Gunoiul de sub preșul Statisticii

Pe 4 iulie vom afla că trăim mai bine (vezi PIB/locuitor) în ciuda unei ponderi mai mari a șomerilor. Spre încântarea Loteriei, media trâmbițează iminența acordării potului de 8 milioane euro la 6/49 deși numărul variantelor jucate abia a ajuns la 12% din total. BNR ne explică că economia a băgat băncile în recesiune și nu viceversa iar cele 20% din credite neperformante înseamnă…bănci sănătoase.

INS va anunța la începtul lunii viitoare rezultatele recensământului. Victorie, ne va crește PIB-ul pe locuitor, vom urca câteva poziții în clasamentul pe națiuni! Asta nu înseamnă însă vom intra și pe radarele investitorilor. O economie cu declin demografic, cu perspectiva scăderii puterii de cumpărare odată cu eliminarea prețurilor subvenționate la utilități în următorii ani pune pe fugă capitalul (orientat preponderent spre consum de veme ce producția domiciliază momentan în China). Vezi boom-ul economiei turcești, unde sporul populației și lipsa angajamenelor față de UE nu crează astfel de probleme.

Marele premiu de 8,4 milioane euro la 6/49, popularizat isteric în media, rămâne în continuare la bătaie, în ciua senzației induse că apariția unui câștigător e iminentă. Adevărul este că duminica trecută s-au jucat doar 1,65 milioane de variante din cele 13,98 milioane posibile, ceea ce face ca șansele de adjudecare a câștigului la cateoria I să fie sub 12%. Vă dați seama cât de puțini români mai cred în basmele Loteriei de vreme ce la aproape 7 luni de la acordarea precedentului câștig la categoria I (15 noiembrie) numărul variantelor jucate abia a urcat la 12%? Cum mai bine de jumătate din încasări revine organizatorilor, cu cât este isteria media mai mare și potul mai gras, cu atât profitul Loteriei e mai umflat. Cu alte cuvinte, Loteria câștigă cu atât mai mult cu cât apariția marilor câștiguri e amânată mai mult (cele mai mari încasări se fac când valoarea premiilor urcă).

Într-o discuție de acum câteva zile cu domnul Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, am aflat că economia a băgat băncile în recesiune și nu viceversa (“multe companii n-au mai avut piețele de desfacere de dinainte de criză, multe persoane fizice s-au trezit cu veniturile ciuntite-de aici neperformantele băncilor”), că România n-a avut o bulă a creditului (“ce bulă este aceea cu doar 200.000 de credite ipotecare?”) iar explicația inexistenței unui faliment bancar, în condițiile în care 6% din companii sunt în insolvență iar peste 20% din împrumuturi neperformante este..soliditatea sistemului bancar.

Adevărul este că neperformantele nu sunt doar 20% din total, ci sensibil mai multe (poate 30%), dacă am lua în considerare externalizările agresive, cesionarea de creanțe în favoarea unor vehicole create ad-hoc în curtea băncilor speriate de volumul provizioanelor ce urmau să fie constituite. Iar faptul că nu avem bănci falimentare în condițiile în care micii debitori gâfâie nu se datorează solidității companiilor financiare ci…dilatării masei monetare în vremuri de criză. Companiile și persoanele fizice n-au la dispoziție împrumuturile BNR cuc are să-și acopere găurile. Iar faptul că n-am avut decât 200.000 de credite ipotecare, în ciuda…BNR (vă amintiți de normele de relaxare a creditării din 2007?) nu scuză numărul de câteva ori mai mare al creditelor de nevoi personale cu ipotecă, mulțumită cărora destui și-au pierdut casa proaspăt renovată cu bani de la bancă.

Modul în care statistica ne prezintă datele despre inflație și somaj reprezintă alte denaturări ale realității. Cea mai dureroasă este bineînțeles în cazul prețurilor, mai ales că ne așteaptă valuri de creșteri ale facturilor la utilități până în 2018. Cum calculul inflației pornește însă de la coșul mediu de consum la nivelul gospădăriilor din urban și rural, iar la țară utilitățile cam lipsesc, eventualele indexări și alocații pentru consumatorul vulnerabil de la oraș vor fi mai mult praf în ochi. Iar la capitolul șomaj, cifrele mici ale României n-ar trebui să eclipsese cifrele minuscule la capitolul număr total de angajați.