joi, 20 august 2015

Pași spre justiția de tip sovietic

DNA devine tot mai mult un instrument politic iar flotarea logică în cazul prejudiciului generat de relația Ponta-Șova arată până unde pot merge procurorii teleghidați.
DNA încearcă să demonstreze că Șova și-a diminuat impozitele către stat perfectând contracte fictive cu Ponta, valoarea prejudiciului fiind de 51.000 lei. Pentru ca Ponta să fie complice la evaziune fiscală, DNA trebuie să facă un adevărat tur de forță. În primul rând, să demonstreze că e vorba de un contract fictiv, lucru cam greu de etichetat în relațiile dintre doi avocați. Se puteau întâlni în particular, să discute între patru ochi, iar facturile să fie emise mai târziu, nu era necesară trecerea unei cartele magnetice prin aparate de monitorizare, nu e ca la pusul gresiei unde manopera trebuie să fie vizibilă. Dar pentru a demonstra că Ponta e complice la evaziune Ponta trebuia să lucreze fisctiv, altfel unde mai era evaziunea dacă s-ar fi oferit consultanță “pe bune”? 
Apoi DNA trebuia să arate că banii oferiți lui Ponta i-au diminuat impozitele lui Șova iar în acest fel bugetul de stat a fost prejudiciat. Dar asta s-ar fi întâmplat într-un singur scenariu, cel în care Ponta era plătit la negru. În caz contrar, sumele care nu mai erau taxate cu impozitul pe profit în cazul cabinetului lui Șova, ar fi fost impozitate după ce intrau în contabilitatea cabinetului lui Ponta.
Or, suma de 51.000 lei e destul de mare pentru a ne gândi că DNA-ul a calculat doar valoarea optimizării fiscale rezultate, presupunând că Sova ar fi beneficiat de regimul mai avantajos de impozitare în cazul cabinetului Ponta (Ponta avea adică cheltuieli mai mari iar impozitul său pe profit era mai mic). DNA-ul, cel mai probabil, a ignorat pur și simplu principiul vaselor comunicante, făcându-se că uită că o sumă ce scapă de impozitul pe profit în cazul cabinetului Șova nu va putea să-l ocolească intrând în veniturile cabinetului Ponta. Să fie atât de naivi sau s-a încercat doar construirea unui caz mediatic care să ducă la un moment dat la demisia premierului și apariția guvenului PNL-UNPR pe scena politică? Am însă de făcut două observații suplimentare.
 1.După mai mulți ani de stat în politica românească, aproape de nivelul decizional, oricui i se pot găsi pretexte pentru o vizită la DNA.  Ce naiba, doar nu vorbim de îngeri, românii sunt așii “adaptării”. Nu trebuie decât alese persoanele incomode , binomul DNA-SRI se execută și, cu ceva sprijin din partea judecătorilor care răspund la comenzi, ”justitia” le elimină. 
 2.DNA-ul a taxat prompt presupusa tentativă de evaziune fiscală a cuplului Ponta-Sova. Le atrag atenți zeloșilor procurori că optimizările fiscale și strategiile generoase de transfer între subsidiare și firmele-mamă din Occident se practică pe scară largă în România, fiind principala cauză care face ca statul să încaseze sume ridicole din impozitul pe profit. De multinaționalele fără profit în România când vă ocupați, băieți? Singurul caz în care știu că a început urmărirea penală pe motive similare este Lukoil, întâmplător o afacere ce ține de inamicii noștri geopolitici...

marți, 11 august 2015

Jurnalismul ca ciupeală

Cât de imuni sunt jurnaliștii la tentativele de cumpărare a bunăvoinței derulate prin departamentele de PR, relații cu mass-media, grupurile de lobby din diferite zone? Având în vedere starea în care se află presa în acest moment, subiectul pare deja derizoriu. Când patronul nu te mai plătește, să faci rost de ceva pișcoturi cu prețul semnăturii pe un advertorial în toată regula nu mai pare cine știe ce compromis, bănuiesc. Vreau să pomenesc însă despre modul în care se cumpăra bunăvoința presei înainte de criză și imediat după, perioada 2007-2012, interval pe care l-am prins din plin în interiorul breslei și pot vorbi în cunostiinta de cauză.

Crăciunul și Paștele 2006-2007 au fost sărbători vesele pentru jurnaliștii de economic arondați zonelor financiar-bancare. Și nu numai sărbătorile religioase. Pretexte pentru cadouri frumos ambalate din partea băncilor se găseau mereu, deplasările la seminarii de 1-3 zile, cu spikeri din industrie și nu numai și ceva cadouri la plecare curgeau gârlă. Să ne mirăm că nimeni nu ataca bancherii, politicile iresponsabile de creditare, normele prea laxe impuse de BNR? Atacurile au lipsit și înainte de 2007-economia părea raiul pe pământ atunci dar și imediat după, probabil din inerție, deși neperformantele începeau să apară, statul s-a supraindatorat pentru salvarea băncilor, etc. 
Era la mare căutare să ai de acoperit zona de bănci la un mare cotidian sau agenție de presă la începutul crizei și cum băncile erau generoase în reclame și mici (dar numeroase) cadouri destinate jurnaliștilor “de specialitate”, prea puțini ar fi suflat o vorbuliță împotriva lor. E drept, puțini știau de fapt cu ce se mănâncă domeniul în profunzime, cum se generează creditele “din nimic”, ce comisioane aberante sunt impuse debitorilor. O ignoranță rezultată din pregătirea deficitară a jurnaliștilor responsabilil cu domeniul în cauză, rareori spre deloc găseai un fost om din bănci trecut în barca strâmtă a comentatorilor, nu de puține ori jurnalistul fiind lipsit și de studii economice. Cu ce atenții erai răsplătit în conferințe? Mici sau medii gadgeturi, agende, pachete cu diferite dulciuri sau băuturi iar de sărbători cadouri mai consistente și tradiționalele pachete cu cozonaci, vin, ciocolată. Invitații la restaurante, plătite de companii, unde socializai cu stafful acestora. Asta plus deplasările în țară sau straintate sub diferite pretexte de PR: conferințe, seminarii, vizite de documentare. Iar dacă de pachețele cu de-ale gurii sau cu jucării la modă te mai lipseai, cine risca să fie scos de pe lista de deplasări în strainatate afișând o atitudine critică față de bancheri? Ca jurnalist am prins deplasări cu diferite bănci-țin minte că am văzut Praga, Viena (când cu preluarea BCR), Roma, Frankfurt (deplasare cu BNR-ul), etc. După 2009 tonul și stilul meu s-au schimbat însă treptat și am început să fiu scos de pe listele scurte pentru depasari mai exotice, să fiu ocolit când se făceau “echipele” pentru anumite conferințe mai selecte și seminarii de friptură. Nici jurnaliștii nu aveau deci motive să fie critici cu băncile, dar nici patronatul din presă nu avea de ce să ucidă găina cu ouă de aur, reclamele de atras creditaci fiind marea sursă de venit pentru ziare în acea vreme. A venit însă criza, reclamele s-au împuținat așa cum s-au împuținat și creditele până la dispariție, oamenii au mai deschis ochii (prea târziu însă, băncile le deschiseseră bine pungile înainte) și odată cu ei și presa a început să mai schimbe tonul, mă rog, ce mai rămăsese din presă.
Cea mai interesantă deplasare am făcut-o la Frankfurt, prin 2012, la invitația Comisiei Europene, într-o echipă de vreo 20 de jurnaliști români pe economic. Pretextul a fost cunoașterea instituțiilor financiare europene din interior, discuții neoficiale cu experți, birocrați, analiști-deci mană cerească, nu trebuia să dai niciun articol, vacanță curată de 5 zile pe banii contribuabiilor europeni. Casă, masă și bani de buzunar (parcă 300 de euro), cum să nu-i iubești pe birocrații europeni? Mă rog, în cazul meu, nu cred că s-a simțit vreo atitudine plină de sensibilitate (cine mă citește poate să confirme sau nu) după excapada de la BCE, dar e posibil ca o parte a colegilor mai tineri să fi încercat ceva rețineri la viitoare articole cu accente mai critice. Din cate am aflat atunci, programul de plimbat ziaristi romani pe la Bruxelles/Frankfurt pentru documentare/socializare cu cheltuieli acoperite si bani de buzunar era periodic (o data sau de doua ori pe an se relua cu alti jurnalisti). De altfel, critică cineva constant instituțiile europene în media din România? O critică sistemică, pe fond, nu pretexte pentru afișarea libertății de exprimare? Sau BNR-ul, o altă instituție sacră pentru media românească...Majoritatea jurnaliștilor care acoperă BNR se simt recunoscători că sunt lăsați să respire în apropierea monstrilor sacri din Doamnei (cei fără experiență) sau speră să apuce la un moment dat un post căldicel la departamentul de comunicare, unde deja s-au instalat câțiva dintre colegii lor cu vechime mai mare, așa că pășesc în vârful picioarelor când intră în clădire. 

duminică, 9 august 2015

Jocul de-a demisia are și părți bune

Vorbim despre demisia din postura de client/consumator, ceea în care ai deja asigurate alternative de rezervă iar furnizorul e pregătit să supraliciteze pentru a te păstra.
Să-ți dai demisia ca angajat, mizând doar pe faptul că patronul te va momi cu noi avantaje (creștere sa salariu, bonusuri, un nou statut) pentru a rămâne poate fi riscant. De-a demisia te joci doar când ai oferte concrete de la concurență sau dezavantajele sunt mai mari rămânând decât avantajele ce rezultă din plecarea din companie. 
Există însă situații în care demisia nu presupune niciun risc deși n-ai încă oferte concrete de la alte companiii și mă refer aici la demisia din postura de client/abonat. Furnizorii de telefonie, cablu, internet, mereu în goană după clienți noi, sunt pregătiți să supraliciteze confruntați cu perspectiva de a pierde clienți în dauna concurenței. 
Cum recunoști zonele în care este avantajos să te joci de-a demisia? Urmărește noile oferte, adresate abonaților recenți iar dacă sesizezi că acestea sunt mai bune decât cele din perioada în care te-ai abonat tu însuți, atunci poți risca liniștit să ți se accepte plecarea fără bonusul de client fidel. Cu atât mai mult cu cât sesizezi la concurență ceva avantaje comparative, prețuri mai mici, etc. 
Singurul disconfort aici este că nu poți amenința cu dezabonarea decât în preajma expirării perioadei minime contractuale sau după acest moment. Dacă te afli însă în această situație, nu uita că a juca puțin teatru la serviciul de relații cu clienții, pretextând că vrei să renunți la calitatea de abonat deoarece ești nemulțumit de prețuri vis-a-vis de concurență sau că tocmai ai primit o ofertă de nerefuzat din partea acestora, poate fi profitabil. După care nu-ți rămâne decât să aștepți-cel mai probabil vei fi sunat chiar în preziua încetării raporturilor contractuale iar un angajat de la vânzări îți va face o nouă ofertă de "fidelizare”. 
Nu riști nimic dacă ți se acceptă demisia fără vreo contraofertă deși in realitate chiar n-ai vrea să renunți la serviciul în cauză, acesta fiind preferabil celor ale companiilor concurente; spre deosebire de angajatori, companiile de utilități nu vor refuza niciodată un bun platnic care dorește să redevină client, doar pentru că a cochetat cu ideea de a migra la alt furnizor.

Criza creditelor în franci: modelul polonez

Băncile poloneze ar putea fi obligate, în contextul apropiatei campanii electorale, să convertească împrumuturile în franci elvețieni acordate în principal între 2007-2008 la cursul din momentul acordării, suportând grosul pierderilor. Situația e rezumată foarte bine în ziarul Bursa din 7 august, sub semnătura lui Călin Rechea.  “Acţiunile băncilor poloneze au avut  joi 6 august scăderi semnificative la WSE (Warsaw Stock Exchange) după ce Seimul, camera inferioară a Parlamentului, a aprobat legea conversiei creditelor acordate în franci elveţieni.  Reacţia negativă a investitorilor a fost determinată de aprobarea unei variante a proiectului de lege care prevede că 90% din costul conversiei va fi suportat de bănci, în timp ce aşteptările de pe piaţă indicau împărţirea egală a costurilor între creditori şi debitori.Conform legii, creditele acordate în franci elveţieni vor fi convertite în zloţi la cursul din ziua conversiei, fiind stabilite şi o serie de criterii de eligibilitate. Warsaw Business Journal scrie că pot beneficia de prevederile legii proprietarii apartamentelor cu o suprafaţă de până la 100 de metri pătraţi şi ai caselor de până la 150 de metri pătraţi care sunt utilizate ca reşedinţă primară. Aceste restricţii nu se aplică familiilor care au cel puţin trei copii. Pentru a fi aplicată, legea trebuie aprobată şi în Senat şi apoi semnată de preşedinte. În condiţiile intrării în vigoare a legii, costurile pentru sistemul bancar vor depăşi semnificativ estimarea iniţială, de 9 miliarde de zloţi (2,34 miliarde de dolari), după cum scrie Bloomberg”. De ce este posibilă o astfel de conversie în Polonia? Un prim argument , conjunctural, este că alegerile de la sfârșitul accestui an fac posibilă adoptarea unor legi sensibile pentru electorat. În al doilea rând, o astfel de conversie este votată în special în cazul băncilor din rațiuni ce țin de specificul activității de creditare. Dacă oricine ar împrumuta o parte din economiile sale, indiferent de valută, ar fi tare nemulțumit să afle că acestea îi vor fi returnate la un curs diferit de cel al zilei (mai exact, unul sensibil mai mic), pierderea rezultată urmând s-o suporte integral. Lucrurile stau însă diferit în cazul băncilor și nu neapărat pentru că acestea ar fi avut capacitatea să sesiseze riscurile mai bine decât debitorii, să vadă că nu e înțelept să creditezi în monede susceptibile să se aprecieze când ești pe vârful unui ciclu economic. Cu bancile problema se poate pune diferit deoarece acestea nu dispun integral de resursele impumute clienților în momentul acordării împrumutului. Pur și simplu, specificul activității de creditare face ca băncile să dispună doar de o fracțiune din principal, o fracțiune egală cu procentul rezervelor minime obligatorii (RMO) impus de banca centrală din respectiva țară. Cu alte cuvinte, la un credit de 100 de unități monetare (lei, euro, zloți, etc), o bancă va trebui să dispună de numai 40 unități dacă RMO-urile sunt 40%, 10 unități la RMO-uri de 10%, etc. Restul e ..creație monetară din nimic. Am descris pe lag acest fenomen aici. Or, în cazul în care nu ai toată suma acordată drept credit debitorilor, dar percepi dobânzi și comisioane ca și cum ai fi avut-o la dispoziție, lucrurile se pot pune oarecum diferit decât în cazul unei persoane fizice sau juridice nebancare ce își împrumută economiile pentru a obține un oarecare randament. 

vineri, 31 iulie 2015

Macro Isarescu, micro suveranitate. Cum sa guvernezi cu justitia si macroprudentialitatea


Noua structura prezidata de Mugur Isarescu, cu 5 dintre cei 9 membri apartinand BNR (Guvernul si ASF au cate 2), poate cenzura initiativele incomode ale Guvernului, precum mult disputatul cod fiscal. Daca noul comitet de supraveghere macroprudentiala ar fi fost deja in paine, BNR n-ar fi trebuit sa-si mai puna la treaba analistii (cu sau fara state de plata in parohia institutiei) pentru a demostra de ce nu e bine sa-l adoptam desi nu suflase un cuvintel cand Parlamentul il trecuse cu o majoritate zdrobitoare. Nici de conferinte de justitificare a pozitiei “anticiclice” organizate cica de Consiliul Fiscal dar gazduite si cu spikerii furnizati de BNR n-ar fi fost nevoie. Pana la urma, intentia de a da puteri sporite (si nicio responsabilitate) acestui comitet reprezinta o incercare transparenta de subminare a suveranitatii nationale, un sport de care CE e tot mai pasionata dupa ultimele emotii din Grecia. Din fericire in Grecia s-a gasit un om de sistem deghizat profesionist in anarhist sadea inainte de alegeri (Tsipras), asa cum si in Romania sistemul ar putea sa furnizeze o alternativa la actuala clasa politica cand aceasta va cadea si mai mult in dizgratia electoratului, un personaj “providential” cu trecut onorabil si discurs temporar nationalist si anticorporatist, doar pentru a asigura o tranzitie lenta (Calin Georgescu?).

Aparitia lui Mugur Isarescu in fruntea acestui comitet atotputernic se bazeaza, inca o data, pe imaginea Guvernatorului, credibilitatea sa fiind salvata de limbajul pasaresco-financiar greu de asimilat de public si obstinatiei cu care s-a ferit sa se implice in dispute politice pana acum. Altfel, tocmai macrostabilitatea e punctul slab al mandatelor sale. De cand e Isarescu Guvwernator, leul a pierdut “doar” 99,99% din valoare, de a fost necesara o denominare sa ascunda sub pres efectul cumulat al inflatiei. Anti-ciclicitatea de care face parada acum Isarescu a fost o prezenta rara in politicile BNR. Vezi relaxarea normelor de creditare pe varful bulei imobiliare (2007-2008), tacerea suspecta cand Guvernul a fortat taieri de venituri in plina recesiune (2010), scaderea dobanzii de politica monetara in paralel cu cresterea economica in ultimii ani.

Orice tentatie de independenta economica din partea Executivului ori Legislativului se poate loviv acum de veto-ul comitetului de macroostabilitate iar vinovatilor li se pot gasi cu usurinta pete in dosar de care sa se ocupe justitia (Varoufakis, ministrul grec de finante, e acuzat acum de inalta tradare). Dupa externalizarea deciziei economice (cam asa interpretez eu aparitia acestui comitet  de supraveghere macroprudentiala ), pasul firesc ar fi o suprastructura care sa filtreze mai atent si deciziile justitiei, pentru ca mai exista inca brese (vezi achitarea in cazul Rarinca). Ma gandesc de pilda la un comitet de supraveghere socioprudentiala care sa vegheze la eliminarea derapajelor din actul de justitie, deciziile politice, actele administrative, etc. Sigur, ne va ramane sa refulam prin cultura si sport, ca pe vremuri.

joi, 30 iulie 2015

Ce tip de acumulare preferi?

"Să construiești o casă, să platezi un pom, să faci un copil”-iată definiția populară a scopului vieții. Pentru unii o strategie de acumulare materială, pentru alții o chestiune de construcție-prezervare.

Putem duce în ce direcție vrem înțelepciunea populară. Casa, pomul, copilul pot fi gândite ca modalități de acumulare-casa îți oferă adăpost și reprezintă o investiție, pomul îți oferă hrană și eventual o sursă de venit, copilul e garanția unei bătrâneți mai liniștite (“să aibe cine să-mi dea o cană cu apă”). Ori pot fi gândite ca pretexte pentru a construi ceva-educația unui copil și sistemul de valori ce urmează să-i fie insuflat, un cămin, o lume mai curată; sau pentru a prezerva ceva-natura, relațiile de cuplu, etc. Cum vă place mai mult?

Din punctul meu de vedere, înțelepciunea populară vrea să surprindă tot o poveste privind acumularea, dar nu una materială ci una emoțională. Sunt emoții puternice, cu un puternic caracter formativ în spatele dorinței de a te manifesta creativ (construcția unei case, copilul și educația sa sunt acte de creație), de a contribui la protejarea și expansiunea vieții (plantarea unui pom, conceperea unui copil). 

Până la urmă, scopul vieții este să acumulezi experiențe emoționale cât mai diverse (atenție, nu am spus să atingi cunoașterea-să afli secretul universului, structura realității din spatele aparențelor, etc) și nu să progresezi intelectual/filosofic-memoria e oricum perisabilă sau să te extinzi material-ca dovadă a calităților tale și asigurare că urmașii îți vor porni la drum cu o bază solidă.

miercuri, 29 iulie 2015

De când nu mai ridică BNR mingi la fileu băncilor?

Disputa pe seama codului fiscal/majorării salariilor bugetarilor a găsit, în premieră, Banca Centrală pe poziții contrare lobby-ului bancar. Iată 2 ipoteze care ar explica de ce. Vă amintiți vârful bulei speculative din 2007-2008? Creditele de 100.000 euro pentru apartamentele vechi de 2 camere din Dristor? BNR, care acum s-a plasat pe pozițiile anti-ciclicitătii, ale responsabilității fiscale și apărării echilibrului  macroeconomic se grăbise să ridice raportul rată credit-venituri debitor până la 70% prin noile norme de creditare din 2007, dând apă la moară celor care vroiau cu orice preț o casă și o mână de ajutor dezvoltatorilor cu profituri indicente. Aia nu cumva era pro-ciclicitate? Dar de poziția BNR din 2010, când Guvernul s-a îndatorat cu 20 miliarde dolari pentru a salva pielea băncilor rămase fără linii de finanțare de la băncile-mamă, cuplând împrumutul extern cu reduceri de salarii la bugetari și creșterea TVA vă mai aduceți aminte? BNR n-a zis nici atunci că e măsură pro-ciclica să tai venituri când economia scade. 
 Oficialii din Doamnei se dau însă de ceasul morții cu anticiclicitatea abia când Codul Fiscal a fost deja aprobat cu o largă majoritate ba mai mult, au convocat o conferința organizată chipurile de Consiliul Fiscal unde majoritatea speakerilor au fost de la BNR unde s-a cântat în cor aria responsabilității, a stabilității, etc, etc. De ce s-a trezit BNR să țină cu dinții de poziții care nu oferă avantaje imediate băncilor, contrar de cum făcea până acum? Spun asta deoarece prevederile din noul Cod Fiscal plus majorarea de salarii la bugetari aduc venituri suplimentare populației deci un nou puseu de creditaci și o gură de oxigen pentru datornicii mai vechi.... 
 De ce are BNR poziții contrare industriei bancare? Eu avansez aici 2 ipoteze: 
 a.BNR a primit instrucțiuni în plic la puțin timp după mesajul destinat președintelui Johannis așa că ambele instituții au sărit ca arse împotriva Codului Fiscal votat cu puțin timp în urmă cu o largă majoritate de Parlament. Asta pentru că nu dă bine la electoratul european ca o țară din est, balcanică, să vină cu măsuri de relaxare fiscală după convulsiile pe care le traversează Grecia? Nu dorește Germania nicio evadare din fortăreața austerității și are în România executanți docili? 
 b. PSD nu trebuie lăsat să câștige capital politic din măsurile cu impact enorm la pătura defavorizată din societate, clientela din administrație și grupul micilor întreprinzători pentru că tranziția spre noul Guvern PNL, după alegerile din 2016, să fie cât mai ușoară. BNR și-ar masca astfel simpatiile de dreapta sub plapuma indicatorilor macro, a stabilității financiare ce trebuie apărată cu pieptul dezgolit, mă rog, scurtez tot jargonul pasaresco-financiar utilizat în astfel de situații... De fapt, un scenariu plauzibil ar include o combinație a+b, în proporții diferite 
Altfel, interesant de urmărit cum și-au moderat pozițiile site-urile și analiștii de dreapta după schimbarea de poziție dinspre BNR/Președinte, asta după jubilația anteriora provocată de trecerea Codului Fiscal prin Parlament. Dovadă că, la nevoie, meseria de formator de opinie telefonată cere înghițirea a tot soiul de broaște sub pretexte nobile. 

miercuri, 22 iulie 2015

8,1 candidați pe loc la Jurnalism. Cuuum?

Îmbulzeala la înscrierea la facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București dă de gândit: câți tineri chiar urmăresc piața muncii și câți sunt victimele modelelor promovate agresiv de media?
Ca jurnalist cu aproape 15 ani vechime pot să afirm că punctele forte ale profesionistului media nu se câștigă în facultate (pe care puține vedete din branșă o au la bază). Conexiunile, spiritul critic, orientarea preponderent spre interesele publicului și cunoștiințele temeinice în anumite domenii nu se dobândesc pe băncile facultății. Țin de personalitate, caracter, educație anterioară. De ce vor atunci tinerii să fie jurnaliști azi, când piața media abia mai pâlpâie, s-au închis sumedenie de ziare, când au supraviețuit în special vehicolele media care sunt arondate unor opinii prestabilite și fac partizanat pe față ori cele care se ocupă doar cu divertismentul facil? 
Pentru că majoritatea se visează Andreea Esca, Mircea Badea, poate Andreea Marin în perioada sa de glorie, adică partea plină de sclipici a meseriei, unde se câștigă bine. Nu vor să fie deci jurnaliști ci ”animatori” ai audiențelor, oamenii-spectacol de pe sticlă. Or, pentru a fi saltimbanc media de succes, nu diploma de licență te recomandă, ci niște calități ce țin mai degrabă de actorie decât de jurnalism (versatilitate, spontaneitate educată) plus o doză apreciabilă de inteligență. Dar asta candidații noștri de azi o vor afla mâine, poate chiar înainte de absolvire. Să mai spunem că în cadrul facultății amintite, cea mai căutată specializare este “Publicitate”, cu 13 candidați/loc. Un domeniu unde, de asemenea, te recomandă inventivitatea, creativitatea și nu diploma. Pariez că dacă s-ar inventa specializările “Candidat la Nobel” la facultățile de medicină/fizică/chimie, s-ar găsi destui amatori care să plătească taxe piperate pentru a le urma.
 Până la urmă, ar trebui aleasă o facultate nu doar pentru numele sonorr al meseriei înscris pe diplomă ci pentru șansa de a-ți urma o vocație, pentru aplecarea spre latura practică a viitorului job încă din băncile facultății (vezi medicina), etc. Dar câți se gândesc la asta înainte de a-și depune dosarul și a intra glorios la facultate prin filtrul...notei de la Bac?

marți, 7 iulie 2015

Logica stramba a economistului-sef al BNR

Valentin Lazea publica prompt pe cursdeguvernare.ro, o platforma folosita de altfel de angajati ai BNR pentru a-si promova teorii de ortodoxism monetar si economic la fel ca si Contributors, cateva contraargumente la teoriile contestatarilor euro, profitand de momentul sensibil declansat de referendumul din Grecia. Nu m-as fi aplecat asupra lor daca n-ar contine cateva fracturi logice remarcabile. Sa le luam pe rand-obiectie, contra-obiectie si contra-explicatii la explicatii.

Obiecţia nr.1: O dată cu aderarea la zona euro, statul pierde capacitatea de a răspunde la o criză prin intermediul unei devalorizari externe (deprecierea monedei), fiind obligat să recurgă la devalorizare interna (scăderi de salarii şi/sau pensii).
Contraargumentul Lazea: Această constrângere nu reprezintă o pierdere atât de mare precum se crede de obicei. Prin devalorizare internă pot fi ţintite doar anumite grupe de câştigători de venit, lăsând neafectate largi segmente ale populaţiei. În schimb, prin devalorizare externă pierd toate persoanele dintr-un stat, fără excepţie, întrucât scade valoarea activelor deţinute de fiecare cetăţean, indiferent dacă este tânăr, bătrân, salariat, şomer sau casnică.
Fractura logica: Prin devalorizare externa pierd toate persoanele dar dimensiunea pierderilor difera. Una este sa-ti scada casa din Primavarii cu 20% din valoarea in euro, alta garsoniera din Militari. Devalorizarea externa este echitabila pentru ca se aplica tuturor procentual egal pe cand devalorizarea interna este cat se poate de selectiva cu clientela si sensibila la lobby. Vezi alocarile pentru bugetele serviciilor in perioada de criza si maxima austeritate, ca sa dau doar un exemplu.

Obiecţia nr.2: Prin intrarea în zona euro, se instituie dictatura organismelor europene (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană), astfel încât statul îşi pierde o mare parte din suveranitate în materie de politici economice.
Contraargument: O dictatură mult mai rea decât cea a organismelor europene o constituie dictatura pieţelor. Pentru un stat insuficient de disciplinat (cu alte cuvinte, pentru un stat care nu este Marea Britanie, Elveţia sau Norvegia), disciplina impusă de pieţe este infinit mai constrângătoare decât disciplina impusă de organismele europene, mai ales că acestea au o disponibilitate mare de negociere şi compromis.
Fractura logica: Disciplina impusa de piete este constrangatoare cand se acumuleaza vulnerabilitati evidente (Grecia, Spania, Italia, etc). Dictatura organismelor europene se simte de asemenea neplacut cand se acumuleaza vulnerabilitati (Grecia) dar aceasta nu dispare cand lucrurile par normale. Vezi neputinta autoritatilor vis-à-vis de alinierea preturilor la utilitati in conditiile in care veniturile din Romania sunt la ani lumina de Vest.

Obiecţia nr.3: Zona euro nu constituie o Zonă Monetară Optimă; ca atare, în lipsa transferurilor fiscale este imperios necesară funcţionarea celor patru libertăţi de mişcare (a bunurilor, a serviciilor, a capitalului şi a persoanelor), fără de care se acumulează tensiuni crescute în anumite state.
Contraargument: Deşi această obiecţie este una corectă, în cazul particular al României cele patru libertăţi de mişcare sunt, de facto, mult mai bine respectate decât în cazul altor state. Pe de o parte, cele patru libertăţi de mişcare sunt deja consacrate în tratatele europene şi tot ceea ce rămâne de făcut este lupta pentru transpunerea lor în practică chiar şi în ţările mai reluctante. Pe de altă parte, mobilitatea geografică a românilor este printre cele mai mari din Europa, chiar şi în absenţa participării la zona euro.
Fractura logica: Aici pur si simplu obiectia ar trebui reformulata. “Zona euro nu este o zona monetara optima fara transferuri fiscale” era suficient. Dar in acest caz Valentin Lazea ramanea fara contraargumente. Transferurile fiscale ar insemna sa colectezi impozite din zonele mai bogate si sa le aloci preponderent pentru dezvoltarea zonelor sarace fara sa conditionezi draconic cum si la ce le folosesc pentru a avea ocazia sa respingi proiecte cu scuza ca nu stiu beneficiarii sa le redacteze.

Obiecţia nr.4: Prin intrarea în zona euro şi prin alimentarea unor mecanisme precum ESM şi Fondul Unic de Rezoluţie bancară, România s-ar putea trezi în situaţia de a furniza bani pentru salvarea unor state mult mai bogate.
Contraargument: Şi aceasta este o obiecţie serioasă, dar, dacă judecăm drept, sunt mult mai multe şanse ca România să devină un beneficiar net al unor asemenea fonduri europene, decât un contribuitor net. În mod paradoxal, prin refuzul său implicit de a contribui la alimentarea acestor fonduri, România se situează astăzi în poziţia unui conducător auto mai slab decât media (mai înclinat spre accidente şi, deci, spre încasarea de despăgubiri) care refuză să-şi facă asigurare CASCO sub pretext că nu vrea să finanţeze eventualele accidente ale unor conducători auto mai experimentaţi.
Fractura logica: Contraargumentul se bazeaza pe “daca judecam drept”. Eu imi permit sa judec stramb si sa observ ca bancile care opereaza intr-un mediu cu RMO-uri mai mici ar prezenta din start ceva riscuri potentiale, pentru ca fabricile de bani lucreaza la turatie mai mare. Iar Romania s-a imprumutat cu 20 de miliarde in special pentru ajutarea bancilor ramase fara linii de credit de la bancile mama, imprumut care nu va fi achitat ci doar rostogolit. Cum e sa-i ajuti si pe altii dupa ce deja te-ai imprumtuat sa-i ajuti pe ai tai?


Obiecţia nr.5: Zona euro nu poate funcţiona optim, atâta timp cât politica monetară comună nu este dublată de o politică fiscală comună şi de o integrare politică.
Contraargument: Aceasta reprezintă, de departe, obiecţia cea mai serioasă. Întrebarea este dacă “stăm pe margine” până când aceste probleme îşi vor găsi rezolvarea, sau dacă încercăm să contribuim pro-activ, ca jucător implicat, la rezolvarea lor. Trebuie să reamintim faptul că România are un interes deosebit în reuşita proiectului european (oricum, un interes mai mare decât Grecia, Portugalia sau Spania), întrucât toate celelalte alternative sunt mai proaste: autarhia economică a fost încercată în două rânduri în secolul trecut (în anii ’30 şi în anii ’80), de ambele ori cu rezultate catastrofale, iar aderarea la alte zone (CSI, zona Balcanilor de Vest etc.) iese din discuţie.Prin urmare, este în interesul României să contribuie la reuşita proiectului european din interiorul acestuia şi nu ca un spectator pasiv, care nu vrea să rişte nimic, ci doar să culeagă roadele semănate de alţii. În acest context, atitudinea de până acum a autorităţilor române, de acceptare selectivă a integrării (nu în materie de fiscalitate şi taxare, nu în materie de aliniere a preţurilor etc.) nu este una care să favorizeze desăvârşirea proiectului european.
Fractura logica: Cum se observa Lazea evita sa se aplece mai serios asupra lipsei transferurilor fiscale (ptiu, drace!) limitandu-se la a pomeni de politica fiscala comuna, adica taxe si impozite identice si integrarea politica eurpeana. Taxe si impozite egalizate la nivelul UE ar insemna sa plece si bruma de investitori locali (taxa unica de 16%, impozit pe dividende redus la 5%, etc sunt argumente fiscale solide) ramand doar cei care pot impune angajatilor salarii de lumea a treia. Despre integrarea politica nu zic nimic, Romania e bine integrata la nivelul deciziei politice, in sensul ca aceasta nu se mai ia la Bucuresti in chestiunile esentiale iar cand apar ezitari avem binomul SRI-DNA care sa aminteasca indisciplinatilor de petele din dosar. Revenind, participare Romaniei din interior, incercand sa influenteze stabilirea politicilor fiscale si coordonatele deciziei politice e o gluma buna. Parca o vad pe Merkel sunand la Bucuresti si consultandu-se cu Johannis in spinoasa problema a Greciei. “Ce zici Klaus, sa-l iertam pe Tsipras? Bine, daca zici si tu….Iar in ceea ce priveste autarhia locala-cehii nu par se teama de asta iar britanicii par sa o prefere tot mai mult. Cel mai mult regreta in aceste zile moneda locala grecii.

Valentin Lazea nu se opreste insa la obiectii si contra-argumente ci face si o critica a mentalitatii balcanice. Ia sa vedem:

-"Convingerea că datoriile contractate nu sunt obligatorii de plătit, ci sunt ceva facultativ. Să ne reamintim: în pofida erorilor de concepţie a celor două programe de iertare a datoriilor greceşti (din 2010 şi 2012), creditorii internaţionali au oferit totuşi condiţii incomparabil mai bune de eşalonare a datoriei. Şi, probabil, ar fi oferit şi o a treia iertare, dacă nu ar fi fost iritaţi de tacticile de negociere ale guvernului grec. Dar la baza oricărei înţelegeri ar trebui să stea ideea că datoria (sau cea mai mare parte a ei) este obligatoriu a fi plătită".
Fractura logica: Datoriile grecilor tot cresc din 2008, de la 110 la 170% din PIB datoria publica. Cu toata esalonarea si restructurarea si conditiile mai bune. Domnul Lazea nu vrea sa accepte ca persoanele si statele ar trebui sa poata da faliment precum companiile. Iar asta cu cea mai mare parte a datoriilor care trebuie platite ocoleste chiar exemplul Germaniei care a esuat, din diferite motive, sa-si achite datoria externa in interbelic si postbelic. Intelepciunea populara zice prost e cel care da nu cel care cere. Domnul Lazea ar vrea ca prostul sa n-aiba nicio responsabilitate iar bancile ce crediteaza iresponsabil sa recupereze mereu, indiferent de sanatatea financiara a debitorului, eventual de la urmasii acestuia.

-"Ideea că angajamentele luate de guvernele precedente nu implică o obligaţie pentru guvernul actual. Într-adevăr, nonşalanţa cu care noii lideri greci au renegat obligaţiile asumate de predecesorii lor ne duc cu gândul la metodele extremei stângi (troţkiste) de a rezolva problemele internaţionale".
Fractura logica: Oficialul BNR se refera aici la angajamentele banesti, banii sunt ceva sfant, in rest presupun ca pot sa se se anuleze obligatii anterioare, cum ar fi aliante militare, tratate internationale, etc.  Daca nu, eu zic sa ramanem pe logica asta in CAER, ca erau niste acte semnate, deci obligatii sacre.
-"Concepţia că troika instituţiilor financiare internaţionale poate fi chemată ori de câte ori este nevoie, dar în acelaşi timp poate fi alungată oricând cu mesaje patriotarde de tipul “noi ştim mai bine ce avem de făcut”. Fără comentarii". Nu comentez nici eu prea mult, se subintelege ca odata ce ai apelat la Troika esti obligat sa accepti orice sugestie din partea sa.
-"Iluzia că realizările măreţe din trecutul istoric al unei ţări îi dau acesteia în mod perpetuu dreptul la tratament preferenţial. Din nou, parcă sună cunoscut". Nu comentez nici aici desi e un atac clar la greci. Nu va datoram nimic fanariotilor!
-"Mai presus decât orice, credinţa că şmecheria ţine loc de inteligenţă. În lumea civilizată, şmecheria nu este trecută niciodată la capitolul calităţi, ci la capitolul defecte de neiertat"
Fractura logica: CDS, subprime, manevrele Goldman legate de cifrele Greciei, socializarea pierderilor si privatizarea profiturilor…Astea nu sunt smecherii domnule Lazea? Nu, probabil ca le considerati inovatii!



Valentin Lazea nu este singura voce “autorizata” care incearca in aceste zile sa explice poporului cum sa gandeasca, cum sa interpreteze referendumul din Grecia si cum sa se fereasca de tentatiile “populismului”. Cu prestatii mai mult sau mai putin convingatoare i-am urmarit pe Eugen Radulescu, Moise Guran, Mandruta, Adrian Vasilescu, Valentin Naumescu, Tapalaga, etc. Daca modelul grecesc se extinde toti acesti domni si-ar simti scaunele, alocatiile, sinecurile amenintate. 

PS: Cum recunosti un comunist de dreapta? Vezi aici, un articol excelent scris de Lucian Davidescu

duminică, 5 iulie 2015

OXI! Update

Grecii n-au spus “Nu” Europei, asa cum au incercat propagandistii sa vanda ideea referendumului (Hotnews nici duminica nu renuntase la cliseu) , au spus Nu santajului, austeritatii fara sfarsit, ideii de a plati poporul datoriile private (in special din creditele proaste ale bancilor) convertite in unele publice. Oare cum ar fi reactionat romanii supusi presiunilor la care au fost supusi grecii? Sa nu ne mai punem problema....N-as trece usor peste ajutorul dat de FMI, vezi raportul de vineri picat oportun pentru a ajuta tabara “Oxi”. Sigur, e greu de crezut ca a schimbat rezultatul, dar informatia ca FMI incurajeaza restructurarea datoriilor in timp ce Germania nu vrea sa auda de asa ceva, a contat fara doar si poate. Probabil americanii intuiau rezultatul final si se vor grabi sa dea ordin FMI sa ajute neconditionat Grecia, asa cum o face cu Ucraina...De ce? Pentru ca nu vor risca o apropiere a tarii insolvente de Rusia, nu va ganditi la un nou branci dat euro in meciul sau cu dolarul. Nu pot decat sa sper ca modelul grecesc va deveni unul contagios in Europa si in Occident in general. Nota de plata dupa ospatul si iresponsabilitatea bogatilor n-are ce cauta pe masa saracilor, oricat de bine ar fi impachetata de media oficiala...

Ah, da. Diaspora greceasca nu si-a luat tara inapoi. Uitati aici o minunatie de stire Agerpres, preluata insa de pe Reuters. Ce aflam? Diaspora greceasca se intoarce masiv acasa sa voteze DA. Cum au dedus asta jurnalistii Reuters/Agerpres? Au gasit doi greci, unul care vroia sa se intoarca tocmai din dispora si marturisea ca mai stie inca vreo 2-3 amici care vor face la fel, si altul care marturisea ca are cunoscuti care fac lobby de la distanta, prin retelele de socializare, pentru ca toti cunoscutii lor din tara sa mearga la vot. Or, se stie, daca ai deja doua persoane care fac ceva, poti da un titlu cu “grecii din strainatate” cu majuscule. Mai va amintiti cum aratau sondajele derulate la comanda unor ziare grecesti inainte de referendum? Avans unsor pentru tabara DA. Si ce sa vezi, a iesit NU cu 60 la 40%. Ce surpriza! Dovada ca securistii lor nu sunt la fel de performanti ca ai nostri, nici votantii lor la fel de usor de impresionat cu petarde emmotionale pe facebook ca ai nostri. In plus, la greci diaspora voteaza doar in tara si nu se pot face cozi la ambasade care sa fie apoi exploatate profesionist pe hotnews-ul/realitatea/b1tv-ul grecesc. 

PS: Ai bani in bancile grecesti?BNR spune sa stai calm, sa nu te panichezi si sa-i scoti ca risti sa pierzi...dobanda (aia de 1%). Eu zic ca incepe sa miroasa a ceva inchideri/preluari rapide/nationalizari....iar daca e sa fie nationalizare, mai bine pui si tui umarul la extinderea bancilor cu capital autohton. Altfel, radem noi, glumim, dar ce ne faceam daca eram in locul grecilor si ne cerea Troika sa ne reformam serviciile si sa concediem jumate din securisti? a? acceptam somaj de 25%?Oxi!

vineri, 3 iulie 2015

La dublu cu Simona Halep

Mulți "fani” se atașează de imaginea câștigătorului intuind că vor desprinde de acolo motivele stimei de sine sau macar un tonus mai bun dar se grăbesc să-l abandoneze când înfrângerile se înșiruie pentru nu împărți și eșecul cu acesta.
La începutul anului 2015 forumurile erau pline de fanii Simonei Halep. După numai câteva luni haterii domină iar presa și-a schimbat la rândul său tonul, de la entuziasm fără rezerve la sarcasm fără inhibiții. Ce s-a schimbat?
Nimic, în afara faptului că Simona a început să piardă, să părăsească prematur niște turnee mari. Iar spre deosebire de echipele de fotbal, Simona nu poate oferi fanilor un stil de viață. 
Practic, orice eveniment sportiv se vede din spatele ecranului ca un sport de  echipă. De-o parte sportivul/echipa favorită și fanii care s-au identificat cu aceștia, de cealaltă parte un cuplu similar. Fanii vor să câștige odată cu favoritul iar premiul lor se măsoară în entuziasm, stimă de sine prin ricoșeu, bucuria că au pariat corect. Când echipa sa pierde fanul se tranforma de multe ori în hater, nu poate ierta favoritului său faptul că l-a golit de motivație pentru puțin timp (ore/zile/poate chiar luni) sau că l-a condamnat să se simtă la rândul său looser. Cum arată viața “de după” eliminarea Braziliei, Simonei Halep, etc pentru un fan? Cam tristă.
Cum de avem însă și suporteri ”până la moarte”, fani care nu-și abandonează favoriții la greu? Unii sunt dependenți de un anumit stil de viață asociat galeriei. Deplasările cu băieții, berile de după, rutina de fan clădită în ani buni și la care nu se poate renunța. E cazul galeriilor echipelor de fotbal de pildă. Alții, mult mai puțini, pur și simplu apreciază un anumit stil, un anumit mod de a face sport. Sunt sensibil mai rari pentru că asta cere și ceva cunoaștere a sportului respectiv. 
În concluzie, orice eveniment sportiv, chiar și un meci de “simplu” se joacă de fapt la dublu, sportiv și fanii săi împotriva “celorlalti”. Din păcate fanii nu știu să se comporte mereu cu sportivitate iar când pierde sportivul fanul acceptă greu scuza că adversarul a fost mai bun preferând să-și abandoneze , să-și acuze sau să-și ponegrească fostul favorit.

duminică, 28 iunie 2015

Bravo Tsipras, bravo Syriza!

Grecii se vor pronunta intr-un referendum asupra oportunitatii asumarii noilor masuri de austeritate propuse de creditorii europeni, alternativa fiind falimentul. Decizia Guvernului este curajoasa si deschide un precendent interesant: populatia ar trebui sa fie consultata cand politicienii se gandesc sa stranga cureaua in jurul gatului…poporului. De altfel, nimeni nu spune ca mandatul oferit la alegeri este nelimitat si implica orice. Cum ar fi decis intr-un referendum populatia Romaniei in 2010, cand s-a luat imprumutul-mamut de la FMI? Ar fi admis cresterea TVA si reducerile de venituri doar pentru a fi salvate niste banci private? Revenind la Grecia, trebuie spus ca austeritatea progresiva este singura solutie oferita de Germania &Co pentru greci. Sa nu ne iluzionam ca este ultimul hop, ca dupa asta economia va creste. Nu va creste indatorand-o si mai mult. Sansa grecilor este falimentul, restructurarea datoriei si revenirea economiei pe seama exporturilor si turismului dupa o cadere inevitabila. De altfel, am mai vazut ceva asemanator in Islanda, dupa ce poporul n-a fost de acord sa-si asume salvarea bancilor iresponsabile. Sa le dorim succes grecilor si curaj pentru a merge pe drumul falimentului in locul austeritatii perpetue. Stiu, e greu, mai ales cand ai ceva economii la banca si un anumit standard de viata de aparat pe termen scurt. Culmea, sunt convins ca multi dintre cei care isi retrag banii in aceste zile ar putea vota impotriva austeritatii (daca tot si-au tras economiile la saltea de  ce sa mai accepte reduceri de venituri?). 

vineri, 26 iunie 2015

Robotii nostri sunt mai ieftini ca ai lor. In atentia d-lui Florin Catu

Continua atacurile mai mult sau mai putin subtile, mai mult sau mai putin elaborate analitic impotriva cresterii salariului minim. Cel mai mult m-a amuzat azi ZF-ul.„Pe măsură ce creşte salariul minim tot ce făceau oamenii aceia, plătiţi cu salariul minim, devine mai rentabil să faci utilizând maşini. Guvernul a crescut salariul minim deoarece este singura taxă pe care este sigur că o colectează. Taxa pe venit din salariu. Dar în business oamenii vor cumpăra maşini şi vor automatiza şi vor plăti mai puţine salarii“, a spus Cătălin Olteanu, director general al FM România, companie de logistică cu afaceri anuale de 24 mil. euro şi clienţi din farma, sănătate, produse de larg consum şi alimentare. Cu alte cuvinte, decat sa scoti 1.000 de lei din buzunar ca sa huzureasca angajatul roman, mai bine ii arati pisica cu niste roboti, mai disciplinati, mai entuziasti si mai fara concediu platit decat Doreii de la logistica. Ma gandesc la companiile din occident cu profil similar care platesc pentru acelasi job de impachetare/livrare/manipulare din logistica salarii de pana la zece ori mai mari. La astia nu s-or fi inventat robotii? Sau robotul roman e mai ieftin decat unul occidental-eventual mai chiuleste pretextand o revizie si cam trage ulei la masea?. Macar Florin Catu tragea de niste grafice ca sa arate cat sufera tinerii someri dupa cresterea salariului minim…