Hazardul moral lucrează pentru recuperatori

Băncile acceptă discounturi astronomice când vând recuperatorilor creditele cu probleme dar nu vor să reducă sub nicio formă soldul împrumuturilor pentru a ușura soarta debitorilor. 

Un credit de nevoi personale cu restanțe mari la plată (peste 90 de zile, caz în care finanțatorul trebuie să provizioneze toată suma) se vinde firmelor de recuperare, în medie, între 5-15% din suma datorată de clientul băncii. Pentru ipotecarele cu garanții solide, sumele urcă spre 20-30%. 

Băncile acceptă să piardă niște bani dar scăpa de provizionare pentru întreagă sumă și de ceva prejudicii de imagine-nu dă bine să strângi cu ușa debitorii. Recuperatorii fac un profit frumos, date fiind discounturile apreciabile iar debitorii se trezesc cu popriri pe conturi și executări silite ale bunurilor. De ce însă nu recurg băncile la o negociere cu clienții rău-platnici, propunându-le nu rescadențări și reduceri microscopice de dobânzi și comisioane ci tăierea de-a dreptul a unei părți a datoriei?

Mai ales că a apărut și un precedent-vezi cazul Piraeus din Grecia care și-a scutit debitorii de datoriile mai mici de 20.000 euro. Chiar și în România, Banca Transilvania a propus debitorilor în franci elvețieni preluați de la Volksbank o conversie a împrumuturilor în euro sau lei cu o reducere de 22% a soldului datoriei. 

Răspunsul-standard al bancherilor, prin care justifica refuzul unei tăieri parțiale a datoriilor, este “hazardul moral”. Adică nu dă bine pentru restul debitorilor care achită disciplinați lună de lună ratele ca unii datornici să fie iertați parțial de sumele restante. Dacă vor începe și “corecții”să nu mai plătească? 

Din punctul meu de vedere, problema se pune greșit. E drept, o mică parte a debitorilor la zi cu plata ratelor ar putea trece în tabăra restanțierilor din frustrare. Să ne gândim însă la impactul executărilor brutale derulate de firmele specializate asupra apetitului de creditare. Foarte mulți potențiali debitori vor renunța să se mai împrumute la vederea suferințelor executaților silit, mult mai mulți decât debitori la zi care să treacă în tabăra restanțierilor doar tentați de eventualele reduceri de sold operate de bancheri. 

Cu alte cuvinte, dacă recuperatorii ar fi scoși din ecuație toată lumea ar avea mai mult de câștigat (sigur, exceptând firmele de recuperare): bancherii ar lua mai mulți bani pentru creditele considerate irecuperabile și nu și-ar pune pe fugă pentru mult timp o parte a clientelei, debitorii cu probleme și-ar putea mobiliza economiile camuflate strategic sau resursele rudelor pentru a reveni la zi cu plata obligațiilor față de bănci după o reducere a soldului creditelor oferită de bancheri.