Ați observat că dobânzile
creditelor bar bătute în cuie în ciuda declarațiilor oficialilor privind
sprijinirea creditării și revenirii economiei? Remarcați noi taxe răsărite
peste noapte (costuri noi de administrare, vămuirea banilor ce-ți intră în
contul curent)? Vă întrebați de ce nu se pot plăti cu cardul facturile de
utilități nici la ghișeul băncii emitente? Cum de poți fi obligat de
recuperatorii de creanțe să rambursezi mai repede un credit la care oricum
aveai probleme cu ratele lunare? De ce țin bancherii cu dinții de clauzele
abuzive și cum de nu poți negocia aproape niciodată clauzele dintr-un
contract-tip de creditare?
La puțin timp după falimentul
Lehman Brothers, șeful Goldman Sachs, un fel de Pontifex Maximus al piețelor de
capital, încerca să dreagă onoarea colegilor salvați cu bani publici afirmând
că “bancherii fac munca lui Dumnezeu” (de parcă Atotputernicul n-are altă
treabă decât să umfle bulele speculative). Acum, la mai bine de 4 ani de criză,
în timp ce România s-a transformat din “paradis al creditării” în “purgatoriu”
pentru bănci (20% sunt împrumuturile neperformante), facem rezumatul
practicilor nesănătoase ale băncilor în relația cu clienții.
1.Sufocarea bunului
platnic
Dacă afirmăm că sunt mari
costurile creditului în România, după ce marile bănci centrale au dat jos
rânduri de dobânzi ducând ratele de politică monetară la minimele istorice ni
se va replica, poate, “dovezi, nu vorbe!”.Ce părere aveți de faptul că DAE
pleacă de la 12% la un împrumut în euro de nevoi personale în Romania? Asta în
condițiile în care Euriborul e în jur de 1%? Da, știu, riscul de țară,
băncile-mamă cu probleme, bla, bla. Ia să vedem cât de ieftin e același
împrumut de nevoi personale în lei…Păi, pleacă de pe la 12% (împrumut de 10.000
lei pe 5 anin) și ajunge la peste 20% în unele cazuri. Cât e dobânda BNR,
5,25%? Păi cum să iei arginții cu 5,25% dobândă cu o mână, și să îi dai cu alta
de 2-3 ori mai scump? E mai scump să te împrumuți acum în România decât înainte
de criză și asta din cauza celor 20% credite neperformante la nivel de sistem
(asta e media, unii au mai multe sub preș-vezi BCR cu 30%). De creditul Prima
Casă nu pomenesc, e ușor să dai împrumuturi cu față ceva mai umană când poți
pune riscul pe umerii statului. Clienții buni plătesc acum pentru rău-platnici
și afurisesc în gura mare banca. Crede cineva că vor mai dori aceștia să audă
de bănci, credite și al te lucruri necurate când vor scăpa de hangarale? “În
acest moment, costul riscului are o pondere mai mare decât cea a refinanțării
în bucătăria unui creditor, iar aici includ atât povara neperformantelor vechi,
cât și creditele nou acordate care pot deveni unele cu probleme mulțumită unei
legi a insolvenței mult prea permisive” spune Ionuț Dumitru, președintele
Consiliului Fiscal și economist-șef Raiffeisen Bank. Cu alte cuvinte, cea mai
mare felie din costul unui împrumut revine acoperirii cheltuielilor cu
creditele foste (și viitoare) neperformante, una mai mare decât cea a
cheltuielilor cu dobânda la care banca face rost de fonduri. Pentru un răspuns
mai exact am încercat să merg direct la sursă, mai exact la BNR. “Cine ar putea
calcula ponderea cheltuielilor cu creditele cu probleme ale băncilor în costul
actual al împrumuturilor”? se întreabă retoric Adrian Vasilescu, consilierul
guvernatorului BNR. “Oricum, vă rog să nu le mai spuneți “neperformante”, la
nivelul UE se recomandă termenul “depreciate”subliniază Vasilescu. Am dorit să
aflăm și părerea șefului ARB, Radu Grațian Ghețea, referitor la costul actul al
creditului. Domnia sa ne-a retezat-o scurt și definitiv “Exclus. Sunt într-o
ședință!”
2. Îmbuibarea. Cu clauze
abuzive
Odată cu intratea în vigoare
a noului Cod de Procedură Fiscală datornici cocoșați de obligațiile față de
bănci primiseră o veste bună. Asociațiile de Protecție a Consumatorilor pot da
în judecată o bancă, cerând anularea contractelor-tip dacă un singur client
obține în justiție o decizie favorabilă contestând clauzele abuzive dintr-un
contract. Ce om cu frica lui Dumnezeu ar putea să afirme că o clauză abuzivă
diintr-unu contract ar putea fi absolut în regulă în altul identic? Domnul
Grațian Ghețea, președinele ARB, considera însă că fiecare contract ar trebui
trecut printr-un proces separat, pentru că un contract bancar e ceva abstract,
noțiunile și principiile sale sunt inaccesibile înțelegerii multora și ar fi
bine ca mai multe instanțe să se pronunțe pentru a elimina erorile. Iar dacă se
ajunge totuși ca legea să fie respectată, așa cum reglemetările europene o
cereau de mult (între timp Guvernul, la presiunile lobby-ului bancar, prin
portavocea FMI-ului a obținut o amânare până în iulie), doar ANPC nu și
organizațiile private ale consumatorilor ar trebui să acționeze în instanță
băncile cu clauze abuzive în contractele-tip. Sufocate de datorii, 6% dintre
companiile românești active sunt acum în insolvență. Vă dați seama câte
persoane fizice s-ar fi declarat în faliment în condițiile în care cam 1 din 5
credite are probleme acum (fără să le punem la socoteală pe cele scoase din
bilanțuri)? Nu vă forțați imaginația, în România nu s-a vrut o lege a
falimentului personal iar punctul de vedere al bancherilor s-a impus ca de
fiecare dată. În condițiile spargerii unei bule a creditului, când 6% din firme
se pregătesc de faliment (peste 90% din insolvențe sfârșesc în faliment spune
avocatul Gheorghe Piperea), căte bănci și-au închis poțile în România? Cumva
nici una?!
3. Jumulirea conturilor
curente
Sună cam pretențios, am vrut
să vorbesc însă de pofta nestăpânită a bancherilor de a taxa orice cont curent
mișcă pe sub nasul lor. Pe mine CEC-ul (da, am vrut să fiu taxat de statul
roman dacă tot e să pierd bani la bancă) m-a anunțat cu ceva timp în urmă că
umează să îmi ia 2,5 lei ca administrare de cont. Dar ce, contul meu curent a
devenit brusc handicapat, nu mai e în stare să aibe singur grijă de el ca până
acum? În urmă cu câteva zile CEC-ul mă anunța că ma va taxa și pentru
transferurile care mi se fac în cont. Ce mare lucru ați putea spune, niște
rentieri cărora li se varsă în cont banii periodic n-ar trebui să se plângă
pentru niște sume modice oprite d de bancă. Da? Ia gândiți-vă dacă nu cumva
intrați în aceeași categorie în momentul în care primeți salariul în contul de
la CEC. Adică, după ce că ai comision la retragerea de la bancomat, la
administrarea contului curent, mai ți se rețin bani și când îți virează
angajatatorul chenzina. Dar dacă spui că ai vrea să fii plătit “cu bani în
mână”, nu prin cont, lumea financiară te privește superior-“înapoiatule!”. Mai
grav e când ești atras cu o oferta promoțională și apoi te trezești cu
comisioane-surpriză, cum a pățit mama la Raiffeisen cu banii de pensie. Bine că
nu retrageți bani de la BRD-veți fi taxați cu 4 lei plus 1% din suma scoasă. Nu
știu cum ați numi asta elegant, dar în limbaj biblic e “luxurie”, adică “pofta” nestăpânită de
a nu lăsa nici un bănuț nevămuit care îți trece prin bancă.
4. Refuzul cardului la
ghișeu
Banul (electronic) pare să
fie ochiul dracului tocmai la bancă
Aveți de plătit facturi, ceva
rate și nu aveți bani cash la dvs? Vă întrebați de ce n-ar fi posibil să
utilizați cardul emis de banca respectivă pentru a vă achita de datoriile
lunare? Nu vă gândiți la chestii abstracte, de pildă la dorința băncii de a
abbsorbi cash-ul care se obține mai greu decât banii electronici de la BNR. Adevărul
este că băncile nu acceptă plata cu cash la ghișeu din simplu motic că vor să
te determine să foloșești cardul pentru a scoate numerar, operațiune care se
taxează de regulă cu minim 0,2%. Annual se retrag peste 25 de miliarde de euro
de la ATM-uri ceea ce înseamnă peste 50 de milioane de euro pentru băncile
posesoare, asta dacă vom calcula cu un comision de 0,2%. Bani obținuți
ușor.
5. Frăția de cruce cu recuperatorii
“N-am reușit să-mi plătesc la
timp ratele la BCR iar creditul meu a fost cumpărat de Kruk. M-a sunat cineva
de acolo să-mi spună să negociem graficul de rambursare, dar dacă nu dau toți
banii într-un an o să vorbesc cu doamna executor” îmi povestea o cunoștiință
care avea un împrumut cu o scadență mai mare de 3 ani în momentul livrării sale
recuperatorilor. Ca să scoată din bilanțuri creditele cu probleme și să nu mai
fie nevoite să facă provizioane, multe bănci au decis să vândă portofolii
întregi la costuri modice (5-10% din valoarea unui credit de nevoi personale,
15-20% la ipotecare). Recuperatorii n-au însă probelemele de imagine pe care și
le face banca, nu se tem prea tare de opinia publică, ba chiar le prinde bine
postura de zbir nemilos astfel încât forțează nota, strâng cu ușa debitorii.
“În cazul creanțelor cesionate (vândute ) de către instituțiile
financiar-bancare sau non-bancare, noul proprietar al creanței va stabili noi
termeni contractuali. În cazul creanțelor colectate pe bază de mandat,
condițiile contractuale nu se modifică, deoarece colectarea se face pe o perioadă
determinată de timp” ne-a spus Cosmina Marinescu,
Director Operatiuni Kruk Romania. Cu alte cuvinte, nimic nu-ți
garantează că nu vei fi strâns cu ușa să aduci banii de 3 ori mai repede, în
condițiile în care nici înainte nu făceai față cu plățile. De ce este permisă
cu atâta ușurință vânzarea de portofolii de credite în condițiile în care banca
nu se confruntă cu probleme majore? este însă o întrebare la care BNR ar trebui
să răspundă. Cu câteva luni în urmă i-am povestit managing directorului EOS KSI,
Georg Kovacs despre o scrisoare a companiei de recuperare a creanțelor ajunsă
la noi, în care un debitor al unei companii de telefonie era ofertat de EOS cu
o reducere “promoțională” a datoriei cu 50% în cazul plății imediate, în
condițiile în care aceasta fusese majorată tot cu 50% ca penalități după
trecerea datei de prescripție. “Nu e normal, o să mă interesez, vă rugăm să ne
semnalați astfel de cazuri” mi-a spus Kovacs atunci, acceași invitație v-o
adresăm și noi.
6. Inflexibilitatea
Ați încercat să negociați
vreodată prevederile dintr-un contract-tip de credit la o sucursala bancară? Să
ne povestiți cum ați reușit asta, în 99% din cazuri ești privit cu
superioritate și refuzat politicos. Funcționarii mărunți dau dovadă de o
inflexibilitate uriașă când primesc solicitări de la clienți (”ce scrie în
contract se decide la Centru”) în acest sens iar existența contractelor-tip cu
clauze abuzive li se datorează și lor. Dacă ar fi existat o presiune de jos în
sus în vederea modificării, nuanțării și individualizării acestora, poate că
n-am mai fi vorbit de atâtea procese pe rol.
7. Complexele de
superioritate
În termeni biblici
“superbia”. N-am văzut încă bancherul “popular” care să vorbească pe limba
omului de rand și să se poarte ca atare. Vezi jargonul păsăresco-financiar
învârtit în toate ieșirile publice ale bancherilor și înaltelor capete din BNR.
Un fel de “nu ne amestecăm cu vulgul, nici măcar nu vorbesc pe limba noastră”.
Combinație de aroganță, sentimentiment de castă, mimarea ultra-specializării.
De asta ni se pare că avem nevoie de traducător din Isărescu, varianta
română-română.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu