Cui folosesc Bancile Centrale?

Cristian Paun, doctor in economie, conferentiar in cadrul ASE (Relatii Internationale), profesor asociat in cadrul Universitatii Romano-Americane si Universitatii Hyperion si director executiv al Societatii Romane de Economie a scris doua articole extraordinare pe blogul sau despre putregaiul din sistemul monetar actual. Este vorba de articolele "Cum si de ce au aparut Bancile Centrale" si "Unde se greseste in sectorul bancar actual". Cum articolele vin din partea unui cunoscator al fenomenului si sunt in plus foarte bine scrise, ocolind inteligent pasareasca financiar-bancara, le recomand cu caldura tuturor celor care vor sa inteleaga cate ceva din bucataria marilor manipulatori de bani. Mai jos aveti cele mai importante citate:

Cum si de ce au aparut Bancile Centrale?

Actuala criza, precum si cele de pana acum, ridica tot mai serios intrebarea daca nu cumva prezenta bancilor centrale in inima sistemelor economice capitaliste reprezinta problema reala a functionarii pietei libere. Politica monetara, adesea creditata cu mult prea multe virtuti, s-a dovedit insuficienta si inadecvata rezolvarilor problemelor din economia reala. Ideea de bani ieftini si nelimitati introdusi in sistemul economic a creat mai multe probleme pietei libere decat a rezolvat.
Oare de ce au aparut bancile centrale si ce rol le-a fost atribuit initial si ce rol au ele in prezent? Prima banca centrala a fost creata in 1668 in Suedia - Riksbank avand un rol fundamental in finantarea Marelui Razboi Nordic (1700 - 1721) dus de aceasta tara (condusa la acel moment de Charles al-XII-lea) impotriva unei coalitii formata din Rusia, Danemarca-Norvegia si Saxonia-Polonia-Lituania.

La scurt timp dupa crearea acestei banci, apare o noua banca centrala - Banca Angliei (1694), in mijlocul Razboiului de Noua Ani (1688-1697) cand, in urma Bataliei de la Beveziers din 1690, flota engleza condusa de amiralul Torrington este invinsa de flota franceza condusa de amiralul Tourville care a reusit sa scufunde si sa captureze 15 nave engleze. Ramas fara flota, regele Angliei William al-III-lea si Regina Maria a II-a au fost de acord cu crearea unei institutii "private" care in numai 12 zile a obtinut suma de 1,2 milioane lire sterline din care jumatate au fost cheltuiti pentru o noua flota engleza.

Istoria Rezervelor Federale din SUA e de data ceva mai recenta. Initial, crearea unei banci centrale in SUA a fost privita cu multa reticenta pentru ca exista suspiciunea ca se dorea ca Marea Britanie sa aiba un control asupra politicii monetare.
Bank of North America, First Bank of United States si Bank of New York au creat bursa New York Stock Exchange in 1792 (initial plecata de la o incapere inchiriata cu 200 de dolari pe luna a ajuns in 2008 la o capitalizare totala de 28,5 trilioane de dolari). First Bank of the United States a finantat o buna parte a cheltuielilor Razboiului de Independenta din SUA (1776 - 1783) si a fost inlocuita de o copie a sa cu filiale in toate statele - Second Bank of the United States (1816 - 1836), pentru a finanta urmarile Razboiului din 1812, dupa ce cinci ani SUA a functionat fara banca centrala. Incepand cu 1836 pana in 1862 in SUA a fost o perioada fara banca centrala (free banking). In aceasta perioada pretul aurului si argintului a fost foarte stabila. Perioada a inceput cu inregistrarea a 712 banci care trebuiau sa indeplineasca niste cerinte legale impuse de Michigan Act (1837). Jumatate din aceste banci au dat faliment pentru ca nu au mai fost capabile sa isi onoreze platile catre clienti. Este perioada caracterizata printr-o durata foarte mica de viata a unei banci (comparativ cu perioada moderna). Perioada a incetat in 1863 cand, pentru a finanta Razboiul Civil, politica monetara este din nou centralizata prin obligarea bancilor comerciale sa se transforme in banci nationale care sa accepte o singura bancnota emisa de Comptroller of the Currency si sa cumpere titluri de stat ale Trezoreriei Statului (pentru acoperirea cheltuielilor de razboi). In 1913 este creata Rezerva Federala in scopul temperarii panicii monetare generate de Primul Razboi Mondial si de finantarea cheltuielilor cu acesta.

Banca Regala a Prusiei a fost fondata intre 1765 si 1875, oferind un important sprijin financiar statului in timpul Razboiului de 7 ani (1755 - 1763). Banca Centrala a Frantei (Banque de France) a fost creata de Napoleon Bonaparte in 1800 pentru a finanta razboaiele napoleonice. Tot ca o consecinta directa a acestor razboaie duse de Napoleon in Europa intre 1792 si 1815 au aparut si alte banci centrale: Banca Finlandei (1811), Banca Olandei (1814), Banca Austriei (1816), Banca Norvegiei (1816), Banca Danemarcei (1818). Banca Portugaliei a aparut ca urmare a Razboiului Civil (1846 - 1847) pentru a oferi sprijin financiar statului pentru solutionarea conflictului.

Acum cred ca este mult mai clar de ce au aparut toate aceste institutii publice si ce rol au jucat ele in istorie. Bancile centrale trebuie asociate razboaielor duse de catre state si acoperirii inflationiste a cheltuielilor generate de acestea (unei familii careia ii mureau rude in razboi era destul de greu sa o convingi sa plateasca taxe mai mari sau sa doneze din veniturile sale si asa mici pentru acoperirea cheltuielilor de razboi). Bancile centrale au actionat intotdeauna ca un simplu agent fiscal in perioada de conflict sau criza, emitand suficienta moneda pentru a finanta razboaie. Inflatia, mult mai putin vizibila de catre contribuabili, a actionat ca un impozit mult mai usor de colectat si mai usor de justificat. Inflatia este taxa platita progresiv care are grad de colectare 100% de catre stat (nimeni nu poate scapa de aceasta taxa, nici macar economia subterana).

Din pacate, rolul prezent al acestor institutii nu este departe de cel pentru care au fost create initial. Puterea monetara cu care au fost inzestrate de stat le face responsabile de foarte multe lucruri care se intampla in momentul de fata in economia globala. Desi tindem sa credem ca statul nu este prezent in economie (si ca traim un capitalism autentic), prin inflatia, care actioneaza ca taxa, statul ne penalizeaza in cel mai cinic mod posibil. Mi-e greu sa cred ca mai putem corecta ceva si ca ne vom putea vreodata sa ne intoarcem la capitalismul autentic in care resursele sunt alocate strict pe baza unor criterii obiective. Piata libera este tot mai sufocata de interventii monetare cu titlu de "solutii salvatoare", dar care, in realitate, nu fac decat sa redistribuie arbitrar veniturile intre membrii societatii si sa genereze crize tot mai profunde.

Cititi articolul integral, cu o istorie pe scurt a BNR, la
http://cristianpaun.finantare.ro/2010/04/20/cum-si-de-ce-au-aparut-bancile-centrale

Unde se greseste in sectorul bancar actual

Atunci cand se discuta despre sistemul financiar-bancar modern se uita faptul ca odata cu renuntarea la orice etalon prin care sa se ancoreze emisiunea monetara (de facto acest lucru a incetat in 1971 prin caderea Sistemului de la Bretton-Woods, de iure acest lucru a incetat odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial cand marile imperii implicate in conflict au renuntat la acoperirea in aur a monedei lor) bancile centrale ale marilor puteri au primit liber la emisiunea monetara si la a-si pune in aplicare tot felul de fantezii cu titlu de politica monetara sau politica a cursului de schimb (tintirea inflatiei, tintirea cursului de schimb, tintirea agregatelor monetare).

Sistemul financiar-bancar este dominat in prezent de o cantitate impresionanta de "fiat money" care creste exponential, adica de moneda tiparita in nestire de catre marile puteri monetare si distribuita foarte eficient de institutiile financiare internationale prin bancile centrale ale tarilor mici la nivel global. Aceasta ar fi prima mare problema a sistemului financiar-bancar modern: faptul ca banii tipariti usor si fara a avea in spate un criteriu obiectiv de dimensionare a masei monetare de catre bancile centrale intervin pe piata si bulverseaza complet costul capitalului (reflectat de nivelul dobanzilor) si cursul de schimb.

Un efect direct al acestei expansiuni monetare practicata concurential de marile puteri monetare este bulversarea balantei de plati externe in tarile mici (nu poti fi competitiv pe pietele internationale dezvoltate in conditiile in care dobanda acolo tinde nenatural catre 0, nu poti sa exporti mai mult in conditiile in care deprecierea dolarului favorizeaza masiv exportatorii americani, nu poti acorda credite comerciale clientilor externi cu un sistem dependent de bancile mama din tarile dezvoltate).

Expansiunea monetara este justificata de bancile centrale de trei motive: furnizarea de lichiditate intr-un sistem bazat pe rezerve fractionare, furnizarea de lichiditate statului pentru a finanta proiectele sale publice (de multe ori invocate ca solutie de iesire din criza), furnizarea de lichiditate pentru a contracara efectele adverse ale cursului de schimb asupra balantei de plati externe.

O alta problema majora ce necesita o remediere rapida este deci cea a rezervelor fractionare cu care opereaza bancile din sistemul financiar-bancar modern. Bancile atrag doua tipuri de depozite: depozite la vedere si depozite la termen. In mod eronat, bancile considera depozitele la vedere surse de finantare pe termen lung (presupunand ca noi avem o tendinta naturala de a pastra niste bani in rezerva pentru clipe dificile).

In realitate aceste resurse la vedere nu pot fi considerate surse de finantare pentru ca ele apartin de drept deponentilor care pot sa le retraga fara nici o restrictie in orice moment. Bancile, considerand aceste depozite la vedere surse de finantare, pastreaza doar o mica parte din ele in rezerva, mergand de cele mai multe ori pe rezerva minima obligatorie impusa de banca centrala (daca nu ar impune-o probabil ca unele banci ar fi tentate de da toti banii din depozitele la vedere cu imprumut).

In conditiile in care o mare parte din aceste depozite la vedere sunt imprumutate pe termene mai lungi de banca altor persoane, in acelasi timp cu acesti bani pot participa la o licitatie de resurse si deponentul la vedere si cel creditat din banii la vedere. In mod artificial pretul acestor licitatii creste. De unde are banca bani sa onoreze ambele plati ulterior?

Foarte simplu: bancile centrale refac lichiditatea acestor banci prin emisiune monetara (exista facilitati de credit de la banca centrala care au dobanzi foarte reduse), daca nu cumva exista si alte cai de refacere a rezervelor (majorare de capital, imprumut de la o alta banca, atragerea de noi depozite la termen sau la vedere). In realitate, cea care permite expansiunea monetara este banca centrala - principalul vinovat de cantitatea de bani cu care, in mod generos, alimenteaza sistemul financiar.

Acesti bani (si nu capitaluri acumulate prin economisiri = sacrificiul unor consumuri prezente sau trecute) intervin in piata si produc inflatie (care in mod paradoxal duce apoi la cresterea dobanzilor). In plus de efectul inflationist, imprumuturile pe care bancile comerciale le fac din depozitele la vedere sunt, din punct de vedere legal si moral, frauda pentru ca incalca dreptul de proprietate al deponentului. Foarte mult din expansiunea monetara prin sistemul rezervelor fractionare s-a cantonat nu in bunurile de larg consum, ci in petrol sau in instrumente financiare (cotatii la bursa).

Asa se creeaza ciclurile de crestere puternica (pe fondul unor surse imense de bani care ajung pe bursa) si ciclurile de descrestere puternica (pe fondul retragerii in graba a acestor surse de bani pentru a licita pe piata reala a bunurilor si serviciilor). Cand aceste resurse exponential multiplicate de tiparnitele bancilor centrale se muta de pe piata petrolului pe piata imobiliara sau pe piata actiunilor apar crizele. Cu cat efectul psihologic (panica) muta mai rapid aceste resurse intre piete, cu atat volatilitatea creste si amplitudinea crizei creste.

Nu doar sistemul rezervelor fractionare a stat la baza expansiunii monetare. In foarte multe cazuri, guvernele au actionat pentru a iesi din criza tot prin expansiune monetara promovand proiecte publice ale statului pentru care erau emise titluri de stat cumparate de bancile comerciale cu refinantare de la banca centrala. Sub presiunea unor proiecte publice care invoca "interesul national" bancile centrale au fost nevoite sa accepte aceasta expansiune monetara.

Un efect interesant al expansiunii monetare este cel asupra dobanzilor. Desi aceasta expansiune monetara duce la o aparenta scadere a nivelului dobanzilor pe termen scurt (prin prezenta unei cantitati suplimentare de lichiditate in economie), caracterul sau inflationist face ca dobanda sa creasca (atunci cand inflatia asteptata creste dobanda creste). Desi foarte multi adepti ai politicilor monetare de tip keynesist considera expansiunea monetara ca avand un efect benefic pentru ca reduce dobanzile, stimuleaza investitiile si creste ocuparea fortei de munca, pe termen lung vedem ca efectul e invers fata de asteptarile lor: dobanda creste pentru ca inflatia creste (datorita prezentei unei cantitati mai mari de bani ce liciteaza aceleasi resurse limitate), investitile scad pentru ca dobanda creste si somajul creste pentru ca investitiile scad.

Pentru a diminua aceste crize trebuie actionat rapid in urmatoarele directii:
Gasirea unui etalon de ancorare a politicii de emisiune a masei monetare practicata de toate bancile centrale din lume;
Renuntarea la sistemul rezervelor fractionare si impunerea regulii ca depozitele la vedere sa fie pastrate 100% in conturile clientilor de catre banci, cu plata de catre acestia a unor comisionane de custodie;
Impunerea de restrictii asupra depozitelor la termen pentru ca ele sa nu mai poata fi retrase de catre deponenti inainte de scadenta lor (de exemplu utilizarea certificatelor de depozit sa devina singura forma de a depune bani la termen in bancile comerciale). Dezvoltarea unei piete secundare globale pentru aceste certificate de depozit.
Limitarea implicarii statelor in proiecte publice (inclusiv conflicte armate) finantate inflationist prin expansiune monetara). Bancile comerciale sa nu mai poata cumpara titluri de stat decat in limita unui procent din totalul activelor lor sau totalul capitalurilor lor (procent mult mai mic decat cel din prezent).
Scumpirea drastica a conditiilor de refinantare de la banca centrala astfel incat imprumutul de ultima instanta de la aceasta sa devina unul punitiv si nu unul favorizat si generator de hazard moral, asa cum este el in prezent.
Limitarea politicilor monetare strict la controlul activitatii bancare. Nu mai trebuie gasite solutii monetare la probleme economice (de competitivitate a exporturilor, de ocupare a fortei de munca). Exporturile nu trebuie stimulate prin cursul de schimb si somajul nu mai trebuie diminuat prin inflatie (curba Philips). Trebuie acceptat faptul ca politicile monetare nu sunt si nu trebuie sa fie solutie la problemele din economia reala.

Abia dupa ce aplicam aceste masuri radicale sistemului financiar - bancar actual putem incepe apoi sa ne gandim la greselile de guvernanta din banci, la ticalosia si lipsa lor de moralitate. Pana una alta, bancile comerciale sunt organizate si functioneaza ca afaceri private, dar vand un bun al statului: BANUL. Statul trebuie sa fie foarte atent, in acest caz, cata cantitate de bani emite in economie si pentru ce, adica cata putere lasa discretionar pe mana acestor banci aparent private. Cu cat bancile vor fi constiente ca statul le salveaza indiferent de ce se va intampla cu atat ele, vor continua sa fie mai "ticaloase" rafinandu-si metodele de a multiplica banul in economie si urmarind cu precadere maximizarea profitului lor si nu maximizarea profitului la care se gandeste statul sau societatea ca ar fi unul de "bun simt" sau "moral" pentru ele.

Acordurile BASEL 2, 3 si altele care vor urma nu ne vor proteja de criza pentru ca ele nu iau in calcul cauzele prezentate mai sus. Astfel de acorduri impuse de marile puteri sunt, de cele mai multe ori, incalcabile si insista prea mult pe ideea de efect (ticalosie, imoralitate) si prea putin pe cauza (banul ieftin, expansiune monetara, rezerve fractionare).
Articolul integral la
http://cristianpaun.finantare.ro/2010/04/18/unde-se-greseste-in-sectorul-bancar