sâmbătă, 31 decembrie 2016

Casa Isărescu a ajuns pe eMag. Cu tot cu sulfiţi

"Cu Crăciunul bătând la uşă am încercat să găsesc un vin decent prin mediul online, încercând să mă inspir pentru ultime vizite prin hipermarketuri pentru că n-aş avea oricum prea mare încredere să-l primesc prin curier. Ei bine, mi-a sărit în ochi cu această ocazie Casa Isărescu promovată pe eMag prin produsul „Vin roşu Cabernet Sauvignon Rezervă 0,75 l”. Un vin „de mare clasă, cu corpolenţă maximă şi plenitudinea trăsăturilor soiului: culoarea intens-strălucitoare, aromă de fructe de pădure, gust plăcut, armonios. Învechit în vase de stejar” pentru „doar” 65 lei/sticla, cu tot cu sulfiţi". Continuarea

vineri, 30 decembrie 2016

Securişti şi câştigi

Peste tentativele privind nominalizarea viitorului premier au plutit ameninţările de securitate şi legăturile cu serviciile speciale semn că acestea (serviciile) încep să-şi rateze vocaţia nemaifiind nici foarte secrete nici foarte discrete. Am avut mai întâi riscurile privind soţul şi…cumnaţii primei propuneri de premier, Sevil Shhaideh. S-au reproşat postările de pe Facebook ale soţului, participarea din poziţia de tehnocrat într-un guvern de dinaintea izbucnirii conflictului din Siria, opţiunile politice ale cumnaţilor, etc. Amuzant, aceste acuze n-au venit din partea serviciilor, care dăduseră oricum anterior certificate de bună purtare atât la intrarea în Guvern a doamnei Shhaideh cât şi soţului la primirea cetăţeniei române, ci din partea „jurnaliştilor de investigaţii”. Este probabil cea mai rapidă investigaţie (servită) din istorie…. Discuţia privind serviciile s-a reluat la noua propunere, cea a domnului Grindeanu de la PSD, absolvent a unui curs la SRI şi fost membru în comisia de control a SRI. Dacă în ceea ce priveşte cursul, mai exact lungimea sa (ceva peste o lună) suspiciunile par exagerate, s-a insistat prea puţin pe apartenenţa la comisia parlamentară de control. Şi pornind de la „marile” realizări ale comisiei de-a lungul timpului (e o adevărată performanţă să fi portavocea celor controlaţi, nu?) principalele semne de întrebare de aici ar fi trebuit să vină. În fond, dacă non-combatul a fost regula la comisie, n-ar fi exagerat să presupunem ceva afinităţi între serviciul controlat şi cei aleşi să facă controlul…? Continuarea

Victorie, (ne-) am infrant!

N-aveam nicio emotie ca nu va fi nominalizat Grindeanu dupa ce s-a aflat traseul sau...Mai ales dupa prezentarile aproape elogioase de pe Hotnews, oficiosul sistemului care conduce Romania...Ha, ati remarcat vreo referire la dansatoarea adusa consilier la cabinetul lui Sorinel prin vreun link de pe Hotnews, ceva? Evident ca nu! Plantat la PDSR de la 23 de ani pentru a specula locurile lasate libere de oportunisti cand CDR castiga alegerile in Romania in 1996, trecut prin comisia de control a SRI (bine ca n-a fost desemnat Georgian Pop, ca Dancu nu avea sanse dupa trasoarele lui Ghita!), avem iata un om al sistemului aruncat din nou in prim-plan. "Sorine mai da-le 100 de lei" va fi refrenul din 2017, timp in care spolierea tarii va continua ca si pana acum, cu multinationalele, cu achizitiile de armament second hand, cu transferul de resurse strategice....Da, dar vom avea Guvern de stanga!... Si, ca sa terminam in cheia conspirationista obisnuita, pana ne pune Facebook botnita sau ne banneaza ca facem concurenta neloiala presei quality-oare desemnarea lui Sevil o fi fost pe bune sau doar un esec programat pentru a veni cine trebuie (Sorinel pustiul, de stanga) fara contestari prea mari? Ce, ati fi vrut ca Johannis sa nu mai numeasca pe nimeni sau sa aruncam tara in haos cu o noua suspendare, unde ar fi ajuns leul?...Asa, am infrant din nou....Ca si in alte dati, pe aici nu conteaza cine voteaza, conteaza cine are legaturi mai profunde cu baietii... Asta e, astia suntem/in servicii ne rupem...(n-am avut alta rima)

miercuri, 28 decembrie 2016

Turturica Prim-Ministru! Aripa "patriotilor" din servicii e gata de rocada la guvernare...

Sigur, nu 100% Turturica, doar de la nas in jos. Grimasele lui musiu Grindeanu seamana suspect cu cele ale deontologului Turturica, o trompeta binecunoscuta a serviciilor. De altfel, o caracteristica destul de des intalnita la baieti-vorbesc aici de ticuri. S-o trage de la programele numeroase care ruleaza in paralel, de la permanentul conflict intre monologul interior si dialogurile din exterior, cine stie? Faptul ca Grindeanu a facut un curs de cateva saptamani la SRI e apa de ploaie; conteaza ca a fost in comisia de supraveghere a serviciului, iar acolo ajung doar "baietii buni"...Ca doar nu risca serviciile sa puna cineva serios lupa pe matrapazlacurile lor....Si intiativele omului au fost in sensul apararii intereselor SRI, asa ca si-a luat serviciul intern prim ministru, dupa ce SIE isi trasese partea leului la precedentele Guverne (MRU, Ciolos, si, cu voia dvs, Ponta)...O fi mai patrioata aripa securistilor care l-au propulssat pe Grindeanu? Greu de crezut...oricum, un conflict intre diferitele factiuni se simte de la fuga lui Ghita, cucuveaua mov, vituperarile Sorinei Matei, etc...Om muri si om vedea, vorba poetului.Suspecta si linistea propagandei de la Hotnews....Ma rog, aia sunt cu SIE asa ca nu pot trage foarte tare in ideea de serviciu, dar cum ei par impacati cu noul prim ministru, e nasol.Nasol pentru noi, nu pentru "ei"...Deci, alta falsificare a votului, cum spune si Dan de la Trenduri. Greu la deal cu colonia mica...

E chiar totul paradisiac în medicina privată? Ce ziceţi de preţuri?

E un subiect la modă să faci ţăndări imaginea sistemului medical de stat. Şi e atât de mare focalizarea pe neajunsurile sale încât mă întreb cât de spontană poate fi…Am avut răniţii din Colectiv, care riscau să fie ucişi în spitalele de stat din cauza infecţiilor (de fapt, infecţiile nosocomiale apar mai peste tot unde există porţiuni de piele lipsă). Apoi scandalul Hexi Pharma şi riscurile la care eram expuşi din cauza dezinfectanţilor diluaţi. Mai târziu s-a aflat că erau mult mai multe firme care furnizau dezinfectanţi dar câţi pacienţi s-or fi refugiat la privat în zilele în care presa nu mai contenea cu dezvăluirile? Scandalul pare îngropat acum odată cu fondatorul companiei dar în mintea pacientului a rămas întipărită ideea că se expune unor riscuri deloc de neglijat în spitalele de stat. Avem apoi o listă parcă interminabilă cu medici de renume implicaţi în acte de corupţie, fie mită, fie achiziţii pentru spitale la preţuri supraevaluate (Lascăr,Irinel Popescu, Brădişteanu) ba a apărut şi un doctor Mengele în persoană chirurgului Burnei de la Marie Curie. Continuarea

marți, 27 decembrie 2016

Securistii intre ei...

Ce ma amuza cand o trompeta a securistilor, precum Sorina Matei, arunca cu rahat in ventilatorul securistilor care era Sebi Ghita...Pana la urma, ce s-a intamplat prin lume in ultima vreme, de la Brexit la victoria lui Trump si axa Rusia-Turcia-China, incepe sa se simta si in factiunile Securitatii...Se pare ca reapare aripa patriotilor (vezi retorica Romania TV in campanie) in lupta tot mai ascutita cu "globalistii" (cu sprijin de la cucuveaua mov & prietenii)...

vineri, 23 decembrie 2016

Povestea Tezaurului, partea pe care n-o auziti prea des

Cum ar fi structura actionariatului la acel moment si detaliul ca aurul BNR a fost obtinut prin acordarea unor imprumuturi catre stat in vreme de razboi (1914-1918), Guvernul aducand in garantie aurul obtinut printr-o taxa asupra exporturilor agricole... "De regulă, când vine vorba de tezaurul plasat din raţiuni de siguranţă în Rusia în timpul Primului Război Mondial, opinia indusă opiniei publice este că aurul aparţinea integral României. Restiturile ulterioare, din 1935, 1956 şi 2008 (doar câteva monede de aur atunci) vizaseră în general obiecte de artă, efecte bancare, obiecte de patrimoniu şi mai multe mii de monede de aur, grosul aurului plasat la Moscova în 1916 şi 1917 (93 de tone) nefiind însă niciodată restituit. Aurul fusese trimis în Rusia din depozitele BNR (91 tone), ale altor bănci comerciale, din casetele de valori ale unor familii particulare, etc ruşii alegând însă să semneze actele de recepţie a acestor valori doar cu Banca Naţională, considerată depozitar. Iar BNR era în acel moment o instituţie privată în proporţie de 100%, statul retrăgându-se complet din acţionariat în 1900 (la înfiinţare, în 1880, acţionarii privaţi-printre ei familia Brătianu, deţineau două treimi din capitalul iniţial de 30 de milioane lei iar statul o treime, n.n). Dar cum de făcuse rost BNR, o instituţie privată, de atâta aur?" Continuarea

joi, 22 decembrie 2016

Împrumutul României în dolari-neglijenţă sau abuz în serviciu?

Dolarul ameninţă să ajungă la paritate cu euro destul de repede, pe fondul creşterii dobânzilor în SUA (semn că economia e pe drumul cel bun) şi alegerii lui Donald Trump la Casa Albă, republicanul insistând în campanie pe necesitatea readucerii în ţară a joburilor externalizate. România nu mai are de ceva vreme debitori în dolari, concetăţenii noştri preferând pe bula creditului să se împrumute în euro sau franci elveţieni iar în ultimul timp să ia credite în lei pe fondul dobânzilor în scădere, dar este ea însăşi debitor în dolari . Să ne amintim de obligaţiunile în dolari emise de statul român în 2012, în timpul Guvernului Ungureanu, o decizie prezentată atunci ca o mare victorie de secretarul de stat Bogdan Drăgoi.Continuarea

sâmbătă, 17 decembrie 2016

Cum apără băncile milioanele de deponenţi cu 21 de lei în cont?

Structura economisirii populaţiei arată o polarizare excesivă. Din cele 10 milioane de persoane care au conturi în bănci şi pot fi catalogate drept deponenţi, doar 600.000 au economii mai mari de 50.000 lei, iar nu mai puţin de 4 milioane au un sold mediu al contului de numai 21 de lei, aşa cum reiese din ultimul raport BNR asupra stabilităţii financiare. Continuarea

vineri, 16 decembrie 2016

Din sediul BNR românii sunt percepuţi că votează „din stomac”

Opinia, des linkuită zilele astea, îi aparţine celui mai mediatizat din lunga listă de consilieri ai Guvernatorului, vorbim de Lucian Croitoru. Textul („Agenda din stomac vs. agenda rațională. De ce România a votat roșu și PNL a pierdut alegerile[1]”) induce ideea că România votează emoţional şi pentru redistribuţie din când în când iar asta explică victoria USL din 2012 şi a stângii din 2016 dar şi teoriile cu străinii care „au jefuit ţara prin privatizări şi prin cucerirea pieţei interne”. Antiteza emoţional-raţional nu este folosită însă de Croitoru-vom vedea mai târziu de ce-care preferă opoziţia dintre „agenda din stomac” („reflectă valorile supreme, cultura, tradiţia şi reprezintă reflexul de apărare în faţă incertitudinii”) şi „agenda raţională”, bazată pe raţionamente şi argumente, dar şi pe tendinţele şi valorile modernităţii, o agendă centrată pe aşteptările partenerilor şi asumarea unor mari obiective (UE, NATO, adoptarea euro). Continuarea

marți, 13 decembrie 2016

A câştigat „hoţia” sau a pierdut hoţia mai mare?

De regulă, temele cu care PSD era înfrânt în alegeri ţinteau în corupţia proverbială din jurul său-vezi „baronii”, băieţii deştepţi, clientela. De multe ori publicul constata ulterior că succesorii săi politici băgau indirect mâna chiar mai adânc în buzunarul public, vezi experienţa CDR (privatizarea pe un euro şi lichidarea accelerată a industriei ceauşiste, „restitutio în integrum”, o premieră pentru ţările foste comuniste, mai peste tot alegându-se anumite praguri, etc) sau pe cea a Alianţei DA (privatizarea utilităţilor, ANRP, transferul fără restricţii al terenurilor agricole, etc). Sigur, a avut şi stânga eşecurile sale memorabile (OMV Petrom, reconversia datoriilor Rompetrol) dar lista e totuşi mai scurtă…

Acum, în alegerile din 2016, electoratul pare să se fi temut că povestea se repetă, mai ales după ce au contemplat guvernarea „tehnocrată”. Deciziile guvernului Cioloş au fost în multe cazuri mostre de servilism în faţa capitalului străin (politica ajutoarelor de stat, atacarea legislaţiei care repara abuzurile băncilor, declaraţiile repetate privind limitarea creşterii salariului minim), incompetenţă dublată de rea voinţă (amânarea acordării subvenţiilor în agricultură, previzionata creştere a preţului medicamentelor, eşecul privind fondurile europene) şi multă propagandă de proastă calitate („cuminţenia pământului”, cursa înarmărilor cu gadgeturi second-hand). Continuarea

"Să fie bine, să nu fie rău", nota comună a programelor marilor partide

Că la alegeri se supralicitează, că se promite mai mult decât se va face sau s-ar putea face nu mai este, de mult, un secret. Nota comună a programelor viitoarelor partide parlamentare este îmbinarea dorinţei de mai bine a alegătorului cu cea a marilor jucători din economie, o combinaţie care se va lovi, invariabil, pe traseu, de lipsa de resurse, pentru că niciun partid nu vorbeşte, exceptând creşterea absorbţiei de fonduri europene, de vreun echivalent al taxei pe stâlp, aplicat pe scară largă. Dar asta va fi hăt, după alegeri, iar electoratul are memorie scurtă şi nu ţine la supărare, dovadă că nimeni n-a fost penalizat la urne pentru ce n-a făcut din ce a promis, în campania precedentă, ci doar pentru ce a făcut sau n-a făcut la guvernare. Continuarea

luni, 12 decembrie 2016

Apel catre mestecatorii de lozinci

Mi-am permis sa public un comentariu pe pagina lui Mandruta, in interiorul unei postari in care "vedeta PRO" se arata tare dezamagita de rezultatele alegerilor. Iata-l mai jos:

"Lucian Mandruta, ce nu intelegi tu e ca asta chiar a fost un vot anti-hotie....da, asta in care PSD a luat aproape jumatate din voturile exprimate iar cei care au stat acasa au votat anti-tehnocratie, anti-DNA, anti-pozitiile alea belicoase de trupete handicapat....daca esti onest cu tine, o sa remarci ca dreapta ne-a bagat cel mai mult mana in buzunarul public...CDR: privatizarea pe un euro, restitution in integrum; alianta DA: privatizarea utilitatilor, vanzarea accelerata a terenurilor demarata atunci, ANRP....Iar tehnocratia era doar o miscare de vechili aparatori ai intereselor stapanilor din exterior...ar fi protejat redeventele mici, salariile minime mici, marjele mari de profit ale multinationalelor....da, alesii PSD fura...dar fura de regula in nume propriu, pe persoana fizica, si in interesul familiei/clanului...dar tehnocratii veneau sa apere furturile multinationalelor (se numesc marje de profit nesimtite, paradis fiscal, corupere-apropo, corupatorul strain nu prea apare pe la DNA, nu?)...Ca si la locale, cand s-au votat primari "penali" si acum la generale, cand s-a votat penalul de Dragnea, lumea a inteles ca cei care manuiesc lozinci or sa-i arda mai tare la buzunar iar fanii "dreptei" au ales sa stea acasa din acelesi motiv...evident, cu exceptia unor internationalisti de duzina si mestecatori de lozinci, ca tine..

PS: Mi-a sters comentariul, daca nu se poate victimiza nu digera reprosurile, se pare...Dovada ca pentru unii deschiderea la dialog e buna doar cand nu atenteaza la ideile lor fixe. Go Mandruta, go!

vineri, 9 decembrie 2016

De ce tace conasul Klemm?

Dupa indemnurile tanarului zaharisit Tudor Chirila pentru "generatia lui" sa iasa masiv la vot (mda, hipsterii fara un spectacol de sunet si lumini ca la Colectiv sau o dramoleta ca votul aglomerat de la ambasade ies mai greu spre dezamagirea globalistilor si plicushoristilor), il asteptam sincer si pe conasul Klemm sa ne aduca lumina in chestiunea asta. Sa ne explice ca si in SUA sunt dezamagiri si frustrari si totusi lumea isi foloseste votul pentru a decide soarta tarii (uneori in ciuda ghidajului subtil al media-vezi Trump/Hilary). Eventual sa insiste ca preluarea unor detalii neesentiale in tezele de doctorat nu e frauda, e incercare crestineasca de popularizare a surselor care n-au fost in stare sa vina cu idei mai originale. Si ca anticoruptia trebuie sa continue pe principiul "nu fa ce face sefa DNA, fa ce zice sefa DNA". Si clanta aia din ambasada cum mai ofteaza dupa imbratisarile patimase ale tapalabilor, avramilor, cartienilor, botilor si marianilor...offf. Ma rog, nu elimin total scenariul ca softul va rezolva in mod convenabil distributia in viitorul parlament in aceasta insula de stabilitate si pozitionare strategica, asa ca baietii nu mai simt nevoia sa isi mai raceasca gurile....Ce atatea fineturi intr-o colonie? Ce, Putin e mai bun?

joi, 8 decembrie 2016

Sistemul privat de sănătate vine la bursă să forţeze mâna statului

Apropiata listare a MedLife la bursă (evident, în ipoteza că oferta publică în derulare acum se încheie cu un succes) are mai multe implicaţii decât exitul fondurilor de investiţii din acţionariat şi înviorarea într-o anumită măsură a tranzacţiilor leşinatei burse autohtone. Plusul de transparenţă pe care îl câştigă compania şi tribună BVB care îi este pusă la dispoziţie vor fi utilizate în perioada următoare pentru a presa sub diferite forme statul să ia în considerare alocarea unei părţi cât mai mari din tortul serviciilor medicale către companiile private. Şi ce pretext mai bun decât prezentarea unor rezultate bine coafate, conferinţele repetate cu imagini şi testimoniale ale pacienţilor mulţumiţi- eventual de pe holurile BVB, o ploaie de comunicate cu noutăţi MedLife pentru uzul BVB dar preluate servil şi de media generalistă?… Continuarea

marți, 6 decembrie 2016

Duios, Selgros ne fura (errare humanum est?)

Atasate poze cu pretul la raft, gramajul pe pachet, pretul la casa si, in fine, recunoasterea "greselii" si recuperarea sumei incasate in plus... Am auzit din mai multe surse că, uneori, există diferenţe greu de înţeles între preţurile care sunt afişate la raft şi baza de date a caselor de marcat. M-am întrebat de cele mai multe ori cât e adevăr şi cât frustrare acumulată a clienţilor nemulţumiţi dintr-un motiv sau altul de politica unui lanţ de mari magazine. Ei bine, asta până am testat pe propria piele cum funcţionează „anomaliile”. Evident, vorbim de anomalii în favoarea hipermarketului. Continuarea

luni, 5 decembrie 2016

Zona crepusculară a rapoartelor bancare scurse în presă, înainte de IPO-uri

În mod normal, în calitate de client al unei societăţi de brokeraj, te-ai aştepta la servicii prompte, analize profesioniste fără poleiala marketingului şi, mai ales, exclusivitate. Cam pentru asta cotizezi la un broker sub forma comisioanelor, superioare celor percepute societăţii de către BVB la derularea tranzacţiilor. De exemplu, dacă aş fi client al brokerului Raiffeisen, m-aş simţi cumva prejudiciat când o analiză a societăţii transpiră în presă, cum s-a întâmplat acum câteva zile. Continuare

vineri, 2 decembrie 2016

„Last minute”, ultima şansă?

Ofertele pe ultima sută de metri par foarte avantajoase din start. Asta până nu comparăm tarifele cu cele pe care le-am putea obţine pe cont propriu...Mi-au sărit în ochi câteva oferte „last minute” primite pe mail din partea unei companii aviatice chiar de ziua naţională. Sună deosebit de tentant să poţi vedea ţărmurile însorite ale Maltei la începutul iernii de la 558 lei/persoană...Dar cât de scump ar fi pe cont propriu? Să privim spre extremele ofertei. Continuare

miercuri, 30 noiembrie 2016

Cum se vede propaganda anti-occidentală din curtea BCR Pensii

Mă aşteptam ca preocuparea exclusivă a şefului BCR Pensii, Radu Crăciun, să fie creşterea valorii sumelor colectate de la asiguraţi. Mai ales acum, când dobânzile sunt la minime istorice. Iată însă că domnul Crăciun publică un text pe blogul propriu („Ghid de propagandă antioccidentală”, text preluat imediat şi de Hotnews), în care încearcă să demonteze propagada antioccidentală din România reproducând, voit sau nu, stilul Protocoalelor Înţelepţilor Sionului şi aceeaşi argumentaţie şchioapă. Textul se vrea o trecere în revista a obiectivelor propagandiştilor şi a strategiei lor de argumentare incluzând implicit şi cheile de demontarea a acesteia.Continuarea

vineri, 25 noiembrie 2016

Oferte irezistibile de Bank Friday

Mare oportunitate mare! De Bank Friday ai oferta la depozite de la Banca Transilvania: in loc de 1% la maturitatea de 6 luni primesti o nesperata dobanda de 1,1% ! Si incredibile facilitati de creditare...plus o bratara de folosit pe post de card ca sa-ti zboare mai usor economiile....Continuarea

Monitorul preţurilor, o idee bună dacă n-ar fi cam inutilă în actuala formă

Raţionamentul care stă la baza site-ului lansat de Consiliul Concurenţei este că cei interesaţi să târguie mai ieftin din hipermarketuri îşi vor lua frumuşel hârtie şi creion dis de dimineaţă, vor compara ofertele, îşi vor schiţa traseele pentru ziua respectivă şi apoi vor porni la vânătoarea de preţuri. Frumos în teorie, dar greu de pus în practică. Continuarea

joi, 24 noiembrie 2016

Să mergem cu sacul la IPO-ul lăudat al MedLife?

Anunţul unei oferte publice derulată după destulă vreme (Adeplast, 2013) de o companie din sfera privată trezeşte interes la bursă. Cu atât mai mult cu cât vorbim de liderul pieţei serviciilor medicale private. Mulţi speră că preţul acţiunilor din cadrul IPO-ului va fi suficient de atractiv pentru a asigura combustibil de creştere şi după listarea efectivă la bursă. Din păcate, sunt destule semne care să pună sub semnul întrebării acest lucru...Continuarea

miercuri, 23 noiembrie 2016

Early booking, un concept de multe ori păgubos

Târgul de turism recent încheiat la Romexpo a oferit privitorilor ocazia să admire fuziunea conceptelor de Black Friday şi early booking în cel mai neeconomic mod pentru consumator.

M-am dus la târg stimulat de oferta Blue Air de reducere de 20% la toate rezervările făcute în intervalul 18-20 noiembrie (prima zi a intervalului era Black Friday-ul autohton iar ultima marca încheierea târgului de turism). Mai exact, tentaţia a venit în momentul în care am observat că o simulare de preţ făcută în seara de 17 noiembrie pentru o cursă Bucureşti-Larnaca din aprilie era, ca prin minune, mai ieftină decât aceeaşi simulare făcută o zi mai târziu, în perioada de discount de 20% , dovadă că strategiile de Black Friday practicate de marii retaileri de electrocasnice şi IT pot fi copiate cu succes în zone unde te aştepţi mai puţin. Întrebând la standul Blue Air explicaţia a fost că, poate, mai multe persoane făcuseră rezervări în noaptea de joi spre vineri iar în felul asta numărul biletelor mai ieftine se împuţinase drastic…Continuarea

marți, 15 noiembrie 2016

Black Fraierday. Ghidul cumpărătorului

.....Pentru mulţi retaileri autohtoni campania marilor lichidări de stocuri din noiembrie este şi un pretext de promovare, preţurile foarte mici pentru o gamă limitată de produse, pe stocuri insuficiente, devenind pentru mulţi un reper, chiar dacă unul fals. Magazinul va rămâne însă în memoria colectivă ca platforma de unde se puteau cumpără laptopuri şi televizoare HD cu diagonală de 80 cm cu numai 500 de lei sau SSD-uri cu 100 de lei (am spicuit din lista eMag de reduceri de anul trecut). Ce contează că acestea s-au epuizat în primele 3 minute de la deschiderea magazinului online ca în 2015? Pentru mulţi retailerul a devenit un fel de pom lăudat la care merită să mergi din timp în timp cu sacul, poate pică ceva…. Continuarea

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Conspiraţia „Simbiozei”. Coşmarul populismului dă frisoane BNR

Consilierul Guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, publică un editorial pe opiniibnr.ro („Populismul şi perspectiva de a recădea în servitute”) în care se simte dator să iasă din cămaşa strâmtă a strategiilor monetare intrând în salopeta luptătorului cu populismul românesc, cu referire la „populismul vulgar al marilor partide” dar şi la „populismul cinic” al membrilor „Simbiozei” (alianţa dintre elita politicii şi elita afacerilor, concept marca Croitoru).Continuarea

joi, 10 noiembrie 2016

Cum rămâne cu cele 90% şanse de câştig pentru Hillary?

Marţi îmi cădea sub ochi un articol interesant, evident preluat din media internaţională. Aflam atunci că Hillary Clinton are 90% şanse să îl învingă pe Donald Trump, potrivit unei cercetări Reuters/Ipsos, cu câteva ore înaintea deschiderii oficiale a secţiilor de votare din SUA. Un sondaj care seamănă a manipulare, deoarece proiecţia pornea de la un 45-42% în intenţiile de vot, cei doi candidaţi fiind deci în marja de eroare. Mă rog, dacă ar fi să căutăm explicaţii, ar trebui să ne gândim la modul pro-Clinton în care se implicaseră în campanie autorităţile şi mediul de business din Germania... Îmi amintesc însă de sondaje la fel de sigure înaintea Brexitului, care dădeau ca şi respins referendumul din vară. Continuarea 

miercuri, 9 noiembrie 2016

"Tirania pieţelor" contează doar dacă vrei să te laşi tiranizat

Alegerile din Statele Unite au reprezentat încă un pretext pentru reambalarea formulei "tirania pieţelor". Anterior, pieţele erau la fel de sensibile în ceea ce priveşte Brexitul, Grexitul, modificarea strategiei de politică monetară a marilor bănci centrale, etc, etc. La o scară mai redusă, majorările de salarii din România erau combătute recent cu o ameninţare similară: investitorii vor penaliza derapajele bugetare, iar dobânzile la care ne împrumutăm vor creşte. Continuare

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Ati vazut Jupiter Ascending?

Filmul fratilor Wachowski, creatorii Matrix si ai Atlasului Norilor, n-a facut valuri la fel de mari. Pacat, ideea din spate era interesanta desi actiunea aducea cam prea mult cu Ziua Independentei/Men in Black prin fauna care o anima. Era vorba de folosirea rasei umane ca materie prima pentru un soi de elixir al tineretii vesnice a carui formula fusese pusa la punct de o alta rasa umanoida evoluata din Univers. Ideea e interesanta pentru ca pista asta a fost mai putin explorata. Orice forma de energie are nevoie sa ingereze/paraziteze o alta pentru a se perpetua. Noi folosim energia vegetalelor si animalelor inferioare cu care coexistam dar daca sunt alte planuri pe care energia noastra emotionala e combustibilul vietii? Oricum, Terra pare un mecanism tare bine uns in vederea stoarcerii energiei emotionale a oamenilor. Si ne pricepem de minune sa o eliberam, vezi lungul sir de conflicte care ne pigmenteaza istoria, energia inepuizabila a egoului, povestile de dragoste si sacrificiu, etc, etc (foarte interesante pentru conturarea acestei piste sunt cartile lui Robert Monroe). Nu reusim oricat s-a incercat sa actionam rational, fara emotii, de unde si viteza redusa cu care rasa umana progreseaza. Deci, daca ipoteza ar fi reala, cat de mult v-ar incanta posibilitatea de a fi materie prima pentru alte forme de viata? Ma rog, banuiesc ca nici pe gaini nu le-ar incanta sa afle intr-o zi ca se plimba energice prin curtea taranului si sunt hranite cu graunte bune doar pentru a poposi in ciorba lui la un moment dat....Dar ce ar putea sa faca? S-au obisnuit prea mult cu viata comoda din ograda iar revenirea in salbaticie presupune si pericole (vezi prepelitele aproape exterminate...). Ca sa nu mai pomenim de faptul ca nu isi amintesc cum era in salbaticie. Din perspectiva asta, doar Budhismul s-ar fi apropiat mai tare de esente. Celalte religii pun accent tot pe emotii (vezi dragostea crestina-o emotie pozitiva, razboiul sfant la musulmani sau tirania Karmei la hindusi, etc) pe cand Budha ne cerea sa ne retragem treptat din lume pentru a reveni in Nirvana fara sa mai revenim in caruselul emotiilor terestre....

joi, 3 noiembrie 2016

Unde e buba sistemului de economisire-creditare

S-o spunem din start, sistemul gândit în România pentru încurajarea economisirii în vederea acumulării sumelor necesare pentru renovarea sau achiziţia unei locuinţe discriminează deponenţii care doar vor să pună un ban de-o parte într-o bancă comercială faţă de cei care o fac utilizând pârghia subvenţiei de stat din sistemul băncilor pentru locuinţe, care primesc 25% din sumele economisite anual, dar nu mai mult decât echivalentul a 250 de euro, timp de 5 ani. Nu există niciun algoritm care să lege mărimea subvenţiei de nivelul indicatorilor pieţei monetare, ceea ce face ca o persoană care ar economisi echivalentul a 5.000 de euro în 5 ani - iar marea majoritate a depozitelor din sistemul bancar sunt sub acest prag - să primească în prezent o dobândă de 1-2% la sold pe an din partea băncilor comerciale, dar 250 de euro pe an din sistemul de economisire-creditare (25% din suma pe care şi-a propus s-o economisească printr-un contract încheiat cu o bancă pentru locuinţe, fie aparţinând BCR, fie Raiffesisen, să spunem 1.000 euro pe an sau 5.000 euro la finalul perioadei), adică 1.250 euro în total. Or, între 1-2% şi 25% este o mare diferenţă.Continuarea

joi, 20 octombrie 2016

De ce nu sunt discriminaţi debitorii în euro de conversia creditelor din CHF

Când creditul în CHF era la mare modă, RMO-urile erau 40%. Între timp au tot fost diminuate până la 10% în prezent. O bancă ce a oferit un împrumut în CHF echivalent cu 60.000 de euro pe 30 de ani prin 2006 era obligată să deţină doar 24.000 euro pentru a fi blocaţi în rezerve, bani din care i s-au restituit până acum 18.000 euro prin diminuarea RMO. Banca noastră a încasat însă din ratele debitorului aproape 46.000 euro doar în primii 10 ani, potrivit simulării BNR. Şi mai are de încasat bani încă 20 de ani. Nu e chiar rău. De aici se vede si subtirimea eforturilor BNR de a bloca expansunea creditului: in loc sa inaspreasca normele de creditare (raportul rata/venituri), BNR a majorat doar rezervele minime obligatorii desi era clar ca bancile nu se vor lasa descurajate de vreme ce Romania urma sa adopte la un moment dat euro, trecand la RMO-urile din zona euro (aprox. 2%). Or, BNR a relaxat normele de creditare chiar in 2007, pe varf de bula...Continuarea:  http://www.bursa.ro/opinii-de-ce-nu-sunt-discriminati-debitorii-in-euro-de-conversia-creditelor-din-chf-309899&s=banci_asigurari&articol=309899.html

luni, 17 octombrie 2016

Ori esti lobbyst, ori nu mai esti lobbyst...Nu, Hostiuc?

Legea conversiei imprumuturilor a intrat pe ultima suta de metri, probabil ca saptamana asta se da votul in Parlament...Ce sa vezi, azi apare in ZF o analiza a BNR (la solicitarea ZF) din care reiese ca debitorii in franci au platit in intervalul 2006-2016 rate cumultate mai mici decat cei in euro sau lei (recordul)-exemplul dat era pentru un credit de 60.000 euro pe 30 de ani. Daca solicitarea venea din partea unui ziar mai generalist intelegeam ca n-au prins mecanismul dar Hostiuc stie cu ce sa mananca ratele fixe si egale....Mai exact, in primii ani ponderea dobanzilor e foarte mare iar pe parcurs principalul rambursat ajunge sa domine...Debitorii in franci au platit mai putin pentru ca aveau dobanzile mai mici...In schimb, cum principalul calculat in lei a crescut prin aprecierea francului cu 70% (doar 20% la euro), in final acestia vor rambursa cel mai mult dupa cum reiese chiar din exemplul BNR....Bravos Hostiuc, exact la timp, poate-poate...Va amintiti petardele ZF din preajma votarii legii darii in plata, nu? Apropos, legea conversiei nu e o lege sociala, e o lege care amendeaza bancile care au inselat increderea consumatorilor vanzandu-le produse riscante cu aerul ca dau ceva stabil si absolut sigur

joi, 6 octombrie 2016

Guvernul privatizează tot, dar nu uită de exitul FP la Salrom

Ce noimă are cumpărarea participaţiei Fondului Proprietatea la Salrom în plină campanie de privatizări agresive demarate de Guvern?Fondul Proprietatea este oricum în proces de lichidare accelerată, iar vânzarea partipaţiei la Salrom, o societate care înregistrează profit, n-ar fi oricum prea îndepărtată. Aşa că presiunile puse pe managementul Salrom în vederea eficientizării acţiunilor sale sunt asigurate din partea viitorilor minoritari. Sigur, mai rămâne problema preţului - poate că FP nu va obţine foarte mult dacă vinde o participaţie unde statul are 51%, cu excepţia unei vânzări către... acţionarul majoritar, interesat brusc să-şi consolideze participaţia, şi care ar fi dispus să supraliciteze, doar reintră în posesia unei companii valoroase. Iar după ce redevine proprietar cu 100%, în contextul procesului de privatizări de care vorbeam la început, logic ar fi ca statul să scoată iar la vânzare un pachet minoritar, de 20-30%, urmat de listarea la bursă, nu? De ce nu s-ar lista însă pachetul minoritar (total sau parţial) deţinut de FP? Continuarea

miercuri, 14 septembrie 2016

Kompromat la Isărescu. Cine pune în pericol independenţa Băncii Centrale?

Alina Mungiu, una dintre mamele-surogat ale societăţii civile, şi Lucian Croitoru, consilierul etern al Guvernatorului, au scris recent două texte în care identifică sursa şi mobilul atacurilor din ultima vreme la adresa BNR: politicienii care vor să pună în cui independenţa instituţiei. Argumentele lor merită analizate deşi ambii par să urmărească decredibilizarea vocilor critice.

Alina Mungiu-Pippidi identifică un “kompromat” la adresa lui Isărescu într-un editorial de pe România Curată (“Kompromatul bine făcut”). Termenul, aşa cum explică autoarea, provine din Rusia unde la începutul anilor ’90 nu se mai puteau ridica cu japca oamenii de pe stradă, trebuia păstrată aparenţa democratică. Aşa că li se înscena câte ceva incomozilor. “Kompromatul nu e doar propagandă neagră, ci conţine şi nişte elemente de securism pur: folosirea de materiale secrete din arhivele securităţii în mod trunchiat, crearea unui eveniment declanşator care mai târziu se va dovedi a fi fost o făcătură sau ceva irelevant (să zicem că poliţistul te opreşte pe şosea, îţi deschide portbagajul în care zice că a găsit ceva neautorizat, tocmai atunci trece un ziarist şi face o poză etc., mai târziu episodul va fi clarificat complet ca inocent)”. Alina Mungiu-Pippidi enumeră succint detaliile kompromatului la Mugur Isărescu şi încearcă mai pe larg să-i descifreze motivaţiile. “Am avut o bancă centrală independentă, practic singura reuşită de instituţie independentă după 1990. O să mai avem aşa ceva şi după Isărescu, sau succesiunea se va aranja politic?”; “Cui îi pasă care sunt salariile la BNR, câtă vreme instituţia performează? Singuri şi le produc”; “A greşit Isărescu când a dat sfatul de austeritate lui Băsescu? Păi eu am fost prima care a strigat atunci că nu e bine şi că este o soluţie alternativă, dar nu e Isărescu de vină. Părerea lui era alta decât a mea. El aşa credea că e bine. Decidentul e de vină, el trebuia să ceară toate opţiunile, de la mai mulţi experţi, şi să aibă un consilier competent să aleagă. Asta a ales”; “Experţii nu sunt niciodată de vină (dacă nu îşi vând opinia) şi a da în judecată la DNA pe tema asta e stupid şi pierde vremea DNA. Cine câştigă din defăimarea la toate orele şi pe toate canalele a BNR? Cine vrea să politizeze şi să controleze instituţia” (sublinierea autoarei). Rezumând, deşi nu găseşte partea de “securism pur” (înscenările cusute cu aţă albă) din kompromatul la adresa lui Isărescu, Mungiu-Pippidi schiţează câteva coordonate ale campaniei negative la adresa acestuia (acuza că ia prea mulţi bani, că l-a sfătuit greşit pe Băsescu când cu tăierea salariilor şi pensiilor) şi identifica şi motivaţiile celor care stau în spatele kompromatului-politicienii care vor să politizeze şi să controleze instituţia, răpindu-i aura sa independentă câştigată cu greu sub Mugur Isărescu.

Ei bine, surprinzător sau nu, la o concluzie asemănătoare ajunge şi consilierul Guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, în articolul “Cum a ajuns BNR să joace rolul unui partid la putere în lupta politică” publicat pe siteul hotnews.ro şi pe blogul instituţiei, opiniibnr.ro. Ce spune pe scurt Lucian Croitoru? În momentele în care avem guvern politic, structura consilului de administraţie al BNR reflectă raporturile de putere din Parlament iar critica opoziţiei este oricum focalizată pe Guvern. În momentele în care avem Guvern tehnocrat, forţele politice nu prea au spre cine îşi orienta energiile demolatoare dintre vechii adversari, aşa că se vor concentra spre specialiştii apolitici. “Deoarece modelul „partidele din opoziţie critică permanent partidele de la guvernare” este suspendat pe perioada în care există un guvern tehnocrat, partidele sunt nevoite să găsească noi teme şi instituţii pentru a fi criticate în locul partidelor înseşi şi a duce critica la nivelul potenţial, cel puţin pe anumite probleme. Banca centrală şi, în legătură cu aceasta, sistemul bancar, ale căror politici sunt oricum greu înţelese de publicul larg şi de politicieni, precum şi guvernul de tehnocraţi, devin în mod necesar ţinte ale criticii. Banca centrală va continuă să fie criticată cu preponderenţă tot de reprezentanţii partidelor care au fost în opoziţie înainte de numirea consiliului de administraţie al băncii centrale. Această se întâmplă deoarece în consiliul de administraţie al băncii domină membrii numiţi de partidul care a fost la putere, adică de adversarii politici. Mai mult, guvernatorul sprijinit de toate partidele şi votat în unanimitate, aşa cum am arătat, devine el însuşi un bun candidat pentru critică, şi va fi criticat în special de partidele care au fost în opoziţie la momentul numirii consiliului de administraţie de către parlament. În schimb, guvernul de tehnocraţi va fi criticat cu preponderenţă de partidul care a fost la putere. Pe de o parte, acesta are puţine beneficii din criticarea băncii centrale, iar pe de altă parte, el este cel care a fost nevoit să cedeze puterea în favoarea guvernului tehnocrat. Şi în cazul băncii centrale, şi în cazul guvernului tehnocrat, criticile se vor intensifica pe măsură ce momentul alegerilor se apropie.” subliniază Croitoru. Cu alte cuvinte, critica la care este supusă conducerea BNR în aceste momente face parte doar din specificul jocului politic, nu e ceva foarte serios, tot aşa se întâmpla dacă activitatea sa era perfectă. Toţi politicienii caută ţapi ispăşitori şi ţinte facile când se apropie campania iar tehnocraţii din Guvern şi BNR servesc de minune la asta, cu menţiunea că PNL-ul va critica mai mult BNR (vezi deputatul Zamfir cu legea dării în plată sau Lucian Isar, liberal prin...alianţă) iar PSD-ul se concentrează mai mult pe Guvernul tehnocrat. Această teorie e mult mai subtilă şi scoate de sub lupa publicului motivele reale de critică limitându-le la ping-pong-ul uzual de campanie, cu acuze exagerate sau nefondate. Trăgând linie, pe de-o parte avem politicienii (nenumiţi) care vor să controleze BNR-ul, să-i ciuntească independenţa şi din acest motiv o critică pentru a-i slabi poziţia, iar pe de altă parte avem tot politicienii care critică Banca Centrală ca exerciţiu de campanie, pentru că n-au o ţină mai bună în partidele cu care concurează în timpul unei guvernări tehnocrate. Cum politicienii au o imagine dezastruoasă în rândul opiniei publice, să legi doar de politicieni resorturile criticilor aduse instituţiei e cât se poate de eficient. Compromite mesagerul (chiar dacă acesta nu e corect identificat) când nu poţi demonta mesajul-e o strategie veche de când lumea.

Cu toate astea, niciunul dintre cei doi autori nu demontează (şi nici măcar nu enumeră) principalele reproşuri la adresa Băncii Centrale sub actuala conducere. Să le enumerăm noi încă o dată:

-Falimentele bancare de la începutul anilor ’90 petrecute cu BNR sub înţeleapta conducere a domnului Isărescu. Bancorex, Bankcoop, Albina, Dacia Felix, etc
-Tolerarea asocierii CEC-FNI la începutul anului 2000, respectivul parteneriat aducând un val uriaş de noi “investitori” în fond, gata să doarmă linistiţi că doar era principala bancă de stat în schemă. -Pasivitate în ceea ce priveşte apariţia şi proliferarea băncilor populare tot în perioada de glorie a FNI-ului. Abia după un val de falimente a apărut legislaţia care să descurajeze fenomenul.
-Hiperinflaţia anilor ’90 care a fost cauţionată de conducerea BNR. Deşi sursele acesteia erau preponderent politice, domnul Isărescu a ales să urmărească doar fenomenul, încurajând populaţia să economisească mai departe în lei, în locul unei demisii dezaprobatoare.
-Relaxarea normelor de creditare pe vârful bulei speculative din anii 2007-2008. Aprobarea creşterii raportului rată/venituri de la 30-35% în cazul unui credit ipotecar la 60-70% a adus noi recruţi pentru falimentele personale care vor prolifera după 2009.
-Comportamentul iraţional de a creşte dobânzile la lei pe vârful crizei financiare, ducând spre faliment multe afaceri autohtone.
-Contribuţia la contractarea împrumutului de la FMI prin care se salva pielea băncilor care umflaseră bula creditului din România, acestea primind de urgenţă o bună parte din rezervele minime obligatorii blocate la BNR iar golul proaspăt din visteria Băncii Centrale fiind ocupat de grosul împrumutului de la instituţiile financiare.
-Lobby-ul agresiv făcut în favoarea sectorului bancar şi în defavoarea clienţilor acestuia, persoane fizice sau mici antreprenori. BNR s-a opus constant apariţiei unei legi a falimentului personal, unei legi a conversiei împrumuturilor din valută în lei sau a legii dării în plată (ocazie cu care oficiali ai Băncii Centrale au ameninţat iniţiatorii şi cu DNA...)
-Păstrarea a 60% din aurul românesc în străinătate în condiţiile în care argumentele care au dus la expedierea sa acolo nu mai stau în picioare acum (s-a invocat la un moment dat costurile ridicate cu depozitarea în ţară şi nevoia de diversificare a plasamentelor purtătoare de dobândă-vezi raportul BNR din 2002, dar în prezent se plăteşte custodie pentru aurul păstrat afară şi nu se mai încasează nicio dobândă pentru că nu se mai fac plasamente la entităţi private).

După cum vedeţi, n-am pomenit nimic nici de salarii, nici de consilierea privind tăierea salariilor şi pensiilor în 2010 iar lista este, chiar şi în lipsa acestor reproşuri, destul de lungă... Să ceri ca cineva să-şi asume răspunderea pentru acest lung şir de scăpări nu înseamnă că vrei să anulezi independenţa băncii centrale (de altfel, independenţa instituţiei s-a manifestat mai mereu doar în raport cu interesele debitorilor, mai niciodată în raport cu interesele băncilor din România), ba dimpotrivă-abia după ce aceste erori nu vor mai fi posibile putem vorbi de un supraveghetor independent al sectorului bancar şi nu de un agent de lobby al acestuia.

miercuri, 7 septembrie 2016

Comisia Europeană vrea să ia bonurile de masă săracilor abonaţi la donat sânge

Comisia Europeană a cerut ţării noastre să elimine stimulente financiare pentru donatoriii de sânge, respectiv bonurile de masă, prin urmare România va trebui să încurajeze în curând doar donaţiile benevole. Motivul invocat este că există deja un public format care ţinteşte stimulentele financiare acordate donatorilor şi care n-ar fi tocmai în cea mai bună stare de sănătate.Continuarea

miercuri, 17 august 2016

Scandalul permisul auto schimbat peste rând de Tăriceanu seamănă izbitor cu filmarea întâlnirii Geoană-Vântu care l-a făcut președinte pe Băsescu

Ca și atunci, avem o echipa de jurnaliști aflați întâmplător pe teren înainte de eveniment. Unii ar putea afirma că s-a mers la pont, atunci ca și acum, alții că e vorba doar de coincidență și de urmărirea subiectului unei posibile știri (atunci candidatul Geoană, acum cozile de la schimbarea permiselor auto) care au generat, prin ricoșeu, adevărate bombe de presă. Nu putem ști cu precizie dacă episodul de acum e rodul unei pure întâmplări, putem însă urmări cum este împachetat subiectul de către cei care l-au lansat și de cei care îl propagă, cu dezvoltările sale ulterioare. Știrea cu Tăriceanu apărea joi 11 august la ora 14 pe news.ro sub semnătura lui Raul Giuglea..Continuarea

marți, 16 august 2016

SRI curtează presa: ziariștii de la mai multe publicații au primit mailuri cu prezentarea liniștitoare a noului sistem informatic Big Brother

"SII Analitics” se dorește a ușura conectarea între bazele de date în scopul eficientizării activității administrative, combaterii evaziunii, crimei organizate și terorismului și nicidecum un instrument care face serviciul de informații atotputernic, se arată în prezentarea primită prin poșta electronică de la SRI. La câteva paragrafe distanță apar contradicțiile...

Noutatea care merită subliniată în comunicarea SRI este că deja serviciul a făcut descărcări ale bazelor de date de la mai multe institutii publice. Asta deoarece "astăzi, conform reglementărilor în vigoare, Serviciul Român de Informații este autoritate coordonatoare a acestei structuri IT&C pentru realizarea schimbului de date între instituțiile din Sistemul Național de Apărare. SII ESTE OPERAȚIONAL ÎNCĂ DIN ANUL 2006”.

Să spunem că "SII” vine de la sistem informatic integrat. În anul 2015 SRI lansa o licitație privind proiectul "SII Infrastructură” care presupunea exact achiziționarea de echipamente care să permită "consolidarea bazelor de date preluate de la instituțiile publice participante în proiect cu calitatea de furnizor de date, într-o singură instanță de bază de date, și ulterior regăsirea datelor". Avem deci un sistem care centralizează aceste date existente la mai toate autoritățile publice relevante iar instituția care se ocupă de coordonarea procesului este, surpriză!, SRI. Adică exact instituția care a fost acuzată tot mai des în ultima vreme că intervine partizan în jocurile politice și că impreună cu DNA-ul (celebrul binom!) este adevărata sursă de putere în România.

Iată cum încearcă SRI-ul să ne liniștească temerile legate de noul Big Brother informatic..Continuarea

vineri, 12 august 2016

10 exerciţii de transparenţă pentru BNR

Reprezentanţii Băncii Centrale se plâng pe toate canalele pe care le au la dispoziţie că sunt atacaţi pompieristic şi populist, fără argumente. Un motiv foarte serios de a da ocazia BNR să răspundă argumentat la principalele reproşuri care s-au auzit din media în ultima vreme. Iată care ar fi întrebările la care e binevenit un răspuns detaliat, argumentat şi netehnic din partea instituţiei. Continuarea

luni, 8 august 2016

Lui Mugur Isărescu i-au pus rușii gând rău

Când cineva e contestat iar argumentele pentru a-l apăra lipsesc sau pălesc în fața contraargumentelor criticilor, e momentul să aflăm că linșarea acestuia "e mâna rușilor”. De cele mai multe ori merge.

"Dacă lărgim puțin poza, vedem că, pe rând, instituțiile statului sunt supuse unui asalt violent, menit să le arunce într-o defensivă care să le afecteze credibilitatea și a cărei gestionare să le ocupe mult din acțiune. Iar BNR este doar cea mai recentă pe o lista lungă pe care s-au aflat în diverse momente SRI, ICCJ, DNA, SPP etc. Și când vorbesc de asalturi, nu mă refer la semnalarea și critica unor reale disfuncționalități, adică la demersuri legitime, ci la atacuri populiste, pe teme cu mare impact emoțional. Cine are interesul unor asemenea acțiuni, cine are interesul unor instituții decredibilizate, deci al unui stat cât mai slab? Va las să apreciați uitându-va în țară, dar și dincolo de granițele ei, spre est”. Iată finalul apoteotic al articolului Ioanei Ene Dogioiu, senior editor la ziare.com, "De ce trebuie linșat Mugur Isărescu”. E vorba despre tevatura stârnită în media de discuțiile privind veniturile Guvernatorului, subiect pe care comunicarea din BNR a vrut să-l închidă după dezvăluirea salariului șefului BNR, dar care s-a dovedit strategie ieftină de vreme ce n-a fost dezvăluit și venitul Guvernatorului (salariu plus bonusuri, indemnizații, etc). Continuarea

duminică, 7 august 2016

De ce a acceptat Mugur Isărescu creditele în franci elvețieni? Pentru că le recomanda Money Channel!

Analistul Radu Soviani disecă pe blog salariul lui Mugur Isărescu și cum s-ar putea verifica dacă acesta își ascunde sau nu veniturile.Soviani postează și un filmuleț savuros în care Isărescu explică de ce a permis ca persoane cu venituri mici și riscuri asociate mari să se împrumute în CHF și cui aparține "o bună parte din responsabilitate".

Este o selecție dintr-o conferință de presă urcată pe YouTube în ianuarie 2015, în care Guvernatorul răspunde la interpelarea "Ați prezentat faptul că 75% dintre debitorii în franci au venituri mai mici de 2.500 lei. Aș vrea să va întreb cum explicați această apetență a băncilor, de a îndrepta un instrument exotic-creditul în franci elvețieni pentru români, către cei cu venituri mici?” Iar Mugur Isărescu spune textual (vezi video). "Unul dintre motive a fost, să zicem, activitatea dumneavoastră extrem de activă la Money Channel, să spuneți că este bine să se ia credite în franci elvețieni. Eu țin minte foarte bine”. "În lei”, intervine Radu Soviani, "să se ia în lei”. "No-no, hai să nu ne certăm aici, am memorie foarte bună”, replică Guvernatorul. "Că sunt cele mai ieftine...și când noi spuneam că prezintă risc...adică, ce faceți domnu’Guvernator, există și în România un credit cu dobânda mai mică și mai ieftin și dumneavoastră vreți p-ăla să-l descurajați. Deci aveți o bună parte din responsabilitate”.

Cu alte cuvinte, șeful instituției de supraveghere, ia deciziile în funcție de ce opinii se vehiculează în media? De ce mai primește atunci 13.600 de euro pe lună, conform propriilor declarații? Care mai este responsabilitatea instituției? Mă rog, aici am văzut din filmuleț că responsabilitatea BNR poate fi pasată presei la nevoie. Oricum, în legătură cu recomandările Money Channel, n-ar trebui exclusă premisa că și ilustrul Guvernator mai minte câteodată, cum insistă Radu Soviani. Continuarea

luni, 1 august 2016

Despre castraveți, economie de piață și competența PR-ului Kaufland

Sunt de două ori mai scumpi în România ca în Germania castraveții murați ungurești sau angajații Kaufland România sunt de două ori mai incompetenți/hoți decât cei germani?

Un articol a stârnit multe comentarii și un drept la replică din partea companiei Kaufland. Pe scurt, era vorba despre un român ce a postat pe net două fotografii care înfățișează același produs-castraveciori murați ungurești, la Kaufland Turda din România și Kaufland Aachen, din Germania. Priviți cu atenție fotografia. Vedem două prețuri, exprimate în lei și euro pentru același produs, vândut în același borcan de 720 ml. Prețul în euro este de 1,69 iar cel în lei de 14,99 (prețuri psihologice). Faci conversia euro/leu la cursul zilei și descoperi că e de două ori mai scump în România. Ocazia cu care PR-ul companiei Kaufland a trimis un drept la replică în care explică mecanismele economiei de piață și grija față de clienți (îl găsiți în textul original intregral), sugerând un proces dacă nu va fi publicat integral și nu se vor face corecțiile în text...Continuarea

miercuri, 27 iulie 2016

Piperea: Aștept un Guvern cu angajament NAȚIONAL, demn în UE și în NATO, ce refuză vasalitatea față de multinaționale, orientat spre omul de rând

Un interviu de zile mari cu Piperea, pentru noptile albe ale nemuritorilor din Doamnei si teleghidatilor de la Palatul Victoria....

"În interviul acordat ActiveNews cunoscutul avocat a vorbit despre războiul purtat împotriva băncilor și "Autorității Naționale de Protecție a Sistemului Bancar”(adică BNR), masonerie și modul în care "frații” pot influența decizia la nivel înalt, anticorupția omniprezentă și absența marilor corupători din corporații, Tezaurul României și posesorul său de drept și despre felul în care ar trebui să arate și să se comporte un Guvern național în antiteză cu actualul Executiv compus din marionete bruxelleze". AICI

joi, 7 iulie 2016

Ce ne-a adus Uniunea Europeană?

Cu ochi la fondurile europene pierdem din vedere transferul activelor, cedarea suveranității și migrația elitelor profesionale. Propaganda pro-europeană, progresistă, umanistă, pro-diversitate și ce mai vreți încearcă să ne convingă că Romania e pe calea cea bună, beneficiar net al fondurilor europene și în curând, datorită diferentialului de creștere economică, va prinde din urmă media UE la nivel de trai. În timpul asta petrolul a plecat de mult, distribuțiile de energie l-au urmat împreună cu jumătate din terenul arabil, pădurile ne fac cu mâna din goana tirurilor. Importăm mai mult decât exportăm chiar și în ceea ce privește produsele agricole și alimentare, crema specialiștilor a plecat de mult împreună cu micii meseriași care au găsit salarii mai atractive în Vest, s-au integrat în comunităților respective iar din a doua generație legătura lor cu țara se va rupe, implicit fluxul remiterilor se va subția considerabil. Continuarea

luni, 4 iulie 2016

Brexitul are şi părţi bune pentru România?

Rar mi-a fost dat să văd un cor mai uniform precum cel organizat de media "quality" şi analiştii convocaţi de aceasta în momentul confirmării rezultatelor la referendumul organizat de Marea Britanie privind rămânerea sau părăsirea UE. E rău, foarte rău pentru britanici şi este rău şi pentru România prin ricoşeu, era părerea aproape unanimă.Continuarea

miercuri, 29 iunie 2016

De ce a plecat din țară aurul de la BNR?

Aproximativ 60% din aurul României a plecat din țară de mai mulți ani, o mutare justificată fie prin costurile mari de depozitare (!), fie prin necesitatea de a rentabiliza aceste dețineri ori prin plusul de credibilitate oferit de depozitar (Banca Angliei). În contextul Brexitului, lumea și-a adus aminte că mai mult din jumătate din aurul României-e vorba de 61 de tone din cele 104 deținute acum în total-a luat de ceva vreme drumul bejaniei și se află cazat la Banca Angliei în acest moment. Continuarea

joi, 23 iunie 2016

Acești nebuni providențiali

Uciderea parlamentarei britanice Joanne ("Jo”) Cox a schimbat raportul de forțe între taberele care luptau pe frontul Brexitului. Un incident izolat care ne duce cu gândul la asasinarea fraților Kennedy printr-un plan elaborat ce trimite la prototipul asasinului descris în filmul Candidatul Manciurian (personajul principal era controlat printr-un soi de inginerie psihologică). Iată două pasaje relevante din cartea lui Patrick Dolan, "CIA și asasinarea celor doi Kenedy” apărută la editura Corint. Continuarea

miercuri, 22 iunie 2016

Dar dacă Brexit-ul e o afacere pentru britanicul mediu?

Apropierea referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE naşte dezbateri aprinse, scenarii apocaliptice şi sondaje de opinie contradictorii (alternează ameţitor viteza cu care ponderea unei tabere sau alta se schimbă în cercetările sociologice). Continuarea

miercuri, 15 iunie 2016

CCR elimină abuzurile din legislația privind abuzul în serviciu

Decizia Curții Constituționale a determinat poziționări diametral opuse în tabăra apărătorilor și contestatarilor rolului providențial al justiției-spectacol în societate. Ce s-a schimbat de fapt? CCR a admis excepția de neconstituționalitate referitoare la articolul privind abuzul în serviciu din Codul Penal. Mai exact, este vorba de pasajul "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin această cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupă o funcție publică”.Continuarea

marți, 14 iunie 2016

Duios Clotilde trecea

Zilele fără un interviu cu fosta candidată a USB la sectorul 1 prin media "quality” au fost rare în ultima vreme. După un miting pentru renumărarea voturilor la sectorul 1 bine acoperit de televiziuni sâmbătă, inclusiv interviurile de la fața locului cu Clotilde, am văzut opiniile candidatei anti-sistem duminică pe Hotnews și luni în România liberă. "Furată” în alegeri și bine victimizată, vulnerabilă dar totuși puternică, Clotilde crede, speră, face strategii și mai presus de orice se sacrifică pentru poporul care a adoptat-o, după cum reiese din interviurile în cauză. Să ne aplecăm însă asupra "furtului”. Continuarea

marți, 7 iunie 2016

Fanii DNA nu știu să piardă

Explicații fanteziste, propuneri totalitare, teorii ale conspirației vor să împacheteze într-un ambalaj digerabil locul doi ocupat de forțele "progresiste”.

Să începem cu preferatul Alinei Mungiu, Nicușor Dan. Acesta a găsit explicația înfrângerii Clodildei Armand la sectorul 1: frauda. Asta pentru că USB a avut inițial delegați în toate secțiile de votare din sector dar o parte s-au retras, inclusiv pentru a participa la concertul Maroon 5 care a avut loc duminică seară. "Nu puteam să îi mai înlocuim, pentru că era o dată limita până la care se propuneau și au rămas niște secții în care nu am avut pe nimeni", spune Nicușor Dan. Adică hipsterii care ies în stradă pentru soarta democrației nu rezistă când au de ales între democrație și Maroon 5. Nicușor a cerut renumărarea voturilor în câteva secții de votare unde n-a avut observatori sperând că va demonstra murdara coaliție între partidele "vechi” împotriva noului său partid "anti-sistem”. Un partid anti-sistemul politic românesc dar pro-sistemul globalist, pro-justiție teleghidată și pro-directive europene îndeplinite cu sfințenie. Continuarea

duminică, 5 iunie 2016

Uite si noul USL...se chema USR si e iubit de servicii

Nicusor Dan devine solutia securista a celor ce se împiedică de aripa PDL-ista a PNL-ului, de dictia lui Predoiu sau de tamaierea DNA-ului si nu mai votează....vor avea expunere maxima de maine...daca PSD-ul & ALDE au ceva cap, ar trebui sa considere USR-ul (ce potriveala cu USL nu?) principalul adversar....de acolo poate veni noul Ciolos...

sâmbătă, 4 iunie 2016

O noua mostra de gandire schioapa a crucisatorului CTP

"Dezvăluirile ar fi fost incomode dacă erau făcute pe vremea când Maria Olaru era o gimnastă adolescentă, nu acum. Asta se întâmpla după căderea regimului comunist, în anii `90, prin urmare, Maria îi putea spune mamei ei, putea să reclame la Protecția Copilului, la Poliție, să se adreseze presei pentru relele tratamente la care erau supuse ea și colegele". Unde greseste maestrul?

Maria Olaru a practicat gimnastica de performanta fiind, totusi, un copil. Un copil batut cand nu stralucea la antrenamente, timorat, dominat psihologic de cei care ii erau parinti la club si cu care statea mai mult decat cu parintii biologici in acea perioada. Vedem cum apar marturisiri de copii abuzati de preoti catolici la ani buni dupa consumarea evenimentului, cum victimele abuzurilor vin in fata opiniei publice dupa ce si-au recastigat echilibrul si au capatat forta sa spuna adevarul si sa darame statuia celor care profitand de ascendentul asupra lor ii abuzau intr-un fel sau altul. "De ce n-ati vorbit atunci, cand erati violati de inaltii prelati, le-ar arunca in nas CTP-ul, acum faceti pe victimele?". Draga Cristian Tudor Popescu, asa intelegi tu lumea, cuplul sportiv-antrenor atunci cand sportivul e junior (adica una intre doi adulti autonomi) si binomul abuzat-abuzator, ca o relatie intre egali care poate fi denuntata oricand cand lucrurile nu merg?

Maria Olaru cred ca povesteste in carte cum o colega care facuse nu stiu ce pozna la pregatire (mancase dulciuri sau asa ceva), e batuta demonstrativ de propriul parinte cu cureaua in fata tuturor, o corectie necesara doar pentru a nu fi eliminata din lot. De ce n-a reclamat la Protectia Copilului? Poate pentru ca doar in rare momente victimele abuzurilor aflate intr-o postura de inferioritate fata de abuzator au curajul si determinarea sa reactioneze imediat?. Mai ales cand vorbim de copii, tenismenule! Si inca ceva: performanta cu bataia a fost posibila in Romania pentru ca toti acesti copii abuzati de genii ale pedagogiei precum Belu&Bitang, veneau din familii modeste, care se bucurau anticipat imaginandu-si cum numara ei banii castigati de copiii minori. Care erau de acord cu bataia cata vreme bataia apropia mai mult familia de capatuiala, o scotea din foame...Vad ca unii apara stilul violent al antrenorilor, uneori cu exemple personale, fara asta nu se face performanta, copiii percep diferit violenta antrenorilor!

Asa sa fie? Copiii sunt mai putin sensibili la stimulentele adultilor (bani, ego=glorie) astfel incat e posibil sa-i motivezi maxim doar prin violenta...Dar asta inseamna ca e bine? Umilinta si violenta nu pot fi utilizate in scopuri nobile, oricat s-ar da unii peste cap sa acrediteze ideea asta. De aia sportul amator ar trebui stimulat mai mult...In definitiv, cine vrea ca niste fetite de 12-13 ani sa o ia pe coaja doar pentru ca niste bizoni sa se simta mai romani cand le canta imnul? Vezi aici declaratia altui geniu pustiu pe acelasi subiect

O doza de jurnalism “echidistant”, marca inregistrata Dan Popa

Hymerion” are surse bune in banci de unde face rost de tot soiul de documente. Pe blog a publicat recent cateva motive de respingere a cererilor de creditare, reguli impuse la nivel intern de banca. In general, sursele lui pot fi bancile in cauza dar si BNR-ul care arunca un ochi pe normele care ii vin la aprobare, data fiind prietenia recunoscuta intre Popa si expertul pe comunicare Oanta din BNR. Si ce vedem in aceste liste cu persoane non-grata impuse de o banca? Printre altii, insotitori ai persoanelor cu handicap, asistentii maternali si rromi. “Nu va mai spun ca exista institutii de credit care excludeau rromii de la creditare . Din pacate, normele lor au o vechime mai mare de un an asa incat nu pot fi atacate la Consiliul privind combaterea discriminarii” se exprima prudent Dan Popa. Poate n-or putea fi atacate, dar in calitate de jurnalist, adica de persoana care isi foloseste simtul critic in folosul publicului, ce faci? Ai o lista care arata discriminare pe fata (vorbesc aici si de asistentii maternali si insotitorii persoanelor cu handicap nu doar de rromi) si tu nu dai numele bancii? De ce, speri ca o se indrepte?

vineri, 3 iunie 2016

Cat de jos poate ajunge Cartianu? Sau o fi doar sarac cu duhul?

" Fosta gimnastă Maria Olaru spune că antrenorii care au făcut-o campioană mondială şi olimpică - Octavian Belu şi Mariana Bitang - îi vorbeau urât şi chiar o băteau. Aşa o fi, nu ştiu. Dar faptul că Maria Olaru s-a măritat cu deputatul Bogdan Diaconu, un personaj insalubru, rusofon, antieuropean şi antiamerican, creaţie a PSD şi actual preşedinte al PRU, mă bagă la bănuieli. Ruşii au prostul obicei de a destabiliza o ţară discreditându-i valorile“, a notat Cartianu. Hai, putea sa sugereze ca Olaru vrea doar succesul editorial facil. Il intelegeam, se simtea amenintat ca "autor de succes" (desi cartile lui Cartianu sunt la fel de captivante ca voma). Dar sa o dai in geopolitica de la orice rahat, cred ca e prea mult. Poate tot rusii l-au plantat si pe acest Balzac second-hand, sa ne scada confortul intelectual, mai stii?

Sictirul e cool doar când ne convine

Apar îndemnurile mobilizatoare pentru paticiparea la vot la localele din 5 iunie. “Un vot în minus al vostru, al celor educaţi, al celor sofisticaţi, al celor informaţi, înseamnă un vot în plus pentru cei ne-educaţi, pentru cei ne-informaţi, pentru cei ne-sofisticaţi”. Este mesajul central care reiese din articolul şefului Hotnews, Cristian Pantazi-“Manifest anti-lehamite. Sictirul nu e cool”. Dincolo de tenta sa discriminatoare/dispreţuitoare (“ceilalţi” sunt electorat de mâna a doua), articolul încearcă să mobilizeze alegătorii de dreapta, cunoscându-se că cel de stânga, fidel PSD, este mai disciplinat. “Tot ce vrea Sistemul corupt e să va fie lehamite. Va vrea îndepărtaţi de politică, exilaţi în lungi discuţii încheiate cu constatarea unei stări generale de alienare. Vă vrea cu căştile bine îndesate pe urechi, surzi şi dezinteresaţi de treburile Cetăţii”. Acum, dacă îmi amintesc bine, Hotnews nu s-a dat de ceasul morţii ca să determine votanţii să fie interesaţi de treburile Cetăţii la referendumul de suspendare a fostului Preşedinte Băsescu. Acolo civismul avea altă miză, important era să nu fie întrunit pragul de validare. Dacă propunerea Coaliţiei pentru Familie de modificare a Constituţiei ajunge să fie tranşată printr-un referendum, care credeţi că va fi poziţia propagandei globaliste? Pro participare şi apărare a “diversităţii, umanismului, de combatere a discursului de Ev Mediu”, etc, etc sau va îndemna subtil la boicot, pentru că opinia majoritară e clar conturată şi doar nevalidarea referendumului ar fi o soluţie? Continuarea

duminică, 29 mai 2016

O incercare subtila de manipulare

Ati vazut pe undeva stirea asta? Pacat, tocmai asta era menirea sa! A fost gandita pentru a fi preluata, data ca link pe facebook, comentata de postaci indignati, etc. Din nefericire pentru "creierul" din spatele sau, era totusi prea gogonata. Despre ce e vorba? O anume Mirela Prodan, scrie in "ilustra" publicatie online europaliberadesnagov.com (la asa nume, nimeni nu si-a pus problema sa faca trafic), de fapt un blog, cum a aflat ea ca in Snagov, la o adunare electorala a PSD, s-a dat mita 50 de lei pentru participare. Acum, de ce ar fi luat oamenii aia mita doar pentru participare si nu, ceva mai tarziu, pentru vot, nu imi e foarte clar. Mirela Prodan spune ca stie ea cativa care au primit banii, dar nu da nume, si ca va depune o plangere penala pe numele, aici e cheia, lui Dragnea (seful partidului) si Gabrielei Firea (candidata de la Bucuresti n-are totusi nicio legatura cu Snagovul care e comuna in afara Bucurestiului). Ei bine, cotidianul.ro descopera articolasul asta de cateva propopzitii de pe blogul obscur al alegatoarei din Snagov, si poc cu ea in online ca publicatia lui Nistorescu are trafic mai bun.....Ma intreb doar cat o fi costat "stirea" respectiva?

joi, 26 mai 2016

De ce Loteria nu dă dependenţă, dar pariurile sportive o fac

N-am auzit de vreun împătimit la 6/49 care să-şi toace sistematic averea pentru nimerirea combinaţiei norocoase, dar ştiu mulţi dependenţi de drogul agenţiilor de pariuri. Asta probabil pentru că, la pariuri, ai senzaţia (mai mereu falsă) că poţi obţine prin "competenţă" şi "experienţă" ce nu-ţi dă hazardul. În plus, pariurile pot oferi suplimentar senzaţia de confirmare, că eşti mai bun decât bookmakerii, ceea reprezintă un stimulent în sine. Proliferarea fenomenului pariurilor, cu agenţii la fiecare colţ de stradă, se explică şi prin faptul că statul, care ia 5% taxă de autorizare şi între 1-25% impozit pe câştigul jucătorilor, plus casele de pariuri care opresc la fiecare eveniment un comision din încasări, merg la câştig indiferent de rezultat. Mai departe

miercuri, 25 mai 2016

Votați anti-DNA? Votați ALDE!

După non-combatul suspect în afacerea Hexi Pharma, DNA revine în forță și pune sub acuzare singura voce critică din Parlament. Justiția noastră nu l-a considerat pe șeful Hexi Pharma pericol social, n-a crezut că poate influența martori, că poate fugi din țară sau șterge probe astfel încât să fie plasat în arest preventiv. Până să-l audieze într-un final, acuzatul murise oportun. Iată însă că DNA a identificat adevăratul pericol social-Călin Popescu Tăriceanu, vocea care critică consecvent republica procurorilor. Evident, acuzația este deosebit de gravă în comparație cu afacerea Hexi, e vorba de mărturie mincinoasă. Ocazie cu care mausoleul moralității politice autohtone, Vasile Blaga, el însuși implicat în afacerea EADS despre care nu se mai vorbește însă nimic pe culoarele DNA, a ieșit în public cerând demisia acestua din fruntea Senatului. De aici

marți, 24 mai 2016

Oferta DNA: n-avem Hexi dar luati niste HP cu apa

DNA este acuzata de pasivitate , de neglijenta criminala chiar nedeschizand un dosar macar in rem pentru afacerea Hexi. Mai era acuzata ca anchetele sale ocolesc multinationalele, nu? Ei bine, na popor, un os de ros: HP e acuzata oficial! Este ca e bun DNA, este ca ia partea poporului in fata corporatistului strain?...sigur, mai are si scapari, pe Condrea l-a scapat intr-un pom...dar ce la tanc pica ancheta asta impotriva HP, Hotnews ar trebui sa o puna in chenar!

luni, 23 mai 2016

Am aflat cine a lansat informatia cu vecina lui Condrea

De fapt, l-am intrebat pe mail pe Catalin Tolontan pe blogul caruia o vazusem ieri, iar acesta mi-a spus ca ei au aflat-o inca de acum o saptamana...Deci ne-am lamurit de unde vine informatia (vecina care declara ca l-a vazut abatut iar Condrea i-am marturisit ca daca ar trebui sa fie inchis mai bine se omoara)... O informatie care a contribuit la detensionarea situatiei duminica si la concluzia ca e sinucidere curata si nu una asistata...Acum, eu nu-mi amintesc sa fi aparut prin serialul Hexi din GSP, prin episoadele anterioare, o atare informatie, dar poate am citit eu pe diagonala si mi-a scapat....Cert este ca daca era publicata, vazuta si trase concluziile de rigoare, poate se gandea cineva ca seful Hexi merita ceva arest preventiv (spre binele sau) sau macar un filaj de Doamne ajuta....ce sa-i faci, ghinion!

duminică, 22 mai 2016

O sinucidere oportuna-firmele Secu' merg mai departe

Condrea a fost sinucis exact cand incepuse sa se vorbeasca mai raspicat despre firmele SRI si ajutorul dat Hexi de "baieti" pentru insurubarea in pozitia monopolista in care o gaseau anchetele lui Tolontan...ah, va amintiti, cu cateva zile inainte Condrea incercase sa-si lichideze firma....n-a reusit dar au reusit sa-l lichideze altii pe el...oricum, Codruta nu se grabise prea tare cu ancheta Hexi iar de acum incolo de ce atata graba, doar s-a facut dreptate, nu?

Statul securist a mai sacrificat un pion pentru a ramane in avantaj pe tabla de sah a economiei....ramane cu nebunii personificati de madam Pruna (si noile ei limitari ale libertatilor cetatenesti) si deontologul Tapalaga amorezat de binecunoscutele clante, cu caii de la ambasada SUA si boii din DNA...mai are o tura la Deveselu care ne apara de super-puterille nucleare Iran si Corea de Nord, regele e la Bruxelles iar regina e bine aparata de sistemul militarizat si secretizat cu care defileaza serviciile in Romania ...va e dor de nelipsitele ticuri ale omniprezentului Coldea?...n-o sa le revedeti la comisia de ancheta a SRI, nu face deranjul pentru un amarat ca seful Hexi...

Semne de intrebare:
-in statul procurorilor, unde arestarile se fac la vedere pentru suspiciuni rezonabile, pentru Condrea nu se gasise inca timp...ce pacat, in arest ar fi trait si acum
-Condrea se decisese brusc sa nu mai foloseasca bolidul din dotare ci un jaf tocmai bun sa te sinucizi pe sosele uscate
-impactul psihologic maxim fusese depasit pentru patronul Hexi...chiar si Tolontan o rarise cu articolele, urma ancheta, un proces de cativa ani, poate arest la domiciliu, etc...cam putin pentru o sinucidere pe varful dezechilibrului emotional, nu?
-politia rutiera era sigura ca a fost sinucidere....ce convenabil!...mai exista sabotaje, atentate, ca sa nu mai zic de infarct dar politia rutiera era foarte sigura ca e sinucidere de la prima vedere....

sâmbătă, 21 mai 2016

Interviu de duminică Denise Rifai-Mugur Isărescu*

Denise Rifai (DR): Domnule Guvernator, recent a intrat în vigoare legea dării în plată, un act normativ profund incorect din punct de vedere...
Mugur Isărescu (MI): Asta este şi părerea noastră şi comunităţii banc...
DR: Profund incorect din punct de vedere logic, să nu ne întrerupem. Cum adică legea “dării în plată”, că oamenii aia nu mai plătesc deloc, trebuia ca legea să se numească a dării în neplată, nu? Dai casa şi nu mai plăteşti...
MI: De fapt, în opinia mea problema aici este legată de retroactivitate cât şi de de faptul că beneficiază şi cei care ar mai putea plăti, neexistând un prag referitor la...
DR: Să lăsăm chestiunile tehnice, trebuie să vorbim pe limba oamenilor care ne privesc...Ce sunt banii domnule Mugur Constantin?
MI: Banii sunt un mediu de schimb, un mijloc de plată...
DR: Cum adică ”mijloc”? În opinia dumneavoastră plăţile se fac indiferent de mijloc?Nu scopul ar trebui să primeze? Câţi bani încap într-un autobuz domnule Isărescu?
MI: Depinde de rezerva fractionara aplicabilă. Dacă rezerva e mică se pot fabrică bani care să umple foarte multe autobuze...
DR: Să nu divagăm, să vorbim pe înţelesul oamenilor. Veţi fi din nou prim ministru?
MI: Nu, nu am ambiţii politice
DR: Dar obligaţii politice aveţi? Şi vă rog să nu va enervaţi. Dacă eu pot fi calmă poate fi şi BNR calmă.
MI: Nu, nu, sunt independent. Nu răspund în faţa politicienilor.
DR: Ba să le răspundeţi domnule Guvernator, cum vreţi să faceţi treabă dacă tăceţi şi înghiţiţi tot ce va cer ăştia?Să le răspundeţi şi să le spuneţi că nu se poate...Aveţi prieteni la BNR, mai aveţi timp să socializaţi sau vorbiţi doar despre cifre şi după program?
MI: Bineînţeles că am mulţi prieteni la BNR după mai bine de 25 de ani acolo...
DR: Sunteţi acolo de 25 de ani? Şi nu s-a plictisit nimeni? Oricum, vă dau un sfat. Să nu împrumutaţi bani prietenilor din BNR că ştiţi cum se spune, pierzi şi banii pierzi şi prietenii...
MI: Riscul e destul de mic, noi facem cu uşurinţă bani la BNR. Iar dacă ai bani ai şi prieteni....
DR: Dacă tot am vorbit de bani, ce salariu aveţi? Dacă e greu de pronunţat în lei ne puteţi oferi în franci elveţieni...
MI: La noi salariile sunt secrete. Nici în declaraţiile de avere nu le trecem...
DR: Păi, ce treceţi atunci în declaraţia de avere? Lista pentru Moş Crăciun? Mă rog, o ultima întrebare. Am văzut că aveţi mulţi foşti ziarişti la BNR care scriu multe articole ca analişti independenţi prin presa economică. De ce nu-şi face Banca Naţională ziarul ei? “Leul carpatin” ar fi chiar un nume sic
MI: Ne-am gândit şi noi la asta dar există riscul să adunăm mai puţini cititori dacă ne îngrămădim toţi sub acelaşi acoperiş. Plus că ne-am temut să nu cumpere Piperea spaţii publicitare în ziarul nostru cu mesaje gen “Nu citi mai departe, spun numai minciuni” şi noi am fi fost obligaţi să le publicăm, să vadă lumea că suntem echidistanţi...
DR: Mulţumesc, anunţ pe această cale telespectatorii că următorul invitat va fi Carmen Hara.

*interviu imaginar, ca sa n-avem vorbe

Umilinţa ca politică de stat

Un ambasador are canalele diplomatice la îndemână pentru a încerca să schimbe ceva în politica statului în care este acreditat. Cum se explică atunci ieşirile în public ale ambasadorului american? Vineri 13 am asistat la două evenimeente halucinante. Mai întâi, ambasada SUA dă un comunicat în care ceartă BNR pentru că a îndrăznit să emită o colecţie numismatică cu foşti şefi ai instituţiei din perioada interbelică, printre care şi Mihail Manoilescu (economist de anvergură dar şi simpatizant legionar). Iar BNR care face pe toate canalele paradă de independenţa sa, care protestează vehement oridecâte ori politicienii bat apropouri că ar trebui să existe şi ceva responsabilităţi pentru politicile greşite, instituţia care niciodată în ultimii 26 de ani de când e condusă de Mugur Isărescu nu şi-a recunoscut vreo greşeală, ei bine BNR reacţionează umil şi promite că nu se va mai repeta. „ BNR analizează în prezent semnalele recente referitoare la această emisiune numismatică. Totodată, BNR va face demersuri pentru stabilirea unor proceduri de lucru cu instituţii reprezentative de specialitate în vederea evitării unor potenţiale situaţii regretabile în viitor.”

Tot vineri 13 ambasadorul Klemm se întâlnea cu preşedintele Camerei Deputaţilor Zgonea, declarând apoi presei că ar trebui ca acesta să rămână în funcţie iar România să nu insiste pe anumite modificări legislative. Ocazie cu care o judecătoare de la Curtea de Apel Oradea a făcut o plângere penală celor doi pentru trafic de influenţă, având în vedere influenţa pe care o au acestia asupra unor instituţii publice, inclusiv DNA (aici se referea evident la amabasadă). Imediat, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu şi o verifică pe judecătoare dacă n-a comis cumva vreo abatere disciplinară! Singurul politician de marcă ce a făcut o declaraţie mai acidă împotriva stilului ambasadarului Klemm a fost preşedintele Senatului, Tăriceanu, în rest linişte şi voie bună.

Ce putem desprinde de aici? Un ambasador are toate canalele diplomatice existente pentru a protesta, trimite sugestii, încerca să intervină în procesul decizional din ţara în care este acreditat. De ce ţine cu tot dinadinsul Klemm să ne arate cine e stăpânul aici făcându-ne să regretăm perioada când SUA nu avea ambasador (între numirile lui Gitenstein şi Klemm au trecut 2 ani şi jumătate)? Chiar cred americanii că au atâta influenţă încât nici nu mai contează cum şi-o exercită? Că populaţia e atât de îndoctrinată cu anticomunismul şi pericolul rusesc încât ar trece cu vedere orice mârlănie? Că pot da ordine în direct Guvernului, Preşedintelui, Parlamentului şi oricărei instituţii autohtone iar lumea o va lua ca mostră de educaţie democratică, ca de la profesor eminent la elev zurbagiu? Probabil că da, altfel nu îmi imaginez cum ne pot umili atat de mult păstrându-şi mai departe bonomia şi aerul superior. Şi nici măcar n-au învăţat bine numele slugii-Budapest, Bucharest, whatever....

Cred însă că sentimentele anti-americane se umflă treptat la afişarea stilului de vechil practicat de americani şi celui de slugă arătat de oficialii români. Că numărul vocilor critice va creşte treptat, că ideea de independenţă va surâde mai mult decât cea de apartenenţa la structuri care te tratează ca a cincea roată la căruţă, că întoarcerea la specificul naţional va fi cu atât mai puternică cu cât globalizarea devine mai agresivă. Să aşteptăm doar contextul favorabil pentru ca aceste tendinţe să capete forţă pentru a se manifestă deschis. În definitiv şi revoluţia din 1989 ne-a prins în coada unor mişcări similare din Polonia, Ungaria, Cehia. Iar polonezii, cehii, ungurii au acum partide şi personalităţi care pun mare preţ pe cartea independenţei şi pe, oricant de ridicol ar suna în Piaţă Victoriei din Bucureşti, apărarea interesului naţional. Cu un decalaj mai mic sau mai mare le va ajunge din urmă şi România în direcţia asta...

sâmbătă, 14 mai 2016

Despre ura mea "abjecta" fata de banci....Update

Alina Daneasa, comunicator pentru BCR, are vineri o postare pe Facebook despre intentia sa de a alerga pentru copii, mai exact pentru Organizatia Salvati Copii. Un gest frumos iar daca nu era mentionata organizatia in cauza, ce are de altfel printre finantatori BCR-ul, m-as fi abtinut. Mi-am adus insa aminte ca in timpul dezbaterii legii darii in plata ONG-ul mentionat a iesit cu un comunicat in care se pronunta ...impotriva legii, desi nu era prea clar ce legatura exista intre obiectul sau de activitate si legea darii in plata. Ulterior, organizatia a revenit cu un nou comunicat explicand ca de fapt se teme ca multi copii din medii defavorizate ar putea sa aiba accesul ingreunat la o locuinta pe credit avand in vedere ca bancile vor majora avansul, etc, etc (greu de crezut ca ar avea si veniturile necesare pentru un credit ipotecar astfel de familii, dar sa trecem peste). Ei bine, amintindu-mi de cazul de mai sus pun un comentariu, cam malitios e drept, la postarea Alinei “da, da, sa alergam pentru Salvati Copiii, ca si ei o sa alerge pentru noi cand vine o lege ca aia a darii in plata”. Ce urmeaza, ma amuza si ma sperie in egala masura. Intervine seful comunicarii din BCR, Ionut Stanimir.

“Draga Cristi, o asemenea lipsa de politete, umanitate si bun simt mi-a fost dat sa vad in rarisime ocazii. Cred ca efectiv ar trebui sa iti ceri scuze pentru scaparea lipsita de onoare si sa stergi un comentariu lipsit de orice virtute. Nu sunt dezamagit ca ai pareri negative despre banci, sunt dezamagit de exemplul de ura gratuita si abjecta pe care il oferi ca jurnalist si potential lider de opinie...” Accept lipsa de politete, accept (treaca de la mine) si mentiunea privind bunul simt dar carente la...umanitate? Si cine ma acuza de lipsa de umanitate, reprezentatul unei banci cu destule executari silite la activ si popriri pe veniturile debitorilor ramasi fara case? Imi sare in ochi si “exemplul de ura gratuita si abjecta”...Sa privim inca o data comentariul care a generat acest raspuns-“ura gratuia si abjecta”? Cred ca la ura sta foarte bine seful comunicarii din BCR, bancherii isi urasc si ei oponentii, desi n-as merge pana acolo sa o cataloghez si “abjecta”.

Imi aduc aminte de un alt caz in care acesta a intervenit in spatiul virtual, ca postac la un articol de pe profit.ro. Era vorba de articolul “După ce au distrus economia şi clasa mijlocie, băncile vor să distrugă şi democraţia”. Prima frază din articolul lui Adrian Panaite sintetizează foarte bine întreaga sa demonstraţie: “Aceleaşi bănci care au umflat aberant balonul creditării la jumătatea deceniului trecut - trimiţând economia într-o recesiune prelungită şi împovărând cu datorii nesustenabile pe ani de zile pe cei mai productivi dintre români - vor să scape de consecinţele finanţării curbei speculative din imobilare prin intervenţii nevăzute în zona politicului”. Ei bine, şeful comunicării BCR se simte dator să intervină prin comentarii la articol, ca orice postac. “Ridicol şi bolshevik articolul. Demn de Vocea Rusiei. 1. Băncile au adus capital într-o economie decapitalizată 2. Clasa de mijloc nu se naşte din credit ci din competitivitate 3. Democraţia se bazează întâi de toate pe dreptul de proprietate (împrumuţi 1 leu, e dreptul tău să ceri 1 leu înapoi) 4. Legea Dării în Plata nu e problema, ci faptul că nişte penali vor să ascundă sub ea rezolvarea propriilor afaceri nereuşite...”. Mai există însă un detaliu de mentionat în legătură cu acest caz. BCR l-a dat anul trecut în judecată pe Adrian Panaite pentru că s-a considerat prejudiciată de articolele sale privind fraudele de la Harinvest (o societate de brokeraj falimentară), operaţiuni la care BCR era market maker pe anumite titluri, cerându-i 50.000 de euro daune morale. Credeam că toate punţile între părţi sunt rupte cu această ocazie dar iată că o legătură se mai păstrează încă: şeful comunicării din BCR se comportă că orice troll în josul articolelor lui Adrian Panaite care nu sunt pe placul sectorului bancar din România, chiar dacă numele băncii sale nu este menţionat direct.

UPDATE. Ionut Stanimir a considerat ca postarea de fata ofera o imagine incorecta despre persoana sa asa ca m-a rugat sa atasez la textul de mai sus un raspuns la un comentariu la fel de malitios pe care il lansasem in momentul in care BCR isi anunta profitul pe 2015 (unul foarte bun, ceea ce m-a facut sa afirm ca banca si-ar putea deci asuma si pierderile rezultate din aplicarea legii darii in plata. Textual, mesajul meu suna asa "frumos! ma bucur! deci puteti suporta lejer efectele introducerii legii darii in plata..."). Aveti mai jos raspunsul lui Ionut generat de remarca respectiva si apoi replica mea (a fost un schimb de mailuri la finalul lunii februarie, deci nu le cautati pe blog).

"Cristi, nu te supara, te intreb ca om… ce te face sa fii atat de agresiv? … Fiecare conversatie cu tine musteste, de frustrare, de repros, de propaganda unei cauze… de fiere amara si imbufnata… De cand te-am cunoscut pana acum, marturisesc sincer ca ai trecut printr-o transformare care imi este absolut inexplicabila Nu inteleg ce imi propui… ca om Nu inteleg ce ne propui … ca formator de opinie… Daca bunicii nostri ar fi avut astfel de conversatii (publice sau in privat) ar fi spus lumea ca nu au bun simt unul fata de celalalt Ma scuzi ca ti-o spun atat de direct, dar mi se pare ca momentul in care incerci sa imi arunci in fata un argument de genul asta, ma tratezi cu lipsa de bun simt, de pe o pozitie de superioritate de unde poti afirma orice spui orice, pentru ca rolul conversatiei nu este acela de a fi un dialog ci de a arunca reprosuri acuze, de a-I baga celuilalt pe gat parerile tale…de a-l umple de laturi si a-l umili… Sunt siderat de faptul ca tu ca formator de opinie promovezi deschis … ei bine, ura… nediscriminata, oarba, ideologica… Avem exemple contemporane unde duce ura asta… dintr-un patrimoniu cultural al umanitatii Siria s-a transformat intr-un abator… Dintr-un leagan al civilizatiei…Europa are dileme despre cine este om de rangul 1 si cine este om de rangul 2… Cu respect te rog sa meditezi si sa consideri ca lucrurile nu sunt cum le vezi tu, nu sunt cum le vad eu… sunt cum le vedem impreuna. Iar fara respect, bun simt si cinste (inclusiv in prezenta fapte nu pareri, adevaruri nu ideologii) mi-e teama ca nu ajungem nicaieri… Te rog nu imi mai scrie daca tot ceea ce vrei este sa imi transmiti ura, repros, fiere, ideologie… Te rog sa imi scrii daca vrei sa purtam o conversatie respectuoasa, profesionala, care sa ne imbogateasca intelectual ori altfel pe amandoi…Poti sa imi scrii si daca doresti sa ma tragi de maneca ca voi fi gresit si eu afirmand grozavii despre ceva sau cineva… sunt gata sa imi recunosc greselile. Cu toate acestea nu mi se pare demn nici pentru tine sa ma tragi de maneca doar ca sa imi arunci laturi in fata… si nici pentru mine sa accept asta…Daca ai ceva de spus sau de intrebat, te rog pe tine personal Cristi Dogaru, omul sa o faci in spiritul in care ai dori sa traim noi, parintii nostri, bunicii nostri, sau, si mai important copii nostri. Iti multumesc si iti doresc o zi buna si un sfarsit de saptamana linistit…"

"Draga Ionut, Multumesc pentru raspunsul atent elaborat. As fi putut paria ca va depasi ca lungime modestul meu comentariu dar mi-a intrecut toate asteptarile. Este aproape un eseu, unul bine scris (trebuie sa recunosc) , sper ca este si sincer. Punctual, mesajul meu continea in acest caz un strop de ironie...E un profit apreciabil al BCR-ului pe 2015, deci motive de ingrijorare mai mici cu pierderile aduse de legea darii in plata. Unde e deci ura? Legat de “ura”. Ura e ceva obositor, trebuie sa fi mereu in apropierea obiectului urii , sa-i numeri pasii pana la groapa...cam multa energie de consumat, iesi sleit...Da, eu am urmarit consecvent cu pozitii critice sectorul bancar, dar fara ura..fac ce ar trebui sa faca fiecare ziarist onest-isi directioneaza spiritul critic spre interesul publicului si spre apararea intereselor publicului. Iar relatia banci-debitori a fost catastrofala din perspectiva incalcarii intereselor publicului (clauze abuzive, dobanzi enorme, lipsa de transparenta si flexibilitate din partea bancilor). N-am nimic de castigat din focalizarea asta, n-am credite. Nici apropiatii mei n-au datorii presante. De ppierdut am insa categoric: nu voi mai putea intra in echipele unor publicatii care capuseaza sectorul financiar oferind o imagine buna, mi-am stricat ceva relatii prin industrie, am ratat ceva piscoturi pentru ziaristi...Suportabil. Ce vreau de la BCR/banci...Dincolo de conditii decente de creditare si comisionare, transparenta, flexibilitate (aici nu s-a schimbat mai nimic, incearca sa negociezi individual un contract tip la o sucursala de duzina), da, mai vreau ceva: educatie financiara asumata pentru publicul lor. Nu pretexte de vanzari si popularizari transparente de produse, educatie financiara reala: despre cicluri economice si riscul creditului pe varf de bula, relatia dobanzi-preturi ale activelor, costuri implicite si explicite, ceva psihoologie investitionala elementara....Ma rog, nu e simplu si asta pune pe fuga ceva clientela saraca cu duhul, dar pe termen lung merita...altfel veti avea spirit de fronda din timp in timp si clienti in cautarea salvarii din mediul politic...."


Un insider vorbeşte despre manipulările Facebook

Comisia pentru comerţ din Senatul american, care are jurisdicţie şi asupra problemelor legate de media, protecţia consumatorilor şi comunicaţiile prin internet, i-a trimis o scrisoare lui Mark Zuckerberg solicitând un răspuns în legătură cu afirmaţiile unui fost angajat Facebook care avea ca responsabilitate gestionarea fluxului de ştiri, potrivit căruia platforma de socializare cenzurează sau blochează subiectele de interes pentru conservatori, relatează gizmodo.com. Potrivit afirmaţiilor şi altor foşti “curatori” de ştiri, Facebook utilizează un instrument de “injecţie” a conţinutului pentru a adauga sau scoate în evidenţă teme de dezbatere în modul care surprinde “tendinţele” (trending topics section).

Această suspiciune bazată pe informaţii din interior vine să completeze concluziile unui experiment interesant desfăşurat cu ani în urmă pe mai multe mii de utilizatori Facebook care erau confruntaţi alternativ cu un flux de ştiri preponderent pozitiv şi apoi cu informaţii cu tentă negativă. Previzibil, starea de spirit a utilizatorilor urmarea structura informaţiilor servite de reţea ba mai mult, mulţi dintre cei bombardaţi cu conţinut cu o anumită tendinţă începeau să posteze ei înşişi materiale care se încadrau în respectiva orientare.

Una peste alta, să reţinem că există instrumente care pot injecta conţinut şi care pot bloca sau minimaliza un anumit gen de teme. Reţeaua poate imprimă anumite tendinţe ale dezbaterilor şi asta ne duce cu gândul la revoluţiile prin platformele de socializare din lumea arabă sau, mai pe la noi, la turnura surprinzătoare pe care au luat-o alegerile pentru preşedinte din 2014 sau isteria din jurul tragediei Colectiv din 2015, când focalizarea prin Facebook a determinat schimbări de optică de proporţii şi chiar ieşiri în stradă.

sâmbătă, 7 mai 2016

Cum ne manipuleaza talentatul domn Ionescu

Am pornit in aceasta “investigatie jurnalistica” (niste ghilimele mari) de la un articol de pe Honews ce prelua blogul Hymerion. Era vorba acolo despre epopeea domnului Ionescu care incearca sa se informeze asupra costurilor darii in plata, concluzia fiind ca e atat de costisitor ca mai bine renunti. Asta deoarece a) bancile iti dau cu flit cand aduci vorba de darea in plata (deci nici vorba de negociere), b) notarii unde ar trebui sa le notifici ca vrei sa dai casa te jupoaie (3824 lei notificarea plus costurile cu avocatii) si c) avocatii desi iti iau doar 2.000 lei/notificare te taxeaza ulterior pentru reprezentarea in justitie impotriva bancilor recalcitrante astfel incat ajungi sa platesti “pana la 10% din soldul creditului. Plus ca poate dura si doi ani procesul”. Cand am citit cele de mai sus mi-a cam sarit mustarul si l-am provocat pe tatal domnului Ionescu, Dan Popa, sa imi spuna de unde a obtinut informatia-notarul si avocatul adica. Ei bine, am aflat ca avocatul e partener al firmei Cuculis iar notarul e pe Doamnei colt cu Angst (acum Mega Image). Si m-am pus pe sunat

Cum avocatul Cuculis era in instanta si mi-a transmis prin sms ca revine el, am cautat notariatul. Era unul singur pe Doamnei (doua doamne Popescu) unde mi s-a spus (evident, la primul filtru, fetele care fac actele si care raspund la telefon) ca nu se pot face notificari pentru ca nu au aparut inca normele de aplicare la lege. Aflu insa ca nu sunt langa niciun Mega Image ci ca mai e un notariat, dar pe Academiei, care se afla acolo. Sun la cele doua doamne notar Schuster si primesc acelasi refuz. Ocazie cu care il fac mincinos pe Facebook pe tatal domnului Ionescu. Care protesteaza jignit, imi explica cum si el a fost refuzat initial la receptie dar a vorbit apoi cu notarul si imi da o inregistrare de...51 de secunde cu discutia respectiva. Cum arata inregistrarea? Intai zgomot de fundal, stirile de la ora 16 de la Romania TV, apoi voce feminina “la o valoare de 60.000 euro, la cursul de azi, daca se aplica actualele taxe, aveti de plata 3124 lei” (cifrele se aud un pic neclar, poate fi si 3824 si 3124, dar astea sunt detalii)”. Aici am iar un dialog cu Dan Popa pe Facebook in care ridic ceva suspiciuni privind inregistrarea si lipsa intrebarii care aduce cifrele in cauza ca raspuns...Totusi, 3800 lei reprezinta mai mult decat onorariul la o tranzactie de vanzare cumparare de 60.000 euro cum puteti afla singuri dintr-un calculator de taxe notariale de pe net...Dan Popa imi spune ca discutia e de fapt mai lunga dar mi-a dat mie doar 51 de secunde ca eram Toma Necredinciosul iar daca vreau sa aflu mai multe sa merg la notar ca el nu mi-o da pe toata....

Intre timp ma suna si avocatul Cuculis care imi spune ca el percepe 1500 lei pentru notificare si reprezentarea in instanta (deci nu doar notificarea!), suma putand creste doar daca se ajunge la Curtea Constitutionala (bancile pot ridica exceptia de neconstitutionalitate dar banuiesc ca nu o vor face decat in primele cazuri, restul e lucru deja judecat si n-ar avea sens)...Cuculis ma asigura insa ca a facut ceva "politie" prin firma si nimeni n-a avansat procentul de 10% din soldul imprumutului, care i se pare aberant. Cum Dan Popa nu imi furnizase un nume de avocat precizandu-mi ca a sunat la firma si a primit detaliile respective de la o persoana de sex feminin, nu mai insist. Ma intreb de ce n-o fi inregistrat convorbirea cu avocatul si a inregistrat-o doar pe cea cu notarul? Or fi avocatii mai chitibusari? Pate inregistreaza si ei? Ma rog, ca sa fiu sincer eu n-as fi inregistrat pe nimeni pentru un articol in care doar incerc sa aflu niste costuri cu onestitate. Mai ales ca vorbeam in numele unui tert, "domnul Ionescu". In fine. Ce deduc de aici, tragand linie?

1) Domnul Ionescu nu fabuleaza, chiar a fost la notar si a vorbit cu un avocat. Numai ca in cazul notarului discutia nu s-a rezumat la notificare ci a vizat si transferul de proprietate. Iata pasajul relevant din textul lui Dan. “Dl Ionescu a iesit dezamagit de la banca. A intrat la un cabinet notarial, primul care i-a iesit in cale. Undeva in zona Universitatii. Notarul parea extrem de prietenos. “Sunteti al zecelea in ultima ora care se intereseaza. Haideti ca sunt cu calculatorul in fata, cat mai aveti de rambursat? Domnul Ionescu a mintit si a spus ca 60.000 de euro. In realitate, are cam 80.000. Notificarea bancii va costa 3824,80 lei, i-a spus notarul. Calculele i le-a facut pe un biletel scris de mana (vezi foto) intrucat i-a explicat ca nu exista inca o recomandare universala pentru toti notarii despre cum sa taxeze in cazul darii in plata. Pe langa asta, mai vin onorariile avocatilor, i-a explicat notarul. Ce onorarii?, a intrebat dl. Ionescu. Cum ce onorarii? Pai banca poate contesta in instanta darea in plata si va trebui sa apelati la un avocat!Iar procesele pot dura si doi ani de zile. Va trebuie bani, asta e clar! Ceea ce stim acum in mod sigur este ca actul de translatare a proprietatii se va chema act privind darea in plata. In rest, nici noi nu stim nimic in plus si lucram pe grile, a mai precizat notarul”. Trimiterea la actul de translatare a proprietatii din text si la "actualele taxe" din discutia inregistrata primita de la Dan Popa e edificatoare. Numai ca jurnalistul pomeneste doar de costul notificarii pe blog, si de aici rezulta ca e atat de scump incat nici nu merita sa mai notifici. Faptul ca e de fapt un cost “la pachet” rezulta si din compararea cu costul unei tranzactii de vanzare-cumparare de valoare identica (3500 lei). Din acest motiv mi s-a furnizat doar pasajul de 51 de secunde in care se pomeneste doar costul final, fara sa vad care a fost si intrebarea care a dus la estimarea in cauza si cum s-a ajuns la aceasta in discutie. Asta desi inregistrarea era mai mare dar...era bine sa merg sa vorbesc singur cu doamna Schuster.

In cazul avocatului, sunt convins din nou ca Dan Popa a sunat. Numai ca, intr-n fel care imi scapa, mentiunea costurilor suplimentare daca se ajunge la Curtea Constitutionala, s-a transformat in text in procentul de 10% din sold. Poate a fost o eroare de comunicare. O eroare care s-a tranasformat din nou in text in cel mai defavorabil scenariu pentru cei care ar decide sa dea in plata, acestia fiind speriati cu pretul mult prea piperat ....In paranteza fie spus, Cuculis mi-a spus ca a pus deja pe blog un momdel de notificare (deci e gratis notificarea, costa doar reprezentarea in justitie!)

2) Textul reprezinta o manipulare subtila. Din franturi de adevaruri s-a construit un scenariu care sa puna pe fuga potentialii interesati de darea in plata. E atat de subtila manipularea si sunt atat de abile justificarile ulterioare ale autorului incat ma fac sa recunosc ca l-am subestimat pe domnul Ionescu. Oricum, mie mi s-a cam facut lehamite de anchetele jurnalistice pe urma textelor confratilor in ale breaslei. Ieri am pierdut cam mult timp cu asta, cred ca am fost si putin nervos, stare in care am sters fara sa bag de seama mailul cu inregistrarea discutiei cu notarul primit de la Dan Popa. Ca altfel ce explicatie ar putea sa fie pentru disparitia sa subita din casuta mea de mesaje? Bine macar ca apucasem sa il salvez, precum lista discutiilor de pe Facebook....

joi, 5 mai 2016

De ce nu înțeleg jurnaliștii industria financiară?

În primul rând, ziariștii nu sunt, în medie, mai deștepți decât restul lumii. Fenomenul e vizibil mai ales în România unde salariile mici la bază fac să se ocupe de jurnalism și persoane care abia au terminat o facultate, fără nicio experiență practică, fără capacitate de sinteză și simt critic exersat. Apoi, jurnaliștii tind să se îmbulzească în jurul celor care dețin puterea sau celebritatea. Poveștile vehiculate în mainstream media sunt centrate pe oamenii cu bani, nu auzi des vorbindu-se despre măturători sau fetele care servesc la Starbucks spune Chalmers. Discuțiile despre modul în care se generează banii nu sunt oricum pe placul celor care sunt la butoanele fenomenului, nu vor să vorbească despre asta, nu vor ca publicul să afle cum se fabrică de fapt banii și consecințele acestui proces. De câte ori l-ați auzit de exemplu pe Mugur Isărescu vorbind de faptul că băncile nu folosesc în principal în activitatea de creditare resursele ce le aparțin sau le-au fost încredințate de deponenți, ci bani făcuți din mouse, printr-un simplu click? Cu ani în urmă, o fostă colegă de breaslă, îmi povestea siderată cum l-a auzit pe șeful supravegherii din BNR, Cinteză, povestind într-un cerc restrâns de ziariști cum mare parte a depozitelor vin din credite, și nu invers. Bineînțeles că "dezvăluirea” n-a ajuns și într-un interviu. Să reținem însă "uimirea” ziaristului în fața devoalării fenomenului creației monetare (episodul se petrecea prin 2005-2006). Detalii aici

joi, 28 aprilie 2016

Lasitatea ziaristilor de cursa scurta: Dan Popa, pupinbenerist

Dan Popa vine cu un text furibund pe blogul personal (“Lasitatea tehnocratilor de cursa lunga”) dupa promulgarea legii darii in plata-dar care este preluat cuminte de Hotnews astfel incat vizibilitatea sa e asigurata-in care da cu pietre in Presedinte, Premier si Avocatul Poporului pe motiv ca n-au plecat urechea la plansetele bancherilor. Ia sa vedem un citat: “Din punctul de vedere al acestei legi absolut jenante, am trei intrebari pentru dl. premier: 1. D-le Ciolos, inteleg ca nu veti ataca legea darii in plata, dar puteti sa ne explicati de ce? 2. Dintr-o lege proasta a devenit brusc una buna? sau 3.Aveti in vedere o candidatura pentru la toamna?”

Legea asta "absolut jenanta" a trecut insa aproape cu unanimitate de Parlament, si inainte si dupa retrimiterea sa la reexaminare, in ciuda eforturilor depuse de lobby-ul bancar la care si domnul Popa a pus umarul-va amintiti de dezvaluirea oportuna privind casele prin credit luate de Piperea si fratele lui Zamfir? De altfel, imi amintesc ca ING chiar elabora un raport pentru clienti imediat dupa votarea legii in forma finala in Parlament in care aprecia la numai 40% sansele ca aceasta sa treaca nemodificata dupa atacarea ei la CC de catre Presedinte sau Premier (ghinion!).Surpriza bancherilor si a vuvuzelelor BNR din media a fost deci mare.

Dar stati asa, Danutz Popa are si argumente noi. Legea e jalnica pentru ca pierde toata lumea domnule...Bancile au inceput sa vanda deja cu discounturi apreciabile portofolii de credite ipotecare iar firmele de recuperatori cumpara cu 12% din valoarea acestora. Adica bancile vand in pierdere, oamenii raman fara case iar recuperatorii prospera se lamenteaza “jurnalistul”. Asa sa fie? Bancile nu mai castiga de trei ori valoarea unui imprumut ipotecar pana la scadenta, nasol. Debitorii nu mai risca sa isi piarda avansul, ratele platite deja si casa in care stau ramand apoi datori a la long pana achita restul diferenta dintre soldul creditului si valoarea la care proprietatea e executata silit. E rau asta? Recuperatorii cumpara cu mare discount pentru ca bancile sa nu faca provizioane...Cine le-a oprit pe banci sa usureze situatia debitorilor cu probleme, sa le reduca soldul, sa le taie dobanda, etc, etc..Si cine le-ar opri sa faca asta de acum incolo pentru ca debitorii sa nu isi dea casa in plata? Se tem sa nu fie refuzate si vand cu discount doar ca sa scape? Serios domnu’ Popa? Candva, Dan Popa era un ziarist onest si cu o atitudine pro consumers. Dar asta se intampla cu mult timp in urma....Pacat.