Ai internet banking? Felicitari! Poate recuperezi niste bani, via Protectia Consumatorului.

Mai multe va explica Cristi Petre, de pe al carui blog am preluat ideea. Textul integral la :

http://cristipetre.wordpress.com/2010/09/21/despre-comisionul-la-plati-realizate-prin-internet-banking-altul-decat-cel-platit-transfond/

“Să zicem că aţi semnat contractul de internet banking (IB) cu ce bancă vreţi dvs. La ce se obligă părţile prin contractul de IB? Păi clientul să plătească un abonament contra unui serviciu. În ce constă serviciul? “Realizarea de plati sau alt gen de operatiuni de trasfer de fonduri din conturile proprii ale Clientului catre conturile unor terti beneficiari“, deci pentru asta se plăteşte abonamentul – citatul nu este din burtă, este COPY/PASTE din contractul de IB oferit de Raiffeisen propriilor clienţi. Deci, carevasăzică, realizarea operaţiunilor de plăţi, causa remota a încheierii contractului de IB de către cumpărător, este inclusă în obiectul contractului de internet banking (deci operaţiunea-scop mediat este cuprinsă în contractul-mijloc scop imediat). Păi atunci comisionarea separată a operaţiunii respective nu reprezintă dublă taxare şi obligaţie fără cauză, aspect care să atragă nulitatea absolută şi necondiţionată a încasării comisionului, conform art. 948, 966 C. civ.? Ba da, desigur, dacă avem în vedere prezentarea produsului internet banking şi documentaţia contractuală, strict juridic vorbind.
Dar nu mă voi limita la o analiză strict juridică, voi încerca să văd problema dintr-o perspectivă mai largă. Pentru a avea acces la internet banking (IB), clientul trebuie să aibe acces la o legătură de internet, cu care să acceseze serverul băncii, deci cheltuiala cu accesul la internet este a clientului. După aia, el se autentifică prin diverse chei de autentificare, prin serverul de acces şi printr-un program interfaţă, direct la sistemul de operare al băncii, căruia îi transmite (fie pachete de date fie în real time) instrucţiuni de plata AUTOMATIZATE, care nu necesită prelucrare manuală, acest rol este asigurat de interfaţă. Banca nu face cheltuieli nici mai mari, nici mai mici cu plăţile efective, nici dacă procesează o singură plată pe zi, nici dacă procesează cinci sute de mii. Banca face aceleaşi cheltuieli cu IB indiferent de numărul de operaţiuni efectiv realizate (menţinerea în funcţiune a serverului de autentificare, programele de securitate, interfaţa cu sistemul de operare funcţionează oricum), aceste cheltuieli sunt fixe , nu sunt influenţate de numărul de operaţiuni realizate sau nerealizate şi sunt cuprinse în abonamentul lunar. Banca trebuie să menţină funcţional serverul, interfaţa, firewall-ul, securitatea şi dacă sunt plăţi şi dacă nu, deci realizarea de operaţiuni nu influenţează în nici un chip costurile fixe ale băncii cu serviciul de IB.
Deci perceperea comisionului de plată intra- şi interancară, pentru fiecare operaţiune realizată este obligaţie fără cauză materială, deoarece nu este determinată de un fapt material generator al respectivei obligaţii, fiind şi la analiza materială, ca şi la analiza juridică, tot obligaţie fără cauză, deci nulă absolut.
NB : aşa cum am arătat în titlu, această analiză exclude comisionul perceput de TRANSFOND la plăţile interbancare (parcă 0,51 RON/operaţiune), deoarece plata efectivă, compensarea dintre bănci nu este realizată de bancă, ci de TRANSFOND. La o analiză superficială, comisionul plătit de bancă TRANSFOND pare a fi datorat licit şi legal, cu cauză juridică validă. Dacă însă mă uit la acţionarii TRANSFOND (BNR şi băncile) înţeleg că “băieţii deştepţi” din bănci au crescut artificial costurile de decontare dintre ele prin crearea unui intermediar la care tot ele, băncile sunt acţionari şi de la care primesc dividende. În lumina deciziei Curţii Europene de Justiţie referitoare la ”Clubul Lombard” dar şi la decizia Autorităţii de Concurenţă din Franţa referitor la practicile concertate franceze, nici practica anticoncurenţială concertată prin tarif minim de decontare, numită TRANSFOND S.A. nu pare a fi legală”