miercuri, 21 octombrie 2015

Cu cine (si pentru cat) face banking Hotnews? Update

Avocatul Piperea a castigat un proces colectiv pe clauze abuzive cu BCR. Hotararea este definitiva iar dobanda creditelor in euro pentru clientii reprezentati de Piperea ar urma sa adauge la Euribor marja intiala a bancii (aproximativ 1,5%) si nu nesimtirea de 7-8% practicata in baza Ordonantei 50/2010. Cum respectiva lege impunea ca dobanzile sa fie neaparat legate de un indice de referinta, BCR care folosise pana atunci o dobanda “interna” variabila dupa cum vroia muschii sai astfel incat clientii plateau si 10% la creditele in euro, s-a gandit atunci sa-si conserve profitul iar algoritmul impus clientilor in 2010 a fost Euribor plus 7-8%. Ei bine, recent (in septembrie) banca a venit la sentimente mai bune si propus clientilor o dobanda ceva mai mica (Euribor plus 4-5%), parca presimtind ca urmeaza sa piarda un proces important. Ei bine, Piperea a castigat procesul iar 207 dintre clientii care n-au cedat cantecelor de sirena ale bancii si flotarilor PR-istice de prin media, pot ajunge acum la costuri mult reduse, chiar si fata de oferta din campania “rate reduse”.
Si acum intru in subiect. Ia uitati ce minunatie de articol publica Hotnews ca sa calmeze spiritele si sa nu dea apa la moara si altor debitori sa se repeada cu procese impotriva bancii. Mai intai e expusa pe larg doar opinia uneia dintre parti. Avocata Diculescu Sova, reprezentanta BCR, vine sa anunte ca de fapt victoria debitorilor e a la Pyrrhus si ca vor trebui sa negocieze de fapt cu banca noul nivel de dobanda (iar la negociere probabil ca generoasa BCR le va oferi conditii identice cu cele din “rate reduse” daca sunt slabi de inger). Diculescu Sova incearca sa demonteze toate postarile entuziaste ale avocatului Piperea, iar profesionistul Hotnews se face ca uita sa ceara si opinia lui Piperea rezumandu-se sa preia doar un pasaj dintr-o postare a acestuia pe Facebook. Nu uita insa sa puna cateva cazmale la demolarea credibilitatii lui Piperea. Iata un citat:
“Conflictele dintre clienti si banci sunt o mina de aur pentru avocati. In acest moment exista peste 10.000 de asemenea procese, iar onorariile nu sunt deloc modeste. Potrivit unor surse din piata avocaturii, Piperea detine circa 30% din portofoliul clientilor nemultumiti.  De cealalta parte, nici bancile nu au gestionat eficient relatiile cu clientii, venind relativ tarziu cu oferte insuficient de transparent comunicate, mai ales ca avocatii recomandau tuturor clientilor sa respinga orice propunere pe motiv ca ar putea contine capcane. Pe scurt, bancile ar trebui sa devina mult mai transparente, sa-si educe angajatii proprii in a discuta cu un client care a intarziat cu plata, iar clientii ar trebuie sa stie ca odata ce ai luat un imprumut, acela va trebui returnat”. 
Mie greu sa adaug asta, dar textul servil fata de BCR e semnat chiar de Dan Popa, jurnalist care se remarcase pana acum cu o pozitie mai degraba echilibrata in relatia clienti-banci. Dar, cand interesul nation..pardon, bancar o cere....ce sa-i faci, raspunzi in pozitie de drepti. Pariul meu e ca Dan Popa va parca in final in BNR, locul unde se premiaza serviciile facute prin presa, atitudinea “echilibrata” (citeste absolut necritica) sau demolarea criticilor institutiei. Un loc caldut, pe masura celui castigat recent de Ionut Balan.
Hotnews este un site deci poate fi updatat rapid; iata insa o noua postare relevanta a avocatului Piperea pe Facebook ce completeaza declaratiile avocatei BCR care n-a mai ajuns insa si in articolul HN.
“CCJ a declarat nula clauza de DRV si a obligat BCR sa emita un grafic de rambursare care sa contina dobinda corecta, ne-abuziva, adica euribor + 1,5%. Exista unele contracte care au marja 0. Mai clar decit atit nu se poate. Intelege asta si un elev de clasa a saptea care face la scoala o ora de educatie civica pe saptamina. Nici vorba de vreo idee de negociere. Ideea e un delir al cuiva care nu intelege ce i se intimpla.  De fapt, negocierea este ceea ce si-ar dori acum, la spartul tirgului, BCR. Si Alfred Rosenberg isi oferea oficiile la finalul razboiului. Si el a fost refuzat de invingatori. A urmat Nurnbergul. Si, oricum, de ce ar accepta cineva sa renunte la 40 milioane lei cu titlu de restituire plata nedatorata (plus dobinzi care vir dubla suma, plus daune morale care vor dubla suma dublata) si la o reducere cu 70% a costurilor in schimbul unei penibile reduceri a soldului cu 20% "asezonata" cu renuntarea la orice alte pretentii? Si asta in favoarea celei mai recalcitrante si arogante dintre bancile recalcitrante si arogante?”
Ce urmeaza? Piperea va fi, previzibil, atacat acum cu multa imaginatie pentru ca a inceput sa fluiere cam tare in parohia BNR. Va fi facut hoitar, profitor, speculant, procesoman. I se vor gasi dosare in care a a aparat, poate, personaje cu moralitate indoielnica. Baietii au retea extinsa si sunt bine informati. Corifeii BNR de prin presa ii vor pune lupa pe scamele de pe rever sub diferite pretexte-si vor ponta atat afiliatii, cat si neafiliatii (ii astept pe Guran, Hostiuc, Oanta, Mandruta, etc) sau se va incerca sa fie macar..eclipsat, asa cum s-a intentionat la un moment dat sa se formeze o asociatie care sa duca o parte a clientilor nemultumiti (AURSF, condusa de Alin Iacob) cat mai departe de Piperea.

Update. Un text complet care surprinde foarte bine mersul "negocierilor" BCR-clientii din proces a publicat tot Dan Popa pe Hotnews pe 26 octombrie. Vezi aici. Cu aceasta ocazie  declar public ca textul incriminat mai sus este posibil sa fi scapat dezechilibrat din ratiuni ce tin de bucataria jurnalistica (reactie in criza de timp, lipsa unor pozitii ale tuturor partilor din cauze obiective) iar eu sa-i fi facut un proces nejustificat de intentie lui Dan Popa caruia ii prezint pe aceasta cale scuzele mele. Asta nu-i scuza insa lui Dan Popa suturile si insinuarile la adresa avocatului Piperea, iar aici n-am de ce sa-mi mai cer scuze.

4 comentarii:

  1. Cristi, in urma cu o zi publicasem stirea seaca plus ceea ce a spus/scris dl. Piperea (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20517717-peste-200-romani-obtin-eliminarea-din-contract-mai-multor-comisioane-considerate-abuzive-bcr-pierdut-definitiv-dupa-5-ani-proces-inalta-curte.htm). Nu pot "refreshui" fiecare articol la fiecare noua postare de pe FB. Sincer.

    Mi s-a parut normal sa dam opinia avocatilor ambelor parti implicate in proces. Gazetareste vorbind. Cat despre parcatul la BNR, nu risca sume mari pe asta:) E posibil sa pierzi. In rest, iti doresc multe succese. Cu amicitie, Dan Popa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e normal sa apara opinia ambelor parti, ideal in acelasi articol, cu ponderi apropiate, si fara ca textul sa fie asezonat cu opinii pe surse care decredibilizeaza una dintre parti...dar cine mai opereaza cu idealuri?

      Ștergere
  2. Mina de aur pentru avocati este... lacomia bancarzilor.
    Prin septembrie propaganda securista dadea de inteles ca Piperea va ramane pe drumuri... dupa ce-l parasesc victimele parazitismului bancar.
    Ce a facut Piperea? A ajutat niste romani escrocați de diverse japite.

    Dan Popa tot timpul a fost echilibrat, exceptand advertorialele și articolele scrise în perioada campaniilor electorale.
    Azi... beneficiarii i-au comandat un articolaș despre... Piperea care si-a ruinat clientii căpușați de bancarzi. Ei ar fi trebuit să negocieze cu banca, deși până la sentința definitivă, propaganda securistă punea placa_cu_contractul semnat... trebuie respectat de către ... clienți. :D

    ... deontologie... Paula, caracter... zero.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cristi, ma astept ca dupa ce am dat si acest text ) http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20530627-scurta-istorie-celor-5-ani-proces-intre-banca-clientii-bancile-vorbesc-generozitate-clientii-cadouri-otravite.htm ), sa revii asupra celor notate si sa iti prezinti scuzele pentru insinuarile trecute in text. Nu aveam cum sa dau in aceeasi zi in acelasi text ambele opinii intrucat nu am putut da de Sova decat a doua zi. Iar subiectul nu putea fi amanat. In sfarsit, fiecare va da sama undeva, candva, de insinuarile aruncate intr-un mod totalmente ne-colegial. Dan Popa

    RăspundețiȘtergere