Muncim prea putin sau prea mult?

Cum nimic nu te duce mai repede la tinta decat un drum ocolit, incep cu un link spre un filmulet amuzant (“Tine-ti obiectivele pentru tine insuti”) pe care l-am descoperit pe Minitu.wordpress.com (vezi aici: http://minitu.wordpress.com/2010/09/09/this-but-this/#more-2646). Pe scurt, ideea este urmatoarea: cei care vorbesc dezinhibati, cu lux de amanunte despre visurile, obiectivele, planurile lor le vad indeplinindu-se mult mai putin decat cei care nu le impartasesc cu nimeni. Explicatia? Mintea traieste pe masura expunerii lor o satisfactie similara momentului in care planurile respective ar fi devenit realitate, demotivandu-se in acest fel. Cine face tam-tam prea mult pe seama sperantelor sale, risca sa nu le mai transpuna in viata de zi cu zi pentru ca rezerva mai putin timp si energie urmaririi lor afirma parintele ideii in cauza. Acum, poate ca mai exista si alte explicatii. Teoria ca suntem creatorii propriei lumi nu este o noutate. Poate ca exteriorizandu-ne sperantele stricam munca subconstientului care incepuse sa le construiasca realitatea. De vazut si Ramtha-“Create your day”

Si cum sperantele, visurile majoritatii dintre noi se leaga invariabil de convingerea ca le vom obtine muncind mai mult (sau mai eficient), va trimit spre un nou text de citit in week-end (“The Gospel of Consumption”- http://www.orionmagazine.org/index.php/articles/article/2962) pe care l-am gasit via Pai Mei blog.

“Today “work and more work” is the accepted way of doing things. If anything, improvements to the labor-saving machinery since the 1920s have intensified the trend. Machines can save labor, but only if they go idle when we possess enough of what they can produce. In other words, the machinery offers us an opportunity to work less, an opportunity that as a society we have chosen not to take. Instead, we have allowed the owners of those machines to define their purpose: not reduction of labor, but “higher productivity”—and with it the imperative to consume virtually everything that the machinery can possibly produce”.

Parca asta era speranta la intrarea in era masinii, nu? Ca omul va deveni mai liber, ca va castiga timp pentru contemplare, introspectie, pentru lucrurile marunte care dau savoare vietii. Si, cum 60-70% din cei care muncesc azi in lumea dezvoltata sunt ocupati in sectorul serviciilor, ne intrebam ce a mers prost?. Doar asta inseamna ca o minoritate poate produce strictul necesar pentru mare majoritate (cati lucreaza in industriile alimentara, de textile si incaltaminte, materialelor de constructii? Ma rog, in comparatie cu oamenii muncii din industria financiara, a divertismentului, vanzarilor cu amanuntul…). N-ar fi mai simplu sa ne rotim intre noi in aceste domenii cheie, muncind cu picatura, decat sa ne inventam permament nevoi noi care sa sustina apoi industriile care sa le satisfaca? Ne mai mira ca in SUA si Canada, state ale bunastarii spre care lumea tinde, timpul liber se masoara cu pipeta, cu doar 2 saptamani de concediu pe an?