Praslea cel Voinic si ratele de aur

Ei dragii Mosului, stiu ca ati avut o vacanta scurta (intotdeauna e prea scurta) si ca ati prefera sa stati la gura sobei fara sa faceti nimic decat sa mergeti la serviciu si sa va prefaceti ca faceti ceva. Dar, daca tot trebuie sa comiteti in curand niscaiva genuflexiuni intelectuale impotriva spalarii pe creier pe care ati suportat-o in fata televizoarelor (desi va promiteti mereu ca la anul va fi altfel), sa va spuna Mosul o poveste cu rate, scadente, dobanzi si alte jivine care ne populeaza zilele (si tot mai des noptile) din care s-ar putea sa retineti cate ceva, chiar daca n-am gasit sanii Nicoletei Luciu ca sa o ilustram. Si, cum Mosul va simte nitel plictisiti, luati de colea o concluzie intermediara pe care s-o rumegati o vreme: rareori ratele la un credit ipotecar vor fi mai mici decat chiria din piata libera, din simplul motiv ca banca va vinde la pachet si iluzia proprietatii (de care sa va bucurati pana va executa silit), alaturi bineinteles de dobanzi si comisioane grase.

Si acum faptele. Peste noua mari si tari, pe unde gasise Al Gore primele semne de incalzire globala dand apoi fuga cu ele la Discovery sa sperie tot norodul, doar-doar o plati o taxa de ecologizare suplimentara, ei bine acolo era Imparatia lui Verde-Imparat. Si n-avea decat un singur fiu s-o mosteneasca, pe Praslea cel Voinic, care implinise pe nesimtite 30 de ani tot alergand dupa fuste, jocuri de societate si noroc. Ca, orice s-ar spune, era mai comod sa iei totul de-a gata la mama acasa, decat sa mimezi responsabilitea in gospodaria ta. Numai ca ultima Ileana Cosanzeana din lunga lista ce-o bifase mezinul imparatului a stiut sa-si puna desuurile in prag "Praslea, te rog frumos, ori la castelul nostru, ori abstinenta totala, bine draga?".

Acum, ce era sa faca Praslea? E plina istoria speciei de astfel de renuntari: s-a incordat, a protestat voiniceste dar a facut in final cum a zis femeia lui, ca era si atunci de bon ton sa fii feminist si familist. Si au plecat cei doi insuratei la castelul lor, pentru care urmau sa plateasca bir 30 de ani Aurarului care ii imprumutase la randul sau din galbenii primiti spre buna pastrare de la niste targoveti mai slabi de inger. Si de bucurie cei doi n-au mai bagat de seama ca galbenii le erau mai usori si cu diametre ceva mai mici decat in mod normal, ca functiona si atunci un fel de sistem al rezervelor fractionare. Si si-au luat tinerii palatul lor in primire, mandru nevoie mare, lipit de alte palate dintr-un ansamblu, de care s-au bucurat hat, vreo trei luni de zile batute pe muchie, pana le-a intrat in rutina simtul proprietatii si au devenit mai suparatoare zgomomotele de la maruntitul cepei cu palosul sau urletele copiilor prin vecini. Si cand le era lumea mai draga s-a intamplat ceva neprevazut, asa cum mereu se intampla.

Praslea cel Voinic a cazut brusc pe ganduri si s-a apucat sa calculeze ceva (ce, va gandeati ca venise Criza financiara? In lumea povestilor??). "Deci eu, Praslea, am 30 de ani. Tatutu, Verde-Imparat are 60 iar bunelu, Rosu-Imparat, are 90. Iar eu Praslea, tocmai m-am dat rob Aurarului pentru 30 de ani. Pai, in 30 de ani eu mostenesc oricum 1 sau chiar 2 castele, ca sa nu mai pun la socoteala castelele care pot veni din partea Ilenei Cosanzene, ca nu e nici ea o sarantoaca". Ca uitai sa va zic, in Imparatia lui Verde Imparat, diferenta numerica intre generatii crescuse de la o vreme tare mult, si erau mult mai multi batrani si targoveti intre 2 varste decat tineri precum Praslea, asa ca voinicul nostru nu-si facea probleme ca va imparti mostenirile. "Am fost un dobitoc" se gandi mai apoi Praslea cugetand mai departe la birul Aurarului. "Deci eu platesc pe an bir cat ar fi fost chiria pe piata libera a castelelor, cel mai adesea mai mult, dar voi primi la un moment dat niste mosteniri, si am ales sa iau bani cu imprumut in conditiile astea?" Tare s-a mai maniat atunci Praslea, a fluierat (oarecum a paguba) si a chemat 3 prieteni (Fat-Frumos, Zana Zanelor-in nici un caz Zanul de la Banca Transilvania pe care nu putea sa-l sufere-si Batman) care i-au imprumutat iute banii pe care sa-i dea indarat Aurarului, ca in lumea povestilor se poate. Si a stat Praslea cel Voinic in chirie o vreme, fericind un targovet cinstit cu banii lui, fara sa mai puna umarul la sistemul de inrobire pus la cale de Aurari. Si nici n-a vrut macar sa auda de programul "Primul Castel" pus la cale in Imparatia lui Portocaliu Imparat ce se intindea chiar vis-a vis de domeniile lui Verde-Imparat. Si am incalecat repede pe-o sa, pana nu va pierd complet pe drum. Buun. Ce invatam acum copii din povestea asta?

1. Rata la credit e de regula la nivelul chiriei lunare sau chiar peste aceasta pentru ca bancile vand la pachet si iluzia proprietatii. In momentul in care se intra intr-o perioada inflationista, cum ne pregatim acum, ratele la banca cresc (cresc si dobanzile), in timp ce chiriile scad (lumea cheltuie mai multi bani pe alimente si lucruri de stricta necesitate si are mai putini pentru chirii).
2. Diferenta numerica intre generatia decreteilor si cei care vin din urma e foarte consistenta (200.000-300.000/an) asa ca pana la scadenta unui credit ipotecar luat in aceste zile (25-30 ani) veti mosteni sigur ceva, de la parinti sau bunici. E mai convenabil sa stati in chirie pana atunci, mai ales ca vine inflatia si veti fi in pericolul unei executari silite la un moment dat. Chiar daca nu sunteti din Bucuresti, veti putea valorifica proprietatile din provincie pentru a reduce povara achizitiei unui imobil in Capitala (asta daca vreti neaparat sa va blestemati restul zilelor in trafic).