Trustul Realitatea-Catavencu a schimbat soarta alegerilor prezidentiale din 2009. Am avut victimizarea lui Basescu (filmuletul cu palma aplicata copilului difuzat obsesiv, pana la saturatie, “sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!”) si compromiterea lui Geoana (intalnirea de taina cu Vantu, filmata voios de oamenii trustului pentru confirmare, “dar la Vantu ce-ati cautat aseara domnu’Geoana?”) dintr-o lovitura, pe ultima suta de metri a campaniei, ca sa nu mai existe loc de nuantari, reveniri, razgandiri ale electoratului. Cine va canaliza in 2012 voturile emotionale ale electoratului (doar asa se poate forta o modificare substantiala a actualului raport de forte)?
Pana acum PD-L si-a facut treaba dupa manual. A incercat o schimbare de imagine-Guvern fara “vedete” (s-a renuntat exclusiv la Udrea), Premier nou cu alura de tehnocrat. A inceput sa tatoneze variante de tranzactionare cu electoratul-majorarea salariilor bugetarilor (scaderea CAS, destinata tuturor angajatilor, genera o schimbare mai putin spectaculoasa in intentia de vot, procentele castigate la venituri erau sensibil mai mici), program de reabilitari termice la blocurile ceausiste, etc. Din pacate in Paradis incep sa apara disensiuni (Ungureanu-greii PD-L), gradul de incredere in Premier se erodeaza repede (de la 29% imediat dupa numire, la 20%), scandalurile legate de privatizarea resurselor de cupru (firma castigatoare nu are banii necesari, abia acum urmeaza sa-i stranga) si exploatarea gazului de sist, plus ultimele plecari strategice din PD-L risca sa erodeze fragilul capital politic obtinut la inceputul anului. Ce se mai poate face?
Lovituri agresive de imagine concentrate in prajma campaniei electorale, preferabil pe ultima sa suta de metri pentru ca electoratul sa fie nevoit sa voteze emtotional (“ia uite, toti sunt la fel, ce Opozitia e mai breaza, uite de ce-au fost in stare!”) si nu rational (“dar daca lucrurile nu stau chiar asa, al cui interes servesc stenogramele, filmuletele cu camera ascunsa, dosarele, etc...”). Pe lista mea de “lovituri norocoase” pentru PD-L am trecut:
1. Dosarul de informator al lui Crin. Ar fi o lovitura de imagine, mai ales pentru un electorat “principial”, sensibil la asa ceva precum al liberalilor.
2. Inregistrari compromitatoare cu Ponta. Vom afla cum liderul opozitiei negocia un os mai gras pentru el, pactizand cu inamicul. Sau variatiuni
3. Scandaluri de coruptie pe ultima suta de metri, stenograme, “capturi” ale serviciilor, etc.
4. Condamnari in procese in derulare (Nastase va fi folosit ca varf de lance, dar nu numai), un DNA mai agresiv decat de obicei. Nu cred insa ca lumea afacerilor va fi zguduita semnificativ-ei trebuie sa contribuie financiar la campanii. Vantu va dormi in continuare linistit, la fel Patriciu (nu cred in ruptul capului in relatiile de adversitate fara nuantari a celor doi cu Basescu).
Ce roluri isi vor asuma televiziunile in acest context? In afara de partiturile obisnuite dupa care canta deja marile grupuri de presa de la noi, strategia castigatoare va include obligatoriu:
Victimizarea puterii.
Vom afla lucruri revoltatoare care se vor dovedi in final exagerari, falsuri, calomnii. Intoxicarile vor viza Antenele (cu moderatie, sunt militanti dar nu prosti), cele doua Realitatati, TVR (variantele mai soft).
Compromiterea Opozitiei.
Vor excela B1, Realitatea (“demersul jurnalistic primeaza, in ciuda orientarii anterioare a postului nu putem refuza sa ne informam corect telespectatorii”), OTV-pentru varintele fanteziste. Cred ca PRO TV va ramane in zona neutralitatii iar TVR nu va fi folosita direct pentru diseminare, eventual va prelua si comenta bombele altora.
Favorita mea este, ca si in 2009, Realitatea TV. Centrul de greutate al strategiei de echilibrare a raportului de forte in politica romaneasca inainte de alegeri se va axa din nou pe fosta (viitoarea?) televiziune a lui Vantu (din acest motiv nici nu ma astept la vreo condamnare spectaculoasa in cazul sau in acest an).
PS: Un text interesant scrie azi Dan Diaconu pe Trenduri Economice. Teoria sa: in Romania se pregateste un schimb de putere iar migratia lui Frunzaverde arata ca grupurile de interese din spatele partidului democrat (factiunea Monte Carlo-baietii cu care joaca Videanu table pe plaja, va amintiti?) cauta sa isi asigure spatii de negociere in momentul in care transferul puterii se va face. Frunzaverde este deci un prim cap de pod pentru asta.
joi, 29 martie 2012
miercuri, 28 martie 2012
SPO Transelectrica la final: suprasubscriere moderata, succes de public. De ce-au fost “habotnici” marii investitori?
Cu un plus de transparenta fata de ofertele anterioare (vizualizarea in timp “aproape” real a subscrierilor pe site-ul bursei a facut ca micii investitori sa se calce efectiv pe bataturi, unii supralicitand peste pretul pe care si-l propusesera intial), antrenand intreaga comunitate a intermediarilor, intr-un context fericit de piata (bursele externe s-au descurcat bine in 2012), oferta secundara a Transelectrica s-a incheiat cu succes: 153% grad de subscriere (139% pe transa mare, 277% pe cea mica). Dincolo de asta, sare in ochi “fixismul” marilor investitori: multi au incremenit cu ofertele la 14,9 lei, refuzand sa le actualize pe ultima suta de metri de parca la SPO Transleectrica, ca si la jocurile olimpice, cel mai important era sa...participi. Dezinteres sau cotizatii la capitolul... imagine?
“Fotografia”de la ora 17, ora inchiderii oficiale a subscrierilor. Pe transa marilor investitori, la 14,91 lei erau subscrieri cumulate (la preturi egale sau mai mari) cat pentru 66% din actiunile scoase la vanzare, iar la 14,90 lei cat pentru 119%, aproape duble deci. Ce spune asta? Marii investitori au fost fixisti, cei mai multi n-au vrut sa auda de preturi mai mari de 14,9 lei/actiune (la acest pret au fost cereri pentru 5 milioane din cele aproape 10 milioane de actiuni scoase la vanzare). Ce spunea aceeasi imagine pentru micii investitori? Grad de subscriere de 256% si un pret la care intreaga oferta era subscrisa pe transa mica de 15,58 lei/actiune (la preturi egale sau mai mari era acoperita 99% din oferta de actiuni).
Sa vedem cum se miscase fotografia subscrierilor la ora 18,30. Pe transa marilor investitori avem asa: la 14,91 lei subscrieri cumulate de 69% din actiunile oferite iar la 14,90 lei avem 122%. Nu s-au facut deci masiv subscrieri pe ultima suta de metri, desi ultimii intrati in hora au vazut ca risca sa ramana fara actiunile ofertate nu s-au inghesuit sa ridice miza cum s-a intamplat pe transa mica (aici pretul la care se asigura subscrierea integrala a actiunilor urcase la...15,7 lei iar gradul de subsciere la...273%!). Observati deci cate s-au intamplat intre ora inchiderii oficiale a subscrierilor si poza de grup de final (ma rog, aproape final, pana la ora 19 au mai aparut mici modificari iar pana maine nu vom sti exact pretul de alocare pe cele doua transe). Aveti si explicatia ghilimelelor de la subscriere in timp “aproape” real de care vorbesc la inceputul articolului. Oare de ce aceasta diferenta de comportament? Chiar asa de tare sa fi tinut la 1,2, 3 bani in plus pe actiune fondurile care au participat pe transa mare (si care oricum iau actiuni la companiile de utilitati ca sa doarma ani buni pe ele) sau au fost multe subscrieri “decorative” la 14,9 lei? (adica s-au alocat bani care nu erau neaparat destinati cumpararii de actiuni, doar pentru a da un plus la capitolul “imagine” procesului derulat prin bursa-“ia uite cat interes pe Transelectrica”).
In alta ordine de idei se desprind cateva concluzii la finalul SPO-ului Transelectrica
1.Nu ocoliti “categoria musca”
Micii investitori au fost hiper-activi dar nu irationali. Desi suprasubscrierea a fost spectaculoasa (e drept, 4 milioane euro cat era valoarea transei lor nu reprezinta o suma colosala), putini au oferit peste pretul pietei (16,15 lei la inchiderea de marti). A contat enorm faptul ca pe site-ul bursei putea fi urmarita situatia subscrierilor, un veritabil carlig de marketing pentru unii (“ia uite ca nu mai apuc actiuni la 15 lei, sa modific cererea de subscriere repede”). Micii investitori vor da acum plusul de lichiditate generat in urma ofertei, chiar daca multi dintre ei au tinte de profit de 10-15% si vor marca in momentul in care vor avea ocazia. Poate ca o calibrare 85-15% intre cele doua transe ar fi fost mai adecvata, avand in vedere comportamentul pe transa mare (de avut in vedere in cazul unor oferte comparabile?).
2. Transparenta si sindicalizare
Faptul ca subscrierile s-au derulat prin toti intermediarii inregistrati a oferit un plus de accesibilitate iar vizualizarea subscrierilor pe site-ul bursei a generat un supliment de competitie (din pacate, doar pe transa mica).
3. Politica discountului-inevitabila
Cand anul trecut oferta SNP a esuat, multi au facut comparatia cu cea a OMV incheiata in paralel cu succes in Austria. Discountul fusese de 15% in cazul OMV si sub 10% la SNP. Acum sindicatul care a gandit strategia Transelectrica a mers pe un discount mai atractiv (12,5% in momentul lansarii ofertei, pe palierul inferior de pret), contextul international s-a nimerit mai bun dar, in ciuda acestor avantaje, daca pretul actiunilor nu suferea corectii in asteptarea pomenitului discount, poate ca n-am mai fi asistat la suprasubscriere.
“Fotografia”de la ora 17, ora inchiderii oficiale a subscrierilor. Pe transa marilor investitori, la 14,91 lei erau subscrieri cumulate (la preturi egale sau mai mari) cat pentru 66% din actiunile scoase la vanzare, iar la 14,90 lei cat pentru 119%, aproape duble deci. Ce spune asta? Marii investitori au fost fixisti, cei mai multi n-au vrut sa auda de preturi mai mari de 14,9 lei/actiune (la acest pret au fost cereri pentru 5 milioane din cele aproape 10 milioane de actiuni scoase la vanzare). Ce spunea aceeasi imagine pentru micii investitori? Grad de subscriere de 256% si un pret la care intreaga oferta era subscrisa pe transa mica de 15,58 lei/actiune (la preturi egale sau mai mari era acoperita 99% din oferta de actiuni).
Sa vedem cum se miscase fotografia subscrierilor la ora 18,30. Pe transa marilor investitori avem asa: la 14,91 lei subscrieri cumulate de 69% din actiunile oferite iar la 14,90 lei avem 122%. Nu s-au facut deci masiv subscrieri pe ultima suta de metri, desi ultimii intrati in hora au vazut ca risca sa ramana fara actiunile ofertate nu s-au inghesuit sa ridice miza cum s-a intamplat pe transa mica (aici pretul la care se asigura subscrierea integrala a actiunilor urcase la...15,7 lei iar gradul de subsciere la...273%!). Observati deci cate s-au intamplat intre ora inchiderii oficiale a subscrierilor si poza de grup de final (ma rog, aproape final, pana la ora 19 au mai aparut mici modificari iar pana maine nu vom sti exact pretul de alocare pe cele doua transe). Aveti si explicatia ghilimelelor de la subscriere in timp “aproape” real de care vorbesc la inceputul articolului. Oare de ce aceasta diferenta de comportament? Chiar asa de tare sa fi tinut la 1,2, 3 bani in plus pe actiune fondurile care au participat pe transa mare (si care oricum iau actiuni la companiile de utilitati ca sa doarma ani buni pe ele) sau au fost multe subscrieri “decorative” la 14,9 lei? (adica s-au alocat bani care nu erau neaparat destinati cumpararii de actiuni, doar pentru a da un plus la capitolul “imagine” procesului derulat prin bursa-“ia uite cat interes pe Transelectrica”).
In alta ordine de idei se desprind cateva concluzii la finalul SPO-ului Transelectrica
1.Nu ocoliti “categoria musca”
Micii investitori au fost hiper-activi dar nu irationali. Desi suprasubscrierea a fost spectaculoasa (e drept, 4 milioane euro cat era valoarea transei lor nu reprezinta o suma colosala), putini au oferit peste pretul pietei (16,15 lei la inchiderea de marti). A contat enorm faptul ca pe site-ul bursei putea fi urmarita situatia subscrierilor, un veritabil carlig de marketing pentru unii (“ia uite ca nu mai apuc actiuni la 15 lei, sa modific cererea de subscriere repede”). Micii investitori vor da acum plusul de lichiditate generat in urma ofertei, chiar daca multi dintre ei au tinte de profit de 10-15% si vor marca in momentul in care vor avea ocazia. Poate ca o calibrare 85-15% intre cele doua transe ar fi fost mai adecvata, avand in vedere comportamentul pe transa mare (de avut in vedere in cazul unor oferte comparabile?).
2. Transparenta si sindicalizare
Faptul ca subscrierile s-au derulat prin toti intermediarii inregistrati a oferit un plus de accesibilitate iar vizualizarea subscrierilor pe site-ul bursei a generat un supliment de competitie (din pacate, doar pe transa mica).
3. Politica discountului-inevitabila
Cand anul trecut oferta SNP a esuat, multi au facut comparatia cu cea a OMV incheiata in paralel cu succes in Austria. Discountul fusese de 15% in cazul OMV si sub 10% la SNP. Acum sindicatul care a gandit strategia Transelectrica a mers pe un discount mai atractiv (12,5% in momentul lansarii ofertei, pe palierul inferior de pret), contextul international s-a nimerit mai bun dar, in ciuda acestor avantaje, daca pretul actiunilor nu suferea corectii in asteptarea pomenitului discount, poate ca n-am mai fi asistat la suprasubscriere.
sâmbătă, 24 martie 2012
Update oferta Transelectrica. O speculatie usoara, de primavara
Pe termen lung, investitia in Transelectrica vine cu o multime de riscuri la pachet (datorii mari ale companiei, investitii restante, riscul unei majorari de capital care sa dilueze minoritarii, etc). Pe termen scurt insa-cateva luni-cine cumpara in oferta aproape de 15 lei/actiune are ocazia sa vanda la 17-18 lei (cu profit de 15-20% deci) pe fondul unor rezultate previzibil bune dupa primul trimestru (in traditia companiei ultimele trimestre sunt insa cu pierderi) si argumentului intens fluturat “actiunile TEL n-au crescut odata cu bursa in 2012 pentru ca investitorii asteptau oferta statului cu discount”. Una peste alta, o combinatie risc/profit potential ce pare atractiva pentru speculatori. Vedeti mai jos pe ce interval de pret s-a grupat grosul subscrierilor pana acum.
Am subliliat aici riscurile aferente unui pariu pe termen lung pe actiunile Transelectrica. Subscrierea in cadrul ofertei poate aduce insa profit pe termen scurt, pentru investitorii cu profil speculativ, dupa cum arata acum lucrurile. Oferta se va subscrie integral dupa toate aparentele (vineri s-au cumparat 31% din actiunile scoase la vanzare iar procentul de subscriere ajunsese la 47%-pentru incheierea cu succes este nevoie de minim 70%), compania aruncand pe ultima suta de metri in lupta de imagine si un dividend usor marit (1,1 lei brut, 0,92 lei net) fata de asteptarile investitorilor-s-a alocat in acest scop 92% din profitul pe 2011 fata de 85% cat anuntase Guvernul ca va solicita companiilor unde este majoritar. De altfel, o strategie similara a adoptat si Transgaz pe fondul apropierii ofertei sale (aprilie-mai).
In mod previzibil, actiunile Transelectrica vor avea o “presa” buna in lunile ce vin-sa nu uitam ca de succesul ofertei TEL se leaga sperantele reusitei celorlalte vanzari prin bursa pe care le pregateste statul. Brokerii, ziarele de specialitate vor afisa optimism, compania va anunta rezultate foarte bune dupa primul trimestru (asa a facut si in 2011, trimestrele 3 si 4 fiind insa pe minus), se va insista obsesiv ca actiunile n-au crescut in 2012 doar pentru ca investitorii erau focalizati pe discountul la care statul urma sa ofere actiunile (n-a fost cine stie ce in final, doar 12,5%) si ca actiunile ar merita o “prima de lichiditate” dupa majorarea free-float-ului cu 15%. Prin urmare, cine cumpara in intervalul 14,9-15 lei actiune poate face un profit de 15-20% in lunile urmatoare. Asta pentru ca mi-e greu sa cred ca actiunile TEL nu vor reveni macar la 17 lei cu toata campania de imagine de care se vor bucura. Singurul semn de intrebare este cum se vor comporta pietele externe in intervalul asta, bursa din Bucuresti sincronizandu-se cu trendul general. Semnele nu sunt chiar incurajatoare, exista semne de oboseala dupa raliul bursier din primele luni ale anului 2012 dar mai avem totusi ceva vreme pana la clasicul “sell in may and go away”.
Vineri, situatia subscrierilor pe transe de pret arata cam asa:49% grad subscriere pe transa investitorilor mari (sume alocate peste 500.000 lei) si 35,8% pe transa investitorilor mici. Pe transa investitorilor mari, doar 2,8% din intreaga oferta o reprezentau cererile de subscriere peste 15,1 lei, restul de 46% fiind intre 14,9-15,1 lei. Pe transa investitorilor mici, ordinele peste 15,1 lei reprezentau 10,6% iar cele peste 16 lei doar 1% (nimic spectaculos pana aici, pretul la bursa la inchiderea sedintei de vineri a fost de 16 lei), intervalul 14,9-15,1 lei avand 25 din cele 35 de procente subscrise pana la sfarsitul zilei de vineri.
Am subliliat aici riscurile aferente unui pariu pe termen lung pe actiunile Transelectrica. Subscrierea in cadrul ofertei poate aduce insa profit pe termen scurt, pentru investitorii cu profil speculativ, dupa cum arata acum lucrurile. Oferta se va subscrie integral dupa toate aparentele (vineri s-au cumparat 31% din actiunile scoase la vanzare iar procentul de subscriere ajunsese la 47%-pentru incheierea cu succes este nevoie de minim 70%), compania aruncand pe ultima suta de metri in lupta de imagine si un dividend usor marit (1,1 lei brut, 0,92 lei net) fata de asteptarile investitorilor-s-a alocat in acest scop 92% din profitul pe 2011 fata de 85% cat anuntase Guvernul ca va solicita companiilor unde este majoritar. De altfel, o strategie similara a adoptat si Transgaz pe fondul apropierii ofertei sale (aprilie-mai).
In mod previzibil, actiunile Transelectrica vor avea o “presa” buna in lunile ce vin-sa nu uitam ca de succesul ofertei TEL se leaga sperantele reusitei celorlalte vanzari prin bursa pe care le pregateste statul. Brokerii, ziarele de specialitate vor afisa optimism, compania va anunta rezultate foarte bune dupa primul trimestru (asa a facut si in 2011, trimestrele 3 si 4 fiind insa pe minus), se va insista obsesiv ca actiunile n-au crescut in 2012 doar pentru ca investitorii erau focalizati pe discountul la care statul urma sa ofere actiunile (n-a fost cine stie ce in final, doar 12,5%) si ca actiunile ar merita o “prima de lichiditate” dupa majorarea free-float-ului cu 15%. Prin urmare, cine cumpara in intervalul 14,9-15 lei actiune poate face un profit de 15-20% in lunile urmatoare. Asta pentru ca mi-e greu sa cred ca actiunile TEL nu vor reveni macar la 17 lei cu toata campania de imagine de care se vor bucura. Singurul semn de intrebare este cum se vor comporta pietele externe in intervalul asta, bursa din Bucuresti sincronizandu-se cu trendul general. Semnele nu sunt chiar incurajatoare, exista semne de oboseala dupa raliul bursier din primele luni ale anului 2012 dar mai avem totusi ceva vreme pana la clasicul “sell in may and go away”.
Vineri, situatia subscrierilor pe transe de pret arata cam asa:49% grad subscriere pe transa investitorilor mari (sume alocate peste 500.000 lei) si 35,8% pe transa investitorilor mici. Pe transa investitorilor mari, doar 2,8% din intreaga oferta o reprezentau cererile de subscriere peste 15,1 lei, restul de 46% fiind intre 14,9-15,1 lei. Pe transa investitorilor mici, ordinele peste 15,1 lei reprezentau 10,6% iar cele peste 16 lei doar 1% (nimic spectaculos pana aici, pretul la bursa la inchiderea sedintei de vineri a fost de 16 lei), intervalul 14,9-15,1 lei avand 25 din cele 35 de procente subscrise pana la sfarsitul zilei de vineri.
miercuri, 21 martie 2012
Cresterea redeventelor Petrom e salutara, anuntul anticipat al majorarii lor drastice,“ca in statele arabe”, e o prostie
Ce va face o companie cu un castig de aproape un miliard de euro in 2011 anuntata ca se profileaza la orizont o scadere semnificativa a marjei sale de profit, ce dividende va mai da pana in 2014 (nu uitati, statul mai are inca 20% din Petrom)? Si cat de usor isi va mai vinde statul din participatia sa (n-a reusit anul trecut, cand declaratiile la adresa Petrom nu erau razboinice precum in anul electoral 2012) in conditiile in care anuntam cu surle si trambite cresterea spectaculoasa a redeventelor? In loc sa taca si sa faca la momentul potrivit mutarea-surpriza tragand beneficiile care se mai pot trage pana atunci, statul anunta prin gura Presedintelui ca va razbuna usturator unoarea automobilistilor (apropo, decizia nu apartine oare viitorului Guvern, rezultat dupa alegerile din noiembrie?). Cat e miza economica, cat e miza electorala aici?
Evenimentul Zilei are azi un articol bun despre nivelul redeventelor in lume. Nu trebuie repetat insa ca stam prost la capitolul asta, o stim deja. Redevente mici, preturi mari la pompa, marje maxime de profit pentru OMV. Ce a facut toti acesti ani cu profitul sau gras Petromul? L-a transformat cumva in dividende ca sa ia si statul fraierit partea sa (inainte de aparitia Fondului Proprietatea in schema, cota statului era de aproximativ 40% din actiunile SNP, dublu fata de cat are acum)? Rareori. S-a pus pe investitii, a cumparat lanturi de beninarii de la compania-mama, ma rog, l-a ascuns cu pricepere ca sa nu il imparta. Majorarea redeventelor e salutara acum, in ceasul al 12-lea (nu uitati, mai avem rezerve de titei pentru 10-15 ani, in functie de cine le estimeaza). Sigur, pentru OMV ar pica bine si un scenariu de genul “lasam redeventele pe loc sau le cosmetizam doar, inca 9-10 ani, si dupa aia le majoram draconic, sa-i usture pe austrieci”, cand nu vom mai avea pe ce sa le aplicam (a, sa nu uit, e cu atat mai grabnica majorarea redeventelor cu cat Petrom are carne “proaspata”, a gasit gaze in Marea Neagra!).
Nimeni nu contesta, cred, oportunitatea majorarii redeventelor. Surprinde insa tam-tam-ul cu care se anunta asta. E un fel de razboi declarat OMV cu doi ani mai devreme, spunand “la revedere” partii de dividende aferente unui profit gras in 2011 si vanzarii la un pret bun prin bursa a pachetului de 9,84% pe care statul a mai incercat s-o faca anul trecut (cat vom incasa pe respectivele actiuni dupa majorarea efectiva a dividendelor? de ce nu ne grabim sa vindem acum, cand si pietele de capital si-au mai revenit?). Exista beneficii insa in plan electoral. E bine sa plangi pe umarul alegatorului si sa anunti ca ii vei face dreptate. Ca un facut, tot acum in an electoral ne pregatim pentru confiscarea averilor ilicite si de modificarea Constitutiei pentru a subtia la 300 numarul de parlamentari (pana acum ce-au pazit autoritatile?). Sper insa sa nu vedem cum, in buna traditie romaneasca, din frecarea ridichei Petrom se alege praful dupa alegeri. Oricum, politica de crestere a redeventelor o face viitorul Guvern nu Cotroceniul. Altfel, am remarcat ca la capitolul redevente ridicole Presedintele a inclus in declaratia sa recenta titeiul, gazul si..pietrisul. De minerit, nimic?
PS: Un argumetn hilar ieri din gura sefei Petrom, Mariana Gheorghe, in discutia despre majorarea redeventelor:“preturile vor fi afectate corespunzator cu nivelul de fiscalitate". Adica, majorati voi majorati, ca noi vom baga redeventa in pret. OMV-Petrom uita insa ca nu se afla in pozitia de monopol pe piata, chiar daca uneori se intelege cu competitorii sai sa actioneze ca atare (vezi amenda recenta de la Consiliul Concurentei). Adica ce, daca dublam redeventele la titei o sa avem cea mai scumpa benzina din Europa? Asta dupa ce ne pregatim sa liberalizam preturile la gaze ca sa poata vinde OMV gaz romanesc la pretul celui rusesc (sau peste, cine stie, daca majoram redeventa si la gaz?)
Evenimentul Zilei are azi un articol bun despre nivelul redeventelor in lume. Nu trebuie repetat insa ca stam prost la capitolul asta, o stim deja. Redevente mici, preturi mari la pompa, marje maxime de profit pentru OMV. Ce a facut toti acesti ani cu profitul sau gras Petromul? L-a transformat cumva in dividende ca sa ia si statul fraierit partea sa (inainte de aparitia Fondului Proprietatea in schema, cota statului era de aproximativ 40% din actiunile SNP, dublu fata de cat are acum)? Rareori. S-a pus pe investitii, a cumparat lanturi de beninarii de la compania-mama, ma rog, l-a ascuns cu pricepere ca sa nu il imparta. Majorarea redeventelor e salutara acum, in ceasul al 12-lea (nu uitati, mai avem rezerve de titei pentru 10-15 ani, in functie de cine le estimeaza). Sigur, pentru OMV ar pica bine si un scenariu de genul “lasam redeventele pe loc sau le cosmetizam doar, inca 9-10 ani, si dupa aia le majoram draconic, sa-i usture pe austrieci”, cand nu vom mai avea pe ce sa le aplicam (a, sa nu uit, e cu atat mai grabnica majorarea redeventelor cu cat Petrom are carne “proaspata”, a gasit gaze in Marea Neagra!).
Nimeni nu contesta, cred, oportunitatea majorarii redeventelor. Surprinde insa tam-tam-ul cu care se anunta asta. E un fel de razboi declarat OMV cu doi ani mai devreme, spunand “la revedere” partii de dividende aferente unui profit gras in 2011 si vanzarii la un pret bun prin bursa a pachetului de 9,84% pe care statul a mai incercat s-o faca anul trecut (cat vom incasa pe respectivele actiuni dupa majorarea efectiva a dividendelor? de ce nu ne grabim sa vindem acum, cand si pietele de capital si-au mai revenit?). Exista beneficii insa in plan electoral. E bine sa plangi pe umarul alegatorului si sa anunti ca ii vei face dreptate. Ca un facut, tot acum in an electoral ne pregatim pentru confiscarea averilor ilicite si de modificarea Constitutiei pentru a subtia la 300 numarul de parlamentari (pana acum ce-au pazit autoritatile?). Sper insa sa nu vedem cum, in buna traditie romaneasca, din frecarea ridichei Petrom se alege praful dupa alegeri. Oricum, politica de crestere a redeventelor o face viitorul Guvern nu Cotroceniul. Altfel, am remarcat ca la capitolul redevente ridicole Presedintele a inclus in declaratia sa recenta titeiul, gazul si..pietrisul. De minerit, nimic?
PS: Un argumetn hilar ieri din gura sefei Petrom, Mariana Gheorghe, in discutia despre majorarea redeventelor:“preturile vor fi afectate corespunzator cu nivelul de fiscalitate". Adica, majorati voi majorati, ca noi vom baga redeventa in pret. OMV-Petrom uita insa ca nu se afla in pozitia de monopol pe piata, chiar daca uneori se intelege cu competitorii sai sa actioneze ca atare (vezi amenda recenta de la Consiliul Concurentei). Adica ce, daca dublam redeventele la titei o sa avem cea mai scumpa benzina din Europa? Asta dupa ce ne pregatim sa liberalizam preturile la gaze ca sa poata vinde OMV gaz romanesc la pretul celui rusesc (sau peste, cine stie, daca majoram redeventa si la gaz?)
miercuri, 14 martie 2012
Oferta Transelectrica, pro si contra subscriere (mult mai mult contra)
Investitorii au de miercuri ocazia sa cumpere actiuni din pachetul de 15% din Transelectrica scos de autoritati la vanzare. Vor exista doua paliere de pret pentru subscrieri (minim-14,9 lei si maxim-19,2 lei) si doua transe de alocare (investitori de retail si mari investitori-subscrieri peste 500.000 lei). Merita? Pozitia de monopol a societatii e cotrabalansata de datoriile mari, investitiile restante, perspectiva liberalizarii preturilor la energie (preturi mai mari=consum mai mic, in plus ANRE poate fi mai putin generoasa cu Transelectrica in perioada urmatoare pentru a se evita transferarea asupra consumatorilor a costurilor suplimentare de transport).
Aparent, mare oportunitate mare. Pretul minim (14,9 lei) de subscriere este sub cel din IPO-ul din 2006 (16,8 lei-in acel moment, oferta fiind suprasubscrisa de 6 ori!). Intre timp perspectivele s-au schimbat, compania a subperformat, datoriile i-au crescut (mare sensibilitate la fluctuatiile cursului de schimb, datoriile sunt in valuta). Investitiile restante lasa un mare semn de intrebare asupra viitorului ...minoritarilor. In cazul unei majorari de capital risti sa fi diluat de nu te vezi (sumele de care compania ar avea nevoie pentru investitii depaseste capitalizarea bursiera-recent unul dintre operatorii din eolian ameninta cu procese pentru intarzierea conectarii). Cum sta la profit? Transelectrica a dat bine pe 2011 (90,2 milioane lei profit net neauditat) raportat la rezultatele din 2010 (9,55 milioane lei) dar prost in comparatie cu profitul din al doilea trimestru (178 milioane lei). Dupa ce primise o majorare de tarif din partea ANRE compania a inceput anul in forta; din pacate, ultimele doua trimestre au fost pe pierdere. Marja de profit este minuscula (3%) si nu ne putem astepta la un salt spectaculos din perspectiva apropiatei demararii a procesului de liberalizare a preturilor in energie. Majorarea tarifelor va scadea contitatile trasportate; e greu de crezut apoi ca ANRE va aproba pe banda rulanta noi cresteri de tarife de transport de teama ca acestea sa nu se reflecte in facturile consumatorilor ce urmeaza oricum sa se ingreuneze. Un PER (raportul dintre pretul actiunii si profitul pe actiune) de 12 aferent celui mai mic pret de subscriere ar fi atractiv...in conditiile unor piete bull (investitori hiper-optimisti), ceea ce nu este cazul acum. Singurul avantaj al companiei este pozitia sa de monopol, stii cel putin ca n-o sa dea faliment (cum a patit Flamingo, un IPO de succes la vremea sa). Din punctul meu de vedere, singura sansa pentru incheierea cu succes a ofertei (subscriere de minim 70% ) este data de dimensiunea sa redusa (vreo 40 de milioane de euro s-or mai gasi prin buzunarele marilor investitori institutionali). Eu personal nu voi subscrie.
Aparent, mare oportunitate mare. Pretul minim (14,9 lei) de subscriere este sub cel din IPO-ul din 2006 (16,8 lei-in acel moment, oferta fiind suprasubscrisa de 6 ori!). Intre timp perspectivele s-au schimbat, compania a subperformat, datoriile i-au crescut (mare sensibilitate la fluctuatiile cursului de schimb, datoriile sunt in valuta). Investitiile restante lasa un mare semn de intrebare asupra viitorului ...minoritarilor. In cazul unei majorari de capital risti sa fi diluat de nu te vezi (sumele de care compania ar avea nevoie pentru investitii depaseste capitalizarea bursiera-recent unul dintre operatorii din eolian ameninta cu procese pentru intarzierea conectarii). Cum sta la profit? Transelectrica a dat bine pe 2011 (90,2 milioane lei profit net neauditat) raportat la rezultatele din 2010 (9,55 milioane lei) dar prost in comparatie cu profitul din al doilea trimestru (178 milioane lei). Dupa ce primise o majorare de tarif din partea ANRE compania a inceput anul in forta; din pacate, ultimele doua trimestre au fost pe pierdere. Marja de profit este minuscula (3%) si nu ne putem astepta la un salt spectaculos din perspectiva apropiatei demararii a procesului de liberalizare a preturilor in energie. Majorarea tarifelor va scadea contitatile trasportate; e greu de crezut apoi ca ANRE va aproba pe banda rulanta noi cresteri de tarife de transport de teama ca acestea sa nu se reflecte in facturile consumatorilor ce urmeaza oricum sa se ingreuneze. Un PER (raportul dintre pretul actiunii si profitul pe actiune) de 12 aferent celui mai mic pret de subscriere ar fi atractiv...in conditiile unor piete bull (investitori hiper-optimisti), ceea ce nu este cazul acum. Singurul avantaj al companiei este pozitia sa de monopol, stii cel putin ca n-o sa dea faliment (cum a patit Flamingo, un IPO de succes la vremea sa). Din punctul meu de vedere, singura sansa pentru incheierea cu succes a ofertei (subscriere de minim 70% ) este data de dimensiunea sa redusa (vreo 40 de milioane de euro s-or mai gasi prin buzunarele marilor investitori institutionali). Eu personal nu voi subscrie.
sâmbătă, 10 martie 2012
Definitia recesiunii in an electoral? Doua trimestre consecutive de scadere a PIB, avand ca efect...cresterea veniturilor populatiei
De la “crestem salariile doar daca economia ne permite” in ianuarie la “vom creste salariile; economia permite orice” in martie, n-a fost decat un pas. Motivatia juriului: nu avem de-a face cu mita electorala, nuuuu, e doar o impulsionare binevenita a economiei prin stimularea consumului. Ce se trece sub tacere e ca in criza, psihologia consumatorilor e diferita iar cresterile de venituri nu stimuleaza economia ci..economisirea.
Mai putin de 1 miliard de euro ar costa in 2012, impreuna, majorarea veniturilor bugetarilor cu 16% si reducerea CAS pentru angajati cu 5%, dupa calculele ministrului Finantelor. Un fleac, nici nu iese prea ciuruit bugetul, nu?(sub 1% din PIB). Ganditi-va ca sumele alocate investitiilor in acest an erau de peste 6% din PIB, ca programul de privatizari include in cazul in care toate pachetele se vand cam 1,5 miliarde euro-pachete minoritare la Romgaz, Hidroelectrica, Petrom, Transgaz, Transelectrica, aeroportul Otopeni, dar si pachetul majoritar la Oltchim-doar ne-am obisnuit ca banii din privatizari sa fie tocati pentru consum (vezi BCR). Au de unde sa taie sau sa redirectioneze.Ca sa nu mai pomenim de “cresterea disciplinei fiscale”, “scoaterea unei parti a economiei la negru la lumina”, etc. Deci bani pentru 2012 ar fi. Ce facem insa dupa ce trec alegerile?
In 2013 si 2014 Romania are de platit in contul rambursarii imprumutului de la FMI si institutiile europene cate 5 miliarde dolari. Cinci miliarde pe an? De unde o sa luam banii? Pai, de prin rezerva BNR-o parte, si din rostogoliri-alta. Din acest motiv Finantele au inceput sa iasa pe piata americana in cautare de investitori. Chiar daca vom gasi bani suficienti pentru rostogoliri, vestea proasta este ca noile sume vin cu randamente duble. Nu mai platesti dobanda de 3 si ceva la suta FMI-ului, ci de 6 si ceva la suta, poate 7% la dolari. Iar in conditiile unui randament dublu, sarcina datoriei publice creste, va fi tot mai greu sa suportam plata dobanzilor fara sa operam taieri importante de cheltuieli. Din acest motiv, pomenile electorale care se pregatesc acum ne vor iesi pe nas dupa 2013.
Cum, o sa aiba probleme Romania, nu vezi cat de putin datoare e tarisoara asta? Pai, nu e deloc asa, eu zic ca datoria noastra cantareste mai greu decat cea a Germaniei de pilda. Ganditi si voi, care e diferenta intre a avea datorii de 80% din PIB pe care le achiti la dobanzi sub 3% si a avea 40% din PIB datorie publica dar la dobanzi de peste 6%? Puneti la socoteala si veniturile: peste 40% din PIB in Germania, sub 35% in Romania. Ca sa nu mai pomenesc de productivitatea muncii si de coruptie, da? Iar datoria noastra tot creste, an de an.
Cresterea veniturilor e binevenita, impulsionam economia dand apa la moara consumului? Da-da, si marmota facea coada la hipermarket, nu? Uitati-va ce s-a intamplat in ultimii ani: restantele la banci cresc , la fel insa depozitele populatiei. Sentimentul de incertitudine, teama pierderii locului de munca nu sunt cel mai bun stimulent pentru a-ti cheltui suta de lei pe care autoritatile ti-o dau in plus. Stiu, pentru Guvern e comod sa-si imagineze ca va recupera 24% din majorarile salariale din TVA. Eu zic va recupera cel mult impozitul de 16% pe dobanda, asta daca bugetarii nu aleg varianta depozitului la termen intre rufele din sifonier. Cresterea de salarii s-ar fi dus in consum in conditiile unei lungi perioade de crestere economica, de apetit pentru noi achizitii pe fondul unui grad redus de indatorare. Cand lefegii sunt deja datori-vanduti ce sa mai speri? A, da, poate sa speri ca isi vor achita cu banii in plus niscaiva restante la banci, ca tot ii ameninta dl Ghetea, seful ARB, ca or fac puscarie, or li se iau bunurile daca sunt rai platnici (eu stiam ca nu exista inchisoare a datornicilor pentru cei care au de rambursat sume restante privatilor si ca mai mult de o treime din venituri nu risti sa pierzi daca n-ai bunuri executabile, dar poate ca dl Ghetea are informatii noi, poate face lobby la Guvern in acest sens, cine stie?).
In final, nu pot decat sa ma mir ca recesiunea in care ne pregatim sa intram a fost anuntata de..ministrul Dragoi. Pai, parca presedintele Basescu era responsabil cu anuntarea datelor macroeconomice inainte ca Statistica sa iasa cu respectivul comunicat de presa. Alo, alo, Cotroceniul, dormi? Sau poate ca asta e valabil doar in cazul vestilor bune si injectiilor de optimism?
Mai putin de 1 miliard de euro ar costa in 2012, impreuna, majorarea veniturilor bugetarilor cu 16% si reducerea CAS pentru angajati cu 5%, dupa calculele ministrului Finantelor. Un fleac, nici nu iese prea ciuruit bugetul, nu?(sub 1% din PIB). Ganditi-va ca sumele alocate investitiilor in acest an erau de peste 6% din PIB, ca programul de privatizari include in cazul in care toate pachetele se vand cam 1,5 miliarde euro-pachete minoritare la Romgaz, Hidroelectrica, Petrom, Transgaz, Transelectrica, aeroportul Otopeni, dar si pachetul majoritar la Oltchim-doar ne-am obisnuit ca banii din privatizari sa fie tocati pentru consum (vezi BCR). Au de unde sa taie sau sa redirectioneze.Ca sa nu mai pomenim de “cresterea disciplinei fiscale”, “scoaterea unei parti a economiei la negru la lumina”, etc. Deci bani pentru 2012 ar fi. Ce facem insa dupa ce trec alegerile?
In 2013 si 2014 Romania are de platit in contul rambursarii imprumutului de la FMI si institutiile europene cate 5 miliarde dolari. Cinci miliarde pe an? De unde o sa luam banii? Pai, de prin rezerva BNR-o parte, si din rostogoliri-alta. Din acest motiv Finantele au inceput sa iasa pe piata americana in cautare de investitori. Chiar daca vom gasi bani suficienti pentru rostogoliri, vestea proasta este ca noile sume vin cu randamente duble. Nu mai platesti dobanda de 3 si ceva la suta FMI-ului, ci de 6 si ceva la suta, poate 7% la dolari. Iar in conditiile unui randament dublu, sarcina datoriei publice creste, va fi tot mai greu sa suportam plata dobanzilor fara sa operam taieri importante de cheltuieli. Din acest motiv, pomenile electorale care se pregatesc acum ne vor iesi pe nas dupa 2013.
Cum, o sa aiba probleme Romania, nu vezi cat de putin datoare e tarisoara asta? Pai, nu e deloc asa, eu zic ca datoria noastra cantareste mai greu decat cea a Germaniei de pilda. Ganditi si voi, care e diferenta intre a avea datorii de 80% din PIB pe care le achiti la dobanzi sub 3% si a avea 40% din PIB datorie publica dar la dobanzi de peste 6%? Puneti la socoteala si veniturile: peste 40% din PIB in Germania, sub 35% in Romania. Ca sa nu mai pomenesc de productivitatea muncii si de coruptie, da? Iar datoria noastra tot creste, an de an.
Cresterea veniturilor e binevenita, impulsionam economia dand apa la moara consumului? Da-da, si marmota facea coada la hipermarket, nu? Uitati-va ce s-a intamplat in ultimii ani: restantele la banci cresc , la fel insa depozitele populatiei. Sentimentul de incertitudine, teama pierderii locului de munca nu sunt cel mai bun stimulent pentru a-ti cheltui suta de lei pe care autoritatile ti-o dau in plus. Stiu, pentru Guvern e comod sa-si imagineze ca va recupera 24% din majorarile salariale din TVA. Eu zic va recupera cel mult impozitul de 16% pe dobanda, asta daca bugetarii nu aleg varianta depozitului la termen intre rufele din sifonier. Cresterea de salarii s-ar fi dus in consum in conditiile unei lungi perioade de crestere economica, de apetit pentru noi achizitii pe fondul unui grad redus de indatorare. Cand lefegii sunt deja datori-vanduti ce sa mai speri? A, da, poate sa speri ca isi vor achita cu banii in plus niscaiva restante la banci, ca tot ii ameninta dl Ghetea, seful ARB, ca or fac puscarie, or li se iau bunurile daca sunt rai platnici (eu stiam ca nu exista inchisoare a datornicilor pentru cei care au de rambursat sume restante privatilor si ca mai mult de o treime din venituri nu risti sa pierzi daca n-ai bunuri executabile, dar poate ca dl Ghetea are informatii noi, poate face lobby la Guvern in acest sens, cine stie?).
In final, nu pot decat sa ma mir ca recesiunea in care ne pregatim sa intram a fost anuntata de..ministrul Dragoi. Pai, parca presedintele Basescu era responsabil cu anuntarea datelor macroeconomice inainte ca Statistica sa iasa cu respectivul comunicat de presa. Alo, alo, Cotroceniul, dormi? Sau poate ca asta e valabil doar in cazul vestilor bune si injectiilor de optimism?
vineri, 9 martie 2012
Majorarea salariilor bugetarilor: de ce atata graba?
Aproape exclusa in ianuarie, foarte putin probabila in februarie dar iminenta in martie, majorarea salariilor bugetariilor are si o motivatie strategica: consumarea efectului injectiei de imagine dupa schimbarea Premierului (potrivit Evz care citeaza sondaje CSOP, cota de incredere in MRU a scazut de la 29 la 20% intre ultimele 2 citiri). Refacerea veniturilor bugetarilor (sau reducerea CAS) devine o masura normala in succesiunea etapelor de recuperare a capitalului politic de catre PDL (1-coafarea imaginii, 2-cumpararea electoratului, 3-compromiterea adversarilor, 4-“cosmetizarea” rezultatelor votului).
Prin ianuarie, Boc insista plat ca orice majorare a salariilor bugetarilor in directia recuperarii taierilor operate anterior va tine cont de situatia economica, fiind dependenta de eventuala crestere a PIB. Am avut intre timp un februarie crancen, cu efecte neplacute asupra economiei, cursa de atragere a fondurilor europene a inceput cu o piedica (POSDRU), economia are mari sanse sa reintre in recesiune dupa scaderea din ultimul trimestru al anului, exporturile si agricultura nu vor mai repeta performantele din 2011 dar cresterea salariilor a fost repusa brusc pe tapet, cu deadline in preajma alegerilor locale. De ce?
Urmariti sondajele privind increderea in Guvern si Premier, gradul de satisfactie al populatiei in activitatea lor. Dupa un salt brusc odata cu schimbarea in bloc a Guvernului Boc, injectia de imagine incepe sa-si piara efectele. Conform unui sondaj CSOP citat de Evenimentul Zilei, increderea in Premier a pierdut 9 procente intre ultimele 2 citiri. Dupa socul eliminarii lui Boc & Co, chiar si imaginea Guvernului se imbunatatise teomprar (citez din Evz: “in termeni de performanţă, Guvernul Ungureanu se bucură de o cotă mai ridicată decât cea a predecesorului său: 20% au o părere bună/foarte bună, 28% - nici bună, nici proastă şi 39% - proastă/foarte proastă. Sondajul anterior realizat de CSOP releva un nivel de satisfacţie mai ridicat: 38%. Ma rog, stilul Evz ramane triumfalist, dar cifrele si mai ales trendurile sunt cele care sunt). In concluzie, efectul de erodare pare sa se fi reluat rapid iar partidele din coalitia de guvernare trebuie sa reinventeze ceva. Intr-o succesiune normala a masurilor ce pot fi luate pentru recuperarea distantei fata de Opozitie in intentiile de vot, din palarie a fost scoasa repede cresterea de venituri (mai intai sub forma taierilor otova de CAS pentru angajati, apoi sub forma cresterilor de venituri doar pentru angajatii bugetari). Daca anuntul respectiv era amanat iar cota de popularitate a Guvernului scadea si mai mult, efectele sale puteau fi diminuate. Dovada ca Presedintele a iesit peste capul Guvernului si a dat inca o data linia.
Ce va urma? Bineinteles, un program ambitios de anvelopare a blocurilor care sa se prelungeasca pana in alegerile din toamna. Apoi, un la fel de ambitios program de compromitere a membrilor marcanti din Opozitie-pentru eficacitate maxima, nu mai devreme de 1 luna de la votul din noiembrie (va imaginati cat s-ar fi diluat efectul emotional asupra electoratului a intalnirii Geoana-Vantu daca respectiva intrevedere s-ar fi produs cu 3 luni inainte de alegerile din 2009?). In functie de dezastrul din sondaje, am putea asista si la o incercare de cosmetizare a rezultatului votului (dupa caz-redesenarea circumscriptiilor, mobilizare “exemplara”in strainatate, etc).
Prin ianuarie, Boc insista plat ca orice majorare a salariilor bugetarilor in directia recuperarii taierilor operate anterior va tine cont de situatia economica, fiind dependenta de eventuala crestere a PIB. Am avut intre timp un februarie crancen, cu efecte neplacute asupra economiei, cursa de atragere a fondurilor europene a inceput cu o piedica (POSDRU), economia are mari sanse sa reintre in recesiune dupa scaderea din ultimul trimestru al anului, exporturile si agricultura nu vor mai repeta performantele din 2011 dar cresterea salariilor a fost repusa brusc pe tapet, cu deadline in preajma alegerilor locale. De ce?
Urmariti sondajele privind increderea in Guvern si Premier, gradul de satisfactie al populatiei in activitatea lor. Dupa un salt brusc odata cu schimbarea in bloc a Guvernului Boc, injectia de imagine incepe sa-si piara efectele. Conform unui sondaj CSOP citat de Evenimentul Zilei, increderea in Premier a pierdut 9 procente intre ultimele 2 citiri. Dupa socul eliminarii lui Boc & Co, chiar si imaginea Guvernului se imbunatatise teomprar (citez din Evz: “in termeni de performanţă, Guvernul Ungureanu se bucură de o cotă mai ridicată decât cea a predecesorului său: 20% au o părere bună/foarte bună, 28% - nici bună, nici proastă şi 39% - proastă/foarte proastă. Sondajul anterior realizat de CSOP releva un nivel de satisfacţie mai ridicat: 38%. Ma rog, stilul Evz ramane triumfalist, dar cifrele si mai ales trendurile sunt cele care sunt). In concluzie, efectul de erodare pare sa se fi reluat rapid iar partidele din coalitia de guvernare trebuie sa reinventeze ceva. Intr-o succesiune normala a masurilor ce pot fi luate pentru recuperarea distantei fata de Opozitie in intentiile de vot, din palarie a fost scoasa repede cresterea de venituri (mai intai sub forma taierilor otova de CAS pentru angajati, apoi sub forma cresterilor de venituri doar pentru angajatii bugetari). Daca anuntul respectiv era amanat iar cota de popularitate a Guvernului scadea si mai mult, efectele sale puteau fi diminuate. Dovada ca Presedintele a iesit peste capul Guvernului si a dat inca o data linia.
Ce va urma? Bineinteles, un program ambitios de anvelopare a blocurilor care sa se prelungeasca pana in alegerile din toamna. Apoi, un la fel de ambitios program de compromitere a membrilor marcanti din Opozitie-pentru eficacitate maxima, nu mai devreme de 1 luna de la votul din noiembrie (va imaginati cat s-ar fi diluat efectul emotional asupra electoratului a intalnirii Geoana-Vantu daca respectiva intrevedere s-ar fi produs cu 3 luni inainte de alegerile din 2009?). In functie de dezastrul din sondaje, am putea asista si la o incercare de cosmetizare a rezultatului votului (dupa caz-redesenarea circumscriptiilor, mobilizare “exemplara”in strainatate, etc).
marți, 6 martie 2012
Esti tinichigiu, strungar sau poate coafeza? E timpul sa investesti in arta!
Ati vazut reclamele simpatice de la TV in care depozitele bancare, investitia la bursa ori plasamentul retrograd in aur sunt umilite de investitiile de viitor din arta? Nici nu e de mirare de vreme ce indicele lansat de casa de licitatii Artmark (Art Consacrat) in ianuarie 2010 aproape si-a triplat valoarea. Nu stiu altii cum sunt, dar eu in fata unor astfel de procente simt furnincaturi placute in portofel. Pai in rimul asta, daca dorm linistit 10 ani cu tablourile sub cap poate imi iau si insula, cu vedere la blonde topless, nu? Singura problema pare a fi insa metodologia de calcul: cei 100 de pictori romani inclusi in indice au ponderi egale, fie ca se numesc Grigorescu sau Luchian, fie Strambulescu sau Miracovici. E ca si cum in indicicele BET-C, Petrom si BRD ar cantari la fel de mult ca Romcarbon Buzau ori Amonil Slobozia.
Care e problema? Imaginati-va anii de gratie 2006-2007 la BVB, cand multe companii minuscule au fost descoperite “miraculos” de investitori iar cotatiile s-au multiplicat fulgerator. Cum ar fi fost ca vedetele consacrate ale bursei (din perspectiva capitalizarii si lichiditatii) sa aibe aceeasi pondere ca piticii atomici care faceau valuri brusc? Am fi avut o bursa cu indici care explodau realmente, cu cresteri astronomice. Fiind putin lichide, companiile de buzunar erau urcate la cer de speculatori, cresteri de cateva zeci de procente pe zi nefiind neobisnuite. Cum s-au ridicat asa s-au si prabusit insa odata cu venirea crizei, multe dintre vedetele bursei din acele vremuri tranzactionandu-se in prezent la mai putin de 10% din valoarea din urma cu 4 ani.
Ei bine, sa ne intoarcem la oile si carul nostru cu boi. Ce i-a impiedicat pe parintii indicelui Art Consacrat care se lauda ca au monitorizat tranzactiile de arta din perioada 1995-2010 sa insumeze valoarea lor si sa acorde ponderi in indice celor 100 de artisti plastici selectati, in functie de cota lor individuala in aceste tranzactii?. De exemplu, presupunand tranzactii cu lucrarile celor 100 in ultimii 15 ani in valoare de 50 milioane euro iar picturile lui Luchian insumand tranzactii de 2,5 milioane euro, ponderea sa in indice ar fi trebuit fixata la 5%. Poate 20% pentru Grigorescu, 10% pentru Aman si doar cateva fractiuni de procent pentru artistii din coada listei notorietatii. Presupun insa ca in acest caz evolutia indicelui n-ar mai fi fost la fel de spectaculoasa iar carligul de marketing din reclamele de promovare a investitiei in arta ar fi fost muuult mai enemic. Oricum, nu inteleg foarte bine nici folosirea posturilor TV generaliste pentru popularizarea investitiilor in arta. E o piata pentru cunoscatori, mai putin lichida, care s-ar potrivi poate pe publicatii de nisa si canale de business mai selective. Dar ce stiu eu ce vehicole de investitii se pregatesc pentru facilitarea accesului publicului larg la binefacerile artei?
Altfel, ce se intampla in acest moment pe piata artei seamana cu 2007 la bursa. Valva privind randamentele, artisti mai putin lichizi popularizati inteligent si aprecieri generoase ale cotatiilor, fonduri de investitii aparute in peisaj si, inevitabil, apropierea momentului dezinvestirii de catre cunoscatori pe seama neofitilor intrati mai tarziu in schema de imbogatire rapida (indicele Art Consacrat a crescut de la 1000 de puncte in 1 ianuarie 2010 la 2800 de puncte in prezent).
PS: Postarea mea a generat un drept la replica din partea Artmark. Il atasez mai jos:
Rationamentul dumneavoastra, probabil just pentru piata de capital, nu gaseste insa aceeasi aplicatie in piata de arta, cele doua piete, chiar daca ambele publice, transparente si reglementate, diferind in mai multe puncte de vedere. Astfel, in piata de arta, cel mai mult s-au apreciat in ultimii ani, de modernizare si deschidere a pietei, artistii cei mai cunoscuti, iar nu artistii de patrimoniu de colectionar mai putin cunoscuti; ecart ce probabil va continua sa sporeasca pe masura maturizarii pietei. Prin maturizarea pietei intelegem in primul rand cresterea constanta a numarului de cumparatori, urmare a deschiderii cat mai multora dintre romanii cu resurse catre valorile culturale traditionale. Daca acum cativa ani niciun artist roman de patrimoniu nu fusese tranzactionat la mai mult de cateva zeci de mii de euro (ne amintim inceputul anilor 2000 cand pretul mediu in licitatie al unui Grigorescu era 10 mii de USD), preturile au crescut cel mai pronuntat la artistii de patrimoniu mai cunoscuti, "artistii de muzeu". Fenomenul este similar celui petrecut in strainatate, unde intre un mare maestru italian sau flamand si un mic maestru italian sau flamand provenind dintr-aceeasi perioada, diferentele au ajuns de la mii de euro la milioane de euro.
Ponderarea indicelui in sensul indicat de dumneavoastra ar putea fi obiectivizanta intr-alte piete, dar nu intr-o piata unde evolutiile se bizuie pe notorietatea producatorului, pe masura in care valoarea lui subiectiva este mai larg impartasita de consumatori. Daca am urma logica dumneavoastra, cel mai probabil am obtine o apreciere si mai spectaculoasa a indicelui, caci s-ar multiplica influenta cresterii mai curajoase a artistilor cei mai cunoscuti.
Un alt motiv pentru care atare ponderare este improprie unui indice de piata de arta este lichiditatea diferita a artistilor la care va referiti. In piata de arta artistii au “free-float-uri” dintre cele mai variate, nu doar pentru ca artistii au produs cantitati dramatic diferite, dar si pentru ca unora productia artistica le este aproape exclusiv inchisa in institutii muzeale. In piata de arta iesirea la vanzare a unui tablou de Aman ori de Andreescu este un adevarat eveniment. Cata vreme din productia artistica a altor artisti, mai prolifici ori mai putin muzeali, sunt tranzactionate anual sute de tablouri. Aceasta nu face din Aman ori Andreescu artisti mai putin dezirabili, ci din contra, specific al pietei de arta, raritatea lor duce la cresterea valorii.
Indicele Art-Consacrat este, asa cum o precizati in subtitlu, un indice de colectionar - "un indice al colectionarilor conservatori" - indicativ pentru evolutia randamentului operelor celor mai cunoscuti pictori romani. Artistii Strambulescu si Miracovici, la care va referiti cu mult umor, fiind in fapt artisti celebri si cat se poate de prezenti prin toate muzeele noastre de arta. De altminteri toti pictorii din compunerea indicelui Art-Consacrat sunt celebri si cel mai frecvent intalniti in colectiile cu traditie, tranzactionandu-se la preturi a caror crestere se vede cu ochiul liber - sigur, de catre cei care se intereseaza de achizitia de arta si in general de optiuni noi.
Valeriu Sangeorzan, director PR, Institutul Artmark de Management al Artei.
Care e problema? Imaginati-va anii de gratie 2006-2007 la BVB, cand multe companii minuscule au fost descoperite “miraculos” de investitori iar cotatiile s-au multiplicat fulgerator. Cum ar fi fost ca vedetele consacrate ale bursei (din perspectiva capitalizarii si lichiditatii) sa aibe aceeasi pondere ca piticii atomici care faceau valuri brusc? Am fi avut o bursa cu indici care explodau realmente, cu cresteri astronomice. Fiind putin lichide, companiile de buzunar erau urcate la cer de speculatori, cresteri de cateva zeci de procente pe zi nefiind neobisnuite. Cum s-au ridicat asa s-au si prabusit insa odata cu venirea crizei, multe dintre vedetele bursei din acele vremuri tranzactionandu-se in prezent la mai putin de 10% din valoarea din urma cu 4 ani.
Ei bine, sa ne intoarcem la oile si carul nostru cu boi. Ce i-a impiedicat pe parintii indicelui Art Consacrat care se lauda ca au monitorizat tranzactiile de arta din perioada 1995-2010 sa insumeze valoarea lor si sa acorde ponderi in indice celor 100 de artisti plastici selectati, in functie de cota lor individuala in aceste tranzactii?. De exemplu, presupunand tranzactii cu lucrarile celor 100 in ultimii 15 ani in valoare de 50 milioane euro iar picturile lui Luchian insumand tranzactii de 2,5 milioane euro, ponderea sa in indice ar fi trebuit fixata la 5%. Poate 20% pentru Grigorescu, 10% pentru Aman si doar cateva fractiuni de procent pentru artistii din coada listei notorietatii. Presupun insa ca in acest caz evolutia indicelui n-ar mai fi fost la fel de spectaculoasa iar carligul de marketing din reclamele de promovare a investitiei in arta ar fi fost muuult mai enemic. Oricum, nu inteleg foarte bine nici folosirea posturilor TV generaliste pentru popularizarea investitiilor in arta. E o piata pentru cunoscatori, mai putin lichida, care s-ar potrivi poate pe publicatii de nisa si canale de business mai selective. Dar ce stiu eu ce vehicole de investitii se pregatesc pentru facilitarea accesului publicului larg la binefacerile artei?
Altfel, ce se intampla in acest moment pe piata artei seamana cu 2007 la bursa. Valva privind randamentele, artisti mai putin lichizi popularizati inteligent si aprecieri generoase ale cotatiilor, fonduri de investitii aparute in peisaj si, inevitabil, apropierea momentului dezinvestirii de catre cunoscatori pe seama neofitilor intrati mai tarziu in schema de imbogatire rapida (indicele Art Consacrat a crescut de la 1000 de puncte in 1 ianuarie 2010 la 2800 de puncte in prezent).
PS: Postarea mea a generat un drept la replica din partea Artmark. Il atasez mai jos:
Rationamentul dumneavoastra, probabil just pentru piata de capital, nu gaseste insa aceeasi aplicatie in piata de arta, cele doua piete, chiar daca ambele publice, transparente si reglementate, diferind in mai multe puncte de vedere. Astfel, in piata de arta, cel mai mult s-au apreciat in ultimii ani, de modernizare si deschidere a pietei, artistii cei mai cunoscuti, iar nu artistii de patrimoniu de colectionar mai putin cunoscuti; ecart ce probabil va continua sa sporeasca pe masura maturizarii pietei. Prin maturizarea pietei intelegem in primul rand cresterea constanta a numarului de cumparatori, urmare a deschiderii cat mai multora dintre romanii cu resurse catre valorile culturale traditionale. Daca acum cativa ani niciun artist roman de patrimoniu nu fusese tranzactionat la mai mult de cateva zeci de mii de euro (ne amintim inceputul anilor 2000 cand pretul mediu in licitatie al unui Grigorescu era 10 mii de USD), preturile au crescut cel mai pronuntat la artistii de patrimoniu mai cunoscuti, "artistii de muzeu". Fenomenul este similar celui petrecut in strainatate, unde intre un mare maestru italian sau flamand si un mic maestru italian sau flamand provenind dintr-aceeasi perioada, diferentele au ajuns de la mii de euro la milioane de euro.
Ponderarea indicelui in sensul indicat de dumneavoastra ar putea fi obiectivizanta intr-alte piete, dar nu intr-o piata unde evolutiile se bizuie pe notorietatea producatorului, pe masura in care valoarea lui subiectiva este mai larg impartasita de consumatori. Daca am urma logica dumneavoastra, cel mai probabil am obtine o apreciere si mai spectaculoasa a indicelui, caci s-ar multiplica influenta cresterii mai curajoase a artistilor cei mai cunoscuti.
Un alt motiv pentru care atare ponderare este improprie unui indice de piata de arta este lichiditatea diferita a artistilor la care va referiti. In piata de arta artistii au “free-float-uri” dintre cele mai variate, nu doar pentru ca artistii au produs cantitati dramatic diferite, dar si pentru ca unora productia artistica le este aproape exclusiv inchisa in institutii muzeale. In piata de arta iesirea la vanzare a unui tablou de Aman ori de Andreescu este un adevarat eveniment. Cata vreme din productia artistica a altor artisti, mai prolifici ori mai putin muzeali, sunt tranzactionate anual sute de tablouri. Aceasta nu face din Aman ori Andreescu artisti mai putin dezirabili, ci din contra, specific al pietei de arta, raritatea lor duce la cresterea valorii.
Indicele Art-Consacrat este, asa cum o precizati in subtitlu, un indice de colectionar - "un indice al colectionarilor conservatori" - indicativ pentru evolutia randamentului operelor celor mai cunoscuti pictori romani. Artistii Strambulescu si Miracovici, la care va referiti cu mult umor, fiind in fapt artisti celebri si cat se poate de prezenti prin toate muzeele noastre de arta. De altminteri toti pictorii din compunerea indicelui Art-Consacrat sunt celebri si cel mai frecvent intalniti in colectiile cu traditie, tranzactionandu-se la preturi a caror crestere se vede cu ochiul liber - sigur, de catre cei care se intereseaza de achizitia de arta si in general de optiuni noi.
Valeriu Sangeorzan, director PR, Institutul Artmark de Management al Artei.
miercuri, 29 februarie 2012
Noua bula imobiliara: hectarul agricol din Tandarei e mult subevaluat in comparatie cu cel din Monaco, bai tata!
Piata pare inundata de analize comparative ale pretului terenului agricol, cu meseje subliminale: vor ajunge si hectarele noastre la pretul celor din Austria, Germania, Olanda, sau macar in apropiere. Nimeni nu insista insa asupra comparatiilor privind suprafetele de teren agricole disponibile, densitatii populatiei, veniturilor medii, infrastructurii (or lipsi sistemele de irigatii si in Austria?), etc ceea ce ma duce cu gandul la baietii destepti care au compactat suprafete relativ mari si asteapta nerabdatori cumparatorii.
Citez din ZF, dintr-un articol ce relata despre marii investitori in terenuri agricole din Romania. Sigur, parerile super-optimiste sunt puse in gura unor “experti” ("Fondurile de investiţii sunt interesate de terenurile agricole din România pentru că terenul este ieftin, chiar şi de zece ori mai ieftin decât în Olanda, spre exemplu. După intrarea în Uniunea Europeană preţurile din România au început să se apropie de cele din Vest, acest lucru se vede şi pe piaţa construcţiilor, iar investitorii speculează această diferenţă de preţ. Bineînteles că preţurile din România nu vor ajunge la nivelul celor din Vest, dar un fond de investiţii poate câştiga şi de câ teva ori suma investită în numai câţiva ani", explică analistul economic Aurelian Dochia).
De ce oare scoate se face comparatia tocmai cu Olanda? E simplu, vedeti in acelasi articol un top al pretului la hectarul de teren agricol. Pe locul intai, Olanda, cu 47.000 euro, pe doi Danemarca cu 25.000 euro, trei Spania cu 10.400 euro, urmeaza Suedia cu 3.700, Cehia cu 2250 euro, pam-pam-Romania cu 2000 euro (sursa Eurostat, date la nivelul anului 2009) si...mai vine cineva dupa Romania? Ei bine, da: Slovacia cu 1250 euro si Lituania cu 900. Domnu’ Dochia, n-ar fi mai bine ca in loc sa cumparam teren in Romania asteptand cultivatorii de lalele sa-l revindem la pret inzecit, nu luam mai bine in Lituania si facem o afacere mai buna?
Ma intreb, nu dau cu parul: oare cat teren agricol neinundat sau neinundabil o fi in Olanda? Din statistica lipseste si Germania , o alta zona cu mare densitate demografica. Si ce diferenta exista intre puterea de cumparare a unui danez si cea a unui taran cu 3 pogoane din Tandarei? Si in Spania or lipsi sistemele de irigatii? Am dat exemplul cu Ziarul Financiar pentru ca publicatia in cauza pare cuprinsa de zel in ultima perioada vorbindu-ne de astfel de comparatii, despre cat de mult au castigat cei care au investit in teren agricol (intrebarea e cand au cumparat? nu cat au castigat?) si ce suprafete mari au deja strainii aici (la ce pret au cumparat?).
Nu inseamna ca investitia in teren e proasta, dar nici sa speri in cai verzi pe hectarul arabil nu e bine. In plus, cine vrea sa cumpare teren agricol o sa aibe din plin ocazia dupa ce intra in vigoare impozitul pe suprafetele nelucrate (poate chiar asta se anticipeaza, supraoferta apropiata? se teme cineva ca se strica pretul? Ma rog, stiu ca exista destui afaceristi locali care asteapta cu suprafetele gata compactate investitorul miraculos care sa le ofere un exit cu 1000% profit).
Pot sa va dau un exemplu din perspectiva randamentului. O cunostiinta are 7 ha teren agricol in Calarasi, proprietate mostenita, teren agricol bun. Anul trecut, a primit din arenda 2800 lei (din care a dat inapoi 300 impozit pe teren). Profit net putin sub 600 euro. Daca ar cumpara acum terenul la pretul din ...2009, ar da pe el 14.000 euro (7 x 2.000) adica randament de 4% din investitie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte (in conditiile unui an agricol exceptional insa in 2011!)
Citez din ZF, dintr-un articol ce relata despre marii investitori in terenuri agricole din Romania. Sigur, parerile super-optimiste sunt puse in gura unor “experti” ("Fondurile de investiţii sunt interesate de terenurile agricole din România pentru că terenul este ieftin, chiar şi de zece ori mai ieftin decât în Olanda, spre exemplu. După intrarea în Uniunea Europeană preţurile din România au început să se apropie de cele din Vest, acest lucru se vede şi pe piaţa construcţiilor, iar investitorii speculează această diferenţă de preţ. Bineînteles că preţurile din România nu vor ajunge la nivelul celor din Vest, dar un fond de investiţii poate câştiga şi de câ teva ori suma investită în numai câţiva ani", explică analistul economic Aurelian Dochia).
De ce oare scoate se face comparatia tocmai cu Olanda? E simplu, vedeti in acelasi articol un top al pretului la hectarul de teren agricol. Pe locul intai, Olanda, cu 47.000 euro, pe doi Danemarca cu 25.000 euro, trei Spania cu 10.400 euro, urmeaza Suedia cu 3.700, Cehia cu 2250 euro, pam-pam-Romania cu 2000 euro (sursa Eurostat, date la nivelul anului 2009) si...mai vine cineva dupa Romania? Ei bine, da: Slovacia cu 1250 euro si Lituania cu 900. Domnu’ Dochia, n-ar fi mai bine ca in loc sa cumparam teren in Romania asteptand cultivatorii de lalele sa-l revindem la pret inzecit, nu luam mai bine in Lituania si facem o afacere mai buna?
Ma intreb, nu dau cu parul: oare cat teren agricol neinundat sau neinundabil o fi in Olanda? Din statistica lipseste si Germania , o alta zona cu mare densitate demografica. Si ce diferenta exista intre puterea de cumparare a unui danez si cea a unui taran cu 3 pogoane din Tandarei? Si in Spania or lipsi sistemele de irigatii? Am dat exemplul cu Ziarul Financiar pentru ca publicatia in cauza pare cuprinsa de zel in ultima perioada vorbindu-ne de astfel de comparatii, despre cat de mult au castigat cei care au investit in teren agricol (intrebarea e cand au cumparat? nu cat au castigat?) si ce suprafete mari au deja strainii aici (la ce pret au cumparat?).
Nu inseamna ca investitia in teren e proasta, dar nici sa speri in cai verzi pe hectarul arabil nu e bine. In plus, cine vrea sa cumpare teren agricol o sa aibe din plin ocazia dupa ce intra in vigoare impozitul pe suprafetele nelucrate (poate chiar asta se anticipeaza, supraoferta apropiata? se teme cineva ca se strica pretul? Ma rog, stiu ca exista destui afaceristi locali care asteapta cu suprafetele gata compactate investitorul miraculos care sa le ofere un exit cu 1000% profit).
Pot sa va dau un exemplu din perspectiva randamentului. O cunostiinta are 7 ha teren agricol in Calarasi, proprietate mostenita, teren agricol bun. Anul trecut, a primit din arenda 2800 lei (din care a dat inapoi 300 impozit pe teren). Profit net putin sub 600 euro. Daca ar cumpara acum terenul la pretul din ...2009, ar da pe el 14.000 euro (7 x 2.000) adica randament de 4% din investitie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte (in conditiile unui an agricol exceptional insa in 2011!)
luni, 27 februarie 2012
Intre Lucian Boia (“la ce bun sa studiezi istoria?”) si Andrei Plesu (“mare om, mare caracter”)
Am fost duminica 26 februarie la o conferinta sustinuta de Lucian Boia la Teatrul National despre elitele intelectuale ale anilor ’30, optiunile lor politice, etc. Conferinta a fost interesanta, mai tentanta a fost insa sesiunea de intrebari si raspunsuri. M-a surprins la un moment dat parerea istoricului “la ce bun sa studiezi istoria?”. “Credem ca putem prelua modele, ca putem intui evenimente viitoare doar studiindu-le pe cele trecute. Eu zic ca este fals. Contextul initial nu poate fi reprodus oricum, alte personaje, alte mentalitati, alte situatii”. E si parerea mea, dar nu m-as fi asteptat la asa ceva chiar de la un istoric, pe care ma asteptam sa-l vad aparand utilitatea jobului sau, poate chiar agresiv. Lucian Boia m-a mai surprins placut si printr-o lipsa totala de emfaza, printr-o modestie bine dozata (exista si varianta ostentatativa, una dintre deghizarile vanitatii), printr-un echilibru remarcabil. Cand l-am rugat sa faca o pararela intre perioada de acum si cea interbelica din perspectiva amplitudinii coruptiei, a modului de perceptie a fenomenului in societate si a reflectarii sale in mass-media, mi-a raspuns franc “da’ ce credeti ca eu le stiu pe toate?”, dupa care a avut amabilitatea sa schiteze totusi cateva tuse. Nu in ultimul rand, remarc umorul de calitate, modul amuzat in care a respins toate tentativele de periere din audienta (stiti genul de spectatori care isi incep intrebarile cu o dizertatie si care nici n-ar vrea sa auda neaparat raspunsul, scopul fiind in principal sa puna o intrebare inteligenta,memorabila, admirabila, etc?).
Acum despre Andrei Plesu. Pentru mine, fata de Patapievici, Dinescu, Liiceanu care isi pierdusera in ultima vreme soclurile pe care ii asezasem in anii ’90, Plesu se tinea inca bine. Ba imi devenise oarecum mai simpatic dupa tentativa recenta de executie publica din studioul Antenei 3. Ei bine, ieri mi-a cazut sub ochi un text al maestrului pentru Dilema Veche preluat si de Contributors. Plesu porneste de la intentia GDS de a-l exclude pe Sorin Iliesiu, mai ales din cauza atitudinii critice la adresa sa. Maestrul Plesu incepe printr-o afirmatie laudabila “eu m-as abtine de la un asemenea vot” dupa care il executa nemilos pe Iliesiu dpdv moral, evident. Cum? Absolut "intamplator", Plesu a descoperit niste mailuri din 2009 (cum naiba poti gasi intamplator un mail de acum 3 ani? O scrisoare mai inteleg dar un mail?) in care Iliesiu il lauda. Mai mult, chiar in urma cu cateva luni elogiile erau prezente (altfel, Andrei Plesu nu are nici o retinere in a face publica o corespondenta privata, daca interesele instantei morale o cer...). Cum se poate ca Iliesiu sa se fi schimbat atat de radical criticandu-l acum pe maestru? E simplu, i s-a refuzat o recenzie, e doar o reactie de indragostit refuzat conchide Plesu. Acum, eu as fi preferat ca in locul executiei morale a mesagerului, sa fie disecat si demontat mesajul (criticile si acuzele concrete aduse maestrului Plesu-printre ele, ocuparea unui scaun ministerial in timpul bombardarii Serbiei de catre NATO).
Acum despre Andrei Plesu. Pentru mine, fata de Patapievici, Dinescu, Liiceanu care isi pierdusera in ultima vreme soclurile pe care ii asezasem in anii ’90, Plesu se tinea inca bine. Ba imi devenise oarecum mai simpatic dupa tentativa recenta de executie publica din studioul Antenei 3. Ei bine, ieri mi-a cazut sub ochi un text al maestrului pentru Dilema Veche preluat si de Contributors. Plesu porneste de la intentia GDS de a-l exclude pe Sorin Iliesiu, mai ales din cauza atitudinii critice la adresa sa. Maestrul Plesu incepe printr-o afirmatie laudabila “eu m-as abtine de la un asemenea vot” dupa care il executa nemilos pe Iliesiu dpdv moral, evident. Cum? Absolut "intamplator", Plesu a descoperit niste mailuri din 2009 (cum naiba poti gasi intamplator un mail de acum 3 ani? O scrisoare mai inteleg dar un mail?) in care Iliesiu il lauda. Mai mult, chiar in urma cu cateva luni elogiile erau prezente (altfel, Andrei Plesu nu are nici o retinere in a face publica o corespondenta privata, daca interesele instantei morale o cer...). Cum se poate ca Iliesiu sa se fi schimbat atat de radical criticandu-l acum pe maestru? E simplu, i s-a refuzat o recenzie, e doar o reactie de indragostit refuzat conchide Plesu. Acum, eu as fi preferat ca in locul executiei morale a mesagerului, sa fie disecat si demontat mesajul (criticile si acuzele concrete aduse maestrului Plesu-printre ele, ocuparea unui scaun ministerial in timpul bombardarii Serbiei de catre NATO).
joi, 23 februarie 2012
Thriller la bursa: “Lichidati Fondul Proprietatea”. Rol principal: “Frankie” Terminator Templeton. Regia: baietii destepti cu drag de “nelistatele" FP
Cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea (fondul de hedging Elliott) vrea sa transforme administratorul Templeton in...Lichidator tentandu-l cu un comision suplimentar de “succes”. Motivatia juriului american: vanzand din active si distribuind actionarilor dividende din banii incasati se reduce discontul la care se tranzactioneaza actiunile. Cititi mai jos de ce rationamentul respectiv este subtire si in folosul cui se pregateste de fapt lichidarea feliilor grase din FP.
Americanii de la Elliott au 13% din actiunile FP si s-au gandit sa forteze mana administratorului prin prisma pozitiei pe care o detin determinandu-l sa renunte la o parte din activele gestionate contra unui comision de succes care sa-i compenseze pierderile eventuale (prin vanzare de active scade capitalizarea FP, deci si comisionul de administrare incasat anual de catre Templeton perceput ca procent din capitalizare). Care sunt activele vizate? O spun pe sleau sa nu va perpelesc: distributiile de energie (GDF Suez Energy, Enel Distributie Muntenia si Dobrogea, E.ON Moldova Distributie, etc). Sunt singurele companii tentante, privatizate recent, unde majoritarul vrea sa obtina controlul total ca sa nu mai dea socoteala prin AGA si sa scape de presiunile pentru acordarea de dividende-profitul poate fi ascuns apoi in mod iscusit pentru ca statul sa nu incaseze niciun impozit). Cum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sunt pregatite pentru listarea la bursa din acest an, incheierea unor tranzactii mult subevaluate nu va fi posibila dupa si nici inainte din ratiuni de ...imagine. Asa ca interesul pentru niste pachete minoritare valoroase mascat de argumentul reducerii discountului mi se pare transparent. Sigur, tranzactiile respective vor fi profitabile in contabilitatea FP. Cand ai un activ intrat la 1 leu si il vinzi cu 3 desi el face 6, se cheama ca esti un bun negociator si poti incasa si comision de succes (1,5% din activele vandute si varsate spre fondul de dividende in urmatorii 2 ani si numai 1% in 2014 propune Elliott). Ma rog, modelul brevetat de baronii SIF.
Sta in picioare reducerea discountului prin vanzarea de active? Nu prea. Mai intai, nici un fond nu se va tranzactiona la valoarea activului net unitar. Cum am mai explicat pe aici: daca vinzi active din portofoliu in profit, suporti un impozit de 16% pe respectivul profit. Dupa care actionarii dau la randul lor mai departe 16% din valoarea dividendului sub forma de impozit. Una peste alta, nu ai cum sa scoti valoarea de lichidare a unui fond listat egala cu cea de activ net (minim 30% minus zic eu-fata de 50% discount acum la FP). Adaugati si ipotezele ca vanzarea de active se face intempestiv, cum o doreste Elliot, in 3 ani si pe o piata proasta (pe ce pariem de pilda ca oferta pe care statul o pregateste la TEL nu se subscrie in martie?) si ca multe din companiile de stat din portofoliul FP pot fi supraevaluate (Hidroelectrica?). Templeton are insa toate motivele sa fie tentat de “oferta” Elliott (se va discuta in viitoarea AGA): nu se stie daca mai prinde un nou mandat de administrator dupa 3 ani, luand in calcul si tampeniile pe care le-a facut pana acum (in 2011 si-a tocat de pilda aproape toate lichiditatile investind “inteligent”in actiuni Raiffeisen si Erste unde mai pastreaza inca o pierdere de peste 50%).
Si uite cum o societate intrata cu surle si trambite in Romania, cu blazonul administratorului profesionist, bla-bla, se pregateste sa iasa pe usa din dos ca ultimul lichidator. O sa aibe ceva de zis CNVM la asta? Ha, ha, cine credeti ca varsa cele mai mari contributii in bugetul institutiei pentru ca salariile grase sa se dea in continuare la caserie? Da, corect, FP-ul.
Americanii de la Elliott au 13% din actiunile FP si s-au gandit sa forteze mana administratorului prin prisma pozitiei pe care o detin determinandu-l sa renunte la o parte din activele gestionate contra unui comision de succes care sa-i compenseze pierderile eventuale (prin vanzare de active scade capitalizarea FP, deci si comisionul de administrare incasat anual de catre Templeton perceput ca procent din capitalizare). Care sunt activele vizate? O spun pe sleau sa nu va perpelesc: distributiile de energie (GDF Suez Energy, Enel Distributie Muntenia si Dobrogea, E.ON Moldova Distributie, etc). Sunt singurele companii tentante, privatizate recent, unde majoritarul vrea sa obtina controlul total ca sa nu mai dea socoteala prin AGA si sa scape de presiunile pentru acordarea de dividende-profitul poate fi ascuns apoi in mod iscusit pentru ca statul sa nu incaseze niciun impozit). Cum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica sunt pregatite pentru listarea la bursa din acest an, incheierea unor tranzactii mult subevaluate nu va fi posibila dupa si nici inainte din ratiuni de ...imagine. Asa ca interesul pentru niste pachete minoritare valoroase mascat de argumentul reducerii discountului mi se pare transparent. Sigur, tranzactiile respective vor fi profitabile in contabilitatea FP. Cand ai un activ intrat la 1 leu si il vinzi cu 3 desi el face 6, se cheama ca esti un bun negociator si poti incasa si comision de succes (1,5% din activele vandute si varsate spre fondul de dividende in urmatorii 2 ani si numai 1% in 2014 propune Elliott). Ma rog, modelul brevetat de baronii SIF.
Sta in picioare reducerea discountului prin vanzarea de active? Nu prea. Mai intai, nici un fond nu se va tranzactiona la valoarea activului net unitar. Cum am mai explicat pe aici: daca vinzi active din portofoliu in profit, suporti un impozit de 16% pe respectivul profit. Dupa care actionarii dau la randul lor mai departe 16% din valoarea dividendului sub forma de impozit. Una peste alta, nu ai cum sa scoti valoarea de lichidare a unui fond listat egala cu cea de activ net (minim 30% minus zic eu-fata de 50% discount acum la FP). Adaugati si ipotezele ca vanzarea de active se face intempestiv, cum o doreste Elliot, in 3 ani si pe o piata proasta (pe ce pariem de pilda ca oferta pe care statul o pregateste la TEL nu se subscrie in martie?) si ca multe din companiile de stat din portofoliul FP pot fi supraevaluate (Hidroelectrica?). Templeton are insa toate motivele sa fie tentat de “oferta” Elliott (se va discuta in viitoarea AGA): nu se stie daca mai prinde un nou mandat de administrator dupa 3 ani, luand in calcul si tampeniile pe care le-a facut pana acum (in 2011 si-a tocat de pilda aproape toate lichiditatile investind “inteligent”in actiuni Raiffeisen si Erste unde mai pastreaza inca o pierdere de peste 50%).
Si uite cum o societate intrata cu surle si trambite in Romania, cu blazonul administratorului profesionist, bla-bla, se pregateste sa iasa pe usa din dos ca ultimul lichidator. O sa aibe ceva de zis CNVM la asta? Ha, ha, cine credeti ca varsa cele mai mari contributii in bugetul institutiei pentru ca salariile grase sa se dea in continuare la caserie? Da, corect, FP-ul.
miercuri, 22 februarie 2012
OMV a gasit gaze in Marea Neagra. Ura, sa ne pregatim sa le crestem redeventele!
O regula de bun simt ar spune ca n-ai de ce sa liberalizezi pretul la gaze cat timp nu cresti redeventele ridicole pe care le plateste Petrom in acest moment (vezi in consecinta profitul de 1 miliard de euro obtinut in 2011 inainte de ..amenda Consiliului Concurentei). Acum, OMV a gasit ditamai zacamantul in Marea Neagra (ce coincidenta, stirea a venit imediat dupa anuntarea rezultatelor fulminante pe 2011, ce convenabil pentru cei care aveau niste profit de marcat, nu?). Daca pana acum am fost tinuti pe loc de prevederile contractuale, dupa 2014 putem “actualiza” insa redeventele Petrom tinand cont de cantitatile suplimentare de gaz ce pot fi exploatate de companie, de marja consistenta de profit pe care au avut-o asigurata austriecii pana acum si de viitoarea liberalizare a pretului la gaze ce va obliga statul sa subventioneze o parte dintre facturile populatiei.
Redeventele pe titei si gaze variaza intre 3,5-13,5% din valoarea productiei brute, fiind in medie de aproximativ 6% pe titei si sub 9% pentru gazele naturale. Daca ne raportam la ce se mai intampla prin Europa in chestiunea asta ar trebui sa fie cel putin duble (iar daca privim la lumea araba ar trebui sa creasca de cateva ori-vezi Libia inainte de “eliberare” de pilda). Nu insist, s-a scris destul de mult pe tema asta. Contractul de privatizare a fost pagubos din start, cu jumatate din rezervele de gaze oferite ca “bonus” si redeventa inghetata 10 ani. Iata ca acum ne apropiem de momentul dezghetului. Preturile la titei si gaze s-au dezghetat de mult (ce pacat ca firma care a asigurat consultata in momentul privatizarii n-a anticipat cresterile ce urmau, ghinion Romania!) iar compania a descoperit gaze naturale in Marea Neagra, de cateva ori productia anuala interna.
In prezent, OMV preseaza de zor pentru liberalizarea pretului la gaze cu avocatul FMI in spate. Ar vrea sa vanda romanilor la pret de gaze...rusesti, asa cum si titeiul scos cu vreo 20 de dolari/baril e vandut la pret international. Statul va trebui sa subventioneze in curand facturile nevoiasilor (probabil din 2015) si cea mai sigura sursa pentru asta ar fi tocmai redeventele majorate pentru OMV. Cum ne jucam cartile in 2014? Sa speram ca “liberalizarea” redeventelor Petrom va fi una dintre temele campaniei prezidentiale din 2014 cu care se suprapune. Asta pentru ca dezbaterea generata sa reduca riscul unui nou plocon pasat austriecilor. Intre timp, statul va reincerca sa-si vanda un pachet minoritar prin bursa dupa esecul de anul trecut. Daca chiar vrem sa taxam in sfarsit capitalul austriac din energie cum... merita, poate n-ar trebui sa ne limitam la 10%. In definitiv, OMV s-a priceput mai mereu sa ascunda profitul pentru a nu-l imparti cu minoritarii acordand divindende (vezi benzinariile prealuate de Petrom de la compania-mama, politica “ambitioasa” de investitii, etc). Nu exclud ca in 2012 si 2013 OMV sa faca exceptii si sa vireze o parte mai mare din profit spre fondul de dividende, in scopul de a-si imbunatati imaginea si a obtine o redeventa mai mica, dar cine ii mai crede acum?
Pana atunci, sa remarcam o coincidenta: marea descoperire de gaze din Marea Neagra a fost anuntata intamplator chiar in ziua profitului record raportat de companie la bursa. Marcati, baieti, marcati (ati observat si articolele din presa de specialitate gen “cine a cumparat o actiune SNP la inceputul anului are acum un castig de peste 30%”?).
Redeventele pe titei si gaze variaza intre 3,5-13,5% din valoarea productiei brute, fiind in medie de aproximativ 6% pe titei si sub 9% pentru gazele naturale. Daca ne raportam la ce se mai intampla prin Europa in chestiunea asta ar trebui sa fie cel putin duble (iar daca privim la lumea araba ar trebui sa creasca de cateva ori-vezi Libia inainte de “eliberare” de pilda). Nu insist, s-a scris destul de mult pe tema asta. Contractul de privatizare a fost pagubos din start, cu jumatate din rezervele de gaze oferite ca “bonus” si redeventa inghetata 10 ani. Iata ca acum ne apropiem de momentul dezghetului. Preturile la titei si gaze s-au dezghetat de mult (ce pacat ca firma care a asigurat consultata in momentul privatizarii n-a anticipat cresterile ce urmau, ghinion Romania!) iar compania a descoperit gaze naturale in Marea Neagra, de cateva ori productia anuala interna.
In prezent, OMV preseaza de zor pentru liberalizarea pretului la gaze cu avocatul FMI in spate. Ar vrea sa vanda romanilor la pret de gaze...rusesti, asa cum si titeiul scos cu vreo 20 de dolari/baril e vandut la pret international. Statul va trebui sa subventioneze in curand facturile nevoiasilor (probabil din 2015) si cea mai sigura sursa pentru asta ar fi tocmai redeventele majorate pentru OMV. Cum ne jucam cartile in 2014? Sa speram ca “liberalizarea” redeventelor Petrom va fi una dintre temele campaniei prezidentiale din 2014 cu care se suprapune. Asta pentru ca dezbaterea generata sa reduca riscul unui nou plocon pasat austriecilor. Intre timp, statul va reincerca sa-si vanda un pachet minoritar prin bursa dupa esecul de anul trecut. Daca chiar vrem sa taxam in sfarsit capitalul austriac din energie cum... merita, poate n-ar trebui sa ne limitam la 10%. In definitiv, OMV s-a priceput mai mereu sa ascunda profitul pentru a nu-l imparti cu minoritarii acordand divindende (vezi benzinariile prealuate de Petrom de la compania-mama, politica “ambitioasa” de investitii, etc). Nu exclud ca in 2012 si 2013 OMV sa faca exceptii si sa vireze o parte mai mare din profit spre fondul de dividende, in scopul de a-si imbunatati imaginea si a obtine o redeventa mai mica, dar cine ii mai crede acum?
Pana atunci, sa remarcam o coincidenta: marea descoperire de gaze din Marea Neagra a fost anuntata intamplator chiar in ziua profitului record raportat de companie la bursa. Marcati, baieti, marcati (ati observat si articolele din presa de specialitate gen “cine a cumparat o actiune SNP la inceputul anului are acum un castig de peste 30%”?).
sâmbătă, 18 februarie 2012
Mostre de prostitutie. Azi, Mircea Sandu
Deci avem asa: Presedinte lobbyst-sef, fostul posibil Prim-Ministru (Blanculescu) participa la dezbateri pro-RMGC, FRF se ofera sa fie sponsorizata de canadieni. Ce face Academia Romana, doarme? ei n-au nevoie de nimic? Pentru nemultumiti, vestea buna este ca...Naumovici isi face partid.
PS: La cererea d-lui Naumovici, un filmulet despre binefacerile mineritului...evident pentru oamenii care nu vor decat sa munceasca.
joi, 16 februarie 2012
Gazul de sist, pe urmele aurului RMGC
Am mai remarcat pe aici ridicolul situatiei: Presedintele lobbyst-sef pentru exploatarea Rosia Montana, pe lista scurta a posibililor Premieri trona cu 2 saptamani in urma Ionel Blanculescu, participant entuziast de partea RMGC in dezbaterile organizare de...compania canadiana (ha, ha, va dati seama, sa ai Presedintele si Primul Ministru facand presiuni simultan?).
Iata cum gazul de sist paseste sfios pe urmele RMGC in presa romaneasca. Au inceput sa apara articole “neutre” care explica insa beneficiile exploatarii gazului de sist, pe masura ce referintele la refuzul Bulgariei de a-si asuma riscurile unei asemnea exploatari (compromiterea mediului, risc de cutremure, etc) devin mai vizibile. Jurnalistul poate fi “rugat” sa promoveze subiectul (atentie, subiectul nu persoane sau companii!), fie publicatiei i se promit niste contracte grase de publicitate (cati nu traiesc de pe urma RMGC acum? In Ring chiar m-a pufnit rasul. In ziua urmatoare mitingului anti-RMGC de la Bucuresti ziarul titra: “Miting impotriva locurilor de munca!”.). Iata o mostra revelatoare la Pro Tv. “Gazul de sist, sansa Romaniei de a scapa de dependenta de gazele rusesti”. Romania sta pe o rezerva uriasa de gaze neconventionale, respectiv gazele de sist, pe care au pus ochii marile companii energetice americane. Asa numitele gaze de sist, cunoscute de peste 200 de ani, au devenit o solutie pentru incalzire dupa ce americanii au inventat tehnologia de exploatare. Aici
Iata cum gazul de sist paseste sfios pe urmele RMGC in presa romaneasca. Au inceput sa apara articole “neutre” care explica insa beneficiile exploatarii gazului de sist, pe masura ce referintele la refuzul Bulgariei de a-si asuma riscurile unei asemnea exploatari (compromiterea mediului, risc de cutremure, etc) devin mai vizibile. Jurnalistul poate fi “rugat” sa promoveze subiectul (atentie, subiectul nu persoane sau companii!), fie publicatiei i se promit niste contracte grase de publicitate (cati nu traiesc de pe urma RMGC acum? In Ring chiar m-a pufnit rasul. In ziua urmatoare mitingului anti-RMGC de la Bucuresti ziarul titra: “Miting impotriva locurilor de munca!”.). Iata o mostra revelatoare la Pro Tv. “Gazul de sist, sansa Romaniei de a scapa de dependenta de gazele rusesti”. Romania sta pe o rezerva uriasa de gaze neconventionale, respectiv gazele de sist, pe care au pus ochii marile companii energetice americane. Asa numitele gaze de sist, cunoscute de peste 200 de ani, au devenit o solutie pentru incalzire dupa ce americanii au inventat tehnologia de exploatare. Aici
Mecanismul european de stabilitate fiscala va fi sublim dupa…restructurarea datoriilor suverane
Aplicat in state supraindatorate Tratatul vrea sa bata in cuie principiile austeritatii si “responsabilitatii” adormind nelinistile creditorilor privati (statele nu vor face noi excese ci se vor preocupa de plata disciplinata a celor vechi). Romania se grabeste sa-l semneze precum ruda saraca ce spera sa prinda un loc la masa bogatilor intr-un local select, fara sa stie insa ca va trebui sa-si aduca mancarea de acasa in perioada urmatoare.
Imaginati-va o persoana sedusa in trecutul apropiat de mirajul traiului comod pe datorie. Omul si-a luat 4-5 carduri, a angajat 2-3 imprumuturi de nevoi personale. Brusc, criza i-a taiat veniturile iar ratele ameninta sa-i umple grosul cheltuielilor. Solutia? Il punem sa semneze un angajament ca ..nu se va mai imprumuta haotic, ca nu va cheltui exagerat, ca va fi intr-un cuvant “responsabil”. Cam asa stau lucrurile si cu Tratatul asta de stabilitate fisala pe care Romania se grabeste sa-l semneze cu un simulacru de dezbatere publica.
Aplicat inainte de criza, Tratatul (pe numele sau intreg “Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare”) ar fi fost sublim. Ar fi impiedicat printre altele salvarea bancilor din bani publici (vezi Irlanda care si-a dilatat deficitul preluand bancile falimentare). Acum, acesta nu doreste decat sa linisteasca somnul creditorilor privati, trecuti (statele nu vor face excese care sa puna sub semnul intrebarii plata datoriilor deja angajate) si viitori (suntem “responsabili”, n-aveti nici un motiv sa nu luati niste bonduri portugheze, spaniole, etc).
Nu in ultimul rand, Tratatul incearca sa “repereze” onoarea euro. Moneda unica s-a dovedit o trambulina pentru traiul bun in vremuri de prosperitate si liniste, cand investitorii in bonduri erau increzatori si dobanzile mici (dobanzi mici au revenit acum dar increderea lipseste-in definitiv cine se inghesuie sa dea bani celor care nu mai pot sa-i restituie?). Acum, cand boom-ul creditului este de domeniul trecutului pentru actuala generatie (ba si pentru urmatoarele, nota de plata e prea groasa), euro devine sinonim cu austeritatea, constrangerile bugetare, cureaua stransa. Or, cine vrea sincer asa ceva (in afara de bancile care au de recuperat bani)? Ma rog, cu atat mai putin tarile care n-au adoptat inca euro (nu intamplator, statele care n-au semnat Tratatul sunt Cehia si Marea Britanie care au inca monede proprii).
Ce aduce Tratatul pentru Romania? O ingustare a parghiilor de contracarare a viitoarelor crize. In 2009 toata lumea a compensat restrangerea sectorului privat prin dilatarea cheltuielilor publice. Acum acest lucru nu mai este posibil (e si o parte buna aici-bancile grecesti au o problema in Romania daca revine criza sau Grecia iese din euro-zone, nu mai pot spera la un AVAS renascut care sa le curete si sa bage gunoiul sub presul bugetului public). La viitoarea criza masurile care vor fi luate vor tinti exclusiv restrangerea de cheltuieli (adica taieri de salarii si pensii, fonduri de investitii, etc) eventual o crestere a veniturilor prin impozite noi (bine ca a inceput in sfarsit sa se vorbeasca de taxarea bogatilor in Romania, prea era nota de plata inghesuita pana acum in contul victimelor crizei). Pe temen lung, spre deosebire de inflatie, austeritatea este nociva prin efectele in mentalul colectiv. Consumul scade odata cu veniturile, companiile taie la randul lor costurile, posturile in exces, etc si tot asa, intr-o spirala mortala.
Vrem asa ceva doar ca reprezentantii nostri sa faca poze de grup cu zambete largi in “familia” europeana? Dupa modesta mea parere, Tratatul incearca sa cumpere timp si in final tot la Restructurarea datoriilor se va ajunge, cand lumea va fi iar pe strazi iar bancherii si investitorii financiari vor redeveni inamicii publici numarul 1. Decizii curajoase gen Cehia sunt de salutat dar, sa fim seriosi, putem astepta asa ceva din partea autoritatilor romane care au acceptat cu bucurie in ultimii ani sa fie telecomandate de FM?
PS: Jos palaria pentru bulgari! Dupa ce ca au refuzat banii FMI-ului, acum au zis pas si la “ACTA” si au mai interzis si exploatarea gazelor de sist (aici un articol interesant pe tema asta) care, apropo, se pregateste pe sest in Romania. Uite ca si in partea asta de lume pot exista coloane vertebrale!
Imaginati-va o persoana sedusa in trecutul apropiat de mirajul traiului comod pe datorie. Omul si-a luat 4-5 carduri, a angajat 2-3 imprumuturi de nevoi personale. Brusc, criza i-a taiat veniturile iar ratele ameninta sa-i umple grosul cheltuielilor. Solutia? Il punem sa semneze un angajament ca ..nu se va mai imprumuta haotic, ca nu va cheltui exagerat, ca va fi intr-un cuvant “responsabil”. Cam asa stau lucrurile si cu Tratatul asta de stabilitate fisala pe care Romania se grabeste sa-l semneze cu un simulacru de dezbatere publica.
Aplicat inainte de criza, Tratatul (pe numele sau intreg “Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare”) ar fi fost sublim. Ar fi impiedicat printre altele salvarea bancilor din bani publici (vezi Irlanda care si-a dilatat deficitul preluand bancile falimentare). Acum, acesta nu doreste decat sa linisteasca somnul creditorilor privati, trecuti (statele nu vor face excese care sa puna sub semnul intrebarii plata datoriilor deja angajate) si viitori (suntem “responsabili”, n-aveti nici un motiv sa nu luati niste bonduri portugheze, spaniole, etc).
Nu in ultimul rand, Tratatul incearca sa “repereze” onoarea euro. Moneda unica s-a dovedit o trambulina pentru traiul bun in vremuri de prosperitate si liniste, cand investitorii in bonduri erau increzatori si dobanzile mici (dobanzi mici au revenit acum dar increderea lipseste-in definitiv cine se inghesuie sa dea bani celor care nu mai pot sa-i restituie?). Acum, cand boom-ul creditului este de domeniul trecutului pentru actuala generatie (ba si pentru urmatoarele, nota de plata e prea groasa), euro devine sinonim cu austeritatea, constrangerile bugetare, cureaua stransa. Or, cine vrea sincer asa ceva (in afara de bancile care au de recuperat bani)? Ma rog, cu atat mai putin tarile care n-au adoptat inca euro (nu intamplator, statele care n-au semnat Tratatul sunt Cehia si Marea Britanie care au inca monede proprii).
Ce aduce Tratatul pentru Romania? O ingustare a parghiilor de contracarare a viitoarelor crize. In 2009 toata lumea a compensat restrangerea sectorului privat prin dilatarea cheltuielilor publice. Acum acest lucru nu mai este posibil (e si o parte buna aici-bancile grecesti au o problema in Romania daca revine criza sau Grecia iese din euro-zone, nu mai pot spera la un AVAS renascut care sa le curete si sa bage gunoiul sub presul bugetului public). La viitoarea criza masurile care vor fi luate vor tinti exclusiv restrangerea de cheltuieli (adica taieri de salarii si pensii, fonduri de investitii, etc) eventual o crestere a veniturilor prin impozite noi (bine ca a inceput in sfarsit sa se vorbeasca de taxarea bogatilor in Romania, prea era nota de plata inghesuita pana acum in contul victimelor crizei). Pe temen lung, spre deosebire de inflatie, austeritatea este nociva prin efectele in mentalul colectiv. Consumul scade odata cu veniturile, companiile taie la randul lor costurile, posturile in exces, etc si tot asa, intr-o spirala mortala.
Vrem asa ceva doar ca reprezentantii nostri sa faca poze de grup cu zambete largi in “familia” europeana? Dupa modesta mea parere, Tratatul incearca sa cumpere timp si in final tot la Restructurarea datoriilor se va ajunge, cand lumea va fi iar pe strazi iar bancherii si investitorii financiari vor redeveni inamicii publici numarul 1. Decizii curajoase gen Cehia sunt de salutat dar, sa fim seriosi, putem astepta asa ceva din partea autoritatilor romane care au acceptat cu bucurie in ultimii ani sa fie telecomandate de FM?
PS: Jos palaria pentru bulgari! Dupa ce ca au refuzat banii FMI-ului, acum au zis pas si la “ACTA” si au mai interzis si exploatarea gazelor de sist (aici un articol interesant pe tema asta) care, apropo, se pregateste pe sest in Romania. Uite ca si in partea asta de lume pot exista coloane vertebrale!
miercuri, 15 februarie 2012
Mama Omida macroeconomista de la Cotroceni
Iata ca ultimul trimestru din 2011 a fost in oglinda cu “omologul” sau din 2010. Scaderea PIB fata de trimestrul anterior (0,2%) dar crestere fata de corespondentul sau din 2010 (aproximativ 2%) si per total in 2011 (+2,5%) vs. crestere timida fata de trimestrul anterior (0,1%) dar scadere atat fata de trimestrul corespondent din 2009 (0,5%) si per total in 2010 (-1,2%). Economia incetineste acum, atunci dadea semne de revenire. Ce au totusi in comun cele doua raportari? Ambele au fost anticipate corect de la Cotroceni! Cum de se poate asa ceva?
La inceputul anului trecut, inainte cu 2 zile ca Statistica sa anunte vestea eliberatoare “am inceput iesirea din recesiune!” Presedintele dadea un interviu in care anunta optimist pentru Romania Libera: ”au început deja să apara cateva semne pozitive. Romania nu va mai avea crestere negativa in trimestrul IV al anului trecut si vor iesi calculele saptamana viitoare. S-ar putea ca din primul semestru al acestui an, sa incepem cresterile pozitive”. Ce sa vezi, chiar asa s-a si intamplat, cum remarca Radu Soviani pe blogul sau.
Acum, la fel. Si la sfarsitul lunii ianuarie si in urma cu o saptamana, Presedintele anunta triumfator (de fapt isi manifesta speranta ca Statistica il va confirma) ca economia Romaniei va avea o crestere de 2,5% in 2011, printre cele mai mari din UE. Ce sa vezi, speranta confirmata din nou.
Cum nu prea cred in coincidente repetate, cred ca putem lua in calcul una din urmatoarele ipoteze de lucru:
1. INS raporteaza mai intai la Cotroceni, primeste unda verde si da mai departe apoi pe piata. Asta ca sa nu ma gandesc ca i se dicteaza direct procentele.
2. Preseditele a angajat un fel de mame Omizi cu viziuni macro. Sau s-a specializat flacara violet in economie. Nu exclud ca serviciile sa aibe niste genii in statistica, caz in care poate n-ar strica o Rocada si la INS, dupa modelul Boc-Ungureanu.
3. Presedintele are mana buna la Bingo, poate ne scoate pe toti din foame.
La inceputul anului trecut, inainte cu 2 zile ca Statistica sa anunte vestea eliberatoare “am inceput iesirea din recesiune!” Presedintele dadea un interviu in care anunta optimist pentru Romania Libera: ”au început deja să apara cateva semne pozitive. Romania nu va mai avea crestere negativa in trimestrul IV al anului trecut si vor iesi calculele saptamana viitoare. S-ar putea ca din primul semestru al acestui an, sa incepem cresterile pozitive”. Ce sa vezi, chiar asa s-a si intamplat, cum remarca Radu Soviani pe blogul sau.
Acum, la fel. Si la sfarsitul lunii ianuarie si in urma cu o saptamana, Presedintele anunta triumfator (de fapt isi manifesta speranta ca Statistica il va confirma) ca economia Romaniei va avea o crestere de 2,5% in 2011, printre cele mai mari din UE. Ce sa vezi, speranta confirmata din nou.
Cum nu prea cred in coincidente repetate, cred ca putem lua in calcul una din urmatoarele ipoteze de lucru:
1. INS raporteaza mai intai la Cotroceni, primeste unda verde si da mai departe apoi pe piata. Asta ca sa nu ma gandesc ca i se dicteaza direct procentele.
2. Preseditele a angajat un fel de mame Omizi cu viziuni macro. Sau s-a specializat flacara violet in economie. Nu exclud ca serviciile sa aibe niste genii in statistica, caz in care poate n-ar strica o Rocada si la INS, dupa modelul Boc-Ungureanu.
3. Presedintele are mana buna la Bingo, poate ne scoate pe toti din foame.
Rezultate Transgaz si Traselectrica. Cat de atractive mai sunt ofertele publice de vanzare de actiuni?
Cele doua companii si-au anuntat azi rezultatele preliminate pe 2011. Comunicatele au fost asteptate cu interes de investitori prin prisma ofertelor publice de vanzare a unor pachete minoritare pe care statul le pregateste in perioada urmatoare. Ce dividende s-ar putea primi in acest an pentru actiunile TGN si TEL si cat “merita” actiunile din perspectiva subscrierii?
Transelectrica a dat bine (90,2 milioane lei profit net neauditat) raportat la rezultatele din 2010 (9,55 milioane lei) dar prost in comparatie cu profitul din al doilea trimestru (178 milioane lei). Dupa ce a primit o majorare de tarif din partea ANRE compania parea de recomandat pentru o investitie pe termen lung. Din pacate, celelalte trimestre au fost pe pierdere, lucru deloc de bun augur din perspectiva IPO-ului care se pregateste. Si nu uitati ca vorbim de un profit preliminat pe 2011, auditarea sa lasand locul unor posibile surprize neplacute (in contextul scoaterii la vanzare a unui pachet de 15% inainte de AGA din primavara ma pot gandi ca profitul a fost un pic “periat”, nu?). Cu rezultatul anuntat azi PER-ul urca la 14, destul de neatractiv in conditiile actuale. Fac abstractie de datoriile mari deja angajate si de investitiile la fel de mari care ar trebui ralizate in perioada urmatoare (conectarea “eolienelor”). Una peste alta, eu n-as subscrie la TEL decat la un pret de 10-11 lei. Si asta cu emotii.
Transgaz a avut un parcurs mult mai bun, cu cresteri constante de profit si un rezultat net de 392 milioane lei, cu 4% peste 2010. E bine? Nu e rau, dar nu uitati de anuntata liberalizare a pretului la gaze pentru companii (cam trei sferturi din consumul de gaze), fenomen cu impact negativ asupra consumului si implicit transportului de gaz prin conductele TGN. In plus, in contextul demararii in cele din urma a proiectului Nabucco, gradul de indatorare a companiei poate deveni ingrijorator (as vrea sa vad si eu de unde scot mai bine de 1 miliard de euro, dublul capitalizarii bursiere). La profitul preliminat anuntat, TGN are un PER (raport pret/profit pe actiune) de 7,28, de doua ori mai mic deci decat Transelectrica. Eu as cere un discount de minim 20% la TGN pentru a considera tentanta subscrierea. Parerea mea.
Ce dividende vor da cele doua companii? E simplu, 85% din profit va merge in aceasta directie, statul are nevoie de bani. Adica 333 milioane lei la TGN si 76,73 milioane lei la TEL. Asta inseamna un dividend net de aproximativ 23,7 lei/actiune la Transgaz (anul trecut 24 lei) si 0,88 lei/actiune la Transelectrica (anul trecut 0,0974 lei).
Transelectrica a dat bine (90,2 milioane lei profit net neauditat) raportat la rezultatele din 2010 (9,55 milioane lei) dar prost in comparatie cu profitul din al doilea trimestru (178 milioane lei). Dupa ce a primit o majorare de tarif din partea ANRE compania parea de recomandat pentru o investitie pe termen lung. Din pacate, celelalte trimestre au fost pe pierdere, lucru deloc de bun augur din perspectiva IPO-ului care se pregateste. Si nu uitati ca vorbim de un profit preliminat pe 2011, auditarea sa lasand locul unor posibile surprize neplacute (in contextul scoaterii la vanzare a unui pachet de 15% inainte de AGA din primavara ma pot gandi ca profitul a fost un pic “periat”, nu?). Cu rezultatul anuntat azi PER-ul urca la 14, destul de neatractiv in conditiile actuale. Fac abstractie de datoriile mari deja angajate si de investitiile la fel de mari care ar trebui ralizate in perioada urmatoare (conectarea “eolienelor”). Una peste alta, eu n-as subscrie la TEL decat la un pret de 10-11 lei. Si asta cu emotii.
Transgaz a avut un parcurs mult mai bun, cu cresteri constante de profit si un rezultat net de 392 milioane lei, cu 4% peste 2010. E bine? Nu e rau, dar nu uitati de anuntata liberalizare a pretului la gaze pentru companii (cam trei sferturi din consumul de gaze), fenomen cu impact negativ asupra consumului si implicit transportului de gaz prin conductele TGN. In plus, in contextul demararii in cele din urma a proiectului Nabucco, gradul de indatorare a companiei poate deveni ingrijorator (as vrea sa vad si eu de unde scot mai bine de 1 miliard de euro, dublul capitalizarii bursiere). La profitul preliminat anuntat, TGN are un PER (raport pret/profit pe actiune) de 7,28, de doua ori mai mic deci decat Transelectrica. Eu as cere un discount de minim 20% la TGN pentru a considera tentanta subscrierea. Parerea mea.
Ce dividende vor da cele doua companii? E simplu, 85% din profit va merge in aceasta directie, statul are nevoie de bani. Adica 333 milioane lei la TGN si 76,73 milioane lei la TEL. Asta inseamna un dividend net de aproximativ 23,7 lei/actiune la Transgaz (anul trecut 24 lei) si 0,88 lei/actiune la Transelectrica (anul trecut 0,0974 lei).
vineri, 10 februarie 2012
Logica stramba a liberalizarii pretului la gaze
Consumatorii casnici platesc doar 50% din pretul mediu la nivelul UE27 iar cei industriali 68%. Rusine, privilegii, liberalizare grabnica, nu? Cifrele sunt si in programul de guvernare la capitolul energie, dar lipsesc datele la nivelul salariului mediu din Romania vs cel din UE, pentru o comparatie completa. Or, cand ai mai putin de 25% din media europeana la venituri, de ce sa cedezi presiunilor FMI grabindu-te sa scoti bani din buzunarele cetatenilor pentru a trai mai bine... OMV?
Stiu, statul n-are decat sa vanda la pretul pietei gazul sau iar cu ce castiga in plus sa subventioneze facturile nevoiasilor, nu? Nu uitati insa ca productia de gaz autohton e impartita 50%-50% cu OMV. Liberalizarea preturilor face deci OMV sa vanda mai scump iar statul sa dea pe pere ce ia in plus pe mere, adica ce rezulta din pretul mai mare la gaze pentru companii se duce in subventii pentru populatie (si nu uitati ca actionarii Romgaz devin tot mai mult privati tot prin grija FMI, deci subventiile or sa vina tot mai putin din dividendele Romgaz varsate statului si tot mai mult din alocarile de la buget). Cu ce ma incalzeste pe mine, posesor de centrala pe gaz, ca vor plati mai mult si combinatele de ingrasaminte daca mie mi se dubleaza factura si nu am veniturile necesare pentru a primi subventii? Suveranitatea e un termen cam vag, dar ma gandesc ca statul cu ceva resurse ar trebui sa decida de unul singur cu ce pret vine propriei populatii (daca FMI are ceva de obiectat sa rezolve mai intai chestiunea in zona Golfului, Rusia, ma rog, statele unde mai exista ceva resurse si preturi mai mici pentru populatie). Cand stiu cu ce pret de nimic a cumparat OMV Petromul, cand stiu ce artificii a facut sa ascunda an de an profitul (mai tineti minte lantul de benzinarii cumparat de Petrom de la OMV?) doar ca sa nu livreze statului partea care i se cuvenea sub forma de dividende, n-am nici un chef sa le plang de mila austriecilor ca nu pot vinde “la pretul pietei”in Romania. Le ajunge ca vand titeiul romanesc la pretul international desi costurile de extractie sunt de peste 4 ori mai mici.
In plus, tineti cont ca in Romania cam jumatate din cheltuielile gospodariilor se duce pe alimente, bauturi, tigari si o cincime pe “utilitati” (in urban sumele sunt mai mari pentru ca la tara gazele si apa nu sunt chiar atat de raspandite pe cat am vrea). Dublati cheltuielile cu utilitatile si vedeti ce obtinem: eliminarea unor mofuri neesentiale gen cheltuieli cu sanatatea, transportul, concediile, educatia copiilor. Da, dar actionarii OMV vor fi fericiti. Merita sa ne sacrificam pentru ei de vreme ce am luat 20 de miliarde euro imprumut si trebuie sa stam drepti in fata FMI. Sau poate ca nu.
Stiu, statul n-are decat sa vanda la pretul pietei gazul sau iar cu ce castiga in plus sa subventioneze facturile nevoiasilor, nu? Nu uitati insa ca productia de gaz autohton e impartita 50%-50% cu OMV. Liberalizarea preturilor face deci OMV sa vanda mai scump iar statul sa dea pe pere ce ia in plus pe mere, adica ce rezulta din pretul mai mare la gaze pentru companii se duce in subventii pentru populatie (si nu uitati ca actionarii Romgaz devin tot mai mult privati tot prin grija FMI, deci subventiile or sa vina tot mai putin din dividendele Romgaz varsate statului si tot mai mult din alocarile de la buget). Cu ce ma incalzeste pe mine, posesor de centrala pe gaz, ca vor plati mai mult si combinatele de ingrasaminte daca mie mi se dubleaza factura si nu am veniturile necesare pentru a primi subventii? Suveranitatea e un termen cam vag, dar ma gandesc ca statul cu ceva resurse ar trebui sa decida de unul singur cu ce pret vine propriei populatii (daca FMI are ceva de obiectat sa rezolve mai intai chestiunea in zona Golfului, Rusia, ma rog, statele unde mai exista ceva resurse si preturi mai mici pentru populatie). Cand stiu cu ce pret de nimic a cumparat OMV Petromul, cand stiu ce artificii a facut sa ascunda an de an profitul (mai tineti minte lantul de benzinarii cumparat de Petrom de la OMV?) doar ca sa nu livreze statului partea care i se cuvenea sub forma de dividende, n-am nici un chef sa le plang de mila austriecilor ca nu pot vinde “la pretul pietei”in Romania. Le ajunge ca vand titeiul romanesc la pretul international desi costurile de extractie sunt de peste 4 ori mai mici.
In plus, tineti cont ca in Romania cam jumatate din cheltuielile gospodariilor se duce pe alimente, bauturi, tigari si o cincime pe “utilitati” (in urban sumele sunt mai mari pentru ca la tara gazele si apa nu sunt chiar atat de raspandite pe cat am vrea). Dublati cheltuielile cu utilitatile si vedeti ce obtinem: eliminarea unor mofuri neesentiale gen cheltuieli cu sanatatea, transportul, concediile, educatia copiilor. Da, dar actionarii OMV vor fi fericiti. Merita sa ne sacrificam pentru ei de vreme ce am luat 20 de miliarde euro imprumut si trebuie sa stam drepti in fata FMI. Sau poate ca nu.
luni, 6 februarie 2012
Boc a ajuns sinonim cu Criza. Scapam de Boc scapam de Criza?
Pentru PDL, politica strutului in an electoral pare tentanta. Guvern de tehnocrati, numele mari din partid trase pe linie moarta din Guvern, in speranta ca la intrebarile incomode gen “cine a majorat TVA, cine ne-a taiat salariile, cine ne-a supraindatorat?” se va raspunde inainte de alegeri cu aer senin si ochi umezi “Boc, el a fost de vina, partidul s-a opus, noi stim ce inseamna nevoile poporului, suntem gata sa indreptam raul facut, ia de-aicea o galeata!”. O sa functioneze?
Nu cred, dar viitorul inecat politic se agata si de-un pai. Iar paiul din ochiul PDL-ului e acum Boc, fara el partidul n-o poate carmi spre populisme concrete. Presedintele Basescu asistat de baronii PDL pregateste deci Guvernul pentru o noua operatie extetica, urmeaza extirparea nodulului impopular care impiedica impantul de silicon electoral.
Ce vor face cu Udrea? Ei, de Udrea nu se pot desparti la fel de usor, Lenuta e pusculita de bani si ochiul Cotroceniului, probabil ca se va auto-exila in biroul ministerial crosetand frunzulite verzi pe hainutele noi ale partidului.
Altfel, sper ca domnul Croitoru de la BNR e bine sanatos si gata sa ia de coarne un post decorativ de tehnocrat de vreme rea. Vorbeste aceeasi limba cu domnul Franks de la FMI (adica afacereza financiar-bancara), un atu suplimentar. Daca s-ar converti devenind mormon ca dl Jefrey ar fi un ghiseft suplimentarar, parca ii vad plimbandu-se brat la brat pe la televizuni in camasi albe cu ecusoane negre si propovaduind evanghelia globalizarii si lepadarea de necurata proprietate de stat.
PS: Articolul a aparut dimineata pe Hotnews...intre timp am capatat un Prim Ministru in "serviciile" dumneavoastra. Sa ne fie de bine, am inteles ca alternativa era de fapt Maior de la SRI. Oare baiatul de la STS era bolnav?
Nu cred, dar viitorul inecat politic se agata si de-un pai. Iar paiul din ochiul PDL-ului e acum Boc, fara el partidul n-o poate carmi spre populisme concrete. Presedintele Basescu asistat de baronii PDL pregateste deci Guvernul pentru o noua operatie extetica, urmeaza extirparea nodulului impopular care impiedica impantul de silicon electoral.
Ce vor face cu Udrea? Ei, de Udrea nu se pot desparti la fel de usor, Lenuta e pusculita de bani si ochiul Cotroceniului, probabil ca se va auto-exila in biroul ministerial crosetand frunzulite verzi pe hainutele noi ale partidului.
Altfel, sper ca domnul Croitoru de la BNR e bine sanatos si gata sa ia de coarne un post decorativ de tehnocrat de vreme rea. Vorbeste aceeasi limba cu domnul Franks de la FMI (adica afacereza financiar-bancara), un atu suplimentar. Daca s-ar converti devenind mormon ca dl Jefrey ar fi un ghiseft suplimentarar, parca ii vad plimbandu-se brat la brat pe la televizuni in camasi albe cu ecusoane negre si propovaduind evanghelia globalizarii si lepadarea de necurata proprietate de stat.
PS: Articolul a aparut dimineata pe Hotnews...intre timp am capatat un Prim Ministru in "serviciile" dumneavoastra. Sa ne fie de bine, am inteles ca alternativa era de fapt Maior de la SRI. Oare baiatul de la STS era bolnav?
joi, 2 februarie 2012
Un interviu care m-a convins sa trec pe celalalt trotuar cand ma intalnesc cu eMag
Critic Atac publica azi un interviu interesant cu un angajat al firmei de comert on-line. Despre conditiile de munca, orele suplimentare, relatia angajat-angajator. Cum era de asteptat, succesul fulminant al companiei se datoreaza orelor suplimentare nesfarsite, tratamentului prost aplicat propriilor angajati, ma rog, ingrediente nelipsite cand vrei sa ai “servicii de calitate” dar si preturi care sa dinamiteze concurenta. Exploatezi prostii cat mai mult, le lipesti un zambet pe fata cand dau ochii cu clientii, le arati pisica cand nu fac ciocul mic “sunt sute care asteapta sa va ia locul, ce mare specializare pe capul vostru?”.
Angajatul de la eMag mi-a amintit de Raluca Stroescu, fatuca de la Ernst & Young decedata la datorie pe cand isi bifa constiincioasa orele suplimentare. Cel putin acolo negrilor de pe plantatie li se arata morcovul parteneriatului in firma. Muncesti pana lesini o perioada, dupa aia esti partener si te-ai scos. Spre deosebire de afacerile din audit, eMag nu are ce morcovi sa arate, asa ca se multumeste cu “batul”: carcotesti nu-ti mai platim orele suplimentare, te imbolnavesti nu iti prelungim contractul, are balta peste.
Ce ma intristeaza chiar mai mult decat istoria de la eMag e reactia unui blogger pe care il stimez, Bogdan Glavan (www.logec.ro). Bogdan, mare fan al pietei libere aproape ca il face de doua parale pe angajatul eMag intr-o postare replica la "comunistoizii" de la Critic Atac. Citez din Bogdan:
“Două observații. Prima este aceea că dacă tânărului intervievat i se pare insuportabil regimul de muncă, atunci cu siguranță – indiferent de ce credem noi – altora nu li se pare, dovadă că firma poate angaja în coninuare cu ușurință. Deci, oricât ar părea de neverosimil (după ce citești articolul), există tineri în București aflați într-o situația mai complicată decât aceea de a lucra 12 ore pe zi. Probabil în aceea de a nu lucra deloc.
Și astfel ajung la a doua observație. În Grecia rata șomajului în rândul tinerilor este 50%. În Spania la fel. În Portugalia este 30%. Este o situație mai bună să nu ai loc de muncă? Ce uită marxiștii este că nimeni nu poate fi obligat să ofere o slujbă cuiva. Mai ales într-o țară ca România în care statul exercită o presiune fiscală și birocratică uriașă asupra firmelor, mai bine îți vezi de treabă decât să dezvolți o afacere. De aceea avem atât de mulți bugetari, pardon, „privați” care lucrează cu statul. Iar firmele care trebuie să înfrunte iadul „economiei de piață funcționale” nu fac decât să transfere această presiune pe spinarea angajaților. Cu alte cuvinte: alegerea pe care o are tânărul intervievat nu este cea dintre un loc de muncă în atelierele sleirii și o slujbă civilizată, ci între a lucra și a fi șomer. Locurile de muncă nu pică din cer, nu sunt “acolo”, undeva, pe stradă, așteptând să le iei. Locurile de muncă se nasc din investiția și riscul asumat de întreprinzători – unii dintre ei, foarte egoiști, e adevărat”.
Pai am si eu 2 contra-observatii:
1.Faptul ca altii aterizeaza in locul celor storsi de eMag nu inseamna neaparat ca sunt angajati mai nepretentiosi care apreciaza conditiile de munca de acolo ci doar ca fraierii noi nu stiu inca ce-i asteapta. Nu e vorba de munca de mare specializare iar firma poate rula mana de lucru practic nelimitat. Argumentul “există tineri în București aflați într-o situația mai complicată decât aceea de a lucra 12 ore pe zi; probabil în aceea de a nu lucra deloc” chiar ma calca pe nervi. Bravo Bogdane, tu erai ideologul perfect si in copilaria capitalismului. “Copii de 10 ani in mina? Si ce, daca nu lucreaza si mor de foame acasa e mai bine?”
2.Locurile de munca incep sa dispara de prin Occident multumita binefacerilor globalizarii. Companiile isi externalizeaza business-ul vanand mana de lucru ieftina din China dar vand apoi cu aceleasi pret acasa (si implicit marja de profit mai mare) unde puterea de cumparare e consistenta inca. Asta s-ar rezolva cu ceva fiscalitate nu cu incurajari de genul “bine ca ai loc de munca ce, in China cum se poate lucra 12 ore pe zi?” Si uite cum modelul chinezesc incepe sa fie pe placul universitarului autohton, la catedra sa de economie el lucrand insa vreo 9 ore pe saptamana. Dar, ce sa-i faci ,la teorie stam bine...
Iar in ceea ce priveste eMag, o vizita de la inspectia muncii ar fi poate mai lamuritoare...apropo, daca am cititori care stiu cate ceva din bucataria angajatorului eMag, ii invit sa comenteze mai jos
PS: Cand Asesoft a preluat in 2009 pachetul majoritar (51%) de la eMag s-a vehiculat in presa suma de 10 milioane euro. Ulterior, o parte dintre fondatori au mai renuntat la 30% din companie. Oare daca angajatii erau munciti in perioada asta numai 8 ore pe zi, cat ar fi pierdut “business-ul”? Jumatate? S-ar fi dat la numai 5 milioane pachetul de control? Ar fi fost o tragedie atat de mare pentru fondatori? In cate generatii toci cateva milioane de euro facute din afacerea ta dezvoltata in 10 ani? Care o fi diferenta de mentalitate intre cineva cu 1 milion de euro in cont si alter-ego-ul sau cu “numai” 3? S-ar percepe mai fericit, mai implinit cel cu 3? Sigur, cand ai 1 milion te compari cu cei cu averi similare, cand ai 10 trebuie sa ridici stacheta, pretentiile sunt mai mari pe strada ta.... Vreau sa spun in concluzie ca avansul tehnologic e fantastic de la inceputul secolului al 19-lea si pana acum. Nu trebuie sa ne intoarcem la inceputurile capitalismului pentru ca “lipsesc locurile de munca”. Profitul trebuie redistribuit pur si simplu altfel. In ultimii 30 de ani distanta dintre bogati si saraci a continuat sa creasca in lumea dezvoltata, clasa medie e tot mai subtire (s-a tot vorbit despre distributia 20/80-cei 20% care au acumulat 80% din averea natiunilor), solutiile la criza au fost gandite in beneficiul bogatilor-austeritate pentru toti prin care sa se achite execesele catorva (lumea financiar-bancara). E timpul pentru alt tip de capitalism, alta lume financiara. Alternativa e bineinteles statul politienesc ca ultima masura anti-criza. Sigur, cu scopul nobil de aparare a sfintei proprietati impotriva bandelor de anarhisti.
Angajatul de la eMag mi-a amintit de Raluca Stroescu, fatuca de la Ernst & Young decedata la datorie pe cand isi bifa constiincioasa orele suplimentare. Cel putin acolo negrilor de pe plantatie li se arata morcovul parteneriatului in firma. Muncesti pana lesini o perioada, dupa aia esti partener si te-ai scos. Spre deosebire de afacerile din audit, eMag nu are ce morcovi sa arate, asa ca se multumeste cu “batul”: carcotesti nu-ti mai platim orele suplimentare, te imbolnavesti nu iti prelungim contractul, are balta peste.
Ce ma intristeaza chiar mai mult decat istoria de la eMag e reactia unui blogger pe care il stimez, Bogdan Glavan (www.logec.ro). Bogdan, mare fan al pietei libere aproape ca il face de doua parale pe angajatul eMag intr-o postare replica la "comunistoizii" de la Critic Atac. Citez din Bogdan:
“Două observații. Prima este aceea că dacă tânărului intervievat i se pare insuportabil regimul de muncă, atunci cu siguranță – indiferent de ce credem noi – altora nu li se pare, dovadă că firma poate angaja în coninuare cu ușurință. Deci, oricât ar părea de neverosimil (după ce citești articolul), există tineri în București aflați într-o situația mai complicată decât aceea de a lucra 12 ore pe zi. Probabil în aceea de a nu lucra deloc.
Și astfel ajung la a doua observație. În Grecia rata șomajului în rândul tinerilor este 50%. În Spania la fel. În Portugalia este 30%. Este o situație mai bună să nu ai loc de muncă? Ce uită marxiștii este că nimeni nu poate fi obligat să ofere o slujbă cuiva. Mai ales într-o țară ca România în care statul exercită o presiune fiscală și birocratică uriașă asupra firmelor, mai bine îți vezi de treabă decât să dezvolți o afacere. De aceea avem atât de mulți bugetari, pardon, „privați” care lucrează cu statul. Iar firmele care trebuie să înfrunte iadul „economiei de piață funcționale” nu fac decât să transfere această presiune pe spinarea angajaților. Cu alte cuvinte: alegerea pe care o are tânărul intervievat nu este cea dintre un loc de muncă în atelierele sleirii și o slujbă civilizată, ci între a lucra și a fi șomer. Locurile de muncă nu pică din cer, nu sunt “acolo”, undeva, pe stradă, așteptând să le iei. Locurile de muncă se nasc din investiția și riscul asumat de întreprinzători – unii dintre ei, foarte egoiști, e adevărat”.
Pai am si eu 2 contra-observatii:
1.Faptul ca altii aterizeaza in locul celor storsi de eMag nu inseamna neaparat ca sunt angajati mai nepretentiosi care apreciaza conditiile de munca de acolo ci doar ca fraierii noi nu stiu inca ce-i asteapta. Nu e vorba de munca de mare specializare iar firma poate rula mana de lucru practic nelimitat. Argumentul “există tineri în București aflați într-o situația mai complicată decât aceea de a lucra 12 ore pe zi; probabil în aceea de a nu lucra deloc” chiar ma calca pe nervi. Bravo Bogdane, tu erai ideologul perfect si in copilaria capitalismului. “Copii de 10 ani in mina? Si ce, daca nu lucreaza si mor de foame acasa e mai bine?”
2.Locurile de munca incep sa dispara de prin Occident multumita binefacerilor globalizarii. Companiile isi externalizeaza business-ul vanand mana de lucru ieftina din China dar vand apoi cu aceleasi pret acasa (si implicit marja de profit mai mare) unde puterea de cumparare e consistenta inca. Asta s-ar rezolva cu ceva fiscalitate nu cu incurajari de genul “bine ca ai loc de munca ce, in China cum se poate lucra 12 ore pe zi?” Si uite cum modelul chinezesc incepe sa fie pe placul universitarului autohton, la catedra sa de economie el lucrand insa vreo 9 ore pe saptamana. Dar, ce sa-i faci ,la teorie stam bine...
Iar in ceea ce priveste eMag, o vizita de la inspectia muncii ar fi poate mai lamuritoare...apropo, daca am cititori care stiu cate ceva din bucataria angajatorului eMag, ii invit sa comenteze mai jos
PS: Cand Asesoft a preluat in 2009 pachetul majoritar (51%) de la eMag s-a vehiculat in presa suma de 10 milioane euro. Ulterior, o parte dintre fondatori au mai renuntat la 30% din companie. Oare daca angajatii erau munciti in perioada asta numai 8 ore pe zi, cat ar fi pierdut “business-ul”? Jumatate? S-ar fi dat la numai 5 milioane pachetul de control? Ar fi fost o tragedie atat de mare pentru fondatori? In cate generatii toci cateva milioane de euro facute din afacerea ta dezvoltata in 10 ani? Care o fi diferenta de mentalitate intre cineva cu 1 milion de euro in cont si alter-ego-ul sau cu “numai” 3? S-ar percepe mai fericit, mai implinit cel cu 3? Sigur, cand ai 1 milion te compari cu cei cu averi similare, cand ai 10 trebuie sa ridici stacheta, pretentiile sunt mai mari pe strada ta.... Vreau sa spun in concluzie ca avansul tehnologic e fantastic de la inceputul secolului al 19-lea si pana acum. Nu trebuie sa ne intoarcem la inceputurile capitalismului pentru ca “lipsesc locurile de munca”. Profitul trebuie redistribuit pur si simplu altfel. In ultimii 30 de ani distanta dintre bogati si saraci a continuat sa creasca in lumea dezvoltata, clasa medie e tot mai subtire (s-a tot vorbit despre distributia 20/80-cei 20% care au acumulat 80% din averea natiunilor), solutiile la criza au fost gandite in beneficiul bogatilor-austeritate pentru toti prin care sa se achite execesele catorva (lumea financiar-bancara). E timpul pentru alt tip de capitalism, alta lume financiara. Alternativa e bineinteles statul politienesc ca ultima masura anti-criza. Sigur, cu scopul nobil de aparare a sfintei proprietati impotriva bandelor de anarhisti.
luni, 30 ianuarie 2012
Costul incompetentei se masoara in vieti omenesti
Astazi am fost martorul unui eveniment tragic. O femeie modesta, de aproximativ 50 de ani cum spuneau cei care au vazut-o inainte, a sarit sub sinele metroului in statia Piata Sudului. A durat cam 5 minute pana la aparitia unui echipaj SMURD si inca cel putin 15 minute pana ce angajatii metroului au reusit sa intrerupa curentul pentru a se putea interveni sub garnitura unde se afla victima. 20 de minute in total!!! Sa mai spun ca in astfel de situatii pot fi esentiale SECUNDELE iar operatiunea a intarziat nepermis de mult, si nu din vina SMURD. Nu stiu ce spune codul de proceduri al METROREX in astfel de situatii, dar nu cred in ruptul capului ca s-a actionat azi ca la carte! Inca o data, 20 de minute! Daca era vorba de un cutremur, atentat terorist, etc...tot 20 de minute dura deconectarea garniturilor afectate? Inseamna ca suntem mai in nesiguranta decat credem in postura de calatori cu metroul. Din punctul meu de vedere, niste angajati ai metroului ar trebui acuzati in acest caz de reactie tardiva iar daca au actionat totusi conform procedurii, trebuie reformata repede procedura in cauza. Am aflat ulterior ca biata femeie si-a pierdut picioarele.
joi, 26 ianuarie 2012
5 idei pe care as fi vrut sa le aud ieri de la Traian Basescu dar n-am avut bafta asta
Mult-asteptatul discurs al Presedintelui a fost ca o sticla cu apa calda strecurata intre cearceafurile unui criogenat (cri-o-genia salveaza Romania?). Caldut, dragut dar absolut inutil in contextul actual. Un discurs care ar fi picat extraordinar pe finalul campaniei electorale din... 2004 dar care aduce doar a exercitiu de retorica acum, dupa mai bine de 7 ani de exercitare a functiei prezidentiale in stil de comandant de nava (sau, dupa caz, sef de clan). Gasiti mai jos care au fost principalele 5 idei de impact care au lipsit din discursul prezidential ieri si-bonus!-5 enunturi care nu isi aveau locul, dar s-au regasit totusi (parerea mea).
1.Povara austeritatii trebuie sa apese diferit asa cum si beneficiile dinaintea crizei au aterizat doar in anumite buzunare.
S-a mai spus ca a fost o greseala sa tai otova salariile in sectorul bugetar in loc sa operezi o reducere a fondului de salarii care sa lase locul unor ajustari in functie de performanta. Nu prea se spune ca austeritatea trebuie sa vizeze in principal profitorii crizei si nu doar grosul fazanilor spectatori in perioada de boom-impozite progresive pe proprietate de pilda (si Obama vine cu mesajul impozitarii bogatilor in perioada asta-stiu, e campanie electorala!); n-a spus-o deci nici Presedintele ieri. In materie de fiscalitate selectiva nu este un presedinte-jucator.
2. Baietii destepti trebuie cautati in principal in anturajul partidelor de la putere
Cine gestioneaza resursele statului se simte stapan pe ele iar modul in care s-a comportat PDL in ultimul ciclu electoral nu difera deloc de blamatul PSD. Poate doar prin ipocrizie, partidul prezidential construindu-si o retorica electorala anti-coruptie. Basescu se putea distanta de invartitii din ograda PDL-ului ca tot avem miscari de protest unde sloganul “opriti jefuirea banului public” face cariera. E drept, a existat o trimitere la sefii de regii numiti pe criterii clientelare (vizat direct Boc care si-a pus consilierul specializat in stiinte militare in capul Transelectrica), dar pasagera si fara vlaga.
3. Viata (criza) ne-au impus anumite masuri, de-acum e cazul sa mai gandim si cu capul nostru nu doar cu cel al FMI
O remarca mai degraba neutra fara precizari suplimentare dar care ar fi indreptat macar putin spatele unor functionari guvernamentali care vor trebui sa tot negocieze in perioada urmatoare tinte bugetare, privatizari strategice si cedari politicoase in fata institutiei respective. Pe mine m-ar fi uns pe suflet asa ceva, ca o victorie de palmares a echipei favorite, chiar daca a pierdut apoi calificarea in cupa campionilor (da’macar au incercat ceva).
4. Atitudinile partizane sunt contraproductive, fie ca sunt chemari la mazilirea dictatorului Basescu, fie incercari de canonizare politica a Presedintelui.
Pot fi la fel de departe de realitate si cei care il injura neingradit si cei care il apara neconditionat. Iar daca facem o socoteala a tribunelor media “anti”si a celor “pro” Basescu, meciul e cat se poate de echilibrat desi se tot invoca de tabara “pro” ca presedintele e demonizat de presa. Dar n-au ajuns inca oamenii politici damboviteni atat de evoluati incat sa apere drepturile celor care vor sa-i critice, fie si nejustificat.
5. Incapacitatea societatii de a dialoga eficient mi se datoreaza, cel putin partial
Am avut o portie prea mare de presedinte-jucator, ar trebui sa urmeze si niste felii de presedinte-negociator. Un anumit grad de intoleranta care se manifesta la nivelul societatii e insuflat de stilul si metehnele politicienilor. “Politicienii v-au oferit pana acum modele proaste iar eu nu fac exceptie”-ar fi sunat bine, nu?
Sa trecem acum la lucrurile in plus din mesajul Presedintelui Basescu:
1.Credeati ca renunt la lobby-ul pentru Rosia Montana?
Poate ca oamenii din Rosia chiar “nu vor decat sa munceasca” dar si vecinii lor au dreptul sa nu coabiteze cu cianurile. Iar aurul nu e doar al celor din RM care sa decida ce se face cu el, ci al tuturor romanilor (ca altfel poate isi iau si prahovenii titeiul in spinare si mediesenii gazele in buzunar, etc) dovada ca la un referendum proiectul ar pica in ciuda binecuvantarii de la Cotroceni. Expertii de mediu trebuie sa vorbeasca aici, apoi economistii (redeventa de 4% era bataie de joc) si, in final, poate ca intreaga populatie ar trebui sa-si spune parerea (sau presedintele nu vrea sa-si exercite prerogativele convocand un referendum in cazul asta?). Presedintele a revenit ieri lobbystul-sef in favoarea proiectului (poate pentru ca pe 28 ianuarie e anuntata o manifestatie importanta anti-RMGC?)
2. “Nici un partid nu doreste reducerea numarului de parlamentari”
Mesaj implicit, toti sunt o apa si un pamant, niste fripturisti. Bine-bine, dar uniii sunt fripturisti cu putere de decizie, de pilda coalitia de guvernare. Nu vom avea totusi 300 de parlamentari pentru ca in interiorul coalitiei nu s-au putut pune de acord cu cifra asta, in primul rand. Diluarea responsabilitatii pentru neindeplinirea principalului proiect al presedintelui, pentru care a convocat de altfel si un referendum, nu-si avea locul.
3. “Acum nu se mai poate miza pe investitii straine in crearea de locuri de munca”
Aici presedintele i-a uitat pe cei de la RMGC, preferatii sai. Trecand peste asta, investitorii vor 3 lucRuri de regula: marje de profit/avantaje fata de concurenta, cadru legislativ permisiv (tocmai am flexibilizat codul muncii astfel incat oamenii pot fi dati afara mai usor-vezi Nokia) si sensibilitate a factorilor de decizie fata de argumentele “lobby-ului”. Intr-un fel, am facut totul pentru ca investitorii sa poata pleca mai usor, dar nu stim ce sa facem ca acestia sa vina mai repede, nu? Ce zice Traian Basescu despre debirocratizarea si defanariotizarea administratiei?
4. “Nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate. Exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post in disputa cu Raed Arafat”. Adica singurele lucruri pe care si le reproseaza in cei 7 ani este ca este mai slobod la gura. Nici o decizie gresita, nici o evaluare eronata (la un moment dat ne spunea in 2008 ca nu va fi nevoie de nici un imprumut de la FMI cateva luni dupa aceea Romania punandu-si ditamai centura de siguranta, etc), nici o eroare in alegerea colaboratorilor. Eu cred ca daca nu aparea miscarea de protest din ultimele 2 saptamani, Traian Basescu se considera acum perfect. Ce mai, aproape ca nu-l meritam!
5. “Daca as fi condus eu PDL acesta ar fost condus mult mai bine”
Acum, cu Vasile Blaga la butoanele partidului poate ar fi fost mai credibila zicerea asta, dar cu..Emil Boc-executantul disciplinat? Sigur, o sa-mi pomeniti de baroni. Bine ca n-a spus ca nu poate s-o sufere pe Elena Udrea care i-a fost impusa de fapt de baronii partidului ca sa-l spioneze.
1.Povara austeritatii trebuie sa apese diferit asa cum si beneficiile dinaintea crizei au aterizat doar in anumite buzunare.
S-a mai spus ca a fost o greseala sa tai otova salariile in sectorul bugetar in loc sa operezi o reducere a fondului de salarii care sa lase locul unor ajustari in functie de performanta. Nu prea se spune ca austeritatea trebuie sa vizeze in principal profitorii crizei si nu doar grosul fazanilor spectatori in perioada de boom-impozite progresive pe proprietate de pilda (si Obama vine cu mesajul impozitarii bogatilor in perioada asta-stiu, e campanie electorala!); n-a spus-o deci nici Presedintele ieri. In materie de fiscalitate selectiva nu este un presedinte-jucator.
2. Baietii destepti trebuie cautati in principal in anturajul partidelor de la putere
Cine gestioneaza resursele statului se simte stapan pe ele iar modul in care s-a comportat PDL in ultimul ciclu electoral nu difera deloc de blamatul PSD. Poate doar prin ipocrizie, partidul prezidential construindu-si o retorica electorala anti-coruptie. Basescu se putea distanta de invartitii din ograda PDL-ului ca tot avem miscari de protest unde sloganul “opriti jefuirea banului public” face cariera. E drept, a existat o trimitere la sefii de regii numiti pe criterii clientelare (vizat direct Boc care si-a pus consilierul specializat in stiinte militare in capul Transelectrica), dar pasagera si fara vlaga.
3. Viata (criza) ne-au impus anumite masuri, de-acum e cazul sa mai gandim si cu capul nostru nu doar cu cel al FMI
O remarca mai degraba neutra fara precizari suplimentare dar care ar fi indreptat macar putin spatele unor functionari guvernamentali care vor trebui sa tot negocieze in perioada urmatoare tinte bugetare, privatizari strategice si cedari politicoase in fata institutiei respective. Pe mine m-ar fi uns pe suflet asa ceva, ca o victorie de palmares a echipei favorite, chiar daca a pierdut apoi calificarea in cupa campionilor (da’macar au incercat ceva).
4. Atitudinile partizane sunt contraproductive, fie ca sunt chemari la mazilirea dictatorului Basescu, fie incercari de canonizare politica a Presedintelui.
Pot fi la fel de departe de realitate si cei care il injura neingradit si cei care il apara neconditionat. Iar daca facem o socoteala a tribunelor media “anti”si a celor “pro” Basescu, meciul e cat se poate de echilibrat desi se tot invoca de tabara “pro” ca presedintele e demonizat de presa. Dar n-au ajuns inca oamenii politici damboviteni atat de evoluati incat sa apere drepturile celor care vor sa-i critice, fie si nejustificat.
5. Incapacitatea societatii de a dialoga eficient mi se datoreaza, cel putin partial
Am avut o portie prea mare de presedinte-jucator, ar trebui sa urmeze si niste felii de presedinte-negociator. Un anumit grad de intoleranta care se manifesta la nivelul societatii e insuflat de stilul si metehnele politicienilor. “Politicienii v-au oferit pana acum modele proaste iar eu nu fac exceptie”-ar fi sunat bine, nu?
Sa trecem acum la lucrurile in plus din mesajul Presedintelui Basescu:
1.Credeati ca renunt la lobby-ul pentru Rosia Montana?
Poate ca oamenii din Rosia chiar “nu vor decat sa munceasca” dar si vecinii lor au dreptul sa nu coabiteze cu cianurile. Iar aurul nu e doar al celor din RM care sa decida ce se face cu el, ci al tuturor romanilor (ca altfel poate isi iau si prahovenii titeiul in spinare si mediesenii gazele in buzunar, etc) dovada ca la un referendum proiectul ar pica in ciuda binecuvantarii de la Cotroceni. Expertii de mediu trebuie sa vorbeasca aici, apoi economistii (redeventa de 4% era bataie de joc) si, in final, poate ca intreaga populatie ar trebui sa-si spune parerea (sau presedintele nu vrea sa-si exercite prerogativele convocand un referendum in cazul asta?). Presedintele a revenit ieri lobbystul-sef in favoarea proiectului (poate pentru ca pe 28 ianuarie e anuntata o manifestatie importanta anti-RMGC?)
2. “Nici un partid nu doreste reducerea numarului de parlamentari”
Mesaj implicit, toti sunt o apa si un pamant, niste fripturisti. Bine-bine, dar uniii sunt fripturisti cu putere de decizie, de pilda coalitia de guvernare. Nu vom avea totusi 300 de parlamentari pentru ca in interiorul coalitiei nu s-au putut pune de acord cu cifra asta, in primul rand. Diluarea responsabilitatii pentru neindeplinirea principalului proiect al presedintelui, pentru care a convocat de altfel si un referendum, nu-si avea locul.
3. “Acum nu se mai poate miza pe investitii straine in crearea de locuri de munca”
Aici presedintele i-a uitat pe cei de la RMGC, preferatii sai. Trecand peste asta, investitorii vor 3 lucRuri de regula: marje de profit/avantaje fata de concurenta, cadru legislativ permisiv (tocmai am flexibilizat codul muncii astfel incat oamenii pot fi dati afara mai usor-vezi Nokia) si sensibilitate a factorilor de decizie fata de argumentele “lobby-ului”. Intr-un fel, am facut totul pentru ca investitorii sa poata pleca mai usor, dar nu stim ce sa facem ca acestia sa vina mai repede, nu? Ce zice Traian Basescu despre debirocratizarea si defanariotizarea administratiei?
4. “Nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate. Exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post in disputa cu Raed Arafat”. Adica singurele lucruri pe care si le reproseaza in cei 7 ani este ca este mai slobod la gura. Nici o decizie gresita, nici o evaluare eronata (la un moment dat ne spunea in 2008 ca nu va fi nevoie de nici un imprumut de la FMI cateva luni dupa aceea Romania punandu-si ditamai centura de siguranta, etc), nici o eroare in alegerea colaboratorilor. Eu cred ca daca nu aparea miscarea de protest din ultimele 2 saptamani, Traian Basescu se considera acum perfect. Ce mai, aproape ca nu-l meritam!
5. “Daca as fi condus eu PDL acesta ar fost condus mult mai bine”
Acum, cu Vasile Blaga la butoanele partidului poate ar fi fost mai credibila zicerea asta, dar cu..Emil Boc-executantul disciplinat? Sigur, o sa-mi pomeniti de baroni. Bine ca n-a spus ca nu poate s-o sufere pe Elena Udrea care i-a fost impusa de fapt de baronii partidului ca sa-l spioneze.
miercuri, 25 ianuarie 2012
De ce dati, ma, de ce dati in Presedinte?
Traian Basescu contine un amestec exploziv de agresivitate si emotivitate. Reactia lui inlacrimata de ieri (remember: “sa-ti fie rusine Dinu Patriciu”) mi-a amintit de personajul lui George Mihaita din Reconstituirea. Spre deosebire insa de puberii care sar la bataie in curtea scolii cu vocea tremuranda, Presedintele nu si-a pierdut echilibrul emotional in fata adversarilor, ci in fata camerelor de filmat si in prime time. Altfel, discursul sau a reactivat doua strategii castigatoare in campaniile trecute: “jos comunismul” (Iliescu/Voronin) si “singur impotriva tuturor” (cu tara luata pe post de victima si aliat).
Sunt convins ca pe timp de razboi, genul asta de reactie patriotic-emotionala ar mobiliza de minune noii recruti, ce te faci insa in timp de pace cu emotiile scapate de sub control ale celui care ar trebui sa fie principalul factor de echilibru din tara? Asta daca nu cumva ce iau eu drept lipsa de control nu e cumva o mostra de teatru magistral.
Sper insa sa nu retraiesc in 2012-2014 temele de campanie din 1996-2000, cu demascari de comunisti fara comunism si sperietoarea Moscovei agitata acum de sub scutul anti-racheta de la Deveselu. Nu ca nu m-ar agasa oarecum temele economice dupa 4 ani de criza, dar parca n-as da dezbaterea alternativelor la austeritate pe vanatoarea de vrajitoare.
In alta ordine de idei, cum timpul nu permite o debarcare teatrala in Piata Universitatii, cred ca “interventia mea cu romanii” se va reduce azi la un interviu al presedintelui transmis in direct, eventual cu poporul lasat liber sa sune pentru a ofta pe umarul sefului statului, dupa model Hugo Chavez.
Sunt convins ca pe timp de razboi, genul asta de reactie patriotic-emotionala ar mobiliza de minune noii recruti, ce te faci insa in timp de pace cu emotiile scapate de sub control ale celui care ar trebui sa fie principalul factor de echilibru din tara? Asta daca nu cumva ce iau eu drept lipsa de control nu e cumva o mostra de teatru magistral.
Sper insa sa nu retraiesc in 2012-2014 temele de campanie din 1996-2000, cu demascari de comunisti fara comunism si sperietoarea Moscovei agitata acum de sub scutul anti-racheta de la Deveselu. Nu ca nu m-ar agasa oarecum temele economice dupa 4 ani de criza, dar parca n-as da dezbaterea alternativelor la austeritate pe vanatoarea de vrajitoare.
In alta ordine de idei, cum timpul nu permite o debarcare teatrala in Piata Universitatii, cred ca “interventia mea cu romanii” se va reduce azi la un interviu al presedintelui transmis in direct, eventual cu poporul lasat liber sa sune pentru a ofta pe umarul sefului statului, dupa model Hugo Chavez.
marți, 24 ianuarie 2012
7 pretexte mediatice pentru revenirea lui Traian Basescu in prim-plan
Dupa Intifada la Arafat, Traian Basescu tace ca pestele. Revenirea lui in dezbaterea publica dupa o indelungata abstinenta poate fi conceputa mai greu fara un gest spectaculos, un fel de “draga Stolo” adaptat contextului politico-social. M-am gandit la 7 artificii mediatice care sa asigure un come-back de efect in arena politica si un retus semnificativ adus imaginii Presedintelui. Sigur, lista ramane deschisa:
1.Descindere in mijlocul protestatarilor din Piata Universitatii
Cu cativa SPP-isti plantati strategic problema unei reactii violente din partea manifestantilor ar putea fi rezolvata, mai raman violentele de limbaj. Dar cine poate bombarda interminabil cu insulte cand primeste scuze inlacrimate, sinceritate bine jucata si niste hahaieli homerice plus promisiunea ca de acum in colo va exista un consilier la Cotroceni care sa noteze disciplinat ofurile manifestantilor pasandu-le apoi la Palatul Victoria? Dupa care Presedintele sa dea raportul in Piata asupra stadiului in care se afla rezolvarea acestora in fiecare luna (cum, a mai primis asta?). Impresia generala va fi pozitiva, multi vor gandi “ia uite ca Basescu chiar are c...(rimeaza cu “oaie” dar nu-l priveste pe Gigi Becali).
2. Presedintele se ratoieste in direct la Elena Udrea
Va imaginati o emisiune cu ministrul Dezvoltarii in care presedintele sa intervina prin telefon certand demnitarul ca a uitat sa se preocupe de problemele oamenilor, ca alte sunt prioritatile, ca ar trebui sa revizuiasca strategia dupa care face licitatiile publice? Ma rog, si eu imi imaginez mai greu, dar ce impact ar avea asta asupra unei parti mai slabe de inger a electoratului! Dupa debarcarea lui Baconschi, decizie strategica excelenta care ofera multimii capul lui Motoc (“ia uite ce pateste cine insulta poporul!”) si UNPR-ului un pretext pentru a-si promova imaginea (inlocuitor Diaconescu) poate-poate sare de pragul electoral, umilirea in public a Elenei Udrea ar anula, paradoxal, multe din badaraniile anterioare ale Presedintelui, cel putin din perspectiva votului negativ pe care il deconteaza PDL-ul. Bruscarea Elenei Udrea face cat jumatate din cresterea TVA (parerea mea!)
3. Bancherii sunt de vina!
Cand nu poti pune in paranteza responsabilitatile si impresiile negative dupa ani buni de guvernare si presedinte-jucator, mai bine arunci vina asupra altora. Si cine ar fi mai potrivit decat sectorul bancar pentru a deconta asta? “Cer o lege a falimentului personal, asa cum FMI a solicitat si Guvernului ungar” ar fi o declaratie de efect, nu? Sigur, in an electoral e greu de urmarit daca se si pune in practica, asa cum si reducerea numarului de parlamentari s-a terminat in coada de peste.
4. “Vreau o dezbatere in direct cu Ponta, Antonescu si ala micu’ de la PC!”
Natiunea trece prin momente grele, coeziunea sociala lipseste, trebuie sa lasam de-o parte orgoliile si sa cautam solutii pentru iesi la liman....-incep sa invat, nu? Pretexte pentru o astfel de intalnire sunt multe, un discurs impaciuitor cand interlocutorii se reped in haita sa te sfasie are efecte nebanuit de... favorabile. Presedintele va reusi sa pozeze din nou in “singur impotriva tuturor”-postura lui favorita, reusind inca o data sa se victimizeze eficace (remember: sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!).
5. Basescu sta la o sueta amicala cu Regele
O reconciliere de substanta pare mai greu de crezut, cei doi nu sunt compatibili (desi in istorie au mai existat personaje care sa cumuleze rolul de monarh constitutional si pornirile de tiran sentimental). Nu cred ca merge cu “am gresit majestate, ha, ha, ha”dar pretexte pentru intalniri informale se pot gasi, poate si un post onorific pentru Radu Duda folosit ca momeala. Efectul mediatic este garantat iar Presedintele va bifa simultan 2 calitati oarecum opuse: imprevizibilitate si..flexibilitate.
6. Galeriile de fotbal iau castane in prime time.
“Mai baieti de ce va dati mereu in petec, de ce nu intrati in randul lumii, ce sa ma fac cu voi?” i-ar dojeni parinteste Presedintele la Cotroceni in fata camerelor de filmat inlacrimand niste babute la o ora de maxima audienta. Intrati la Cotroceni pentru un perdaf ultrasii pot iesi apoi pacificati cu promisiunea ca vor deveni SPP-isti daca se cumintesc si lasa a doua zi un CV.
7. Nefericitul Presedinte este “exorcizat” de Prea-Fericitului Daniel. OTV transmite
Scenariu: Omul a gresit, isi marturiseste pacatele, iese pocait, cu un suflu (!) nou si promite sa ramana curat desi e bagat pana in gat in politica. Cine o transforma pe Sfanta Parascheva in agent electoral mananca o paine buna in Romania.
1.Descindere in mijlocul protestatarilor din Piata Universitatii
Cu cativa SPP-isti plantati strategic problema unei reactii violente din partea manifestantilor ar putea fi rezolvata, mai raman violentele de limbaj. Dar cine poate bombarda interminabil cu insulte cand primeste scuze inlacrimate, sinceritate bine jucata si niste hahaieli homerice plus promisiunea ca de acum in colo va exista un consilier la Cotroceni care sa noteze disciplinat ofurile manifestantilor pasandu-le apoi la Palatul Victoria? Dupa care Presedintele sa dea raportul in Piata asupra stadiului in care se afla rezolvarea acestora in fiecare luna (cum, a mai primis asta?). Impresia generala va fi pozitiva, multi vor gandi “ia uite ca Basescu chiar are c...(rimeaza cu “oaie” dar nu-l priveste pe Gigi Becali).
2. Presedintele se ratoieste in direct la Elena Udrea
Va imaginati o emisiune cu ministrul Dezvoltarii in care presedintele sa intervina prin telefon certand demnitarul ca a uitat sa se preocupe de problemele oamenilor, ca alte sunt prioritatile, ca ar trebui sa revizuiasca strategia dupa care face licitatiile publice? Ma rog, si eu imi imaginez mai greu, dar ce impact ar avea asta asupra unei parti mai slabe de inger a electoratului! Dupa debarcarea lui Baconschi, decizie strategica excelenta care ofera multimii capul lui Motoc (“ia uite ce pateste cine insulta poporul!”) si UNPR-ului un pretext pentru a-si promova imaginea (inlocuitor Diaconescu) poate-poate sare de pragul electoral, umilirea in public a Elenei Udrea ar anula, paradoxal, multe din badaraniile anterioare ale Presedintelui, cel putin din perspectiva votului negativ pe care il deconteaza PDL-ul. Bruscarea Elenei Udrea face cat jumatate din cresterea TVA (parerea mea!)
3. Bancherii sunt de vina!
Cand nu poti pune in paranteza responsabilitatile si impresiile negative dupa ani buni de guvernare si presedinte-jucator, mai bine arunci vina asupra altora. Si cine ar fi mai potrivit decat sectorul bancar pentru a deconta asta? “Cer o lege a falimentului personal, asa cum FMI a solicitat si Guvernului ungar” ar fi o declaratie de efect, nu? Sigur, in an electoral e greu de urmarit daca se si pune in practica, asa cum si reducerea numarului de parlamentari s-a terminat in coada de peste.
4. “Vreau o dezbatere in direct cu Ponta, Antonescu si ala micu’ de la PC!”
Natiunea trece prin momente grele, coeziunea sociala lipseste, trebuie sa lasam de-o parte orgoliile si sa cautam solutii pentru iesi la liman....-incep sa invat, nu? Pretexte pentru o astfel de intalnire sunt multe, un discurs impaciuitor cand interlocutorii se reped in haita sa te sfasie are efecte nebanuit de... favorabile. Presedintele va reusi sa pozeze din nou in “singur impotriva tuturor”-postura lui favorita, reusind inca o data sa se victimizeze eficace (remember: sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!).
5. Basescu sta la o sueta amicala cu Regele
O reconciliere de substanta pare mai greu de crezut, cei doi nu sunt compatibili (desi in istorie au mai existat personaje care sa cumuleze rolul de monarh constitutional si pornirile de tiran sentimental). Nu cred ca merge cu “am gresit majestate, ha, ha, ha”dar pretexte pentru intalniri informale se pot gasi, poate si un post onorific pentru Radu Duda folosit ca momeala. Efectul mediatic este garantat iar Presedintele va bifa simultan 2 calitati oarecum opuse: imprevizibilitate si..flexibilitate.
6. Galeriile de fotbal iau castane in prime time.
“Mai baieti de ce va dati mereu in petec, de ce nu intrati in randul lumii, ce sa ma fac cu voi?” i-ar dojeni parinteste Presedintele la Cotroceni in fata camerelor de filmat inlacrimand niste babute la o ora de maxima audienta. Intrati la Cotroceni pentru un perdaf ultrasii pot iesi apoi pacificati cu promisiunea ca vor deveni SPP-isti daca se cumintesc si lasa a doua zi un CV.
7. Nefericitul Presedinte este “exorcizat” de Prea-Fericitului Daniel. OTV transmite
Scenariu: Omul a gresit, isi marturiseste pacatele, iese pocait, cu un suflu (!) nou si promite sa ramana curat desi e bagat pana in gat in politica. Cine o transforma pe Sfanta Parascheva in agent electoral mananca o paine buna in Romania.
luni, 23 ianuarie 2012
Debarcarea lui Baconschi, sansa oferita UNPR de a se apropia de pragul electoral
Fostul deja ministru de extene are blog. Pe blog, pe 16 ianuarie, ii numea pe demonstrantii din Piata Universitatii: “mahalaua violentă şi ineptă incolonata ca minerii odinioara in spatele mostenitorilor Securitatii". Domnul ministru a fost numit apoi “mediator-sef” in relatia cu reprezentantii mahalalei iar postarea cu pricina a ramas pe blog pana spre sfarsitul saptamanii trecute apoi a disparut subit. Altfel, “executia ritualica”a ministrului de externe are darul de a oferi in sfarsit protestatarilor un cap in bat, dand ocazia UNPR de a se apropia de pragul electoral impins de la spate de singurul sau vector de imagine (Cristian Diaconescu la externe, se indoieste cineva?)
Ma intreb cum de n-a sesizat nimeni din anticamera Guvernului tinicheaua de coada proaspatului mediator? Armatele de consilieri ce-or fi pazit? Adica e doar o intamplare c-a fost numit ministrul de externe responsabil cu dialogul cu protestatarii? Putea fi in locul sau chiar ...senatorul Urban (cel cu “viermii”)?
Eliminarea lui Baconschi este insa o mutare strategica in ciuda aparentelor. Fete noi in Guvern si “mai da-le 100 de lei” (taxa auto amanata) este singura strategie de imagine la dispozitia Guvernului acum. Plus ajutorul fratesc pentru UNPR, fost si viitor partener de coalitie.
Ma astept sa-l regasesc totusi pe dl Baconschi dupa acest episod intr-un post diplomatic in...Spania (in Italia ar fi prea mare conincidenta cu..alegerile din 2009).
Ma intreb cum de n-a sesizat nimeni din anticamera Guvernului tinicheaua de coada proaspatului mediator? Armatele de consilieri ce-or fi pazit? Adica e doar o intamplare c-a fost numit ministrul de externe responsabil cu dialogul cu protestatarii? Putea fi in locul sau chiar ...senatorul Urban (cel cu “viermii”)?
Eliminarea lui Baconschi este insa o mutare strategica in ciuda aparentelor. Fete noi in Guvern si “mai da-le 100 de lei” (taxa auto amanata) este singura strategie de imagine la dispozitia Guvernului acum. Plus ajutorul fratesc pentru UNPR, fost si viitor partener de coalitie.
Ma astept sa-l regasesc totusi pe dl Baconschi dupa acest episod intr-un post diplomatic in...Spania (in Italia ar fi prea mare conincidenta cu..alegerile din 2009).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
