joi, 28 mai 2015

Propaganda justitiara si odioasa sa sotie, manipularea: Tapalaga si Avram. Bonus: CTP si Danilet


Faptele: Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a comis o scrisoare prin care solicita public preseditelui Johannis sa le demita pe sefele DNA si Inaltei Curti, Codruta Kovesi si Livia Stanciu deoarece un om nevinovat, cum s-a demonstrat prin decizia de achitare- e vorba de cazul Rarinca- a stat in arest preventiv 6 luni. Demisiile erau motivate de faptul ca DNA a anchetat cazul iar Livia Stanciu era denuntatorul (sefa ICCJ a reclamat santajul, pana la urma aflandu-se ca sumele solicitate de “infractoare” erau de fapt bani datorati de Livia Stanciu). De aici pornind au curs valuri de cerneala virtuala in apararea cerberilor justitiei sau, dimpotriva, pentru demonizarea celor doua doamne (ceva mai anemice in acest caz). Ma opresc asupra catorva puncte de vedere emise de deontologi ai presei si fani ai statului de drept, interesante prin argumentatie si sincronizare.

Marti, 26 mai, Dan Tapalaga publica pe Hotnews un articol panicat (Aparati Justitia. E tot ce ne-a mai ramas) in care trece in revista tentativele de modificare ale unor legi privind actul de justitie iar in privinta cazului Rarinca, Tapalaga are urmatoarea parere. “Domnul Tariceanu nu spune in scrisoare ca mai multi judecatori au decis prelungirea arestului preveniv, masura confirmata de cateva ori, si ca femeia primise o condamnare la inchsioare cu suspendare in prima instanta. De ce arestarile succesive si condamnarea in prima instanta ar fi mai suspecte decat decizia de achitare? Acolo, in decizia de achitare, ceva n-a fost in regula, dupa unele indicii”. Dupa ce Tapalaga planteaza aluzia ca ceva n-a fost in regula in decizia de achitare, Liviu Avram furnizeaza si demonstratia, in Adevarul din 28 mai (articolul se numeste Un batranel precoce: Calin Popescu Tariceanu). “Mariana Rarinca, fosta contabilă a răposatului soţ al Liviei Stanciu, reclama o datorie rămasă de la fostul său angajator. În loc să apeleze la instanţă, Mariana Rarinca o asalta cu SMS-uri pe Livia Stanciu şi îi spunea că dacă nu-i restituie datoria, iese pe televiziuni şi face scandal. Altminteri, ingenioasă femeia: în paralel cu aceste mesaje, de pe un alt telefon, cu număr necunoscut, trimitea SMS-uri în care pretindea că e jurnalist şi îi solicita Liviei Stanciu un interviu în legătură cu nişte acuzaţii. Nu ştiu cine altcineva, în locul Liviei Stanciu, nu ar fi simţit în asta un şantaj. Codul Penal defineşte şantajul ca fiind ”ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare”. Avram subliniaza apoi ca motivarea reprezinta cheia de bolta pentru intelegerea acestui caz. Pana la motivare, care poate intarzia luni bune, timp in care opinia publica va uita despre ce a fost vorba in propozitie, am de gand sa fac aici o dezvaluire tulburatoare. Ei bine....iata ce zice noul cod penal despre santaj (articolul 207, 3 aliniate mari si late):
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
 
Cum vedeti santajul reprezinta constrangerea unei persoane sa faca sau sa nu faca, sa dea, sa sufere ceva in scopul de a dobandi IN MOD INJUST un folos nepatrimonial. Cu alte cuvinte, Mariana Rarinca nu putea intra la categoria santaj de vreme ce solicita banii datorati acesteia de Livia Stanciu, deci nicivorba de modul injust de care pomeneste legea. Acum, in mod curios, marele expert in justitie Tapalaga n-o fi avut curiozitatea sa citeasca articolul privind santajul dar e convins ca decizia de achitare este in neregula, “DUPA UNELE INDICII” . Care sunt indiciile acelea domnule Tapalaga, ne spuneti si noua sau vreti sa... va protejati sursele? Liviu Avram in mod cert l-a citit insa, dovada ca s-a simtit dator sa-l manipuleze in favoarea demonstratiei sale. Ia revedeti ce zice Avram. “Codul Penal defineşte şantajul ca fiind ”ameninţarea cu darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare”. Citatul exact (aliniatul 2 din lege): “Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, IN SCOPUL PREVAZUT IN ALIN. (1)”. Amenintarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare-corect, dar in scopul prevazut in articoolul (1), adica “în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul”-asta domnul Avram "uita" sa precizeze..
 
Nu doar Tapalaga si Avram au sarit sa apere onoarea celor doua doamne calcata in picioare de Calin Popescu Tariceanu, ci si CTP-ul in Gandul, pe 27 mai. De aceasta data nu se mai furnizeaza aluzii la temeinicia achitarii, nici nu se manipuleaza Codul Penal pentru acuratetea demonstratiei, CTP-ul minimalizeaza doar episodul, oferind victimei...colaterale  sansa unui proces in justitie. “Dacă un judecător sau procuror a greşit, cu sau fără premeditare, în cazul dnei Mariana Rarinca, el poate fi acţionat în Justiţie, fie de către persoana lezată, fie prin autosesizarea Inspecţiei Judiciare, a CSM. De asemenea, dna Rarinca poate să o dea în judecată pe şefa ÎCCJ pentru denunţ calomnios în cazul de şantaj în care a fost achitată”. Minimalizare dar si temporizare (pana la o sentinta definitiva intr-un eventual proces cu Livia Stanciu acuzata de denunt calomnios pot trece ani buni, interval in care aceasta poate nici nu va mai fi in functie). Nicio referire la articolul 207 din Codul Penal in acest caz, ma rog, poate ca CTP-ul nu e atat de expert in justitie ca Tapalaga si Avram. Nici alt expert, de aceasta data veritabil (judecatorul Cristi Danilet), nu sufla o vorba despre ce contine articolul 207 in postarea de pe blogul personal la care face referire Evenimentul Zilei din 27 mai. “Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată (e vorba de o scrisoare adresata Senatului). Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată” (argument intalnit si la Liviu Avram-sa asteptam motivarea, probabil cateva luni bune, nn).
 
Ei bine, ce concluzie se poate desprinde de aici? Teribila sincronizare intre deontologi. Sincronizare (toate articolele au foost scrise in intervalul marti-joi) dar si completare reciproca (nu se prea repeta argumente si strategii). Arsenalul lor? Aluzii inteligent plasate, manipularea articolelor de lege si implicit a opiniei publice, minimalizarea cazului si a vinovatiilor (totusi, un om a stat 6 luni degeaba in puscarie, cine ii da inapoi felia asta de viata doamnei Rarinca?), pedanterie cand nu e cazul, fumigene. Eu sper sa fie bineintentionati dar ....superficiali. Alternativa ar fi ca o parte a acestor domni aude foarte clar picaturile de ploaie pe epoletii plasati strategic pe sub tricou. Idem niste magistrati (o fi venit motivarea primului complet, cel care o condamna cu suspendare pe Mariana Rarinca?).Sistemul functioneaza. E tot ce a fost, tot ce ne-a mai ramas, ca sa il parafrazez pe Tapalaga (acestuia ii raman insa si...ambasadele)

miercuri, 27 mai 2015

“Bancile nu sunt magazine de case”

Aceasta cugetare profunda apartine Guvernatorului BNR, in contextul in care o initiativa legislativa urmareste sa elibereze debitorii de povara cloacelor cumparate pe varf de bula. Dar in America cum pot fi bancile magazine de case Benerel? Un parlamentar PNL (bravo PNL, deci se pot gandi legi si pentru oameni, nu doar pentru corporatii chiar daca suntem de “dreapta”) s-a gandit ca e momentul pentru o lege prin care debitorii supraindatorati, cu imobile luate pe varf de bula, sa le poata lasa bancii fara vreo alta obligatie, in prezent acestia ramanand datori cu diferenta dintre valoarea soldului creditului si suma obtinuta de banca in urma executarii silite a garantiilor. Lumea bancara s-a inflamat iar institutia de lobby si, printre altele, de reglementare-e vorba de BNR-a spus cu vocea Guvernatorului “stop, bancile nu sunt magazine de case!”.

Adica, "ce sa faca o banca cu o casa"? Pai, ce face si acum cand executa garantiile, cu deosebirea ca ar putea ramane cu o pierdere in brate. Caz in care exclamarea mugurisareasca se reduce la “stop, bancile nu sunt magazine de case vandute in pierdere” Pentru ca bancile din Romania nu stiu sa piarda din activitatea de creditare in cazul persoanelor fizice (la firme e mai simplu, falimentezi, ti se executa garantiile si la revedere), datornicul e legat de glie de banca pana achita toata datoria, chiar daca si-a pierdut casa. Ce ne facem insa ca in America, patria liberalismului, debitorul in dificultate poate lasa frumos cheile bancii plecand din casa pe care nu si-o mai permite? Fenomen care a dus in timpul crizei la niste miscari “simpatice” din partea unor banci, acestea preferand sa demoleze niste proprietati decat sa plateasca taxele aferente acestora pe termen luung sau se le vanda in piata prabusind preturile si pentru alte garantii imobiliare. Deci in America se poate, probabil pentru ca parlamentarii de acolo n-au putut fi trasi de urechi de domnul Daniel Oanta, fost ziarist si actual angajat BNR, editorialist si forumist  foarte activ cand vine vorba de aparat pozitia institutiei-"bancile se ocupa cu intermedierea financiara, nu sunt magazine de case pentru debitori mofturosi", spune domnul Oanta pe Facebook.
Am mai vorbit despre povestea unui astfel de “mofturos”. Credit de 90.000 euro, luat in 2008 cand cursul era bine sub 4 lei/euro, pe 25 de ani. Acum apartamentul sau cumparat cu 96.000 euro face 35.000, si ar putea sa mai scada pentru ca in zona s-au construit blocuri noi unde se cer tot 35.000 euro pentru 2 camere. Veniturile sale au scazut cu peste 30%, ca deh, e criza, dar ar trebui sa plateasca bancii cam 300.000 in cei 25 de ani cat este maturitatea imprumutului. Cum isi permite un astfel de mofturos sa dea bancii casa inapoi in loc sa achite diferenta dintre 300.000 si 35.000 pana la sfarsitul vietii sale active multuminid bancii ca i-a aprobat dosarul de credit acum 7 ani?
Vorbind serios domnule Oanta, chiar n-o avea nicio responsabilitate banca ce l-a creditat? Riscul n-ar trebui impartit pentru calculele gresite, evaluarile paguboase, alocarea gresita a capitalului? 
Care sunt argumentele BNR si, implicit, domnului Oanta? In esenta, bancile nu vor mai da credite iar economiile populatiei ar putea fi afectate. Sa le luam pe rand. Bancile din SUA n-au fost impiedicate sa dea credite chiar daca debitorul are posibilitatea sa lase bancii cheile casei cand nu mai poate plati ratele, ba au avut chiar o noua bula imobiliara sparta in 2007. Asta pentru ca bancherii sunt tare sensibili la bonusuri. Cel mult ar determina o creditare ceva mai responsabila si preturi la case ceva mai realiste, adica nu garsoniere de 70.000 euro in Militari (desi nu e absolut sigur, increderea in sectorul financiar se pierde si se recastiga repede cum spunea domnul Adrian Vasilescu cu ani in urma, dupa prabusirea FNI). Vor suferi economiile populatiei? Doar in mica masura, pentru ca imprumuturile nu vin din depozite cum mai explicam pe aici (exceptand sumele destinate rezorvelor minime obligatorii-2% in curand, la nivel de zona euro), bancile pot dilata masa monetara fabricand "bani din nimic". Vor suferi in mare masura insa banii actionarilor, acestia trebuind sa vina cu bani de acasa cand bancile au pierderi alternativa fiind falimentul (iar bancile sunt prea mari sa cada, nu?). 
PS: Domnul Oanta s-a suparat ca l-am facut propagandist sinistru dupa o astfel de postare pe Facebook. Imi cer scuze domnule coleg, m-au luat emotiile pe sus ce sa fac, eu mai vad si oamenii din spatele bilanturilor si targeturilor de profit, chiar daca nu mi-am pus particula de "national" in sigla.Vad insa ca Daniel Oanta a trecut repede peste, dovada ca recidiveaza cu un text mai inchegat pe Vox Publica.

luni, 25 mai 2015

Bunăstarea și compasiunea sunt strâns legate

Destui cred, în mod eronat, că doza mai mare de empatie, de preocupare pentru soarta celor defavorizați care vine din Vest se explică prin calități personale și nu prin stabilitatea socială și bunăstarea generală. 
 Sunt mai “buni creștini” occidentalii care sunt repede dispuși să investească emoțional și material pentru îmbunătățirea situației categoriilor defavorizate din lumea a treia, a animalelor pe cale de dispariție, conservării site-urilor arheologice, etc decât orientalii sau africanii care tratează aceste chestiuni mult mai lejer? Cam greu de spus asta pentru societăți seculatizate dar diferența de “umanitate” cam sare în ochi totuși. Care să fie explicația diferenței de sensibilitate și empatie-religia, educația, caracteristicile societăților de baștină? 
 Din punctul meu de vedere bunăstarea și capacitatea de a arăta compasiune sunt strâns legate. Când ai tot ce-ți trebuie, când trăiești într-o societate stabilă astfel încât să nu te temi că vei pierde mâine lucrurile de care te bucuri azi, ești mult mai dispus să întorci spre ceilalți o parte din norocul, activele, fericirea ta sub forma compasiunii, implicării în proiecte sociale, donațiilor, etc. Când viața ta este precară, dominată de nesiguranță și lipsuri e mai greu să rezonezi la suferința din jur (te bruiază propria ta suferință) fără motivații externe (comandamente religioase de pildă care să te facă să “investești” în alții cu gândul recompensei divine). 
 Cu alte cuvinte, în mult mai mare măsură calitatea vieții generează calitatea răspunsului față de problemele celorlalți decât calitățile personale. Asta nu însemna că nu găsim oameni absolut opaci față de problemele altora în Vest sau empatie și generozitate în zonele sărace din restul lumii. Cu atât mai mult în ultimul caz cu cât problemele celuilalt din prezent pot fi percepute că problemele viitoare ale subiectului/comunității. 

vineri, 22 mai 2015

Nu vreti un selfie cu "eroii" americani? Sau cum creste coada la pupat fundul Americii…

De ceva vreme se duce o campanie dezgustatoare de imagine pentru brava armata americana eliberatoare si bravii ei eroi. Dupa reportajele Hotnews &Co cu lumea care intampina cu entuziasm cavaleria SUA avem si un eveniment McCann cu moastele in viata ale “eroilor” ce au rapus balaurul Osama bin Laden. Despre “eroismul” soldatilor care l-au impuscat pe bin Laden, au mai scris si altii, chiar in SUA (vezi aici) si pare ca mostrele de eroism in acel caz au fost precum in cazul croitorasului cel viteaz, cu cele 7 muste legate la ochi…
Ce m-a nedumerit, pana la un punct, a fost ca evenimentul din 28 mai n-a primit numai relatari binevoitoare (e util sa ciugulesti din palma agentiilor de publicitate) ci chiar si advertoriale in toata regula si asta de unde te astepti mai putin. Vezi aici o mostra din Catavencii, chiar sub semnatura lui Doru Buscu. De la baietii cu cianuri din Noua Zeelanda, care l-au plimbat si pentru care a scris niste reportaje entuziasmate, Buscu nu mai lasase jos garda deontologiei. Iata un pasaj relevant:
“Pînă la apariția Americii în forma ei postbelică, jandarmeria mondială a fost mereu același lucru: smulgere de teritorii și sustragere de resurse. De la hitiți la egipteni, de la asirieni la perși, de la greci la romani, de la mongoli la turci și de la epoca lui Napoleon la zilele reginei Victoria, imperiile lumii și-au ținut vecinii într-o continuă teroare. I-au ocupat, le-au incendiat orașele, le-au schimbat legile, le-au împrăștiat populațiile. Uneori, le-au lăsat apeducte și drumuri, semn că civilizația poate înflori chiar printre cadavre și scrum. Cînd imperiile au atins poziții de putere militară absolută pe continent sau pe planetă, istoria popoarelor s-a schimbat cu violență. Există, din fericire, excepția unică a Statelor Unite, o formă de imperialism decent și rațional, bazat pe valori iluministe, pe drepturi și libertăți, pe democrație și tehnologie, pe piețe globale și profit, pe umanitarism și ecologie, pe hegemonie economică, pe diplomație, pe alianțe și pe cea mai puternică armată din sistemul solar. Sînt și lucruri la care America trebuie să mai lucreze, sînt imperfecțiuni și erori pe care imperiul le introduce în sistemul mondial, sînt atitudini care insultă culturi, națiuni și regimuri politice, dar ia să închidem puțin ochii și să ne imaginăm că ordinea lumii s-ar afla azi în mîna Rusiei. Sau a Chinei, sau a Orientului Apropiat și Mijlociu. Să ne imaginăm că materia de schimb între popoare ar fi azi nu democrația, ci totalitarismul sau religia. Să ne imaginăm că în locul diplomației am avea amenințarea, iar în locul ecumenismului politic am primi războaie religioase”.
Scuze pentru lungimea pasajului, argumentatia mi se pare relevanta. Buscu face o flotare logica in start si compara imperii de mii de ani cu imperialismul american “luminat” postbelic din ultimii…70 de ani. Sigur, sunt si lucruri la care America trebuie sa mai lucreze, cum zice Buscu, si desi acesta nu le enumera, o fac eu in mare viteza:

-peste 1 milion de morti in Irak, Siria, Libia si alte milioane in drum spre libertate cu pluta.
-manipulare ordinara in cazul armelor de distrugere in masa detinute de Saddam
-cateva revolutii portocalii, inclusiv in lumea araba, care au facut loc ISIS, un adversar care sa justifice bugetele mai mari la aparare si mai mici la sanatate
-un atentat la libertatea individului-vezi legile post 11 septembrie si dezvaluirile lui Snowden.
-ocazia de a vinde ceva arme in curs de casare tarilor europene pe fondul isteriei bine intretinute cu Rusia=URSS si Putin=Hitler.
-coreea, vietnam, serbia-kosovo-o, tempora!
-ceva inchisori peste hotare in care calaii care tortureaza sa nu poata fi acuzati de incalcarea drepturilor omului.

Iar asta cu "daca nu era America, era China sau Rusia sau ISIS" e ca si cum i-as zice eu lui Buscu "daca nu te nasteai nici nu te mai interesau odele". Poate ca fara America pe post de hegemon lumea era mai echilibrata in ultimii 25 de ani, dupa prabusirea URSS. Legat de PR-ul pro american, asta nu e decat inceputul, vom mai vedea asa ceva in lunile, anii ce vin. Din partea unor ziaristi “echidistanti”, din partea ONG-urilor ingrasate pentru a face munca CIA cu aere de expertiza independenta, etc. Doar suntem colonie iar Deveselu, Cincu, etc vor deveni baze americane permanente…ca sa nu mai zic ca e nevoie de carne de tun pentru a raspandi democratia iar ostasii americani nu prea bat drumul pana la marginea asta de imperiu sa moara pe capete pentru nobilele idealuri ale democratiei….

duminică, 17 mai 2015

Militarismul ia o pauză. Minim 2 ani

Vizita șefului diplomației americane, John Kerry, la Soci și tonul mult mai conciliant adoptat în relația cu Rusia arată că SUA nu vor să intre în an electoral cu spectrul unui conflict cu marele său rival, fie și prin interpuși. E bine pentru climatul de afaceri și piețele de capital. 
 Kerry a pomenit chiar de ridicarea sancțiunilor împotrivă Rusiei, dacă acordul de la Minsk e respectat de ambele părți (ucrainiana și rusă), ba chiar a recomandat Ucrainei să nu atace unilateral Donbasul. După defilările de tehnică militară și personal angajat de prin țările baltice, România și Polonia din ultima vreme, asistăm la o schimbare importantă de ton. Explicații?
 În primul rând, anul electoral (alegerile sunt în 2016) se apropie în SUA și n-ar fi tocmai nimerit ca discursurile belicoase să-l anime. Am putea avea deci o perioadă de acalmie care să se întindă până în 2017 și, cu ceva noroc, poate că tensiunile nu vor fi alimentate din nou. Apoi, să nu uităm că Fed se pregătește de schimbarea paradigmei monetare în SUA-creșterea dobânzilor-iar economia și bursele ar putea avea un șoc în acest caz. N-ar avea deci sens că o astfel de decizie să se suprapună cu propaganda pro-război și anti-Rusia. În sfârșit, să nu uităm de conflictele din Baltimore, ultimele într-un șir mai lung, ce reaprind problemele rasiale și discuțiile despre populația exclusă de la ospățul economiei capitaliste americane (când ai probleme acasă, ai rețineri să angajezi altele peste hotare).
 Una peste alta, o detensionare care prinde bine. Pentru economiile emergente din zona ce începusera să fie privite cu temere de potențialii investitori, pentru piețele de capital care se văd eliberate de un potențial șoc suplimentar, pentru calitatea discursului public. Romania, ca de obicei, ia putina leapsa. S-a incordat inutil la ursul din Rasarit iar cand gazul romanesc va ajunge pe fundul sacului o sa vina si factura, plus ca gazul rusesc va cauta pana atunci trasee prin Turcia, va cumpara tehnica militara in curs de casare ca tot si-a marit bugetul pentru aparare, a facut parada gretoasa de servilism si lipsa a coloanei vertebrale  absolut gratuit (antologice imaginile cu elicopterul de lupta american parcat pe peluza muzeului Peles, reportajele Hotnews cu taranii care fac cu mana cavaleriei americane, desantul diplomatilor americani in Parlament sa puna ordine in legislatia anticoruptie).

joi, 14 mai 2015

Dragoste & shopping

De prea multe ori cumpărăm altceva decât intentionam distrasi de cei ce ne vor banii așa cum sentimentele umane elementare au motivații mai puțin evidente.
 “Te iubesc!” Am spus și am auzit asta de multe ori în adolescentă și în prima tinerețe. Ce se ascunde însă sub banalul “te iubesc”? Admirație? Poate, dar nu numai. Admirăm și alte persoane dar nu le facem declarații de dragoste. De fapt, dragostea este recunoașterea calității timpului petrecut în prezent cu celălalt. Deci recunoștiință plus dorință (vreau să repetăm experiențele plăcute). Te iubesc înseamnă mă simt bine cu tine, îmi place să fim împreună majoritatea timpului. E vorba deci mai mult despre mine decât despre tine. Dar dragostea față de părinți? Aici e vorba tot de recunoștiință, de recunoașterea calității timpului petrecut în trecut cu aceștia, dar fără dorința de a repeta însă experiențele trecute. Din acest motiv nu se poate compensa pierderea unui părinte, dar a unui partener de regulă da (cunoști pe altcineva cu care timpul trece repede și plăcut). Dar dragostea față de copii? Recunoștiință plus atasament pentru munca depusa pentru formarea lor plus nevoia de a ne continua prin cineva după moarte. Ca și în cazul unui părinte, dragostea față de copil nu poate fi substituită, poate doar dacă apar și alți copii. Am făcut tot acest ocol pentru a sublinia că dragostea nu prea este ce credem de obicei (admirație, recunoașterea unor calități, devotament), ci focalizare ocolită asupra propriei persoane. Și cam așa stau lucrurile și cu achizițiile mari din viață noastră. Nu prea sunt ceea ce par.
 Ce ar trebui să cumpărăm când achiziționam o casă? Din punctul meu de vedere o casă este o sumă de 3 factori: intimitate, infrastructură, ambianță. În această ordine, deși majoritea cumpără doar ambianță (zonă, aspect, dotări) și ignoră celelalte aspecte. Așa se face că s-au vândut pe vârful bulei imobiliare cu succes și foarte scump vile în ansambluri rezidențiale în plin câmp, fără infrastructura necesară (școli, grădinițe, magazine) și fără mare intimitate (curți de 250 mp-un soi de blocuri pe orizontală). Sigur, de vină sunt și agenții imobiliari care insistă mult pe ambianță.
 Ce ar trebui să cumpărăm când achiziționam un smartphone? Internet portabil. Fără internet, doar cu camerele foto din dotare (existau și înainte de perioada de boom a telefoanelor inteligente camere atașate sau gps-uri separate, etc) n-ar avea parcă niciun farmec telefonul inteligent, în tot cazul n-ar avea succesul din prezent. Vânzătorii insistă însă pe performanțe, memorii, viteze ale procesoarelor făcându-ne să uităm că pentru performanță avem laptopuri iar pentru sarcinile dorite în cazul portabilității netului (citirea mailului, ceva browsing) nu sunt mari pretenții. Cu alte cuvinte te poți limita la un telefon de 300 de lei, care face cam ce face și unul foarte inteligent de 3.000 lei. 
 Ce ar trebui să cumpărăm când achiziționam o mașină? Mobilitate. Cei mai mulți dintre noi vor să meargă doar din punctul A în punctul B pe distanțe scurte. Pentru distanțele lungi există riscuri aferente (oboseală, accident) sau alternativa trenului, avionului, vaporului. Vânzătorii de mașini încearcă, cu succes, să ne facă să achiziționam doar performanță, design, brand.

luni, 11 mai 2015

Personalizarea internetului anulează libertatea deciziei

Ai cont pe Facebook? Folosești Google ca motor de căutare? Află că și tu poți fi un instrument pentru respectivele jucării care "personalizează internetul” și nu doar în interes comercial. 
 O conferință interesantă pe această temă a fost ținută de Eli Periser pe TED (vezi aici, și cu subtitrare în română). Acesta explică câteva fenomene interesante. De pildă, o căutare după aceleași cuvinte-cheie pe Google derulată simultan de două persoane va întoarce rezultate diferite, uneori chiar foarte diferite. News feed, sistemul de selectare a postărilor noi de pe coloana din mijloc a paginii de Facebook poate lua decizii “surprinzatoare”, de pildă punerea într-un con de umbră a anumitor opinii sub pretextul relevanței lor mai mici. 
 Inițial, această filtrare avea la bază interese comerciale. Istoricul accesărilor tale pe Google va creiona structura rezultatelor căutărilor viitoare (ți se vor scoate în față paginile sponzorizate susceptibile să te intereseze și să determine achiziții). Filtrele Facebook-ului urmăresc, teoretic, să crească traficul selectând subiectele de cel mai mare interes pentru utilizator. Aici apar însă două probleme.
 Prima e sintetizată foarte bine de Periser. “Cred că dacă iei împreună toate aceste filtre, iei toți acești algoritmi, obții un turn de fildeș, un spațiu filtrat. Iar turnul tău de fildeș este universul tău personal de informație în care trăiești on-line. Iar ce se află în această proximitate filtrată depinde de cine ești și ce faci. Problema însă e că nu tu decizi ce intră în acest spațiu. Chiar mai important, nu vezi ce se șterge”. Cu alte cuvinte nu prea mai există liberatea alegerii cu atâtea filtre. 
 A doua problemă decurge din prima. Afectarea libertății de alegere este pasul intermediar pentru impunerea anumitor alegeri subiectului care are impresia că doar se conformează opiniilor majorității. Să nu subestimați dorința de conformare, este unul dintre cele mai importante motoare ale deciziilor noastre, puțini riscă să se simtă excluși sau dezaprobați de majoritate, rolul de Gică Contra nu e deloc comod psihologic (aveți aici un filmuleț simpatic pe tema asta). 
 Exemple? O fi exagerat să presupunem că revoluțiile pornite de pe rețelele sociale aveau la bază news feed-uri atent selectate? E suficient să dai impresia că opinia majoritară merge într-o direcție și tot mai mulți vor dori să sara în aceeași barcă doar pentru a nu face opinie separată. “Revolutia din noiembrie” de pe Facebook culminând cu alegerea președintelui Iohannis a folosit ingrediente asemănătoare? A fost oricum surprinzător cum generația care nu mai vroia să audă de partide (“PDL, USL=aceeași mizerie”) a dat brusc buzna să voteze după o campanie furibundă pe Facebook.  O campanie care n-ar fi fost poate posibilă fără exercițiul anterior de mobilizare, cel privind Roșia Montană. Recent, am avut un nou exercițiu de mobilizare pe Facebok, apărarea pădurilor. O mobilizare susținută prin spațiile lărgi acordate și de presa pro-Iohannis, deși întoarcerea codului silvic de Președinte nu-l recomanda ca mare ecologist. E de bon ton ecologia, toți vrem o lume cât mai verde, rămâne să sperăm că nu va urma o nouă campanie mai puțin ecologică și mai mult politică/militară cu ajutorul Facebok-ului, cum s-a întâmplat cu "revoluția" din noiembrie după campania Roșia Montană.

sâmbătă, 9 mai 2015

Nu vorbim doar despre profit, baieti

Comunismul a esuat incercand sa subordoneze interesele individuale interesului colectiv. Nici nu-i de mirare,  asa ceva merge doar in comunitatile mici unde oamenii se cunosc iar renuntarea la urmarirea interesului personal in favoarea celor defavorizati e “palpabila” (vezi kibbutz-ul evreiesc) ori in societatile ceva mai mari unde se practica zeciuiala (cedarea unei fractiuni din venit din motive religioase) in folosul comunitatii. Asa cum si democratia este functionala mai ales in comunitatile mici, cu un nivel ridicat de educatie si constiinta civica (cetatile grecesti, cantoanele elvetiene) dar duce la politicianism, cu toate hibele sale, in cele mari si educate in spiritul divertismentului si consumismului. 

In consecinta, unii au devenit repede mai egali decat altii in comunism si pentru a-si conserva privilegiile (magazine cu circuit inchis, case mai mari, masini mai bune, posturi sigure in administratie) au apelat la cenzura si politia politica. In paranteza fie spus si in capitalism unii tind sa devina mai egali decat altii (corporatiile) chiar daca nu folosesc cenzura ci cumpararea principalelor vehicole media si ONG-urile pentru diseminarea unor "informatii" convenabile, partidul corporatist unic, cu doua mari factiuni (stanga/dreapta) a inlocuit partidul comunist iar serviciile speciale sunt folosite de putere si pentru a spiona opozitia iar terorismul a devenit recent o scuza acoperitoare pentru o monitorizare generala.

Esecul capitalismului devine treptat la fel de spectaculos ca cel al comunismului-alocarea eficienta a capitalului e sublima dar mergem spre aceeasi polarizare ca in comunism, in loc sa avem o crestere generala a bunastarii in societate prapastia dintre cei foarte bogati si saracii tot mai numerosi se adanceste.De ce alocarea eficienta a capitalului tinde sa devina mit? Pai, din acelasi motiv care facea ca in comunism subordonarea intereselor individuale celui colectiv sa fie doar un mit. Am avea alocare eficienta a capitalului daca obiectivul principal al marilor oameni de afaceri ar fi profitul vazut ca scurtatura spre satisfacerea a unor nevoi esentiale si ocazie de acumulare pentru generatiile prezente si viitoare. Din pacate, pentru majoritatea bogatilor planetei, profitul nu mai are o destinatie precisa, pur si simplu au destul pentru a trai fara griji mai multe generatii. E profit de dragul gamblingului, al confirmarii unor calitati antreprenoriale si pretext pentru obtinerea unui statut cat mai inalt in societate (profit=influenta). 

Capitalismul devine scurtatura prin care marii proprietari de corporatii joaca Monopoly cu active reale si acumuleaza putere si influenta, asa cum comunismul era pretext pentru ca politrucii sa acumuleze putere si influenta prin intermediul ideologiei.Capitalismul esueaza in gambling asa cum comunismul a esuat in caste sau chiar dinastii (vezi Coreea de Nord).Solutia? Integrarea comunismului in capitalism pana ajungem la social-liberalism sau a capitalismului in comunism pana la social-democratie. Corporatiile nu trebuie lasate sa devina jucaria unor gambleri obsedati de bani pentru putere si influenta ce folosesc businessul ca parghie asa cum comunismul n-ar fi trebuit sa permita aparitia unor politruci mai egali decat ceilalti membri ai societatii.

vineri, 8 mai 2015

Cartofi belgieni, 1,49 lei/kg, in hipermarkurile romanesti

Mi-a sarit in ochi la Mega Image, prin Berceni, nu la Bruxelles. Stiu, hipermarketul este o afacere belgiana, dar nu despre asta e vorba. Cat de mari sa fie subventiile incat cartofii belgieni sa fie competitivi in Romania, cu tot TVA-ul nostru inca mare (va dati seama cand va scadea TVA-ul…)? Si cat sa fie ponderea cartofului in cosul de consum lunar al belgianului, la veniturile sale medii printre cele mai mari din UE, daca in Romania este de 0,8%?...Ca hipermarketurile sunt brese prin care patrund pe piata locala marfurile unor producatori externi ce au relatii privilegiate cu acestea in tarile de origine nu mai surprinde pe nimeni, asa ca nu intrebati de ce nu se gasesc cartofi romanesti (mere, rosii, etc) in retele “moderne” de comert. Imi amintesc insa ca, potrivit unor studii, la fiecare loc de munca nou creat de hipermarketuri dispar cam 3-4 locuri de munca din economie, in principal de la micile magazine de cartier dar si de la producatorii locali….

miercuri, 6 mai 2015

Hazardul moral lucrează pentru recuperatori

Băncile acceptă discounturi astronomice când vând recuperatorilor creditele cu probleme dar nu vor să reducă sub nicio formă soldul împrumuturilor pentru a ușura soarta debitorilor. 
Un credit de nevoi personale cu restanțe mari la plată (peste 90 de zile, caz în care finanțatorul trebuie să provizioneze toată suma) se vinde firmelor de recuperare, în medie, între 5-15% din suma datorată de clientul băncii. Pentru ipotecarele cu garanții solide, sumele urcă spre 20-30%. 
Băncile acceptă să piardă niște bani dar scăpa de provizionare pentru întreagă sumă și de ceva prejudicii de imagine-nu dă bine să strângi cu ușa debitorii. Recuperatorii fac un profit frumos, date fiind discounturile apreciabile iar debitorii se trezesc cu popriri pe conturi și executări silite ale bunurilor. De ce însă nu recurg băncile la o negociere cu clienții rău-platnici, propunându-le nu rescadențări și reduceri microscopice de dobânzi și comisioane ci tăierea de-a dreptul a unei părți a datoriei?
Mai ales că a apărut și un precedent-vezi cazul Piraeus din Grecia care și-a scutit debitorii de datoriile mai mici de 20.000 euro. Chiar și în România, Banca Transilvania a propus debitorilor în franci elvețieni preluați de la Volksbank o conversie a împrumuturilor în euro sau lei cu o reducere de 22% a soldului datoriei. 
Răspunsul-standard al bancherilor, prin care justifica refuzul unei tăieri parțiale a datoriilor, este “hazardul moral”. Adică nu dă bine pentru restul debitorilor care achită disciplinați lună de lună ratele ca unii datornici să fie iertați parțial de sumele restante. Dacă vor începe și “corecții”să nu mai plătească? 
Din punctul meu de vedere, problema se pune greșit. E drept, o mică parte a debitorilor la zi cu plata ratelor ar putea trece în tabăra restanțierilor din frustrare. Să ne gândim însă la impactul executărilor brutale derulate de firmele specializate asupra apetitului de creditare. Foarte mulți potențiali debitori vor renunța să se mai împrumute la vederea suferințelor executaților silit, mult mai mulți decât debitori la zi care să treacă în tabăra restanțierilor doar tentați de eventualele reduceri de sold operate de bancheri. 
Cu alte cuvinte, dacă recuperatorii ar fi scoși din ecuație toată lumea ar avea mai mult de câștigat (sigur, exceptând firmele de recuperare): bancherii ar lua mai mulți bani pentru creditele considerate irecuperabile și nu și-ar pune pe fugă pentru mult timp o parte a clientelei, debitorii cu probleme și-ar putea mobiliza economiile camuflate strategic sau resursele rudelor pentru a reveni la zi cu plata obligațiilor față de bănci după o reducere a soldului creditelor oferită de bancheri.

vineri, 1 mai 2015

Adoptarea euro, un pas spre înstrăinarea resurselor strategice

La ce bun mai ai politică fiscală când ți-ai pierdut dreptul să faci propria politică economică și monetară?
 Odată cu aderarea la UE România a pierdut dreptul la o politică economică proprie. Vezi cât de greu s-au acceptat derogări pentru populație la calendarul liberalizării prețurilor la gaze, creșterea cotei de energie verde care ne-a umflat facturile la electricitate, cum mor încet-încet rămășițele industriei românești pentru că autoritățile n-au voie să umble la ajutoarele de stat. Oricum, naționalismul economic e ceva rău ne avertizează prompt cerberii media. Ne rămăsese politca monetară-mulțumită căreia în timpul crizei am putut să mai reglăm câte ceva cu ajutorul cursului nelăsând totul pe seama reducerilor de salarii și pensii și creșterii impozitelor ca în Grecia și politica fiscală-pe care oricum am folosit-o până acum mai mult în folosul intereselor corporatiste (vezi redevențele minuscule la petrol și gaze, cota unică, precononizata renunțare la taxa pe stâlp și impozitul pe dividende) decât în favoarea cetățeanului. 
 Ei bine, în curând vom rămâne doar cu politica fiscală, cea monetară urmând să devină amintire odată cu adoptarea euro. România a trasmis Comisiei Europene programul de convergență la euro, cu 2019 bătut în cuie (vezi aici) iar Mugur Isărescu, deși mimează fariseic prin discursuri necesitatea obținerii consensului politic, anunța răspicat reducerea rezervelor minime obligatorii la 2%, ca în uniunea monetară, în următorul an și jumătate, deși până în 2019 e ceva mai mult. În paranteză fie spus, scăderea la 2% a RMO (de la 14% la valută și 10% la lei în prezent), încheie apoteotic bula creditului încurajată discret de BNR în 2007 prin creșterea raportului rată/venituri la peste 100%. Cum se vede, blocarea unor sume mai mari în RMO-uri n-avea de ce să descurajeze prea mult bancherii în a oferi credite îndoielnice de vreme ce aderarea apropiată la euro urma să le ofere banii înapoi relativ repede. 
 Ce legătură este însă între adoptarea euro și renunțarea la resursele pe care statul le mai deține și mă refer aici la gaze (Romgaz), hidrocentrale (Hidroelectrica), cărbune (CN Oltenia) dar și la pachetele de control din Transelectrica, Electrica și Transgaz? Păi, să ne uităm din nou la Grecia. Va amintiți cum i se sugerase Atenei pe vârful crizei financiare să privatizeze niște insule? Cam așa se întâmplă când statul e dator, are nevoie de surse noi de finanțare iar FMI vine să sugereze măsuri de “creștere a eficienței” în economie. 
 Cu euro adoptat România va depinde de banii pompați de BCE. BNR nu va mai putea oferi linii nelimitate de credit băncilor locale, în ideea că acestea vor împrumuta la rândul lor statul cumparandu-i ceritificatele de trezorerie, ci băncile vor trebui să întindă mâna la BCE pentru a primi noi credite. Iar dacă parametri macro nu arată bine, dacă există deficite cam mari, ei bine, atunci România va trebui să facă niște reforme pentru a le îmbunătăți, niște privatizări și vânzări prin bursă, contați pe FMI pentru asta.  
 Și ce privatizări și vânzări prin bursă ne-au mai rămas? Păi, Hidroelectrica, CN Oltenia, Cuprumin, eventual CFR Marfă, plus pachete adiționale la Romgaz, Electrica, Transgaz, Translectrica-deja listate-până statul pierde controlul și devine acționar decorativ cum este în prezent la SNP Petrom. Sigur, nu ne vom limita la nevoie doar la decizii economice, probabil vom puncta și la capitolul decizii militare în apropiatul conflict din Ucraina, la o eventuală ofensivă a armatelor ucrainiene eliberatoare a Donbasului și Crimeii. Doar suntem parteneri strategici de nădejde, nu? 

miercuri, 29 aprilie 2015

De ce nu scade TVA la utilități?

Reducerea preconizată a TVA-ului la alimente a reaprins dezbaterea “cât vor păstra comercianții pentru sine și cât vor întoarce clienților din scăderea TVA”? Aceste piruete nu ar avea loc dacă reducerea TVA la alimente ar fi înlocuită cu scăderea TVA la utilități. Presa semnalează că în așteptarea reducerii TVA la alimente din iunie anumite prețuri au început să fie urcate strategic la comercianți. Ideea este că o scădere TVA de la 24% la 9% ar lăsa ceva profit în buzunarele acestora dacă s-ar aplică la un preț majorat oportun cu 10-15% față de nivelul de la începutul lunii aprilie. 
 Cum reducerea TVA este generală, marile rețele comerciale pot camufla creșteri sectoriale de prețuri, ceea ce nu s-ar fi putut întâmpla la reducerea similară a TVA-ului la produsele de panificație, operată anterior (acuze privind cartelizarea ar fi avut suport dacă toată lumea urca prețurile la pâine înaintea scăderii TVA, în timp ce-de exemplu-o creștere a prețului la carne la Carrefour înainte de scăderea TVA din iunie, suprapusă peste o majorare la lactate la Metro, una la ulei și zahăr la Cora, etc ar fi mai greu de inclus la acțiuni concertate de inspectorii Consiliului Concurenței). Care ar fi fost alternativa mai intelientă din acest punct de vedere? Scăderea TVA la utilitățile ce ustură la buzunar (s-a încercat timid doar la apa), adică la energia electrică și gaze, unde oricum prețurile au explodat în ultimii ani. Aici cartelizarea nu avea cum să se producă de vreme ce prețurile de distribuție trebuie aprobate de ANRE și au legătură cu cele de producție și investițiile din rețelele de distribuție, nivele care nu fluctuează peste noapte. 
 Sumele rămase astfel în buzunarele oamenilor ar fi fost direcționate preponderent spre cheltuielile cu alimentele (au cea mai mare pondere în coșul de consum al românilor) sau spre economisire fără să ne mai temem că își taie și comercianții partea lor. Sigur, în mediul rural se cheltuie mai puțin cu utilitățile dar și la capitolul cheltuieli alimentare sumele sunt mici (lumea își crește prin gospodărie strictul necesar).

vineri, 17 aprilie 2015

Investește în experiențe și timp de calitate

E plină lumea librăriilor de cărți despre cum să-ți înmulțești banii dar există relativ puține despre cum să-i cheltuiești inteligent. De acest lucru se ocupă Elisabeth Dunn și Michael Norton în “Happy Money-Știința cheltuirii cu rost”. 
În general, tindem să credem că dublarea banilor ar aduce o dublare a sentimentului de fericire dar de cele mai multe ori, oamenii foarte bogați nu sunt semnificativ mai mulțumiți decât cei din clasa medie. Dovadă că achizițiile de bunuri foarte scumpe sau foarte râvnite nu sunt suficiente. Cele 5 principii ale cheltuirii inteligente formulate încă din debutul cărții vin să amendeze tentațiile consumului compulsiv înlocuind cantitatea cu calitatea, prețul cu valoarea emoțională a achizițiilor noastre.Ce ar presupune știința cheltuielilor cu rost?
1.Cumpără experiențe. Suntem ființe emoționale iar amintirile legate de emoții sunt mult mai greu perisabile decât amintirea unor achiziții oarecare. Nimeni când își rememorează viața nu se oprește la bunurile pe care le-a dobândit ci la experiențele trăite; regretele nu sunt legate de bunurile nedobandite ci de experiențele netrăite, la care s-a renunțat. Caută să dobândești ceva nou, de valoare de fiecare dată când scoți bani din buzunar. Și nici măcar nu ai nevoie de foarte mulți bani la fiecare ocazie când faci asta.
2. Cumpără timp de calitate. “Cum îmi va îmbogăți acest obiect/serviciu viața?” ar trebui să fie prima întrebare când ne decidem dacă vom cumpăra sau nu ceva. Voi fi mai relaxat, mai împăcat, voi cunoaște mai multe?
3. Cumpără pentru ceilalți. Altruismul e sursă de satisfacții incontestabile. Mai multă bucurie îți va produce achiziționarea unui obiect pentru cei dragi decât acumularea doar pentru uzul propriu. 
4. Cumpără și savurează. Învață să te bucuri pe îndelete de toate lucrurile pe care ți le faci cadou-degustă cărți, filme, călătorii, etc. Achizițiile pe repede înainte nu fac decât să întrețină dorință repetării lor iar de aici și până la consumul compulsiv nu e decât un pas. 
 5.Cumpără mai târziu. Suntem într-o economie dominată de principiul cumpărăturilor pe datorie, cumperi acum cu cardul de credit și plătești mai târziu. Autorii cărții Happy Money insistă să faci invers: cumperi acum și lași pe mai târziu consumul. Vezi de pildă avansul achitat pentru o excursie de peste câteva luni. În tot acest timp te vei bucura la gândul locurilor și persoanelor noi ce urmează să fie cunoscute. Chiar și în cazul unui gadget poți planifica cu câteva luni în avans achiziția pentru a te delecta cu așteptarea butonării sale, anticipându-i funcțiile și experiența de utilizare în loc să scoți cardul de credit din buzunar și să-l cumperi pe loc. Las la o parte faptul că multe mofturi dispar când achiziția se amână. 

joi, 9 aprilie 2015

Raspunsuri la intrebari ce nu mi-au fost puse (II)


1.Cat de importanta este libertatea? Merita sa mori pentru ea?
Cu ceva ani in urma aveam doua joburi, rasuflam cu greu, si visam sa am la un moment dat suficienta libertate incat sa-mi organizez timpul cum vreau. Am capatat-o la un moment dat, prin 2012, cand am ramas fara niciun job permanent. Ce am facut cu libertatea mea? Mi-am indeplinit un vis: am mers cateva zile la rand cu ceva ziare si internet la purtator la terase, inca de dimineata, si am contemplat superior spectacolul lumii. Ce frumos, sa n-ai nimic de facut, sa fi liber cu gandurile tale privind lumea cum se grabeste la obligatiile cotidiene. Frumos, frumos dar dupa cateva zile ma cam plictisisem de genul asta de libertate. Era confortabil dar parca nu era suficient. Ca sa raspund la intrebare-libertatea este cu adevarat importanta cat timp te poti manifesta creativ si cand o poti folosi pentru a avea experiente noi. Cu alte cuvinte, libertatea este esentiala cant te ajuta sa cresti si merita sa-ti risti zona de confort pentru asta pentru ca traiul burghez, desi confortabil, n-o sa-ti ofere asa ceva. Din acest motiv lumea nu prea vrea sa moara pentru libertate (cati se pot manifesta creativ, cati se zbat pentru obtinerea unor experiente care sa le largeasca orizontul?) dar e gata sa iasa in strada cand zona de confort visata se indeparteaza foarte mult. Vezi decembrie 1989-cand programul redus la televizor (deci entertainmentul), alimentarele goale (papica), rationalizarile de tot felul au devenit insuportabile o miscare de protest a adunat in sfarsit oamenii in strada, pentru dreptul la opinie si libertatatea de circulatie, impotriva cenzurii si Securitatii nu s-ar fi iesit cu la fel de mult elan.
2. Care este scopul vietii?
Aparent, tintim sa obtinem fericirea, sa eliminam durerea si sa ne axam pe lucrurile placute. Dupa definitia care imi place cel mai mult, fericirea ar fi o suma de 4 factori –scop, bunastare materiala, anturaj satisfacator si sanatate. De fapt, eu cred ca scopul vietii, asa cum ne-a fost trasat, este sa reactionam emotional-cu ceilalti, cu zeul, cu mediul, etc. Asta ne indeamna de altfel si religiile-fie sa reactionam iubindu-ne aproapele (crestinismul), fie indeplinind contractul cu zeul si asteptand infrigurat salvatorul (iudaismul), fie raspandind cuvantul Domnului, chiar si cu sabia (islamismul). Doar Budha pare sa-si dat seama cum stau lucrurile si recomanda doar retragerea, refugierea in Nirvana departe de partenerii nostri emotionali. Sa ne gandim un pic si la perspectiva unei gaini. Care ar fi fericirea visata de zburatoare, daca ar fi capabila sa aleaga? Ce scop al vietii ar prefera? Sa se scoale dimineata, sa iasa pe camp la ciugulit ceva, sa se inmulteaasca fericita si sa se bucure de soare, cred. Care este insa scopul vietii trasat de noi pentru ea? Sa se inmulteasca in crescatorii, sa se bucure de soarele becului electric sa creasca si sa moara accelerat pentru ca are 7 miliarde de hranit. Daca gainile ar fi ramas insa “libere” probabil ca n-am fi avut azi zeci de miliarde de gaini...Poate n-am mai fi avut deloc avand in vedere ca lantul trofic mai are si verigi lipsa din cand in cand, cum au patit de pilda dropiile. Revenind, asa cum pentru noi gainile reprezinta o sursa de energie (hrana), poate ca si emotiile noastre sunt o sursa de energie pentru alte entitati. Si cum noi am modificat putin, prin partile initiale, scopul vietii pentru gaini, poate ca si noi am suferit la un moment dat o interventie asemanatoare din partea altora-si poate de asta exista atatea motive pentru explozii emotionale in lume (conflicte la scara planetara, crize, calamitati, etc), poate ca din acest motiv nu invatam nimic din istorie (disensiuni, razboaie, crize, bule speculative) si ne comportam irational (deci emotional) colectiv atat de ciclic. Evident in acest context, "binele" si "raul", lupta dintre ele devine pretext nu scop in sine. Ce ar face gainile daca ar avea de ales? Ar alege libertatea cu insecuritatea aferenta, sau pastrarea unui cadru familiar cu deznodamantul previzibil (de noi)? Dar oamenii? La intrebarea asta chiar nu risc un raspuns.
3. Care sunt obiectivele SUA in conflcitul din Ucraina si ce ar putea primi Romania? Dar republica Moldova?
Va trimit direct la sursa: Laurentiu Primo, fondatorul Meritocratiei, are o analiza excelenta (vezi intre minutele 11,30 si 35). Laurentiu este printre putinii nebuni frumosi care sunt gata sa piarda timp, energie si bani pentru a explica altora lumea in care traiesc, riscand sa-si puna singur bete in roatele relatiilor de afaceri, sa fie respins de comunitatea oamenilor de bine, sa devina un paria pentru apostolii corectitudinii politice. Laurentiu merita respectul nostru atat pentru atitudine, originalitate si inteligenta cat mai ales pentru faptul ca avem atat de putini care sunt prinsi in demersuri similare, in scoaterea in evidenta a unor detalii minore in ziua de azi, precum adevarul si dreptatea (tot niste "programe" emotionale si acestea, macar unele ce merita alese in dauna altora). Cunosc doar o mana de oameni prinsi in demersuri similare iar pe multi ii regasiti cu linkuri pe acest site, la sectiunea bloguri favorite. Multumesc Laurentiu si multa sanatate, stiu ca ai nevoie in perioada urmatoare.