Ce se intampla dupa ce profiturile bancilor ating un maxim? Boom-ul creditarii asfixiaza relativ repede economia reducand cererea dupa ce consumatorii s-au supraindatorat (observati efectele fostului credit cu buletinul asupra achizitiei de mobila si electrocasnice din acest moment). Asumarea de riscuri exagerate de catre bancherii in goana dupa bonusuri ii va determina apoi sa majoreze discretionar dobanzile clientilor buni platnici pentru a compensa pierderile cu provizioanele (vezi fenomenul subprime, pataniile posesorilor de carduri de credit, a titularilor creditelor de nevoi personale, etc). Solutia? Responsabilizarea cu forta a bancherilor prin taxarea activelor in exces si reducerea administrativa a apetitului de creditare prin diminuarea raportului rata/venituri.
Cand bancilor le merge bine, economiei ii merge de asemenea bine, corect? Ei, bine, fals! Intr-o prima faza, asta e impresia generala, consumul ia avant pe fondul banilor care inunda economia, salariile cresc, oamenii au senzatia ca le merge mai bine. Destul de curand insa descoperim ca ceva nu se invarte rotund, consumatorii si-au blocat veniturile pe ani buni iar dupa ce platesc ratele si isi asigura strictul necesar nu le mai ramane mare lucru de cheltuiala cu care sa sustina cererea, economia incepe sa gafaie (vezi ce s-a intamplat in 2009 in Romania dupa un an anterior fenomenal pentru profiturile din industria financiara), bancile sa aiba pierderi, uneori trebuie ca statele sa le salveze, bineinteles tot pe cheltuiala contribuabilului care va trebui sa suporte impozite si taxe mai mari. De regula, dureaza relativ putin pana se suprasatureaza piata creditului (vezi modelul romanesc sau baltic), apoi consumatorii trebuie sa stranga cureaua o perioada mult mai lunga, se pierd locuri de munca, incep problemele cu bancile, executari silite si tot tacamul.
De ce se intampla asta? Pentru ca bancile nu intampina nici o rezistenta cand vor sa declanseze boom-ul creditului. Rezervele minime obligatorii sunt simbolice in multe parti (2% in spatiul euro, 10% in SUA). Dispunand de capital redus, bancile pot extinde aproape nelimitat volumul creditelor. In Romania, desi RMO-urile au fost consistente, bancile au apelat la capital imprumutat mizand pe iminenta reducere a rezervelor odata cu apropierea integrarii in zona euro, iar isteria creditului nu a putut fi temperata. S-a incercat apoi limitarea administrativa a raportului rata/venituri pentru debitorii persoane fizice. A functionat destul de bine in Romania limita de 33-40%, in functie de tipul creditului, pana cand BNR s-a decis sa “ia taurul de coarne” si permita extinderea pana la 70% tocmai in momentul de apogeul al bulei imobiliare (2007).
Bankingul se face doar la anumite marje de profit?
In opinia mea, cea mai sigura modalitate de descurajare a viitoarelor bule ale creditului este limitarea raportului rata/venituri pentru persoanele fizice, dublata de o taxare a bancilor aplicata la activele totale, eventual de la o anumita limita in sus (si taxarea profitului, care poate fi ascuns relativ usor prin bilant sau diluat prin investitii) pentru a le impiedica sa inventeze debitori pe banda rulanta, inclusiv din sfera privata. Daca nu se pun bariere in calea bancherilor avizi de bonusuri si prime, implicit de asumarea unor riscuri exagerate, economiile cunosc interminabile cicluri de umflare si spargere a baloanelor speculative sustinute de imprumuturi, iar o mana de rechini cu capital la panda profita in dauna debitorilor care isi pierd agoniseala prin executari silite si a micilor actionari care vand periodic in panica pe minime dupa ce au cumparat increzatori pe maxime. Stim cu totii ce s-a intamplat in Romania si in lume dupa spargerea bulei creditului. PIB-ul si bursele au picat spectaculos. Unii si-au permis apoi injectii ample de lichiditate, dobanzi coborate aproape de zero, programe de stimulare guvernamentala a anumitor sectoare, altii nu, dupa buget coane Fanica
Vor refuza in aceste conditii bancherii sa crediteze economia? Si ce vor face in schimb, isi vor reinventa profesia, vor face gambling cu banii din depozite, se vor axa doar pe inchirierea casetelor de valori? Sa fim seriosi, se pot da credite si in conditii crescute de responsabilitate, cu marje de profit si risc asociat mai mic. Creditele subprime, acordate unor homeless-i de pe strada ofereau initial cele mai mari satisfactii bancherilor, avand dobanzile cele mai mari din piata, pe masura riscului asumat. La fel imprumuturile cu buletinul din Romania. Se scapa din vedere un singur detaliu, uneori debitorii nu mai platesc pana la scadenta. Ca sa ne intoarcem in Romania, creditele cu probleme sunt peste cifra recunoscuta oficial in acest moment, cam 7% din total ( nu uitati de externalizarile pe banda rulanta operate de banci la un moment dat), o cifra periculoasa pentru capitalul fragil al bancilor. Fara reglementari care sa-i oblige sa tina cont de normele elementare de prudenta, bancherii vor repeta figura ori de cate ori vor avea ocazia, tentatia castigului facil, din multiplicarea masei monetare, fiind irezistibila.
Impozitarea bancilor prin alte parti
Ungaria, Austria, Germania, Marea Britanie, Austria, Portugalia, Suedia taxeaza suplimentar bancile in urma “deranjului” provocat de acestea in timpul crizei (vezi aici un studiu KPMG). Se impoziteaza activele totale (Ungaria) sau doar pasivele, unele tari impoziteaza si insa si portofoliul de produse derivate (Austria, Portugalia). Ungaria a strans 700 milioane euro anul trecut din impozitarea bancilor, o suma deloc de neglijat in conditii de criza. Romania a incercat timid o astfel de intiativa parlamentara (taxare suplimentara a profitului bancilor de 2,5%) inabusita repede in fasa (“nu e de acord FMI”). Poate la urmatoarea criza financiara (daca mai ramane sectorul bancar in picioare) mai incercam o data...
.
luni, 27 iunie 2011
joi, 23 iunie 2011
America nu mai tipareste bani…temporar. Ce urmeaza?
Fed-ul a decis sa intrerupa programele de cumparare de bonduri ale Trezoreriei (quantitative easing) lasand insa o portita de revenire la butoanele tiparului electronic daca economia se va descurca nesperat de ...prost sau daca lucrurile iau o turnura amenintatoare pe pietele internationale (Grecia?). Cu rusii si chinezii nerabdatori sa isi reduca detinerile in bonduri americane, Fed-ul ramane oricum ultima speranta de finantare a cheltuielilor guvernamentale americane, motiv pentru care, in ciuda trepidatiilor care vin din euro-zone, dolarul nici n-a castigat prea mult teren in fata monedei europene in ultimele saptamani.
Bernanke s-a tinut de cuvant: nu vom avea QE3, cel putin deocamdata, cat timp economia Americana nu recade in recesiune sau panica nu revine in pietele internationale.”Fed este pregatita sa intreprinda actiuni suplimentare, daca se impune, inclusiv prin cumparare de bonduri” a afirmat acesta ieri. “Economia va depasi probabil pe termen scurt dificultatile cauzate de preturile mari la energie si disfunctionalitatile din sectorul manufacturier pe fondul problemelor din Japonia. Cu toate astea, “declinul care continua in piata imobiliara, somajul ridicat si slabiciunile din pietele financiare pot pune in pericol revenirea economiei pe termen lung”.
Un mesaj mai pe gustul Wall Street, care se temea ca o inasprire brusca a politicii Fed va speria speculatorii si va prabusi cotatiile. E greu de spus insa cum isi vor mentine tonusul pietele fara banii pompati cu generozitate de Banca Centrala, la dobanzi apropiate de zero.
Cine castiga din meciul euro-dolar?
In conditiile in care chinezii si rusii incerca in ultima vreme sa isi reduca expunerile pe bondurile americane iar autoritatile din SUA vor sa obtina extinderea gradului de indatorare, nu prea se stie cine va mai alerga sa imprumute Guvernul in lipsa Fed. Tiparul Fed este probabil cea mai probabila explicatie a lipsei de elan a dolarului, care n-a saltat semnificativ fata de euro in ciuda iminentei falimentului Greciei si a problemelor celorlalti porcusori din Europa.
Poate ca solutia la slabiciunea euro nu este dolarul, yenul sau lira, ci monedele unor economii care detin resurse in spate si care nici nu sunt la fel de indatorate iar in anii ce vin vom vorbi mai mult despre plasamentele in reali, dolari canadieni, coroane norvegiene, yuani sau ruble. Sic transit gloria mundi.
Concurs de scenarii
Fed-ul a intrerupt (pana la noi ordine) QE-urile, analistii chestionati de Bloomberg nu se asteapta la o crestere mai mare de 0,25% a dobanzii Fed pana la sfarsitul anului. Economia SUA incetineste insa vizibil, de la o crestere de 3,1% (anualizat) in ultimul trimestru din 2011, la doar 1,8% in primul trimestru din 2011.Datele recente arata o continua degradare in ceea ce priveste activitatea din domeniul manufacturier precum si slabiciuni in mediul de afaceri si scaderea apetitului de consum. “Somajul.ridicat precum si problemele din pietele imobiliare si financiare pot fi mai puternice si mai persistente decat credem” spunea seful Fed. Cum vor reactiona in aceste conditii pietele?
Din punctul meu de vedere, declinul este iminent iar singura necunoscuta ramane viteza cu care vor incepe sa scada cotatiile la bursa. Problemele legate de statele cu probleme din zona euro pot amplifica fenomenul daca temerile legate de sovabilitatea sistemului bancar revin. E greu de presupus insa ca vom mai vedea raliuri pe segmentul marfurilor, in ciuda eventualelor noi interventii ale Bancilor Centrale, atata vreme cat cererea globala se reduce iar marile economii fac pasi inapoi.
Bernanke s-a tinut de cuvant: nu vom avea QE3, cel putin deocamdata, cat timp economia Americana nu recade in recesiune sau panica nu revine in pietele internationale.”Fed este pregatita sa intreprinda actiuni suplimentare, daca se impune, inclusiv prin cumparare de bonduri” a afirmat acesta ieri. “Economia va depasi probabil pe termen scurt dificultatile cauzate de preturile mari la energie si disfunctionalitatile din sectorul manufacturier pe fondul problemelor din Japonia. Cu toate astea, “declinul care continua in piata imobiliara, somajul ridicat si slabiciunile din pietele financiare pot pune in pericol revenirea economiei pe termen lung”.
Un mesaj mai pe gustul Wall Street, care se temea ca o inasprire brusca a politicii Fed va speria speculatorii si va prabusi cotatiile. E greu de spus insa cum isi vor mentine tonusul pietele fara banii pompati cu generozitate de Banca Centrala, la dobanzi apropiate de zero.
Cine castiga din meciul euro-dolar?
In conditiile in care chinezii si rusii incerca in ultima vreme sa isi reduca expunerile pe bondurile americane iar autoritatile din SUA vor sa obtina extinderea gradului de indatorare, nu prea se stie cine va mai alerga sa imprumute Guvernul in lipsa Fed. Tiparul Fed este probabil cea mai probabila explicatie a lipsei de elan a dolarului, care n-a saltat semnificativ fata de euro in ciuda iminentei falimentului Greciei si a problemelor celorlalti porcusori din Europa.
Poate ca solutia la slabiciunea euro nu este dolarul, yenul sau lira, ci monedele unor economii care detin resurse in spate si care nici nu sunt la fel de indatorate iar in anii ce vin vom vorbi mai mult despre plasamentele in reali, dolari canadieni, coroane norvegiene, yuani sau ruble. Sic transit gloria mundi.
Concurs de scenarii
Fed-ul a intrerupt (pana la noi ordine) QE-urile, analistii chestionati de Bloomberg nu se asteapta la o crestere mai mare de 0,25% a dobanzii Fed pana la sfarsitul anului. Economia SUA incetineste insa vizibil, de la o crestere de 3,1% (anualizat) in ultimul trimestru din 2011, la doar 1,8% in primul trimestru din 2011.Datele recente arata o continua degradare in ceea ce priveste activitatea din domeniul manufacturier precum si slabiciuni in mediul de afaceri si scaderea apetitului de consum. “Somajul.ridicat precum si problemele din pietele imobiliare si financiare pot fi mai puternice si mai persistente decat credem” spunea seful Fed. Cum vor reactiona in aceste conditii pietele?
Din punctul meu de vedere, declinul este iminent iar singura necunoscuta ramane viteza cu care vor incepe sa scada cotatiile la bursa. Problemele legate de statele cu probleme din zona euro pot amplifica fenomenul daca temerile legate de sovabilitatea sistemului bancar revin. E greu de presupus insa ca vom mai vedea raliuri pe segmentul marfurilor, in ciuda eventualelor noi interventii ale Bancilor Centrale, atata vreme cat cererea globala se reduce iar marile economii fac pasi inapoi.
marți, 21 iunie 2011
Mortii-vii din cimitirul datoriilor publice. De ce Grecia nu poate da faliment decat cu forta...populara.
De regula, alocarea gresita a resurselor se penalizeaza in capitalism prin faliment. Asta atata vreme cat sistemul nu este pus in pericol. Ce-ar fi insa ca Grecia,. membru UE, sa copieze modelul argentinian sau islandez? Intr-o lume tot mai indatorata, faptul ca debitorii pot scapa fara sa stranga cureaua in jurul taliei sau a gatului n-ar fi deloc de bun augur. Daca schema incepe sa functioneze la scara larga? Daca Portugalia, Irlanda, tarile lumii a treia vor incerca si ele?Grecii vor trebui convinsi deci sa mai ia un imprumut, doua, ma rog, cate e nevoie, pentru a mentine aparenta de functionare a relatiei datornic-creditor.Sa vedem daca vocea democratiei, in propria sa patrie, va suna mai tare decat cea a oligarhiei financiare care a scris pana acum partiturile.
Mai pot plati sau nu grecii o datorie de peste 150% din PIB? Pare de o importanta secundara pentru cei care insista acum ca Grecia sa accepte un nou imprumut, cu sau fara constrangeri bugetare draconice (nu va lasati derutati de aparente: grecilor li se arata deocamdata pisica “nu luati masuri dure nu primiti noi perfuzii financiare si va trebui sa luati unele si mai dure”. Pariez insa ca daca Guvernul grec va pica, oficialii europeni se vor replia la randul lor si vor propune imprumuturi neconditionate).
Falimentul Greciei pare imposibil de digerat din perspectiva stabilitatii sistemului financiar european, cu bancile sale zombi care au putut extinde indecent dimensiunile creditului beneficiind de RMO-uri de 2%. Bancile franceze si germane nu pot inghiti in aceste conditii (capitalul lor propriu e mai mult decat modest) noi pierderi iar institutiile supra-statale nu privesc cu ochi buni un accident in relatia creditor-debitor. Modelul grecesc poate deveni apoi exemplu pentru datornici la fel de impovarati precum Irlanda, Portugalia, poate ca si de prin alte colturi de lume. “Nu putem permite inca un impact gen Lehman Brothers in pietele financiare” ni se tot spune pe un ton panicos, de parca decesul catorva banci care s-au aventurat cu nesimtire in zona riscurilor necontrolabile ar fi sfarsitul lumii. Ce-i impiedica pe oficialii europeni sa inchida bancile care vor avea probleme si sa salveze doar deponentii lor? Ce, nu s-a inventat tipar pentru deponenti, acesta poate fi pornit doar pentru acoperirea pierderilor bancilor, nota de plata fiind apoi trecuta in sarcina bugetelor publice? Daca tot e sa plateasca in final contribuabilii sa o faca cel putin pentru a salva economiile altor contribuabili, nu sa cotizeze pentru viitoarele bonusuri nesimtite care sa recompenseze hazardul moral din banci.
In definitiv marile banci, pline peste cap de mizerii subprime, au mai fost salvate cu bani publici in urma cu mai bine de 2 ani. Acum, se incearca o miscare similara pentru a acoperi gunoiul bondurilor grecesti, portugheze, irlandeze, etc si al asigurarilor impotriva riscului de faliment (CDS) pentru detinatorii de astfel de instrumente. Parca traim totusi in capitalism, un sistem care premia inovatia si penaliza esecul in alocarea gresita a capitalului. Bancile par instalate insa in cel mai pur socialism cand le convine (“sunt ale tuturor cand au pierderi”) revenind in capitalism la impartirea profiturile si bonusurilor ce intra pe mai departe in doar cateva buzunare.
Viata dupa “default”-ul suveran. Ghid de supravietuire
Am vazut ce s-a intamplat cu monedele tarilor intrate in stare de faliment (Argentina, Islanda). Devalorizare puternica, se scumpesc drastic importurile, standardul de viata scade considerabil. Delicventa creste. Bancile care au finantat dezmatul intra in faliment sau scapa cu pierderi usturatoare pentru actionari. Nimeni nu mai e dispus sa imprumute tara asa ca Guvernul va trebui sa fie mult mai atent cum cheltuie banul public. Viata merge insa mai departe. Activele care au devenit foarte ieftine isi gasesc cumparatori, apar investitori care vor sa beneficieze de costul redus al fortei de munca, oportunitatile de pe bursa locala, etc.. Dupa un prim soc violent, economia incepe treptat sa isi revina, pe baze mai sanatoase. Nu e sfarsitul lumii, poate doar pentru o parte dintre creditorii care sperau sa-si primeasca banii inapoi integral (30 de centi la dolar s-a recuperat, in timp, din Argentina).
Ce va spune “Cochabamba”?
Grecii protesteaza azi violent desi intuiesc doar efectul restrictiilor bugetare pe care vor trebui sa le suporte de maine. Care va fi reactia in momentul in care efectul acestor masuri se va simti in buzunare? Un val de privatizari asteapta la randul sau la usa, probabil la preturi super-avantajoase pentru cumparatori (ce sa-i faci, asa-i in criza!). Cat de departe se va merge si in aceasta directie? Poate ca nu atat de departe cum s-a intamplat in..Bolivia. Cum Romania are o problema cu autostrada Bechtel si costurile sale super-umflate, poate n-ar fi rau sa ne reamintim ce s-a intamplat in urma cu mai bine 10 ani in Bolivia, in urma concesionarii apei potabile in al treilea oras al tarii catre un consortiu (Aguas del Tunari) care avea printe actionari compania Bechtel. Era vorba de un proiect finantat de Banca Mondiala, cea care conditionase acordarea unui imprumut modest de 25 milioane dolari Boliviei de privatizarea servicilor de alimentare cu apa potabila in cateva din orasele tarii.Potrivit contractului, consortiul avea garantat un profit anual de 15%, ajustabil cu rata inflatiei din SUA. Prima masura a fost cresterea tarifelor pentru apa potabila, pana la o medie de 20 dolari per consumator. In conditiile in care venitul mediu era de 100 dolari, iar 20 de dolari era suma care se cheltuia pe mancare, cresterea de tarif nu a fost suportabila iar populatia din Cochabamba s-a rasculat, lucrurile degenerand in violente de strada. Protestatarii n-au putut fi inspaimantati nici de instituirea legii martiale, nici de reactia dura a Politiei si armatei si in final consortiul international care detinea apa din oras (inclusiv cea de ploaie!) a trebuit sa paraseasca tara (vezi aici) .
Mai pot plati sau nu grecii o datorie de peste 150% din PIB? Pare de o importanta secundara pentru cei care insista acum ca Grecia sa accepte un nou imprumut, cu sau fara constrangeri bugetare draconice (nu va lasati derutati de aparente: grecilor li se arata deocamdata pisica “nu luati masuri dure nu primiti noi perfuzii financiare si va trebui sa luati unele si mai dure”. Pariez insa ca daca Guvernul grec va pica, oficialii europeni se vor replia la randul lor si vor propune imprumuturi neconditionate).
Falimentul Greciei pare imposibil de digerat din perspectiva stabilitatii sistemului financiar european, cu bancile sale zombi care au putut extinde indecent dimensiunile creditului beneficiind de RMO-uri de 2%. Bancile franceze si germane nu pot inghiti in aceste conditii (capitalul lor propriu e mai mult decat modest) noi pierderi iar institutiile supra-statale nu privesc cu ochi buni un accident in relatia creditor-debitor. Modelul grecesc poate deveni apoi exemplu pentru datornici la fel de impovarati precum Irlanda, Portugalia, poate ca si de prin alte colturi de lume. “Nu putem permite inca un impact gen Lehman Brothers in pietele financiare” ni se tot spune pe un ton panicos, de parca decesul catorva banci care s-au aventurat cu nesimtire in zona riscurilor necontrolabile ar fi sfarsitul lumii. Ce-i impiedica pe oficialii europeni sa inchida bancile care vor avea probleme si sa salveze doar deponentii lor? Ce, nu s-a inventat tipar pentru deponenti, acesta poate fi pornit doar pentru acoperirea pierderilor bancilor, nota de plata fiind apoi trecuta in sarcina bugetelor publice? Daca tot e sa plateasca in final contribuabilii sa o faca cel putin pentru a salva economiile altor contribuabili, nu sa cotizeze pentru viitoarele bonusuri nesimtite care sa recompenseze hazardul moral din banci.
In definitiv marile banci, pline peste cap de mizerii subprime, au mai fost salvate cu bani publici in urma cu mai bine de 2 ani. Acum, se incearca o miscare similara pentru a acoperi gunoiul bondurilor grecesti, portugheze, irlandeze, etc si al asigurarilor impotriva riscului de faliment (CDS) pentru detinatorii de astfel de instrumente. Parca traim totusi in capitalism, un sistem care premia inovatia si penaliza esecul in alocarea gresita a capitalului. Bancile par instalate insa in cel mai pur socialism cand le convine (“sunt ale tuturor cand au pierderi”) revenind in capitalism la impartirea profiturile si bonusurilor ce intra pe mai departe in doar cateva buzunare.
Viata dupa “default”-ul suveran. Ghid de supravietuire
Am vazut ce s-a intamplat cu monedele tarilor intrate in stare de faliment (Argentina, Islanda). Devalorizare puternica, se scumpesc drastic importurile, standardul de viata scade considerabil. Delicventa creste. Bancile care au finantat dezmatul intra in faliment sau scapa cu pierderi usturatoare pentru actionari. Nimeni nu mai e dispus sa imprumute tara asa ca Guvernul va trebui sa fie mult mai atent cum cheltuie banul public. Viata merge insa mai departe. Activele care au devenit foarte ieftine isi gasesc cumparatori, apar investitori care vor sa beneficieze de costul redus al fortei de munca, oportunitatile de pe bursa locala, etc.. Dupa un prim soc violent, economia incepe treptat sa isi revina, pe baze mai sanatoase. Nu e sfarsitul lumii, poate doar pentru o parte dintre creditorii care sperau sa-si primeasca banii inapoi integral (30 de centi la dolar s-a recuperat, in timp, din Argentina).
Ce va spune “Cochabamba”?
Grecii protesteaza azi violent desi intuiesc doar efectul restrictiilor bugetare pe care vor trebui sa le suporte de maine. Care va fi reactia in momentul in care efectul acestor masuri se va simti in buzunare? Un val de privatizari asteapta la randul sau la usa, probabil la preturi super-avantajoase pentru cumparatori (ce sa-i faci, asa-i in criza!). Cat de departe se va merge si in aceasta directie? Poate ca nu atat de departe cum s-a intamplat in..Bolivia. Cum Romania are o problema cu autostrada Bechtel si costurile sale super-umflate, poate n-ar fi rau sa ne reamintim ce s-a intamplat in urma cu mai bine 10 ani in Bolivia, in urma concesionarii apei potabile in al treilea oras al tarii catre un consortiu (Aguas del Tunari) care avea printe actionari compania Bechtel. Era vorba de un proiect finantat de Banca Mondiala, cea care conditionase acordarea unui imprumut modest de 25 milioane dolari Boliviei de privatizarea servicilor de alimentare cu apa potabila in cateva din orasele tarii.Potrivit contractului, consortiul avea garantat un profit anual de 15%, ajustabil cu rata inflatiei din SUA. Prima masura a fost cresterea tarifelor pentru apa potabila, pana la o medie de 20 dolari per consumator. In conditiile in care venitul mediu era de 100 dolari, iar 20 de dolari era suma care se cheltuia pe mancare, cresterea de tarif nu a fost suportabila iar populatia din Cochabamba s-a rasculat, lucrurile degenerand in violente de strada. Protestatarii n-au putut fi inspaimantati nici de instituirea legii martiale, nici de reactia dura a Politiei si armatei si in final consortiul international care detinea apa din oras (inclusiv cea de ploaie!) a trebuit sa paraseasca tara (vezi aici) .
joi, 16 iunie 2011
Din unghiul potrivit, cosmarul creditelor poate parea un vis frumos.
Cand supraindatorarea statelor si indivizilor care misca cel mai mult contoarul consumului planetar se suprapune peste imputinarea resurselor naturale, criza economica seamana brusc a pauza pentru incarcarea bateriilor iar avansul PIB-ului sustinut de banci aduce a guturai care va slabi si mai mult sistemul. Cititi mai jos cum se va rezolva pragmatic ecuatia cresterii economice fara sfarsit, ce glaciatiune va ucide mamutii creditului si care pot fi solutiile pentru conservarea stilului actual de viata in lumea dezvoltata.
Sa facem o flotare de imaginatie si sa ne inchipuim o stergere generala a datoriilor, la nivel individual si national. Statele preiau apoi bancile devenite insolvabile, le curata bilanturile, socializeaza pierderile si le ofera apoi investitorilor noi-noute, pentru a se relua la turatie maxima ciclul consumului (cam ce s-a facut prin Romania cu Banca Agricola si Bancorex-sub fusta BCR). Ce fericire pe intreaga planeta daca in SUA consumatorii nu vor mai avea bugetele de familie incarcate de ratele la carduri, creditele de consum si ipotecare, nu? Ce avant ar lua economia globala, cu ce fericire se vor repezi statele in curs de dezvoltare sa onoreze comenzi si sa pregateasca propriilor cetateni ariile consumismului. Ce mare lucru sa stergem toate datoriile care ne impovareaza viata si sa incepem de la zero, cu etalonul aur daca vreti, pentru mai mare incredere?
Vestea proasta este ca resursele planetei nu mai fac fata la inca un puseu de consum dintr-o generatie, ba ar trebui sa ne schimbam radical modul de viata odata cu imputinarea petrolului. Criza datoriilor are si partile ei bune, infranand consumatorii din statele dezvoltate si reducand presiunea pe resursele naturale. Sigur, nu ne pica deloc bine, mai ales ca majoritatea populatiei traieste in statele in cauza din servicii, cheltuieli pe care orice om cu scaunul la cap le taie in dauna celor dedicate strictului necesar cand vin vremuri grele pentru finantele sale. Poate ca masina electrica e o solutie pentru transport in lipsa petrolului, dar ce te faci cu ingrasamintele chimice, masele plastice, etc? Asa cum se prefigureaza lucrurile, peste 100 de ani vom avea un procent mult mai mare din populatie lucrand in agricultura decat in prezent. Revenind la oile noastre, reluarea cresterii economice de care se tot vorbeste nu va face decat sa grabeasca inlocuirea actualului stil de viata odata cu epuizarea resurselor. Avem de ales intre o degradare lenta, continua, a standardului actual de viata, relativ suportabila in dozele potrivite sau consevarea actualului stus quo pana in momentul unei ajustari bruste si mult mai dureroase. Grea decizie, nu?
Ultima solutie, inc-o revolutie (industriala). Sau poate doar o involutie...culturala?
Aici presupun ca voi fi injurat copios de tot soiul de fundamentalisti, religiosi sau...consumisti.Carevasazica, iata 2 solutii posibile pentru conservarea lumii asa cum o stim:
1 Reducerea numarului de consumatori.
Scaderea demografica a inceput deja in Vest, pe fondul schimbarii mentalitatilor si a stilului de viata (citeste un articol pe aceasta tema aici). Mai pregnant in Europa de Vest, Japonia, mai putin vizibil in SUA, unde gruparile neo-protestante si fanii poruncii biblice “cresteti si va inmultiti”, eventual ca termitele, sunt inca bine reprezentati. Asta va reduce in timp cererea din astfel de zone, dar ce folos cat timp India, China si restul lumii a treia aspira la modul de viata occidental? China a reusit sa opreasca expansiunea populatiei cu politica “o familie, un singur copil”, dar incearca sa impui asta in lumea musulmana sau in Africa, unde copiii numerosi sunt o nota de trecere pentru atributele masculinitatii capului familiei. Din pacate, nu avem timp si resurse sa asteptam ca lumea in curs de dezvoltare si lumea a treia sa ajunga la stilul de viata occidental, ca mai apoi populatia sa scada ca efect al schimbarii mentalitatii...reproductive care o presupune adoptarea sa.
In alta ordine de idei, populatia lumii in vremea lui Hristos era, conform unui raport OECD de 230 milioane. In anul 1000 gasim doar 38 milioane in plus, adica 268 de milioane (183 in Asia, 33 in Africa, 32 in Europa, 11,5 in America Latina, 7 milioane pe teritoriul fostei URSS). Peste 500 de ani, avem 438 milioane locuitori (285 in Asia, 70 in Europa, 46 in Africa, 17,5 in America Latina, 17,5 in fosta URSS). Mai sarim inca 500 de ani si gasim in preajma anului 2000 putin peste 6 miliarde de persoane in intreaga lume (3,5 miliarde in Asia, 0,75 miliarde in Africa, 0,5 miliarde in Europa, 0,3 miliarde in fosta URSS, 0,5 miliarde America Latina si 0,3 miliarde USA). Interesant de remarcat este ca in urma cu 100 de ani, pe la 1910 erau doar 1,7 miliarde de oameni pe planeta, ce a urmat apoi dpdv demografic fiind un efect al exploatarii petrolului si al aplicatiilor sale industriale.
2. Rationalizarea resurselor
Asta inseamna sa consumam mai putin, Guvernele sa nu mai functioneaza cu deficite nefinantabile, se trece la standarul aur (pentru a bloca bancile in tentativa de a extinde necontrolat masa monetara, dilatand artificial cererea). Spre deosebire de primul caz ( unde se vor impotrivi luptand cot la cot fundamentalistii crestini cu cei musulmani ca sa nu mai vorbim ca partizanii controlului nasterilor ar fi linsati in India), solutiile de mai sus ar fi mai usor de implementat, e suficient sa arati pisica unui faliment global. Cand vezi ca poti pierde tot ce ai agonisit (la hartii ma refer) sub forma unui bank-run general, nu accepti o conversie aur-hartie, chiar daca asta inseamna sa pastrezi doar 30-40% din puterea anterioara de cumparare a economiilor tale? Cand iti trece pe la ureche pericolul suspendarii totale a serviciilor sociale, nu accepti unele mai costelive? Cand iti poti pierde tot ce ai pus de-o parte intr-un fond de pensii, nu accepti si o retributie lunara simbolica post-pensionare? Asteptati-va insa la legi stufoase impotriva protestelor stradale, etc. Autoritatile se asteapta la ample miscari sociale, cam ca in Grecia in acest moment, si trebuie sa existe si modalitati de descurajare.
Sigur, pentru optimisti, ramane sa speram la un ghiseft de ultima ora al stiintei si tehnicii. Ceva similar petrolului, bun de inlocuit isi ingrasamintele si care, suplimentar, nici sa nu ingrase.
Sa facem o flotare de imaginatie si sa ne inchipuim o stergere generala a datoriilor, la nivel individual si national. Statele preiau apoi bancile devenite insolvabile, le curata bilanturile, socializeaza pierderile si le ofera apoi investitorilor noi-noute, pentru a se relua la turatie maxima ciclul consumului (cam ce s-a facut prin Romania cu Banca Agricola si Bancorex-sub fusta BCR). Ce fericire pe intreaga planeta daca in SUA consumatorii nu vor mai avea bugetele de familie incarcate de ratele la carduri, creditele de consum si ipotecare, nu? Ce avant ar lua economia globala, cu ce fericire se vor repezi statele in curs de dezvoltare sa onoreze comenzi si sa pregateasca propriilor cetateni ariile consumismului. Ce mare lucru sa stergem toate datoriile care ne impovareaza viata si sa incepem de la zero, cu etalonul aur daca vreti, pentru mai mare incredere?
Vestea proasta este ca resursele planetei nu mai fac fata la inca un puseu de consum dintr-o generatie, ba ar trebui sa ne schimbam radical modul de viata odata cu imputinarea petrolului. Criza datoriilor are si partile ei bune, infranand consumatorii din statele dezvoltate si reducand presiunea pe resursele naturale. Sigur, nu ne pica deloc bine, mai ales ca majoritatea populatiei traieste in statele in cauza din servicii, cheltuieli pe care orice om cu scaunul la cap le taie in dauna celor dedicate strictului necesar cand vin vremuri grele pentru finantele sale. Poate ca masina electrica e o solutie pentru transport in lipsa petrolului, dar ce te faci cu ingrasamintele chimice, masele plastice, etc? Asa cum se prefigureaza lucrurile, peste 100 de ani vom avea un procent mult mai mare din populatie lucrand in agricultura decat in prezent. Revenind la oile noastre, reluarea cresterii economice de care se tot vorbeste nu va face decat sa grabeasca inlocuirea actualului stil de viata odata cu epuizarea resurselor. Avem de ales intre o degradare lenta, continua, a standardului actual de viata, relativ suportabila in dozele potrivite sau consevarea actualului stus quo pana in momentul unei ajustari bruste si mult mai dureroase. Grea decizie, nu?
Ultima solutie, inc-o revolutie (industriala). Sau poate doar o involutie...culturala?
Aici presupun ca voi fi injurat copios de tot soiul de fundamentalisti, religiosi sau...consumisti.Carevasazica, iata 2 solutii posibile pentru conservarea lumii asa cum o stim:
1 Reducerea numarului de consumatori.
Scaderea demografica a inceput deja in Vest, pe fondul schimbarii mentalitatilor si a stilului de viata (citeste un articol pe aceasta tema aici). Mai pregnant in Europa de Vest, Japonia, mai putin vizibil in SUA, unde gruparile neo-protestante si fanii poruncii biblice “cresteti si va inmultiti”, eventual ca termitele, sunt inca bine reprezentati. Asta va reduce in timp cererea din astfel de zone, dar ce folos cat timp India, China si restul lumii a treia aspira la modul de viata occidental? China a reusit sa opreasca expansiunea populatiei cu politica “o familie, un singur copil”, dar incearca sa impui asta in lumea musulmana sau in Africa, unde copiii numerosi sunt o nota de trecere pentru atributele masculinitatii capului familiei. Din pacate, nu avem timp si resurse sa asteptam ca lumea in curs de dezvoltare si lumea a treia sa ajunga la stilul de viata occidental, ca mai apoi populatia sa scada ca efect al schimbarii mentalitatii...reproductive care o presupune adoptarea sa.
In alta ordine de idei, populatia lumii in vremea lui Hristos era, conform unui raport OECD de 230 milioane. In anul 1000 gasim doar 38 milioane in plus, adica 268 de milioane (183 in Asia, 33 in Africa, 32 in Europa, 11,5 in America Latina, 7 milioane pe teritoriul fostei URSS). Peste 500 de ani, avem 438 milioane locuitori (285 in Asia, 70 in Europa, 46 in Africa, 17,5 in America Latina, 17,5 in fosta URSS). Mai sarim inca 500 de ani si gasim in preajma anului 2000 putin peste 6 miliarde de persoane in intreaga lume (3,5 miliarde in Asia, 0,75 miliarde in Africa, 0,5 miliarde in Europa, 0,3 miliarde in fosta URSS, 0,5 miliarde America Latina si 0,3 miliarde USA). Interesant de remarcat este ca in urma cu 100 de ani, pe la 1910 erau doar 1,7 miliarde de oameni pe planeta, ce a urmat apoi dpdv demografic fiind un efect al exploatarii petrolului si al aplicatiilor sale industriale.
2. Rationalizarea resurselor
Asta inseamna sa consumam mai putin, Guvernele sa nu mai functioneaza cu deficite nefinantabile, se trece la standarul aur (pentru a bloca bancile in tentativa de a extinde necontrolat masa monetara, dilatand artificial cererea). Spre deosebire de primul caz ( unde se vor impotrivi luptand cot la cot fundamentalistii crestini cu cei musulmani ca sa nu mai vorbim ca partizanii controlului nasterilor ar fi linsati in India), solutiile de mai sus ar fi mai usor de implementat, e suficient sa arati pisica unui faliment global. Cand vezi ca poti pierde tot ce ai agonisit (la hartii ma refer) sub forma unui bank-run general, nu accepti o conversie aur-hartie, chiar daca asta inseamna sa pastrezi doar 30-40% din puterea anterioara de cumparare a economiilor tale? Cand iti trece pe la ureche pericolul suspendarii totale a serviciilor sociale, nu accepti unele mai costelive? Cand iti poti pierde tot ce ai pus de-o parte intr-un fond de pensii, nu accepti si o retributie lunara simbolica post-pensionare? Asteptati-va insa la legi stufoase impotriva protestelor stradale, etc. Autoritatile se asteapta la ample miscari sociale, cam ca in Grecia in acest moment, si trebuie sa existe si modalitati de descurajare.
Sigur, pentru optimisti, ramane sa speram la un ghiseft de ultima ora al stiintei si tehnicii. Ceva similar petrolului, bun de inlocuit isi ingrasamintele si care, suplimentar, nici sa nu ingrase.
luni, 13 iunie 2011
Ghidul tranzactiilor valutare pentru mecanicii auto
“Sunt o persoana foarte atrasa de bani si intotdeauna caut oportunitati sa beneficiez financiar”. Iata o mostra dintr-un promo de care s-a umplut internetul, o cugetare scoasa cu forcepsul Google Translate unui “jucator de succes” prin Iforex. Cititi mai jos de ce pierde marea majoritate a celor ce incearca marea Forex cu degetul, de ce castiga garantat intermediarii acestor retete de imbogatire si despre un ghiseft in materie (cum sa asiguri profit la 50% dintre conturile administrate, punand investitorii sa ia pozitii unii impotriva altora).
Aveti aici un exemplu de romana impiedicata si carlig de marketing pentru jucatorii cu IQ modest atrasi de mirajul imbogatirii rapide din speculatiile valutare. Internetul abunda de “povesti de succes” precum cea furnizata de “Iforex Traderul Vedeta Claudiu Rosu, 30 ani, profesie-mecanic “aut”(sic! au pierdut o litera)” care a “transformat 400 euro in 1758 de euro in doar doua luni, din ianuarie pana in martie”
Internetul abunda de reclame cu mari castigatori din Forex, se lanseaza concursuri cu premii de 1milion de euro (!) dar in conditiile in care brokerii de forex ofera nu doar platforme ci si training-uri amatorilor de senzatii valutare tari, marea majoritate totusi pierde. De ce?
In primul rand, de vina este efectul de levier. Valorile nominale ale unui astfel de contract pe diferenta de curs sunt mari (de exemplu pentru perechea euro-dolar 100.000 dolari). Marja care trebuie depusa este insa minuscula, cam 1% din valoarea contractului, oscilatiile de pret trebuie suportate ca si cum ai fi depus intreaga suma, la 1% variatie impotriva ta ai pierdut toti banii.
In al doilea rand, desi ti se flutura ideea ca nu platesti comision de tranzactionare, acesta poate apare sub forma “punctelor de swap” (e drept, pentru anumite pozitii poti sa si primesti puncte de swap, nu numai sa platesti). Teoretic, punctele de swap vin din diferenta dintre dobanzile de politica monetara corespunzatoare perechii valutare pe care se pariaza. Cu toate astea, veti gasi brokeri care percep puncte swap in ambele sensuri pe o singura pereche valutara, fie ca vorbim de o pozitie “short”, fie de una “long”.
Sa luam un exemplu: EUR/USD, la XTB Brokers, la vanzarea unui lot standard (mizezi pe scaderea euro) platesti zilnic 1,04 pipsi (adica 100.000 x 1,04 x 0,0001=10,4 dolari), iar la cumparare scoti din buzunar zilnic 0,415 pipsi, adica 4,15 dolari. Ganditi-va ce inseamna sa pastrezi aceasta pozitie cateva luni bune. Costurile ar trece de marja minima de 1% din valoarea contractului solicitata de broker, astfel incat poti pierde toti bani si daca, presupunem prin absurd, cursul ar ramane constant intre cele doua valute in tot acest interval! Perceperea punctelor de swap este principala sursa de venit printre brokeri iar cu cat veti gasi strategii de marketing mai agresive si sume de intrare mai mici, asteptati-va la o politica de percepere a punctelor de swap super-costisitoare.
Cum sa asiguri o rata de succes de 50% pe conturile administrate
In ciuda efectului de levier si a efectului ucigator al punctelor de swap, au aparut administratori “inteligenti” care se ofera sa iti asigure un anumit profit daca le dai banii pe mana. Vin cu tot felul de scheme savante, iti vorbesc de sirul lor interminabil de succese, dau exemple concrete de fericiti castigatori. Paradoxal, desi cam 90% dintre noii veniti pe Forex isi pierd banii, in cazul lor rata de succes tinde spre 50%. Explicatia e foarte simpla, in loc sa ia anumite pozitii in piata conform analizelor sau feelingului, administratorul in cauza isi pune clientii pe pozitii contrare. Unul vinde de pilda euro/dolar, altul cumpara un numar identic de contracte tot pe euro/dolar. Evident, unii vor pierde, altii vor castiga dar 50% dintre investitori multumiti e o rata fantastica de succes. Cei nemultumiti pleaca, cei multumiti poate vin cu un prieten si ciclul se reia, brokerul castiga oricum de la toti din punctele swap.
In ce conditii se castiga totusi pe Forex
Jucatorii mici se curata in mod uzual pentru ca intregul lor capital nu reprezinta decat de 2-3 ori valoarea marjei impuse (nu fac deci fata la oscilatii de 2-3%). In ipoteza in care joaca fara ordine de protectie (stop loss-pozitia se inchide la o anumita pierdere pentru a conserva capitalul ramas sau take profit-pozitia se inchide la un anumit castig, pentru a menaja profitul obtinut in caz ca piata se intoarce) viata lor in piata e scurta; daca joaca cu ordine de protectie pot supravietui ceva mai mult, pana cand micile pierderi care se tot acumuleaza le toaca tot capitalul.
Pestii mari, care fac bani din Forex, joaca cu un capital mare, marja impusa fiind de regula sub 5% din acesta (isi permit deci sa nu foloseasca ordine stop-loss de protectie ci numai “take profit” pentru a culege maximul din oscilatiile tip “dinti de fierastrau”). Daca au norocul sa nimereasca un curs relativ stabil, intr-un anumit canal de variatie, strategia le aduce bani frumosi. Daca miscarile sunt mai ample, pot astepta linistiti ca piata sa se intoarca in directia dorita, au suficienti bani din care sa suporte pierderile (de regula variatiile pentru perechile valutare se incadreaza intr-un +/-15-20% de-a lungul unui an, asa ca cine isi blocheaza suficienti bani pentru acoperirea marjei nu are de ce sa se teama prea tare).
Doua tipuri de brokeri, doua feluri de taxare
Brokerii de actiuni castiga in mod uzual din comisionul de tranzactionare. Multi si-au facut platforme on-line cu ajutorul carora investitorii isi pot introduce singuri ordine in piata, tocmai pentru a incuraja tranzactionarea intensa (sunt reduceri pentru tranzactii intra-day). Exista si abuzuri, brokeri care isi indeamna clientii sa joace cat mai des pentru a incasa comisioane mari sau care tranzactioneaza furibund pe conturile discretionare in acelasi scop (un caz celebru la vremea sa-cehii de la Capital Partners care si-au pierdut din acest motiv autorizarea CNVM).
Brokerii Forex nu iau bani din comisioane de trazactionare ci din punctele swap. Din acest motiv, prima categorie de brokeri incurajeaza activitatea investitorului (tranzactii multiple de vanzare-cumparare), iar a doua... pasivitatea sa-cu cat stai mai mult intr-o pozitie unde se debiteaza zilnic puncte generoase de swap, cu atat e mai bine pentru broker (investitorul trebuie sa intre intr-o astfel de pozitie de cumparare sau vanzare si sa o mentina cat mai mult).
Aveti aici un exemplu de romana impiedicata si carlig de marketing pentru jucatorii cu IQ modest atrasi de mirajul imbogatirii rapide din speculatiile valutare. Internetul abunda de “povesti de succes” precum cea furnizata de “Iforex Traderul Vedeta Claudiu Rosu, 30 ani, profesie-mecanic “aut”(sic! au pierdut o litera)” care a “transformat 400 euro in 1758 de euro in doar doua luni, din ianuarie pana in martie”
Internetul abunda de reclame cu mari castigatori din Forex, se lanseaza concursuri cu premii de 1milion de euro (!) dar in conditiile in care brokerii de forex ofera nu doar platforme ci si training-uri amatorilor de senzatii valutare tari, marea majoritate totusi pierde. De ce?
In primul rand, de vina este efectul de levier. Valorile nominale ale unui astfel de contract pe diferenta de curs sunt mari (de exemplu pentru perechea euro-dolar 100.000 dolari). Marja care trebuie depusa este insa minuscula, cam 1% din valoarea contractului, oscilatiile de pret trebuie suportate ca si cum ai fi depus intreaga suma, la 1% variatie impotriva ta ai pierdut toti banii.
In al doilea rand, desi ti se flutura ideea ca nu platesti comision de tranzactionare, acesta poate apare sub forma “punctelor de swap” (e drept, pentru anumite pozitii poti sa si primesti puncte de swap, nu numai sa platesti). Teoretic, punctele de swap vin din diferenta dintre dobanzile de politica monetara corespunzatoare perechii valutare pe care se pariaza. Cu toate astea, veti gasi brokeri care percep puncte swap in ambele sensuri pe o singura pereche valutara, fie ca vorbim de o pozitie “short”, fie de una “long”.
Sa luam un exemplu: EUR/USD, la XTB Brokers, la vanzarea unui lot standard (mizezi pe scaderea euro) platesti zilnic 1,04 pipsi (adica 100.000 x 1,04 x 0,0001=10,4 dolari), iar la cumparare scoti din buzunar zilnic 0,415 pipsi, adica 4,15 dolari. Ganditi-va ce inseamna sa pastrezi aceasta pozitie cateva luni bune. Costurile ar trece de marja minima de 1% din valoarea contractului solicitata de broker, astfel incat poti pierde toti bani si daca, presupunem prin absurd, cursul ar ramane constant intre cele doua valute in tot acest interval! Perceperea punctelor de swap este principala sursa de venit printre brokeri iar cu cat veti gasi strategii de marketing mai agresive si sume de intrare mai mici, asteptati-va la o politica de percepere a punctelor de swap super-costisitoare.
Cum sa asiguri o rata de succes de 50% pe conturile administrate
In ciuda efectului de levier si a efectului ucigator al punctelor de swap, au aparut administratori “inteligenti” care se ofera sa iti asigure un anumit profit daca le dai banii pe mana. Vin cu tot felul de scheme savante, iti vorbesc de sirul lor interminabil de succese, dau exemple concrete de fericiti castigatori. Paradoxal, desi cam 90% dintre noii veniti pe Forex isi pierd banii, in cazul lor rata de succes tinde spre 50%. Explicatia e foarte simpla, in loc sa ia anumite pozitii in piata conform analizelor sau feelingului, administratorul in cauza isi pune clientii pe pozitii contrare. Unul vinde de pilda euro/dolar, altul cumpara un numar identic de contracte tot pe euro/dolar. Evident, unii vor pierde, altii vor castiga dar 50% dintre investitori multumiti e o rata fantastica de succes. Cei nemultumiti pleaca, cei multumiti poate vin cu un prieten si ciclul se reia, brokerul castiga oricum de la toti din punctele swap.
In ce conditii se castiga totusi pe Forex
Jucatorii mici se curata in mod uzual pentru ca intregul lor capital nu reprezinta decat de 2-3 ori valoarea marjei impuse (nu fac deci fata la oscilatii de 2-3%). In ipoteza in care joaca fara ordine de protectie (stop loss-pozitia se inchide la o anumita pierdere pentru a conserva capitalul ramas sau take profit-pozitia se inchide la un anumit castig, pentru a menaja profitul obtinut in caz ca piata se intoarce) viata lor in piata e scurta; daca joaca cu ordine de protectie pot supravietui ceva mai mult, pana cand micile pierderi care se tot acumuleaza le toaca tot capitalul.
Pestii mari, care fac bani din Forex, joaca cu un capital mare, marja impusa fiind de regula sub 5% din acesta (isi permit deci sa nu foloseasca ordine stop-loss de protectie ci numai “take profit” pentru a culege maximul din oscilatiile tip “dinti de fierastrau”). Daca au norocul sa nimereasca un curs relativ stabil, intr-un anumit canal de variatie, strategia le aduce bani frumosi. Daca miscarile sunt mai ample, pot astepta linistiti ca piata sa se intoarca in directia dorita, au suficienti bani din care sa suporte pierderile (de regula variatiile pentru perechile valutare se incadreaza intr-un +/-15-20% de-a lungul unui an, asa ca cine isi blocheaza suficienti bani pentru acoperirea marjei nu are de ce sa se teama prea tare).
Doua tipuri de brokeri, doua feluri de taxare
Brokerii de actiuni castiga in mod uzual din comisionul de tranzactionare. Multi si-au facut platforme on-line cu ajutorul carora investitorii isi pot introduce singuri ordine in piata, tocmai pentru a incuraja tranzactionarea intensa (sunt reduceri pentru tranzactii intra-day). Exista si abuzuri, brokeri care isi indeamna clientii sa joace cat mai des pentru a incasa comisioane mari sau care tranzactioneaza furibund pe conturile discretionare in acelasi scop (un caz celebru la vremea sa-cehii de la Capital Partners care si-au pierdut din acest motiv autorizarea CNVM).
Brokerii Forex nu iau bani din comisioane de trazactionare ci din punctele swap. Din acest motiv, prima categorie de brokeri incurajeaza activitatea investitorului (tranzactii multiple de vanzare-cumparare), iar a doua... pasivitatea sa-cu cat stai mai mult intr-o pozitie unde se debiteaza zilnic puncte generoase de swap, cu atat e mai bine pentru broker (investitorul trebuie sa intre intr-o astfel de pozitie de cumparare sau vanzare si sa o mentina cat mai mult).
joi, 9 iunie 2011
Ce contributie a avut BNR la ruperea pingelelor d-lui Franks de la FMI?
Odata intrati in zona euro politica monetara ne-o face BCE, rezervele minime obligatorii impuse bancilor scad la 2% iar imprumutul destinat “protejarii cursului de schimb” ar putea fi returnat. Dupa strategia de descurajare a creditarii in valuta gandite de BNR care n-a impiedicat supraindatorarea populatiei si obtinerea respectivului “colac de salvare” pentru .banci, ar fi poate continuarea onesta a afacerii. Nu inainte insa de a ne face constiincios lectiile: o noua lista de masuri de la profesorul FMI pentru reconfigurarea sectorului bugetar, la pachet cu ultimele privatizari pentru “ redresarea” economiei.
Sa facem un salt in timp. Ne aflam in 2005-2006, anii de expansiune furibunda a creditarii. Dobanzile la euro sunt mai trentante, leul se apreciaza, boborul vrea credite in valuta europeana. BNR creste rezervele minime obligatorii (RMO) la valuta, succesiv. Creditarea isi continua netulburata expansiunea, in ciuda acestui obstacol. BNR contraataca si duce RMO (precum un alergator de viteza, care vazand ca nu se descurca batandu-si un cui in talpa, isi mai bate unul si in cealalta pentru “echilibrare” in loc sa il scoata pe primul) pana la 40% .
In definitiv, daca ati fi bancher, ati sti ca Romania se pregateste sa adere la euro intr-un viitor apropiat (deci RMO-urile vor ajunge la 2% chiar daca in prezent sunt astronomice) nu v-ati ingrijora prea tare de sumele blocate la dobanzi modice la BNR, nu? Daca dai credite cu 60% din bani cu dobanzi cam nerusinate si pe termen lung (cum va suna ipotecar in euro cu 10% dobanda, in 2007?), poti sa ai 40% din resurse blocate cu randament 1% pe termen mediu, per total iesi oricum bine.
Cum a reactionat BNR vazand ca majorarea RMO n-a dat roade? Pai, s-a gandit sa dea mana libera bancilor la majorarea raportului rata/venituri, de la 30-40% acesta urcand conform noilor reglmentari la un neverosimil 60-70% chiar in 2007, pe varful bulei imobiliare! Cu alte cuvinte, pe o parte te faci ca descurajezi creditarea dar prin spatele gardului, hranesti cu steroizi leopardul!
Exercitiu de imaginatie
Ce parere aveti, daca in loc sa majoreze temporar RMO-urile (de la 40% la valuta s-a ajuns in prezent la 20%, si directia e in continuare spre sud!) cum ar fi fost ca BNR-ul sa limiteze si mai mult raportul rata/venituri ale solicitantilor de imprumuturi, sa spunem la 20% din venitul net per familie? Am fi avut acelasi grad de indatorare al populatiei, tot 4 miliarde euro restante la banci? Ar fi luat doar firmele credite cu buletinul? Ar fi deschis actiuni la CEDO debitorii refuzati?
Si intrebarea de 100 de puncte: fara cresterea RMO-urilor, o decizie ineficace cum s-a dovedit ( e greu de presupus ca populatia ar fi inghitit credite mai mari decat s-au dat si cu RMO-uri mai mici) dar cu limitarea raportului rata/venit, am fi avut acordul cu FMI+CE? Adica datoria de 20 miliarde in carca generatiilor viitoare? Nu uitati de ce s-a luat imprumutul FMI: bani merg in rezervele BNR iar Banca Centrala elibereaza treptat banii bancilor din RMO-uri, sume care se reorienteaza partial pentru finantarea deficitului bugetar prin achiziatia de certificate de trezorerie.
Limitand gradul de indatorare prin reducerea raportului rata/venit si nu prin parghia cresterii RMO-urilor, preocuparea autoritatilor pentru stabilitatea cursului de schimb leu-euro (creditele s-au dat in euro majoritar iar o crestere a euro facea banci insolvente si debitori in prag de executare silita) ar fi fost redusa. Fara contributia strategiei de stopare a creditarii d-lui Isarescu de la BNR, poate ca d-l Jeffrey Franks de la FMI nu si-ar mai fi rupt pingelele batand drumurile Bucurestilor. Sau, ma rog, poate ca ar fi facut-o totusi pe o miza mai mica, la o suma imprumutata sensibil redusa.
Inapoi acum la oile noastre, banii de la FMI s-au luat, Romania se pregateste pentru spatiul euro (ma rog, se pregateste de mult). Intrarea in zona euro implica reducerea RMO-urilor la nivele derizorii, bancile urmand sa primeasca inca o felie groasa din rezervele BNR. De ce n-am returna in acel moment si creditul de la FMI (sau imprumuturile contractate pentru rostogolirea lui) cu ce ramane la Banca Centrala? Nu prea mai avem ce curs de schimb sa protejam (poate euro-dolar, de vreme ce am plasat o parte din banii de la FMI in bonduri ale trezoreriei americane?...glumesc, evident!), prea multe reglaje intr-o economie bazata pe importuri nu putem spera sa operam, oricum nu ne-am permite sa suparam bancile dandu-le din nou batai de cap cu provizioanele daca am devaloriza leul (vedeti cat de vehement se exclude varianta unei taxe “de solidaritate” aplicata bancilor). Asa ca, la ce bun sa tot amanam adoptarea euro?
Sa facem un salt in timp. Ne aflam in 2005-2006, anii de expansiune furibunda a creditarii. Dobanzile la euro sunt mai trentante, leul se apreciaza, boborul vrea credite in valuta europeana. BNR creste rezervele minime obligatorii (RMO) la valuta, succesiv. Creditarea isi continua netulburata expansiunea, in ciuda acestui obstacol. BNR contraataca si duce RMO (precum un alergator de viteza, care vazand ca nu se descurca batandu-si un cui in talpa, isi mai bate unul si in cealalta pentru “echilibrare” in loc sa il scoata pe primul) pana la 40% .
In definitiv, daca ati fi bancher, ati sti ca Romania se pregateste sa adere la euro intr-un viitor apropiat (deci RMO-urile vor ajunge la 2% chiar daca in prezent sunt astronomice) nu v-ati ingrijora prea tare de sumele blocate la dobanzi modice la BNR, nu? Daca dai credite cu 60% din bani cu dobanzi cam nerusinate si pe termen lung (cum va suna ipotecar in euro cu 10% dobanda, in 2007?), poti sa ai 40% din resurse blocate cu randament 1% pe termen mediu, per total iesi oricum bine.
Cum a reactionat BNR vazand ca majorarea RMO n-a dat roade? Pai, s-a gandit sa dea mana libera bancilor la majorarea raportului rata/venituri, de la 30-40% acesta urcand conform noilor reglmentari la un neverosimil 60-70% chiar in 2007, pe varful bulei imobiliare! Cu alte cuvinte, pe o parte te faci ca descurajezi creditarea dar prin spatele gardului, hranesti cu steroizi leopardul!
Exercitiu de imaginatie
Ce parere aveti, daca in loc sa majoreze temporar RMO-urile (de la 40% la valuta s-a ajuns in prezent la 20%, si directia e in continuare spre sud!) cum ar fi fost ca BNR-ul sa limiteze si mai mult raportul rata/venituri ale solicitantilor de imprumuturi, sa spunem la 20% din venitul net per familie? Am fi avut acelasi grad de indatorare al populatiei, tot 4 miliarde euro restante la banci? Ar fi luat doar firmele credite cu buletinul? Ar fi deschis actiuni la CEDO debitorii refuzati?
Si intrebarea de 100 de puncte: fara cresterea RMO-urilor, o decizie ineficace cum s-a dovedit ( e greu de presupus ca populatia ar fi inghitit credite mai mari decat s-au dat si cu RMO-uri mai mici) dar cu limitarea raportului rata/venit, am fi avut acordul cu FMI+CE? Adica datoria de 20 miliarde in carca generatiilor viitoare? Nu uitati de ce s-a luat imprumutul FMI: bani merg in rezervele BNR iar Banca Centrala elibereaza treptat banii bancilor din RMO-uri, sume care se reorienteaza partial pentru finantarea deficitului bugetar prin achiziatia de certificate de trezorerie.
Limitand gradul de indatorare prin reducerea raportului rata/venit si nu prin parghia cresterii RMO-urilor, preocuparea autoritatilor pentru stabilitatea cursului de schimb leu-euro (creditele s-au dat in euro majoritar iar o crestere a euro facea banci insolvente si debitori in prag de executare silita) ar fi fost redusa. Fara contributia strategiei de stopare a creditarii d-lui Isarescu de la BNR, poate ca d-l Jeffrey Franks de la FMI nu si-ar mai fi rupt pingelele batand drumurile Bucurestilor. Sau, ma rog, poate ca ar fi facut-o totusi pe o miza mai mica, la o suma imprumutata sensibil redusa.
Inapoi acum la oile noastre, banii de la FMI s-au luat, Romania se pregateste pentru spatiul euro (ma rog, se pregateste de mult). Intrarea in zona euro implica reducerea RMO-urilor la nivele derizorii, bancile urmand sa primeasca inca o felie groasa din rezervele BNR. De ce n-am returna in acel moment si creditul de la FMI (sau imprumuturile contractate pentru rostogolirea lui) cu ce ramane la Banca Centrala? Nu prea mai avem ce curs de schimb sa protejam (poate euro-dolar, de vreme ce am plasat o parte din banii de la FMI in bonduri ale trezoreriei americane?...glumesc, evident!), prea multe reglaje intr-o economie bazata pe importuri nu putem spera sa operam, oricum nu ne-am permite sa suparam bancile dandu-le din nou batai de cap cu provizioanele daca am devaloriza leul (vedeti cat de vehement se exclude varianta unei taxe “de solidaritate” aplicata bancilor). Asa ca, la ce bun sa tot amanam adoptarea euro?
marți, 7 iunie 2011
“Ati facut un copil? Si ce, o sa vreti reesalonarea creditului de fiecare data cand mai faceti unul?”
Un amic, tata de cateva luni, cu ceva credite in derulare, a fost intampinat cu replica asta la ghiseul bancii unde se prezentase increzator ca va negocia o inlesnire la plata ratelor lunare. Nu cerea favouri, doar extinderea perioadei de creditare dar dintr-un motiv sau altul a fost refuzat. Trecem in revista “surprizele” care va pot intampina pana la scadenta imprumutului, regula numarul 1 cand iei un credit (rentabilitatea achizitiei sa fie mai mare decat dobanda si comisioanele bancii) si explicam de ce indatorarea pe termen lung e vecina cu depresia.
Episodul descris mai sus s-a petrecut la Garanti Bank Cluj cu ceva luni in urma. Nu stiu care a fost motivatia functionarului-teama ca va afecta profitul bancii, comoditate, o zi proasta, etc. Cert este ca amicul meu a trebuit sa stranga serios cureaua de atunci, desi pana in momentul aparitiei pe lume a inca unui membru al familiei isi achita disciplinat si fara sa intarzie ratele iar banii ii ajungeau onorabil dupa ce isi platea hangaralele. Cazul sau reprezinta un bun pretext pentru a recapitula “accidentele” nepravazute care iti pot da peste cap obligatiile asumate pe termen lung:
1.Recalificarea profesionala
Esti convins ca vei face aceeasi meserie timp de 20-30 de ani cat reprezinta scadenta unui imprumut ipotecar de pilda? Poate la un moment dat va trebui sa te “reinventezi” profesional. Crezi ca noul salariu de incepator iti va permite sa platesti ratele la banca daca te-ai oferit deja sa mergi cu 50% (un exemplu) din veniturile “vechi” luna de luna la ghiseu?
2. Schimbarea domiciliului
Nu e deloc placut sa muncesti in strainatate si sa achiti rate la un credit ipotecar pentru a proprietate care se degradeaza in Romania si asta pentru ca vanzarea ei nu e digerata de banca din moment ce preturile s-au prabusit pe piata imobiliara. Similar, poti fi detasat in provincie renuntand la veniturile mai mari din Bucuresti, in conditiile in care ratele raman constante.
3. Largirea familiei
Cazul amicului din Cluj. Ce te faci insa daca micutii ce apar dupa ce ai luat un imprumut pe termen lung au nevoie de o ingrijire speciala si nu ai economii absolut deloc?
4. Tratamente medicale pe termen lung
In 20-30 de ani va puteti confrunta si cu astfel de cazuri nefericite, voi sau cineva apropiat. Costurile pot fi foarte piperate iar un raport rata-venituri ales gresit va poate aduce nenumarate neplaceri, ca sa nu mai pomenesc de riscul suprapunerii unor cheltuieli suplimentare sau reduceri neasteptate de venituri precum cele enumerate la punctele 1-3.
In toate cazurile de mai sus, un raport rata/venituri ce parea din start relaxat se poate transforma intr-unul sufocant.
Cand e bun creditul?
Reclamele care inundau televizoarele inaintea crizei ne imbiau sa nu ne refuzam nimic, sa cumparam acum, pe datorie, cat mai mult. Creditul ne finanta deci visele si nimeni nu isi punea intrebarea de evolutia dobanzilor, a veniturilor familiei sau de... rentabilitatea imprumutului. Astfel, cand ai o afacere care iti asigura o rentabilitate de 20% a capitalului investit poti lua in calcul sa te finantezi cu 10% dobanda. Daca nu poti converti imprumutul in ceva cu o rentabilitate superioara celei obtinute de banca vei plati cat nu face in majoritatea cazurilor. In alta ordine de idei, cand vezi insa de unde au pornit preturile caselor in urma cu 10 ani in Romania (sau in ultimii 20-30 de ani in Occident), de ce ai spera ca evolutiile viitoare iti vor acoperi rata dobanzii? Nu prea exista bule consecutive in aceeasi piata.
Din pacate, cei mai multi iau in calcul creditul bancar pe varful bulelor din imobiliare sau pietele de actiuni si nimeni nu se gandeste la parghia creditului in apropierea unor minime. Si nici nu e de mirare avand in vedere starea de spirit care e propagata prin media in acele momente: entuziasm debordant cand preturile sunt in stratosfera si deprimare neagra cand se apropie fundul sacului. Ca sa rezum: imprumutul bancar e bun cand rentabilitatea achizitiei pe datorie e peste rata dobanzii. In caz contrar, vorbim de o finantare a consumului, achitata din veniturile viitoare, care poate crea mari neplaceri cand costurile imprumutului cresc iar castigurile debitorului scad.
Post creditum melancolicum
Imaginati-va un pusti care renunta la o acadea pentru a primi un tort. Schimbul pare absolut echitabil iar placerea savurarii tortului e asigurata. Ce se intampla insa daca acadeaua e pretul zilnic pentru a manca tortul doar o singura data pe an? O mai fi la fel de fericit micul amator de dulciuri ...pe credit? Situatia nu difera prea mult in cazul unui imprumut al adultilor. Satisfactia e mai mereu mare la inceput si sfarseste in depresie pe parcurs. Cat va puteti bucura de o masina noua, de o mobila noua sau de niste electrocasnice de fite? O zi, doua, o luna, dupa care obiectele in cauza intra in peisajul cotidian si se banalizeaza, aproape ca nu le mai vedeti. Rata lunara pe care va trebui sa o platiti ani de zile la banca pentru a le achita va fi insa imposibil de ignorat, cu atat mai mult cu cat vorbim de o neplacere din viitor in contul unei placeri trecute.
Episodul descris mai sus s-a petrecut la Garanti Bank Cluj cu ceva luni in urma. Nu stiu care a fost motivatia functionarului-teama ca va afecta profitul bancii, comoditate, o zi proasta, etc. Cert este ca amicul meu a trebuit sa stranga serios cureaua de atunci, desi pana in momentul aparitiei pe lume a inca unui membru al familiei isi achita disciplinat si fara sa intarzie ratele iar banii ii ajungeau onorabil dupa ce isi platea hangaralele. Cazul sau reprezinta un bun pretext pentru a recapitula “accidentele” nepravazute care iti pot da peste cap obligatiile asumate pe termen lung:
1.Recalificarea profesionala
Esti convins ca vei face aceeasi meserie timp de 20-30 de ani cat reprezinta scadenta unui imprumut ipotecar de pilda? Poate la un moment dat va trebui sa te “reinventezi” profesional. Crezi ca noul salariu de incepator iti va permite sa platesti ratele la banca daca te-ai oferit deja sa mergi cu 50% (un exemplu) din veniturile “vechi” luna de luna la ghiseu?
2. Schimbarea domiciliului
Nu e deloc placut sa muncesti in strainatate si sa achiti rate la un credit ipotecar pentru a proprietate care se degradeaza in Romania si asta pentru ca vanzarea ei nu e digerata de banca din moment ce preturile s-au prabusit pe piata imobiliara. Similar, poti fi detasat in provincie renuntand la veniturile mai mari din Bucuresti, in conditiile in care ratele raman constante.
3. Largirea familiei
Cazul amicului din Cluj. Ce te faci insa daca micutii ce apar dupa ce ai luat un imprumut pe termen lung au nevoie de o ingrijire speciala si nu ai economii absolut deloc?
4. Tratamente medicale pe termen lung
In 20-30 de ani va puteti confrunta si cu astfel de cazuri nefericite, voi sau cineva apropiat. Costurile pot fi foarte piperate iar un raport rata-venituri ales gresit va poate aduce nenumarate neplaceri, ca sa nu mai pomenesc de riscul suprapunerii unor cheltuieli suplimentare sau reduceri neasteptate de venituri precum cele enumerate la punctele 1-3.
In toate cazurile de mai sus, un raport rata/venituri ce parea din start relaxat se poate transforma intr-unul sufocant.
Cand e bun creditul?
Reclamele care inundau televizoarele inaintea crizei ne imbiau sa nu ne refuzam nimic, sa cumparam acum, pe datorie, cat mai mult. Creditul ne finanta deci visele si nimeni nu isi punea intrebarea de evolutia dobanzilor, a veniturilor familiei sau de... rentabilitatea imprumutului. Astfel, cand ai o afacere care iti asigura o rentabilitate de 20% a capitalului investit poti lua in calcul sa te finantezi cu 10% dobanda. Daca nu poti converti imprumutul in ceva cu o rentabilitate superioara celei obtinute de banca vei plati cat nu face in majoritatea cazurilor. In alta ordine de idei, cand vezi insa de unde au pornit preturile caselor in urma cu 10 ani in Romania (sau in ultimii 20-30 de ani in Occident), de ce ai spera ca evolutiile viitoare iti vor acoperi rata dobanzii? Nu prea exista bule consecutive in aceeasi piata.
Din pacate, cei mai multi iau in calcul creditul bancar pe varful bulelor din imobiliare sau pietele de actiuni si nimeni nu se gandeste la parghia creditului in apropierea unor minime. Si nici nu e de mirare avand in vedere starea de spirit care e propagata prin media in acele momente: entuziasm debordant cand preturile sunt in stratosfera si deprimare neagra cand se apropie fundul sacului. Ca sa rezum: imprumutul bancar e bun cand rentabilitatea achizitiei pe datorie e peste rata dobanzii. In caz contrar, vorbim de o finantare a consumului, achitata din veniturile viitoare, care poate crea mari neplaceri cand costurile imprumutului cresc iar castigurile debitorului scad.
Post creditum melancolicum
Imaginati-va un pusti care renunta la o acadea pentru a primi un tort. Schimbul pare absolut echitabil iar placerea savurarii tortului e asigurata. Ce se intampla insa daca acadeaua e pretul zilnic pentru a manca tortul doar o singura data pe an? O mai fi la fel de fericit micul amator de dulciuri ...pe credit? Situatia nu difera prea mult in cazul unui imprumut al adultilor. Satisfactia e mai mereu mare la inceput si sfarseste in depresie pe parcurs. Cat va puteti bucura de o masina noua, de o mobila noua sau de niste electrocasnice de fite? O zi, doua, o luna, dupa care obiectele in cauza intra in peisajul cotidian si se banalizeaza, aproape ca nu le mai vedeti. Rata lunara pe care va trebui sa o platiti ani de zile la banca pentru a le achita va fi insa imposibil de ignorat, cu atat mai mult cu cat vorbim de o neplacere din viitor in contul unei placeri trecute.
vineri, 3 iunie 2011
Cura de iaurt grecesc pentru batrani,vaduve si orfani. Bonus: “vrem sa fim islandezi”
Nu stiu daca Grecia va da pana la urma faliment (riscul este apreciat acum la peste 70% potrivit CMA Data Vision) sau daca creditorii sai vor suferi doar o restructurare “soft” a datoriilor. Nu stiu daca la anul vom vorbi la fel de mult despre solutia portugheza, irlandeza ori spaniola sau italiana a crizei datoriilor. Un singur lucru mi se pare cert: deficitele bugetare vor fi tot mai greu de finantat de acum, investitorii in bonduri tot mai greu de multumit, serviciile de asistenta sociala tot mai subtiri. Facem insa mai jos o simulare a scenariului horror: falimentul declarat al Greciei.
Cine pariaza ca masurile de “salvare”, presupunand privatizari si colectari de taxe administrate extern, vor starni revolte blande sub Acropole, in ritm de sirtaki, precum mersul pinguinului din fata Guvernului Boc, s-ar putea sa piarda ceva bani precum detinatorii de bonduri grecesti. Cu tot planul de salvare a Greciei anuntat recent, probabilitatea cumulata de incetare a platilor de catre statul elen (CPD) era joi de 70,49% (in topul celor mai riscante 5 state urmau Venezuela cu 53%, Pakistan si Portugalia cu 44%, Irlanda cu 43%). Nu se stie daca populatia nu va matura pe jos cu politicienii care au dat ok respectivului plan.
Adevarul este ca in acest moment Grecia nu se poate finanta din pietele de capital. La fel Portugalia si Irlanda. Nu te poti imprumuta la costurile din prezent ale CDS-urilor (asigurari impotriva riscului de faliment). Singura sansa pentru ca Guvernelel sa functioneze si sa-si onoreze contractul social este obtinerea de noi imprumuturi de la institutiile internationale sau BCE si rostogolirea celor vechi.
Vrem sa fim islandezi!
Indiferent ce se va intampla pe termen scurt cu criza datoriilor suverane, pe termen lung deficitele din bugetele publice generate de costurile imbatranirii populatiei si rambursarea datoriilor acumulate deja vor presupune o sarabanda de micsorari si taieri din lista prestatiilor sociale. Pensii mai mici, ajutoare pentru handicapati reduse, alocatii pentru copii taiate, co-plata la medic extinsa, dar si taxarea mai severa a proprietatii si mostenirilor, etc. Statul asistential se pregateste de obstescul sfarsit, sufocat de datorii. Nu am nici un dubiu insa ca pana la urma nota de plata va fi extinsa si asupra adevaratilor beneficiari ai crizei, dupa model unguresc.
“Cand vom creste mari vrem sa fim islandezi” au inceput sa scandeze tinerii care demonstreaza in Spania. “Cand vom creste mari vrem sa fim argentinieni” (creditorii au recuperat,in timp,doar 30 de centi la dolar din falimentul Argentinei) ar putea fi refrenul in Grecia. O revolta legitima a unei generatii pe umerii careia va apasa nota de plata dupa spargerea bulei creditului la nivel global. “Nu-i mai votati” se striga prin Spania de catre cei care au realizat ca partidele actuale nu pot aduce schimbarea de substanta pe care o doresc. Poate ca din aceste miscari haotice se vor naste forte inchegata care sa conteste actualul sistem, in ciuda legislatiei “anti-tero” de la care se spera ca va inabusi in fata protestele mai viguroase si a cenzurii internetului care se pregateste.
Primiti cu Noua Ordine Monetara?
Sa presupunem ca Grecia alege modelul argentinian. Stirea face valuri in pietele financiare. Tot soiul de oficiali dau asigurari ca tara are o dimensiune neglijabila in euro-zone, ca fenomenul e controlabil, ca “nimeni nu va pierde nici un euro-ut”,vorba premierului Boc. Deponentii se reped insa sa isi retraga banii din bancile grecesti domiciliate in tara-mama. Repetitia a fost deja facuta (vezi aici). Apoi din bancile grecesti de prin alte parti, de teama ca bancile-mama vor cere ficelor sa puna umarul la colectarea de lichiditati. Bancile care au cea mai mare expunere pe Grecia incep sa piarda teren la bursa. Apoi sa aibe probleme cu onorarea cererilor de retragere din partea deponentilor. Bondurile portugheze, spaniole, irlandeze si italiene se resimt, CDS-urile urca la cer.
Apar estimari ale pierderilor suferite de sectorul bancar european in aceasta afacere. BCE ar vrea sa treaca la tiparitul de urgenta dar nemtii spun in sfarsit “nein”. Se fuge spre dolar (spre bucuria chinezilor care au niste exituri de facut) dar mai ales spre francul elvetian. Americanii profita si anunta incetarea oficiala a QE-urilor (quantitative easing) si resping propunerile de majorare a plafonului de indatorare nationala. Europa e insa pe marginea prapastiei. Are loc o reuniune de urgenta a reprezentantilor marilor economii. Cine sunt principalii creditori? Bancile, fondurile de pensii, unele state. Creditorilor, vreti sa pierdeti totul sau doar partial?
Se decide o restructurare la nivel planetar. Vom avea deci o noua valuta globala. De fapt un cos valutar cu principalele devize ce include in plus cam o treime aur. Veniturile viitoare ale populatiei se convertesc in noua valuta, la paritatea puterii de cumparare dinainte de conversie. Cu credibilitatea restabilita dupa includerea aurului, valuta globala se apreciaza puternic in fata celorlalte devize care circula insa in paralel. Datoriile vor fi rambursate gradual, in noua valuta, la cursul din momentul rambursarii. Majoritatea e in final relativ multumita (mai putin cei care nu si-au transformat repede economiile) doar debitorii reprezinta grosul in Vest. O anumita minoritate consistenta dintr-o tara proaspat admisa in UE exulta, felicitandu-se pentru modul traditional de a economisi “cocosei” la purtator. Asta le e karma, meritau poate o compensatie, doar au fost robi (domnesti, manastiresti, boieresti) pana acum 150 de ani. Cade cortina.
Cine pariaza ca masurile de “salvare”, presupunand privatizari si colectari de taxe administrate extern, vor starni revolte blande sub Acropole, in ritm de sirtaki, precum mersul pinguinului din fata Guvernului Boc, s-ar putea sa piarda ceva bani precum detinatorii de bonduri grecesti. Cu tot planul de salvare a Greciei anuntat recent, probabilitatea cumulata de incetare a platilor de catre statul elen (CPD) era joi de 70,49% (in topul celor mai riscante 5 state urmau Venezuela cu 53%, Pakistan si Portugalia cu 44%, Irlanda cu 43%). Nu se stie daca populatia nu va matura pe jos cu politicienii care au dat ok respectivului plan.
Adevarul este ca in acest moment Grecia nu se poate finanta din pietele de capital. La fel Portugalia si Irlanda. Nu te poti imprumuta la costurile din prezent ale CDS-urilor (asigurari impotriva riscului de faliment). Singura sansa pentru ca Guvernelel sa functioneze si sa-si onoreze contractul social este obtinerea de noi imprumuturi de la institutiile internationale sau BCE si rostogolirea celor vechi.
Vrem sa fim islandezi!
Indiferent ce se va intampla pe termen scurt cu criza datoriilor suverane, pe termen lung deficitele din bugetele publice generate de costurile imbatranirii populatiei si rambursarea datoriilor acumulate deja vor presupune o sarabanda de micsorari si taieri din lista prestatiilor sociale. Pensii mai mici, ajutoare pentru handicapati reduse, alocatii pentru copii taiate, co-plata la medic extinsa, dar si taxarea mai severa a proprietatii si mostenirilor, etc. Statul asistential se pregateste de obstescul sfarsit, sufocat de datorii. Nu am nici un dubiu insa ca pana la urma nota de plata va fi extinsa si asupra adevaratilor beneficiari ai crizei, dupa model unguresc.
“Cand vom creste mari vrem sa fim islandezi” au inceput sa scandeze tinerii care demonstreaza in Spania. “Cand vom creste mari vrem sa fim argentinieni” (creditorii au recuperat,in timp,doar 30 de centi la dolar din falimentul Argentinei) ar putea fi refrenul in Grecia. O revolta legitima a unei generatii pe umerii careia va apasa nota de plata dupa spargerea bulei creditului la nivel global. “Nu-i mai votati” se striga prin Spania de catre cei care au realizat ca partidele actuale nu pot aduce schimbarea de substanta pe care o doresc. Poate ca din aceste miscari haotice se vor naste forte inchegata care sa conteste actualul sistem, in ciuda legislatiei “anti-tero” de la care se spera ca va inabusi in fata protestele mai viguroase si a cenzurii internetului care se pregateste.
Primiti cu Noua Ordine Monetara?
Sa presupunem ca Grecia alege modelul argentinian. Stirea face valuri in pietele financiare. Tot soiul de oficiali dau asigurari ca tara are o dimensiune neglijabila in euro-zone, ca fenomenul e controlabil, ca “nimeni nu va pierde nici un euro-ut”,vorba premierului Boc. Deponentii se reped insa sa isi retraga banii din bancile grecesti domiciliate in tara-mama. Repetitia a fost deja facuta (vezi aici). Apoi din bancile grecesti de prin alte parti, de teama ca bancile-mama vor cere ficelor sa puna umarul la colectarea de lichiditati. Bancile care au cea mai mare expunere pe Grecia incep sa piarda teren la bursa. Apoi sa aibe probleme cu onorarea cererilor de retragere din partea deponentilor. Bondurile portugheze, spaniole, irlandeze si italiene se resimt, CDS-urile urca la cer.
Apar estimari ale pierderilor suferite de sectorul bancar european in aceasta afacere. BCE ar vrea sa treaca la tiparitul de urgenta dar nemtii spun in sfarsit “nein”. Se fuge spre dolar (spre bucuria chinezilor care au niste exituri de facut) dar mai ales spre francul elvetian. Americanii profita si anunta incetarea oficiala a QE-urilor (quantitative easing) si resping propunerile de majorare a plafonului de indatorare nationala. Europa e insa pe marginea prapastiei. Are loc o reuniune de urgenta a reprezentantilor marilor economii. Cine sunt principalii creditori? Bancile, fondurile de pensii, unele state. Creditorilor, vreti sa pierdeti totul sau doar partial?
Se decide o restructurare la nivel planetar. Vom avea deci o noua valuta globala. De fapt un cos valutar cu principalele devize ce include in plus cam o treime aur. Veniturile viitoare ale populatiei se convertesc in noua valuta, la paritatea puterii de cumparare dinainte de conversie. Cu credibilitatea restabilita dupa includerea aurului, valuta globala se apreciaza puternic in fata celorlalte devize care circula insa in paralel. Datoriile vor fi rambursate gradual, in noua valuta, la cursul din momentul rambursarii. Majoritatea e in final relativ multumita (mai putin cei care nu si-au transformat repede economiile) doar debitorii reprezinta grosul in Vest. O anumita minoritate consistenta dintr-o tara proaspat admisa in UE exulta, felicitandu-se pentru modul traditional de a economisi “cocosei” la purtator. Asta le e karma, meritau poate o compensatie, doar au fost robi (domnesti, manastiresti, boieresti) pana acum 150 de ani. Cade cortina.
vineri, 27 mai 2011
Demografia si marsurile funebre
Romania va avea 18 milioane de locuitori in 2050 (tribuna isi tine respiratia). Scaderea natalitatii e o problema generalizata in Vest (tribuna isi sterge o lacrima). Fara suportul generatilor tinere, generatia baby-boom va face elegant foamea (tribuna isi smulge parul de groaza). Lasand flotarile retoricii la o parte, cresterea populatiei globale seamana cu graficul oricarei bule speculative. De la 1 milard la inceputul secolului trecut, la 7 miliarde in prezent, asta pornind de la cele 300 milioane din vremea lui Hristos. Scaderea natalitatii in lumea occidentala poate avea de-a face cu legile ciclicitatii dar mai degraba cu schimbarea modului de viata si a sistemului de valori. Le trecem mai jos in revista.
Inainte de orice, tendintele demografice reprezinta un semnal de alarma in functie de locul din care le privesti. Din India sau lumea araba sau din Europa. Per total, populatia planetei continua sa creasca, scaderea din Occident fiind compensata de evolutia din Orient. Nu e comod sa asisti la o reducere constanta a numarului de tineri, mai ales cand te-ai nascut intr-o perioada de boom demografic (anii ’65-’75 in Romania) sau imediat dupa razboi in statele occidentale. Sistemul asigurarilor sociale se bizuie pe contributia tinerilor, sistemele de pensii nereformate asisderea. Perspectiva unei Europe-azil de categoria a III a nu e deloc roza, mai ales cand faci parte din generatia trecuta de 40 de ani. Firesc as zice, de vreme ce pentru majoritatea dintre noi, lumea incepe si se termina cu propria persoana. Poate insa ca generatiile nascute in secolul XXI nu vor face o tragedie din asta. Sigur, perspectiva bunicilor sarantoci nu e placuta, dar cate proprietati de mostenit vor fi peste 30 de ani! O casa pe care sa o platesti in 30-40 de ani tremurand la gandul ca banca o sa te execute va fi o amintire palida pentru tinerii de azi. De ce scade natalitatea in lumea occidentala?
1.”Emanciparea” femeii
Mai tineti minte filmele americane vechi, de prin anii ’50? Imaginea sotului care se intoarce obosit de la job si este asteptat de sotia casnica cu mancarea pe masa si de copiii care topaie dezinvolt in jurul casei? Nevestele nu mai sunt de mult casnice in lumea occidentala, au un program la fel de lung si de stresant ca sotii lor, bunicii sunt la casa lor din alt oras. Formarea profesionala cere timp, banca isi vrea apoi ratele la timp, seful vrea si el ore suplimentare. Decizia aducerii pe lume a unui copil se ia destul de greu (unul,nu 2-3 cat ar reprezenta rata de inlocuire) si uneori prea tarziu. Alfel stateau lucrurile acum 100-200 de ani. Femeia era dependenta economic de sot, de multe ori nici nu avea drept de proprietate sau de vot. A face copii intra in fisa postului, o diploma de onorabilitate pentru orice nevasta care si-ar fi justificat cu greu in caz contrar locul ocupat in gospodarie.
2. Copiii nu mai sunt “active”, ci entitati greu controlabile
“Un copil in plus, o mana de lucru suplimentara”-cam asta era logica taraneasca acum cateva generatii. PamanTul se lucra slab mecanizat iar familiile numeroase aveau un avantaj. Copii se faceau si pentru a transmite un sistem de valori sau pentru a te conforma unuia. Vezi si acum familiile numeroase din cultele neo-protestante sau din lumea araba. Tarile din batrana Europa sunt insa departe de orice fervoare religioasa (SUA ramane inca destul de habotnica in anumite portiuni). In plus, nici la capitolul sistem de valori schema nu mai functioneaza. Ar putea sa imi enumere cineva cu certitudine care vor fi valorile generatiilor de maine, ce principii vor pune pe primul plan?. Vor fi ecologisti sau consumeristi, atei sau new-age-isti, principiali sau arivisti,etc, etc?. Nici parintii nu mai sunt prea siguri pe adevarurile lor la rapiditatea cu care avanseaza stiinta si mentalitatile intr-o lume unde schimbarea a devenit principala constanta.
3. Efectele individualismului
Copii nu mai inghit pe nemestecate ce le transmit parintii si isi doresc o viata independenta de cele mai multe ori in alt oras daca nu chiar in alta tara decat in cea in care s-au nascut. “Fac un copil ca sa aiba cine sa imi dea o cana cu apa” e un principiu din societatile traditionale, unde 2-3 generatii coabitau sub acelasi acoperis sau locuiau in imediata apropiere. Cand stii ca sunt mari sanse ca principiile si ideile tale sa intre in coliziune cu cele ale copiilor, ca vor pleca cel mai probabil de acasa la un moment dat si ca singuratatea la batranete e greu de evitat te decizi mai greu sa faci copii in ziua de azi. Iar daca motivatia transmiterii unui sistem de valori e tot mai subreda, la fel a ajuns cea a transmiterii unor categorii de active. “Sa fac un copil sa aibe cine sa mosteneasca ce am agonisit” nu prea se mai poarta. In primul rand pentru ca vesticii au ajuns sa fuga de proprietatea obtinuta dupa o viata de sclavie la banci, apoi pentru ca impozitele pe mosteniri sunt oricum inrobitoare.
Exploatarea petrolului si utilizarile lui “colaterale” (mase plastice, ingrasaminte), progresele din medicina au generat explozie demografica fara precedent in secolul XX. Planetei i-au trebuit 2000 de ani ca sa isi tripleze populatia dar au fost suficient un singur secol ca sa crestem de aproape 7 ori numeric (vezi aici un discurs efectele cresterii exponentiale, profesorul Albert Bartlett e o autoritate in domeniu ). Or, ce creste parabolic mai si scade la un moment dat, nu? Adoptarea modelului occidental va grabi probabil o incetinire a cresterii demografice la nivel global, mai ales in zonele unde religia nu se opune vehement schimbarilor de paradigma. Altfel, ce nu aduce schimbarea modului de viata si a sistemului de valori se va produce prin imputinarea resurselor naturale. Deja apa e o problema in multe parti ale lumii, ne apropiem de “peak oil” iar poluarea si chimicalele din mancare cresc exponential frecventa cancerelor.
Inainte de orice, tendintele demografice reprezinta un semnal de alarma in functie de locul din care le privesti. Din India sau lumea araba sau din Europa. Per total, populatia planetei continua sa creasca, scaderea din Occident fiind compensata de evolutia din Orient. Nu e comod sa asisti la o reducere constanta a numarului de tineri, mai ales cand te-ai nascut intr-o perioada de boom demografic (anii ’65-’75 in Romania) sau imediat dupa razboi in statele occidentale. Sistemul asigurarilor sociale se bizuie pe contributia tinerilor, sistemele de pensii nereformate asisderea. Perspectiva unei Europe-azil de categoria a III a nu e deloc roza, mai ales cand faci parte din generatia trecuta de 40 de ani. Firesc as zice, de vreme ce pentru majoritatea dintre noi, lumea incepe si se termina cu propria persoana. Poate insa ca generatiile nascute in secolul XXI nu vor face o tragedie din asta. Sigur, perspectiva bunicilor sarantoci nu e placuta, dar cate proprietati de mostenit vor fi peste 30 de ani! O casa pe care sa o platesti in 30-40 de ani tremurand la gandul ca banca o sa te execute va fi o amintire palida pentru tinerii de azi. De ce scade natalitatea in lumea occidentala?
1.”Emanciparea” femeii
Mai tineti minte filmele americane vechi, de prin anii ’50? Imaginea sotului care se intoarce obosit de la job si este asteptat de sotia casnica cu mancarea pe masa si de copiii care topaie dezinvolt in jurul casei? Nevestele nu mai sunt de mult casnice in lumea occidentala, au un program la fel de lung si de stresant ca sotii lor, bunicii sunt la casa lor din alt oras. Formarea profesionala cere timp, banca isi vrea apoi ratele la timp, seful vrea si el ore suplimentare. Decizia aducerii pe lume a unui copil se ia destul de greu (unul,nu 2-3 cat ar reprezenta rata de inlocuire) si uneori prea tarziu. Alfel stateau lucrurile acum 100-200 de ani. Femeia era dependenta economic de sot, de multe ori nici nu avea drept de proprietate sau de vot. A face copii intra in fisa postului, o diploma de onorabilitate pentru orice nevasta care si-ar fi justificat cu greu in caz contrar locul ocupat in gospodarie.
2. Copiii nu mai sunt “active”, ci entitati greu controlabile
“Un copil in plus, o mana de lucru suplimentara”-cam asta era logica taraneasca acum cateva generatii. PamanTul se lucra slab mecanizat iar familiile numeroase aveau un avantaj. Copii se faceau si pentru a transmite un sistem de valori sau pentru a te conforma unuia. Vezi si acum familiile numeroase din cultele neo-protestante sau din lumea araba. Tarile din batrana Europa sunt insa departe de orice fervoare religioasa (SUA ramane inca destul de habotnica in anumite portiuni). In plus, nici la capitolul sistem de valori schema nu mai functioneaza. Ar putea sa imi enumere cineva cu certitudine care vor fi valorile generatiilor de maine, ce principii vor pune pe primul plan?. Vor fi ecologisti sau consumeristi, atei sau new-age-isti, principiali sau arivisti,etc, etc?. Nici parintii nu mai sunt prea siguri pe adevarurile lor la rapiditatea cu care avanseaza stiinta si mentalitatile intr-o lume unde schimbarea a devenit principala constanta.
3. Efectele individualismului
Copii nu mai inghit pe nemestecate ce le transmit parintii si isi doresc o viata independenta de cele mai multe ori in alt oras daca nu chiar in alta tara decat in cea in care s-au nascut. “Fac un copil ca sa aiba cine sa imi dea o cana cu apa” e un principiu din societatile traditionale, unde 2-3 generatii coabitau sub acelasi acoperis sau locuiau in imediata apropiere. Cand stii ca sunt mari sanse ca principiile si ideile tale sa intre in coliziune cu cele ale copiilor, ca vor pleca cel mai probabil de acasa la un moment dat si ca singuratatea la batranete e greu de evitat te decizi mai greu sa faci copii in ziua de azi. Iar daca motivatia transmiterii unui sistem de valori e tot mai subreda, la fel a ajuns cea a transmiterii unor categorii de active. “Sa fac un copil sa aibe cine sa mosteneasca ce am agonisit” nu prea se mai poarta. In primul rand pentru ca vesticii au ajuns sa fuga de proprietatea obtinuta dupa o viata de sclavie la banci, apoi pentru ca impozitele pe mosteniri sunt oricum inrobitoare.
Exploatarea petrolului si utilizarile lui “colaterale” (mase plastice, ingrasaminte), progresele din medicina au generat explozie demografica fara precedent in secolul XX. Planetei i-au trebuit 2000 de ani ca sa isi tripleze populatia dar au fost suficient un singur secol ca sa crestem de aproape 7 ori numeric (vezi aici un discurs efectele cresterii exponentiale, profesorul Albert Bartlett e o autoritate in domeniu ). Or, ce creste parabolic mai si scade la un moment dat, nu? Adoptarea modelului occidental va grabi probabil o incetinire a cresterii demografice la nivel global, mai ales in zonele unde religia nu se opune vehement schimbarilor de paradigma. Altfel, ce nu aduce schimbarea modului de viata si a sistemului de valori se va produce prin imputinarea resurselor naturale. Deja apa e o problema in multe parti ale lumii, ne apropiem de “peak oil” iar poluarea si chimicalele din mancare cresc exponential frecventa cancerelor.
luni, 23 mai 2011
Credite pe stil nou, iobagie pe stil vechi
Cum va suna “creditul poate fi declarat in orice moment scadent, daca nu respectati prevederile din contract”? Iar aici intra de la oferirea de date false bancii la intarziere la plata ratelor-fara a se preciza insa vreo valoare a ratelor restante sau perioada de neplata a lor- sau neconstituire de garantii suplimentare. Sau ca sunteti obligati sa va reevaluati din 3 in 3 ani proprietatea adusa drept garantie iar daca valoarea ei scade sa aduceti o noua ipoteca drept gaj? Nu, nu vorbim de vechile contracte semnate cu ochii inchisi de debitori pe varful bulei creditului, ci de unul nou-nout oferit saptamana trecuta de BRD spre consultare unui amic, inainte de a fi semnat. Adevarat, dobanzile sunt acum mai mici, marja suportata peste Euribor fiind de numai 3,5% dar riscurile propuse debitorilor spre inghitire pe nemestecate raman indecent de mari.
Stiam ca bancile nu prea mai dau credite. Am privit deci cu uimire draftul unui contract “de nevoi personale cu ipoteca”, in euro, de la BRD propus recent spre semnare. E vorba de contractul cadru, cel cu conditiile generale oferit tuturor solicitantilor si nu de conditiile particulare ale finantarii (cuantum comisioane si dobanzi, etc) unde apar fluctuatii usoare in functie de puterea de negociere a solicitantului. Ei bine, mai dau credite bancile din Romania, dar conditiile pe care le pun taie apetitul oricarui solicitant cu capul pe umeri. Si iata de ce:
1.Creditul poate fi declarat scadent pe nepusa masa
Citez din contractul respectiv, punctul 8 (“Declararea scadentei anticipate a creditului”).
“Banca este in drept sa solicite rambursarea imediata a Creditului aprobat sau sa reduca cuantumul creditului aprobat in cazuri justificate, determinate de:
-furnizarea de Imprumutat sau Co-Imprumutati a unor date nereale (….).
-nerambursarea la scadenta a ratelor si/sau neplata dobanzilor, comisioanelor, primelor de asigurare si a celorlalte cheltuieli ce deriva din prezentul contract
-nerespectarea de catre Imprumutat sau Co-Imprumutati a oricarei clauze sau/si obligatii prevazute in prezentul Contract”
Cu alte cuvinte, daca ai intarzieri la plata ratelor creditul poate fi declarat scadent. Ok, e dreptul bancii sa isi regleze conturile cu cei care nu mai pot plati dar nu era normal sa se defineasca intarzierile astea mai bine? De pilda, neplata ratelor mai mult de 3 luni consecutive, sau restante cumulate reprezentand x% din valoarea imprumutului, etc?. Asa, rezulta ca la orice intarziere (si mai grav, la orice nerespectare a literei contractului semnat, de parca acesta ar fi Sfanta Scriptura!) imprumutul poate fi declarat scadent si adu banii inapoi daca poti! Iar in acest caz vorbim de un imprumut de nevoi personale cu ipoteca, cu o valoare sub cea a bunului ipotecat evident, intelegeti asadar frisoanele amicului la vederea respectivului paragraf.
2. Conversie valuta-lei in cel mai prost moment
Tot din contractul cu pricina citire:
“In situatia in care valuta principalelor venituri ale Imprumutatului s-a devalorizat semnificativ fata de valuta Creditului, iar Imprumutatul inregistreaza restante mai mari de 45 de zile la achitarea unei proportii de cel putin 50% din valoarea unei rate a Creditului, Banca va transmite Imprumutatului o notificare prin care propune conversia soldului Creditului din valuta in care a fost acordat acesta in Ron”.
Avand insa in vederea ciclicitatea evolutiilor valutare, exista sansele ca respectiva conversie sa se produca pe un varf al cursului euro/leu iar bietul imprumutat, care va incepe relativ repede sa gafaie si din cauza dobanzilor mari la lei, sa solicite o conversie inversa tocmai cand euro revine la un curs minim fata de leu! Si uite asa, te poti invarti de o majorare a soldului creditului fara sa beneficiezi in nici un fel de respectiva diferenta. E drept, conformcontractului, clientul poate refuza conversia creditului.
3. Imprieteneste-te cu un evaluator.
Creditul nostru cu ipoteca are un bun imobiliar adus in garantie. Banca s-a gandit ca valoarea sa ar putea sa scada. Moment in care, indiferent daca nefericitul proprietar a fost parolist la plata lunara a ratelor sau nu, ii poate solicita sa vina cu o garantie suplimentara. De exemplu, daca contractul respectiv ar fi fost semnat in 2008, pentru un imprumut de nevoi personale in vederea amenajarii unui apartament cumparat cu resurse proprii de catre debitor pe varful bulei imobiliare, acum banca i-ar cere nefericitului proprietar sa mai aduca inca un apartament drept garantie pentru imprumutul obtinut pentru zugravirea primului, de vreme ce piata s-a prabusit intre timp cu 50%!!
Iar pentru ca prabusirea pietei imobiliare sa nu vina tiptil, titularul de contract este obligat sa faca pe cheltuiala sa o reevaluare a proprietatii, odata la 3 ani. Ma intreb daca acest cost a fost introdus in DAE, fiind o taxa imposibil de ocolit (daca “uiti” banca va angaja in contul tau un evaluator). Citam din nou din contract, capitolul 11.
“Imprumutatul se obliga sa prezinte cel putin o data la 3 ani Bancii, pe toata perioada de creditare pana la rambursarea integrala a creditului, rapoarte de evaluare aferente imobilului descris in Conditiile Particulare. In cazul in care Imprumutatul omite sa prezinte rapoartele de evaluare, Banca isi rezerva dreptul, fara ca prin aceasta sa fie obligata in vreun fel, sa solicite societatilor de evaluare abilitate sa realizeze reevaluarea imobilului, in numele si pe seama Imprumutatului. Prin prezentul contract Imprumutatul imputerniceste Banca sa reevalueze imobilul in numele si pe seama sa si autorizeaza Banca sa-i debiteze orice cont cu sumele repezentand contravaloarea intocmirii raportelor de evaluare si sa efectueze plata acestora”.
“In situatia in care, pe parcursul derularii creditului, gradul de acoperire cu garantii s-ar situa sub valoarea stabilita in momentul acordarii creditului, Banca isi rezerva dreptul de a cere ca Imprumutatul sa constituie sau sa faca sa se constituie garantii suplimentare pentru rambursarea Creditului. Neconstituirea acestor garantii suplimentare va putea fi considerata de banca drept un caz de nerespectare a prevederilor contractului”.
Si, ia sa va vad daca ati invatat bine lectia, ce se intampla daca nu respectati prevederile contractului? Foarte bine, contractul e declarat scadent, banca va poate executa proprietatea faultata deja de evolutiile pietei imobiliare.
Ce se mai poate spune in incheiere? Bancile sunt cat se poate de prudente si sufla si in iaurt incercand sa se supra-blindeze in fata oricaror situatii nefavorabile. Debitorul, care isi asuma oricum un risc in acest moment pornind de la dobanzi de referinta pe valuta apropiate de minime istorice (Euribor in jur de 1,25% de pilda), e pus deci cu spatele la zid. Daca insa accepta credul conditiile draconice propuse de banci la acordarea creditelor “pe stil nou”, integral, e ca si cum ar apasa singur pe tragaci. Rambursare usoara!
Stiam ca bancile nu prea mai dau credite. Am privit deci cu uimire draftul unui contract “de nevoi personale cu ipoteca”, in euro, de la BRD propus recent spre semnare. E vorba de contractul cadru, cel cu conditiile generale oferit tuturor solicitantilor si nu de conditiile particulare ale finantarii (cuantum comisioane si dobanzi, etc) unde apar fluctuatii usoare in functie de puterea de negociere a solicitantului. Ei bine, mai dau credite bancile din Romania, dar conditiile pe care le pun taie apetitul oricarui solicitant cu capul pe umeri. Si iata de ce:
1.Creditul poate fi declarat scadent pe nepusa masa
Citez din contractul respectiv, punctul 8 (“Declararea scadentei anticipate a creditului”).
“Banca este in drept sa solicite rambursarea imediata a Creditului aprobat sau sa reduca cuantumul creditului aprobat in cazuri justificate, determinate de:
-furnizarea de Imprumutat sau Co-Imprumutati a unor date nereale (….).
-nerambursarea la scadenta a ratelor si/sau neplata dobanzilor, comisioanelor, primelor de asigurare si a celorlalte cheltuieli ce deriva din prezentul contract
-nerespectarea de catre Imprumutat sau Co-Imprumutati a oricarei clauze sau/si obligatii prevazute in prezentul Contract”
Cu alte cuvinte, daca ai intarzieri la plata ratelor creditul poate fi declarat scadent. Ok, e dreptul bancii sa isi regleze conturile cu cei care nu mai pot plati dar nu era normal sa se defineasca intarzierile astea mai bine? De pilda, neplata ratelor mai mult de 3 luni consecutive, sau restante cumulate reprezentand x% din valoarea imprumutului, etc?. Asa, rezulta ca la orice intarziere (si mai grav, la orice nerespectare a literei contractului semnat, de parca acesta ar fi Sfanta Scriptura!) imprumutul poate fi declarat scadent si adu banii inapoi daca poti! Iar in acest caz vorbim de un imprumut de nevoi personale cu ipoteca, cu o valoare sub cea a bunului ipotecat evident, intelegeti asadar frisoanele amicului la vederea respectivului paragraf.
2. Conversie valuta-lei in cel mai prost moment
Tot din contractul cu pricina citire:
“In situatia in care valuta principalelor venituri ale Imprumutatului s-a devalorizat semnificativ fata de valuta Creditului, iar Imprumutatul inregistreaza restante mai mari de 45 de zile la achitarea unei proportii de cel putin 50% din valoarea unei rate a Creditului, Banca va transmite Imprumutatului o notificare prin care propune conversia soldului Creditului din valuta in care a fost acordat acesta in Ron”.
Avand insa in vederea ciclicitatea evolutiilor valutare, exista sansele ca respectiva conversie sa se produca pe un varf al cursului euro/leu iar bietul imprumutat, care va incepe relativ repede sa gafaie si din cauza dobanzilor mari la lei, sa solicite o conversie inversa tocmai cand euro revine la un curs minim fata de leu! Si uite asa, te poti invarti de o majorare a soldului creditului fara sa beneficiezi in nici un fel de respectiva diferenta. E drept, conformcontractului, clientul poate refuza conversia creditului.
3. Imprieteneste-te cu un evaluator.
Creditul nostru cu ipoteca are un bun imobiliar adus in garantie. Banca s-a gandit ca valoarea sa ar putea sa scada. Moment in care, indiferent daca nefericitul proprietar a fost parolist la plata lunara a ratelor sau nu, ii poate solicita sa vina cu o garantie suplimentara. De exemplu, daca contractul respectiv ar fi fost semnat in 2008, pentru un imprumut de nevoi personale in vederea amenajarii unui apartament cumparat cu resurse proprii de catre debitor pe varful bulei imobiliare, acum banca i-ar cere nefericitului proprietar sa mai aduca inca un apartament drept garantie pentru imprumutul obtinut pentru zugravirea primului, de vreme ce piata s-a prabusit intre timp cu 50%!!
Iar pentru ca prabusirea pietei imobiliare sa nu vina tiptil, titularul de contract este obligat sa faca pe cheltuiala sa o reevaluare a proprietatii, odata la 3 ani. Ma intreb daca acest cost a fost introdus in DAE, fiind o taxa imposibil de ocolit (daca “uiti” banca va angaja in contul tau un evaluator). Citam din nou din contract, capitolul 11.
“Imprumutatul se obliga sa prezinte cel putin o data la 3 ani Bancii, pe toata perioada de creditare pana la rambursarea integrala a creditului, rapoarte de evaluare aferente imobilului descris in Conditiile Particulare. In cazul in care Imprumutatul omite sa prezinte rapoartele de evaluare, Banca isi rezerva dreptul, fara ca prin aceasta sa fie obligata in vreun fel, sa solicite societatilor de evaluare abilitate sa realizeze reevaluarea imobilului, in numele si pe seama Imprumutatului. Prin prezentul contract Imprumutatul imputerniceste Banca sa reevalueze imobilul in numele si pe seama sa si autorizeaza Banca sa-i debiteze orice cont cu sumele repezentand contravaloarea intocmirii raportelor de evaluare si sa efectueze plata acestora”.
“In situatia in care, pe parcursul derularii creditului, gradul de acoperire cu garantii s-ar situa sub valoarea stabilita in momentul acordarii creditului, Banca isi rezerva dreptul de a cere ca Imprumutatul sa constituie sau sa faca sa se constituie garantii suplimentare pentru rambursarea Creditului. Neconstituirea acestor garantii suplimentare va putea fi considerata de banca drept un caz de nerespectare a prevederilor contractului”.
Si, ia sa va vad daca ati invatat bine lectia, ce se intampla daca nu respectati prevederile contractului? Foarte bine, contractul e declarat scadent, banca va poate executa proprietatea faultata deja de evolutiile pietei imobiliare.
Ce se mai poate spune in incheiere? Bancile sunt cat se poate de prudente si sufla si in iaurt incercand sa se supra-blindeze in fata oricaror situatii nefavorabile. Debitorul, care isi asuma oricum un risc in acest moment pornind de la dobanzi de referinta pe valuta apropiate de minime istorice (Euribor in jur de 1,25% de pilda), e pus deci cu spatele la zid. Daca insa accepta credul conditiile draconice propuse de banci la acordarea creditelor “pe stil nou”, integral, e ca si cum ar apasa singur pe tragaci. Rambursare usoara!
joi, 19 mai 2011
Goldman Sachs fluiera in Biserica mizand pe deprecierea dolarului. Bonus: ghid de interpretare a paritatilor valutare. Moca: o paralela DSK-Wikileaks
Cand tot mujicul din piata Forex parea setat pe shortat Euro/USD si revenirea miraculoasa a dolarului, dumnezeii de la GS schimba complet perspectiva. Motivatiile sunt bineinteles macro, de parca ciclicitatea evolutiei celor doua valute ar tine cont de asa ceva in mod real. Cititi mai jos detaliile plus un mic ghid de interpretare a oscilatiilor valutare in functie de pshihologia jucatorilor.
Cine s-a jucat pe pietele valutare stie ca multi brokeri ofera servicii de analiza, rapoarte macro bine up-datate, selectie de stiri la zi. Asta de parca pietele ar tine in mod real cont de asa ceva. Sa luam de pilda perechea euro/dolar. In prima parte a lui 2008 ajunsese la 1,6. A fost apoi 1,2 cand cu problemele porcusorilor, apoi aproape 1,5 luna trecuta. Ce s-a intamplat atat de diferit in economomiile celor doua zone-mamut pentru a justifica volatilitatea in cauza? Sigur, daca te referi in rapoarte numai la reperele analizei tehnice, si ii dai oblu cu suporturi, rezistente, MACD-uri si lumanari japoneze iti pierzi audienta pe traseu. Bizonii vor argumente mult mai “solide” decat un numar de linii trase pe un grafic, asa ca avem raporte macro, cu deficite comerciale si bugetare, evolutii PIB, etc. Numai ca astfel de “detalii” influenteaza pietele doar pe termen scurt, trendul principal continuand apoi netulburat odata cu de-focalizarea media.
Cel mai bine e sa te misti la apogeul unor sentimente profund umane: teama si euforia. Cine mai dorea dolari cand euro valora 1,5 usd luna trecuta? Dar euro la 1,2 dolari la inceputul anului? Stiu, nu e deloc simplu sa identifici corect momentul de intrare sau iesire de pe o anumita pereche valutara. Urmareste insa atent corul media. Daca ziarele vorbesc tot mai mult de momentul ideal pentru a vinde sau cumpara o valuta, e cazul sa faci invers. In general, momentul in care turma e manata concertat intr-o anumita directie marcheaza o schimbare de trend.
Euro/Dolar prin filtrul GS
Sa revenim acum la dumnezeii de la Goldman (preseditele bancii de investitii asemuia cu ceva timp in urma activitatea bancherilor cu cea a lui Dumnezeu). Interesant e aici contextul si nu argumentatia. GS pariaza impotriva unui trend care parea consolidat in piete, vazand in continuare depreciere a dolarului, targetul sau pentru raportul Euro/Dolar fiind de 1,45; 1,5 si 1,55 pe un orizont de 3,6 respectiv 12 luni (1,42 in prezent). Goldman zice asa:
-Deficitul structural al contului curent al SUA intensifica nevoia strangerii de fonduri. Pentru ca dolarul sa se stabilizeze sau sa se aprecieze ar trebui ca investitorii sa fie convinsi ca este momentul unui plasament pe termen lung in SUA, ceea ce nu pare cazul.
-Cu un somaj ridicat, o consolidare fiscala amanata si o continua slabire a pietei imobiliare sperantele de crestere economica in SUA sunt mai fragile decat in alte parti.
Ceea ce face tot mai greu de finantat deficitele americane.
-In absenta investitorilor, politica Fed va ramane la fel de permisiva iar dobanzile reduse. Diferentialul de dobanda este in defavoarea dolarului.
-Cresterile de preturi din domeniul energiei reduc venitul disponibil pentru alte cheltuieli de consum la nivelul gospodariilor, cererea in scadere afectand negativ PIB-ul. Un pret mai mare la petrol adanceste de asemenea deficitul comercial al SUA, punand din nou problema strangerii de fonduri din exterior.
Mai multe despre viziunea GS gasiti aici. Acum, nu trebuie sa va mizati toti banii pe analizele lor pentru ca mai sunt si alte interese de aparat prin vecini cu genul asta de instrumente. Sa nu uitam apoi de recomandarea lor de “BUY” cand pretul petrolului atinsese maximele in iunie 2008, cu target de 200 dolari/baril. Este insa interesant de urmarit “feelingul” GS si efectele lui deloc neglijabile, avand in vedere ca Goldman este printre putinii mamutii care a supravietuit dupa glaciatiunea financiara.
Addendum
Pentru ca textul de azi e ceva mai scurt, va propun o completare fara legatura cu subiectul. Cititi aici niste conexiuni inedite legate de arestarea boss-ului FMI, recent demisionat din fruntea institutiei. Eu parca as paria ca evolutiile ulterioare vor semana cu cazul Wikileaks. Si acolo am avut un scandal sexual, aratarea hotarata a pisicii spre Julian Assange si apoi o tacere mormantala (ati mai vazut vreo “scurgere” semnificativa de informatii marca WL in ultima vreme? Parca urma ceva important despre o banca Americana, etc, etc..?). Probabil ca dupa demisia lui DSK sapaturile media prin trecutul sau vor inceta (aud ca si o jurnalista de la Realitatea s-a declarat curtata excesiv de personaj. Oare unde o fi fost la ora aia Bianca lui Bote?), articolele despre episodul neclar cu violul vor fi tot mai putin numeroase iar procesul declansat ulterior va trena terminandu-se in coada de peste. Astept insa intr-un viitor relativ apropiat o initiativa majora demarata de institutie (FMI), bineinteles sub bagheta noului board.
PS: Vad ca tocmai s-a lansat ideea unui plan Marshall pentru lumea araba. Sunt curios care va fi rolul FMI aici.
Cine s-a jucat pe pietele valutare stie ca multi brokeri ofera servicii de analiza, rapoarte macro bine up-datate, selectie de stiri la zi. Asta de parca pietele ar tine in mod real cont de asa ceva. Sa luam de pilda perechea euro/dolar. In prima parte a lui 2008 ajunsese la 1,6. A fost apoi 1,2 cand cu problemele porcusorilor, apoi aproape 1,5 luna trecuta. Ce s-a intamplat atat de diferit in economomiile celor doua zone-mamut pentru a justifica volatilitatea in cauza? Sigur, daca te referi in rapoarte numai la reperele analizei tehnice, si ii dai oblu cu suporturi, rezistente, MACD-uri si lumanari japoneze iti pierzi audienta pe traseu. Bizonii vor argumente mult mai “solide” decat un numar de linii trase pe un grafic, asa ca avem raporte macro, cu deficite comerciale si bugetare, evolutii PIB, etc. Numai ca astfel de “detalii” influenteaza pietele doar pe termen scurt, trendul principal continuand apoi netulburat odata cu de-focalizarea media.
Cel mai bine e sa te misti la apogeul unor sentimente profund umane: teama si euforia. Cine mai dorea dolari cand euro valora 1,5 usd luna trecuta? Dar euro la 1,2 dolari la inceputul anului? Stiu, nu e deloc simplu sa identifici corect momentul de intrare sau iesire de pe o anumita pereche valutara. Urmareste insa atent corul media. Daca ziarele vorbesc tot mai mult de momentul ideal pentru a vinde sau cumpara o valuta, e cazul sa faci invers. In general, momentul in care turma e manata concertat intr-o anumita directie marcheaza o schimbare de trend.
Euro/Dolar prin filtrul GS
Sa revenim acum la dumnezeii de la Goldman (preseditele bancii de investitii asemuia cu ceva timp in urma activitatea bancherilor cu cea a lui Dumnezeu). Interesant e aici contextul si nu argumentatia. GS pariaza impotriva unui trend care parea consolidat in piete, vazand in continuare depreciere a dolarului, targetul sau pentru raportul Euro/Dolar fiind de 1,45; 1,5 si 1,55 pe un orizont de 3,6 respectiv 12 luni (1,42 in prezent). Goldman zice asa:
-Deficitul structural al contului curent al SUA intensifica nevoia strangerii de fonduri. Pentru ca dolarul sa se stabilizeze sau sa se aprecieze ar trebui ca investitorii sa fie convinsi ca este momentul unui plasament pe termen lung in SUA, ceea ce nu pare cazul.
-Cu un somaj ridicat, o consolidare fiscala amanata si o continua slabire a pietei imobiliare sperantele de crestere economica in SUA sunt mai fragile decat in alte parti.
Ceea ce face tot mai greu de finantat deficitele americane.
-In absenta investitorilor, politica Fed va ramane la fel de permisiva iar dobanzile reduse. Diferentialul de dobanda este in defavoarea dolarului.
-Cresterile de preturi din domeniul energiei reduc venitul disponibil pentru alte cheltuieli de consum la nivelul gospodariilor, cererea in scadere afectand negativ PIB-ul. Un pret mai mare la petrol adanceste de asemenea deficitul comercial al SUA, punand din nou problema strangerii de fonduri din exterior.
Mai multe despre viziunea GS gasiti aici. Acum, nu trebuie sa va mizati toti banii pe analizele lor pentru ca mai sunt si alte interese de aparat prin vecini cu genul asta de instrumente. Sa nu uitam apoi de recomandarea lor de “BUY” cand pretul petrolului atinsese maximele in iunie 2008, cu target de 200 dolari/baril. Este insa interesant de urmarit “feelingul” GS si efectele lui deloc neglijabile, avand in vedere ca Goldman este printre putinii mamutii care a supravietuit dupa glaciatiunea financiara.
Addendum
Pentru ca textul de azi e ceva mai scurt, va propun o completare fara legatura cu subiectul. Cititi aici niste conexiuni inedite legate de arestarea boss-ului FMI, recent demisionat din fruntea institutiei. Eu parca as paria ca evolutiile ulterioare vor semana cu cazul Wikileaks. Si acolo am avut un scandal sexual, aratarea hotarata a pisicii spre Julian Assange si apoi o tacere mormantala (ati mai vazut vreo “scurgere” semnificativa de informatii marca WL in ultima vreme? Parca urma ceva important despre o banca Americana, etc, etc..?). Probabil ca dupa demisia lui DSK sapaturile media prin trecutul sau vor inceta (aud ca si o jurnalista de la Realitatea s-a declarat curtata excesiv de personaj. Oare unde o fi fost la ora aia Bianca lui Bote?), articolele despre episodul neclar cu violul vor fi tot mai putin numeroase iar procesul declansat ulterior va trena terminandu-se in coada de peste. Astept insa intr-un viitor relativ apropiat o initiativa majora demarata de institutie (FMI), bineinteles sub bagheta noului board.
PS: Vad ca tocmai s-a lansat ideea unui plan Marshall pentru lumea araba. Sunt curios care va fi rolul FMI aici.
miercuri, 18 mai 2011
Conditia jurnalistului. Sau de ce ziaristii sportivi il merita pe Mitica Dragomir si viceversa
Ce cauta un text despre fotbal pe un blog de economie, mai ales ca autorul nu are atatea resurse de masochism incat sa se mai uite la meciuri? Aveti putintica rabdare, nu e doar despre fotbal, e despre intoxicarile de presa, o ditamai talpa pusa imaginii jurnalismului sportiv. Dar sa nu va mai fierb. In preziua “finalei” campionatului, GSP iese cu o stire bomba: meciul Pandurii-Otelul se rejoaca, asa a decis TAS!” Impact psihologic imens, din favorita (1 punct avans) Otelul se transforma in challenger. Nu le este suficient egalul pentru a-si conserva sansele de a termina pe primul loc, trebuie sa invinga cu orice pret!
Acum, poate va intrebati care erau sursele jurnalistilor? Citez:
“Conform surselor Gazetei, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va dicta ca meciul cu Pandurii să se dispute, iar gălăţenii ar putea rămîne fără cele trei puncte cîştigate în februarie la "masa verde". Zilele trecute, TAS le-a trimis celor de la Ligă o hîrtie prin care îi ruga să le traducă mai multe paragrafe din regulamentul LPF. Apoi, a revenit şi a vrut să afle dacă în istoria fotbalului românesc a exitat vreun precedent în condiţii asemănătoare: "S-a mai întîmplat vreodată ca o echipă să nu fie programată din cauza datoriilor?". Răspunsul Ligii a fost negativ, iar elveţienii au anunţat sec: "Ok, luni veţi avea verdictul nostru!". Aceleaşi surse susţin că LPF a primit semnale că meciul se va juca şi că Vasile Avram a fost deja anunţat să delege o brigadă la mijlocul săptămînii viitoare: "Sîntem obligaţi să-l programăm înainte de ultima etapă, deci pînă pe 21 mai! Probabil că se va juca miercuri sau joi, cel tîrziu". Astfel, titlul se va decide în ultima etapă şi, pe lîngă timişoreni, vasluienii mai speră şi ei, mai ales dacă înving mîine Sportul”.
Imi cer scuze daca v-am plictisit cu atatea paragrafe despre dramoletele fotbalului intern. Carevasazica: 1) cineva de la TAS a pus niste intrebari si apoi a incheiat insinuant, “luni veti afla verdictul nostru” (l-au dat apoi marti sau miercuri, fara sa mai anunte "sursele" GSP!), jurnalistii Gazetei incercand sa induca ideea ca acesta nu putea fi decat unul, cel favorabil…Timisoarei. 2) “sursele” Gazetei au primit semnale ca meciul se va rejuca. Asta e facatura tare inabila. N-o sa intreb care surse, dar pot intreba ce fel de semnale mai Dan Udrea si Catalin Popescu? Si sa nu imi spuneti ca spatiul redus in care trebuie sa inghesuiti articolasele voastre n-a permis derularea unei investigatii, sau macar niste intrebari suplimentare aplicate “surselor”.
Ma rog, articol-bomba, titlu-petarda, intoxicare-ca la carte. Este de prisos sa va mai spun ca luni deja tonul era altul in GSP, Otelul care invinsese in derby era ca si campioana, desi cu doar o zi in urma rejucarea meciului cu Pandurii urma sa prelungeasca suspansul din campionat. Ma rog. Azi, un articol "inocent": “Oţelul CAMPIOANĂ! Pandurii au fost anunţaţi de TAS: "Meciul cu Oţelul nu se va disputa" Din pacate, nu semneaza tot Matei Udrea, e “anonim”. Un singur lucru in incheiere: daca tot se bate toba cu sumele de transfer, salarii de jucatori si antrenori, etc, de ce n-am specula si noi? Oare cat o fi costat primul articol, cel cu rejucarea meciului Pandurii-Otelul? Ce parere aveti?
Acum, poate va intrebati care erau sursele jurnalistilor? Citez:
“Conform surselor Gazetei, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne va dicta ca meciul cu Pandurii să se dispute, iar gălăţenii ar putea rămîne fără cele trei puncte cîştigate în februarie la "masa verde". Zilele trecute, TAS le-a trimis celor de la Ligă o hîrtie prin care îi ruga să le traducă mai multe paragrafe din regulamentul LPF. Apoi, a revenit şi a vrut să afle dacă în istoria fotbalului românesc a exitat vreun precedent în condiţii asemănătoare: "S-a mai întîmplat vreodată ca o echipă să nu fie programată din cauza datoriilor?". Răspunsul Ligii a fost negativ, iar elveţienii au anunţat sec: "Ok, luni veţi avea verdictul nostru!". Aceleaşi surse susţin că LPF a primit semnale că meciul se va juca şi că Vasile Avram a fost deja anunţat să delege o brigadă la mijlocul săptămînii viitoare: "Sîntem obligaţi să-l programăm înainte de ultima etapă, deci pînă pe 21 mai! Probabil că se va juca miercuri sau joi, cel tîrziu". Astfel, titlul se va decide în ultima etapă şi, pe lîngă timişoreni, vasluienii mai speră şi ei, mai ales dacă înving mîine Sportul”.
Imi cer scuze daca v-am plictisit cu atatea paragrafe despre dramoletele fotbalului intern. Carevasazica: 1) cineva de la TAS a pus niste intrebari si apoi a incheiat insinuant, “luni veti afla verdictul nostru” (l-au dat apoi marti sau miercuri, fara sa mai anunte "sursele" GSP!), jurnalistii Gazetei incercand sa induca ideea ca acesta nu putea fi decat unul, cel favorabil…Timisoarei. 2) “sursele” Gazetei au primit semnale ca meciul se va rejuca. Asta e facatura tare inabila. N-o sa intreb care surse, dar pot intreba ce fel de semnale mai Dan Udrea si Catalin Popescu? Si sa nu imi spuneti ca spatiul redus in care trebuie sa inghesuiti articolasele voastre n-a permis derularea unei investigatii, sau macar niste intrebari suplimentare aplicate “surselor”.
Ma rog, articol-bomba, titlu-petarda, intoxicare-ca la carte. Este de prisos sa va mai spun ca luni deja tonul era altul in GSP, Otelul care invinsese in derby era ca si campioana, desi cu doar o zi in urma rejucarea meciului cu Pandurii urma sa prelungeasca suspansul din campionat. Ma rog. Azi, un articol "inocent": “Oţelul CAMPIOANĂ! Pandurii au fost anunţaţi de TAS: "Meciul cu Oţelul nu se va disputa" Din pacate, nu semneaza tot Matei Udrea, e “anonim”. Un singur lucru in incheiere: daca tot se bate toba cu sumele de transfer, salarii de jucatori si antrenori, etc, de ce n-am specula si noi? Oare cat o fi costat primul articol, cel cu rejucarea meciului Pandurii-Otelul? Ce parere aveti?
marți, 17 mai 2011
3 scenarii pentru criza datoriilor suverane: mega-austeritatea, giga-restructurarea, hiper-inflatia. Cum va place?
De-o parte China, cu rezerva sa mamut de 3 trilioane dolari. De cealalta parte grosul lumii civilizate cu datorii publice absolut barbare (numai SUA puncteaza cu 13 trilioane dolari). Nu vi se pare ceva putred in Dane…pardon-.Grecia, Irlanda, Spania ma rog, intregul Vest? Sa speri insa ca lucrurile vor merge schiopatand mai departe, ca si pana acum, si ca grosul veniturilor bugetare va merge in perspectiva spre plata datoriilor publice (cam ca la japonezi acum, cu 200% din PIB datorie guvernamentala) si asta fara convulsii sociale, reprezinta dovada ca stai bine la auto-hipnoza. Trecem in revista mai jos posibilele scenarii de spalare a datoriilor publice la nivel global si victimele lor colaterale.
1.Mega-austeritatea
Avantaj SUA, acolo mai e loc din belsug in materie de fiscalitate (vezi cobustibilii indecent de ieftini, taxarea la nevoie a consumului-adica TVA, etc). Din pacate, clasa politica de acolo si-a cam facut un obicei in a promite scutiri de taxe pe banda rulanta, mai ales in anii electorali, asa ca o schimbare de discurs pentru apostolii cresterii prin consum e mai greu de imaginat. Iar despre Europa, ce sa mai spun, suntem campioni la fiscalitate, de unde sa mai intindem coarda? Populatia imbatraneste in plus pe vechiul continent (emigratia atenueaza efectele pe piata muncii dar generatia baby-boom urmeaza sa isi ceara in curand banii economisiti in fondurile de pensii).
Deocamdata, se pare ca au aparut primele masuri in aceasta directie, cu ceva taieri de cheltuieli guvernamentale, majorari ale varstei de pensionare (poate reusesc sa o duca la concurenta cu speranta de viata, sa nu observe batranii ca fondurile de pensii sunt falimentare?), etc. Singura problema este ca salvarea bancilor a pus in carca bugetelor publice o povara mult prea mare pentru a fi sustinuta de cosmetizarile bugetare care se incearca in acest moment. Si apoi, ce austeritate sa incerce grecii la datoriile pe care le au? Nici daca strang cureaua pana la a se limita la paine, masline si branza, ca pe vremea lui Socrate, nu le iese figura.
2. Giga-restructurarea
Argentina s-a declarat falita si a platit in final 30 de centi la dolar. Economia a cazut brusc, nivelul de trai s-a deteriorat dar pana la urma tara si-a revenit iar creditorii au repus-o pe harta (in definitiv, cand esti manager de fond iar bonusurile se dau in functie de performanta, cum sa nu tresari la auzul unor dobanzi semnificativ peste piata?). Restructurarea datoriilor este inevitabila si in Grecia. Singurul lucru care impiedica inca respectivul fenomen este ca nu s-au calculat efectele, nu se stie sub ce pres vor fi pasate pierderile bancilor-creditoare, etc. Asa ca grecii sunt dopati si cu mai multe credite cautandu-se strategia de imagine potrivita pentru acceptarea inevitabilului.
Cum s-ar petrece o restructurare la nivel global? Pai, cel mai bine prin adoptarea unei monede unice (s-o numim la intamplare…DSK sau strotcanul, compusa dintr-un cos valutar cu dolar, euro, yuan, yen, lira, franc, real, rubla si inevitabilul aur pentru credibilitate. Oare suspectul de serviciu inca din fruncea FMI-ului ce parere o fi avand despre asta?). Ar trebui sa fie insa o moneda accesibila si publicului, care sa isi poata converti economiile in aceasta. Si ce sa vezi, va exista chiar un exod al micului depunator spre ceva mai stabil decat eternii euro sau dolari, afectati de problemele si datoriile zonelor de bastina. In concluzie toate valutele importante vor pierde teren in fata monedei unice-minune, Guvernele vor incepe sa plateasca treptat salariile functionarilor in DSK, sa emita bonduri in DSK, etc. Datoriile vechi raman insa in dolari, euro, yeni, etc care vor continua sa circule in paralel, tot mai rahitici, deci mult mai usor de rambursat.
E un scenariu care dezavantajeaza China, care a acumulat pana cum rezerve importante in principalele valute. Dar, stati putin, nu cumva au anuntat si chinezii ca vor sa scape de rezerva lor (vezi aici)? In plus, China nu isi poate sustine inca economia doar din cererea interna asa ca, vrand-nevrand, va aplauda o revigorare a cererii din Vest. Pierd si fondurile de pensii, dar sunt pierderi care se contabilizeaza treptat, in timp, iar participantii lor nu sunt nici ei vesnici, nu? Mai pierd si bancile cate ceva, dar li se poate bate obrazul la nevoie ca au fost salvate la un moment dat din bani publici (si oricum, in procesul de conversie isi vor scoate o parte din parleala).
3. Hiper-inflatia
Un scenariu cu cele mai mari costuri sociale (pe langa faptul ca ar pulveriza economiile personale, acolo unde acestea mai exista, ar urca alarmant costurile vietii de zi cu zi). Cine isi asuma riscurile revenirii extremismului pe acest fond? Pierde toata lumea, banci si deponenti, alesi si alegatori-sigur, mai putin cei care si-au pus niste aur la ciorap sau au ingropat niste arginti in gradina bunicului. Cine supravietuieste se pregateste pentru un nou ciclu de consum. Probleme: 1) cum ajung banii in portofele? (daca toti eram angajati la stat se petrecea ca in Romania anilor ’90, asa angajatorii privati nu prea sunt dispusi sa se sincronizeze in majorari succesive de venituri). 2) ce facem cu bondurile indexate in functie de inflatie, deloc putine la numar mai ales in SUA?
Cam astea ar fi ipotezele de lucru pentru viitorul care se profileaza la orizontul bugetelor publice. Cum va place, vorba batranului Will (nici nu mai stiu la ce echipa joaca!). Cum toata lumea recunoaste ca nivelul actual al datoriilor este nesustenabil, e vremea ca solutiile sa se contureze. Si, pentru cine a avut urechi de auzit, au existat ceva informatii relevante in ultima vreme (fostul guru Fed, Greenspan vorbin de aur cu nostalgie, seful Bancii Mondiale pomenind aurul in eventualitatea includerii intr-un cos valutar, China care vrea sa isi reduca rezervele, Soros organizand forumuri despre noua ordine...monetara, etc, etc).
PS: Nu e neaparat sa fie 1 din cele 3 scenarii, putem avea si o combinatie a lor. De pilda, incepe cu mega-austeritate, ni se vantura prin fata pericolul hiper-inflatiei si ni se serveste in final giga-restructurarea, ca sa rasuflam usurati. Uite domne' ca n-am pierdut chiar tot!
1.Mega-austeritatea
Avantaj SUA, acolo mai e loc din belsug in materie de fiscalitate (vezi cobustibilii indecent de ieftini, taxarea la nevoie a consumului-adica TVA, etc). Din pacate, clasa politica de acolo si-a cam facut un obicei in a promite scutiri de taxe pe banda rulanta, mai ales in anii electorali, asa ca o schimbare de discurs pentru apostolii cresterii prin consum e mai greu de imaginat. Iar despre Europa, ce sa mai spun, suntem campioni la fiscalitate, de unde sa mai intindem coarda? Populatia imbatraneste in plus pe vechiul continent (emigratia atenueaza efectele pe piata muncii dar generatia baby-boom urmeaza sa isi ceara in curand banii economisiti in fondurile de pensii).
Deocamdata, se pare ca au aparut primele masuri in aceasta directie, cu ceva taieri de cheltuieli guvernamentale, majorari ale varstei de pensionare (poate reusesc sa o duca la concurenta cu speranta de viata, sa nu observe batranii ca fondurile de pensii sunt falimentare?), etc. Singura problema este ca salvarea bancilor a pus in carca bugetelor publice o povara mult prea mare pentru a fi sustinuta de cosmetizarile bugetare care se incearca in acest moment. Si apoi, ce austeritate sa incerce grecii la datoriile pe care le au? Nici daca strang cureaua pana la a se limita la paine, masline si branza, ca pe vremea lui Socrate, nu le iese figura.
2. Giga-restructurarea
Argentina s-a declarat falita si a platit in final 30 de centi la dolar. Economia a cazut brusc, nivelul de trai s-a deteriorat dar pana la urma tara si-a revenit iar creditorii au repus-o pe harta (in definitiv, cand esti manager de fond iar bonusurile se dau in functie de performanta, cum sa nu tresari la auzul unor dobanzi semnificativ peste piata?). Restructurarea datoriilor este inevitabila si in Grecia. Singurul lucru care impiedica inca respectivul fenomen este ca nu s-au calculat efectele, nu se stie sub ce pres vor fi pasate pierderile bancilor-creditoare, etc. Asa ca grecii sunt dopati si cu mai multe credite cautandu-se strategia de imagine potrivita pentru acceptarea inevitabilului.
Cum s-ar petrece o restructurare la nivel global? Pai, cel mai bine prin adoptarea unei monede unice (s-o numim la intamplare…DSK sau strotcanul, compusa dintr-un cos valutar cu dolar, euro, yuan, yen, lira, franc, real, rubla si inevitabilul aur pentru credibilitate. Oare suspectul de serviciu inca din fruncea FMI-ului ce parere o fi avand despre asta?). Ar trebui sa fie insa o moneda accesibila si publicului, care sa isi poata converti economiile in aceasta. Si ce sa vezi, va exista chiar un exod al micului depunator spre ceva mai stabil decat eternii euro sau dolari, afectati de problemele si datoriile zonelor de bastina. In concluzie toate valutele importante vor pierde teren in fata monedei unice-minune, Guvernele vor incepe sa plateasca treptat salariile functionarilor in DSK, sa emita bonduri in DSK, etc. Datoriile vechi raman insa in dolari, euro, yeni, etc care vor continua sa circule in paralel, tot mai rahitici, deci mult mai usor de rambursat.
E un scenariu care dezavantajeaza China, care a acumulat pana cum rezerve importante in principalele valute. Dar, stati putin, nu cumva au anuntat si chinezii ca vor sa scape de rezerva lor (vezi aici)? In plus, China nu isi poate sustine inca economia doar din cererea interna asa ca, vrand-nevrand, va aplauda o revigorare a cererii din Vest. Pierd si fondurile de pensii, dar sunt pierderi care se contabilizeaza treptat, in timp, iar participantii lor nu sunt nici ei vesnici, nu? Mai pierd si bancile cate ceva, dar li se poate bate obrazul la nevoie ca au fost salvate la un moment dat din bani publici (si oricum, in procesul de conversie isi vor scoate o parte din parleala).
3. Hiper-inflatia
Un scenariu cu cele mai mari costuri sociale (pe langa faptul ca ar pulveriza economiile personale, acolo unde acestea mai exista, ar urca alarmant costurile vietii de zi cu zi). Cine isi asuma riscurile revenirii extremismului pe acest fond? Pierde toata lumea, banci si deponenti, alesi si alegatori-sigur, mai putin cei care si-au pus niste aur la ciorap sau au ingropat niste arginti in gradina bunicului. Cine supravietuieste se pregateste pentru un nou ciclu de consum. Probleme: 1) cum ajung banii in portofele? (daca toti eram angajati la stat se petrecea ca in Romania anilor ’90, asa angajatorii privati nu prea sunt dispusi sa se sincronizeze in majorari succesive de venituri). 2) ce facem cu bondurile indexate in functie de inflatie, deloc putine la numar mai ales in SUA?
Cam astea ar fi ipotezele de lucru pentru viitorul care se profileaza la orizontul bugetelor publice. Cum va place, vorba batranului Will (nici nu mai stiu la ce echipa joaca!). Cum toata lumea recunoaste ca nivelul actual al datoriilor este nesustenabil, e vremea ca solutiile sa se contureze. Si, pentru cine a avut urechi de auzit, au existat ceva informatii relevante in ultima vreme (fostul guru Fed, Greenspan vorbin de aur cu nostalgie, seful Bancii Mondiale pomenind aurul in eventualitatea includerii intr-un cos valutar, China care vrea sa isi reduca rezervele, Soros organizand forumuri despre noua ordine...monetara, etc, etc).
PS: Nu e neaparat sa fie 1 din cele 3 scenarii, putem avea si o combinatie a lor. De pilda, incepe cu mega-austeritate, ni se vantura prin fata pericolul hiper-inflatiei si ni se serveste in final giga-restructurarea, ca sa rasuflam usurati. Uite domne' ca n-am pierdut chiar tot!
joi, 12 mai 2011
Client fara voie. La cate produse bancare de care n-ai habar cotizezi?
Toti cei care ati avut la un moment dat certificate de actionar, indiferent la ce companie, ati primit la pachet si un “rest” de actiuni la SIF-uri (cam 60 de bucati). Povestea se repeta oarecum pentru cei care au avut de-a face cu bancile in ultima vreme. Sunt sanse foarte mari sa aveti, fara sa stiti, un cont curent, un card de debit, poate chiar unul de credit. Spre deosebire de “rezidualele” la SIF-uri, produsele bancare-balast au costuri asociate care se acumuleaza. Cititi mai jos cum am devenit fara sa stiu posesor de card Banca Transilvania si cum ti se pot strecura printre degete conturile curente si comisioanele lor de administrare.
Din precambrianul pietei de capital citire, toti cei care au primit certificate de actionar au incluse in conturile de la Depozitarul Central un rest de actiuni la SIF-uri. Unii le-au descoperit in momentul in care au solicitat extrasul de cont pentru a-si vinde actiunile de care stiau, altii poate ca nu, desi au renuntat de mult la celebrele certificate (trebuia cerut un extras de cont pentru toate detinerile, nu numai pentru cele indicate in certificatul de actionar). Suma nu e mare, echivalentul a vreo 60 de actiuni reziduale, cele mai multe la SIF Muntenia, dar la preturile actuale tot vin “din cer” vreo 40-50 de lei. Ma rog, nu mai insist, cazul e destul de cunoscut. Spre deosebire de actionarii fara stire, care pot recupera niste bani, clientii bancari fara voia lor datoreaza niste bani. Si pot fi la fel de multi.
Cardul fantoma
Sa va povestesc cum m-am pricopsit cu un card de debit la Banca Transilvania. M-am prezentat in sucursala Bratianu, plin de bune intentii, incercand sa imi deschid un cont de economii albe pentru ziele negre. “Avem si un card, foarte avantajos, fara comisioane de emitere sau administrare, in plus nici nu va luam comision daca vreti sa va retrageti economiile” ma informeaza radioasa domnisoara de la ghiseu. “Aaaa, fara costuri deci? Atunci as vreau si eu unul” zic. Completez un cearceaf de formulare, semnez si intreb intr-o doara “trebuie sa mai trec pe la ghiseu pentru retragerile din contul de economii prin intermediul cardului”?. Nu-nu, nu ati inteles, cardul e legat de contul curent, nu de cel de economii” vine raspunsul. “Pai, asa m-ati facut sa cred cand ati pomenit de retragerea economiilor, cine economiseste pe contul curent? As vrea sa renunt atunci la acest produs-minune, nu ma ajuta prea tare”. Cererea de renuntare a venit la 2 minute dupa completarea formularelor, am cerut inca o data asigurari ca nu voi avea produsul mult-laudat si am plecat. La o luna distanta, cu ocazia unor operatiuni pe contul de economii in alta sucursala, aflu cu stupoare ca am totusi un card, eliberat de colegii de la “Bratianu”. “Pai cum asa, parca mi s-au dat asigurari ca nu se va emite nici un card? Si daca totusi s-a emis unul, de ce n-am fost instiintat si eu sa il ridic/rup/fac parasolar/etc?” Am primit o ridicare suava din umeri, probabil ca functionarii au niste targeturi de indeplinit cand vine vorba de produse de vandut clientilor. Nu m-am decis daca sa iau sa nu cardul ca…cadou (cacofonie intentionata), singurul sau comision find cel de-coincidenta!-anulare (2,5 lei). Pretextul este insa nimerit pentru a trece in revista circumstantele in care te poti trezi cu produse bancare de care n-ai habar, plus costurile lor asociate.
Zona crepuscular-bancara
Ai avut cumva un credit in valuta pe care l-ai achitat disciplinat? Mai pastrezi la banca in cauza un depozit costeliv in lei? Felicitari, esti posesorul a doua conturi curente, platesti doua comisioane de administrare. Daca n-ai solicitat expres, contul curent asociat creditului in valuta, cel in care depuneai cu regret ratele lunare, a supravietuit miraculos achitarii ultimei rate, si iti trage discret niste banuti din buzunar, proces cu atat mai greu de observat daca costurile de administrare se percep tot in lei iar depozitul tau in lei este cu virarea dobanzii in contul curent.
Similar in cazul mai multor depozite, in valute diferite, pe care le-ati lichidat intre timp. Ai economii in euro dar la un moment dat aveai si depozite in lei si dolari? Foarte bine, platesti 3 comisioane de administrare, pentru 3 conturi curente. Crezi ca e ceva simbolic? Administrarea unui cont curent inseamna cateva zeci de lei pe an. Inmulteste cu 3 si vei vedea ca platesti echivalentul abonamentului la cablu de pilda. Cum ti s-ar parea daca baietii de la cablu ti-ar dubla abonamentul brusc? O obraznicie incalificabila, nu?
Ce vreau sa mai spun: orice produs bancar reprezinta un carlig de marketing pentru alte produse bancare. Depozitul in care ai economiile presupune cont curent, poate internet banking ca sa operezi de acasa, poate card de debit daca vrei sa scoti banii fara comision cand totusi te nimeresti prin oras fara cash, nu strica si un mic-mic-mititel descoperit de cont cand mai ai cate o placere de bifat, poate o combinatie depozit-fonduri de investitii pentru o ceva adrenalina, etc, etc, etc. Si toate vin cu ceva costuri asociate.
Din precambrianul pietei de capital citire, toti cei care au primit certificate de actionar au incluse in conturile de la Depozitarul Central un rest de actiuni la SIF-uri. Unii le-au descoperit in momentul in care au solicitat extrasul de cont pentru a-si vinde actiunile de care stiau, altii poate ca nu, desi au renuntat de mult la celebrele certificate (trebuia cerut un extras de cont pentru toate detinerile, nu numai pentru cele indicate in certificatul de actionar). Suma nu e mare, echivalentul a vreo 60 de actiuni reziduale, cele mai multe la SIF Muntenia, dar la preturile actuale tot vin “din cer” vreo 40-50 de lei. Ma rog, nu mai insist, cazul e destul de cunoscut. Spre deosebire de actionarii fara stire, care pot recupera niste bani, clientii bancari fara voia lor datoreaza niste bani. Si pot fi la fel de multi.
Cardul fantoma
Sa va povestesc cum m-am pricopsit cu un card de debit la Banca Transilvania. M-am prezentat in sucursala Bratianu, plin de bune intentii, incercand sa imi deschid un cont de economii albe pentru ziele negre. “Avem si un card, foarte avantajos, fara comisioane de emitere sau administrare, in plus nici nu va luam comision daca vreti sa va retrageti economiile” ma informeaza radioasa domnisoara de la ghiseu. “Aaaa, fara costuri deci? Atunci as vreau si eu unul” zic. Completez un cearceaf de formulare, semnez si intreb intr-o doara “trebuie sa mai trec pe la ghiseu pentru retragerile din contul de economii prin intermediul cardului”?. Nu-nu, nu ati inteles, cardul e legat de contul curent, nu de cel de economii” vine raspunsul. “Pai, asa m-ati facut sa cred cand ati pomenit de retragerea economiilor, cine economiseste pe contul curent? As vrea sa renunt atunci la acest produs-minune, nu ma ajuta prea tare”. Cererea de renuntare a venit la 2 minute dupa completarea formularelor, am cerut inca o data asigurari ca nu voi avea produsul mult-laudat si am plecat. La o luna distanta, cu ocazia unor operatiuni pe contul de economii in alta sucursala, aflu cu stupoare ca am totusi un card, eliberat de colegii de la “Bratianu”. “Pai cum asa, parca mi s-au dat asigurari ca nu se va emite nici un card? Si daca totusi s-a emis unul, de ce n-am fost instiintat si eu sa il ridic/rup/fac parasolar/etc?” Am primit o ridicare suava din umeri, probabil ca functionarii au niste targeturi de indeplinit cand vine vorba de produse de vandut clientilor. Nu m-am decis daca sa iau sa nu cardul ca…cadou (cacofonie intentionata), singurul sau comision find cel de-coincidenta!-anulare (2,5 lei). Pretextul este insa nimerit pentru a trece in revista circumstantele in care te poti trezi cu produse bancare de care n-ai habar, plus costurile lor asociate.
Zona crepuscular-bancara
Ai avut cumva un credit in valuta pe care l-ai achitat disciplinat? Mai pastrezi la banca in cauza un depozit costeliv in lei? Felicitari, esti posesorul a doua conturi curente, platesti doua comisioane de administrare. Daca n-ai solicitat expres, contul curent asociat creditului in valuta, cel in care depuneai cu regret ratele lunare, a supravietuit miraculos achitarii ultimei rate, si iti trage discret niste banuti din buzunar, proces cu atat mai greu de observat daca costurile de administrare se percep tot in lei iar depozitul tau in lei este cu virarea dobanzii in contul curent.
Similar in cazul mai multor depozite, in valute diferite, pe care le-ati lichidat intre timp. Ai economii in euro dar la un moment dat aveai si depozite in lei si dolari? Foarte bine, platesti 3 comisioane de administrare, pentru 3 conturi curente. Crezi ca e ceva simbolic? Administrarea unui cont curent inseamna cateva zeci de lei pe an. Inmulteste cu 3 si vei vedea ca platesti echivalentul abonamentului la cablu de pilda. Cum ti s-ar parea daca baietii de la cablu ti-ar dubla abonamentul brusc? O obraznicie incalificabila, nu?
Ce vreau sa mai spun: orice produs bancar reprezinta un carlig de marketing pentru alte produse bancare. Depozitul in care ai economiile presupune cont curent, poate internet banking ca sa operezi de acasa, poate card de debit daca vrei sa scoti banii fara comision cand totusi te nimeresti prin oras fara cash, nu strica si un mic-mic-mititel descoperit de cont cand mai ai cate o placere de bifat, poate o combinatie depozit-fonduri de investitii pentru o ceva adrenalina, etc, etc, etc. Si toate vin cu ceva costuri asociate.
marți, 10 mai 2011
3 greseli majore care iti subtiaza economiile in pietele de capital
Afla de ce este riscant sa te limitezi la analistii care iti spn ce vrei sa auzi, de ce e buna bursa ca instrument de diversificare dar poate fi nociva ca parghie de imbogatire si de ce e bine sa pleci la razboiul din pietele financiare cu o strategie pe care s-o respecti intocmai.
1.Nu asculta doar parerile care-ti plac sau analistii care-ti confirma propriile teorii
Este una din greselile cele mai frecvente. Si asta desi majoritatea recunosc caracterul ciclic al pietelor financiare. Ce se accepta insa cu usurinta in cazul acestora este mai greu de acceptat cand vine vorba de propria persoana. Marturisesc ca eu insumi am facut aceasta greseala in 2009. N-am vazut dimensiunea revenirii bursiere ce urma, ocupat sa citesc din scepticii confirmati pana atunci de piete. Peter Schiff, Gerald Celente, Chris Martenson, “Zero Hedge” au fost ghizii formidabili in 2007-2009, dar sfatuitori mediocri pentru 2009-2010 (exceptand metalele pretioase). Este pana la urma o mostra de orgoliu. Ai tendinta sa asculti sfaturile celor care iti spun intr-o forma inchegata cam ce gandeai si tu intr-una vaga, slab conturata. Urmarea? Sa abandonezi pozitii sau puncte de vedere poate fi uneori destul de greu, asta pana devine tardiv. Pana la urma, e mai profitabil sa mergi cu piata decat cu orice guru financiar la moda, impotriva pietei.
Sfatul meu: fa-ti un obicei din lectura celor cu care nu esti de acord, oricat de greu ti s-ar parea. Daca esti un om onest, vei recunoaste cand contraargumentele lor au substanta. In definitiv, nimeni nu detine adevarul absolut ci numai felii din acesta. Sigur, pentru cei mai slabi de inger si cu mai putina experienta, confruntarea intre puncte diferite de vedere duce la deruta. Cei avizati vor reusi sa aiba insa o perspectiva completa si o privire de ansamblu utila.
2. Nu investi toti banii dintr-o data, indiferent cat de mult iti place activul respectiv
Intotdeauna e loc de o veste proasta, de o schimbare de optica a investitorilor. De ce sa te prinda asa ceva cu o expunere de 100% din fondurile disponibile? Cel mai bine e sa mergi pe trend , adaugand pozitii pe masura ce acesta este confirmat (niciodata nu se adauga noi pozitii cand piata merge impotriva ta, doar pentru a-ti imbunatati media, pietele pot fi irationale mai mult timp decat poti fi tu solvabil). Suplimenteaza investitia cand profiturile se acumuleaza, taie pierderile cand piata e impotriva ta. Daca ai noroc, vei intra pe un trend lung si vei face bani frumosi, daca nu vei iesi la timp dintr-unul la fel de lung pe care pariasesi gresit. Riscul? Sa fii prins intre “dintii de fierastrau” ai bursei, intr-o zona fara trend clar si sa suporti mici pierderi, inchizand si deschizand pozitii in contra-timp. Vei evita insa greselile vanatorilor de oportunitati in 2008, cand brokerii recomandau SIF-urile dpdv. “fundamental” pe masura ce preturile continuau sa scada, actiunile devenind din ce in ce mai “bune”pana cand, la -90% din pretul maxim din 2007, nimeni nu le mai vroia.
3. Bursa: instrument pentru diversificare si nu reteta de imbogatire
Orice activ in crestere sustinuta de ceva vreme incepe sa atraga ca un magnet vanatorii de averi. S-a intamplat in piata imobiliara, s-a intamplat la BVB in 2007. Cei mai multi nou-veniti aterizeaza in preajma maximelor istorice, cand presa vuieste, tocmai la timp pentru a prinde o corectie majora. Vand totul cand piata e aproape de minime, pregatind un nou ciclu de crestere si cand vad evolutiile ulterioare se jura ca nu vor mai intra pe actiuni cate zile au. Furia e cu atat mai mare cu cat au folosit o parte mai importanta din banii disponibili pentru investitii in actiuni. Bursa folosita ca instrument de diversificare a economiilor (10-20% din activele financiare detinute) e amuzanta, poate fi o scoala pentru dezvoltarea cunostiintelor. Bursa ca instrument de imbogatire (toate economiile sunt puse la bataie in acest scop) va oferi surse inepuizabile de stres si doar in rare situatii, cu mult noroc pentru cei care prind contextul potrivit (vezi SIF-urile in 2000, la inceputul bulei creditului, ori Fondul Proprietatea luat cu cativa ani inainte de listare), va fi scurtatura spre imbogatire. Oricum, marea majoritate castiga doar experienta, sa o spunem deschis.
1.Nu asculta doar parerile care-ti plac sau analistii care-ti confirma propriile teorii
Este una din greselile cele mai frecvente. Si asta desi majoritatea recunosc caracterul ciclic al pietelor financiare. Ce se accepta insa cu usurinta in cazul acestora este mai greu de acceptat cand vine vorba de propria persoana. Marturisesc ca eu insumi am facut aceasta greseala in 2009. N-am vazut dimensiunea revenirii bursiere ce urma, ocupat sa citesc din scepticii confirmati pana atunci de piete. Peter Schiff, Gerald Celente, Chris Martenson, “Zero Hedge” au fost ghizii formidabili in 2007-2009, dar sfatuitori mediocri pentru 2009-2010 (exceptand metalele pretioase). Este pana la urma o mostra de orgoliu. Ai tendinta sa asculti sfaturile celor care iti spun intr-o forma inchegata cam ce gandeai si tu intr-una vaga, slab conturata. Urmarea? Sa abandonezi pozitii sau puncte de vedere poate fi uneori destul de greu, asta pana devine tardiv. Pana la urma, e mai profitabil sa mergi cu piata decat cu orice guru financiar la moda, impotriva pietei.
Sfatul meu: fa-ti un obicei din lectura celor cu care nu esti de acord, oricat de greu ti s-ar parea. Daca esti un om onest, vei recunoaste cand contraargumentele lor au substanta. In definitiv, nimeni nu detine adevarul absolut ci numai felii din acesta. Sigur, pentru cei mai slabi de inger si cu mai putina experienta, confruntarea intre puncte diferite de vedere duce la deruta. Cei avizati vor reusi sa aiba insa o perspectiva completa si o privire de ansamblu utila.
2. Nu investi toti banii dintr-o data, indiferent cat de mult iti place activul respectiv
Intotdeauna e loc de o veste proasta, de o schimbare de optica a investitorilor. De ce sa te prinda asa ceva cu o expunere de 100% din fondurile disponibile? Cel mai bine e sa mergi pe trend , adaugand pozitii pe masura ce acesta este confirmat (niciodata nu se adauga noi pozitii cand piata merge impotriva ta, doar pentru a-ti imbunatati media, pietele pot fi irationale mai mult timp decat poti fi tu solvabil). Suplimenteaza investitia cand profiturile se acumuleaza, taie pierderile cand piata e impotriva ta. Daca ai noroc, vei intra pe un trend lung si vei face bani frumosi, daca nu vei iesi la timp dintr-unul la fel de lung pe care pariasesi gresit. Riscul? Sa fii prins intre “dintii de fierastrau” ai bursei, intr-o zona fara trend clar si sa suporti mici pierderi, inchizand si deschizand pozitii in contra-timp. Vei evita insa greselile vanatorilor de oportunitati in 2008, cand brokerii recomandau SIF-urile dpdv. “fundamental” pe masura ce preturile continuau sa scada, actiunile devenind din ce in ce mai “bune”pana cand, la -90% din pretul maxim din 2007, nimeni nu le mai vroia.
3. Bursa: instrument pentru diversificare si nu reteta de imbogatire
Orice activ in crestere sustinuta de ceva vreme incepe sa atraga ca un magnet vanatorii de averi. S-a intamplat in piata imobiliara, s-a intamplat la BVB in 2007. Cei mai multi nou-veniti aterizeaza in preajma maximelor istorice, cand presa vuieste, tocmai la timp pentru a prinde o corectie majora. Vand totul cand piata e aproape de minime, pregatind un nou ciclu de crestere si cand vad evolutiile ulterioare se jura ca nu vor mai intra pe actiuni cate zile au. Furia e cu atat mai mare cu cat au folosit o parte mai importanta din banii disponibili pentru investitii in actiuni. Bursa folosita ca instrument de diversificare a economiilor (10-20% din activele financiare detinute) e amuzanta, poate fi o scoala pentru dezvoltarea cunostiintelor. Bursa ca instrument de imbogatire (toate economiile sunt puse la bataie in acest scop) va oferi surse inepuizabile de stres si doar in rare situatii, cu mult noroc pentru cei care prind contextul potrivit (vezi SIF-urile in 2000, la inceputul bulei creditului, ori Fondul Proprietatea luat cu cativa ani inainte de listare), va fi scurtatura spre imbogatire. Oricum, marea majoritate castiga doar experienta, sa o spunem deschis.
vineri, 6 mai 2011
Masacru in pietele de marfuri. Deja-vu?
Aproape de inchidere bursiera din SUA peisajul era halucinant joi pe pietele de marfuri: argintul pierdea 12%, petrolul aproape 10% (intrare temporara sub 100 dolari/baril), orezul 5%, cuprul peste 4%, aurul scadea cu “numai” 3%, etc. Banii fierbinti se imbulzesc pe scara de incendiu, ajutati si de unele masuri administrative (vezi cresterea marjelor pentru contractele pe argint de pilda) iar intrebarile de 100 de puncte sunt: se repeta scenariul post-Lehman din 2008 (petrolul s-a corectat de la aproape 150 dolari la..35)? Urmeaza inca o migratie temporara pe dolar? Sau “de data asta e diferit”? Atentie, adevaratele oportunitati incep sa se profileze la orizont!
Cine urmareste cat de cat pietele financiare nu poate ignora anumite paralele cu mijlocul anului 2008. Dupa cresteri agresive care dusesera de pilda petrolul in preajma a 150 dolari/baril (atentie, dolarul era si atunci depreciat, euro urcand pana la nivelul de 1,6 dolari!), investitorii au inceput sa se retraga treptat marcandu-si profiturile, tendinta ce avea sa se incheie intr-o adevarata degringolada in momentul falimentului Lehman Brothers, teama de contraparte in lumea bancara determinand investitorii sa se refugieze de pe marfuri si actiuni pe bonduri (dolarul s-a apreciat simultan pana la euro/usd 1,25). Ca si atunci, acum avem preturi ale marfurilor in stratosfera si un dolar pe care aparent nu il mai vrea nimeni. Istoria se repeta, nu-i asa? Mai ales in piete ciclice precum cele financiare…
Cum am scris mai bine de doua luni in urma aici, nu mai cred in scenariul hiperinflationist. Am si enumerat atunci 8 motive. Cei care vedeau preturile materiilor prime urcand la cer in pas de defilare, aurul si mai ales argintul valorand inzecit, sunt destul de bosumflati acum (cu atat mai mult cu cat au mediile de achizitie mai ridicate). Asistam la o corectie cu atat mai agresiva cu cat preturile urcasera mai repede (argintul s-a dezumflat in numai cateva zile de la 50 la 35 dolari/uncie, o scadere deci de 30%). Ce a cauzat aceasta marcare agresiva de profituri? O inasprime inevitabila a politicii monetare in SUA si spatiul euro (deci iesirea banilor fierbinti din joc), niste miscari tehnice (“rezistente”incapatanate precum cea de la 50 dolari in cazul argintului) si masuri administrative (cerinte de crestere a capitalului pentru cei cu pozitii tot in piata argintului, diminund efectul de levier). Intr-o masura mult mai mica, aprecierea de ieri a dolarului fata de euro (2% intr-o singura sedinta, olala!).
Atentie la pendul!
Sa se repete tras la indigo scenariul din 2008? Asta ar insemna ca bursele de actiuni sa urmeze in curand celor de marfuri. Sa nu ne grabim insa. Deocamdata nu vad nimic la orizont care sa inlocuiasca efectul Lehman (poate o majorare intempestiva a dobanzilor in SUA). Mi-e greu sa cred deci ca vom vedea din nou petrolul la 35 dolari, argintul la 11 sau euro/dolar la 1,2. Dar nu exclud total aceasta ipoteza. Oricum, ne vom confrunta cu efectul de pendul. Cand fortezi niste limite intr-o directie, oprirea miscarii de crestere poate genera retrageri la fel de agresive in directia opusa, mai ales iin cazurile in care aprecierea a fost exponentiala, ca in cazul argintului. Cum se intampla deseori in astfel de situatii, miscarea la burse devaseaza stirile de impact care ar justifica-o. Am putea asista in ziele/saptamanile/lunile ce vin la noi perspective pesimiste, noi declaratii panicoase, etc care sa justifice exitul investitorilor. Sigur, in zilele ce vin o revenire tehnica e oricand posibila, pentru a camufla oarecum directia pe care s-au inscris pietele si a deruta investitorii mai putin abili.
Nu ma pot abtine sa reiau insa acest pasaj dintr-un articol de saptamana trecuta
“Pe termen mediu, cresterea dobanzii de politica monetara mi se pare iminenta. Altfel, Fed va ramane singurul cumparator important pentru bondurile americane. Trebuie in plus ca institutia in cauza sa forteze un nou refugiu pe dolar aspirand banii fierbinti din piete (cei oferiti luni bune fara dobanda speculatorilor). Asteptati-va deci la un nou val de deflatie, cu scaderi ale burselor si corectii pentru marfuri, inclusiv pentru aur si argint. Mi-e teama insa ca ar putea fi ultimul pinten deflationist inainte de o inflatie agresiva pe dolar care sa-i schimbe “profilul”. Moment in care ni se va vorbi tot mai mult de rolul stabilizator al aurului, de necesitatea de a reveni la acoperirea in aur a valutelor (intamplator SUA are cea mai mare rezerva de aur)”.
Putina teorie a conspiratiei
Sa punem cap la cap cateva informatii. China vrea sa reduca agresiv rezerva sa valutara in dolari, presedintele Bancii Mondiale vorbeste de rolul aurului intr-un cos valutar de referinta, fostul sef al Fed, Greenspan, vorbeste cu regret de renuntarea la etalonul aur, speculatorul de geniu Soros organizeaza un seminar despre noua ordine…monetara, S&P da perspectiva negativa ratingului SUA. Nu vi se pare iminenta o revenire a dolarului, determinarea prin orice mijloace a investitorilor sa fuga de pe marfuri si actiuni spre certificate ale Trezoreriei SUA? Ramane sa ne intrebam ce urmeaza mai departe.
Am incercat sa formulez luna trecuta 3 scenarii post-criza. Scriam atunci ca “o crestere de dobanzi in SUA, sau macar o declaratie de incetarea a QE 2 (fara prelungirea in QE3) cu prefigurarea unor iminente cresteri de dobanzi nu va pica deloc bine pietelor de actiuni sau de marfuri. Se vor corecta cele care au crescut cel mai mult, deci shortati mai de sus aurul, argintul, cuprul, produsele agricole; evident, long pe dolar, “short” pe euro. Pretul bondurilor urca, alimentat de cresterea dobanzilor si asteptarile deflationiste. Guvernele decid in plus o inasprire a politicii fiscale pentru a insanatosi finantele publice, impozitele cresc. Decizii de aceasta natura pot impinge insa economiile din nou in recesiune, cu o piata a muncii fragilizata anterior si o tendinta deja conturata spre economie in dauna consumului. Modelul japonez deci, cu deflatie si deleveraging in loc de inflatie si global-trading. Conteaza insa foarte mult tipul de reactie a publicului in acest punct. Alegatorii vor cere (foarte vocal, posibil masiv stradal) politicienilor sa intervina, politicienii vor cere Bancilor Centrale sa faca ceva. Consecinta a masurilor adoptate avem recesiune in W, burse in scadere, somaj in crestere, o noua criza, inclusiv de nervi. Bancile Centrale iau taurul de coarne. “Ati vazut ca prima data v-am scos din criza?” Keynes da iar cu tifla scolii austriece. Pentru a lupta cu recesiunea se va monetiza si mai multa datorie, se vor arunca noi stimulente fiscale in piete, dobanzile de politica monetara sunt reduse din nou”.
Strategie pentru investitori
Fie ca asistam doar la o corectie agresiva pe marfuri (moment in care cine cunoaste efectul de pendul va astepta preturi foarte atractive pentru a intra la cumparare) fara ca asta sa ne arunce in din nou in recesiune, fie ca scenariul expus mai sus se materializeaza, moment in care ne aflam intr-o deflatie temporara, ca statie intermediara spre o noua reinflamare a preturilor, e bine sa stati cu ochii pe activele forte-actiuni ale companiilor miniere, metale pretioase dar si imobiliare (o crestere a dobanzilor le va da un nou bobarnac spre scadere). Cum spuneam mai sus, nu mai cred in scenariul hiperinflationist, prin care se distruge valoarea banilor si se reduce ponderea datoriilor istorice. Nu exclud insa un nou Bretton Woods prin care sistemul monetar sa fie resetat, moment in care cine isi pastreaza economiile in..hartie sa iasa destul de ciufulit. Oricum, nu incercati sa prindeti din zbor cutitul care cade. Asteptati ca valul deflationist ce urmeaza sa isi faca consume deplin efectele inainte de a vana “oportunitati” in zona marfurilor. Ce creste in mai bine de 2 ani va scade in cateva luni bune. Ieri a fost doar inceputul.
Cine urmareste cat de cat pietele financiare nu poate ignora anumite paralele cu mijlocul anului 2008. Dupa cresteri agresive care dusesera de pilda petrolul in preajma a 150 dolari/baril (atentie, dolarul era si atunci depreciat, euro urcand pana la nivelul de 1,6 dolari!), investitorii au inceput sa se retraga treptat marcandu-si profiturile, tendinta ce avea sa se incheie intr-o adevarata degringolada in momentul falimentului Lehman Brothers, teama de contraparte in lumea bancara determinand investitorii sa se refugieze de pe marfuri si actiuni pe bonduri (dolarul s-a apreciat simultan pana la euro/usd 1,25). Ca si atunci, acum avem preturi ale marfurilor in stratosfera si un dolar pe care aparent nu il mai vrea nimeni. Istoria se repeta, nu-i asa? Mai ales in piete ciclice precum cele financiare…
Cum am scris mai bine de doua luni in urma aici, nu mai cred in scenariul hiperinflationist. Am si enumerat atunci 8 motive. Cei care vedeau preturile materiilor prime urcand la cer in pas de defilare, aurul si mai ales argintul valorand inzecit, sunt destul de bosumflati acum (cu atat mai mult cu cat au mediile de achizitie mai ridicate). Asistam la o corectie cu atat mai agresiva cu cat preturile urcasera mai repede (argintul s-a dezumflat in numai cateva zile de la 50 la 35 dolari/uncie, o scadere deci de 30%). Ce a cauzat aceasta marcare agresiva de profituri? O inasprime inevitabila a politicii monetare in SUA si spatiul euro (deci iesirea banilor fierbinti din joc), niste miscari tehnice (“rezistente”incapatanate precum cea de la 50 dolari in cazul argintului) si masuri administrative (cerinte de crestere a capitalului pentru cei cu pozitii tot in piata argintului, diminund efectul de levier). Intr-o masura mult mai mica, aprecierea de ieri a dolarului fata de euro (2% intr-o singura sedinta, olala!).
Atentie la pendul!
Sa se repete tras la indigo scenariul din 2008? Asta ar insemna ca bursele de actiuni sa urmeze in curand celor de marfuri. Sa nu ne grabim insa. Deocamdata nu vad nimic la orizont care sa inlocuiasca efectul Lehman (poate o majorare intempestiva a dobanzilor in SUA). Mi-e greu sa cred deci ca vom vedea din nou petrolul la 35 dolari, argintul la 11 sau euro/dolar la 1,2. Dar nu exclud total aceasta ipoteza. Oricum, ne vom confrunta cu efectul de pendul. Cand fortezi niste limite intr-o directie, oprirea miscarii de crestere poate genera retrageri la fel de agresive in directia opusa, mai ales iin cazurile in care aprecierea a fost exponentiala, ca in cazul argintului. Cum se intampla deseori in astfel de situatii, miscarea la burse devaseaza stirile de impact care ar justifica-o. Am putea asista in ziele/saptamanile/lunile ce vin la noi perspective pesimiste, noi declaratii panicoase, etc care sa justifice exitul investitorilor. Sigur, in zilele ce vin o revenire tehnica e oricand posibila, pentru a camufla oarecum directia pe care s-au inscris pietele si a deruta investitorii mai putin abili.
Nu ma pot abtine sa reiau insa acest pasaj dintr-un articol de saptamana trecuta
“Pe termen mediu, cresterea dobanzii de politica monetara mi se pare iminenta. Altfel, Fed va ramane singurul cumparator important pentru bondurile americane. Trebuie in plus ca institutia in cauza sa forteze un nou refugiu pe dolar aspirand banii fierbinti din piete (cei oferiti luni bune fara dobanda speculatorilor). Asteptati-va deci la un nou val de deflatie, cu scaderi ale burselor si corectii pentru marfuri, inclusiv pentru aur si argint. Mi-e teama insa ca ar putea fi ultimul pinten deflationist inainte de o inflatie agresiva pe dolar care sa-i schimbe “profilul”. Moment in care ni se va vorbi tot mai mult de rolul stabilizator al aurului, de necesitatea de a reveni la acoperirea in aur a valutelor (intamplator SUA are cea mai mare rezerva de aur)”.
Putina teorie a conspiratiei
Sa punem cap la cap cateva informatii. China vrea sa reduca agresiv rezerva sa valutara in dolari, presedintele Bancii Mondiale vorbeste de rolul aurului intr-un cos valutar de referinta, fostul sef al Fed, Greenspan, vorbeste cu regret de renuntarea la etalonul aur, speculatorul de geniu Soros organizeaza un seminar despre noua ordine…monetara, S&P da perspectiva negativa ratingului SUA. Nu vi se pare iminenta o revenire a dolarului, determinarea prin orice mijloace a investitorilor sa fuga de pe marfuri si actiuni spre certificate ale Trezoreriei SUA? Ramane sa ne intrebam ce urmeaza mai departe.
Am incercat sa formulez luna trecuta 3 scenarii post-criza. Scriam atunci ca “o crestere de dobanzi in SUA, sau macar o declaratie de incetarea a QE 2 (fara prelungirea in QE3) cu prefigurarea unor iminente cresteri de dobanzi nu va pica deloc bine pietelor de actiuni sau de marfuri. Se vor corecta cele care au crescut cel mai mult, deci shortati mai de sus aurul, argintul, cuprul, produsele agricole; evident, long pe dolar, “short” pe euro. Pretul bondurilor urca, alimentat de cresterea dobanzilor si asteptarile deflationiste. Guvernele decid in plus o inasprire a politicii fiscale pentru a insanatosi finantele publice, impozitele cresc. Decizii de aceasta natura pot impinge insa economiile din nou in recesiune, cu o piata a muncii fragilizata anterior si o tendinta deja conturata spre economie in dauna consumului. Modelul japonez deci, cu deflatie si deleveraging in loc de inflatie si global-trading. Conteaza insa foarte mult tipul de reactie a publicului in acest punct. Alegatorii vor cere (foarte vocal, posibil masiv stradal) politicienilor sa intervina, politicienii vor cere Bancilor Centrale sa faca ceva. Consecinta a masurilor adoptate avem recesiune in W, burse in scadere, somaj in crestere, o noua criza, inclusiv de nervi. Bancile Centrale iau taurul de coarne. “Ati vazut ca prima data v-am scos din criza?” Keynes da iar cu tifla scolii austriece. Pentru a lupta cu recesiunea se va monetiza si mai multa datorie, se vor arunca noi stimulente fiscale in piete, dobanzile de politica monetara sunt reduse din nou”.
Strategie pentru investitori
Fie ca asistam doar la o corectie agresiva pe marfuri (moment in care cine cunoaste efectul de pendul va astepta preturi foarte atractive pentru a intra la cumparare) fara ca asta sa ne arunce in din nou in recesiune, fie ca scenariul expus mai sus se materializeaza, moment in care ne aflam intr-o deflatie temporara, ca statie intermediara spre o noua reinflamare a preturilor, e bine sa stati cu ochii pe activele forte-actiuni ale companiilor miniere, metale pretioase dar si imobiliare (o crestere a dobanzilor le va da un nou bobarnac spre scadere). Cum spuneam mai sus, nu mai cred in scenariul hiperinflationist, prin care se distruge valoarea banilor si se reduce ponderea datoriilor istorice. Nu exclud insa un nou Bretton Woods prin care sistemul monetar sa fie resetat, moment in care cine isi pastreaza economiile in..hartie sa iasa destul de ciufulit. Oricum, nu incercati sa prindeti din zbor cutitul care cade. Asteptati ca valul deflationist ce urmeaza sa isi faca consume deplin efectele inainte de a vana “oportunitati” in zona marfurilor. Ce creste in mai bine de 2 ani va scade in cateva luni bune. Ieri a fost doar inceputul.
joi, 5 mai 2011
Cum au falimentat cititorii Catavencu plus cum am devenit din fan Barcelona suporter Real
Nimic despre economie azi. DAR…
1.Am aflat de falimentul Catavencu SA. Cum nici disidentii de la Kamikaze nu o duc mai roz, sa cautam cateva explicatii. Cu niste ani in urma, era o afacere sa editezi revista, aveai un anumit blazon daca semnai acolo. Ce s-a schimbat intre timp? S-au schimbat in primul rand cititorii care au devenit chiar mai blazati decat editorii, cei din urma avand toate motivele sa lancezeasca pe scaune dupa vanzarea profitabila de actiuni catre SOV. In anii ’90, cine cumpara Catavencu avea impresia ca umorul coroziv va duce la subrezirea regimului Iliescu. Iei Catavencu, comentezi cu prietenii iar articolasele sale acide vor avea un efect similar bancurilor cu Bula din comunism, vor subrezi din interiror sistemul, in mod pasnic, fara riscuri pentru participantii la subversiune.Ei bine, dupa ani buni de haz de necaz, dupa sarabanda de aliante la guvernare, fiecare partid demonstrandu-si convingator incompetenta, spiritul de gasca si imunitatea la bascalia inteligenta, la ce bun sa mai “lupti”cu sistemul prin reviste de umor politic? Plus ca hazul de necaz, desi e benefic pe termen scurt, pe termen lung te poate baga in depresie.Catavencu nu va dispare ci probabil se va reinventa sub alt brand si fara datoriile istorice in spate. In fond oamenii care scriu nu fac parte din activele executate silit. Ma tem insa ca va fi un ziar nou cu poante vechi.
2. Am privit stupefiat (desi speram s-o fac initial incantat) Barcelona-Real Madrid. O semifinala in care Realul n-a mai fost vanat cu cartonase de diferite culori (“Arogantul” facuse taraboi mare pe tema asta) ci prin retezarea actiunilor periculoase. Am vazut deci off-side-uri opportune, faulturi in atac inventate si un gol perfect valabil anulat prompt (e vorba de golul de 1-0, care ar fi relansat semifinala, nu de cel de 1-1 care nu mai avea importanta). De ce se da peste cap FIFA sa ajute Barcelona (va amintiti de semifinala cu Inter de anul trecut, returul, in care Interului i s-a eliminat repede un om pentru a ajuta “masina de fotbal”?)? Pai, e simplu, Barcelona joaca “fotbal”, face spectacol, face audienta, deci face bani buni in contul FIFA. Ajutand Barcelona FIFA isi ajuta afacerea. Eu sunt de acord ca jucatorii Barcelonei joaca frumos, sunt mai tehnici, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie ajutati cand altii sunt mai inteligenti si isi joaca bine cartile mai slabe. Altfel, propun sa se renunte la 11 metri (mai ales daca Barcelona ajunge la penaltiuri), iar castigatoarea sa fie transata de “cine face mai bine braziliana”.Oricum, eu am inceput semifinala Barca-Real fan brau-grana si am terminat-o suporter Real. Chiar mi-a devenit simpatic Murinho, asa singur impotriva tuturor cum e.
1.Am aflat de falimentul Catavencu SA. Cum nici disidentii de la Kamikaze nu o duc mai roz, sa cautam cateva explicatii. Cu niste ani in urma, era o afacere sa editezi revista, aveai un anumit blazon daca semnai acolo. Ce s-a schimbat intre timp? S-au schimbat in primul rand cititorii care au devenit chiar mai blazati decat editorii, cei din urma avand toate motivele sa lancezeasca pe scaune dupa vanzarea profitabila de actiuni catre SOV. In anii ’90, cine cumpara Catavencu avea impresia ca umorul coroziv va duce la subrezirea regimului Iliescu. Iei Catavencu, comentezi cu prietenii iar articolasele sale acide vor avea un efect similar bancurilor cu Bula din comunism, vor subrezi din interiror sistemul, in mod pasnic, fara riscuri pentru participantii la subversiune.Ei bine, dupa ani buni de haz de necaz, dupa sarabanda de aliante la guvernare, fiecare partid demonstrandu-si convingator incompetenta, spiritul de gasca si imunitatea la bascalia inteligenta, la ce bun sa mai “lupti”cu sistemul prin reviste de umor politic? Plus ca hazul de necaz, desi e benefic pe termen scurt, pe termen lung te poate baga in depresie.Catavencu nu va dispare ci probabil se va reinventa sub alt brand si fara datoriile istorice in spate. In fond oamenii care scriu nu fac parte din activele executate silit. Ma tem insa ca va fi un ziar nou cu poante vechi.
2. Am privit stupefiat (desi speram s-o fac initial incantat) Barcelona-Real Madrid. O semifinala in care Realul n-a mai fost vanat cu cartonase de diferite culori (“Arogantul” facuse taraboi mare pe tema asta) ci prin retezarea actiunilor periculoase. Am vazut deci off-side-uri opportune, faulturi in atac inventate si un gol perfect valabil anulat prompt (e vorba de golul de 1-0, care ar fi relansat semifinala, nu de cel de 1-1 care nu mai avea importanta). De ce se da peste cap FIFA sa ajute Barcelona (va amintiti de semifinala cu Inter de anul trecut, returul, in care Interului i s-a eliminat repede un om pentru a ajuta “masina de fotbal”?)? Pai, e simplu, Barcelona joaca “fotbal”, face spectacol, face audienta, deci face bani buni in contul FIFA. Ajutand Barcelona FIFA isi ajuta afacerea. Eu sunt de acord ca jucatorii Barcelonei joaca frumos, sunt mai tehnici, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie ajutati cand altii sunt mai inteligenti si isi joaca bine cartile mai slabe. Altfel, propun sa se renunte la 11 metri (mai ales daca Barcelona ajunge la penaltiuri), iar castigatoarea sa fie transata de “cine face mai bine braziliana”.Oricum, eu am inceput semifinala Barca-Real fan brau-grana si am terminat-o suporter Real. Chiar mi-a devenit simpatic Murinho, asa singur impotriva tuturor cum e.
Petitie
Am primit pe mail, cauza mi se pare ok, dau mai departe.
"Mai sunt trei zile pentru a salva remediile naturiste, ayurveda, orientale. Va rog trimiteti la randul vostru acest link la cat mai multe persoane pentru a apuca sa semneze.Ne intereseaza pe toti subiectul acestei petitii si este mare nevoie de o masa critica de semnaturi.Veti gasi in text din engleza un link care va duce in pagina unde semnati introducand nume, prenume si adresa mail".
In 3 days, a new EU directive will ban much of herbal medicine, denying us safe remedies and feeding the profits of big pharma. Let's raise a massive outcry to push the Commission to fix the Directive, and our national governments to refuse to implement it. Let's get to 1 million voices to save herbal medicine.
The EU Directive erects high barriers to any herbal remedy that hasn't been on the market for 30 years -- including virtually all Chinese, Ayurvedic, and African traditional medicine. It's a draconian move that helps drug companies and ignores thousands of years of medical knowledge.We need a massive outcry against this. Together, our voices can press the EU Commission to fix the directive, push our national governments to refuse to implement it, and give legitimacy to a legal case before the courts. Sign below, forward this email to everyone, and let's get to 1 million voices to save herbal medicine:
http://www.avaaz.org/en/eu_herbal_medicine_ban/?cl=1042269796&v=8982
"Mai sunt trei zile pentru a salva remediile naturiste, ayurveda, orientale. Va rog trimiteti la randul vostru acest link la cat mai multe persoane pentru a apuca sa semneze.Ne intereseaza pe toti subiectul acestei petitii si este mare nevoie de o masa critica de semnaturi.Veti gasi in text din engleza un link care va duce in pagina unde semnati introducand nume, prenume si adresa mail".
In 3 days, a new EU directive will ban much of herbal medicine, denying us safe remedies and feeding the profits of big pharma. Let's raise a massive outcry to push the Commission to fix the Directive, and our national governments to refuse to implement it. Let's get to 1 million voices to save herbal medicine.
The EU Directive erects high barriers to any herbal remedy that hasn't been on the market for 30 years -- including virtually all Chinese, Ayurvedic, and African traditional medicine. It's a draconian move that helps drug companies and ignores thousands of years of medical knowledge.We need a massive outcry against this. Together, our voices can press the EU Commission to fix the directive, push our national governments to refuse to implement it, and give legitimacy to a legal case before the courts. Sign below, forward this email to everyone, and let's get to 1 million voices to save herbal medicine:
http://www.avaaz.org/en/eu_herbal_medicine_ban/?cl=1042269796&v=8982
miercuri, 4 mai 2011
Mandrul Fond Proprietatea, revizitat
Scriam chiar in ziua listarii FP ca actiunile isi vor dezamagi investitorii (vezi “Fondul Proprietatea, o viitoare fosta speranta bursiera”), ca dividendele mari din 2010 nu se vor repeta, ca presiunea la vanzare isi va face imediat efectul. Avem acum un pret cu 20% sub cel maxim atins in prima sedinta de tranzactionare (va mai amintiti de proiectiile optimiste ale brokerilor de acum cateva luni?), un dividend propus de 0,03 lei fata de 0,08 in 2010 si un trend descendent pentru actiuni in contradictie cu evolutia mai degraba pozitiva a bursei din 25 ianuarie si pana acum. Ce se va intampla cu actiunile FP daca intreaga piata intra puternic pe scadere?
Enumeram atunci 7 motive pentru ca actiunile FP sa nu atinga tintele hiper-optimiste ale brokerilor si analistilor din banci (0,7-0,9 lei/actiune) ba mai mult, sa scada imediat dupa listare. Era vorba atunci de tentatia marcarii profitului de cei care cumparasera in 2008-2009 si la 10% din valoarea nominala (adica la 0,1 lei), de activele supraevaluate ale Fondului, de paralela cu SIF-urile (raport pret la bursa/VUAN), de profitabilitatea scazuta a activelor, de handicapul unei piete putin lichide (investitorii mari nu se blocheaza in asa ceva). Ultimul argument, o eventuala schimbare a fundamentelor politicii monetare in SUA nu si-a facut inca simtita influenta. Cu toate astea actiunile au continuat sa scada, de la un maxim de 0,675 lei atins in prima zi de la listare, la 0,535 lei miercuri la 10,30. Am primit destule injuraturi in momentul publicarii articolului pe Hotnews, inclusiv in comentarii. Era greu de acceptat de cei care detineau actiuni, multi cumparandu-le in ultimele luni dinaintea listarii, ca profiturile nu li se vor majora exponential dupa cotarea la bursa.
Cate ceva despre context
Ce a facut bursa in saptamanile scurse de la sosirea FP (25 ianuarie)? Indicele BET era atunci 5.773 puncte, BET-C 3.374 puncte iar BET-FI 24.387 puncte. Acum, avem indicii cam tot pe acolo, inca in usoara crestere in ciuda unor corectii consumate dupa Paste. FP a scazut insa accelerat in raport cu piata, cel mai bine vazandu-se asta in comparatia SNP-FP (sa nu uitam ca SNP reprezinta principala detinere a Fondului). Pe 25 ianuarie FP inchidea la 0,6495 lei in timp ce SNP era cotat la 0,3690 lei iar in sedinta din 4 mai se tranzactiona in jur de 0,4270 lei, actiunile sale crescand deci intre timp in ton cu bursele de marfuri unde se tranzactioneaza petrolul. De ce n-a reflectat FP evolutia buna de pe segmentul commodities in acest rastimp? Si, mai ales, ce se va intampla cu actiunile FP cand preturile marfurilor vor incepe sa se corecteze mai rapid? Valoarea tranzactiilor cu actiunile FP a inceput sa scada la randul sau, ceea ce nu este deloc un semn bun pentru investitori. Din punctul meu de vedere, FP are cel mai mare potential de…short daca bursele revin hotarat pe rosu, cine mizeaza pe scadere fiind mai bine servit de acest emitent.
Doua vorbe despre argint
Cum laudatorii mei se simt prost astazi, ma voi referi pe scurt si la evolutiile din piata argintului. Dupa un varf care a amenintat serios pragul psihologic de 50 dolari, pretul a continuat sa scada repede, ieri ajungand la 41 dolari/uncia (ce coincidenta, o scadere cam tot ca la FP, de aceasta data in numai o saptamana in loc de 3 luni). Cum spuneam aici, “la inceputul anului 2010 am recomandat si eu argintul (vezi aici). Era in acel moment 18 dolari/uncia si avea potential de crestere, cum s-a demonstrat ulterior. Acum, la peste 40 dolari/uncia l-as recomanda doar celor care spera in varianta de argint a tulip-maniei. In definitiv, daca lipsa de ratiune poate depasi uneori toate asteptarile; nu inseamna insa ca trebuie sa ne pariem toti banii pe asta”. Am nuantat ulterior aici. Argintul a intrat se pare pe o panta descendenta, iar scaderea sa va depasi in amplitudine pe cea a aurului, asa cum si cresterea a fost absolut exploziva in ultimul an si jumatate. Asteptati deci traversarea urmatorului pinten deflationist inainte de a intra mai hotarat pe metalele pretioase, altfel riscati sa experimentati patania amatorilor de actiuni in 2008-2009, care au vazut prea devreme “oportunitatile” si s-au fript urat.
Enumeram atunci 7 motive pentru ca actiunile FP sa nu atinga tintele hiper-optimiste ale brokerilor si analistilor din banci (0,7-0,9 lei/actiune) ba mai mult, sa scada imediat dupa listare. Era vorba atunci de tentatia marcarii profitului de cei care cumparasera in 2008-2009 si la 10% din valoarea nominala (adica la 0,1 lei), de activele supraevaluate ale Fondului, de paralela cu SIF-urile (raport pret la bursa/VUAN), de profitabilitatea scazuta a activelor, de handicapul unei piete putin lichide (investitorii mari nu se blocheaza in asa ceva). Ultimul argument, o eventuala schimbare a fundamentelor politicii monetare in SUA nu si-a facut inca simtita influenta. Cu toate astea actiunile au continuat sa scada, de la un maxim de 0,675 lei atins in prima zi de la listare, la 0,535 lei miercuri la 10,30. Am primit destule injuraturi in momentul publicarii articolului pe Hotnews, inclusiv in comentarii. Era greu de acceptat de cei care detineau actiuni, multi cumparandu-le in ultimele luni dinaintea listarii, ca profiturile nu li se vor majora exponential dupa cotarea la bursa.
Cate ceva despre context
Ce a facut bursa in saptamanile scurse de la sosirea FP (25 ianuarie)? Indicele BET era atunci 5.773 puncte, BET-C 3.374 puncte iar BET-FI 24.387 puncte. Acum, avem indicii cam tot pe acolo, inca in usoara crestere in ciuda unor corectii consumate dupa Paste. FP a scazut insa accelerat in raport cu piata, cel mai bine vazandu-se asta in comparatia SNP-FP (sa nu uitam ca SNP reprezinta principala detinere a Fondului). Pe 25 ianuarie FP inchidea la 0,6495 lei in timp ce SNP era cotat la 0,3690 lei iar in sedinta din 4 mai se tranzactiona in jur de 0,4270 lei, actiunile sale crescand deci intre timp in ton cu bursele de marfuri unde se tranzactioneaza petrolul. De ce n-a reflectat FP evolutia buna de pe segmentul commodities in acest rastimp? Si, mai ales, ce se va intampla cu actiunile FP cand preturile marfurilor vor incepe sa se corecteze mai rapid? Valoarea tranzactiilor cu actiunile FP a inceput sa scada la randul sau, ceea ce nu este deloc un semn bun pentru investitori. Din punctul meu de vedere, FP are cel mai mare potential de…short daca bursele revin hotarat pe rosu, cine mizeaza pe scadere fiind mai bine servit de acest emitent.
Doua vorbe despre argint
Cum laudatorii mei se simt prost astazi, ma voi referi pe scurt si la evolutiile din piata argintului. Dupa un varf care a amenintat serios pragul psihologic de 50 dolari, pretul a continuat sa scada repede, ieri ajungand la 41 dolari/uncia (ce coincidenta, o scadere cam tot ca la FP, de aceasta data in numai o saptamana in loc de 3 luni). Cum spuneam aici, “la inceputul anului 2010 am recomandat si eu argintul (vezi aici). Era in acel moment 18 dolari/uncia si avea potential de crestere, cum s-a demonstrat ulterior. Acum, la peste 40 dolari/uncia l-as recomanda doar celor care spera in varianta de argint a tulip-maniei. In definitiv, daca lipsa de ratiune poate depasi uneori toate asteptarile; nu inseamna insa ca trebuie sa ne pariem toti banii pe asta”. Am nuantat ulterior aici. Argintul a intrat se pare pe o panta descendenta, iar scaderea sa va depasi in amplitudine pe cea a aurului, asa cum si cresterea a fost absolut exploziva in ultimul an si jumatate. Asteptati deci traversarea urmatorului pinten deflationist inainte de a intra mai hotarat pe metalele pretioase, altfel riscati sa experimentati patania amatorilor de actiuni in 2008-2009, care au vazut prea devreme “oportunitatile” si s-au fript urat.
luni, 2 mai 2011
Osama si bursele, ultimul atentat asupra…pietelor de marfuri
Bin Laden n-a mai fost considerat util pe post de sperietoare iar uciderea sa perie oportun prestigiul SUA exact la timp pentru a contrabalansa neincrederea tot mai mare in economia si moneda sa. Ce legaturi exista intre Osama si argint, petrol, dolar, actiunile companiilor de asigurari dar si eventuala retragere din Afganistan cititi mai jos.
Atentatul din 11 septembrie a pregatit indirect criza subprime si tot deranjul ce a urmat in marile economii ale lumii. In acel moment Banca Centrala a coborat succesiv dobanzile la dolar (de la 3,5% in august 2001, pana la 1% in iunie 2003 ) pentru a ajuta economia sa se refaca, piata imobiliara fiind printre beneficiarii certi ai randamentelor scazute. E drept, sarabanda taierilor incepuse ceva mai devreme, dupa explozia bulei dot-com (in mai 2000 dobanda Fed era de 6,5%!). Desi a negat vehement bula imobiliara, Greenspan a recunoscut intr-un tarziu monstrul pe care il crease, astfel incat dupa inca 3 ani, in iunie 2006, dobanda era de 5,25%
Cresterea de peste 4 procente cantareste enorm cand esti supraindatorat, ba te-ai refinantat mizand pe o crestere a valorii casei tale dar te trezesti ca piata imobiliara o ia la vale. Bin Laden n-a fost acuzat de criza financiara dar rolul lui de sperietoare a fost bine speculat (vezi legile anti-terorism si ingradirea unor libertati civile in SUA, dar si invadarea Irakului-pentru a cauta arme de distrugere in masa inexistente si Afganistanului-aici Osama a avut impolitetea sa lipseasca de la domiciliu). Cititi mai jos despre posibilele implicatii ale mortii liderului al Qaeda pe pietele de capital.
1.Companiile de asigurari ies ciufulite
Media va fi invadat in orele urmatoare de presupuneri pesimiste privind razbunarea retelei teroriste. Bomba atomica ascunsa in Europa, copii kamikaze cu detonatoare, etc, etc. In mod cert, actionarii companiilor de asigurari nu se vor bucura in ton cu bursele lumii. Un short moderat dupa ce trece primul val de entuziasm pe pietele de capital ar fi chiar de recomandat pe acesti emitenti
2. Osama, teroristul bulelor
Azi dimineata pietele de actiuni erau euforice, cele de marfuri depresive. La 10,30 argintul scadea cu peste 7% (!), aurul mai modest cu aproape un procent. Oare o fi fortat al Qaeda argintul la peste 50 de dolari zilele trecute iar uciderea liderului sau i-a dat peste cap planurile? De fapt, parerea mea este ca pietele de marfuri cautau de mult un debuseu de care sa se agate pentru a-si incepe drumul in jos. Sa nu uitam de unde s-a pornit la sfarsitul lui 2008: petrolul sub 30 dolari, argintul sub 11 dolari/uncia. Nu e rau deloc un radamament de peste 400% in mai putin de 3 ani, nu?. N-a fost sa fie Ben (cu dobanda Fed), a fost Bin (Laden). Daca intrarea lui bin Laden in scena in 2001 scadea dobanzile in SUA poate ca iesirea sa din scena va grabi acum cresterea lor? Om trai si om vedea.
3.Un glont de argint pentru…dolar
China a anuntat ca se pregateste sa renunte la grosul rezervei sale in dolari, S&P a dat perspectiva negativa ratingului SUA. Ce mai putea oferi o gura de oxigen monedei americane in lupta sa cu celelalte devize importante? O crestere a dobanzilor poate, numai ca Europa operase deja asa ceva. Ramane lovitura de imagine, economia fiind oricum intr-o forma cam proasta pentru a da o mana de ajutor. SUA a scapat deci de principalul sau oponent (la timp pentru a i se oferi unui oarecare candidat fara mari performante in redresarea economiei reale un atuu important in alegerile din 2012), era timpul ca euro-dolar sa se intoarca de la nivelele din prezent. Intrebare de 100 de puncte: presupunand ca va exista o replica “dura” a teroristilor, spre ce instrument isi vor cauta refugiul investitorii? Element ajutator: incepe cu T, se termina in Bonds si are o dobanda mica dar…vanjoasa in vremuri de incertitudine.
Se retrage SUA din Afganistan?
Motivul invaziei era, daca va mai amintiti, haituirea lui bin Laden. Intre timp s-au mai descoperit ceva resurse strategice pe acolo, dar principala miza a prezentei militare a SUA a cam disparut. Pacat ca nu sunt liberalii la guvernare in Romania, ca au abia acum un motiv serios pentru initiativa lor de acum ceva vreme. Revenind la oile noastre cu drept de vot, actiunile companiilor de armament vor iesi cam ciufulite daca intr-adevar SUA iese din Afganistan. E drept, nu la fel de ciufulite precum cele de asigurari, in definitiv mai este un razboi de dus si in Libia iar cu Iranul …nu se stie niciodata.
Atentatul din 11 septembrie a pregatit indirect criza subprime si tot deranjul ce a urmat in marile economii ale lumii. In acel moment Banca Centrala a coborat succesiv dobanzile la dolar (de la 3,5% in august 2001, pana la 1% in iunie 2003 ) pentru a ajuta economia sa se refaca, piata imobiliara fiind printre beneficiarii certi ai randamentelor scazute. E drept, sarabanda taierilor incepuse ceva mai devreme, dupa explozia bulei dot-com (in mai 2000 dobanda Fed era de 6,5%!). Desi a negat vehement bula imobiliara, Greenspan a recunoscut intr-un tarziu monstrul pe care il crease, astfel incat dupa inca 3 ani, in iunie 2006, dobanda era de 5,25%
Cresterea de peste 4 procente cantareste enorm cand esti supraindatorat, ba te-ai refinantat mizand pe o crestere a valorii casei tale dar te trezesti ca piata imobiliara o ia la vale. Bin Laden n-a fost acuzat de criza financiara dar rolul lui de sperietoare a fost bine speculat (vezi legile anti-terorism si ingradirea unor libertati civile in SUA, dar si invadarea Irakului-pentru a cauta arme de distrugere in masa inexistente si Afganistanului-aici Osama a avut impolitetea sa lipseasca de la domiciliu). Cititi mai jos despre posibilele implicatii ale mortii liderului al Qaeda pe pietele de capital.
1.Companiile de asigurari ies ciufulite
Media va fi invadat in orele urmatoare de presupuneri pesimiste privind razbunarea retelei teroriste. Bomba atomica ascunsa in Europa, copii kamikaze cu detonatoare, etc, etc. In mod cert, actionarii companiilor de asigurari nu se vor bucura in ton cu bursele lumii. Un short moderat dupa ce trece primul val de entuziasm pe pietele de capital ar fi chiar de recomandat pe acesti emitenti
2. Osama, teroristul bulelor
Azi dimineata pietele de actiuni erau euforice, cele de marfuri depresive. La 10,30 argintul scadea cu peste 7% (!), aurul mai modest cu aproape un procent. Oare o fi fortat al Qaeda argintul la peste 50 de dolari zilele trecute iar uciderea liderului sau i-a dat peste cap planurile? De fapt, parerea mea este ca pietele de marfuri cautau de mult un debuseu de care sa se agate pentru a-si incepe drumul in jos. Sa nu uitam de unde s-a pornit la sfarsitul lui 2008: petrolul sub 30 dolari, argintul sub 11 dolari/uncia. Nu e rau deloc un radamament de peste 400% in mai putin de 3 ani, nu?. N-a fost sa fie Ben (cu dobanda Fed), a fost Bin (Laden). Daca intrarea lui bin Laden in scena in 2001 scadea dobanzile in SUA poate ca iesirea sa din scena va grabi acum cresterea lor? Om trai si om vedea.
3.Un glont de argint pentru…dolar
China a anuntat ca se pregateste sa renunte la grosul rezervei sale in dolari, S&P a dat perspectiva negativa ratingului SUA. Ce mai putea oferi o gura de oxigen monedei americane in lupta sa cu celelalte devize importante? O crestere a dobanzilor poate, numai ca Europa operase deja asa ceva. Ramane lovitura de imagine, economia fiind oricum intr-o forma cam proasta pentru a da o mana de ajutor. SUA a scapat deci de principalul sau oponent (la timp pentru a i se oferi unui oarecare candidat fara mari performante in redresarea economiei reale un atuu important in alegerile din 2012), era timpul ca euro-dolar sa se intoarca de la nivelele din prezent. Intrebare de 100 de puncte: presupunand ca va exista o replica “dura” a teroristilor, spre ce instrument isi vor cauta refugiul investitorii? Element ajutator: incepe cu T, se termina in Bonds si are o dobanda mica dar…vanjoasa in vremuri de incertitudine.
Se retrage SUA din Afganistan?
Motivul invaziei era, daca va mai amintiti, haituirea lui bin Laden. Intre timp s-au mai descoperit ceva resurse strategice pe acolo, dar principala miza a prezentei militare a SUA a cam disparut. Pacat ca nu sunt liberalii la guvernare in Romania, ca au abia acum un motiv serios pentru initiativa lor de acum ceva vreme. Revenind la oile noastre cu drept de vot, actiunile companiilor de armament vor iesi cam ciufulite daca intr-adevar SUA iese din Afganistan. E drept, nu la fel de ciufulite precum cele de asigurari, in definitiv mai este un razboi de dus si in Libia iar cu Iranul …nu se stie niciodata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
