Facturi prin email pentru saracuti cu duhul

Dacă accepți să primești pe mail facturile la gaze, energie electrică sau telefonie e ca și cum ai plăti de două ori pentru același serviciu contribuind și la creșterea șomajului în economie.
 
De regulă, cele mai dese apeluri la primirea facturii prin e-mail le lansează furnizorii de gaze, energie electrică, internet și telefonie, de multe ori aceștia punând la bătaie și niște premii prin tragere la sorți pentru a trezi interesul clienților. Din păcate, cei care acceptă să primească factura pe mail își asumă în acest mod costuri suplimentare pentru un serviciu deja inclus în factură.
 
Spunem acest lucru deoarce furnizorii de utilități integrează în facturi toate costurile aferente-producția, logistica, mentenanța, etc-plus, evident, marja lor de profit. 
 Cu alte cuvinte ai plătit deja pentru emiterea și distribuirea facturii.
 
Dacă vei primi factura pe mail lași în conturile furnizorului costurile de emitere și distribuție (cineva bagă facturile în cutia ta poștală lună de lună) dar cheltui suplimentar pentru tipărirea acesteia pe cont propriu (coli, tonner, etc). Ca să nu mai pomenim că vei contribui în acest fel și la creșterea șomajului (vor exista mai puțini angajați pentru distribuirea facturilor fizice), un fenomen care te poate lovi indirect-șomaj mai mare înseamnă cerere redusă în economie, deci mai puține comenzi și pentru firma unde lucrezi în prezent
 
Ceva similar se petrece când citești singur indexul contoarelor de gaze, apă, energie electrică, etc. Nu beneficiezi de reduceri din partea furnizorilor pentru respectivul efort, ci doar cotizezi la majorarea marjei lor de profit (mai puțini angajați care să facă asta).
 
Iar în unele cazuri se pierde un credit fără dobândă acordat de furnizor. Ne referim la plata facturilor cu consumul real odată la 3 luni, în momentul „regularizării”, în acest interval clienții plătind facturi cu un consum estimat. Cine își citește indexul disciplinat și are vârfuri de consum ce depășesc mediile multianuale, renunță la creditul fără dobândă acordat involuntar de furnizorul de utilități (consumul mărit se vede abia la citirea contoarelor de către un angajat al companiei).

Strange bani Electrica pentru...Fondul Proprietatea?

Marele IPO ce urmeaza sa fie lansat pe 16 iunie se anunta un mare fas pentru investitorii de retail. In cazul fericit acestia vor putea sa se aleaga cel mult cu discountul, daca vand repede actiunile in interiorul perioadei de stabilizare a cotatiilor.

Pe hartie, raportul pret/profit pe actiune ar fi in jur de 11 (se vinde la minim 11 lei/actiunea iar profitul pe actiune in 2013 a fost in jur de 1,1 lei). PER-ul este deja mult sub cel al Traslectrica si Transgaz (aproximativ 7 in cazul celor doua societati); de altfel capitalizarea dupa listare la Electrica ar urma sa fie cat cea a TGN si TEL insumate. Chiar daca o parte a investitiilor de 400 milioane euro se va intoarce la companie ca profit (8,5% este rata reglementata a profitului de catre ANRE  raportat la active), acesta va fi oricum diluat pe termen scurt prin desprinderea participatiilor la Enel si E.On din Electrica. Probabil vorbim de un PER cu profitul ce ramane si dupa alocarea dividendelor cuvenite FP in jur de 15-20 (povestim mai aplicat dupa ce apare prospectul) pentru 2014, deci cam de doua ori peste cel al altor companii de utilitati listate la BVB.

Ce altceva va face Electrica cu cei 400 milioane euro stransi in cadrul IPO-ului? Oricat de in urma ar fi cu investitiile in retea, oricat s-ar pradui din bani in cazul unor investitii ale statului, suma ramane imensa. Autoritatile sunt destul de eliptice in acest sens asa ca eu ma gandesc la o afacerea made in Romania, tara bananiera: ce ar fi ca Electrica sa elibereze Fondul Proprietatea din distributiile de energie electrica din componenta sa unde este captiv fara speranta? FP-ul este in doar curs de lichidare (doar lipsa ofertelor pentru pachetele mari mai tine actionarii in loc) iar o pleasca de vreo suta de milioane de euro pentru detinerile minoritatare de la Electrica nu e chiar de colo cand ai nevoie de bani pentru rascumparari de actiuni si pretexte pentru noi reduceri de capital social. 

ps: Trompetele de marketing si vanzari se pun in functiune in preajma unui IPO. "Construita azi de la zero Electrica ar costa 4,5 mld euro. Statul vinde jumatate cu 500 milioane" scrie azi ZF. Draga Fini', cat ar costa azi construita de la zero, fabrica Europharm pe care GSK tocmai a anuntat ca o inchide?

Adio Romania Libera! Adio Herr Adamescu!

Maine, 10 iunie, imi voi prezenta demisia de la Romania Libera. Nu pot rata ocazia unui mic bilant pe blog dupa aproape 2 ani de jurnalism „implicat”, cum se practica in redactia Rl de ceva vreme. Iata cateva repere:

1. Despre cenzura soft. Se practica politica lui „acum nu e momentul”, „subiectul nu e prea interesant”, „hai sa amanam tema asta, nu ti se pare mai actual subiectul X in loc de Y?”. Am experimentat si varianta cosmetizarii directe a articolelor mele, cu pixul redactorului-sef, in interesul unui mare platitor de reclama in tara lui Andrei (vezi mai jos pe blog postarea „Cer drept la replica Romaniei Libere, ziarul unde lucrez” ), am testat deontologia impinsa pana in panzele albe cand subiectul e prea sensibil (vezi articolul de pe blog „Ambasada SUA face lobby pentru Fondul Proprietatea”, unde lipsa unui punct de vedere din partea ambasadei, desi fusese solicitat si se facusera reveniri, a dus la amanarea repetata a articolului pana cand „n-a mai fost de actualitate”), si m-am bucurat si de respingerea unei opinii (pagina de opinii este un loc al subiectivitatii asumate) pe motiv de..superficialitate, in fapt pentru ca nu era conforma cu linia ziarului si amintea despre talibanizarea presei intr-un loc unde fenomenul e vizibil fara eforturi prea mari (am pus si acel text pe blog imediat dupa episodul cu pricina, cu explicatiile de rigoare, vezi „Exista alternative la tabloidizare*?”).

Efectul? Pana la urma, confruntat cu perpectiva unei dispute interminabile pe timpul tau (pagina trebuie umpluta pana la sfarsitul zilei) renunti de cele mai multe ori la subiectele "incorecte politic" si faci ceva neutru-superficial dar pe linia ziarului. Azi de pilda, subiectul propus despre redeventele la petrol si gaze, pregatite dupa 2014 in interesul OMV, dupa toate aparentele, a fost considerat neinteresant de conducerea editoriala.

2. Despre linia ziarului. „Suntem ziar de dreapta, punctele de vedere trebuie asumate in acest sens” (citat din memorie) mi s-a spus de cateva ori, cand incercam sa fluier in biserica de ..dreapta. Pana la urma nimeni nu are nimic cu asumarea unei atitudini, tot ce ma deranjeaza sunt ochelarii de cal, incercarea de a potrivi totul in sablonul pe care ti l-ai ales. Din idealul unei prese independente, o voce critica in interesul publicului, in Romania a supravietuit doar partea critica, iar restul e partizanat pe fata, demolarea adversarilor patronului si prietenilor sai politici. Sa nu ne raportam insa doar la Rl, sa nu credeti ca la Jurnalul sau EvZ e altfel, n-o sa vedeti acolo prea multe puncte de vedere diferite de cele imprimate de conducerea editoriala. O singura exceptie intre ziarele „quality”-Adevarul, acolo se pastreaza inca pluralismul opiniilor jurnalistilor.

3. Despre modul de lucru. Din pacate se practica un dublu standard. Unii scriu de acasa bine mersi, altii trebuie sa vina in redactie (toti suntem platiti insa pe drepturi de autor). Unora li se permite sa scrie ce si cum vor (articole „pe surse”, articole-manifest, etc-ma refer la jurnalistii aflati „pe linia publicatiei”), altora trebuie sa li se aprobe subiectele si li se cantareste atent argumentatia sa nu derapeze de la linia oficiala. 

In alta ordine de idei, salariile le intarzie tuturor, unii sunt mai resemnati decat altii („unde sa pleci?”, „cu o atitudine de fronda nu se rezolva nimic”, etc. Ma rog, or fi si alte interese). O incercare de greva anuntata pe site anul trecut s-a terminat brusc dupa ce anuntul a fost pur si simplu sters de conducerea administrativa (surpriza, nu jurnalistii aveau ultimul cuvant privind continutul sensibil). Gestul asta umilitor n-a primit o reactie pe masura din pacate.

Cam astea sunt motivele divortului meu de Rl. Si nu, nu am o oferta calduta care sa ma faca sa-i injur detasat la plecare. Sa mai adaug lipsa de perspective pe termen lung a publicatiei si domeniului presei tiparite in general. Viitorul presei scrise, nu doar al Romaniei libere (in contextul cercetarii patronului Adamescu si a "nepotrivirilor" din BRAT) nu suna deloc bine. Si nu din cauza lipsei sale tot mai pregnante de credibilitate odata cu adoptarea stilului militant si partizan, ci pentru ca nu poti sa te bati cu continutul on-line furnizat pe smartphone. Apoi,  cum temele de actualitate sunt tocate in talk-show-urile de seara iar subiectele tari iti sunt furate si repovestite de site-uri si agregatoare, la ce bun sa te mai chinui sa oferi pe hartie informatie veche dimineata urmatoare? Dezastrul e conturat de lipsa tot mai acuta de ziaristi specializati (in consecinta subiectele pierd din consistenta), redactiile sunt subdimensionate iar incasarile din publicitate tot mai subtiri, la fel ca tirajele. Presa tiparita pare sa devina exclusiv un apanaj al zonelor de nisa, printul nu pare sa aiba alt viitor, ca si idea de presa in general. Ma rog, un viitor decent , nu iau in calcul postacii de pe net ori fauritorii de recenzii pe bani. 

Cam asta ar fi. Adio Romania Libera! Adio Herr Adamescu! Mie mi-a ajuns.

Ne revedem pe blog, n-am pus taxa la intrare (n-o sa apelez nicin la mila publica, precum Blogary).

Bonusuri otrăvite

De multe ori, primești ceva gratis doar pentru a fi taxat suplimentar pentru servicii adiționale.
 
Principiul „nu există mese gratuite” ar trebui să rămână întipărit în mintea fiecărui vânător de chilipiruri. De multe ori, sub umbrela promoțiilor, se ascund produse cu viciii de conformitate, greu vandabile ori cu cârlige de marketing bine ascunse.
 
Un bonus poate presupune fie încercarea de a fura clienții de la concurență, reducerile oferite fiind deci pe termen limitat, fie dorința de a furniza subtil un alt pachet de servicii, nesolicitat, la un cost piperat.
 
Un exemplu este campania „vorbești, net primești” de la Vodafone, destinată posesorilor de cartele (la o încărcare de 5 euro primești 2.000 minute în rețea, 100 minute naționale și 50 MB de internet). Aparent, o oportunitate.
 
Câți știu însă că 1MB de internet este o cantitate infimă, pentru un film de pildă fiind vorba de 700 MB? Dacă sacrifici jumătate din minutele în rețea pentru a acumula internet (1G în cazul ăsta), oferta e avantajoasă și are rolul de a opri „hemoragia” spre concurență-Digi Mobil are de exemplu abonamente de 2 euro în care, pe lângă 200 minute naționale și minute nelimitate în rețea, utilizatorul primește și 3G de internet.
 
Dacă însă începi să dai telefoane în afara rețelei pentru bonusul Vodafone îți poți cosuma minutele incluse repede pentru numai 100 MB de internet iar pentru minutele ce nu sunt incluse plătești 18 de euro/100 de minute. Cu alte cuvinte, pentru un film văzut pe mobil ai putea plăti până la 100 de euro dacă acumulezi MB de internet în acest fel.
 
În acest exemplu, pentru companie bonusurile sunt avantajoase în dublu sens: contracarează parțial ofertele mai generoase ale concurenței și pot aduce încasări suplimentare. Pentru clienți, dezavantaj dublu: amâna migrarea spre o ofertă mai bună și pot scoate bani neplanificați din buzunar.

Niste nesimtiti: Enel

Ati aflat deja ca baietii veseli de la Enel au facturat dublu partea de energie verde, motiv pentru care un sef de la ANRE a fost saltat de procurori. Omul acceptase, contra ceva foloase colaterale, ca bietii oameni sa nu isi ajusteze in jos valoarea facturilor cu 6%, cum ar fi fost normal pentru a da clientilor banii luati cu japca, ci doar cu unu si ceva la suta. 

Havrilet, bosul suprem de la ANRE, se scuza inocent-daca erau taxati cu 6% unii distribuitori amenintau cu insolventa. Adica saracutii de la Enel, care au luat banii din buzunarele vaduvelor si orfanilor, care au printre altele o rata reglementata de profit (aproape 10% din active)-deci isi conserva castigul indiferent ce face cererea, ar fi avut mari probleme daca restituiau frauda, dar victimele lor, nu. Prostii pot sa mai astepte doar.

Dar nu despre asta vroiam sa scriu neaparat aici. Daca mai rasfoiti ziare, veti vedea mai multe articole nemarcate publicitar, care vorbesc despre binefacatorii de la Enel, cum pun ei becuri ecologice de 100.000 lei in Colibasi sau alte comune de buzunar. Sa dai 100.000 euro per total (programul e la a patra editie) cu surle si trambite, insistand ca ziarele care publica mizeriile astea de PR sa aibe semnaturi ca la orice articol normal, in timp ce tu furi cu facturi manarite cateva milioane, cum dracu’ se numeste asta, ca eu am ramas fara epitete...?.

Si asta nu e tot, cica istetii de la Enel pregateau niste contoare aduse second-hand din Italia dar tocmai bune de bagat pe gatul clientilor ca noi, probabil la supra-pret...Nene’ Cosarca, cosmetizeaz-o si p’asta!

Există alternative la tabloidizare*?

Presa generalista se mișcă între tabloidizare și talibanizare. Două soluții comode care ne scutesc de căutarea unor răspunsuri la întrebările cititorilor și a soluțiilor la problemele lor.

Tentația tabloidului ține de resorturile comparației cu situația altuia. Mica bârfă are rol de socializare în comunitate dar oferă și un set de rezolvări la problemele zilnice prin raportare la soluțiile găsite de alții, personaje cu notorietate în general. Iar asta livrează și ziarele cu multe poze și text puțin. Evenimentele din viața vedetelor tratate generos de tabloide sunt devorate de mulți pentru că le oferă ocazia de a trage concluzii aplicabile la situația lor. „E Bănică jr misogin? Le tratează prost pe femei?. Foarte bine, deci nu sunt singurul în situația asta, nu numai eu simt că femeile îmi adulmecă doar banii, că sunt isterice și incapabile să poarte o discuție serioasă”. Până la urmă, câți mai observă că Bănică jr (Bahmuțeanca, Adi Minune, Zăvoranca, etc) nu sunt totuși reprezentativi pentru situația lor, că nu pot ține loc de repere fiind vorba de personaje și situații de viață complet diferite?

Alternativa la tabloid a ajuns, odată cu criza, talibanizarea. Talibanii de presă au convingeri ferme, susțin o cauza bine conturată (stânga sau dreapta, basismul sau antibasismul), nu bagă în seamă nuanțele și nu-și pun, aparent, prea multe întrebări. Campaniile negative vând încă bine, cu diferențe de ton și limbaj demonizarea adversarilor (ridicarea în slăvi a patronilor sau protejaților politici e contraproductivă), descărcarea vidanjelor în capul acestora, exagerările, acuzele „pe surse” fără o minimă documentare care să includă și părerea celui „demolat” fac parte din peisaj. Din pacate, talibanismul nu vinde bine (tirajele scad) si nici audienta nu da in clocot.

S-ar putea face și altfel de presă? Care să pună în plan secund stilul militant și subiectele ușoare? O presă cu o dimensiune educativă și formativă, care să încerce să ofere răspunsuri la întrebările cititorilor, soluții la problemele lor, care să repovesteasca lumea pe înțelesul celor mulți? Mă refer aici la echipe redacționale relativ numeroase, plătite la timp, care să nu fie suprasolicitate cum se întâmplă în prezent. Oameni care să poată documenta temeinic o anchetă, o analiză, care să pregătească bine un interviu, nu să le livreze cu sufletul la gură într-o singură zi. Jurnaliști cu un anumit background pe domeniul respectiv, cu o anumită viziune asupra sa, cu surse și repere, capabili să exprime un punct de vedere asupra tendințelor și nu doar reproducători de păreri nefiltrate ale altora. 

Pentru o astfel de presă e nevoie că cineva să își asume însă să piardă bani. Și asta fără speranța că îi va recupera altfel-promovându-și afacerea, descurajându-și adversarii ori justiția sau find recompensat pentru trompetele media puse la dispoziția partidului. Nu poți plăti cu 1.000 de lei pentru știri pe bandă rulantă la on-line și cu 2.500 lei pentru print oameni care pot radiografia profesionist un domeniu. Nu le poți cere să vina la 9 dimineață și să plece la 9 seara pentru a face economii de personal. Și nici nu te poți aștepta să închidă ochii când le ceri să nu dea în afacerile patronului, în prietenii săi politici, să apere alte interese decât cele ale cititorilor, să fie altceva decât o voce critică în slujba interesului public. Vorbesc de pierderi pentru că e greu de crezut că subiectele mari nu vor fi furate de tot soiul de site-uri pentru a fi repovestite sau de televizuni pentru a fi comentate astfel încât o parte din cumpărători să aștepte cuminți informația gratuită, la mâna a doua.

Fără un astfel de mecenat în presă, cât timp nu apar oameni care să fie dispuși să piardă bani pentru a oferi societății puncte oneste de vedere într-un ocean de marketing, manipulare politică și apărare a intereselor corporatiste, slabe speranțe să existe alternative reale la tabloidizare. Și asta pentru că realitățile ultimilor 4-5 ani ne demonstrează că informarea corectă și educarea publicului nu pot fi lăsate pe seama platformelor Blogger, Wordpress, Facebook sau Twiter. Marea majoritate a bloggerilor economici pe care îi urmăream în urmă cu 4-5 ani au cam dispărut sau scriu extrem de rar (businessday.ro, himeryon.ro, romaniadeieri.ro, riscograma.ro, etc). S-au sufocat, s-au blazat, consideră că au spus ce aveau de spus și că nu mai merită efortul. Iar facebook-ul sau twiterul sunt mai mult spații pentru a debita un soi de maxime și cugetări, bune pentru a-ți vinde imaginea și nu pentru analize sistematice oferite gratuit

*Acest text mi-a fost scos de pe site-ul Romaniei Libere pe motiv ca este prea...superficial. In subsidiar, ca nu are atitudinea potrivita. Urma sa intre in ziarul de maine (print) in categoria Opinii-o rubrica ce presupune de regula expunerea unui punct de vedere pe scurt si nu analize stufoase pe un domeniu. 

Cărțile te fac "neprost". Oare?

În ciuda percepției comune, cărțile reprezintă doar un mod agreabil de petrecere a timpului liber, nu o scurtătură spre inteligență.
 
Va mai amintiți campania „cărțile te fac neprost”? Spotul TV era plin de umor iar argumentul „citește ca să te deștepți”-lovea exact acolo unde trebuie, în amorul propriu al multor cititori. 
 
Adevărul este că cel mai eficace slogan folosit pentru a vinde cărți în ultima vreme conține, în esența, un neadevăr. Dacă lectura ar produce oameni deștepți pe bandă rulantă n-am mai avea bule imobiliare, cicluri ale economiei, alegeri catastrofale în politică, etc, etc. Asta deoarece prin școală se mai citește câte ceva (oricât am fi tentați să credem contrariul!), la fel prin universități, fie ele și particulare.
 
Din păcate, memoria se dovedește deosebit de perisabilă, e greu să fixezi noțiuni, evenimente, întâmplări fără o amprenta emoțională iar marea majoritate a cărților sfârșesc în a fi uitate de cititorii lor. Informația înghesuita în timpul școlii dispare repede și nu numai din cauza modului greșit în care se practică studiul (reproducere mecanică), se descurajează creativitatea și se ignoră aplicabilitatea practică a noțiunilor ingurgitate de elevi.
 
Pentru ca noțiunile, ideile de prin cărți să se fixeze și să devină o parte a experienței cotidiene a cititorului ar trebui că acestea să explice clar ce gândește cititorul în mod abstract, neconturat. Dacă o carte nu te face să exclami „Evrika, asta e! ăsta e răspunsul pe care îl căutăm!”-probabil că va sfârși în uitare, plină de praf în bibliotecă fără să-ți fi transmis pe termen lung nimic. Și câte cărți nu au soarta asta?
 
Asta nu înseamnă că o carte nu este un companion plăcut, că lectura ca petrecere a timpului liber nu este de recomandat. Nu cumpărați însă cărți pentru că ar garanta automat urcarea câtorva trepte în ierarhia socială. E nevoie și de alte ingrediente pentru asta.

Prețuri-reper și prețuri-capcană

Ce se vinde mai bine-un calendar la prețul de 1 leu sau două calendare la preț de unul, oferite promoțional pentru numai ...2 lei?

Marketingul reprezintă știința care învață comercianții toate scurtăturile posibile spre punga clientului potențial. „Cum să vinzi un homar” (Bill Bishop) este o carte ce concentrează câteva strategii simple dar eficace de vânzări, relativ ușor de recunoscut de mai toată lumea.

„Cele trei cutii” este poate cea mai simpatică dintre ele și presupune generarea unor prețuri-reper. Dacă vinzi un singur produs, la preț unic, clienții vor avea tendința să ezite să cumpere sau să negocieze prețul. Lucrurile se schimbă dacă ai o ofertă care include trei prețuri.

Unul mic, pentru o cantitate redusă, unul mediu, croit pentru majoritatea clienților potențiali și unul foarte mare, pentru zonă exclusivista. Acum puțini vor dori să mai negocieze deoarece au deja variante la alegere. Majoritatea se vor orienta spre oferta medie, realizând că nu și-o pot permite pe cea scumpă și bănuind că este ceva în neregulă cu cea mai ieftină.

În acest mod, comerciantul își poate permite să urce chiar prețurile ofertei mijlocii, din moment ce oricum vor părea reduse în raport cu oferta cea mai scumpă. Efectele? Va vinde mai mult și la un preț mai mare când generează opțiuni pentru clienți, ideal în număr de 3 (pentru 4 prețuri va fi mai greu de ales varianta de...mijloc).

Un truc similar se petrece în cazul vânzărilor „doi la preț de unul”, mai ales când clientul nu are un reper de preț pentru produsul oferit. Faptul că se prezintă drept promoție, ocazie unică, etc, împachetarea a două produse poate vinde mai bine decât oferirea lor la bucată la jumătate din preț. Alte mici trucuri sugerate de Bishop:
 

• alegerea mai multor prețuri de catalog și gruparea lor sub titulatura de ofertă specială, excluivista, etc
• câștigarea de clienți prin oferirea de mici produse, servicii la prețuri modice. Odată ce clientul este deprins să plătească regulat un furnizor i se pot solicta și prețuri mai mari pentru servicii mai complexe (pachetele mari se vând cel mai bine când clientul este câștigat mai întâi prin mici oferte care îl fidelizează treptat)
• ofertele gratuite vizând publicul-țintă al comerciantului (disconturile și reducerile se adresează celor care cumpără ceva, oferirea unor produse gratuite clienților potențiali îi poate determină să cumpere mai târziu și pe cei ce afișau scepticism inițial)

Ești imun la strategiile agenților de vânzări?

Poți fi transformat în client fără să realizezi că decizia ți-a fost influențată subtil de agentul de vânzări care mânuiește perfect câteva noțiuni de psihologie practică.

„Întrebările sunt de fapt răspunsuri” (Allan Pease) este o cărțulie foarte utilă celor care vor să învețe câteva noțiuni elementare despre succesul în vânzări. În numai 100 de pagini autorul încearcă să-i învețe pe cei intrați în rețelele piramidale de vânzări cum să-și crească eficiența și să-și mărească numărul de clienți. Sfaturile sale pot fi utile și celor care sunt principală țintă a agenților de vânzări, clienții potențiali putând să sesizeze când se încearcă subtil să li se influențeze deciziile. Care sunt secretele lui Pease?

În primul rând, descoperirea proporției. Este vorba de numărul mediu de prezentări pe care trebuie să le facă un agent ca să câștige un client. Odată descoperită această proporție, nu rămâne decât să persevereze. „Nu trebuie să te descurajeze refuzurile” spune Pease. „Când știi că la 4 prezentări câștigi 100 dolari, e ca și cum ai avea asigurați 25 dolari la fiecare discuție cu un potențial client” (agentul este sfătuit deci să își păstreze entuziasmul de vreme ce lucrează pe bani și când este refuzat). Clientul potențial trebuie să rețină deci că entuziasmul agentului face parte dintr-o strategie.

În al doilea rând, toate sugestiile care se fac clientului trebuie să pornească...de la acesta. În acest scop, Pease recomandă agenților de vânzări să facă o lista cu potențiale obiective personale (venit suplimentar, independența financiară, a avea propria afacere, mai mult timp liber, dezvoltare personală, a-i ajută pe alții, a întâlni oameni noi, pensionare, lăsarea unei moșteniri). Agentul de vânzări trebuie să-i prezinte apoi clientului această lista, sub diferite pretexte (de pildă-„iată de ce am intrat eu în această afacere”) și apoi să-i pună implacabil 5 întrebări: Care este prioritatea ta numărul unu? De ce ai ales-o pe asta? De ce este importantă pentru ține? Care sunt consecințele în cazul în care nu ai avea această oportunitate? De ce te-ar îngrijora asta? 

Clientul e forțat în acest mod să își fixeze un obiectiv, să-i sublinieze importanța, să repede obsesiv de ce trebuie să-l atingă (atenție! clientul vorbește despre obiectivele sale nu agentul de vânzări îi prezintă un plan pentru a le atinge). Ideea: sugestiile venite de la agentul de vânzări pot fi respinse mult mai ușor decât obiectivele personale ale clientului, subliniate și întărite prin propriile afirmații chiar dacă acestea sunt insuflate abil de alții. 

În al treilea rând, agenții de vânzări trebuie să descifreze la timp limbajul trupului clienților pentru a contracara atitudinile defensive sau neîncrezătoare (într-o prezentare față în față limbajul trupului dă 60-80% din impactul total, 10-30% este oferită de vocea interlocutorului și numai de 7-10% din impactul total îl reprezintă cuvintele din care e compus mesajul-subliniază Pease). Autorul exemplifica cu câteva gesturi care denotă rezervele sau neîncrederea clienților: brațe încrucișate (atitudine închisă), frecatul urechii sau ochiului, scărpinatul pe o parte a gâtului (neîncredere sau nesiguranța față de ce se spune), atingerea feței cu mâna (se spun neadevăruri), îndepărtarea de scame imaginare de pe haine.

Agentul de vânzări va trebui să le elimine subtil (se aduc scaune cu brațe, solicita să ridice mâna în sus cei care au de pus întrebări, se dă cuvântul celor care arată neîncredere, etc). Există și atitudini pozitive care semnalează interes din partea clientului: capul înclinat într-o parte, aplecarea înainte a corpului, palme ținute sub formă de acoperiș, suptul ramei ochelarilor, etc.

Cartea merită citită în întregime de toți cei care se consideră clienți...vulnerabili 

Doar niste boi (Traian, Victor Viorel?) pot grabi adoptarea euro

Romania a notificat Comisia Europeana ca din 2019 ar urma sa adopte euro. Ce inseamna asta? Cresteri pe linie ale preturilor „mici” prin conversia leu-euro cum s-a intamplat mai peste tot la adoptarea monedei unice, cu efect catastrofal pentru cei cu bugete mici si pondere mare in cosul zilnic a produselor alimentare. In plus, imposibilitatea unor ajustari in caz de criza, altfel decat prin taieri de salarii si pensii si majorari de taxe (capitol la care oricum Romania exceleaza). Sa le luam pe rand.

„Rotunjirile”de preturi s-au petrecum mai peste tot in Europa cand s-a adoptat euro. Este o tentatie greu de refuzat pentru comercianti iar impactul va fi maxim pe preturile mici. Efectul reducerii de TVA la paine poate fi topit de exprimarea preturilor in euro, de pilda. Iar painea are o pondere mare in consumul populatiei sarace. De altfel, produsele alimentare-cele care vor suporta cele mai multe ajustari prin conversia leu-euro-au printre cele mai mari ponderi din Europa in cheltuielile lunare ale romanilor. Trecerea la euro echivaleaza deci cu o reducere a puterii de cumparare.

In cei peste 6 ani de criza cursul euro/leu s-a ajustat de la 3,1 in lei in 2007 la 4,5 lei. In lipsa acestei corectii pe curs operate cu binecuvantarea BNR, economia se putea regla doar prin scaderi de salarii si pensii in sectorul bugetar si majorari de taxe, plus taieri de posturi din cel privat, peste cele deja efectuate. Daca ne amintim cat de prost a primit populatia masurile de austeritate din 2010, intelegem care ar fi riscurile daca o noua criza erupe dupa ce Romania a adoptat euro. Ar fi interesant si ca exercitiu-cu cat ar fi trebuit majorat TVA si reduse salariile bugetarilor daca nu aveam o corectie a cursului in 2010-2011? Cu 10-15% TVA-ul si cu 50% salariile bugetarilor? E o posibilitate.

Cum s-ar putea indulci acest scenariu? Ma gandesc la o apreciere incurajata de BNR a leului fata de euro in anul (anii?) premergatori trecerii la euro, pentru ca scumpirile de dupa sa para mai suportabile. In aceasta ipoteza, ramaneti pe lei pana prin vara lui 2018 si schimbati apoi repede in euro cand se apropie "momentul istoric". Partea proasta este ca o manevra a BNR de genul astaa s-ar putea intampla intr-un context global pozitiv, fara noi corectii de amploare pe burse si fara o reintrare in recesiune a marilor economii. Daca tinta 2019 ramane batuta in cuie iar peste ea se suprapune o noua criza financiara, Dumnezeu cu mila!

Doamna Nuland, majorati capitalul (si) la Romania Libera!

Statele Unite au anunţat vineri deblocarea unei sume de 1,2 milioane de dolari pentru susţinerea presei ucrainene în vederea alegerilor prezidenţiale din 25 mai. "În ultimele luni, jurnaliştii s-au confruntat cu pericole şi provocări grave" a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, în cadrul unei conferinţe de presă. Începând din noiembrie 2013, peste 500 de jurnalişti au fost hărţuiţi, bătuţi sau răpiţi în Ucraina, iar un reporter ucis, a acuzat ea. Decizia SUA e salutara, se stie ca un salariu mai mare, venit la timp, te poate face sa lupti mai bine cu “pericolele si provocarile grave”.Si, mai ales, sa ai atitudinea corecta

La inceputul lunii a avut loc “discursul Victoriei Nuland în faţa Congresului SUA, când a precizat ca SUA se vor concentra pe lupta împotriva coruptiei în Europa Centrală şi de Est, pentru a ajuta ţările din regiune să aibă guverne curate, presă independentă şi o societate civilă puternică. Este un plan al SUA care vine odată cu suplimentarea trupelor şi a tehnicii militare americane din aceste state, la graniţa estică a NATO” (cotidianul.ro).
Avand in vedere acest fapt, coroborat cu neplata de 2 luni a salariilor la Romania Libera in ciuda atitudinii editoriale corecte (!), astept cu interes ceva majorari de capital (care sa poarte sau nu acelasi nume) prin presa democratica, de dreapta, cu probleme mari de cash-flow, ori variatiuni pe aceeasi tema. In definitiv, ce mare lucru cateva milioane de dolari pentru apararea democratiei si statului de drept?

In alt context, la Odesa, mai multi manifestanti pro-europeni tocmai i-au prajit de vii pe 30 de filo-rusi refugiati intr-o cladire ce avea sa fie incendiata. Cum relateaza presa romaneasca evenimentul? Pai, cam asa “Serviciul de securitate ucrainean: Revolta din Odesa, planuita si finantata din afara/ UE cere o ancheta independenta asupra violentelor/ La Kramatorsk au loc lupte. Atacuri ale insurgentilor la Lugansk” (Hotnews). Eu inteleg ca presa in vremuri de razboi este prima inrolata, dar parca n-am ajuns acolo, inca.

Sar de la una la alta pe final. Cu cine votez eu la europarlamentare? Pai, votez cum am mai explicat aici. In afara clasei politice actuale. Voi incerca sa dau o sansa partidelor extraparlamentare sa se coaguleze, in timp. Asta deoarece, prin legile electorale (vezi numarul minim de membri, garantia electorala, etc), clasa politica actuala a taiat cele mai groase crengi de sub picioarele concurentei. Voi vota deci cu PAS (Partidul Alternativa Socialista) din simplul motiv ca Manole (Lucian Sarbu, fondatorul blogului Balonul Imobiliar din vremurile de bula a creditului) imi inspira incredere. Recunosc, ma consider si un om de stanga-o stanga moderata insa. Nu sunt adeptul etatismului si nationalizarilor pe scara larga din simplul motiv ca atata vreme cat profilul psihologic al speciei nu se modifica radical, n-are rost sa mai experimentam comunismul. Am inlocui doar privilegiile materiale-proprietati si bani, cu unele de statut-functii si puterea deciziei. Comunismul inseamna interesul colectivitatii iar cat timp individualismul e predominant, indiferent sub ce forma, n-are rost sa ne mai obosim. Votati deci PAS sau orice alt partid din liste care n-a mai fost la Guvernare sau prin Parlament in ultimii ani, poate iese ceva. Mai rau decat cu alternanta perpetuata la putere cu ajutorul votului negativ (se pedepsesc, alternativ, partidele la Guvernare, inlocuindu-le cu opozitia hulita pana mai ieri cand era ea la butoane) si mitei electorale (un segment din populatie chiar voteaza pe mici, zahar, pui congelati), chiar n-are cum sa fie. Sau poate il preferati pe Basescu premier peste 2 ani, ca raul mai mic? Sau pe Victor Viorel, regele ipocritilor, premierul si, poate, presedintele-gumilastic? Sau va rugati ca relicva Isarescu sa iasa din sarcofagul BNR pentru a ne salva de clasa politica cu mijloacele finantei mondiale pe care o slujeste umil de ceva vreme? Cum se vede, doar alternative bune....

PS: 1. Doua vorbe despre cuplul Basescu-Ponta atat de apreciat de "aliatii nostri occidentali". Atacurile reciproce le consolideaza pozitiile in interiorul grupurilor de sustinatori iar alternanta putere-opozitie cu ei ca lideri (plus Isarescu, "factorul de stabilitate") este ideala avand in vedere proptitudinea cu care pun in opera sugestiile de afara. 

    2. Azi, o imagine delicioasa de la malul marii. Basescu in tricou inscriptionat PMP si Udea (idem), strangandu-se de mana...tovaraseste. Cred ca Base sta cam prost in sondaje cu PMP-ul de apeleaza la recuzita de opereta.Vezi si declaratiile tot mai  razboinice, nu doar la adresa "pisicului".

3. Aflu ca magazinul Unirea ar putea participa la majorarea de capital la Astra cumparand actiuni de 16 milioane euro (suma coincide cu cei 70 milioane lei cu care trebuie majorat capitalul asiguratorului in prima faza). Adamescu care detine ambele entitati isi vinde siesi niste actiuni pentru a face rost de bani. Hait, poate particip si eu cu salariul la viitoarea majorare (in total trebuie adusi 110 milioane euro pentru a "imbunatati indicatorii prudentiali")!

Secretul „norocoșilor”

Cred că au și vor avea noroc, sunt sociabili, au o atitudine relaxată, își bazează deciziile pe intuiție, știu să vadă chiar și în dezastre o parte bună.

 

 Am răsfoit zilele trecute o carte interesantă-Cum să-ți ajuți norocul, de Richard Wiseman. Apărută în colecția Psihologie practică la editură Trei, bazată pe observarea comportamentului și interviurile cu sute de ghinioniști și norocoși declarați, cartea aduce câteva observații interesante:

 

 1. Norocoșii consideră că au avut, au și vor avea noroc în viață. 

 

 2. Norocoșii sunt persoane sociabile, cu o atitudine relaxată în fața vieții. Faptul că sunt sociabili îi ajută să cunoască multă lume, iar succesul în viață ține și de relațiile pe care le faci și le cultivi.  Iar atitudinea relaxată te ajută să recunoști mai bine oportunitățile care apar la un moment dat. Stresul, complexele , frustrările nu dau deloc o mână de ajutor în sensul asta.

 

 3. Norocoșii iau cele mai importante decizii bazându-se pe intuiție. Cine are experiența jocului la bursă știe cât de fragile sunt așa-zisele analize ale experților, cât de des apar lucruri nepravazute, „accidente”, care afectează scenariul inițial. Intuiția include experiența anterioară dar și ceva în plus, un soi de al șaselea simț cu care fiecare e înzestrat.

 

 4. Nu în ultimul rând, norocoșii nu se descurajează în fața eșecurilor și văd chiar și aici o parte pozitivă: o experiență inedită, ocazia să cunoști persoane noi, etc. În plus, norocoșii perseverează când se izbesc de un zid, caută să identifice modalități de a depăși situația spre deosebire de „ghinioniști” care renunță mult mai ușor în fața obstacolelor.

 

 Voi cum va considerați? Dacă vedeți doar jumătatea goală a paharului și vă considerați mai degrabă ghinioniști, poate e momentul să începeți să lucrați puțin asupra mentalității și abordărilor voastre, ținând cont de cele 4 puncte din lista de mai sus. Succes!

 

Cât pierzi cumpărând un telefon scump

Costul de producție al vedetei Samsung, Galaxy S5, este de 251 dolari. Proaspăt lansat, se comercializează în România la peste 3.000 lei (930 dolari). HIS Technology estimează costurile de producție ( materiale plus manoperă) pentru smarphone-ul Galaxy S5 iar acestea sunt-surpriză!-sub 30% din prețul său de comercializare în România (de pildă, 3099 lei la eMag, adică peste 950 dolari).

Sigur, în prețul afișat de retailerii români intră pe lângă TVA și marjele lor de profit, costurile cu softul, licențele, etc suportate de producătorul coreean. Totuși, marja de profit a Samsung în aceste condiții are toate șansele să sară de 50%. Ne ghidăm în acest sens după o estimare mai veche a HIS, cea privind costurile de producție pentru modelul mai vechi, Samsung Galaxy S4, cu numai 12 dolari sub cele ale S5.

Or, în acest moment, prețul său de comercializare tot la Emag este de 1.649 lei (510 dolari). Scăzând TVA-ul de 24%, ajungem deci la 438 dolari la comercializare, o sumă care nu mai pare enormă raportat la costul de producție efectiv de 239 dolari în cazul lui Galaxy S4 (eventual doar piperată). Ce concluzii se desprind de aici?

1.Telefoanele scumpe includ și cele mai mari marje de profit pentru producători
2. La 6 luni de la lansare, aveți șanse bune să găsiți telefoanele la 60% din prețul inițial (chiar mai jos dacă producătorul a mai lansat ceva asemănător între timp).

Cât costă câteva componente din S5, potrivit HIS
-procesorul Qualcomm MSM8974AC-41 dolari.
-procesor plus memorie RAM și memorie internă-109 dolari
-display-63 dolari
-camerele foto de 16 MP și 2 MP-18 dolari
-baterie-11 dolari
-senzor citire amprente-4 dolari

Vom avea tribunalul datornicilor la bănci

 

Sub umbrela evitării instabilițății sistemului bancar, Guvernul trece în memorandumul cu FMI înființarea unui tribunal specializat unde să se judece procesele colective cu băncile. Dacă soluțiile rămân în defavoarea băncilor autoritățile promit să apeleze la CE și FMI pentru instrucțiuni.

Legea care pune în aplicare noul Cod de procedură civilă a creat deja probleme băncilor, mai mulțe acțiuni fiind deschise de asociații ale clienților ce vor să anuleze toate contractele-tip de credit cu clauze abuzive. Iar asta a stârnit îngrijorarea FMI. “Riscul de instabilitate financiară care decurge din recent adoptatul Cod de procedură civilă trebuie atenuat” începe abrupt pasajul din raportul de țară al FMI privind sectorul financiar. Instituția financiară detaliază apoi: “intrarea în vigoare de la 1 octombrie 2013 a noului Cod a creat anumite interpretări ale prevederilor clauzelor abuzive care, odată aplicate la contractele de credit, pot duce la neplata unor dobânzi și comisioane, cu caracter retroactiv, și acțiuni colective împotriva băncilor. Decizii în acest sens au fost deja adoptate de instanțele inferioare  și pot deveni sursă de instabilitate (citește pierderi, n.n) pentru anumite bănci”. Raportul subliniază că autoritățile române s-au angajat să înființeze un tribunal specializat care să judece aceste cauze.

Falimentul personal, victimă colaterală

În memorandumul semnat cu FMI, Guvernul certifică această afirmație din Raportul de țară și plusează,  promițând că pe lângă Tribunalul specializat va descuraja adoptarea legislației privind falimentul personal. “Deoarece păstrarea disciplinei de plată în rândul debitorilor contribuie în mod semnificativ la consolidarea stabilității financiare, vom evita adoptarea de inițiative legislative privind falimentul personal care ar spori hazardul moral și pot genera abuzuri pe scară largă ce ar submina disciplina de rambursare a împrumuturilor. Mai mult, pentru a evita amenințările la adresa stabilității finaciare din legislația de aplicare a Codului civil privind clauzele abuzive din contractele de credit, ne vom asigura că noua instanță specializată va deveni repede operațională (incluzând alocări bugetare pentru un sediu și angajarea de personal) și va lua toate măsurile necesare pentru aplicarea acestor dispoziții, inclusiv instruirea judecătorilor”.

Și dacă nici în acest mod “stabilitatea finaciară” nu se simte bine? Se cer noi instrucțiuni. “În cazul în care noul aranjament instituțianal nu reușeste să elimine amenințările la adresa stabilității financiare, ne vom consulta cu toate părțile interesante relevante precum și cu FMI și CE, pentru a oferi soluții alternative” afirmă Guvernul în Memorandum.

O premieră românească?

De ce nu se pot judeca procesele clienți-bănci cum se judeca până acum orice proces care implică prevederi contractuale între furnizorul și beneficiarul de servcii? De ce e nevoi de un Tribunal specializat? Nu sunt judecătorii pregătiți să ofere soluții la astfel de cazuri  “complexe” sau e nevoie de soluții “cuminți”? Am vrut să aflu dacă Tribunalul specializat care să judece procesele colective ale clienților băncilor este o soluție originală, românească. La BNR am fost însă redirecționat. “Chiar dacă va începe judecând procesele colective ale clienților ce reclamă clauze abuzive ale băncilor, cred că acest tribunal specializat va deveni pe parcurs unul comercial. Dar nu știu foarte multe despre asta, întrebați la Ministerul Justiției, ei se ocupă cu așa ceva” spune Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR. Nu am primit în timp util un răspuns nici din partea ministerului Justiției. Din surse neoficiale ni s-a precizat că este vorba de o discuție mai veche care privea însă înființarea unui Tribunal comercial.

De ce crește tariful de distribuție când consumul de gaze scade

Calendarul asumat de liberalizare a prețurilor scoate în evidență un paradox: prețurile cresc accelerat pentru industrie, consumul scade pe măsură ce marii consumatorii devin mai eficienți sau se inchid dar tarifele de distribuție urcă în loc să scadă, companiile având o rata de rentabilitate asigurată chiar dacă transportă mai puțin.

Într-un studiu Deloitte (”Evaluarea strategică a impactului liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali din România”) realizat la cererea CONPIROM) se arată că prețul gazelor de producţie internă va creşte cu 143% în următorii doi ani pentru consumatorii non-casnici, conform calendarului de liberalizare a pieţei gazelor, ceea ce înseamnă că pentru companii preţurile finale vor fi majorate cu 72% considerând că prețurile de import și ponderea importurilor (28% în prezent) se conservă. Diferența dintre o majorare a prețului gazelor cu 143% și o creștere a facturilor cu numai 72% vine din faptul că în facturi ponderea gazului este aproximativ jumătate, restul fiind costurile de distribuție și taxele statului (TVA). Vestea proastă este că majorarea prețului gazelor va atrage în curând și o creștere a tarifelor de distribuție, deși consumul o să scadă previzibil, cum a făcut-o în ultimii ani. Asta pentru că pentru perioada 2014-2018 companiile de distribuție au asigurată o rentabilitate de 8,4% a activelor (care poate crește cu 1,4% pentru anumite tipuri de investiții-modernizare conducte, montarea unor contoare inteligente, etc).

Cu alte cuvinte, în condițiile în care consumul va scădea, tariful de distribuție pe MWh va fi majorat pentru a menține rentabilitatea garantată distribuitorilor. Consumatorii vor fi prinși astfel ca într-o menghină între efectele majorării prețurilor și creșterea tarifelor de distribuție. În plus, ponderea costurilor de distribuție în facturi va crește în perioada următoare dacă avem o ajustare a consumului. “Cred că ANRE va trebui să fie mult mai drastică pe viitor în recunoașterea costului umflat al unor investiții făcute de companii, pentru a limita creșterea tarifelor din această sursă (costurile cu forța de muncă, mentenanța, materialele se întorc parțial ca profituri la distribuitori având în vederea rentabilitate asigurată de stat)” ne-a declarat un analist pentru piețele de capital dintr-o mare bancă din România care dorit să-și păstreze anonimatul. “La limită, s-ar putea lua măsuri chiar mai dure, de pildă nerecunoașterea redevențelor în tarife” adaugă acesta (orice taxă picată peste noapte care afectează rentabilitatea asigurată, gen taxa pe stâlp, se va regăsi de regulă în tarife).

Cât de scumpă e distribuția în România?

Rata de rentabilitate asigurată distribuitorilor locali, de 8,4% ne plasează pe palierul de sus în Europa. În Suedia se practică  4,2%, la fel în Marea Britanie, Slovacia are 6%, Olanda 6,2%, Franța 6%, Cehia 8,2%, Italia 8%. Mai sus găsim Polonia cu 8,8% și Germania cu 9,2%, potrivit unei analize EY Global Power &Utilities Center din 2013. Dacă adaugăm și bonusul de 1,4% rentabilitatea asigurată în România distribuitorilor (cei mai importanți sunt GDF Suez și E.ON) ajunge cea mai mare din Europa.

Efectele liberalizării prețurilor

Mihai Ivaşcu, secretarul general al CONPIROM, este de ărere că România riscă să piardă 6,3 miliarde de euro şi peste 500.000 de locuri de muncă din cauza liberalizării accelerate a pieţei gazelor naturale pentru consumatorii industriali. “Creşterea preţului gazelor (urmare a calendarului de dereglementare a preţului), noile taxe, creşterea tarifelor servicilor (determinate de continuarea scăderii cererii), lipsa unei strategii energetice etc. vor determina în viitor noi creşteri de preţ. Crearea unor mecanisme prin care preţul gazelor să reacţioneze la presiunea pieţei, în care modul de stabilire a tarifelor să fie unul care să depindă de presiunea cererii şi înţelegerea taxelor din sector ca metodă de reglare a pieţei gazelor şi economiei şi nu ca principala măsură de a colecta bani la bugetul de stat, vor permite să reapară speranţa la nivelul consumatorilor de gaze” notează pe blogul personal analistul Dumitru Chisăliță. Acesta remarcă că în ultimii 8 ani, tarifele de transport au crescut cu peste 100%, de la 10 la 25 de dolari/1000 mc, în condițiile în care cantitatea transportată a scăzut cu 5 miliarde mc, de la 18 la 13 milliarde mc. Dinamica tarifelor de transport o depășește net pe cea prețurilor la consumatorul final, fară taxe și servicii incluse (prețurile s-au dublat în dolari în ultimii 14 ani, de la 100 la 200 dolari/1000 mc)
 

 

Irinel Columbeanu si criza din Crimeea

Irinel avea “principii” solide. Facea cadouri scumpe gagicilor pe care nu ezita insa sa le ia inapoi cand acestea ii dadeau papucii. La o scara diferita, cam asa arata si criza din Crimeea. Teritoriul a fost un cadou acum 50 de ani. Unul cam otravit, care permitea rusilor sa controleze tara vecina si prietena (cam cum i-ai da concubinei o masina cu camera ascunsa in telecomanda). Ucraina i-a dat acum papucii Rusiei si vrea sa se casatoreasca din interes cu UE. Rusii isi iau deci cadoul inapoi. E cam lipsit de eleganta gestul, mitocanesc de-a dreptul, dar sa nu uitam 2 lucruri cand ne vaitam ca cizma Rusiei ameninta iar Europa: populatia e majoritar rusofona, teritoriul a stat un timp limitat la ucrainieni si exista un interes geostrategic imens pentru Rusia. Sigur, exista tratate, exista granite, exista suveranitate. Nu prea conteaza asta pentru cei mari. Exemple? Israel-Palestina, invadarea Libiei, armele lui Saddam, etc (n-am mai insistat pe exemplele cu Rusia in prim-plan, se face oricum risipa de ele acum).

Ne va scădea de trei ori factura la mobil din aprilie?

ANCOM obligă operatorii de telefonie să practice, din aprilie, tarife de interconectare (cele terminate în altă reţea) de trei ori mai mici pentru mobil şi de peste patru ori la fix. Se vor reduce facturile corespunzător? Raspunul se afla, paradoxal, nu la ANCOM ci la...RCS&RDS.

Vestea bună este că operatorii telecom vor practica de la 1 aprilie tarife de interconectare mult reduse, de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut în cazul telefoniei mobile şi de la 0,67 la 0,14 eurocenţi/minut pentru telefonia fixă, potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Dacă operatorii privaţi plăteau 3 eurocenţi pentru apelurile clienţilor terminate în alte reţele (cele în reţeaua proprie nu îi costau nimic), nu înseamnă că acesta era şi costul perceput clienţilor. Să luăm câteva dintre cele mai populare abonamente ale Orange, Vodafone, Cosmote.

La abonamentul Easy 6 de la Voda­fone, pentru 6 euro pe lună aveaţi incluse 500 minute în reţea, 50 minute naţionale şi 15 MB de internet pe mobil. Pentru ce se depăşeşte, clientul plăteşte 0,21 euro (deci 21 eurocenţi) pentru apelurile naţionale şi 14,8 eurocenţi pentru apelurile în reţea. La Orange, la abonamentul Delfin 6, tot pentru 6 euro aveaţi parte de 50 de minute naţionale (ca la Vodafone), 500 minute în reţea (tot ca la Vodafone) şi 20 MB internet pe mobil. La depăşirea lor se plătesc 21 eurocenţi/minut pentru convorbirile naţionale, 50 de eurocenţi/30 MB dacă sari calul cu internetul şi 15 eurocenţi/minut dacă depăşeşti minutele incluse în reţea (cam asemănătoare tarifele şi oferta celor doi operatori pe acest segment, nu?). Cel mai accesibil abonament Cosmote (Free S) oferă pentru 8,8 euro pe lună 100 minute naţionale, minute nelimitate în reţea, 100 MB de internet. La depăşiri se plătesc 22,3 eurocenţi/minut pentru apelurile naţionale.

Concluzia? Cei trei giganţi din piaţa telefoniei impuneau clienţilor tarife de peste 6 ori mai mari decât cele suportate pentru apelurile în afara reţelei (în cazul apelurilor pe fix, tarifele erau de peste 20 de ori mai mari!).

Să ne aşteptăm la o scădere considerabilă a valorii facturilor noastre din aprilie (evident, vorbim de cei care depăşesc constant minutele incluse)sau operatorii vor băga în buzunar diferenţa? Având în vedere ofertele lor cam asemănătoare ca tarife, n-ar fi chiar exclus. Din fericire, există concurenţa (concurenţa din piaţă, nu Consiliul Concurenţei).

RCS&RDS a făcut dumping

De la începutul anului, RCS&RDS a lansat o ofensivă pe piaţa telefoniei mobile. Abonamentele Confort bat de departe concurenţa, iar preţurile erau practic de dumping înainte de intrarea în vigoare a deciziei ANCOM. De pildă, pentru 2 euro pe lună la abonamentul Optim 2 primeşti 200 minute naţio­nale incluse, 500 MB de internet pe mobil şi convorbiri nelimitate în reţea. La depăşirea minutelor naţionale se plătesc 1,24 eurocenţi pe minut (sub tariful de interconectare încă în vigoare) şi 0,5 eurocenţi/minut la convorbirile pe fix (de asemenea sub tariful de interconectare actual). Cum decizia ANCOM era cunoscută din decembrie iar propunerea fusese făcută încă din august 2013, operatorul RCS&RDS a avut timp să-şi contureze o strategie de smulgere a unor felii consistente din clientela concurenţei consacrate, prin tarife care la un moment dat păreau de dumping. Din aprilie însă, acestea vor permite operatorului chiar să facă profit, unul decent însă, având în vedere că tariful pentru apelurile în alte reţele mobile perceput de RCS&RDS va fi cu 30% mai scump decât cel de interconectare. De aici rezultă şi răspunsul la întrebarea din titlu: Orange, Cosmote, Vodafone vor fi obligate să taie la rândul lor din tarifele convorbirilor în afara reţelei nu neapărat din cauza ANCOM, cât presate de ofertele irezistibile ale RCS&RDS.

Cum s-a ajuns aici

În urma finalizării procesului de consultare naţională a modelelor de calculaţie a costurilor pentru determinarea tarifelor de interconectare din a doua jumătate a anului 2013, ANCOM a notificat Comisia Europeană şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene cu privire la aplicarea noilor plafoane tarifare. Acordul primit din partea Comisiei Europene permite ANCOM adoptarea setului de măsuri propuse. ANCOM a calculat costurile eficiente ale furnizării serviciilor utilizând ipoteze de lucru în conformitate cu legislaţia din România, informaţiile transmise de furnizorii de reţele, precum şi cele mai bune practici de modelare la nivelul Uniunii Europene.

Salariul minim te face asistat social la pensie

Dacă raportul dintre salariul minim pe economie şi salariul mediu brut s-ar conserva la valorile actuale un stagiu complet de cotizare, tânărul pensionar ar obţine 0,34 puncte de pensie sau 276 lei. Suficient pentru a primi… ajutor din partea statului, egal cu diferenţa dintre pensia minimă garantată (350 lei) şi pensia sa.

Valoarea pensiei lunare se obţine înmulţind valoarea punctului de pensie cu un coeficient ce exprimă valoarea sumelor reţinute din veniturile viitorului pensionar. Mai concret, coeficienţii pentru calculul pensiei se obţin împărţind salariul brut din care asiguraţilor li s-a reţinut CAS la valoarea salariului mediu brut pe economie. Se calculează mai întâi o medie anuală (se adună şi se împart la 12 coeficienţii lunari), apoi o medie generală pe stagiu complet de cotizare care va fi luată la calculul final al pensiei prin înmulţirea sa cu ultima valoare a punctului de pensie. De exemplu, cine ar fi muncit până la pensie pe o remuneraţie egală cu salariul mediu brut pe economie, fără oscilaţii, ar avea un punctaj mediu anual egal cu 1, deci poştaşul îi va aduce lunar acasă o sumă echivalentă cu valoarea punctului de pensie.

Tânăr pensionar, proaspăt asistat social

Ce se întâmplă cu asiguraţii care au muncit însă toată viaţa pe un salariu egal cu salariul minim pe economie? Depinde, evident, de raportul dintre câştigurile lor şi salariul mediu brut şi modul în care va oscila acesta timp de până la 35 ani (un stagiu maxim de cotizare). Să presupunem însă că cineva a început să lucreze din ianuarie 2014, până se pensionează pentru vechime completă, fără să aibă întreruperi de activitate acest raport se conservă la valoarea din prezent (850 lei salariu minim, 2.430 lei salariu nominal mediu brut), iar valoarea punctului de pensie îşi păstrează puterea de cumpărare. Pensionarul nostru va avea deci dreptul la 0,34 puncte de pensie (850/2.430), echivalentul a 276 lei în banii de azi. Observaţi cum pensia sa îl transformă automat în asistat social, având în vedere că pensia minimă garantată este de 350 lei iar Guvernul îi asigură o sumă egală cu diferenţa dacă încasează mai puţin din sistemul asigurărilor sociale. Să mai spunem că valoarea punctului de pensie se indexează anual în funcţie de inflaţie şi creşterea reală a salariului mediu brut. Dacă unul dintre aceste repere este negativ, se ia în calcul doar cel mai mare ca zero (dacă ambii sunt negativi pensiile nu mai cresc în acel an).

Deoarece punctajul pentru pensie se calculează proporţional cu cota contribuţiei individuale CAS, cei care lucrează pe drepturi de autor vor avea doar o treime din pensia celor ce încasează o sumă brută egală trecută în contractul de muncă. Asta deoarece contribuţiile angajatorului şi angajatului pentru pensie însumează 31%, în timp ce în cazul drepturilor de autor vorbim doar de 10,5% din suma brută. Cine nu pune un ban de-o parte cât timp regimul fiscal îl favorizează, are şanse să întindă, la rândul său, mâna pentru pensia minimă garantată.

“Solutia” Maior. Un presedinte care stie sa asculte

Pe diferite canale se vehicula aparitia drept candidat prezidential a sefului SRI, George Maior. Iata ca se confirma aproape oficial, desi nu explicit. USD va avea candidat propriu.

Cin’ sa fie, cin’ sa fie? Sa fie dandy-ul ruginit Oprescu? Parca lumea s-a saturat de mistourile si sarcasmul gen Basescu. Plus ca Bucurestiul e dovada vie a competentei chirurgului picat in administratia Capitalei ca musca in lapte (si miere). De eternul perdant Geoana nu mai poate fi vorba, pentru un candidat surpriza venit din neant n-ar mai fi timp sa-l popularizezi. E nevoie deci de un om "brav", "echilibrat", care "a luptat cu coruptia" si care "e iubit de Vest". E cam ursuz si rigid, dar si Eltsin a fost invatat de baieti sa joace geamparalele in campania electorala si a castigat fara probleme. O sa deprinda si Maior stilul populist, baile de multime, vorba sprintara. Mai greu o sa fie pentru Badea si Gadea sa inghita un om al serviciilor alergand sa ia locul lui Base. Sa vedem daca o sa inghita broasca pentru salariul bun si postul sigur din Antene. La cate broaste s-au inghitit si se vor inghiti in presa noastra mustind de deontologie (mai mult in ceea ce-i priveste pe altii si mai putin in curtea proprie), nici nu prea mai conteaza...

Altfel, o decizie aproape transparenta de cand Ponta si-a grupat partidele-satelit si partidul-televizune sub brandul comercial-USD. Si pentru ca cineva trebuia sa numere voturile candidatului victorios, Iohannis nu va ajunge niciodata la Interne cu STS-ul in subordine. Si a trecut mai putin de o generatie de la "Revolutie"...

Fondurile private de pensii dețin 3,7% din datoria publică

Administratorii pot dormi deocamdată liniștiți, dimensiunea redusă a fondurilor românești face improbabilă reeditarea “modelului polonez”. Recapitulăm avantajele și riscurile naționalizării parțiale a fondurilor private de pensii și structura actuală a portofoliilor acestora.

 

Guvernul polonez a preluat toate titlurile de stat din portofoliile fondurilor de pensii private obligatorii, astfel că valoarea investițiilor acestora s-a redus la jumatate. Datoria publică a Poloniei a scăzut în acest mod cu echivalentul a aproape 9% din PIB (intrând sub 50% din PIB per total) deoarece fondurile de pensii au transferat active în valoare de 36,4 miliarde euro. Care este situația în România? Fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) acumulaseră active de 13,93 miliarde lei la sfârșitul anului trecut, din care 9,33 miliarde lei erau plasamente în titluri de stat (67% din active). Pe pilonul III, al pensiilor private facultative, se adumaseră active de numai 811 milioane lei, din care 521 milioane lei (64%) erau investițiile în titluri de stat. Adunându-le obținem o valoare totală de 9,86 miliarde lei pentru datoria publică deținută de fondurile private de pensii. Având în vedere că datoria publică cumula la 31 octombrie 2013 peste 266 miliarde lei (40% din PIB) putem spune că fondurile private de pensii dețin în acest moment 3,7% din datoria publică a România, fondurile private obligatorii având însă 3,5% din aceasta. Raportat la PIB, datoria statului deținută de fondurile private de pensii reprezintă aproximativ 1,5%.

Modelul polonez: riscuri și avantaje

Pentru asigurați, preluarea de către stat a investițiilor în bonduri guvernamentale deținute de fondurile de pensii are două aspecte. Din perspectiva costurilor, ies mai ieftin. Administratorii privați iau anul 2,5% din contribuțiile vărsate de viitorii pensionari și 0,6% din activele acumulate (per total, cam cât dobânda actuală la un depozit bancar); administrarea de către stat a activelor nu-i costă însă aproape nimic pe posesorii de pensii publice. Din perspectiva solvabilității plătitorului de pensii la scadență apar ceva probleme având în vedere situația demografică din România și sănătatea finanțelor publice. Nu poți fi foarte liniștit dacă te bazezi doar pe pensia de stat. Pe de altă parte, nici dacă ai pensie privată nu poți fi absolut liniștit pentru aproape 70% din valoarea sumelor acumulate (este ponderea titlurilor de stat în portofoliile actuale ale fondurilor). Mai trebuie menționat un aspect: când activele fondurilor cresc prea mult afectează indirect dobânzile la care se împrumuta statul. Asta pentru că o datorie publică mare atrage costuri mai mari de refinanțare, investitorii intuind că e rost să supraliciteze randamentele (de aici soluția găsită de Polonia, Slovacia, etc). Deocamdată, având în vedere dimensiunea redusă a fondurilor de pensii autohtone care au pornit mai târziu decât cele din Polonia, riscul unei naționalizări fie și parțiale a fondurilor private de pensii, este încă redus (scăderea datoriei publice ar fi modestă în schimb scandalul declanșat ar fi unul considerabil). Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe parcurs.

Cum au investit fondurile

Fondurile private obligatorii (pilonul II) au plasat 67% din bani în titluri de stat, 15% în acțiuni listate la bursă, 9% în conturi bancare, 4,7% în obligațiuni corporative, 2,9% în fonduri mutuale, 0,6% în obligațiuni supranaționale și 0,3% în obligațiuni municipale. Pe pilonul III (fondurile private facultative de pensii) distribuția este următoarea: titluri de stat (64,2%), acțiuni listate (19%), conturi bancare (8,1%), obligațiuni corporative (5,5%), obligațiuni supranaționale (1,6%), fonduri mutuale (1%), obligațiuni municipale (0,6%), instrumente derivate (0,1%).

Statul ajută iar băncile mimând stimularea economiei

 Măsura centrală a pachetului convenit cu FMI pentru impulsionarea economiei-reducerea ratelor la credite-conține în esență un nou ajutor dat sectorului bancar ce urmează să încaseze dobânzi suplimentare prin lungirea scadențelor.

“Stimularea consumului” era de câteva săptămâni obiectivul declarat al Guvernului, chiar dacă ultimele date oficiale arată totuși o creștere ușoară a acestui indicator în 2013 pe seama ascensiunii neașteptate din decembrie (creștere de peste 6% mulțumită pachetul de marketing Black Friday & Moș Crăciun). În principal, autoritățile vor să stimuleze economia (consumul  reprezintă aproximativ 80% din PIB) lovită d ecreșterea accizelor la combustibili prin credite fiscale acordate debitorilor sufocați de datorii, scutiri de taxe pentru profitul reinvestit și stimulente oferite companiilor ce fac noi angajări.

În cazul debitorilor, vorbim de o reeșalonare a creditului astfel încât valoarea ratei lunare să scadă considerabil timp de 2 ani pentru cei cu venituri sub salariul mediu net pe economie. După acest interval, debitorul reintră în schema inițială de rambursare urmând să suporte timp de alți 2 ani un efort financiar suplimentar având de înapoiat și fracțiunile din principal de la plata căruia a fost scutit (băncile nu renunță la dobândă în primii 2 ani ci doar fracțiunea din principal ce intră în componența ratei e redusă). Acest efort va fi însă acoperit de Guvern, care va acorda o scutire din impozitul pe venit în anii 3 și 4 în limita a 200 lei/lunar. Pe scurt, îți poți reduce rata (diferite surse vorbesc chiar de o înjumătățire în limita a 500 lei lunar-rămâne să vedem forma finală a proiectului de lege) timp de 2 ani iar în următorii 2 ani Guvernul îți va achita surplusul față de valoarea inițială a acesteia acceptând să-ți reducă impozitul pe venit.

Se remarcă în acest context că principalul beneficiar al măsurii de stimulare a consumului prin reducerea ratelor debitorilor cu împrumuturi care n-au ajuns încă în stadiul de credite neperformante (la peste 90 de zile de întârziere banca trebuie să provizioneze creditul) este sectorul bancar. Băncile vor primi din partea statului timp de 2 ani dobânzile aferente creditelor rescadențate pentru că toate împrumuturile care se vor încadra în această categorie vor ajunge cu doi ani mai tărziu la scadență. Este un efort aproximat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, la 0,1% din PIB (aproximativ 130 milioane euro), dar estimarea se poate dovedi ulterior prea pesimistă, precum valoarea încasărilor din impozitul pe stâlp. Astfel, dacă am lua în considerarea o DAE medie la creditele rescadențate de 10%, un număr mediu de debitori care vor profita de această “oportunitate” de 1 milon și o valoare medie a soldului creditelor echivalentă cu 5.000 euro, cele 20% de procente colectate de bănci suplimentar timp de 2 ani înseamnă per total 1 mililard euro împărțit în 2 ani de scutiri fiscale. Cu alte cuvinte, Liviu Voinea subevaluează de câteva ori impactul bugetar al acestei măsuri.

Altfel spus,Guvernul recirculă niște bani din buget parcându-i în final în sectorul bancar, cu speranța că se va alege măcar cu ceva TVA. "Îi ajutăm pe oamenii care au rate şi care pot să treacă în aceşti doi ani mai uşor peste perioada respectivă. S-a întâmplat acest lucru în Spania, se întâmplă şi în alte ţări. E pentru oameni, nu e pentru bănci. Nu scoatem niciun ban din buget, e vorba de aproape 4 miliarde lei care, în loc să stea în bănci, stau la oameni pentru consum şi se reeşalonează pe cei doi ani", a spus premierul Ponta marți, “uitând” că banii vor ieși din buget ulterior, din 2016. Prin urmare, debitorii cu ratele scăzute ar urma să se năpustească să cumpere mai mult în loc să economisească- activitate descurajată hotărât în ultima vreme de BNR prin reduceri repetate ale dobânzii de politică monetară și de bănzile comerciale prin randamente de 2-3% la depozite. Nu miră pe nimeni că FMI-ul și-a dat acordul, potrivit premierului Ponta, pentru aplicarea acestei strategii de stimularea consumului, câtă vreme instituția internațională a susținut în reptate rânduri interesele sectorului bancar.

“Asistăm de ceva vreme la o ofensivă de sprijinire a sectorului bancar-vezi reducerea rezervelor minime obligatorii, mutarea tranzacțiilor cu cash prin conturile bancare (prin asta băncile vor câștiga cam 100 milioane euro) și acum această nouă măsură de stimulare a consumului. Probabil că mulți se vor lăs păcăliți de ușurarea temporară a efortului de rambursare a datoriilor, uitând că petrecerea ține doar 2 ani. Legat de scutirea de taxe pentru profitul reinvestit, nu-i văd utilitatea. Se încasează 21% din impozitele aferente profiturilor reale în schimb rata de încasare a impozitelor pe muncă ajunge la 88%. De ce scutim capitalul și nu încurajăm munca? Nu cred că mai este spațiu și pentru reducerea CAS în acest an” spune analistul Ilie Șerbănescu.

Faptul că reducerea ratelor urmează să opereze din plin în anul electoral 2014 iar scutirile fiscale abia din 2016 arată destul de clar care au fost obiectivele urmărite de autorități. Ce alternative erau la îndemână pentru a stimula pe termen lung cererea din economie? În primul rând, reducerea CAS (mai mulți bani la dispoziția tuturor angajaților nu numai în buzunarele unei părți a acestora-cei cu datorii). Am putea vorbi apoi de un sistem de cupoane valorice oferite salariaților și pensionarilor pentru achiziții  în cadrul unui program “Fabricat în România” relansat (asta ar echilbra pe termen lung raportul importuri/exporturi afectat de orice puseu de stimulare intempestivă a consumului).

“Prababil că băncile sunt avantajate prin pachetul de măsuri al Guvernului, mai ales având în vedere rata mare a împrumuturilor neperformante cu care se confruntă. Există percepția că economia poate fi impulsionată prin creșterea cererii agregate, vezi și refacerea salariilor bugetariilor, creșterea salariului minim, etc. Cred însă că un efect pozitiv pe termen lung s-ar fi obținut prin reducerea CAS-urilor mai degrabă decât prin măsura temporară a reducerii ratelor la credite” este de părere analistul Aurelian Dochia.

Fondul Proprietatea ocoleşte impozitul pe dividende

Acţionarii FP au aprobat reducerea capitalului social cu 676 milioane lei, o sumă apropiată de profitul obţinut de Fond în 2013. Astfel este ocolit impozitul pe dividende, cvorumul necesar reducerilor ulterioare de capital social fiind coborât simultan de la 50% la 25%. Dacă ASF îşi dă avizul se crează discriminări între foştii şi actualii investitori ai FP.

Faptul că reducerea capitalului social nu este accidentală, motivată de realităţile pieţei (motiv ce ar putea fi invocat de acţionarii unei companii ce operează în funcţie de cere şi ofertă şi mai greu de un fond de investiţii ce administrează doar participaţii) o arată modificarea cvorumului pentru deciziile ulterioare de acelaşi tip. Astfel, dacă pentru a majora capitalul social a rămas pragul de 50% din numărul total de voturi, pentru reducerea capitalului social acţionarii au decis să coboare la un cvorum de 25%. În plus, reducerea capitalului social cu 0,05 lei (de la 1 leu la 0,95 lei/acţiune) coincide cu profitul realizat anul trecut de Fond (0,0495 lei/acţiune). De altfel, managerul FP, Greg Konieczny, le-a spus acţionarilor că nu trebuie plătit impozit pentru banii pe care îi vor primi şi că Fondul va încerca să obţină o poziţie oficială de la autorităţi în ceea ce priveşte acest subiect, potrivit Mediafax. Reprezentanţii FP au invocat o prevedere din codul fiscal, potrivit căreia distribuţiile de bani nu sunt asimilate dividendelor, astfel că nu se plăteşte impozit, ipoteză confirmată pentru România Liberă de consultantul Dan Schwartz.

Justificarea reducerii de capital social? Potrivit hotărârii AGA, “reducerea este justificată de optimizarea capitalului social al FP, implicând restituirea către acţionari a unei cote-părţi din aporturi”. Aici poate fi călcâiul lui Achile: aporturile au fost făcute în majoritate de alţi acţionari decât cei care urmează să le reprimească acum. FP a fost creat pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de regimul communist. Majoritatea acestora şi-au vândut însă acţiunile la preţuri derizorii în perioada 2007-2009 (preţul a coborât până la 0,1 lei faţă de cotaţia actuală de peste 0,8 lei) cât timp Fondul nu era listat la bursă iar în prezent investitorii străini au cea mai mare pondere în acţionariat. Reducerea capitalului social în loc de a distribui către acţonari profitul rezultat din lichidarea participaţiilor sub formă de dividende generează un avantaj fiscal celor care au profitat oricum de subevaluarea acţiunilor FP.

O altă paralelă se poate face între investitorii SIF şi cei ai FP. Deşi este vorba de fonduri închise cotate în toate cele 6 cazuri, niciodată SIF-urile n-au încercat să ocolească impozitul pe dividende prin reducerea de capital social, deşi după 2008 investitorii lor au fost puternic loviţi de scăderea cotaţiilor (de la aproape 100.000 puncte în 2007 indicele BET-FI coborâse în 2009 sub 10.000). Dacă ASF dă undă verde acestui tip de operaţiuni practica la nivelul BVB se poate generaliza, iar statul va număra câteva sute de milioane de lei din impozite mai puţin (reducerea de capital social cu 676 miloane de lei decisă la FP scuteşte acţonarii de plata unui impozit pe dividende de 108 milioane lei).
Fondul Proprietatea este implicat în operaţiuni de lichidare accelerată la presiunea unor fonduri din acţionariat (Elliott, Manchester Securities) şi a renunţat în ultima perioadă integral la deţinerile de acţiuni la Transgaz, la pachete de acţiuni Petrom şi caută în continuare cumpărători pentru distribuitorii de energie din portofoliu. Sumele rezultate din aceste operaţiuni n-au fost folosite însă integral pentru dividende, ci s-a utilzat pârghia răscumpărării de acţiuni proprii, fapt ce a oferit acţionarilor un avantaj suplimentar-cerere asigurată pentru facilitarea exiturilor (şi-au putut vinde acţiunile la preţuri în creştere). La AGA de ieri, Konieczny a menţionat că Fondul nu poate începe al treilea program de răscumpărare de acţiuni, întrucât FP a ajuns la limita maximă legală de acţiuni pe care o companie poate să o deţină din capital, respectiv 10%. Reprezentanţii ASF şi FP nu ne-au putut oferi deocamdată o poziţie oficială.