Există alternative la tabloidizare*?

Presa generalista se mișcă între tabloidizare și talibanizare. Două soluții comode care ne scutesc de căutarea unor răspunsuri la întrebările cititorilor și a soluțiilor la problemele lor.

Tentația tabloidului ține de resorturile comparației cu situația altuia. Mica bârfă are rol de socializare în comunitate dar oferă și un set de rezolvări la problemele zilnice prin raportare la soluțiile găsite de alții, personaje cu notorietate în general. Iar asta livrează și ziarele cu multe poze și text puțin. Evenimentele din viața vedetelor tratate generos de tabloide sunt devorate de mulți pentru că le oferă ocazia de a trage concluzii aplicabile la situația lor. „E Bănică jr misogin? Le tratează prost pe femei?. Foarte bine, deci nu sunt singurul în situația asta, nu numai eu simt că femeile îmi adulmecă doar banii, că sunt isterice și incapabile să poarte o discuție serioasă”. Până la urmă, câți mai observă că Bănică jr (Bahmuțeanca, Adi Minune, Zăvoranca, etc) nu sunt totuși reprezentativi pentru situația lor, că nu pot ține loc de repere fiind vorba de personaje și situații de viață complet diferite?

Alternativa la tabloid a ajuns, odată cu criza, talibanizarea. Talibanii de presă au convingeri ferme, susțin o cauza bine conturată (stânga sau dreapta, basismul sau antibasismul), nu bagă în seamă nuanțele și nu-și pun, aparent, prea multe întrebări. Campaniile negative vând încă bine, cu diferențe de ton și limbaj demonizarea adversarilor (ridicarea în slăvi a patronilor sau protejaților politici e contraproductivă), descărcarea vidanjelor în capul acestora, exagerările, acuzele „pe surse” fără o minimă documentare care să includă și părerea celui „demolat” fac parte din peisaj. Din pacate, talibanismul nu vinde bine (tirajele scad) si nici audienta nu da in clocot.

S-ar putea face și altfel de presă? Care să pună în plan secund stilul militant și subiectele ușoare? O presă cu o dimensiune educativă și formativă, care să încerce să ofere răspunsuri la întrebările cititorilor, soluții la problemele lor, care să repovesteasca lumea pe înțelesul celor mulți? Mă refer aici la echipe redacționale relativ numeroase, plătite la timp, care să nu fie suprasolicitate cum se întâmplă în prezent. Oameni care să poată documenta temeinic o anchetă, o analiză, care să pregătească bine un interviu, nu să le livreze cu sufletul la gură într-o singură zi. Jurnaliști cu un anumit background pe domeniul respectiv, cu o anumită viziune asupra sa, cu surse și repere, capabili să exprime un punct de vedere asupra tendințelor și nu doar reproducători de păreri nefiltrate ale altora. 

Pentru o astfel de presă e nevoie că cineva să își asume însă să piardă bani. Și asta fără speranța că îi va recupera altfel-promovându-și afacerea, descurajându-și adversarii ori justiția sau find recompensat pentru trompetele media puse la dispoziția partidului. Nu poți plăti cu 1.000 de lei pentru știri pe bandă rulantă la on-line și cu 2.500 lei pentru print oameni care pot radiografia profesionist un domeniu. Nu le poți cere să vina la 9 dimineață și să plece la 9 seara pentru a face economii de personal. Și nici nu te poți aștepta să închidă ochii când le ceri să nu dea în afacerile patronului, în prietenii săi politici, să apere alte interese decât cele ale cititorilor, să fie altceva decât o voce critică în slujba interesului public. Vorbesc de pierderi pentru că e greu de crezut că subiectele mari nu vor fi furate de tot soiul de site-uri pentru a fi repovestite sau de televizuni pentru a fi comentate astfel încât o parte din cumpărători să aștepte cuminți informația gratuită, la mâna a doua.

Fără un astfel de mecenat în presă, cât timp nu apar oameni care să fie dispuși să piardă bani pentru a oferi societății puncte oneste de vedere într-un ocean de marketing, manipulare politică și apărare a intereselor corporatiste, slabe speranțe să existe alternative reale la tabloidizare. Și asta pentru că realitățile ultimilor 4-5 ani ne demonstrează că informarea corectă și educarea publicului nu pot fi lăsate pe seama platformelor Blogger, Wordpress, Facebook sau Twiter. Marea majoritate a bloggerilor economici pe care îi urmăream în urmă cu 4-5 ani au cam dispărut sau scriu extrem de rar (businessday.ro, himeryon.ro, romaniadeieri.ro, riscograma.ro, etc). S-au sufocat, s-au blazat, consideră că au spus ce aveau de spus și că nu mai merită efortul. Iar facebook-ul sau twiterul sunt mai mult spații pentru a debita un soi de maxime și cugetări, bune pentru a-ți vinde imaginea și nu pentru analize sistematice oferite gratuit

*Acest text mi-a fost scos de pe site-ul Romaniei Libere pe motiv ca este prea...superficial. In subsidiar, ca nu are atitudinea potrivita. Urma sa intre in ziarul de maine (print) in categoria Opinii-o rubrica ce presupune de regula expunerea unui punct de vedere pe scurt si nu analize stufoase pe un domeniu.