România are 2 milioane de „salvatori” de care nu știe

În 2009, 2014 și 2025, candidații „pro-europeni”, porniți cu un mare handicap după turul întâi al alegerilor prezidențiale, au recuperat în mod neașteptat diferența în urma unui val irezistibil de voturi suplimentare.

Până la alegerile din 2009, prezența la vot în turul al doilea fusese însă mereu mai mică decât în turul întâi. O evoluție oarecum firească, dacă ne gândim că oferta electorală se reducea.

În 1992 (în 1990 câștigase Iliescu din primul tur), am avut 12,5 milioane de votanți în turul întâi și 12,1 milioane în turul al doilea, din 16,2 milioane înscriși pe liste. A câștigat Iliescu în finala cu Emil Constantinescu.

În 1996, meciul s-a reluat, de această dată câștigător fiind Constantinescu. Au fost prezenți 13,08 milioane de alegători în turul întâi și 13,07 milioane în turul al doilea, din 17,2 milioane înscriși pe liste.

În anul 2000, finala emoțională Iliescu-Vadim a adus la urne 11,5 milioane de alegători în turul întâi și 10,1 milioane în turul al doilea, din 17,7 milioane înscriși pe liste.

Anul 2004 și finala Băsescu-Năstase: turul întâi – 10,8 milioane de alegători, turul al doilea – 10,1 milioane de alegători, din 18,4 milioane înscriși pe listele electorale. Din nou, o scădere între cele două tururi. N-o fi fost suficientă emoție în meciul Băsescu-Năstase?

Ajungem la 2009 și avem o premieră, la finala Băsescu-Geoană. Participă 9,9 milioane în turul întâi și 10,6 milioane în turul al doilea, din 18,3 milioane înscriși pe liste. Deja un plus de peste 600.000 de voturi între tururi. Băsescu câștigă la limită.

În 2014, alegătorii sunt înscriși în Registrul Electoral, iar finala Ponta-Iohannis aduce a doua inversare. Sunt 9,7 milioane prezenți în turul întâi și 11,7 milioane prezenți în turul al doilea, din cei 18,2 milioane de alegători pe listele din Registrul Electoral. Cu ajutorul celor 2 milioane de voturi suplimentare față de turul întâi, Iohannis recuperează handicapul de 1 milion de voturi din prima rundă și ia încă un milion în plus față de Ponta.

În 2019, avem tot 18,2 milioane de alegători înscriși în listele electorale și iarăși un mic avans în ceea ce privește turul al doilea, deși rezultatul era arhicunoscut. Sunt 9,3 milioane în turul întâi și 10 milioane în turul al doilea; câștigă detașat Iohannis în fața pesedistei Dăncilă.

Înainte de a vorbi despre ultimele alegeri, să ne ocupăm puțin de evoluția populației. Conform datelor INS, la alegerile din 1992, populația României era de 22,8 milioane de locuitori. În 1996, am avut 22,6 milioane, în 2000 erau 22,4 milioane, care au scăzut la 21,7 milioane în 2004 și 21,5 milioane în 2009. Recensământul din 2011 ne număra la 20,1 milioane de locuitori.

Mai departe, eram 19,9 milioane în 2014 și 19,4 milioane în 2019. În 2021 a fost ultimul recensământ, cu 19 milioane de persoane.

Observați că numărul românilor a scăzut de la 22,8 milioane la 19 milioane, cu aproape 4 milioane în 33 de ani, dar numărul celor înscriși în listele electorale sau, mai nou, în Registrul Electoral a oscilat între 17 și 18 milioane în majoritatea timpului. Numărul actual din Registrul Electoral – aproximativ 18 milioane – este mai mare decât numărul alegătorilor înscriși pe liste la alegerile din 1992, 1996, 2000.

Între 2004, când am avut 18,3 milioane pe listele electorale, și 2025, când au fost 18 milioane, numărul alegătorilor s-a redus cu doar 300.000, deși populația a scăzut de la 21,7 la sub 19 milioane de persoane.

De ce este avantajos să ai un număr mare de înscriși în listele electorale? Când ai un puseu de voturi suplimentare de 2 milioane, ca în 2014 sau 2025, rata de prezență nu se dilată suspect de mult, rămânând la 64-65%, precum în cele două cazuri. Dacă, în loc de 18 milioane, am fi avut 15 milioane de alegători în registru, aceasta ar fi fost de 76%. Când ai și o diasporă de 4-5 milioane, pare suspect de mult.

Ajungem și la alegerile din 2025, unde s-a repetat aproape la indigo povestea din 2014, deși populația scăzuse cu 1 milion. Au votat 9,5 milioane în turul întâi și 11,6 milioane în turul al doilea, cu peste 2 milioane mai mult.

Cum remarcați, în mod ciudat, după alegerile din 2009, când România intrase deja în UE (în 2007), fenomenul prezenței la vot se inversează între cele două tururi.

Votează constant mai mulți în turul al doilea, iar uneori cu mult mai mulți (în jur de 2 milioane în 2014 și 2025 și 0,6 milioane în 2009). De fiecare dată, în aceste alegeri s-au confruntat un candidat etichetat ca pro-european, reprezentant al Vestului (Băsescu, Iohannis, Nicușor Dan), cu unul etichetat ca izolaționist, reprezentant al Estului (Geoană, Ponta, Simion).

Schema a funcționat suspect de bine de fiecare dată, dar întrebarea de 100 de puncte este dacă narativul a fost cel care a produs explozia de voturi între tururi după aderarea la UE sau doar a justificat-o?

Cum spuneam și în articolul anterior, e greu să explici o aberație statistică precum prezența mai mare la vot în turul al doilea din 2025 decât în turul al doilea din 2000 (11,6 milioane față de 10,1 milioane), în condițiile în care populația scăzuse cu 3,4 milioane de persoane între timp și apăruse și o diasporă consistentă (mulți dintre românii plecați din țară de ani buni nu mai sunt interesați de politica autohtonă).

De un lucru putem fi însă aproape siguri: dacă viitorul ne va mai rezerva vreodată o confruntare Est-Vest, pro-europeni-izolaționiști, 2 milioane de persoane vor răspunde prompt apelului, răsturnând orice handicap din primul tur. Și, cum avem în continuare 18 milioane de alegători în Registrul Electoral, la nevoie pot fi chiar mai mulți care să „salveze” țara, până la o rată de prezență de 80-90%, incluzând și diaspora, precum în țările unde votul este obligatoriu. Pentru că Europa merită orice sacrificiu statistic.

Țară Fake, alegeri Fake. Cum am votat în 2025 la fel de mult ca în anul 2000 (cand nu mai eram copii dar eram cu 3,5 milioane mai multi).

Acum, după ce domnul Nicușor a câștigat triumfal alegerile, scăpând țara de spectrul aderării la Federația Rusă și de penuria de blugi și banane, să aruncăm o privire în trecut. Oare când a mai fost electoratul românesc atât de polarizat, între bine și rău, sărăcie și prosperitate, Est și Vest? Si cat de mult s-a votat atunci?

Păi, la alegerile din anul 2000, când am ales între Iliescu și Vadim, sau în cele din 1996, când l-am preferat pe Constantinescu în fața lui Iliescu. Alea da campanii, ce tensiune, cam ca acum, ce participare la vot – vă amintiți de cozile din fața secțiilor de votare? Acum e relaxare curată, deși au ieșit la vot în total 11,5 milioane de persoane, dintre care 9,8 milioane doar în țară (restul, diaspora). E drept, populația a scăzut cu vreo 4 milioane de persoane față de acei ani; suntem 19 milioane, nu 23 de milioane (mă rog, 22,4 milioane la nivelul anului 2000).

Ei bine, cum s-a votat în anul 2000? Țineți-vă bine! Număr total de alegători înregistrați: 17,7 milioane. Hopa, acum registrul electoral arată 18 milioane de persoane. Păstrați-vă emoțiile pentru mai târziu, acestea abia urmează. Număr de voturi: 11,5 milioane! Adică tot ca pe 18 mai 2025, cu 25 de ani mai târziu și 4 milioane de români în minus. Frumos, nu?

Iliescu a luat 36%, Vadim 28%, Stolojan 11%, Isărescu 9,5% etc. S-au calificat în finală Iliescu și Vadim, lupta dintre bine și rău, între extremism și democrație, sau cum or fi prezentat ziariștii vremii fenomenul (îl puteți găsi și pe CTP cu poziționări încă de atunci, de atunci ne salva).

Câte voturi au fost în al doilea tur? 10,1 milioane! Deci mai puține, în ciuda luptei dintre bine și rău; unii nu s-au simțit representați și au stat acasă, spre deosebire de 18 mai 2025, când au dat buzna cu milioanele în plus! Iliescu a câștigat cu două treimi din voturi, știți povestea.

Dar cum a decurs prima încleștare dintre bine și rău, comunism-anticomunism, Est-Vest, democrație-dictatură? Adică alegerile din 1996? Număr total de alegători înregistrați: 17,2 milioane (nu exista registru electoral, listele se făceau de autoritățile centrale și locale înainte de alegeri). Votanți: 13,08 milioane. S-a votat mai mult decât în anul 2000, probabil explicabil prin prisma dezastrului economic și a dezamăgirii populației din preajma anului 2000 (vă amintiți de lanțul de falimente bancare, inflația galopantă etc.).

Rețineți însă: la o populație de 22,6 milioane de persoane atunci, au votat 13,08 milioane în turul întâi, iar acum, la o populație de 19 milioane, au votat 11,5 milioane în turul al doilea. Cu 3,4 milioane de oameni mai puțini, dar voturi cu doar 1,5 milioane în minus.

Ca și în anul 2000, în turul al doilea s-a votat mai puțin, deși bine-rău, comunism-anticomunism, democrație-regim autoritar, mă rog, tot arsenalul intelectualilor neamului care luptau și atunci de partea binelui: d-alde Blandiana, Liiceanu, Rebengiuc etc. În turul al doilea au venit 13,07 milioane la vot, deci nici vorbă de milioanele care apar în turul al doilea în plus în zilele noastre, de la finalele Băsescu-Năstase, Iohannis-Ponta și acum Nicușor-Simion.

Retineti inca un aspect-diaspora. Sunt 5 milioane acum si multi au rupt legaturile complet cu tara, ceea ce nu era cazul in 1996 si 2000.

Mărturisesc că nici mie nu mi-a trecut prin cap că fake-ul ar putea fi atât de mare acum, dar mi-a sărit în ochi o anomalie la turul al doilea. La o populație de 19 milioane, cu 3,8 milioane de copii și 5 milioane de diasporă (estimare conservatoare), în țară au votat 9,8 milioane, deci cam 97% din populația disponibilă. Iar dacă e să punem în discuție vreo cifră din cele de mai sus, aceea e 19 milioane. Cum alocările de bani de la UE și reprezentarea în structurile UE se fac în funcție de populație, bănuiam că numărul de la referendum a fost umflat, dacă e să mă opresc la unul din cele trei. Deci in realitate suntem chiar mai putini de 10 milioane in tara. 

Ce urmează? Vom avea în curând adevăratul PNL, adevăratul PSD și adevărata mișcare suveranistă. Sistemul și-a dat seama că frustrarea va fi imensă după valul de austeritate care ni se pregătește și că nu e frumos ca doar AUR să o capitalizeze. De aia vorbește așa frumos și așa suveranist Antonescu împotriva userismului „woke” reprezentat de Nicușor, de aia își face Ponta mișcare politico-civică și de aia se trezește și Târziu să facă apeluri la coagularea unui pol suveranist veritabil.

Sigur, o mână de ajutor le poate da și Georgel, precum ieri, când a anunțat o contestație la CCR care „nu are foarte multe șanse”, dar asta nu l-a împiedicat să invite toți „doreii” din parcarea națională să depună și ei unele. Dacă ditamai al doilea partid al țării se consideră fără șanse în demersul său, e clar că poate avea mai mult noroc orice petent independent. Și oricum, chiar dacă nu-i iese pasența, avem un sistem electoral performant, complimente STS!

Și cam asta e, dragii moșului. O țară fake, cu alegeri fake și cu o economie fake, cum vom descoperi în curând, care riscă să dea colțul după primele tăieri cu drujba ale guvernului Bolojan, orientate, în buna tradiție băsistă, împotriva oricui, dar mai puțin a sinecuriștilor interni și externi.

Mă gândesc să mai scriu un singur articol în perioada următoare: „Cum îți deschizi un cont bancar în Elveția”. Vă spuneam în postarea de ieri cum s-au petrecut lucrurile la „haircut-ul” grecesc, cât au pierdut deținătorii de titluri de stat (74% per total). Deponenții din bănci nu au pierdut atunci, dar nu exista reglementarea la nivel european ca, în cazul în care băncile au probleme, deponenții pot fi chemați să le salveze.

Hasta la vista, baby! Am avut cândva o țară!Renuntati la orice speranta ca prin vot se poate schimba ceva aici, cum spunea de altfel si Calin Georgescu.

Ce se va alege de România? Am intrat într-o spirală mortală.

Modelul economic al României mizează în principal pe consum. În timp ce vecinii săi au excedent comercial (Polonia 1,6% din PIB, Cehia 3,9% din PIB, Ungaria 1,6% din PIB la mijlocul anului trecut), România înregistrează un deficit comercial de 9% din PIB. Bulgaria este singura din regiune cu deficit comercial (4,3% la mijlocul anului trecut), dar acesta este oricum mai puțin de jumătate din cel românesc.

Deficitul bugetar al României a depășit 9,3%, fiind cel mai mare din UE, în vreme ce în Cehia a fost de 3%, în Polonia de 6,6%, iar în Ungaria de 5%. 

La sfârșitul anului trecut, România avea o datorie publică de 53% din PIB, peste cea a Poloniei (52%), Cehiei (44%) și Bulgariei (24%). Doar Ungaria avea o datorie mai mare (73% din PIB), dar distanța față de aceasta se reduce treptat, având în vedere că deficitul bugetar al României crește mai rapid (în 2025 datoria publica va sări de 60% din PIB).

Salvarea unei economii cu probleme, cu deficite bugetare mari, deficit comercial uriaș și datorie publică în creștere accelerată ar implica stimularea exporturilor prin deprecierea monedei naționale și, în paralel, restrângerea cererii interne prin majorări de taxe și impozite, precum și reduceri ale cheltuielilor bugetare. Deprecierea cursului și fiscalitatea crescută ar reduce deficitul comercial, iar un leu mai slab ar impulsiona exporturile. Însă, bazându-se preponderent pe consumul intern pentru a-și susține creșterea economică, România nu poate implementa ușor aceste măsuri.

Dacă depreciază prea mult cursul, consumul scade, implicit PIB-ul, iar fără structuri de producție pregătite, exportatorii nu pot beneficia rapid de acest avantaj. Economia ar intra astfel în recesiune. În plus, cum Romania este o tara pentru arendasi externi, scaderea leului le afecteaza alocatiile cand isi externalizeaza profiturile. Similar, măsurile fiscal-bugetare ar reduce inițial deficitul, dar economia ar intra rapid în recesiune, ceea ce ar duce la scăderea încasărilor din impozite pe profit și venit. Statul ar compensa prin taxe și impozite majorate, ceea ce ar restrânge consumul, ar contracta PIB-ul și așa mai departe.

Pentru a ieși din prăpastia în care ne-a aruncat coaliția PSD-PNL, ar fi necesară o altă structură a economiei. Cu cea actuală, indiferent de mixul de măsuri adoptate, rezultatele vor fi, în cel mai bun caz, o atenuare a declinului, nu o inversare a trendului.

Ce urmează, așadar? În timp, un regim de tip fanariot. Reprezentanții stăpânilor coloniei se vor asigura o perioadă că „arendele” sunt colectate la timp și în sume relativ apropiate ca valoare, încercând să mențină „șandramaua” pe linie de plutire pentru a nu întrerupe fluxul de numerar către centru. Emigrarea autohtonilor se va accelera, în special a celor cu pregătire, iar statul va încerca să compenseze prin aducerea de imigranți din țări cu o precaritate economică și mai mare decât cea din România.

Sistemul actual se bazează pe o pătură privilegiată: ONG-iști care promovează ideologii sterile, corporatiști care administrează aici posesiunile stăpânilor externi, securiști pe stil nou care veghează ca politicul să nu facă surprize neplăcute, propagandiști responsabili cu narativul oficial și mulți naivi care, din elitism sau pură ignoranță, aderă la propaganda „sistemului occidental de valori”. Când raportul electoral de forțe riscă să se dezechilibreze în favoarea unor forțe suveraniste/antiglobaliste, fie se intervine brutal (prin anularea alegerilor), fie se activează „conserve” care să deturneze rezultatele, fie se ajustează subtil rezultatele din softul electoral când acestea sunt relativ apropiate.

Mi-e tot mai clar că, atunci când România va ajunge să fie condusă de o mișcare suveranistă autentică, va semăna tot mai mult cu o cochilie goală. Suveraniștii vor fi lăsați să administreze sărăcia lucie, iar propaganda occidentală, atât cât va mai rămâne, ne va arăta cu degetul prin reportaje edificatoare: „Vedeți unde au ajuns dacă au ieșit de sub umbrela valorilor?”

În ceea ce privește investițiile în titluri de stat, iată câteva precizări suplimentare. Semnalul de alarmă este o creștere consistentă a dobânzilor, dublată de prelungirea scadențelor la instrumentele nou emise. Declanșatorul ar putea fi scăderea ratingului de țară din cauza neîncadrării în țintele de deficit comercial, ceea ce are mari șanse să se producă în a doua jumătate a anului. După acest moment, investitorii ar mai avea câteva luni pentru a lichida investițiile, înainte ca „băieții deștepți” să înceapă să ia în calcul forme de „haircut” după modelul grecesc.

Știu, Grecia avea o datorie mult mai mare în momentul restructurării (160% din PIB, redusă la 120% din PIB), dar era în zona euro și a beneficiat de o toleranță mai mare pentru a ajunge în acel stadiu. În cazul României, investitorii nu vor avea la fel de multă răbdare, mai ales că starea generală a economiei UE este mai proastă decât în 2010–2012.

Să rememorăm ce a însemnat „haircut-ul” în Grecia:

• Reducerea datoriei publice de la 160% din PIB la 120% din PIB.

• Măsurile de austeritate impuse au avut un impact social și economic profund, inclusiv o scădere a PIB-ului cu 25% între 2008 și 2018, o rată a șomajului de până la 28% și un exod masiv al tinerilor (aproximativ 450.000 de greci au emigrat). Privatizările, precum cea a portului Pireu (vândut parțial către COSCO din China), au fost o altă consecință a crizei.

• Investitorii privați au acceptat o reducere („haircut”) a valorii nominale a obligațiunilor grecești de aproximativ 53,5%. Aceasta însemna că, pentru o obligațiune cu o valoare nominală de 100 de euro, investitorii au primit obligațiuni noi cu o valoare nominală de doar 46,5 euro. În termeni reali, pierderea totală pentru investitori a fost estimată la aproximativ 74% din valoarea investițiilor, luând în considerare și pierderile din dobânzile viitoare și maturitatea extinsă a noilor obligațiuni.

Cum au evoluat ratingurile Greciei?

• 2010–2012: Ratingurile au scăzut dramatic de la „investment grade” (BBB-/Baa3) la niveluri speculative (CCC/Caa1), culminând cu „default selectiv” în 2012 din cauza restructurării datoriei.

• 2013–2015: Ratingurile au rămas la niveluri scăzute (B-/Caa3/CCC), cu volatilitate din cauza instabilității politice și a riscului de „Grexit”.

• 2016–2018: Îmbunătățiri treptate la B+/B3/BB-, susținute de finalizarea bailout-urilor și reformele structurale.

• 2019–2020: Consolidarea ratingurilor la BB/Ba3, cu perspective stabile sau pozitive, datorită reformelor, creșterii economice și sprijinului european. Grecia era încă sub pragul „investment grade” (BBB-/Baa3) în 2020, dar pe o traiectorie ascendentă.

Greciei i-au trebuit peste 10 ani pentru a-și reveni oarecum în urma acelui faliment de țară mascat. Totuși, România nu dispune de turismul grecesc și nici de spiritul antreprenorial al acesteia. 

România nu ar supraviețui decât ca un stat-fantomă în urma unui eveniment similar, cu oameni reveniți la sapa de lemn, câteva insule de dezvoltare și bande organizate în restul teritoriului (așteptate, oricum, la sfârșitul conflictului din Ucraina).

În România nu pot vota 9,8 milioane de persoane. Punct. Câteva cifre și așteptări.

Suntem 19 milioane, conform ultimului recensământ. Înscriși pe listele electorale apar însă 18 milioane. Numărul minorilor este de aproximativ 3,8 milioane. În diaspora se află în jur de 5 milioane de persoane.

Rata de participare din 18 mai s-a apropiat de 65% (64,7%). Este un rezultat destul de bun la nivel european dacă îl raportăm la cele 18 milioane , dar dacă l-am raporta la diferența dintre 19 milioane și 3,8 milioane, am ajunge la o rată de participare de 76% (au votat în total 11,6 milioane de persoane, în țară și în diaspora)! Asta ar fi deja un record la nivel european, unde se obține peste 80% doar în țările unde votul este obligatoriu, precum în Belgia! Dar stați puțin, o participare de 76% includem și diaspora. Dacă ținem cont că cele 5 milioane de români care se află peste granițe includ un număr mare de persoane dezinteresate de politică și care oricum nu mai votează (cele 1,6 milioane de voturi din diaspora au fost un record absolut), o rată de participare reală de 76% ridică mari semne de întrebare. Dar asta nu e tot.

În țară au votat aproape 9,9 milioane de români! Dacă scădem din cele 19 milioane din recensământ, cele 5 milioane din diaspora și minorii, rezultă că am fi avut o populație de 10,2 milioane de români cu drept de vot în interiorul țării. Surpriză, au votat 9,9 milioane dintre ei, ceea ce înseamnă o rată de participare de doar 97%. Bine ați venit în Coreea de Nord! (nu numar si moldovenii cu cetanenie aici pentru ca majoritatea lor folosesc Romania ca tara de tranzit spre tarile europene bogate, grosul lor a votat acolo sau acasa, in Moldova, cu buletinul romanesc in buzunar)

Faptul că numărul de votanți se raportează la cele 18 milioane din registrul electoral și nu la diferența dintre cei recenzați cu ultima ocazie și minorii fără drept de vot ne ajută însă să ascundem această anomalie. Traiasca mortii!

O poveste simpatică și cu acest 64,7%. Trebuia legitimat cumva, nu? Cu o zi înainte de alegeri, noul sociolog național, Mirel Palada, posta pe Facebook: „Deci va fi în jur de 65%. Spre comparație, acum 10 ani, în 2014, la finala Ponta-Iohannis a fost 64%. Deci nimic ieșit din comun”. Nimic ieșit din comun, cu excepția faptului că în 2014 populația României era de 19,9 milioane. Și, cu toate astea, chiar am depășit ușor cifra de atunci. Și cum a nimerit-o Mirel aproape la virgulă, ceva de speriat! De altfel, își imaginează cineva că în „securistan” poate exista un sociolog absolut independent care să dea peste bot sistemului?

Despre Simion. În mod ciudat, după ce și-a anunțat victoria, Simion a ieșit apoi să mulțumească votanților și să-și felicite adversarul. Este punctul final al oricărui proces de contestare a anomaliilor flagrante de care vă aminteam mai sus. De ce te proclami învingător doar pentru a-ți felicita adversarul câteva ore mai târziu? O altă greșeală imensă pe care echipa lui Simion s-a grăbit să o facă după turul unu a fost să-l atace furibund pe Ponta, de parcă ar fi dorit să se asigure că îndepărtează o parte din votanții săi.

Să mai punem la socoteală și numărul foarte mare de voturi anulate în diaspora și să trecem la capitolul următor. Ce urmează?

În mod clar, vom avea „băsiști” de rit nou care vor trece la ajustările pe care le cere economia aflată la un pas de colaps. Vor tăia, ca și patronul lor spiritual, mai deloc din zona sinecurilor, dar mult din zona bugetară. Să ne așteptăm la facturi liberalizate total, la servicii sociale care își vor pierde gratuitatea (învățământ, sănătate) și la generalizarea coplăților.

Pierderea ratingului de țară este iminentă, așa că ar fi bine să profitați de euforia piețelor după victoria lui Nicușor și să marcați ceva profituri pe curs și bursă. Eu aș ieși cât mai repede din titlurile de stat, în lei și euro, și asta până în toamnă.

Cursul nu va derapa prea tare în final, pentru că România este o țară a rentierilor externi care trebuie să își externalizeze profiturile la un curs acceptabil. Reducerea deficitului comercial rămâne să fie făcută prin reducerea puterii de cumpărare (taxe – TVA majorat, impozite, tăieri de salarii și joburi).

Bursa va intra în a doua parte a anului în declin, iar noua conducere înțeleaptă a țării va mai scoate ceva pachete de la Hidroelectrica la vânzare, poate și Salrom, că tot avem niște grafit cu care nu avem ce face.

Pe plan politic, PSD va susține coaliția PNL-USR-UDMR din opoziție, pentru a reprezenta alternativa la guvernare când nivelul de trai se va prăbuși în țară.

În ciuda manevrelor tehnice, cu injectarea de voturi, anulări în diaspora etc., sistemul actual din România se bazează pe o masă mare a populației care vrea să își apere standardul actual de viață și privilegiile, rod al politicii de cotă unică destinată să construiască clasa de mijloc. Plus o masă de manevră pentru propagandă, care a funcționat mai mereu când intelectualii nației au semnat apelurile „ultimei șanse”.

Nu sunt chiar jumătate împreună, dar softul poate pune umărul la nevoie. Pentru aceștia nu a contat deloc că s-au făcut abuzuri în pandemie, că am fost spălați pe creier cu „slava Ucraina”, că s-au anulat abuziv niște alegeri și că economia a fost prăbușită tot de echipa care e pregătită acum să o salveze.

Adevărul ultim pe care trebuie să îl înțelegeți este că România a ajuns într-o poziție atât de precară economic încât nu își mai permite nici cel mai mic gest de independență. A ales Bruxelles-ul pentru că Washingtonul era mai departe și mai pragmatic cu banii, plus că de acolo nu există mecanisme directe de injectare de bani care să țină muribundul în viață, cum au europenii.

Eliberarea noastră, dacă va mai veni în timpul vieții noastre, va fi odată cu falimentul și dezintegrarea UE și va presupune oricum multă suferință. Mulțumim Băsescu, Iohannis, Ciolacu & Ciucă, recunoștință veșnică Antena 3, România TV, Digi, G4 și Hotnews, Adevărul și EVZ și scuze că nu vă pot aminti pe toți.

Indiferent cine câștigă alegerile, România e pierzătoare

Imaginea care o să-mi rămână pe retină după această campanie electorală e cea a dezbaterii electorale cu un singur candidat, la care absentul e linșat de moderatori, contracandidat și asistență. S-o mai fi întâmplat și altundeva în lume ceva asemănător? Am mai avut apoi apocalipsa financiară care urma să se prăvălească în capul nostru dacă câștiga cine nu trebuie, profesoara care își prelucra elevii despre cum să reacționeze dacă părinții nu votează bine, psihiatrul care amenința cu jihadul un candidat, cohorta de vedete transformate în agitatori, o fiică îndurerată care își plângea tatăl proaspăt decedat, colaborator la Dilema, amintind cum au condus ei două ore pentru a vota la primul tur cu Nicușor, mortul care revine să ne dea lecții de civism, și câte și mai câte.

Grobianismul propagandei, injecțiile de ură și panica speculată abil au fost însă aplaudate de o jumătate de Românie, deși le recunoștea carențele, pentru că, într-un fel sau altul, îi satisfacea interesele materiale (o sinecură de aparat, niște subvenții la ONG-uri, niște posturi obținute pe pile în administrația centrală ori un salariu de trompetă a propagandei), îi apăra stilul de viață (poate devalorizarea leului ne afectează costurile la city break) și îi conserva ifosele elitiste (doar n-o să câștige un "Golan" în fața candidatului sprijinit de intelectualii nației).

Cam aceeași jumătate de Românie care l-a adus la putere și menținut pe Băsescu, care l-a promovat și pe Iohannis, care a fost entuziastă în vacciniadă și a strigat cel mai tare „Slavă Ucraina”. Aceea jumătate de Românie care e dispusă să sacrifice libertatea de dragul confortului/privilegiilor și adevărul de dragul ifoselor elitiste.

Știu că, punctual, ați colaborat și trăit alături de acea jumătate de Românie relativ normal până acum – ați împărțit chestiunile legate de serviciu, temele fără încărcătură emoțională, precum fotbalul și cinematografia, chiar ați putut ajuta și ați fost ajutați de ceilalți, așa cum ajutorul e perceput în lumea noastră, ca poliță de asigurare a reciprocității la nevoie.

Dar, în momentul în care statul/suprastatul UE va dori să își impună iar agenda și asta nu va coincide cu interesele, valorile și aspirațiile voastre, va exista aceeași jumătate de Românie care să sacrifice libertatea și adevărul pentru aceleași motivații meschine și egoiste.

Și cam așa e mai peste tot în Europa, acest frumos muzeu în aer liber care supraviețuiește pe seama operelor Renașterii, o lume secularizată care nu luptă decât pentru propriul confort și interese materiale abil manipulate de o propagandă care ucide sistematic simțul critic.

Ce urmăresc de fapt „boicotiștii” de top?

În ultimele zile, am văzut cum adversari ce păreau ireconciliabili, precum Aurelian și George Simion, au găsit o notă comună. Liderii PPR (Dragoș Constantinescu, Adriana Vitan Balint) îl sprijină pe Simion, deși inițial aveau o părere catastrofală despre el.

Asta pentru că și oamenii care îl antipatizează pe Simion sunt conștienți că miza e mai mare decât antipatia personală și că Nicușor reprezintă răul mai mare.

Chiar și pornind de la faptul că ambii sunt creația sistemului, faptul că Simion a mers ceva vreme pe linia suveranistă și anti-woke tot te-ar determina să îi acorzi credit în dauna unuia care reprezintă exact opusul, pe ideea că nu se poate schimba macazul atât de radical în primul caz.

Sunt unii care refuză însă să renunțe la ideea de boicot și merită analizate cazurile cunoscute.

Șoșoacă l-a înjurat pe Georgescu, îl înjură pe Simion. Dincolo de faptul că e iritantă și că nu ar putea aduna vreodată un procent cu care să facă jocurile în România, Șoșoacă are un orgoliu monumental, care ar justifica poziționări împotriva unor eventuali concurenți pe autostrada suveranistă.

Poziționări temporare însă. Odată ales, Simion va face suficiente gafe încât să lase loc de critică din partea SOS. Să îți faci un calcul meschin pornind de la faptul că, eventual, ai putea culege mai multe procente ca si contestatar al lui Nicușor decât al lui Simion, deci e bine să îl blochezi pe Simion, făcând abstracție de ce reprezintă totuși Nicușor (camarilla băsistă grupată în spatele lui, neoliberalism, woke-ism și macronism în plan extern), e o dovadă de micime înfiorătoare.

Mai sunt boicotiștii de talia lui Bogdan Duca. Omul scrie la foc continuu pe Facebook (e genul de ritm care denotă simbrie, să fim onești, nimeni nu își sacrifică atât de mult timp doar pentru a lumina audiența de pe rețelele sociale) și e de părere că România trebuie să se prăbușească pentru a se reface. Din acest motiv, calea cea mai sigură spre dezastru e să îl încurajezi pe Nicușor să câștige prin boicot.

Mai nou, a început să înjure și diaspora, pe motiv că nu ar avea dreptul să ne influențeze viețile dacă tot e la distanță (deci dreptul de vot anulat, cum susține și Mungiu-Pippidi) și că remiterile lor amărâte abia fac de un jalnic 2% din PIB, cât contribuie OMV-ul și alții mai mărunți. Aici uită că, din 5-6 milioane de români din diaspora, votează cel mult 1 milion și că cei care votează au păstrat legătura cu țara și vor să se întoarcă, iar mulți dintre ei își iubesc țara mai mult decât mare parte dintre progresiștii care, în general, se simt jenați de ea.

Iar în ceea ce privește „amărâtul” de 2% din PIB, să vedem cât vom strânge cureaua până la finalul anului pentru a reduce deficitul bugetar de la 9% la 7% din PIB.

Ce l-a apucat, deci, pe Duca? Dezastrul e locul de unde te ridici să pleci mai departe, dar poate fi la fel de bine și locul în care să te afunzi pe termen lung. Datoria fiecărui om onest ar fi să contribuie cât poate la evitarea dezastrului țării sale și abia apoi, când acesta se produce totuși, ar avea dreptul să încrucișeze brațele și să exclame filosofic: „Nu v-am zis eu?”.

Pentru a-i înțelege pe Duca și Șoșoacă, mă gândesc la altceva. Ce ar dori Rusia pentru România la aceste alegeri? Să câștige curentul suveranist și moderat anti-rus, cum e AUR-ul lui Simion, sau să câștige unii care să prăbușească țara mai repede, așa cum a demonstrat că poate coaliția PSD-PNL (probabil plus USR, dacă iese Nicușor)?

Haosul ar fi de preferat pentru noi în viziunea unui adversar pe care l-am tot provocat în ultimii trei ani, mai degrabă decât o stabilizare relativă. Nu vreau să cad în capcana antirusismului de operetă practicat de secta progresistă, chiar m-am întors spre cultura rusă când rusofobia era la apogeu și aș fi scris și pe site-ul Sputnik dacă mi-ar fi asigurat cineva independența totală—ceea ce nu se mai întâmplă de mult în media autohtonă.

Dar asta până în punctul în care ar trebui să apăr inițiative care să sape în fundația noastră de țară, așa prăpădită cum e ea acum.

Iar ce fac Duca și Șoșoacă, în mod consecvent și parcă la foc automat, îmi seamănă a poziție dictată de un „actor statal”, că tot e la modă termenul. I-am transmis un comentariu și lui Bogdan Duca pe pagina personală de Facebook, în această notă, la una dintre multiplele lui postări în care face apologia boicotului, și m-a făcut dobitoc, plus comentarii blocate. Cam suspect de agresivă reacția, având în vedere stilul asumat până acum…

Cat de usor putem fi aspirati intr-un curent de gandire contrafacut?

Ce s-a schimbat intre 4 mai si 13 mai? Vad ca unii dintre voi va puneti problema sincer daca nu cumva a recuperat in mod real Nicushor...

De fapt s-au schimbat doar cotele la pariuri. La pariurile sportive si la cele sociologice. Si asta intr-un mod profesionist si gradual ca sa dea impresia unui trend. 

Casa Pariurilor a lansat cotele pentru turul 2 in forma 1.5 Simion/ 2.5 Nicushor. Asta e analiza bookmakerilor. Tot ce se petrece ulterior in dinamica acestora e rezultatul in majoritatea cazurilor a sumelor care se pariaza nu a unei analize suplimentare a caselor de pariuri pe baza dezbaterilor, proiectelor economice, etc.

Pompezi mai multi bani in victoria lui Nicushor si ii urci cota iar propaganda lui Tolontan de la Golazzo urla tot mai isteric- Nicushor se apropie, Nicushor recupereaza, sunt la egalitate, lupta Nicushor!

Observati ca din acest an, pe masura ce institutele de sondare au devenit tot mai necredibile au inceput sa fie tot mai popularizate cotele la pariuri?

Apropo de pariuri, la Polymarket merge mai greu decat la Casa Pariurilor pentru ca acolo se pariaza cu crypto.

Pariurile sociologice au acelasi tipic...si aici recupereaza puternic Nicushor. Intai se dau sondaje cu Simion in avantaj, apoi apar altele cu avantaj redus iar in final egalitate, ca la Atlas Intel. Care Atlas Intel ne anunta ca Lasconi a trecut in fata lui Georgescu inainte de anularea alegerilor.

Si uite cum din sondaje si cote la pariuri modificate succesiv in favoarea lui Nicushor vi s-a creat perceptia unui trend...

Revin la intrebarea din titlu: cat de usor puteti fi aspirati intr-un curent de opinie contrafacut?

Tragand linie vedem cum s-a construit campania pentru Nicushor in turul doi-in prima saptamana apocalipsa financiara, in a doua saptamana trendul irezistibil dat de casele de pariuri si sondajele pe genunchi, cu explicatia din subsidiar -e lumea speriata de caderea bursei si cursului si voteaza cu Micul Muc. 

Hint : Inainte de a casca gura la ultimele cote intrebati-va in ce masura cuantifica spirala tacerii si prezenta diaspora? Ambele il avanjeaza net pe Simion!

Cine sunt simioniștii și de ce caută mereu ciocanul când le vorbești de cuie?

Deși îmi propusesem să mă izolez până la alegeri de șuvoaiele de ură mobilizatoare și panica creativă, cred că datorez un articol în oglindă celui care îi viza pe susținătorii „proeuropenilor” („Cine sunt nicușoriștii și ce caută ei în viața lor”).

Spuneam acolo că cei care votează neizolaționist și proeuropean pot fi cuprinși în patru categorii: ONG-iști abonați la finanțări europene, corporatiști cu jobul amenințat de suveranismul economic, sinecuriști din diverse domenii (servicii, pilele politice din administrație, trompetele propagandei etc.) și elitiști din diverse păturile sociale, cei care semnează cu entuziasm apelurile ultimei șanse emise periodic de liiceni și cepețiști, cu speranța că se autovalidează îmbrățișând „valorile”.

În marea lor majoritate, susținătorii lui Nicușor își maschează interesele materiale concrete sub plapuma unor slogane bine insuflate de propagandă, pentru a le scuza mercantilismul. Deloc surprinzător, există categorii în oglindă în tabăra suveraniștilor.

Salariaților privilegiați din corporații li se opun micii patroni și angajații lor, PFA-urile, cei care nu depind în mare măsură de o suprastructură. Nu au nici pe departe privilegiile corporatiștilor, nu pleacă în city break-uri prea des și nici la team buildinguri nu o să-i vezi. Au salarii mici când sunt angajați și sunt hăituiți de fisc dacă sunt patroni sau angajați pe cont propriu. Frustrarea lor e mare, a tot crescut în ultimii ani văzând risipa bugetară direcționată spre privilegiați.

Sinecuriștilor nicușoriști li se opun pensionarii umiliți. Știrbi, subnutriți în unele cazuri, considerați electorat de mâna a doua, depind și ei de stat, dar nu pentru serviciile pe care le fac mafiei politice de la putere, ci ca recompensă pentru munca lor de decenii, prin care au susținut sistemul asigurărilor sociale. Și ei au infinite motive de frustrare și să se considere nedreptățiți de tranziție.

ONG-iștilor li se opun dezmoșteniții economiei de piață. Celor abonați la granturile UE li se opun cei care au ieșit de mult din orice statistică de șomaj, care supraviețuiesc în fostele orașe monoindustriale din ajutoare sociale sau din remiterile rudelor din străinătate.

Cei care au alergie la propagandă li se opun elitiștilor din tabăra progresistă. Ei nu mai suportă că aceleași figuri care i-au umflat de-a lungul timpului pe Băsescu și Iohannis, care au susținut isteria din pandemie și apoi din primele săptămâni ale războiului din Ucraina, vin acum să bată toba pentru Nicușor Dan.

Există, de asemenea, două diaspore—una a frustrării, plătită prost și la negru, făcând munci manuale și suferind de dorul copiilor rămași acasă, și una a integrării și bunăstării, care își poartă copiii cu ei și care ne dă lecții despre democrație din timp în timp, mai ales în perioadele electorale.

Sigur, exista si persoane care se regasesc in categoriile dintr-o tabara dar voteaza totusi cu cealalta iar de multe ori explicatia e data de asumarea afectiva mai degraba decat cea politica sau axiologica-mame care voteaza cum le spun copiii, soti/sotii care faca acelasi lucru, etc. 

Două Românii, o singură cale...trumpistă?

În concluzie, avem două Românii. Una a privilegiilor și fițelor elitiste, alta a frustrării și a aversiunii crescute la propaganda care apără privilegiile primei tabere și ale finanțatorilor săi, mimând discursul despre valori și principii sau manipulând teama de apocalipsă financiară atunci când a doua tabără amenință că nu mai votează „corespunzător.”

„Pe cine ai vrea să ai vecin?”, ca să parafrazez o tehnică de dată recentă a partizanilor nicușoriști. Evident, de peste gardul progresiștilor vei auzi muzică bună și nu manele sau populară, va mirosi a brânză tofu pe grătar și nu a mici, și vei auzi râgâieli de prosecco și aperol, nu de bere proastă.

Iar când vei avea nevoie ca cineva să pună osul pentru tine, să-și riște o parte din confort, bunăstarea sau integritatea... vei bate la ușa „neamurilor proaste,” pentru că elitele sunt mai degrabă cam empatice („Tati, îmi spui că mă iubești? Chiar trebuie?”), e greu să le defocalizezi de pe egoul lor.

Una peste alta, sunt totuși optimist legat de votul din 18 mai. Se refac taberele, retorica și chiar meme-urile din campania Trump-Harris. Dacă la ei s-a putut, cu woke-ismul, sinecurismul și deep state-ul și mai bine înrădăcinate, se va putea și la noi—mai ales că avem precedentul alegerilor anulate.

Cum mai spuneam, dacă suveraniștii vor pierde alegerile, va fi o fraudă, nu încă o reușită a propagandei.

Cine sunt nicușoriștii si ce cauta ei in viata lor?

Acum, că am priceput că știrbii, inculții și putiniștii votează cu Simion, să aruncăm o privire și asupra categoriilor de salvatori care extrag radicalul din 121.

1. Oengiștii, acele furnici moderne ce cântă la chitară

Abonați la finanțări, granturi, pișcoturi pe filiera UE, fie direct, fie ca subcontractori ai unor ONG-uri europene mai mari. Implicați în tot soiul de proiecte de popularizare a ecologiei, culturii civice, jurnalismului „independent” etc. Sunt peste 125.000 de ONG-uri, puneți minim 3 membri la fiecare... Nu toate ONG-urile sunt căpușe pe fonduri europene, dar majoritatea sunt. Ei se tem că „izolaționistul” Simion îi lasă șomeri sau, cel puțin, îi bagă la cură de slăbire.

2. Intelectuali umaniști, declarați, în formare sau doar aspiranți

Cei care absorb în extaz flatulențele provenite din zona Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, Rebengiuc... Pe vremuri erau cu Alianța Civică, apoi cu Alianța DA și Băsescu, au trecut la Iohannis și fan clubul Kovesi, iar acum degustă matematici fine. Cei care, din patru în patru ani, ne sperie că mai avem „o singură șansă”. Deși văd că de fiecare dată au primit recomandări catastrofale de la idolii lor, tot în gura lor se uită, dintr-un soi de elitism care pentru ei a devenit rețetă de viață. De cât să aibă dreptate cu Georgescu, preferă să se înșele constant cu Cărtărescu și protejații lui care, nu-i așa, au „stil”. Deși se cred sofisticați, în materie de politică operează fără nuanțe. Alegerile din ultimii 20 de ani au fost pentru ei între alb și negru, bun și rău, comunist-anticomunist, proeuropean-putinist, profesor-golan. 

3. Corporațiștii, oameni-lanternă în întunericul evului mediu suveranist

Buni să beculească în Piața Victoriei, montați pe anti-corupție, deși, dacă e să le arăți cum corporația lor ascunde profitul prin paradisuri fiscale, o iau ca pe un compliment. Pentru ei, patriotismul economic înseamnă corporatism la cură de slăbire, șomaj, ciuciu city break și team building cu șanse rezonabile de sex. Nici nu își dau seama că după colț îi așteaptă AI Georgescu și că arta PowerPoint-ului nu îi mai protejează mult, chiar și cu Nicușor la Cotroceni. 

4. Sinecuriști mici și mari, calfe și zidari

Pot fi din zona bugetară (în special din justiție, veritabili bugetari de lux), servicii (ăștia au devenit un soi de parazit care amenință să omoare gazda—România), din media plătită de la buget sau pe filiera UE pentru reporteri „independenți” și influenceri de bine, antreprenorii abonați la contractele cu statul PSD-PNL și neamurile lor neadormite. 

Per total, nu sunt deloc puțini, dar nu sunt nici pe departe majoritari. De aia încearcă să aducă votanți noi colindând prin licee, iar simultan să sperie cu apocalipsa financiară votanții suveraniști mai slabi de înger, pentru a-i determina să stea acasă pe 18 mai. 

Observați că mare parte dintre cei enumerați, deși invocă principii și idei înalte, au de apărat interese materiale meschin de palpabile. Niște plicușori bani. Restul sunt amețiți cu duhul, deși ei sunt primii dispuși să arate proștii cu degetul. 

Contra-Ghid: Cum să calmezi tefelistul de lângă tine

După Ghidul promovat de unicul și inegalabilul Vlad Voiculescu despre cum ar trebui convinși calingeorgiștii și simioniștii să își schimbe opțiunile de vot, se impune și un Ghid de calmare a nicușoriștilor traversați de tot soiul de spaime de izolare, faliment și catastrofă iminentă indefinită după turul doi.

Dacă e city break-er înrăit: întreabă-l dacă a vizitat Budapesta sau Bratislava. În Ungaria și Slovacia sunt la putere Orban și Fico. Adică niște Simioni pe steroizi, prieteni cu Putin (Fico merge anul ăsta la parada Victoriei în Piața Roșie), care au dat de nenumărate ori cu flit propunerilor Comisiei Europene vizând sprijinul Ucrainei. Era dezastru economic acolo? Se prăbușise cursul, bursa, economia? Era haos și deprimare pe străzi sau arătau cele două capitale mult mai bine decât Bucureștiul?

Dacă e intelectual umanist foarte trist în aceste zile: întreabă-l dacă își aduce aminte despre apelurile lui Liiceanu, Patapievici, Pleșu & Co înainte de alegerile la care candidau Băsescu sau Iohannis. Ce credeau atunci despre cele două mari speranțe, însuflețiți de apelurile ultimei șanse, și ce cred azi? Ei percutează greu, dar poate le pică totuși fisa.

Dacă e IT-ist sau corporatist: amintește-i ce guvern tocmai le-a tăiat facilitățile și arată-le cum stătea economia în timpul odiosului Dragnea, împotriva căruia beculeau în Piața Victoriei, și cum stă acum (datorie publică, deficit bugetar și comercial etc.).

Dacă e „investitor” deja panicat: arată-i câți ani a stat cursul euro-leu pe loc și cât putea câștiga din diferența dintre dobânzile la leu și cele în euro în timpul ăsta. Îi amenința o depreciere de 5% acest câștig? Sau cât a câștigat BVB din toamna lui 2022 până acum (în mod nemeritat, pentru că economia aluneca în timpul ăsta)? Îi amenință o corecție de 5% profitul potențial? (Atenție, ăștia vor accepta mai greu evidența că sunt lacomi.)

„Nu-i certa, nu-i ironiza, nu-i trata de sus. Asta nu convinge pe nimeni.” Majoritatea tefeliștilor suferă de un soi de boală care se manifestă prin dorința puternică de a „salva” ceva „luptând” împotriva cuiva. Sunt doar victimele celor care le speculează propagandistic afecțiunea. Toți am vrut la un moment dat să salvăm lumea, problema e când îmbătrânești dând cu capul de același zid.

Uniți (îi) salvăm!

"Intelectualii lui Băsescu" sunt, în mare parte, mai degrabă proști

Când poate fi considerată o persoană înțeleaptă? Cum etichetăm pe cineva ca deștept, înțelept, inteligent etc.? Deșteptăciunea, inteligența, cum doriți să îi spuneți, are mai multe componente. 

Avem inteligența lingvistică – ai un vocabular impresionant care îți vine din multe lecturi, majoritatea din zona umanistă, cunoașterea a mai multe limbi străine, deprinderea de a vorbi în public. 

Avem inteligența emoțională care îți vine din experiența de viață, în primul rând. Și lecturile își au rolul lor, dar experiențele personale îți dau adevărata dimensiune a echilibrului personal. O componentă pe care și țăranii analfabeți o pot avea și care e rezumată și cu expresia „nu tot ce zboară se mănâncă”. 

Avem apoi inteligența tehnică – o capacitate combinatorie a minții, găsită la șahiști, ingineri, cei care obțin scoruri mari la testele de inteligență cu care se delectează publicul. 

În mod evident, un om este cu atât mai înțelept cu cât poate beneficia de scoruri cât mai bune la toate aceste componente ale inteligenței. 

Or, toți intelectualii lui Băsescu de pe noua listă de susținere a lui Nicușor Dan nu excelează decât la primul capitol. Stăpânesc bine jargonul intelectualului de salon, cu referințe multiple și citate mereu la îndemână, dar sunt absolut repetenți la capitolul inteligență tehnică și iau note mici și la inteligența emoțională dovadă ca mulți dintre ei sunt repetenți și la caracter. 

Judecățile lor de valoare sunt filtrate de vanitatea personală și o doză imensă de snobism, sunt predispuși să emită și să se ghideze după lozinci și, nu în ultimul rând, pot fi înșelați deseori în tot ce ține de partea practică a vieții. 

Nu e surprinzător că mai toți vin din sfera umanistă, deci cu inteligența lingvistică super dilatată, fapt ce le alimentează și orgoliul astronomic. 

Dacă am explicat mai devreme cum ar trebui să arate înțeleptul, ce putem spune despre prostul zilelor noastre? 

În mod cert, dintre cele 3 componente ale înțelepciunii, prostul nostru stă cel mai rău la capitolul inteligență emoțională. Asta îl face să ia deseori decizii pe baza unor informații incomplete, îmboldit de emoții greșit interpretate, și să meargă în direcția lor până în pânzele albe, păcălindu-se singur că apără de fapt un principiu și nu defilează pe o pistă falsă, cum în realitate se petrec lucrurile. 

Grupul din jurul Humanitas mi se pare un exemplu bun de inteligență lingvistică super dilatată, dublată de inteligență emoțională redusă (se vede și din hiper-egourile lor) și inteligență tehnică mică spre inexistentă. La Nicușor Dan, preferatul lor, inteligența tehnică e hiperdilatată, inteligența emoțională e ca și inexistentă (ha, omul care nu îi spune copilului că îl iubește), iar zona lingvistică e mai degrabă medie, ca la orice ONG-ist care trebuie să mizeze pe o anumită coerență în exprimare, altfel vax donații și sponsorizări. 

Aceiași oameni care ne-au recomandat de-a lungul timpului miracolul CDR-ist, speranța numită Băsescu, neamțul providențial de la Sibiu și acum matematicianul de geniu de la București, și care au greșit lamentabil în toate pariurile lor cu iz politic, revin ca niște floricele și cer publicului urmăritor să se mobilizeze încă o dată pentru a evita „răul absolut”. 

Evident, vor avea și de această dată soldați disciplinați care să-i urmeze, deși Armata Binelui pe steroizii lozincilor umanisto-progresiste s-a tot subțiat în ultimii ani. 

Dezastrul României de azi, pe plan politic, economic, social li se datorează și lor în bună măsură. Folosindu-se de jargonul păsăresco-prețios și de apelul la moralitate agitat ca un ciomag (deși în viața personală erau departe de așa ceva – vă amintiți povestea relatată de Liiceanu, cu vinul primit de la Măgureanu cu care și-a tratat mai întâi amicii de la GDS pentru că se temea să nu fie otrăvit?), au reușit de multe ori să facă agenda publică și să impună oameni în poziții cheie. 

Oameni care invariabil au dezamăgit (Constantinescu, Băsescu, Iohannis, moșii de la PNT, Câmpeanu de la PNL, Ciorbea, Valeriu Stoica etc., etc.), dar asta nu i-a împiedicat mereu să își reia apelurile și scrisorile îngrijorat-panicarde de fiecare dată când favoriții lor și sinecurile deja antamate le erau puse în pericol.

Nu vreau să vă înspăimânt, dar... ne-a cam luat dracu’, din punct de vedere financiar

Grok3, ultima iterație a AI-ului lui Musk, a devenit disponibilă ca aplicație în App Store, motiv pentru care am încercat să mă joc puțin cu el. Printre alte întrebări, am încercat și cu „Ce valută are cel mai mare potențial de depreciere în 2025?” și, surpriză, rezultatul a fost Leul. Surpriză, pentru că până acum, jucăriile AI fie sunt neactualizate la nivelul lunii aprilie 2025 (Deepseek este prin octombrie 2023 cu datele, de pildă), fie răspund politic corect și aruncă pisica în curțile deja ocolite de investitori precum Turcia sau Venezuela. 

Grok, însă, a adus la zi datele sau cel puțin așa se pretinde, deci nu te mai poți ascunde după plopul din 2023 care, în altă ordine de idei, arăta încă relativ decent pentru România din punct de vedere macro. Așa că am încercat să caut răspunsuri mai complexe, la întrebări mai complexe. De exemplu, fă un top al țărilor cu cea mai slabă combinație între deficitul bugetar și deficitul comercial. Riscurile deprecierii monedei vin și din derapajele bugetare, dar mai ales din cele ale balanței de plăți, când imporți mult mai mult decât exporți. 

Ce să vezi, surpriza aici nu e că România e iar pe primul loc, ci că e la mare distanță de următoarele, dacă excludem țările în război sau ultra-sancționate (Venezuela). România, cu deficit bugetar de 9% din PIB și deficit de cont curent de 8,3%, ocupă zdrobitor prima poziție, urmată de Turcia (deficit bugetar de 5-6% și deficit de cont curent de 4-5%), SUA (deficit bugetar de 6,4%, deficit de cont curent de 4%), Marea Britanie (deficit bugetar 4-5%, deficit de cont curent de 2,8%), India (deficit bugetar de 5%, deficit de cont curent de 2-3%), Brazilia (deficit de cont curent de 2-3%, deficit bugetar de 4-5%), Franța (deficit bugetar de 6%, deficit de cont curent de 2-3%), etc. 

Sigur, dacă vrem să dormim mai bine, ne uităm la Sudanul de Sud (deficit bugetar estimat la 60%, deficitul de cont curent nu mai contează, că oricum s-a prăbușit moneda), dar parcă am spus că nu ne băgăm peste țările în război. 

Stăm incredibil de prost! Vor urma corecții pe toate palierele: fiscal (cresc taxele și impozitele), bugetar (se taie cheltuieli), valutar (cursul trebuie ajustat). 

Vă amintiți cum a ieșit Florin Cîțu zilele trecute să declare că BNR va permite o depreciere de 35% a leului și va urca dobânda la 10%? Sigur, pare catastrofică previziunea asta, te gândești dacă nu cumva a vrut să dea în Guvern cu ricoșeu la Antonescu și implicit beneficiar Nicușor. Totuși, publicațiile nicușoriste, gen Hotnews și G4, nu au preluat știrea cu viziunea lui Cîțu (eu nu o găsesc deloc) și nici nu s-a declanșat o dezbatere prin alte publicații mai „serioase”. De ce oare? Totuși, Cîțu e un fost ministru de finanțe și fost prim-ministru, un om cu ceva experiență în finanțe...

Ce cred eu că se va întâmpla? Nu vom avea o depreciere de 35%, deși starea economiei ar reclama asta, dar cursul va aluneca peste 5 lei, în mod sigur, poate cu 5% în prima fază. Ponderea ajustărilor va fi în zona fiscal-bugetară după alegeri, asta pentru că România e o țară din care șmecherii trebuie să ridice arendele și le cam pute să o facă la un curs depreciat atât de mult. 

Bugetarii și cei care înregistrează ceva venituri din investiții, afaceri, închirieri, dividende, etc., vor strânge drastic cureaua din a doua parte a anului. Și nu e un proces gen terapie de șoc, vor urma alte și alte ajustări neplăcute câțiva ani buni de aici încolo. 

Reindustrializarea țării sună bine, dar pe hârtie – forța de muncă nu mai e ieftină și nici foarte calificată (cei cu calificări sunt deja plecați), avantaje fiscale nu prea sunt disponibile (fiscalitatea pe capital e oricum redusă aici), piața europeană e oricum mai puțin tentantă de când cu Trump (de piața internă nu mai zic nimic, cererea internă se va ajusta drastic în anii ce vin).

Concluzia? Vezi în titlu.

Comunism, capitalism, social-democrație, wokeism și prețul aurului

Comunismul poate rezolva într-o generație inegalitățile din societate, dar dacă în următoarea nu migrează spre social-democrație, va eșua în corupție și chiul generalizat, care distrug competitivitatea din economie. Prin corupție (acumulare de bunuri) și chiul (acumularea de timp liber), oamenii luptă împotriva egalității forțate, încercând să acumuleze mai mult decât media. Singurele comunități în care comunismul poate supraviețui eficient mai mult de o generație sunt cele de dimensiuni reduse (chiulul este observat mai ușor, la fel și corupția), care au și o dimensiune religioasă, precum kibbutzul evreiesc sau comunitățile Amish. Când vezi egalitatea dintre oameni ca mod de a te face plăcut lui Dumnezeu, comunismul are un aliat nesperat.

Capitalismul a inventat social-democrația ca răspuns la asaltul comunismului. Cheful de a lansa lupta de clasă a fost diminuat când impozitele au lovit în averile prea mari sau legislația antitrust a tăiat aripile giganților în formare din economie. Căderea comunismului a adus și căderea clasei mijlocii în Vest, capitalismul, lăsat fără adversar, simțindu-se liber să promoveze dereglementarea piețelor. Cel mai bine se vede asta în SUA, unde au explodat prețurile serviciilor medicale și ale studiilor universitare în domenii rămase fără reglementare, astfel încât cine n-are asigurare de viață moare bine-mersi la ușa spitalului, iar cine nu face credit de studii exorbitant nu prea are șanse să termine o universitate.

Dereglementarea piețelor și diluarea clasei mijlocii ar fi trebuit să readucă lupta de clasă pe agenda stângii în Vest, dar cum media e controlată de marile capitaluri, iar liderii stângii aveau și ei nenumărate zerouri în cont, soluția găsită a fost wokeismul. Adică înlocuirea luptei de clasă cu lupta de rasă sau pe criterii de sex (Black Lives Matter, LGBTQ+, etc.). Tinerilor nu li s-au mai insuflat idealuri egalitariste pe teme materiale (comunism), ci unele pe teme de rasă (reparații istorice pentru negri), sexualitate (discriminare pozitivă pe criterii sexuale), lupta pentru mediu.

Venirea lui Trump a reușit să corecteze pendulul scăpat prea mult în direcția woke fără să aducă nimic pe partea dezechilibrelor sociale (recuperarea producției prin tarife vamale va produce efecte pe termen lung), astfel încât la următorul ciclu electoral ar putea avea mari probleme. Cum Vestul nu a descoperit noi piețe în ultimii 20 de ani, iar cererea a fost serios afectată odată cu diluarea clasei mijlocii, bursele trebuie să inventeze periodic noi bule pentru a justifica mișcările masive ale fluxurilor de bani. Cum în cazul acțiunilor există bariere naturale peste care nu se poate totuși trece ușor (raportul preț/profit pe acțiune - PER), am avut mai întâi piața crypto și acum piața aurului în expansiune.

Crypto a explodat când inflația nu mai era o amenințare majoră (cum părea imediat după relaxarea cantitativă de după criza financiară din 2008-2009), iar acum aurul explodează când haosul nu mai e o amenințare majoră (Trump încearcă să închidă conflictul din Ucraina). Dar, ca și bitcoinul, aurul nu are bariera naturală dată de raportul preț/profit pe acțiune precum în cazul companiilor listate, așa că putem vedea cotații greu de imaginat în urmă cu un an, în 2026.

Ordonanța trenuleț e doar prima într-un șir de minim 6 pana in 2031. Ce e mai rau, urmeaza!

Măsurile de austeritate fiscal-bugetară ce urmează să fie implementate din 2025 reprezintă doar primul pas în direcția planului convenit de Guvern cu autoritățile europene pentru scăderea graduală a deficitului bugetar cu 0,74% pe an.

“Ordonanța trenuleț” de care s-a tot vorbit în ultimele zile conține o serie de măsuri impopulare pentru pensionari, bugetari, posesori de microîntreprinderi, acționari, etc. 

Mai exact, pensiile nu se vor mai indexa cu inflația, nici salariile bugetarilor care vor pierde suplimentar niște sporuri și bonusuri, impozitul pe dividende este așteptat să crească de la 8% la 10%, plafonul pentru încadrarea în regim de microîntreprindere, cu regim fiscal mai avantajos, scade de la 500.000 euro la 250.000 euro iar din 2026 va fi de 100.000 euro, se elimină facilitățile fiscale pentru IT-iști dar și din agricultură, industria alimentară și construcții (aici revine și taxa specială). 

Iar pentru ca poporul să nu fie prea supărat, se taie cu 25% și subvențiile partidelor. 

Ce nu face parte din ordonanță dar se discută la fel de des în ultimele zile este creșterea impozitelor locale, care sunt la latitudinea consiliilor locale și nu a Guvernului. 

Înainte de a ne văita în legătură cu efectele ultimei ordonanțe trenuleț, să ne amintim de acordul de reducere a deficitului bugetar pe o perioadă de șapte ani încheiat între autorități române și cele europene, începând din 2025, o reducere graduală de 0,74 puncte procentuale din PIB. 

Ne putem gândi că în 2025 va exista un anumit bonus, pentru că și deficitul bugetar pe 2024 ar putea să fie de fapt în jur de 9% din PIB și nu de 8% cum se credea când s-a decis respectivul plan, astfel încât impactul măsurilor prinse în „Ordonanța trenuleț” să fie de fapt mai mare de 0,74% din PIB anul viitor, dar rețineți ideea care dă fiori acum - în 2026, 2027, 2028, 2029, 2030 și 2031 vor trebui măsuri suplimentare de reducere a deficitului deci de tăiere a cheltuielilor statului în paralel cu creșterea fiscalității. 

Deci vor exista încă 6 ordonanțe trenuleț sau versiuni ale lor în anii ce vin, până în 2031, cu măsuri fiscale și bugetare noi, cele anterioare rămânând în picioare la rândul lor, ceea ce înseamnă că românii vor strânge cureaua din ce în ce mai mult, poate până în jurul gâtului pe final de program de austeritate. 

Repetăm - an de an, măsurile de austeritate convenite pentru anul anterior ar trebui menținute și adăugate altele noi pentru a crește impactul asupra deficitului. 

Oricum, și cu un deficit mai subțire cu 0,74 pp din PIB an de an, în următorii 7 ani, datoria publică tot va ajunge peste 80% din PIB de la 53% în prezent (adăugați 7,3%, 6,6%, 5,9%, 5,2%, 4,5%, 3,7%, 3% la cei 53% și vedem apoi cât dă). Deci o mare problemă la orizont privind refinanțarea datoriei publice, cel puțin la costuri decente. 

Sigur, dacă și PIB-ul își reia creșterea, deficitul poate fi atenuat raportându-se la un PIB mai mare cheltuielile guvernamentale, dar vestea proastă aici este că strategia de creștere adoptată de autorități în ultimii ani a fost tocmai creșterea prin consum iar ajustarea veniturilor înseamnă ajustarea cererii, deci cam dispare principalul motor de creștere al economiei. 

Ce ar însemna la nivel de pensii și salarii pentru bugetari înghețarea acestora din 2025 până în 2031? La o inflație de 4-5% pe an ar însemna reducerea puterii de cumpărare cu minim o treime pe final de program de austeritate.

Anul nou care putea sa fie (remake pentru 2059)

Scenariul descrie atmosfera sumbra din anul 2024 din Romania, dupa anularea alegerilor prezidentiale, pe fondul declinului economic previzibil si a opresiuniii exercitate de politia gandirii pro-europene.

Cum ar arata versiunea actualizata a deja celebrului “Anul nou care n-a fost” adaptat situatiei politico-economice din iarna acestui an pentru a fi distribuita generatiilor viitoare?

Gelu este IT-ist, are (inca) o familie traditionala fiind casatorit cu Mariana, office manager intr-o multinationala, cu care are un baiat de 7 ani, Marius, elev in clasa I la o scoala buna din Cotroceni. 

La serbarea de Craciun, Marius citeste o scrisoare compusa de el catre Mos Craciun, transcrisa de pe ciorna pe tableta, in care isi rezuma dorintele. Pentru el o locomotiva (desi tatal sau Gelu ii pregatise in secret o alta tableta chinezeasca de scris), pentru mama Mariana o operatie estetica minora noua, ca cele vechi obosisera deja, iar pentru tatal sau Gelu-sa castige Calin Georgescu alegerile prezidentiale, cum si-a auzit el parintii vorbind seara in fata televizorului pornit pe You Tube la podcastul lui Tuca. 

Asta declanseaza o panica ingrozitoare in familie pentru ca lumea buna, pro-europeana si progresista in care se invart ei nu ar accepta o astfel de optiune politica iar familia risca sa fie marginalizata, stigmatizata sau chiar mai rau, stampilata ca medievala, pro-legionara caz in care spectrul somajului incepe sa se arate de dupa colt impreuna cu evacuarea silita din duplexul cumparat pe credit. 

Dupa o prima criza de furie, Gelu incearca sa il convinga pe Marius sa scrie o alta scrisoare in care sa ceara mosului pentru tata sa castige de fapt Elena Lasconi, cu scuza ca la transcriere de pe ciorna s-au produs erori greu de explicat. Marius refuza pentru ca el n-a auzit de Elena Lasconi decat in reclamele la bideuri astfel incat Gelu decide sa actioneze pe cont propriu trimitand un mail pe grupul de parinti in care se plange de influenta TikTok asupra celor mici si promite sa mearga la terapie cu juniorul. 

Ionut Dinca este tanar colonel SRI, Margareta Dinca este mama sa in varsta iar Camelia Dinca este sotia lui Ionut si care sufera de depresie cronica- nu are voie sa se enerveze in nicio imprejurare, caz in care ar risca o supradoza de Xanax. 

Margareta Dinca are Alzheimer, trebuie sa isi schimbe azilul, cel vechi este in curs de retrocedare iar batrana simte ca nu poate sa reziste unei alte schimbari de decor pastrandu-si farama de memorie intacta. Asta desi Ionut, prin pilele pe care le are la SRI, ii facuse rost de un loc intr-un stabiliment de lux destinat cadrelor de nadejde pensionate din servicii, intr-o padure linistita si tot intr-o microgarsoniera, doar pentru ea. 

Margareta incearca sa se sinucida in preziua mutarii sale lasand gazul deschis la aragazul Bosch din bucatarie dar, din fericire, datorita lucrarilor de modernizare la reteaua de conducte subterane demarate de Primaria Bucurestiului sub conducerea lui Nicusor Dan, gazul este intrerupt toata ziua si Margareta este salvata. 

In acest microunivers il mai vedem pe Ionut discutand cu diversi politicieni si oameni de afaceri care vin sa raporteze si sa informeze, lucruri uzuale la jobul sau, nimic relevant. 

Stefan Silvestru este regizor de platou la Antena 3 CNN, este casatorit cu Alina Silvestru, cadru didactic la Universitatea Bucuresti si are un baiat de 20 de ani, student la SNSPA, Laurentiu. 

Stefan Silvestru este un om onest de felul lui dar este tot mai dezamagit de linia postului la care lucreaza din ultima vreme, de modul in care trebuie sa asiste la fabricarea realitatii si la ambalarea propaganistica a unor evenimente precum pandemia, razboiul din Ucraina si, mai nou, aparitia valului suveranist din politica. 

Problema lui apare in momentul in care Laurentiu, declarat antiglobalist, risca exmatricularea din facultate din cauza unor bancuri incorecte poltiic despre abuzurile sexuale ale unor profesori, servilismul liderilor locali in organismele internationale din care Romania face parte, ba pune chiar in discutia apartenenta la NATO si UE si indrazneste sa spuna ca Zelea Codreanu a fost asasinat. 

Sa mentionam ca Laurentiu isi detesta tatal sincer, nu il iarta pentru ca lucreaza intr-o oficina de propaganda pe stil nou desi ar putea sa demisioneze daca ar vrea, ba chiar spune despre el ca este mort cand este intrebat cu ce se ocupa seniorul.

Laurentiu nu mai suporta atmosfera globalist-festivista din Bucuresti, intuieste declinul generalizat al tarii pe fondul nesustenabilitatii datoriei publice imense acumulate de Guvern si vrea sa fuga in Rusia sub pretextul unei excursii prin Estonia proftand de legislatia proaspat semnata de Putin ce acorda cetatenie refugiatilor ideologic din Vest. 

In acest microunivers mai apare un alt securist care ii sugereaza lui Stefan Silvestru sa trimita o scrisoare catre conducerea SNSPA in care sa arate cum fiul sau a fost atras intr-o miscare neolegionara profitandu-se de lipsa sa de maturitate si promitand ca ii va supraveghea indeaproape reabilitarea. Scrisoarea ii este dictata minutios de sotia Alina, cadru de nadejde la catedra de stiinte politice a UB, dar in final acesta renunta sa mai scrie textul, contempland posibilitatea ca fiul sau sa ajunga casier la Mega dupa exmatriculare. 

Laurentiu este retinut intre timp la granita de serviciile speciale din Estonia din cauza unor tricouri cu Prigojin si vulturului bicefal tatuat pe antebrat, care ii si aplica o corectie euroatlantica la primele proteste timide.

Florina este o artista la un teatru independent din Bucuresti unde a ajuns cu greutate din provincie in baza unei relatii extraconjugale cu regizorul principal si care pare sa aibe oportunitatea vietii cand i se propune sa joace un rol episodic in serialul Las Fierbinti produs de Pro TV.

Personajul sau este o chivuta care trebuie sa balacareasca suvernistii de mucava, sa rada de ciudateniile lui Calin Georgescu si sa povesteasca cum a incercat TikTokul sa ii bage si ei pe gat prostiile astea legionare dar s-a tinut tare si a dat cu botii de pamant. Florinei rolul i se pare construit cu tuse prea groase, ar vrea sa scape de el dar fara sa rupa legaturile cu postul care ii poate asigura o ascensiune in cariera, incearca sa inghita niste gheata in seara de dinaintea turnarii episodului cu pricina iar in final este salvata de un eveniment neprevazut.

Curtea Constitutionala decide sa anuleze turul I al alegerilor prezidentiale chiar cand incepuse votarea pentru al doilea iar Pro TV renunta temporar la serial in favoarea dezbaterilor politice cu concluzii gata stabilite. 

Si Gelu este salvat de CCR, lumea uita de scrisoarea lui Marius asa cum o lovitura puternica in cap te face sa uiti de junghiul din coaste. 

Si Margareta Dinca este salvata macar temporar de CCR, mutarea sa in alt azil se amana pana la remedierea retelei de utilitati iar nimeni nu mai lucreaza pentru Primarie de cand s-a aflat ca Nicusor Dan va candida pentru Cotroceni. 

Si Laurentiu Silvestru este salvat indirect de CCR, securistii estonieni se imbuneaza cand vad ca la Bucuresti partida pro-europeana invinge, il impacheteaza frumos si il expediaza cu destinatia Bucuresti.

Chiar si Stefan Silvestru o duce un pic mai bine dupa decizia CCR-emisiunile in care era demascat Georgescu sunt inlocuite destul de repede cu dezbaterile pe marginea formarii noului-vechiului Guvern Ciolacu, munca sa e mai respirabila. 

Ionut Dinca este cel care iese un pic mai sifonat, avand un accident in trafic fix in momentul in care radioul pornit pe Digi FM anunta lovitura de stat a CCR. 

Acesta e in linii mari scenariul, ar putea iesi un film complex, cu personaje complexe nu doar in alb si negru, cu dialoguri complexe si care sa se difuzeze la TVR in data de 6 decembrie incepand cu anul 2059 pentru ca generatiile viitoare sa inteleaga cum s-a scris istoria Revolutiei proeuropene din decembrie 2024. 

De ce nu putea fi lasat sa castige Calin Georgescu?

Simplu, pentru ca Romania se afla intr-o situatie economica atat de proasta incat nu isi mai permite alt statut decat cel de sluga. Nu poti fi liber fara sa ai o anumita autonomie economica. Daca Romania ar fi venit cu un discurs similar cu cel al lui Orban sau Fico, ratingul de tara ar fi fost scazut imediat nu doar perspectiva sa, cursul s-ar fi depreciat, bursa ar fi intrat in depresie. Si toti cei care si-au construit un anumit cheag in ultimii 35 de ani din privilegii, sinecuri si afaceri cu statul si-ar fi vazut averea diluata, la noul pret al pietei. 

Astfel incat a existat o comvergenta intre interesele sorosistilor din UE si interesele capuselor vesele din Romania sa nu apara schimbari de substanta. Intelegeti cum toate partidele care s-au perindat pe la guvernare in ultimii 35 de ani nu ne-au vandut doar resursele, ne-au vandut de fapt libertatea? Ungurii isi permit sa aibe alta politica si alt discurs pentru ca au si alta structura a economiei, una bazata mult pe exporturi nu doar pe consum ca a noastra. 

Pentru a schimba cu adevarat ceva in tara asta nu e nevoie doar de un om providential cu un discurs inedit si inaltator, e nevoie de o forta politica in spatele sau care sa rescrie softul economiei noastre. Trebuie sa reindustrialziam Romania, sa ne recapatam o parte din resurse (daca chiar si Norvegia vorbeste de nationalizari de ce sa ne fie rusine tocmai noua, care am dat cam tot?), sa ajustam sistemul social astfel incat in locul unui capitalism salbatic si polarizant sa revenim spre social-democratie si planificare de stat. Orban si Fico au partide in spate, Calin Gerogescu-nu (POT e o gluma). Poate i se construieste o asemenea forta politica si lui Georgescu pana la urmatorul ciclu electoral. 

Social democratia a fost raspunsul Vestului in fata avansului comunismului in Est. Mirajul comunismului era palpabil, sute de milioane de oameni au fost scosi din mizerie si transformati in muncitori, locuitori la bloc, cu apa curenta si calorifere calde. Comunismul a adus multa lume din evul mediu in modernitate. Apoi, din a doua generatie, lucrurile au inceput sa se strice. Egalitarismul fortat distruge competitivitatea, motivatia muncii dispare cand nu poti acumula pe masura abilitatilor tale. A doua generatie din comunism (decreteii din Romania) contemplau deja scaderea galopanta a nivelului de trai. Comunismul nu poate functiona decat in comunitati mici, dovada ca e bine merci in chibuturile evreiesti si comunitatile Amish. 

Prabusirea comunismului a dus fie la capitalism salbatic ca in fostele state socialiste din Europa (noi suntem exemplul ideal, cu cota unica dusa pana in panzele albe si restitutio in integrum), fie la capitalism de stat ca in China care s-a reformat din mers sau regimuri autoritare (dar nu arbitrare) ca in Rusia dupa Putin. In Rusia, ca si in China, exista o conducere colectiva chiar daca doar Putin si Xi sunt vizibili. Nu poti ramane o societate absolut deschisa si pluralista cand Vestul iti baga viermii ideologici in casa, sub forma padulchelnitei de ONG-uri sorosiste care sub pretextul apararii unei societati deschise militeaza pentru slabirea statului si adoptarea modelului occidental cu toate tarele sale. 

Dupa prabusirea comunismului Vestul s-a simtit liber sa abandoneze la randul sau social-democratia si dereglementarea pietelor care a venit dupa anul 2000, in timpul administratiei Clinton, a readus in Vest capitalismul salbatic si polarizarea accentuata, cu o clasa medie tot mai anemica. 

Ce va face Vestul acum? Cum resursele sunt mai mull in Est, lumea vestica poate spera inca o perioada ca va reusi sa schimbe bani facuti din nimic pe resurse. Numai ca datoria publica e tot mai mare si mai impovaratoare si reduce credibilitatea creatiei monetare. Vestul a incercat prin Ucraina sa isi readuca resursele Rusiei la dispozitie incercand simultan sa o rupa definitiv de China. Ucraina trebuia sa provoace Rusia, rusii sa atace Ucraina, iar sanctiunile economice astronomice si livrarile de armament occidental urmau sa prabuseasca economia si regimul lui Putin odata cu armata sa din Ucraina. Dupa care drumul spre un nou Eltin era deschis, Kodorkovski era dupa colt. 

N-a fost sa fie, Rusia nu s-a prabusit, ba eonomia sa e tot mai puternica, industria sa de armament produce cat tot Vestul cumulat iar relatia cu China e mai solida acum decat oricand. Ce urmeaza?

Fie Vestul se retrage din Ucraina decretand ca a castigat (doar Putin nu a luat toata tara!), fie economiile sale colapseaza, primele semne venind deja din Europa (Germania e in corzi) caz in care sistemul fie se reformeaza (desi e greu de crezut cum capitalismul salbatic revine la social democratie fara sa treaca prin stadiul etatist), fie gunoiul e bagat sub pres sub forma unui conflict armat global care sa permita apoi o resetare mai usoara. 

Faliment de țară cu fonduri europene pe catafalc

Perspectiva de a ajunge la o datorie publică de 70% din PIB în următorii 4 ani este palpabilă acum după cel mai recent raport al agenției de rating Fitch.

Să repetăm niște cifre pentru context. Deficit bugetar spre 9% din PIB, deficit de cont curent de 9% din PIB, datorie publică de 54% din PIB. În 2024.

„Deși consolidarea fiscală ar putea începe în 2025, ne-am revizuit previziunile privind deficitul bugetar la 7,5% din PIB în 2025 și 6,8% în 2026”, arată reprezentanții Fitch.

Analiștii agenției de rating consideră că orice încercare de creștere a fiscalității se va confrunta cu impactul negativ al creșterii economice deja reduse și a riscului că volatilitatea piețelor financiare să crească costurile dobânzilor.

„Una dintre ancorele cheie ale politicii economice a fost respectarea cadrului european, dar acum Guvernul țintește o ieșire din procedura de deficit excesiv abia în 2031, prin aducerea deficitului sub 3% din PIB”, se mai arată în raport.

Aici funcționează principiul vaselor comunicante iar deficitul public este acoperit prin noi împrumuturi, deci finanțează de fapt datoria publică.

Unde vom ajunge rulând deficite mari în continuare? Ne spune tot Fitch care anticipează o datorie publică de 62% din PIB în 2026, peste nivelul proiectat al statelor cu rating BBB care este de 56% (România are acum rating BBB-) și va continuă să urce în jurul a 70% din PIB până în 2028.

Ce înseamnă o datorie publică de 70% din PIB peste 4 ani? Având în vedere că în prezent plătim aproximativ 3,5% din PIB doar pentru dobânzile aferente datoriei publice, la o datorie de 70% din PIB am putea plăti srpe 5% din PIB doar pe dobânzi.

Să reținem că veniturile statului sunt de numai 33% din PIB, deci aproape o șesime din acestea ar merge spre plata dobânzilor ceea ce este nesustenabil pe termen lung. Evident, asta dacă ne mai dorim servicii publice acoperite de stat.

Cum s-a ajuns aici? În 1989 porneam de la datorii zero. În următorii 17 ani s-a ajuns la datorie publică de 13% din PIB în 2007. Era anul intrării în UE, teoretic urma să ne meargă mai bine, să ne refinanțăm la costuri mai mici, să avem creștere economică explozivă, etc.

După încă 17 ani, în 2024 avem o datorie publică de 53% din PIB după efectele unei crize economice din 2008-2009 rezolvate printr-un împrumut de la FMI rostogolit între timp și a unei pandemiii rezolvate prin alte împrumuturi masive.

Germania are o datorie publică de 62% din PIB dar  pe care și-a construit-o în decenii bune în condițiile în care veniturile statului sunt de peste 46% din PIB.

Guvernele care s-au succedat după 2012 au avut impresia că pot rezolva creșterea economică a țării majorând salarii și pensii și țînând cursul pe loc astfel încât să avem o creștere a PIB-ului doar din consum și o creștere a puterii de cumpărare a populației care să aducă voturi.

Deficitele? Deficitele nu contează, doar suntem în UE și piețele nu ne vor atacă. Ei bine, nu merge să ai o economie axată doar pe consum. Creșterea de venituri trebuie să se bazeze și pe producție exportată astfel totul se poate sparge ca un balon de săpun când investitorii încep să îți vadă găurile din surtuc.

Iar surtucul economiei românești e tot mai peticit. Ceea ce ar trebui să ne umple de indignare este însă faptul că tot acest derapaj din ultimii ani, toate aceste deficite rulate nebunește s-au petrecut pe fondul alimentării cu fonduri europene.

Ni se tot aruncă în față statistici din care rezultă cum România este în top 3 al beneficiarilor neți de fonduri europene. Dacă este adevărat și am luat toți acești bani cum de am ajuns atunci la deficit bugetar de 9% din PIB, cât deficitul de cont curent, și la o datorie publică care merge spre 70% din PIB?

Cât de mult s-a putut fura, cât de mare a fost incompetența autorităților în ultimii ani de am ajuns în asemenea hal?

Pe 6 decembrie a aparut Campia Mierlei pentru Romania

Alegerile ar fi fost castigate de Georgescu. Punct. Alta motivatie pentru anulare fix cu o zi inaintea votului nu exista. In ciuda propagandei demente, in ciuda mobilizarii tuturor resurselor statului, a interventiei  Departamentului de Stat, parchetului, BOR, intelectualilor de bine, societatii civile si a tutoror goarnelor sorosiste, porul roman nu a mai inghitit inca o data galusca propagandei. Si de asta nu i s-a permis sa mai aleaga duminica. 

Nu stiu daca Georgescu va mai fi lasat sa candideze sau nu. Nu stiu daca alegerile vor fi impinse dupa inaugurarea lui Trump sau nu astfel incat sa aiba si noua administratie un cuvant mai clar de spus (Departamentul de Stat de acum e cel pus de Biden). Ce pot sa va spun este ca azi poporul roman a castigat. Asa cum sarbii privesc infrangerea de pe Campia Mierlei ca o victorie, azi a fost victoria noastra.

Daca nu vom fi lasati sa ne alegem singuri presedintele nici acum fara ca alegerea noastra sa fie filtrata de rahatul ventilat de Digi, Antene, CTP si restul hoardei de orci ai propagandei, ziua de azi ne va ramane in memorie ca ziua victoriei impotriva manipularii. 

Putem. Vom reveni cu alta ocazie daca nu duminica. Vom fi din nou liberi sa decidem singuri la un moment dat. Azi se semneaza actul autonomiei noastre chiar daca parafarea sa e amanata.

Iata cum Georgescu ne-a bagat direct in mai mult decat Rusia! Nici macar acolo nu s-au anulat alegerile cand risca sa iasa cine nu trebuie! Congo? Sa nu insultam Congo!

Sa nu se inteleaga ca indemn sa se aplaude fericit asa marsavie. Nu! Va indemn sa protestati, sa fiti vocali, sa vorbiti cu cei apropiati si sa va coagulati ca anticorpi impotriva slugariniciei, manilpularii, propagandei. Iesiti in strada daca vr fi organizate manifestatii publice dar fara violenta ca abia asteapta propaganda sa puna si asta in carca lui Georgescu. Dincolo de furia neputincioasa pe care o simtiti acum, eu vad ca mai avem o sansa. Am rezistat celei mai mari operatiuni psihologice de dupa Revolutie. Am invins! Ne vom intoarce mai puternici! Ne-au adus pe Campia Mierlei azi, ca pe sarbi. Ne vom imuniza la propaganda si vom fi mai greu de deturnat, cu asta trebuie sa ramanem dupa ce ne trece furia surda pe care o simtim acum.

Azi statul roman corupt s-a facut tandari! Azi Georgescu a castigat indiferent cum se va numi de maine. Si eu sunt Georgescu! Georgescu, a lui Georgescu, a lui Georgescu...

Comunismul a distrus URSS, woke-ismul poate distruge Vestul

Comunismul poate fi viabil doar în comunități mici, precum Amish sau chibuțurile evreiești, dar eșuează în comunități mari.

Mișcarea woke înlocuiește lupta de clasă cu lupta de rasă și orientare sexuală distrugând coeziunea societății.

“Idelile nobile ale comunismului” de care vorbea, la un moment dat, Ion Iliescu, imediat după haosul din decembrie 1989, își pierd din forță relativ repede după ce inegalitățile sociale sunt reparate, astfel încât a doua generație se vede confruntată cu lipsa unei motivații a muncii, iar lipsa de competitivitate va distruge economia, în timp.

Câtă vreme oamenii sunt egali, atât în drepturi cât și în posesiuni, eforturile de a te diferenția de alții prin muncă și inovație proprie încep să pălească, până când întrega economie ajunge sufocată de ineficiență și alocare proastă a resurselor.

SUA a sufocat URSS prin competiție televizată, de multe ori exagerându-și prin PR realizările, iar eforturile rușilor de a ține pasul cu o economie în care oamenii nu mai aveau motivația muncii a dus în final la colapsul sistemului odată cu degradarea nivelului de trai.

China a învățat lecția și a trecut la comunismul de piață, cu partidul unic conducând societatea, dar cu economia guvernată după regulile eficienței și nu după cele ale etatismului. Chinezii au milionarii lor, acum, iar China este fabrica lumii și nu o enclavă uitată în timp, precum Coreea, Cuba ori Venezuela, care supraviețuiesc doar prin izolare și forță coercitivă.

Degradarea continuă provocată de comunism era vizibilă cu ochiul liber după anii 80 ai secolului trecut, așa cum au început să se simtă de pe acum efectele mișcării woke care afectează Occidentul, pornind din SUA.

La bază o mișcare care își propunea să lupte împotriva inegalităților rasiale și discriminării împotriva femeilor și minorităților sexuale, woke-ismul a devenit acum un soi de ideologie oficială a Vestului și, ca orice tendință îndreptată împotriva bunului simț prin exagerare, risca să se transforme în efect de pendul, la un moment dat, odată cu acumularea tensiunilor.

Așa cum Băsescu a transformat moldovenii în cetățeni români, în speranța că va primi voturi suplimentare, așa și stânga din SUA (democrații) au încurajat inițial mișcările axate pe drepturile minorităților de orice fel și emigranților pentru a-și crește baza electorală.

Ulterior, cum o bună parte din majoritatea albă, heterosexuală și atașată valorilor tradiționale a început să respingă agresiv noile linii ideologice, democrații nu mai pot supraviețui acum la putere decât supralicitând în direcția drepturilor minorităților și propunând noi și noi discriminări pozitive.

Iar cum mare parte din media și Hollywoodul sunt în barca democrată, pentru mulți locuitori ai Vestului aerul devine din ce în ce mai greu respirabil. În plus de asta, toate aceste programe de integrare a emigranților, reparații aduse minorităților și fondurile pentru prestații sociale fragilizează o economie care începe să fie sufocată de datorii.

Ultimele inițiative ale Vestului în materie de relansare economică s-au dovedit baloane de săpun, precum mașina electrică (China a surclasat repede industria europeană și americană astfel încât a fost nevoie de taxe vamale de 100% în SUA iar consumatorii nu se mai înghesuie deja la mașini electrice după primul val de achiziții stimulate de marketing) sau mirajul AI.

În cel din urmă caz, eficența adusă de inteligrența artificială în procesele muncii se lasă așteptată, iar lumea pare să se fi lămurit că motoarele AI sunt doar un fel de Google mai ideologizat (exercițiu practic-încercați să întrebați succesiv Copilot, jucăria AI a Microsoft, dacă e bine să te mândrești că ești alb și dacă e bine să te mândrești că ești negru și comparați răspunsurile).

Istoria pare să se fi accelerat atât de mult încât la mai puțin de 35 de ani, practic o generație, de la căderea comunismului în Est, societatea din Vest a început la rândul său să gâfâie sub povara noilor ideologii, iar slăbiciunile economiei vin repede din urmă, așa cum și economia sovietică a dat o mână de ajutor la corectarea exceselor ideologice.

Ca și în comunism, cu cât excesele sunt lăsate să zburde mai mult iar dezechilibrele se acumulează în număr mai mare, efectul de pendul va fi cu atât mai pronunțat când schimbarea se produce.

Așa cum diferența de venituri și posesiuni între clase a produs, la un moment dat, egalitarismul forțat când lucrurile au scăpat de sub control, woke-ismul necenzurat ne poate aduce înapoi în tradiționalism, creștinism dogmatic și izolaționism antiemigraționist dacă se mai calcă mult pe pedala discriminării pozitive, incluziunii forțate și sfidării pe plan cultural (v-a plăcut ceremonia de deschidere a JO 2024?)

Noile invazii controlate ale barbarilor

Sa ne amintim cum a picat Imperiul Roman. 

Cu vitalitatea diminuata, cu natalitatea in scadere, romanii nu prea mai aveau chef sa lupte pe la frotiere pentru a stavili invaziile barbarilor. 

Au incercat o vreme sa colonizeze niste triburi, sa ofere cetatenie celor care se inrolau in armata tot mai dependenta de mercenari dar in final noi valuri de populatii invadatoare atrase de bogatiile acumulate in Imperiul au prabusit complet constructia romanilor.

Ma gandeam care o fi fost motivatia ascunsa a dislocarii populatiilor din Siria, Irak, Libia, Afganistan dupa declansarea unor conflicte mesterite de Vest acolo. Ar putea fi o invazie controlata a noilor migratori care sa vitalizeze in final o alta civilizatie occidentala in curs de extinctie? Natalitatea s-a prabusit in Vest, la fel sistemul de valori, obsesiile sexuale care erup acum ilustreaza bine declinul civilizatiei actuale, care nu isi mai poate gasi alte motivatii decat schimbarea de sex, recunosterea parteneriatelor civile, adoptiile homosexualte si, in curand poate, legalizarea pedofiliei.

Milioanele de musulmani care au navalit in Vest in ultimii ani echilibreaza natalitatea, aduc un alt sistem de valori, mai sanatoase, dinamizeaza societatile sclerozate din Occident. Dar asta de la a doua generatie in sus, pentru ca primul impuls este enclavizarea. Pentru a deveni agnostici ca vesticii ar trebui sa atinga mai intai un nivel decent de bunastare, ceea ce nu se intampla imediat.

Iar faptul ca noii veniti sunt in principal barbati, aduce noi probleme in societatile de adoptie.

Ce noroc ca avem si razboiul din Ucraina. Slavii de acolo sunt mai occidentali decat musulmanii importati in ultimii ani, au cam aceleasi valori ca vesticii, vorbesc pe limba lor, nu se enclavizeaza in prima generatie si sunt si prepondrent de sex feminin, spre bucuria barbatilor musulmani care aveau o problema in ultima vreme.

Fara sa ignor conflictul din Donbas din ultima vreme si inghesuirea Rusiei cu tot mai multe baze NATO, pana la urma importul de populatie de calitate mai buna poate fi una din motivatiile ocultate ale razboiului de acolo. 

Rusia si Vestul si-au negociat probabil avantajele-Rusia se alege cu o halca din Ucrania, cea mai bogata parte, Vestul are parte de cateva milioane de cetateni de calitate care sa-i imbunatateasca genele obosite iar Ucraina poate intra in NATO cu ce mai ramane din teritoriu dupa. 

Economia sa va fi insa la pamant si exodul populatiei va continua spre Vest si in anii ce vin, aferim!  

S-a incheiat telenovela Hidroelectrica. Si bogatii plang...de mila prostilor

Cateva observatii.

1. La inchiderea perioadei de subscriere cu discount de 3% pentru retail (joi) se ajunsese la o suprasubscriere de 3,6 x. Asta in 5 zile. In ultimele 2 zile si jumatate  ale ofertei, pana marti 4 iulie la ora 12, am avut suprasubscriere de 4.7. 

Cu alte cuvinte, micii investitori au vazut actiunile H20 mai mult ca un pariu speculativ, pentru discountul de 3% si multi se vor grabi probabil sa il marcheze la listare. Faptul ca multa lume a aflat joi ca va primi de 3,6 ori mai putine actiuni decat a ofertat si cu toate astea suprasubscrierea nu a avansat in urmatoarele 3 zile decat la 4,7 x denota ca vorbim mai mult de o speculatie decat de o investitie pe termen lung.

2. S-a pompat enorm, s-a pompat cu nesimtire. Inca de luni, din a doua zi a ofertei aflam ca exista deja suprasubscriere pe transa investitorilor institutionali, potrivit Bloomberg si Reuters. 

Apoi presa locala, pe surse, ne-a asigurat ca fondurile NN au subscris din prima zi la 112 lei, pretul maxim din intervalul de subscriere si ca investitorii cu experienta cred ca pretul final va fi la 105 lei sau chiar 112 lei. 

Apoi s-a pus intrebarea nevinovata daca nu cumva va fi inchisa oferta anticipat din cauza cererii mari.

Apoi am aflat din nou de la Bloomberg ca pretul pe transa jucatorilor mari a ajuns la 103-104 lei inca de luni dimineata. 

Apoi liniste si, surpriza mare surpriza. Pretul final a fost 104 lei. Cu alte cuvinte, in ultimele 2 zile nu prea a mai subscris nimeni din cei mari sau Blommberg a fost dezinformat luni. 

3. In niciun IPO mare nu am mai aflat inainte de inchidere cat de mare e subscrierea pe transa investitorilor mari si la ce preturi pun acestia ordinele. Despre speculatiile ca pretul va ajunge la 105 sau chiar 112, ce sa mai zic, jalnice. 

De fiecare data, jucatorii mari isi plasau ordinele in ultimele zile sau chiar ore. Faptul ca li s-a pus ariciul pe portfel in ultimele zile ale IPO-ului Hidroelectrica e greu de imaginat (poate doar daca noile subscrieri au fost anulate de revocari ale ordinelor vechi, posibilitate prinsa in prospect...)

Fac un pariu pe aceasta cale cu toti cei interesati de fenomenul bursier-peste un an, pe vreme asta, pretul H20 va fi semnificativ sub IPO. Dao o bere tuturor castigatorilor....

Se pregateste o teapa cat casa dupa listarea Hidroelectrica....

Am spus ca actiunile sunt bune dar nu rup totusi gura targului dat fiind profitul exceptional dar greu repetabil din 2022 pe baza caruia sunt construiti multipli bursieri din oferta si faptul ca pietele externe sunt intr-un soi de euforie greu de inteles in prezent, deci loc de scadere a pretului actiunilor in lunile/anii de dupa IPO-ul Hidroelectrica ar fi din belsug...

Si ce aflam noi zilele astea pe surse?

1. Presa noastra ne anunta ca, potrivit Reuters si Bloomberg, pe transa investitorilor institutionali oferta ar fi deja subscrisa din prima zi. 

2. Nu doar ca oferta a fost deja subscrisa, dar sunt jucatori mari precum fondurile de pensii NN care au subscris din start, sute de milioane de euro, la pretul maxim al intervalului de subscriere, de 112 lei. 

3. Mai mult, apar declaratiile unor brokeri, pe surse si ele, care vad un pret de inchidere de 112 lei, adica maximul posibil pentru FP.

-Cand ati mai citit despre situatiile subscrierilor investitorilor institutionali inainte de inchiderea unui IPO? Si unde, pe Bloomberg si Reuters cica...Pana acum, aveam acces la situatia retailului si asta era. 

-Cand ati mai citit despre pretul la care au subscris jucatorii institutionali inainte de inchiderea unui IPO? Cumva niciodata?

Lucrurile par setate astfel incat IPO-ul sa se inchida cat se poate de bine pentru FP, la pretul maxim din oferta, iar scurgerile din media vis a vis de gradul de subscriere si pretul la care pluseaza institutionalii vor sa genereze un soi de isterie care sa faca posibila inchiderea la 112 lei, eventual cu suprasubscriere pe toata oferta.

Scenariu. Oferta se inchide la 112 lei iar pe transa de retail se suprasubscrie grosolan. La listare, baietii destepti pun un capac pe la vreo 120 lei, astfel incat sa taie elanul primilor investitori dornici sa isi marcheze discountul obtinut si asteapta apoi ordinele celor care nu au mai prins in oferta cate actiuni au vrut. Pretul se dezumfla apoi treptat, orele si zilele urmatoare, dar baietii destepti de categoria usoara au marcat deja profitul...Baietii destepti de categorie grea vor marca ulterior, iesind din actiunile FP (Hidroelectrica reprezinta 75% din activele FP), actiuni pe care le cumparasera inainte de listare Fondului la 10-30% din valoarea nominala....

Toata lumea ciocneste un pahar pe 4 iulie, ziua SUA si ziua cand se inchide oficial IPO-ul Hidroelectrica. Cine va cumpara actiuni Hidroelectria prea scumpe dupa listare, isi ciocneste si el capul de gard....

Despre IPO Hidroelectrica, primele impresii (23.06, ora 8.20)

De azi debuteaza la BVB oferta publica de vanzare a actiunilor detinute de FP la Hidtroelectrica (19% din actiunile companiei). Cat de atractiv e pretul de subscriere, situat intre 94 si 112 lei/actiune? 

Sa ne uitam la profiturile din ultimii 3 ani. In 2020 Hidroelectrica a raportat profit net de 3,5 lei/actiune, in 2021 de 7 lei actiune iar in 2022 de 10 lei actiune. 

Asta echivaleaza cu un raport pret/profitul pe actiune de 9,4-11,2 lei cu profitul din 2022, 13,4-16 cu profitul din 2021 si 26,8-32 cu profitul din 2020. Ce s-a intamplat in acesti ani?

In 2020 am avut pandemia si lock down-urile, deci consumul si implicit vanzarea de energie au fost pe minime, in 2022 am avut explozia preturilor (pana la 3.000 lei/MWh in Romania in august 2022) pe fondul speculatiilor legate de razboiul din apropiere. 

Deci 2 ani cu circumstante exceptionale, probabil greu de repetat, si un an relativ normal, mai apropiat de mediile multianuale viitoare (2021).

Daca ar fi sa privim deci investia in actiunile Hidroelectrica ca un pariu pe termen lung, e normal sa ne-o imaginam ca un plasament cumparat la multipli PER de 13-16, precum se prezentau lucrurile in 2021. 

Nu e scumpa, dat fiind profilul activitatii (energie regenerabila), dar nici ieftina, dat fiind pretul de vanzare. In mod cert, cine are rabdare, se va trezi cu actiunile la un pret mai bun anii ce vin. 

Ca o comparatie, Verbund care se ocupa tot cu Hidrocentralele in Austria are un PER acum de 14. 

Compania austriaca are insa cateva avantaje in raport cu Hidroelectrica-calitate a managementului superioara (privat vs stat, sa ne amintimi ca Hidroelectrica, desi o companie foarte buna, a fost la un moment dat in insolventa), nu este vulnerabila la impunerea unor politici de pret cu puternica amprenta sociala precum Hidroelectrica, Austria nu se afla la fel de aproape de conflictul din Ucraina precum Romania, deci apetitul investitorilor de calibru e mai mare acolo.

Sa mai mentionam la Hidroelectrica si o politica de investitii prin indatorare (90% este rata asumata de distributie a dividendelor) care ar putea crea probleme pe termen lung. 

Repet, Hidroelectrica este o companie buna, care ar merita inclusa in orice portofoliu cu expunere pe Romania, dar care va putea fi cumparata la un moment dat mai ieftin decat in IPO-ul de fata. 

Rezultatele din 2022 sunt greu repetabile, pretul energiei a scazut abrupt intre timp, statul a reglementat mai dur pretul de vanzare catre distribuitori si furnizori (450 lei/MWh), nu stim cum evolueaza seceta (anul trecut Hidroelectrica a vandut cu 30% mai putina energie din aceasta cauza, anul acesta se pare ca ploua mai mult dar cine stie cum vor fi anii 2024, 2025, etc). 

Implicit, pretul din IPO nu are alonja prea mare pentru cresteri pe termen scurt-oferta este mare pentru piata locala (deci cererea post IPO va fi anemica), profitul nu are motive sa creasca in urmatoarele trimestre fata de valorile din 2022 astfel incat am putea vedea si corectii destul de repede....

Remarcati si momentul in care isi vinde FP detinerea sa-in cel mai bun moment de piata, pe un profit exceptonal dar greu repetabil al Hidroelectrica si o revenire nesperata a pietelor externe in 2023. Inainte de a va bucura ca veti cumpara "ieftin" actiuni Hidroelectrica, asa cum o sa va tot repete obsesiv media in urmatoarele saptamani, ganditi-va ca managerii FP sunt la fel de incantati ca voi ca pot vinde la aceste preturi (si vor sa vanda tot nu doar un pachet din detinerea lor) si e foarte posibil ca ei sa rada mai bine la urma....

Merita deci cumparate actiunile in IPO? Da, dar numai in ideea ca incepeti sa va construiti un portofoliu pe termen lung (deci in niciun caz cu toti banii din dotare), piata le va aduce si mai jos decat in aceste zile, rabdare si tutun...

Legat de greva profesorilor.....

Stiu profesori exeptionali, care chiar transpira suplimentar orelor de curs pentru a deschide mintile si inimile elevilor din dotare, stiu si profesori care pe langa dezinteres fata de materie reusesc sa bifeze si prezente rare la ore, tolerati de directori/inspectori cu lejeritate. Deci lucrurile sunt impartite. 

Unii chiar merita un spor la leafa, altii ar merita niste taieri, inclusiv din schema. Cum ii separi? 

Sistemul nu incurajeaza performanta, interdisciplinaritatea si gandirea critica in ansamblu-vezi disparitia tezelor, reducerea numarului de ore la istorie, aparitia unor materii inutile sau chiar nocive, etc. Iar majoritatea profesorilor se complac. 

Scolarizarea cu orice pret pune umarul la randul sau la distrugerea atmosferei din clasa si a motivatiei de a invata pentru colegii elementului perturbator-pentru a exmatricula un elev cred ca e nevoie ca acesta sa comita o crima, altfel e reprimit inapoi indiferent de gravitatea faptei (aud ca elevii care mimau actele sexuale cu o profesoara abulica, dati si la TV la un moment dat, au primit mustrare scrisa).

Elevii la randul lor au IQ-uri din ce in ce mai mici, efect si al pandemiei care i-a tinut departe de scoala si cu nasul in ecranele telefoanelor dar si a tehnologiei noi care spala creierele si blocheaza tentativele de a rationa in pasi (Tik Tok-ul e cel mai bun exemplu).

In concluzie, salvarea e individuala. Marirea salariilor nu va creste calitatea gradului de invatamant cata vreme nu se schimba programele, modul de organizare in scoli si legislatia aferenta (noile legi ale educatiei sunt glume proaste). Pentru a avea acumulari calitative ar trebui ca managementul sa aiba acumulari cantitative in ceea ce priveste mandatul. Cum sa cresti calitatea actului de invatamant cu cate un ministru care isi pastoreste domeniul cel mult un an?

Profesorii de calitate vor reusi pana la urma sa isi monetizeze eforturile fie in sistemul privat, fie in urma meditatiilor (daca nu au ghinionul sa aibe materii la care nu se da examen). Parintii care sunt interesati cat de cat de soarta copiilor vor incerca sa-i directioneze spre scolile unde astfel de profesori sunt in numar mai mare sau sa compenseze cu educatia de acasa lipsa lor la scoala. 

Daca ar fi dupa mine as acorda acum sporuri profesorilor care pregatesc olimpici, care au un numar cat mai mare de note peste 9 la evaluarile nationale si Bacalaureat. As reintroduce sistemul eliminarilor pentru acte de indisciplina si huliganism-3 zile, 1 saptamana si eliminarea din sistem pentru abateri repetate. As rescrie programele pentru a acorda importanta mai mare istoriei, dezvoltarii gandirii critice, interdisciplinaritatii si as elimina flatulentele la moda precum educatia sexuala si saptamanile verzi. 

Iar cand sistemul educational ar fi pus cat de cat pe roate in ceea ce priveste programele, modul de organizare, eficienta si performanta, m-as gandi sa platesc si salarii mai mari cadrelor didactice. Altfel, cata vreme scoala a ajuns un soi de baby-sitting institutionalizat, buna sa spele creiere si nu sa deschida miniti, veniturile mai mari ale profesorilor nu vor genera niciun profit pentru actul de educatie in sine. Sigur, va creste cererea din economie daca sunt majorate salariile profesorilor, se va simti in PIB, doar la PIB ne inchinam in capitalism, nu?