Spre hiperinflatie prin…deflatie

Disputa inflatie vs deflatie n-a fost inca transata de economisti, desi bancile centrale fac serioase eforturi sa incline balanta in favoarea inflatiei aruncand in piete bani, practic, fara dobanda, in speranta diminuarii datoriilor acumulate in ultimii 20 de ani de dezmat al creditarii.

Dupa cum veti vedea mai jos, populatia pare sa raspunda prin economisire politicilor de crestere agresiva a deficielor bugetare, constienta fiind ca, in cele din urma, tot ea va achita nota de plata (in Franta, rata de economisire a ajuns la 17%!). Deflatia poate fi insa doar incalzirea pentru hiperinflatie, iar primul semn in acest sens il poate da Japonia.

Ce poate fi mai neplacut cand esti tara exportatoare, cu mari datorii acumulate, decat sa vezi o combinatie naucitoare de scadere a preturilor si apreciere a monedei nationale? Sigur, pentru japonezul de rand, care alearga prin lume sa faca poze, nu e chiar rau cand yenul se apreciaza; nu acelasi lucru se poate spune insa despre companiile care trebuie sa faca fata unei concurente dure la export si care pierd din competitivitate. Cum de este posibil asa ceva? Prin scaderea de decenii a preturilor, simultan cu imprumuturi, practic, fara dobanda de la banca centrala si o generozitate iesita din comun a guvernului, care a aruncat cu fonduri publice in tot felul de programe aiuritoare de stimulare a economiei (fiecare yen strans din taxe si impozite se intoarce dublat in cheltuieli publice). Asta da performanta! Intrebarea care se pune in acest moment este ce-o fi in capul investitorilor care mai accepta sa crediteze guvernul nipon in aceste conditii, dobanda la bondurile pe 10 ani fiind de 1,3%?

Pe de alta parte, iata cum a reactionat populatia la risipa guvernului si banii aruncati cu lopata de banca centrala: a crescut gradul de economisire, simtind ca ceva e putred si ca norii negri se aduna la orizont! De altfel, cea mai mare parte a datoriilor guvernului japonez este catre propriii cetateni, ceea ce ridica un serios semn de intrebare asupra viitorului bondurilor, de vreme ce populatia este intr-un accelerat proces de imbatranire si isi va cere banii inapoi curand. Nu este numai cazul Japoniei, de fiecare data cand populatia este zguduita de spargerea unei bule speculative, reactia normala este sa puna bani deoparte, chiar daca statele se arunca disperate in cheltuieli. Asa cum arata Bill Bonner pe site-ul Daily Reckoning ("Everybody Off The Beach"), in Franta lucrurile au luat chiar o turnura interesanta.

"Rata de economisire, ca procentaj din totalul veniturilor, a urcat la 17%, cel mai mare procentaj din ultimii 27 de ani. Asta, in ciuda politicii guvernului Sarkozy de crestere a deficitului public pana la 8%, urmand exemplul SUA (unde acesta e de 10%). Nu este un lucru nou pentru Franta. Varful anterior de economisire a fost atins in urma cu 30 de ani, cand guvernul Mitterrand a derulat programe ambitioase de stimulare a economiei pentru a o scoate din criza de la inceputul anilor ’80. Cu alte cuvinte, cu cat guvernul pompeaza bani in economie ruland deficite in crestere, cu atat mai mult populatia incearca sa se protejeze economisind."

De la deflatie la… hiperinflatie
Japonia este mult mai avansata decat restul lumii in aceasta directie. Incercand sa evite derapajul in sectorul privat, banca centrala a generat o recesiune de doua decenii, pregatind si o criza a sectorului public. "Nu mai este nimic de facut acum", spune Bonner. "Programele de stimulare nu mai produc efecte, injectiile monetare nu genereaza inflatie, pacientul e tot mai aproape de mormant (datorie publica 200% din PIB si 700% din veniturile din taxe). Bancile, fondurile de pensii, companiile de asigurari, profitand de aplecarea japonezului mediu spre economisire, au profitat de fondurile in crestere cumparand in ultimii ani cu generozitate bonduri guvernamentale. Japonezii asteapta acum pensia cu un morman de hartii de valoare in spatele curtii. Ce nu stiu este ca actiunile guvernului deja le-au devalorizat.

Deflatia poate fi insa doar o etapa preliminara spre hiperinflatie. "Ratele mari de economisire pot produce preturi mai mici pentru o vreme. Moneda se apreciaza. Chiar si in Germania a fost o perioada in 1920 cand marca s-a apreciat. Preturile in scadere par sa fie dovada ca banii sunt inca acolo. Dar valoarea banilor s-a evaporat. Apoi, deodata, populatia realizeaza ca economiile nu sunt altceva decat hartie. Increderea dispare, lumea vrea sa scape de banii de hartie, iar asta loveste piata ca un tsunami. Bondurile pe termen lung, cele mai vulnerabile la inflatie, sunt vandute agresiv, cash-ul cauta active de refugiu. Economiile clasei medii dispar. Marii debitori, usurati de povara lor, mostenesc lumea. La fel si arogantele guverne supraindatorate. si apoi, bancherii centrali revin la birouri pentru a concepe un nou plan", concluzioneaza Bonner.