miercuri, 14 martie 2018

Alături de creditori până la moarte şi dincolo de ea

Săptămâna trecută, mi-am condus pe ultimul drum un prieten din copilărie. Avea 47 de ani şi a murit în somn. Inima i-a cedat în final chiar dacă, în ultima lună, analizele arătau şi alte zone sensibile. Până atunci sănătatea nu fusese problema lui majoră, se zbătea însă de ani buni în menghina unor datorii fără speranţă la bancă, în executare silită şi cu jumătate din salariu poprit. Voi relata pe scurt povestea lui, fără patetism, pentru a înţelege mai bine un fenomen care afectează mai multe persoane, cu speranţa că cei care fac legile îl vor privi cu mai mare atenţie. Totul începe în perioda de exuberanţă a creditării din 2006-2007, când lumea sărbătorea intrarea în UE, cu anticipări super-optimiste privind veniturile ce urmau să se alinieze negreşit mediei europene. Sau cel puţin aşa eram asiguraţi. Şi, dacă tot urma să câştigăm ca ei, puteam încerca să trăim aproape ca vesticii, nu? Continuarea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu