marți, 15 ianuarie 2013

S-a pierdut un impozit. Cum se taxează tranzacţiile valutare prin bănci?

Dacă vinzi 1.000 de acţiuni SIF la bursă, plăteşti impozit de 16% pe profit. Dacă cumperi un milion de euro prin bancă şi îl transformi în lei când cursul va sări din nou, obţinând în felul ăsta profit, Fiscul n-o să te deranjeze niciodată. Am mers ieri de la Ana la Caiafa fiscală, pe urmele acestui impozit pierdut.

Când vorbesc de tranzacţiile valutare la vedere, nu mă refer la „cetăţeanul Kane" din Berceni care cumpără 500 de euro azi pentru concediul din Bulgaria, vinde cei 100 care-i rămân la un curs mai mare, face profit şi dă cu tifla Fiscului. Nu că n-ar exista şi genul asta de cazuri şi personaje, e greu însă să faci profit când banca îţi vinde valuta cu 1-2% mai scump decât cursul oficial al BNR şi o răscumpără cu 1-2% sub acesta când vrei să „dezinvesteşti". Am în vedere persoanele bine mobilate financiar, care tranzac­ţionează prin serviciile de private banking sume de la 5 zerouri în sus, la cotaţii foarte apropiate de cele oficiale din piaţa interbancară, şi care nu plătesc niciodată impozit pe profitul realizat.

Iată ce răspunsuri am primit. „Întrebaţi-i pe cei care sunt acum la Fisc, ei ştiu de ce nu se plăteşte" mi-a spus fostul şef ANAF, Sorin Blejnar. „Bine, dar tranzacţii valutare prin bănci nu se fac de 6 luni, ci de ani buni". Da? Eu nu vreau să mai aud de Fisc, îmi pare rău" a încheiat domnul Blejnar. Enache Jiru, fost secretar de stat la Finanţe, şi-a declinat compe­tenţa în domeniu. „Bănuiesc că Fiscul nu are capacitatea de a urmări toate aceste operaţiuni, unele foarte mărunte" a presupus domnia sa. „Bine, dar n-ar rezolva asta un soft, cum se întâmplă cu dobânzile bancare, astfel încât impozitul să fie reţinut la sursă?" a fost întrebarea noastră retorică. „Nu se impozitează genul ăsta de tran­zacţii pentru că sunt mai greu încadrabile, nu ştii cât de aleatorii sunt. În cazul unui depozit e un contract cu banca, în cazul operaţiunilor bursiere-unul cu brokerul. Aşa, ne putem întreba de ce nu plătesc impozit cei care cumpără mere din Obor şi le revând în Dorobanţi, pe persoană fizică" spune analistul Ionel Blănculescu. L-am întrebat şi pe preşedintele Consiliului Fiscal despre acest impozit lipsă, dar n-am obţinut un răspuns pe loc, Ionuţ Dumitru ne-a solicitat un timp de informare.
„Nu se impozitează astfel de tranzacţii pentru că nici în Europa nu se întâmplă asta, iar dacă o ţară se decide să o facă, tranzacţiile se mută peste graniţă" spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR (impozitarea tranzacţiilor financiare a fost o miză importantă în campania electorală din Franţa, dar a cam sfârşit în coadă de peşte la nivelul UE după opoziţia Marii Britanii - n.n). În concluzie, multe păreri, multă ceaţă.
Alte breşe în sistem
Încercând să vorbesc cu brokerii care intermediază operaţiuni în pieţele internaţionale, am descoperit că şi în acest caz Fiscul e neputincios. „Dacă eşti sucursală a unei companii străine, nu eşti obligat să faci raportări autorităţilor fiscale din ţara în care operezi, iar clienţii autohtoni depun declaraţii doar dacă vor neapărat", mi-a spus un broker specializat pe Forex, care a ţinut să rămână anonim. Iar în pieţele internaţionale poţi tranzacţiona nu doar perechi valutare, ci şi acţiuni mărfuri, metale preţioase etc. Profitul obţinut în acest caz rareori ajunge să fie impozitat. Morala? Dacă nu ţii neapărat să fii mai catolic decât Papa Fiscului, poţi uita liniştit de profiturile din operaţiuni valutare şi mare parte din speculaţiile de pe pieţele internaţionale când depui declaraţiile de venit în România.   

2 comentarii:

  1. Poti sa-i amesteci, sa-i invarti, sa-i grupezi, sa-i transferi, sa-i cheltui :) ce naiba sa impozitezi? Ar trebui cate un Hercules Poirot pentru fiecare familie de... cnp-uri. :)

    Iar daca s-ar aplica impozitul la nivel local... un sistem bancar dintr-o anumita arie geografica va ramane chel... intr-o singura zi.



    RăspundețiȘtergere
  2. Faci profit raportat la ce?La cursul la care ai cumparat?Daca cumpar azi 10000 de euro cu 4,35 iar la peste ceva timp euro se duce la 4,5 eu o sa am tot 10000 de euro.Chiar daca-i schimb in lei.De unde stie cineva ca dupa ce-i schimb in lei nu ma trezesc cu un curs de 4,7 si daca vreau sa recumpar euro ies in pierdere?Oricum vanzarea cumpararea de valuta la termen pe baza de contract cf legii se impoziteaza.Poate doar schimbul de genul cumpar azi pe cont si vand tot pe cont peste ceva timp.Daca s-ar impozita si asta as cumpara apoi as transfera banii pe numele sotiei sau altei rude si tot nu as plati impozit.

    RăspundețiȘtergere