Munca în echipă

La începutul secolului trecut un inginer francez, Maximilian Ringelmann, a obervat că forța a doi căi ce trag împreună o căruță nu este de două ori forța unuia singur, ci una mai redusă. Ringelmann și-a continuat cercetările pe oameni puși să tragă de o franghie iar concluziile sale sunt foarte interesante: în cazul unei echipe de 2 oameni, forța dezvoltată era echivalentă cu 93% din forțele individuale ale  fiecăruia, însumate; în cazul a 3 persoane media forțelor scădea la 85% iar la 8 oameni aveam deja sub 50% (49%) din forțele fiecăruia. 

 Extrapolând, ar rezulta că munca în echipă este o cauza pierdută, într-o măsură cu atât mai mare cu cât echipa este mai numeroasă iar oamenii nu se pot comporta precum furnicile sau albinele care pun întotdeauna pe primul plan mușuroiul/stupul. Corect? Da și nu. Dincolo de faptul că oamenii au personalități și interese individuale diferite, problemele esențiale ce duc la diluarea efortului în echipă sunt motivația și recompensa. 

 Obiectivele echipei nu au acceași greutate de cele mai multe ori pentru fiecare membru în parte, există fluctuații ale motivației. Efortul va fi dozat în funcție de importanță pe care fiecare o acordă obiectivului fixat pentru echipă, cu atât mai mult cu cât acesta a fost impus de la centru și nu rezultă din înțelegeri/negocieri între membri echipei. În al doilea rând, când stimulentele și recompensele diferă între membri echipei și efortul va urmări această distribuție. (Nu vi se pare că apelul șefului către subordonați-“să muncim mai mult, avem de făcut asta și asta, doar suntem o echipă!”-sună fals de vreme ce toată lumea știe că acesta câștiga de câteva zeci de ori mai bine decât cel mai prost plătit angajat?).

 În situații grave (război, calamitate) oamenii demonstrează însă că pot lucra de minune în echipă (motivația și recompensa sunt evidente pentru fiecare) și nu de puține ori am asistat chiar la acte de eroism și sacrificiu de sine în favoarea camarazilor/comunității. 

Pentru a diminua tendințele spre chiul și fofilare în viața de zi cu zi rămâne ca echipele să fie reduse numeric, eterogene (diversitatea e stimulativă, dă naștere la competiție interdisciplinară), bine motivate și recompensate echitabil (algoritmul de acordare a primelor trebuie să surprindă însă cât mai fidel efortul individual).