Şeful comunicării din BCR s-a făcut postac

Bancherii ne obişnuiseră cu ceva ştaif, mimau onestitata intelectuală în dezbaterile în care se angajau (uneori destul de convingător) şi se fereau să se ştampileze prea tare ideologic. Ionuţ Stanimir de la BCR ţine să mă contrazică, comportându-se că un simplu postac la un articol critic despre sectorul bancar scris de Adrian Panaite pe profit.ro.

E vorba de articolul “După ce au distrus economia şi clasa mijlocie, băncile vor să distrugă şi democraţia”. Prima frază din articolul lui Adrian Panaite sintetizează foarte bine întreaga sa demonstraţie: “Aceleaşi bănci care au umflat aberant balonul creditării la jumătatea deceniului trecut - trimiţând economia într-o recesiune prelungită şi împovărând cu datorii nesustenabile pe ani de zile pe cei mai productivi dintre români - vor să scape de consecinţele finanţării curbei speculative din imobilare prin intervenţii nevăzute în zona politicului”. Ei bine, şeful comunicării BCR se simte dator să intervină prin comentarii la articol, ca orice postac. “Ridicol şi bolshevik articolul. Demn de Vocea Rusiei. 1. Băncile au adus capital într-o economie decapitalizată 2. Clasa de mijloc nu se naşte din credit ci din competitivitate 3. Democraţia se bazează întâi de toate pe dreptul de proprietate (împrumuţi 1 leu, e dreptul tău să ceri 1 leu înapoi) 4. Legea Dării în Plata nu e problema, ci faptul că nişte penali vor să ascundă sub ea rezolvarea propriilor afaceri nereuşite...”.


Remarcaţi tehnica. Când ceva nu ne convine, când cineva ne pune în discuţie onestitatea afacerii şi efectele sale pe termen lung, avem nevoie de o eticheta care să-l descalifice iremediabil. Or, care este sperietoarea la modă zilele astea? Propagandă Rusiei! Ionuţ Stanimir nu are nicio problema să facă din criticii sectorului bancar fani ai lui Putin. Faptul că băncile au adus capital nu ar trebui să treacă sub tăcere costurile la care au adus respectivul capital şi practicile asumate în politica e creditare (sunt nesfârşite procesele pe marginea clauzelor abuzive). Apoi, şeful comunicării din BCR mai comite o flotare logică: clasa de mijloc se naşte din competitivitate, nu are legătură cu costurile creditului. Păi, când plăteşti deja 70% din venituri ca rată, cât de competitiv poţi fi ca să trăieşti rezonabil cu restul? Iar exemplul cu dreptul de proprietate e savuros. “Dai un leu, e dreptul tău să cei un leu înapoi”? Poate la rezerve de 100%. Cât timp operezi cu rezerve fracţionare, creditele vin doar dintr-o fracţiune a capitalului atras de bancă, restul e creaţie monetară pură.

Iar punctul 4 conţine o aluzie transparenţă. Cei care au gândit legea dării în plată sunt de fapt nişte penali care vor avantaje pentru apropiaţi şi propriile persoane. Va amintiţi de demascarea de pe Hotnews, când iniţiatorii legii dării în plata (Zamfir şi Piperea) erau arătaţi cu degetul că ar avea credite în derulare, deci ar fi şi ei interesaţi de posibilitatea de a da casa băncii înapoi? Sau de amenintările cu DNA-ul proferate anterior de şeful supravegherii din BNR? Bancherii se pricep de minune să detureze sensul unei dezbateri pentru a face dintr-o lege cu aplicabilitate largă (sunt sute de mii de posesori de credite cu ipotecă) una cu dedicaţie. Că să nu mai existe dubii, Stanimir subliniază bine ideea într-o replică adresată în acelaşi flux de comentarii unui cititor care-l întreba dacă ştie cum e să ai datorii ipotecare la 25 de ani.

“Bogdan Istrate - păi tocmai asta e problema! Că genul asta de interventi şi ideologie bolsevikă exact asta face. Îi privează exact pe cei de 25 de ani să ia o casă. Legea asta faimoasă Darea în Plata, gândită penal şi vândută demagogic, exact efectul asta îl are. Pentru că în loc de politici economice să facă economia competitivă, pe parlamentarii noştri îi freacă grijă de terenurile pe câte le-au speculat. Banca atunci îşi ia măsuri de protecţie şi iată cum ajungi să îţi permiţi un credit la 40 de ani... Hai noroc!”. Deci iar cu bolşevicii că da bine iar cu procesele de intenţie şi cu o infuzie nesperată de expresivitate, având în vedere sursa (“pe parlamentarii noştri îi freacă grija”).

Mai există însă un detaliu de mentonat în legătură cu acest caz. BCR l-a dat anul trecut în judecată pe Adrian Panaite pentru că s-a considerat prejudiciată de articolele sale privind fraudele de la Harinvest (o societate de brokeraj falimentară), operaţiuni la care BCR era market maker pe anumite titluri, cerându-i 50.000 de euro daune morale. Credeam că toate punţile între părţi sunt rupte cu această ocazie dar iată că o legătură se mai păstrează încă: şeful comunicării din BCR se comportă că orice troll în josul articolelor lui Adrian Panaite care nu sunt pe placul sectorului bancar din România, chiar dacă numele băncii sale nu este menţionat direct.