Universul se mai si contracta

Am trecut azi prin cartierul copilariei mele (Giurgiului, Piata Progresul) si am simtit o strangere de inima. Nu il mai batusem la picior de mult desi parfumul copilariei, amintirea casei bunicilor si a maidanului din curtea scoli-loc de julit genunchii si complotat cu amicii, mi-au ramas mereu vii. Am fost bineinteles dezamagit, un sentiment de care se temea si Cioran cand a refuzat sa revada "Coasta Boacii". Totul mi s-a parut mai mic, mai strain, mai obosit. In loc de strazile cu piatra cubica si casutele mici si pitoresti, vile de sute de metri patrati, asfalt cu denivelari si garduri de beton de 2,5 metri. Si in ciuda acestei revolutii imobiliare impotriva bunului simt si gust, o senzatie ca revedeam totul la o scara redusa. Mi-a fost suficient un sfert de ora sa parcurg Universul copilariei mele, toate stradutele de “hotii si vardistii”, “de-a ascunselea”, “urmariri”.si nenumarate “miute”. Cine spunea deci ca Universul e in expansiune? Universul copilariei mele se contractase ireversibil.Cu ochii de copil priveam in susul strazii mele pandind intoarcerea maica-mii ori o silueta cunoscuta care sa se profileze in zare. Imi parea bulevard generos, lung cat o zi de post. Azi bulevardul cu pricina era intrat la apa, sufocat de vile fara curti si masini parcate in fata portilor, pana la dimensiunea unei fundaturi. Nimic din atmosfera patriarhala a copilariei mele, cu babute la colt de strada luand pulsul comunitatii, cu tanci jucand turca in praf. O tacere politicoasa, lumea pitita in spatele gardurilor, cate un “buna ziua” cand intalnirile devin inevitabile. Am experimentat azi nu doar diferenta de perceptie intre generatii ci si diferenta de marime intre lumile in care se misca acestea, desi spatiul ocupat ramane totusi acelasi. Ar trebui deci sa fim mai ingaduitori cu odraslele noastre. Au o lume mult mai mare de explorat si e firesc sa nu le captam intotdeauna atentia.