Dinu Patriciu, fata urata a capitalismului romanesc

Cel mai bogat roman si singurul care apare in topul Forbes al miliardarilor in 2009, cu o avere estimata la 1,8 miliarde dolari (locul 397 din 739), a gasit se pare o reteta sigura de castig si in vreme de Criza. Solutia Patriciu pentru scaderea psihologica a consumului la vreme de taiat salarii si pensii si crestere in perspectiva a fiscalitatii este deschiderea unei retele de agentii de pariuri (14 agentii pentru inceput cu brandul Bet Arena Cafe dupa cum relata vineri Ziarul Financiar). Calculul miliardarului pare bine facut, de vreme ce disperarea te impinge la solutii extreme: o demonstratie, o gaina subtilizata vecinului, un pariu ca banii de lapte ai celui mic, cine stie de unde sare iepurele cu lozul cel mare? Iar in situatia in care a ajuns economia romaneasca, pariurile, variantele de bingo ori loteria ies din sfera de divertisment ("cumpar niste adrenalina pentru sfarsitul saptamanii sub forma unui billet") si se transforma in paiul de care se agata multi innecati...economic, niste "investitii" in speranta care te tine in picioare inca o saptamana. Sigur, in vremuri de recesiune, alaturi de pariuri si loterii, o varianta castigatoare ar fi fost si prostitutia, dar conu Dinu se limiteaza din fericire la sponzorizarile din politica, adica la varianta soft si legala a respectivei indeletniciri milenare.

Cum si-a facut banii domnul Patriciu? A cumparat "avantajos" o rafinarie fosta de stat, a fost pasuit cu plata datoriilor acesteia pana in 2010, a vandut-o apoi foarte bine nu inainte de a se juca putin la bursa cu actiunile ei (motiv pentru care este judecat inca pentru acuzatii de manipulare a pietei) iar cazahii care au preluat-o au ramas brusc brusc fara bani si solicita din nou esalonari, ca statul roman e baiat de comitet si permite asta chiar si cu pistolul FMI la tampla. Este libertarian convins, sustine rolul minimal al statului si privatizarea tuturor activelor sale, eventual la preturi de nimic, pentru a le da ocazia unor investitori inventivi sa le revanda cu preturi astronomice dupa ce le-au "eficientizat", o reteta pe care a brevetat-o de altfel chiar el.

Ce il mai mana acum in lupta pe conu Dinu Patriciu? Are bani pentru cateva zeci de generatii, ar putea sa duca o viata contemplativa, sa calatoreasca, sa pozeze in guru de business scriind carti ori sa investeasca pentru ridicarea nivelului de constiinta al concetatenilor sai (sa nu imi pomeniti de cartile Adevarul, omul vinde aici un pret de 10 lei si nu o carte, dovada ca nivelul operelor comercializate impreuna cu ziarul nu il depaseste pe cel al lecturilor obligatorii pentru liceu; pariez ca cei care le cumpara le iau "la metru" ca sa isi umple uniform rafturile goale ale bibliotecilor iar daca omul n-ar viza o pozitie ultra-dominanta pentru trustul sau de presa probabil ca n-ar apela la astfel de accesorii). De ce mai vaneaza si acum profitul (valabil si pentru Tiriac, care ocupa la un moment dat un imobil de protocol la un pret de 2 lei si care i-a tratat pe mici actionari ai bancii sale la fel de elegant cum s-a purtat Patriciu cu cei ai Petromidia, demonstrindu-le pe viu cat de abstract e cuvantul "dividend")? In definitiv, cat de MULT inseamna SUFICIENT pentru astfel de oameni? Cat de mult sa fi flamanzit intr-o viata anterioara pentru a-si dilata atat de tare instinctul de acumulare? Cat de mare sa-ti fie ego-ul ca sa-ti doresti posesiuni fabuloase doar pentru a-i da mai mare greutate, consistenta, credibilitate?

Sunt fericiti astfel de oameni (puneti-l pe lista si pe Vantu)? Sunt fericiti gambler-ii? Au fara doar si poate momentele lor de fericire, cand mai dau o lovitura si-i culeg roadele, cand banii pe care ii fac le confirma (cred ei) valoarea in ochii membrilor grupului fata de care vor sa epateze. In restul timpului fac mereu alte planuri, alta zbatere, noi surse de stress, alte "provocari" care ii rod saptamani si luni intregi. O forma de dependenta de care nu se pot smulge. Sunt "posedati" de acest joc de monopoly cu posesiuni reale, indifferent cate piese acumuleaza. Stiu ca majoritatea isi doreste banii lor, dar cati le-ar prelua bucurosi si lumea interioara? Bogatia e o stare de spirit in primul rand si daca nu te poti bucura de ea in timpul vietii, degeaba ajungi cel mai bogat din cimitir dupa moarte.