Dacă BNR creditează fără limită băncile, cum de apar super-ofertele pentru deponenți?

Robinetul BNR e deschis permanent la dobânda de 5,25%  pentru băncile locale (“gestionarea adecvată a lichidității”). Simultan, mai multe bănci mici atrag banii deponenților la peste 6,5%. Să se teamă acestea că generozitatea BNR e limitată în timp sau au primit ordin  să vireze băncilor-mamă fonduri cu orice preț?

Deschid dimineata radioul și-l aud pe Gyuri Pascu cum mă sfătuiește să nu țin banii la saltea, la ciorap sau în șifonier, ci să aleg cu ei la OTP Bank unde mă așteaptă o ofertă de până la 6,9% pe an la lei și peste 4% la euro. Millenium plătește 6,5% pentru depozitele la 3 luni, Piraeus, ATE Bank 5,95%, etc, sunt peste 13 bănci care oferă randamente mai bune decât dobânda de politică monetară pe scadența asta, conform conso.ro. Asta ca să nu mai includem produse de economisire mai atipice, cu randament crescător. La euro, aceeași dărniciei. Marfin Bank, fiica defunctei Laiki din Cipru, are cea mai atractivă ofertă din piață pentru euro-4,5% și sunt cu torul 15 bănci care plătesc cel puțin 3,5% la euro.

Cum se explică excesul de generozitate, cel puțin în zona economiilor în lei, unde BNR oferă de câteva săptămâni fonduri nelimitate băncior la licitațiile săptămânale repo? “Nu uitați că BNR oferă aceste sume pe o săptămână iar băncile au nevoie și de resurse pe termen mai lung” spune Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR. De acord, dar schimbarea politicii monetare nu se face săptămânal, băncile au siguranța că “gestionarea adcvată” a lichidităților din sistem o să mai țină o vreme (“ gestionarea fermă” e sintagma ce anunță strângerea robinetului). De ce nu se ajustează atunci și dobânzile oferite de o serie de bănci mici populației?

Și cum se explică procentul din dreptul resurselor atrase în euro? Poate sta în picioare un scenariu în care foamea de bani a unor bănci de talie redusă n-ar avea nici în clin nici cu impulsionarea creditării ci cu rambursarea accelerată a unor linii de finanțare către băncile-mamă? În condițiile în care finanțările către fiice s-au făcut pe perioade relativ scurte iar creditele acordate de acești bani în România au scadențe mai lungi, este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva sumele atrase de la deponenți sunt expediate rapid în afara țării.

Ei bine, la această întrebare am primit doar un răspuns metaforic de la domnul Vasilescu “ Când se umple o găleată nu poți ști din ce căni a venit apa” mi s-a spus când am întrebat dacă BNR are pârghiile necesare de a controla dacă returnarea unor linii de finanțare de către fiicele din România spre băncile-mamă din exterior folosește resurse atrase de la deponenți sau sume provenind din alte fonduri (rate la credite, fracțiuni din principal, credite declarate scadente, lichidarea unor proprietăți, etc). “Dar nu poate fi vorba de uun fenomen extins de vreme ce creditarea, per total, continuă să crească”. Aici aș avea însă o obiecție-e adevărat că asistăm la creșterea creditării, dar nu pe seama banilor virați de la băncile mamă ci, mai degrabă, pe seama fondurilor pompate în sistem de BNR. “Nu există în prezent nici o restricție privind virarea unor sume atrase de la deponenți către băncile-mamă pentru închiderea unor linii de finanțare” ne-a confirmat bănuiala Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal.

Concluzia? Randamente mult peste media pieței denotă o anumită foame de bani din partea băncii;  poate a identificat o nișă-surpriză pe care vrea să o finanțeze și are nevoie de resurse, poate însă că banca-mamă i-a ordonat să-i returneze de urgență banii împrumutați și se aspiră sumele necesare de la deponenți. Sigur, câtă vreme mai mulți deponenți decât de obicei nu bat cu pumnul în ghișee cerându-și banii, lucrurile pot arăta bine în raportări. 

PS: Aud ca Papa Francisc ia in calcul restructurarea, chiar inchiderea Bancii Vaticanului. In acest caz, spre deosebire de ciprioti, deponentii cu peste 100.000 euro vor fi despagubiti direct de Bunul Dumnezeu.