luni, 19 iulie 2010

Un Paradis pierdut

Nu cred sa fie cineva care sa nu regrete starea de spirit cu care numai in copilarie te intalnesti. Poate fara legatura, se pare ca adevaratii prieteni se fac tot atunci. Sa fie lipsa de griji, protectia pe care o asigura adultii, noutatea pe care o aduce aproape fiecare experienta? Poate, dar in mod sigur este si ceva in plus. Iar eu cred ca nostalgia dupa anii copilariei ne vine si dintr-o stare tipica a mintii din acei ani. N-am auzit de copii care sa deruleze interminabile monologuri interioare, care sa sufere ca n-au spus fraza corecta, ca personalitatea lor a fost diminuata din confuntarea cu X. Mintea lor nu face permanent scenarii despre viitor si nici nu spera sa remodeleze trecutul rememorand permanent momentele de mare incarcatura emotionala care i-au marcat. Copii sunt mult mai ancorati in prezent si asta e suficient pentru a fi mai fericiti ca adultii, chiar daca cei din urma sunt lipsiti de grija zilei de maine. Inainte sa devina rationali si conventionali, copii sunt naturali si gusta din plin asta. Sigur, nu sunt mereu niste ingeri, pot fi rai unii cu altii sau cu animalele in anumite momente, ne pot scoate par alb cand au chef. Nu despre asta era insa vorba. Pornisem de la o anumita stare proprie copilariei, despre momentele in care mintea nu a preluat controlul iar sentimentul de a fi are alta savoare decat in cazul adultilor. Ar trebui sa invatam cate ceva de la copii nostri legat de asta.

5 comentarii:

  1. "Nu esti niciodata prea batran pentru o copilarie fericita" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Citat anonim :) De fapt e "It's never too late for a happy childhood".

    http://www.maharajnisargadatta.com/nisargadatta_quotes_from_I_am_that.php
    "I am now 74 years old. And yet I feel that I am an infant. I feel clearly that in spite of all the changes I am a child. My Guru told me that the child, which is you even now, is your real self (‘swarupa’). Go back to that state of pure being, where the ‘I am’ is still in its purity before it gets contaminated with ‘this I am’ or ‘that I am’. Your burden is of false self-identification – abandon them all. My Guru told me – ‘Trust me. I tell you, you are divine. Take it as the absolute truth. Your joy is divine; your suffering is divine too. All comes from God. Remember it always. You are God, your will alone is done.’ I did believe him and soon realized how wonderfully true and accurate were his words. I did not condition my mind by thinking: ‘I am God, I am wonderful, I am beyond.’ I simply followed his instruction, which was to focus the mind on pure being, ‘I am’ and stay in it. I used to sit for hours together, with nothing but the ‘I am’ in my mind and soon peace and joy and a deep all-embracing love became my normal state. In it all disappeared - myself, my Guru, the life I lived, the world around me. Only peace remained and unfathomable silence."

    RăspundețiȘtergere
  4. cand ai de pus papica pe masa pentru proprii copii (si uneori si pentru parintii batrani si bolnavi) nu crezi ca e cam greu sa fii tu insuti un copil ? ia zi, Cristiane, copii astia http://www.show.me.uk/site/show/STO1041.html cam cat de lipsiti de griji erau ? logic ca atunci cand esti lipsit de griji si ai parte de protectia pe care o asigura adultii iti permiti sa fii plin de fericire
    postarea ta se incadreaza fara probleme in seria "mai bine bogat si sanatos decat sarac si bolnav" ...

    RăspundețiȘtergere