miercuri, 28 decembrie 2016
E chiar totul paradisiac în medicina privată? Ce ziceţi de preţuri?
E un subiect la modă să faci ţăndări imaginea sistemului medical de stat. Şi e atât de mare focalizarea pe neajunsurile sale încât mă întreb cât de spontană poate fi…Am avut răniţii din Colectiv, care riscau să fie ucişi în spitalele de stat din cauza infecţiilor (de fapt, infecţiile nosocomiale apar mai peste tot unde există porţiuni de piele lipsă). Apoi scandalul Hexi Pharma şi riscurile la care eram expuşi din cauza dezinfectanţilor diluaţi. Mai târziu s-a aflat că erau mult mai multe firme care furnizau dezinfectanţi dar câţi pacienţi s-or fi refugiat la privat în zilele în care presa nu mai contenea cu dezvăluirile? Scandalul pare îngropat acum odată cu fondatorul companiei dar în mintea pacientului a rămas întipărită ideea că se expune unor riscuri deloc de neglijat în spitalele de stat. Avem apoi o listă parcă interminabilă cu medici de renume implicaţi în acte de corupţie, fie mită, fie achiziţii pentru spitale la preţuri supraevaluate (Lascăr,Irinel Popescu, Brădişteanu) ba a apărut şi un doctor Mengele în persoană chirurgului Burnei de la Marie Curie. Continuarea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu