Borna “40”

In adolescenta, ii consideram “trecuti” pe cei de 30 de ani. La majorat, credeam ca esti terminat la 40 de primaveri. Acum, microbul “40” ma va atinge in mai putin de 3 saptamani. Sunt “trecut”, poate “terminat”? Tot ce se poate, nu voi face eu aprecieri in aceasta chestiune, pot fi subiectiv. Iarna trecuta, vecinul sarit bine de a doua tinerete spunea “crezi ca ma simt de 65 de ani? Aiurea! Parca ieri aveam 30…N-am constiinta varstei mele, poate doar a neputintelor mele. Nu stiu cum am ajuns aici. Ieri parca eram tanar, alergam dupa femei, imi faceam de cap”. Ups, asta putea fi fi discursul meu peste 25 de ani. Realizam tarziu ca ne luam prea in serios, ne consumam prea mult pentru cauze mici si ne trezim brusc ca nu mai suntem tineri, ca nu mai avem energie, entuziasm, poate doar reumatism. Pe masura ce trece timpul se accelereaza, sunt mai putine senzatii de experimentat, avem mai putin timp la dispozitie prinsi in tot felul de obligatii zilnice. Sunt totusi norocos. In Evul Mediu, 40 era speranta de viata. Molima, razboiul, foametea, lipsa igienei taiau felii mari din populatie in fiecare an. Chiar daca stresul sapa mai putin adanc ca acum.

Planuri de viitor? Profesional niciunul, multumesc de intrebare. Cel putin pe termen scurt ma limitez sa fiu observator. Mai vedem apoi. Putine profesii au primit mai multe suturi in ultima vreme precum cea de jurnalist. Cine continua in conditiile prezente e cu siguranta un temerar. Pe plan personal tot niciunul, mersi inca o data de interes. Sunt si aici in zona de compromis intre dorintele personale si oferta realitatii. Om muri si om vedea, vorba poetului.

Ce imi reprosez? Personal, destule. Dar n-o sa fac din blogul asta asa-zis economic un jurnal de domnisoara de pension, nu asteptati detalii. Profesional, cred ca mi-am spalat din pacate in ultimii doi ani, cand am spus lucrurilor pe nume. Asta nu anuleaza articolele tembele din 2002-2007, terne, fara viziune, variatiuni ale opiniilor insuflate abil de cei care fac jocurile prin economie. N-am vazut nimic din ce avea sa vina dupa 2007, asta e adevarul.

Ma simt la 40 de ani ca si economia globala, intr-un teritoriu al nimanui. Lasand in spate o zona a inconstientei relaxate, a formelor fara fond, abandonand o partitura care suna tot mai fals. In fata, incertitudinea totala, conjuncturi vagi, disolutie a formelor trecutului si multa ceata in jurul constructiilor noi care trebuie ridicate...no man's land.

PS: Ceva probleme personale presante m-au obligat sa fiu mult mai rezervat in postari in ultima vreme. Sper sa remediez in urmatoarele saptamani.