Ministerul Terorismului

Halucinantă declarația lui Barack Obama după izbucnirea PRISM-gate: “Nu poți avea simultan 100% siguranță și 100% intimitate”. Nu cumva marii beneficiari ai luptei anti-teroriste-companiile de armament și serviciile de securitate-înghit mai mulți bani decât un eventual mini-plan Marshall pentru îmbunătățirea vieții în focarele de islamism radical?

În romanul lui Orwell, 1984, exista un minister al Adevărului care orchestra propaganda și un minister al Păcii care se ocupa cu războiul. Iată că azi avem un minister al Terorismului care se ocupă cu supravegherea tuturor cetățenilor. Fenomenul a căpătat o dimensiune globală pentru că interceptările din SUA (programul PRISM al discretei agenții NSA) ne afectează pe toți. NSA are acces cam la orice mișcă în sistemele de telefonie și în spațiul web american, având linii directe de acces la serverele marilor provideri de internet. Cum și în spatele serviciilor oferite de firme din alte state se află hostingul (găzduirea) oferit de marii furnizori din SUA, ochii viglenei NSA pot privi și în conturile tale din România.

Când scandalul a izbucnit în SUA în urma dezvăluirilor din The Guardian și Washington Post, Barack Obama a declarat nonșalant că “nu poți avea 100% securitate și 100% intimitate”. Cu alte cuvinte, este un cost al siguranței ce trebuie plătit. Dacă cineva ar fi sugerat o asemenea idee înainte de atentatele din 11 septembrie, ar fi părut o ipoteză fantezistă. Văd însă că au apărut prompt sondaje care arată că majoritatea americanilor sunt de acord să plătească prețul. Ce se întâmplă însă dacă felia cedată din intimitatea fiecăruia se dovedește insuficientă, dacă apar noi atentate? Se va supralicita cu o felie din liberatea de expresie, de asociere, de mișcare? Încet-încet lumea începe să semene cu romanele lui Orwell, deosebirea esențială fiind că în lumea occidentală există încă pâinea și circul cotidian ce fac suportabilă privirea lui Big Brother. Cel puțin deocamdată.

Poate că noul scandal izbucnit în SUA ne va face însă să ne întrebăm dacă nu cumva marii beneficiari ai isteriei anti-teroriste-companiile de armament (vezi invaziile din Irak și Afganistan) și serviciile de informații (câți știau de NSA până acum?)-înghit mai mulți bani decât combaterea cauzelelor anti-americanismului și anti-occidentalismului. Mă refer aici la un mini-plan Marhall pentru reducerea sărăciei în focarele de islamism radical. Ca să nu amintesc că o condamanare a abuzurilor evreilor în teritoriile ocupate și presiuni constante (nu doar mimate) din partea americanilor pentru o rezolvare diplomatică a situației din zonă ar ajuta mai mult decât antenele NSA lăbărțate în viața privată a tuturor. Am în vedere de asemenea promovarea schimbului cultural în loc să le parașutăm arabilor doar filosofia hamburgerului. Eu unul m-aș bucura ca băncile occidentale să preia din practicile băncilor islamice, ce aleg parteneriatul cu debitorul în loc să-l privească doar ca o vacă bună de muls (ce bancă locală ar fi finanțat plasma cumpărată prin credit cu buletinul dacă-l privea ca o achiziție proprie?),  dacă săracii occidentului ar fi ajutați de societate precum săracii din lumea arabă așa cum ar fi de aplaudat însușirea în lumea islamică a gândirii critice care se poartă în Vest.Dar asta nu se obține cu pușca unchiului Sam la tâmplă.

Nu vreau să alunec pe panta conspiraționismului care vede în Terorism adversarul căutat de Nato pentru a-și justifica existența și pretextul fericit pentru serviciile de securitate pentru a-și umfla bugetele. Observ însă efectele post 2001-invazia statului în sfera privată, retrângerea libertăților individuale în paralel cu radicalizarea suplimentară a lumii islamice (credeți că irakienii îi iubesc acum pe americani?). Întorcându-ne la oile noastre, remarc cum bugetul SRI a cunoscut majorări chiar și în anii de recesiune iar numărul de agenți e secret de stat. Cum în lupta anti-teroristă are rezultate modeste (teroriștii nu prea știu unde e România pe hartă) iar în lupta anti-corupție este dublată de alte instituții ale statului, SRI și-a găsit în sfârșit un adversar de calibru: fosta Securitate. Dă-i și luptă neicușorule, că leafa merge!