joi, 30 septembrie 2010

Creditul.com vinde chiloti

Mai arunc din cand in cand un ochi prin casuta cu Spam cand frunzaresc e-mailul. Ce vad azi? Un newsletter de la Creditul.com. Hopa! zic, isi revine creditarea, a avut dreptate Basescu, iesim din criza! Il deschid si ce vad? O oferta de la Bon Prix, magazin on-line cu toale de dama, inclusiv lenjerie intima! Ma asteptam adica la ultima strigare in materie de credite de nevoi personale fara ipoteca si ma trezesc cu slip modelator la 54,9 lei! Ha, ha! Asta nu poate decat sa ne bucure boieri dumneavoastra. Stiu, veniturile sunt mai mici, bancile mai prudente, dar faptul ca un broker on-line de credite isi imprumuta bazele de date ca sa faca un banut poate insemna si ca potentialul debitor s-a desteptat dupa primii doi ani de criza financiara si nu mai vrea sa auda de camatarii cu gulere albe.

Apropo de Volksbank, cei mai injurati si dati in judecata din parcarea ARB. Va mai amintiti cu ce banca avea un parteneriat MTS Leasing, SRL-ul ala fantoma care promitea imprumuturi in euro cu 5% dobanda in 2004 dar care a fugit in final cu avansurile colectate de la fraieri? Da, asa e, ati ghicit. Iar cine ajungea la un agent de vanzari MTS afla ca exista si un actionar comun al celor doua entitati, ca bonus de credibilitate. Tot Volksbank incepuse sa vanda si francize, ca doar erau o banca solida si in expansiune. Pe strada mea, intr-un fost spatiu de agentie Loto, de vreo 3 mp, a incaput o astfel de franciza Volksbank. Nu stiu cu ce se mai ocupa acum ca n-am fost curios sa le deschid usa, poate a devenit Tutungerie, dupa modelul Creditul.com care intermediaza vanzarea de chiloti de dama.

miercuri, 29 septembrie 2010

“Investitia in amintiri”

Am avut curajul sa merg pentru cateva zile …pe litoralul romanesc, la Eforie Sud. Sezonul turistic se terminase deja la inceput de septembrie (dupa …2 luni de animatie) asa ca am gasit saptamana trecuta un orasel ca in Twin Peaks, literalmente pustiu, covoare de frunze miscate de vant, etc. S-a construit mult-vilute de week-end in special-ca la 2 luni pe an de sezon cat sa jumulesti si bizonul autohton? Si ce visuri ne mai faceam in urma cu cativa ani, ce potential vedeau unii in Litoralul nostru….Intre timp plajele sunt inghitite de mare, mizeria e la loc de cinste (mormane de scoici, gunoaie, un ..tractor abandonat pe plaja la nivel de carcasa am gasit eu la Eforie). Pentru temerari, recomand insa experienta mea din extra-sezon. Pentru odihna, calmarea monologului interior si tratarea stresului de obiectiv, ce poate fi mai indicat decat un orasel pustiu la malul marii, cu vegetatie generoasa, copaci seculari dar…fara pasari (in afara de cei cativa pescarusi care patrulau faleza n-am vazut nicio zburatoare prin statiune- asta ca tot am pomenit de Twin Peaks)?.

Asta pe partea de “economie”. Ce m-a intrigat a fost modul in care mi se diluasera amintirile din “prima” tinerete. Parca vizitam un loc abia descoperit desi in urma cu 13-15 ani venisem cam 4 ani la rand prin zona asta de litoral. Cum ramane atunci cu “investitia in amintiri”? O sa-mi para la fel de straine peste timp Barcelona si Venetia pe care le-am vazut anul trecut? Ca banuiesc ca multi avem filozofia asta…sa vedem cat mai mult, sa facem experiente cat mai variate, sa nu avem impresia ca fuge viata pe langa noi….sa investim in… amintiri deci, sa ne trasam repere pe care sa le putem privi cand intoarcem capul in urma…Ei bine, nici reperele astea nu sunt infailibile, cel putin in cazul meu. La proba timpului, toate experientele exterioare se dilueaza…Asa cum se dilueaza si senzatia de satisfactie care ti-o da proprietatea (cat sa tina senzatia de mandrie ca esti posesorul unei vile?), victoriile pe care le obtine ego-ul in disputele cu cei din jur, etc. Suntem prea ocupati sa observam insa asta, inlocuim permanent tinte vechi cu unele noi, si o luam apoi de la capat. Asa se explica succesul nebun de care s-au bucurat vanzatorii de iluzii in ultimii ani, fie ei bancheri, brokeri, administratori de fonduri, furnizori de obiecte in leasing, etc.

miercuri, 22 septembrie 2010

Ai internet banking? Felicitari! Poate recuperezi niste bani, via Protectia Consumatorului.

Mai multe va explica Cristi Petre, de pe al carui blog am preluat ideea. Textul integral la :

http://cristipetre.wordpress.com/2010/09/21/despre-comisionul-la-plati-realizate-prin-internet-banking-altul-decat-cel-platit-transfond/

“Să zicem că aţi semnat contractul de internet banking (IB) cu ce bancă vreţi dvs. La ce se obligă părţile prin contractul de IB? Păi clientul să plătească un abonament contra unui serviciu. În ce constă serviciul? “Realizarea de plati sau alt gen de operatiuni de trasfer de fonduri din conturile proprii ale Clientului catre conturile unor terti beneficiari“, deci pentru asta se plăteşte abonamentul – citatul nu este din burtă, este COPY/PASTE din contractul de IB oferit de Raiffeisen propriilor clienţi. Deci, carevasăzică, realizarea operaţiunilor de plăţi, causa remota a încheierii contractului de IB de către cumpărător, este inclusă în obiectul contractului de internet banking (deci operaţiunea-scop mediat este cuprinsă în contractul-mijloc scop imediat). Păi atunci comisionarea separată a operaţiunii respective nu reprezintă dublă taxare şi obligaţie fără cauză, aspect care să atragă nulitatea absolută şi necondiţionată a încasării comisionului, conform art. 948, 966 C. civ.? Ba da, desigur, dacă avem în vedere prezentarea produsului internet banking şi documentaţia contractuală, strict juridic vorbind.
Dar nu mă voi limita la o analiză strict juridică, voi încerca să văd problema dintr-o perspectivă mai largă. Pentru a avea acces la internet banking (IB), clientul trebuie să aibe acces la o legătură de internet, cu care să acceseze serverul băncii, deci cheltuiala cu accesul la internet este a clientului. După aia, el se autentifică prin diverse chei de autentificare, prin serverul de acces şi printr-un program interfaţă, direct la sistemul de operare al băncii, căruia îi transmite (fie pachete de date fie în real time) instrucţiuni de plata AUTOMATIZATE, care nu necesită prelucrare manuală, acest rol este asigurat de interfaţă. Banca nu face cheltuieli nici mai mari, nici mai mici cu plăţile efective, nici dacă procesează o singură plată pe zi, nici dacă procesează cinci sute de mii. Banca face aceleaşi cheltuieli cu IB indiferent de numărul de operaţiuni efectiv realizate (menţinerea în funcţiune a serverului de autentificare, programele de securitate, interfaţa cu sistemul de operare funcţionează oricum), aceste cheltuieli sunt fixe , nu sunt influenţate de numărul de operaţiuni realizate sau nerealizate şi sunt cuprinse în abonamentul lunar. Banca trebuie să menţină funcţional serverul, interfaţa, firewall-ul, securitatea şi dacă sunt plăţi şi dacă nu, deci realizarea de operaţiuni nu influenţează în nici un chip costurile fixe ale băncii cu serviciul de IB.
Deci perceperea comisionului de plată intra- şi interancară, pentru fiecare operaţiune realizată este obligaţie fără cauză materială, deoarece nu este determinată de un fapt material generator al respectivei obligaţii, fiind şi la analiza materială, ca şi la analiza juridică, tot obligaţie fără cauză, deci nulă absolut.
NB : aşa cum am arătat în titlu, această analiză exclude comisionul perceput de TRANSFOND la plăţile interbancare (parcă 0,51 RON/operaţiune), deoarece plata efectivă, compensarea dintre bănci nu este realizată de bancă, ci de TRANSFOND. La o analiză superficială, comisionul plătit de bancă TRANSFOND pare a fi datorat licit şi legal, cu cauză juridică validă. Dacă însă mă uit la acţionarii TRANSFOND (BNR şi băncile) înţeleg că “băieţii deştepţi” din bănci au crescut artificial costurile de decontare dintre ele prin crearea unui intermediar la care tot ele, băncile sunt acţionari şi de la care primesc dividende. În lumina deciziei Curţii Europene de Justiţie referitoare la ”Clubul Lombard” dar şi la decizia Autorităţii de Concurenţă din Franţa referitor la practicile concertate franceze, nici practica anticoncurenţială concertată prin tarif minim de decontare, numită TRANSFOND S.A. nu pare a fi legală”

marți, 21 septembrie 2010

Un mod gretos de a face blogging

In urma cu cateva luni, nimerisem din curiozitate pe “cel mai vizitat blog din Romania”.conform trafic.ro, e vorba de Codrosu. N-am apucat sa stau prea mult pentru ca mi-a taiat apetitul o mica istorioara cu McDonalds. Oamenii s-au gandit sa deghizeze o reclama la ultimul meniu introdus intr-o “poveste”. Iata-i deci pe el si ea, discutand incordat la masa in fast-food, discutie surprinsa intamplator de autorul textului. Ea se plange ca nu-i mai vine ciclul, el nu stiu ce mai replica, reporterul profita de ocazie sa povesteasca si ce meniu se servea in momentul ala. Olala, ce gaselnita! Sa strecori in intriga unei “povesti de viata pentru puberi” niscaiva insertii publicitare, sa dai cu alte cuvinte si suspans si sa promovezi si produse, parca am fi in network marketing social club. Ce vad azi pe codrosu blog? Aceeasi figura:

“Remedii contra caderii parului de la egipteni
Vechii egipteni aveau si ei retete contra caderii parului, dar noi NU le recomandam pentru a se imita! Vi le prezentam doar pentru ca mi s-au parut amuzante, doar atat, iar daca vreti cu adevarat un tratament cu adevarat eficace pentru caderea parului, incercati Spectral DNC sau DNC-L pentru barbati si Spectral RS pentru femei de la renumita casa DS Laboratories (le gasiti si in Romania, au intrat anul acesta pe piata romaneasca, pe dslaboratories.ro). Credeti-ma, mama mea face chimioterapie si foloseste Spectral RS. A facut deja 2 sedinte de chimio si parul nu i-a cazut deloc. Dar sa trecem si la partea nostima a acestui post… iata care erau retetele egiptene contra caderi parului…”.
Si de aici incolo urmeaza niste prostioare egiptene. M-am simtit revoltat de modul in care se poate prostitua cinneva in jurnalul sau on-line (ca asta parca erau blogurile) si m-am decis sa pun un comentariu pe blog. Iata-l:

cristian dogaru says:
September 21, 2010 at 09:58
“ce mod gretos de a face blogging…sa amesteci informatii cu reclame creind in capul cititorului confuzie totala…e articol sau advertorial…bai copii, blogul trebuia sa fie jurnal on-line, un spatiu personal, un loc al parerii oneste, nu iarmaroc de creme si alifii”….

Mi-a raspuns imediat “Sorin”, banuiesc ca administratorul blogului (aici blog e un fel de a spune, de vreme ce exista mai multi autori; de pilda Elena-autoarea textului cu egiptenii, are o auto-prezentare simpatica pe site “urasc prefacatoria si minciuna... in rest convietuiesc fara probleme langa tot ce ma inconjoara”).
Zice Sorin: “intr-o oarecare masura ai dreptate, insa la fel cremele, cafelele si alte lucruri de astea fac parte din viata noastra…iar atunci cand descoperi un produs bun pe care il folosesti e pacat sa nu vorbesti despre el”.
Ma rog, discutia a mai continuat in acelasi registru, n-a rezultat insa de ce este important sa vorbesti despre creme si cafele intr-un articol despre...vechii egipteni, iar roboteii astia de marketing mi-au trimis automat pe mail si un ravas:

“Iti multumesc pentru primul tau comentariu pe blogul codRosu.ro.
Asa cum ti-am promis, pentru acest comentariu ai castigat: REDUCERE de 10% la orice comanda plasata pe http://www.erotica.ro folosind cuponul de reducere "codrosu". Te mai asteptam pe blogul nostru pentru a comenta si a descoperii si alte reduceri pe care le poti folosi. La al 5-lea comentariu lasat primesti o noua REDUCERE!

Deci cam spre asta se indreapta si bloggingul. Insertii publicitare mascate, clipulete ciudate de pe youtube strecurate printre banere, “povesti” bine ticluite pentru a lansa subliminal masajul “cumpara produsul X”. Si daca tot m-a tentat Codrosu cu o reducere la un magazin erotic, sa va arat ce postare m-a mai facut paf astazi, tot de pe un blog care face reclama la desuuri si accesori de acest tip (cand nu se ocupa de hemeroizi), adica Zoso.ro.

Zoso a tratat incidentul de la competitia Redbull de sarit in cap in apa cu planorul improvizat din dotare in stilul propriu. O reclama mascata, o intriga confectionata repede si un pupat in fund oportun pentru producatorul de otrava energizanta, ca nu se cade sa injuri tu ca blogger un furnizor de produse pe targetul cititorilor tai, ca nu se stie de unde mai pica o insertie, ceva.

“Mie imi place RedBull. Burn e mai bun la gust, mai ales la sticla, dar RedBull e mai eficient. In weekend, la un concurs, doi prosti si-au distrus viata incercand sa fie amuzanti si cool. Multa lume da vina pe companie, ca i-a lasat in concurs, ca trebuie sa plateasca, ca in America un proces i-ar fi costat milioane. Da si nu. In Romania, nu stiu daca se poate deschide un proces de catre un prost impotriva companiei care n-are nici o vina ca tu esti prost. Sorry, nu e producatorul de cutite de vină ca tu ti-ai taiat degetul”. Ma rog, recunoasteti stilul, Zoso rivalizeaza in autosuficienta cu Mircea Badea, de asta cei doi nici nu se inghit reciproc.

Marturisesc ca simt nostalgii pentru “vechiul” print in fata acestui mod de a produce “informatie”. Mai ramane ca furnizorii de prostii de masa sa-si angajeze proprii bloggeri, ca sa le plaseze reclama insidioasa si sa-i injure hotarat pe cei care emit pareri critice. Ma rog, partidele se pare ca au deja, poate le da prin cap si bancherilor sa angajeze unii (am eu niste propuneri in sensul asta, vezi
http://cristiandogaru.blogspot.com/2010/08/cu-cine-fac-bloggerii-banking.html).

luni, 20 septembrie 2010

Da, sunt de dreapta! Vorbesc de emisferele creierului aici

Ati avut vreodata senzatia ca ratiunea si intuitia se bat cap in cap? Eu cel putin, de cele mai multe ori cand am incercat sa merg pe mana ratiunii, cucerit de seria argumentelor fara cusur si a rationamentelor implacabile, bagand sub pres avertizarile “umorale” ale intuitiei, am avut de pierdut. De fiecare data s-a dovedit ca pornisem de la premise gresite, ca scapasem din vedere detalii esentiale, sau pur si simplu ca aparusera pe parcurs detalii care sa imi schimbe perspectiva complet. Intuitia stie astea dar nu poate argumenta la fel de coerent ca ratiunea si e data la o parte in majoritatea situatiilor. Stiati ca emisfera creierului care guverneaza intuitia, creativitatea, poezia din viata noastra este cea dreapta, o emisfera care coordoneaza insa mana stanga? Si ca vocea ratiunii, argumentarii, pasiunea pentru matematica vine din emisfera stanga, cea care coodoneaza mana dreapta? Da, legaturile sunt incrucisate…De asta stangacii sunt poate “persecutati” in scoala, fiind perceputi ca potentiale surse de subminare a ordinii actuale, bazate pe “ratiune”, conformism, respectare a regulilor. Marele pericol pentru cei care vor sa urmeze vocea intuitiei este sa o confunde insa cu cea a dorintelor care vin din ego, care urmaresc sa obtina sau sa posede ceva care sa-I intareasca pozitia si care pot fi aparent la fel de “ilogice”. Un pasaj frumos pe care l-am citit in ultima vreme legat de asta este din Osho-Intuitia.

“Daca nu-ti rezolvi lupta launtrica dintre emisfera dreapta si emisfera stanga n-ai sa fii impacat in iubire pentru ca lupta interna se reflecta in afara. Daca te lupti in tine si te identifici cu emisfera stanga, emisfera ratiunii, si incerci permanent sa infrangi emisfera dreapta, vei incerca sa faci acelasi lucru cu femeia pe care o iubesti. Daca femeia se lupta continu cu ratiunea ei, se va lupta continu si cu barbatul pe care il iubeste. Toate relatiile-aproape toate, exceptiile sunt neglijabile-sunt urate. La inceput sunt frumoase, la inceput nu arati realitatea, la inceput te prefaci. Odata ce relatia a intrat pe un fagas stabil si te relaxezi, conflictul intern incepe sa iasa la suprafata si sa se reflecte in relatie. Atunci apar certurile, cicalelile, dorinta de a-l distruge pe celalalt. Atata timp cat nu ti-ai rezolvat lupta interna mai bine nu intra in relatii pentru ca vei crea mai multe probleme decat ai deja. Daca esti in afara casatoria pare o oaza frumoasa in desert dar pe masura ce vii mai aproape oaza incepe sa se usuce si sa dispara. Odata ce esti prins in ea casatoria devine inchisoare dar nu uita ca inchisoarea nu vine de la celalalt, ea vine din tine. Daca emisfera stanga a creierului continua sa te domine, vei trai o viata plina de succese-atatea succese incat la 40 de ai o sa ai ulcer, pana la 45 vei fi avut unul sau doua infarcturi. La 50 de ani vei fi aproape mort-dar un mort incununat de succese! Emisfera stanga este partea lumeasca a creierului, ea e preocupata mai mult de lucruri precum masinile,banii, casele, puterea, prestigiul. Emisfera dreapta este orientarea sannyasinului, cel care e interesat mai mult de fiinta sa launtrica, de pacea interioara, de fericirea lui, si e mai putin preocupat de lucruri. Daca ele vin usor-bine, daca nu vin-tot bine. El e mai preocupat de moment, mai putin preocupat de viitor; mai preocupat de poezia vietii, mai putin preocupat de aritmetica ei”.

duminică, 19 septembrie 2010

Promotie de promotie: La fiecare 100 de mii de lei tranzactionati, SSIF Broker iti da o chifla!

Vineri suna postasul la usa, evident, de doua ori. Scrisoare de la SSIF Broker. Aflu doua lucruri. Ca sunt actionar si ca mi s-a pregatit o oferta de nerefuzat. Pentru mine, ca definitiv vindecat de microbul cazinoului stiintific BVB, surpriza cea mare a fost calitatea de actionar de care nu-mi mai aminteam. Probabil uitasesm un rest de actiuni de la a N-spea majorare de capital a societatii. Eram deci actionar si urma sa fiu recompensat. Cum? Daca eram dispus sa imi transfer portofoliul de actiuni de la societatea de brokeraj unde tanzactionez de obicei ACASA, la SSIF Broker unde avem atatea in comun, ei bine, voi primi o reducere a comisionului de tranzactionare. Tineti-va bine, acum urmeaza vestea: reducerea e de 0,1% din valoarea acestuia. Ce inseamna asta? Sa zicem ca faceti tranzactii de 1 miliard de lei vechi (100.000 RON). Eu aveam parca pe vremea cand mai jucam la bursa un comision de 0,6%. Adica la suma respectiva brokerul baga in buzunar 600 lei doar ca apasa niste taste ca sa imi cumpere actiuni de toti banii. Cat as economisi daca apelez la SSIF Broker? Pai 0,1% din 600 lei egal 0,6 lei. Cu banii astia iti iei o chifla, sigur ca merita efortul de transfer al actiunilor! Iar daca te infranezi la prima achizitie, la o tranzactie dubla, de vanzare-cumparare de actiuni in valoare de un milliard de lei vechi, ai putea economisi chiar o franzela. Scrisorica e semnata de Mirela Maxim, directoarea sucursalei Bucuresti, deci e lucru serios. Aparent e doar o ..chifla pe care o dau brokerii din Cluj, lansand o oferta cu castig derizoriu (in definitiv, putin dispun de 1000.000 lei pentru achizitii de actiuni). Eu banuiesc insa ca in mintea lor incoltise speranta ca vor exista suficient de multi naivi care sa considere, citind pe diagonala, ca prima de 0,1% se aplica la valoarea tranzactiei si nu a comisonului vechi (care trebuie sa fie peste 0,45%, altfel nici cu chifla respectiva nu va mai alegeti, scrie mic cu steluta undeva in josul paginii). Ca nu pot sa cred ca foamea prin piata de capital ar fi asa de mare.

PS: Uitai sa va spui. Daca aduci si un prieten, SSIF Broker ii va acorda si lui reducerea de 0,1% chiar daca nu e actionar iar tu ai un bonus suplimentar de...0,05%! Adica, vii cu Dorel de mana, fiecare cu 1 miliard de lei vechi la tescherea, un mizilic la urma urmei, si cu discountul pe care il da cu generozitate SSIF Broker, va luati impreuna cate un covrig!! Oau!

China abandoneaza bondurile americane. Urmarea? Vom auzi din nou de slabiciunile “euro-zone”!

In 2009, China a renuntat la 11% din expunerea sa pe bondurile americane. Nu este vorba de o vanzare agresiva, ci de refuzul de a reinnoi pozitii la scadenta. In acest an, China a cumparat bonduri in iulie, pentru prima data in ultimele 3 luni anterioare, iar detinerile sale in bonduri americane au crescut atunci cu “modesta” suma de 3 miliarde USD. Intre septembrie 2009 si iulie 2010 insa, potrivit raportului Trezoreriei citat de Daily Reckoning, detinerile chinezilor in bonduri s-au redus de la 938 miliarde dolari la 846 miliarde, o scadere de 91 miliarde in 9 luni. Chinezii se retrag “organizat” si metodic de pe instrumentele legate de datoria publica Americana, reducandu-si astfel vulnerabilitatea in fata previzibilului declin al celei mai mari economii din lume. Daca chinezii vand, cine cumpara bonduri americane mascandu-le retragerea? Aici nu exista decat un singur raspuns: Fed, Banca Centrala, care tipareste bani “proaspeti” pentru aceste achizitii. Asta poate explica si avansul aurului fata de dolar din ultima vreme si declinul viitor al monedei americane in fata valutelor din economiile unde nu se abuzeaza de tipar.

Bineinteles, iesirea de pe dolar nu se va face fara convulsii si fara petardele aferente. Ma astept cat de curand sa se reinflameze cestiunea greceasca si sa revina porcusorii europeni in prima plan. Scenariul e clasic. Analistii bancilor de investitii incep sa arunce rapoarte care ajung “intamplator” in fluxurile de stiri de presa, specialistii din agentiile de rating incep sa se incrunte si sa fie “ingrijorati” in mod public, apar recomandari pentru investitori de vanzare a monedei europene fata de dolar (ca asta e ideea fixa, revine criza, lumea fuge pe dolar, de parca n-ar fi in acest moment cea mai peticita valuta), etc.

Vezi aici un articol interesant pe aceasta tema:
http://dailyreckoning.com/chinese-dollar-torture/

sâmbătă, 18 septembrie 2010

De ce le doresc eu falimentul grecilor de la Bancpost

M-am vazut astazi cu un fost coleg de scoala elementara, cam descumpanit saracul. Omul, posesor al unui credit in franci elvetieni oferit de Bancpost in 2007, avuse ideea sa intrebe la ghiseu, in momentul platii ratei (vineri 17 ) de ce nu primeste actul aditional la contract, conform Ordonantei 50. A primit un draft, cu chiu cu vai, nesemnat, din care afla, pe langa algoritmul nou de calcul al dobanzii, ca imprumutul sau fusese cesionat unui SRL, tot cu EFG in titulatura dar cu capital social de 90.000 euro, fiind invitat sa aprobe cesiunea in acelasi act additional, cesiune de care nici nu fusese insa instiintat. Ce m-a scandalizat insa mai tare era modul de calcul al dobanzii.

Aici trebuie sa ne intoarcem insa la momentul semnarii contractului initial. L-am vazut cu ochii mei azi, altfel n-as fi crezut ca asa ceva este posibil. Stiti ce dobanda avea amicul la un imprumut de 25000 CHF pe 10 ani? 7,95% si o DAE de 13%, acum mai bine de 3 ani. Vi se pare mult? Mie mi se pare enorm avand in vedere Liborul de atunci. Cat plateste acum ca dobanda? Pai, 10,95%!!! Adica dobanda de referinta pe piata internationala la franc a scazut sub 1% iar lui Bancpostul i-a crescut dobanda! Asta pentru ca in contract nu exista nici un algoritm de calcul al dobanzii, ba mai mult, se preciza ca banca poate modifica unilateral nivelul acesteia, notificand debitorul. Acesta poate accepta noul nivel al dobanzii, fara nici o legatura cu piata cum s-a vazut, sau poate ..returna imprumutul, banca avand dreptul sa-l declare scadent daca clientul nu accepta noul nivel al dobanzii. Adica grecii de la Bancpost, care stiau bine ca nimeni nu ia un credit cu DAE de 13% pentru a-l pastra apoi intr-un depozit la 2% dobanda, strang omul cu usa cat vor, stiind bine ca nu va urma o riposta.

Cum se raliaza Bancpost OUG 50/2010, adoptata pentru armonizarea cu o recomandare la nivel European?. Pai, considera nivelul actual al dobanzii ca marja (10,95%), la care se adauga o diferenta dintre nivelul actual al Libor si cel ulterior (masuratorile se fac semestrial). Adica daca Libor pe franc ajunge la…-5%, amicul o sa aiba si el o dobanda decenta de 5,95%, daca nu, ci creste insa la 2%, acesta va plati aproape 13% doar dobanda la credit. Va ganditi ce este in sufletul omului, cata recunostiinta si rugi de multumire la adresa bancii grecesti ridica, de vreme ce in momentul acordarii creditului francul era putin peste 2 lei si acum e…3,25 la casa de schimb a bancii?.


Acum, sunt sigur ca o parte dintre cei care citesc acest post imi vor considera amicul sarac cu duhul, de vreme ce a semnat ca primarul un contract de imprumut pe 10 ani, unde dobanda varia practic cum vroiau muschii bancii. “Bine i-a facut, daca e lacom si slab de minte, nu?”. Nu sunt deloc de acceasi parere. Pe logica asta condamnam victima unui viol ca purta o fusta scurta si l-a provocat pe agresor si batem pe umar patiserul care baga oua stricate in savarine, acuzand clientii ca “sunt lacomi si mananca mult!”.Cum v-ati simti daca vi se sparge casa iar politia ridica din umeri “ce asta e incuietoare?!”. Asa ca, o fi avand si amicul cu pricina partea lui de vina, dar ce a facut Bancpost tot magarie cu majuscule se cheama.

Profit de ocazie sa arunc mingea in terenul BNR. Cand bancile noastre iubite se intreceau in acordarea de imprumuturi cu scadente lungi si dobanzi arbitrare, unde era musiu BNRel Masonescu? Stiu, in acelasi loc din care contempla desfasurarea evenimentelor in cazul FNI sau a Caritasului, pe care le-a admirat in trecut la fel de olimpian si fara reactie. OUG 50/2010 este opera Guvernului, care armonizeaza legislatia cu o recomandare la nivel European, si nicidecum o trezire la realitate a BNR. Multumita BNR care a dormit in front atunci (ba chiar le-a permis bancilor sa cresca gradul de indatorare acceptat pana la 70%, pe varful bulei imobiliare), acum legarea de indici de referinta la nivel international (Libor, Euribor) se face cand acestia se afla la minime istorice. Cand acestia vor creste, romanii vor avea de dus suplimentar in carca si niste marje gigantice.

Culmea, despre Mugurel BNRescu opinia publica are o parere buna, doar el este aparatorul leului. Da, tot el este si aparatorul intereselor bancilor. Le-a permis in ultimii doi ani sa externalizeze credite de miliarde pentru a nu face provizioane si acum multi debitori sunt executati de SRL-uri dubioase, le-a permis sa urce gradul de indatorare de la 33 la 70% pentru imprumuturile ipotecare pe varful bulei, a fost de acord sa le elibereze din RMO-uri acoperind gaura cu imprumutul de la FMI. Iar in ceea ce priveste cursul, ganditi si aici din perspectiva bancilor. Un leu mai slab, mai multe credite cu probleme, mai multe provizioane de facut, mai multi bani de adus de bancheri de acasa, nu?
De ce nu a descurajat BNR imprumuturile masive in valuta? Pai, nu era pacat ca la trecerea la euro romanii sa n-aibe batute in cuie la dobanda creditelor Euribor plus marje de pana la 9%, si asta chiar la ipotecare? Ce, ati fi vrut sa intrati in zona euro cu imprumuturi in lei, la care Roborul sa se transforme in Euribor si sa platiti mai putin bancii?

joi, 16 septembrie 2010

Despre aur, cu calm

Un articol interesant scris de Adrian Ash pentru Daily Reckoning legat de evolutia puterii de cumparare a aurului poate fi citit aici (http://dailyreckoning.com/speculating-in-gold/). Cele doua grafice fac de fapt toti bani. In primul se urmareste evolutia puterii de cumparare a aurului in SUA, in ultimii 200 de ani, luand ca reper valoarea din 1930, conventional considerata 100 puncte. Observam ca pana in 1980, puterea de cumparare a unciei de aur a fluctuat intre 100 si 200, pentru a sari apoi spectaculos la 600 dupa ce dolarul si-a pierdut acoperirea in aur. Terapia de soc a lui Paul Volcker, de crestere a dobanzii de politica monetara (dobanzile la bonduri in SUA au saltat la randul lor spre 20%) a calmat inflatia si a coborast aurul cu picioarele pe pamant, metalul galben continuand sa scada pana la inceputul anilor 2000, cand puterea sa de cumparare atinge din nou valoarea de 100. Unde este acum? La 300. Daca va amintiti, foarte putini au facut campanii de marketing in 2000 cu “buy gold” (Daily Reckoning este una dintre exceptii) dar acum, exista tot mai multe site-uri care recomanda achizitii furibunde. Ma rog, cresterea dobanzilor nu prea mai tine acum, cand statul si persoanele fizice sunt supraindatorate, dar nici sa cumperi aur cu ochii inchisi parca nu mai merita, de la acest pret in sus. Cel de al doilea grafic urmareste puterea de cumparare a aurului in Anglia, intre anul 1560 (!) si 2008, tot cu valoarea de 100 pentru 1930 luata ca referinta. Din nou, o banda de variatie relative redusa, intre 100 si 200, sparta in anii 1500 (270) si apoi abia in anii ‘80 ai secolului trecut, cand indicele a urcat la 400. Cum in acest moment, varianta deflatiei dupa model japonez sta inca in picioare, aurul nu are de ce sa “explodeze”. Ar face-o in cazul hiperinflatiei, dar pana la asta (hiper-inflatie e ceva diferit de inflatie, reprezinta pierderea completa a increderii in banii de hartie si nu o “banala” si graduala pierdere a puterii lor de cumparare) drumul e destul de lung si pariul pe aur, cum spuneam, destul de riscant in acest moment.

Cu rabdare si perseverenta puteti da bancilor peste mana

Am descoperit ieri un blog interesant, care va poate ridica niste mingi la fileu in relatia cu bancile. Ma refer la cei intrigati, revoltati sau exasperati de arbitrariul stabilirii costurilor serviciilor bancare, de taxele si comisioanele scoase din burta si umflate cu pompa. Va invit sa cititi de pe blogul lui Cristi Petre un text despre banalele dar omniprezentele comisioane de interogare sold, administrare cont si plati interbancare. Omul demonstreaza ca este abuziva perceperea lor simultana si, ceea ce este esential de subliniat, a si avut success in tentativa de a recupera de la o anumita banca sumele percepute ilegal. Textul integral la

http://cristipetre.wordpress.com/2010/09/14/
de-ce-cred-ca-sunt-abuzive-comisionul-de-interogare-sold-la-atm-comisionul-de-depunere-numerar-si-comisionul-de-plata-intrabancara/


“De ce cred că sunt abuzive comisionul de interogare sold la ATM, comisionul de depunere numerar şi comisionul de plată intrabancară"

"Contractul de cont curent este contractul prin care două părţi, numite corentişti, îşi compensează reciproc creanţele deţinute unul împotriva celuilalt, deopotrivă lichide şi exigibile, denumite remise sau rimese, prin înscriere în cont, urmând ca la sfârşitul perioadei convenite să fie plătit numai soldul debitor sau creditor. Cu alte cuvinte, convenţia de cont curent funcţionează, prin natura şi esenţa sa, prin înscrierile în cont (rimesele).

Aşa fiind, care este menirea comisionului de administrare cont? Păi denumire sugerează că acest comision este perceput de bancă pentru administrarea contractului de cont curent, adică pentru administrarea debitărilor şi creditărilor, din moment ce ele sunt de esenţa contractului. Aşadar, boierii dumneavoastră, dacă dvs., care deţineţi un cont administrat de bancă, faceţi din contul curent un virament intrabancar, în alt cont curent administrat de bancă şi plătiţi comisioane de plată intrabancară, iar beneficiarul suportă şi el un comision de încasare intrabancară, asta înseamnă că banca câştigă pe toate părţile : ia comisioane de administrare de la ambii clienţi, ia comision de plată dar şi comision de încasare intrabancară, în condiţiile în care soldul agregat al depozitelor la vedere rămâne neschimbat (deoarece se iau banii dintr-un cont şi se mută în altul), deci nici o modificare a situaţiei financiare a instituţiei de credit.

În concluzie, una din două : ori comision de administrare LUNAR sau ANUAL, şi banca nu comisionează în nici un fel debitările şi creditările contului curent, deoarece serviciile sunt incluse prin esenţa lor în administrarea contului, ori nu se percepe nici un comision de administrare dar se comisionează fiecare debitare şi creditare. Cumularea celor două comisioane este nelegală, cel puţin unul reprezintă o obligaţie fără cauză în sensul art. 948, 966 C. civ., deci nulă absolut.
Mai mult de atât, expunerea de motive la Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată vorbeşte expresiis verbis despre practica bancară ”normală” de a nu se comisiona încasările în conturile curente, dar BNR şi băncile au “reuşit” să nu transpună nimic din respectiva prevedere, ce-i drept facultativă, deoarece era în interesul consumatorilor şi nu al băncilor.
Unele bănci au ajuns cu imbecilitatea până la a comisiona inclusiv depunerile de numerar la ghişeu în cont (rimesa prin excelenţă), cu toate că îi percep de regulă clientului comisioane cu administrarea contului, adică cu administrarea rimeselor, i.e. a debitărilor şi creditărilor.

În Belgia lucrurile sunt de o simplitate rară : cont curent, conturi de economii (două sau trei, la alegerea clientului), card şi card suplimentar, retrageri de la ATM propriu fără număr, internet banking în SEP fără limită de operaţiuni, 36 operaţiuni manuale pe an, s.a.m.d. cu numai 30 EURO/an, sumă pe care o ştiam de la bun început. Nu contează după aceea câte operaţiuni fac, câte plăţi cu cardul, câte retrageri, câte viramente etc., deoarece nu sunt comisionate, intră toate în comisionul de adminstrare cont, al cărui cost îl cunosc de la bun început. Numai în Abusenland România nu ai cum să ştii cât de costă sau cât te vor costa operaţiunile realizate prin contul curent.

La sfârşit mă laud şi vă spun că am obţinut de la o bancă (nu-i dau numele, este sucursală şi compania mamă este din Amsterdam) două restituiri de comisioane încasate de-amboulea, fără cauză juridică şi mă gândesc să iau în vizor o altă bancă, mare, franţuzească şi foarte lacomă pe partea operaţională. La fel vă invit şi pe dvs., să punem întrebări extrasului de cont cu ciocanul. Să vedem câte zile mai au actualele comisioane".

miercuri, 15 septembrie 2010

10 parti bune ale Crizei

Politicienii se simt obligati sa ia masuri, presa o demonizeaza, somerii o invinuiesc pentru situatia lor, angajatii pentru munca in exces…nimeni nu vede castigul pe care l-am putea dobandi in urma crizei economice globale.

1. Scade cererea. Asta pe termen scurt se reduce la somaj, austeritate, depresie nervoasa pentru intreprinzatori. Aparent, foarte inconfortabil. Pe termen lung insa , ne ofera o gura de oxigen, economisim resurse neregenerabile. Cresterea economica ne apropie accelerat de momentul terminarii petrolului (nu exista alternative viabile), de aerul irespirabil din orase (ati vrea sa traiti intr-un mare oras chinezesc?), de suprapopulare.
2. Am descoperit dimensiunea reala a vietii pe datorie si fata adevarata a bancherilor. Cine ar fi crezut in 2005-2007 cand era la mare moda creditul cu buletinul ca veniturile pot sa si scada iar dobanzile sa mai creasca? Cine banuia ca poate fi excutat silit si dat afara din casa daca nu-si achita ratele la un banal credit de nevoi personale fara ipoteca? Cati stiau ca isi pot pierde locuinta ipotecata ramand in plus datori in continuare la banca?
3. Am vazut partea neagra a mentalitatii speculative. Poate ca o mica parte dintre proprietari au reusit sa vanda pe maximele istorice, in mod sigur cine a cumparat si-a ruinat finantele personale pe vecie.
4. Am aflat cata incredere merita trompetele din media oficiala si ce baza poti pune pe declaratiile optimiste ale oficialilor. In definitiv, atat presa serioasa, “economica”, cat si injectiile cu optimism ale guvernantilor (economia “duduie”) au avut rolul unor carlige de marketing pentru carnea de tun care trebuia sa deschida teschereaua si sa cumpere (case, terenuri, credite, actiuni, etc).
5. Suprapopularea planetei ia o pauza de respiratie. Cand strangi cureaua nu iti mai vine sa…o dai jos, nu? Cel putin in tarile “dezvoltate”, care puneau cea mai mare presiune pe cererea globala fenomenul e destul de vizibil (din pacate in Africa, unde e motiv de mare ironie la crasma sa ai un singur copil, sau in India-Pakistan-mare parte din tarile musulmane unde familiile numeroase sunt un dat cultural, mentalitatile se schimba mult mai greu).
6. Structura economiei tinde sa se modifice. Scade ponderea angajatilor ocupati in sectoare-balast (servicii financiare si… servicii in general) si creste cea a populatiei prinsa in activitati direct productive. Unde nu avem noi bafta ca in urma acestei crize sa apara cat mai multe ferme care sa se autosustina si care sa aduca pe piata alimente ecologice si nu dopate cu chimicale?
7. Recuperam partea spirituala a vietii noastre. Boom-ul economic ne-a dat senzatia ca obiectivele materiale sunt singurele viabile, scaderea economica ne focalizeaza si in alte directii. Plus ca multe prietenii si relatii de lunga durata trec prin teste utile in aceasta perioada, cele false, de conjunctura disparand, cele adevarate consolidandu-se.
8. Se elimina excesele din bugetele publice, burtile din schemele de personal ale companiilor private, cheltuielile de fite.
9. Se cern apele in politica si managementul privat (partea cu politica pare insa fara speranta in Romania).
10. Lumea intreaga isi ia lectia de cumpatare si bun simt. Cu sansa, lectia respectiva va determina schimbari corespunzatoare in plan legislativ si in mentalul colectiv pentru cateva generatii.

Criza ne spune intr-un cuvant ca am apucat-o pe un drum gresit. Nu e comod sa o afli din postura de somer, debitor, antreprenor falit, de acord. E bine ca se intampla insa cat timp mai exista un drum de intoarcere. Pericolul cel mare este ca politicienii sa actioneze pentru remedierea efectelor Crizei si nu a cauzelor care au generat-o. E comod sa dai satisfactie gloatei cand te vrei reales. Vom risca insa sa repetam totul la o magnitudine crescuta exponential in cativa ani de dragul mentinerii catorva fotolii caldute pentru cei cu putere de decizie?. Deocamdata, cu tiparirea de bani si salvare a bancilor din bani publici, s-a pornit din start in directia gresita. Politicienii, cei cu functii de conducere din organismele internationale sunt majoritatea trecuti de 60 de ani si nu par interesati prea mult de haosul care s-ar dezlantui dupa epuizarea resurselor energetice peste 20-30 de ani de vreme ce speranta lor de viata e tot cam atata iar averile lor mari le pun la relativ adapost progeniturile, fiind deci axati pe conservarea pozitiilor actuale. Deciziile sunt in continuare gandite sa aiba impact maxim pe termen scurt, pe termen lung singurul tratament fiind declaratiile sforaitor-optimiste. Cat timp adevarata responsabilitate va fi impopulara iar dorinta de cosmetizare a sistemului mai mare decat cea a schimbarii sale radicale, viitorul nostru pare pecetluit. Singura necunoscuta ramane viteza dezintegrarii lumii actuale. Cum am avut grija sa parjolim mediul inconjurator, un urias salt inapoi la stadiul de vanatori-culegatori nu prea mai e posibil. Cu solul compromis de chimicale si animalele supravietuind doar prin gradinile zoologice si rezervatii, viitorii vanatori-culegatori vor intinde mana din nastere la ajutorul de somaj. Oricum, 7 miliarde de vanatori-culegatori ar fi prea mult. Nici nu avem suficienta credinta pentru a reedita Evul Mediu (in varianta tehnologizata) desi ne pricepem inca la vanatoarea de vrajitoare. Avem insa suficient apetit de dominare pentru intoarcerea la sclavagism, desigur, intr-o forma “soft”. Sigur, exagerez voit dar intelegeti unde bat. N-am spus inca nimic de "Renastere". Pentru asta nu e nevoie de un salt inapoi ci de unul inainte si..inainte de asta de o masa critica gandind diferit, o masa critica ce va da directie majoritatii amorfe. Eu nu vad inca asa ceva in jur, poate doar insulite de normalitate care accepta si cultiva ideea schimbarii. Avem insa nevoie de un eveniment exterior major care sa grabeasca coagularea lor.

marți, 14 septembrie 2010

Mai aveti 6 zile pentru a schimba ceva la dobanda creditului

Pana pe 20 septembrie puteti trimite o notificare bancii in care sa anuntati ca nu sunteti de acord cu actele aditionale conform OUG 50/2010, altfel se considera ca le-ati acceptat tacit. Majoritatea covarsitoare a bancilor, dupa semnalele pe care le am, au propus conservarea dobanzilor actuale, inlocuind dobanzile de referinta interne, cu o dobanda de referinta la nivel national sau international (Robor/Euribor/Libor) plus o marja care reprezita exact diferenta dintre cele doua. Prin urmare, va trebui sa platiti de fapt marja initiala din contract, plus noua marja propusa prin actele aditionale plus Euribor/Robor/Libor. Adica tot cu dobanzi de 10% la ipotecar va treziti, desi multe banci au in oferta lor actuala dobanzi de 6-7%. Cu alte cuvinte, prin actele aditionale avansate clientilor, nici macar nu se propune un cost similar creditelor acordate noilor indatorati, debitorii mai vechi urmand sa-si duca crucea ca pana acum, impovarati si gafaind a paguba. Sfatul meu:

1. Notificati imediat banca. Precizati ca actul aditional propus nu respecta prevederile OUG 50/2010, solicitati ca dobanda din contract sa fie egala cu indicele de referinta international (Euribor/Robor/Libor) plus marja initiala din contract, fara alte adaosuri.

2. Cautati clienti in aceeasi situatie (exista deja forumuri ale clientilor pentru diferite banci, vezi
http://blog.flavian.ro/2010/09/grupuri-de-clienti-pentru-diferite.html

3. Cotizati impreuna pentru demararea actiunii in justitie, cu cat mai numeros e grupul, cu atat mai redus va fi onorariul avocatului. Pana la solutionarea actiunii in justitie, notificati banca ca nu veti mai plati ratele aferente contractului (patrati banii respectivi separat, va trebui sa platiti retroactiv daca sentinta nu va e favorabila). Nu uitati insa: judecatorii sunt si ei oameni (citeste debitori) si nu au motive sa-i iubeasca prea mult pe bancheri

4. Cea mai dureroasa relatie cu banca o au cei care s-au indatorat pe mai bine de 10 ani si au o ipoteca atasata imprumutului. Se tem si cei care nu au ipoteca dar au proprietati si in eventualitatea ca nu mai inregistreaza venituri care pot fi poprite, banca le poate executa imobilul. Ce fac insa cei care au credite de nevoi personale fara ipoteca, nu au proprietati, nici giranti la imprumut, dar au venituri stabile si se zbat cu un raport rata venituri de peste 50%? Va dau o informatie: daca nu mai platiti rata la imprumut, creditorul nu poate obtine poprire decat pe 30% din venituri. Ce ziceti, mai merita sa va rupeti de la gura pentru a plati bancii 40, 50, 60, chiar 70% din ce castigati? Nu e mai bine sa traiti decent cu 70% din venituri, urmand ca banca sa isi retina restul, economisind in acelasi timp un drum inutil la ghiseu in fiecare luna? Stiu, nimeni nu o sa va mai dea vreodata un imprumut. Paguba in ciuperci, nu sunteti satul de dobanzi crescute arbitrar, comisioane inventate si taxe nesimtite? Aveti in plus satisfactia ca produceti la randul dvs un discomfort bancii, acesta trebuind sa faca provizoane pentru creditul restant, adica sa ia din banii de dividende ai actionarilor si din bonusurile pentru angajati. Ce ziceti, merita?

luni, 13 septembrie 2010

Bancherii isi expun resursele de ipocrizie

Recunosc, nu mai citesc de ceva vreme Ziarul Financiar, aceasta trompeta a corporatismului triumfator, care a tacut chitic insa cand strategii bulelor speculative din imobiliar, piata creditului si cea bursiera umflau zgomotos bulele speculative care s-au spart in 2007-2008. Eu nu mai citesc, eu pierd. Asta pentru ca am ratat cateva opinii memorabile de bancheri gazduite saptamanile trecute in paginile sale (vorbim mai jos de Misu Negritoiu si Pascariu), opinii care continua azi cu cea a lui Ionut Patrahau, fostul “vice” de la Banca Transilvania, care joaca cel mai abil cartea “sinceritatii”.

Patrahau, bancherul “pocait”

Omul pleaca de foarte departe, de la o poveste orientala in care Emirul este solicitat sa faca dreptate intr-o disputa dintre creditor si debitor (activul imprumutat? o camila!). Dupa ce asculta calm ambele parti, Emirul le da dreptate amandorora, ba si sfetnicului care ii atrage atentia ca nu pot avea dreptate ambele parti din conflict. Deci, dupa umila parere a lui Patrahau, toata lumea are dreptate. Dupa cum spune chiar el “ in ultimii 10-15 ani, aceste aşteptări (ale bancherilor, n.n) au ajuns la cote nerezonabile din cauza creşterii economice nesustenabile. Şi asta a dus la strădania conducătorilor de bănci de a oferi clienţilor produse din ce în ce mai sofisticate şi riscante, menite a maximiza profiturile instituíţiilor financiare. Fără a insista asupra acestui fenomen discutat şi răsdiscutat în contextul cauzelor crizei şi revenind la băncile din România anilor de dinaintea crizei, cred că am fost atinşi şi noi cei din bănci de flagelul lăcomiei exagerate, de entuziasmul creşterii. Dar asta în aceeaşi măsură cu lăcomia clienţilor acelor vremuri, care pe bună dreptate plecând de la bucuria acoperirii unor nevoi de bază - casă, maşină, afacere, călătorii, tehnologie - au plătit ratele care le-au fost cerute, au semnat contractele care le-au fost prezentate fără să le aprofundeze şi înţelegând puterea pe care băncile o au asupra viitorului lor, au ignorat-o multumiţi de noul nivel de trai”.

Adica, o fi lacom cel care excrocheaza, flutarand pe la nasul fraierilor ideea de a obtine usor ce isi doresc (“vis si facut” este sloganul ultimei campanii a ING pentru creditul de nevoi personale, ca tot ne ocupam mai jos si de Misu Negritoiu), dar sunt lacomi domne si aia care se lasa prostiti, cum de pot pune botul asa de usor? Revenind la ultimul scandal din media noastra (arestarea lui Vantu), o fi fost lacom SOV care a conceput mecanismul de spoliere a 300.000 de romani, dar erau lacomi frate si astia care vroiau sa se imbogateasca repede. De ce e arestat numai Vantu, daca toata lumea suferea de acelasi pacat? Idem in cazul Stoica-Caritas.

Patrahau isi termina articolul cu o noua flotare de sinceritate: “În final îmi recunosc ipocrizia. Am fost conducător de bancă în România, sunt membru în Consiliul de Administraţie al unei bănci din străinătate, am făcut greşeli laolaltă cu lucruri bune şi astăzi nu fac destul în sprijinul părerilor de mai sus. Mi-ar plăcea însă ca atât bancherii, cât şi clienţii să-şi înveţe lecţia, să renunţe la mânie şi să-şi schimbe atitudinea de acum încolo. Şi vorba Emirului: cred că toţi avem dreptatea noastră”. Acum, eu inteleg domnu Patrahau de ce ar trebui sa se supere clientii si sa fie furiosi, e suficient sa ne uitam la dobanzile si comisioanele care le platesc, dar de ce mama naibii ar trebui sa fie maniosi bancherii? Doar asa, ca toata lumea sa “aibe dreptate” si sa fie bagata in aceeasi oala?

Negritoiu si logica bancara

Intr-un articol mai vechi (vezi link la sfarsit), Misu Negritoiu demonstreaza ca romanii nu au cum sa plateasca 4% in euro la creditele ipotecare, ba mai mult, nici nu pot cobori sub 8%. Cum se face asta? Rabdare si tutun, urmeaza un pasaj mai lung, domnu Negritoiu se vrea convingator..

“Rata dobânzii pe piaţa interbancară (internaţională) la tranzacţiile în euro (EURIBOR) considerat etalonul pentru costul de finanţare în euro (cu scadenţa până la un an), se formează şi publică zilnic în urma tranzacţiilor de volume mari între câteva (circa 40) dintre cele mai mari bănci internaţionale cu risc foarte scăzut. Dar acesta este cel mai redus cost de finanţare în euro (astăzi EURIBOR cu scadenţa la 6 luni este de 1,14%) cu caracter exclusivist, la care au acces doar un număr foarte redus de bănci şi nu reprezintă dobânda efectivă a tranzacţiilor interbancare internaţionale. În urma crizei financiare tranzacţiile între instituţiile financiare în general se fac la Euribor la care se adaugă o primă de risc (în funcţie de banca cu care se tranzacţionează), precum şi o primă de lichiditate, care se ridică acum la 10-15 puncte de bază (dar care a ajuns chiar până la 100 de puncte de bază în ultimii doi ani), ceea ce duce rata dobânzii în tranzacţiile pe pieţele internaţionale interbancare (noul EURIBOR) la minim 1,25%. (considerată "dobânda de referinţă" în Directiva UE şi Ordonanţa 50). Dar băncile comerciale din România nu se finanţează pe pieţele internaţionale la această rată a dobânzii. Costul banilor creşte cu o primă care acoperă riscul specific de ţară, cunoscută ca prima CDS (Credit Default Swap) pe care o percep cei dispuşi să-şi asume riscul de ţară, pentru liniile de credit destinate unei anumite ţări (în cazul României această primă este acum de 3,8 puncte procentuale). Dar prima de risc cea mai relevantă este reflectată de costul de finanţare guvernamentală (titluri de stat în euro). Nicio instituţie privată dintr-o ţară nu se poate finanţa pentru nevoile proprii sau de creditare la un cost mai mic decât Guvernul. Titlurile de stat denominate în euro emise de Guvernul României cu scadenţa cea mai apropiată (mai 2012) sunt tranzacţionate momentan la 4,6%. Un instrument similar emis de Guvernul Germaniei are o rată a dobânzii de 0,5%.

Diferenţa dintre cele două rate de dobândă (cca 4 puncte procentuale) reprezintă costul suplimentar al riscului de ţară (fiindcă nici Germania nu are risc de ţară zero), apropiată după cum se vede şi de prima CDS (3,8 puncte procentuale). În consecinţă, costul de finanţare al unei bănci din România ("dobânda de referinţă" din contractele pe teritoriul României) este aproximativ suma costului de finanţare al unei instituţii financiare internaţionale de talie mare ( EURIBOR 1,25%) la care se adaugă acest cost suplimentar (aproximativ 4 puncte procentuale).(…) Costul efectiv al atragerii de euro pentru o bancă, pentru a acorda creditele pe care le acordă, sunt diferite, însă toate pornesc de la cost de finanţare de aproximativ 5% (euribor plus cele 4 puncte procentuale de mai sus). În orice caz, pentru nicio ţară rata dobânzii de finanţare nu este 1% (EURIBOR), iar pentru România cel puţin circa 5%. Mai mult, chiar şi în zona euro (unde "dobânda de referinţă" este uşor peste EURIBOR, ca mai sus în cazul Germaniei) costul total al unui credit ipotecar este în jur de 4% conform datelor BCE (care include marja de acoperire a riscului comercial). Prin comparaţie, costul total la creditele ipotecare în România este de până la 8% şi porneşte de la o "dobândă de referinţă" de cca 5% la care se adaugă marja de acoperire a riscului comercial (cca 3%)”.

Este ca le zice bine domnu Negritoiu? Las la o parte faptul ca sunt costuri totale in Romania la creditele ipotecare si de 10% in euro (am eu un amic care ii blestema zilnic pe cei de la BCR-Erste pentru asta). Sa ne uitam putin la logica bancherului. Ar fi ok ce zice Negritoiu daca ING Romania si-ar da coate sa ia finantare din piata internationala pe cont propriu si n-ar apela pentru asta la mamitica sa ING. Care are un rating mai bun decat Guvernul Romaniei, mai ales de cand e Boc Prim-Ministru. Adica domnu Negritoiu, vreti sa spuneti ca dvs va da banca-mama bani in euro cu 5% dobanda? Nu cumva ii ia sub 2% si vi da pentru fraierii din Romanica pentru a fi plasati in credite cu DAE de peste 8%? Intreb si eu…Auziti domnu Negritoiu, daca tot va comparati cu Boc, ia faceti bine domnule si dati credite de nevoi personale in lei la dobanda la care se imprumuta Guvernul pe piata interna (cam 7%) plus marja comerciala de 3%, bine? Aoleo, nu puteti pentru ca dati deja cu 15-20% si puteti fi luati de neserios? Ce ghinion!

Pascariu nu vede potentialul de ipocrizie din cauza cinismului

Dan Pascariu, bancher cu grade, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank, este curpins si el de microbul e-pistolar.El ii da dreptate lui Misu Negritoiu (scrisoarea sa e ulterioara-ba mai mult, face cateva flotari logice suplimentare incercand sa scuze bancile care practica dobanzi de referinta interne in loc de o dobanda care sa include transparent un indice de referinta international), dar pune din partea casei o nuanta de agresivitate, dupa principiul politist bun, politist rau”.Ia sa desprindem doua idei de la Pascariu, in plus fata de cele deja enuntate de Negritoiu.

“Contractele bancare de retail sunt ceea ce doctrina denumeşte "contracte de adeziune". Respectiv, debitorul aderă şi îşi însuşeş¬te prin semnătură un contract prestabilit (şi publicat) de către creditor. Creditul de retail este "achiziţionat" de către consumator pe principiul "văzut, plă¬cut", inclusiv în partea contractu¬ală. La fel ca la orice alt produs, creditul nu se vinde cu sila consumatorului şi se presupune că atunci când a semnat creditul ştie ce a achiziţionat.

În ultimul rând, problema abordării subiectelor bancare în presa românească. Aproape în totalitate, subiectele bancare sunt abordate din perspectiva "săracului debitor" care este "jefuit" de băncile "lacome". Din păcate, marea majoritate a comentatorilor ignoră faptul că actul de intermediere financiară pe care îl practică băncile nu porneşte de la interesele debitorilor, ci de la cele ale creditorilor băncii (deponenţi individuali, firme, bănci şi alte instituţii financiare). Prima obligaţie fiduciară a unei bănci este faţă de această categorie care reprezintă circa 90% din totalul fondurilor pe care le are la dispoziţie. Faţă de această categorie, banca este obligată să evalueze riscurile corect (mai ales într-o economie instabilă), să îşi creeze rezerve pentru eventuale credite neperformante şi în general să facă tot ceea ce trebuie pentru a proteja fondurile încredinţate. Din păcate însă, creditorii sunt numeric mai puţini decât debitorii, nu fac scandal şi nu aduc nici voturi, nici abonamente”.

Adica, in opinia lui Pascariu, ai luat credit, ba ai si semnat pentru el, te priveste, nu mai plange daca ai costuri arbitrare, trebuia sa vezi din timp portitele din contracte care permiteau asta. Acum domnu Pascariu, daca imi permiteti, “investitorii” de la FNI nu aveau si ei contracte semnate cu SOV Invest? Cum de si-a permis statul sa se amestece? La fel la Caritas, era un contract valabil, oamenii luam de 8 ori banii depusi (ma rog, in masura posibilitatilor)...Ce atata zarva pentru o relatie contractuala?.

In ceea ce priveste pasajul 2 din gandirea bancherului, lucrurile stau cam asa: aveti dobanzi mari la credite debitorilor? Pai din cauza deponentilor bai, ca de dragul lor va jupuim noi, ca nu cumva sa se intample ceva cu banii lor si sa avem rezerve la discretie in caz ca…Da? Pai de ce dati atunci domnu Pascariu printre cele mai mici dobanzi la economii din piata? Ha? Unde se vede in bonificarea economiilor duritatea pe care o aratati fata de debitorii care primesc imprumuturi din acesti bani primiti de banca? Ultima fraza a lui Pascariu chiar imi place: “creditorii sunt mai putini decat debitorii, ei nu aduc nici voturi, nici abonamente? Ei nu zau! De parca n-au fost salvati bancherii, deci creditorii, cu banii publici mai peste tot in lume, deci si ai debitorilor (nu sunt ocoliti nici astia de taxe si impozite musiu Pascariu, desi ati prefera sa le achite doar dupa ce va platesc rata!)?

Linkuri:
http://www.zf.ro/opinii/opinie-misu-negritoiu-de-ce-nu-se-pot-imprumuta-romanii-in-euro-la-o-rata-a-dobanzii-de-4-7069974

http://www.zf.ro/opinii/opiniile-unui-bancher-care-a-calculat-transparent-dobanzile-7119470

http://www.zf.ro/opinii/opinie-ionut-patrahau-vina-noastra-colectiva-a-unor-bancheri-si-a-unora-dintre-clienti-se-numeste-lacomia-7204575

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Muncim prea putin sau prea mult?

Cum nimic nu te duce mai repede la tinta decat un drum ocolit, incep cu un link spre un filmulet amuzant (“Tine-ti obiectivele pentru tine insuti”) pe care l-am descoperit pe Minitu.wordpress.com (vezi aici: http://minitu.wordpress.com/2010/09/09/this-but-this/#more-2646). Pe scurt, ideea este urmatoarea: cei care vorbesc dezinhibati, cu lux de amanunte despre visurile, obiectivele, planurile lor le vad indeplinindu-se mult mai putin decat cei care nu le impartasesc cu nimeni. Explicatia? Mintea traieste pe masura expunerii lor o satisfactie similara momentului in care planurile respective ar fi devenit realitate, demotivandu-se in acest fel. Cine face tam-tam prea mult pe seama sperantelor sale, risca sa nu le mai transpuna in viata de zi cu zi pentru ca rezerva mai putin timp si energie urmaririi lor afirma parintele ideii in cauza. Acum, poate ca mai exista si alte explicatii. Teoria ca suntem creatorii propriei lumi nu este o noutate. Poate ca exteriorizandu-ne sperantele stricam munca subconstientului care incepuse sa le construiasca realitatea. De vazut si Ramtha-“Create your day”

Si cum sperantele, visurile majoritatii dintre noi se leaga invariabil de convingerea ca le vom obtine muncind mai mult (sau mai eficient), va trimit spre un nou text de citit in week-end (“The Gospel of Consumption”- http://www.orionmagazine.org/index.php/articles/article/2962) pe care l-am gasit via Pai Mei blog.

“Today “work and more work” is the accepted way of doing things. If anything, improvements to the labor-saving machinery since the 1920s have intensified the trend. Machines can save labor, but only if they go idle when we possess enough of what they can produce. In other words, the machinery offers us an opportunity to work less, an opportunity that as a society we have chosen not to take. Instead, we have allowed the owners of those machines to define their purpose: not reduction of labor, but “higher productivity”—and with it the imperative to consume virtually everything that the machinery can possibly produce”.

Parca asta era speranta la intrarea in era masinii, nu? Ca omul va deveni mai liber, ca va castiga timp pentru contemplare, introspectie, pentru lucrurile marunte care dau savoare vietii. Si, cum 60-70% din cei care muncesc azi in lumea dezvoltata sunt ocupati in sectorul serviciilor, ne intrebam ce a mers prost?. Doar asta inseamna ca o minoritate poate produce strictul necesar pentru mare majoritate (cati lucreaza in industriile alimentara, de textile si incaltaminte, materialelor de constructii? Ma rog, in comparatie cu oamenii muncii din industria financiara, a divertismentului, vanzarilor cu amanuntul…). N-ar fi mai simplu sa ne rotim intre noi in aceste domenii cheie, muncind cu picatura, decat sa ne inventam permament nevoi noi care sa sustina apoi industriile care sa le satisfaca? Ne mai mira ca in SUA si Canada, state ale bunastarii spre care lumea tinde, timpul liber se masoara cu pipeta, cu doar 2 saptamani de concediu pe an?

vineri, 10 septembrie 2010

SOV Saga: Intre “acum nu e momentul” si “singur impotriva tuturor (remake)”

Pana nu trece aceasta furtuna intr-un pahar cu apa (vorbesc de arestarea mogulului), ma grabesc sa trec si eu in revista partea mai putin tele-analizata a acestui iceberg mediatic.

1. “Acum nu e momentul”. Cam pe asta a pedalat camarilla pro-SOV. Adica, cum isi permite justita sa il aresteze pe Sorinel, acest suflet poetic sensibil, acest vizonar om de afaceri (ma rog, tot ce n-a fost teapa pentru banii publici sau privati s-a cam dus pe apa sambetei in imperiul lui SOV, un fel de mester Manole pentru constructiile realizate cu munusita sa), cata vreme n-a dat pana acum nici o sentinta in cazurile Remes, Patriciu, Becali, DD, etc? Cu alte cuvinte, cum de-si permite acest organ impotent al statului sa aibe o erectie? Pe logica asta, procuratura din SUA ar trebui sa faca ciocul mic forever, doar nu a reusit sa aduca, vorba d-lui Iliescu, dedesubturile asasinarii lui Kenedy la lumina. Ia nu mai faceti nici o arestare bai procurorilor pana nu vine sentinta in dosarul Dinu Patriciu.
2. De ce se reduc actiunile procuraturii la show-uri mediatice in cele din urma, inculpatii scapand invariabil basma curata dupa ce le-au zornait catusele pe la urechi, unii ajungand cel mult sa doarma in arest cateva nopti? De regula, pentru ca sistemul nostru judiciar e greoi, procedurile la fel, tertipurile avocatesti de care se poate uza sunt nelimitate, functionarii coruptibili, etc. Intre momentul producerii faptei si sentinta din justitie trec ani buni si publicul nu se poate focaliza atata pe un subiect. Intre arestarea preventiva, punerea sub acuzare si o sentinta definitiva e cale lunga iar senzatia opiniei publice este ca a fost pacalita satisfacandu-i-se setea de dreptate cu o arestare temporara. N-am vazut insa pe niciunul dintre ziaristii care au sarit ieri sa-l apere la Realitatea sau Antene pe SOV, ca ar fi preocupat sa identifice locurile unde s-au blocat dosare la fel de interesante (Remes, Patriciu, Becali, Ritzi, etc), care sunt tertipurile si verigile slabe din sistem. Asta n-o sa fie prea curand subiect pentru Sinteza Zilei, in schimb victimizarea marilor profitori ai lacunelor sistemului nostru juridic se poarta.
3. “Singur impotriva tuturor II”. Voit sau nu, Basescu revine de ieri in postura sa favorita. Cum linsajul mediatic s-a dezlantuit odata cu arestarea lui Vantu ca in vremurile bune ale campaniei electorale trecute (vezi celebrul dos de palma), presedintele capitalizeaza simpatia traditionala a unei parti consistente a galeriei dispusa sa parieze in timpul meciului pe cel care pare slab si persecutat. Toata armata de ciutaci, dinupatrici, dinesti si altii mai mult sau mai putin onesti in ura lor pare ca nu vor invata niciodata adevaruri simple: “ nu sariti mai multi pe unul singur ca o sa-l martirizati, nu folosi tonul apocaliptic intr-o infruntare cu multe reprize (ci umorul si detasarea) ca sa nu pareti apoi ridicoli si deplasati”.
Cam asta ar fi, de luni ne ocupam iar de economie si economiile personale.

joi, 9 septembrie 2010

Slugile lui Vantu bat pas de defilare

S-a mai consumat un episod in dramoleta Basescu vs mogulii cei rai. Vantu, daca va amintiti, este cel care i-a oferit un al doilea mandat marinarului, invitandu-l pe Prostanac la o parola chiar in penultima zi de campanie electorala, moment de taina filmat oportun de oamenii mogulului de la Realitatea/Cataveancu. Acum, s-or fi certat intre timp Vantu si titanul de la Cotroceni sau ne mai iau o data de prosti? Basescu este obisnuit cu devorarea fostilor camarazi dar nu exclud total varianta B. Totusi, ce nu inteleg este viteza cu care s-au repezit sa-si declame loialitatea si sa-l pupe in fund pe marele inginer financiar tot soiul de “constiinte” aflate pe statele mogulului de plata in ultima vreme. Eu i-am prins pe Tanase si Dinescu (ha, cuplul din emisunea cu acelasi nume), bardul Paunescu-gretos de patetic, declarandu-si ororea in fata persecutiilor la care e supus un om de o rara inteligenta ca Vantu, probabil ca au mai fost si altii dar am avut ceva de facut prin curte si n-am mai pandit televizorul. Ii astept pe Gadea si compania, si n-as baga mana in foc ca nu va urma si Hurezeanu, care sa ne explice aidoma lui Tanase, implicatiile internationale ale sicanarii unui patron de presa. Ce-o fi insa in mintea acestor oameni? La banii pe care i-au acumulat isi permiteau o farama de decenta, in definitiv si-au rezolvat chestiunile materiale pe cateva generatii pentru a nu mai forta flotari oportuniste. In plus, cum a mai existat o colaborare profitabila intre cei doi (Basescu-Vantu), cineva cu urme usoare de inteligenta ar fi ramas rezervat in asteptarea evenimentelor viitoare. Dar ce-are de-a face inteligenta cu…loialitatea (oportunismul/pupincurismul)?

In ceea ce-l priveste pe Vantu, favorizarea infractorului e oricum un capat de acuzare soft pentru domnu inginer financiar. Urmeaza defilarea armatelor de avocati, exceptii, recuzari, tergiversari...asta daca nu se blocheaza dosarul in "stramtoarea" utilizata de VIP-uri precum Puiu Popoviciu, Ritzi, Remes (eh, ce ministru de finante ar fi iesit acum din el!)...

miercuri, 8 septembrie 2010

Doua argumente fara greutate impotriva Ordonantei 50/2010

Alinierea dobanzilor la credite la un nivel rezonabil, conform celebrei ordonante 50/2010, a nascut in mod normal un val de proteste in lumea bancara (nu se renunta usor la un castig gras si facil) si nuantari fariseice in unele zone unde se traieste comod pe spinarea reclamelor si promovarii financiar-bancarului. In esenta, e vorba de :

1. Legea nu poate crea efecte retroactiv (adica, cum sa devina dobanda brusc decenta cand debitorul a semnat in trecut cu manusita lui pentru una mare?)
2. Statul nu trebuie sa intervina in contractul semnat intre entitati private.

Eu zic asa.
1.Legea nu retroactiveaza, pentru ca nu obliga banca sa dea inapoi o parte din dobanzile nesimtite, percepute dupa un indice de refetrinta propriu, si nu prin raportare la Robor, Euribor, Libor, indicii de referinta la nivel national/international.Legea creaza efecte doar pentru viitor, micsorand povara ratelor celor legati de banci pe ani buni.
2. Pe logica asta (contractul e bun semnat, la revedere!), ce drept are statul sa intervina intr-o relatie contractuala intre inselator si inselat? De parca FNI-istii nu aveau un contract cu SOV Invest, deponentii unul cu Banca Populara, etc. Cand e vorba de un abuz, ce ati dori sa faca statul, sa contemple visator? (ma rog, in multe cazuri chiar o face…).

Inca un lucru in incheiere. Va fi modificata OUG 50 pana la urma? Vor mai obtine bancile o favoare? Tot ce se poate. Ganditi-va la relatiile dintre politicieni si bancheri. Nu numai la recentele imprumuturi contractate de autoritati pentru finantarea deficitului, ci si la relatiile privilegiate intre banci anume si politicieni anume (hm, creditul doamnei Udrea?). Traficul de influenta functioneaza de minune, lobby-ul bancar poate conta pe multi clienti de calibru, favorizati la vremea lor de bancheri. Am vazut cu oroare desfasurarea lui Felix Voiculescu in favoarea bancherilor, cu PSD-ul la remorca, pentru a nu nutri sperante exagerate. Dar sa nu anticipam. Poate bunul simt va triumfa pana la urma printre politicieni, poate ca acestia vor pune inainte interesele electoratului-debitor lasand la urma propriile interese de datornici pe sume mari la banci. Ar fi o premiera in definitiv.

Remarc insa cu tristete ca lobby-ul bancar a castigat cu usurinta sustinatori printre bloggeri, acele persoane care ar trebui sa se raporteze cu onestitate la fenomenele financiare, doar e vorba de “jurnale”personale, fie si on-line. Cu o reclama bine plasata, mai ales pe “seceta” asta, cu niste fursecuri la conferinte si cateva “perii” din partea echipelor de PR, bunavointa bloggerului este asigurata. Asta dupa ce in print vocile cu adevarat critice se numara pe degete iar pentru o reclama de o pagina intreaga se saruta multe funduri cu pasiune.

marți, 7 septembrie 2010

Ce spuneti de o greva bancara a...debitorilor?

Cand statul abuzeaza de o taxare exagerata si dezordonata a contribuabilului greva fiscala apare la orizont ca solutie disperata (recent, au aparut voci care ii sfatuiau la asta pe cei cu venituri pe drepturi de autor). De ce n-am aplica aceeasi reteta in cazul bancilor? Nu stiu prea multi contribuabili care sa plateasca taxe la bugetele statului in valoare insumata de peste 80% din venituri cum se intampla acum in multe cazuri in relatia banci-debitori. Taxe majorate din mers prin introducerea unor comisioane arbitrare, o taxare diferentiata in functie de vechimea….contribuabilului cum fac bancile (cine are un imprumut mai vechi ramane cu dobanda batuta in cuie daca nu e legata de uun indice de referinta, timp in care noii atrasi la jugul creditarii primesc oferte promotionala mult mai avantajoase) n-o sa vedeti insa la stat. Atunci de ce sa nu urmeze si o greva a debitorilor? Mai ales in timpul demararii in justitie a unor procese impotriva bancilor pentru a avea si scuza de rigoare?

Nu ii sfatuiesc pe cei cu credite ipotecare sa isi forteze neaparat tolerenta la stress in felul asta, mai ales ca bancile au un factor de santaj la indemana. Dar ce riscati in cazul in care aveti un banal imprumut de nevoi personale de cateva mii de euro, fara ipoteca, aveti un job stabil si nu va mai platiti ratele lunare? Sa va retina o treime din salariu banca? Dupa un proces? Nu credeti insa ca vor incerca mai degraba o renegociere a costului imprumutului, mai ales daca la “miscare” participa mii de creditaci suparati? Sau credeti ca vor astepta sentintele in cauza facand cuminti provizioane intre timp din bani pe care nu ii au?

luni, 6 septembrie 2010

Revansa debitorilor. Apar si fumigenele bancare

Am contemplat in ultimii 2 ani victoria imorala a bancherilor.Salvati cu bani publici, cu bonusurile aproape intacte si afacerile in picioare, se parea ca nimic nu le va tulbura somnul linistit. Ei bine, cateva sute de debitori s-au rasculat si in Romania, spatiul uitat de lume unde dobanzile la imprumuturile ipotecare pot ajunge si la 10% in euro, ca asa e la aborigeni.

Clientii Volksbank, BCR s-au coalizat si au trecut de la lamentatii pe forumuri la actiuni concrete: angajarea unui avocat si demararea unui proces in justitie pentru a obliga finantatorii sa se conformeze Ordonantei 50/2010, act normativ prin care dobanzile astronomice si arbitrare ar urma sa devina terestre si variabile in functie de un indice de referinta national sau international (felicitari lui Dan Popa care trateaza in extenso pe Hotnews ultimele vesti din cele doua tabere, popularizand fenomenul).

Dupa unele reactii pe bloguri, site-uri ale publicatiilor economice, forumuri, deduc cum chestiunea devine groasa pentru bancheri, acestia simtind cum le fuge pamantul de sub picioare. Nu minimalizati fenomenul, intr-o lume in care creditele se acorda “din nimic” si nici o banca n-ar face fata unor cereri de retragere a economiilor deponentilor peste 20% din valoarea totala a acestora, impactul unor actiuni conjugate in justitie poate fi imens. Diminuarea “increderii”, a “credibilitatii” intr-o industrie care opereaza cu iluzii e cat se poate de serioasa.

Vreau sa ma opresc insa asupra altui aspect. Tot de la Dan Popa citire:
” Aflu acum ca trei banci din top 10 au ofertat grupul clientilor nemultumiti ai Volksbank pentru a le refinanta creditele. Ofertele au venit telefonic, in zilele urmatoare urmand sa aiba loc discutii si negocieri cu fiecare banca in parte, au declarat surse apropiate afacerii. Deocamdata nimeni nu confirma ca este vorba de o strategie generala a bancilor de a-si schimba intre ele portofoliile, ci mai degraba de un proces ce tine de concurenta bancara”.

Ei bine, aici nu cred nici pe departe ca este vorba de concurenta bancara. Poate in alte vremuri, demult apuse, ale creditului cu buletinul. Acum cred ca este vorba de o incercare transparenta de musamalizare. Cineva de prin BNR sau ARB cred ca i-a convocat pe baieti pentru a gasi o solutie la cel mai recent atac la credibilitatea sistemului. Si au aparut astfel contraofertele de refinantare, poate li se astupra repede gura celor reprezentati in justitie de avocatul Piperea. Sau sunteti atat de naivi incat sa credeti ca in aceste vremuri de recesiune, restrangere a veniturilor, incertitudine maxima, ii lasa gura apa concurentei Volksbank sa-si mareasca felia de piata detinuta? Procese impotriva bancilor au fost si vor mai fi, noutatea de aceasta data o reprezinta aparitia unor grupuri organizate care lupta impotriva abuzurilor bancilor. Maine acestea vor avea poate purtator de cuvant, poimaine platforma-program. Sunt peste 4 milioane de imprumuturi, va dati seama ce bazin... electoral ar fi aici, daca adaugam si familiile victimelor? Prin urmare, daca bancile nu le pot astupa gurile vor inceraca sa-i ademeneasca cu altceva, in ultima instanta sa-i cumpere; si asta repede, cat numarul contestatarilor nu face greu suportabile costurile.

vineri, 3 septembrie 2010

Istoria fraudei bancare

Criza financiara a focalizat atentia opiniei publice asupra bancherilor. Acuzati de asumarea unor riscuri exagerate in acordarea imprumuturilor ipotecare, de inventarea unor produse “toxice” care au creat efectul de domino in sistem in momentul insumarii pierderilor dar si de incasarea unor bonusuri astronomice, bancherii au sfarsit prin a fi salvati de state apelandu-se la buzunarul public (in Romania, nu s-au alocat bani de la buget in acest scop dar a fost angajat un imprumut de la FMI pentru ca bancile sa-si poata retrage fara convulsii o parte din banii blocati in rezervele BNR). Cum existenta bancilor e considerata un rau necesar iar dependentii de credit il numesc “sangele economiei”, vom trece in revista coordonatele activitatii bancare din Antichitate pana in prezent, din momentul in care aurarii s-a trezit depozitarii numerarului in exces, pana la inventarea rezervelor fractionare si a creditului “din nimic”, pentru a intelege cum a fost insuflata aceasta convingere.

Grecia si Roma antica: depozite cu si fara dobanda

Potrivit lui Jesús Huerta de Soto (“Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice”),in Grecia antica templele acţionau ca nişte bănci, acordând bani cu împrumut indivizilor şi monarhilor si avand propria miliţie pentru a le apăra. Cele mai importante din punct de vedere financiar erau templele lui Apolo din Delfi, Artemis din Efes şi Hera din Samos. Printre primele surse documentare gasim Trapezitica, scrisă de Isocrates în jurul anului 393 î. H. Este vorba despre un discurs juridic, în care Isocrates apără interesele fiului unui favorit al lui Satyrus, rege al Bosforului. Fiul îl acuză pe Pasion, bancher atenian, de însuşire ilicită a unui depozit de bani pe care i-l încredinţase. Pasion era un fost sclav al altor bancheri (Antisthenes şi Archetratos), a căror încredere o câştigase, depăşindu-i chiar în prosperitate, fapt pentru care i se oferise cetăţenia ateniană. Discursul juridic al lui Isocrates descrie încercarea lui Pasion de a-şi însuşi depozitele încredinţate băncii sale, trăgând foloase de pe urma dificultăţilor deponenţilor săi, scop pentru care nu ezita să înşele, să falsifice şi să fure contracte. O idee asemanatoare reiese din discursul cu temă juridică scris de Demostene în favoarea lui Phormio.

Huerta de Soto care citeaza din Stephen C. Todd, arata ca în Atena băncile nu erau considerate în mod obişnuit ca fiind surse de credit. Clienţii făceau mai mult depozite din motive de siguranţă şi se aşteptau ca bancherii să ofere custodie şi păstrare, alături de avantajele suplimentare ale unor servicii de casierie uşor de realizat şi ale plăţilor către terţi. Asta nu a împiedicat însă un mare număr de bancheri să cedeze tentaţiei de a-şi însuşi în condiţii foarte rentabile depozitele, folosindu-le in scopuri proprii, inclusiv pentru a da credite cu dobanda, activitate frauduloasă care era relativ sigură cât timp indivizii îşi păstrau încrederea în bancheri. Tot in Grecia Antica apare primul privilegiu acordat de autoritati bancherilor: o perioada de 10 ani de amanare a restituitii depozitelor, decizie luata in Efes, dupa revolta impotriva lui Mitridate. La capitolul venituri si bonusuri, sursele istorice indica pentru bancherul Pasion un venit anul de 100 de minas, adică un talant şi două treimi, cateva milioane dolari la preturile aurului din prezent, relativ “modest” daca ne raportam la bonusurile platite de marile banci occidentale din zilele noastre.

Prima banca “de stat” apare in Egiptul ptolemeic, cand autoritatile si-au dat seama cât de rentabile sunt băncile private. Aceasta nu a avut un caracter monopolist insa, bancile private conduse in special de greci continuand sa existe. Banca ptolemeică a statului, băncile private, precum şi templele păstrau diferite tipuri de depozite. Bancherii acceptau atât depozite la vedere, cât şi depozite la termen purtătoare de dobânzi. Ultimele erau, teoretic, investite în operaţiuni de creditare de diverse tipuri – împrumuturi cu garanţii colaterale, ipoteci, amanetări.Băncile private păstrau custodia asupra depozitelor clienţilor, plasând, în acelaşi timp, proprii lor bani în banca de stat.

Observati aici distinctia intre depozite. Cele “la vedere” trebuiau pastrate la dispozitia clientului, fara a fi intrebuintate la altceva, pe cand cele la termen, purtatoare de dobanda, erau la dispozitia bancherului pentru a le plasa in alte afaceri. In prezent, nu mai exista aceasta separatie, clientii nu pot opta sa nu participe la activitatea de creditare generata de banca cu banii dati acesteia spre pastrare.

In Roma, argentarii (bancherii romani) nu puteau dispune de depozitele de bani primite, ci erau obligaţi să le păstreze cu maximum de diligenţă afirma Jesus Huerta de Soto. Acesta este motivul pentru care depozitele de bani nu erau purtătoare de dobândă, iar teoretic nu trebuiau să fie date cu împrumut. Ulterior au aparut depozitele la termen, care aduceau dobândă şi acordau băncii dreptul de folosinţă al fondurilor în modul pe care acestea îl considerau adecvat, pe perioada termenului convenit. Un exemplu de activitatea bancară frauduloasă îl oferă Callistus I (217-222 d. H.), papă şi sfânt care, pe când era sclav al creştinului Carpophorus, a activat ca bancher în nume propriu şi a acceptat depozite de la alţi creştini. El a dat însă faliment, fiind prins de stăpânul său pe când încerca să scape. A fost iertat, în cele din urmă, la rugămintea aceloraşi creştini pe care îi fraudase, potrivit lucrarii lui Hyppolitus gasite la Muntele Athos .

Dezintegrarea economică şi socială a Imperiului Roman a fost consecinţa politicilor inflaţioniste ale împăraţilor (vezi scaderea cantitatii de argint din monede), din care a rezultat diminuarea puterii de cumpărare a banilor, şi a fixării unor preţuri maxime la bunurile de primă necesitate, ce a determinat ruinarea financiară a comercianţilor şi dispariţia schimburilor comerciale între diferitele zone ale Imperiului subliniaza Huerta de Soto. Asta a dus practice la sfârşitul activităţii bancare. Majoritatea băncilor au dat faliment in secolele III-IV dupa Hristos.

Evul Mediu: Dumnezeu nu iubeste dobanda, Iehova o accepta

Dupa dezintegrarea Imperiului Roman, cavalerii templieri, ordin fondat in jurul anului 1100, reinvie activitatea bancara. Dupa cum ne spune Huerta de Soto, intrucât erau activi la nivel internaţional, având mai mult de nouă mii de centre şi două sedii, şi fiind un ordin religios şi militar, Templierii erau custozi siguri ai depozitelor, pretinzand o taxă în schimbul păstrării banilor. Templierii realizau şi transferuri de fonduri, cerând o sumă fixă pentru transport şi protecţie. Mai mult, acordau împrumuturi din propriile resurse şi nu încălcau principiul custodiei la depozitele la vedere.

Interdicţia cametei de către cele trei mari religii monoteiste (iudaism, islamism şi creştinism) a contribuit în mare măsură la complicarea practicilor financiare medievale. Marjorie Grice-Hutchinson citata de Huerta de Soto subliniaza că evreilor nu li se interzicea insa acordarea de împrumuturi către cei de altă religie; astfel se explică motivul pentru care, cel puţin pe parcursul primei jumătăţi a perioadei medievale, majoritatea bancherilor şi finanţiştilor din lumea creştină erau evrei. Totusi, interzicerea imprumuturilor cu dobanda putea fi ocolita, prin camuflarea lor in ..depozite la vedere. In prezent, doar lega islamica (Sharia) mai interzice imprumuturile cu dobanda, bancile fiind parteneri de afaceri ai debitorului in tarile musulmane, participand la profiturile si pierderile acestuia.

Particularitati interesante gasim in reglementarea activitatii bancherilor din Catalonia. În 1300-13001 Parlamentul din Barcelona a elaborat un set de norme privind drepturile şi responsabilităţile bancherilor şi a stipulat condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească giranţii. S-a hotărât astfel ca fiecare bancher care falimentează să fie dezonorat pe tot cuprinsul Barcelonei de un crainic public şi forţat să trăiască numai cu pâine şi apă până ce va restitui creditorilor săi suma totală din depozitele acestora. Bancherii erau constrânşi să obţină garanţii de la terţi pentru a-şi desfăşura activitatea iar celor care nu respectau această hotărâre să nu li se permitea să acopere cu o faţă de masă ghişeul la care lucrează, dand o indicatie clientilor de cine sa se fereasca. Orice bancher care încălca regula era acuzat de fraudă. Cu toate acestea, există dovezi că în pofida tuturor acestor reguli, bancherii privaţi au început curând să îşi înşele clienţii ne spune Huerta de Sotro, iar pe 14 august 1321 reglementările referitoare la falimentele bancare au fost modificate. S-a hotărât ca acei bancheri care nu îşi îndeplinesc angajamentele să fie declaraţi faliţi, iar dacă nu îşi achită datoriile în răstimp de un an, vor suporta dezonoarea publică, ce va fi anunţată pretutindeni în Catalonia de un crainic al oraşului. Imediat după aceasta, bancherul trebuia în faţa ghişeului său, iar proprietatea sa vândută în oraş pentru a fi onorati creditorii. Se pare insa ca un singur bancher a sfarsit in acest mod.

Bancile in prezent: credite “din nimic”

Am vazut ca in Antichitate, falimentul bancar aparea cand banii deponentilor erau folositi in scop personal de bancher, sau cand imprumuturile acodate nu puteau fi returnate din cauza unor dificultati economice. Oricum, banii la care apela bancherul pentru credite erau de regula cei oferiti in urma unor contracte de depozit la termen, clientii avand insa posibilitatea sa-si pastreze banii fara dobanda, “la vedere”, bancherul neavand teoretic dreptul sa se atinga de acestia. Prin forta imprejurarilor, creditul era limitat de sumele oferite pentru depozitele la termen dar si de natura banilor (monede din aur sau argint). Banul de hartie este o inventie moderna, cu rol de a usura manipularea sa, bancnotele beneficiind de acoperirea lor in aur. Din 1971 (ruperea acordul de la Bretton Woods), cand s-a renuntat la convertibilitatea dolarului in aur, banul nu mai reprezinta insa o valoare in sine pe nicaieri, ci doar un mijloc de plata. Implicit asta se reduce la posibilitatea aproape nelimitata de dilatare a creditului.

Ganditi-va ca in Roma antica, un bancher ar fi primit spre pastrare 100 de dinari de argint, dintre care 60 in depozite la termen si 40 in depozite la vedere. Acesta putea sa isi majoreze veniturile oferind cu dobanda cei 40 de dinari din depozitele la termen dar numai atat.
Sa reluam exercitiul in conditiile rezervelor fractionare din prezent. Fiecare bancher este obligat sa pastreze la Banca Centrala o fractiune din depozitele atrase, sa spunem 10%. Din cei 90% primiti spre pastrare, el poate da credite. Sa presupunem ca e vorba de 90 de dolari din 100. Prima oara bancherul acorda un credit de 90 de dolari si deschide simultan un cont curent “la vedere” pentru cel imprumutat in care varsa suma respectiva. Acum, exista atat un credit cat si un… depozit de 90 dolari. Bancherul pune de-o parte din depozitul “nou” de 90 dolari 10%, partea pentru rezervele obligatorii, adica 9 dolari, iar din cei 81 ramasi, poate acorda din nou un credit. Debitorului nr 2 i se deschide iar un cont curent pentru virarea sumei, deci un nou depozit a fost creat asa ca bancherul are iar spatiu de manevra pentru noi imprumuturi, chiar daca banii din conturile curente intermediare au fost intre timp retrasi. Si tot asa, nu vreau sa va plictisesc, dintr-un dolar depus in conturile sale drept economii, un bancher poate genera imprumuturi de 9 dolari, in conditiile unei rezerve minime obligatorii (RMO) de 10% (asta ca sa nu traiti cu impresia ca imprumuturile noastre vin exclusiv din economii ale cuiva; in realitate doar o mica parte vine din economii, restul fiind fara acoperire, bani iesiti din pixul bancheruluii). Si sunt destule state unde RMO-urile sunt sub 10% sau chiar 0%! In acest fel masa monetara se dilata continuu. Desi cand imprumuturile ajung la scadenta principalul se anuleaza contabil, banii noi apar in sistem din dobanzile platite intre timp de debitori.

Cand insa apar crize economice si ratele nu mai sunt platite la timp, bancherii sunt obligati sa depuna o suma egala cu valoarea creditului cu probleme. Asta s-a intamplat in 2007-2009, cu sutele de falimente de banci de mici dimensiuni in SUA, si acordarea de imprumuturi de trilioane de dolari pentru salvarea pestilor mari din sistem. In goana lor dupa profit (dobanzi si comisioane), bancherii extind irational masa creditului, acordand imprumuturi si celor care nu pot rambursa de fapt un credit, pana in punctul in care pierderile care incep sa se rostogoleasca se transforma in avalansa de falimente, nationalizari si mobilizari de bani publici.

De ce accepta invariabil oamenii politici sa salveze pielea bancherilor? Ganditi-va la imprumuturile care sunt oferite statelor cand bugetele publice se confrunta cu deficite, la afacerile personale ale politicenilor care trebuie finantate, la sponsorizarile din campanile electorale si veti avea un raspuns. Nu in ultimul rand, la stimularea artificiala a consumului prin credit, implicit la asigurarea locurilor de munca prin dilatarea cererii, efecte care scutesc politicienii-care oricum gandesc doar pe termen scurt-de multe batai de cap.

Politicienii au toate motivele deci sa iubeasca bancherii, “coloana vertebrala a economiei”. Dar oamenii de rand? Nu cu mult timp in urma, bancherul era privit ca Mos Craciun. Oferea instantaneu jucaria dorita, fie ca aceasta era plasma din vis, masina cu multi cai putere sau viluta in ansamblul residential proaspat construit pe camp. Putini isi dadeau seama ca numarul mare de imprumuturi acordate umfla automat si pretul produselor achizitionate prin credit, dezechilibrand raportul cerere-oferta. Cine mai astepta sa cumpere la preturi decente economisind o vreme, cand putea avea acces repede la un produs similar prin credit, fie si la un pret umflat? Acum, dupa mai bine de 2 ani de criza economica, o buna parte din bunurile respective intra in posesia finantatorilor (vezi parcurile auto pline ale firmelor de leasing sau executarile silite anuntate de banci). Asta si dupa majorari de dobanzi si comisioane servite tocmai clientilor buni platnici, pentru a compensa pierderile cauzate de cei cu intarzieri.

miercuri, 1 septembrie 2010

O manipulare nerusinata la bursa: actiunile BVB

Daca n-ati aflat intre timp, economia romaneasca duduie, capsunarii aduc valuta cu doua maini in tara, strainii ne calaresc ca sa ne ia din ce in ce mai scump activele valoroase. Cum de unde am scos-o? Pai, ce altfel ar fi determinat cresterea actiunilor BVB cu aproape 50% de la listare, de la 24 la 35 de lei (atentie, e vorba de mai putin de 3 luni!)? Intre timp bugetarii au primit o reducere de venituri, economia gafaie, bursele straine s-au corectat. S-a corectat si BVB dar nu si actiunile…BVB. In fond, la ce va asteptati de la un titlu la care toate societatile de brokeraj sunt printre actionari? Au primit moca actiunile in cauza, prin urmare li se pare firesc sa le vanda la preturi cat mai mari. Cum, lichiditatea la bursa s-a redus intre timp deci si castigurile din comisioane vor fi mai mici? Detalii…Cum, anul trecut firma asta senzationala a avut pierderi operationale si doar dobanzile pentru disponibilul parcat la banca au salvat-o de la un profit…negativ? Rautacisme…Cum, anul listarii a fost si singurul in care s-au dat dividende? Doar nu vreti sa insinuati ca…Cum, actiunea are PER de 27 fata de BRD cu 11?. Domne, dar se compara o banca cu provizioane tot mai mari cu o firma in expansiune, cu 22 milioane de virtuali bursaci tropaind cu entuziasm pentru a cotiza la cazinoul stiintific al domnului Farmache, acest Ion Iliescu al pietei autohtone de capital? Ce daca doar 5-10.000 de romani mai se joaca la bursa, vor fi milioane in curand, sa fim optimisti. Nu ati vazut ca si dl Pasol, acest Warren Buffet al Intercapitalului a pus in struto-camila botezata I-Fond actiuni de la BVB si Sibex, alaturi de SIF-uri, banci si….Fondul Proprietatea (50% FP, 50% restul)? Ma rog, mai lipsea sa puna si leustean, ca sa avem ghiveciul perfect….Sau poate de asta o fi crescut actiunea BVB, ca era Pasol la cumparare (evident nu cu banii personali ca nu e asa de fraier) si toata lumea la vanzare, calcandu-se pe bombeuri? Ia hai sa fim seriosi…Nu ma indoiesc ca actiunile BVB au pompagii de seama la butoane care o recomanda clientilor in nestire, nici ca indivizii isi mai schimba intre ei actiunile pentru a da senzatia de crestere…Totusi pare ca lipseste ceva…Dupa “pump” nu urma parca “dump”? Ia sa vedem baieti, aveti destui saraci cu duhul la primire?. Ca eu daca ma iau dupa lichiditatea de azi de la cascanaveta voastra BVB-1,6 mil euro-n-as baga mana in foc ca da. Si nici pe Morgan Stanley nu il mai pacaliti o data.

PS: Actiunile BVB or avea prag? Daca nu, ridicati baieti pragul!!! Ce motiv mai bun de pompare ati putea gasi? Majorarea cu "gratuite"? Noo, pe asta ati fumat-o deja.