joi, 31 martie 2011

BNR le mai arunca bancilor o halca din RMO

Fata de 2009, rezervele minime obligatorii in valuta au scazut de la 40% la 20% (azi BNR a mai renuntat la 5%). Iata deci cat de benefic a fost imprumutul FMI..pentru banci. RMO-urile astea nu sunt insa doar ale bancilor, sunt si banii deponentilor acolo. Ca in momentul in care faceti voi un depozit in euro, 20% din el pleaca la BNR. O garantie ca intr-un moment mai prost pentru banci nu ramaneti cu buzele plescaind. Sigur, sigur., exista si plafon de garantare, dormi linistit BNR vegheaza. Sa aplaudam aceasta lasare la dispozitia bancilor de valuta, in paralel cu ultimele detalii la Prima Casa 3. Observati cata disperare s-a adunat aici? Potentialii amatori de credite pe 30 de ani cu rata mai mare decat chiria pe piata in conditiile in care Euribor-ul e oricum la minim istoric trebuiau incurajati suplimentar. Ai un cotet de beton si mai vrei unul, eventual din cele noi si nevandabile pentru care bancile fac provizioane la creditele oferite dezvoltatorilor de carton? Serveste cu incredere! Prima Casa 4 se va adresa si celor care au orice fel de acoperis deasupra capului nu doar unul de maxim 50mp utili iar viitoarea Prima Casa 5 poate deveni obligatorie, prin tragere la sorti, doar n-o sa sufere bancutele romanesti din lipsa de clienti. Nu vrei credit, te obligam sa iei ce mama masii, doar n-o sa te lasam sa pui probleme stabilitatii sandramalei lui Mugurel! Nu mai zic mai multe ca deja sunt nervos. Ramane cum am stabilit: slugilor din Parlamentul nostru n-o sa le sara in veci tandara precum vecinilor unguri. Mamaliga nu e gulas. Puteti lupta insa cu bancile pe cont propriu. In primul rand prin abstinenta. Ocoliti creditul, limitati-va produsele bancare la minimum, majoritatea sunt doar carlige de marketing pentru alte costuri. Daca aveti credite de consum, nu aveti bunuri executabile, o rata nesimtita de 70% din venituri si ani buni de strans cureaua in fata pentru plata lor, mai bine nu mai dati nici un ban. O sa va opreasca 30% din salariu, mai mult nu pot face. Dar veti trai mai confortabil cu restul de 70% si nu meschin ca in prezent.

marți, 29 martie 2011

7500 dolari/uncia, pretul la care aurul existent in lume acopera integral dolarii in circulatie

Calculul ii apartine analistului Dylan Grice de la Societe Generale (un adversar al investitiei in marfuri totusi), care considera aurul un pariu impotriva vanitatii oficialilor din Guverne si Bancile Centrale. Interesant de remarcat: inainte de turarea tiparului Fed, nivelul convertibilitatii dolarului in aur era in 2008 la 3000 dolari/uncia. Iar in 1980, la precedenta bula a metalelor pretioase, aurul atinsese temporar o capitalizare superioara masei monetare din SUA. Ramane sa ne intrebam cum de apar astfel de perspective doar in momentul in care un activ a atins deja maximul istoric, de vreme ce iresponsabilitatea autoritatilor ce au in grija piata monetara e totusi.. a-temporala?

In decembrie 2010 Grice arata ca, pe termen lung, investitia in “commodities” risca sa isi dezamageasca fanii. “Din 1870 pana in prezent, in termeni reali, profitul celor care au pariat pe marfuri a fost apropiat de zero” (vezi aici un grafic interesant), fiind net surclasati inclusiv de posesorii de bonduri. Precedenta piata “bull” pentru marfuri s-a asemanat cu managerii englezi de fotbal “au promis mult, au ars frumos pentru o vreme dar in cele din urma s-au dovedit un fiasco, zdrobind imimile celor care rezusera in ei”. Istoria umanitatii se bazeaza pe adaptabilitate si inovatie iar a detine marfuri este ca si cum ai paria impotriva acestora subliniaza Grice. In martie 2011, analistul SG revine insa cu niste precizari, plus un grafic al paritatii aur/baza monetara (vezi aici). La un pret de 7500 dolari/uncia, aurul ar acoperi integral dolarii din circulatie. Daca am fi facut insa calculul in 2008, inainte de programele de QE (quantitative easing) si de parasutarea fondurilor pentru salvarea sectorului bancar din SUA, uncia de aur ar fi trebuit sa ajunga la “numai” 3.000 dolari pentru a acoperi baza monetara din SUA. Iar in 1980, un an de varf pentru metalele pretioase (pentru a calma inflatia a fost nevoie de ridicarea sucesiva si agresiva a dobanzilor, bondurile ajungand la un randament de 20%!), am asistat pentru scurt timp chiar la o depasire a dolarilor de hartie de catre metalul galben, moment in care sintagma “nu putem reveni la etalonul aur, pur si simplu nu exista aur suficient in lume pentru a acoperi dezvoltarea societatii” si-a dovedit subtirimea intelectuala (daca aurul e putin, e suficient sa ii creasca pretul, nu?)

Trecutul, aliatul universal
Cum prima criza majora a creditului a aparut in anul 33 DC (si de atunci a intrat in peisaj) iar greci antici se deprinsesera cu inflatia ridicata, nu pare exagerat sa mizezi impotriva capacitatii bancherilor de a invata ceva din greselile trecutului, spune Dylan Grice. Precum crizele creditului, nu e nimic nou legat de perioadele inflationiste, fie ca ne raportam la episoade similare din trecutul indepartat, epoca moderna sau cea contemporana. De fiecare data avem de-a face cu Guverne incoltite din punct de vedere fiscal si cu politizarea emisiunii monetare. Iar cu solvabilitatea sectorului public tot mai amenintata in lumea dezvoltata si cu rolul de majorete economice asumat de Bancile Centrale nu e deloc exclus ca nu vom repeta greselile trecutului incheie Grice.

Din punctual meu de vedere, observ ca experientele trecutului pot fi folosite universal, pentru a justifica sau a intari orice teorie. Cand vrei sa vorbesti despre deflatia iminenta aduci in discutie experienta Japoneza, and vrei sa agiti spectrul hyperinflatiei de referi la Republica de la Weimar, Ungaria, Zimbabwe. Cu ceva transpiratie, cred ca putem identifica in trecut evenimente care sa ne sustina orice teorie. Dincolo de credibilitatea mai mare sau mai mica a autorilor, un filtru necesar trebuie sa il reprezinte si contextul. Mi se vorbeste de aur ca un refugiu universal cand aurul e deja la maxim istoric? Hm, poate ca analiza in cauza e doar o componenta a pshihozei de masa de data recenta ori pur si simplu un raport de marketing iscusit. Similar “peak” oil, or “pretul cerealelor va exploda pe motiv de raspandire a bioetanolului sau shimbarea alimentatiei chinezilor”, atentionari sosite cand piata e intamplator pe un varf al bulei commodities. Ca un facut insa, perspectivele alarmiste lipsesc in vremuri de piata linistita, cu preturile asezate cuminte pe media lor istorica, semn ca argumentele schimbarii de paradigma nu au priza cand bursele sunt calme.

vineri, 25 martie 2011

Bancile romanesti si sondajele lor minunate. Sau cum poti fi deposedat elegant de datele personale

Ultimul ghiseft in materie de marketing bancar este sa semnalizezi la stanga sub forma unui aparent sondaj de opinie si sa virezi la dreapta colectand datele personale ale respondentului dupa ce l-ai convins sa isi marturiseasca preferintele pentru anumite produse si furnizorii lor. Aflati mai jos cum se desfasoara un asemenea sondaj si cum poti afla ca esti restant la creditul de consum pe care nu l-ai contractat niciodata. Bonus: cum am dat cu piciorul unui job de “bidon” si unui salar lunar de 300 euro pentru numai 2 operatiuni de transfer bancar pe saptamana.

Sunt abonat de o luna si ceva la Cosmote. N-am dat numarul decat unor prieteni si cunoscuti (putini), deci ma bucur inca de o oarecare intimidate. Saptamana trecuta, supriza! “Buna ziua, sunt…., de la…., si vreau sa va propun sa participati la un sondaj despre banci si servicii bancare. Ups! Am fost luat cam prin surprindere, nici nu retinusem bine numele proprii, am refuzat pretextand lipsa de timp. Dupa, am inceput sa ma intreb de unde oare aveau baietii numarul meu, avand in vedere ca e in posesia mea de mai putin de 50 de zile? Ma rog, am trecut peste asta. Luni, din nou un telefon. De data asta am ciulit mai bine urechile, tot cu sondajul, de la Eurodata Management, tot despre banci. “De unde aveti numarul meu”? “Pai, exista un sistem de generare aleatorie de numere” imi spune vocea feminina de la celalalt capat al firului. Bine-bine, se genereaza aleatoriu, dar cum naiba de m-ati nimerit de doua ori in decurs de cateva zile….mai ales ca am refuzat in prima instanta”? Pauza de respiratie….”Ok, hai sa vedem intrebarile” zic, banuind vag ca e vorba de un sondaj pentru racolare de clienti. Cum de sunt asa perspicace? Am fost agatat la inceputul anului de un tinerel in Cora-Berceni. “Doar 3 intrebari, va rog, un mini-sondaj”. Bine, care sunt? “Care este mijlocul modern de plata, cu card sau cash? Hm, ghici ciuperca ce-i. “Cu cash” zic asa, de-al dracului. “Cat cheltuiti lunar pentru alimente si combustibil”? Aici parea mai inofensiva si ne-aluziva intrebarea asa ca am raspuns serios. “1.000 lei”. Intrebarea 3, din nou una “la obiect”. “Cum vi se pare ideea de a face lunar pana la 5% economie din aceasta suma?” "Neutra" spun deja banuitor.In final sunt rugat sa imi spun numele. “Sigur, cu placere, ma numesc Mihai Eminescu” zic si ma indepartez in timp ce zambetul din coltul gurii operatorului se transforma in rictus.Ulterior am aflat ca exista o campanie Citi Bank pentru un astfel de card-minune.

Circuitul sondajului in natura: din respondent anononim, client dedicat
Sa nu o lungesc prea mult, ce banuiam s-a adeverit si in acest caz. Sondajul, mult mai sofisticat de aceasta data, s-a incheiat tot cu rugamintea de a-mi da numele si adresa de mail (ca telefonul oricum il aveau). Am refuzat bineineles, desi fatuca a incercat sa obtina macar un deget daca nu toata mana. “Macar prenumele?”. Despre sondajul propriu-zis in acest caz (a durat cam 15 minute): esti intrebat despre varsta, locul de resedinta, venituri individuale/familie, ce produse bancare folosesti, ce produse intentionezi sa contractezi. Ce banci te au drept client, ce nume de banci iti suna cunoscut. Cum evaluezi pe o scara de la 1 la 5 serviciile si comportamentul functionarilor bancari dintr-o lista de cateva banci. Esti rugat frumos sa spui ce banca ai lua in calcul pentru: card de credit, depozit, imprumut. Sa spui unde si in ce context ai auzit de cateva banci anume. Ce beneficii astepti de la un anumit produs (de exemplul cardul de salariu), etc. Dupa care, cum spuneam, te roaga politicos sa le dai ceva date personale. La un anumit interval presupun ca vei primi un telefon intamplator de la un agent de vanzari, gata sa-ti ofere exact produsele de care te aratai interesat in sondaj. Asta daca strangerea de date personale nu reprezinta adevarata miza. Nu stiu altii cum sunt, dar mie ideea de a oferi adresa de mail imi aduce aminte de avalansa de mailuri pe care le primeam anul trecut, sub diverse pretexte, in care eram rugat sa dau parola contului meu de internet banking de la Raiffeisen (nici nu aveam asa ceva, dar baietii pe mana carora cazuse probabil o baza de date nu aveau de unde sa stie ca ma limitasem doar la un depozit la un moment dat).

Cum am intarziat cu rata creditului pe care nu l-am contractat
Pentru ca tacamul sa fie complet, in ziua in care mi s-a propus sa particip la primul sondaj despre banci si produse bancare, am primit un SMS la fel de interesant. ”Conform termenilor contractuali va reamintim ca astazi trebuie sa achitati restanta la creditul de consum acordat de Bancpost. 021/2016093”.Primul impuls a fost “o fi vreo greseala” Nu am si nu am avut niciodata relatii contractuale cu Bancpost. Ce e este insa cu adevarat interesant este expeditorul SMS-ului. 1868-centrul de mesaje Cosmote! Din doua una: ori este vorba de un dispozitiv ingenios de trimitere de SMS-uri din alta sursa decat expeditorul afisat, probabil tot in scopul culegerii de date personale (banuiesc ca urma sa mi se ceara CNP-ul pentru verificare); ori vorbim poate tot de o astfel de jucarie, dar pentru a jumuli credulii care suna pentru detalii la un numar cu supra-taxa.

Cum am ratat un salariu de 300 euro pentru taiat frunza la caini
De mult visam sa fiu platit fara sa fac mai nimic iar la sfarsitul lunii trecute chiar am crezut ca imi voi vedea visul cu ochii. Zana mea buna se numea Anna Pawlak, HR Manager la ABC, “Apple Premium Reseller” din Warsovia, Polonia. Ce trebuia sa fac pentru jobul de “financial agent” la ABC? O nimica toata, sa procesez niste plati. Adica sa primesc in contul meu din Romania 1-2 plati ale clientilor locali catre ABC pe saptamana si apoi sa virez banii (neaparat in urmatoarele 5 ore din momentul in care sunt anuntat despre transferul in cauza) prin Money Gram ori Western Union, probabil catre o terta persoana ce urma sa imi fie indicata. Nu-i asa ca era un job nemaipomenit pentru 300 euro pe luna plus 5% din toate transferurile operate? Ma rog, daca nu te deranjeaza postura de “bidon” scos la inaintare in caz de ceva. Si aici exista un site pentru credibilitate (abc-apple.com) care in prezent isi umple timpul trimitand virusi cand l-ai accesat.

marți, 22 martie 2011

Doua valute “zombie”: leul romanesc si yenul japonez

Fruntasi la inflatie si codasi la revenirea economica in UE romanii au totusi o moneda care se apreciaza fata de euro. Cu o economie ravasita de cutremurul ce a revolutionat scara Richter, un dezastru nuclear inca nedezamorsat si trilioane de yeni parasutate de Banca Centrala imediat dupa seism, japonezii s-au trezit cu yenul la maximul perioadei postbelice fata de dolar. Mai conteaza performantele economiei locale in zestrea valutelor nationale? Leul si yenul vin sa demonstreze ca pulsul economiei nu da mereu tonul pe piata valutara, dinamica cerere-oferta avand ultimul cuvant.

In decembrie 2010, raportul euro/zlot era de 4 apoi zlotul a avut o miscare de apreciere pana la EUR/PLN 3,85. Din ianuarie insa moneda poloneza pierde constant teren, pana la 4,05 zloti/euro la sfarsitul saptamanii trecute. Suntem mai tari ca polonezii care nici macar n-au intrat in…recesiune in criza asta? Sa nu ne grabim, euro s-a depreciat in 2011 fata de Forint (de la 280 la 271 EUR/HUF) dar si fata de coroana ceheasca (de la 25,4 la 24,4 EUR/CZK), asa cum a facut-o si fata de leu (euro a inceput anul la 4,27 lei). Cine doreste atat de tare lei romanesti astfel incat sa determine o evolutie valutara in contratimp cu mersul economiei si tempoul inflatiei? Asta pentru ca monedele cu inflatie mare in spate ar trebui sa se deprecieze, in timp ce economiile cu deflatie au monede puternice, ma rog, cel putin in teorie…Sa vedem mai intai cine vinde euro. Capsunarii nu mai trimit bani acasa ca in alte dati (ianuarie a fost cea mai slaba luna din ultimii 6 ani conform datelor BNR), apetitul pentru credite a scazut si el odata cu consumul (imprumuturile in euro erau schimbate repede in lei odata acordate). Exporturile e drept stau un pic mai bine, dar nu rup inca gura targului. Cine forteaza nota vanzand euro astfel incat sa determine aprecierea leului? Avem pe de-o parte BNR (rezervele sale au scazut in februarie cu 620 milioane euro), care lupta sa tina jos inflatia folosind parghia cursului de schimb (un euro mai slab egal preturi ale produselor din import mai mici), pe de alta parte bancile si ceva investitori costelivi care au intuit strategia Bancii Centrale si pariaza si ei pe leu pe termen scurt pentru a beneficia de dobanzile relative mari. In acest punct, o schimbare de perspectiva poate surveni doar la un nou puseu al crizei financiare, in ipoteza ca dimensiunea repatrierilor de valuta va descuraja chiar si vanzarile BNR, care sta totusi pe un munte de euro. Pana atunci, sa ne imbatam cu apa rece: “economia isi revine si leul beneficiaza de politicile intelepte ale autoritatilor”.

Deflatie vs carry trade
Daca ingrijorarea BNR fata de cresterea preturilor reprezinta cauza aprecierii leului, de ce s-a apreciat yenul intr-o economie atata de lovita precum cea a Japoniei? Va vine sa credeti ca in 2007, la debutul crizei financiare, dolar/yen era 120 (fata de 80 in prezent)? Oare ce a determinat o tresarirre de orgoliu de asemnea amploare a yenului intr-o economie sufocata de datorii (datoria publica e 200% din PIB) si intr-un context international dificil? Pai, tocmai dobanzile mentinute la niveluri apropiate de zero, banii ieftini din Japonia alimentand pana atunci buna parte din cresterea pietelor de capital la nivel global (fenomenul carry trade). Odata cu izbucnirea crizei, investitorii au inceput sa isi inchida pozitiile si sa returneze yenii, presiunea la cumparare ducand la aprecierea monedei japoneze (asa cum si dolarul va creste in momentul in care politica monetara se va schimba, Fed fiind imprumutatorul de ultima instanta in aceasta criza globala). Trebuie amintit ca in momentul spargerii bulelor speculative din imobiliar si pietele de capital, la inceputul anilor ’90, raportul dolar/yen era pe la 135. A urmat apoi spargerea balonului creditului si deflatia, in ciuda eforturilor autoritatilor care au aruncat cu bani in piete si au demarat ample programe de investitii publice, iar moneda japoneza s-a apreciat pana la un raport dolar/yen de 79 (in 1995). Din acel punct tendinta se inverseaza, nu atat pentru ca economia japoneza ar fi reintrat pe crestere iar inflatia ar fi revenit la ordinea zilei, ci din cauza fenomenului carry trade( imprumuturile obtinute in yeni erau schimbate repede pentru dolari in vedere deschiderii unor pozitii speculative astfel incat yenul s-a depreciat pana la nivelul din 2007). Cei care au fortat aprecierea yenului saptamana trecuta pana la un nivel record dolar/yen de 76, determinand interventia tarilor G7 pentru a stopa procesul, s-au temut probabil ca economia nipona se va confrunta cu un nou val de deflatie si au intuit noi repatrieri de valuta grabindu-se sa ramburseze yenii inainte ca acestia sa se aprecieze mai mult, spre dezamagirea exportatorilor locali, greu incercati in ultimii ani de cresterea cursului fata de dolar.

In concluzie, starea unei economii nu determina automat raporturile pe piata valutara, oscilatiile dintre cerere si oferta fiind determinante. Daca ati ratat miscarile dolar/yen din ultima perioada va puteti revansa in momentul schimbarii politicii monetare in SUA (Fed a fost imprumutatorul de ultima instanta in aceasta criza globala). O scumpire a creditului in SUA va duce la repatrieri masive de dolari, moment in care moneda americana va intra pe un trend consistent de apreciere fata de euro, franc, lira. La primul semnal al ridicarii dobanzilor (cel mai probabil vor exista mai multe valuri de cresteri modeste de 0,25%) luati deci in calcul un “long” dolar/euro, dolar/leu, etc.

joi, 17 martie 2011

Dividende care saracesc actionarii. Cazul SIF Muntenia

“Sunt actiuni de dividend” auzi la coltul forumurilor bursiere despre SIF-uri. “Uite ca in ciuda crizei financiare SIF-urile n-au inchis robinetul dividendelor, chiar daca bancile nu le-au mai virat cota-parte din profituri”. Putini isi pun insa problema de unde vin banii distribuiti in acest an de SIF-uri. Sunt roadele unor participatii profitabile, efectul unor plasamente inteligente in timp de criza sau provin din lichidarea unor actiuni inregistrate la preturi mai mici in evidenta SIF, actiuni care nu vor mai oferi dividende in anii ce vin? SIF-urile se comporta practic asemanator Guvernului care se imprumuta pentru a plati salarii si pensii, imprumutul in cauza reducand averea generatiilor viitoare care vor trebui sa-l acopere din taxe si impozite majorate.

Pe fondul provizioanelor in crestere continua, bancile unde SIF-urile au participatii au renuntat sa mai distribuie dividende actionarilor (cu exceptia BRD, unde acestea sunt insa mult diminuate). In 2009 SIF-urile au trait relativ confortabil pe seama profitului spectaculos raportat de banci in 2008 (ba chiar si in 2010 pentru ca o parte din acel profit revenit SIF a fost trecuta la rezerve), an in care creditarea mergea inca din plin, castigul bancilor nu incepuse sa fie dramuit de provizioane iar externalizarile erau izolate . Din 2009 insa bancile au inceput sa stranga cureaua (BCR e principala deziluzie pentru societatile de investitii care s-au trezit captive intr-o companie care nu pare sa se mai listeze curand si care nici dividende nu mai da), iar SIF-urile s-au vazut fara principala resursa pentru dividendele cuvenite actionarilor proprii. Nu imi amintesc de vreun plasament inspirat facut de SIF-uri in 2009, anul minimelor la BVB. Imi amintesc insa de achizitiile de actiuni Biofarm operate in principal de Oltenia prin 2008, cand multi isi imaginau ca bursa are doar o corectie de parcurs si nu un picaj in forta, asa cum imi amintesc de achizitiile de actiuni SIF facute de companiile detinute de acestea, in scopul sustinerii cotatiilor societatilor-mama, decizie care s-a dovedit mai tarziu absolut neinspirata. Iar in lipsa unor speculatii reusite pe pietele financiare sau unor exituri spectaculoase din societati construite de “strategii” SIF, singura sursa pentru dividendele actionarilor ramane vinderea unor participatii la societatile listate din portofoliu. Vezi de pilda cazul Muntenia care da in acest an un dividend brut de 0,05 lei (mai mare decat cei 0,04 lei oferiti in 2009 si 2010) pe seama unor vanzari de actiuni…BRD. SIF-ul a renuntat doar in decembrie 2010 la aproximativ 1% din actiunile banciii (in urma cu un an avea 5,27%, cota sa reducandu-se in ultima luna a anului trecut la 4,2%). Motivatia vanzarii actiunilor BRD devine clara daca observam ca in noiembrie 2010, SIF4 realizase doar 35 milioane lei din profitul bugetat de 60 milioane). BRD-ul, unde fiecare SIF avea la un moment dat o feliuta de aproximativ 5% este cea mai la indemana actiune lichida de pe care se poate iesi fara probleme la BVB. Nu contest oportunitatea acestui exit partial -bula creditarii nu se intoarce curand. Daca insa profitul generos rezultat din aceasta decizie (in contabilitatea SIF actiunile sunt prinse la valori minuscule avand in vedere ca SIF-urile sunt actionare cam de la infiintarea bancii) este distribuit mare parte sub forma de dividende actionarilor e ca si cum ai vinde din casa ca sa ai bani de cosnita. Este exemplul tipic de dividend care reduce valoarea companiei oferind satisfactie temporara actionarilor. Un administrator intelept ar redirectiona sumele provenite din exitul in cauza spre domenii cu potential (poate agricultura? Muntenia chiar are o anumita baza in domeniu) altfel cu timpul SIF-urile vor semana tot mai mult cu niste cochilii goale. Ar mai trebui mentionat “detaliul”actiunilor reziduale (cam 40% din total) la Muntenia, fapt care permite societatii sa pastreze in final o buna parte din fondul de dividende (cine isi ridica annual banii aferenti unei detineri de cateva actiuni), fapt ce explica cumva generozitatea politicii de dividend.

Riscurile renuntarii la dividende
Am subliniat modul pagubos de acordare a dividendelor prin vanzarea de active. Nu inseamna neaparat ca renuntarea la dividende din partea actionarilor-cealalta extrema-nu ar fi lipsita de riscuri. Un exemplu este Banca Transilvania care a ales sa isi capitalizeze an de an profitul acordand “actiuni gratuite”. In 2009, cand sectorul bancar avea mari probleme iar cotatiile cazusera din pod, multi au regretat probabil decizia de a-si mari numarul de actiuni in dauna incasarii de dividende ani la rand. Nu e bine nici sa vinzi din active pentru a da dividende cu orice pret dar nici sa renunti la dividende lasand la dispozitia administratorilor sume pe care nu le vor folosi intotdeauna cu cap (poate numai in situatia in care actionarul e si administrator situatia i-ar surande fara retinere). Acordarea an de an a 40-60% din profitul operational sub forma de dividende poate fi un procent bun pentru o societate care isi respecta actionarii incercand totodata sa creasca sanatos.

marți, 15 martie 2011

Bancile de investitii si producatorii vad pretul petrolului in stratosfera. E dovedit clinic: se apropie inversarea trendului.

Cum se intampla in multe situatii cand un pret depaseste cota bunului simt, apar invariabil “experti” care sa sustina respectiva evolutie, sa ofere argumente pentru depasirea unor noi maxime istorice si trompete media care sa-i promoveze cu satisfactie nedisimulata, stirile catastrofiste care sa inspaimante publicul facand inca ratinguri bune (vezi saga cartofului, “benzina la 7 lei” sau…cutremurul din Japonia).

In 2008 erau la mare voga la bursa companiile implicate in producerea de energie verde, panouri solare, fermele eoliene, etc. Firesc de vreme ce petrolul depasise 100 dolari/baril iar la inceputul verii se apropia de 150 dolari. Ploua cu analize si estimari sofisticate, cu grafice frumos colorate, prognozele pentru sfarsitul anului mergeau spre 200 dolari/baril. Apoi a crapat Lehman Brothers si frica de contraparte s-a instalat peste tot, bancile ezitau sa tranzactioneze intre ele de teama ca partenerul sa nu fie insolvent si sa-si ingroape de fapt banii in felul asta. Investitorii au fugit vazand cu ochii de pe actiuni si marfuri si s-au refugiat pe bonduri, drept rezultat pretul petrolului a scazut pana la 35 dolari/baril, in ton cu intreg sectorul de commodities. Ce se alese atunci de prognozele cu “sfarsitul petrolului”? Observati cum analistii bancilor de investitii isi lanseaza rapoartele de..marketing intr-un anumit context de piata. Preturile tinta pot varia, dar in putine situatii apare cineva care sa mearga impotriva trendului general. Cand preturile urca de ceva vreme, recomandarile sunt de cumparare si preturile tinta sunt ridicate, cand scaderea e aproape de sfarsit, pesimismul analistilor e mai mare decat al publicului. Acum, ne confruntam din nou cu un val al prognozelor generoase (Erste vede petrolul la 150 dolari de pilda, Deutsche Bank la 3,3 dolari/gallon, adica 138 dolari/baril, etc), pe aceleasi considerente (“peak oil”) plus “contributia” Libiei (care nu reprezinta totusi decat 2% din productia si 3% din rezervele mondiale) foarte mult exagerata. Bineinteles, nu se insista pe adevarata cauza-banii fara dobanda daruiti cu generozitate de Bancile Centrale, bani care umfla bursele, inclusiv pe cele de marfuri-doar nu vorbesti de funie in casa spanzuratului cat timp bancile care se inghesuie sa dea prognoze .de crestere a “commodities” sunt printre beneficiarii fondurilor.

Goldman Sachs si petrolul 2005-2011
In 2005 banca de investitii publica “super-spike oil theory” aratand ca in “viitorul apropiat” pretul petrolului urmeaza sa se situeze intre 50-110 dolari/baril. In martie 2008 aceasta proiectie avea sa fie revizuita, petrolul ajunsese deja la 100 dolari, dolarul era mult mai slab fata de euro (moneda unica europeana ajunsese pana la 1,6 dolari) iar actiunile financiare erau evitate de investitori in favoarea “activelor sigure”. Analistii Goldman avanseaza o tinta pentru preturile medii anuale de 95 dolari pentru 2008, 105 dolari in 2009 si 110 dolari/baril in 2010 cu mentiunea ca, in eventualitatea unor disfunctionalitati pe partea ofertei, cresterea continua a cererii din partea non-membrilor OECD si reluarea cresterii economice in SUA, pretul ar putea varia intre 150-200 dolari/baril in intervalul 2008-2012. Dupa falimentul Lehman Brothers perspectiva analistilor se schimba radical astfel incat acestia isi manifesta chiar temerea ca pretul ar putea scadea pana la 25 dolari/baril la sfarsitul lui 2008, pentru a atinge 45 dolari in 2009 (fata de 105, cat era prognoza anterioara!). Care era perceptia Goldman la sfarsitul anului trecut, inainte de criza din Libia? 105 dolari/baril era tinta pentru 2011, relativ una cuminte prin comparatie cu cea pe aur (1690 dolari/uncie).

Petrolul, trambulina pentru …orice.
Daca petrolul tot urmeaza sa creasca la stele, conform ultimelor rapoarte de analiza si panicii instaurate de media, de ce ar sta pe loc celelalte active, nu? Adica, daca analistii pe petrol sunt super-ocupati zilele astea, de ce s-ar plictisi cei responsabili de …metalele pretioase?. Vezi aici un model interesant de rationament. Analistul nostru a calculat cate uncii de argint erau necesare la inceputul anilor ‘80 pentru a cumpara un baril de petrol (pretul argintului a atins atunci 52 dolari, dupa o cursa pornita in urma cu 10 ani de la ..1,3 dolari accelerarea de final datorandu-se speculatiilor fratilor Hunt, petrolul urmand la randul sau o traiectorie similara, de la 2 la 40 dolari, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu si crearea OPEC). De ce sa fie necesare in 2011 mai bine de 3 uncii pentru barilul nostru se intreaba retoric fanii argintului ? Tot ei trag concluzia: se merge spre paritate in viitorul apropiat, o uncie argint egal un baril de petrol! Faptul ca respectiva paritate a fost obtinuta pentru foarte scurt timp ca efect al unei conjuncturi si efortului speculativ nu mai are nici o importanta cand vrei sa scoti in evidenta “corelatiile” istorice.

Mecanismul unei psihoze
Nu stiu cati cred sincer ca analistii din banci, firme de brokeraj, etc sunt platiti sa ofere gratuit publicului roadele muncii lor. Cel mult, ar putea s-o faca daca de analiza in cauza s-au folosit mai intai marii clienti ai bancii, or chiar banca in cauza pentru a-si plasa o parte din fonduri, pe principiul “dupa ce ai incarcat cat trebuia, nu strica sa vina si altii care sa mai umfle preturile”. “De ce sunt oferite insa analize entuziaste cand preturile sunt pe maxime istorice?” este evident o intrebare retorica.Cum ajung astfel de analize in media si apoi in casele noastre? Ziaristul specializat pe domeniul “piete de capital” primeste la un moment dat pe mailul personal, de regula din partea departamentului de comunicare al bancii/firmei de brokeraj, oferta de a i se oferi regulat esantioane din activitatea departamentului de research.Cu alte cuvinte, primeste pe mail analizele de care vorbim, “el fiind in masura sa decida daca le va folosi sau nu ca surse in articolele sale”. E lesne de imaginat ca majoritatea jurnalistilor le foloseste fiind vorba de un potential articol servit pe tava. Si asta se intampla pentru ca jurnalistii in cauza nu au nici timpul si nici expertiza necesare alcatuirii unei analize concurente, in plus au o norma de articole pe zi/saptamana care oricum nu le-ar permite sa se ocupe de articole ample. Asa ca ambele parti sunt multumite: banca isi face publice analizele de marketing fara costuri, jurnalistul primeste un articol aproape gata fara sa mai puna osul la treaba. A treia variabila din ecuatie-publicul-va afla de multe ori pe final de trend ca un activ are…potential de crestere, sau despre ultima faza a unei corectii-ca miscarea va continua in forta.

joi, 10 martie 2011

Speculatori vs consumatori. O poveste cu portocale.

Pe masura ce preturile marfurilor cresc consumatorii isi reduc achizitiile in vreme ce speculatorii adauga altele noi (din acest motiv bursele se comporta diferit de piata Obor cand vanzatorii cer preturi mai mari). La un moment dat insa cele doua “paralele”-piata reala in contractare (a marfurilor tranzactionate) si cea virtuala in expansiune ( a hartiilor cu acoperire in marfurile fizice) -se intalnesc, moment in care acestea schimba doua vorbe in punctul de inflexiune dar si..sensul de deplasare (preturile incep sa scada iar consumatorii sa prinda curaj). Singura necunoscuta in acesta ecuatie este motivatia respectivei intalniri (schimbarea politicii monetare, a celei salariale, un nou val al crizei financiare sau pur si simplu bunul simt investitional).

Sa presupunem ca portocalele pe care le consumi zilnic sunt 3 lei/kg. Cum vei reactiona daca in supermarket gasesti brusc un pret de 5 lei/kg la raft? Poate vei cumpara totusi, poate vei renunta si vei iesi bombanind. Reganditi scenariul de mai sus in ipoteza in care in seara trecuta ati urmarit un reportaj la stiri despre cresterea fulminanta de preturi la portocale, estimari catastrofiste ale producatorilor si importatorilor care vad noi scumpiri, etc. Socul de a doua zi la raft este oarecum atenuat si noul pret este partial acceptat astfel incat exista persoane care vor cumpara in ciuda cresterilor nejustificate de pret. Daca mass media nu ar pregati psihologic populatia, poate ca valul de scumpiri s-ar clatina din start din cauza lipsei de sustinere a consumatorilor (vezi aici un filmulet in care Horia Mihaltan explica bine fenomenul). Sa mai presupunem acum ca in locul celor care cumpara pentru consumul zilnic avem de-a face cu speculatori. Ce vor face acestia in prezenta unor preturi mai mari? Poate ca unii vor renunta sa intre in joc dar cei mai multi (cum o demonstreaza foarte bine fenomenul buriser) vor alege sa faca achizitii esalonate pentru a merge cu trendul. Daca pretul portocalelor incepe sa coboare se opresc si vand repede, daca merge mai departe in sus continua sa cumpere pana in punctul in care trendul da semne de inversare, moment in care vand intreaga cantitate unor saraci cu duhul veniti pe ultima suta de metri la festin. Ei bine, in acest moment in piata marfurilor avem ambele tabere. Preturile cresc astfel incat speculatorii isi piramideaza pozitiile; adaugand bani noi, in acelasi timp consumatorii isi reduc achizitiile, strangandu-se la punga. Numarul tranzactiilor in piata “fizica” scade, in timp ce schimburile de hartii avand ca suport marfurile reale creste. Unde va duce asta? Nu sunt decat doua posibilitati:

1.Consumatorii accepta noile preturi si isi reevalueaza bugetele in sensul modificarii ponderii cheltuielilor (renunta la ceva pentru a-si permite mai multe alimente, combustibil, etc). Spatiul lor de manevra este insa redus, avand in vedere ultima bula a creditului la care am asistat pana in 2007. Multi nu prea mai au din ce taia dupa ce achita ratele la banca.
2.Speculatorii incep sa marcheze profiturile si preturile coboara lent pe masura ce producatorii care au stocuri din ce in ce mai mari la preturi nevandabile preseaza pentru o reducere a preturilor realizand ca vor castiga mai bine din marje mai mici dar rulaje mai mari.

Fiecare dintre cele doua scenarii detine un element accelerator. In primul caz e vorba de o crestere generalizata a veniturilor care sa dea un nou imbold consumatorilor, in cel de al doilea caz e vorba de schimbarea politicii monetare (sau poate un nou val al crizei financiare), o crestere a dobanzilor echivaland cu retragerea banilor fierbinti din piata, speculatorii ramanand fara combustibilul oferit de Bancile Centrale. Din punctul meu de vedere, cresterea generala a veniturilor este greu daca nu imposibil de obtinut in economii de piata, unde proprietatea este privata (daca statul ar fi majoritar, s-ar rezolva repede prin decizii administrative de majorare a salariilor si pensiilor) si mai ales dupa ample programe de restructurare si concedieri care au avut deja loc. Ramane varianta majorarii dobanzilor, scenariu de care se pomeneste tot mai des in spatiul euro. Vom vedea atunci care este pretul real al metalelor industriale si a celor pretioase, a petrolului, etc, si nivelul rezultat din raportul cerere-oferta nedistorsionat de speculatori. Vom vedea tot atunci consistenta teoriilor “peak oil” (scoasa din palarie in momentul in care barilul atinge sau se apropie de maximele istorice), “se termina argintul”, “schimbarea obiceiurilor alimentare in China si India”, etc. Un fenomen asemanator s-a produs in 2008, cand falimentul Lehman Brothers a grabit marcarea profiturilor pe piata marfurilor (petrolul ajunsese in vara la 149 dolari/baril dar a coborat in decembrie la 33 dolari) iar teama de contraparte declansata relativ repede dupa (nimeni nu mai dorea sa faca tranzactii, de teama ca cealalta parte sa nu fie cumva insolventa) a generat o lichidare de pozitii precipitata, aproape la orice pret. Sigur, o crestere graduala a dobanzilor, in pasi de melc, nu seamana in nici un caz cu impactul Lehman, din acest motiv asteptati-va la o curba de scadere a preturilor mai lenta si mai blanda.

marți, 8 martie 2011

7 conspiratori impotriva economiilor tale

Iti iubesti aproapele de la taxe si impozite? Poate te intelegi mai bine cu agentul imobiliar sau brokerul? Palavragesti ore in sir cu angajatul de la relatii cu clientii al companiei de telefonie mobila? Te simti ca acasa in agentia de pariuri? Iti faci confidente cu bancherul? Iti pastrezi diploma de licenta inramata pe perete? Daca ai raspuns cu DA la toate aceste intrebari si nu stai in imediata apropiere a unui magazin cu etnobotanice, inseamna ca traiesti in cea mai buna dintre lumile posibile. In caz ca nu, citeste mai jos despre modurile in care se conspira jovial la spolierea ta finaciara si trucurile folosite de conspiratori.

1.Agentul imobiliar: inutilitatea cu logoree
Ai nevoie de un exemplar in cazul in care esti “investitor”, cauti terenuri, spatii de birouri si depozitare, etc. Pentru o banala vanzare sau inchiriere de apartament ceausist la ce va trebuie insa asa ceva? Verificarea dpdv legal a documentelor proprietarului o face si notarul (in cazul in care sunt probleme, agentul imobiliar se va spala oricum pe maini). La vizionari mergi oricum impreuna cu agentul, deci nu scutesti niste drumuri. Omul reprezinta insa un factor de presiune pentru ambele parti, vrea sa se vada mai repede cu banutul in buzunar si va presa subtil proprietarul sa accepte mai putin sau cumparatorul sa dea mai mult (se gasesc din plin argumente pentru ambele parti cand trebuie). Partea proasta este ca 90% din anunturile de vanzare sau inchiriere au in spate agentii. De ce vor oamenii sa plateasca neaparat comision? Pai, nu vor neaparat (mai ales cumparatorii/chiriasii) dar sunt fortati de imprejurari. “Nu va luam comision, percem doar de la comparator/chirias” e formula magica prin care un proprietar care si-a dat anuntul ca “particular” ajunge sa fie preluat de agentie care da apoi anunturile cu propriile sale telefoane. In definitiv, poate ca printr-un intermediar tranzactia se face mai repede, nu? Ei bine, fals! Un anunt care vine din partea unui particular e vazut de toti cititorii potentiali ai site-ului de imobiliare (cateva mii uzual) carora le sclipeste beculetul“uite o proprietate cu 4% mai ieftina!” (2% de la cumparator si 2% de la vanzator) sau “uite o chirie cu 4% mai ieftina”(daca apelezi la o agentie, poti plati in loc de 12 chirii pe an..12,5, jumatate din chiria pe prima luna revenind intermediarului drept comision) in timp ce apelarea la o agentie iti aduce doar cativa potentiali clienti interesati, cei cu care are contact agentul si le poate pomeni si de proprietatea dvs. In tot cazul, putini inteleg ca un comparator/chirias ce vine printr-o agentie imobiliara va tinde sa negocieze mult mai strans, incercand sa compenseze sumele mai mari pe care le plateste suplimentar drept comisioane, asa ca magicul “de la dvs nu luam nici un comision, doar de la comparator” are costurile sale implicite.

2. Bancherul: taxarea deghizata in servicii
Incep direct cu concluzia. Impreuna cu orice produs sau serviciu bancar vin camuflate o droaie de taxe si comisioane, produsul sau serviciul initial fiind doar momeala, carligul de marketing, pentru acestea. Nu crezi? Sa presupunem ca ai reusit sa pui cativa firfirei de-o parte de la ultimul salariu. Crezi ca poti repeta figura si luna urmatoare si mergi la banca sa deschizi un depozit. Ok, se poate cum sa nu,dar mai intai trebuie sa ai contul curent in care sa depui si din care sa ridici banii. Iar daca ai contul curent, taxele curg garla. Administrare anuala, comison retragere, comision depunere (exista si asa ceva). Vrei sa vezi ce bani mai ai in cont? Iti trimitem noi contra cost extrasul lunar. Poate vrei si un card ca sa scutesti drumul pana la banca cand vrei sa retragi ceva din cont? Sigur ca da, dar platiti va rog taxa de emitere si comisionul de administrare. Stiti ceva, nu ne suparam pe dvs daca nu puteti economisi, de platit facturi tot platiti. Luati un internet banking, e ieftin ca braga. Platiti doar taxele aferente contului curent si dispozitivul asta minunat de generare a parolelor. Ai fost victima unui bandit electronic care ti-a tras banii din cont? Ne pare rau, noi ce vina avem? Poate vrei un mic imprumut? Avem, cum sa nu, dar achitati mai intai comisionul de acordare si taxa de analiza a dosarului. A, sa nu uit, va trebui sa platiti un mic comison de risc valutar iar daca vreti sa ne dati banii inapoi avem un maruntis de comision de rambursare anticipata, sper ca nu va suparati, nu? Tii, am uitat sa va spun, aveti o dobanda fixa in primul an si variabila cum vrem noi dupa, deci s-ar putea sa mai creasca, dar nu va faceti griji, e bine sa ganditi pozitiv. De cardul de credit nu mai zic nimic, i-ati experimentat probabil deja “binefacerile”.

3. Statul, un haiduc “pe invers”: ia de la saraci si da la bogati
Sa facem o mica adunare: impozit pe venit (16%) plus TVA (24%) plus contributiile de asigurari sociale, sanatate si somaj (10,5%+5,5% +0,5%) si ajungem deja la peste jumatate din veniturilor celor (putini) care mai muncesc virat la buget. Ce face statul de banii astia? Intretine armata celor pusi sa le colecteze, da comenzi prietenilor politici aranjand licitatiile publice astfel incat sa castige cine trebuie, etc. Avem in schimb impozite pe proprietate minuscule, pentru a menaja agoniseala stransa cu greutate in cei 20 de ani de “libertate” de clasa politica si miliardarii din afacerile cu statul. Nu incurajam munca, dar ocrotim fiscal proprietatea. Descurajam consumul prin TVA si accize dar nu facem nimic sa incurajam exporturile in dauna importurilor, inclusiv prin curs (doar ne-am imprumutat de la FMI sa protejam cursul, nu?). Cand sandramaua incepe sa scartaie, luam repede niste credite sa conservam cat se poate “pacea sociala”. Cum o sa le plateasca generatiile viitoare in conditiile in care tinerii sunt tot mai putini numerosi si mai dispusi sa emigreze? Ce mai conteaza, or vedea cei care vor fi la putere atunci cum, cat mai sunt ceva oscioare de ros pana atunci e bine sa ne mentinem la guvernare indiferent cate galeti impartim pentru asta.

4. Brokerul: comision pe expertiza…softului
Haideti sa nu pomenim aici de intermedierea achizitiei de actiuni care include si consultanta brokerului (sunt prea multe de spus, inclusiv despre prabusirea din 2007-2008 cand clientii erau incurajati permanent sa cumpere pe trend de scadere pentru a nu rata oportunitatile care deveneau din ce in ce mai ..mari). Ma refer doar la tranzactiile neasistate de broker, la brokerajul on-line deci. Ei bine, prin tarile civilizate, comisionul se ia pe pachet de actiuni si este modic (la 100.000 de actiuni platesti atat, la 1 milion atat, etc). Ei bine, la noi se ia comision ca procent din valoarea tranzactiei si este nerusinat de mare prin comparatie cu cel perceput la pachet de actiuni pe afara. Cum sa platesti, sa spunem, 0,6% din valoarea actiunilor cumparate, cata vreme tu esti cel care introduce singur ordinul in piata? Softul munceste mai mult cand valoarea actiunilor e 10.000 lei decat daca ai cumpara actiuni de numai 5.000 lei? Adica ti se permite sa dai un click pe platforma de tranzactionare si pentru asta platesti cat dobanda bancara pe o luna? Eu inteleg ca si brokerii mici trebuie sa traiasca, dar de ce sa o faca pe spatele meu? Sa tina cursuri, sa dea consultanta, sa reduca din costuri daca veniturile din tranzactionarea simpla nu le ajung.

5. Telefonia mobila: comunica(erra)re humanum est
Nu inteleg cum pot cheltui unii cu lejeritate sute de lei lunar pe telefonia mobila. De ce sa inchei abonamente pe zeci de euro la un singur funizor cand trei cartele diferite de cate 5 euro, in principalele retele, cu mii de minute incluse, asigura comunicarea lunara pentru o duzina de utilizatori? Lasand la o parte costurile, ma intreb oare cum functiona lumea acum 15 ani doar cu telefonul fix la dispozitie? Era mare tristete intr-adevar. Ce distrusi trebuie sa fii fost parintii nostri cand stabileau o intalnire la 6 si un sfert la Universitate la ceas, in loc sa dispuna de liberatea de miscare oferita de telefonia mobila “ deci pe la 6, la Fantani, ne sunam de acolo cand ajungem, bine?”. Ce tristete sa pleci cu lista de cumparaturi de acasa in loc sa o suni pe pisi sa iti dea ultimele instructiuni la raft. Si revenind la carligul de marketing “mii de minute in retea”, ca tot nu costa nimic pentru furnizorul de semnal, cum poti sa te bucuri la asa ceva cand stii ca pot fi nocive pentru sanatatea ta?. Sa iti schimbi telefonul cat mai des si sa te mandresti in grupul de prieteni cu poze chinuite, filmulete meschine si ultimele inregistrari cu Guta pe noua ta jucarie, asta da progres, asta da civilizatie. Pentru un anumit segment al populatiei, fara venituri foarte mari, mobilul tine loc de apartament decent sau masina de fite. “Nu imi permit eu prea multe, dar uite macar ce scula am, cate stie sa faca”.

6. Studii superioare: in ce schimb lucrezi la fabrica de diplome?
Un articol interesant, sub semnatura lui Jaime Levy Moreno (“Dropout Generation”), a aparut pe site-ul Mises.org la inceputul verii trecute. Vorbea despre Spania dar trasaturile sociale surprinse acolo se potrivesc cu realitatea din multe tari europene. “In ultimele doua decenii, in tarile Europei Mediteraneene si in special in Spania, un nou grup social a aparut (asa-numitii “jovenes”). Membri sai au cateva caracteristici. E vorba in primul rand de barbati, cu varsta cuprinsa intre 25-35 de ani, desi exista si persoane la 40. In al doilea rand, se afla intr-un stadiu permanent intre absolvirea studiilor si primul job. In al treilea rand, traiesc de regula cu parintii pentru a economisi bani, fapt ce le permite sa iasa in oras cu prietenii de cel putin trei ori pe saptamana. In al patrulea rand, cand cedeaza la presiunile parintilor si isi iau un job, e vorba de unul part-time, ocazional, prost platit. In sfarsit, si cel mai important, primesc de regula ajutor de somaj si revin periodic pe listele oficiilor de munca dupa cate o activitate pasagera. Este important sa ne focalizam atentia si asupra anilor de studiu pe care un student in Spania trebuie sa-i bifeze. Calitatea diplomelor s-a depreciat in ultima vreme asa ca nici un angajator nu mai este impresionat de un astfel de certificat trecut in CV. In mod obligatoriu, e nevoie suplimentar de cel putin un master sau o specializare postuniversitara si fluenta in cel putin 3 limbi straine. Asta inseamna desigur un numar mai mare de ani petrecuti in studentie si, pentru cei mai privilegiati, 1-2 ani de deprindere a limbilor straine la fata locului. Nu cu mult timp in urma in Spania, era o onoare sa fii absolvent de studii superioare, doar un numar limitat de persoane putandu-se lauda cu o astfel de diploma obtinuta cu costuri mari si studiu “incordat” si serios.Acum, este aproape gratis sa urmezi cursurile unei univesitati spaniole iar acest fapt este vazut ca o sansa pentru cei din paturile mai sarace pentru a avansa, in speranta ca vor face parte la un moment dat din clasa tinerilor “realizati”. Dar, ca sa fim sinceri, acest grup este destul de redus numeric. Iar usurinta de a deveni student ajuta in definitiv Guvernul care poate raporta astfel un numar mai mic de someri”. Suna cunoscut, nu? Cand toata lumea a capatat o diploma, pentru departajare s-a inventat masterul. Mergem in pas alergator spre doctorat, cu unica speranta ca angajatorul ne va aprecia efortul nebagand de seama ca informatiile si cunostiintele care stau la baza diplomei initiale de licenta sunt deja perimate.

7. Agentia de pariuri: “home, sweet home”?
Observ tot mai des ciorchini de tineri vegetand in agentiile de pariuri. Mai un suc, mai niste “capace” la jocurile electronice, mai un pariu, mai un gol de cateva zeci de lei din portofelul babacului. Multi jucatori iti vor spune povesti cu X sau (pe care nu il cunosc personal, doar au auzit de el), care castiga constant la pariuri. Orice poveste de succes are nevoie de mituri. Poate ca repectivul chiar a prins cateva bilete castigatoare. Pe termen lung insa, daca persevereaza, casa de pariuri ii va scoate fumurile de Nostradamus din cap. Poate insa ca norocosul nostru joaca doar foarte des si isi face publice doar succesele trecand sub tacere infrangerile. Inventia diabolica este sa construiesti agentii de pariuri cu look de bar, indemnand consumatorii sa isi incerce norocul si la pariuri. Socializare si jocuri de noroc, o reteta cu success asigurat. Daca ma gandesc bine, ma intreb de ce nu se aplica formula lui Patriciu (BET Arena ii apartine) si pentru cele 6 pozitii de mai sus. O cofetarie bancara unde sa pui botul la un card de credit nu doar la savarine, o cafenea bursiera, un fast-food unde sa testezi gratuit cartele de mobil si sa depeni amintiri din facultatea care nu ti-a folosit la nimic, o bodega de cartier unde la fiecare impozit achitat sa primesti bonus o tuica din bani publici, etc. Sigur, lista ramane deschisa si puteti adauga noi pozitii celor 7 sugerate de mine, cu motivatiile personale.

joi, 3 martie 2011

Cand (si daca) va reincepe sa creasca pretul apartamentelor

Dincolo de raportarea la evolutia veniturilor potentialilor cumparatori si a economiei in ansamblu, pretul caselor depinde in mod decisiv de cel al chiriilor si de dinamica rata/chirie. Or, in ceea ce priveste ultimele criterii, proprietarii nu pot astepta inca vesti bune in 2011. Schitam mai jos 4 conditii de piata care ar readuce cresterile in imobiliarele de cartier si va oferim ca bonus un ghid al investitorului in 7 pasi .

1.Chiriile incep sa creasca. Da, da…
In urma cu 6 luni urmaream postarile de pe anuntul.ro pentru Bucuresti. Daca veti da click pe pret in cadrul rubricii “inchirieri 2 camere” veti reusi sa ordonati ofertele in sens crescator, de la pretul cel mai mic la cel mai mare (o miscare utila pentru cei ce dispun de un buget fix). Ei bine, acum 6 luni lucrurile se prezentau cam la fel in partea de jos a topului, cateva oferte sub 200 euro pe luna, o multime la 200, 210, 220, etc. Ce ar determina o crestere a chiriilor? Un puseu de crestere a cererii, evident. Or, tendinta e aici una de scadere, avand in vedere generatiile de studenti care intra acum in piata (cei nascuti dupa 1990, cand existau putin peste 200.000 de nou-nascuti pe an, fata de peste 500.000 in 1968-1972). Cum populatia tanara ce migreaza din provincie spre Bucuresti e in scadere, presiunea pe chirii nu poate fi un argument in favoarea majorarii pretului apartamentelor. In urmatorii ani, refrenul “vin studentii, cresc chiriile” va fi tot mai desuet. Ramane ipoteza in care golul dintre generatii e umplut rapid de emiranti din afara UE iar surplusul pune presiune pe pretul chiriilor. Dar asta e un scenariu SF deocamdata. Fara suportul randamentului mai mare obtinut din inchiriere proprietarii nu pot pretinde sume mai mari iar fara argumentul unei rate mai mici decat chiria chiriasii nu pot arunca mai multi bani din buzunar.

2. Euro pierde teren in fata leului…o tempora!

O tendinta usoara de apreciere s-a simtit deja la inceputul saptamanii. Cu un euro la 4 lei, chiriile s-ar majora si ele pentru a recupera mare parte din diferenta (nu uitati ca preturile sunt exprimate in euro, atat la vanzari cat si la inchirieri iar cheltuielile proprietarilor sunt in lei), la fel pretul caselor exprimat in euro. De impactul cursului de schimb se uita de altfel cand ne raportam la scaderile din ultimii 3 ani. O chirie de 500 euro transformata acum, in conditii de criza intr-una de 250 euro nu reprezinta decat o reducere de..30% (in loc de 50%) daca facem conversia in lei la cursul din 2007 vs cel din prezent.

3. Scad ratele la imprumuturile ipotecare. Din ce poveste e asta?

Teoretic, o scadere a dobanzilor egal o crestere a accesibilitatii imprumuturilor, deci scoruri mai mari pentru proprietarii care se vad asaltati de mai multi potentiali cumparatori. Vestea proasta e ca Euriborul e la minim istoric. Sansele ca acesta sa mai scada (sub zero nu poate cadea totusi!) cu 1% sunt insa mult mai mici decat acesta sa creasca treptat pana la valorile dinaintea crizei (4-5%). Or, un Euribor de 5% inseamna practic o dublare a valorii ratelor in euro si presupun ca nu se va produce prea curand si o dublare a veniturilor debitorilor pentru ca aceasta tendinta sa fie absorbita fara convulsii. In conditiile de minim istoric al Euribor, ratele pentru un imprumut Prima Casa oscileaza in functie de banca intre 250-300 euro/luna, cam cat o chirie medie deci. Ce se va intampla cu acest raport in conditiile in care Euribor-ul creste iar preturile la case scad (cererea scade si ea daca imprumuturile se scumpesc)? Raspunsul e usor de dat, chiar si pentru proprietarii optimisti.

4. Economia duduie, cererea… bubuie

Scenariu: bugetarii recupereaza tot ce au pierdut in vremurile de austeritate (ba se aleg si cu un bonus in compensatie), PIB-ul duduie ca in vremurile bune cand Premierul Tariceanu recomanda romanilor sa investeasca in proprietati in SUA pentru a nu rata preturile devenite tentante peste ocean. Ma rog, cu asa ceva ne vom confrunta in opinia mea doar daca se va da drumul hotarat la tipar or, in scenariul inflationist, imobiliarele sunt ultimele care prind trenul cresterilor, bunurile de stricta necesitate stand cel mai bine la… zerouri in aceasta ipoteza. Cu voia dvs, ultima pe lista, doar sa nu suneti ca n-am pomenit si de asta. Cu cresterea veniturilor bugetare anuntate in acest an, oricum slabe sperarante pentru proprietari in 2011. Sa vedem in 2012, an electoral.

Una peste alta, slabe sperante deci de reluare a cresterii in imobiliare (proprietarii nu pot conta decat pe cursul leu-euro si pe grija d-lui Isarescu de a calma inflatia). Ramane de vazut daca timidele semne de revigorare a economiei vor genera macar stoparea declinului si o stabilizare a preturilor. Pentru cei care pandesc cu cash-ul pregatit o achizitie iata mai jos un mini-ghid al Cumparatorului, adaptat dupa un text scris de Luca Dezmir

1. Cauta proprietati subevaluate
Orice proprietate imobiliara subevaluata este o buna investitie. Daca dupa achizitionare vei reusi sa modifici perceptia generala asupra ei, pentru a apare in ochii publicului la adevarata ei valoare, ai reusit sa obtii un profit. Proprietatile pot fi subevaluate pentru ca proprietatea are probleme de o anumita natura (la nivel de localizare, structurare, exploatare, probleme financiare, de proprietate, de acte, etc.). Prin rezolvarea problemelor poti aduce aceasta proprietate la valoarea ei adevarata.
2.Nu ocoli proprietarii cu dificultati financiare
Cind proprietarul trebuie sa vinda din cauza unor probleme financiare, el va fi nevoit sa scada pretul imobilului. O situatie speciala este imobilul la care are loc o prescriere a ipotecii. Cind un creditor nu reuseste sa plateasca ratele de la un credit ipotecar si este declarat in incapacitate de plata, banca preia imobilul si il scoate la vinzare. De obicei aceasta vinzare se face sub valoarea reala a imobililui, ceea ce reprezinta o buna oportunitate de cumparare.
3. Vaneaza mostenirile, se ofera cu discounturi bune fata de pretul pietei
De obicei mostenitorii nu au tendinta de a mentine in posesie imobilele mostenite, mai ales daca acestea se afla intr-o localitate la distanta fata de domiciliul lor. In plus, nu au aceeasi relatie emotionala cu imobilul cum o au proprietarii. Pentru a fructifica mostenirea, ei vor vinde imobilul la un pret mai mic decit valoarea acestuia.
4. Tinteste proprietati care isi vor schimba valoarea
Proprietatea este in iminenta de a-si modifica valoarea, datorita unor factori ce tin de imprejurari: a intrat in cadrul unui plan de modernizare sau valorificare a zonei; se va construi un obiectiv de valoare in apropiere; se vor introduce imbunatatiri de infrastructura (apa, gaz, canal, etc.); s-au descoperit zacaminte in subsol
5. Dezvolta proprietatea achizitionata
De obicei, un dezvoltator investeste o suma intr-o proprietate imobiliara. La final, aceasta proprietate va inregistra o crestere a valorii mai mare decit suma investita. Diferenta de valoare este profitul dezvoltatorului. Exemple de dezvoltare imobiliara: schimbarea destinatiei terenului din arabil in teren bun pentru constructii, urmata de parcelare; introducerea de utilitati intr-o zona parcelata; construirea de imobile pe parcele de teren; orice imbunatatire la un imobil (mansardare, supraetajare, etc.)
6. Foloseste cu cap ciclul economic
Cumpara cand simti ca s-a atins fundul sacului, vinde cand piata e incinsa.
7. Cauta zone in care s-a schimbat sistemul politic in sensul deschiderii catre piata
Cel mai bun exemplu a fost caderea comunismului. Tarile din estul Europei au constituit o oportunitate senzationala pentru cei care au investit in imobiliare.

marți, 1 martie 2011

Taxa pe prostie: de la loterie la supermarket

Cand psihologii se amesteca in economie rezultatul poate fi surprinzator.
Erorile in estimarea probabilitatilor cand avem alegeri de facut ori a valorii cand facem achizitii la supermarket, raportarea eronata la trecut cand avem de masurat tendinte ori identificarea gresita a contextului sunt lucruri care ne scot mai multi bani din buzunar decat ar trebui. Comparatia schimba valoarea lucrurilor spune profesorul de pshihologie de la Harvard, Dan Gilbert, care ne arata si formula cu care putem determina valoarea alegerilor pe care le facem. Iata cateva idei interesante ale acestuia sintetizate intr-un film postat pe “TED” si preluat de site-ul Milionarul Mioritic.

1.Loteriile si puterea exemplului.
De ce oamenii ignora sansele infime de a castiga la loterie si continua sa cotizeze disciplinati saptamana de saptamana? E vorba in primul rand de puterea exemplului. Castigatorii sunt scosi in fata in mass-media, sunt popularizati la ore de maxima audienta. Nimeni nu face insa interviuri cu cei care pierd. Ar lua peste 9 ani vizonarea clipurilor de cate 30 secunde cu toti cei care n-au tras lozul castigator intr-o saptamana (peste 100 milioane in SUA) arata Gilbert. Daca ar trebui sa urmariti la TV 9 ani de videoclipuri cu pierzatori pentru a contempla in final un clip de 30 de secunde cu fericitul castigator probabil ca nimeni nu ar mai juca la loterie. Ma rog, ramane ideea “cumpararii de speranta” sub forma biletului saptamanal. Ramane insa de vazut daca insatisfactia invariabila in momentul in care acesta se dovedeste necastigator nu anuleaza efectul investitiei in speranta.
Loteriile pot fi date ca exemplu si in ceea ce priveste estimarea gresita a probabilitatilor. Multi ar participa de pilda la o loterie restransa, unde sunt puse in vanzare 10 bilete care costa fiecare 1 dolar iar biletul castigator are un premiu de 20 de dolari. Dar daca 9 din cele 10 bilete ar fi detinute de un singur jucator si ar mai ramane disponibil la vanzare doar ultimul bilet? Majoritatea ar refuza sa participe, crezand ca sansele sunt disproportionate, desi acestea nu s-au modificat deloc fata de prima situatie.

Gilbert propune si o formula (formula lui Bernoulli) pentru a estima valoarea unei alegeri. V=P x C (unde P este probabilitatea de castig iar C este valoarea castigului). In exemplul de mai sus, valoarea mini-loteriei ar fi de 1/10 x 20=2 dolari, egala in ambele variante. Care ar fi insa valoarea extragerii la 6/49 de saptama trecuta? V=1/14 milioane x 24 milioane lei (valoarea reportului la categ I) =1,7 lei. Parca biletul la loto (varianta simpla) se vinde insa mai scump, nu? Oricum, daca ne raportam la sumele oferite drept premiu la categoria I imediat dupa consemnarea unui mare castig, valoarea corecta a biletului in acest caz ar trebui sa fie mult sub 1 leu.


2. Raportarea gresita la trecut
Ati cumpara un sejur intr-o insula exotica, unde pretul biletului a fost redus de la 2000 la 1600 dolari? Poate ca multi ar astepta o reducere suplimentara. Dar daca pretul ajunge la 700 dolari? Chiar si in aceasta situatie unii ar dori sa-si forteze norocul, moment in care biletul se scumpeste pana la 1500 dolari. Evident ca majoritatea ar refuza sa mai cumpere acum , din simplul fapt ca a fost mai ieftin in trecut, truc pe care se bazeaza si marketingul in politicile sale de ieftinire (“reducere” este cuvantul magic-se pot vinde relativ usor lucrurile care au fost mai scumpe candva, decat articole care isi merita toti bani dar, dintr-un motiv oarecare, au fost oferite conjunctural la un pret mai mic intr-un anumit moment). De multe ori insa, intrebarea corecta nu este “cum a fluctuat pretul in trecut?” ci mai degraba “ce altceva as putea primi de aceeasi bani?”. Veti descoperi ca exista alegeri mult mai bune decat o reducere i-re-zis-ti-bila aplicata unui pret exorbitant.

3. Identificarea gresita a contextului.
Ce ati prefera, un job unde salariul annual scade de la 50.000 dolari in primul an la 45.000 in al doilea si 40.000 dolari in al treilea, sau unul la care trendul este crescator, de la 35.000 la 40.000 si 45.000 dolari? Majoritatea ar alege a doua varianta spune Gilbert, desi este evident ca salariul total este mai mic, doar pentru ca un serviciu in care veniturile scad este mai deprimant decat unul in care acestea cresc.

Sa presupunem ca mergeti la teatru, ati cumparat un bilet de 20 dolari si mai pastrati in buzunar inca 20 dolari. La intrare descoperiti ca ati pierdut biletul. Mai cumparati inca unul cheltuindu-va toti banii? Foarte multi ar face calea intoarsa refuzand sa plateasca de 2 ori acelasi serviciu. Dar daca aveti 2 bancnote de 20 de dolari in portofel, mergeti spre teatru iar in fata casei de bilete descoperiti ca ati pierdut una dintre ele? Ei bine, majoritatea ar opta in acest caz sa cumpere un billet cu bancnota ramasa, decat sa faca drumul inapoi (“daca tot am venit pana aici…”). Totusi, in plan financiar situatia e identica: o cheltuiala suplimentara de 20 dolari.

4. Comparatia schimba valoarea lucrurilor
Te afli intr-un magazin de vinuri, vezi pe raft o sticla de 7 dolari, una de 15 si alta de 30 de dolari. Majoritatea nu vor sa cumpere cel mai scump lucru dar nici pe cel mai ieftin, asa ca aleg varianta mediana. Un vanzator iscusit isi poate vinde marfa plasand-o deliberat in vecinatatea unui articol foarte scump despre care stie sigur ca nu se va vinde. Comparatia avantajeaza insa produsul mai ieftin. Cand ajungeti acasa, gustul e cel care conteaza si nu fosta pozitie pe raft a produsului, este o mare difererenta intre satisfactia estimata in momentul cumpararii si ce se intampla in momentul utilizarii produsului achizitionat.

5. Timpul manipuleaza perceptia valorii
Multi prefera un castig imediat de 50 dolari decat unul de 60 dolari peste o luna, dar daca lungim perspectiva, majoritatea alege un castig de 60 dolari peste 13 luni decat unul de 50 dolari peste 12 luni. Motivul este simplu: oamenii simt viitorul apropiat mult mai intens decat pe cel indepartat, din acest motiv alegerile legate de viitor apropiat pot fi relativ emotionale pe cand cele vizand viitorul indepartat pot fi mai rationale.

Un filmulet la fel de interesant cu Dan Gilbert despre Fericire si alegerile pe care le facem in viata puteti vedea aici.