marți, 26 ianuarie 2016

Propunere: salutul oficial in Romania va fi “Sluga!”

Sa facem o mica recapitulare. Avem un presedinte care se declara bucuros ca e sluga americanilor -“decat a rusilor mai bine asa...”. Avem un premier detasat de la Bruxelles, cu membri ai cabinetului sau in concediu din posturile lor de birocrati europeni dar in activitate in guvernul Julien. Statut de slugi, guvern de slugi. Avem o lege a darii in plata pentru care s-a facut lobby la presedinte din partea unor ambasadori straini, pentru modificarea careia seful BCE a semnat si el o misiva in favoarea bancilor locale cu actionariat strain, asta dupa lobby-ul agresiv cu accente kafkiene (s-a amenintat chiar cu DNA-ul!) organizat de BNR, institutia de “supraveghere”. Suntem slugile intereselor altora. Mai avem un scut la Deveselu bun sa-i apere pe altii si sa ne transforme pe noi in tinte, ii vedem periodic pe oficialii romani scosi la instructie de Victoria Nuland. Slugile geopoliticii. Bancile nu ne mai apartin, utilitatile sunt privatizate dar salariile romanesti nu ar trebui sa creasca pentru a nu afecta “fragilul” echilibru macro...
Deh, venituri de slugi. Media oficiala se ocupa cu propaganda, justitia executa la comanda incomozii Sistemului dar poporul de pe Facebook este preocupat de abuzurile Bisericii (spitale nu Catedrale) si de scandalul Borcea-Pelinel. Preocupari de slugi. De ce sa nu prindem atunci intr-o forma noua de salut esenta societatii romanesti actuale? “Sanatate” va fi oricum o formula perimata dupa privatizarea Sanatatii, “Noroc”-ul tine cu cei puternici nu cu slugile, iar “Doamne-ajuta” n-are sens dupa cum au aratat tinerii frumosi de pe Facebook. Ramane “Sluga”!?

3 comentarii:

  1. Sluga?
    Nu! Servus (pentru cei care stiu latina) ! Ca tot era vorba de Iohannis si Ciolos ca provenienta :)))

    Vali

    RăspundețiȘtergere
  2. Raspuns:NU.Acum începe insa separarea oilor de capre... Iar catre dvs. îmi doresc sa fie: Doamne-ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Soluţia pe care o oferă: "... Deci asta e o altă parte a problemei: să fii criticat când vorbești despre soluții cum ar fi aceea de a aduce incoruptibili - americani, germani, italieni, spanioli - în Parlamentul României... pentru că, acum, ce aveți în politica românească este corupt peste corupt". sursa

    E nevoie de... slugi incoruptibile, americane, germane, italiene, spaniole, slugi de calitate... pentru generația facebook.

    RăspundețiȘtergere