Argentina, un model de succes

Sfarsitul anilor ’80 aduce doua scandaluri majore: criza asiatica si falimentul Long Term Capital Management. La doi ani se sparge bula dot-com. Pentru ca economia americana sa nu cada in recesiune, Greenspan taie dobanzile pana la 1% punand bazele bulei imobiliare si crizei subprime care va incepe in 2007. Pierderile bancilor care s-au legat intre ele prin produse toxice avand la baza ipoteci cu valoare indoielnica face Guvernele sa apeleze la bani publici (vezi conceptul “too big to fail” si tot soiul de programe “TARP”, ultimul de 1 trilion de dolari adoptat in euro-zone). Acum deficitele publice sunt astronomice si nu pot fi serios reduse pentru a nu fragiliza revenirea economica iar dobanzile de politica monetara au fost din nou taiate. Orice crestere a dobanzilor face nesustenabil serviciul datoriei publice, mai ales in conditiile in care in economiile dezvoltate datoriile se apropie de 100% din PIB. Iar mentinerea dobanzilor la 0-1% alimenteaza periodic noi bule speculative. Un echilibru tot mai instabil, nu?

Sa luam o tara ipotetica, cu o datorie de 70% din PIB. Sa presupunem ca la un moment dat, dobanzile pe care le plateste la bondurile emise ajung la 10%, cam ce patise Grecia inainte de planul de ajutorare. Cheltuielile cu sericiul datoriei urca la 7% din PIB. Sa presupunem ca economia in cauza genereaza venituri de 30% din PIB, cam ca pe plaiul nostru mioritic. Din 30% platesti 7% doar pentru dobanzi, deci aproape un sfet din venituri. Nici nu mai pomenesc de faptul ca economia in cauza functioneaza cu un deficit de vreo 7% si va trebui sa imprumute suplimentar pentru a putea plati salarii si pensii. Orice crestere de taxe sau taieri de salarii/pensii dinamiteaza consumul si, dupa o crestere temporara a veniturilor, urmeaza relativ repede o scadere a acestora. Prin urmare PIB-ul scade, ponderea datoriilor creste. Vedeti vreo cale de iesire de aici?

Bill Bonner vorbeste in “A Successful Collapse” (vezi www.dailyreckoning.com) despre falimentul Argentinei. In 2001, dupa ample programe de ajutorare, tara intra in faliment lasand in aer bonduri in valoare de 100 miliard dolari, cel mai mare default din istorie. Asta n-a insemnat insa sfarsitul lumii pentru cetatenii sai, chiar daca si-au pierdut in inflatia ce a urmat 2/3 din economii. Viata si-a urmat insa cursul, clasa medie s-a mai subtiat dar tara pare azi, la aproape 10 ani de atunci, destul de agreabila turistilor. La mijlocul lunii mai, Argentina a facut un gest istoric: le-a oferit sansa creditorilor sa isi recupereze cam 30 de centi la un dolar din sumele plasate in bonduri in momentul colapsului, schimband vechile titluri de valoare in unele noi. “Acceptati asta sau va puneti pofta in cui pentru totdeauna” le-a soptit guvernul Kirschner si se pare ca destui vor accepta aceasta ultima palma pentru a mai recupera ceva. Spre deosebire de persoanele fizice, statele nu pot fi executate insa silit iar guvernul argentinian, dupa aceasta masura “generoasa”, pare gata sa reintre in pietele internationale, asteptand cuminte ca investitorii sa uite pataniile trecutului pentru a putea sa-si repete greselile in viitor. In definitiv, vina nu e a celui ce ia, ci a celui ce este suficient de credul sa dea.Apropo, cum s-or simti acum pensionarii ale caror fonduri de pensii au imprumutat Argentina? Dar cei care au “expunere” pe Grecia? Dormi mai departe linistit, asociatia fondurilor de pensii vegheaza!