luni, 15 septembrie 2014

Erori retrospective și erori de confirmare

Suntem consecvenți propriilor convingeri până într-acolo încât combatem cu hotărâre teoriile care le infirmă ca și cum acestea ne-ar dilua cumva substanța interioară. 
Va aduceți aminte de creditele de 100.000 euro pentru apartamentele vechi de 70 mp din Militari pe vârful bulei imobiliare? Dar de terenurile din câmp vândute tot pe atunci cu sute de euro/mp pentru viitoarele dezvoltări imobiliare? Nu e așa că era la mintea cocoșului că prețurile nu puteau rezista acolo? Cine avea atâția bani să susțină cererea? Și unde s-ar fi ajuns în acest ritm, nu?
Dacă vi se par logice raționamentele de mai sus, tocmai ați comis o „eroare retrospectivă”, genul de greșeală pe care îl facem privind înapoi și găsind foarte logice și firești evoluțiile ce au urmat. Numai că în acel moment oamenii nu gândeau așa, și nu pentru că erau neapărat proști, ci pentru că existau și alte argumente pe piață. „Salariile se vor apropia treptat de cele din Vest și ne putem permite creditele astea, cererea e mare în România pe piața imobiliară, mulți vor să-și schimbe standardul de viață, vom compensa pierderea puterii de cumpărare dacă acceptăm ratele astea piperate cu ajutorul cursului de schimb care se tot apreciază după aderarea la UE, etc”.
Poate nu este cel mai bun exemplu, ideea este că privind în urmă evoluțiile ni se epar logice și firești, deși contemplăm doar o variantă-ce-i drept, cea care s-a materializat-din evantaiul de variante posibile care s-au pierdut pe drum. Iar acest fapt ne face foarte încrezători în calitățile noastre de guru...postfactum, de experți în devenire. ”Dacă evoluțiile din trecut mi se păr atât de logice, înseamnă că cele din viitor nu mă vor surprinde foarte tare”, nu?. Ei bine, nu mizați prea tare pe asta.
Sfatul lui Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gandesc” pentru a-i dezumfla pe cei ce se cred specialiștii la spartul târgului, pe cei care „erau siguri că urma să se întâmple ceva” este să-i întrebați abrupt „cat ai pariat din banii tăi dacă erai convins că lucrurile urmau să se întâmple așa?..Cum ai fructificat informația/intuiția ta?...Cuuum, nimic??!”
Un alt exemplu de eroare frecventă deseori este cea de confirmare. Îmbrățișăm anumite teorii, idei, plasamente și apoi căutăm doar acele argumente care le confirmă, experții care le valideaza, etc. Dacă găsim și păreri contrare le refuzăm mai degrabă, nu ne place ca cineva să ne spună că ne înșelăm. Suntem chiar dispuși să brodăm pe marginea unor alegeri personale conferindu-le valențe pozitive nemeritate.
Ziarele pe care le citim sunt cele în care ne regăsim mai degrabă părerile nu cele care ne provoacă să ne verificăm soliditatea convingerilor. Publicitatea speculează bine acest fapt, oferindu-ne nu mostre de credibilitate sau calitate ci produse și servicii „simpatice”, care arată bine și ne inspiră încrederea. Iar odată ce ne inspiră încrederea noi facem restul pentru a le îmbrățișa-căutăm păreri care să ne confirme alegerea, dovezi în acest sens și punem în paranteză criticile.

joi, 11 septembrie 2014

Reversul sentimentului de proprietate

Atașamentul față de active/joburi/relații păguboase în care am investit destul timp și energie și teama de pierderea marcată ne fac să persistam nepermis de mult în erorile inițiale.
Un experiment efectuat în Canada pe 3 grupuri de studenți a scos în evidență un fenomen interesant. Primului grup de studenți i s-a cerut să facă o anumită activitate pentru universitate primind drept recompensă căni cu însemnele instituției. La finalul experimentului, li s-acerut să schimbe cănile pe o ciocolată, marea majoritate refuzând. Al doilea grup a primit o sarcină identică recompensele fiind diferite: câte o ciocolată. La final, majoritatea studenților a refuzat să schimbe ciocolata pentru o cană cu însemnele universității. În sfârșit, al treilea grup a fost lăsat să aleagă recompensa: fie o cană, fie o ciocolată pentru fiecare student. În mod amuzant, au ales în proporții apropiate căni și ciocolate. 
Ce vrea să arate asta? Studenții care munciseră pentru recompensa lor ajunseseră să o perceapă că pe o proprietate iar de o proprietate te atașezi și te despărți mai greu. De altfel, acest gen de experimente demonstrează de ce prețul cerut de proprietari este de regulă mai mare decât cel oferit de un client potențial. 
Faptul că sentimentul de proprietate ne face să ne atașăm de obiecte a dus la formarea unor strategii de vânzări prin care cumpărătorul este momit să ia produsul acasă, să-l testeze (vezi „drept de retur 30 de zile”, drive-test, etc), vânzătorii încercând să-i trezească incipientul instinct de proprietate, fapt observat de Hanno Beck, autorul cărții „Banii nu gândesc. Despre cum se ne păstrăm mintea limpede în problemele financiare (v-o recomand cu căldură, este o radiografie amuzantă a greșelilor legate de finanțele personale).
Este de asemenea motivul care ne face să ne atașăm de afaceri sau relații perdante și să mergem de multe ori până în pânzele albe cu investiția materială sau emoțională în loc să spunem stop pentru a limită pagubele. 
Este de fapt un efect cumulat: înstinctul de proprietate se suprapune cu teama de pierdere. Și cum teama de pierdere este net superioară dorinței de câștig pentru cei mai mulți dintre noi, fapt demonstrat de asemenea în multe experimente, vom prefera să nu facem nicio alegere decât să riscăm să luăm o decizie în urma căreia să pierdem material sau emoțional. 
În mod curios însă, la finalul vieții, când sunt întrebați ce regretă cel mai mult, oamenii tind să treacă pe listă lucrurile pe care nu le-au făcut (inacțiunea deci) decât faptele greșite comise (acțiunea). Probabil că în momentul în care nu mai avem nimic de pierdut nu putem decât să regretăm că nu ne-am întregit experiența de viață, bună sau rea, cu toate riscurile.

miercuri, 10 septembrie 2014

Mare atenție ce puncte de reper alegem

Suntem mai bogați, mai sănătoși, mai informați și mai bine distrați decât generațiile trecute. Suntem mai mulțumiți?
Avem case mai mari, mijloace rapide de transport (mulți oameni nu ieșeau decât rareori din perimetrul satului/orașului unde se nășteau în urmă cu 3 generații), un sistem medical care ne prelungește viața bine peste 80 de ani în lumea occidentală, modalități nelimitate de divertisment, practicăm pe scară largă shoppingul și cu toate astea, gradul de fericire n-a săltat spectaculos pe planeta Pământ în ultima sută de ani după cum arată majoritatea cercetărilor sociologice.
Cum de se întâmplă așa ceva? Dacă veți privi încă o dată „calculatorul de fericire” de pe site-ul nostru, veți vedea că formula după care acesta operează (fericire=scop+relatii sociale+sanatate+bunastare materială) nu aduce acumulări calitative prea mari în ultimele decenii. 
Scopul nu este o invenție a lumii actuale, obiective, dorințe, idealuri au existat în toate epocile. Sigur, suntem mai sănătoși acum decât la începutul secolului trecut dar în același timp pierdem la capitolul relații sociale (în epoca internetului individul este tot mai izolat, relațiile de familie s-au mai răcit iar spiritul comunitar suferă). Iar bunăstarea materială este relativa din perspectivă istorică, depinde cu cine te compari în prezent. Oamenii de azi sunt mai bogați în medie decât cei din trecut dar starea lor de mulțumire se raportează la cei din jurul lor nu la generația bunicilor. 
Și nu doar că ne refuzăm o privire în urmă, spre modul în care se trăia înainte, când ne evaluăm starea de mulțumire din prezent, dar facem de cele mai multe ori comparații neinspirate cu cei mai bine situați pe moment. De pildă, se întâmplă mult mai frecvent să te declari nemulțumit de situația ta materială privind peste gardul celor mai avuți decât să te feliciți pentru ce ai în comparație cu persoanele defavorizate din societate, chiar dacă cei din urmă sunt evident mai mulți.
Așa încep cursele de acumulare ce sfârșesc apoi în lacrimi, la sfârșit de ciclu economic, după spargerea unor bule speculative din imobiliare sau piețele de capital. Este adevarat că și autoevaluările pe care le facem din timp în timp sunt lipsite de realism. Mai multe experimente independente au arătat că peste două treimi dintre participanții la un sondaj care ar cere subiecților să-și aprecieze inteligența, spiritul creativ, etc prin raportare la medie ar afirma cu sigurantă că se situează „peste medie”.

miercuri, 3 septembrie 2014

Cât costă socializarea la restaurant?

 Ieșitul cu prietenii la terasă (pub/restaurant/fastfood) a ajuns sport de masă. Consumați ca pretext pentru socializare sau doar pentru satisfacerea papilelor gustative?
Să iei masa în oraș costă de câteva ori mai mult decât să îți pregătești un meniu identic acasă, nu e un secret pentru nimeni. Dacă programul de la job/priceperea culinara nu îți permit să îți etalezi talentele de bucătar, ok, te resemnezi și scoți mai mulți bani din buzunar. Ce ne facem însă în situația în care ieșitul la restaurant, cafenea, pub, fastfood nu corespunde unui impuls elementar precum foamea sau setea ci dorinței de socializare? 
Consumăm ca și când am fi singuri și lihniți sau ne rezumăm la o consumație de politețe alocând toate energiile comunicării cu partenerii de dialog? Să te îndopi cu dezinvoltură în timpul unor astfel de ieșiri cu prietenii ratează și tentativa de socializare (cam greu să asculți și să empatizezi când înfuleci sau torni halbă după halbă), compromit și digestia (ori mănânci, ori discuți animat) și afectează și bugetul familiei.
De ce nu ne limităm la o bere/suc/un desert ușor când alegem să socializam într-un local, o dovadă de respect până la urmă și pentru partener și pentru ideea de dialog, și nu mâncăm pe saturate doar când ieșim în oraș cu acest scop în cap? Amestecându-le primim mai puțin din ambele direcții-mâncarea nu mai are aceeași savoare iar comunicarea își pierde din consistență-dar plătim în schimb mai mulți bani (raportat la o consumație frugală).
Dacă am stabili din start când ne vedem în oraș să ne potolim foamea/setea și când ne întâlnim să schimbăm idei/empatizam/bârfim am face ceva economii și am pleca și mai satisfăcuți de discuțiile cu amicii. Cât de mari ar fi economiile?
Presupunând că ne vedem de 2-3 ori pe săptămâna cu amicii și ne limităm la o cafea sau un pahar de suc/apa plată când stăm de vorba în loc să comandăm cu sârg din meniuri, cel puțin 200 de lei ar putea fi salvați pe lună în acest fel. Nu pare mult, dar prin însumare la finalul anului avem cât pentru un concediu relativ decent în extra-sezon, pentru o persoană. 

marți, 2 septembrie 2014

Se poate educa spiritul critic?

Principalul reproș la adresa sistemului de invatamant este că favorizează acumulările bazate pe reproducere mecanică în dauna dezvoltării simțului critic. Iar lipsa simțului critic face din timp în timp victime în urma unor teorii servite de-a gata de persoane și entități aparent dezinteresate. Se poate deprinde exersarea spiritului critic pe cont propriu? Iată câteva precauții minimale de luat în calcul înainte de a înghiți teorii/analize/sfaturi „dezinteresate” pe nemestecate:
*Cine este emițătorul mesajului și ce interese ar putea avea prin propagarea sa? 
 Va amintiți de teoria „piata imobiliară va crește ani buni de acum înainte pentru că cererea e consistentă? lansată în preajmă spargerii bulei imobiliare din 2008? Sau de observația „la câți bani s-au tipărit pentru salvarea băncilor americane, e musai că prețul aurului să sară pentru a ține pasul cu evoluția masei monetare” de prin 2009-2010?. Dacă cei care s-au repezit să cumpere casă supraevaluate în Militari sau aur ieftin ca braga la aproape 1.900 dolari/uncia ar fi remarcat că aceste „analize” vin dinspre brokerii imobiliari care aveau interes ca prețurile să urce mereu (când piața scade tranzacțiile se răresc, la fel comisioanele) sau dinspre agenții de vânzări ai „aurarilor”, poate că un clopoțel de alarmă s-ar fi pregătit să sune.
*Care ar putea fi contrargumentele care să șubrezească analizele vândute gratis?
 Să nu înghiți pe nemestecate cârlige de marketing cu pretenția de analize de piață este cea mai cuminte strategie. „Dar dacă nu e chiar așa? Unde pot găsi mai multe informații? Există și analiști care susțin contrariul? Pe baza căror argumente?”ar fi primele întrebări de pus în această situație. Revenind la cele două exemple din start, chiar dacă cererea de imobile era mare, cererea solvabilă în România era firavă chiar și în 2008, an de boom economic (vezi numărul mic de angajați raportat la totalul populației și salariile medii, în contrapondere cu prețurile astronomice la care ajunseseră apartamentele). Similar, dacă prețul aurului urmă să crească pentru a ține pasul cu umflarea masei monetare, de ce nu și cel al cuprului, cărnii, cărămizilor, computerelor precum și nivelul salariilor? Cum puterea de cumpărare nu crescuse după majorarea masei monetare în economiile dezvoltate, o bulă a prețurilor nu prea avea sens.
*Se pot indentifica anumite contraexemple în istorie care să contrazică analizele, teoriile, etc băgate pe gâtul publicului? 

 Istoria se mai și repetă, chiar dacă uneori cu variațiuni importante ale temei principale. Dacă ne raportăm din nou la cele două exemple de la începutul textului observăm că bula imobiliară din Japonia la începutul anilor 90 putea da indicii privind traiectoria prețurilor și în România. Similar, spargerea bulei metalelor prețioase la începutul anilor 80 ar fi putut trage semnale de alarmă privind viitoarele cotații ale aurului și argintului în 2009-2010.

sâmbătă, 30 august 2014

De ce-și iau „săracii” gadgeturi scumpe iar "bogații" le preferă pe cele ieftine

E vorba în special de tineri fără prea multe economii în bancă (sau deloc) care se înfig în smartphone-uri și tablete de peste 1.000-1.500 lei, laptopuri de peste 3.000 lei, electrocasnice de firmă, televizoare cu mulți de „K”, etc. De ce-și cumpără ei lucruri pe care în mod evident nu și le pot permite?
Din start trebuie să spun că nu iau în calcul mostra de înțelepciune „nu suntem atât de bogați încât să ne permitem lucruri ieftine”. Era valabil când nu se inventase garanția extinsă de 2-5 ani. După acest interval și lucrurile scumpe sub branduri recunoscute pot avea probleme iar o reparație arde la buzunar.
În plus, cam ce oferă un telefon inteligent de 300 de lei face și unul de 3.000 (adică poze mai proaste ca orice cameră compactă și internet la purtător, în scurtul interval când ne deplasăm de acasă unde avem internetul fix la job unde ne așteaptă altul)
De ce ar vrea atunci cineva care câștigă 1.000-1.500 lei pe lună să plătească tot atâta pe un telefon inteligent sau pe o tabletă cu un măr pe ea? Din punctul meu de vedere, vina o poartă mentalitatea rezumată prin „și cu 1.000 de lei și fără 1.000 de lei tot nu sunt bogat. De ce să nu mă simt atunci bine pentru 5 minute?”
Cine nu prea are bani puși de-o parte, cine nu a consumat timp și energie pe temen lung pentru asta și nu a făcut prea mari sacrificii pentru banii economisiți, se desparte relativ ușor de sume de câteva mii de lei-fie că e vorba de singurele sale economii, fei de bani împrumutați de la prieteni sau scoși de pe cardul de credit-din exact acest considerent. „Nu sunt suficienți pentru independența mea financiară pe termen lung...atunci de ce să nu-i cheltui?”. 
Se uită ușor că independența financiară se construiește pas cu pas, că pentru asta e nevoie de disciplină și voință. Sigur, la această ușurință de a cheltui contribuie și grupul cu valorile și gadgeturile sale, nevoia de imitație, marketingul agresiv care ne construiește nevoi false. Dar pentru că toate astea să prindă e nevoie cu siguranță de un consumator ușor influențabil. 
Cine are în schimb bani puși de-o parte pentru zile negre în urma unor ani de economisit disciplinat, cine a traspirat intens pentru acumulările sale, e mult mai reticent când vine vorba să bage adânc mâna în pungă, deși și-ar permite o astfel de cheltuială.
Nu pentru că 1.000-1.500 lei dați prea ușor l-ar condamna la sărăcie lucie, ci pentru că un astfel de gest e perceput ca renunțarea la un anumit tip de comportament cumpătat care a dat roade până atunci, o cedare periculoasă prin riscul sau de permanentizare (consumul compulsiv).
Iată de ce mulți oameni cu ceva stare înghit în sec când vine vorba de telefoane de marca ce oferă o „intensă experiență de utilizare” și trec mai departe.  

marți, 26 august 2014

Cele mai frecvente greșeli în concediu

Să alegi vârful de sezon și de preț, vacanțele rutinate, sejururile exorbitante pe datorie sunt modalități sigure de transformare a unei perioade mult-visate într-o experiență ratată.
În majoritatea cazurilor, vei petrece mai bine în concediu dacă alegi intervalul mai-iunie ori septembrie-octombrie, decât în clasicele luni de sfârșit de vară (iulie-august). Va fi în mod cert mai ieftin, mai relaxant și intim, nu riști să te calci pe bătături cu alte mii de turiști veniți în vârf de sezon. De ce atunci asistăm an de an la blocaje în trafic, nervi și stres în drumul spre/dinspre mare ori pe Valea Prahovei prin august? Același lucru în tradiționale mini-concedii legale (1 mai, Paște, etc)-de ce n-aș alege tihna unor zile în familie în astfel de perioade când prea multă lume circulă pentru a avea apoi o mini-vacanță pe cinste la 1-2 weekend-uri distanță?
Concediul reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, o extraordinară investiție în amintiri. O vacanță este cu atât mai reușită cu cât trăiești experiențe inedite, cu cât ieșirea din rutina zilnică este mai spectaculoasă. Ar fi o mare eroare să transformi concediul în rutină, mergând an de an cu familia în același loc sau, când mergi într-o excursie organizată, respectând cu stictete programul impus de ghidul agenției de turism în loc să încerci o explorare pe cont propriu pentru a simți mai bine pulsul lumii noi vizitate. Este trist când cele 2-3 săptămâni de vacanță sunt programate doar pentru odihnă, mase regulate și lâncezit la umbră. Poți face la fel de bine asta la fiecare sfârșit de săptămâna, acasă, și pentru mai puțini bani.
Un concediu reușit se planifică în majoritatea cazurilor din timp-vei alege traseele, vei citi despre specificul locului, vei pune ban pe ban de-o parte din vreme. Creditele de vacanță se fac de multe ori în grabă, sub impulsul grupului din care faci parte iar alegerea unei destinații exotice cu mult peste puterile financiare ale turistului poate avea un efect de bumerang mai târziu. Ce te faci dacă pentru două săptămâni de distracție cu bani de împrumut trebuie să renunți apoi la 150 de weekend-uri de ieșit în oraș cu amicii sau la 50 de drumeții în locuri pe care nu le-ai mai văzut din țară? Am în vedere un credit pe cel puțin 3 ani....Merită? Ineditul, neprevăzutul care fac dintr-o ieșire în afara spațiului în care ne mișcăm zilnic o reușită nu se obține neapărat la mii de kilometri distanță....

sâmbătă, 23 august 2014

„Resigilatele”: chilipiruri aparente cu vicii ascunse

Pe site-urile retailerilor apar uneori oferte pentru produse „resigilate”. Nu este vorba de o reambalare ci de produse obosite, cu defecte și, posibil, vicii ascunse.
De pildă, cel mai mare retailer on-line, eMag, înțelege prin produse resigilate, produse „funcționale, testate sau doar expuse pe raft”. Nu știu cum am putea verifica dacă un produs expus pe raft nu a fost testat de nenumărate ori de vizitatorii showroomului, dar ne putem lămuri care este starea acestor gadgeturi din câteva descrieri. De pildă, pe 23 august era oferit un produs „resigilat”sub brandul HTC.
Era vorba de un telefon mobil HTC One X care era descris în felul următor „ambalaj original deschis, prezintă urme de uzură. Produsul beneficiază de garanție 6 luni”. În mod normal, o garanție este de 2 ani. Faptul că aceasta fusese scurtată la 25% din durata sa standard spune multe despre câte a văzut și simțit pe propria piele respectivul telefon.
Prețul era însă aparent tentant, reducere de 44%, de la 2.499 lei la 1.399 lei. Merită o economie de 1.000 lei disconfortul unei garanții reduse cu 18 luni și aspectul uzat? 
Înainte de a răspunde, să mai verificăm ceva. Cât de onest este prețul de unde pleacă reducerea, de 2.499 lei?
Produsul nu mai face parte din oferta eMAG acum, așa că bănuiesc că cei 2.499 lei erau ceruți în momentul în care clienții îl mai găseau pe rafturi sau la comandă pe site. Cât o costa un astfel de telefon la alte magazine în acest moment?
Cu ajutorul comparatorului Shopmania.ro găsesc 19 oferte pentru HTC One X la prețuri cuprinse între 1.291 lei și 1.899 lei. Ups, reducerea de la eMAG nu mai e așa de mare. Ba nu mai e reducere deloc dacă voi cumpăra același telefon, de această dată nou și cu garanție intactă, de la Basicom.ro (1.291 lei), 123GSM.ro (1.292 lei), Telefonultau.eu (1.376 lei), etc, magazine care vând chiar mai ieftin decât „resigilatul” eMAG!

miercuri, 20 august 2014

Ți-e jenă să returnezi produse?

Excesele la shopping pot fi atenuate în interiorul perioadei de retur practicate de comercianți: 1-2 zile la majoritatea hipermarketurilor, 10 zile pentru comerțul on-line, 30 de zile în unele cazuri.
Te câte ori nu te-a luat valul și ai bruscat cardul de credit/debit cu cheltuieli neprevăzute, de câte ori n-ai cumpărat lucruri de care nu aveai neapărată nevoie, ori prea scumpe? Ei bine, există un remediu.
Dacă îți dai seama a doua zi de la achiziție că nu era cazul să deschizi baierele pungii, poți returna produsele la majoritatea hipermarketurilor, fără explicații. Există și cazuri în care perioadă de retur poate fi extinsă până la 30 de zile, cum se întâmplă de pildă la retailerul de bricolaj Hornbach.
La cumpărăturile on-line, unde nu ai ocazia să testezi bine produsele întorcându-le pe toate fețele, ai în mod legal 10 zile lucrătoare în care te poți rasgândi și cere banii înapoi (mai puțin costul transportului). Iar în cazul eMag, Altex (doar pentru anumite categorii de produse achiziționate de pe site în acest caz), Flanco poți returna produsul în 30 de zile fără penalități sau justificări.
Perioada de retur poate funcționa ca o frână în calea cumpărăturilor compulsive, pe care te sfătuiesc să o folosești la maximum, cu condiția să nu cazi în cealaltă extremă: să returnezi doar pentru a face o nouă achiziție care să fie la rândul ei returnată. Dacă vei cădea în „patima” retururilor nu rezolvi nimic, nu îți însănătoșești finanțele personale, doar te alegi cu o doză suplimentară de stres și alergătură.
Dacă returnezi însă când îți dai seama că achiziția făcută nu se justifica, fie prin costuri, fie prin specificații și facilitățile oferite la respectivul preț, gestul va fi de bun augur pentru bugetul familiei iar experiența câștigată te va feri de viitoare alegeri pripite.  

Iepurașul de Paște vine de...Black Friday?

Black Friday a ajuns sinonim cu discontul iar unii retaileri îl folosesc abuziv pentru a prinde în plasă amatorii de chilipiruri (Black Friday de primăvară, vară, etc).
După ce majoritatea marilor comercianți de electrocasnice și gadgeturi IT a furat startul anul trecut de Black Friday, mutând evenimentul cu o săptămână mai devreme decât corespondentul său din SUA (a fost pe 22 noiembrie 2013 în România), iată că rețeta unui succes de marketing și vânzări a ajuns să fie replicată și în alte anotimpuri. Am avut cu o săptămâna în urmă un Black Friday de ...vară la Altex, după ce compania lansase anterior unul de primăvară, la concurență cu Iepurașul de Paște. Două observații se pot face aici:
Black Friday a ajuns să fie sinonim cu „reducere”. Există însă o deosebire esențială între amplitudinile reducerilor: față de Black Friday-ul clasic, din noiembrie, cele organizate în alte anotimpuri și sub diferite pretexte au procente lipsă mult mai puține. Orice se vinde sub sloganul de Black Friday exportat în alt sezon, nu oferă mai mult decât o campanie periodică de reduceri simbolice, amatorii de chilipiruri fiind însă momiți cu amintirea unor mici „afaceri” posibile în perioada veritabilului Black Friday (și acestea palide însă în comparație cu disconturile ce se practică în SUA în acel moment).
Concluzia? La pomul lăudat nu va duceți cu sacul, chiar dacă acesta a fost rebotezat „Black Friday”, deoarece ulciorul nu merge de multe ori la apa reducerilor „irezistibile”.
Pe ce canale ați aflat de ultimul Black Friday? Poate că dintr-un spot media, poate vizitând magazinele comercianților. Sunt șase mari însă să aflați dintr-un newsletter primit prin poșta electronică după ce ați avut imprudența să va treceți adresa de mail în lista retailerului, tentat de promisiunea unei reduceri modeste, a unui concurs cu premii sau pur și simplu „free”.
Cine se simte vulnerabil la campaniile mai mult sau mai puțin promoționale, cine este în pericol să facă achiziții compulsive, ar fi bine să renunțe la toate aceste newslettere sau, dacă vrea neapărat o mică reducere la primul obiect cumpărat, să folosească un e-mail de rezervă, unde nu intră frecvent și unde să se colecteze spamurile de marketing, fără să mai riște ca acestea să-i facă cu ochiul permanent.

miercuri, 13 august 2014

„Okazii” second-hand. E bine, e rău?

 Să cumperi lucruri cu vicii ascunse, pe care nu le mai doresc proprietarii, la un raport preț/calitate dezavantajos sunt principalele riscuri pentru fanii okazii.ro, tocmai.ro, olx.ro.
Suntem asaltați de publicitatea site-urilor de comerț on-line pentru „neprofesioniști”. Variantele autohtone pentru ebay.com-e vorba de siteurile de anunturi okazii.ro, olx.ro, tocmai.ro-încearcă să ne inducă ideea că e foarte trendy să cumperi lucruri de care altcineva nu mai are nevoie, ba poate fi chiar o mare oportunitate.
Corect, este o mare oportunitate pentru deținătorii acestor site-uri care trăiesc din comisionul de la vânzător, taxele percepute pe anunturi, publicitate, etc, dar pentru cumpărător există o serie de riscuri la achiziția unui articol second-hand (grosul tranzacțiilor se face pentru produse folosite, deși există destui comercianți de produse noi, persoane juridice, intrați pe astfel de site-uri în căutare de clientelă suplimentara sau încercând să facă primii păși în afaceri). Iată care ar fi acestea:

*Cumperi un produs pe care altcineva nu îl mai vrea, care este uzat moral și fizic și care poate avea și vicii ascunse. Înainte de a te felicita pentru achiziție, gândește-te că și vânzătorul e la fel de încântat, iar fericirea lui are șanse să fie mai informată că a ta. 
*Disconturile sunt modeste și nu merită efortul. Gândește-te cât de repede evoluează tehnica, cât costa un laptop acum 10 ani și cât costă acum, cât era un apărat de fotografiat compact în urmă cu 5 ani și cât a ajuns acum presat de concurența cu tabletele și smartphone-urile. Cine a cumpărat un produs de două ori mai scump față de prețul sau actual și cu specificații mai slabe, cât ar putea să ceară pe el acum? Să presupunem că 25% din cât a plătit la achiziție (sub ar fi poate tentat să îl facă mai degrabă cadou), ceea ce echivalează cu aproximativ jumătate din prețul actual. De acești bani cumperi un produs mai slab decât ai găsi în prezent, fără garanție, cu specificații mai slabe. Merită? 
*Nu poți testa prea bine produsul înainte de achiziție iar de cele mai multe ori nu beneficiezi de dreptul de retur de 10 zile ca în cazul comerțului on-line cu produse noi. Nu îți permiți să nu-ți mai placă și să-l dai înapoi, nu îl poți returna nici dacă funcționează necorespunzător. 
*Cumperi in principal de la persoane fizice care nu pot fi reclamate la ANPC dacă apar probleme.

marți, 12 august 2014

De ce n-am asigurare și internet banking

Prețul riscului e întotdeauna mai mare pentru asigurat decât pentru asigurator. Iar un card de debit oferă facilități asemănătoare internet bankingului fără riscurile asociate. 
De ce ne temem cel mai mult? Eu zic că de un cutremur semnificativ la oraș ori de inundații în anumite localități din zonele rurale. Care este probabilitatea de a se produce un asemenea eveniment? În ultima sută de ani au fost două cutremure mari (1940 și 1977) și mult mai multe inundații. N-aș vrea să risc dacă aș sta într-un bloc construit în perioada interbelică și nici dacă aș locui în zonă inundabilă. Surpriză, companiile de asigurări fie nu oferă polițe pentru astfel de cazuri, fie o fac la un preț atât de mare încât clienții potențiali preferă să...își asume riscurile. Se vând fără probleme polițe pentru apartamentele mai noi și zonele fără risc de inundații, dovadă că probabilitățile mici de producere a evenimentului asigurat se traduc în marje mari de profit pentru asiguratori. 
 Și totuși, ce se întâmplă dacă vine un mare cutremur, o scurgere de gaze, un incendiu la vecini și casa ți-e distrusă? Cam așa pot fi întrebat de cei care nu aproba decizia mea de a nu-mi face asigurare de casă și viață (mașină n-am). Le răspund că, mai întâi, exploziile din cauza buteliei/aragazului uitat deschis le numărăm pe degete în ultimii ani în București. La fel distrugerile din incendii. În ceea ce privește cutremurele, riscul există și este considerabil mai mare decât în primele două cazuri. Totuși, nu foarte mare dacă ne gândim că la ultimele două mari cutremure au căzut în București doar locuințele cu structuri precare. Eu m-am decis să îmi asum astfel de risc din mai multe considerente.
În primul rând, nu știu dacă firma de asigurare va putea face volumului despăgubirilor și nu va intra în faliment, fie și reasigurata fiind. Apoi, nu pot fi sigur că un astfel de seism mă prinde dormind, în casa asigurată, și nu la job. Cum mai spuneam, au fost doar 2 cutremure majore în ultima sută de ani iar riscul că în timpul vieții să mai prind unul mi se pare semnificativ mai mic decât riscul de a-mi compromite sănătatea prin alimentație nesănătoasă (carbogazoase, dulciuri, etc), sedentarism, obezitate. Prefer ca banii economisiți din asigurarea de casă și viață să îi redirecționez spre minimalizarea acestor riscuri mult mai..palpabile (din nefericire, nicio bancă n-o să-și oblige debitorii să facă sport și să nu mai mănânce la fastfood așa cum îi obligă să își facă asiguare de viață și casă). Sigur, dacă va prisosesc banii și vreți să simțiți sentimentul de siguranță din plin, puteți investi și în sănătate și în polițe. Eu unul mă opresc însă la sănătate.
Acum despre internet banking. L-am evitat mereu din două motive. Puteam face plăți de facturi în numeroase cazuri și prin intermediul cardului de debit, prin internet, fără să mai dau bani pe un serviciu de internet-banking. Iar când nu se putea cu cardul de debit, mergeam la multiplele rețele de multimate bancare și rezolvăm totul fără cozi. Aș fi dormit pe ghimpi știind că la banca unde am economiile există și un serviciu de internet banking pe numele meu, care permite lichidarea depozitelor de pildă. Dacă posibilitatea de a lichidă depozite ar fi eliminată din opțiunile internet-bankingului și ar rămâne doar opțiunea de plăți și transferuri, poate aș înfrunta amenințarea fraudelor pe internet. Deocamdată nu îmi permit s-o fac. 

luni, 11 august 2014

Cum aștepți 133.000 de ani câștigul la Loto

Iluzia cu care se hrănesc împătimiții Loteriei 6/49 este că vor da lovitura dacă joacă aceleași numere, suficient de mult timp. O așteptare de, cel mult, 133.653 de ani 
Am văzut mulți fani ai Loteriei care joacă disciplinați, săptămână de săptămână, aceleași combinații de numere, în speranța că până la urmă vor da marea lovitură la 6/49. Datele nașterii copiilor, căsătoria, data când au fost promovați la serviciu sau alte numere norocoase sunt fixate prin raționamente complicate pe bilețele de participare iar apoi jucătorii „investesc” săptămână de săptămână câte 5 lei în steaua lor norocoasă. 
Care este probabilitatea de a nimeri cu o variantă simplă cu numere norocoase biletul câștigător la 6/49? Infime, din păcate. Să ținem cont că sunt 13,9 milioane variante posibile. Dacă niciuna din variantele câștigatoare nu se repetă, ar putea ajunge în posesia premiului mult-visat în maxim 133.653 de ani (am luat în calcul două extrageri pe săptămână), interval în care ar investi însă în bilete suma de 6,9 milioane lei. Evident, în ipoteza în care ar avea ceva ghinion și biletul lor ar fi extras abia când celelalte combinații au fost epuizate. 
Să vedem însă ce s-ar întâmplă dacă norocul le-ar surâde iar destinul ar extrage biletul lor norocos în primele 5% din variantele extrase de când au demarat proiectul „6/49 ne scoate din foame”. Din 13,9 milioane de variante posibile nu ar trebui să aștepte decât extragerea a 0,69 milioane, mai exact 695.000. Cât timp? Păi, un mizilic de 6.682 de ani, cam cât s-a scurs de la primele semne ale civilizației umane. 
Și dacă ar fi atât de norocoși încât variantă lor cu numere alese pe sprânceana să fie extrasă în primele 1% din variantele posibile? Așteptarea se scurtează la 1.336 de ani. Un interval care nu ne-ar mai aduce înapoi în civilizatia sumeriană, dacă am derula invers timpul, ci doar în Evul Mediu!  Sigur, există și varianta să lași moștenire combinația norocoasă de numere, din generație în generație, timp de...500 de generații. 
Asta mă face să cred că Iuda, cel care l-a trădat pe Isus, dacă ar fi mizat câte puțin din cei 30 de arginți primiți că recompensă pe un câștig norocos la un echivalent al Loteriei 6/49, probabil că ar mai juca încă, plin de speranță, în așteptarea câștigului. 

sâmbătă, 9 august 2014

Cateva chei de lectura la finalul procesului lui Voiculescu

Aud din toate partile „deciziile justitiei nu trebuie comentate”, „a fost o comanda politica”, „sistemul l-a eliminat pe Voiculescu”, „nu este o decizie impotriva trustului media”, etc.

Deciziile justitiei nu trebuie comentate.Fals. Nu cred ca judecatorii sunt un fel de supraoameni, suspusi greselii. Ce parere aveti de judecatorul Mustata, care isi negocia spagile (judecator extras „intamplator” inaintea judecarii recursului lui Voiculescu)? Deciziile sale pot fi comentate? Si cum am mai depista erorile judiciare daca deciziile judecatorilor n-ar mai fi comentate, analizate, intoarse pe mai multe parti? Chiar magistratii au de castigat din comentarea deciziilor justitiei pentru ca pot indentifica mai usor eventualele erori anterioare, putand sa le evite mai usor pe viitor. Sunt de acord ca pe magistrati nu trebuie pusa presiune inainte de a judeca o cauza, dar odata furnizata o solutie trebuie privita cu simt critic si nu ca izovor al unei judecati divine (ma rog, cei care mananca acum justitie pe paine nu s-ar simti confortabil daca le-ai interzice sa comenteze preceptele Bibliei-cuvantul Domnului; nu?-simtul critic poate ocoli religia, nu insa si justitia). Altfel nici nu am putea sa intelegem discrepantele dintre hotararile pe fond si sentintele la recurs (vezi inclusiv cazul Voiculescu, cu dublarea pedepsei si cresterea prejudiciului de la o decizie la alta). De fapt, cei care au tot interesul sa nu se comenteze deciziile justiei sunt cei oarecum avantajati, prin scufundarea adversarilor politici.

„A fost o comanda politica”. E de discutat. Ok, cand numesti in functii de conducere reusesti sa-ti fidelizezi proaspetii sefi. Sa presupui ca fidelizarea se transmite apoi ierarhic, pana la bazele organizatiei mi se pare cam mult. Sistemele sunt pana la urma o suma de indivizii, e loc cu alte cuvinte pentru multe variabile. As miza la fel de bine pe arivism. Tinerii judecatori din completul care a judeacat recursul vroiau „sa scrie istorie”si gandeau, poate, fara nuante, calitati care puteau fi sesizate usor de anturaj si speculate prompt de superiorii care i-au scos in fata.Aflu cum Camelia Bogdan fusese invitata, intr-un cerc restrans, de ziua Americii. Moment in care Silviu Sergiu de la Evz i-a si dedicat o oda pe Facebook viitoarei eroine justitiare.
Pana la urma, daca Voiculescu ar fi fost condamnat la 3 ani si prejudiciul fixat la 10 milioane euro, mai putini ar mai fi tipat. Afacerea n-a fost cusher, ca multe altele din istoria postdecembrista, procesul de privatizare spoliind resursele statului. Si n-au profitat doar „securistii” ci si tot soiul de companii mari, multinationale. SG a cumparat BRD, daca nu ma insel, sub 300.000 dolari in 1997. Pai ia calculati prejudiciul statului pornind de la valoarea bancii in 2008, pe varf de bula a creditului. IMGB a fost vanduta pe un euro, bani care s-au transformat repede in cateva zeci de milioane prin vanzarea clubului (actualul sediu al universitatii Spiru Haret) in buzunarele norvegienilor care au luat-o. Petrom? Flota?
Jaful la care a fost supusa economia nationala, jaf de care sunt responsabili toti decidentii din politica dupa 1989, a fost imens. Voiculescu nu e nevinovat in acest context, dar marea majoritatea a oamenilor din politica si marii granguri din mediul de business au si ei partea lor de vina, complicitatile lor. Nimeni nu e sfant din cati au fost la putere dupa Revolutie. Iar Basescu a fost unul dintre primii intrati la masa deciziilor, in paranteza fie spus. Cati n-au luat si dat mita in acesti ani de tranzitie? Voiculescu e vinovat ca multi altii, dar a fost penalizat ca nimeni altul pana acum. Eu  cel putin asa interpretez decizia de a confisca si pretins subevaluate active ICA si sediile Antenelor si banii din conturile condamnatilor. Foarte bine, justitia sa-i penalizeze pe cei care au profitat de tranzitie, dar sa nu o faca selectiv, incepand cu inamicii lui Basescu (Adrian Nastase, Vantu sunt condamnati; Relu Fenechiu, Becali la fel, Patriciu a scapat se pare predand la timp trustul media, etc). Unde sunt Videanu, Berceanu, Cocos, Casuneanu, oameni care s-au imbogatit s-au i-au ajutat pe altii s-o faca la fel de repede ca Voiculescu, in ce stadii sunt procesele lor? Gala Bute?
Si nu doar severitatea deciziei ci si modul in care aceasta a fost luata socheaza. Au fost doar 4 termene intinse pe o singura luna, in plina vacanta judiciara. Cam repede pentru un proces in care erau peste 10 inculpati, expertize de analizat dar si contraexpertize solicitate, etc. Procesul in care Putin a louat Yukos inapoi o fi fost la fel de rapid? Pai, nici daca vreau sa obtin o indreptare a unei erori materiale nu reusesc intr-o luna. De ce s-au grabit asa tare judecatorii? Ma rog, daca decizia s-ar fi dat in preajma campaniei ar fi picat si mai greu victimizarea Antenei 3 iar dupa, banuiesc ca cineva n-ar mai fi putut sa-si prinda la fel de demostrativ la cingatoare scalpul unui mare dusman.

„Sistemul l-a eliminat pe Voiculescu”. Nu imi este clar.  Care sistem, securistii vechi, care au facut repede bani dupa Revolutie si au pus bazele capitalului autohton, sau securistii noi, care castiga acum contractele cu statul?. Batranii „acoperiti”, nationalisti precum Ceausescu, care nu priveau cu ochi buni avansul multinationalelor si nici transformarea Romaniei intr-o simpla borna pe axa Londra-Washington sau securistii noi, internationalisti, mari luptatori impotriva terorismului si imperialismului rusesc, suporteri ai corporatismului si globalismului?

„N-a fost o decizie impotriva trustului media”. Oficiali ai Departamentul de Stat din SUA subliniau prin mai 2014 ca Statele Unite se vor concentra pe lupta împotriva coruptiei în Europa Centrală şi de Est, pentru a ajuta ţările din regiune să aibă guverne curate, presă independentă şi o societate civilă puternică. N-ar fi rau, cat timp lupta impotriva coruptiei nu se rezuma la coruptii „lor”, cat presa independenta nu se limiteaza la cea care nu ne critica niciodata iar societatea civila nu include doar sicofanti care sa ne glorifice prin editoriale cu darnicie gazduite de presa „independenta”, orice decizie, fie si discutabila. Eu, deocamdata, nu vad echidistanta, transparenta, echilibru in toate aceste masuri de „asanare” a mediului politic, de business si a pietei media. Doar partizanat camuflat in lozinci. 


miercuri, 6 august 2014

Cine te ghidează în luarea deciziilor?

Intuiția dublată de experiență cântărește mai greu decât rapoartele analiștilor cu target de vânzări. Ascultând toate punctele de vedere vei sfârși fără să iei nicio decizie. 
Vrei să demarezi o afacere și te interesează mersul economiei în următoarele luni, te gândești să investești la bursă și vrei să pariezi pe acțiunile potrivite, cauți o casă dar nu ești sigur care e trendul pieței imobiliare....Așa că apelezi la câteva rapoarte de analiză publice, asculți experții ce apar prin presă și buletinele de știri pentru a lua o decizie „informată” și apoi te întrebi unde ai greșit. Iată, în opinia mea, unde ai greșit:
 *Ai crezut că un raport de analiză valoros poate fi gratuit. Mai tot ce apare gratis, în coloanele ziarelor sau primit pe mail, cu titluri pompoase și realizat de echipe glorioase de analiști este un cârlig de marketing. Chiar crezi că o bancă, o companie de brokeraj își plătește cu bani buni analiștii ca să lucreze pentru creșterea tirajului ziarelor sau pentru profitul tău? Nu, mai întâi aceștia vor lucra pentru profitul companiei lor care are de vândut niște prooduse, apoi a clienților mari ai acesteia care știu primii noutățile și interpretările departamentului de analiză. Asta nu înseamnă că nu există analiști valoroși, care te pot ghida în luarea deciziilor-aceștia vor avea însă un preț piperat și nu toți își permit să-l plătească. Concluzia? Când afli de vreo ocazie unică, de ne-ra-tat din presă, e prea târziu să mai profiți iar riscul să pierzi bani e destul de mare. Asta pentru că grosul banilor „inteligenți” au intrat deja pe respectivul activ iar acum caută mai degrabă pretexte pentru marcarea profitului (vezi „indicatorul Andreea Esca”).
 *Ai ascultat toate punctele de vedere, ai citit toate analizele posibile și ai luat în calcul toate variabilele expuse de analiști dar ai sfârșit prin a...nu lua nicio decizie. Mult prea diverse, punctele de vedere și analizele disponibile încep să se anuleze reciproc și nu vei ști în care parte ar trebui să înclini balanța și cine are dreptate sau MAI MULTĂ dreptate. Separă semnalul de zgomot, altfel zgmotul devine asurzitor și paralizant. 
 *Ai ignorat propria intuiție, deși era bazată pe experiență. Realitatea e prea complexă pentru a fi îngrămădită într-o analiză, chiar și onestă fiind, așa că mai bine te bazezi pe propriile evaluări și pe raportul risc-recompensa (deci pe probabilități). Riscurile aparente sunt mult mai mari decât beneficiile posibile? Atunci nu te aventura. Ai mai mult de câștigat decât de pierdut? Atunci poate ar trebui să îți pui banii la bătaie. 
 *Ai dat o importantă prea mare lucrurilor stufoase, cu aparentă complexitate. De la falimentul fondului Long Term Capital Management, cu laureați ai premiului Nobel printre administratori, lumea a înțeles că uneori geniile în finanțe pot pierde din vedere lucruri foarte simple, prea ocupate să gestioneze „ansamblul” și legile sale de funcționare. Analizele stufoase nu înseamnă neapărat că au reușit să surprindă complexitatea realității ci, poate, că au ratat evidențele.

luni, 4 august 2014

Cum arata si cum se manifesta „acoperitii” din presa?

In calitatea lor de formatori de opinie si lustruitori ai anticamerei personalitatilor din politica si economie, jurnalistii sunt o miza interesanta pentru serviciile de informatii. Ca si procurorii si judecatorii de altfel, justitia fiind o parghie importanta pentru implementarea „directiilor strategice” (vezi unele decizii ale justitiei in timpul guvernarii Basescu si nici pe plan international lucrurile n-ar fi chiar cusher-iata ca Rusia a fost condamnata „oportun” sa plateasca 50 miliarde dolari actionarilor Yukos, in contextul mai larg al sanctiunilor internationale dupa conflictul din Ucraina).
Sa ne intoarcem deci la oile noastre din servicii care manuiesc pixul. Vestea proasta este ca n-am nume, ma gandesc doar la un profil-robot al celor scosi in fata, securistii din vitrina media. Cum starea presei si conditia jurnalistului s-au degradat accentuat in ultimii 7 ani, „acoperitii” din presa ar trebui sa aibe un statut privilegiat in redactii, altfel ar rezista mai greu programului lung, supra-incarcarii, salariilor intarziate cu lunile.

Ar fi deci scriitori de bloguri gazduiti la loc vizibil pe web-site, colaboratori abonati la opinii si editoriale in momentele fierbinti, ziaristi cu jumatate de norma dar pozitii bune in redactie (ma refer la pozitiile de pe statele de plata, la libertatea de alegere a subiectelor, etc). Nu sunt deci „palmasi”. Sunt colaboratori externi, colaboratori interni cu program relaxat, adjuncti cu libertate mare de miscare, sefii de sectii pe care colegii ii vad mai rar, etc. Cred ca ati inteles ideea. E vorba atat de jurnalisti cu experienta cat si de ONG-isti care cocheteaza cu editorialul. Pentru a-i identifica, e suficient sa le urmaresti consecvent pozitiile in momentele in care apar subiectele sensibile...pentru servicii. Vezi „lovitura de stat din 2012”, vezi „sprijinul Rusiei pentru miscarile teroriste din estul Ucrainei” mai recent, sau abuzurile asupra kosovarilor, armele lui Saddam, sprijinirea invadarii Libiei, etc.Urmariti si interviurile sefului SRI, Maior, prin presa. Unde le acorda, cui le acorda si cat de percutante sunt intrebarile celor care ii iau interviurile.

Evident, oamenii de care vorbesc au opinii ferme, foarte stabile, ei apara democratia si principiile dreptei fara echivoc, fara ezitari sau dileme interioare. Iar pe subiectele controversate (genocidul Israelului in Gaza, torturile aplicate de americani suspectilor de terorism-apropo, poate aflam ca am avut si noi, in Romania, o astfel de inchisoare, dupa modelul polonez) au puncte de vedere ortodoxe sau nu au deloc. N-o sa-i vezi cu fluctuatii si retractari. Oameni care detin "adevarul" deci si care nu accepta ca se pot insela ori ca s-au inselat in trecut. 
 Am zis ca nu dau nume, cel putin cat timp nu am probe, dar poate am cititori mai informati decat mine. Deci, pe cine ati paria? Si care sunt publicatiile-portavoce ale serviciilor, in opinia voastra? Astept propuneri motivate-simple insiruiri de nume nu se publica.

Newsletterul, carlig de marketing

Poți profita de discounturile și reducerile aduse de abonarea la newsletterele retailerilor numai dacă plănuiești o achiziție. După, e mai bine să te dezabonezi.
Mai multe companii de comerț on-line oferă reduceri de câteva procente sau câteva zeci de lei dacă te abonezi la newsletterele lor. După care începe bombardamentul. Săptămână de săptămână (uneori de mai multe ori pe săptămână) vei afla ce reduceri-bombă, ce promoții la articole de care nu ai nevoie ți s-au pregătit. Și, bombardat constant, vei sfârși prin a cumpăra câte ceva, mai ales că nu ai cum să testezi în magazin cărțile, tabletele, telefoanele, etc vândute on-line.
Cumpărăturile cu cardul au în plus dezavantajul că te forțează să te desparți mult mai ușor de bani decât în cazul în care ar trebui să treci prin mână bancnotele înainte de a le înmâna vânzătorului.
Una peste alta, newsletterele reprezintă un cârlig de marketing pentru tot soiul de oferte, din ce în ce mai personalizate. Asta deoarece sistemele informatice ale retailerilor au început să monitorizeze și obiceiurile de consum iar reducerile promovate agresiv în newsletter vor începe să se diferențieze în funcție de client, de achizițiile sale anterioare sau de preferințele care rezultă din modul în care navighează pe site-ul retailerului.
Să nu ne abonam la niciun newsletter? Nu susținem asta. E bine să te abonezi doar dacă plănuiești o achiziție iminentă, vrei să fii la curent cu ultimele oferte și să prinzi și o mică reducere. După ce ai terminat cumpărăturile, sfatul nostru este să te dezabonezi însă urgent dacă nu vrei să dai repede înapoi banii economisiți mulțumită newsletterului săptămânal, la prima achiziție de care nu ai nevoie, făcută doar pentru că reducerile erau i-re-zis-ti-bi-le.

joi, 31 iulie 2014

Israelul dinamiteaza modelul occidental

Primul razboi mondial a inceput de la un asasinat iar cel de al doilea de la frustrarile declansate de primul. Nu e nevoie de un eveniment epocal, un soi de T zero care sa puna in miscare beligerantii. Tensiunile se acumuleaza lent si cauta apoi pretexte sa explodeze.
Vedem ca lumea unipolara dupa prabusirea URSS genereaza tot mai multe frustrari. Musulmanii au testat pe pielea lor efectele interventiilor civilizatoare ale democratiilor occidentale in Irak, Libia, Afganistan. Retragerea trupelor americane si aliate a lasat in urma haos si fundamentalism. Israelul da acum inca o lovitura imaginii occidentale (chiar si in ochii propriilor cetateni din Europa si America, in ciuda efortului de spalare pe creier din partea media).
Ce se intampla in Gaza e genocid, oricat ne-am feri de cuvinte. Stiu, „dreptul Israelului de a se apara”. Reactia sa este insa diproportionata dupa toate criteriile posibile, nu poti linsa un popor si transforma un teritoriu in ruine pentru a raspunde unor descreierati care trag, fara prea mare spor, cu proiectile improvizate in tine. Cum s-ar simti cei care-i apara pe evrei daca ai invoca alte nedreptati istorice, inclusiv cea in care au fost victime evreii, la modul „poate si Turcia a fost provocata cand i-a casapit pe armeni, poate si frustrarile germanilor fata de evrei erau intemeiate cand l-au adus pe Hitler la putere”? Cu alte cuvinte, cand iti sparg copii din vecini geamurile nu te napustesti cu toporul in casa lor lovind la intamplare, in virtutea dreptului tau la aparare (ce nu s-ar intampla pe strada mea are insa loc bine mersi, cu binecuvantarea ONU,in Gaza).
Actiunea Israelului, abil camuflata sub ramasitele avionului prabusit in Ucraina, ascute tot mai mult tensiunile intre Occident si restul lumii iar SUA (aliata fidela a Israelului) este tot mai hulita ca superputere care in loc sa arbitreze este partinitoare si creioneaza regulile jocului in timpul desfasurarii sale. Cazul Rusiei este alta fateta a monedei. Impingerea NATO sub ferestrele unei mari puteri n-a picat bine, cum nici tentativa de a subjuga economia rusa prin privatizari „strategice” n-a prins. Reteta prin care fostele state comuniste din Est au fost bagate in noul lagar consumist occidental, deposedate de activele de valoare, a fost refuzata de Rusia odata cu Putin.

Cand s-a afirmat ca o criza a supraindatorarii ca cea din 2008 (tratata si calmata aparent cu si mai multa indatorare publica) va fi rezolvata printr-un razboi am fost sceptic: nu vedeam taberele. Acum acestea incep incet sa prinda contur. Rusia-China-lumea araba-si emergentii din America de Sud vs occidentul inglobat in jurul NATO (plus minus cativa pioni-vezi Ungaria lui Orban care ar parasi prima corabia occidentala in caz de avarie). Iar nebuni precum Netanyahu pun tot mai multe paie pe un conflict ce a inceput sa genereze primele scantei. Deocamdata, din fericire, Rusia este o nuca grea, n-ar putea fi "rezolvata" prin bombardamente precum Iugoslavia, prin stepele sale si-au piedut mai multe armate de invazie bocancii. Si nici occidentalii de rand n-ar mai fi dispusi sa inghita propaganda media pentru apararea valorilor nationale si...corporatiste cu arma in mana, departe de casele si ipod-urile lor. Iar asta ii tine pe toti pe loc. Sa vedem pana cand. 

miercuri, 30 iulie 2014

Un mod original de a te raporta la risc

Decât să-ți asumi riscuri medii cu toate economiile, mai bine oferi siguranță maximă pentru 90% din bani iar cu restul de 10% țintești pariuri mai riscante.
Ideea îi aparține lui Nassim Nicholas Taleb și o expune pe larg în „Antifragil”, o carte despre risc, prectibilitate și probabilități. Riscurile medii par „sigure” dar asumarea lor constantă sfârșește, invariabil, prin întâlnirea cu „lebedele negre” (evenimente rare dar cu potențial distructiv enorm, în măsură să schimbe din temelii paradigmele sistemului financiar global-de pildă o astfel de lebăda neagră a apărut în 2007 sub formă crizei subprime din SUA). 
Taleb afirmă că nu ne putem proteja de astfel de evenimente rare dar cu potențial distructiv decât eliminând într-o cât mai mare măsură riscurile de orice natură, urmând să ne concentrăm în ceea ce privește potențialul de câștig pe asumarea unor pariuri riscante cu o mică parte din portofoliu. 
Raționamentul? Alegând siguranța maximă pentru grosul economiilor ești ferit de eventuale „lebede negre” cum nu se întâmplă în cazul asumării unor riscuri medii iar jucând riscant cu o mică parte din bani (5-10%) poți trage la un moment dat lozul câștigător. 
Exemplul pe care insistă Taleb în ceea ce privește pariurile riscante îl reprezintă opțiunile (dreptul dar nu obligația de a cumpăra sau vinde acțiuni la un anuumit preț, drept achiziționat contra unei sume de bani denumită primă). Opțiunile utilizează sume relativ modeste care oferă, în eventualitatea unui eveniment corect anticipat, câștiguri foarte mari raportate la valoarea primelor plătite. 
Ideea este să identifici corect acțiuni cu un mare potențial de scădere în eventualitatea unei crize (cum au fost acțiunile bancare în 2008) sau de creștere într-un anumit context (companii ce se salvează miraculos de la faliment) și să achiziționezi din timp opțiuni de vânzare sau cumpărare pentru acestea. Iar de restul de 90-95% din bani, parcați în depozite garantate, poți uita liniștit. Este o strategie care se poate dovedi mult mai profitabilă decât, să spunem, plasarea tuturor economiilor la bursă, într-un portofoliu diversificat (risc mediu).  

luni, 28 iulie 2014

De ce beau fanii "racoritoarelor" apa de la robinet

„Cine se concetrează prea mult pe detalii pierde din vedere ansamblul” este un principiu ce funcționează și în deciziile noastre de consum, după cum reiese din următoarele două exemple.
Sunt convins că mulți dintre cei care consumă regulat „răcoritoare” (mă rog, cât de răcoritoare pot fi băuturile saturate de zahăr), n-ar bea apă de la robinet cu sufletul împăcat și au o strângere de inimă când o pun chiar și la ceai sau cafea. Chiar dacă n-am auzit recent de îmbolnăviri în urma contaminării cu microorganismele aduse pe țevile rețelei publice de apă și canalizare, puțini se încumetă să bea banala apă de la robinet (taxată cu aproximativ 6 lei/mc), mai ales că există soluții mai „sănătoase”, mineralizate, etc îmbuteliate la „numai” 1 leu/litrul (5 lei costă uzual o sticlă de 5 l de apa plată). În plus, e și o chestie de imagine, pari cam pauper, mai la marginea societății (de consum) dacă bei apă de la robinet în loc să apelezi la purificatoare, dozatoare, apă limpede de izvor la PET, etc. Cu ce apă credeți că se prepară însă băuturile răcoritoare? 
Cu apă de munte rece ca gheața, cu apă microbiologic pură, apă minerală, cu apă plată sau cu cea mai comună apă la îndemâna producătorilor, cea care să le maximizeze marja de profit? Oricum, dacă ar fi fost altfel de apă decât cea „de la robinet”, companiile ne-ar fi anunțat repetat prin tot soiul de reclame.... Ideea este că cei care n-ar pune gura pe apa de la robinet decât chinuiți intens de sete, n-au nici o problemă să o consume sub forma de băuturi compuse în principal din această apă deoarece au sub nas produsul finit și nu se mai gândesc la ingrediente. 
Mă rog, nu apa e problema principală la răcoritoare, încercam doar să arătăm cum se pierde din vedere pădurea urmărind prea atent copacii.
 Ceva similar se petrece în cazul Calgonului. „Masina de spălat trăiește mai mult cu Calgon, nu?”. Cât de mult însă și cu ce preț? Pentru cineva care spală la 2-3 zile și folosește cu dărnicie Calgonul, în aproximativ 2-3 ani mai cumpără o mașină de spălat numai investind în „protecția” celei vechi. Merită? Luați în calcul că 2 ani este oricum perioada în care mașina este în garanție.