în vedere când ești în posesia unuia.

La farmacie, hipermarket, chiar și la magazinul din colț ești momit cu cardul de fidelitate. Principiul sau de funcționare e simplu: îl folosești cât mai des și primești o reducere (uneori aceasta crește progresiv în funcție de valoarea cumpărăturilor) sau puncte bonus care îți dau dreptul, prin acumulare, să achiziționezi produse gratis. Cât de mare e discountul pe un astfel de card de fidelitate? Din experiența proprie de vânător de reduceri, acesta variază între 5-20% în majoritatea cazurilor. Sub 5% cu greu s-ar mai putea numi discount iar peste 20% deja s-ar intra în categoria “promoțiilor”, “mega-reducerilor”, “Black Friday”, etc.

La ce trebuie să ai grijă când ești în posesia unui astfel de card? În primul rând, la cardurile concurenței. La prețuri apropiate între 2 farmacii de exemplu, contează dacă prima oferă carduri de fidelitate cu discount de 15% iar cea de-a doua are carduri mai “sărace”, cu numai 5% discount. Apoi, la prețurile fără discount de la alți comercianți. Nu te încânta prea tare să ai discount de 10% de exemplu raportat la un preț fixat strategic cu 20% peste media pieței.

Concluzia? Cardul de fidelitate este un instrument util cât timp nu duci fidelizarea până în pânzele albe, renunțând să mai faci comparații ("studii de piață") între oferte. Altfel, există riscul ca respectivul card să se transforme din instrument pentru economisire în stimulent pentru cheltuieli inutile.

miercuri, 4 martie 2015

Debitorii in franci s-au mai pricopsit cu un comision: taxa de participare la“grupul de negociere”

Aparent, o economie majora: in loc sa dai 400 de euro taxa de reprezentare in instanta ca client al dlui Piperea, scapi cu numai 80 lei (50+30) reprezentat de AURSF si poti avea si conditii mai bune la plata datoriei. Practic, un cost cam piperat, greu de justificat.
Cum se intampla in justitie? Cand banca pierde un proces in instanta, nu e obligata sa implementeze solutia respectiva pentru restul debitorilor. Precedentul nu capata litera de lege in sistemul nostru de drept. Banca a avut argumentele ei, instanta poate le-a ignorat, banca va respecta decizia dar nu se va grabi sa avanseze acte aditionale celorlalti debitori cu contracte-tip subintelegandu-se ca instanta s-a cam inselat. Cum e la negocierea colectiva? Banca si clientii cauta un numitor comun, poate pe la mijlocul distantei dintre pretentiile fiecaruia, poate mai aproape de pozitiile bancii, aceasta avand oricum o abordare de forta in cazul de fata (contractele de credit sunt executorii si nu exista inca o lege a falimentului personal). Spre deosebire de solutia fixata de justitie, solutia gasita impreuna cu grupul de negociere este una acceptata de banca din proprie initiativa, in raport cu un grup eterogen de debitori, cu situatii financiare diverse. Nu poti cere bancii sa iti acorde conditii similare celor obtinute in cazul unor decizii definitive in justitie daca n-ai fost parte in proces (sau o poti face dar cu sanse mici) dar vei avea mult mai mult succes daca o faci din postura de client care n-a participat la grupul de negociere, fiind vorba de o solutie acceptata de banca fara constrangere. Dincolo de asta, e greu de crezut ca un grup de negociere format din cateva sute/mii de persoane reprezentate insa la discutiile cu banca de membri AURSF si minim 1 (!) debitor, va gasi solutii care sa-i multumeasca pe toti.
Participarea la un grup de negociere pare tentata insa prin prisma economiei facute de nemultumitii cu datorii in franci. In loc sa dea 400 de euro taxa de reprezentare unui avocat (peste 1500 lei) scot din buzunar doar 80 lei (pentru inscrierea in AURSF si cheltuieli de…negociere, vezi aici). Dincolo de asta, cum spuneam, daca in cazul unui proces in instanta reclamantii pot obtine satisfacerea integrala a cererilor, cu posibilitatea insa de a pierde, inclusiv si taxele de reprezentare, in cazul unui grup de negociere, sansele sunt sa se ajunga doar la o indulcire a conditiilor de derulare a imprumutului in franci, cu aceleasi sanse de pierdere a cotizatiei in cazul in care concesiile bancii vor fi inacceptabile pentru persoana in cauza.
In opinia mea, taxa de 80 de lei este cam exagerata, parca ar fi un comision al fostei Volksbank; mult mai corect pentru debitori ar fi sa plateasca eventual o suma ceva mai modesta (poate cotizatia la inscrierea in AURSF, 30 lei) iar “donatia” (diferenta dintre 80 lei si cotizatia la inscrierea in AURSF) sa vina doar in cazul unei acceptari individuale a solutiei rezultate din negociere. Oricum, mi-e greu sa inteleg la ce se refera “cheltuielile de negociere”. Altfel, se va ingrasa o asociatie (inteleg din Bursa ca sunt deja mii de incrieri in grupul de negociere), poate si terte persoane, mai degraba decat sa se usureze semnificativ situatia debitorilor. Recunosc ca postarea de azi are si o abordare personala. Cum nu sunt de acord cu marimea “comisionului de negociere” incepand de astazi demisionez din asociatia AURSF al carui membru fondator sunt; de altfel marturisesc pe aceasta cale ca am aflat de initiativa AURSF din...presa, comunicarile dintre membri asociatiei acolindu-ma de ceva vreme. Ca sa nu fie si alte discutii, mai mentionez ca nu am credite (nici macar in franci)...

duminică, 1 martie 2015

Un asasinat si multe semne de intrebare. Putin=Hitler?

Boris Nemtov, fosta mana dreapta a lui Eltsin, si unul dintre liderii opozitiei din Rusia a fost impuscat recent. Explicatii? Nemtov era depozitarul unor informatii-bomba care demonstrau implicarea Rusiei in razboiul din Ucraina (Poroshenko), Putin este autorul, cel putin moral al asasinatului, deoarece FSB-ul monitoriza atent miscarile opozantului iar un asasinat nu s-ar fi facut decat cu acordul/lipsa sa intentionata de reactie (fostul corespndent Reuters pentru Rusia). La o privire mai atenta ambele explicatii din main stream media pica. Are noima un asasinat cand esti unicul depozitar al unor informatii sensibile (esti o cartita in sistemul adversarului, un investigator independent, etc) si esti gata sa le popularizezi, ceea ce e greu de crezut despre Nemtov. Or, daca acesta nu era singurul detinator al informatiei era de presupus ca aceasta si-ar fi gasit oricum drumul spre media, prin alt vector (alt membru al Opozitiei, unul din posturile ei de radio/tv, etc) si la ce bun sa-l mai asasinezi pe Nemtov? La fel, in cazul omniprezentului FSB. Pot accepta ca FSB il monitoriza pe Nemtov, pe cei din anturajul sau, dar nu cred ca FSB putea controla orice potential agresor al acestuia, aparut din senin (complicatii sentimentale, un extremist fan-Putin, un “lup singuratic”, etc). Cui foloseste moartea lui Nemtov?
 Lui Putin in niciun caz. Asasinatul vine pe un varf de popularitate al liderului de la Kremlin, cand Opozitia e slaba. Transformat in victima lui Putin, Nemtov devine un viitor factor coagulant pentru miscarile de opozitie si slabeste convingerea unor aliati mai fragili pentru Putin. Plus imensa reclama negativa de prin Occident-vezi cat de repede a preluat si presa romaneasca teoria Poroshenko. Intr-un interviu pentru Newsweek dat inaintea mortii, Nemtov il compara pe Putin cu Hitler, gasind asemanari in forta propagandei pro-Putin si in aparitia unor suporteri infocati, gata de actiuni in forta impotriva opozantilor.
 Cu putin efort, gasim si alte asemanari: Putin se sprijina pe resentimentele majoritatii rusilor fata de cum au evoluat lucrurile dupa dezintegrarea URSS (si Hiler avea la baza frustrarea nemtilor fata de modul in care se incheiase primul razboi mondial) iar infrangerea sa, previzibila, ar reprezenta inca un pas inainte in directia unei lumi unipolare (stiti care, cea cu “libertate, egalitate, fraternitate”).Dupa eliminarea orgoliilor rusesti n-ar mai fi decat obstacolul China +BRICS-asta daca componente ale acestui ultim bastion nu pierd ocazia sa se alieze cu Putin pierzand impreuna cu acesta.
 Cum poate fi convins Putin sa devina inamicul public numarul 1? Demonizarea prin mass-media occidentala dureaza si e nevoie de argumente mai palpabile, de un impact emotional mai puternic. Putin trebuie sa fie deci agresor si nu doar agresor in cazul unor teritorii unde exista minoritati ruse. Iar pentru a deveni agresor trebuie provocat eficient. Nato era sa ajunga sub fereastra sa din Crimeea si avem criza din Donbas. Lumea occidentala a raspuns apoi cu scaderea pretului petrolului si sanctiuni care ii subrezesc pozitia interna liderului de la Kremlin iar urmatorul pas ar fi sa il lase complet fara bani, taindu-i accesul la sistemul SWIFT (sigur, ar avea si ceva banci europene probleme, bancile sunt legate intre ele prin tot felul de produse toxice, dar tiparul de la BCE/Fed ar putea rezolva asta, linii urgente de finantare pot fi deschise fara probleme, vezi criza financiara din 2008). Daca Putin musca nada si ataca, avem un razboi “legitim”, de aparare a democratiei, libertatilor individuale (ma rog, poate nu a libertatilor individuale pentru ca e greu sa mai pretinzi asta dupa ce a urmat dupa 11 septembrie 2001 si preconizatele legi Big Brother), civilizatiei. De remarcat forta cu care lumea anglo-saxona a intervenit cu declaratii belicoase si programe de antrenare a armatei ucrainiene dupa initiativa franco-germana care s-a finalizat cu Minsk 2. Mi-e greu de crezut ca nu vom asista la o reincalzire a conflictului destul de curand. Singurul lucru pe care il mai pot face oamenii de bun simt, care nu inghit pe nemestecate propaganda media, este sa se pozitioneze din start impotriva oricarui conflict global, sa refuze costumele justitiare cu care mass-media vrea sa-i imbrace in vederea marii confruntari. 

sâmbătă, 28 februarie 2015

Concurs de morti frumosi pe reportervirtual.ro si russiatoday.ro


Va impresioneaza imaginea civililor ucisi in Donbas de armata ucrainiana? Aveti imagini sugestive pe russiatoday.ro. Vi se intoarce stomacul pe dos contempland cadavrele mutilate ale soldatilor ucrainieni? Va ofera reportervirtual detalii vizuale. Si sunt convins ca cele doua site-uri (in cazul russiatoday.ro avem un singur jurnalist, care posteaza la cateva zile, reportervirtual e mult mai harnic, are si o pagina dedicata-paginaderusia.ro) reflecta palid fluxul de informatii sensibile cu care sunt bombardati telespectatorii in Ucraina si Rusia. Cui foloseste ca oamenii din fata calculatorului uita de grijile lor zilnice, de copii, joburi prost platite si certurile cu nevasta si se hotarasc treptat ca ce se intampla la TV e intolerabil, ca cineva trebuie sa ia atitudine..contondenta, cineva trebuie sa razbune abuzurile astea? Propagandistii asta si speculeaza, nevoia ancestrala a omului de a elimina sursa raului si de a manifesta binele. Iar binele si raul pot fi foarte usor personificate prin eforturi propagandistice. Daca atrageti in nebunia colectiva din Ucraina noi recruti din vecini, pentru a incuraja exinderea imperiului binelui corporatist sau apararea noului imperiu eurasiatic, lumea va fi mai buna?
Domnule Corneteanu, domnule Musatoiu, ma doare exact in cur de ce se intampla in estul Ucrainei cand pun in balanta posibilele repercursiuni asupra familiei mele daca se extinde conflictul prin bunavointa marilor puteri si eforturile voastre. Daca aceeasi durere o aveau cu ceva luni in urma extremistii care au asediat puterea legitima de la Kiev fortand o schimbare de regim si retezarea unor drepturi pentru minoritati nu ajungeam aici; daca pe omuletii verzi care s-au parasurat din Rusia ii durea in basca lor nationalista de fratii din Ucraina nu ajungeam iar aici. Dupa modesta mea parere, toti propagandistii astia sensibilizati de suferinta din Ucraina, chemand publicul autohton sa ia atitudine impotriva unora sau altora si, eventual, sa nu refuze arma pentru a razbuna abuzurile, merita un scuipat in frunte.

Deontologilor, televizati toata arhiva SRI!


Dupa un interviu exploziv cu Sebastian Ghita luat de Tolontan, in care Sebi povesteste cum Microsoft ne-a vandut in 10 ani, pentru 400 milioane euro, doar suportul pentru softuri, nu si licentele cu care de altfel calculatoarele din administratie erau deja echipate, iata replica la Nasul TV: Ghita a fost cooptat in servicii inca din 2004, postul afisand documente originale (autobiografia scrisa de mana de Ghita si cererea de adeziune). Aparent, doar o reglare tarzie de conturi si ciocniri ale sferelor de influenta si putere dupa demisia lui Maior. Cum demascarea din Nasul TV (Radu Moraru l-a porcait prompt pe Maior dupa demisie, povestind cum a incercat acesta, impreuna cu Oprea, sa-l racoleze direct cu gradul de general) vine la o zi dupa acuzele grave la adresa Microsoft si Oracle (celalalt gigant american din IT incercase sa repete schema Microsoft !), poate fi suspectata ca reprezinta insa penalizarea lui Ghita pentru dezvaluirile sale. Ce deduc eu de aici:
1. Romania securistica nu se dezminte. Am ajuns la faza documentelor oficiale transpirate de fiecare factiune la acoperitii ei din presa...
2. Scutul de la Deveselu se intinde si asupra intereselor comerciale ale marilor firme americane (apropo, scutul asta de care suntem tare mandri ne va transforma in tinte ideale in caz de conflict Nato-Rusia, ca orice strateg inamic incearca sa anihileze apararea adversarului...bine ca ii protejeaza pe americani)
3. Pirateria in materie de soft capata o nota haiduceasca sui-generis. Pai, la 400 milioane euro, rezulta ca fiecare roman a platit mai mult de 20 de euro pentru...suport. De ce sa mai cumparam cu bani grei si licentele originale?

vineri, 27 februarie 2015

Propaganda anti-Rusia tropaie

Un adevar simplu: ideile strecurate mai mult sau mai putin abil de propaganda nu sunt crezute de publicul tinta care le percepe corect, cel putin initial, drept tentative de manipulare. La un anumit timp insa, perceptia comuna este ca trebuie sa fie ceva in neregula cu tintele propagandei. Publicul uita argumentele din mesajele de propaganda dar nu si informatia de baza. Iar in cazul nostru e vorba de ceva in genul “Rusia e agresor, Putin e nebun/bolnav/maniac, Occidentul e in pericol”. O vor repeta de cate ori e cazul pana cand multa lume chiar va incepe sa simta pericol, nesiguranta, antipatie pentru rusi. Mai urmeaza un eveniment-soc, gen Pearl Harbour, pentru convingerea definitiva a viitorilor combatanti. Ieri, la CNN, in momentul cand a aparut stirea ca identitatea teroristului ISIS responsabil cu executiile in fata camerelor a fost aflata, a fost afisata “din greseala” imaginea lui Putin. O “informatie” care, pe fondul unei emotii evidente a publicului, are toate sansele sa supravietuiasca clarificarilor ulterioare. Revenind in Romania, uitati-va la reportervirtual.ro si pagina sa dedicata (paginaderusia.ro). Parca ar fi varianta celor doua minute de ura din 1984…Cine ar da bani pentru reclama pe o astfel de pagina, cam ce fel de companii? Sau poate ca nu reclama comerciala este obiectivul sau…Tot ieri, o stire preluata de multe site-uri pe nemestecate: Ornela Mutti a fost condamnata dupa o cina cu Putin. De fapt, actrita a fost condamnata la 8 luni de inchisoare sau amenda pentru o escrocherie: a prezentat un certificat medical fals si nu a mai participat la un spectacol pentru care incasase onorariul. Media a insistat insa pe faptul ca actrita luase cina cu Putin in perioada in care opera certificatul medical, de unde concluzia…Incet-incet, fara sa ne dam bine seama cum, vom descoperi ca ne sunt cam antipatici rusii si ca ar merita un conflict cu ei ca sa ne rezolvam frustrarile….Dati-le doar putin timp propagandistilor….
Precizare: NU spun ca societatea din Rusia lui Putin e mai breaza ca cea occidentala, nu spun ca rusii au dreptate in Ucraina sau ca sunt de partea binelui in general; spun doar ca n-am chef sa fiu carne de tun doar pentru ca imperiul capitalist globalist sa mai castige o reduta....

Hazardul moral, agentul lobby-ului bancar. Programul fabricilor de bani

De ce n-ar putea imprumuta Banca Centrala statul fara dobanda, in loc sa dea bani bancilor pentru achizitia titlurilor de stat? De ce n-ar putea scuti bancile debitorii cu probleme de 50% din datorii in loc sa vanda creditele recuperatorilor cu 10-20%? Vom cauta raspunsurile la aceste intrebari privind de aproape modul in care functioneaza fabricile de bani.
Hazard moral! a fost pana acum raspunsul standard la intrebarile de mai sus. Cum sa se imprumute statul singur si fara dobanda, doar dobanda e garantia…responsabilitatii (cine isi asuma o dobanda ar fi mai disciplinat cum ar sugera niste voci din BNR)? Iar faptul ca bancile apar ca intermediari intre tiparul BNR si deficitul bugetar reprezinta garantia…cumpatarii (bancile au niste limite la achizitia certificatelor de trezorerie). Cum sa acorde bancile reduceri ale soldului imprumuturilor railor platnici doar asta i-ar incuraja si pe altii sa nu plateasca in speranta ca scenariul o sa se repete (faptul ca reducerea debitului/ratei ar putea fi proportionala cu reducerea veniturilor datornicilor fiind reversibila daca economia se simte mai bine, nici nu e luat in discutie)? Pana la urma unde este adevarul? Sa vedem mai intai care este rolul unei Banci Centrale.
Cheltuielile statului (salarii, pensii, sistemul de asigurari sociale, investitii, etc) sunt acoperite in principal din venituri (taxe si impozite, redevente, etc) iar pentru diferenta (deficitul) sunt emise titluri de stat ce sunt cumparate de banci (în principal) si alti investitori (fonduri de pensii, fonduri mutuale, companii care au surplus de cash, etc). Cei din urma folosesc bani economisiti, deci fondurile proprii. Bancile ce cumpara titluri de stat utilizeaza în principal banii oferiti de banca centrala (BNR) din care grosul împrumuturilor sunt acordate apoi statului. Principala curea de transmisie pentru fondurile generate de BNR o reprezinta licitatiile organizate de banca centrala pentru banci. In cadrul acestora, bancile comerciale primesc bani proaspăt “tipariti”, creati “din nimic”, cu dobanda de politica monetara. Cu acesti bani bancile crediteaza economia reala (destul de putin in vremuri nesigure precum cele traversate în prezent de lumea financiara) si imprumuta statul (se achizitioneaza titluri de stat cu grosul sumelor oferite de BNR in momentele de “incetinire a creditarii”). Pentru a primi bani de la BNR băncile trebuie sa depuna in garantie titluri de stat si asta e motorul unui perpetum mobile veritabil (titurile de stat achizitionate sunt puse in garantie pentru cumpararea altora si tot asa). Dobanzile la titlurile de stat sunt de regula superioare dobanzii de politica monetară cu care bancile iau banii de la BNR, deci putem afirma ca băncile iau un soi de comision pentru plimbatul banilor intre BNR și Guvern. De ce nu isi fabrica Guvernul proprii sai bani in loc sa plateasca bancile pentru banii oferiti acestora de BNR, institutie de stat? In principal, pentru credibilitatea monedei. Teoretic, daca Guvernul si-ar tipari banii sai populatia ar deveni neincrezătoare in puterea monedei nationale (“daca tiparesc cu duiumul, mai ales in an electoral si leul se depreciaza?”), s-ar repezi sa schimbe leii in euro/dolari sau sa-i cheltuiasca cand vine salariul/ pensia si uite asa apare inflatia (exceptand ipoteza in care toate marile banci centrale fac simultan QE-uri). Guvernul castiga la randul sau din tiparul BNR, avand in vedere ca emiterea de bani (cu costuri zero) pentru care se percepe dobanda de politica monetara aduce profit BNR, profit care se traduce in dividende pentru stat, actionarul BNR (80% din veniturile nete merg la bugetul de stat, prin legea care reglementeaza functionarea bancii centrale).
Sa remarcam insa faptul ca existenta bancilor pe traseul imprumuturilor acordate de banca centrala Guvernului nu schimba in esenta valoarea datoriei publice. Acest fapt nu pare sa prezinte o mare importanta din moment ce nimeni nu se asteapta ca statul sa isi plateasca efectiv datoriile in loc sa le rostogoleasca indefinit. Observati ca in momentul in care ponderea datoriilor raportat la PIB ajunge prea mare, dobanzile ingheata la niveluri foarte joase, pentru perioada foarte lungi (vezi Japonia in ultimele decenii, SUA mai recent, probabil UE dupa terminarea actualului QE, etc). Explicatia e simpla, serviciul datoriei nu mai este sustenabil (cheltuielile cu dobanzile) iar Banca Centrala este obligata sa mentina dobanzile reduse pentru ca statul sa nu intre in colaps financiar. In mod evident, un stat foarte dator care isi pierde parghia politicii monetare (prin adoptarea altei monede) capata o pozitie deosebit de fragila in fata creditorilor (vezi Grecia si interminabilele politici de austeritate).
Sa mentionam ca la infiintarea sa din 1880, BNR era o institutie majoritar privata (statul detinea doar o treime din actiuni) ceea ce insemna ca grosul veniturilor din “fabricarea de bani din nimic” mergea la institutii bancare private, statul cotizand la bunastarea acestora prin achitarea dobanzilor aferente titlurilor de stat cumparate de banci cu banii imprumutati de BNR (principalul nu se returneaza de regula ci se “rostogoleste” prin alte imprumuturi). Ulterior, dupa nationalizarea de catre comunisti, statul a devenit unicul actionar al BNR Cel mai celebru exemplu din prezent de banca centrala cu actionari privati este Fed, banca SUA. In acest moment, actionarii BCE, banca centrala europeana sunt bancile centrale nationale ale statelor din uniunea monetara.
In concluzie, o banca centrala este un mecanism creat in principal pentru ca statul sa se poata imprumuta pe sine (in secundar de credite beneficiaza si economia reala, companiile si populatia) fara sa prabuseasca increderea in moneda nationala; in cazul fericit (banca centrala cu actionar statul) o parte din profiturile realizate din tipărirea de bani se intorc in bugetul public (prin dividende) iar in cazul nefericit, acestea revin actionarilor privati ai bancii centrale. Cand datoria publica creste prea repede, dobanzile sunt scazute de banca centrala si mentinute la acest nivel o perioada lunga, pentru a permite un serviciu decent al datoriei (practic, asta echivaleaza cu o apropiere de idealul imprumutului cu dobanda zero de la banca centrala). Sa mai remarcam ca prin privatizarea bancilor cu capital de stat autoritatile au renuntat la cea mai mare parte a tortului intermedierii refinantarilor statului (bonusul pe care bancile il primesc cand cumpara titluri de stat cu banii oferiti de banca centrala).

De ce e nevoie de recuperatorii de creante?
Sa vedem mai intai cum functioneaza fabricile private de bani. In general, perceptia publicului este ca bancile folosesc banii actionarilor sau banii atrasi de la deponenti pentru a da credite la dobanzi superioare celor la care ii atrag. O perceptie in general falsa-bancile se pot folosi si de banii din depozite, din imprumuturile acordate de acționari sau din imprumuturile primite de la bancile centrale pentru noi credite acordate clientilor dar de ce ar abuza de aceste surse daca au la dispozitie o sursa gratis de generare a cash-ului? Asta deoarece ca si bancile centrale, bancile comerciale au propriul mecanism prin care pot crea “bani din nimic”. Principiul este ca fiecare banca trebuie sa depuna la banca centrală un procent din sumele atrase pentru constituirea rezervelor minime obligatorii. In momentul in care o banca da un credit, aceasta genereaza automat un depozit in valoare egala cu cea a creditului. Cu alte cuvinte, in principal depozitele se fac din.. credite si nu creditele provin din depozite. Din acel depozit creat odata cu acordarea creditului banca respectiva va muta 14% (daca e vorba credit in valuta) sau 10% pentru lei la BNR ceea ce inseamna ca o banca trebuie sa dispuna in esența doar de aceasta fractiune din imprumuturile oferite. Daca debitorul isi plateste disciplinat ratele, la scadenta imprumutului principalul dispare iar banca se alege cu dobanzile care reprezinta profitul sau. Daca apar sincope pe parcurs, banca trebuie sa faca provizioane sau chiar sa “stearga” (write off) acel imprumut din contabilitate ce devine pierderea sa.  Dintr-o creditare iresponsabila capitalul băncii poate fi afectat si falimentul (preluarea de catre o alta entitate sau de catre stat) bate la usă. Dar daca lucrurile merg bine si numarul restantierilor ramane rezonabil, bancile fac profit din activitatea lor de fabrici de bani. Cum Romania se pregateste sa intre in zona euro, unde rezervele minime obligatorii sunt de aproximativ 2%, bancile isi vor primi in curand si restul valutei blocate la BNR si aici avem explicatia lipsei lor de retinere in a credita in Romania la un moment dat desi RMO-urile erau mari pana in 2008 (40% la valuta). 
Revenind la creditele cu probleme si la recuperatori, existenta acestora este justificata oficial pentru ca debitorii sa nu se invete cu sportul incapacitatii de plata, mai mult sau mai putin simulata. Bancile prefera sa vanda cu mare discount creditele cu probleme recuperatorilor, uneori chiar si cu 80% in cazul creditelor de consum (scapa si de provizonare cu aceasta ocazie in unele situatii), in loc sa ofere debitorilor ocazia unei reduceri cu 30-40% a soldului imprumuturilor, pentru a le usura plata ratelor (se prefera insa rescadentari, care lungesc chinul acestora). Daca recuperatorii de creante functioneaza pe post de sperietoare pentru debitorii de buna credinta care se confrunta cu dificultati la plata ratelor, pentru banci nu exista nimic similar, in absenta unei legi a falimentului personal. Si asta este tot o mostra a hazardului moral. In Romania nu exista nici lege a falimentului personal dar nici legea care sa reglementeze activitatea recuperatorilor, lasand debitorii la discretia abuzurilor creditorilor. Din cand in cand, cand leul pierde brusc teren in fata valutelor in care s-au acordat credite (vezi recent evolutia francului), autoritatile descopera ca ar fi cazul sa faca ceva. Sa speram ca initiativele in cauza nu vor fi ingropate daca se calmeaza cursul leu/franc sau apar teme mai importante pe agenda publica (DNA, Elena Udrea, SRI, Ucraina, etc).

miercuri, 25 februarie 2015

Un cap in gura SRI-ului


Trage elegant, cu mijloace jurnalistice si argumente juridice, Doru Buscu in Catavencii in articolul Cum salvam SRI?, text pe care bizonii din Parlament, Guvern, Cotroceni si DNA ar trebui sa-l citeasca cu pixul in mana. Doua pasaje relevante:

“Toate comunicatele DNA care anunță noi capturi au sufixul publicitar “anchetă desfășurată cu sprijinul SRI”. Ca urmare, popularitatea celor două instituții crește în sondaje ca vezica unui băutor de bere, amenințînd piscurile dominate de Biserică, Armată și SMURD. Acest joint venture destinat să dezorganizeze rețelele de corupți și să bage la zdup, de-a valma, pe hoți și pe adversari, e construit însă pe neatenția legii, pe nebăgarea de seamă a instituțiilor însărcinate cu rigoarea, pe lipsa de vigilență și complicitatea clasei politice. Are voie SRI să se amestece în anchetele penale? Să cităm dintr-un răspuns oficial pe care instituția îl trimite, cu semnătură și parafă, cuiva care a pus întrebări: “Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, activitatea Serviciului Român de Informații nu are o natură judiciară, cadrelor instituției fiindu-le interzisă, prin lege, efectuarea unor acte de cercetare/urmărire penală”.Prin urmare, cercetarea în materia infracțiunilor penale îi este interzisă, iar SRI nu prea are voie să trimită către DNA, DIICOT sau Parchetul General informările pe care vedeam seară de seară la televizor că le trimite. Legea, cel puțin, interzice acest lucru, chiar dacă protocoalele semnate între SRI și aceste instituții o permit. Dar o să vedem mai jos și cum e cu aceste protocoale, pe care ar fi mai nimerit să le numim rute ocolitoare ale legii. În afară de sesizări protocolare, SRI mai colaborează cu parchetele și pe înregistrări telefonice. Am lămurit în multe rînduri cum această producție de stenograme este ilegală, cum SRI ascultă oameni inocenți sau presupuși răufăcători fără ca acest lucru să fie prescris de vreo lege, și cum a căpătat această activitate permisiune pe șest, în baza unei hotărîri CSAȚ și a uneia emise de ANCOM, ambele fără putere de lege. Nu insist, căci e o poveste mai cunoscută ca “Ursul păcălit de vulpe”, vreau doar să avansăm cu vindecarea bolnavului împotriva voinței lui”.

“După cum se vede, nu reiese de nicăieri că schimbul de sms-uri dintre Cici Bratu și Ana Maria Topoliceanu, sau convorbirile pe iPhone dintre Ioan Niculae și Cruduța se pot încadra la amenințări la adresa securității naționale. SRI persistă, totuși, în această confuzie și, încet-încet, la capătul a două decenii de reformare a serviciului, a ajuns azi să se substituie parțial organelor de cercetare penală. Faptele de corupție – presupuse sau reale – nu sînt amenințări la adresa securității naționale, fiindcă nu există nici o lege care să spună așa ceva. Cît despre protocoalele care o spun, ele au aspirații de lege, dar nu sînt altceva decît niște contracte între instituții. Faptul că au caracter de secret de stat și nu sînt accesibile decît persoanelor cu certificat ORNISS spune destule despre intenția SRI de a fugi de lumina legii. La celălalt capăt al tunelului stau legea 51/1991 și legea 14/1992 ca să amintească generalilor, procurorilor și politicienilor că serviciile secrete nu au competențe în zona judiciară și nu întreprind acțiuni de cercetare/urmărire penală”.

Ce-ar mai fi de spus? Legile Big Brother incercau, printre altele, sa conserve statutul actual al SRI de putere malefica in preajma schimbari de paradigma la Cotroceni, santajul institutional si parteneriatul de alcov SRI-DNA cimentat de relatia privilegiata Coldea-Kovesi. Ca baietilor nu le ajungeau bugetul de 300 milioane euro anual, firmele sub acoperire, sforariile sub umbrela NATO. Daca va intrebati ce a produs aceasta tara in ultimii 25 de ani, daca putem excela la ceva anume in timpul in care economia pleca la fier vechi si populatia activa din urbanul mic si ruralul mare la cules de capsuni, raspunsul il avem privind modul in care s-au labartat cele 7 (sau mai multe, cine stie ce e si in “privat?) servicii de informatii. Romania clanurilor securiste. Sa le reformam? Mi-e teama ca ne vor reforma ele pe noi, nu uitati de acoperitii, agentii de influenta, lobby-ul parlamentar si oamenii santajabili plasati in pozitii-cheie. Sa le desfiintam? Ar putea sa ma combata analistii BNR cu argumentul imbatabil “s-ar prabusi economia odata cu cererea agregata”. Cel putin sa le demascam.

In final, un link cu un articol din familia largita Catavencu, cel al lui Liviu Mihaiu care afirma ca cea mai plauzibila varianta privindu-l pe Hellvig este nu cea larg vehiculata ("omul lui Iohannis pentru servicii") ci una trecuta sub tacere de presa ("omul serviciilor pentru Iohannis"), asa cum si eu sugeram, cu modestie, in postarea "Talentatul domn Hellvig".  

PS: Oare ce-o fi in capul lui Tapalaga, dupa ce Basescu l-a numit "omul care linge clanta ambasadelor"? S-or fi recunoscut si deontologii de la Romania Libera sub brandul asta?