Reprosurile legate de (cheltuielile din) trecut otravesc
prezentul si pot compromite viitorul (buget al ) familiei.
Continutul dintre paranteze este variabil, in loc de
“cheltuieli” se poate pune la fel de bine “deciziile de orice fel” iar in loc
de "buget al familiei" poate sta “parteneriat”, "colaborare", etc.
Ideea este ca cel criticat frontal se simte agresat si poate
considera ca gestul sau din trecut era oarecum justificat; mai mult, poate avea
tentatia sa-l repede in viitor sub alta forma. Cu alte cuvinte, rareori un atac
frontal asupra egoului (critica directa) va duce la capitulare si recunoastere a
erorilor; de cele mai multe ori urmeaza un contra-atac sau represalii
ulterioare.
De exemplu, daca spui “ai gresit enorm inainte de criza cand
ai luat creditul, ne-ai compromis bunastarea financiara pe mai multi ani, esti
un incapabil/a!” sunt sanse sa auzi “Dar tu n-ai nicio vina? Uiti ca din cauza
batailor tale la cap am luat decizia respectiva? Cat de ingrat/a poti fi!” iar
in subconstient (aici n-o sa mai auzi), celalalt va gandi “sunt acuzat pe
nedrept, nu mi se recunosc intentiile bune din spatele deciziilor proaste,
poate chiar am sa dau motive sa fiu criticat justificat pe viitor, sa stiu macar o
socoteala!”.
Este infinit mai util decat sa critici virulent sa servesti
pastile moralizatoare si contraexemple. “Ce bine era daca ne uitam si noi mai
bine in ce punct al ciclului economic ne aflam si cum ar putea merge
dobanzile/cursul inainte sa luam creditul ala scump pentru masina” sau “poate ii
spionam mai atent pe Ionesti, astia am vazut ca nu se arunca cu capul inainte
in orice bula speculativa”.
Ne cam face probleme baiatul asta, Ego, nu? La origine o
extensie a instictului de supravietuire (“trebuie sa fiu cel mai bun, sa ies in
evidenta, doar asa imi transmit genele mai departe si am parte de bucatile mai
mari de carne si partenerii mai aratosi”), egoul s-a insurubat adanc in
constiinta noastra de cateva sute de mii de ani bune si ar fi cam greu de
inlaturat fara o lupta de durata. E adevărat și că filozofia contemporană a competivității îl cultivă intens, ceea ce îngreunează și mai mult eforturile în acest sens. Chiar si cand pare invins, de multe ori e
doar deghizat (nu pot fi mai bun-cu sensul de puternic-decat X intr-o
confruntare directa? atunci o sa-l iubesc, o sa-i intorc si celalalt obraz, o
sa fiu mai bun-in sens crestin-ca el si cercul s-a inchis repede).
PS: Sunt doar psiholog amator asa ca as putea fi usor contrazis/ironizat
de un cititor cu pregatire in domeniu (“da, ma atacati frontal?!”). Nu-i nimic,
psihologii cu patalama se mai inseala uneori, isi mai reconsidera pozitiile, precum psihanalistii, altfel am fi
si acum blocati in obsesiile sexuale ale lui Freud (“na, railor, daca ma
criticati!..”.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu