De ce economisirea e buna chiar daca preturile cresc

Daca e sa ne luam dupa Premierul Boc, cine nu consuma si economiseste e un soi de sabotor al economiei nationale. Sunt si alte voci fariseice care ne indeamna sa cheltuim repede pentru ca economiile noastre sa nu fie erodate de inflatie. Cum o demonstreaza insa evenimentele istorice, de inflatie ar trebui sa ne temem cu adevarat doar cand Guvernele inlocuiesc Bancile Centrale la butoanele tiparului. Pana atunci, chiar daca valoarea economiilor ne scade daca luam ca unitate de masura un cos de bunuri de stricta necesitate, aceasta creste prin comparatie cu activele achizitionate pana atunci prin credit. Iar raportul dintre puterea de cumparare a celor cu bani pusi de-o parte, fie si erodati de o inflatie moderata, si cea a persoanelor care traiesc de la o luna la luna din salariu sau pensii, va creste oricum in favoarea primilor.

Cand inflatia alearga in galop, preturile au totusi pasi de defilare diferiti. Cresc aproape exponential la bunurile de stricta necesitate-alimente, combustibil-si stagneaza sau chiar scad la cele care se cumparau pana atunci prin credit (vezi imobiliarele) sau erau considerate de lux. Sunt destui cei care gandesc ca programele de “quantitative easing” si dobanda zero oferite de Bancile Centrale vor duce lumea in directia unei inflatii cu doua cifre, prin urmare n-ar fi mai bine sa ne protejam economiile facand de pe acum ceva achizitii? Ideea e periculoasa, fie si pentru ca nu ia in considerare o inflatie prelungita, care sa dea batai de cap si celor care si-au cheltuit o parte consistenta din bani ca “sa-i protejeze”. Or, execeptand situatia in care ajungem la hiperinflatie iar banii se transporta cu roaba, o inflatie moderata va spori totusi avantajul celor care au economii (protejate intr-o anumita masura de dobanda bancara) in dauna celor fara lichiditati dar cu ceva active. Sigur, nu inseamna sa ne culcam doar pe urechea banilor de hartie tezaurizati in banci. Nici sa ne apucam in masa de speculat pe bursele de marfuri (ma rog, sumele de intrare in “joc” sunt de ordinul sutelor de mii de dolari si putini isi permit). Cea mai buna protectie impotriva inflatiei moderate ramane dobanda bancara iar impotriva inflatiei galopante metalele pretioase. E o idee proasta sa va blocati banii in imobiliare de teama devalorizarii; in Germania interbelica ponderea cheltuielilor cu alimentele reprezenta in cea mai grea perioada inflationista 90%, fata de sub 1%, cea a chiriilor! Astfel, daca in 1913, in cheltuielile unei gospodarii, ponderea alimentelor era de 30%, la fel ca cea a chiriilor, zece ani mai tarziu se ajunsese ca alimentele sa aiba o pondere de 91%, in timp ce chiriile scazusera la 0,2%! Sigur, altfel se pune problema cand vine vorba de o ferma, sau macar de o proprietate la tara cu ceva teren pentru o sera, ceva pomi fructiferi si loc de crescut animale in contextual in care pretul alimentelor devine prohibitiv.

Cum se nasc zerourile multiple pe bancnote.
Sa spune ca hiperinflatia e o specie complet diferita de inflatie, fiind mai mult rezultatul actiunilor Guvernelor decat a Bancilor Centrale. Ceea ce poate face o Banca Centrala scazand rata dobanzii de politica monetara, uneori pana la zero (vezi Japonia si SUA) este sa ofere “tone” de bani electronici bancilor. Pentru a ajunge insa la inflatie ar trebui ca apetitul de creditare sa fie consistent (ceea ce nu se intampla in perioade de criza economica-vezi cazul japonez), fie ca bancile sa fie dispuse sa speculeze cu lichiditatea care o au la dispozitie in pietele financiare (vezi cresterile recente de pe segmentul commodities). Cum s-a intamplat insa si in 2008, umflarea cotatiilor marfurilor nu este de durata: apar revoltele in zonele mai sarace ale lumii si o reorientare treptata a eforturilor producatorilor pentru a furniza marfuri mai multe la preturile tentante la care se tranzactioneaza acestea, cererea tot mai subtire din cauza veniturilor erodate de cresterea preturilor nemaiintalnind oferta. Pe de alta parte, interventia Guvernelor se poate dovedi mult mai nociva, banii tipariti mergand de aceasta data direct in economie sub forma de majorari generale de salarii si pensii, subventii, etc. Cazul romanesc este relevant, cu o inflatie galopanta generata in anii ’90 de tentativele de mituire a electoratului, incurajat sa consume desi economia locala scadea. In istorie, hyperinflatie a aparut in momentul in care s-a incercat plata unei datorii externe impovaratoare si denominate in moneda straina, prin tiparire de moneda nationala (vezi Zimbabwe ori Germania interbelica). Firesc, cursul valutei nationale se prabuseste in astfel de situatii, preturile marfurilor importate urca la cer, iar autoritatile trebuie sa majoreze succesiv salariile bugetarilor si pensiile pentru a stavili revoltele sociale, generand o spirala ucigatoare in care veniturile incep sa alerge dupa preturi fara sa le prinda insa.