miercuri, 16 ianuarie 2013

Cum a dat JP Morgan o mana de ajutor leului, speculatorilor si rezervelor BNR


Stirea ca JP Morgan va include obligatiunile romanesti intr-un indice al pietelor emergente a accelerat aprecierea monedei nationale de la inceputul anului. Intr-o economie dominata de importuri, aprecierea leului adanceste insa dezechilibrele. Consumatorii sunt optimisti, exportatorii plang. Nici ministrul Finantelor nu rade cu toata gura-statul se poate imprumuta mai ieftin pe pietele externe dar va incasa mai putin din TVA daca pretul bunurilor importate se ieftineste. Bancile chiuie insa de fericire: ieftinirea euro da o gura de oxigen debitorilor in valuta, majoritari in Romania.Un curs mai mic ajuta si BNR sa isi dimensioneze rezervele valutare in vederea varfului de plata catre FMI. Asta daca nu se schimba intreaga strategie de rambursare (in loc de folosirea rezervelor BNR, rostogolirea imprumutului)

Dati o cautare dupa „JP Morgan, leu, indices” si veti vedea o puzderie de stiri in engleza celebrand revenirea spectaculoasa a leului. Aprecierea monedei nationale are legatura cu mai multi factori, pe langa decizia JP Morgan (banca intentioneaza sa includa pana la 1 mai obligatiunile guvernamentale romanesti in în indicele sau GBI-EM Index Series, un indice dedicat pietelor emergente) leul beneficiaza de impulsurile speculative (diferentialul de dobanda leu-euro impinge spre asa ceva intr-un context bun), de aprecierea euro in fata dolarului (cand euro creste fata de dolar, valutele emergente se apreciaza in fata euro, cand moneda unica scade fata de dolar, emergentele pierd la randul lor teren fata de euro) si de o miscare de echilibrare a evolutiilor valutare regionale din 2012 (leul s-a depreciat fata de euro in timp ce coroana din Cehia, zlotul, forintul sau intarit). Cum moneda din Polonia a crescut cu 11% fata de leul anul trecut, forintul cu 9% iar coroana din Cehia cu peste 5%, multi speculatori au sesizat potentialul de a face un ban din perechea euro/leu, intr-un context politic mai stabil, principalul factor care ii facuse sa parieze impotriva leului la mijlocul lui 2012. Era oricum normal ca leul sa mai recupereze teren, n-am mers totusi atat de prost in comparatie cu vecinii

Resorturile deciziei JP Morgan
Ce i-a apucat pe cei de la JP Morgan sa curteze brusc obligatiunile romanesti? Greu de spus, economia autohtona nu i-a incurajat cu nimic in ultima vreme, acordul cu FMI are multe puncte nebifate cu cateva luni inainte de incheiere. E cert insa ca miscarea JPM de a da o mana de ajutor speculatorilor care pot inchide mai lesne pozitiile cand exista vesti bune la orizont. Nu uitati ca aprecierea leului a inceput de la 4,52 lei/euro in acest an, iar mai bine de 4% in 2 saptamani, cand joci in marja-depunand adica o garantie de doar un procent din suma cu care pariezi-e imens (vezi caseta pentru a intelege cum functioneaza piata Forex).

Decizia JPM vine manusa si BNR, care se si vedea scotand din rezerve aproape 4 miliarde euro in acest an in contul rambursarii imprumutului catre FMI. Acum, are sansa sa ofere lei din computer celor care vand valuta ca sa profite de intarirea monedei nationale si sa stranga o parte din suma pentru a nu-si imputina proportional rezervele de 33 miliarde euro in momentul platilor.

Asta daca strategia de rambursare a imprumutului catre FMI nu se schimba cu aceasta ocazie. Adica, in loc de utilizarea rezervelor BNR-rostogolirea unor noi imprumuturi (Romania va fi mai vizibila, se poate imprumuta din piete la costuri ceva mai rezonabile) Iar in ceea cei ii priveste pe JPM &Co (Barclays a declarat de asemenea ca va include bondurile romanesti in indexul sau privind pietele emergente)-cand esti banca de investitii si iei bani de la Fed cu dobanda aproape zero, parca ti-ai dori sa plasezi cu 3-5% la marginea Europei. Unde au mers titlurile subprime, merg si bondurile romanesti cand bailout-ul e regula jocului in liga mare a finantelor.

Cine pierde, cine castiga in economia reala?
Intr-o economie dominata de importuri, aprecierea leului adanceste dezechilibrele. Consumatorii sunt optimisti, exportatorii plang. Nici ministrul Finantelor nu rade cu toata gura-statul se poate imprumuta mai ieftin pe pietele externe dar va incasa mai putin din TVA daca pretul bunurilor importate se ieftineste. In privinta accizelor are noroc-s-au stabilit pentru 2013 la un curs din octombrie 2012. Bancile chiuie insa de fericire. Cu o rata a creditelor neperformante ce se apropia amenintator de 20%, o ieftinire a euro da o gura de oxigen debitorilor in valuta, majoritari in Romania. Mare atentie pentru cei care iau imprumuturi ipotecare in euro acum. Bursa? Poate doar cele mai lichide titluri, dar n-am vazut inca volume mari in acest an, care sa demostreze ca se intra masiv la cumparare. Semn ca investitorii se tem iar speculatorii nu considera BVB o miza serioasa. 

marți, 15 ianuarie 2013

KPMG evaluează Hidroelectrica la 2,3 miliarde euro, cu 40% sub preţul acţiunilor în portofoliul FP înainte de insolvenţă

KPKG a “ieftinit” de asemenea deținerile FP la Complex Energetic Oltenia, E.ON Moldova Distribuție, CN Aeroporturi Bucureşti, Poşta Română.Miza evaluării de dată recentă (decembrie) a reprezentat-o posibilitatea acordării de dividende la Fondul Proprietatea. Cum după insolvenţă acţiunile au fost trecute la valoarea zero în contabilitatea Fondului, activul net unitar a scăzut sub valoarea nominală a acţiunii (0,95 lei faţă de 1 leu) iar FP nu mai putea acorda dividende. CNVM a introdus însă o reglementare nouă iar administratorii au avut de ales dacă îşi trec acţiunile la valoare zero pentru companiile în insolvenţă, sau cheamă un evaluator independent care să "preţuiască" societatea. În acest mod, KPMG a evaluat deţinerile FP la Hidroelectrica (20% din acţiuni) la 10 miliarde lei, faţă de 16,4 miliarde lei cât valora compania în contabilitatea Fondului anterior-3,28 milarde lei era participaţia FP înainte de insolvenţă). Discountul în viziunea KPMG este deci de 40%, un procent apreciabil iar investitorii FP care râd cu un ochi aflând că vor primi dividende, ar trebui să plângă cu al doilea când se uită spre valoarea redusă a activului net.Odată cu evaluarea participaţiei la Hidroelectrica la 2 miliarde lei, efectuată de către KPMG, au mai fost evaluate independent şase participaţii nelistate. Pachetul de la Complex Energetic Oltenia (21,5% din acţiuni) a scăzut însă de la 1,07 miliarde lei la 880 milioane lei, iar participaţia Fondului la E.ON Moldova Distribuţie (22% din acţiuni) a coborât de la 400 milioane lei la 324 milioane lei. Deţinerea la CN Aeroporturi Bucureşti (20%) a fost evaluată la 272 milioane lei, în scădere de la 322,41 milioane lei, pachetul la Zirom a scăzut la 36,29 milioane lei, de la 52,82 milioane lei, iar participaţia la Poşta Română (25%) a coborât la 80,82 milioane lei, de la 96,42 milioane lei. O singură excepţie, notabilă însă. Participaţia la Nuclearelectrica (9,7%), a crescut de la 497 milioane lei la 648 milioane de lei. În ceea ce priveşte ponderile pe care le au participaţiile FP, conduce detaşat pachetul de la OMV Petrom cu 32%, fiind urmat de pachetul la Hidroelectrica, cu 13% din total (înainte de insolvenţă era însă 21%).

În 2013 dividendele se indexează cu inflaţia
FP a avut anul trecut un profit de 567 milioane lei (127 milioane euro), în creştere cu 4,2% faţă de rezultatul obţinut anul precedent (544 milioane lei). În acest mod, investitorii se pot aştepta la o valoare indexată cu inflaţia a dividendului din 2012 (0,0385 lei/acţiune, brut), dacă rata de distribuţie se conservă, ceea c ear corespunde unui randament la dividend de 6,5%, nu cu mult peste dobânda unui depozit bancar la termen. În decembrie, valoarea activului net al FP crescut cu 17,4% faţă de noiembrie, la 14,97 miliarde lei, în principal ca urmare a reînregistrării participaţiei la Hidroelectrica, care era prinsă după însolvenţă la valoarea zero. Plasamentele monetare depăşeau 750 milioane lei (454 milioane lei în titluri de stat, de peste două ori mai mult faţă de finalul anului trecut, 317 milioane lei depozite bancare, în creştere cu 7% faţă de decembrie 2011.

S-a pierdut un impozit. Cum se taxează tranzacţiile valutare prin bănci?

Dacă vinzi 1.000 de acţiuni SIF la bursă, plăteşti impozit de 16% pe profit. Dacă cumperi un milion de euro prin bancă şi îl transformi în lei când cursul va sări din nou, obţinând în felul ăsta profit, Fiscul n-o să te deranjeze niciodată. Am mers ieri de la Ana la Caiafa fiscală, pe urmele acestui impozit pierdut.

Când vorbesc de tranzacţiile valutare la vedere, nu mă refer la „cetăţeanul Kane" din Berceni care cumpără 500 de euro azi pentru concediul din Bulgaria, vinde cei 100 care-i rămân la un curs mai mare, face profit şi dă cu tifla Fiscului. Nu că n-ar exista şi genul asta de cazuri şi personaje, e greu însă să faci profit când banca îţi vinde valuta cu 1-2% mai scump decât cursul oficial al BNR şi o răscumpără cu 1-2% sub acesta când vrei să „dezinvesteşti". Am în vedere persoanele bine mobilate financiar, care tranzac­ţionează prin serviciile de private banking sume de la 5 zerouri în sus, la cotaţii foarte apropiate de cele oficiale din piaţa interbancară, şi care nu plătesc niciodată impozit pe profitul realizat.

Iată ce răspunsuri am primit. „Întrebaţi-i pe cei care sunt acum la Fisc, ei ştiu de ce nu se plăteşte" mi-a spus fostul şef ANAF, Sorin Blejnar. „Bine, dar tranzacţii valutare prin bănci nu se fac de 6 luni, ci de ani buni". Da? Eu nu vreau să mai aud de Fisc, îmi pare rău" a încheiat domnul Blejnar. Enache Jiru, fost secretar de stat la Finanţe, şi-a declinat compe­tenţa în domeniu. „Bănuiesc că Fiscul nu are capacitatea de a urmări toate aceste operaţiuni, unele foarte mărunte" a presupus domnia sa. „Bine, dar n-ar rezolva asta un soft, cum se întâmplă cu dobânzile bancare, astfel încât impozitul să fie reţinut la sursă?" a fost întrebarea noastră retorică. „Nu se impozitează genul ăsta de tran­zacţii pentru că sunt mai greu încadrabile, nu ştii cât de aleatorii sunt. În cazul unui depozit e un contract cu banca, în cazul operaţiunilor bursiere-unul cu brokerul. Aşa, ne putem întreba de ce nu plătesc impozit cei care cumpără mere din Obor şi le revând în Dorobanţi, pe persoană fizică" spune analistul Ionel Blănculescu. L-am întrebat şi pe preşedintele Consiliului Fiscal despre acest impozit lipsă, dar n-am obţinut un răspuns pe loc, Ionuţ Dumitru ne-a solicitat un timp de informare.
„Nu se impozitează astfel de tranzacţii pentru că nici în Europa nu se întâmplă asta, iar dacă o ţară se decide să o facă, tranzacţiile se mută peste graniţă" spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR (impozitarea tranzacţiilor financiare a fost o miză importantă în campania electorală din Franţa, dar a cam sfârşit în coadă de peşte la nivelul UE după opoziţia Marii Britanii - n.n). În concluzie, multe păreri, multă ceaţă.
Alte breşe în sistem
Încercând să vorbesc cu brokerii care intermediază operaţiuni în pieţele internaţionale, am descoperit că şi în acest caz Fiscul e neputincios. „Dacă eşti sucursală a unei companii străine, nu eşti obligat să faci raportări autorităţilor fiscale din ţara în care operezi, iar clienţii autohtoni depun declaraţii doar dacă vor neapărat", mi-a spus un broker specializat pe Forex, care a ţinut să rămână anonim. Iar în pieţele internaţionale poţi tranzacţiona nu doar perechi valutare, ci şi acţiuni mărfuri, metale preţioase etc. Profitul obţinut în acest caz rareori ajunge să fie impozitat. Morala? Dacă nu ţii neapărat să fii mai catolic decât Papa Fiscului, poţi uita liniştit de profiturile din operaţiuni valutare şi mare parte din speculaţiile de pe pieţele internaţionale când depui declaraţiile de venit în România.   

duminică, 13 ianuarie 2013

Marile probleme din spatele datoriei publice mici

Aparent, România stă bine la capitolul datorie publică. Doar 35% din PIB (51 miliarde euro), în condiţiile în care media zonei euro a ajuns la 90%, nu pare o calamitate (Italia are 126%, Portugalia 117%, Irlanda 111%, ca să nu mai vorbim de Grecia cu 150%). Premierul Ponta amintea în discursul său despre starea naţiunii despre cei 2.500 euro ce i-ar reveni fiecărui roman de plată din cei 7.000 cât reprezintă PIB-ul/locuitor, o sumă ce pare uşor de digerat chiar şi în condiţiile în care se majorează anual cu aproximativ 150 de euro (corespunzător unui deficit bugetar de 2% din PIB). Optica se schimbă însă radical dacă ne uităm la dobânzile de refinanţare, tendinţele demografice, numărul de salariaţi din economie, datoria privată fără garanţii de stat. Să le luăm pe rand.

Să presupunem că refinanţăm datoria publică la o dobândă medie de 5% (mai scump la lei-40% din datorie este în lei, mai ieftin în valută-60% este în valută). Cele 35% din PIB în cazul României generează costuri anuale de 1,75% cu plata dobânzilor. Este enorm în condiţiile în care veniturile statului-din care trebuie plătite pensii, salarii, asistenţă socială, etc-sunt de numai 33% din PIB. Gândiţi-vă că Japonia, care are datorie publică preponderent în moneda naţională, este privită cu îngrijorare pentru o datorie de 200% din PIB. Ei şi-o refinanţează însă la dobânzi de aproximativ 1% (ca şi SUA ori Danemarca, Suedia-ca să privim mai aproape de noi), ceea ce înseamnă un serviciu al datoriei de 2% din PIB. Efortul suportat pentru plata dobânzilor de contribuabilul japonez este deci similar cu cel din România dacă ne raportăm la ponderea dobânzilor aferente datoriei publice în PIB, iar cel din Statele Unite, Germania (80% din PIB) o duce chiar mai bine. Iar la capitolul venituri bugetare, toate economiile enumerate mai sus au o situaţie incomparabil mai bună!

Toate calculele privind datoria publică/locuitor sunt făcute pentru o populaţie de 21 de milioane. Dacă ne raportăm însă la rezultatele de la ultimul recensământ, cifrele urcă cu 10%, proporţional cu scăderea populaţiei (avem deci datorii locuitor de 2700 euro, care urcă annual cu 165 de euro mulţumită deficitului, etc). Îngrijorăător nu este numai că populaţia s-a redus, ci că fenomenul este în continuă desfăşurare iar cei plecaţi fac parte din generaţiile tinere care urmau să plătească împrumuturile deja angajate. Ceea ce înseamnă că povara datoriei atârnă mai greu chiar dacă valorile nu se schimbă spectaculos.

Două cuvinte despre sumele în sine. "Ce reprezintă 2.500 de euro/locuitor, în condiţiile în care un credit de nevoi personale luat de mare parte din salariaţii din urban era cel puţin dublu ca valoare, asta ca să nu mai vorbim de creditele garantate cu ipotecă ce se mişcă în plaja 30.000-60.000 euro"? Dacă sunteţi tentaţi să gândiţi aşa ţineţi cont că sunt numai 5 milioane de salariaţi, care au acumulat poate datorii mai mari în momentele în care cursul de schimb era mai avantajos ca acum şi gâfâie deja la plata ratelor. Dacă ne raportăm la toţi cei care înregistrează venituri cel puţin cât salariul minim pe economie, deci cei care plătesc prin taxe şi impozite datoria publică, ajungem la peste 5.000 euro/locuitor. Iar dacă nici aşa nu vă impresionează cifra, gândiţi-vă în cât timp poate pune de-o parte 5.000 de euro cineva care câştigă 170 euro lunar, chiar dacă îşi limitează cheltuielile la strictul necesar.

În sfârşit, datoria publică se poate majora brusc pe seama datoriei private negarantate (peste 37 miliarde euro reprezintă datoriile companiilor, aproximativ 10 miliarde euro sunt depozite ale nerezidenţilor). Gândiţi-vă la schema imaginată pentru a asigura finanţare băncilor locale în perioada în care mamele lor din Occident nu puteau s-o facă (BNR a eliberat o parte din rezervele minime obligatorii iar statul s-a împrumutat de la FMI pentru a compensa ieşirile). Nimeni nu garantează că nu vom vedea până la sfârşitul crizei un nou AVAB/ AVAS prin care să se preia la datoria publică active neperformante ale băncilor insolvente.

Una peste alta, deşi la suprafaţă stăm bine la capitolul datorie publică/PIB (doar Estonia cu 7%, Bulgaria cu 16% şi Luxemburg cu 21%) ne fac să-i invidiem în UE), în profunzime lucrurile nu arată deloc liniştitor. Rămâne de văzut ce decizie se va lua în intervalul 2013-2014 când sunt vârfuri de plată (cam 10 miliarde euro) către FMI. Rambursăm din rezervele BNR reducând simultan ponderea datoriei publice sau "rostogolim" creditul FMI angajând noi împrumuturi (la dobânzi superioare celor cerute de instituţia financiară), doar în ideea protejării cursului şi implicit a băncilor care au creditat preponderent în valută? Din păcate, deşi este o decizie care ne afectează direct (poate şi generaţiile viitoare), nu se va ţine un referendum pe tema asta.

joi, 10 ianuarie 2013

Cum îi face domnul Swap imagine guvernului Ponta


“Leul a fost o valută lovită în 2012, poate nemeritat”, “euro scade ca efect al stabilității politice din țară”, “economia nu arată rău”, etc. De fapt aprecierea leului din ultimele zile ține mai puțin de macroeconomie și politică și are de-a face cu speculațiile câștigătoare care se fac pe piețele valutare. Citiți mai jos cum câștigă de două ori cei ce vând euro și cumpără lei.

“Vă amintiți când se deprecia leul în vara? Toți dădeau vina atunci pe USL…Acum, când leul se întărește față de euro, să ne gândim că e meritul Guvernului, nu?” spunea într-un interviu la începutul anului Premierul. Și pe bună dreptate să se mândrească: nici n-a facut bugetul, nici n-am trecut cu bine peste varful de rambursare al datoriei publice că leul s-a și năpustit pe euro și  crește ca apucatul. Ieri, cursul a fost de 4,375 lei/euro, o fotografie frumoasă de grup pentru perechea valutară care începea anul de la 4,428 lei/euro.

Vi se pare un mizilic avansul de 1,2% al leului în 2012? Poate vouă, dar există în lume o specie deosebit de încântată de asta:  speculatorii de pe Forex (piața valutară internațională). Ei câștigă de mai multe ori din aprecierea leului iar profiturile se scriu cu mai multe cifre!

Cine nu știe cu ce se mănâncă sportul asta, explicăm pe scurt. Se joacă în marjă, chiar și cu una de 1% (pui 1% din suma drept garanție, imobilizezi niște bani pentru a suporta eventualele pierderi și suporți oscilațiile de preț ale contractului euro/leu ca și când ai fi investit toți banii-de exemplu, la o oscilație de 1% îți dublezi banii dacă ai pariat în direcția bună). Leul nu crește însă din această cauză ci mulțumită punctelor de swap. Punctele de swap sunt costurile de tranzacționare (nu se percep comisioane dar asta nu înseamnă că distracția pe Forex nu costă!) și reprezintă, în principiu, diferența dintre dobânzile de referință din economiile de proveniență ale celor două valuter, cu ceva ajustări în funcția de politica brokerului. Cine cumpără de pildă contractul Euro/Leu (valoare 100.000 euro), va plăti zilnic un anumit număr de puncte de swap, iar cine vinde Euro/Leu (vinde euro și cumpără lei) va primi un număr de puncte de swap. Ce înseamna asta în bani?

La XTB de pildă, pentru cumpărarea de Euro/Leu plătești 8,06 puncte de swap, la vânzarea Euro/leu primești 5,78 puncte de swap. Un punct de swap reprezintă 0,0001 din valoarea contractului, deci 10 euro. Cine vinde euro ca să cumpere lei va primi deci 57,8 euro pe zi, ceea ce la o marjă (garanție) minimă de 1% (1.000 euro la o valoare a contractului de 100.000 euro) înseamnă peste 5% câștig zilnic.Sau 15%, dacă ne uităm la cotațiile Admiral Markets, pentru echivalentul unui lot de 100.000 euro! Păi, să tot pariezi pe leu!

Vă dați seama că o valută care provine dintr-o econommie ce traversează o perioadă de stabilitate și cu o dobândă mare de referință în spate, va fi raiul speculatorilor. Numărul mare de investitori care intră “short” pe euro/leu (vând euro si cumpără lei) determină simultan și deprecierea euro în piața valutară și un câștig constant din puncte de swap. Cu alte cuvinte, speculatorii câștigă în acest moment pe ambele sensuri din euro/leu 9și din deprecierea cursului și din punctele de swap), profitând de “stabilitatea politică” și alte bla-bla-uri folosite pentru explicarea publicului larg evoluțiile valutare. Până când? Până când euro va ajunge atât de jos încât speculatorii se vor muta pe poziții de cumpărare, simțind că vor câștiga mai mult din aprecierea cursului euro/leu față de cât vor pierde din punctele de swap (în acest caz se plătesc puncte de swap).Moment în care politicienii vor da din noou vina unii pe alții sau vor încerca să-l aresteze pe sir Swap cum au mai făcut cu Rasdaq-ul!

Pentru avizati: 

Swap-ul pentru perechile valutare este calculat dupa formula:

f = (s x p x r) / d

unde:  f = ajustarea zilnica;  s = numarul de CFD-uri in valuta de baza, prima; p = cotatia la rollover (cotatia medie AM la 17:00 ET – 22:00GMT);  r = diferentialul ratei LIBOR dintre prima valuta si a doua valuta; d = numarul de zile, se utilizeaza 360.

Daca prima valuta are o dobanda superioara, atunci va fi creditata balanta pentru o pozitie long, de cumparare, sau debitata in cazul unei pozitii short, de vanzare.  Daca prima valuta are o dobanda inferioara, atunci va fi debitata balanta pentru o pozitie short, respectiv creditata pentru o pozitie short.