vineri, 4 decembrie 2015

Cât de imoral e “hazardul moral”?

De ce nu negociază băncile direct cu rău-platnicii în loc să le vândă creditele unor recuperatori la 5-10% din valoare? Scuza cu hazardul moral vă anunţ că nu ţine. Cazuri multe şi concrete: credite de nevoi personale cu probleme la rambursare vândute unor firme de recuperare la 5-15% din valoare după care urmează avalanşa de telefoane, ameninţări, şantaje emoţionale la care datornicul e supus dar în care bancherii nu îşi mai prind gulerele albe. De ce nu negociază băncile direct cu rău-platnicii, nu ar fi mai indicat să încerce să obţină 15-30% din soldul restant sau chiar peste în loc să se mulţumească cu mult mai puţin de la recuperatori? Eventual să-i pună pe recuperatori şi debitori să-şi canibalizeze ofertele în goana lor de vânare a discounturilor? “Noo, e hazard moral, cum să-i permit eu lui Ionescu să-şi cumpere creditul cu numai un sfert din valoare..ce-o să facă după asta Popescu, evident că n-o să mai plătească nici el” e raţionamentul din spatele acestei afaceri aparent proaste a băncilor. Dar cum să invoci hazardul moral indiferent de context? Ionescu care a primit o oferta de a-şi răscumpăra creditul la o valoare sub soldul la zi a primit-o pentru că nu mai face faţă ratelor cu veniturile din prezent, nu pe ochi frumoşi. Dacă Popescu are resurse suficiente (raport rată/venituri îndestulător) şi cu toate astea nu mai plăteşte doar pentru că a auzit de oferta lui Ionescu poate fi executat silit bine mersi..Dar dacă Popescu e într-o situaţie la fel de proastă, de ce n-ar primi şi el o oferta similară? În fond, negocierile de acest tip s-ar putea produce doar pentru debitorii de bună credinţă care au suferit o contractare demonstrabilă a veniturilor de dată recentă, nu pentru toţi ţeparii. N-au băncile cum să-i selecteze din paleta rău-platnicilor pe cei de bună credinţă şi să refuze orice negociere cu cei care vor doar o reducere de rate sau o diminuare a soldului fără să o ducă neapărat mai rău cu banii? Ba bine că nu! Atunci? Eu zic să nu excludem din ecuaţie o relaţie privilegiată între conducătorii unor instituţii de credit şi anumite firme de recuperare şi ceva cointeresări pentru prelungirea periodică a acesteia. Că prea e ne-economică fixaţia din prezent pentru recuperatori şi ocolirea sistematică a discuţiilor cu debitorii de bună credinţă care se confruntă cu probleme reale la plata ratelor....

2 comentarii:

  1. pe vremuri, poate si acum, dar mai putin, se practica marirea in scripte la angajator a salariului pentru cateva luni, doar cat sa se incadreze doritorul la credit, sau la o suma mai mare. de ce nu s-ar face si invers: scaderea in scripte a salariului, doar pana renegociaza cu banca? nu cere mai multa inventivitate decat a dovedit deja romanul.
    nu tin partea bancilor, au foarte multe bube in cap. posibil sa fie reala si ultima idee din articol, dar presupun ca exista si niste verificari pe care bancile le fac intern. dar desigur si managerii de banci sint inventivi, poate mai inventivi decat toti.
    insa argumentul hazardului moral nu cred ca l-ati demontat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Melteanul isi umfla adeverinta pentru a accesa mai multi bani, in creierii lui atrofiati imaginandu-si ca-si cumpara ceva mai misto. Nu-l obliga nimeni sa se indatoreze la nivelul maxim si peste ceea ce inseamna ca poate lua un credit mai mic chiar si cu adeverinta reala.

      In conditiile economiei de piata, preturile imobilelor variaza in ambele directii, nu doar in sus... asa cum credeau bancherii din Romania, ceea ce inseamna ca beneficiarul creditului imobiliar trebuie legat de achizitie prin dimensiunile avansului, ramane o doza de risc... si business-ul bancar merge mai departe.

      Amatorii economiei planificate dupa regresii liniare, in speță... bancherii comuniști... să-și dea câteva palme până se trezesc la realitate. :D

      Ștergere