vineri, 7 octombrie 2022

Presa românească a ajuns pe fundul oceanului și continuă să sape

Miercuri seara, la Antena 3, un fost călugăr aducea acuzații grave de pedofilie și orgii sexuale unor capi ai Bisericii. Invitații din studio, parte a cremei jurnalismului romanesc, se limitau sa îl ironizeze si să îl contrazică prin punctele esențiale când lansa acuzații și teorii. Nimeni nu își punea însă întrebarea dacă e deontologic să permiți ca oricine să poată acuza de orice pe oricine în lipsa unor dovezi concrete, doar cu prezența avocatului celui incriminat care să ofere aparența echidistanței?

O seară mai târziu, Ion Cristoiu se întreba în jurnalul său video dacă o persoană care ar fi dorit să o acuze de adulter pe Carmen Iohanis ar fi găsit la fel de repede spațiu de emisie. Probabil că nu, chiar și cu dovezile aferente, din cauza sensibilității subiectului, în vreme ce Teodosie al Constanței putea fi târât mai ușor în noroi având în vedere aura sa de contestatar al adevărurilor oficiale din pandemie. 

CNA  a asistat pasivă la demonstrația de jurnalism șchiop de miercuri astfel încât joi seara, același personaj dubios, la granița dintre patologic și bufonerie, se lăfăia pe ecranul România TV, un post gelos probabil pe audienta concurenței. 

Ce rămâne acum, să apară și un reality-show pe tema asta? Sau să îl vedem pe denunțător plimbat pe la televiziuni și săptămâna viitoare, eventual și la Animal Planet, doar sexul are și o dimensiune animalică?

Dar nu vorbim de un caz izolat aici, ne amintim ce demonstrație de propaganda șchioapă și simț critic amputat ne-a servit media locală în pandemie și cum se comportă acum în vremuri de război când s-a trecut de la canale cu profil medical la oficine de propagandă fără perdea. 

Miercuri, aflam că s-a găsit o cameră de tortura în regiunea Harkov unde rușii scoteau dinții de aur din gura ucrainienilor. Plus o victimă îngropată de vie. Parcă te duce gândul la lagărele naziste. Am citit știrea asta mai peste tot, inclusiv în presa „quality” gen Digi24 și Hotnews. Apoi, la o zi distanță, altă știre. O ancheta Bild demostreaza că dinții de aur de fapt fuseseră furați de la cabinetul unui stomatolog local, hoții confundând otelul inoxidabil cu aurul. Dar sunt mult mai puține surse care preiau știrea cu stomatologul decât cele care au făcut paralela dintre dinții de aur și Auschwitz. 

Ne mai amintim de fantoma de la Kiev, bunicuțele care doborau dronele cu borcanul de murături sau care otrăveau soldații inamici cu prăjiturele, de jocul Arma 3 prezentat la Antena 3 ca scene reale de luptă, etc. O minimă prudență ar fi determinat presa locală când mai preia știri cu iz de fake dinspre Ucraina să le pună sub semnul întrebării, să caute surse alternative, să amintească de dezinformările precedente. 

Material aveau la dispoziție din belșug, inclusiv declarațiile fostului Avocat al Poporului din Ucraina, acum demisionar, care mărturisea că multe dintre abuzurile dezvăluite la un moment dat (printre care violarea copiilor în prezența mamelor) erau pure invenții, la sfatul serviciilor speciale, Ucraina încercând să atragă simpatia occidentală și noi transporturi de arme. 

De fiecare dată când Rusia lansa aluzii legate de armele nucleare prin reprezentanții săi mai mult sau mai puțin oficiali știrea era preluată prompt de media românească și dilatată emoțional corespunzător. Joi, președintele Ucrainei, în calitate de video-invitat la un institut din Australia, declara ferm că NATO ar trebui să bombardeze nuclear preventiv Rusia pentru a o împiedica...să facă același lucru în Ucraina. N-am văzut aceeași isterie mediatica locală deși toți cei care ventilează idea anihilării complete a vieții pe Pământ (nu e o metaforă, armele nucleare de care dispun Rusia și SUA permit asta) mi se par la fel de dezechilibrați. 

Sigur, se poate invoca faptul că până la întâlnirea G20 din noiembrie, Biden afirmând recent că nu respinge ideea unei întâlniri cu Putin, lucrurile pot escalada în vederea apropierii de o soluție negociată mai repede, la cererea publicului vlăguit emoțional corespunzător, dar de ce să existe totuși o dublă măsură atât de evidentă?

Una peste alta, ne apropiem de statutul presei comuniste, care făcea risipă de logoree deși credibilitatea ei tindea spre zero. 

Nu riscăm să ducem și audientele în preajma celor de atunci pentru că ni se livrează consecvent circ azi ceea ce ieri nu se întâmpla, dar tot mai mulți oameni care vor să afle și puncte de vedere alternative evadează pe canalele de Telegram sau Youtube, singurul impediment pentru ca această mutare să se transforme în sport de masă fiind deocamdată bariera lingvistică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu