vineri, 12 octombrie 2012

Viitorul jurnalismului. Trei (triste) posibilitati


Motto: "Scriu pliante corporatiste, recenzii pe Facebook, dezbat subiecte controversate. Ieftin!"
Cândva, jurnalismul reprezenta o platformă de exercitare a simţului critic în folosul publicului. Azi, jurnalistul riscă să devină scriitor de pliante corporatiste sau menestrel de partid (pentru „onorabilitate", nu-si va lăuda fără rezerve patronul politic, ci îi va demola sistematic adversarii).
Presa clasică pierde constant din audienţă, şi nu doar din cauza plusului de expresivitate şi actualitate din online ori a epuizării marilor teme ale zilei în talk-show-ul de seară, ci şi a partizanatului explicit sau implicit. Măcar de s-ar asuma cu onestitate o anumită orientare politică, aşa cum se întâmplă prin Occident. Asta ar exclude însă demolarea constantă a unei singure tabere - partidele se mai rotesc, strategiile se mai schimbă, uneori partidele de stânga au politici de dreapta -, iar eficacitatea publicaţiei în lupta politică s-ar diminua.
Reclama e tot mai puţină, iar când intră totuşi, plătitorul vrea să obţină nu doar expunere, ci şi protecţie (nu vei mai scrie cu uşurinţă critic despre cineva care cumpără constant spaţii în ziar, doar îţi plăteşte indirect salariul, nu?). Publicitatea ca taxă de protecţie, iată o evoluţie interesantă (ziarele sunt încă redutabile ca lansatoare de judecăţi usturătoare de valoare şi rememorare a greşelilor trecutului, de ce să nu le cumperi miopia sau amnezia?). Iar asta nu încurajează prea mult audienţa.
Cititorii? Ar putea ei susţine presa clasică? Poate doar în cazul variantelor de nişă, hobby-ştii fiind dispuşi să plătească în general pentru a citi despre pasiunile lor. Dar asta presupune continuarea comprimării din media tipărită. În plus, lumea nu prea mai citeşte, iar ziarele sunt cumpărate mai mult de publicul de o anumită vârstă, nefamiliarizat cu internetul. Generaţiile care vin din urmă vor da probabil lovitura de graţie tipăriturilor. Care sunt alternativele mai neortodoxe la dispoziţia jurnaliştilor?

1. Jurnaliştii corporatişti

Nu mă refer neapărat la ziarele de companie, în care angajaţii citesc cât de bine îi merge firmei şi ce fericiţi sunt împreună, care este programul de team-building şi ce gadgeturi s-au mai adus prin bucătăria comună. De ce să cumperi însă reclamă în ziare pe care nu prea le mai citeşte nimeni în loc să ai propriul tău ziar distribuit gratuit abonaţilor? Poate că generaţiile de ziarişti tineri vor sfârşi la „Orange News", „Vocea Apa Nova" sau „Adevărul Petrom". Ai o interfaţă cu clienţii, poţi să demolezi subtil concurenţa şi, dacă ţi se pare scump să-ţi tipăreşti publicaţia, poate o dai gratis pe mail o dată cu factura. E loc de reportaj de la locul în care se comercializează produsele şi serviciile companiei, de interviuri subtile cu staff-ul, de o pagină a consumatorului bine periată şi de eseuri filozofice despre proiectele inovative ale firmei. Plus un editorial lacrimogen despre noua strategie de responsabilitate socială.
2. Scriitorii de impresii pe Facebook
Avem deja postacii de partid care transpiră, exultă când idolii lor politici au puncte de vedere ferme şi înfierează cu mânie contraargumentele adversarilor la finalul articolelor din paginile electronice ale ziarelor. Nimeni nu se mai uită însă în paginile de comentarii, mai ales când le vede încărcate de sute de poziţii „ferme" şi angajate. Dar dacă înlocuim postacul cu... recenzacul? Recent, citeam despre un autor de romane uşurele vândute pe internet cu preţul psihologic de 0,99 dolari în milioane de bucăţi. Omul cumpărase pur şi simplu recenzii, oferind bani pentru review-uri favorabile. Cum pentru mulţi existenţa unor păreri entuziaste din partea altor cititori e un argument solid de cumpărare a cărţii, strategia s-a dovedit de succes. Poate extindem asta la nivel larg, orice produs ori serviciu poate avea pagina sa de Facebook, cu utilizatori încântaţi (contra cost), bloguri care să povestească experienţa utilizării sale, autori de haiku-uri consumiste care să instige prin SMS la shopping.
3. Ziariştii de dezbatere
Există mari subiecte în dezbatere? Polarizare la nivelul societăţii pe anumite teme sau nevoia de a capta rapid bunăvoinţa publicului? În loc să avem seară de seară jurnalişti care intervievează politicieni, oameni de afaceri, patroni de cluburi de fotbal, de ce să nu existe jurnalistul de dezbatere, documentat, plin de expresivitate şi disponibil pentru a fi închiriat de cei interesaţi? Deja partidele şi-au cumpărat jurnalişti pe care îi plimbă prin dezbateri ca pe urs. N-ar fi mai simplu şi mai ieftin să-i închirieze cu ora? De ce s-o plăteşti pe Gabriela Vrânceanu Firea cu un loc de deputat, când ai putea s-o utilizezi contra cost doar în talk-show-urile cu profil economic? De ce să-l faci pe Sorin Roşca Stănescu parlamentar, când ai putea să-l angajezi doar pentru a susţine... mă rog, nu am acum ideea potrivită, SRS poate susţine orice la nevoie, la fel Bogdan Chirieac. Sau, la nivel corporatist, de ce să te baţi pentru aurul de la Roşia Montană sau gazul de şist aruncând în luptă experţi capabili, dar plicticoşi, în loc să închiriezi un ziarist proaspăt documentat, plin de imaginaţie şi figuri de stil, mai spurcat la gură, dar simpatic? Ar fi o găselniţă de succes, românii iubesc histrionii, uitaţi-vă cine câştigă, de regulă, alegerile.
Articol aparut initial aici
PS: Sigur, nu este neaparat obligatoriu ca viitorul sa arate atat de sumbru...Poate invatam alta meserie...Sau ne apucam de graffiti...Loteria vizelor?

3 comentarii:

  1. Un scris bun sau poate numai sincer va fi mereu cautat..omul nu se hraneste numai cu paine ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut si scuze de mesaj in comment, dar alta vaianta n-am gasit.
    Am nimerit accidental pe blogul tau, domeniul in care te desfasori fiind foarte departe de al meu, insa numele mi-a atras atentia.
    Intrebare, asadar: ti se intampla cumva in urma cu multi ani sa fi numit de catre prieteni "fulgu'" datorita pasiunii pt sk8ting si "te jucai cu muzica la orga? Pt ca daca "da" inseamna ca ne stim.

    RăspundețiȘtergere