Cum spoliaza bancile clasa mijlocie

Iluzia prosperitatii s-a obtinut in economiile vestice, in special in SUA si Marea Britanie, prin cresterea gradului de indatorare, timp in care economisirea, ca procent din PIB, a stagnat, iar disproportia dintre veniturile de top si cele medii a crescut. La asta au contribuit din plin deciziile bancilor centrale. Concluzia ii apartine lui Albert Edwards, analist al Société Générale (SG).

Nefiind vorba de un simplu blogger, ci de ditamai analistul, punctul sau de vedere merita privit cu atentie (il puteti vedea integral aici: http://www. zerohedge.com/article/scandal-albert-edwards-alleges-central-banks-were-complicit-robbing-middle-classes). Edwards isi incepe expozeul cu o afirmatie provocatoare: in SUA si Marea Britanie a existat o crestere semnificativa a inechitatii si inegalitatilor din societate in ultimii 20 de ani, pe masura ce cresterea venitului national a fost directionata preponderent spre cateva buzunare de top. Clasa de mijloc a asistat la stagnarea veniturilor sale in mod real, timp in care marjele de profit si castigurile corporatiilor au explodat. Edwards este de parere ca instrumentul prin care s-au realizat acestea a fost reprezentat de bancile centrale, ale caror decizii au dus la crearea bulei imobiliare, distragand atentia clasei mijlocii de la redistributia veniturilor si incurajand-o sa consume, uneori prin reipotecarea proprietatilor (cresterea preturilor le-a permis unora sa obtina credite suplimentare de consum prin intermediul unei ipoteci de rang doi).
Edvards subliniaza ca, in ciuda aparentei prosperitati din ultimii 20 de ani, nu a existat un avant al economisirii si investitiilor, ca procent din PIB, ci doar unul al creditarii. Citand un grafic celebru al economistului John Taylor, analistul SG arata ca ponderea acestora chiar s-a redus de la inceputul anilor ’70, de la aproape 26% din PIB la numai 22% in 2005. Or, despre ce fel de explozie de prosperitate vorbim in lipsa economisirii?
Din datele publicate recent de San Francisco Fed reiese, de altfel, ca in statele unde explozia preturilor imobiliare a fost pronuntata exista si cel mai mare grad de indatorare la nivelul gospodariilor, ceea ce scoate in evidenta efectul pervers al creditarii. Din graficul alaturat, care urmareste evolutia raportului dintre datorii si veniturile gospodariilor, se vede clar cum cele mai mari excese in perioada 1997-2007 s-au facut in Irlanda, Danemarca, Olanda, SUA, in timp ce nemtii si-au pastrat, relativ, capul pe umeri si s-au imprumutat mai putin. Asta n-ar fi fost posibil fara politici de scadere a dobanzilor si de elaborare a unor norme laxe de creditare si expunere (vorbim aici de asa-numitul "leverage" bancar).
Interesant de remarcat ca, in ultimii zece ani, ponderea celor care primesc ajutoare pentru achizitionarea alimentelor in SUA ("food stamps") a crescut de la 6% la 12%. Simultan, exista o dinamica similara pentru cei cu venituri mari. Daca intre 1950 si 1980, in SUA, cel mai bine platiti 10% din populatie (peste 109.000 dolari) castigau aproximativ 35% din veniturile totale, in 2007 procentul urcase la 50%. In ceea ce-i priveste pe cel mai bine platiti 1% (peste 398.000 dolari anual), ponderea lor urcase de la 10% la 25%.
Concluzia lui Edwards e dura: in timp ce guvernele au binecuvantat modul in care in ultimele decenii bogatii au devenit si mai bogati, bancile centrale au trebuit sa ofere clasei mijlocii un debuseu care sa mascheze asta, incurajand-o sa consume pentru a evita cu orice pret deflatia. In perioada urmatoare insa, vor fi din ce in ce mai putini dispusi sa tolereze acest transfer de bogatie si, in lipsa bulelor imobiliare, va urma o contractie severa a profiturilor corporatiste.

Locul BNR in schema
Poate va intrebati ce rol a jucat BNR in Romania ultimilor 20 de ani, banca centrala fiind privita de majoritatea populatiei drept un soi de cavaler al dreptatii… monetare. Va amintiti insa inflatia anilor ’90? stiti deja, probabil, ca dobanzile bancare n-au acoperit cresterea preturilor, iar cine si-a pastrat banii la CEC, in lei, a fluierat a paguba zece ani mai tarziu. A venit apoi relaxarea normelor de creditare, in 2007, fapt ce a permis pe varful bulei speculative acordarea de imprumuturi ipotecare populatiei, fara avans si cu un raport rata-venituri de pana la 70%. Privind retrospectiv, nici nu e de mirare ca s-a aparat cursul in 2008 si 2009… In fond, debitorii fusesera impinsi cu generozitate la mana bancilor cu un an inainte, creditul in euro fiind preferat datorita dobanzilor mici si perioadei de apreciere temporara a leului in fata euro.