joi, 28 iunie 2018

BNR ajută Guvernul sau îi pune mai mult bețe în roate?

Mă refer la creșterea dobânzilor în condițiile unei datorii publice în urcare constantă, la intențiile privind limitarea gradului de îndatorare pentru persoanele fizice care ar paraliza cererea limitând creșterea economică și, mai nou, la criticile pe "persoană fizică” venite dinspre BNR față de emisiunile de titluri de stat pentru populație gândite să diverisifice sursele de finanțare ale Guverului.

A făcut vâlvă recent un document privind planurile BNR de limitare a gradului de îndatorare pentru debitorii în lei. Se vorbea acolo de un raport rată/venituri de maxim 50% în cazul unui credit ipotecar în lei cu dobânda fixă, 40% pentru același tip de împrumut cu dobândă variabilă și între 25-30% pentru creditele de consum in lei (30% dacă dobânda e fixă, 25% pentru dobânzi variabile). Chiar dacă sursa pretinsă a documentului nu i-a mai recunoscut ulterior paternitatea, oficialii BNR nu au negat și intențiile din spatele acestuia afirmând că este nevoie de o limitare a apetitului pentru credit dar că nu doresc deloc sugrumarea creditării. Limitarea creditului în condițiile în care economia începe să încetinească ușor după toate estimările echivalează însă cu adâncirea dezechilibrelor prin descurajarea cererii. Cum restricțiile păreau mai severe în cazul împrumuturilor de consum, o paletă destul de vastă de cheltuieli ale persoanelor fizice pentru îmbunătățirea locuinței, achiziții de echipamente electrice și electrocasnice, gadgeturi IT, concedii, studii, cheltuieli medicale și mici investiții din partea companiilor de buzunar ar putea fi diminuate sau chiar amânate dacă se merge în continuare pe o retezare a gradului de îndatorare pentru acest tip de împrumuturi. Ciudat însă, în documentul apărut în presă creditul ipotecar era privit cu mai mare indulgență deși acolo sumele luate cu împrumut sunt mult mai mari, scadențele mai lungi decât la creditul de consum iar sincopele care pot să apară pe parcurs (pierderea jobului, diminuarea veniturilor, etc) sunt mai probabile din cauza lungirii relației debitor-creditor. Ca să nu mai vorbim că acești debitori sunt mut mai vulnerabili în cazul majorării dobânzilor decât cei care au credite de consum (ponderea dobânzilor în rată este mai mare decât în cazul unui credit de consum din cauza faptului că la împrumuturile ipotecare băncile folosesc marje mai mici de profit). Un efect pervers al limitării gradului de îndatorare pentru creditele de consum ar fi și creșterea riscului asociat acestor împrumuturi deoarece mulți finanțatori ar sugera debitorilor să lungeasca scadențele pentru a se încadra într-un raport rată/venituri mai redus iar în acest fel un împrumut care urma să fie luat pentru 2-3 ani ar putea fi lungit până la 4-5 ani cu toate consecințele ce pot decurge de aici (crește riscul unor incidente de plată dacă scadențele se lungesc).

 Până la limitarea apetitului de creditare ne-am confruntat însă cu creșterea explozivă a Robor-să nu uităm că în toamna lui 2016 indicatorul interbancar pentru împrumuturile pe 3 luni ajunsese la 0,7% iar acum a sărit de 3%-o evoluție pe care BNR nu a părut dispusă să o atenueze ba, dimpotrivă, chiar a alimentat-o majorând succesiv dobânda de politică monetară. Argumentul oferit a fost că așteptările inflaționiste s-au majorat la rândul lor și că amânarea acestor ajustări ale dobânzilor ar alimenta presiunea de devalorizare a leului. Tot BNR recunoaștea însă că inflația este în mare parte conjuncturală, dată în bună măsură de ajustări ale prețurilor la energie electrică, gaze, combustibili și că la finalul anului aceasta se va calma simțitor. Cu toate astea dobânda de politică monetară a fost majorată până la 2,5% și au urmat și câteva operațiuni de aspirare a lichidității deși asta nu reprezenta în nici un fel un stimulent pentru calmarea Roborului. Nu e însă un secret pentru nimeni că majorarea dobânzilor e mult mai greu digerată de Guvern pentru că se majorează costurile de refinanțare decât o eventual depreciere a leului (datoriile statului sunt acum majoritar în lei, ca și cele ale persoanelor fizice și companiilor). BNR a părut însă mai preocupată de cursul de schimb și de profitul băncilor-grosul împrumuturilor de după criza financiară s-a dat in ultimii ani cu Robor la minime istorice iar acum băncile culeg roadele încrederii (și lipsei de prevedere) din partea debitorilor.

Nu în ultimul rând, mi-a sărit în ochi poziția a unui expert BNR care se produce des prin presa economică de cele mai multe ori fără să precizeze însă funcția pe care o ocupă în cadrul Băncii Centrale. Ionuț Bălan, expert al direcției de comunicare, are o opinie interesantă în Capital pe marginea programului guvernamental de emisiune a titlurilor de stat pentru populație la dobânzi foarte atractive (5% pe an la o maturitate de 5 ani în condițiile în care majoritatea băncilor dau 1-1,5% pe an pentru depozitele la 12 luni). " Pe această speță, a titlurilor de stat pentru populație, analiștii s-au repezit să spună că băncile vor fi abandonate în favoarea statului, fără a se pomeni însă nicio secundă că titlurile pentru persoanele fizice sunt netransmisibile și netranzacționabile pe piața secundară, iar modul la care gestionează guvernul economia face ca cinci ani până la scadența bonurilor de tezaur să fie un termen lung ca să i se dea cuiva bani pe mână"(...). De ce beneficiază titlurile de stat de un regim fiscal special față de acțiuni și opțiuni? De ce nu-i impozitat și câștigul lor, ci sunt considerate principala garanție pentru refinanțare? Fiindcă ele finanțează deficitul bugetar și, implicit, datoria publică, rezultate din proastă gestiune politică. Iar astfel politicienii forțează încrederea în ei, indiferent de ceea ce fac", spune Bălan. Cu alte cuvinte, experții din BNR nu privesc cu ochi buni faptul că statul s-a decis să își diversifice sursele de finanțare pentru a nu mai conta doar pe bănci. Și brusc a început să li se pară incorect ca cei care împrumută statul beneficiază de lipsa impozitului pe dobândă. Când ani buni însă doar băncile au satisfăcut, cu randamente frumoase, nevoia statului de bani, niciun expert din BNR nu își pusese problema că nu e just că acest tip de plasament să ocolească impozitul pe dobândă. Sigur, reprezentanții instituției pot invoca faptul că opiniile angajaților nu angajează BNR-ul și că nu reprezintă decât părerea lor pe persoană fizică. Totuși, își amintește cineva de vreun punct de vedere pornit din BNR care să se abată de la politica și viziunea generală propuse de Banca Centrală?

luni, 25 iunie 2018

Acţiuni "bune" sau companii "bune". De multe ori diferenţa ne costă

Deosebirea dintre o compania bună listată la bursă şi o acţiune bună tranzacţionată pe piaţa de capital este că, aparent paradoxal, de mai multe ori în spatele unei acţiuni bune stă o companie bună decât viceversa (o companie bună dublată de o acţiune atractivă). Să mă explic. Când investitorii începători merg la un broker şi îl întreabă în ce să-şi plaseze banii, vor primi o listă cu câteva companii "bune". Adică cu un istoric solid al evoluţiei profitului, cu o bună capitalizare şi lichiditate. Dar asta înseamnă că vor cumpăra automat şi acţiuni "bune" dacă investesc acolo? Nu neapărat, pentru ca o acţiune să fie atractivă pe lângă afacerea emitentului ar mai fi nevoie şi de nişte multipli interesanţi. Mă refer aici la binecunoscutul PER (raport între preţ şi profitul pe acţiune), un grad de îndatorare mic (e necesar într-un mediu care devine treptat inflaţionist), un raport bun preţ/valoarea contabilă (adică afacerea să aibe o valoare mare de lichidare), un acţionariat fragmentat (s-ar putea declanşa la un moment dat o cursă între marii investitori pentru preluare businessului, iar asta ar impulsiona cotaţiile) etc. Şi sunt destule perioade în care preţul acţiunilor poate să fie supraevaluat, mai ales la sfârşit de ciclu economic, astfel încât preţul acţiunilor să nu mai aibă potenţial de creştere prea mare, în vreme ce afacerea în sine să nu fie la fel de ameninţată (poate are o poziţie de monopol, poate are suficient cash şi nu este expusă la credite bancare etc). Prin urmare, nu toate acţiunile companiilor "bune" pot fi recomandate oricând la cumpărare. Când însă preţul acţiunilor a ajuns la niveluri stimulative, multipli bursieri sunt tentanţi, iar tendinţele economiei sunt bune (de exemplu vine după o criză şi se pregăteşte de recuperare), poţi cumpăra fără să greşeşti acţiuni "bune" chiar şi la companiile care nu făceau parte din lista scurtă a vedetelor bursei. Continuarea

marți, 12 iunie 2018

A cui este, de fapt, Simona Halep?

Mi-a rămas în minte figura jenată a Simonei în momentul în care tribunele Arenei Naționale au erupt într-un un cor de fluierături. Știu, nu erau pentru Simona, erau pentru politicienii care încearcă să „bage capul” în fotografia marilor campioni. Dar câți dintre noi, invitați alături de un personaj pe care îl admirăm și îl iubim în egală măsură, am începe să ne purtăm necivilizat în momentul în care am observa că prin preajma acestuia se fâțâie și vecinul Costică, inamicul nostru declarat? Pariez că nu foarte mulți, ne-am abține din respect pentru idolul nostru, ceea ce mă face să cred că cei veniți s-o sărbătorească pe Simona luni erau acolo mai mult pentru ei decât pentru ea. Pentru acel sentiment minunat de autovalorizare pe care alăturarea cu un mare campion o dă tribunelor. Îl știți, e acel „i-am invis de data asta” , „suntem cei mai buni”, urmat des la înfrângere de „iar au pierdut neputinciosii aia, s-au făcut de râs, au mentalitate de râme”. Să fi alături de cel iubit atât la victorii dar, mai ales, la înfrângeri, cum se întâmplă în viață reală cu persoanele care se apreciază, nu prea se petrece în sportul autohton, rar se cântă la înfrângeri cum mai vezi prin Anglia. Iar Simona a cam fost lăsată singură la înfrângere până acum, nu e prea greu să ne amintim de asta. „Cedează în momentele importante, nu are psihic de campioană, poate vrea să facă avere la pariuri...albaneza asta”. Chiar n-ați văzut așa ceva pe forumuri? Și s-a întâmplat și la case mai mari nu doar la frustratii care o înjură sub masca anonimatului.

„Eu știu o regulă a sportului numit tenis care deosebește profesioniștii de ștrandișți: dacă ai probleme, poți să nu te prezinți la meci, dar dacă ai intrat pe teren, atunci joci. Nu mai ai dreptul să invoci nimic ca scuză, nici oboseala, nici vreo accidentare, nici lipsa de chef. (...) Se ducea fără convingere către minge sau nu mai alerga deloc, lovea neglijent, așezată rău, trimitea neforțat în burta fileului sau 1m afară. În schimb, a fost mai vioaie când l-a repezit pe Darren Cahill. Aștepta să se termine și corvoada asta sub rangul ei... (...) Sau, cum adânc ne liniștea un comentator, n-o mai interesează mărunțișuri, căci se pregătește să câștige Roland Garros...Cum? Probabil de la sine, aflându-se în treabă pe teren și zâmbind mulțumită la sfârșit”. Sunt pasaje din editorialul marelui iubitor de Simona Halep, Cristian Tudor Popescu, chiar cu un turneu înainte de câștigarea trofeului de la Roland Garros(pierduse atunci finală de la Roma destul de clar). Același CTP avea însă ochii în lacrimi când Simona ridica trofeul la Paris, cum se repezeau să ne dezvăluie responsabilii cu PR-ul din trustrul PRO. Dacă pierdea și la Paris, în a patra finală de mare Slam, n-o mai spăla probabil nici apa Senei nici cea a Dâmboviței de corul de injurii ale celor care s-ar fi grăbit să se delimiteze de alăturarea cu ea. N-ar mai fi contat că Simona Halep reprezintă sportivul care își depășește constant limitele fizice jucând de la egal la egal cu adversare mai puternice, că e una dintre cele care joacă fără să apeleze la stimulente (și nu mă refer doar la Sharapova, să privim puțin unele „gladiatoare” din circuit, etc), că era cea mai performantă jucătoare din istoria acestui sport în România (să joci 4 mari finale și să ajungi numărul 1 în lume e mai mult decât să câștigi una singură). Dar acum, la victorie, e Simona „noastră”.

„Mulțumim, Simona! Ne-ai făcut să ne simțim mândri români, într-o zi în care noua mineriadă a Ciumei Roșii ne-a făcut iarăși de rușine în lume. Toate acele specimene asistate, care vor să ne scoată din Europa pentru a ne duce în noua URSS, nu merită nici măcar să se uite la un meci de-al tău, darămite să se bucure așa cum o facem noi, ceilalți. Ești a noastră, nu a lor. Ești a celor din România normală la cap, a românilor care cred în muncă, nu în șpagă, în succes pe bune, nu în pile, în adevăr, nu în minciună, în lege, nu în fărădelege. Bestiile roșii n-au voie să se folosească de numele tău, pentru că n-au nicio legătura că lumea ta. N-au acest drept!” scria un jurnalist cunoscut, Laurențiu Ciocazanu, după victoria de sâmbătă și, coincidență, mitingul uriaș al PSD-ului. Iar asta mi se pare curat murdar. Să o foloseșți pe Simona Halep pentru a te ridica odată cu ea, pentru confortul tău psihologic la alăturarea de învingător mai treacă-meargă, tonusul pozitiv se câștigă greu și se pierde ușor așa că poate merită să cauți tot soiul de pretexte pentru a-l atinge, dar să te foloseșți de ea pentru a-ti executa adversarii politici e curat murdar. Și să așezi în fața plutonului de execuție mediatică alături de politicienii care nu-ti plac și toate segmentele sociale de unde își extrag aceștia voturile e nazism curat. Ce urmează după intericerea dreptului de a privi la meciurile Simonei? Eugenia? Purificarea...electorală (votul cenzitar)?

 Există și o lecție pe care politicienii ar trebui s-o învețe după huiduielile la adresa primăritei Firea. Nu poți cumpăra elctoratul care te detestă. Bănuiesc că o bună parte dintre cei care fluierau luni după primele cuvinte ale Gabrielei Firea primiseră un voucher pentru bicicletă sau măcar călătoriseră măcar o dată gratis cu trenul...Și la ce i-a folosit PSD-ului? Măcar subvenționarea călătoriilor studenților ajută indirect și CFR-ul care nu putea primi ajutor de stat direct dar o face în felul asta ocolit, dar voucherele pentru bicicliști într-un oraș cam fără piste de biciclete sunt bani aruncați. Cei care sunt mituiți în felul asta de un partid de stânga (să nu-i uităm pe IT-iști) nu vor vota niciodată stânga pentru că ei fac parte dintr-un segment unde cultivarea individualismului și valorilor moderne, occidentale, în antiteză cu tradițiile locale, „demodate”, este la mare loc de cinste. Așa că PSD-ul ar face bine să își direcționeze atenția și programele guvernamentale spre electoratul lor tradițional, care îi aduce voturile majoritare, și nu spre cei care își fac un titlu de onoare din demolarea sa pe rețelele de socializare.

Revenind la întrebarea din titlu, Simona nu poate fi decât a celor ce o iubesc necondiționat așa cum este ea, nu doar pentru a o folosi pentru a se ridica ei sau pentru a-și lovi adversarii, și față de care sentimentele sunt reciproce. Deloc complicat.

joi, 7 iunie 2018

Îşi mai aminteşte cineva de isteria la subscrierea acţiunilor Digi?

Dezamăgirea celor care au cumpărat acţiuni Digi e mare, mai ales de când cotaţiile au intrat sub 30 de lei (28,5 lei a fost închiderea de luni la BVB). În urmă cu mai bine de un an însă, era mare euforia în rândul celor care reuşiseră să prindă discountul maxim, de 7%. IPO-ul se închisese în mai 2017 la un preţ de 40 de lei/acţiune, dar micii investitori avuseseră ocazia să subscrie cu discount la "numai" 37,2 lei. Şi, având în vedere gradul de suprasubscirere pe tranşa de retail, de aproape 20 de ori, aveau de ce să privească cu mândrie cele 5 acţiuni ce urmau să le fie alocate la fiecare 100 subscrise. Pierderea celor care prinseseră discountul maxim (a existat şi o perioadă, pe final, în care acesta scăzuse la 3%) trece acum de 23% raportat la preţul de subscriere, o corecţie pe care dividendul brut de 0,35 lei/acţiune nu o poate atenua prea mult. IPO-ul Digi a fost însă o afacere minunată pentru băncile care au bombardat cu scrisori de garanţie bancară inves-titorii înnebuniti să alerge după dis-countul maxim, astfel încât nivelul subscrierilor pe tranşa de retail s-a apropiat în final de ...1 milliard de euro (923 milioane mai exact). Investitorul mediu plusase cu aproape 700.000 lei în oferta Digi, o cifră care spune totul despre hei-rup+ul organizat pentru închiderea ofertei cu succes. O companie care nu promitea dividende, avea datorii foarte mari şi o parte a conducerii anchetată de DNA bătea astfel recordurile de suprasubscriere la BVB pe tranşa de retail. Continuarea

marți, 5 iunie 2018

Modelul clasic al business-ului de stat face victime pe bursă, la Electrica

Electrica era considerată una dintre perlele companiilor lis-tate, un soi de Transgaz sau Romgaz ca potenţial din perspectiva micului investitor. Visuri de mărire, aşteptări de profituri în creştere pe măsura startului bun al emitentului, având în vedere că banii din listarea celor 51% din acţiuni rămâneau în companie pentru dezvoltare.Continuarea