miercuri, 27 aprilie 2011

Banca unde primesti castane cand uiti sa-ti retragi banii

In nemernicia mea, ca un caine turbat, am muscat mana care imi ocrotea banutii albi (de fapt verzi, ca vom vorbi despre un depozit in dolari) pentru zile negre. Aflati mai jos ce perdaf am incasat uitand de o retragere de numerar programata la CEC, sucursala Obregia (“unitate pilot”, orice o insemna asta), ce comisioane surpriza au mai inventat bancile, cateva consideratii asupra utilitatii acestora si un umil sfat pentru a le forta anularea.

Trebuie sa-mi marturisesc pacatul. Nu m-am prezentat sa ridic o suma de bani desi ma programasem din timp la banca pentru asta, bani ce proveneau dintr-un depozit ajuns la scadenta (cum stiti deja, in astfel de situatii, unele banci nu percep comision de eliberare de numerar, altfel platesti 0,5%). Mi-am refacut programarea pentru urmatoarea scadenta, cand m-am si prezentat la ghiseu, aproape de ora inchiderii (a doua greseala).

-“Domnu’ Dogaru? Tocmai vorbeam de dumneavoastra”…
-“De bine, sper”, apuc sa zic
-“Poftiti acum la domnul Director” mi se raspunde sec.
-“Aud ca nu e prima data cand faceti asta”, ma intampina Directorul cu aerul ca primeste un vasal cazut in dizgratie (adevarat, in 2010 renuntasem la inca o retragere programata). “Ce credeti ca facem noi aici, ne jucam?” continua cu ton de Torquemada seful unitatii “pilot” (habar n-am ce sens dau oficialii CEC notiunii, presupun ca e de bine dupa tonul functionarilor de ghiseu cand formuleaza important titulatura institutiei unde lucreaza).”Ne provocati pierderi aiurea, aici vine masina sa va aduca banii si o chemam iarasi sa-i ridice daca nu va onorati angajamentele”.
-“Bine-bine si daca imparteam suma in cauza la 4 si solicitam 4 transporturi”? Nu cheltuiati mai mult? Ca era oricum dreptul meu sa fac asta daca vroiam…Sau daca imi venea ideea sa fac o depunere dubla dupa ce retrageam suma programata”. Nu tot chemati masina? Nu face asta parte din regula jocului cand lucrezi cu bani? Eu imi imaginam ca un bancher o sa se bucure cand ii lasi bani in loc sa ii iei”.
-“Sper sa nu se mai intample, ca altfel….”a inteles Directorul sa iasa onorabil din discutie. N-am mai intrebat la ce se gandea exact in fraza suspendata, poate la comision de penalizare, sper totusi ca nu avea de gand sa puna bodyguardul sa-mi dea branci accidental pe scari la urmatoarea vizita.

Trebuie sa recunosc ca nu am fost insa penalizat in urma gestului meu. Da, exista un comision de penalizare daca nu iti retragi banii cand ai programare, in cazul meu egal cu dobanda bancii pe mai bine de…6 luni (1,75% se ia pentru depozitele in dolari). Nu e un caz izolat, am vazut si la Banca Transilvania o penalitate de 1% din suma …lasata la dispozitia bancii, presupun ca si alte banci au politici asemanatoare. Presupun insa ca daca eram penalizat la CEC cineva rata ocazia sa faca parada de autoritatea functiei, una din putinele satisfactii pe care le poate inca experimenta asupra clientilor un angajat la stat. Din punctul meu de vedere as fi preferat sa fiu penalizat si nu tratat ca un aurolac dar astea sunt deja detalii.


Unde sunt zapezile (si manierele) de alta data?
Imi amintesc ca la sfarsitul lui 2008-inceputul lui 2009, cand bancile se canibalizau pentru cash-ul deponentilor (dobanzile la lei urcasera la 20%!) pe fondul agravarii crizei financiare, acelasi domn Director ma invitase in biroul sau numai lapte si miere, ma servise cu niste dulciuri si imi explicase ca ar fi pacat sa vanez dobanzi mai mari avand in vedere avantajul sigurantei oferit de CEC, convingandu-ma in cele din urma sa nu mai retrag o parte din bani in cautare de randamente mai bune. O tempora! Dovada ca amabilitatea se poate manui cu pricepere chiar si la CEC, mai ales cand ai mainile prinse in usa.

Ironia sortii, cu ceva timp in urma recomandam sa se depuna economiile la CEC. Ma gandeam ca in felul asta o parte din profiturile bancii se intorc in componenta de protectie sociala a statului si nu sunt exportate peste granite precum in cazul celorlalte banci din Romania…. Domnu’ Ghetea, nu stiu altii cum sunt, dar eu ma simt acum de parca as purta pe piept o placuta cu “am fost un dobitoc” caligrafiata frumos tot de subsemnatul.

Flotari de logica
Sa ne intoarcem acum la oile noastre. Ce ratiune are un astfel de comision?. In mod cert, nu e vorba de costurile provocate de deplasarea masinii de bani, cum mi s-a spus. Masina vine oricum, zilnic sunt retrageri si pot apare depuneri consistente in a doua parte a zilei astfel incat sa fie nevoie de un al doilea drum. Banca se teme de costurile suplimentare provocate in momentul in care lichideaza plasamente interbancare pentru a onora cererile de retragere? Da, posibil. Dar ce parere aveti, care sunt mai consistente ca valoare, cererile de retragere neprogramate, inainte de scadenta depozitului si comisionate cu 0,5% sau cele programate, la scadenta, dar neridicate? In mod sigur bancile castiga mult mai mult din comisioanele percepute in cazul retragerilor neasteptate ale deponentilor decat pierd prin neridicarea sumelor programate pentru retragere. Dar un comision in plus nu strica, nu?

Cum ar putea fi dezvatate bancile sa practice asemenea taxe? Gradul de solvabilitate al bancilor autohtone e de 10-15%. Presupunand ca 1 din 7 deponenti isi vor banii la un moment dat, rambursarea lor e problematica. Ce-ar fi daca numerosi deponenti, in mod experimental sa spunem, din cand in cand, ar dori sa vada cum mai arata la fata economiile lor (ma refer la bancnote si nu la…bitii din calculator)?.As fi tare curios daca bancherii, confruntati cu o cerere masiva de retragere a banilor, mai stramba din nas daca acestia se razgandesc pe ultima suta de metri.

Altfel, imi amintesc cum Bogdan Baltazar justifica cu ani in urma, intr-un grup de ziaristi, comisionul de rambursare anticipata “banca are socotelile ei, sunt costuri de suportat daca i le stricati cand returnati banii”. De fapt, “socotelile” constau in diferenta dintre dobanzile istorice mari de la imprumuturile vechi si costurile mai scazute la acordarea noilor credite. Cu toate astea, la presiunea autoritatilor europene, comisionul de rambursare anticipata fost in sfarsit plafonat la 1% chiar eliminandu-se in cazul anumitor imprumuturi. Deci, se poate.

11 comentarii:

  1. Nu le dati idei oamenilor. :)
    Ce-ar fi daca numerosi deponenti, in mod experimental sa spunem, din cand in cand, ar dori sa vada cum mai arata la fata economiile lor (ma refer la bancnote si nu la…bitii din calculator)?

    RăspundețiȘtergere
  2. desi inca nu am gasit o explicatie de ce ai dolari si inca si in CEC... totusi de la lipsa de internet banking ti se trage... desigur

    RăspundețiȘtergere
  3. vala@ aveam la un moment dat 30% dolari, de, ca sa ma diversific...am tot redus cand a inceput sa scada pana la 10%....probabil ca o sa raman cu 5%...daca da semne de revenire o sa incerc sa recuperez pe forex, nu ma mai bag in dolari-depozit sub nici un chip....iar cu CEC-ul, cum ziceam, ma gandeam sa mai ajut si bugetul de stat...

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce ai vrea sa ajuti bugetul de stat?
    Merita săpat nu ajutat.

    RăspundețiȘtergere
  5. In cativa ani dolarii cu presedinti vor mai valora cam cat aia cu 3 pietre pe ei daca mai pedaleaza barbosul la tiparnita.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua,

    Abordarea dvs. e gresita din mai multe motive. Mi-ar fi mai usor sa va dau un exemplu din domeniul in care lucrati dvs., dar nu il stiu exact. Sa presupunem ca ati fi jurnalist si redactorul-sef va pune sa realizati un articol care nu este tocmai usor, trebuie sa va documentati, sa faceti eventual o ancheta jurnalistica (incerc sa descriu metoforic ceea ce s-ar traduce prin managementul lichiditatii unei banci mari, cu multe sucursale), iar la sfarsit, dupa 2-3 zile de munca, dupa ce ati terminat si veniti sa predati articolul vi se spune ca nu mai e nevoie, sau ca defapt dorea un alt articol, iar pe acesta il puteti arunca la gunoi. Cum ar fi?
    Iar ideea ca atunci cand facem un depozit dam bani bancii este un pic gresita, aflati ca CEC-ul si cu zecile dvs de dolari si fara ar duce-o la fel de bine. Depozitul, din contra poate fi vazut ca un beneficiu al dvs, prin faptul ca banca accepta sa va ofere un venit in plus pentru veniturile pe care pentru moment decideti sa nu ii consumati sau sa ii investiti.
    Cel mai probabil acel director era nervos pentru ca a fost tras de urechi de la Centrala sa aibe grija cand are de a face cu clienti ametiti si sa isi gestioneze bine numerarul, deoarece costurile cu transportul le va suporta pe sucursala.
    PS: Nu sunt de la CEC, insa lucrez in Trezoreria unei banci si stiu ce inseamna un bun management al lichiditatii - in primul rand mergem pe incredere si sa ne bazam pe faptul ca clientii nu sunt ametiti, pt ca nici banca nu "uita" la scadenta sa va vireze dobanda.

    Si ca sa inchei intr-o nota ironica, la fel ca dvs., sincer eu nu inteleg cum, daca ati uitat sa va ridicati zecile de mii de USD pe care chiar dvs. i-ati programat cu o zi inainte (puteati macar sa anuntati a doua zi ca nu o sa mai puteti ajunge), cum ati reusit sa traversati singur strada pana la sucursala?

    O zi cat mai buna!

    RăspundețiȘtergere
  7. "Depozitul, din contra poate fi vazut ca un beneficiu al dvs, prin faptul ca banca accepta sa va ofere un venit in plus pentru veniturile pe care pentru moment decideti sa nu ii consumati sau sa ii investiti"

    baiatule, tu realizezi ce enormitati debitezi? de rezerve fractionare ai auzit? sti ca o banca care atrage un dolar poate da credite pe baza lui in valoare mai mare? si ca dobanda la credite e mai mare decat cea la depozite? asa ca banca isi ofera siesi un venit mai mare prin faptul ca imi accepta depozitul...a, sa nu uit...si cand il consituisem facusem o cheltuiala bancii, ca era tot ora inchiderii...de ce oare nu m-or fi trimis cu banii acasa, ca sa nu mai cheme masina?

    RăspundețiȘtergere
  8. Poate nu m-am facut pe deplin inteles, nu incerc sa scuz acel director de sucursala, indiferent de cat de dificila este situatia, aceasta nu trebuie sa se enerveze sau sa se ia la cearta cu clientii,indiferent cat de ametiti ar fi, insa am gasit acest articol din intamplare si am zis sa reactionez ca un reprezentant al celor care lucreaza in sistem deoarece in ultima vreme se promoveaza foarte mult aceasta imagine de "bau-bau" a bancilor care vor doar sa pacaleasca cat mai mult posibil clientii.
    Cat despre "enormitatile" mele eu zic sa va abtineti, va vorbeste cineva care vede sistemul din interior. Stiu foarte bine sist de rezerve, dupa cum am mai spus, lucrez in trezorerie, daca nu stiti cu ce se ocupa trezoreria intr-o banca, interesati-va. Ceea ce vroiam eu sa spun era ca banca face profit si cu depozitul dvs si fara, dar dvs nu faceti cei x% dobanda fara banca, in acest sens spuneam ca o puteti privi ca un venit.
    Dar repet, relatia dintre client si banca se bazeaza (sau ar trebui) pe respect si pe incredere (din partea ambelor parti), nu e nimeni sclavul nimanui (ambele parti au beneficii si interese sa faca tranzactii, altfel nu ar mai exista piete financiare), asa ca daca ma programez sa iau o suma mare de bani si nu o iau, mi se pare normal sa am o penalizare.

    RăspundețiȘtergere
  9. PS: "a, sa nu uit...si cand il consituisem facusem o cheltuiala bancii, ca era tot ora inchiderii...de ce oare nu m-or fi trimis cu banii acasa, ca sa nu mai cheme masina?"
    La acea ora sigur nu a mai venit masina. Sunt posibile 2 variante, ori erau pe minim de numerar ori au facut depasire de plafon asigurat si in functie de procedurile bancii respective si-au asumat riscul sau au facut drop la alta agentie din apropiere. Puteau foarte bine sa va refuze banii, dar a fost alegerea lor, un risc pe care si l-au asumat. Alte nelamuriri?

    RăspundețiȘtergere
  10. anonim@ macar un prenume aveti? sau va impune politica bancii sa mergeti complet pe burta?

    "Ceea ce vroiam eu sa spun era ca banca face profit si cu depozitul dvs si fara, dar dvs nu faceti cei x% dobanda fara banca, in acest sens spuneam ca o puteti privi ca un venit"...

    inca o mostra de abordare bancaroida...fara deponenti s-ar putea sa nu existati nici voi stimabililor, ca altfel ati da credite doar din capitalul actionarilor. eu fara banci s-ar putea ca nici valoarea banilor sa nu mi-o diminuez, ca inflatia vine si din dilatarea masei monetare, fenomen la care contribuiti si dvs...asa ca nu imi scoateti ochii cu dobanda real-negativa pe care o oferiti

    RăspundețiȘtergere