Bancherii isi expun resursele de ipocrizie

Recunosc, nu mai citesc de ceva vreme Ziarul Financiar, aceasta trompeta a corporatismului triumfator, care a tacut chitic insa cand strategii bulelor speculative din imobiliar, piata creditului si cea bursiera umflau zgomotos bulele speculative care s-au spart in 2007-2008. Eu nu mai citesc, eu pierd. Asta pentru ca am ratat cateva opinii memorabile de bancheri gazduite saptamanile trecute in paginile sale (vorbim mai jos de Misu Negritoiu si Pascariu), opinii care continua azi cu cea a lui Ionut Patrahau, fostul “vice” de la Banca Transilvania, care joaca cel mai abil cartea “sinceritatii”.

Patrahau, bancherul “pocait”

Omul pleaca de foarte departe, de la o poveste orientala in care Emirul este solicitat sa faca dreptate intr-o disputa dintre creditor si debitor (activul imprumutat? o camila!). Dupa ce asculta calm ambele parti, Emirul le da dreptate amandorora, ba si sfetnicului care ii atrage atentia ca nu pot avea dreptate ambele parti din conflict. Deci, dupa umila parere a lui Patrahau, toata lumea are dreptate. Dupa cum spune chiar el “ in ultimii 10-15 ani, aceste aşteptări (ale bancherilor, n.n) au ajuns la cote nerezonabile din cauza creşterii economice nesustenabile. Şi asta a dus la strădania conducătorilor de bănci de a oferi clienţilor produse din ce în ce mai sofisticate şi riscante, menite a maximiza profiturile instituíţiilor financiare. Fără a insista asupra acestui fenomen discutat şi răsdiscutat în contextul cauzelor crizei şi revenind la băncile din România anilor de dinaintea crizei, cred că am fost atinşi şi noi cei din bănci de flagelul lăcomiei exagerate, de entuziasmul creşterii. Dar asta în aceeaşi măsură cu lăcomia clienţilor acelor vremuri, care pe bună dreptate plecând de la bucuria acoperirii unor nevoi de bază - casă, maşină, afacere, călătorii, tehnologie - au plătit ratele care le-au fost cerute, au semnat contractele care le-au fost prezentate fără să le aprofundeze şi înţelegând puterea pe care băncile o au asupra viitorului lor, au ignorat-o multumiţi de noul nivel de trai”.

Adica, o fi lacom cel care excrocheaza, flutarand pe la nasul fraierilor ideea de a obtine usor ce isi doresc (“vis si facut” este sloganul ultimei campanii a ING pentru creditul de nevoi personale, ca tot ne ocupam mai jos si de Misu Negritoiu), dar sunt lacomi domne si aia care se lasa prostiti, cum de pot pune botul asa de usor? Revenind la ultimul scandal din media noastra (arestarea lui Vantu), o fi fost lacom SOV care a conceput mecanismul de spoliere a 300.000 de romani, dar erau lacomi frate si astia care vroiau sa se imbogateasca repede. De ce e arestat numai Vantu, daca toata lumea suferea de acelasi pacat? Idem in cazul Stoica-Caritas.

Patrahau isi termina articolul cu o noua flotare de sinceritate: “În final îmi recunosc ipocrizia. Am fost conducător de bancă în România, sunt membru în Consiliul de Administraţie al unei bănci din străinătate, am făcut greşeli laolaltă cu lucruri bune şi astăzi nu fac destul în sprijinul părerilor de mai sus. Mi-ar plăcea însă ca atât bancherii, cât şi clienţii să-şi înveţe lecţia, să renunţe la mânie şi să-şi schimbe atitudinea de acum încolo. Şi vorba Emirului: cred că toţi avem dreptatea noastră”. Acum, eu inteleg domnu Patrahau de ce ar trebui sa se supere clientii si sa fie furiosi, e suficient sa ne uitam la dobanzile si comisioanele care le platesc, dar de ce mama naibii ar trebui sa fie maniosi bancherii? Doar asa, ca toata lumea sa “aibe dreptate” si sa fie bagata in aceeasi oala?

Negritoiu si logica bancara

Intr-un articol mai vechi (vezi link la sfarsit), Misu Negritoiu demonstreaza ca romanii nu au cum sa plateasca 4% in euro la creditele ipotecare, ba mai mult, nici nu pot cobori sub 8%. Cum se face asta? Rabdare si tutun, urmeaza un pasaj mai lung, domnu Negritoiu se vrea convingator..

“Rata dobânzii pe piaţa interbancară (internaţională) la tranzacţiile în euro (EURIBOR) considerat etalonul pentru costul de finanţare în euro (cu scadenţa până la un an), se formează şi publică zilnic în urma tranzacţiilor de volume mari între câteva (circa 40) dintre cele mai mari bănci internaţionale cu risc foarte scăzut. Dar acesta este cel mai redus cost de finanţare în euro (astăzi EURIBOR cu scadenţa la 6 luni este de 1,14%) cu caracter exclusivist, la care au acces doar un număr foarte redus de bănci şi nu reprezintă dobânda efectivă a tranzacţiilor interbancare internaţionale. În urma crizei financiare tranzacţiile între instituţiile financiare în general se fac la Euribor la care se adaugă o primă de risc (în funcţie de banca cu care se tranzacţionează), precum şi o primă de lichiditate, care se ridică acum la 10-15 puncte de bază (dar care a ajuns chiar până la 100 de puncte de bază în ultimii doi ani), ceea ce duce rata dobânzii în tranzacţiile pe pieţele internaţionale interbancare (noul EURIBOR) la minim 1,25%. (considerată "dobânda de referinţă" în Directiva UE şi Ordonanţa 50). Dar băncile comerciale din România nu se finanţează pe pieţele internaţionale la această rată a dobânzii. Costul banilor creşte cu o primă care acoperă riscul specific de ţară, cunoscută ca prima CDS (Credit Default Swap) pe care o percep cei dispuşi să-şi asume riscul de ţară, pentru liniile de credit destinate unei anumite ţări (în cazul României această primă este acum de 3,8 puncte procentuale). Dar prima de risc cea mai relevantă este reflectată de costul de finanţare guvernamentală (titluri de stat în euro). Nicio instituţie privată dintr-o ţară nu se poate finanţa pentru nevoile proprii sau de creditare la un cost mai mic decât Guvernul. Titlurile de stat denominate în euro emise de Guvernul României cu scadenţa cea mai apropiată (mai 2012) sunt tranzacţionate momentan la 4,6%. Un instrument similar emis de Guvernul Germaniei are o rată a dobânzii de 0,5%.

Diferenţa dintre cele două rate de dobândă (cca 4 puncte procentuale) reprezintă costul suplimentar al riscului de ţară (fiindcă nici Germania nu are risc de ţară zero), apropiată după cum se vede şi de prima CDS (3,8 puncte procentuale). În consecinţă, costul de finanţare al unei bănci din România ("dobânda de referinţă" din contractele pe teritoriul României) este aproximativ suma costului de finanţare al unei instituţii financiare internaţionale de talie mare ( EURIBOR 1,25%) la care se adaugă acest cost suplimentar (aproximativ 4 puncte procentuale).(…) Costul efectiv al atragerii de euro pentru o bancă, pentru a acorda creditele pe care le acordă, sunt diferite, însă toate pornesc de la cost de finanţare de aproximativ 5% (euribor plus cele 4 puncte procentuale de mai sus). În orice caz, pentru nicio ţară rata dobânzii de finanţare nu este 1% (EURIBOR), iar pentru România cel puţin circa 5%. Mai mult, chiar şi în zona euro (unde "dobânda de referinţă" este uşor peste EURIBOR, ca mai sus în cazul Germaniei) costul total al unui credit ipotecar este în jur de 4% conform datelor BCE (care include marja de acoperire a riscului comercial). Prin comparaţie, costul total la creditele ipotecare în România este de până la 8% şi porneşte de la o "dobândă de referinţă" de cca 5% la care se adaugă marja de acoperire a riscului comercial (cca 3%)”.

Este ca le zice bine domnu Negritoiu? Las la o parte faptul ca sunt costuri totale in Romania la creditele ipotecare si de 10% in euro (am eu un amic care ii blestema zilnic pe cei de la BCR-Erste pentru asta). Sa ne uitam putin la logica bancherului. Ar fi ok ce zice Negritoiu daca ING Romania si-ar da coate sa ia finantare din piata internationala pe cont propriu si n-ar apela pentru asta la mamitica sa ING. Care are un rating mai bun decat Guvernul Romaniei, mai ales de cand e Boc Prim-Ministru. Adica domnu Negritoiu, vreti sa spuneti ca dvs va da banca-mama bani in euro cu 5% dobanda? Nu cumva ii ia sub 2% si vi da pentru fraierii din Romanica pentru a fi plasati in credite cu DAE de peste 8%? Intreb si eu…Auziti domnu Negritoiu, daca tot va comparati cu Boc, ia faceti bine domnule si dati credite de nevoi personale in lei la dobanda la care se imprumuta Guvernul pe piata interna (cam 7%) plus marja comerciala de 3%, bine? Aoleo, nu puteti pentru ca dati deja cu 15-20% si puteti fi luati de neserios? Ce ghinion!

Pascariu nu vede potentialul de ipocrizie din cauza cinismului

Dan Pascariu, bancher cu grade, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank, este curpins si el de microbul e-pistolar.El ii da dreptate lui Misu Negritoiu (scrisoarea sa e ulterioara-ba mai mult, face cateva flotari logice suplimentare incercand sa scuze bancile care practica dobanzi de referinta interne in loc de o dobanda care sa include transparent un indice de referinta international), dar pune din partea casei o nuanta de agresivitate, dupa principiul politist bun, politist rau”.Ia sa desprindem doua idei de la Pascariu, in plus fata de cele deja enuntate de Negritoiu.

“Contractele bancare de retail sunt ceea ce doctrina denumeşte "contracte de adeziune". Respectiv, debitorul aderă şi îşi însuşeş¬te prin semnătură un contract prestabilit (şi publicat) de către creditor. Creditul de retail este "achiziţionat" de către consumator pe principiul "văzut, plă¬cut", inclusiv în partea contractu¬ală. La fel ca la orice alt produs, creditul nu se vinde cu sila consumatorului şi se presupune că atunci când a semnat creditul ştie ce a achiziţionat.

În ultimul rând, problema abordării subiectelor bancare în presa românească. Aproape în totalitate, subiectele bancare sunt abordate din perspectiva "săracului debitor" care este "jefuit" de băncile "lacome". Din păcate, marea majoritate a comentatorilor ignoră faptul că actul de intermediere financiară pe care îl practică băncile nu porneşte de la interesele debitorilor, ci de la cele ale creditorilor băncii (deponenţi individuali, firme, bănci şi alte instituţii financiare). Prima obligaţie fiduciară a unei bănci este faţă de această categorie care reprezintă circa 90% din totalul fondurilor pe care le are la dispoziţie. Faţă de această categorie, banca este obligată să evalueze riscurile corect (mai ales într-o economie instabilă), să îşi creeze rezerve pentru eventuale credite neperformante şi în general să facă tot ceea ce trebuie pentru a proteja fondurile încredinţate. Din păcate însă, creditorii sunt numeric mai puţini decât debitorii, nu fac scandal şi nu aduc nici voturi, nici abonamente”.

Adica, in opinia lui Pascariu, ai luat credit, ba ai si semnat pentru el, te priveste, nu mai plange daca ai costuri arbitrare, trebuia sa vezi din timp portitele din contracte care permiteau asta. Acum domnu Pascariu, daca imi permiteti, “investitorii” de la FNI nu aveau si ei contracte semnate cu SOV Invest? Cum de si-a permis statul sa se amestece? La fel la Caritas, era un contract valabil, oamenii luam de 8 ori banii depusi (ma rog, in masura posibilitatilor)...Ce atata zarva pentru o relatie contractuala?.

In ceea ce priveste pasajul 2 din gandirea bancherului, lucrurile stau cam asa: aveti dobanzi mari la credite debitorilor? Pai din cauza deponentilor bai, ca de dragul lor va jupuim noi, ca nu cumva sa se intample ceva cu banii lor si sa avem rezerve la discretie in caz ca…Da? Pai de ce dati atunci domnu Pascariu printre cele mai mici dobanzi la economii din piata? Ha? Unde se vede in bonificarea economiilor duritatea pe care o aratati fata de debitorii care primesc imprumuturi din acesti bani primiti de banca? Ultima fraza a lui Pascariu chiar imi place: “creditorii sunt mai putini decat debitorii, ei nu aduc nici voturi, nici abonamente? Ei nu zau! De parca n-au fost salvati bancherii, deci creditorii, cu banii publici mai peste tot in lume, deci si ai debitorilor (nu sunt ocoliti nici astia de taxe si impozite musiu Pascariu, desi ati prefera sa le achite doar dupa ce va platesc rata!)?

Linkuri:
http://www.zf.ro/opinii/opinie-misu-negritoiu-de-ce-nu-se-pot-imprumuta-romanii-in-euro-la-o-rata-a-dobanzii-de-4-7069974

http://www.zf.ro/opinii/opiniile-unui-bancher-care-a-calculat-transparent-dobanzile-7119470

http://www.zf.ro/opinii/opinie-ionut-patrahau-vina-noastra-colectiva-a-unor-bancheri-si-a-unora-dintre-clienti-se-numeste-lacomia-7204575