Despre cum sa ne plasam economiile si cateva gogorite

"Aoleo! Vine inflatia! Marile puteri tiparesc bani, preturile vor exploda, economiile mi se vor face praf ia mai bine sa iau niste aur ca protectie. Vezi ce s-a intamplat in Germania interbelica, Ungaria vecina, Zimbabwe, etc. Bine macar ca imi vor scade datoriile la banca (evident, acolo unde dobanzile sunt fixe). Uite, aurul creste, vom avea hyperinflatie globala! Uite si preturile produselor agricole, uite petrolul!"

"Da, dar in Japonia nu s-au tiparit bani in ultimii 20 de ani? N-au stat ei cu dobanzile aproape de zero atata timp si n-au produs decat deflatie? Oare nu erau interesati sa reduca povara debitorilor? Ia sa stau mai bine pe economiile mele de hartie, sa vad ce se intampla, poate chiar le creste valoarea".

Cam asa gandesc marea majoritate dintre noi, nici economistii nu reusesc sa se puna de acord care scenariu e mai probabil (inflatie vs deflatie) asa ca ce le poti pretinde oamenilor simpli? Cateva lucruri trebuie insa spuse pentru limpezire. Ce naiba e inflatia asta si cum opereaza ea?

1. Pana la a vorbi de Germania, Ungaria, Zimbabwe, sa aruncam o privire rapida spre…Romania anilor ’90. Ce s-a intamplat dupa 1989? Am avut un curs tinut artificial, un leu supraevaluat care in conditiile unei piete in liberalizare treptata a pierdut teren masiv fata de dolar. Adica s-au scumpit importurile repede, deci preturi mai mari. La randul lor, agentii economici, nerestructurati, confruntati cu dezintegrarea pietelor din CAER, au incerat sa isi compenseze ineficienta prin preturile mai mari practicate (aici m-am exprimat ca mos Vasilescu, ha, ha…). Aveam simultan o putere politica cu accente super-populiste, care s-a grabit sa isi extraga capital acordand beneficii salariale si de alta natura. Banii au ajuns repede in mana oamenilor, pentru a le cumpara voturile dar si pentru a compensa scumpirea importurilor. Iar asta a dus repede la preturi si mai mari, in special in zona marfurilor de stricta necesitate, pentru ca in acel moment creditul nu era sport de masa. Si, oricum, cine se gandeste la o locuinta cand n-are ce pune pe masa (in alta ordine de idei, si piata locuintelor tocmai fusese invadata de noi unitati locative cumparate de fostii chiriasi pe nimic). Scumpirile la raft au determinat noi majorari de salarii si pensii pentru a tine pasul cu noile preturi, si noi majorari de preturi, si noi cresteri de salarii, si tot asa. Economia era majoritar de stat iar cresterile de salarii veneau si la comanda politica. Modelul clasic de spirala inflationista. Oamenii nu s-au refugiat pe aur ci pe dolar, asa cum nici in Zimbabwe aurul nu a fost refugiu ideal decat pentru cei care nu isi puteau cumpara valuta forte de undeva pentru a se proteja. Ca sa o scurtez, am avut inflatie considerabila, care se putea transforma chiar in hyperinflatie, pentru ca banii in exces au ajuns in mana oamenilor si de aici in preturi.

2. Ce a fost diferit in Japonia?. Populatia si firmele erau deja supraindatorate cand s-au spart bulele bursiera si imobiliara la inceputul anilor ’90. Sectorul privat nu mai vroia sa auda de credite, chiar daca bancile aveau la dispozitie fonduri la discretie din liniile de finantare cu dobanda apropiata de zero deschise de Banca Centrala. Privatii au continuat sa isi restranga datoriile platindu-le treptat, iar statul a inceput sa se indatoreze tot mai mult, demarand lucrari publice (poduri peste nimic, drumuri catre niciunde) pentru a compensa reducerea ponderii sectorului privat in economie. De aici datoria publica de 200% din acest moment. Da, e adevarat, ceva inflatie s-a produs datorita politicilor monetare japoneze, dar nu in tara, ci in afara, unde tot soiul de investitori aveau acces la dobanzile mici din Japonia si plasau banii in afara tarii umfland preturi la active, in special actiuni, imobiliare, etc. Le-ar fi placut poate si autoritatilor japoneze sa reduca ponderea datoriilor privatilor, astfel incat acestia sa consume mai mult, numai ca asta nu s-a intamplat. De ce? Pentru ca spre deosebire de Romania anilor ’90 sau Zimbabwe, Germania, Ungaria, etc, banii n-au ajuns direct in buzunarul oamenilor. Economia era privata in covarsitoarea majoritate, apetitul de noi credite la populatie spre zero. Banii proaspat tipariti nu circulau si prin buzunarele consumatorilor, asa ca am avut deflatie in ciuda tiparului. Si asa e si acum, dupa 20 de ani.

3. De ce creste aurul atunci? De ce cresc preturile la grau, porumb petrol? Pai, va amintiti primavara-vara lui 2008? Atunci de ce cresteau? Si de ce au scazut brusc apoi (petrolul de la 150 dolari/baril in iulie a ajuns in decembrie la 35)? La inceputul lui 2008 a fost o speculatie bine orchestrata (vezi rapoartele Goldman pe petrol de pilda) care a incetat repede pentru ca economiile se pregateau de recesiune si era clar ca cererea nu va tine pasul. Acum, avem dobanzi si mai mici la portile bancilor centrale, o speranta de revenire a economiilor, si un motiv in plus de a se specula pe marfuri (actiunile sunt oricum sus, mai ales in SUA). Asa ca de aia avem acum preturi mai mari si la aur si la metalele industiale si la marfurile agricole. Poate si cu ajutorul Chinei care nu mai are apetit pentru bondurile americane si cauta alternative. In tot cazul, nu pentru ca banii proaspat tipariti au ajuns la oameni iar preturile sunt sustinute de cerere. Intr-o economie privata, cu somaj deja mare, e si greu de fortat mana angajatorilor pentru a oferi salarii mai mari. Iar daca preturile continua sa creasca, politicienii vor forta mana Bancilor Centrale sa creasca dobanzile pentru a taia fondurile speculatorilor obligandu-I sa iasa din piete. Deocamdata se vrea ceva inflatie pentru a da impresia ca economia se misca mai mult decat in realitate. Baletul pe care il fac bancile centrale si speculatorii e unul periculos, dar nu sunt inca motive de panica zic eu.

4. Am putea avea totusi hyper-inflatie? Da,dar in cu totul alt context. De pilda, o iesire din zona euro si o circulatie in paralel a monedei natiunii respective cu euro, ar insemna bani mai multi prin buzunare, nu? Asta vine la pachet cu tulburari sociale ample iar politicienii cihar isi doresc cu adevarat asta? Oricum, opozitia la tiparit bani, fie si pentru a achizitiona bonduri guvernamentale, e destul de puternica in SUA si Europa, pentru a crede ca Bancile Centrale isi vor sfida mai departe adversarii.


Concluzii. M-as teme pentru banii mei de hartie doar daca preturile de baza vor continua sa creasca, dobanzile de politica monetara vor ramane la minime istorice a la long iar in buzunarele oamenilor vor incepe sa intre bani mai multi, concomitent cu scaderea somajului (deci cu revenirea economiei). Sigur, e mai bine sa plasezi banii de hartie in ceva direct productiv, cu potential, decat sa tremuri pentru ei, dar eu personal nu vad un astfel de business acum si nici n-am fondurile necesare sa cumpar o ferma de care sa nu ma ocup direct.
Daca vreti sa dormiti mai linistiti, impartiti-va in ponderi egale dolarii si euro, plasati intre 30-50% in lei si asta e. Luati eventual de 5-maxim 10% din bani aur si argint pentru a va acoperi si scenariul apocaliptic al hyperinflatiei, dar nu mai mult, pentru ca nu exista in acest moment in Romania o piata adevarata si cotatii ferme si oneste la cumparare. Deocamdata, desi economia romaneasca schioapata tot mai evident, nimeni nu are interesul (dintre jucatorii esentiali) sa dobare leul. Bancile se tem ca se vor confrunta cu un numar mai mare de restantieri si vor trebui sa isi majoreze capitalul iar mamele lor din strainatate nu stau pe roze, debitorii abia rasufla, importatorii care fac legea in economie vor dimpotriva un euro mai slab. Iar exportatorii, care nu conteaza decat cu 30% din PIB parca, sunt cantitate inca neglijabila (nu zic ca asta ar fi bine!).