marți, 12 iunie 2018

A cui este, de fapt, Simona Halep?

Mi-a rămas în minte figura jenată a Simonei în momentul în care tribunele Arenei Naționale au erupt într-un un cor de fluierături. Știu, nu erau pentru Simona, erau pentru politicienii care încearcă să „bage capul” în fotografia marilor campioni. Dar câți dintre noi, invitați alături de un personaj pe care îl admirăm și îl iubim în egală măsură, am începe să ne purtăm necivilizat în momentul în care am observa că prin preajma acestuia se fâțâie și vecinul Costică, inamicul nostru declarat? Pariez că nu foarte mulți, ne-am abține din respect pentru idolul nostru, ceea ce mă face să cred că cei veniți s-o sărbătorească pe Simona luni erau acolo mai mult pentru ei decât pentru ea. Pentru acel sentiment minunat de autovalorizare pe care alăturarea cu un mare campion o dă tribunelor. Îl știți, e acel „i-am invis de data asta” , „suntem cei mai buni”, urmat des la înfrângere de „iar au pierdut neputinciosii aia, s-au făcut de râs, au mentalitate de râme”. Să fi alături de cel iubit atât la victorii dar, mai ales, la înfrângeri, cum se întâmplă în viață reală cu persoanele care se apreciază, nu prea se petrece în sportul autohton, rar se cântă la înfrângeri cum mai vezi prin Anglia. Iar Simona a cam fost lăsată singură la înfrângere până acum, nu e prea greu să ne amintim de asta. „Cedează în momentele importante, nu are psihic de campioană, poate vrea să facă avere la pariuri...albaneza asta”. Chiar n-ați văzut așa ceva pe forumuri? Și s-a întâmplat și la case mai mari nu doar la frustratii care o înjură sub masca anonimatului.

„Eu știu o regulă a sportului numit tenis care deosebește profesioniștii de ștrandișți: dacă ai probleme, poți să nu te prezinți la meci, dar dacă ai intrat pe teren, atunci joci. Nu mai ai dreptul să invoci nimic ca scuză, nici oboseala, nici vreo accidentare, nici lipsa de chef. (...) Se ducea fără convingere către minge sau nu mai alerga deloc, lovea neglijent, așezată rău, trimitea neforțat în burta fileului sau 1m afară. În schimb, a fost mai vioaie când l-a repezit pe Darren Cahill. Aștepta să se termine și corvoada asta sub rangul ei... (...) Sau, cum adânc ne liniștea un comentator, n-o mai interesează mărunțișuri, căci se pregătește să câștige Roland Garros...Cum? Probabil de la sine, aflându-se în treabă pe teren și zâmbind mulțumită la sfârșit”. Sunt pasaje din editorialul marelui iubitor de Simona Halep, Cristian Tudor Popescu, chiar cu un turneu înainte de câștigarea trofeului de la Roland Garros(pierduse atunci finală de la Roma destul de clar). Același CTP avea însă ochii în lacrimi când Simona ridica trofeul la Paris, cum se repezeau să ne dezvăluie responsabilii cu PR-ul din trustrul PRO. Dacă pierdea și la Paris, în a patra finală de mare Slam, n-o mai spăla probabil nici apa Senei nici cea a Dâmboviței de corul de injurii ale celor care s-ar fi grăbit să se delimiteze de alăturarea cu ea. N-ar mai fi contat că Simona Halep reprezintă sportivul care își depășește constant limitele fizice jucând de la egal la egal cu adversare mai puternice, că e una dintre cele care joacă fără să apeleze la stimulente (și nu mă refer doar la Sharapova, să privim puțin unele „gladiatoare” din circuit, etc), că era cea mai performantă jucătoare din istoria acestui sport în România (să joci 4 mari finale și să ajungi numărul 1 în lume e mai mult decât să câștigi una singură). Dar acum, la victorie, e Simona „noastră”.

„Mulțumim, Simona! Ne-ai făcut să ne simțim mândri români, într-o zi în care noua mineriadă a Ciumei Roșii ne-a făcut iarăși de rușine în lume. Toate acele specimene asistate, care vor să ne scoată din Europa pentru a ne duce în noua URSS, nu merită nici măcar să se uite la un meci de-al tău, darămite să se bucure așa cum o facem noi, ceilalți. Ești a noastră, nu a lor. Ești a celor din România normală la cap, a românilor care cred în muncă, nu în șpagă, în succes pe bune, nu în pile, în adevăr, nu în minciună, în lege, nu în fărădelege. Bestiile roșii n-au voie să se folosească de numele tău, pentru că n-au nicio legătura că lumea ta. N-au acest drept!” scria un jurnalist cunoscut, Laurențiu Ciocazanu, după victoria de sâmbătă și, coincidență, mitingul uriaș al PSD-ului. Iar asta mi se pare curat murdar. Să o foloseșți pe Simona Halep pentru a te ridica odată cu ea, pentru confortul tău psihologic la alăturarea de învingător mai treacă-meargă, tonusul pozitiv se câștigă greu și se pierde ușor așa că poate merită să cauți tot soiul de pretexte pentru a-l atinge, dar să te foloseșți de ea pentru a-ti executa adversarii politici e curat murdar. Și să așezi în fața plutonului de execuție mediatică alături de politicienii care nu-ti plac și toate segmentele sociale de unde își extrag aceștia voturile e nazism curat. Ce urmează după intericerea dreptului de a privi la meciurile Simonei? Eugenia? Purificarea...electorală (votul cenzitar)?

 Există și o lecție pe care politicienii ar trebui s-o învețe după huiduielile la adresa primăritei Firea. Nu poți cumpăra elctoratul care te detestă. Bănuiesc că o bună parte dintre cei care fluierau luni după primele cuvinte ale Gabrielei Firea primiseră un voucher pentru bicicletă sau măcar călătoriseră măcar o dată gratis cu trenul...Și la ce i-a folosit PSD-ului? Măcar subvenționarea călătoriilor studenților ajută indirect și CFR-ul care nu putea primi ajutor de stat direct dar o face în felul asta ocolit, dar voucherele pentru bicicliști într-un oraș cam fără piste de biciclete sunt bani aruncați. Cei care sunt mituiți în felul asta de un partid de stânga (să nu-i uităm pe IT-iști) nu vor vota niciodată stânga pentru că ei fac parte dintr-un segment unde cultivarea individualismului și valorilor moderne, occidentale, în antiteză cu tradițiile locale, „demodate”, este la mare loc de cinste. Așa că PSD-ul ar face bine să își direcționeze atenția și programele guvernamentale spre electoratul lor tradițional, care îi aduce voturile majoritare, și nu spre cei care își fac un titlu de onoare din demolarea sa pe rețelele de socializare.

Revenind la întrebarea din titlu, Simona nu poate fi decât a celor ce o iubesc necondiționat așa cum este ea, nu doar pentru a o folosi pentru a se ridica ei sau pentru a-și lovi adversarii, și față de care sentimentele sunt reciproce. Deloc complicat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu