Am citit cu interes un editorial în Bursa in care autorul, Catalin Avramescu, un om de cultură de altfel, încerca să demonstreze că antifascismul rusesc nu are substanță. Un demers intelectual temerar având în vedere că Rusia se identifica drept principal contributor la eliminarea fascismului (și nazismului) și până la războiul din Ucraina relativ puțini contestau asta.
Editorialistul nu abordează frontal chestiunea, ci începe arătând cum privind la televiziunile rusesti poți ieși cu nervii în pioneze deoarece tot soiul de dezaxați îndeamna la folosirea bombelor nucleare în războiul mascat cu Vestul.
Aici nu pot contesta observațiile, mai ales că nu se furnizează canalul și emisiunea iar eu la rândul meu nu pot urmări televiziunile ruse. Aveam la un moment dat pe cablu Russia Today dar postul e interzis în Europa drept furnizor de propagandă.
Evident nici la televiziunile ucrainiene nu mă pot uita, nu am în rețeaua de cablu așa ceva, dar bănuiesc că și acolo își pot face locul tot felul de dezaxați și tot felul de derapaje, ca în vremuri de război. La o căutare sumară pe net am dat peste așa ceva.
„Șeful unui spital mobil aflat în zona de război din estul Ucrainei a declarat într-un interviu acordat unui post de televiziune local că le-a ordonat medicilor să castreze toți militarii ruși capturați, potrivit Daily Mail. „Am fost mereu un mare umanist și am spus că, dacă un om este rănit, nu mai este inamic ci un pacient. Dar acum le-am dat ordin strict să castreze toți rușii capturați, pentru că sunt niște gândaci de bucătărie, nu sunt oameni”, a spus Gennadiy Druzenko la Ukraina TV” (pasaje preluate de pe site-ul unui post important de televiziune din România).
Și acum să ne ocupăm de demonstrația propriu zisă, cea a legăturii dintre Rusia și fascism.
În primul rând, așa cum remarcă autorul, imaginea Rusiei ca învingătoare a nazismului și fascismului conține denaturări și cosmetizări.
„A rămas în memoria colectivă imaginea soldatului care a ridicat drapelul Uniunii Sovietice pe Reichstag, pe 2 Mai 1945. În realitate, ridicarea steagului a fost regizată de un fotograf militar sovietic, iar fotografia finală a fost retuşată pentru a se îndepărta unul dintre ceasurile, probabil jefuite, pe care le purta unul dintre ostaşîi sovietici care apare în cadru”.
Cu alte cuvinte, soldatul sovietic care ridică steagul deasupra unui simbol al statului german, imagine emblematică pentru ruși, era „probabil” un borfas mărunt care furase niște ceasuri înainte. Și în felul asta, eforturile unui popor care a pierdut 25 de milioane de persoane luptând să își apere țara și apoi mergând peste invadatori pentru a elimina niște regimuri totalitare, își pierd din relevanță, de vreme ce erau borfași printre soldati.
Iar cucerirea Berlinului și eliberarea țărilor tranzitate pot fi catalogate drept război de cucerire, doar s-au instalat regimuri comuniste ulterior. De parcă rușii, care fuseseră la un pas de anihilare descoperiseră brusc statutul de cuceritori. Da, în subsidiar rușii au vrut să instaleze regimuri „prietene” în țările de unde ii izgoniseră pe naziști, poate pentru a crea un cordon de siguranță în fața altor invazii, poate ca recompensă pentru viețile pierdute de ostașii ruși în luptele din respectivele teritorii, dar propaganda nu lucrează cu astfel de nuanțe ci încearcă să identifice un punct slab în desfășurarea istorică a evenimentelor pe care să îl dilate apoi la extrem.
De ce nu ar mai trebui Rusia să se impăuneze foarte mult cu antifascismul său? Pentru că „departe de a fi adversarul istoric al fascismului, statul sovietic a fost mai degrabă complicele său”.
Argumente? În februarie 1924 Italia fascistă a fost primul stat sovietic care a recunoscut Uniunea Sovietică. Tot în 1924 amabasadorul rus în Italia l-a invitat la masă pe Mussolini exact după asasinarea secretarului general al partidului socialist italian. Iar în 1933 a existat un tratat de prietenie și neagresiune între cele 2 state. Plus că Rusia a semnat un tratat similar cu Japonia, alt stat fascist în 1941.
Concluzia este că Rusia ar trebui să o lase mai moale cu antifascismul deoarece a avut colaborări și schimburi de amabilități cu statul fascist la un moment dat (cred că și cu antinazismul ar trebui să o lase mai moale mergând pe aceeași raționament, având în vedere tratatul Ribbentrop-Molotov). Mai ales că Rusia a anunțat că va deschide în teritoriile ocupate din Ucraina 25 de lagăre penale (adică de concentrare se grăbește să le eticheteze autorul editorialului menționat uitând că în lagărele de concentrare nu se întră cu condamnări penale, se intră pur și simplu).
Despre ce e vorba aici? Cum spuneam mai sus despre decuparea unor episoade bune de speculat propagandistic și dilatarea lor până la refuz. Cine practică așa ceva nu poate fi acuzat de minciună, e vorba de fapte istorice și decizii reale, ci doar de atitudine debalansata sau chiar de propagandă, în funcție de umori, interese și remunerații.
Care este ponderea înțelegerilor rușilor cu regimul Mussolini sau cu Hitler în economia celui de al doilea război mondial? Au existat înțelegeri similare din partea celorlalte state occidentale care pozează la rândul lor în învingători ai fascismului și nazismului? Cum au evoluat fascismul și nazismul după episoadele semnalate de autor (anii 20-30 ai secolului trecut), pot fi puse în balanță deciziile de dinainte de ideea Holocaustului cu cele de după?
Mă rog, totul se reduce la ponderi și tratare echilibrată a istoriei și evenimentelor mai recente. Invazia Rusiei în Ucraina este reprobabilă dacă nu o contextualizam cu tratamentul rusofonilor din Donbas între 2014 și 2022 și exercițiile de impunere a democrației în Irak, Libia și pacificarea Kosovo operată de cealaltă mare putere a lumii în ultimii 30 de ani, ca să nu mai pomenim de încercuirea Rusiei de baze Nato după destrămarea URSS, contrar înțelegerilor dintre liderii de atunci. Asta nu inseamna ca este laudabila, asta inseamna ce e nevoie de nuante si echilibru cand tratam fenomene complexe.
Dar pentru o astfel de privire echilibrată îți trebuie voință, bun simt și o mare doză de onestitate intelectuală, resurse destul de greu de găsit în ziua de azi când lumea înoată într-un ocean de propagandă.
*Text refuzat in ziarul Bursa pe motiv ca este "pro-invazie"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu