Capcana falsului algoritm. Teste bonus

Mintea are tendința să umple spațiile libere când nu are răspunsurile la anumite întrebări sau se confruntă cu ceva inedit alcătuind construcții familiare. Iar uneori greșește spectaculos.

 Încep printr-un test. Mai exact, să ne jucăm cu 3 probleme aparent simple (exemplele sunt din cartea “Arta de a gândi limpede” de Rolf Dobelli). O paletă și o minge de ping-pong costă împreună 1,1 dolari. Presupunând că paleta vândută separat este cu un dolar mai scumpă ca mingea, cât costă fiecare? A doua problemă: 5 mașini de cusut fac 5 cămăși în 5 minute. În câte minute fac 100 de mașini 100 de cămăși? Și ultima: pe un lac sunt nuferi. Nuferii se înmulțesc repede, astfel încât în fiecare zi suprafața acoperită de aceștia se dublează. Cunoscând că în 48 de zile întreg lacul se umple de nuferi, în câte zile jumătate din lac este ocupat de nuferi? 

 Răspunsurile pe care sunteți tentați să le oferiți repede sunt: paleta costă 1 dolar și mingea 10 cenți; 100 de mașini fac 100 de cămăși în 100 de minute; în 24 de zile se umple jumătate din lac cu nuferi. Unde ați greșit? 

 În primul caz, tentația este să scădeți din prețul comun (1,1 dolari) diferența de preț dintre paletă și minge (1 dolar) și să obțineți prețul mingii (0,10 dolari). Este o greșeală, operațiunea ar fi corectă doar dacă am scădea din suma celor două prețuri unul dintre acestea, or 1 dolar este diferența lor. Corect ar fi să adunăm la 1,1 dolari (1 minge plus o paletă) diferență de 1 dolar (1 minge minus o paletă) și să împărțim la doi, obținând în felul asta prețul paletei din care apoi decurge prețul mingii. În al doilea caz, răspunsul corect este 5 minute, deoarece dacă 5 mașini fac 5 cămăși în 5 minute, asta echivalează că o mașină face o cămașa în 5 minute (mașinile lucrează în același timp).  Evident, 100 de mașini vor face 100 de cămăși într-un timp egal cu cel necesar unei mașini să facă o cămașă. În ultimul caz, răspunsul corect este 47 de zile. Dacă nu am fi precizat că nuferii se dublează în fiecare zi, era corect să presupui că e nevoie de 24 de zile pentru jumătate de lac. Cu detaliul menționat anterior, e clar că jumătate de lac se umple în ziua anterioară umplerii întregului lac. 

 Care a fost eroarea comună de raționament?  Mintea a căutat un algoritm facil, cunoscut, și a apelat la regula de 3 simplă, neglijând că în cazul acesteia lipsesc detaliile suplimentare care schimbă proiecția simplă, liniară-gen mașinile care lucrează în paralel, nuferii care își dublează suprafața zilnic, etc. Morala? Umplând repede “spațiile libere” (răspunsurile căutate) cu regulile/lucrurile cunoscute anterior, riscăm să pierdem din vedere detaliile esențiale. 

Cum functioneaza Sistemul. O privire din interior

Nu credeam ca voi cita vreodata din SOV. Never say never....Pasajul de mai jos mi se pare relevant. Pentru varianta extinsa, accesati linkul

Dupa ce Basescu a plecat de la Cotroceni, arestarile si dezvaluirile continua cu aceeasi frecventa. De data asta, furia procurorilor se indreapta cu predilectie catre vechile sale slugi si finantatori ai PDL-ului. Se razbuna Basescu pentru sutul pe care vechiul sau partid i l-a administrat? A scapat D.N.A-ul de sub orice control si se comporta ca o cornuta masiva lovita de streche? Cine mai conduce astazi cu adevarat Romania? Yohannis abia invata coridoarele de la Cotroceni, politicienii tremura noaptea in pat si-si bat nevestele de stres, oamenii de afaceri isi ascund banii prin cavouri sau prin cine stie ce conturi exotice in asteptarea dubelor de la politie. Deci, in aparenta, in Romania, cele trei puteri in stat functioneaza impecabil, implacabil si independent. Legile curg, arestarile curg, iar condamnarile ii fac pe criminalii de pretutindeni sa juiseze de bucurie ca au scapat mai ieftin cu unul, doua cadavre pe constiinta decat delicventii economici din Romania. Asa cum va spuneam, asta doar in aparenta, pentru ca in realitate, Romania, in prostia sau in superficialitatea ei, executa la comanda americanilor o ampla operatiune de epurare a tuturor centrelor de putere construite in peste 20 de ani, incepand de la cele locale la cele centrale. Cele locale au fost intitulate in mod peiorativ-baronate, iar cele centrale-mogulate. Folosind ca pretext “maidanul” ucrainean, au inceput sa urle ca afaceristii de acolo au secatuit tara prin tot felul de hotii si malversatiuni, impreuna cu politicienii corupti si presa acaparata de “moguli”. Purtatorul lor de vorbe in Romania, Traian Basescu, urla pe toate canalele ca daca nu vrem sa ajungem ca Ucraina va trebui sa eradicam coruptia. Politicienii incep si ei sa urle impotriva coruptiei: “Singura noastra scapare este justitia.”, ” Avem incredere in justitie”, “Deciziile instantelor nu se comenteaza.”, au devenit slogane de campanie. Daca indrazneai sa comentezi ceva cu privire la unele masuri luate in parchete sau in instante, erai lapidat de o haita de latrai patrunsi de importanta ziselor si burtilor lor. Idiotii nu realizau ca astfel isi sapau groapa, credibilizandu-si astfel calaii.

Instrumentele

Pentru a-si pune in practica aceasta strategie, americanii s-au folosit de canalii autohtone gata sa vanda orice si pe oricine pentru un grad in plus sau o pozitie mai inalta in iererhia institutiilor unde arhivau. Cu o retorica luata din filmele cu vampiri – “Voi sunteti soldati ai binelui”, le-au dat o justificare patriotarda pentru ticalosiile pe care acestia urmau sa le faca:

1. S.R.I.- strangerea de note compromitatoare despre tot ce misca – “Nu conteaza nationalitatea sau sexul, trebuie sa-i avem pe toti! “(astia au ajuns sa-i inregistreze si pe purtatorii de prapuri, daca va mai amintiti).
2. Parchetul general- emiterea de mandate de arestare pentru toti cei semnalizati cu un asterix de SRI. Dupa ce Ponta a castigat alegerile in 2012, celelalte doua directii din cadrul parchetului general au trecut in subordinea grupului mafiot condus de Sebastian Ghita, individualizand si mai pregnant pozitia D.N.A.-ului, a treia si cea mai puternica directie a parchetului general. In timp ce Ghita si Ponta incep sa se joace de-a Basescu, arestandu-si dusmanii prin intermediul lacheilor de la parchet, D.N.A.-ul isi continua ” sfanta misiune”.
3. Presa- prin ofiterii acoperiti infiltrate are rolul de a calca in picioare “victima zilei” si de a credibiliza munca D.N.A-ului sau a D.I.I.C.O.T-ului, dupa caz. Acestia insista asupra carentelor de ordin moral, social, uman ale victimei, reclamand nevoie de justitie si echitate sociala. Victima trebuie condamnata de catre opinia publica in primul rand si abia apoi de catre instante.
4. Instantele- judecatorii au rolul sa puna punctul pe i.  Dupa o parodie de proces, certifica “munca” depusa de ofiterii S.R.I, de procurori si de acoperitii sau jurnalistii de buna credinta, dar naivi, din presa, dand niste condamnari neverosimile victimelor gata fragezite de primele trei instrumente. “Judecatorii”, am pus ghilimelele pentru ca voi sa intelegeti sensul peiorativ pe care eu il dau calitatiilor lor profesionale, morale si cerebrale, au cel mai ingrat rol. Fara a avea habar de operatiuni economice sau financiare, fara a avea habar daca inculpatul a gresit sau nu, fara sa-i pese de dramele pe care le produce imbecilitatea lui, condamna victima la ani grei de inchisoare, laudandu-se apoi cu sutele sau miile de ani pe care le-au dat altor victime aflate in aceeasi situatie. Daca veti citi motivarile lor, veti vedea ca astia nu fac altceva decat sa copie rechizitoriul parchetului si sa mai adauge vreo doua, trei fraze din Dongoroz sau cine stie ce obscura directiva europeana. Astea sunt cele mai nocive verigi ale lantului coercitiv si/sau punitiv ale angrenajului. Am pus aici cam mult subiectivism. Ii detest cu solemnitate. Am un asemenea dispret pentru ei, incat, in ultima vreme, asumandu-mi niste sentinte absolut tembele, nu le mai fac onoarea de a ma prezenta in instante.

Cauzele

Asa cum v-am spus intr-un material publicat anterior pe acest blog, americanii, dupa ce au pierdut teren in fata Chinei pe zona Asia-Pacific, si-au indreptat atentia spre Europa. Aici gasesc deja un hegemon: Rusia. Aceasta pare un obstacol mai usor de daramat decat o China in plina ascensiune militara si economica, bazandu-se pe deplina colaborare a aliatilor traditionali din blocul N.A.T.O. Incearca sa inainteze pas cu pas catre Rusia. Anexarea Georgiei si a Ucrainei necesita un cap de pod pe deplin controlat de catre ei. Acest cap de pod se numeste Romania. Existenta centrelor de putere locale si centrale fac ca acest control sa nu poata fi exercitat pe deplin. Oricand in parlament pot fi voturi care sa nu corespunda intereselor lor, voturi controlate de aceste centre de putere. Daca aceste centre ar fi fost mai putine, probabil ar fi incercat o negociere cu fiecare in parte. Fiind atat de multe, au decis anihilarea lor. Din perspectiva intereselor lor, miscarea este legitima. Din perspectiva interesului romanesc, asta inseamna vasalitate totala, vasalitate fara nici un castig.

Cum a fost posibil

Coruptia endemica a vulnerabilizat letal atat clasa politica cat si patura afaceristilor autohtoni. In acest context, a fost deosebit de lesne sa-si puna in aplicare planurile. Centrele de putere au fost anihilate prin transferul lor in celule special amenajate ( microfoane si alte chestii). Cele cateva care mai exista vor fi transferate in aceleasi locuri foarte curand.

Gestul Elenei Udrea. 2 ipoteze

Mintea are tendinta sa umple spatiile goale, fortand explicatii construite din teorii/gesturi familiare prin proiectie liniara. Cred ca este si situatia “gestului mafiot” al Elenei Udrea. Inainte de a cauta insa gesturi similare (obligatoriu insa intr-un context asemanator-deci nu chiar Sile Camataru ar fi cheia), sa vedem putin si motivatiile posibile ale acestora. Daca Elena Udrea ar fi fost detinuta de ceva vreme, fara ocazia de a comunica cu exteriorul, poate mai intelegeam mesajele codificate adresate apropiatilor. Nu e insa cazul, doamna Udrea era in libertate si avea destule canale pe care sa comunice cu oricine, mai ales pentru simple “gesturi de linistire”. Apoi, ce noima are sa dai mesaje cifrate in fata camerelor de luat vederi pe care sa le explici apoi nonsalant pe Facebook? Teoria mea este ca mesajul de pe Facebook este de fapt o petarda, care sa distraga atentia si sa camufleze si mai bine adevaratul destinatar. Nu stiu semnificatia sa, ar putea fi si cea sugerata de media (stati linistiti, nu am turnat, nici n-o voi face) dar in mod cert destinatarul nu este, previzibil, Traian Basescu. Un mesaj cifrat are sens in contextul de mai sus daca Elena Udrea ar face parte dintr-o structura de putere oculta si netransparenta, transnationala, actionand prin intermediul unor celule autonome precum Al Qaeda (stiu, comparatia e deplasata, desi...exista si alte feluri de terorism, inclusiv cel economic). Udrea ar da astfel spre “centru”un mesaj clar de fidelitate si linistire, incercand totodata sa evite un eventual atac de cord "neasteptat" in perioada de detentie. Un centru despre a carui existenta stie desi nu poseda toate canalele de comunicare cu acesta.

Ipoteza nr 2 e mai putin conspirativa: i s-a cerut prin SMS o confirmare/infirmare/instructiune in contextul apropiatei arestari iar gestul convenit pentru asta este tocmai cel cu mana la nas, facut de altfel in mod repetat de Udrea pentru a se asigura ca este prinsa de toate camerele din sala. Poate ca tocmai acel gest a amanat preconizata arestare cu tam-tam mediatic (Antena 3 fugea ieri noapte cu camerele prin oras sa prinda momentul "istoric").

PS: Fara nicio legatura. Cristian Sima ii da inainte cu spovedaniile. In ultimul ciclu de texte ("Sinapsele coruptiei, partea II), dau peste un pasaj interesant despre fostul meu sef de la Romania Libera cu care am avut de altfel o disputa legata de modul in care trebuie reflectate informatiile de business (era vorba de un lobby sugerat pentru Petrom). Citat: "Eram într-un bar bucureștean cu șeful unei mulținaționale americane din IT și la televizor era o emisiune cu Dan Turturică, de la România Liberă. Pentru a-mi demonstra ce putere are asupra ziaristului, i-a dat un sms și l-a scos din emisiune, așa de amorul artei, pentru a-mi demonstra mie și celor din jur că l-a cumpărat deja. La fel a procedat și Vîntu când își freca, de față cu mine și Mircea Dinescu, mâinile, la crearea ziarului Gândul...".

Florian Coldea, zis “sistemul”, trebuie retras (macar) din motive medicale

L-am vazut azi pe dl Coldea vorbind in public si tacand expresiv in fata comisiei de “control” a SRI. Vorbitul nu i-a iesit, pentru 6-7 fraze amarate a trebuit sa se ajute cu o “listuta”, vorba lui papa Basescu. Nici pe modulul silent n-a fost mai stralucit, asta pentru ca in timp ce seful operativ al SRI tace, corpul sau e intr-o permanenta discutie cu parteneri imaginari asa ca apar de te miri unde cate un rictus, o ridicare din umeri, o clatinare din cap. Per total, o colectie impresionanta de mici ticuri inlantuite in mod aiuritor, mai ales avand in vedere contextul: dl Coldea avea toate camerele pe dansul si, in calitate de agent 007 autohton, ar fi trebuit sa se descurce mai bine mai ales ca nu avea decat de...tacut. Bine ca intalnirea in cauza a fost fara public, ca te pomenesti ca asistam la un lesin in direct... Cred ca seful interimar al SRI, pe fond de stres, a ajuns sa se confrunte cu probleme neurologice serioase si ar trebui ca cineva sa se milostiveasca si sa-l trimita la recuperare si apoi la munca de birou, din ratiuni in principal umanitare. Gandul ca acest om nevrotic coordoneaza informativ ce se mai intampla prin Ucraina dpdv cibernetic, apoi se rafuieste cu coruptia interna ma umple de neliniste (mai ales cand ma gandesc la viitoarele legi Big Brother).....

Cântarea anticorupției: concurs de afișe la ambasada SUA (premii în tablete)

Uneori, lumea in care traim e locul unor minunate coincidente. In saptamana in care protejata marelui iubitor de licurici-e vorba de Elena Udrea si Traian Basescu, of course-a fost luata la puricat de DNA si ceruta de trei ori la arest cand s-a trezit sa vorbeasca de rau serviciile, ambasada SUA a lansat un concurs de afise anti-coruptie, sub genericul “Coruptia iti ucide viitorul”. Nu, nu va bucurati ca veti putea introduce subversiv aluzii la Bechtel, Pungesti, Teo Peter, etc…Printre criteriile eliminatorii figureaza la loc de cinste “să nu defăimeze, să nu reprezinte în mod necorespunzător şi să nu conţină comentarii denigratoare despre alte persoane sau companii”. Totusi, chiar daca imaginatia desenatorului e gata sa ocoleasca cenzura, exista inca o bariera de siguranta: “Ambasada SUA la Bucureşti îşi rezervă dreptul exclusiv şi discreţionar de a descalifica orice lucrare înscrisă pentru orice motiv. Ambasada SUA la Bucureşti nu este obligată să specifice de ce o lucrare înscrisă a fost descalificată, menţionând doar că ea a fost considerat ineligibilă conform acestui regulament oficial”.

Dacă aţi inţeles bine regulile și criteriile de eligibilitate, puteţi fi printre fericiţii câștigători ai unor oglinjoar...pardon, a 3 tablete Google Nexus sau măcar printre posesorii a 20 carduri de memorie de 32 GB (“Kington” cum scrie pe site-ul ambasadei), oferite ca premii. Pe când un concurs de pictură suprarealistă (“Romania imaculată”) sponsorizat de Uniunea Europeană și unul de versuri naive (“Coruptule, ai handicap/Cu drona pot sa-ţi dau la cap”) sub egida Nato?

“Operatiunea Udrea”, esec rasunator pentru SRI

Pentru evenimentul central al ultimei saptamani sunt 2 scenarii majore: fie serviciile, cu ramurile lor din justitie au schimbat macazul, oferindu-si omagiile noii puteri de la Cotroceni impreuna cu capul fostului cabinet 2 pe tava, fie asistam la o operatiune de “pacificare” a Romaniei, in contextul unor operatiuni pe frontul Rusia-Nato in pregatire (o tara macinata de perceptia ca sistemul lucreaza in folosul Cotroceniului si acolitilor iar anti-coruptia ii ocoleste nu poate face front comun impotriva noului/vechi dusman de la rasarit).

In ambele situatii, ceea ce s-a dorit-o operatiune de imagine-s-a transformat intr-un cor de contestari a modului netrasparent in care serviciile actioneaza, a modului in care legea a conceput controlul serviciilor si resurselor ce li se aloca (crestere de 50% a bugetului SRI din 2010, de la 950 la 1400 milioane lei, cum mai spuneam pe aici). Daca in primul caz greseala ar consta in precipitare si timing, fiiind in totalitate opera strategilor din servicii, in cel de al doilea eroarea ar fi oarecum scuzabila de…context, de graba cu care se insista pe o reactie contondenta a aliatilor (separatistii, in ofensiva in Ucraina, au cucerit recent cateva sute de kilometri iar la Bucuresti se vorbeste pe langa adoptarea rapida a legilor supravegherii cibernetice si de forte armate aliate-corpul de reactie rapida).

Ne vom lamuri in saptamanile/lunile urmatoare care scenariu sta in picioare. In mod cert, refuzul Elenei Udrea de a accepta docila postura de victima a cam lasat in zdrente imaginea SRI, construita atent in ultimii ani din tot soiul de comunicate trimfaliste ale DNA (cu sprijinul SRI mentionat invariabil) si linguseli ale acoperitilor din presa . Probabil ca in zilele ce vin, dupa ceva negocieri, Udrea nu se va mai victimiza pomenind SRI-ul iar Coldea va iesi din lumina reflectoarelor; n-ar fi exclus sa-l vedem si pe Basescu luat la intrebari, pentru ca efectul emotional/mediatic/etc sa fie maxim iar opinia publica definitiv castigata de partea “dreptatii” (dreptatea e cu cei puternici, nu?).

Un articol super-misto scris de Costi Rogozanu aici

Terapie natională: peste 300 milioane de euro pe an pentru a ni se asculta păsurile

Dupa acuzele Elenei Udrea la adresa sefului interimar al SRI, Florian Coldea, si diabolizarea acestuia la Antena 3, identificat cu “sistemul” iata ca avem o contra-dezvaluire, parca la comanda sistemului. Radu Moraru publica pe Nasul.tv un scenariu aiuritor, unde il face vinovat de toate relele pe George Maior, proaspatul demisionar din postura de sef al orchestrei SRI. Scenarita merge pana la a-l face vinovat de blocarea votului din dispora tot pe Maior, care ar fi fost inteles cu Ponta sa-l faca Presedinte urmand sa primeasca postul de Prim Ministru! Noroc cu ziaristii responsabili, gen Nasul TV, care au schimbat optica votantului pe ultima suta de metri (si noroc cu Facebook-ul as zice si eu)….Moraru mai afirma ca prin 2010 Moior impreuna cu Oprea ar fi incercat sa-l racoleze, propunandu-i sa fie chiar general. Daca va amintiti, tot de Oprea era legata si racolarea lui Turcescu, jurnalistul retrangandu-se dupa autodeconspirare la…Nasul TV. Dincolo de penibilul situatiei-o fi ramas vreun jurnalist mai rasarit neofertat/neracolat de cele doua aripi ale SRI-lui sau de servicii in general?-sa vedem ce motivatii ar putea sta in spatele razboiului fratricid din SRI.

Dupa modesta mea parere (ca tot se poarta scenarita), demiterea lui Maior are legatura mai mult cu miscarea mai putin comentata a presedintelui Johanis de inlocuire a sefului Armatei decat cu miscarile din jurul vechilor centri de putere din politica autohtona. Noul sef al statului major general numit de Johanis are experienta de lupta in Afganistan si Irak, probabil deosebit de utila daca Romaniei i se va da un rol activ intr-un potential conflict Rusia-Nato (ma rog, nici n-ar putea sa fie prea neutra avand in vedere pozitia geografica). Avem iata si un nou sef peste SRI, posibil mai obedient decat Maior avand in vedere traiectoria sa si rapiditatea cu care a ars etapele si gradele. Spre deosebire de fostul politician Maior, Coldea va fi un servant mai prompt pentru interesele aliatilor intr-un eventual conflict. In opinia mea (vezi postarea anterioara), graba cu care SRI-ul presa pentru adoptarea legilor supravegherii cibernetice era justificata de ordinele primite din exterior in acest sens (daca legile, periate corespunzator, vor trece in perioada urmatoare avem confirmarea) iar prabusirea lui Maior ca urmare a presiunilor la  Curtea Constitutionala a fost pretextul ales pentru inlaturarea sa (i s-o fi cerut "strategic"sa fie mai ferm?) si nu cauza acesteia.

In toata aceasta lupta intre aripile din SRI si acoperitii lor din presa, n-am vazut insa critici la adresa modului in care sunt cheltuite resursele serviciului (in ultimii 5 ani bugetul SRI a crescut cu 50%, de la 950 milioane lei la 1,4 miliarde), mult prea larga sa schema de personal si parghiilor insuficiente de control din partea societatii civile (si nu doar a politicienilor, doar i-am vazut pe georgienii pop din comisia de control parlamentar). Ma rog, radem, glumim, dar nu punem in discutie sistemul.

PS: O chestie ciudata. Ati primit vreodata un SMS pe telefonul mobil cu indicativul “mesaj CB”? Dand o cautare am aflat ca CB inseamna cell broadcast si reprezinta un mesaj de retea. Mesaje de retea se pot da in diferite situatii extreme (calamitate, etc) sau pot reprezenta simple erori. Multi care au primit mesaje CB (tot de pe google citire) au semnalat insiruiri fara sens de litere si cifre. Ei bine, am primit si eu un mesaj CB la o zi dupa ce am publicat postarea “jurnalistii si serviciile secrete”. Probabil, o coincidenta. In cazul meu, nu era ceva abstract, ci cat se poate de concret. “Aparatorii patriei” suna mesajul sosit noaptea, la ora 2. Intamplator, Aparatorii Patriei e statia de unde iau metroul cand plec si vin din oras. Probabil, alta coincidenta. Ma rog, doar nu mi-o citi Coldea blogul... Voi ce ziceti, sa nu mai abordez chestiuni legate de “baieti” sau sa...iau metroul din Piata Sudului?

Jurnalistii si serviciile secrete. Cine este adevaratul angajator?

Despre modul in care jurnalistii se tranforma in trompeta media pentru servicii a scris foarte interesant un jurnalist german “pocait”. Este vorba de Udo Ulfkotte de la Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), ce arata in cartea sa (sugestiv intitulata “Jurnalisti cumparati”) ca se pot publica articole compuse de CIA sub semnatura unor jurnalisti aparent independenti, autorul fiind de altfel recompensat la un moment dat cu o centatenie de onoare in SUA. Legat de modul in care decurge efectiv o recrutare in Romania am gasit o singura relatare, cea a lui Daniel Befu, fost ziarist la Gandul si Romania Libera. Elemente comune intalnim si in povestea lui Cristian Sima, actionar Hotnews la un moment dat, o poveste de dinainte de 1989 cu ramificatii si in prezent-astfel, pentru ca informatorul sa nu refuze racolarea oferta trebuie sa vina de la un amic (un prieten e mai greu de refuzat), fata de care acesta sa fie oarecum indatorat. In sfarsit, mai avem si autodemascarea lui Robert Turcescu si recunoasterea publica a fostului sef al SRI, Maior, ca serviciile folosesc jurnalisti, “ca si restul tarilor democratice din Europa”.

De ce sunt interesanti jurnalistii pentru servicii? Prin definitie, jurnalistul este cel care isi foloseste simtul critic in folosul comunitatii, o portavoce deci. Jurnalistul devine conjunctural si depozitarul unor informatii sensibile (o banca temporara de date) oferite de diferite surse pentru a ajunge tot sub ochii publicului (de regula pentru a se plati niste polite) iar acesta poate fi motivul secundar care il aduce in atentia serviciilor. Pe scurt, jurnalistul este o miza importanta pentru servicii pentru instrumentele sale de modelare a opiniei publice in primul rand si pentru informatiile la care poate avea acces, in al doilea rand. Evident, sunt importanti in special jurnalistii care dicteaza politica editoriala sau care au o anumita independenta in cadrul acesteia (redactori-sefi, editorialisti cunoscuti) sau care dispun si de o tele-extensie (moderatori de emisiuni cu audienta). Lui Befu, o rotita minora in angrenajul Gandul, i se cerea in principal sa relateze despre atmosfera din redactie, despre cenzurarea/promovarea unor anumite teme iar in plan secundar sa plaseze anumite articole la comanda (“un dosar la coruptie care intarzie prea mult la procuratura”). Ordinea este data de importanta lui Befu in redactie, temele sensibile fiind decise oricum de redactorul-sef iar articolele unui simplu redactor putand fi amanate sine-die daca acesta decide asa.  Daca am fi vorbit de un redactor-sef sau de alta pozitie plasata peste slujbasii de rand cu condeiul, prioritatile ar fi fost evident inversate. De altfel, picarea repetata a legilor securitatii cibernetice, atat de  placute de SRI, a dat nastere unui pelerinaj impresionant prin presa de opinie, multa lume ingrijorata la comanda repezindu-se sa ceara respectiva legislatie (o mostra aici).

Obstinatia cu care SRI a revenit cu alternative la legile initiale ale legilor securitatii cibernetice, picate una dupa alta, si acuzele serviciilor dupa fiecare nereusita la adresa Curtii Constitutionale, intarite servil de tot soiul de voci din media si din politica (cea mai sonora fiind cea a lui Sebastian Ghita), arata pana la urma cine este adevaratul angajator al jurnalistilor romani inrolati de SRI. Pana acolo, sa cugetam putin asupra motivatiei serviciilor in respectiva cauza. De ce sa-si fi dorit SRI-ul mai multa putere? Are bugete generoase (1,4 miliarde lei doar pentru SRI, iar daca adaugam si restul serviciilor ajungem usor la o suma anuala apropiata de valoarea de piata a …Transelectrica!) majorate an de an cu larghete de Parlament, are politicieni obedienti chiar in comisia de control parlamentar a SRI, este apreciata de Nato, etc. De ce-ar vrea mai mult? Singurul raspuns posibil este ca nu SRI dorea neaparat asta ci ca era de fapt un ordin trasat de sub umbrela Nato, avand in vedere tensiunile din regiune si apropierea de Rusia (teama de infiltrari, de o miscare care sa nu mai demonizeze Rusia precum a aparut recent in Grecia, etc). Si iata cum am revenit la Udo Ulfkotte si la articolele la comanda servite de CIA in presa germana. Avand insa in vedere cine este adevaratul lor angajator, informatorii din presa autohtona ar putea cere cel putin mai mult, macar raportat la nivelul salariului minim din UE (lui Daniel Befu i se oferea “doar” un salariu minim pe economie pentru informatii, plus alte cateva “atentii” colaterale).Poate impulsionam si consumul in felul asta, inclusiv pe cel de...media.

Extrema stanga, stanga radicala si discursul neonazist

Pana in preajma victoriei clare a Syriza, presa noastra progresista, de dreapta (vezi Hotnews, Adevarul, etc), din “partid de extrema stanga” n-o scotea. Dupa stiiinta mea, extrema stanga ar trebui sa vorbeasca de nationalizari, abolirea proprietatii private, ma rog, ce am mai trait. Ceea ce discursul Syriza nu continea de fel. Syriza este in principal un partid anti-sistem, precum UKIP, Podemos, Piratii (aici rafuiala este in plus si cu drepturile de copyright), etc care vrea sa zguduie putin estabilishmentul actual, imunitatea lumii financiare si raiul corporatist. De ieri insa, vorbim doar de “stanga radicala” prin media semn ca s-a renuntat oficial la manipulare si gogorite dupa rezultatele clare ale alegerilor din Grecia, a ramas doar adversitatea fatis exprimata-vezi discursul ironic-ingrijorat tip Sorin Ionita de pe Contributors sau pe cel isteric, cu accente neonaziste (evident, fara componenta antisemita, incorecta politic) produs de Razvan Corneteanu pe Reporter Virtual (“Maimutoiul comunist care cere voturi si promite mai multa lene”). Ce va fi de aici inainte? Probabil ca media va vana neconcordantele, balbele, problemele cu care se vor confrunta Tzipras &Co, doar pentru a arata bizonului de Facebook ca partidele anti-sistem presupun doar gargara, lipsa de solutii, haos. Nu trebuie sa surprinda, e suficient sa vedem din ce zona sunt actualii finantatori ai presei noastre muribunde. Sa speram insa ca Syriza nu va esua si ca modelul/discursul promovat de aceasta va deveni o alternativa si in alte tari europene unde neoliberalismul a facut ravagii.

De ce se grabeste SRI-ul cu legile supravegherii cibernetice?

S-au facut mai multe presupuneri pana acum: e vorba de preocuparea pentru legalizarea supravegherii desfasurate oricum de servicii, cu sau fara ok-ul unui judecator; sunt in joc sute de milioane euro pentru echipamente, furnizate de amici din IT precum Ghita; un instrument pentru identificarea din timp a unor scurgeri de informatii din interior (gen wikileaks). Si bineinteles, explicatiile oficiale: terorismul incipient (hai sa fim seriosi, cu Romania mizele sunt mici!), tranzitul jihadistilor prin Romania spre Irak si Siria (greu de crezut ca isi vor cumpara cartele si vor intra prin internet-café-uri in drumul lor). Ar mai ramane ceva, pe care nu s-a insistat pana acum: in eventualitatea unui conflict Nato-Rusia, serviciile vor sa fie pregatite cu logistica necesara pentru a impiedica infiltrarile, propaganda de alta culoare, etc. Mie mi se pare cea mai credibila explicatie. 

Cum expansiunea creditului prăbușește economia. Plus o soluție decentă pentru criza creditelor în franci

Deși percepția generală este că o bulă a creditului umflă economia, prăbușirea ce urmează va depăși în majoritatea cazurilor ca durată perioada iluzorie de prosperitate. Nu mai e un secret pentru nimeni că băncile pot genera bani “din nimic”, comportându-se ca niște fabrici de monedă (vezi aici și aici) împreună cu băncile centrale iar multiplicatorul masei monetare este dat de mărimea rezervelor minime obligatorii (RMO). De exemplu, la RMO-uri de 10% o bancă poate da credite de până la 1.000 lei pornind de la depozite în valoare de 100 lei. La RMO-uri de 50% valoarea creditelor va fi de 500 de lei pornind de la depozite de 100 lei iar la RMO-uri de 100% banca nu va mai multiplica resursele atrase ci va putea să le ofere doar pe acestea pentru creditare.

Într-o bulă a creditului clienții dau buzna să ia împrumuturi iar într-o perioadă relativ scurtă clientela bancabilă este epuizată (în cazul României, între 2005-2008 mare parte din orășenii posesori de salariu și o bună parte dintre pensionării din mediul urban aveau cel puțin un împrumut). Cum raportul rată-venituri a fost urcat progresiv până spre 70-80%, în numai câțiva ani marea majoritate a românilor cu venituri s-au trezit dupa 2008 cu grosul acestora amanetate pentru 5-10 ani (erau relativ frecvente împrumuturile de consum pe 10 ani, cu ipotecă). Din fericire, creditele imobiliare au fost mai puțin numeroase, nu pentru că bunul simț i-a tras pe mulți de mânecă atunci când prețurile au explodat, ci pentru că veniturile nu le-au permis multora să acceseze nici măcar un împrumut ipotecar in…franci. Firesc, cantitatea mare de bani pompată în economie a dus la umflarea unor bule colaterale, pe piața imobiliară (prețul caselor dar și cel al materialelor de construcție, al manoperei, etc), bursieră și a urcat spectaculos cifra de afaceri pentru retailerii de electrocasnice (aici beneficiari au fost în principal producătorii externi).

Bulele au început să se spargă de prin 2007-2008 și ar fi făcut-o și fără ajutorul crizei subprime externe deoarece consumatorii nu mai puteau susține cererea în economie cu veniturile rămase după plata ratelor lunare. Iar cum majoritatea împrumuturilor se acordaseră în euro, deprecierea monedei naționale după 2008 a accentuat această tendintă ducând și la o creștere accelerată a creditelor neperformante. Era chiar atât de greu de presupus că economia va suferi dacă veniturile disponibile sunt sugrumate brusc în urma unei bule a creditului? Se aștepta cineva ca salariile să urce imediat cu peste 50% pentru a compensa diminuarea puterii de cumpărare a proaspeților debitori? 

Din păcate BNR a reacționat din nou inadecvat pentru a stopa bula creditării. Banca Centrală a majorat succesiv RMO-urile în valută până la 40%. Asta nu prea a descurajat băncile-mamă să deschidă linii de finanțare, dintr-un calcul simplu. România, ca membru UE, n-ar fi putut menține a la long o diferență semnificativă între rezervele cerute băncilor în țară și nivelul practicat în zona euro (RMO-uri de 2%); în plus, autoritățile românești se întreceau să declare că vor să adopte euro, deci reducerea rezervelor era o chestiune de timp, iar băncile stiau sigur că își vor primii banii înapoi nu foarte târziu. În sfârșit, deși remunerarea RMO-urilor la BNR era nesemnificativă, băncile care aduceau valută în România tot făceau profituri frumoase plasând restul de 60% în credite cu dobânzi triple față de media din zona euro (s-au dat destule ipotecare cu dobânzi de 10% în euro în acea perioadă). Simultan cu majorarea RMO-urilor, BNR a acceptat reducerea raportului rată/venituri pentru debitori astfel încât în ultimul set de norme de creditare aprobate în 2007 unele bănci obținuseră dreptul să urce cu acest indicator peste 80%. Asta a oferit pe tavă băncilor un nou lot de debitori care au putut accesa în sfârșit creditele mult visate (unele cu dobânzi promoționale pentru câteva luni pentru a lărgi și mai mult plaja clienților potențiali), de multe ori acestia complotând cu angajatorul să primească în acte un salariu mai mare pentru a se califica pentru un împrumut mai consistent.

Cum ar fi fost normal să reacționeze BNR confruntată cu o bulă a creditului? Exact invers-majorând raportul rată/venituri astfel încât maxim 30% din venituri să reprezinte rata bancii (cum existase anterior pentru împrumuturile imobiliare) și lansând RMO-urile pe loc (majorarea lor n-a făcut decât să oblige băncile mamă să supraliciteze sumele oferite filialelor locale). De altfel, existența unor RMO-uri apreciabile a dus și la împrumutul-mamut de la FMI, băncile în dificultate presand autoritățile să caute soluții pentru a le acoperi găurile în perioada acută a crizei iar banii oferiți de instituția internațională au intrat în principal la BNR simultan cu eliberarea în mai multe tranșe a RMO-urilor depuse de bănci. Concluzia? Orice bulă a creditului va genera relativ repede contracție economică pentru că veniturile disponibile ale populației sunt sugrumate relativ brusc iar cererea se prăbușește. 

 

În final, o posibilă soluție în sprijinul debitorilor în franci. Cum ambele părți (debitor-bancă) au participat la profit inițial (dobânzi mai mici pentru unii, marje mai mari pentru alții), este normal să își imparta și pierderile ulterior. O măsură corectă ar fi deci conversia împrumuturilor în franci în unele în lei, la un curs care să reprezinte media dintre momentul acordării și momentul conversiei (undeva în jur de 3 lei/franc). Băncile vor derula majorări de capital pentru a-și acoperi eventualele pierderi iar cele care nu au surse de finanțare pentru asta vor avea de ales între a falimenta (capitalismul presupune și faliment la alocarea greșită a capitalului deși până acum băncile au fost salvate din fonduri publice în cel mai pur stil socialist prin Europa) și a primi o infuzie de capital din partea statului care va intra în acest fel în acționariat, neapărat într-o poziție majoritară. Poate că în acest mod, statul își recuperează o parte din sectorul financiar la care a renuntat atat de ușor; de exemplu Banca Românească, printre campioanele creditului în franci și, pentru o perioadă scurtă, și a celui în… yeni, ar putea avea în sfârșit capital românesc. Propunerea de a lăsa rezolvarea situației la libera negociere dintre clienți și bănci este absolut fantezistă. În primul rând, nu există prea multe contracte diferite de credit deoarece băncile au folosit contractele-tip. De ce să lași zeci de mii de debitori să încerce negocierea cu degetul când există doar câteva contracte tip cu băncile? În al doilea rând, negocierea s-a mai incercat după adoptarea ordonanței 50, când băncile care nu aveau un algoritm clar pentru dobândă au fost obligate să introducă un indice de referință in algoritmul de calcul al acesteia. Ei bine, atunci băncile și-au fixat marjele astfel încât să pice pe valoarea anterioară a dobânzii iar debitorii au avut de ales între a accepta și a..rambursa anticipat împrumutul.

2 moduri in care sa citesti o stire

Mai intai stirea. “Jumatate din avutia mondiala este detinuta de 1% din populatie, arata un nou raport Oxfam, care trage un nou semnal de alarma asupra inegalitatilor tot mai mari la nivel social.Potrivit raportului Oxfam, daca actualul trend continua, pana anul viitor 1% din populatia omenirii va detine mai multa avere decat ceilalti 99%. Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam International si unul dintre cei sase co-presedinti ai editiei din acest an a WEF, crede ca acest proces de concentrare tot mai mare a averii, dupa recesiunea din 2008-09, este periculos si trebuie inversat” (sursa).

 1) Perspectiva stangista, de comunist imputit cum ar spune domnul Corneteanu de la Reporter Virtual. S-a ajuns la diferente prea mari intre bogati si saraci iar prapastia se adanceste in continuare. Pentru a nu ajunge la anomalii si mai mari trebuie folosita parghia fiscalitatii. Impozite mai mari deci, mai ales pentru profitul marcat si proprietatea multipla.

 2) Perspectiva de dreapta, progresista. Daca forta de munca ar fi uniform distribuita, rezulta ca cei 1% foarte bogati dau sa manance la jumatate din populatia planetei, angajata pe mosia, la compania, holdingul lor, etc. Daca le cresti impozitele, le scazi rentabilitatea afacerilor si ii vei determina sa dea afara oamenii.

Puctul slab al rationamentului de dreapta? Mai intai, cei 1% nu mai sunt de mult antreprenori, sau numai antreprenori, ei practica in special gamblingul. Nu vor atat profitul (in cate vieti sa cheltuie ce au acumulat?) cat sa arate lumii ca au succes, deci sunt inteligenti, adaptivi, inovativi. Ma rog, asta e conceptie larg raspandita printre destui milionari/miliardari nu doar pentru 1% de la varful aisbergului. Ceilalti insa, “clasa mijlocie” a bogatilor, actionarii companiilor listate la bursa- da, vor reactiona prost la o crestere a fiscalitatii si vor dori recuperarea marjei de profit prin cresterea eficientei activitatii (concedieri, investitii mai mici, etc). La fel afacerile mici care si asa supravietuiau greu. Dar la ce tip de crestere a fiscalitatii reactioneaza prost? La o majorare procentuala a cotelor fixe care da idei pentru reducerea costurilor, nu si la introducerea unui impozit progresiv, care taie elanul celor care vor mai mult (“daca castigi prea mult, vei da prea mult la stat”). Un impozit progresiv descurajeaza acumularile exagerate si da o mana de ajutor actorilor marunti din economiei (IMM, persoane cu venituri mici) care vor fi taxati mai putin, procentual,  decat “dinozaurii”. Daca vrei sa te diferentiezi de "turma" prin ceva active si contul din banca, ok; daca sari parleazul, ai acumulat pentru 3 generatii si tot mai vrei, poate un impozit progresiv iti schimba perspectiva....De altfel, impozit progresiv exista si prin economii capitaliste mai dezvoltate (n-au avut probabil un Giurgea care sa-i apere de comunisti cand s-a introdus...).

O poveste despre credite si depozite, pe intelesul Biziday

Mai intai un citat. "Normele prudentiale sunt diferite de la o tara la alta iar, daca nu ma inseala memoria, la noi raportul dintre depozite si credite este de 140%. Altfel spus, atunci cand Ionescu merge la banca si cere 140 de lei, 100 de lei provin din depozitele unui Popescu iar 40 din alta sursa, deci din bani atrasi. Deci imprumutati. Deci, pe total, sistemul lucreaza cu mai multi bani decat exista. Deci este, trebuie sa fie, o pacaleala, un complot al bancherilor, al evreilor, care vor sa conduca lumea facand din noi niste sclavi. Revolutieeee!" Citat Biziday.

Cu parere de rau, nu asa se petrec lucrurile. Bancile pot genera bani din nimic, asa e, dar asta nu are legatura atat cu raportul credite/depozite ci cu RMO-urile (rezervele minime obligatorii).Asta pentru ca in momentul in care o banca face un credit aceasta genereaza automat si un depozit (astia sunt "bani din nimic"). Iar generand un depozit, trebuie sa aiba procentul de RMO-uri impus de BNR pentru resursele atrase (pe varful bulei creditului RMO era 40% la valuta, acum doar 14% la valuta si 10% la lei). Si aici intervin banii deponentilor, linii de finantare de la banca mama, imprumuturi de la BNR, etc. Depozitul nou creat reprezinta o datorie a bancii; daca debitorul isi indeplineste obligatiile si plateste la timp, la scadenta depozitul (obligatia bancii, datoria, pasivul, spuneti cum vreti) se anuleaza iar banca se alege cu dobanzile platite de client, "principalul" fiind anulat. Daca debitorul nu plateste, banca ramane cu obligatia (datoria, pasivul, etc) in aer si trebuie sa vina cu bani de acasa (provizioane). Revenind la exemplu nostru, daca RMO-urile la lei sunt 12% iar Ionescu vrea credit de 140 lei, atunci banca nu trebuie sa aibe decat ceva peste 16 lei (atrasi anterior din depozitele lui Popescu, banii de la BNR, etc) pentru a-l oferi, restul fiind bani proaspat creati in sistem (adica 124 lei). Daca RMO-urile la lei ar fi fost 40%, atunci banca ar fi trebuit sa aiba resurse atrase de la Popescu, BNR, banca-mama de minim 56 lei pentru a oferi creditul de 140 lei. De altfel, atunci cand BNR a incercat sa stopeze expansiunea creditului in perioada 2004-2006 a tot majorat RMO-urile nu a impus raporturi credite/depozite in crestere . La RMO-uri de 10%, banca poate crea credite de 1000 lei dispunand de depozite (resurse) de numai 100 lei. La RMO-uri de 50% banca genereaza credite de 1000 lei din resurse de 500 lei. La RMO-uri de 100% banca da credite doar din depozitele de care dispune, gata cu creatia de bani din nimic. Simplu.Ce se intampla cu depozitul proaspat creat prin credit daca Popescu decide sa-si retraga banii ca sa ia o casa, un televizor, o masina? Pai, tot sub forma de depozite se intorc la banca, fie ca intra in contul dezvoltatorului, al retailerului de electrocasnice sau de masini (mare parte dintre creditele acordate in valuta se intorc insa sub forma de depozite in lei cu alt titular, dupa cheltuirea banilor de catre debitor) . Inca o dovada ca raportul credite/depozite este la fel de relevant precum somajul pentru economie (e mai corect sa urmaresti fluctuatiile numarului de locuri de munca, precum in cazul nostru nivelul RMO-urilor).  Acesta are insa importanta din perspectiva solvabilitatii bancii. Textul din BD are o nota ironica ce-i vizeaza pe cei ce critica modul in care se dilata masa monetara in folosul bancilor dar ar fi mai nimerita auto-ironia avand in vedere ca nici autorii nu stapanesc bine fenomenul. Mai multe despre cum functioneaza fabricile de bani aici.

PS: Eu ma leg in exemplul de mai sus doar de descrierea eronata a productiei de bani pe BD, Aristotel are insa o critica mai in profunzime a fenomenului (poate fi citita aici).

BNR si avocatii sai din oficiu

Leul intrat in corzi dupa abandonarea bornei de 1,2 franci/euro de catre SNB a adus multa emotie printre debitorii in franci, un soi de “Darius, fa-te ca lucrezi” de la Premier la Minstrul de Finante si multa, multa cerneala prin media. Daca pana acum BNR avea pentru iesirile din presa o singura voce-bunicul Vasilescu (prezent in emisiuni la radio si televiziune, prin editoriale laborioase dar cam seci ma rog, mult prea prolific pentru a nu fi banuit ca exploateaza un efort editorial colectiv-vezi cei cativa ziaristi care vegeteaza prin departamentul de comunicare al BNR) , acum cu lucrurile ceva mai precipitate, cu critici deschise din partea ZF-ului, am avut in sfarsit un cor al vanatorilor…de contestatari, cu ceva implanturi pentru eficienta. 

Stiu ca va e greu sa va imaginati asa ceva, dar ZF-ul chiar a acuzat joi BNR-ul ca n-a fortat conversia automata a creditelor din franci in lei desi a avut timp berechet pentru asta. Oau, sacrilegiu! Cine a sarit sa repereze onoarea institutiei? Moise Guran, teoretic aparatorul clientului pe care il tot sfatuieste prin emisiunile sale (iar sfaturile de saptamana asta au fost sa faca ciocul mic daca a fost prost! Ce pacat ca bancile unguresti n-au sesizat potentialul polemic al reputatului, echidistantului, onestului Guran ca Orban era mancat daca ii traduceau lui Moise tiradele anti-debitori supraindatorati in franci cand Ungaria a fortat conversia creditelor din franci in forinti…). Si cum sa aperi cel mai bine daca nu atacand? Iar Guran ataca ZF-ul acuzand ca trustul Media Pro a fost privilegiat cand s-au dat imprumuturile in franci iar furia ziaristului critic la adresa BNR e de fapt disperare a debitorului indatorat in franci…(" ..numerosi jurnalisti au credte ipotecare in franci elvetieni. Asta pentru ca, acum cativa ani, s-au crezut mai destepti decat altii, pentru ca o banca sau mai multe le-au facut oferte preferentiale, lor, jurnalistilor, dar si pentru ca acum 8-9 ani, multi de la Pro TV si-au luat astfel de creedite in CHF. Cum PRO TV-ul e trendsetter, puteam sa zic eu orice, putea sa faca Isarescu orice, putea Dumnezeu sa le spuna ca francul e moneda de economisire, NU de credit, ei tot ar fi facut creditul"). Frumos, colegial. Si absolut fara dovezi. Poate ca Paslaru a luat doar in euro, de unde stie Guran sigur ca nu? Paslaru avea insa si ceva argumente cand acuza BNR dar ce mai conteaza asta daca omul e dator in franci, vorbea disperarea probabil iar Moise nu s-a obosit sa le mai demonteze. Dupa ce face praf ZF-ul (distruge mesagerul), Moise devine brusc responsabil si se ocupa si de debitorii in franci. "Daca tu iesi in strada si ceri Guvernului o ordonanta care sa-ti permita sa platesti creditul la o diferenta de 20% fata de nivelul la care l-ai luat, atunci banca pierde cam jumatate din banii pe care ti i-a dat tie. Cum banca nu lucreaza cu bani de acasa ci cu banii altor romani, s-ar putea ca ea sa blocheze fondurile unor companii care ar avea de exemplu de platit salarii". Adica, fir-ati ai dracului de debitori in franci, din cauza voastra n-o sa-si ia Dorel leafa! Pacat ca Guran n-a urmarit fenomenul din Ungaria, ca n-am auzit de acolo de blocari ale salarilor desi debitorii ramburseaza la un curs fix, dat inapoi in istoria recenta...

 Se oboseste insa sa lucreze la argumentele din ZF un alt editorialist al BNR camuflat in analist independent pe Vox Publica, Daniel Oanta. Nu inainte de a indica alt motiv posibil al tonului critic din ZF. Sunt agentii lui Piperea! “Sunt foarte multe argumente ce pot servi in a demonstra populismul gaunos de care uzeaza semnatarul editorialului din ZF pentru a intari prostia din titlul sau. Intrebarea este insa daca mai are sens in conditiile in care intregul numar din data de azi, 16 ianuarie 2015, pare mustiucul trompetei dlui Gheorghe Piperea avocatul” napastuitilor” care considera ca aprecierea substantiala a francului va crea o problema sociala extrem de grava, iar BNR este responsabila pentru aceasta situatie. Transformarea a ditamai publicatia de nisa de specialitate intr-un organ de propaganda a debitorilor fie ei si in franci elvetieni este o optiune bizara din punctul meu de vedere”. Frumos, colegial, echilibrat (parca la BNR nu se purta insa insulta…o tempora!).Argumentele lui Oanta? Debitorii sa mai taca, la inceputul creditului le-a convenit sa plateasca dobanzi mici (da, era mica dobanda dar numai in comparatie cu cea de la euro si lei poate, daca 10% e dobanda mica cand Liborul la franc era sub 2%, nota mea). Apoi, cum sa discrimineze BNR clientii in franci fata de cei in euro si lei? Mai ales ca acestia sunt doar 5% din total…Argumentul e fals, se leaga de ponderea debitorilor in franci si de situatia mai buna a altor creditati in loc sa ia in calcul si responsabilitatea creditorilor.In sfarsit, BNR intervine in relatiile dintre debitori doar daca stabillitatea sistemului e pusa in pericol mai zice Oanta. Cu alte cuvinte, cat prostii isi platesc ratele la cursul ala dublat, la dobanzile exorbitante la franc (banca centrala a elvetiei a ajuns la dobanzi negative acum), sa mai astepte. Dar daca incep sa apara intarzierile...poate ne mai gandim la o lege care sa salveze si debitorii in franci. Si nu trebuie ca statul sa isi asume pierderile (cum fariseic se caineaza Oanta, amintind in treacat si de insolventa Mediafax-inca un sut in fundul sursei criticilor), e suficient ca bancile s-o faca, ca in Ungaria de care gura analistului nu pomeneste. Il astept cu incredere si pe Marin Pana (potrivit surselor mele, e vorba de Cristian Plangean, alt fost ziarist din departamentul de comunicare al BNR; sper ca informatia se nu fie falsa, caz in care ar fi normal sa se renunte totusi la pseudonim...) care sa faca vreo doua tabele prin cursdeguvernare.ro in care sa arate efectele pozitive ale creditului in franci si victimizarea exagerata a debitorilor. Pe la inceputul anului domnul Pana arata cum grijulia BNR este preocupata de asigurarea cresterii averii romanilor, cursul marcand o usoara apreciere fata de euro in acel moment ("Acum, potrivit aceleiași logici a păstrării forței leului în raport cu euro, ar fi trebuit să fim undeva la peste 4,50 lei pe euro dar nu suntem. Tot am mai păstrat un mic avantaj. (...)Unde se vede străduința discretă de a aprecia în termeni reali nu doar puterea de cumpărare dar și valoarea activelor deținute de populație"). Sigur, nu era vorba de cursul leu/dolar sau leu/franc ci de leu/euro, desi si acesta s-a mai sifonat intre timp. Probabil ca urmeaza domnul Lucian Croitoru pe Contributors….

 Care e problema cu Oanta & Co si Guran? In prumul caz e vorba de salariati ai BNR cu acte in regula. Este de presupus ca au o contributie la redactarea unor puncte de vedere care sunt puse apoi in gura domnului Vasilescu. De ce mai simt nevoia sa iasa si in particular cu alte puncte de vedere care sa le sustina activitatea de la job, de data asta in papucii de analist independent? Nu s-or simti ridicoli din postura de mame-closca ce isi lauda plozii indiferent de context si vai de capul tau daca zici ceva de rau de ei?…Parca postura de editorialist cere ceva echidistanta, ca parca nu scrie sub creatiile domnului Oanta “primit la redactie din partea diviziei editoriale BNR”. Nu le interzice nimeni sa se exprime prin presa, eu as evita insa sa iau apararea institutiei la care lucrez cand semnez ceva, pentru bun-simt . Cu Moise Guran e alta ciorba. Ati observat vreo pozitie critica vis-à-vis de BNR de cand isi face emisiunile? Daca institutia ar avea acoperitii sai in presa, Moise ar fi un soi de Turcescu nedeconspirat inca. Ma rog, presupun ca omul a fost cultivat intens, multi-bagat in seama si cu orgoliul gadilat, gandindu-se probabil si la viitorul sau, Moise face si el ce poate…

Tragand linie, cum au replicat avocatii BNR la articolul din ZF? Incercand mai intai sa distruga credibilitatea sursei (salariatii ZF au credite in franci si sunt interesati de o solutie, sunt oricum agentii de vanzari pentru avocatul Piperea, grupul de presa e insolvent dar asta nu-l impedica sa ceara ajutarea debitorilor, eventual cu bani publici), apeland apoi la populisme ieftine (daca bancile accepta rambursari la cursuri mai mici atunci pierd bani si pot bloca conturile de salarii) si in final contraargumentand din putul gandirii-nu se pot produce discriminari intre debitorii in valuta mai ales ca cei in franci sunt doar 5% din debitori iar BNR nu intervine in relatia debitor-banca decat daca stabilitatea sistemului e pusa la incercare (de aici poate veni deci salvarea debitorilor in franci; deh, gura pacatosului..). 
Mai remarcati ceva. In pozitiile oficiale-Bunicul Vasilescu-mijloacele si argumentele BNR sunt "soft" ("BNR a averizat asupra pericolului creditului in valuta"-de parca institutia ar fi una de consiliere si nu de reglementare si "exista deja solutii legale pentru atenuarea situatiei debitorilor", adica electorata, nici un atac la adresa celor cu pareri contrare) dar asta nu impiedica vocile pro-BNR din media sa adpte varianta "hard" si sa dea cu ghioaga (cum am aratat mai sus) cu multa abnegatie.