miercuri, 23 mai 2018

Soluția imorală III: Tăriceanu Prim-Ministru

Mărturisesc că îl citesc cu tot mai mare sfințenie pe Dan Tapalagă, fost Hotnews, actual G4 Media. Reprezintă perfect vocea unei zone umbroase, din vecinătatea serviciilor de informații, venită dinspre cei ce trag cu succes sforile în politica românească manevrând politicienii folosiți că interfață. Iar în ultimul său editorial de marți („A treia încercare”) Tapalagă conturează un scenariu interesant de dislocare a actualei majorități parlamentare odată cu trecerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. „Prin urmare, aritmetică parlamentară elementară ne arată că președintele Klaus Iohannis și partidele din opoziție vor fi obligate la o nouă soluție imorală, la fel cum Băsescu a apelat la Voiculescu în 2005 sau la Oprea în 2009 dacă vor să oprească dezastrul mai repede. Altfel, există desigur varianta să mai aștepte doi ani”. Evident, soluția imorală la care face referire Tapalagă („a treia”) nu poate fi decât ALDE, e singura bucată ce poate fi ruptă din actuală coaliție aflată la guvernare. Și aici ar fi cazul să observăm câteva lucruri:

-de câteva luni bune suntem dopati cu tot felul de sondaje de opinie ce arată cum ALDE crește (ar cocheta chiar cu pragul de 10%!) iar PSD scade. Evident, per total se păstrează ponderile Putere-Opoziție (ar fi și greu să pretinzi că PNL-ul crește la cum se comportă liderii săi) dar indeea indusă este că ALDE crește. Din diferite motive ni se explică: o atitudine mai curajoasă în fața Sistemului, cucerirea unui segment de dreapta dezamăgit de PNL, etc.

-mai nou, în aceleași sondaje provenite din zonele umbroase din care își extrage Dan Tapalagă ideile editorialelor, apare pe la vreo 5% și partidulețul lui Ponta, care cică racolează PSD-iști nemulțumiți că nu se vor mai regăsi pe listele partidului dată fiind...scăderea în sondaje.

-ALDE este prezentat ca vocea pro-europeană a coaliției de la Guvernare în vreme ce PSD-ul lui Dragnea a ajuns mai pro-american.

-Tăriceanu tocmai a fost achitat în prima instanță în procesul privind mărturia mincinoasă în vreme ce procesul lui Dragnea nu s-a tranșat încă la fel de optimist (și să nu uităm de condamnarea sa anterioară cu suspendare care se poat transforma la un moment dat într-una cu executare).

Ei bine, e ușor de presupus că „Sistemul” nu va rata ocazia să încerce să rupă ALDE de PSD momindu-i cu așa-zisele procente mari din sondaje (ceea ce le-ar permite să intre fără emoții în Parlament peste doi ani) iar piesa de rezistență cu care vor să le obțină acceptul nu poate fi decât fotoliul de Prim Ministru pentru Tăriceanu. Un Guvern Cioloș de coaliăie iese din discuție având în vedere performanțele celui anterior iar altă configurație din care să facă parte printre alții și ALDE ar fi riscantă pentru parlamentarii dispuși să voteze debarcarea PSD-ului. Evident, se contează și pe sprijinul câtorva naivi sau bine acoperiți din PSD care să treacă în barcă lui Ponta la momentul potrivit pentru a strânge voturile necesare trecerii moțiunii. Soluția imorală Tăriceanu are avantajul de a fi îmbrățișată de nucleul dur al UE (Tăriceanu trece drept pro-european), o parte a societății ar putea să o digere mai ușor având în vedere antecedentele anti-sistem ale potențialului Prim Ministru iar în acest fel s-ar consolida o nouă guvernare de dreapta, atât de profitabilă pentru investorii străini (să nu uităm cine a privatizat utilitățile, cine a conceput politica restitutio în integrum, cine a gândit ANRP-ul și Fondul Proprietatea, cota unică, etc, etc).

Aș paria că pentru reușita scenariului s-ar bate palma și pentru concesii de neimaginat în urmă cu ceva vreme, inclusiv debarcarea Codrutei Kovesi pentru a întări imaginea de Guvern care continuă să lupte și să obțină victorii împotriva Sistemului pentru viitorul cabinet Tăriceanu. Și atunci la ce a folosit tot circul cu plângerea penală privind înalta trădare executată prompt de Orban? O spune foarte bine același Tapalagă. „Devine tot mai clar că plângerea penală depusă de Orban n-a avut drept țintă imediată suspendarea premierului Dăncilă, ci obținerea unui efect politic pe termen mediu: frăgezirea PSD înainte de moțiunea de cenzură”. Evident, are din nou dreptate, chiar dacă justificare acestui punct de vedere ține și de repararea imaginii șifonate a PNL-ului după o așa enormitate (acuzele de înalta trădare). Cum să nu-l iubești deci pe Tapalagă, cum le știe el pe toate mai rar cineva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu